Cerinţele didactice (metodologia) ale lecţiei de

educaţie fizică
Buna desfăşurare a lecţiei de educaţie fizică şi sport
presupune respectarea unor cerinţe didactice generale sau
fundamentale, care direcţionează şi eficientizează procesul
instructiv-educativ. Aceste cerinţe constau în:
– precizarea clară a temelor şi obiectivelor operaţionale;
– alegerea judicioasă a exerciţiilor în conformitate cu temele
şi obiectivele operaţionale,
– realizarea unei legături între sarcinile instructive şi cele
educative;
– alegerea metodelor şi prodedeelor metodice;
– folosirea eficientă a timpului efectat lecţiei.
Precizarea clară a temelor, sarcinilor didactice şi obiectivelor operaţionale.

Temele se stabilesc la începutul semestrului şi sunt prevzute în

planul calendaristic semestrial.
Se stabilesc pentru fiecare componentă a procesului de
educaţie fizică pe nivel de clase, prevăzute în programă.
La clasele I-IV vom putea planifica teme din:
 cunoştinţe priceperi şi deprinderi motrice de bază, mers, alergare,
săritură, aruncare şi prindere;
 teme planificate din deprinderi motrice utilitar-aplicative: echilibrul,
căţărare-coborâre, escaladare, tracţiune, împingere, transport;
 teme privind deprinderi motrice sportive elemntare:cu specific de
atletism, de gimnastică şi jocuri sportive;
 teme destinate dezvoltării calităţilor motrice: viteză, îndemânare, forţă,
rezistenţă.
 Competenţele (obiectivele) reprezintă ceea ce trebuie să se realizeze
din tema respectivă în fiecare lecţie. Pentru formularea competenţelor
(obiectivelor) există următoarele reguli: pentru deprinderile şi priceperile
motrice în postură de teme, competenţele vizează etapa formării
deprinderilor şi priceperilor motrice: învăţare, repetare, la clasele I-IV
competenţele de consolidare sunt mai rare. În formularea competenţei
fiecărei teme referitoare la deprinderi motrice, accentul se pune pe
realizarea fazelor din execuţia tehnică sau tactică. La temele destinate
calităţii motrice, competenţa vizează dezvolatrea, îmbunătăţirea sau
verificarea uneia sau mai multor forme de manifestare a calităţilor
motrice, precum şi nivelul de localizare (întregul corp, diferite segmente
ale acestuia). Nu trebuie confundate cu sistemele de acţionare. Ele
reprezintă unităţi fundamentale ale procesului instructiv-educativ.
Raportate la conţinutul programei, temele vizează componentele
instructiv-educative şi reprezintă cunoştinţe, deprinderi, priceperi motrice
(de bază, cu caracter aplicativ-utilitare sau specifice unor ramuri sportive)
şi aptitudini psihomotrice.
 Temele trebuie să fie formulate cât mai exact şi cât mai clar.
Teme nu reprezintă o disciplină sportivă (gimnastică, handbal,
fotbal, atletism) ci un element (stând pe mâini), un procedeu tehnic
(aruncarea la poartă din săritură), o probă atletică sau o fază a
acesteia (aterizarea la săritura în înălţime cu răsturnare dorsală) o
deprindere motrică de bază sau utilitar aplicativă, urmată de
sarcina didactică urmărită (învăţare, consolidare, perfecţionare,
evaluare) şi o aptitudine psihomotrică însoţită de asemenea de
sarcina didactică care poate fi pentru viteză şi coordonare - educare
şi pentru forţă şi rezistenţă – dezvoltare. O temă poate fi realizată
pe parcursul mai multor lecţii în care competenţa operaţională
poate fi aceiaşi sau diferită. În cadrul unei lecţii pot fi prevăzute 1-
2-3 teme cu scopuri didactice (obiective fundamentale) diferite.
 Scopuri didactice - reprezintă stadiul de abordare al procesului instructiv
care poate fi: învăţare, consolidare, perfecţionare evaluare când este vorba
de deprinderi motrice, formare când este vorba de priceperi motrice şi
educare, dezvoltare când este vorba de aptitudini psihomotrice.
De obicei în cadrul lecţiilor, temele se cuplează câte două, trei dar cu
scopuri didactice diferite astfel:
 temă de învăţare cu una de dezvoltare a unei aptitudini psihomotrice;
 temă de învăţare cu una de consolidare;
 temă de învăţare cu una de perfecţionare;
 temă de consolidare cu una de perfecţionare;
 temă de consolidare cu una de dezvoltare a unei aptitidini psihomotrice;
 temă de consolidare cu una de verificare;
 temă de perfecţionare cu una de verificare.
Este contraindicată cuplarea într-o lecţie a două teme de învăţare sau a
temelor de învăţare cu cele de verificare.
 Competenţele operaţionale reprezintă ceea
ce trebuie să cunoască, să execute, să
discearnă, să simtă, să perceapă, să prezinte,
să enumere etc., elevul la sfârşitul lecţiei.
Competenţele operaţionale pot fi: motrice,
cognitive, afective, sociale. În literatura
pedagogică sunt folosite mai multe taxonomii
a acestor competenţe. Dintre acetea cele mai
des folosite sunt cele propuse de Bloom
Krathwohl şi respectiv Harow.
 Copetenţele psihomotorii sunt concretizate în
răspunsul de execuţie corectă a mişcării învăţate
(exemplu: rostogolirea ghemuită, sau prinderea şi
pasarea mingii, sau alergarea cu joc de gleznă etc).
După Krahwohl, 1970 competenţele psihomotorii
sunt reprezentate de:
 mişcările reflexe (nu se învaţă);
 aptitudini perceptive;
 coordonările mişcării;
 comunicarea neverbală.
 Competenţele cognitive – reprezintă ce trebuie să cunoască din
punct de vedere teoretic, privind specificul temei (exemplu:
succesiunea fazelor săriturii în lungime la atletism – elan, bătaie-
deprindere, zbor, aterizare). Bloom, 1968 consideră că
competenţele cognitive presupun următoarele categorii de
activităţi:
• cunoaşterea;
• comprehensiunea;
• aplicarea;
• analiza;
• sinteza;
• evaluarea.
În mod obişnuit acest tip de competenţe sunt uşor de formulat,
operaţionalizat şi chiar evaluat.
 Competenţe afective – sunt concretizate în ceea ce
simte elevul/sportivul:
 plăcere;
 bucurie;
 satisfacţie;
 nemulţumire;
 insatisfacţie;
 ciudă;
 perceperea frumuseţii şi armoniei mişcărilor.
 Competenţe sociale – sunt mai puţin evidenţiate de
literatura de specialitate, se concretizează în capacitatea
de întrajutorare şi cooperare cu colegii, de respect, de
fair-play, de colaborare. Specific lecţiei de educaţie fizică
este activitatea ce se desfăşoară în grup, în care elevii se
ajută între ei, se intersectează, se sprijină, îşi transmit
obiectele, materialele, depind unii de alţii fără să ţină
cont de sentimentele lor, de afectivitatea lor, de
preferinţa sau plăcerea de a lucra cu cineva. La ora de
educaţie fizică elevii învaţă să colaboreze, să conlucreze,
fapt ce-i ajută în viaţa de zi cu zi.
 Prezentăm în continuare câteva exemple de competenţe operaţionale,
promovate în proiectul didactic al lecţiei de educaţie fizică, exprimate în
termenii capacităţii manifestate de elevi, ce pot crea o înţelegere uşoară şi
profundă a acestora:
Psihomotorii:
– elevul să amelioreze coordonarea ochi-mână pin exersare prelungită a
aruncărilor la coş;
– elevul să execute cursiv un exerciţiu acrobatic cu o durată de un minut în care
va folosi mişcări locomotorii şi un obiect portativ;
– elevul să execute un element tehnic foarte rapid (driblingul, rostogolirea
înainte din ghemuit în ghemuit);
– elevul să demonstreze o execuţie corectă a loviturii de atac la volei;
– elevul să realizeze patru execuţii menite să crească mobilitatea coxofemurală;
– elevul să nu scape mingea în momentul prinderii;
– elevul să ocupe poziţia corectă în apărare;
– elevul să arate un exerciţiu menit să crească forţa de desprindere a
picioarelor.
 Cognitive:
 elevul să explice modul de manipulare a mingii;
 elevul să prezinte regulile jocului de apărare în zonă (la baschet)
 elevul să analizeze tehnica de execuţie a săriturii în lungime cu un pas şi jumătate
în aer;
 elevul să conceapă o linie acrobatică la gimnastică;
 elevul să precizeze principiul ultimilor trei paşi la săritura în înălţime din atletism;
 elevul să enumere etapele de realizare a unui program de pregătire suplimentară;
 elevul să exprime regulile fair-play-ului şi ale sportivităţii în activităţile
nesupravegheate;
 elevul să evalueze un coleg, tehnica de execuţie, la podul de sus;
 elevul să evidenţieze modalităţile de corectare a mişcărilor;
 elevul dă definească un concept cu care operează;
 elevul să poată enumera greşelile personale sau ale colegilor;
 elevul să facă aprecieri, despre nivelul de execuţie al unui adversar, pentru o
întrecere importantă.
 Afective:
 elevul să simtă plăcerea pentru execuţiile apreciate pozitiv;
 elevul să fie interesat să realizeze alergarea într-un timp cât mai
scurt;
 elevul să depăşească emoţiile în momentul evaluării;
 elevul să se bucure pentru reuşita unui adversar, într-o întrecere
importantă;
 elevul să simtă ciuda pentru nereuşita unui element tehnic, sau a
unui joc pierdut;
 elevul să fie supărat când execuţiile sunt nereuşite;
 elevul să prezinte interes pentru practicarea anumitor exerciţii fizice;
 elevul să-şi stăpânească emoţiile;
 elevul să fie mulţumit/nemulţumit de evoluţia sa motrică.
 Sociale:
 elevul să-şi ajute coechipierul sau adversarul atunci când este nevoie;
 elevul să conlucreze cu partenerii de joc;
 elevul să respecte coechipierii, regulile specifice activităţii, dar şi
adversarii;
 elevul să colaboreze cu ceilalţi colegi;
 elevul să-şi sprijine colegul;
 elevul să coopereze cu partenerul de joc;
 elevul să dea dovadă de fair-play;
 elevul să comunice cu partenerii;
 elevul să fie disciplinat;
 elevul să accepte sfaturile coechipierilor şi ale profesorului.
 
 Modalitatea de formulare a temelor lecţiei cât şi a obiectivelor
operaţionale poate fi exemplificată astfel:
Tema nr.1 - Învăţarea săriturii în lungime cu 1 şi ½ paşi în aer.
Competenţă operaţional psihomotrică – să se înalţe cât mai sus după
bătaie-desprindere.
Tema nr.2 – Consolidarea aruncării la coş de pe loc.
Competenţă operaţional afectivă – să se bucure de execuţia colegului
Tema nr. 3 – Consolodarea rostogolirii înainte din ghemuit în
depărtat.
Competenţă operaţional cognitivă – să prezinte succesiunea mişcărilor
Competenţă operaţional socială – să se integreze în activitatea
grupului
 Alegerea judicioasă a exerciţiilor (sitemelor de acţionare) în
conformitate cu temele şi obiectivele operaţionale

După stabilirea temelor şi obiectivelor operaţionale se trece la

selecţionarea celor mai eficiante mijloace pentru realizarea lor. Mijloacele
selectate trebuie:
 să asigure intrarea treptată în efort dar şi revenirea după efort;
 să fie atractive şi accesibile;
 să creeze motivaţie;
 să capteze atenţia;
 să disciplineze colectivul;
 să asigure realizarea obiectivelor.
Este indicat ca într-un sistem de lecţii să fie folosite mai multe exerciţii
(mijlace/sisteme de acţionare), dar acestea să fie şi bine însuşite. Alegerea
sistemelor de acţionare va ţine cont de numărul elevilor, de vârstă şi nivelul
acestora de pregătire, de dotarea materială, de spaţiul de lucru, de condiţiile
igienice dar şi de cele atmosferice. Folosirea lor trebuie să asigure realizarea
sarcinilor temelor şi a obiectivelor operaţionale.
 Realizarea unei legături între sarcinile informative şi cele formative

Procesul de învăţare, în educaţie fizică, are asupra elevilor, acţiune

informativă şi formativă. Acţiunea de informare se concretizează în
transmiterea cunoştinţelor, iar cea de formare în schimbarea
comportamentului. Latura formativă este scoasă în evidenţă de schimbările
apărute în multiple planuri. La nivelul sistemului nervos se formează
capacitatea de atenţie, spiritul de observaţie, capacitatea de selectare a
informaţiilor, memoria, imaginaţia, calităţile morale şi de voinţă, trăsăturile
pozitive de caracter etc., la nivelul motric se însuşesc deprinderile şi se
formează priceperile motrice, se dezvoltă aptitudinile psihomotrice, la nivelul
afectiv se educă stăpânirea de sine, se cultivă plăcerea, interesul, bucuria,
prietenia etc. Influenţe formative ale exerciţiului fizic se realizează în timp,
depind atât de implicarea elevului cât şi a profesorului, dar şi de volumul şi
temeinicia informaţiilor. Informarea şi formarea sunt într-o strânsă
interdependenţă şi se manifestă în mod diferit pe etapele de vârstă şi chiar de
la individ la individ.
 Alegrea metodelor şi procedeelor metodice

Alegerea metodelor, procedeelor metodice se realizează în

conformitate cu temele, cu competenţele operaţionale ale lecţiei,
întrucât folosirea cestora, la momentul potrivit, contribuie în mare
măsură la schimbarea comportamentului elvilor. Explicaţia,
descrierea, demonstraţia, exersarea fragmentată şi globală,
observarea execuţiei partenerului, problematizarea, evaluarea
etc., se folosesc în mod diferit, atât pe parcursul lecţiei cât şi de la
un colectiv/elev la altul. Important este ca explicaţiile, indicaţiile,
comenzile să fie clare, concise, precise. Realizarea competenţelor
este influenţată de alegerea celor mai portivite metode şi
procedee metodice pentru stadiul de abordare a temei, pentru
nivelul clasei/grupei cu care se lucrează.
Folosirea eficientă a timpului afectat lecţiei.

Folosirea eficientă a timpului afectat lecţiei presupune

pregătirea temeinică a acesteia printr-o dozare raţională a
efortului pe verigi, conducerea eficientă a lecţiei, alegerea celor
mai potrivite formaţii de lucru, dar şi o bună organizare a
colectivului de elevi şi a materialului didactic. O bună cunoaştere
a colectivului de elevi, a posibilităţilor fiecărui participant la
lecţie contribuie la alegerea unei strategii didactice care să
conducă la creşterea randamentului şcolar. Prefigurarea folosirii
timpului afectat lecţiei (50 de minute) într-un raport în care să
domine activitatea elevului faţă de activitatea profesorului, dar
şi să fie înlăturată cât mai mult pierderea de timp, ridică
valoarea educativă şi formativă a lecţiei.