CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE “RAISA

PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE FARMACEUTICE

Suspensiile și emulsiile farmaceutice

ca sisteme eterogene

A realizat: Cernei Corina gr. 206 AF

Chișinău 2023
Definiţii şi generalităţi
Conform definiţei clasice, emulsiile sunt sisteme disperse eterogene,
fluide, constituite din două faze lichide nemiscibile :
- faza dispersată, care este mărunţită (divizată) sub formă de
picături mici, numită şi fază internă sau fază discontinuă;
- faza dispersantă, faza externă, continuă, numită şi mediu de
dispersie.
- Obţinerea unei emulsii stabile se realizează prin adăugarea în
sistem a celui de-al treilea component, numit emulgator sau agent de
emulsionare.
Cele două faze nemiscibile sunt:
- faza apoasă, numită modern hidrofilă, notată abreviat cu H
(vechea abreviere A);
- faza uleioasă, respectiv lipofilă, abreviat L (vechea abreviere
U).
 În general, în funcţie de raportul dintre cele două faze, emulsiile pot fi de două
tipuri:
- emulsii apă în ulei, notate abreviat cu H/L (vechea abreviere A/U), în
care apa este dispersată în ulei, ce constituie faza externă;
- emulsii de ulei în apă, abreviat L/H (vechea abreviere U/A),în care
uleiul este dispersat în apă, ce constituie faza externă.
 În funcţie de mărimea particulelor dispersate, exista următoarele tipuri:
- macroemulsii, emulsii opace, cel mai cunoscut tip cu particule >400
nm (0,4 mm), uşor vizibile la microscop; sunt emulsiile clasice;
- microemulsii, dispersii omogene de lichid în lichid, transparente,
care conţin cantităţi foarte mici de ulei, apă şi surfactanţi (în general, 15%
surfactant pentru un amestec în părţi egale de ulei şi apă), cu mărimea
particulelor cuprinsã între 10-80 nm, deci <100 nm (0,1 mm), fiind considerate o
stare intermediară între dispersiile micelare şi emulsii; ele mai sunt numite şi
emulsii micelare.;
- miniemulsii, dispersii de lichid în lichid, alb-albăstrui, cu mărimea
particulelor între primul şi al doilea tip:100-400 nm (0,1-0,4 mm);
- emulsii duble şi multiple, numite şi „emulsii de emulsii” în care
particulele dispersate sunt ele însăşi emulsionate, fiind de tipul: H/L/H sau
L/H/L.
 Unele emulsii administrate pe piele se numesc liniment.
Linimentele de tip emulsie sunt forme farmaceutice lichide, cu
aspect lăptos, care se administrează sub formă de fricţii sau
aplicaţii pe piele. În compoziţia acestora intră săpunuri sau alte
substanţe cu acţiune: emolientă, revulsivă, stimulentă sau
analgezică.
 Linimentele pot fi emulsii de tipul L/H (linimentul amoniacal)
sau H/L (linimentul de calciu):
- faza lipofilă este formată de obicei din: uleiuri
vegetale, grăsimi animale, uleiuri volatile;
- faza hidrofilă: soluţii apoase alcaline, alcool,
substanţe hidrosolubile;
- emulgatorul se formează de obicei în timpul
preparării emulsiei, la cald, în urma reacţiei dintre acizii graşi
liberi din uleiuri şi componentele alcaline ale fazei apoase.
Avantajele emulsiilor
 formularea ca emulsie elimină unele probleme de solubilitate limitată şi
nemiscibilitate.
 oferă posibilitatea de rezolvare a problemelor de formulare pentru
medicamentele formate din două lichide nemiscibile sau a unor
substanţe medicamentoase solubile într-un lichid nemiscibil cu un al
doilea lichid;
 acceptabilitatea pacientului este cel mai important motiv pentru care
emulsiile orale şi topice sunt atât de larg folosite;
 datorită gradului de dispersie mare, emulsiile permit o absorbţie
crescută a substanţelor medicamentoase liposolubile;
 administrarea topică, mult mai uşor de efectuat sub formă de emulsie,
este mult acceptată de pacienţi;
 emulsiile pot oferi un potenţial mare în designul sistemelor
farmaceutice capabile să elibereze substanţa medicamentoasă în mod
controlat.
Dezavantajele emulsiilor

 în unele cazuri, preparare dificilă şi procese

tehnologice de fabricare speciale, dar şi emulgatori
adecvaţi;
 stabilitate fizică mai mică decât a formelor lichide,
suferă fenomene de: coalescenţă, cremare,
separare a fazelor, inversarea tipului de emulsie;
 stabilitate chimică redusă, datorită autooxidării fazei
lipofile; ceea ce impune asociere de stabilizanţi
antioxidanţi lipofili;
 stabilitate microbiologică asigurată prin asociere de
conservanţi antimicrobieni (în faza hidrofilă).
Clasificare
 în funcţie de origine în:
– emulsii naturale: laptele, sucurile latescente (latexuri) emulsii
preformate în plante, emulsii din seminţele unor plante
oleaginoase (dovleac, migdale, arahide); la care emulsionarea are
loc datorită prezenţei unor emulgatori în aceste seminţe;
– emulsii artificiale sau emulsii uleioase, obţinute prin
emulsionarea uleiurilor cu ajutorul emulgatorilor;
 în funcţie de tipul emulsiei, determinat de polaritatea fazelor:
– emulsii de tipul L/H, în care faza dispersată internă este un lichid
nepolar, lipofil (L): ulei vegetal sau mineral şi faza dispersantă,
externă este hidrofilă (H), numite şi emulsii directe
– emulsii de tipul H/L, numite şi emulsii inverse
– emulsii triple de tipul H/L/H sau L/H/L, obţinute dintr-o fază
hidrofilă, dispersată în interiorul unor picături de ulei, ele însele
dispersate într-o fază hidrofilă
 în funcţie de concentraţia fazei dispersate:
– emulsii diluate, la care faza internă este 0,1% v/v;
– emulsii concentrate: monodisperse şi polidisperse;
– emulsii de concentraţie înaltă, în care picăturile sunt
deformate şi devin poliedrice, fiind separate prin filmul creat
de mediul de dispersie; acestea sunt numite şi emulsii
semisolide viscoase (creme sau mai corect unguente-
emulsii),
– emulsii solide sau uscate, numite emulgate, de tip L/H,
pentru administrare orală, „ex tempore”, prin diluare cu apă
sau alt lichid asemănător;
– emulsii adsorbite, uscate, pulverulente care sunt
comprimate sau sunt introduse în capsule gelatinoase.
 În funcţie de calea de administrare - emulsiile se pot
administra, practic, pe toate căile:
- emulsii orale sau de uz intern, de tipul L/H;
- emulsii administrate pe piele (topice): dermatologice,
linimente, cosmetice, de tip L/H sau H/L;
- emulsii administrate pe mucoase: rinofarigiene, otice,
oftalmice, rectale, vaginale;
- emulsii parentale: injecţii i.m.; perfuzii i.v.
 În funcţie de rolul şi acţiunea farmacologică:
- emulsii medicamentoase, pentru administrare pe cale
orală, pe mucoase, dermatologice şi parenterale;
- emulsii cosmetice - cu rol emolient, fotoprotector, de
întreţinere, demachiante etc.
Formularea emulsiilor
 Pentru formularea unei emulsii sunt necesare trei elemente de bază:
- faza hidrofilă
- faza lipofilă
- emulgatorul
 Formularea emulsiilor are următoarele obiective principale:
- emulsionarea celor două faze lichide şi stabilizarea emulsiei
formate;
- asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice a
emulsiei în timp;
- realizarea caracterelor subiective ale emulsiei;
- inocuitate, toleranţă şi eficacitate terapeutică.
 Prepararea emulsiilor, sisteme disperse eterogene constă din două faze:
- un proces de dispersare, de divizare a fazei interne, în mediul
de dispersie, printr-un mecanism de forfecare a celor două faze nemiscibile,
numit emulsionare cu formarea unui sistem fizic instabil din punct de vedere
termodinamic;
- un proces de stabilizare, concomitent cu primul, realizat de
emulgator prin diferite mecanisme
Metodele de preparare a emulsiilor

 În cazul emulsiilor de tipul L/H se adaugă faza lipofilă peste cea

hidrofilă. Mulţi specialişti preferă procedeul invers, adică
adăugarea fazei hidrofile peste cea lipofilă. Iniţial se va forma o
emulsie H/L, deoarece există o cantitate de ulei mai mare, dar
pe măsură ce se adaugă apa, vâscozitatea se măreşte până
când se ajunge la punctul de inversare a fazelor şi emulsia H/L
trece în tipul L/H;
 Pentru prepararea emulsiilor de tip invers H/L se procedează
astfel: faza hidrofilă se adaugă lent, în mici porţiuni şi sub
agitare continuă, în faza lipofilă, ambele faze fiind încălzite la o
temperatură de 50-70 °C. Omogenizarea şi agitarea se
continuă până la răcire, pentru a realiza o distribuţie cât mai
bună a picăturilor fazei interne în faza lipofilă.