FACULTATEA DE MEDICINĂ

DISCIPLINA FARMACOLOGIE

SISTEMUL NERVOS SIMPATIC. SUBSTANȚE

CU ACȚIUNE STIMULATOARE
Prof. Dr. BOGDAN IONEL TAMBA

2021
 Cuprins

Stimulante ale receptorilor α, β – adrenergici ± dopaminergici

Stimulante ale receptorilor α – adrenergici (vasoconstrictoare)
Stimulante ale receptorilor β – adrenergici
Eliberatori de catecolamine
Simpaticomimetice speciale
Substituenți ai carenței de dopamină
Inhibitori ai monoaminooxidazei
Inhibitori selectivi ai recaptării de noradrenalină și de serotonină
 SISTEMUL ADRENERGIC
• cuprinde neurotransmițătorii adrenalină și noradrenalină.

• se apreciază că glanda medulosuprarenală sintetizează

catecolamine (80% adrenalină și 20% noradrenalină).

• în unele sinapse periferice, îndeosebi în sistemul nervos

central, sinteza se oprește la dopamină.
 Introducere
Substanțele adrenergice sunt substanțe naturale sau sintetice, care au
acțiuni asemănătoare cu acelea ale excitării fibrelor adrenergice sau
descărcării hormonilor medulosuprarenali.
SISTEMUL NERVOS VEGETATIV SIMPATIC
NEUROTRANSMISIA ADRENERGICĂ
Localizarea alfa-1-adrenoreceptorilor şi efectele la
stimularea lor
• α1- postsinaptici
• vasele (pielii şi mucoaselor, mezenterice, renale şi mai puţin coronariene şi cerebrale de diametru
mare)
• musculatura netedă a aparatului genito-urinar şi miometrului

Stimularea receptorilor α1 produce în principal vasoconstricție, la care se adaugă scăderea secreției

bronșice, scăderea motilității gastrice, contracția sfincterului vezical, creșterea motilității uterine,
contracția capsulei splinei, contracția mușchiului radiar al irisului, iar din punct de vedere metabolic
crește glicogenoliza și gluconeogeneza și scade secreția de insulină.
Localizarea alfa-2-adrenoreceptorilor şi efectele la
stimularea lor
• Receptorii α2 sunt situați în principal în membrana presinaptică

Stimularea receptorilor α2 scade eliberarea de noradrenalină în fanta sinaptică, acesta fiind un

important mecanism de feedback prin intermediul căruia catecolaminele își autolimitează eliberarea
în fanta sinaptică.

Stimularea receptorilor α2 produce vasoconstricție, bradicardie, hipotensiune, efect sedativ-hipnotic,

relaxarea musculaturii netede a tubului digestiv, lipoliza țesutului adipos, hiposecreție de insulină,
secreția hormonului de creștere, agregare plachetară.
Localizarea beta-1-adrenoreceptorilor şi efectele
la stimularea lor
• β1- postsinaptici

• Stimularea receptorilor β1 adrenergici crește activitatea inimii

sub toate aspectele (crește contractilitatea, conductibilitatea,
excitabilitatea și frecvența sinusală) și stimulează secreția de renină
la nivelul zonei juxtaglomerulară a rinichiului.
Localizarea beta-2-adrenoreceptorilor şi efectele
la stimularea lor
• β2- postsinaptici

• Stimularea receptorilor β2 adrenergici produce vasodilatație

(vasele coronariene, cerebrale de diametru mic, ale mușchilor
scheletici), bronhodilatație, relaxează musculatura vezicii urinare și
uterului, stimulează forța musculaturii striate și produce tremor iar
din punct de vedre metabolic crește gluconeogeneza și crește
glicogenoliza, crește secreția de insulină.
Efecte farmacodinamice ale catecolaminelor

 Globi oculari: β2 și α2
 Cord: α1 și β1
 Vase
 Coronare
 Viscere
 Musculatură netedă: bronșică, gastro-intestinală, genito-
urinară
 Efecte metabolice
 Glandele exocrine
 FARMACOCINETICA CATECOLAMINELOR

după administrare pe cale internă, catecolaminele sunt rapid inactivate în tubul digestiv și
ficat;
după cuplarea pe receptori, catecolaminele pot fi îndepărtate de la locul acțiunii prin
mecanismele de: recaptare în butonii presinaptici și degradare enzimatică;
 SIMPATICOMIMETICE

Deoarece adrenalina, noradrenalina, dopamina (substanțe endogene) posedă un nucleu

comun catecolic, ele au fost numite catecolamine. La acestea se adaugă și derivatul
sintetic izoprenalină (izoproterenol).
ADRENOMIMETICE
Clasificarea adrenomimeticelor după selectivitatea acţiunii

I. α,β – AM - neselective
- Epinefrină (adrenalină) (α1 α 2 β1 β2 )
- Norepinefrină (norepinefrină) (α1 α 2 β1 )
- Efedrină (α1 α 2 β1 β2 )
- Dopamină (D-rec; α1 α 2 β1 );
II. α - AM:
1. α1 – selective: fenilefrină (mezaton), etilefrină, metoxamină, metaraminol,
midodrină.
2. α2 – selective:
a) periferice: nafazolină (naftizină), xilometazolină (galazolină), indanazolină,
tetrahidrazolină, oximetazolină (nazol);
b) centrale: clonidină (clofelină), metildopă (dopegit), guanfacină, guanabenz
 ADRENALINA și NORADRENALINA

Indicații:
• sângerări difuze la suprafața mucoaselor și a pielii, se asociază ca
vasoconstrictor la anastezicele locale,
• astmul bronșic cu edem al mucoasei (A),
• glaucom (soluție oftalmică 1-2%) (A),
• administrare intracardiacă ca alternativă terapeutică în stopul
cardiac (A),
• alergii de tip I (inclusiv în șocul anafilactic) (A).
 ADRENALINA
• După administrare injectabilă medicamentul este repede
epurat din sânge în special prin recaptare la nivelul
terminațiilor nervoase adrenergice, și metabolizării sale
rapide în special de COMT, dar și de către MAO.

• După administrarea subcutanată efectul este ceva mai

prelungit, până la aproximativ ½ de oră, datorită
vasoconstricției care încetinește absorbția de la locul
administrării.
 Utilizarea terapeutică a adrenalinei
• Principala indicație a medicamentului o constituie șocul
anafilactic în care adrenalina contracarează principalele
manifestări ale acestei condiții patologice: redresează
tensiunea arterială, înlătură bronhospasmul și
decongestionează prin vasoconstricție mucoasa
laringotraheobronșică.

• În acest fel, adrenalina prezintă efecte inverse histaminei,

substanță endogenă esențială în patogenia producerii
șocului anafilactic.
 NOREPINEFRINA
• Stocată în terminațiile nervoase simpatice, este un agent
endogen cu efecte α – 1 adrenergic vasoconstrictoare și β – 1
adrenergic agoniste ce menține fluxul sanguin la nivel splahnic.

• Nu este un medicament de primă intenție în tratamentul șocului

cardiogen, fiind recomandat pacienților care prezită TAS < 85 mmHg și
hipopefuzie tisulară, în ciuda tratamentului cu agenți inotropi pozitivi și
corecție volemică.

• Crește fluxul urinar și clearaceul la creatinină după 24 ore.

 DOBUTAMINA
Prin stimularea receptorilor beta-1 prezintă un accentuat efect inotrop pozitiv și influențează
nesemnificativ frecvența cordului și TA, crescând discret perfuzia renală. Este singura
catecolamină indicată în șocul cardiogen. Este indicată la pacienții cu EPA, hipotensiune și
debit cardiac scăzut. Ca efecte adverse poate determina dureri anginoase, grețuri, vărsături. Se
administrează intravenos lent, în perfuzie sub supraveghere medicală. Oprirea bruscă a
dobutaminei poate determina rebound, de aceea se recomandă micșorarea progresivă a dozelor.
 ȘOCUL CARDIOGEN
• Este definit prin persistența hipoperfuziei țesuturilor indusă de
insuficiența cardiacă după corecția pre-sarcinii.

• Este de obicei caracterizat de o presiune arterială scăzută

(tensiunea arterială sistolică < 90 mmHg sau o cădere de presiune
arterială medie de peste 30 mmHg), și/sau oligurie (< 0,5 ml/kg/oră), cu o
frecvență cardiacă > 60 bpm cu sau fără dovezi de congestie.

• Cea mai frecventă cauză a ȘC este infarctul miocardic acut și apare din cauza
pierderii unei mase miocardice mari, ce depășește 40% din ventriculul stâng.
 ȘOCUL CARDIOGEN - SIMPTOMATOLOGIE
• Este o stare foarte gravă, care trebuie recunoscută și tratată promt.

• Tegumentele sunt reci, cu transpirații profuze, putând fi prezentă și

cianoza periferică/centrală.

• Pacientul este anuric/oliguric, tahicardic, tahipneic, cu manifestări

neurologice: convulsii, alterarea conștienței, agitație.

• Diagnosticul diferențial se face cu celelalte tipuri de șoc: posthemoragic,

anafilactic, hipovolemic, septicemic.
 DOPAMINA

Determină creșterea presiunii arteriale cu creșterea

debitului cardiac și renal (ultimul efect alături de vasodilatație
renală), reprezentând un avantaj în tratamentul hipotensiunii și
a șocului.
 Tratamentul șocului cardiogen

• Efectele alfa adrenergice cresc tonusul vascular, dar scad

debitul local și fluxul cutanat, renal și splahnic.

• Când depozitele de catecolamine sunt epuizate, dopamina

devine ineficientă să producă acest efect, cedând locul
adrenalinei și noradrenalinei.
 IZOPRENALINA
• Este o catecolamină de sinteză.
• Efect intens bronhodilatator
• Efecte stimulante la nivelul cordului producând creșterea:
forței de contracție a miocardului, vitezei de conducere
atrioventriculare, excitabilității și frecvenței sinusale.
 IZOPRENALINA

• Este indicată în bloc A-V, stop cardiac și astm bronșic.

• Efecte adverse: dureri anginoase, tahiaritmii, fibrilație ventriculară,

cefalee.

• Principalele reacții adverse sunt cele legate de stimularea

excesivă a cordului.
 EFEDRINA
este un alcaloid natural (EPHEDRA VULGARIS) cu structură necatecolică;
traversează bariera hematoencefalică și poate determina eliberarea de catecolamine
la nivelul SNC și inducerea de efecte psihoanaleptice (trezire corticală, creșterea
puterii de concentrare, a atenției, memorizare, învățare), plus efecte anorexigene,
deci efecte de tip ”amfetaminic”, dar mult mai reduse comparativ cu cele determinate
de amfetamine;
 EFEDRINA

• Efectul este rapid și intens, dar administrarea repetată la

intervale scurte de timp determină o anulare a eficacității,
fenomen cunoscut sub numele de tahifilaxie și cauzat de
epuizarea depozitelor de catecolamine.
 NAFAZOLINA

Este agonist α1 și α2 și, într-o proporție scăzută, produce eliberarea de

noradrenalină din depozitele celulare. În administrare cronică (nazală),
din cauza vasoconstricției repetate alternate cu vasodilatație poate
conduce la atrofia mucoasei nazale – rinite atrofice. Produce tahifilaxie,
ceea ce impune utilizarea cu prudență.
• Simpatomimetic indirect, al cărui mecanism de acțiune este
identic cu al efedrinei.

• Medicamentul se utilizează exclusiv ca decongestiv al

mucoasei nazale sau conjunctivale când se administrează în
aplicații locale sub formă de picături.
Oximetazolina, Xylometazolina produc rinite atrofice cu
frecvență mai mică.
 Betamimeticele
Își bazează efectul pe stimularea beta-receptorilor de la nivelul arborelui traheobronșic.
Receptorii beta 2 sunt conectați la adenilatciclaza submembranară din celulele musculare
netede, care determină creșterea nivelului intracitoplasmatic de AMPc și scăderea Ca
disponibil și consecutiv relaxare a contracției.
Betamimetice cu durată scurtă de acțiune (BADSA)
• Salbutamolul, Fenoterolul, Terbutalina sunt indicate în tratamentul de
fond al astmului bronșic precum și în bronhopneumopatia obstructivă
cronică. Se administrează sub formă de inhalații/aerosoli.

• Efectul lor se instalează rapid, în 2-5 minute de la administrare.

• Numărul de pufuri administrare zilnic devine un indicator indirect al stării

clinice a pacientului.
Betamimetice cu durată lungă de acțiune (BADLA)
• Sunt reprezentate de salmeterol, formoterol și mai nou
indacaterol.

• Salmeterolul și formoterolul se administrează de două ori pe zi la

ore fixe, idacaterolul se administrează în doză unică zilnică vând
un efect bronhodilatator superior (BPOC).

• Acțiunea se instalează lent și de aceea nu se utilizează în criza de

bronhospasm.
 Amfetaminele
 Amfetaminele traversează cu ușurință bariera hematoencefalică rapid ajungând la nivel SNC unde
eliberează noradrenalină și dopamină din depozitele centrale.
 Efecte farmacodinamice: central (efecte psihoanaleptice, anorexigene) și periferic (efecte de tip
simpaticomimetic). Asupra SNC amfetamina determină creșterea excitabilității cu înlăturarea senzației de
oboseală și de somn și scăderea apetitului. Asupra activității musculaturii striate determină creșterea forței
de contracție și a duratei efortului fizic, cu înlăturarea senzației de oboseală fizică, dar cu tremor.
 AMFETAMINA
 Indicații: stimularea performanțelor psihomotorii, sindrom hiperkinetic la copil, adjuvant în boala
Parkinson, adjuvant în crizele de epilepsie ”petit mal”, enurezis nocturn.

 Contraindicații: schizofrenie, psihoze, HTA, tahiaritmii, scleroze coronariene, cerebrale, glaucom.

 Efecte adverse: cefalee, HTA, tahiaritmii, dureri anginoase, grețuri, vărsături, constipație, diaree,
declanșarea episoadelor acute în psihoze, dependență psihică, tulburări ale gândirii coerente – ”psihoza
amfetaminică”.
 ADMINISTRARE PE TERMEN LUNG

• Efectul stimulant este înlocuit de o stare de epuizare fizică și

psihică.

• La doze mari produce toxicomanie și dependență.

• Este puțin folosită în scop terapeutic.

• Se utilizează ilegal fie în scop de dopaj la sportivi, fie ca

toxicomanie de stradă.
 COCAINA
Cocaina este un alcaloid obținut din frunzele de Eritroxilon coca (PERU,
Bolivia).
Se consumă în scopuri nemedicale pentru efectele euforizante.
Este o pulbere foarte fină, albă.
Se administrează prin fumat, prizat nazal, injectabil.
În terapie este indicată doar ca anestezic local de suprafață în ORL,
oftalmologie.
 COCAINA

 Are efecte simpaticomimetice centrale și periferice.

Produce midriază, tahiaritmii, hipertensiune arterială.
Administrarea cronică sub formă de prizat nazal determină
vasoconstricție prelungită la nivelul mucoasei și perforație de sept nazal
(datorită efectului anestezic este în general nedureroasă).
 COCAINA INDICAȚII
• Este un anestezic local care împiedică recaptarea
catecolaminelor din fanta sinaptică în terminația
adrenergică.

• Efectele nervos centrale (asemănătoare celor produse de

amfetamină) au făcut din cocaină un drog utilizat în
toxicomania de stradă.
 INTOXICAȚIA ACUTĂ CU COCAINĂ
Cardiovascular:
• Hipertensiune
• Tahicardie
• fibrilație atrială
• Angină pectorală, infarct miocardic acut
• Edem pulomar acut
• Cardiomiopatie
• Fibrilație ventriculară
 INTOXICAȚIA ACUTĂ CU COCAINĂ
SNC
• Euforie
• Cefalee
• Convulsii
• Accident vascular cerebral (AVC), hemoragie subarahnoidiană, intracerebrală
• Deficit motor focal

Metabolic
• Hipertermie
• Rabdomioliză
 Măsuri imediate
• Evaluarea funcțiilor vitale (respirație, circulație)
• Cateterizarea rapidă a unei vene periferice sau centrale
• Oxigenoterapie (pe sondă nazală, pe mască, pe sondă de IOT) cu
administrare de oxigen 100%
• Susținerea funcției respiratorii
• Diazeam i.v. Pentru combaterea convulsiilor
• Susținerea presiunii arteriale în caz de tendință la colaps (cu
substanțe macromoleculare sau vasoactive)
• Monitorizarea ECG
 TRATAMENT
• Emeză sau lavaj gastric, dacă bolnavul a ingerat substanța
• Oxigenoterapie
• Intubație orotraheală și ventilație mecanică dacă este cazul
• Reechilibrare hidroelectrolitică, bicarbonat de sodiu
• Clorpromazină pentru agitație psihomotorie
• Betablocant adrenergic pentru tulburările de ritm și/sau hipertensiune arterială
(propranolol)
• Cărbune activat
• Laxative
• Pentru dureri anginoas, betablocant și/sau calciu blocant
• Consult psihistric obligatoriu
 Echilibrul hidro-electrolitic
• Menținerea echilibrului apei și electroliților constituie una dintre cele
mai importante funcții ale organismului.

• Clasificarea tulburărilor hidro-electrolitice

• Tulburări de volum: hipovolemie, hipervolemie.
• Tulburări de concentrație:hiponatremia, hipernatremia.
• Tulburări de compoziție: hipo-/hiperpotasemia, hipo-/hipercalcemia,
hipo-/hipermagneziemia, hipo-/hiperfosfatemia, tulburările ionului de
hidrogen (acidoză, alcaloză).
 Substanțe cu acțiune stimulatoare asupra snv
simpatic
• Substituenți ai carenței de dopamină: L-Dopa – precursor al dopaminei,
poate fi asociată sau nu cu inhibitori ai dopa-decarboxilazei (Benserazida,
Carbidopa), inhibitori ai monoaminoxidazei de tip B (Selegiline,
Rasagiline), inhibitori ai catecol-o-metil-transferazei (Tolcapone,
Entacapone).

• Inhibitori ai monoaminooxidazei: hidrazine și nehidrazine

• Inhibitori selectivi ai recaptării de noradrenalină și de serotonină:

antidepresive triciclice și heterociclice
 Concluzii

Adrenalina este medicamentul de elecție în tratamentul șocului anafilactic pentru că permite

menținerea presiunii arteriale, antagonizează efectele mediatorilor inflamatori și previen
eliberarea acestora.

Alte medicamente administrate în șocul anafilactic: glucagon (dacă pacientul este sub
terapie cu beta blocante), dopamină perfuzabil, noradrenalină dacă cele menționate nu au
efect, blocante H1 (clorfeniramin), blocante H2 (cimetidină), glucocorticoizi (Prednisolon
sau hemisuccinat de hidrocortizon), agoniști beta2-adrenergici precum albuterolul pentru
tratarea bronhospasmului sau metlxantine (aminofilina). Se mai poate administra și calciu
gluconic intravenos lent.
VĂ MULȚUMESC!