Sunteți pe pagina 1din 10

STRATEGII BAZATE PRIORITAR PE ACŢIUNEA

DE CERCETARE: PROBLEMATIZAREA ŞI
ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE

1. STRATEGIA
PROBLEMATIZĂRII
IMPORTANŢA PROBLEMATIZĂRII
Problematizarea este o metodă de
învăţământ extrem de valoroasă,
privilegiată de didactica modernă, graţie
efectelor sale instructiv-educative notabile;
prin intermediul acestei metode gândirea
elevilor este orientată spre rezolvarea
independentă de probleme.
SPECIFICUL ACESTEI
STRATEGII
Profesorul îi pune pe elevi în situaţia de a căuta
o soluţie la o anumită problemă;
are ca punct de pornire situaţia problemă;
situaţia problemă este “o situaţie contradictorie,
conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a
două realităţi (de ordin cognitiv şi motivaţional)
incompatibile între ele; pe de o parte, experienţa
trecută, iar, pe de altă parte, elementul de
noutate şi de surpriză, necunoscutul cu care
este confruntat elevul” (IOAN CERGHIT).
CONFRUNTAREA CU
PROBLEMA
Confruntarea cu problema produce un dezechilibru, o
disonanţă cognitivă între resursele actuale şi cerinţele
sarcinii.
Caracter de problemă prezintă doar acele sarcini
didactice ce conţin o anumită dificultate cognitivă şi a
căror rezolvare necesită o activitate de cercetare.
Profesorul creează la lecţie, voit, anumite situaţii ce
prezintă dificultăţi cognitive ce se cer a fi depăşite.
Pentru a le depăşi elevii sunt nevoiţi să apeleze la
analiză, sinteză, analogie, comparaţie, generalizare.
Problema didactică – interacţiune cognitivă
subiect-obiect – caracteristicile ei:

Reprezintă pentru elevi o dificultate cognitivă;


această dificultate necesită un efort de gândire pentru a putea fi
depăşită;
trezeşte interesul, provoacă o anumită încordare intelectuală şi
declanşează o trebuinţă de cunoaştere care mobilizează la efort;
semnalează lacunele din cadrul sistemului de cunoştinţe al elevului,
golul respectiv urmând a fi umplut prin rezolvarea problemei;
activitatea elevului este orientată către înlăturarea zonei de
necunoscut, de incertitudine, prin descoperirea de informaţii noi şi
procedee noi de acţiune;
soluţionarea problemei se bazează pe experienţele şi cunoştinţele
dobândite anterior de către elevi, în caz contrar problema se arată a
fi “insurmontabilă”.
TRĂSĂTURA DEFINITORIE A
SITUAŢIEI PROBLEMĂ
Elevii sunt puşi în faţa unei dificultăţi, care
produce în mintea lor o stare conflictuală între
experienţa lor cognitivă de până în acel moment
şi elementul de noutate şi surpriză, necunoscutul
cu care se confruntă;
conflictul apare între ceea ce ştie şi ceea ce nu
ştie elevul;
elevul învaţă căutând, elaborând soluţii proprii,
căutând să le îmbunătăţească, el caută să
transforme necunoscutul în cunoscut.
REZOLVAREA SITUAŢIEI-
PROBLEMĂ
Rezolvarea situaţiei-problemă necesită
reorganizarea şi restructurarea
informaţiilor însuşite anterior;
“Despre un om care rezolvă o anumită
problemă se poate spune deci că,
posedând anumite cunoştinţe, are şi
anumite lacune, care fac imposibilă
formularea imediată a unui răspuns la
problema pusă” (Wincenty Okon).
SOLUŢIONAREA PROBLEMEI ŞI
ELABORAREA RĂSPUNSULUI
Elaborarea răspunsului presupune apelul la
experienţa anterioară, fără de care rezolvarea
nu ar fi posibilă;
necunoscutul i se arată graţie zonei deja
cunoscute;
Învăţarea problematizată are un caracter
euristic, deoarece se sprijină pe gândirea
euristică;
a gândi înseamnă prin excelenţă a-ţi pune
întrebări pentru a identifica elementele
necunoscute, prin raportare la datele deja
cunoscute.
CE PRESUPUNE PREDAREA
PROBLEMATIZATĂ?
Predarea problematizată presupune
structurarea lecţiei în aşa fel încât să fie
creată – cu orice preţ! – o situaţie-
problemă, pe care elevul doreşte să o
depăşească soluţionând-o. Situaţia
problemă este o provocare la care el să
dorească să răspundă în mod adecvat.
EXEMPLU DE SITUAŢIE-
PROBLEMĂ
Dacă menirea statului este de a impune o
anumită ordine socială, mai putem vorbi
de libertăţi individuale?
Dacă omul este o fiinţă raţională, de ce
oare se comportă uneori ca o fiinţă
necuvântătoare?
Dacă nu există viaţa de după viaţă, de ce
ar trebui ca omul să se comporte moral?

S-ar putea să vă placă și