Sunteți pe pagina 1din 14

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

ȘCOALA POSTLICEALĂ “HENRI COANDĂ” SATU MARE


CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

CIROZA HEPATICĂ

COORDONATOR:
Prof. HÂNCU DOINIȚA MELANIA
 
ABSOLVENT:
OPRIȘ I. ANUȚA

SATU MARE
2020
ARGUMENT
 Prezența în familie a cirozei hepatice, stagiile de practică
efectuate în care am întâlnit pacienți cu această afecțiune în
diferite stadii cât și dorința de a cunoaște mai multe aspecte
ale acestei boli m-a determinat sa aleg aceasta temă a
proiectului meu pentru a putea acorda primul ajutor în
folosul celui de lângă mine.
CAPITOLUL I - NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI
FIZIOLOGIE A FICATULUI

 Ficatul este cea mai mare glandă din corpul uman. Este situat
în cavitatea abdominală – etajul supramezocolic în partea
superioară dreaptă, imediat sub diafragm, iar lobul său stâng
se întinde până în epigastru. Locul ocupat de ficat se numește
loja hepatică.
DEFINIȚIE
 Ciroza hepatică reprezintă stadiul ireversibil al afecțiunilor
hepatice inflamatorii și degenerative, caracterizată morfologic
prin distrucție hepatocitară, fibroză și regenerare nodulară, iar
clinic prin apariția sindromului de hipertensiune portală și
insuficiență hepatică.
SIMPTOMATOLOGIA
 Perioada compensată
 tulburări digestive

 tulburări nervoase

 sindrom hemoragic minor


SIMPTOMATOLOGIA
o Perioada decompensată
 decompensare vasculară-instalarea ascitei

 decompensare parenchimatoasă: edeme, encefalopatie


hepatică, HDS, icter.
DIAGNOSTIC

 a) Diagnostic pozitiv

 În stadiul compensat al cirozei hepatice diagnosticarea este


dificilă datorită simptomatologiei sărace. Hepatomegalia cu
antecedente de hepatită virală și/sau etilism cronic sugerează
diagnosticul, care este confirmat de examinările paraclinice.

 În stadiul decompensat diagnosticarea este ușoară datorită


semnelor clinice și paraclinice evidente: ficat atrofic,
splenomegalie, circulație colaterală, ascită, icter, hemoragie
digestivă. Examenele paraclinice confirmă diagnosticul.
EVOLUȚIE. COMPLICAȚII

 Majoritatea cirozelor exitează în următorii 2 ani de la


instalarea ascitei; după 3 ani supraviețuiesc 16%, iar după
5 ani 8% , interval scurtat de apariția complicațiilor.

 Cele mai frecvente complicații sunt: hemoragia digestivă


superioară, encefalopatia hepatică și sindromul hepato-
renal.
PROFILAXIA
 Profilaxia primară constă în combaterea
alcoolismului, prevenirea hepatitei virale acute și
tratarea corectă a hepatitei cronice cu dispensarizare
îndelungată, în combaterea factorilor susceptibili să
îmbolnăvească ficatul: alimentație dezechilibrată,
alcoolism, abuzuri medicamentoase. Profilaxia
secundară este importantă, ea fiind realizată prin
combaterea cauzelor declanșatoare de complicații:
dietă nerațională, medicație intempestivă, disbacterii
intestinale.
TRATAMENT
 Tratamentul diferă in funcție de stadiul evolutiv al cirozei hepatice:

• Tratamentul cirozei hepatice compensate – este identic cu


tratamentul hepatitei cronice active: igieno-dietetic și
medicamentos.

• Tratamentul cirozei hepatice decompensate – se adresează


simptomatologiei complicațiilor majore ale bolii: - HDS
• - Encefalopatie hepatică
• - Sindromul hepato-renal
CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CIROZĂ HEPATICĂ
 Ciroza hepatică se datorează unor procese degenerative ale
parenchimului hepatic, ce duc în final la insuficiența
hepatică.

 Asistentul medical recoltează produse pentru examenele de laborator


(sânge, urină, lichid de ascită), la indicația medicului se pregătește
bolnavul pentru examene radiologice, puncție abdominală, biopsie,
laparoscopie.

 Asistentul medical va aprecia relațiile pacientului cu membrii familiei


sale, explicându-le acestora că este o suferință cronică, afecțiune ce
printr-o atitudine terapeutică adecvată prescrisă de medic, poate fi
încetinită sau oprită în evoluția sa, dar nu este reversibilă.
CONCLUZII
 Ciroza hepatică este o suferință cronică cu evoluție progresivă
caracterizată prin existența unor leziuni difuze ce asociază
fibroză extensivă cu noduli de regenerare, anomalii structurale
ce dezorganizează arhitectonica normală a ficatului.

 Ciroza hepatică a fost descoperită întamplător cu ocazia unui


examen clinic, ecografic sau de laborator ce evidențiază o
hepatomegalie fermă, nedureroasa.

 În etapa simptomatică ciroza hepatică se manifestă prin


semnele insuficienței hepatocelulare și cele ale hipertensiunii
portale.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIA
ACORDATĂ!

S-ar putea să vă placă și