Gonartroză stadiul II

Definitie:

• Gonartroza reprezintă localizarea reumatismului degenerativ la

articulația genunchiului. Este considerată cea mai frecventă formă de
reumatism degenerativ, fiind totuşi mai puţin severă decât coxartroza. Ca
incidenţă pe sexe, femeile deţin primul loc (64% din gonartroze), mai ales
după instalarea menopauzei, afectând în special vârstele între 40 şi 70 de
ani.
 Descrierea stadiului evulutiv
Stadiul II (evoluat): dureri intense care apar repede în ortostatism şi mers; limitarea mobilității
pînă la maximum 90°; creșterea de volum a genunchiului; crepitatii intense; uşor flexum;
hipotrofie si hipotonie importantă a cvadricepsului: instabilitate activă; de obicei există și
deviatii laterale, radiografia aratând reducerea spaţiului articular in zona devierii.
- durerile sunt intense şi apar repede în ortostatism şi mers,
- mobilitatea genunchiului s-a limitat (flexia poate ajunge până la 90°), posibil să se schiţeze
flexumul de genunchi.
- hipotonie şi hipotrofie importantă a cvadricepsului, care determinăo instabilitate activă.
- crepitaţii intense.
- radiografia arată o reducere a spatiului articular (de obicei asimetric prin apariția deviatiei)
În această etapă apar frecvent (acutizari), pusee inflamatorii articulare şi periarticulare.
 Examinarea specifică afecțiunii:

- Pacientul cu muşchii relaxaţi:

• se comprimă “buzunarul” supra-rotulian cu policele , palma şi indexul;
• se comprimă în jos şi lateral astfel încât orice exces de fluid să se adune
medial;
- Mărirea oaselor articulaţiei;
- Scăderea amplitudinii mişcărilor.
- Crepitaţii.
 Descriere:
Gonartroza poate fi primitivă sau secundară.
1. Gonartroza primitiva mai frecventă la femeie decât la bărbat, aparela
vârste de 40-70 de ani.
Sunt incriminați următorii factori:
- factori endocrini
- Obezitatea
- tulburări venoase (40% dintre bolnavii cu gonartroză au varice)
2. Gonartroze secundare:
- traumatisme (fracturi de femur sau tibie, luxatii sau entorse grave,rupturi de
menisc).
- tulburări de statică (genu varum, genu valgum).
- - secundare: boala Paget, osteocondromatoza, osteocondrita disecantă.
Igiena ortopedică a genunchiului:

• greutate corporală normală

• evitarea ortostatismului şi mersului prelungit
• evitarea mersului pe teren accidentat
• mersul cu sprijin în baston
• evitarea pozițiilor de flexic maximă
• evitarea menținerii prelungite a unei anumite poziții a genunchiului
• mişcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungitși înainte de
trecerea în ortostatism
• corectarea cu susținătoare plantare (talonete) a piciorului plat
• evitarea tocurilor înalte
 Obiectivele de tratament specifice:

• Asigurarea stabilitaţii genunchiului.

• Combaterea evolutivitati procesului degradativ
• Combaterea problemelor circulatorii şi a hidrartrozei.
• Combaterea dureri.
• Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers.
• Prevenirea instalării unui genu flexum ireductibil.
• Mentinerea capacitatii functionale
 Tratament curativ

• În stadiul de artroză constituită, pentru tratament şi recuperare s pot folosi

diverse scheme terapeutice combinate:
- terapie chirurgicală.
- terapie medicamentoasă
- Kinetoterapiefizioterapie
- crenoterapie
- terapie ocupaţională
- Mersul pe bicicletii este extrem de favorabil.
- tonifierea musculaturii care, înzăvoreşte" genunchiul in mers,cvadricepsul în
principal.
 Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

A. Posturarile: evitarea flexum-ului: pentru deviatiile posibile în plan frontal

(varus, valgus) posturările directe sint inoperante (ca și pentru recurvatum
de altfel), doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin ..pene"
taloniere la pantof are valoare.
B. Tonifierea musculaturii care înzăvorăşte" genunchiul in mers
– cvadricepsul in principal, dar și ischiogambierii; o atentie deosebită se va
da și rotatorilor, care vor fi antrenați selectiv; se va urmări refacerea fortei
extensoare pentru ultimele 20 grade.
C. Mobilizarea articulară - în primul rînd pentru reciştigarea extensiei
complete, apoi pentru mărirea flexiei-, utilizindu-se toate tehnicile
cunoscute (posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.).
D. Refacerea stabilității genunchiului atît prin exerciții de tonifiere musculară
analitice, cît şi prin exerciții în lanţ kinetic închis; se va urmări, de asemenea,
refacerea rezistentei la efort a aparatului extensor.
E. Respectarea regulilor de profilarie secundară care alcătuiesc igiena ortopedică
a genunchiului.
F. Menținerea unei bune funcționalități mioartrokinetice la nivelul articulațiilor
adiacente, cât şi la membrul opus.