Raportul juridic

Definirea raportului juridic

• Raportul juridic este relația socială,intersubiectivă,volitivă și valorică
întemeiată pe normele juridice în vigoare stabilită între subiecții de
drept în vederea realizării drepturilor subiective și îndatoririlor
juridice.
Trăsăturile  raportului juridic:

• Caracterul social -raporturile juridice se realizează (apar, se modifică,

încetează) în cadrul social şi între  membrii societăţii.
• Caracterul intersubiectiv – în relațiile juridice se întilnesc între
subiecții de drept .
• Caracterul volitiv – exteriorizează voința subiecților de drept.
• Caracterul divers – diversitatea infinita de raporturi juridice
Raporturile juridice pot fi clasificate :

• După nr de participanți:
• a)bilateral
• b)multilaterale
• După tipul relațiilor sociale sau obiectul de reglementare deosebim:
• a)raporturi juridice constituționale
• b)raporturi juridice administrative
• c)raporturi juridice penale
• d)raporturi juridice civile,familiale.
1. Premisele raportului juridic
• Norma juridică
• Subiectele de drept
• Faptul juridic

Ele trebuie întrunite cumulativ

• Premisa majoră al oricărui raport juridic este norma juridică în
vigoare.
• Premisa minoră este faptul juridic împrejurare sau o stare reală de
care legiutorul leagă apariția ,fie încetarea unui raport juridic).
Faptele juridice se clasifică după criteriul volitiv în acțiuni (faptele
săvârșite cu voința omului) și evenimente (fapte independente de
vointa umana pentru )
2. Structura raportului juridic
Orice raport juridic este construit din 3 elemente :   
a)subiecții raportului juridic (participanții).
b)obiectul raportului juridic(elementele de legătură).
c)conținutul raportului juridic(dreptul și obligația).

Pe poziția de subiect al raportului juridic se poate plasa persoana fizică

și persoana juridică ,statul,organele de stat.
Persoana fizică este individul titular de drepturi și îndatoriri juridice.
Subiectele raporturilor juridice
• Calitatea de subiect al raporturilor juridice este condiţionată de recunoaşterea capacităţii juridice.
• Pentru ca persoanele să poată participa într‑un raport juridic, trebuie să aibă capacitate juridică prin
care înţelegem aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul
raportului juridic.
• Capacitatea este determinată de lege şi ea capătă trăsături particulare în fiecare ramură de drept.
• capacitatea civilă,
• capacitatea adminis­trativă,
• capacitatea constituţională, capacitatea de dreptul muncii,
• familiei
Aşa, bunăoară, capacitatea de a avea drepturi civile începe de la naştere (în anumite condiţii de
la concepţiune), capacitatea de muncă deplină începe de la 16 ani (cu încuviinţarea prealabilă a
părţilor sau a tutorelui de la 15 ani), capacitatea electorală începe de la 18 ani etc.
• Capacitatea juridică este unică. Ea presupune atât posibilitatea de a fi titular al
drepturilor şi obligaţiilor, cât şi facultatea de a exercita.
Diviziunea capacitatii juridice in dreptul civil

capacitatea de
capa­citatea de exerciţiu.
folosinţă

• Divizarea capacităţii juridice în capacitatea de folosinţă şi în cea de exerciţiu a fost opera ştiinţei dreptului
civil, fiind consacrată de legislaţia civilă
 capacitatea de folosinţă
• este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii în
cadrul unor raporturi juridice
• începe o dată cu naşterea (iar uneori, înainte de naştere, o are
copilul conceput, cu condiţia de a se naşte viu şi numai cât
priveşte dobândirea de drepturi, nu şi de obligaţii) şi se
sfârşeşte o dată cu moartea persoanei.
 capa­citatea de exerciţiu.
• Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea de a‑şi exercita drepturile şi de a‑şi asuma
obligaţii prin acte juridice proprii.
• Capacitatea de exerciţiu în dreptul civil este aptitudinea persoanei de a‑şi exercita
drepturile şi de a‑şi asuma obligaţii încheind personal – şi fără autorizarea
prealabilă a vreunui ocrotitor – acte juridice precum şi, bineînţeles, de a participa,
tot astfel, la dezbaterea procesului civil ca reclamant sau pârât, în privinţa
realizării drepturilor şi obligaţiilor sale civile
 capa­citatea de exerciţiu.
•Capacitatea de exerciţiu începe mai târziu, de obicei la vârsta majoratului sau la căsătoria
minorului, în afară de cazul unor raporturi juridice stabilite ca excepţie când se cunoaşte existenţa unei
capacităţi de exerciţiu restrânse.

•În legislaţia noastră, de pildă, minorul de 14 ani are dreptul de a încheia anumite acte, însă este
necesară încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui. Minorul dispune singur de sumele de bani
ce le‑a dobândit prin munca sa proprie.

•Codul Civil reglementează situația persoanei minore care dobândește, prin căsătorie, capacitatea
deplină de exercițiu:
•Art.39 (1) Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.
•(2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
• 
Clasificarea subiectelor de drept
• Clasificarea subiectelor de drept în persoane fizice şi organizaţii este o clasifi­care
general valabilă şi deci aplicabilă tuturor ramurilor de drept.
• Persoane fizice
• Persoane juridice
Conţinutul raportului juridic

Dreptul Obligația
subiectiv corelativa
Continutul raportului juridic
- = facultatea subiectului raportului juridic de a
acţiona într‑un anumit fel, de a cere celuilalt, sau
celorlalte subiecte, o atitudine corespunzătoare,
iar la nevoie de a recurge la sprijinul de stat
pentru asigurarea dreptului său.
Dreptul subiectiv -
Clasificarea drepturilor subiective.

• După întinderea drepturilor subiective, aceste drepturi sunt

împărţite tradiţional în drepturi absolute şi drepturi relative.
• în funcţie dacă au sau nu au conţinut economic, în drepturi
patrimoniale sau nepatrimoniale.
Conţinutul raportului juridic
• Normele juridice stabilesc, pe de o parte, drepturi şi, pe de altă parte, obligaţii
pentru participanţii la raporturile juridice.
• Subiectele raportului juridic sunt legate între ele tocmai prin aceste drepturi şi
obligaţii, care împreună formează conţinutul raportului juridic.
• Există unele raporturi juridice simple – în care o parte este titular al dreptului, iar
cealaltă titular al obligaţiei (de exemplu, contractul de împrumut) – şi raporturi
juridice complexe în care fiecare parte este titular atât de drepturi, cât şi de obligaţii
(de exemplu raportul juridic de vânzare‑cumpărare).
Conţinutul raportului juridic
Obligaţia este celălalt element al raportului
juridic, corelativ dreptului subiectiv, constând în
a face sau a nu face ceva sau în a da ceva.

• Obligația corelativa