UNIVERSITATEA "OVIDIUS" CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE
DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

EMULSII
SEM. II, 2008 / 2009

CURS 1

02.02.2020 1
 EMULSII
sistem dispers heterogen, alcătuit din două lichide
nemiscibile, din care unul se află divizat fin şi
distribuit uniform sub formă de picături în celălalt
lichid,
 stabilitatea sistemului fiind dată de prezenţa
emulgatorului,
preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai
puţin vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers
format din 2 faze lichide nemiscibile, realizate cu
ajutorul unor emulgatori, destinate administrării
interne sau externe (FR X).
02.02.2020 2
 EMULSIE
1. LICHIDUL DISPERSAT = FAZĂ INTERNĂ SAU DISCONTINUĂ

•sub formă de picături cu diametrul de 0,1-10 μm, uneori până la 50 μm (când se realizează manual, la
mojar şi se obţin emulsii grosiere);

2. MEDIUL DE DISPERSIE = FAZA EXTERNĂ, CONTINUĂ

În funcţie de natura celor două faze avem două tipuri de emulsii:

–emulsii de tip A/U (H/L);
–emulsii de tip U/A (L/H);

În afara acestor două tipuri, se mai pot forma emulsii complexe sau multiple: ex.: A/U/A sau U/A/U.

3. EMULGATORUL

orientat între cele două faze, dispersează şi stabilizează cele 2 lichide nemiscibile, micşorează tensiunea
superficialâ între cele 2 faze.

Emulsiile în compoziţia cărora intră săpunuri sau alte substanţe cu acţiune

emolientă, analgezică sau revulsivă, destinate aplicării pe piele, se numesc
LINIMENTE.

02.02.2020 3
02.02.2020 4
 AVANTAJELE UTILIZĂRII EMULSIILOR

 posibilitatea de rezolvare a unor probleme

de formulare a medicamentelor compuse din
două lichide nemiscibile,

 sau a unei substanţe active solubile într-un

lichid nemiscibil cu un al doilea.

02.02.2020 5
 •EMULSIILE DE UZ INTERN U/A

• Faza continuă apoasă- pot masca gustul

neplăcut al unor uleiuri (de parafină, de
ricin, de peşte) sau vitamine, favorizând
administrarea lor,

• S-a remarcat biodisponibilitatea mărită a

soluţiei uleioase formulate ca emulsie, faţă
de absorbţia soluţiei uleioase ca atare.

02.02.2020 6
 EMULSIILE PARENTERALE CU SUBSTANŢE
ENERGETICE (ULEIURI NUTRITIVE)

•sunt administrate i.v. la pacientii incapabili de a

ingera hrana în mod normal, emulgatori ( lecitina),

• în afara problemelor de sterilitate, apirogenitate,

acestea ridică problema dimensiunilor particulelor
fazei grase, dispersate în mediul apos,

• diametrul picăturilor fazei interne nu trebuie să

depăşească 5 μm,

• emulsiile administrate i.m se folosesc pentru efectul

întârziat (produse depot).
02.02.2020 7
 EMULSIILE U/A
•prezintă faza apoasă continuă, situaţie similară mediului
intern al organismului, ce favorizează absorbţia principiilor
active,

• trecerea principiului activ către faza externă, în vederea

absorbţiei, depinde în mare măsură şi de mărimea
particulelor sale,

• cu cât particulele sunt mai mici, dispersia mai fină, se

realizează o suprafaţă mare de contact între faze,

•ceea ce permite o difuziune mai rapidă prin suprafaţa

oferită absorbţiei.
02.02.2020 8
 MICROEMULSII

picăturile fazei dispersate

ajung la dimensiunile
chilomicronilor (0,05 µm),

 absorbţie rapidă,
 posibilitatea integrării directe
a substanţelor grase în
chilomicroni (lipoproteina din
plasma sanguină cu rolul de a
transporta lipidele între diferite
organe).

02.02.2020 9
02.02.2020 10
 EMULSII MULTIPLE -
O EMULSIE SIMPLĂ DISPERSATĂ ÎN FAZA EXTERNĂ, CU CARE NU
ESTE MISCIBILĂ

EMULSIA MULTIPLĂ DE TIP H/L/H

• emulsie simplă L/H cu faza externă apoasa

dispersată în interiorul unei faze uleioase,

•EMULSIA MULTIPLĂ DE TIP L/H/L

• faza externă uleioasă poate conţine în

particulele de apă dispersate numeroase globule
de ulei.

•În aceste sisteme există vehicule cu un înveliş

uleios sau apos, plutind în apă sau ulei, fiind
stabilizate de un film emulgator lipofil sau hidrofil.

•Aceste emulsii sunt capabile să conţină în faza Reprezentarea schematică a

apoasă sau uleioasă internă substanţe active emulsiilor multiple
dizolvate sau dispersate. a) emulsii H/L/H; b)
Emulsii L/H/L

02.02.2020 11
 EMULSII DE UZ EXTERN

 se aplică frecvent pe piele în scop

terapeutic şi cosmetic,
 emulsiile de ambele tipuri U/A şi
A/U sunt utilizate în cosmetică pentru
calităţile conferite de conţinutul în apă
şi ulei,
Emulsiile dermatocosmetice U/A sunt
preparate lavabile; cele A/U (grase) sunt
folosite pentru acţiunea emolientă şi cea de
curăţire.
02.02.2020 12
 CARACTERISTICILE ŞI ALEGEREA EMULGATORILOR ÎN
FUNCŢIE DE DENSITATE

• Tipul de emulsie format la amestecarea a

două lichide nemiscibile este influenţat
 în mai mică măsură de proporţia dintre faze,
 şi în special de natura emulgatorului,
 respectiv de natura filmului interfacial produs
prin adsorbţia agentului de emulsie la interfaţă.

• În general, filmele bariere interfaciale mai

hidrofile formează emulsii U/A, iar cele mai
hidrofobe = nepolare dau emulsii A/U.

02.02.2020 13
 EMULGATORI

• A. DUPĂ TIPUL DE EMULSIE

• - emulgatori pentru emulsii U/A;

• - emulgatori pentru emulsii A/U.

• B. COMPORTAREA LA DISOCIEREA
ELECTROLITICĂ

• După partea activă care participă la formarea

emulsiei, sunt emulgatori:
• anionactivi;
• cationactivi;
• neionogeni;
• amfoteri.

02.02.2020 14
 •C. STRUCTURA CHIMICĂ

•hidraţi de carbon (guma arabică, tragacanta,

agar-agar);

•alcooli (colesterol, alcool cetilic, stearilic);

•esteri (compuşi sulfuraţi şi sulfonaţi, esteri ai

propilenglicolului);

•compuşi cuaternari de amoniu (clorura de

benzalconiu, bromura de cetilmetilamoniu) etc.
02.02.2020 15
 D. CORELAREA STRUCTURII CHIMICE CU CEA FIZICĂ
SISTEMATIZEAZĂ EMULGATORII ÎN TREI GRUPE

1. TENSIOACTIVII (scad tensiunea la interfaţa lichid-

lichid);
•2.COLOIZII HIDROFILI (formează filme
multimoleculare, măresc vâscozitatea mediului, scad
posibilitatea de contopire a picăturilor dispersate);

•3. SUBSTANŢE SOLIDE FIN PULVERIZATE ( se

adsorb la interfaţa şi produc un strat rezistent în jurul
picăturilor),
• Pulberi fine hidrofile ca argila, bentonita permit
stabilizarea emulsiilor de tipul U/A şi pulberile
hidrofobe (cărbune, grafit) pentru tipul A/U.
02.02.2020 16
 E. CALEA DE ADMINISTRARE

DE UZ INTERN

• guma arabica, tragacanta, derivaţi de celuloză etc.;

• DE UZ EXTERN

• săpunuri alcaline, compuşi sulfonaţi, carbopoli,

săpunuri inverse, spanuri, tweenuri.

02.02.2020 17
 STUDIEREA DUPĂ O ALTĂ CLASIFICARE MAI
ARBITRARĂ ÎN TREI MARI CATEGORII

emulgatori din grupa substanţelor

tensioactive: sinteză sau semisinteză,
emulgatori produse naturale sau derivaţi
de semisinteză ai acestora,
emulgatori sub formă de pulberi fine
insolubile,
acelaşi emulgator poate intra în mai
multe clase
02.02.2020 18
 MECANISMUL DE ACŢIUNE AL EMULGATORILOR - structura

fizico-chimică

•EMULGATORII ADEVĂRAŢI (PRIMARI SAU PROPRIU-ZIŞI)

•pot singuri să formeze şi să stabilizeze o

emulsie.

substanţe tensioactive;
coloizi hidrofili;
pulberi fine insolubile.

02.02.2020 19
 EMULGATORII SECUNDARI =
CVASIEMULGATORI, PSEUDOEMULGATORI

• compuşi care singuri nu pot da emulsii stabile,

• se asociază cu emulgatori propriu-zişi pentru a
forma sisteme emulsionate stabile,
• se mai numesc şi stabilizatori de emulsii.

• MECANISM DE ACŢIUNE

• mărirea vâscozităţii fazei externe,

• sau prin micşorarea diferenţei de densitate între
cele două faze (ex. guma tragacanta).

02.02.2020 20
• Emulgatorii primari sunt constituiţi
din molecule polare, care adăugate în
cantităţi mici în faza în care sunt mai
solubili, se adsorb şi se orientează la
interfaţa celor două lichide, formează un
film în jurul particulelor fazei interne şi
produc o reducere a tensiunii interfaciale.
• Orientarea se face cu partea polară
spre faza apoasă şi cu cea apolară spre
faza uleioasă.
• Acest mecanism este condiţionat
de prezenţa substanţelor tensioactive în
echilibru faţă de cele două faze.
• Dacă substanţa tensioactivă are un
caracter prea pronunţat hidrofil sau lipofil,
substanţa respectivă se va dizolva rapid
în una din faze şi nu mai formează filmul
monomolecular.

02.02.2020 21
 EMULGATORII ADEVĂRAŢI
• substanţe caracterizate prin structura amfifilă polar-nepolar, cu afinitate atât
pentru faza uleioasă, cât şi apoasă,

• se orientează la interfaţa celor două lichide nemiscibile,

•formează un film monomolecular,

•se dizolvă preferenţial în cele două faze distincte,

•astfel determină o acţiune stabilizatoare,

•anulează tendinţa de coalescenţă,

•de lipire a picăturilor fazei dispersate,

• Substanţele tensioactive pot fi şi purtătoare de sarcini electrice care

contribuie la stabilitatea emulsiei prin respingerile de natura electrostatică.

02.02.2020 22
• Pentru formarea şi
stabilizarea unei emulsii
U/A se urmăreşte
intervenţia stearatului de
sodiu, sare a unui acid
gras cu 18 atomi de
carbon,
• Catena hidrocarbonată Reprezentarea părţii hidrofilă şi
este imaginată printr-un hidrofobe
a unui
dreptunghi, în timp ce tensioactiv anionic
partea hidrofilă, gruparea - stearat de sodiu
polarizata, este
reprezentată ca un cerc.

02.02.2020 23
 EMULGATORI ADEVĂRAŢI - SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

A. EMULGATORI ANIONICI - SĂPUNURI MONOVALENTE, BI, TRIVALENTE

CARACTERISTICI SĂPUNURI SĂPUNURI BI, TRIVALENTE

MONOVALENTE (U/A) (A/U)
-constituite dintr-un lanţ de -săpunurile de sodiu, -Săpunurile bivalente
12 - 18 atomi de carbon, potasiu şi amoniu sunt (stearat de calciu,
lipofil, şi o grupare carboxil, cele mai utilizate în scop magneziu) şi trivalente sunt
farmaceutic, insolubile în apă, solubile
- sarea alcalină puternic în ulei,
hidrofilă care îşi manifestă - Săpunul de amoniu se
cu preponderenţă caracterul obţine în timpul preparării - Săpunurile de calciu sunt
faţă de lipofilia catenei de emulsiei prin reacţia emulgatorii care se
atomi de carbon, dintre acizii graşi liberi formează în timpul
din uleiul vegetal şi preparării linimentului oleo-
-în soluţie apoasă săpunurile amoniac, calcar,
alcaline disociază, anionului - stearatul de amoniu -din reacţia acizilor liberi cu
revenindu-i astfel acţiunea format “in situ” este hidroxidul de calciu.
emulgatoare, eficient pentru
stabilizarea emulsiei de
tip U/A - respectiv a
linimentului amoniacal

02.02.2020 24
 SĂPUNURI MONOVALENTE

• au predominantă gruparea
puternic hidrofilă,
• se vor orienta cu partea
hidrofilă spre apă, ULEI

• vor determina micşorarea

suprafeţei fazei uleioase,
• o împing ca o pană, aceasta
devenind faza internă.

02.02.2020 25
 SĂPUNURI BIVALENTE
• predominantă este gruparea hidrofobă
orientarea fiind inversă,
• Hidratarea este mai redusă şi catena de
acid gras voluminoasă.
• Apa devine fază internă care va fi
înconjurată de un strat monomolecular care
împiedică unirea (coalescenţa) picăturilor. APA

• Aceste săpunuri având şi sarcini

electrice negative (anionactive), imprimă
picăturilor fazei interne sarcini de acelaşi fel,
• repulsia electrostatică adăugându-se
celorlalţi factori de stabilitate: scăderea
tensiunii interfaciale şi formarea filmului
monomolecular.
02.02.2020 26
 TEORIA PENEI

• emulgatorul, prin volumul diferit al celor două grupări hidrofile şi

lipofile, sugerează forma de pană (prismă triunghiulară utilizată la
despicarea lemnului),

• În cazul stearatului de sodiu, gruparea hidrofilă îşi va mări

considerabil volumul prin efectul de hidratare şi gruparea lipofilă
rămâne neschimbată,

• Moleculele de stearat de sodiu se vor, orienta într-un strat

monomolecular la interfaţa ulei - apă şi tensiunea interfacială este
înlăturată,

• Se formează noi suprafeţe de separaţie între grupările hidrofile şi

faza apoasă şi lanţurile de atomi de carbon şi faza uleioasă, care
prezintă tensiune interfacială redusă sau nulă.

02.02.2020 27
•Gruparea hidrofilă a stearatului de sodiu
se dizolvă mai uşor în faza apoasă decât
gruparea oleofilă în ulei,
• tensiunea interfacială dinspre faza
apoasă este mai scăzută decât spre faza
uleioasă,
• datorită tensiunii interfaciale mai
puternice spre faza uleioasă,
• se produce o curbare a suprafeţei de
separare către partea uleioasă, care capătă
formă sferică.
02.02.2020 28
 •SĂPUNURI DE AMINE (SĂPUNURI ORGANICE)
•DEFINIŢIE

•SĂRURI ALE ACIZILOR GRAŞI CU AMINE

•aciclice (trietanolamina)
•sau amine ciclice (morfolina),
•cu proprietăţi emulsive de tip U/A,
•
•REPREZENTANŢI

•Laurat de monoetanolamină, laurat de dietanolamină, oleat de

trietanolamină sunt folosite la obţinerea emulsiilor U/A, de uz extern.

•EMULSIILE

•sunt mai stabile,

•grad de dispersie superior,
• mai puţin alcaline sau chiar neutre,
•nu irită pielea.

02.02.2020 29
 ESTERI AI ALCOOLILOR SUPERIORI CU ACIDUL SULFURIC

• OBŢINERE

• esterificarea alcoolului lauric, cetilic sau stearilic cu acidul sulfuric

• REPREZENTANŢI

• laurilsulfat de sodiu, cetilsulfatul de sodiu şi stearilsulfatul de sodiu,

• F.R. X

• oficializează laurilsulfatul de sodiu folosit ca emulgator U/A, în

concentraţie de 0,7 - 2% în emulsii fluide, linimente, unguente-emulsii,

• asocierea alcoolului cetilic şi alcoolului stearilic, ce intră în compoziţia

alcoolului cetilstearilic, emulgator în proporţie de 90%, cu 10%
cetilstearilsulfatul de sodiu.

02.02.2020 30
 DERIVAŢI SULFONAŢI AI ACIZILOR GRAŞI

• formula generala R-SO3-Na+,

• reprezentant este dioctilsulfosuccinatul de sodiu -

Aerosol OT sau Manoxol OT,

• un emulgator cu proprietăţi tensioactive marcate;

• nu reacţionează cu ionul de calciu.

02.02.2020 31
 CARBOPOLII
•polimeri de carboxivinil, având grupări
carboxilice, repartizate de-a lungul catenei;
pentru a avea proprietăţi emulsive se face o
dublă neutralizare cu NaOH şi T.E.A. (amină cu
catenă lungă);
• grupările carboxil neutralizate cu NaOH sunt
hidrofile, cele neutralizate cu T.E.A. au caracter
lipofil, se orientează la suprafaţă şi stabilizează
emulsii U/A.
•Fiind o macromoleculă poate fi folosit drept
cvasiemulgator prin mărirea vâscozităţii
mediului de dispersie (se neutralizează numai
cu NaOH).

02.02.2020 32
 EMULGATORII TENSIOACTIVI CATIONACTIVI

•în soluţie apoasă disociază formând cationi ce

conferă proprietăţi emulsive – săruri cuaternare
de amoniu,
•capacitate slabă de a stabiliza emulsii U/A
asociindu-se cu emulgatori auxiliari –
neionogeni lipofili – alcoolul cetilsterilic,
 toxicitate ( numai în emulsiile de uz extern), însă
limitat, în preparate cu acţiune antiseptică, emulgatorul
fiind responsabil de proprietăţile terapeutice –
antiseptice.

02.02.2020 33
 • INCOMPATIBILITĂŢI

•substanţe tensioactive anionice şi ioni polivalenţi,

•instabili la valori ridicate de pH.

Cetrimid – bromură de trimetilcetilamoniu se asociază cu

alcool cetilic 1:9, ca emulgator la prepararea cremei de
cetrimid (cu acţiune antiseptică),

Clorura de benzalconiu – zefitani, zefirol – clorură de

alchilbenzil-dimetilamoniu radicalul alchil variază.

•Clorura de benzetoniu – gemerol, are proprietăţi

tensioactive mari, favorizând etalarea pe tegument, dar are
proprietăţi emulsive mai mici decât cetrimidul.

02.02.2020 34
 EMULGATORI TENSIOACTIVI NEIONICI
• unii predominant lipofili, dând emulsii A/U, alţii predominant
hidrofili, dând emulsii U/A,
•sunt substanţe bipolare, neutre,
•nu disociază în ioni în mediu apos,
• au stabilitate mare faţă de acizi sau baze,
•sunt compatibili cu anionactivi şi cationactivi,
•stabili în prezenţa electroliţilor.
•
• Pentru a forma emulsii stabile se fac asocieri de emulgatori
hidrofili şi lipofili; au toxicitate scăzută, sunt neiritanţi; sunt
folosiţi şi în emulsiile de uz intern şi parenterale.
• Dezavantaj preţ de cost mai ridicat fiind obţinute prin
sinteză.
• Au la bază un acid gras sau alcool superior al cărui lanţ
hidrocarbonat formează partea hidrofobă a moleculei şi un grup
OH şi/sau un grup oxid de etilen, de obicei polimerizat, constituind
partea hidrofilă (polară) a moleculei.

02.02.2020 35
 ALCOOLII SUPERIORI

•alcool cetilic, stearilic, lauric

•sunt substanţe cu caracter lipofil ce determină

formarea de emulsii A/U,
• În cazul acestor alcooli, gruparea hidroxil
(componenta hidrofilă) nu imprimă moleculei
proprietăţile hidrofile, motiv pentru care sunt
consideraţi stabilizatori de emulsii de tip A/U,
•F.R. X
• amestecul de alcool stearilic şi alcool cetilic l:
l sub denumirea de Alcoholum
cetylstearylicum (cetosterol, ceara Lanette 0).

02.02.2020 36
 COLESTEROLUL

•-reprezintă un alcool ciclic cu un hidroxil şi

o dublă legătură,
•grupări hidrofile ce nu-şi manifestă
caracterul faţă de puternicul caracter
hidrofob dat de cele patru cicluri de atomi de
carbon,
• ceea ce face ca substanţa să constituie un
emulgator de tip A/U.

02.02.2020 37
ESTERII PARŢIALI AI ACIZILOR GRAŞI SUPERIORI CU
POLIALCOOLII

• emulsii de tip A/U (esteri cu etilenglicolul

sau propilenglicolul),
• esterii parţiali ai glicerolului se utilizează
monostearatul de gliceril în scopul creşterii
proprietăţilor emulsive ale altor emulgatorilor
anionactivi, cationactivi sau neionici,
• monostearaţi de gliceril autoemulgatori
sub denumirea de Tegin şi Margamuls etc.

02.02.2020 38
 ESTERII ACIZILOR GRAŞI CU SORBITANUL (SPAN,
ARLACEL, CRILL, CRILEX)
•esteri ai sorbitanului (anhidrida sorbitolului), cu acizii graşi
superiori (lauric, palmitic, stearic, oleic ).

•Sunt compuşi predominant lipofili cu H.L.B. sub 6.

• Produsele sunt notate cu cifre ce exprimă în mod arbitrar natura

acidului gras cu care s-a realizat esterificarea:

•Span 20 - sorbitan monolaurat;

•Span 40 - sorbitan monopalmitat;
•Span 60 - sorbitan monostearat;
•Span 80 - sorbitan monooleat;
•Span 85 - sorbitan trioleat.

02.02.2020 39
 DERIVAŢII DE POLIOXIETILENICI AI ESTERILOR
ACIZILOR GRAŞI CU SORBITANUL (ETERI AI
SPANURILOR CU PEG-URI)

• TWEENURI SAU POLISORBAŢI

• În funcţie de natura radicalului acidului gras, de
numărul şi lungimea catenelor de polietilenglicol,
produşii au aceeaşi numerotare cu Spanurile:
• Tween 20 - PEG - sorbitan monolaurat;
• Tween 40 - PEG - sorbitan monopalmitat;
• Tween 60 - PEG - sorbitan monostearat;
• Tween 80 - PEG - sorbitan monooleat;
• Tween 85 - PEG - sorbitan trioleat.
02.02.2020 40
 nu conferă sarcini electrice picăturilor fazei uleioase,

acţionează prin repulsie sterică,

datorită lanţurilor hidratate de oxid de etilen ,

F.R. X

Tweenul 80 cu denumirea de Sorbimacrogoli oleas 300 sau

polisorbat 80,
Tweenurile intră în compoziţia emulsiilor de uz extem şi intern; pot
fi solubilizanţi, umectanţi,
 Prezintă dezavantajul unui gust neplăcut şi facilitează absorbţia
substanţelor toxice în organismul uman, ceea ce limitează utilizarea
în cazul emulsiilor de uz intern la concentraţii de 2-3%;
se admite folosirea unei concentraţii care să nu depăşească o
proporţie mai mare de 25 mg/kg corp.

02.02.2020 41
•Esterii acizilor graşi cu polietilenglicolii (
Myrj 41, 55, 52 etc), care se deosebesc
după numărul de grupări de oxid de
etilen.
•stearat de polietilenglicol (polioxistearat)
40
• n fiind gradul de polimerizare,
• Su nt hidrofili,
• emulsii U/A, asociindu-se cu alcool
cetilic, stearilic( myrj, cromophor,)
02.02.2020 42
 ETERI AI ALCOOLILOR GRAŞI SUPERIORI CU
POLIETILENGLICOLII (BRIJ)

• prezintă caracter predominant hidrofil şi se

utilizează ca atare (U/A) sau participă la
formarea de emulgatori complecşi.

• Brij 30 - eter monolauric al PEG;

• Brij 52 - eter cetilic al PEG;
• Brij 72 - eter stearilic al PEG;
• Brij 98 - eter oleic. al PEG.
•
• ,

02.02.2020 43
 •POLIOXALCOOLI SAU PLURONICI

•– copolimeri ai oxidului de etilen cu oxidul de propilen. Sunt emulgatori U/A; se

folosesc în emulsiile parenterale.

•ALCOOLI GRAŞI SUPERIORI = ALCOOLUL CETILIC (HEXADECILIC),

ALCOOL STEARILIC (OCTADECILIC),

• ca emulgatori auxiliari asociindu-se cu emulgatori hidrofili pentru a da filmul

complex, interfacial. Acţiunea stabilizantă datorită capacităţii de a mări
vâscozitatea preparatelor.

• SUBSTANŢELE TENSIOACTIVE AMFOTERE

•au grupări încărcate (+) cât şi grupări încărcate (-), dependent de pH-ul
sistemului: sunt cationice la pH mic şi anionice la pH ridicat. Sunt puţin folosite,
cea mai folosită fiind lecitina din glicerină în care două grupări OH esterificate
cu acizi graşi şi un OH esterificat cu acid fosforic, care este la rândul lui
esterificat cu colină.

02.02.2020 44
 B. COLOIZII HIDROFILI - EMULGATORI TRADIŢIONALI, AGENŢI
DE ÎNGROŞARE

NU
sunt substanţe tensioactive,
reduc tensiunea interfacială,

DAR

au proprietatea de a se adsorbi la interfaţa ulei-

apă,
formează filme multimoleculare,
multistratificate (guma arabică formează un film
cu o grosime de 0,25 μm),
proprietăţi vâscoelastice,
rezistente la rupere,
formează o barieră ce se opune coalescenţei

02.02.2020 45
 COLOIZII HIDROFILI CARE POT IONIZA
•conferă sarcini electrice picăturilor uleioase,
•măresc repulsia electrostatică
•CMCNa sau guma arabică, săruri ale acidului arabic sunt
anionactive,
• gelatina cu grupări NH2 şi COOH acţionează prin mărirea
vâscozităţii.

• COLOIZII HIDROFILI NEIONIZABILI (M.C. şi alţi

derivaţi de celuloză (H.E.C., E.C.)
•acţionează ca stabilizanţi sterici,
•formează un film multimolecular,
• şi măresc vâscozitatea fazei externe,
• Ex.: gelatina, MC, HEC, APV, alginaţii.

02.02.2020 46
 C. PULBERI SAU SUBSTANŢE SOLIDE FIN
PULVERIZATE ŞI INSOLUBILE

• emulsiile pot fi stabilizate cu particule

solide, cu grad mare de dispersie,
• dacă aceste pulberi sunt umectate
preferenţial de una din faze,
• au o adeziune suficientă faţă de
cealaltă fază pentru a forma un film în jurul
picăturilor dispersate.
• lichidul ce umectează preferenţial
pulberea va fi fază externă a emulsiei.
02.02.2020 47
 • Al(OH)3; Mg(OH)2;
bentonita sunt
umectate preferenţial
de apă şi dau emulsii
U/A,

• Cărbunele, talcul sunt

umectate preferenţial
de ulei şi dau emulsii
A/U. Modalităţi de stabilizare a emulsiilor:
a) cu polisorbaţi;
b) cu macromolecule;
c) cu pulberi insolubile

02.02.2020 48
 PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE EMULSIILOR CARE INFLUENŢEAZĂ
STABILITATEA SISTEMULUI DISPERS
A. DIAMETRUL PARTICULELOR FAZEI DISPERSATE

 stabilitatea şi biodisponibilitatea emulsiei,

 formula lui Stokes - scăderea diametrului particulei va produce o

încetinire a vitezei de sedimentare,

 cu cât picătura de lichid emulsionat este mai mică, stabilitatea

acesteia este data de forţele la care este supusă în mediul de
dispersie,

 particulele fazei dispersate (raza cât mai mică) presupun

 suprafaţă mărită şi favorizarea trecerii principiului activ din faza

internă

 în faza continuă, în vederea absorbţiei,

02.02.2020 49
 MĂRIMEA PICĂTURILOR FAZEI INTERNE

diametrul acestora este de regulă cuprins între 0,1 – 10

μm (aceasta este mărimea ideală) - aparatura mecanică,

 emulsiile preparate la mojar nu se poate obţine

această mărime, mergând până la 25 sau 50 μm,

 picăturile mai mari de 25 μm dau emulsii grosiere,

instabile datorită incompletei emulsionări sau tendinţei
de separare,

02.02.2020 50
 B. RAPORTUL DINTRE CONCENTRAŢIILE
CELOR DOUĂ FAZE
• va influenţa viteza de sedimentare,

• în cazul emulsiilor U/A, concentraţia fazei interne variază

de la 10% pentru emulsia uleioasă la 30% pentru emulsia
de ulei de ricin, 28 - 50% pentru uleiul de parafină, 75%
pentru linimentul amoniacal,

•Emulsia este cu atât mai stabilă cu cât concentraţia fazei

interne este mai mică,

• Cu cât numărul particulelor dispersate este mai mic în

unitatea de volum, probabilitatea ciocnirilor este mai mică;
şansele ca particulele să-şi păstreze individualitatea sunt
mai mari.
02.02.2020 51
 C. MIŞCAREA BROWNIANĂ

 mişcare în zigzag a picăturilor fazei interne, având

o energie cinetică şi o valoare mai mare cu cât
aceste picături sunt mai mici,

mişcarea dezordonată produce prin ciocnire

coalescenţa picăturilor şi în final desfacerea
emulsiilor, devenind instabile,

prevenirea coalescenţei se face prin filmul

interfacial realizat prin adsorbţia emulgatorului (chiar
dacă picăturile se ciocnesc, nu se produce
coalescenţa).
02.02.2020 52
 D. PROPRIETĂŢI OPTICE

emulsiile au aspect opac, lăptos, datorită

indicilor de refracţie diferiţi ai celor două
faze,

 gradul de dispersie este mai mare,

picăturile fiind mai mici,

emulsia devine mai opacă, lăptoasă, albă,

deci mai stabilă.
02.02.2020 53
 E. VÂSCOZITATEA
• influenţează stabilitatea particulelor;

• stabilitatea va fi mai mare la emulsiile cu particule mici,

• emulsiile cu particule mari, au posibilitatea să se

contopească mai uşor,

a) vâscozitatea fazei externe;

b) vâscozitatea fazei interne;

c) concentraţia fazei interne;

d) gradul de dispersie al fazei interne;

e) natura emulgatorului şi concentraţia sa.

02.02.2020 54
 a) VÂSCOZITATEA FAZEI EXTERNE

• influenţează foarte mult vâscozitatea sistemului;

• cu cât aceasta este mai mare, emulsia va fi mai
vâscoasă,
• depinde de natura vehiculului,
• de emulgatorul folosit = coloid hidrofil, prezenţa
altor stabilizatori şi de eventualele substanţe ce se
află în soluţie în faza externă.
• agenţii de îngroşare = colizii hidrofili, sunt cei care
măresc foarte mult vâscozitatea fazei externe şi
stabilizează emulsia .
02.02.2020 55
 VÂSCOZITATE – PROP. REOLOGICE

• Emulsiile sunt lichide nenewtoniene având

curgere pseudoplastică;
• la concentraţie mai mare curgerea devine
plastică, cu un anumit prag,
• Ideal este ca emulsia în repaus să aibă o
viscozitate mare, deci să fie stabilă, la agitare să
se fluidifice, permiţând prelevarea uşoară a
fiecărei doze = curgere tixotropă,
• Emulsiile foarte diluate se comportă ca
lichide newtoniene.
02.02.2020 56
 VÂSCOZITATEA ŞI COMPORTAREA LA CURGERE

• DEPIND DE SCOPUL TERAPEUTIC

• uz intern trebuie să aibă o vâscozitate foarte

mică, permiţând o prelevare uşoară şi o dozare
corectă;

• uz extern trebuie să fie mai vâscoase, dar să

permită totuşi o întindere uniformă la aplicare;

• parenterale trebuie să permită trecerea uşoară

prin acul de seringă şi să evite accidente la
administrare.

02.02.2020 57
 PENTRU REALIZAREA STABILITĂŢII UNEI EMULSII

•se folosesc agenţi de vâscozitate - bariere

mecanice create în jurul particulelor fazei
dispersate,
•împiedică sau încetinesc fenomenul de
coalescenţă al picăturilor ce aparţin aceleiaşi
faze ,
• polimeri naturali sau semisintetici (guma
arabică, metilceluloza) care, prin îmbibare,
formează straturi multimoleculare închise.
02.02.2020 58
 F. DENSITATEA CELOR 2 FAZE

•Egalarea densităţilor nu reprezintă, de cele

mai multe ori, o posibilitate practică,
• Emulsiile ale căror componente au densităţi
diferite pot fi uleiul de floarea soarelui cu apa,
sau apa cu bromoformul,
•În funcţie de densităţile celor două faze, de
semnul diferenţei dintre ele, se pot trage
concluzii asupra comportamentului ulterior al
sistemului.

02.02.2020 59
 • ρ1 = ρ2 , sistemul este stabil;

• ρ1 < ρ2 determină fenomenul de cremare,

• ρ1 >ρ2 produce sedimentarea fazei interne

02.02.2020 60
 FENOMENELE DE INSTABILITATE FIZICĂ A EMULSIILOR
Emulsia stabilă se caracterizează prin menţinerea constantă a mărimii
particulelor fazei dispersate şi distribuţia uniformă a particulelor în
mediul de dispersie.
•Mărimea particulelor este definită în procesul de formare a emulsiei, apoi
este menţinută cu ajutorul agenţilor tensioactivi şi al celor ce măresc
vâscozitatea mediului,

•Fenomenele de instabilitate a emulsiilor sunt fenomene spontane,

determinate de agenţi fizici, chimii şi de agenţi biologici.

•Numeroase substanţe reacţionează cu emulgatorul, determinând desfacerea

emulsiei,

• Sub acţiunea acizilor, emulgatorul, reprezentat de săpunuri alcaline, se

descompune în acizi graşi şi sarea alcalină a acidului adăugat. Aceste două
componente nu au proprietăţi emulgatoare,

•Intervenţia unui electrolit într-o anumită concentraţie asupra unei emulsii

stabilizate cu un săpun alcalin determină precipitarea agentului emulsiv şi
ruperea emulsiei respective.

02.02.2020 61
• Emulgatorii anionici sunt incompatibili cu
substanţele cu cationi voluminoşi şi invers,

• Emulgatorii neionici sunt incompatibili cu fenolul.

• Adăugarea alcoolului la emulsiile stabilizate cu

gumă arabică, tragacanta, gelatină duce la
precipitarea lor şi astfel la distrugerea emulsiei,

• Microorganismele pot contribui la

descompunerea emulgatorilor de tip hidraţi de
carbon, care constituie mediu de cultură.
02.02.2020 62
 STABILITATEA FIZICĂ A EMULSIILOR
(picăturile fazei interne îşi păstrează caracteristicile iniţiale şi
rămân distribuite uniform în interiorul fazei continue)

CREMAREA SAU ECREMAREA (reversibil)

diferenţa între densităţile fazelor

•este un fenomen de separare a

emulsiei în două straturi, dintre
care unul este mai concentrat în
faza dispersată, denumit cremă,

•Termenul cremare provine, prin

analogie, de la stratul de cremă
a laptelui, strat ce conţine mai
multă fază dispersată - grăsime
- decât laptele iniţial (laptele
este o emulsie naturală U/A).
02.02.2020 63
 2 r 2 (d1  d 2 ) g
V 
9 

V = viteza de separare a picăturilor fazei dispersate (cm.s-1); ρ2 = densitatea fazei externe (g.cm-3);
r = raza particulei dispersate (cm); g = forţa gravitaţională (981 cm.sec-2);
ρ1 = densitatea fazei interne (g.cm-3); η= vâscozitatea fazei externe.

Vitezele de cremare sau sedimentare sunt influenţate de

factorii din formula ce urmează legea lui Stocks:

Cu cât picăturile sunt mai mici, viteza de cremare este mai mică,

cu cât vâscozitatea este mai mare şi d1-d2 mai mică.

02.02.2020 64
 CREMAREA SAU ECREMAREA (reversibil) 2
• FENOMENUL POATE FI ÎNTÂRZIAT PRIN

• reducerea mărimii particulelor,

• mărirea vâscozităţii fazei continue, fără a influenţa prea mult
densitatea,

• Parafina este utilizată pentru mărirea vâscozităţii emulsiilor de tip A/U,

• Siropul şi glicerina sunt folosite în emulsiile orale ca agenţi edulcoranţi
ce măresc vâscozitatea mediului apos.

• SEDIMENTAREA

• emulsii a căror fază internă prezintă o densitate mai mare decât

densitatea fazei externe,
• cu separarea fazelor în direcţie descendentă.

02.02.2020 65
 FLOCULAREA - interacţia dintre forţele de atracţie şi
respingere dintre particule

• aglomerarea picăturilor fazei interne în

formaţiuni mai mari, afânate,

• fiecare picătură păstrează filmul

interfacial,

•fenomen reversibil,

•prin agitare se reomogenizează,

•totuşi datorită apropierii picăturilor

există pericolul contopirii ulterioare şi a
separării fazelor.
•
02.02.2020 66
 DEZEMULSIONAREA – RUPEREA SAU DESFACEREA EMULSIEI
ÎN CELE DOUĂ FAZE (FENOMEN IREVERSIBIL)

1. ÎN PRIMUL STADIU

•Cremarea, sedimentarea sau flocularea = fenomene reversibile putându-se

considera că se produce o instabilitate a omogenităţii dispersării particulelor;
(este afectată omogenitatea dispersării picăturilor),

•2. STADIUL II

•Coalescenţa = unirea picăturilor care s-au apropiat în picături mai mari, o

micşorare a gradului de dispersie, în această fază dispersia propriu-zisă
devine instabilă.
•3. STADIUL III

•Dezemulsionarea – spargerea emulsiei în cele două faze,

• starea de emulsie devine instabilă, este afectată emulsia propriu-zisă,
• Orice agent care distruge filmul interfacial va determina spargerea emulsiei.

02.02.2020 67
 DINTRE FACTORII CARE PRODUC DEZEMULSIONAREA

- adăugarea de substanţe chimice incompatibile cu agenţii de emulsionare =

substanţe de semn contrar, sau cantităţi mari de ioni de semn contrar, sau
administrarea de electroliţi,

- invadarea cu microorganisme a emulsiei, atunci cînd agenţii de emulsionare

sunt de natură proteică, polizaharide sau tensioactivi neionici,

- variaţiile de temperatură – încălzirea peste 700C sau îngheţarea distrug

emulsia,

- emulgatorii de natură proteică sunt afectaţi prin încălzire,

- substanţele tensioactive neionice (solubilitatea este modificată la cald),

- La cald se micşorează solubilitatea, prin ruperea legăturilor de

hidrogen şi emulgatorul devine emulgator de tip A/U,

- Prin încălzirea unei emulsii cu emulgator tensioactiv neionic, se

produce inversarea,

02.02.2020 68
 INVERSAREA TIPULUI DE EMULSIE – ESTE IREVERSIBILĂ
REPREZENTÂND UN CAZ PARTICULAR DE INSTABILITATE, CONSTÂND
ÎN TRANSFORMAREA UNEI EMULSII DE UN TIP ÎN CELĂLALT TIP

SE PRODUCE PRIN

•mărirea peste o anumită limită a proporţiei fazei interne din amestec;

•orice substanţă care modifică HLB emulgatorului poate schimba tipul de

emulsie, sau o poate desface;

•adăugarea de electroliţi la o emulsie stabilizată cu emulgator tensioactiv

anionic sau cationic, poate micşora ionizarea emulgatorului prin efectul
ionului comun: inversarea emulsiei;

•o substanţă solubilă poate inversa emulsia prin formare de alt emulgator,

• emulsia U/A stabilizată cu săpun monovalent (stearat de sodiu) la care

se adaugă CaCl2, se formează stearatul de calciu, emulsia devenind A/U

02.02.2020 69
 DETERMINAREA TIPULUI DE EMULSIE

•testul diluării – miscibilităţii: o emulsie U/A va fi miscibilă cu apa, iar

emulsia A/U miscibilă cu uleiul,
•testul colorării – examinând la microscop după amestecare cu un
colorant solubil în ulei, dacă apar picături colorate emulsia este de tip
U/A; dacă apare colorat fondul emulsia este A/U,
•testul de fluorescenţă – constă în observarea la microscop sub
radiaţii UV a unei emulsii, (U/A apar numai picături fluorescente; la
cele A/U tot fondul este fluorescent),
•testul măsurării conductibilităţii electrice – emulsiile U/A sunt bune
conducătoare de electricitate, cele A/U fiind slabe conducătoare de
electricitate.
•testul urmăririi direcţiei de separare a fazelor
• Cunoscând densitatea celor două faze se poate aprecia tipul de
emulsie în funcţie de direcţia de separare.,
• Cremarea apare dacă emulsia este U/A (excepţie face emulsia de
bromoform); dacă sedimentează emulsia este de tip A/U.

02.02.2020 70
 FORMULAREA EMULSIILOR
• Alegerea tipului de emulsie depinde de modul de administrare al preparatului şi de
scopul terapeutic urmărit.

• 1. emulsii de uz intern - numai emulsii U/A ( mascarea gustului şi mirosului neplăcut şi

mărirea biodisponibilităţii),

• 2. Emulsiile parenterale – administrate i.v. să fie numai de tip U/A,

• Există şi preparate parenterale administrate i.m. formulate ca emulsii U/A (faza uleioasă
este un ulei cu valoare calorică ridicată: bumbac, soia, floarea-soarelui, arahide) atunci când
urmărim o rezorbţie mai lentă a unor substanţe solubile în apă = preparate cu acţiune depot,

• 3.Emulsiile de uz extern pot fi formulate ca emulsii U/A sau A/U,

• Emulsiile U/A folosite pentru aplicarea topică a substanţelor hidrosolubile, urmărind un

efect local, sunt preparate negrase, plăcute la aplicare, uşor îndepărtate de pe tegument
(LAVABILE),

• Emulsiile A/U au efect oclusiv prin hidratarea ţesuturilor superficiale ale stratului cornos
şi inhibarea secreţiilor sudoripare, influenţând absorbţia substanţelor medicamentoase din
preparate – rezorbţia la nivel mai profund,

• Folosite şi pentru curăţirea pielii de impurităţile solubile în ulei, mai neplăcute la

aplicare, mai greu acceptate din punct de vedere cosmetic, greu de spălat.
•

02.02.2020 71
 ALTE SUBSTANŢE AUXILIARE DIN COMPOZIŢIA EMULSIILOR

• ANTIOXIDANŢII

• care sunt liposolubili, evitând râncezirea uleiului: B.H.A., B.H.T., nipagalaţii –

galatul de propil, octil, dodecil, -tocoferol (faza uleioasă); pentru cea apoasă (acid
ascorbic, metabisulfit de sodiu).

• Trebuie să fie:

• compatibili cu substanţele asociate, având un coeficient de partaj lipide/apă

corespunzător;
• să se solubilizeze cât mai puţin în faza apoasă (datorită substanţelor tensioactive
prezente);
• să fie cât mai puţin adsorbiţi de materialele recipientului.

• UMECTANŢII

• substanţe care reduc viteza de evaporare a apei, fie din emulsia din recipient fie
după etalarea acesteia pe piele,

• Propilenglicol, glicerină, soluţii de sorbitol – ( aproximativ 5%), la concentraţii mai

mari, prin aplicare topică se poate îndepărta umiditatea din stratul cornos.

02.02.2020 72
 CONSERVANŢII ANTIMICROBIENI

•acţiune bactericidă sau bacteriostatică care trebuie să se

exercite la concentraţii mici. Trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
•coeficientul de partaj lipide/apă să favorizeze concentrarea
în faza apoasă;
•compatibili cu substanţele active, materialul recipientului;
•să aibă eficienţă în domeniu larg de pH;
•să nu fie influenţaţi de variaţii de temperatură;
•să nu aibă culoare şi miros specific;
•să fie activi în prezenţa unui număr mare de
microorganisme.
•Nipagin, nipasol, cl. de benzalconiu, Br. de
cetiltrimetilamoniu.
02.02.2020 73
 BALANŢA HIDROFIL - LIPOFILĂ (HLB)
Balanţa hidrofil - lipofilă (Hydrophile - Lipophile Balance - HLB) este
un sistem de clasificare a tensidelor definit de M.C. Griffin.
• Valoarea HLB este în funcţie directă de importanţa părţii hidrofile a
moleculei:
• este maximă când predomină valoarea hidrofilă;
• este scăzută la molecule lipofile.

• O moleculă de substanţă tensioactivă care este hidrofilă 100% are

valoarea HLB ipotetica 20.
• Scara cifrică a valorilor HLB a fost stabilită între 1-40, cu punctul de
echilibru, unde hidrofilia este egală cu lipofilia, ca fiind 10.
• Valorile HLB până la 20 se referă la produşi neionogeni.
•O valoare HLB peste 20 înseamnă că hidrofilia unui produs în
comparaţie cu etalonul (cu valoarea HLB egala cu 10) este mai mare.
•Fenomenul este caracteristic la unii tensioactivi anionici ca în cazul
laurilsulfalului de sodiu cu HLB egal cu 40.

02.02.2020 74
 Valoarea HLB reflectă o serie de caractere ale tensioactivului:
solubilitatea în apă sau ulei, constanta dielectrică, tensiunea interfacială.

La valori HLB cuprinse între:

1-3 tensioactivul nu se dispersează în apă;
între 3- 6 este o dispersie slabă;
între 6 - 8 la agitare puternică se obţine o dispersie lăptoasă care devine
mai stabilă la valori 8 - 10;
între 10 - 13 aspectul este translucid până la lichid limpede,
peste 13 rezultă o soluţie clară.

În funcţie de valoarea HLB a tensidului, se apreciază domeniul de utilizare:

antispumanţi HLB 1,5 – 3,

emulgatori A/U HLB 3 – 6,
umectanţi HLB 7 – 9,
emulgatori U/A HLB 8 – 18,
detergenţi HLB 13 – 15,
solubilizanţi HLB 15 – 18.

02.02.2020 75
 Metode de determinare a valorii HLB

- experimental sau prin calcul.

• Metodele experimentale
• prepararea şi observarea unui număr
mare de emulsii test,
• au la bază relaţiile existente între

• HLB şi constanta dielectrică,

• HLB şi căldura de hidratare a derivaţilor
polietilenglicolici etc.
02.02.2020 76
• Valoarea H.L.B. a unui amestec de substanţe tensioactive constituit
dintr-o fracţiune X a emulgatorului A (XA) şi o fracţiune 1-X din
emulgatorul B, reprezintă o medie algebrică a valorii H.L.B. a celor
două substanţe:

• H.L.B.(A+B)= X H.L.B. A + (1-X) H.L.B.B

• Din care se deduce regula săgeţilor

• Span 60 4,3
• Tween 80 15

• 12 = 4,3X + 15(1-X)
• 12 = 4,3X + 15 – 15X
• -3 = -11,7X
• X = 3/11,7 = 0,25 g la 1 g
• 0,25 x 5 = 1,45 g span 60 pentru 5 g amestec
•
• Pentru realizarea unei emulsii trebuie să cunoaştem şi valoarea
H.L.B.necesară fazei grase.

02.02.2020 77
•Există o anumită valoare, fixă, a amestecului de emulgatori
tensioactivi pentru care emulsia prezintă următoarele
proprietăţi specifice:
• mărimea picăturilor minimă,
•stabilitate maximă,
• vâscozitate redusă
• Această valoare variază în funcţie de natura uleiului şi este
denumită HLB critic pentru uleiul respectiv.

•În vederea alegerii tensioactivului trebuie cunoscută şi

valoarea HLB a fazei uleioase. Pentru emulsionarea unui ulei
este necesară o valoare HLB specifică; această valoare
optimă este caracteristică fiecărui ulei şi depinde de tipul de
emulsie dorit.
•Cifra cerută de o anumită fază uleioasă pentru ca aceasta să
dea cu apa emulsii stabile de tipul dorit este numită “valoare
HLB necesară”.
02.02.2020 78
 PREPARAREA EMULSIILOR

•Realizarea unei emulsii stabile din două lichide nemiscibile necesită, pe

lângă emulgator, o energie mecanică de dispersare în globule a fazei
interne în masa celei de a doua faze,

•Aparatura utilizată la prepararea emulsiilor se bazează pe dispozitive

care acţionează prin agitare, lovire, forfecare, vibrare, acţiuni
mecanice determinate de valoarea tensiunii interfaciale produse între
cele două faze ale sistemului,
•
•Temperatura este un factor important în obţinerea unei emulsii.,
•Cele două faze trebuie să prezinte aceeaşi temperatura în momentul
introducerii în aparatul de emulsionat,
•Temperatura la care se face emulsionarea, în unele cazuri, este mult
mai ridicată (50 - 80°), faţă de temperatura obişnuită,

• Respectarea unei anumite temperaturi pentru ambele faze este

necesară la emulsiile în care faza uleioasă prezintă componente cu
puncte de topire ridicate.

02.02.2020 79
 PREPARAREA EMULSIILOR (2)

•Ordinea de adăugare a fazelor constituie o etapă importantă pentru realizarea

emulsiilor omogene şi cu stabilitate mare.

•Faza apoasă se aduce peste cea uleioasă şi se agită până la răcire pentru a
evita formarea de granulaţii din componentele lipofile cu punct de topire
ridicat,

•Emulsiile stabilizate cu coloizi hidrofili sunt influenţate negativ de creşterea

temperaturii,

•În anumite cazuri se aduce faza internă progresiv şi sub agitare în faza în
care s-a dizolvat emulgatorul,

•Introducerea fazei externe în faza internă va permite, la început, formarea

emulsiei de un anumit tip şi prin diluare cu faza externă se trece în tipul
invers,

•Adăugarea alternativă a celor două faze peste cantitatea de emulgator

înlesneşte formarea unei emulsii care se va dilua treptat.

02.02.2020 80
 F.R. X
• recomandă dizolvarea emulgatorului în faza externă şi
în aceasta se dispersează faza internă, printr-o metodă
adecvată;
• emulsia formată se completează cu faza externă la
masa prevăzută (m/m),
• În fiecare din cele două faze se pot dizolva una sau
mai multe substanţe active.
• În realizarea unei emulsii se pot folosi şi alte substanţă
auxiliare (stabilizanţi, agenţi pentru creşterea
vâscozităţii, pentru corectarea gustului şi mirosului,
conservanţi antimicrobieni).
• Farmacopeea prevede ca vehicul emulsia uleioasă, de
tip U/A, împreună cu modul de preparare.

02.02.2020 81
 METODE DE PREPARARE A EMULSIILOR
•METODA DE PREPARARE PRIN SUSPENDARE - METODA GUMEI
USCATE SAU METODA CONTINENTALĂ

•se aplică la prepararea emulsiilor U/A,

• emulgatorul este guma arabică sau tragacanta,

• emulgatori hidrofili se suspendă prin triturare în faza uleioasă, se adaugă o mică

parte din faza externă şi se omogenizează prin triturare până când se obţine un
fluid vâscos care se numeşte emulsie primară,

• Se adaugă apoi restul apei sau al soluţiei apoase şi dacă este necesar se filtrează
prin vată,

• Este necesar să se respecte un anumit raport între cele trei componente ale
emulsiei.,

•F.R. X prevede utilizarea de 10 părţi ulei, 5 părţi gumă arabică dezenzimată,

pulverizată, 7,5 părţi apă pentru formarea emulsiei primare şi completarea cu apă
la 100 g, treptat şi în porţiuni mici.

02.02.2020 82
 METODA DE PREPARARE PRIN DIZOLVARE - METODA GUMEI
UMEDE (METODA ENGLEZA)

•este o metodă menţionată de F.R. X. Emulgatorul

se dizolvă în faza externă a emulsiei şi în soluţia
obţinută se emulsionează faza internă,
• Pseudoemulgatorii se utilizează sub formă de
mucilagii la prepararea emulsiilor U/A,
•În emulsiile A/U, emulgatorul (colesterolul,
lanolina etc.) se dizolvă în faza uleioasă, după
care apa sau soluţiile apoase se emulsionează,
treptat şi sub agitare.

02.02.2020 83
 Metoda de preparare prin formarea emulgatorului în timpul
emulsionării sau metoda săpunului nativ -

•amestecarea celor două faze nemiscibile care, în urma

unei reacţii chimice dintre componentele celor două
faze, formează agentul emulsiv ce determină tipul
emulsiei ca şi stabilizarea acesteia,
• Metoda este aplicată aproape exclusiv la prepararea
linimentelor-emulsii, când emulgatorul este un săpun
de amoniu în cazul linimentului amoniacal şi un săpun
de calciu în cazul linimentului oleocalcar,
•Aceste săpunuri rezultă în urma neutralizării acizilor
graşi liberi din faza uleioasă, în prezenţa soluţiei de
amoniac, respectiv a soluţiei de hidroxid de calciu,
care reprezintă faza apoasă.

02.02.2020 84
 Metoda solventului comun

•constă în dizolvarea fazei interne şi a

emulgatorului într-un solvent comun ambelor
componente,
• Soluţia obţinută se emulsionează apoi în faza
externă,
•Condiţia care se cere este ca solventul comun
celor două componente să fie miscibil cu faza
externă,
• Astfel, pentru prepararea unei emulsii de
terpineol, emulgatorul fiind lecitina, acestea se
dizolvă în alcool şi soluţia alcoolică de terpineol şi
lecitina se emulsionează prin agitare cu faza
apoasă, rezultând o emulsie U/A.

02.02.2020 85
UNIVERSITATEA "OVIDIUS" CONSTANŢA
FACULTATEA DE FARMACIE
DISCIPLINA DE TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

EMULSII
MICROEMULSII
EMULSII MULTIPLE

CURS 4
02.02.2020 86
 CONDIŢII DE CALITATE ŞI CONTROLUL EMULSIILOR

• aspect lăptos şi omogen,

• culoarea, mirosul şi gustul sunt
caracteristice componentelor,
• diluate cu fază externă, în proporţie de
1:10, emulsiile trebuie să rămână omogene
(examinare cu lupa 4,5 x),
• apariţia de mucegai, separările de fază
sunt indicii ale dezorganizării sistemului,
• prezenţa mirosului rânced poate fi
datorată degradării componentei uleioase.
02.02.2020 87
 MĂRIMEA PICĂTURILOR ŞI ASPECTUL EMULSIILOR

Picăturile dispersate într-o emulsie prezintă mărimi între 0,5 – 50 µm.

Emulsiile fine, obţinute cu aparatură mecanizată, au particule de 0,2 - 6
µm, cele grosiere, realizate în mojar, conţin globule de 5 - 10 µm.
Aspectul emulsiilor variază după mărimea picăturilor, de la aspectul
translucid în cazul emulsiilor foarte fine şi picături sub 1 µm, la cele
lăptoase, cu picături mai mari de 3 µm

Mărimea globulelor Aspect macroscopic

Emulsii slab translucide

< 0,1 µm
Microemulsii translucide
Soluţii micelare

0,1 - 1 µm Emulsii fine cu reflexe albăstrui

1 - 5 µm Emulsii lăptoase albe

> 5 µm Emulsii grosiere, lăptoase, stabile

02.02.2020 88
 Mărimea particulelor şi gradul de dispersie

•se stabilesc prin metoda microscopică,

folosind microscoape de înaltă performanţă
(microscop cu ocular, microscop electronic),

• Un alt procedeu de măsurare şi numărare

a particulelor se realizează cu ajutorul
numărătorului electronic - contorul Coulter,
•Determinarea gradului de dispersie
•Evaluarea diametrului mediu al particulelor
02.02.2020 89
 DETERMINAREA GRADULUI DE DISPERSIE

•Evaluarea diametrului mediu al particulelor,

•Cifra K (Munzel)

•EXCELENTA:100 – 500,
•FOARTE BUNĂ – 50 – 100,
•BUNĂ – 20 – 50,
•INFERIOARĂ – 1 - 10
•NECORESPUNZĂTOARE <1
02.02.2020 90
 CARACTERISTICI REOLOGICE ALE EMULSIILOR

•Emulsiile cu o proporţie mare de fază externă vor avea vâscozitatea acestui

mediu.

•Creşterea procentului de fază interna determină şi creşterea vâscozităţii

până la consistenţa unei creme,

•Vâscozitatea emulsiilor depinde de vâscozitatea fazei externe atât prin

vâscozitatea lichidului, cât şi prin prezenţa agenţilor de îngroşare, ca
substanţele lipofile pentru emulsia A/U şi coloizii hidrofili pentru stabilizarea
emulsiilor U/A,

•Emulgatorul, prin concentraţia şi mecanismul de acţiune, realizează filme,

pelicule elastice, care se adsorb pe suprafaţa globulelor fazei interne,
influenţând vâscozitatea finală a emulsiei,

•În general, cu cât divizarea globulelor se efectuează la un grad avansat de

dispersie, cu atât mai uşor va creşte vâscozitatea,

•Comportarea la curgere a emulsiilor este determinată de vâscozitatea

acestora. Emulsiile diluate sub 5% fază internă se comportă ca lichide
newtoniene.
02.02.2020 91
 CARACTERISTICI REOLOGICE ALE EMULSIILOR
•Proprietăţile de curgere ale emulsiilor sunt determinate
de cele două lichide nemiscibile şi prezenţa emulgatorului,
care realizează, la majoritatea emulsiilor, o curgere
nenewtoniană (pseudoplastică; plastica etc.),

•Cunoaşterea acestor caracteristici este importantă pentru

aprecierea calităţii emulsiilor de la preparare, în timpul
păstrării şi până la momentul administrării.

•Astfel, emulsiile de uz intern trebuie să prezinte o

capacitate de curgere necesară prelevării dozelor,

•Emulsiile parenterale trebuie sa aibă un grad avansat de

diviziune a picăturilor fazei dispersate, dar şi o vâscozitate
care să permită trecerea prin acul de seringă.

02.02.2020 92
 CARACTERISTICI REOLOGICE ALE
EMULSIILOR

• Emulsiile de uz extern sunt caracterizate reologic

printr-o capacitate de întindere (trebuie să se păstreze
nemodificată pe toată perioada de aplicare).

• Determinarea vâscozităţii şi a reologiei emulsiilor se

face cu ajutorul vâscozimetrului Höpler sau a
vâscozimetrului rotaţional,

• Reogramele obţinute permit caracterizarea emulsiilor în

funcţie de proprietăţile reologice, ca fluide plastice,
pseudoplastice, tixotrope.

02.02.2020 93
 DETERMINAREA STABILITĂŢII EMULSIILOR

•Prin păstrare în cilindri gradaţi (fenomenul de

sedimentare sau cremare în timp),
•Aspectul (microscop sau examinare cu lupa),
•Stabilitatea la centrifugare sau încălzire
•Centrifugare 5 min. la mare viteză, sau 20 min. la
viteză mică.
•Cicluri de încălzire între – 5 +400C în 24 de ore,
sau între 5 – 350C cu 210 cicluri în 12 ore.
•Se fac aprecieri comparative.

02.02.2020 94
 DETERMINAREA STABILITĂŢII EMULSIILOR
- Gradul de separare al fazelor în funcţie de timp
se determină cu balanţa Figurovski,

- Aceasta este o pârghie elastică de sticlă sau

cuarţ de care se leagă un fir de sticlă cu o
capsula ce se introduce în emulsia de studiat,

- În funcţie de caracteristicile previzibile ale

sistemului, capsula se deplasează la adâncime -
la apariţia fenomenului de sedimentare, sau la
suprafaţă - dacă se produce cremarea fazei
interne,
Balanţa Figurovski
•Deplasarea in timp a săgeţii este proporţională
cu volumul sedimentat sau cremat, iar citirea
oscilaţiilor acului de la capătul pârghiei pe o
scară micrometrică se face cu microscopul.
02.02.2020 95
 DETERMINAREA VALORII pH-ULUI
•conservarea şi evitarea incompatibilităţilor,
• pH-ul se măsoară direct sau după diluarea cu apă distilată, cu pH-metrul,
• Uneori, stabilitatea unei emulsii poate fi ameliorată prin adaos de soluţii
tampon.

•MASA TOTALĂ PE RECIPIENT ŞI CONŢINUTUL ÎN SUBSTANŢA ACTIVĂ

• conform monografiilor din farmacopei sau alte normative de control al calităţii.

•CONSERVAREA EMULSIILOR

•F.R. X prevede conservarea emulsiilor în recipiente bine închise, la

temperatura de 8 - 15°C.
•Emulsiile se eliberează în flacoane cu o capacitate mai mare decât conţinutul
şi pe eticheta recipientelor se menţionează: „A se agita înainte de
administrare!”.

02.02.2020 96
 MECANISMUL DE ACŢIUNE AL EMULGATORILOR
TENSIOACTIVI - TEORIA PENEI (Harkins)
• explică formarea emulsiilor la care emulgatorul, prin volumul
diferit al celor două grupări hidrofile şi lipofile, sugerează forma de
pană (prismă triunghiulară utilizată la despicarea lemnului),
• În cazul stearatului de sodiu, gruparea hidrofilă îşi va mări
considerabil volumul prin efectul de hidratare şi gruparea lipofilă
rămâne neschimbată,
• Moleculele de stearat de sodiu se vor, orienta într-un strat
monomolecular la interfaţa ulei - apă şi tensiunea interfacială este
înlăturată,
• Se formează noi suprafeţe de separaţie între grupările hidrofile şi
faza apoasă şi lanţurile de atomi de carbon şi faza uleioasă, care
prezintă tensiune interfacială redusă sau nulă,

•Substanţa care are caracter accentuat hidrofil sau lipofil se dizolvă

în faza respectivă şi nu poate rămâne orientată la interfaţa celor
două lichide nemiscibile, fiind neutilizabilă ca emulgator.

02.02.2020 97
 Gruparea hidrofilă a stearatului de sodiu se dizolvă
mai uşor în faza apoasă decât gruparea oleofilă în ulei
şi tensiunea interfacială dinspre faza apoasă este mai
scăzută decât spre faza uleioasă,
Datorită tensiunii interfaciale mai puternice spre
faza uleioasă se produce o curbare a suprafeţei de
separare către partea uleioasă, care capătă formă
sferică.
Săpunurile bivalente se comportă ca emulgator de
tip A/U la care predomină grupările lipofile ce se
dizolvă mai uşor în ulei decât grupările hidrofile în
apă.
În cazul stearatului de calciu, tensiunea interfacială
spre faza apoasă rămâne mai ridicată decât spre ulei
şi are loc o curbare a suprafeţelor de separaţie spre
faza apoasă, formându-se picături de apă dispersate
în ulei.
02.02.2020 98
 TEORIA FORMĂRII FILMULUI PLASTIC

• Emulgatorul nu este tensioactiv,

• Este un polimer care formează un film
interfacial,
• Eficienţa filmului depinde de capacitatea
polimerului de a forma un film
multimolecular, rezistent la coalescenţă,
• Contribuie la creşterea vâscozităţii fazei
externe,
• Mucilagiile compuşilor macromoleculari
hidrofili

02.02.2020 99
•Asocieri de emulgatori – 2 tensioactivi, 2
polimeri hidrofili sau un amestec al acestora
(cetilsulfat de sodiu +colesterol, alcool
cetilstearilic +cetilsulfat de sodiu),

•formează un film complex, condensat,

•legăturile între emulgatori sunt van der Waals,

leg dipol – dipol,

•Unul dintre emulgatori determină tipul de

emulsie,

02.02.2020 100
• Film interfacial – între cele 2 faze
(particule solide) care au dimensiuni mai
mici decât pic. fazei dispersate,
• Aceste particule solide sunt umectate
parţial de către ambele faze,
• ceea ce le permite să rămână la interfaţă,
fără a fi complet umectate şi dispersate în
vreuna din faze,

• Filmul este stabil

02.02.2020 101
 Teoria lui W.D. Bankroft
• Formarea unui film interfacial prin adsorbţie orientată a
emulgatorului tensioactiv la interfaţă,
• enunţă regula conform căreia faza externă a unei emulsii
va fi aceea în care emulgatorul este mai solubil, sau
altfel spus, emulgatorul emulsionează faza în care nu se
dizolvă.
• Tipul emulsiei este dependent de structura moleculei
emulgatorului şi de solubilitatea sa
• În domeniul emulsiilor s-a demonstrat ca un emulgator
poate realiza ambele tipuri de emulsii, condiţionat de
formularea preparatului şi modul de preparare.
• Caracterul amfoter al moleculei de lecitină, ca şi
proporţia dintre cele două faze, permite să se obţină
emulsii U/A şi A/U.

02.02.2020 102
 MICROEMULSII

• Dispersii lichide formate din faza uleioasă, apoasă, surfactant şi

cosurfactant, sunt omogene, transparente şi stabile,

• Ele se diferenţiază de emulsiile convenţionale (grosiere) prin

dimensiunea redusă a particulelor fazei disperse (10-100 nm).,

• Reducerea dimensiunilor particulelor determină suprafeţe

interfaciale foarte mari şi energie liberă crescută,

• Microemulsiile au proprietăţi intermediare între soluţiile micelare

conţinând uleiuri solubilizate şi emulsii,

• Substanţele tensioactive (surfactanţi) sunt folosite în realizarea

microemulsiilor, pornind de la capacitatea solubilizantă a acestora
asupra unor substanţe medicamentoase greu solubile în apă .

02.02.2020 103
 Reprezentarea microstructurii sistemelor

a) micelare;
b) soluţie;
c) solubilizat micelar;
d) microemulsie;
e) emulsie.

02.02.2020 104
 MICROEMULSII
•două faze nemiscibile şi un emulgator (surfactant şi un cosurfactant).

•Transparenţa microemulsiilor se datorează dimensiunilor mult mai mici a

particulelor, care permit trecerea luminii, în comparaţie cu macroemulsiile,
care sunt opace.

•Microemulsiile sunt apreciate ca sisteme termodinamic stabile care, prin

formulare, îşi menţin stabilitatea în timpul conservării.

•Emulsiile convenţionale pot avea iniţial stabilitate, ca ulterior să se producă

coalescenţa particulelor şi chiar destructurarea sistemului,

•Prepararea macroemulsiilor necesită o energie mecanică foarte mare, în

timp ce microemulsiile se formează în mod spontan şi pot încorpora cantităţi
mici de fază internă, fără o creştere a vâscozităţii.

•În ultimul timp s-a acordat atenţie microemulsiilor ca sisteme noi de

eliberare a substanţei medicamentoase, pentru avantajele pe care le
prezintă.

02.02.2020 105
•Microemulsiile prezintă tendinţe de formare spontană, la
temperatura camerei, cu o serie de caracteristici:

•capacitate crescută de solubilizare a substanţelor greu

solubile;
•sterilizare prin filtrare;
•stabilitate fizică.

•AVANTAJELE FIZIOLOGICE PREZENTATE DE MICROEMULSII SUNT

– modificarea biodisponibilităţii substanţelor active;

– creşterea absorbţiei;
– reducerea toxicităţii;
– realizarea de concentraţii terapeutice active la administrare pe cale
cutanată.

02.02.2020 106
 FORMULAREA MICROEMULSIILOR

(faza apoasă, faza uleioasă, emulgatorul (surfactant şi cosurfactant) antioxidanţi, conservanţi)

• FAZĂ APOASĂ pot fi incluse şi alte lichide polare

nemiscibile cu faza uleioasă, ca: soluţii apoase de glucoză,
clorura de sodiu, propilenglicol, PEG 300, 400, glicerol,

• FAZA ULEIOASA (uleiuri vegetale, minerale, ulei de silicon,

esteri ai acizilor graşi),

•SURFACTANŢII utilizaţi pot fi: gliceride saturate

poliglicozilate, poliglicerol oleat, dietilenglicol monoetil eter
etc,

•COSURFACTANŢII sunt: esteri ai acizilor graşi cu

propilenglicol, monooleat de gliceril, monolinoleat de gliceril,
02.02.2020 107
•Emulgatorii cu valoare HLB mică (7) formează emulsii A/U şi cei cu
valoare HLB peste 8 se utilizează pentru formarea emulsiilor U/A,

•Valoarea HLB poate fi influenţată de natura fazelor miscibile, de alţi

adjuvanţi, concentraţia de emulgator, temperatura, metoda de
preparare,

•Dezavantajul utilizării sistemului HLB este faptul, că reprezintă o

caracteristică a surfactantului ca moleculă şi nu poate fi un indicator
al comportamentului sau stabilităţii emulsiei,

•În optimizarea formulării microemulsiilor a fost utilizată diagrama de

fază care include comportamentul asocierilor de componente
necesare,

•Folosirea diagramei pseudoternare permite determinarea ariei în care

se formează microemulsia, deşi reprezintă un sistem cuaternar,

• În acest scop se consideră microemulsia ca fiind formată din trei

componente în care emulgatorul este un amestec din două substanţe
şi02.02.2020
este folosit în raport constant pe durata unei experienţe. 108
•În determinarea ariei de
formare a microemulsiei se
începe cu un amestec bine
definit din cele două faze şi
amestecul de emulgator (S +
CoS);
•se aduce puţin câte puţin din
faza rămasă şi se observă
caracteristicile sistemului: Diagrama
pseudoternară cu
• modificarea vizibilă a
aspectului de la opalescent la microemulsii - 2;
translucid şi invers ne indică emulsii fine - 4, 5;
soluţii micelare- 3;
limitele zonei de existenţă a emulsii grosiere -
microemulsiei 1;
emulsii instabile –
6, 10
02.02.2020 109
 ÎN MOD PRACTIC SE PARCURG URMĂTOARELE ETAPE

•stabilirea raportului S/CoS şi realizarea amestecului;

•obţinerea amestecului din X % faza uleioasă şi 100-X% amestec S -
CoS;
•în amestecul format prin agitare magnetică, se aduce în picături
faza apoasă până devine translucid;
•se calculează procentul din cele trei faze încorporate şi se mar-
chează pe grafic punctul care corespunde limitei iniţiale a zonei de
microemulsionare;
•se continuă adăugarea în picături a fazei apoase şi se notează
cantitatea la care amestecul a devenit din nou opalescent;
•se calculează procentul din cele trei faze încorporate şi se mar-
chează pe grafic punctul care corespunde limitei de sfârşit a zonei
de microemulsionare;
•operaţia se repetă pentru alt procent X din faza uleioasă cu acelaşi
raport S - CoS;
•aceeaşi cale urmează şi modificările făcute asupra raportului
S/CoS.

02.02.2020 110
• În literatura de specialitate sunt exemple de
formulări de microemulsii care au ca scop:

 creşterea biodisponibilităţii unei substanţe

greu absorbabile la administrare orală
(ciclosporina),

protejarea unor peptide de acţiunea

peptidazelor,

• Diclofenac dietilamina într-o formă de

microemulsie
• prezintă o absorbţie transcutanată mult mai
eficientă,
02.02.2020 111
 EMULSII MULTIPLE

•Emulsiile multiple sunt „emulsii de emulsii”,

o emulsie simplă dispersată în faza externă,
cu care nu este miscibilă,

•Emulsia multiplă de tip H/L/H (figura a) este

reprezentată de o emulsie simplă L/H cu faza
externă apoasa dispersată în interiorul unei
faze uleioase,

•O emulsie cu faza externă uleioasă poate

conţine în particulele de apă dispersate
numeroase globule de ulei, constituind o
emulsie multiplă de tip L/H/L,

•În aceste sisteme există vehicule cu un

înveliş uleios sau apos, plutind în apă sau
ulei, fiind stabilizate de un film emulgator Reprezentarea schematică a
lipofil sau hidrofil, emulsiilor multiple
• Aceste emulsii sunt capabile să conţină în
faza apoasă sau uleioasă internă substanţe a) emulsii H/L/H; b) Emulsii L/H/L
active dizolvate sau dispersate.

02.02.2020 112
 AVANTAJELE EMULSIILOR MULTIPLE

protejarea componentelor fragile;

se pot încorpora printr-o singură preparare substanţe
incompatibile;
constituie un mod de a prelungi acţiunea substanţelor
active.

•DEZAVANTAJE

–stabilitatea redusă;
–mecanisme de eliberare incomplet elucidate;
–dificultăţi de caracterizare, în special pentru emulsii multiple de tip L/H/L;
–lipsa de informaţii asupra modului de comportare după aplicarea pe
piele.

02.02.2020 113
 METODELE DE OBŢINERE A EMULSIEI MULTIPLE
(procedeu clasic, cu două etape)

Prima fază constă în prepararea unei emulsii L/H sau H/L,

•A doua etapă constă în dispersarea emulsiei H/L în apă

care conţine un emulgator hidrofil, pentru a obţine o
emulsie multiplă H/L/H sau emulsia L/H în ulei care
conţine un emulgator lipofil pentru a obţine o emulsie
multiplă L/HIL,

•În această a doua etapă, datorită agitării şi mai ales

adăugării apei şi prezenţei unui emulgator hidrofil (în
cazul emulsiilor H/L/H) există riscul ca emulsia cu faza
continuă uleioasă să dea o emulsie simplă L/H,

•Pentru a evita această inversare şi a obţine o emulsie

multiplă stabilă, este necesar să se stabilească corect
atât formularea cât şi condiţiile tehnice.
02.02.2020 114
 Fazele preparării emulsiei multiple H/L/H

02.02.2020 115
 FORMULAREA EMULSIILOR MULTIPLE

un ulei mineral cu o vâscozitate ridicată;

agenţi de suprafaţă de natură polimerică;
cea mai redusă cantitate posibilă de
emulgator hidrofil;
o valoare HLB a amestecului emulsionant
mai mică de 10;
concentraţie electrolitică optimă;
un procentaj mare (75%) de emulsie
primară pentru a fi dispersat.
02.02.2020 116
 FORMULAREA UNEI EMULSII MULTIPLE

faza apoasă,
faza uleioasă,
emulgatori,
electroliţi,
alţi adjuvanţi pentru a creşte absorbţia
substanţei active (acid hialuronic, uree,
lactat de sodiu),
 emoliente (ceara, ulei vegetal).

02.02.2020 117
•Emulsiile multiple oferă mai multe posibilităţi decât o emulsie
simplă, din care derivă, şi la fel de multe cât şi unele sisteme
veziculare, de care sunt apropiate,

•Ca şi emulsiile simple, emulsiile multiple furnizează pielii apă şi

ulei, conţin numeroase componente, sunt uşor de administrat
întrucât pot fi aplicate direct pe piele şi pot dovedi calităţi
deosebite din punct de vedere cosmetic,

•Ca şi alte sisteme veziculare, emulsiile multiple protejează

substanţele active, permit incorporarea componentelor
incompatibile într-o singură etapă de preparare, constituie un
vehicul pentru substanţele hidrosolubile sau liposolubile,

•Comparativ cu alte sisteme veziculare, emulsiile multiple sunt mai

greu de preparat datorită etapei critice a celei de-a doua
emulsionări, nu sunt uşor de caracterizat, întrucât se pot
transforma fără schimbări vizibile într-o emulsie simplă, au o
stabilitate mai greu de controlat, dau o prelungire a acţiunii
nedovedită şi din acest motiv nesigură.

02.02.2020 118
 SUSPENSII

02.02.2020 119
•Sisteme disperse heterogene în care faza dispersată este
alcătuită din particule solide, iar mediul de dispersie este un
lichid (S/L).

•Prin extindere, în general, pot fi considerate suspensii toate

sistemele disperse heterogene constituite din două faze, în
care faza dispersată este solidă, iar mediul de dispersie
poate fi:
•gaz,
•lichid,
•semisolid,
•sau chiar solid.

•În mod obişnuit prin suspensii se înţeleg preparate lichide,

deci cu mediu de dispersie fluid, cel mai frecvent apa sau
uleiul.

02.02.2020 120
 În vehicul pot fi asociate şi alte componente, care să
asigure:
o omogenitate corespunzătoare,
un aspect elegant preparatului,
un gust şi miros mai plăcut pentru preparatele de uz
intern,
stabilitatea şi conservarea chimică şi microbiologică.

• Dimensiunea particulelor fazei dispersate variază între

0,1-100 m.
• dacă dimensiunea este mai mică de 0,1 m, se trece în
categoria dispersiilor coloidale.
• Substanţele solide dispersate în suspensii sunt fie
componente insolubile în vehicul, fie parţial solubile
sau cu solubilitate mică.
02.02.2020 121
 UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE

TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

SUSPENSII (2)

02.02.2020 122
 AVANTAJELE UTILIZĂRII SUSPENSIILOR
A. SUBSTANŢE CARE PRACTIC SUNT INSOLUBILE SAU INCOMPLET
SOLUBILE ÎN VEHICULUL RESPECTIV,

B. asigurarea unui dozaj corespunzător al acestor substanţe

(concentraţii ridicate);

• SUSPENSII ADMINISTRATE INTERN

• BIODISPONIBILITATE SUPERIOARĂ PRINCIPIILOR ACTIVE

• acţiune imediată,

• suprafaţa mare de contact a substanţelor active cu sucul gastric

sau intestinal,

• absorbţia mai mare în circuitul sistemic (biodisponibilitatea este

mai mică decât a soluţiilor)

C. administrare intern, extern sau parenteral;

02.02.2020 123
 •D. Administrare uşoară copiilor, comparativ cu comprimatele şi
capsulele

•realizează un dozaj corect în funcţie de vârstă,

•mod de administrare (picături sau cu linguriţa (comprimatele sau
drajeurile sunt mai dificil de dozat );
•se poate corecta gustul şi mirosul cu edulcoranţi şi aromatizanţi,

• E. Folosirea unor derivaţi insolubili corectează gustul amar al unor

derivaţi solubili

•cloramfenicolul amar, înlocuit de palmitatul de cloramfenicol,

chinina înlocuită cu tanatul de chinină;

•F. substanţe (mediu apos hidrolizează), se suspendă în mediu

uleios

•fenoximetilpenicilina ( hidrolizează în mediu apos), fiind

administrată ca suspensie uleioasă (în ulei de cocos);

02.02.2020 124
•G. substanţe insolubile în apă, există posibilitatea să fie prelucrate
sub formă de suspensii uscate – suspensiones sicce,

•amestec de pulbere sau granulat în prealabil, conţinând substanţe active

plus agenţi de suspendare, edulcoranţi, aromatizanţi,

• sunt diluate cu apă folosind o anumită cantitate, marcându-se pe flacon

printr-o linie volumul suspensiei, după diluare,

• prin simpla agitare, se obţine o suspensie omogenă fiind folosite un timp

scurt 1-2 săptămâni (la frigider). ex. ampicilina sau alte antibiotice, în
special la copii;

•H. administrare parenterală, topică

•I. administrare pe mucoase (oculară, nazală, buco-faringiană)

• J. Utilizări în medicina veterinară, pesticide, insecticide, fungicide,

ierbicide.

02.02.2020 125
 DEZAVANTAJUL MAJOR

sistem dispers instabil, prin depunerea

fazei solide; prezintă importanţă fenomenul
sedimentării (reducerea vitezei de
sedimentare),

sedimentul se poate cimenta prin

aglomerare sau prin creşterea cristalelor,
devenind neomogene şi redispersându-se
greu

•
02.02.2020 126
 SUSPENSIE FARMACEUTICĂ

PARTICULELE SOLIDE ÎN SUSPENSIE

să fie de aceeaşi mărime (grad de dispersie),
 dimensiuni cât mai mici,
preparat omogen,
cu aspect corespunzător,
 fără textură nisipoasă;

FAZA DISPERSATĂ
să nu separe prea repede din preparat după o prealabilă agitare,
 asigurarea prelevării corecte a dozelor;

•PARTICULELE CARE SE DEPUN

să nu formeze un sediment compact,
 să se redisperseze uşor,
să formeze un amestec omogen la uşoară agitare;

•SUSPENSIA
să fie suficient de vâscoasă,
 pentru a întârzia formarea sedimentului,
 dar să aibă o fluiditate (o curgere uşoară prin acul de seringă, la administrare
parenterală).

02.02.2020 127
 FACTORII CARE AFECTEAZĂ PROPRIETĂŢILE SUSPENSIILOR FARMACEUTICE
DEPENDENŢI DE FAZA DISPERSATĂ

I) DIMENSIUNEA PARTICULELOR

•dimensiuni mai mici, suprafaţa solidului va fi mai mare, viteza de

sedimentare va fi mai mică;

• grad de dispersie avansat determină creşterea energiei libere

interfaciale cu scăderea stabilităţii termodinamice a sistemului,

SCĂDEREA STABILITĂŢII TERMODINAMICE

•AGREGAREA PARTICULELOR,

•SEDIMENTAREA,

•CREŞTEREA CRISTALELOR

02.02.2020 128
 1) DIMENSIUNEA PARTICULELOR
 influenţează tolerabilitatea,
uşurinţa la administrare,
 biodisponibilitatea preparatului.

 Mărimea particulei este definită ca fiind cea mai mică

dintre dimensiunile ei liniare,

•TOLERABILITATEA este importantă pentru suspensiile

parenterale sau oftalmice, când particulele mai mari de 5
m pot da iritaţii;

•UŞURINŢA LA ADMINISTRARE a unei suspensii

parenterale depinde de mărimea şi forma particulelor, fiind
posibil ca acul hipodermic să se blocheze cu particule mai
mari de 10 m, mai ales dacă sunt aciculare.

02.02.2020 129
• La preparare, particulele au dimensiuni
corespunzătoare, în timp se poate produce
creşterea dimensiunii acestor particule – creşterea
cristalelor de substanţă solidă, mai ales la fluctuaţii
de temperatură,
• Astfel, la cald, solubilitatea substanţelor creşte, la
rece recristalizează, mărindu-se dimensiunea
cristalelor, mai ales la substanţele parţial solubile
(paracetamolul).
• În cazul în care, de la început particulele
suspendate sunt polidisperse (au dimensiuni
diferite), în timp cristalele mai mici se vor dizolva mai
repede, soluţia devenind suprasaturată şi la răcire
excesul se depune pe cristalele mai mari, care astfel
se măresc.

02.02.2020 130
•O altă cauză a creşterii cristalelor în timp se
întâlneşte şi atunci când există mai multe
forme polimorfe ale aceleiaşi substanţe,
•iar în preparat se află forma metastabilă, mai
solubilă dar cu tendinţă de a trece în forma
stabilă, mai puţin solubilă.
• riboflavina - 3 forme polimorfe,
•aspirina- 2 forme polimorfe,
•hormonii sexuali, barbitalul, sulfamidele,
corticosteroizii.

02.02.2020 131
 • CREŞTEREA CRISTALELOR ESTE
ÎNTÂRZIATĂ SAU ÎMPIEDICATĂ

• prin folosirea de forme cristaline stabile,

• particule izodiametrice,

• mărirea vâscozităţii fazei externe,

• prin realizarea de suspensii floculate.

02.02.2020 132
 II. CAPACITATEA DE UMECTARE A PARTICULELOR SOLIDE DE
CĂTRE MEDIUL DE DISPERSIE

•Dispersarea uniformă a substanţelor solide depinde de

umectarea şi repartizarea particulelor umectate în sistem.

•PARTICULE LIOFILE: se umectează spontan la contactul cu

un lichid;

•PARTICULE LIOFOBE: rezistenţa particulei la umectare.

•FLOTAREA

•substanţe hidrofobe în apă: sulf, sulfamide,

• substanţe hidrofile în mediu nepolar: oxid de zinc în ulei de
parafină.

02.02.2020 133
•Datorită porozităţii solidul adsoarbe aer în capilare şi
face ca interfaţa S/L să nu se nu se realizeze; aerul
adsorbit face solidul mai uşor şi apare fenomenul de
flotare.

•Gradul de umectare este definit în funcţie de

unghiul de contact al substanţei solide cu un lichid.

•substanţe complet hidrofobe, picăturile lichide rămân

la suprafaţă, cele parţial hidrofobe se etalează puţin.

02.02.2020 134
•Unghiul de contact (θ)-unghiul format de
suprafaţa solidă cu tangenta la picătură.
•Cu cât unghiul de contact este mai mic
capacitatea de împrăştiere a lichidului este mai
mare.
•Unghiul de contact este în relaţie cu:
•tensiunea celor două faze (solid şi lichid) –
forţele de coeziune,
•tensiunea interfacială L/S – forţe de adeziune.

02.02.2020 135
1: umectarea nu se produce 2: umectarea se produce greu

5: umectarea este perfectă

3,4: umectarea este parţială

02.02.2020 136
• Procesul de umectare poate fi urmărit aplicând ecuaţia
lui Young care este dedusă din vectorii de forţă:
•γS = γSL + γL . cos θ

•tensiunea solid/aer sau tensiunea interfacială a solidului γSA

= σS;
•tensiunea interfacială solid/lichid γSL = σSL;
•tensiunea superficială a lichidului σL;

• Valorile numerice ale cos θ când θ variază de la 0-1800

variază de la 1 la -1.
• Umectarea este favorizată când
• γS – este mai mare;
• γSL şi γL – sunt mai mici.

02.02.2020 137
 VALORI CU Θ ALE SOLIDULUI ( SOLUŢIA SA SATURATĂ)

(ECUAŢIA LUI YOUNG)

SUBSTANŢA θ SUBSTANŢA θ
Aspirina 740 Luminal 860
Paracetamol 590 Fenilbutazona 1090
Lactoza 300 Stearat de magneziu 1210

02.02.2020 138
 PENTRU A FAVORIZA UMECTAREA SUBSTANŢELOR SE FOLOSESC
AGENŢI DE UMECTARE
SUBSTANŢE TENSIOACTIVE,
COLOIZI HIDROFILI,
SOLVENŢI MISCIBILI CU APA

• 1. SUBSTANŢE TENSIOACTIVE CARE DIMINUĂ ΓSL ŞI ΓL, CU H.L.B.

(7-9)

MECANISM DE ACŢIUNE AL AGENŢILOR TENSIOACTIVI

 lanţul hidrocarbonat (apolar) se adsoarbe pe suprafaţa hidrofobă,

 partea polară a moleculei se orientează către faza apoasă, formând un film
monomolecular.

Teoretic umectarea este completă

toată interfaţa S/L este acoperită de un film monomolecular,
sedimentarea este lentă,
dar redispersarea sedimentului este foarte grea.

 Practic
se asociază agenţi tensioactivi cu polimeri hidrofili care formează în jurul
02.02.2020 particulelor o barieră hidratată care asigură umectarea. 139
• Concentraţia umectantului variază cu suprafaţa specifică a substanţelor
dispersate, 0,1% faţă de cantitatea de suspensie.
• Se folosesc polisorbaţi şi span-uri.
• Pentru preparatele de uz extern se foloseşte laurilsulfatul de sodiu, aerosil OT
sau tinctura de saponine.
• Pentru suspensii parenterale se folosesc pluronici sau lecitină.
• Prezintă dezavantajul că dau spumă abundentă la agitare.

•2. COLOIZI HIDROFILI

•macromolecule naturale,
• derivaţi de semisinteză
• derivaţi de sinteză.
•
•MECANISM DE ACTIUNE

•Formează învelişuri multimoleculare – strat de solvatare,

• acţionează ca o adevărată barieră hidratată, care asigură umectarea,

•3. SOLVENŢI MISCIBILI CU APA

•MECANISM DE ACTIUNE
•
•Solventul pătrunde uşor în porii particulelor, deplaseaza aerul,
• favorizează umectarea
•
•Exemple - alcool, glicerină, glicoli care reduc γL şi γL/AER.
02.02.2020 140
 III. SEDIMENTAREA

 densitatea solidului este mai mare decât

densitatea mediului de dispersie, spre
deosebire de flotare care apare numai în
anumite cazuri,
 viteza de sedimentare este redată de
relaţia lui Stokes, care exprimă viteza de
cădere liberă, fără frecare, a unor particule
sferice cu raza r şi densitatea d1, printr-un
lichid cu densitatea d2 sub influenţa gravitaţiei.

02.02.2020 141
 INSTABILITATEA FIZICĂ A SUSPENSIILOR
particulele solide
sedimentează în timp;
•uneori se formează
sedimente care se pot
cimenta, ulterior greu de
redispersat,
•particulele de substanţă
medicamentoasă dispersate
trebuie să rămână suspendate
uniform în vehicul,
•o perioadă suficientă de timp,
•permite prelevarea dozei ce
trebuie administrată,
02.02.2020
Viteza de sedimentare a
particulelor
(relaţia lui Stokes)
2 r d1  d 2 g
2
v 
9 
r - raza particulei,
d1 - densitatea fazei dispersate,
d2 - densitatea mediului de
dispersie,
 - vâscozitatea mediului de
dispersie,
g - acceleraţia gravitaţională.
142
•Higuchi a adaptat relaţia lui
Kozeny pentru suspensii •2 - factor de porozitate,
concentrate,

•1- - volumul fazei interne,

• particule solide depăşesc 5%
din cantitatea totală de preparat, Sv- suprafaţa specifică a
solidului în cm2/cm2,
•cădere frântă ,
•k - constanta lui Kozeny

•are loc o deplasare a fazei lichide

d1  d 2 g 2
prin stratul poros format de solid. v 
kS v
2
1 

02.02.2020 143
 IV. FENOMENE ELECTRICE LA SUPRAFAŢA PARTICULELOR
FAZEI DISPERSATE
•PARTICULELE DE SUBSTANŢĂ SOLIDĂ DISPERSATĂ
ÎNTR-UN MEDIU LICHID POT AVEA O SARCINĂ
ELECTRICĂ LA SUPRAFAŢĂ

• adsorbţia preferenţială a ionilor din lichidul dispersat,

• ionizarea grupărilor chimice de la suprafaţa particulelor.

• În absenţa mişcării cinetice, sarcina electrică de la

suprafaţă este neutralizată cu ioni de sarcină opusă,
prezenţi în lichidul dispersant, care au o mişcare
browniană şi tind să difuzeze în jurul particulelor,

02.02.2020 144
 •O parte din ionii de semn contrar,
antiionii, se fixează pe particule şi
formează un strat monomolecular,

• mişcă odată cu particulele,

•ceilalţi ioni distribuindu-se în jurul

acestui strat,

• ionii cu acelaşi semn cu particulele

sunt respinşi şi sunt redistribuiţi în
stratul difuz – stratul dublu al lui
Helmholtz (Stern),

• se reduc pe măsură ce se
îndepărtează de particulă,

Reprezentarea schematică a • La o oarecare distanţă de particule

este un punct de neutralitate unde
a. stratului dublu electric, efectele sarcinii electrice nu se mai
b. potenţialului zeta, simt.

02.02.2020 145
• Diferenţa de potenţial dintre încărcătura electrică de la suprafaţa
particulelor şi acest punct de neutralitate va reprezenta adevărata
sarcină electrică a particulelor – potenţialul Zeta sau electrocinetic al
particulelor,

• Ca urmare, particulele solide se vor respinge între ele, iar forţa de

repulsie va depinde de grosimea stratului difuz, deci de valoarea
potenţialului Zeta,

•CU CÂT POTENŢIALUL ZETA CREŞTE

 forţa de respingere dintre particule este mai mare,

 sistemul este mai stabil,
fiecare particulă va sedimenta individual, lent,
dar în timp se tasează expulzând sub acţiunea greutăţii mediul de
dispersie,
se stabilesc legături fizice sau chimice între particule,
 sedimentul se cimentează.

02.02.2020 146
 SUSPENSII DEFLOCULATE

•particulele de substanţe solide rămân ca entităţi

distincte,

• Sedimentul separă cu o viteză relativ redusă, care

depinde de mărimea şi masa fiecărei particule,

•Forţa electrostatică de repulsie dintre particule, nu le

permite să se unească, depunându-se individual,

•Cad lent şi nu includ între ele lichidul dispersant,

devin compacte, cele din straturile inferioare tasate de
greutatea celorlalte,

• Cimentarea sau caking-ul se datorează acestor

fenomene,

•limita sediment/lichid supernatant nu este definită,

lichidul supernatant este opalescent, pentru că
particulele mai fine rămân mai mult timp în suspensie,

•Coagularea se poate produce prin reducerea

potenţialului Zeta al particulelor la un nivel la care
predomină forţa de atracţie dintre particule,
producând formarea unei mase compacte, cu aspectul
02.02.2020
cheagului de lapte, greu de redispersat. 147
 SUSPENSII DEFLOCULATE (2)

•sisteme disperse cu stabilitate redusă, a căror

omogenitate lasă de dorit,

•redispersarea sedimentului, întărit şi stratificat, se

face greu, sub acţiunea curenţilor hidrodinamici
formaţi,

• acest sediment se desprinde în straturi şi particulele

sunt neuniforme,

•Nu se condiţionează în recipiente cu muchii sau

strangulări, care opresc fluxul curenţilor
hidrodinamici,

•AVANTAJ

•sedimentarea se face lent, cu viteză mică,

•dacă suspensia are perioadă scurtă de folosire, riscul
de cimentare a sedimentului fiind mai mic,
•în farmacie se recomandă aceste suspensii
defloculate.
02.02.2020 148
 SUSPENSII FLOCULATE
 stabilitate fizică mai mare, în special al
redispersării sedimentului,
 particulele solide sunt legate între ele,
formând aşa numitele flocoane – aglomerări lejere,
agregate slabe de particule,
 sedimentează cu o viteză determinată de
mărimea şi porozitatea lor,
 legături interparticulare – forţe Van Der Waals
sau London, particulele legând şi molecule de
vehicul,
 sedimentarea are loc rapid,
 sedimentul format este afânat,
 ocupă un volum însemnat din volumul total al
preparatului incluzând o parte din vehicul.
• lichidul supernatant este limpede,
• delimitarea este netă pentru că particulele mai
mici (coloidale) sunt incluse în flocoane,
sedimentează odată cu acestea,
• sedimentul nu se cimentează.
• Sedimentarea fiind rapidă riscă să se producă
mai repede decât prelevarea dozelor.

02.02.2020 149
 GRADUL DE FLOCULARE
Raportul dintre înălţimea
finală a sedimentului şi
înălţimea suspensiei
02.02.2020
•se exprimă procentual prin raportul dintre
volumul sedimentului şi volumul iniţial al
suspensiei , sau în cilindru,
• Cu cât raportul este mai mare cu atât gradul
de floculare este mai mare,
•Cazul ideal este când Vu = Vo =1
•Vo-volumul iniţial al suspensiei, Ho- înălţime
suspensie
•Vu - volumul final al sedimentului, Hu-
înălţime sediment
•În practica farmaceutică trebuie realizată o
floculare controlată, pentru că una exagerată
dă preparate cu proprietăţi nedorite,
asemănătoare suspensiilor defloculate.
150
 FLOCULAREA CONTROLATĂ

controlul mărimii particulelor fazei dispersate,

folosirea electroliţilor pentru a reduce potenţialul
Zeta,
adăugarea de polimeri pentru a facilita formarea de
legături interparticulare.

•SE REALIZEAZĂ PRIN TREI METODE

A. cu ajutorul electroliţilor;
B. cu ajutorul substanţelor tensioactive;
C. cu ajutorul polimerilor hidrofili singuri sau asociaţi cu
substanţe tensioactive.
02.02.2020 151
 A. FLOCULAREA CU ELECTROLIŢI

neutralizarea sarcinilor superficiale ale particulelor,

• particulele nu se mai resping între ele,
• scad potenţialului Zeta până la limita la care se produce
flocularea.

•Abilitatea unui electrolit de a produce flocularea depinde

de valoarea contraanionului său.

• ionii mono- şi bivalenţi: citratul, acetatul, fosfatul de sodiu.

•Aceştia se folosesc în concentraţii
• care să dea gradul de floculare dorit,
• în funcţie de concentraţia fazei solide din suspensie,
• şi de natura substanţelor solide.

•Trebuie avut grijă să nu se depăşească o anumită valoare a

concentraţiei electrolitului, când se încarcă particulele cu
02.02.2020de semn contrare, apar forţe de respingere
sarcini 152
 FLOCULAREA ESTE APRECIATĂ

potenţialul Zeta,
prin electroforeză,
prin observarea volumului de sediment stabilit prin
floculare în vehicul structurat.

•Dacă după dispersare şi flocularea cu electroliţi

suspensiile se amestecă cu un sistem care are un
polimer ce formează un vehicul structurat (cu
curgere pseudoplastică sau tixotropă) se formează
o suspensie stabilă.

02.02.2020 153
 B. FLOCULAREA CU SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

• s. tensioactive ionice - prin neutralizarea sarcinilor de pe

particulele insolubile sau schimbarea sarcinii electrice,

• s. tensioactive neionice – produc un strat de solvatare

în jurul particulelor ,

• nu influenţează densitatea încărcăturii electrice, dar

datorită configuraţiei liniare se adsorb concomitent pe
suprafaţa mai multor particule, formând o structură floculată
lejeră – stabilizare sterică (să nu acopere total suprafaţa
particulelor, rămânând locuri libere, se apropie între ele
formând flocoane),

• Metoda se aplică la substanţele medicamentoase cu

reacţie neutră, care nu conţin grupe cu sarcini electrice mari
(andrenocorticosteroizi).
02.02.2020 154
 C. FLOCULAREA CU POLIMERI HIDROFILI

 se folosesc macromolecule de alginaţi, amidon,

derivaţi de celuloză, tragacanta, carbopoli, siliconi
naturali.

• Moleculele filiforme dau o reţea asemănătoare gelului şi

prin adsorbţie la suprafaţa lor a particulelor solide le aduc în
stare floculată,

• Este important ca moleculele de polimeri să nu fie adsorbite

de o singură particulă ci de mai multe particule solide, care
sunt prinse în reţeaua de gel,

• O parte din catena lungă este adsorbită pe suprafaţa

particulei, o parte este proiectată în mediul de dispersie şi
astfel se formează o punte, se obţin agregate şi apare
fenomenul de floculare.
02.02.2020 155
 UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE

TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

SUSPENSII

02.02.2020 156
•Prin asociere de umectanţi cu substanţe
tensioactive se obţin suspensii floculate,

• STA înconjoară incomplet particulele cu un

film monomolecular discontinuu, pe locurile
libere fixându-se macromoleculele, formând
punţi pe mai multe particule şi formând
flocoanele,

•Trebuie ca pentru o floculare controlată să

existe un echilibru între forţele de atracţie şi
forţele
02.02.2020
de repulsie, 157
 FORMULAREA SUSPENSIILOR

 modul de administrare şi de necesitatea asigurării unei

stabilităţi optime,
•dispersarea uniformă a particulelor prin umectarea
corespunzătoare se pot realiza 3 tipuri, de suspensii:

•1. Suspensie defloculată într-un vehicul structurat, utilizând

coloizi hidrofili,

•2. Suspensie floculată adăugând un agent de floculare,

•3. Suspensie floculată, în vehicul structurat, după adăugarea

agentului de floculare, un coloid hidrofil ce formează sistemul
structurat.
02.02.2020 158
 FORMULAREA SUSPENSIILOR

 substanţe active insolubile,

• vehiculul plus o serie de substanţe auxiliare care pot fi:

•a) agenţi de umectare;
•b) agenţi de floculare;
•c) agenţi de îngroşare - stabilizatori ai suspensiei care acţionează şi ca umectanţi şi ca
agenţi de floculare.

•În formularea suspensiilor, în funcţie de calea de administrare şi natura

componentelor:

•d) substanţe sau sisteme tampon (suspensii parenterale şi oftalmice);

•e) modificatori de densitate, umectanţi - în special la cele de uz extern;

•f) aromatizanţi şi edulcoranţi (la cele de uz intern);

•g) coloranţi şi parfumuri la cele de uz extern;

•h) conservanţi

02.02.2020 159
 AGENŢII DE ÎNGROŞARE ( COLOIZI HIDROFILI, RESPECTIV MACROMOLECULE
NATURALE DE SEMISINTEZĂ SAU DE SINTEZĂ)

A. POLIZAHARIDE NATURALE SAU DE SEMISINTEZĂ

•1. NATURALI

•1. GUME (GUMA ARABICĂ) - agenţi de îngroşare pentru prepararea ex-

tempore a suspensiilor de uz intern, nu conferă o vâscozitate mare
sistemului, acţiunea de stabilizare este datorată rolului de coloid protector,

•Folosită sub formă de mucilag, sau ca atare, dezenzimată sau sub formă de
mucilag 30%,

• nu este bună pentru pulberi dense (cu densitate mare) asociindu-se cu alţi
agenţi de îngroşare - guma tragacanta şi amidon,

•Mucilagul este uşor invadat de microorganisme, adăugându-se conservanţi

păstrându-se în flacoane de capacitate mică, la loc răcoros, ferit de lumină,

•Nu se foloseşte pentru suspensii de uz extern, dând o senzaţie lipicioasă pe

piele.

02.02.2020 160
 2). GUMA TRAGACANTA

 foarte pură (putând avea amidon ca impuritate),

 formează soluţii apoase vâscoase cu proprietăţi tixotrope şi
pseudoplastice,

 are proprietăţi de îngroşare superioare gumei arabice, folosită în

suspensii de uz extern şi intern,

• stabilă la pH 4-7,5,

• la prepararea mucilagului pentru hidratare completă sunt necesare mai

multe zile,

• Încălzirea prelungită afectează mucilagul, producând depolimerizarea, cu

scăderea vâscozităţii,

• Fiind invadată de microorganisme necesită conservanţi,

• O pulbere compusă alcătuită din guma tragacanta + gumă arabică + zahăr

= oficinală în Codexul Britanic.

02.02.2020 161
 3). ALGINAŢII

•Alginatul de sodiu, încălzit la temperatură mai

mare de 600C îşi micşorează vâscozitatea prin
depolimerizare având vâscozitate maximă la pH
5-9, la un pH mai mic, precipită acidul alginic,
•Este incompatibil cu substanţele cationactive şi
metalele grele,

•Alginatul de propilenglicol, obţinut prin

esterificarea parţială a grupărilor carboxil,
•Este anionactiv, stabil la pH 3,
•Incompatibil cu săruri de calciu, formând
precipitate.
•Folosite pentru stabilizarea suspensiei cu
bismut subnitric, acţionând ca agenţi de
îngroşare
02.02.2020 şi coloizi protectori. 162
•4). Amidonul intră în compoziţia pulberii compuse de gumă
tragacanta sau asociat cu CMC Na,

•Mucilagul de amidon 2,5% are vâscozitate corespunzătoare,

•5). Pectina - hidrat de carbon obţinut din citrice, pulpă de

mere şio alte produse vegetale, acizi pectici-
poligalacturonici, esterificaţi cu CH3OH,

•În apă dă soluţii opalescente, vâscoase cu reacţie acidă,

•Formarea mucilagului este favorizată cu mici cantităţi de

zahăr, sirop, alcool sau glicerină,

•Incompatibilă cu: alcali, metale grele, alcool concentrat,

•Acţionează ca un coloid protector, mărind şi vâscozitatea.

02.02.2020 163
 B. COMPUŞI DE SEMISINTEZĂ DERIVAŢI DE
CELULOZĂ
•M.C., H.E.C., C.M.C. Na, celuloză microcristalină,

•a) M.C. – Metoul, Cellogel, Phyllose (polizaharid de semisinteză prin

metilarea celulozei)

•diverse sorturi, în funcţie de gradul de metilare şi lungimea lanţului

polimeric - gradul de polimerizare, cu cât este mai mare se obţin
soluţii mai vâscoase,

•Numărul care însoţeşte denumirea reprezintă vâscozitatea cinematică

a unei soluţii 2% din sortul respectiv, determinat la 200C (astfel, M.C.
200 are η = 200 cSt cu oarecare aproximaţie),

•Folosite sorturi cu vâscozitate medie sau înaltă sub formă de mucilag

2-3% din care se foloseşte 20-30% faţă, de cantitatea totală de
suspensie,

02.02.2020 164
• compus neionogen, stabil la pH 3-11 compatibil cu
majoritatea substanţelor medicamentoase, şi mulţi
compuşi ionici,

• La încălzire se deshidratează formând un gel, iar prin

răcire revine la starea de sol,

•Electroliţii în concentraţie mare o deshidratează, iar

lumina, acizii concentraţi, bacteriile şi fermenţii o
depolimerizează, micşorând vâscozitatea,

•Deşi nu este mediu prielnic pentru microorganisme în

mucilagii se adaugă conservant (nipagin-nipasol),

•Ca agent de suspendare acţionează prin mărirea

vâscozităţii externe, coloid protector având şi proprietăţi
tensioactive, micşorând tensiunea interfacială,

•Conferă
02.02.2020
o curgere pseudoplastică. 165
•b). C.M.C. Na – Carmeloză, Edifas este sarea de sodiu a carboximetileterului
de celuloză (H de la gruparea CH3 este înlocuit cu o grupare COOH şi COONa),

•Diferă în funcţie de gradul de polimerizare, de care depinde vâscozitatea

soluţiei coloidale, se folosesc sorturi cu vâscozitate scăzută sau medie,

•Numărul care însoţeşte numele, reprezintă vâscozitatea unei soluţii 1% sau

2%,

•soluţii limpezi la rece şi la cald, cu pH 5-10, are caracter anionic, fiind

incompatibil cu cationii polivalenţi şi acizii,

•Încălzirea la temperatură mare (din timpul sterilizării) duce la depolimerizare,

• suspensii de uz intern, parenteral şi uz extern,

•complecşi cu substanţele medicamentoase pe care le floculează sau

precipită sau micşorează activitatea agenţilor antimicrobieni.

02.02.2020 166
•c) Celuloza microcristalină - Avicel (derivat de semisinteză) se prezintă sub formă de
cristale de dimensiuni coloidale, dispersându-se uşor în apă, fără a se dizolva,
• Se asociază cu 8-15% C.M.C. Na, care ajută la dispersarea celulozei microcristaline şi acţionează ca
un coloid protector,
• Proprietăţile reologice sunt ameliorate prin asocierea cu M.C sau H.P.M.C. aceasta având şi acţiune
stabilizantă prin protejarea dispersiei de avicel de acţiunea floculantă a unor electroliţi.

• C. DERIVAŢI DE SINTEZĂ: A.P.V., P.V.P. ŞI CARBOPOLII

• A.P.V. - POLVIOL, MOVIOL, RODOVIOL

• Polimer înalt, termoplastic, format din macromolecule lineare ,

• Mucilagul de A.P.V. obţinut prin dispersarea în apă la cald, prin adăugare de glicerină sau tween
uşurează umectarea şi dispersarea macromoleculei,

• Sunt mai multe sorturi,după gradul de polimerizare şi hidroliză (acetatul de polivinil),

• A.P.V. este compatibil cu: alccool, glicerină, glicoli, cu majoritatea substanţelor medicamentoase şi
conservanţi,

• Este precipitat de concentraţii mari de: azotaţi, sulfaţi, fluoruri,

A.P.V. acţionează ca agent de îngroşare, ca substanţă tensioactivă şi coloid protector.

• Se foloseşte pentru suspensii de uz extern, prezentând avantajul măririi capacităţii de aderare a

suspensiei pe piele datorită formării unui film.

02.02.2020 167
 •B). P.V.P., FURISCOL, COLLIDON, POLIVIDON

• macromoleculă cu grad de polimerizare variat, folosit drept coloid protector

şi agent de îngroşare, dar are interacţii cu unii conservanţi,

•c) CARBOPOLII - polimeri anionici de carboxivinil cu G.M. mare (polimeri ai

acidului acrilic şi alilzaharozei, uniţi prin legături încrucişate),

•Sunt mai multe tipuri indicate prin cifre: 934, 940, 941, 960, 961 sunt cei mai
folosiţi,

•Parţial solubil în apă, obţinându-se o dispersie cu pH acid datorită

numeroaselor grupări –COOH,

• Dispersiile în apă, cu vâscozitate scăzută, numai prin neutralizare cu NaOH,

T.E.A., etc. formează geluri vâscoase,

• Ca agent de dispersie se foloseşte mucilagul 0,1 - 0,4%,

•Vâscozitatea este puţin influenţată de temperatură fiind maximă la pH neutru

şi slab alcalin (pH 6-10).La pH 3 gelifică,

•Este sensibil la oxidare şi expunere la lumină adăugându-se antioxidanţi şi

agenţi de chelare.
02.02.2020 168
 •IV. ARGILE COLOIDALE SAU CLEIURI - SILICAŢI NATURALI HIDRAŢI COLOIDALI, COMPUŞI
NATURALI

•a) BENTONITA - silicat de aluminiu hidratat cu formula generală Al2O3 . 4 SiO2

.H2O utilizat în concentraţie de 2-3% în preparatele de uz extern,

•În apă se îmbibă şi se umflă, mărindu-şi volumul de aproximativ 12 ori,

•Acţionează prin mărirea vâscozităţii fazei externe,

• Poate fi impurificată cu macromolecule şi se recomandă utilizarea

produsului în prealabil sterilizat,
•
•b) HECTORITA, este folosită ca agent de îngroşare 1-2%,

•obţinută prin sinteză, produsul numit Laponite, are compoziţie chimică fixă
şi nu este contaminată de microorganisme; se administrează şi intern,

•Se poate asocia cu alte argile coloidale sau gume, modificând proprietăţile
reologice.

02.02.2020 169
 • c) VEEGUM

•cea mai folosită argilă coloidală, fiind un silicat complex de aluminiu şi magneziu purificat, cu
cantităţi mici de Fe 3+, Ca 2+, care înlocuiesc o parte din Al 3+, Mg 2+.
• paiete alb-crem, insolubile în apă, care se dispersează şi se înmoaie repede, mai ales în apă caldă,
absorbind faza apoasă în structura cristalină, extensibilă, care permite absorbţia unui volum mare
de apă.
•Compatibili cu solvenţi miscibili cu apă, alcoolul 60%, glicerină, P.E.G. fluizi, propilenglicol în
anumite limite 30-50%.
•Veegumul nu este iritant, nici toxic şi se foloseşte în suspensii de uz intern şi extern,
• Există mai multe sorturi cu mărimi diferite ale particulelor.
•Imprimă pH alcalin 9,6. Acest pH poate fi corectat prin adaos de acid fără a afecta vâscozitatea
(caracteristicile reologice ale sistemului) fiind compatibil cu pH 3-11,

•În suspensii de uz intern se asociază cu mucilagii pseudoplastice - C.M.C. Na şi cu siropuri acide -

zmeură creând un vehicul cu pH convenabil şi proprietăţi reologice convenabile,

•Favorizează dispersarea: sulfamidelor, substanţelor antiacide – caolin, săruri de bismut, unele

antibiotice, analgezice.

• d) AEROSIL - SiO2 coloidal

•Particule amorfe, fine, cu diametrul de 3 - 40 m, care în apă dau agregate care la rândul lor se
asociază pentru a forma o reţea tridimensională de gel,

•Concentraţia de 4% este optimă pentru stabilizarea suspensiilor de uz extern, sau îngroşarea

suspensiilor uleioase.

02.02.2020 170
 ALŢI ADITIVI ÎN FORMULAREA SUSPENSIILOR
substanţe sau sisteme tampon - menţinerea stabilităţii chimice a
unor componente sau pentru a asigura compatibilitatea fiziologică şi
tonicitatea unor preparate,

•modificatori de densitate - mărind densitatea fazei externe, prin

adăugare de sirop sau soluţie de sorbitol (pentru suspensii de uz
intern), glicerină, propilenglicol (în preparate de uz extern),

•umectanţi – previn uscarea suspensiilor după aplicarea pe piele,

glicerină sau propilenglicol 5% (împiedicând pierderea apei din
preparat,

•agenţi de îndulcire – pentru preparatele de uz intern: sirop, soluţii de

sorbitol, glicerină sau amestecul lor: au o curgere newtoniană şi
influenţează negativ proprietăţile reologice ale suspensiilor,

• Se pot folosi şi îndulcitori sintetici, dar dacă sunt săruri pot afecta
gradul de floculare.

02.02.2020 171
•Aromele (pentru uzul intern) sunt alese în
funcţie de gustul care trebuie mascat, destinaţia
şi vârsta pacientului, întrucât preferinţele variază
cu vârsta,

•Pentru uz extern se folosesc parfumuri,

•Coloranţii, atât pentru uz intern cât şi pentru uz

extern, sunt asociaţi cu parfumurile,

•Conservanţii prezenţi în suspensiile stabilizate

cu produse naturale - gume, argile coloidale,
bentonita care poate conţine spori tetanici.
02.02.2020 172
 PREPARAREA SUSPENSIILOR
• DISPERSAREA SUBSTANŢELOR INSOLUBILE ÎN
VEHICUL

• mărunţirea substanţelor insolubile la gradul ce asigură o

biodisponibilitate optimă, o sedimentare minima şi aspect
uniform şi elegant preparatului,

•pulverizarea în mojar, adăugându-se agenţi de umectare

(când este cazul); acest agent de umectare poate fi un mucilag
- deci şi un coloid protector sau agent de îngroşare şi o parte
din vehicul.

•Celelalte componente, sunt adăugate dizolvate într-o parte din

vehicul (conservanţi, aromatizanţi, edulcoranţi), apoi se
completează la masa totală, apoi omogenizarea finală,
obţinerea unei suspensii uniforme cu aspect corespunzător.
02.02.2020 173
 CONDENSARE SAU PRECIPITARE

• produsul este precipitat din soluţie:

•fie prin dubla descompunere,

•fie prin modificarea pH-ului dacă au caracter acid

sau bazic,

•fie prin modificarea solventului, recomandată când

substanţele active se degradează la cald sau
iradiere.

02.02.2020 174
 CARACTERELE ŞI CONTROLUL SUSPENSIILOR
•Conform F.R. X - suspensiile sunt preparate fluide, opace, omogene după
agitare, având culoarea, mirosul şi gustul caracteristic componentelor.

•Mărimea particulelor se determină, conform F.R. X, prin examinarea la

microscop, a unei cantităţi de l0 mg preparat, întins în strat subţire pe lamă;
90% dintre particulele suspendate nu trebuie să depăşească diametrul de 5o
µm şi numai 10% din particule pot atinge până la 180 µm,

•Pentru suspensiile injectabile, particulele trebuie să treacă prin acul de

seringă nr. 16,
•La suspensiile oftalmice - 90% din particule să nu depăşească 25 µm, iar l0%
pot merge până la 50 µm,

• contorul Coulter, în care suspensia este trecută printr-un orificiu gust,

particulele fiind numărate prin înregistrarea numărului de întreruperi a unei
raze de lumină sau schimbările din conductibilitatea electrică a sistemului,

•Tot pentru determinarea dimensiunii particulelor se foloseşte difracţia cu

laser,
•Analiza granulometrică prin cernere,
•Sedimentarea gravitaţională (balanţa de sedimentare, ce înregistrează mărirea
greutăţii sedimentului ce se depune în timp (Figuroski, Sartorius).
02.02.2020 175
 •Stabilitatea suspensiilor

•F.R. X admite că suspensiile pot sedimenta, dar după o

agitare de 1-2 minute să se redisperseze şi să-şi
menţină omogenitatea pe toată durata administrării.

•Viteza de sedimentare

•- inaltimea sedimentului depus la anumite intervale de timp,

•- raportul de sedimentare,
•- dupa 24 de ore de la preparare, sedimentul reprezinta 80
– 90 % din inaltimea totala a preparatului pastrat in cilindrul
gradat, RS~1, suspensia corespunde ca stabilitate.

02.02.2020 176
•determinarea gradului de stabilitate a suspensiei la temperatura obişnuită,
în paralel cu teste de îmbătrânire făcute la cald,

•centrifugarea care măreşte viteza de sedimentare, dar nu permite previziuni

corecte asupra comportării suspensiilor, distrugându-se structura
suspensiilor floculate,

•Centrifugarea este folosită pentru a obţine indicaţii privind stabilitatea

relativă a diferitelor formulări ale produsului luat în studiu.

•COMPORTAREA REOLOGICĂ

•O suspensie ideală trebuie să prezinte o vâscozitate aparentă înaltă, la

valori mici ale vitezei de forfecare, permiţându-se o depunere lentă a
particulelor solide, sau preferabil menţinerea în suspensie în timpul
repausului,

•Suspensia trebuie să aibă o vâscozitate aparentă mică, la forţă de forfecare

mai mare, deci prin agitare, încât poate fi prelevată uşor şi corect doza,

•Important fiind faptul că după prelevarea dozei în repaus, să se refacă

repede vâscozitatea înaltă - structura iniţială a suspensiei,
02.02.2020 177
 • SUSPENSII

• CONTROLUL CALITĂŢII

02.02.2020 178
•Sistemele floculate au comportare pdeudoplastică,
plastică sau tixotropă,

•Cele defloculate au comportare newtoniană, nu au

structură de reţea, la concentraţii mari poate deveni
dilatantă,

•La viteze mici de forfecare( vâscozimetru tip Brookfield

rotaţional), se determină schimbările în structura
sistemului, după diferite perioade,

•Suspensiile de uz extern aplicate pe plăgi, arsuri sau

pielea sugarilor trebuie să fie sterile,

•Condiţionarea suspensilor în flacoane de capacitate mai

mare, cu menţiunea „A se agita înainte de întrebuinţare ! ”

02.02.2020 179
 SUSPENSII USCATE RECONSTITUIBILE
•instabilitatea fizică a substanţelor medicamentoase
solide, insolubile într-un mediu apos,
•la suspensiile uscate se urmăreşte stabilitatea în
faza apoasă pe o perioadă scurtă, a unor substanţe
medicamentoase (unele peniciline pentru
administrare orală, cu stabilitate limitată (în faza
apoasă),
•Suspensiile reconstituibile sunt preferate în
medicaţia pediatrică unde este contraindicată
administrarea de comprimate şi capsule şi sunt
favorizate tratamentele cu antibiotice, sulfamide,
suspensii care, prin gustul dulce şi aromat, cresc
acceptabilitatea din partea pacientului (copil).
02.02.2020 180
•Formularea suspensiilor uscate prezintă avantajul reducerii greutăţii
produsului final, ce poate atrage şi o reducere a costului privind transportul,

• Produsul uscat poate fi, ambalat şi transportat fără a lua în considerare

temperaturile sezoniere, atâta timp cât stabilitatea sa fizică este mai puţin
schimbătoare la temperaturile externe în comparaţie cu suspensiile
convenţionale,

•În suspensiile reconstituibile, proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor

active trebuie menţinute în faza de obţinere a pulberii, în timpul reconstituirii
suspensiei şi pe perioada de administrare,

• După realizarea preparatului, pulberea trebuie să fie omogenă, fără

aglomerări, pentru a nu rezulta erori în ceea ce priveşte dozajul,

• În faza de reconstituire a suspensiei, amestecul uscat trebuie să se

disperseze rapid în apă, care va favoriza creşterea vâscozităţii cu o distribuire
omogenă a particulelor, în toată masa lichidului,

• Suspensia obţinută prin agitare de către pacient trebuie să prezinte o

curgere corespunzătoare pentru o dozare corectă pe durata administrării,

02.02.2020 181
 COMPONENTELE SUSPENSIILOR USCATE
• Fiecare formulare de suspensie uscată este unică, iar ingredientele
trebuie determinate prin experimentări,

• Numărul ingredientelor trebuie menţinut la un nivel minim,

• Substanţele auxiliare trebuie să realizeze o funcţie necesară pentru

produsul final,

• O metodă obişnuită pentru reducerea numărului de componente este

de a folosi un ingredient care să îndeplinească mai multe funcţii,

• Zaharoza poate deţine două sau trei funcţii (diluant, edulcorant, agent
de vâscozitate),

• Cele mal multe substanţe medicamentoase prelucrate ca suspensii

uscate fac parte din categoria antibioticelor: ampicilină trihidrat, cefalexin,
etilsuccinat de eritromicină, penicilina V etc,

• Concentraţia substanţei medicamentoase este de obicei stabilită

pentru o doză pediatrică,

02.02.2020 182
 ALEGEREA MĂRIMII PARTICULELOR SUBSTANŢELOR ACTIVE

•- o mărime optimă a particulelor pentru realizarea acţiunii biologice;

- viteza de dizolvare la suprafeţele de separaţie dintre faze (în soluţie apoasă

şi în alte lichide, care să imite fluidele biologice);

•- omogenitatea raportului fazelor solide şi lichide;

•- proprietăţile de reconstituire;

•- stabilitatea amestecului, posibilitatea de separare în faza solidă,

•- proprietăţi de coeziune şi de curgere.

•SUBSTANŢE AUXILIARE

•agent de vâscozitate (de suspendare), de umectare, edulcorant, aromatizant,

colorant, sistem tampon, conservant,
• În cazuri speciale, numărul de ingrediente creşte cu: agent de floculare,
antiaglomerant (anti-caking), diluant solid, antispumant, dezagregant şi
lubrifiant (în cazul granulelor sau comprimatelor).
02.02.2020 183
 •AGENŢII DE SUSPENDARE

să se disperseze cu uşurinţă printr-o agitare în timpul refacerii

• trebuie
suspensiei,

•concentraţia necesară din fiecare agent de suspendare pentru o

redispersare uşoară este stabilită prin experimentări individuale,

•Metilceluloza şi silicatul de aluminiu şi de magneziu au fost folosiţi în

formula cephalexin-ulul şi în formula etilsuccinatulul de eritromicină, fără a fi
recomandaţi în mod special,

• Combinaţia celulozei microcristaline cu carboximetilceluloza sodică este un

agent de suspendare utilizat în astfel de preparate,

•Gumele naturale - arabică şi tragacanta - au fost folosite ca agenţi de

vâscozitate în suspensii uscate,

• Mucilagiile de tragacanta sunt foarte vâscoase şi au fost folosite pentru a

suspenda particulele cu densitate mare,

• alginaţii şi guma de xantan (produsă prin fermentaţie microbiană),

•Un dezavantaj al acestor produse naturale este variaţia culorii 184

02.02.2020 şi a
vâscozităţii.
 AGENŢII DE UMECTARE
•se asociază unei formulări pentru umectarea fazei solide insolubile şi
asigură reconstituirea suspensiei în apă,

•Substanţele hidrofile sunt uşor umectate de către un vehicul apos, fără

intervenţia unui umectant,

• Umectarea substanţelor hidrofobe se poate îmbunătăţi prin adăugarea

substanţelor cu proprietăţi tensioactive,
•
•Tweenul 80 este un agent de umectare frecvent utilizat în concentraţii de
0,1%; fiind neionic este compatibil cu substante anionice şi cationice,

• Laurilsulfatul de sodiu este folosit ca agent umectant anionic, dar este

incompatibil cu substanţele cationice,

• Adăugarea de polimeri (PVP, derivaţi hidrosolubili ai celulozei sau

amidonului) în formula granulatelor îmbunăţesc umectarea şi formarea
suspensiei, cu o distribuţie uniformă a particulelor insolubile.

02.02.2020 185
• Edulcoranţii, aromatizanţii, coloranţii sunt componente care se includ în
preparatele orale pentru a creşte gradul de acceptabilitate de către pacienţi,

• Gustul dulce poate masca gustul neplăcut al unor ingrediente ce constituie

amestecul uscat,
•
• ZAHĂRUL, pe lângă faptul că este îndulcitor, serveşte şi ca pulbere diluantă
şi adsorbantă a unor uleiuri volatile,

• MANITOLUL, SORBITOLUL, DEXTROZA recomandate din punct de vedere

tehnologic,

• ZAHARINA, ASPARTAMUL sunt folosiţi în formulările cu amestec pulverulent

în cantitate mare sau pentru diabetici,

• AROMATIZANŢI - aromele naturale, cât şi cele artificiale (vişine, ananas,

căpşuni etc.),

• COLORANŢII se folosesc pentru a realiza o prezentare estetică a produsului

final.
•
• Aceşti agenţi sunt aleşi în concordanţă cu aromatizantul folosit (roz pentru
gust de căpşune; galben pentru banană).
•
•

02.02.2020 186
 • SISTEME TAMPON, CONSERVANŢII, AGENŢI DESICANŢI,

• În anumite cazuri se recomandă adăugarea de substanţe care realizează

stabilitatea suspensiei prin prezenţa unor sisteme tampon,

• Sistemele tampon sunt folosite pentru a menţine pH-ul optim de stabilitate

necesar tuturor componentelor,

• Prezenţa conservanţilor în formulele de pulberi şi granulate multidoze este

necesară pentru a evita dezvoltarea microorganismelor în mediul lichid,

• Alegerea conservanţilor în suspensiile uscate este limitată, deoarece

majoritatea acestora prezintă o solubilitate scăzută (acid sorbic, nipaesteni),

• Benzoatul de sodiu şi propionatul de sodiu sunt folosite curent în suspensia

uscată.
•
• Curgerea dificilă a pulberii, ca şi formarea unor aglomerări de particule în stare
uscată, pot fi cauzate de absorbţia umidităţii,

• Agenţii desicanţi (silicagel) îndepărtează umiditatea, separă particulele uscate şi

previn unirea în aglomerate.
•

02.02.2020 187
 CONDIŢIONAREA SUSPENSIILOR RECONSTITUIBILE
•pulberile, granulatele şi comprimatele sunt
condiţionate în plicuri termosudabile, flacoane de
sticlă sau material plastic,

•Prin dispersare (agitare) în vehiculul prevăzut se

obţine suspensia care poate constitui o doză ce se
administrează imediat, sau mai multe doze cu limită
de utilizare (24 ore - 8 zile),

• Solventul se poate asocia flaconului cu produsul

condiţionat în pulbere sau granulat sau se indică
utilizarea unui volum precis de apă cu o măsură
ataşată medicamentului.

02.02.2020 188
 CONTROLUL STABILITĂŢII SUSPENSIILOR USCATE

•stabilitatea chimică a componentelor (substanţa medicamentoasă, conservanţi) pe o

durată scurtă de timp, atât în faza uscată cât şi în suspensia finală,

• Se urmăreşte influenţa temperaturii asupra mărimii particulelor, degradării

substanţelor, creşterea solubilităţii substanţei active etc,

•fluctuaţiile de temperatură şi umiditate (în timpul păstrării produsului uscat) pot

influenţa curgerea amestecului solid (pulbere sau granulat) sau formarea de agregate
greu dispersabile,

•Capacitatea de curgere a preparatului se apreciază prin unghiul de repaus,

• Determinarea constă în turnarea pulberii pe o suprafaţă orizontală, formând conuri cu

unghiuri de până la 380 - la o curgere foarte bună; 38 - 420 - curgere bună; peste
420 - curgere redusă,

•O pulbere cu o curgere bună va avea tendinţa de aplatizare în loc să formeze conuri pe

verticală,

•Suspensiile reconstituite în flacoanele originale trebuie să păstreze un conţinut de

substanţă activă de cel puţin 90% după 14 zile de depozitare la frigider,

02.02.2020 189
•Stabilitatea fizică a suspensiei reconstituite în stare lichidă ridică mai puţine
probleme, deoarece se presupune că este suficient un timp de 14 zile pentru
verificările respective,

•Raportul de sedimentare se determină în condiţii de temperatură diferită: 2 –

30 C şi 37 – 450C,

•Determinările la diferite temperaturi pot releva schimbările de vâscozitate

sau de solubilitate ale substanţei active suspendate,

•Influenţa luminii este studiată asupra formei solide cât şi asupra suspensiei
finale,

• Procesul de reconstituire a suspensiei este diferit de la pulbere la granulate

şi comprimate,

•Pulberea trece prin faza de umectare, imersie (scufundare) şi apoi dispersare

a particulelor în volumul lichidului,

• La granulate şi comprimate, aceste faze se desfăşoară concomitent,

•Dispersarea particulelor iniţiale este favorizată de umectanţi şi polimerii

hidrofili prezenţi în formulare.
02.02.2020 190
 TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ
ANUL IV, SEM. II, 2008 - 2009

AEROSOLI
02.02.2020 191
 AEROSOLI - DEFINIŢII
dispersie coloidală de particule lichide sau
solide într-un mediu gazos, destinate
tratamentului afecţiunilor traectului respirator,
pielii şi altor mucoase,

Sisteme disperse eterogene constituite din 2

faze:
Faza dispersată – faza internă
un lichid sub formă de picături f. fine, cu
diametrul între 0.01 - 5μm,
sau o pulbere cu dimensiuni între 5 - 1000 μm
02.02.2020 192
 • Faza dispersantă – faza externă, mediu
de dispersie
• gaz (aer),
• vapori de apă,
• gaz lichefiat
Se administrează sub formă de :
 picături sau particule solide, foarte fine,
prin inhalaţie,
 sau cu dispozitive speciale, care permit
utilizarea prin pulverizare (nebulizare).
02.02.2020 193
 PREPARATELE PENTRU INHALAŢII
(INHALANDA) – F.R. X, SUPLIMENT 2004

preparate lichide sau solide,

 destinate administrării sub formă de vapori
sau aerosoli, la nivelul căii respiratorii,
 în vederea unei acţiuni locale sau
sistemice,
 s.active, dizolvate sau dispersate într-un
solvent adecvat,

02.02.2020 194
 •POT CONŢINE:
• gaze propulsoare, cosolvenţi, diluanţi,
conservanţi antimicrobieni, solubilizanţi,
agenţi de stabilizare,
•prep. adm. sub formă de spray (particule
solide sau lichide dispersate într-un gaz)
sunt adm. cu dispozitive:
•Nebulizator,
•Inhalator presurizat cu valvă dozatoare,
•Inhalator cu pulbere uscată

02.02.2020 195
 PREPARATE LICHIDE DE INHALAT

- soluţii sau dispersii,

- dispersiile sunt uşor redispersabile prin
agitare,
- rămân stabile,
- permit o prelevare dozei corecte,
- pot fi folosiţi excipienţi adecvaţi.

02.02.2020 196
PREPARATE DESTINATE TRANSFORMĂRII ÎN VAPORI

• SOLUŢII, DISPERSII SAU SOLIDE,

•INTRODUSE ÎN APĂ,

•VAPORII SUNT INHALAŢI,

• substanţe antiseptice, uleiuri volatile, tincturi,

02.02.2020 197
 PREPARATELE LICHIDE INHALATE CU AJUTORUL
NEBULIZATORULUI

•prep. lichide (soluţii, suspensii sau emulsii) destinate

transformării în aerosoli (nebulizatoare – gaz sub
presiune, vibraţii ultrasonice, eliberarea dozei, dimens.
particulei - plămâni), cu funcţionare continuă (preparate
lichide concentrate, pulberi) sau cu valvă dozatoare, doza
de aerosoli inhalată.

•pot fi adăugaţi cosolvenţi sau solubilizanţi,

•prep. apoase dispersate (nebulizatoare cu condiţionate

în recipiente multidoză) - conservant antimicrobian,
•

02.02.2020 198
 PREPARATELE LICHIDE DISPERSATE

• soluţii, emulsii sau suspensii dispersate cu

ajutorul inhalatorului presurizat,

• condiţionate în recipiente care sunt etanşeizate

cu o valvă dozatoare specială,

• menţinute sub presiune cu un gaz comprimat

sau gaz propulsor lichefiat (poate fi şi solvent),

•se pot adăuga cosolvenţi, solubilizanţi,

stabilizanţi

02.02.2020 199
 PULBERI DE INHALAT

•se prezintă ca pulberi unidoză sau multidoză,

s. active pot fi asociate cu excipienţi adecvaţi,

• pulberile se administrează cu dispozitive

speciale,

• asigură inhalarea dozelor precondiţionate în

capsule sau alte forme farmaceutice.

02.02.2020 200
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi cu

ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub
presiune condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş

care prezintă în interior substanţa medicamentoasă
sub formă de soluţie, suspensie sau emulsie şi un
gaz propulsor care poate fi un gaz lichefiat.
02.02.2020 201
 AEROSOLI SPUMĂ
SPUMA (dispersie eterogenă de G/L)

- produsul expulzat nu este aerosol adevărat (lichid în gaz), dar

prepararea, modul de condiţionare şi natura propulsorilor sunt
asemănătoare,

•- asocierea unei soluţii medicamentoase nemiscibilă cu un propulsor

lichefiat, se recurge la tehnica emulsionării propulsorului în soluţia
apoasă,

- îmbunătăţirea omogenităţii şi a stabilităţii emulsiei se obţine cu un

tensioactiv care modifică tensiunea interfacială a celor două lichide.

• conţinutul dintr-un flacon fiind asemănător unei emulsii tip U/A va fi

expulzat sub formă de spumă,

• propulsorul se evaporă şi formează bule de gaz care creează un

volum mare, cu aspect de spumă.
•

02.02.2020 202
• Cu cât propulsorul este mai solubil în apă,
cu atât destructurarea spumei este mai rapidă,

• Stabilitatea spumei este influenţată de

natura tensioactivului şi de agenţii care modifică
consistenţa,

• Spumele calde conţin separat, în interiorul

flaconului, un oxidant (H2O2) şi un reducător
(tiosulfat de sodiu),

• În momentul expulzării se produce o reacţie

de oxido-reducere exotermă, care va încălzi
spuma.

02.02.2020 203
 AVANTAJELE UTILIZĂRII AEROSOLILOR

- asigură o administrare comodă la nivelul

arborelui respirator, acceptată de pacienţi
(absorbţia medicamentelor pe cale
transpulmonară este comparabilă cu cea
obţinută pe cale parenterală),

•- în doze reduse faţă de alte căi de administrare;

• - în funcţie de mărimea particulelor substanţei

active, se poate dirija nivelul de penetraţie în
arborele respirator (fose nazale, faringe, laringe,
trahee, bronhii, bronhiole, canale alveolare şi
alveole pulmonare);
02.02.2020 204
• substanţele active evită bariera hepatică şi
acţiunea sucurilor digestive;

• - dispozitivele corespunzătoare pot asigura şi

o dozare exactă a medicamentului;

• - constituie o formă de administrare directă a

substanţelor medicamentoase pe piele şi
mucoase;

• - medicamentul nu se poate contamina în

sistemul de dispozitive în care este
condiţionat.

02.02.2020 205
 DEZAVANTAJUL AEROSOLILOR

• dispozitivele în care se face condiţionarea

primară cuprind şi sistemul de pulverizare a
medicamentului,

• acest dispozitiv va ridica preţul

medicamentului,

• anumite tipuri de aparate necesită personal

calificat pentru funcţionarea şi întreţinerea
acestor dispozitive.
02.02.2020 206
 CLASIFICAREA AEROSOLILOR
A) diametrul particulelor fazei dispersate

Aerosoli adevăraţi

• diametrul particulelor de 0,05-5μm;

• administrare transpulmonară;

Pseudoaerosolii

• diametrul particulelor disperse cu valori peste

5 μm,
• piele şi mucoase;
• mediu de dispersie nu numai aer dar şi 207
02.02.2020
hidrocarburi fluorurate, azot etc.
 B) DEPENDENT DE NUMĂRUL FAZELOR
COMPONENTE

AEROSOLI BIFAZICI

• în care o fază internă este dispersată în cea

externă (solid/gaz sau lichid/gaz),

•sunt constituiţi dintr-o soluţie a componentelor

active în propulsorul lichid sau vaporii acestuia,

• Solventul este alcătuit din gazul propulsor sau

dintr-un amestec format din gazul propulsor şi unii
cosolvenţi: alcool, propilenglicol, PEG,

02.02.2020 208
 AEROSOLII TRIFAZICI

•la care se adaugă o fază nemiscibilă cu cele două

componente, având un conţinut cu cele trei stări de
agregare (gaz/lichid/solid sau două lichide
nemiscibile şi gaz).

•SISTEMELE TRIFAZICE

• sunt alcătuite dintr-o suspensie sau emulsie a

componentelor active asociată cu gazul propulsor,
realizându-se în primul caz, cele trei faze din solid,
lichid, gaz, iar în cazul emulsiilor cele trei faze sunt
formate din lichidele nemiscibile şi gaz.
02.02.2020 209
 C) DUPĂ LOCUL DE APLICARE

AEROSOLI PT. CĂILE RESPIRATORII

•aerosoli de inhalaţie

•AEROSOLI CU APLICAŢIE TOPICĂ

• piele, mucoase,
•sub formă de spume, emulsii, pudre sau pelicule,
• cu substanţe – emoliente, sicative, antimicotice,
antimicrobiene (spray, pseudoaerosoli).
02.02.2020 210
 D) DUPĂ METODA DE PREPARARE
 METODA CONDENSĂRII

• subst. volatile antrenabile cu vapori de apă,

•inhalaţii, se condensează pe suprafaţa mucoasei nazale,
• fumigaţii – arderea unor produse vegetale şi inhalarea
fumului degajat

 METODA DISPERSĂRII

• constă în dispersarea fazei lichide sau solide cu un

curent de aer sau alt gaz care forţează faza internă să
treacă prin nişte duze şi să ajungă fin pulverizată în
exterior,
• dispozitive speciale de condiţionare – nebulizatoare
sau pulverizatoare.
02.02.2020 211
 • STABILITATEA AEROSOLILOR

 raza particulelor respective,

 gradul de dispersie în dispozitivul de condiţionare sau care

se obţine în procesul de aerosolizare (10-6-10-5 cm-1 ),

 diametrul particulelor cuprins între 0,1-1μm favorizează

stabilizarea sistemului ca urmare a echivalenţei între viteza de
sedimentare a particulelor cu amplitudinea mişcării browniene.
•
• MEDIUL DE DISPERSIE GAZOS (densitate, vâscozitate)
• influenţează fenomenul de instabilitate cinetică şi
agregativă,
 Diferenţa de densitate între cele două faze, a particulelor
dispersate (d1) şi mediul gazos dispersant (d2) prezintă valori mari
care favorizează sedimentarea,

• Consecinţa diferenţei mari între densităţile celor două faze

este difuzia intensă a luminii, opalescenţa aerosolilor.
02.02.2020 212
• Un aerosol ideal (monodispers) ar trebui să
prezinte particule solide (lichide) de aceeaşi mărime,

• În realitate aerosolii sunt sisteme polidisperse

(mărime şi forme diferite), în care particulele pot suferi
modificări determinate de anumite procese dinamice,

• După expulzarea unui jet de aerosoli au loc

procese de transfer de masă şi de căldură între faza
dispersă şi mediul înconjurător,

• Presiunea de vapori a componentelor se va

modifica drept urmare a tendinţei de a egala presiunea
de vapori a mediului.

02.02.2020 213
• În experimentările efectuate pentru a stabili
relaţia între mărimea particulelor şi depunerea lor pe
tractul respirator, se consideră că majoritatea
particulelor din aerosoli sunt aproape sferice, cu
diametre ≤ 0,5 μm,
• Deplasarea fazei disperse într-o fază gazoasă
depinde de mărimea, forma şi densitatea particulelor
din aerosol,
• Variabila care cuprinde aceste trei
caracteristici utilizată în studiul depunerii aerosolilor
pe tractul respirator este numită diametrul
aerodinamic DA.

02.02.2020 214
 DA –

• diametrul unei sfere de densitate egală cu unitatea (1kg/m3) care

prezintă aceeaşi viteză de sedimentare cu particula în studiu,

• În principiu se poate determina DA al oricărei particule prin

măsurarea vitezei sale de cădere liberă în aer, care se compară cu viteza unei
sfere cu densitatea şi diametrul cunoscut,

• În cazul particulelor ce depăşesc diametrul de 0,5 μm, DA este

determinat microscopic D, al densităţii fazei disperse ρ şi densităţii sferei
martor ρ0- 1 kg/m3.

• Diametrul aerodinamic al particulei din aerosol este un parametru

important ce caracterizează mărimea şi distribuţia particulelor în masa de
aerosol, cât şi biodisponibilitatea substanţei active din această formă
farmaceutică,

• Distribuţia particulelor poate fi determinată microscopic sau prin

măsurători cu contorul Coulter în faza de preformulare, în interiorul
aerosolului şi apoi prin expulzarea dozei sau în timpul conservării.

02.02.2020 215
 VÂSCOZITATEA MEDIULUI DE DISPERSIE GAZOS η
• aerul are vâscozitatea de 1,8 x 10-4 poise,

• Vâscozitatea redusă a mediului de dispersie gazos

va permite ca particulele lichide sau solide să se afle într-
o mişcare browniană internă care să favorizeze ciocnirile
între particule, cu o agregare rapidă între particule de
dimensiuni mai mari,

• Astfel de particule vor fi influenţate puternic de forţa

gravitaţională, factor important în accelerarea vitezei de
sedimentare a particulelor oricărui sistem dispers
eterogen,

• O consecinţă a vâscozităţii reduse a mediului de

dispersie este fenomenul de difuziune, mult mai pronunţat
la aerosoli.
02.02.2020 216
 STABILITATEA AEROSOLILOR - Λ
• parcursul mediu liber al moleculelor
mediului gazos (10-5cm),

• diferenţă între modul de trecere al

particulelor prin mediul apos (1 cm în 10
minute) şi în aer (1cm într-o secundă),

• viteza de sedimentare a particulelor

aerosolilor va fi mult mai mare în mediu
gazos,
02.02.2020 217
ÎNCĂRCĂTURA ELECTRICĂ A PARTICULELOR

• efectul termic în momentul obţinerii lor sau

asocierii cu ionii atmosferici,

• recipientele de sticlă favorizează prin frecarea

particulelor de pereţi o ionizare negativă, care
asigură o stabilitate bună aerosolului,

• în general încărcarea electrică redusă sau

lipsa acesteia de pe suprafaţa particulelor
disperse determină o stabilitate scăzută a
aerosolilor.

02.02.2020 218
 FORMULAREA AEROSOLILOR

•condiţiile fiziopatologice ale locului de

administrare (cavitatea nazală, laringe,
faringe, trahee, bronhii, bronhiole, alveole
pulmonare), structuri prin care are loc
schimbul de gaze,

• sau suprafaţa pielii intacte sau lezate şi

mucoase (bucală, nazală, vaginală).

02.02.2020 219
• pH de 6,4-8 pentru a nu influenţa mişcările ciliare şi
tonicitatea mucusului,

• Anumite substanţe medicamentoase sau

conservante inhibă mişcările ciliare în mod reversibil, ceea
ce înseamnă că mişcările reîncep după eliminarea
agentului nociv, dar uneori fenomenul este ireversibil,

• Substanţele vasoconstrictoare incluse în compoziţia

preparatelor nazale produc la folosire îndelungată
atrofierea glandelor mucoasei, imobilizarea şi distrugerea
cililor,

• În unele cazuri, efectului dorit de vasoconstricţie îi

succede vasodilataţie secundară, permanentă, greu de
înlăturat.
02.02.2020 220
• la nivelul foselor nazale, faringe şi laringe sunt
reţinute particulele cu diametrul mai mare de
30m,

•pe trahee cele cu dimensiunea de 20-30 m,

•bronhii şi bronhiole terminale – particulele cu

diametrul de 3-10 m,

• şi în canalele alveolare şi alveolele pulmonare

ajung particulele cu diametrul mai mic de 3 m.

02.02.2020 221
• Un avantaj al aerosolilor de inhalaţie faţă de alte forme
farmaceutice cu substanţe active care manifestă efecte secundare
serioase este absorbţia în doze mici în circulaţia sistemică din tractul
respirator, iar reacţiile secundare sunt foarte mult diminuate
(amfotericina B în infecţii respiratorii cu fungi),

• Totuşi eventualele avantaje ale aerosolilor de inhalaţie trebuie

puse în balanţă cu reacţiile adverse posibile la nivelul căilor respiratorii
pentru pacienţi al căror progres patologic este un factor de stress,

• Anumite vehicule sau substanţe active prezente în aerosoli pot

provoca bronhospasm, ceea ce necesită co-administrarea de
bronhodilatatoare,

• În cazul tratamentului cu aerosoli ce conţin corticosteroizi

există riscul colonizării fungice a căilor respiratorii, motiv pentru care în
formula unor astfel de preparate se includ agenţi antifungici,

• În cursul tratamentului aerosolizat al infecţiilor respiratorii cu

bacterii gram-negative pot apărea tulpini rezistente.

02.02.2020 222
• O evaluare clinică corectă poate stabili dacă terapia
inhalatorie a infecţiei trebuie făcută ca aditiv sau înlocuitor
pentru altă formă sistemică cu antibiotice,

• În folosirea dispozitivelor de aerosolizat s-a constatat

chiar şi la pacienţii bine instruiţi că există diferenţe inter-
individuale considerabile în ceea ce priveşte depunerea
aerosolilor pe diferite regiuni ale tractului respirator,

• În cadrul terapiei aerosolizate de inhalaţie se iau în

considerare substanţele active cu marjă terapeutică largă,
pentru a favoriza şi pacienţii care nu respectă instrucţiunile
de folosire sau de păstrare,

• În ultimul timp s-au introdus dispozitive moderne, a

căror funcţionare depinde puţin de îndemânarea pacientului,
fiind activate respirator.
•
02.02.2020 223
• Aplicaţi pe piele sau pe mucoase, aerosolii
sunt preferaţi pentru penetrare în cutele
mucoaselor şi în plăgi,

• Aerosolii, prin dispozitivele speciale de

pulverizare pot fi utilizaţi în administrarea
medicamentelor pe mucoasa rectală şi vaginală,

• Un alt aspect în formularea aerosolilor este

legat de forma farmaceutică: solidă (pulbere,
capsule), lichidă (soluţie, suspensie, emulsie),de
dispozitivul care produce aerosoli,

02.02.2020 224
 SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE

AEROSOLI DE INHALAŢIE

vasoconstrictoare vasodilatatoare cardiotonice

(epinefrina) (esteri ai colinei), (glicozide),

hormoni (estrogeni ) antibiotice Antiinflamatoare:

betalactamice, pirazolone,
Bronhodilatatoare: aminoglicozide, corticosteroizi;
SUBSTANŢA tetracicline,
simpatomimetice, Antihistaminice;
anticolinergice, macrolide, Ape termale;
teofiline; Fluidifiante: enzime, Tuberculostatice
N-acetilcisteină,
bromhexin;

02.02.2020 225
 AEROSOLII DE UZ EXTERN APLICAŢI PE PIELE SAU PE ALTE MUCOASE

• substanţe cu rol antiseptic, bactericid, cicatrizant, AINS ,

sicativ etc,

• substanţele medicamentoase sunt prelucrate ca soluţii

sau suspensii în apă, emulsie U/A sau sub formă de pulbere
divizată în capsule, spume,

• ser fiziologic, glicerol, propilenglicol, alcool sau

amestecuri de solvenţi, uleiuri vegetale, miristat de izopropil,

• uleiul de parafină nu este indicat pentru că prin inhalaţie

poate să provoace pneumonie lipidică,

• substanţe auxiliare (antioxidanţi, tensioactivi)

dizolvate sau dispersate într-un solvent sau în gazul lichefiat.

02.02.2020 226
 TENSIOACTIVI

02.02.2020 227
 UTILIZARI ALE AEROSOLILOR -
APLICARE TOPICA

02.02.2020 228
 APLICARE PE MUCOASE

02.02.2020 229
 APLICARE PE MUCOASE

02.02.2020 230
 TIPURI DE PROPULSORI - GAZUL PROPULSOR
(AGENTUL DE PROPULSARE)

reprezintă cea de a doua componentă, fiind o

fază gazoasă, elastică,
•
•produsă de un gaz comprimat sau lichefiat,

•exercită asupra conţinutului o presiune mai

mare decât cea atmosferică

ascensiunea fazei lichide în tubul abductor şi

expulzarea din recipient în valvă şi apoi în
exterior.
02.02.2020 231
 PROPULSORUL

• inert chimic şi fiziologic,

• cu toxicitate redusă,
• să nu producă iritaţii sau alergii,
• inodor, incolor, neinflamabil, neexploziv, necoroziv faţă de
materialul recipientului şi a valvei,
• să prezinte o presiune de vapori cuprinsă între 15-100psig
la o temperatură de 200C (1 psig = 0,0702kgf/cm2),
• un punct de fierbere sub temperatura camerei,

• Rolul gazului propulsor de piston la suprafaţa

conţinutului din recipient, de factor dinamic al ansamblului
presurizat, a generat denumirea de preparate
farmaceutice presurizate pentru toţi aerosolii obţinuţi
prin pulverizaţie cu gaz sub presiune.
02.02.2020 232
 GAZELE COMPRIMATE INSOLUBILE ÎN FAZA LICHIDĂ (DISPERSANTĂ)
sunt azotul, heliul, argonul,

• Azotul este utilizat în scop farmaceutic ca gaz bine tolerat fiziologic şi

inert chimic.

• GAZELE COMPRIMATE SOLUBILE PARŢIAL ÎN FAZA LICHIDĂ sunt bioxidul

de carbon şi protoxidul de azot.
•
• Ele sunt gaze incolore, inodore, fără gust, neinflamabile, cu toxicitate redusă.

• GAZELE COMPRIMATE prezintă dezavantajul că, pe măsură ce volumul

ocupat de gaz creşte (în urma expulzării conţinutului), presiunea (forţa de
expulzie) scade.

• GAZELE LICHEFIATE prezintă avantajul unei presiuni de vapori constante în

interiorul flaconului la o temperatură anumită, deoarece prin expulzarea gazului
propulsor moleculele fazei lichide vor regenera faza gazoasă.

02.02.2020 233
 GAZELE LICHEFIATE - STRUCTURA CHIMICĂ

• Alcani: propan, n-butan, izobutan;

• Derivaţi cloruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
clorură de metil, tricloretan, dicloretan;
• Derivaţi fluoruraţi ai alcanilor şi cicloalcanilor:
difluoretan, octoclorciclobutan;
• Derivaţi fluorocloruraţi ai alcanilor (freoni):
triclorfluormetan, diclordifluormetan, 2-
diclortetradifluoretan

02.02.2020 234
 • PROPANUL, BUTANUL, IZOBUTANUL

• substanţe stabile,
• cu toxicitate redusă,
• tensiune de vapori analoagă derivaţilor
fluoruraţi ai hidrocarburilor,
• preţ de cost mult inferior acestora,
• utilizarea în obţinerea aerosolilor este
limitată de inflamabilitatea lor,
• se asociază cu Freoni neinflamabili.
02.02.2020 235
 FREONI
buni solvenţi, se lichefiază la presiune
uşor crescută,
nu sunt inflamabili,
AVANTAJE stabili la temperaturi crescute,
prin asocierea lor în diferite proporţii
se poate obţine presiunea de vapori
dorită.
- incompatibilităţi cu unele materiale
plastice, cu zincul, aliaje cu magneziu,
DEZAVANTAJE
-modificările hidrolitice în prezenţa
metalelor sau a alcalilor
02.02.2020 236
 FREONII
- fiziologic s-a dovedit o întârziere a cicatrizării
rănilor, arsurilor şi în creşterea părului,
- ţesutul pulmonar - pot deveni iritanţi,
- administraţi în cantităţi mari prezintă un efect de
refrigerare ce determină obturarea laringelui,
DEZAVANTAJE - fenomene toxice sunt semnalate la nivel
cardiovascular sau psihic (efecte halucinogene),
- sunt incriminaţi de distrugerea stratului de ozon
din atmosferă,
- fenomenul este posibil prin acţiunea radiaţiilor UV
care, în reacţia de fotoliză cu freonii, vor elibera clor,
- Ozonul este descompus în urma reacţiei provocate
de clorul format sub influenţa UV.

02.02.2020 237
02.02.2020 238
02.02.2020 239
 RECIPIENTE
• trebuie să reziste la o anumită presiune internă,
• să prezinte inerţie chimică,
• metal, sticlă şi materiale plastice.
•
• STICLA

• conferă stabilitate conţinutului de aerosolizat,

• este fragilă,
• creşte greutatea produsului finit ,
• sub acţiunea presiunii interioare există riscul de explozie şi
formare de schije,
• Acest ultim inconvenient se rezolvă prin acoperirea pereţilor
exteriori cu un film subţire de material plastic,
• Sticla permite să se realizeze forme variate, aspectuoase şi
funcţionale pentru pulverizatoarele manuale.

02.02.2020 240
• RECIPIENTELE DIN MATERIAL PLASTIC
•
• polietilenă, polipropilenă, răşini acrilice,
uşoare,
• incasabile şi ieftine,
• riscul de deformare sub influenţa presiunii
interioare,
• cu consecinţe şi asupra etanşeităţii
închiderii şi funcţionării normale a valvei.

02.02.2020 241
02.02.2020 242
 RECIPIENTELE METALICE

• aluminiu, oţel V2A, tabla zincată,

• rezistenţă la presiunea interioară,
• preţ convenabil,
• Interiorul flaconului se acoperă cu un strat
de lac protector realizat din substanţe
plastice, rezine,
• pentru a nu fi corodat de substanţele ce
formează amestecul de aerosolizat.

02.02.2020 243
02.02.2020 244
 RECIPIENTE
• PREVĂZUTE CU O VALVĂ,

• DESCHIDERE CALIBRATĂ,

• UTILIZAREA CONŢINUTULUI AFLAT SUB PRESIUNE,

• ASIGURĂ O ÎNCHIDERE ETANŞĂ,

• DISTRIBUIE AEROSOLUL PRIN ACŢIUNE MECANICĂ

DE APĂSARE CU MÂNA

02.02.2020 245
02.02.2020 246
• Generatoarele de pulberi sunt folosite tot mai
mult pentru a elimina dezavantajele gazelor
propulsoare,

• Inhalarea orală sau nazală a unei substanţe

medicamentoase, solidă, sub formă de pulbere fină, se
face cu cele mai simple dispozitive, numite
insuflatoare,
• Energia necesară deplasării particulelor pe
tractul respirator este asigurată de respiraţia
pacientului,
• Avantajul generatorilor de pulberi constă în
activarea aerosolului de către respiraţia pacientului,
realizând o sincronizare cu ciclul respirator,
• Pulberile medicamentoase supuse inhalării sunt
diluate (cu lactoză), pentru a îmbunătăţi proprietaţile de
curgere, cu respectarea aceloraşi condiţii privind
mărimea particulelor substanţei auxiliare.
•
02.02.2020 247
• Un aparat pentru inhalaţii condiţionează
pulberea medicamentului în capsule gelatinoase,
• Dispozitivul este foarte mic, portabil şi
necesită instruirea pacientului asupra modului de
utilizare,
• În prima etapă se desface aparatul şi se
introduce capsula cu pulberea medicamentoasă în
centrul unei elice,
• Printr-o manevră a aparatului se perforează
capacul capsulei gelatinoase şi actul de expiraţie –
inspiraţie va pune în mişcare elicea care
antrenează pulberea,
• Se repetă până se goleşte capsula,
• Capsulele nu trebuie să fie nici prea uscate,
nici prea umede, pentru a asigura perforarea
capacului.
02.02.2020 248
 PREPARAREA AEROSOLILOR

- operaţii preliminare de curăţare a

recipientelor,
- prepararea formei farmaceutice (soluţie,
emulsie, suspensie, spumă, pudră ),
- umplerea recipientelor sub presiune sau
la temperatură,
- introducerea de propulsori,
- este admisă adăugarea de conservanţi,
- aerosolii de inhalaţii se obţin în
momentul administrării,
02.02.2020 249
 OBŢINEREA AEROSOLILOR PRIN DISPERSARE

• aerosoli medicamentoşi şi cosmetici,

• O etapă tehnologică a acestui tip de aerosoli

constă în amestecarea fazei lichide sau solide
cu gazul propulsor pentru a rezulta o dispersie
omogenă sau o soluţie în cazul dizolvării
substanţei active în gaz,

• Operaţia de amestecare se realizează la

temperatură scăzută, prin răcirea gazului, sau la
temperatura camerei, sub presiune.

02.02.2020 250
• A. soluţia substanţei medicamentoase răcite şi propulsorul lichefiat
se introduc în recipient la temperatură scăzută, operaţie realizată de instalaţii
frigorifice speciale, după care se etanşeizează recipientul cu o valvă,
• Temperatura de amestecare cu hidrocarburile fluorurate este de
până la -300C.

• B. Asocierea propulsorului cu substanţa activă (prelucrată ca soluţie,

suspensie, emulsie) la temperatura camerei, sub presiune, se realizează în
recipientul căruia i s-a aplicat valva. Propulsorul lichefiat se introduce în
sens contrar funcţionării valvei,

• Procedeul de umplere a recipientelor la temperatură scăzută are

randamente superioare, dar nu poate fi aplicat la formulările cu apă sau cu
componente care se degradează în condiţiile respective,

• În ambele metode de umplere a recipientelor se recurge la un control

care permite decelarea pierderilor de gaze din cauza valvelor care nu
etanşeizează recipientele,

• Acest control se efectuează prin imersia recipientelor în apă la

temperatura de 500C, când pot fi prezente bule de gaz, se urmăreşte
conţinutul din recipient prin cântărire.
•

02.02.2020 251
02.02.2020 252
02.02.2020 253
02.02.2020 254
 PREPARATE FARMACEUTICE PRESURIZATE

• Preparatele farmaceutice presurizate (pulverizatorul

cu gaz propulsor) se încadrează în tipul de aerosoli obţinuţi
cu ajutorul dispozitivelor generatoare de aerosoli care
servesc în acelaşi timp şi pentru condiţionare,

• Aerosolii se obţin dintr-un concentrat (soluţie,

emulsie sau suspensie) în amestec cu un gaz sub presiune
condiţionat într-un recipient special,

• Pulverizatorul este format din recipientul etanş care

prezintă în interior substanţa medicamentoasă sub formă
de soluţie, suspensie sau emulsie şi un gaz propulsor care
poate fi un gaz lichefiat.

02.02.2020 255
• Orificiul recipientul este închis ermetic cu o montură
(capsulă de sertizare) care fixează corpul valvei,
• Valva este prelungită cu un tub plonjor (conductor)
care pătrunde în lichidul de pulverizat până la fundul
recipientului,
• În interiorul valvei se află un resort care asigură
închiderea cu o supapă şi clapetă,
• În funcţie de poziţia clapetei se realizează trecerea
lichidului prin tub spre jiglor şi orificiul deschis în exterior,
• Valva este acţionată de presiunea digitală asupra
capului de apăsare (buton, actuator) şi poate rămâne
deschisă un timp limitat, în care se eliberează o doză din
aerul de aerosolizat sau determinat de durata de apăsare,
• Presiunea digitală pe capul de apăsare (actuator) va
declanşa resortul care asigură deschiderea supapei în
perioada de utilizare
02.02.2020 256
• Gazul comprimat va împinge cu presiune
lichidul din tubul capilar în jiglor şi apoi va fi
expulzat prin orificiul exterior,
• Dispersarea lichidului în picături fine este
realizată de gazul comprimat, care trece sub
presiune prin jiglor şi produce o dispersare
mecanică a lichidului.
• Pulverizatoarele cu gaz comprimat prezintă
avantajul că presiunea gazelor este puţin
influenţată de variaţiile temperaturii exterioare,
gazele utilizate nu provoacă alterări ale principiilor
active sau recipientelor.
• Dezavantajul acestui sistem constă în
modificarea gradului de dispersie a particulelor în
funcţie de presiunea gazului propulsor.

02.02.2020 257
• Pulverizatorul cu gaz lichefiat prezintă aceleaşi
elemente ca în cazul precedent cu diferenţa că faza lichidă
este constituită din amestecul de principiu activ şi gazul
lichefiat, realizând o soluţie, suspensie sau emulsie, faza
gazoasă este formată de vaporii gazului lichefiat,
• În acest mod se pot decela două (lichid + gaz) sau
trei faze (lichid + solid + gaz, sau două lichide nemiscibile +
gaz).
• Caracteristica cea mai puternică a sistemului cu trei
faze o constituie gradul de dispersie avansat al particulelor
expulzate printr-un mecanism mai eficient,
• Sub presiunea gazului, prin jiglor va trece un
amestec de principiu activ şi gaz lichefiat care la presiune
atmosferică trece instantaneu din stare lichidă în vapori,
dispersând puternic substanţa activă în particule fine.
•
02.02.2020 258
• Presiunea este constantă pe durata de utilizare şi se
menţine prin vaporizarea gazului lichefiat,
• Volumul ocupat de faza gazoasă este aprozimativ
25% din volumul total,
• Dezavantajul acestui sistem de aerosolizare este
dependenţa presiunii de expulzare din interiorul
recipientului de temperatura ambiantă,
• La temteraturi scăzute, vaporii saturaţi ai gazului
lichefiat creează o presiune insuficientă foerţei de
ascensiune a lichidului din tubul plonjor în jiglor,
• La temperatura de peste 500C există riscul de
explozie,
• Gazele lichefiate care pot trece prin jiglor în exterior
produc o senzaţie de rece la aplicare pe piele sau pe
mucoase.

02.02.2020 259
02.02.2020 260
 CONDIŢII DE CALITATE ŞI CONTROLUL AEROSOLILOR

•caracteristicile fizico-chimice ale principiului activ,

solvenţilor, propulsorului, altor substanţe auxiliare;
sub aspectul modificării conţinutului, coroziunii
ambalajului, efectul refrigerent; toxicitatea acută a
propulsorilor,

•securitatea recipientelor (controlul presiunii, greutăţii,

etanşeităţii, funcţionării valvei),

•caracteristicile aerosolului expulzat (debit, imaginea

debitului proiectat, diametrul şi distribuţia particulelor
şi precizia dozării).

02.02.2020 261
 •CONTROLUL STABILITĂŢII SUBSTANŢEI
MEDICAMENTOSE

• stabilitatea asocierilor din formula aerosolului pe timpul

conservării,
• Controlul se efectuează pe o durată de timp, în condiţii de
temperatură diferită (20-500C),

• DETERMINAREA MĂRIMII PARTICULELOR

•procedee optice sau fotografice la scară microscopică,

• studiul granulometric al aerosolilor se efectuează după
captarea particulelor dispersate, pe o reţea de fire de
plexiglas a unui obiectiv,
• dimensiunea particulelor se stabileşte la un microscop cu
micrometru ocular.

02.02.2020 262
 •CONTROLUL JETULUI DE AEROSOLIZARE

• permite cunoaşterea în acelaşi timp a mărimii particulelor dispersate,

a formei jetului şi inflamabilităţii acestuia în apropierea unei flăcări,

• agentul propulsor este contraindicat ca inflamabil dacă se aprinde la

o distanţă mai mică de 45 cm faţă de flacăra unei lumânări.

CONTROLUL REZISTENŢEI LA PRESIUNE

• se execută la o presiune ceva mai mare decât presiunea gazului

propulsor,
• flacoanele care sunt supuse presiunii gazelor propulsoare trebuie
să reziste la o presiune de cel puţin 10kg/cm2,
• Proba executată la o presiune mai mare decât cea indicată (de 1,2
ori) nu trebuie să determine deformări ale pereţilor recipientului.

02.02.2020 263
 • CONTROLUL SUPRAFEŢEI
INTERIOARE A RECIPIENTELOR
METALICE

• urmăreşte prezenţa porilor şi coroziunea

posibilă în timp,
• Suprafaţa interioară se lăcuieşte şi astfel nu
trebuie să prezinte mai mult de 10-20
pori/100 cm2.

02.02.2020 264
• CONTROLUL VALVEI DE AEROSOLIZARE

• etanşeitatea închiderii după funcţionare,

• funcţionarea normală la temperaturi între
20-250C,
• valvele dozatoare trebuie să asigure
precizia dozajului cu o variaţie de 10%,

• la fiecare apăsare pe capătul valvei se

degajă o cantitate determinată, fixată înainte
şi constantă a produsului.

02.02.2020 265
 CONTROLUL MICROBIOLOGIC
• evaluarea conţinutului şi a eficacităţii
conservantului antimicrobian (produse
multidoză),
• testarea sterilităţii aerosolilor fără
conservant –limita încărcăturii microbiene –
lipsa germenilor patogeni (Staphylococcus
aureus, Salmonella sp., Escherichia coli,
Pseudomonas aeruginosa, Candida
albicans)

02.02.2020 266
 CONSERVAREA AEROSOLILOR

•formele farmaceutice presurizate sunt

condiţionate de la faza de realizare a preparatului
medicamentos (soluţie, suspensie, emulsie), în
recipientele speciale sub presiunea gazului
propulsor,
• recipientele trebuie conservate la o temperatură
care să nu depăşească 500C şi să nu atingă
temperatura de congelare,
• se evită expunerea recipientelor la soare şi nu se
distrug prin aruncare în foc,
•eticheta preparatului trebuie să indice modul de
administrare şi precauţiile care se respectă.
02.02.2020 267
 BIODISPONIBILITATE
• 1. SPRAYURI DERMICE ŞI TRANSMUCOZALE

• 2. SPRAYURI DERMICE ŞI COSMETICE - ARSURI SOLARE

• SUBSTANŢE ANESTEZICE LOCALE, ANTISEPTICE,

PROTECTOARE, ANTIMICOTICE, ANTIPRURIGINOASE,
ANTIBIOTICE,

• 3. SPRAYURI OROFARINGIENE

• IGIENA CAVITĂŢII BUCALE - ACŢIUNE LOCALĂ -– S.

ANTISEPTICE, AROMATIZANTE, DEODORIZANTE
• ACŢIUNE GENERALĂ – CALEA SUBLINGUALĂ

02.02.2020 268
 FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
(BIOADHESIVE DRUGS DELIVERY SYSTEMS)

•PREP. FARM. LICHIDE, SEMISOLIDE SAU

SOLIDE OBŢINUTE PRIN DISPERSAREA
SUBSTANŢELOR ACTIVE ÎN SUBSTANŢE
AUXILIARE,
•CARE ADERĂ DE UN ŢESUT BIOLOGIC,
• DESTINATE ADMINISTRĂRII PE PIELE ŞI
PE MUCOASE,
•PT. O ACŢIUNE LOCALĂ SAU SISTEMICĂ.
02.02.2020 269
 ADEZIUNEA
• STARE FIZICĂ , ÎN CARE 2 FAZE
CONDENSATE SE AFLĂ MENŢINUTE ÎN
CONTACT STRÂNS PT. O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP PRIN
INTERMEDIUL UNOR FORŢE
INTERFACIALE
• ADERENŢĂ – O FAZĂ DERĂ LA O ALTĂ
FAZĂ PRIN INTERMEDIUL SUPRAFEŢEI
DE CONTACT

02.02.2020 270
 • BIOADEZIUNE

• 1 COMPONENTĂ ESTE DE NATURĂ

BIOLOGICĂ (substrat biologic),
• A 2 A COMPONENTĂ BIOADEZIV – FORMA
FARMACEUTICĂ
• ADEZIUNEA UNUI POLIMER NATURAL SAU
SINTETIC DE UN ŢESUT BIOLOGIC (STRAT
MUCOS SAU STRAT DE CELULE EPITELIALE)
ÎN PREZENŢĂ DE APĂ, PENTRU O PERIOADĂ
PRELUNGITĂ DE TIMP, PRIN FORŢE
INTERFACIALE
02.02.2020 271
 SUBSTRAT BIOLOGIC

• BIOADEZIUNE PE PIELE – DERMABRAZIUNE,

• BIOADEZIUNE PE MUCOASE –
MUCOADEZIUNEA,

• BIOADEZIUNEA PE CELULE -
CITOADEZIUNEA

02.02.2020 272
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE PENTRU
APLICAŢII CUTANATE

• SISTEME DISPERSE MICROETEROGENE

STRUCTURATE (GELURI PLASTICE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ),

• Preparate semisolide pentru aplicaţii cutanate

(Praeparationes molles ad usum dermicum) –
F.R. X, SUPLIMENT 2004,
• PREPARATE SEMISOLIDE PENTRU
APLICARE CUTANATĂ PENTRU O
ELIBERARE LOCALĂ SAU TRANSDERMICĂ A
S. ACTIVE SAU PENTRU ACŢIUNEA LOR
PROTECTOARE SAU EMOLIENTĂ.

02.02.2020 273
• Unguentele sunt considerate geluri cu
capacitate de deformare plastică – sistem dispers
în care faza solidă este dispersată coloidal în faza
fluidă şi în care sunt incluse substanţele active (prin
dizolvare, suspendare sau emulsionare).
• Cele mai multe unguente au acest caracter de
gel, fiind constituite dintr-un schelet lax, alcătuit din
faza solidă în care este inclusă prin adsorbţie sau
reţinută mecanic, faza lichidă,
• Structura de gel poate fi distrusă în urma
acţiunii unor forţe mecanice sau termice, când
preparatul se fluidifică, fiind de dorit ca după
încetarea acestor forţe, reţeaua de gel să se
regenereze, să aibă proprietăţi tixotrope.
02.02.2020 274
• EXCIPIENŢII - SISTEM DISPERS CU O
SINGURĂ FAZĂ SAU MAI MULTE FAZE,
• PROPRIETĂŢI LIPOFILE SAU HIDROFILE,
• SUBSTANŢE NATURALE SAU SINTETICE,

• SUBSTANŢE AUXILIARE

• CONSERVANŢI ANTIMICROBIENI,
ANTIOXIDANŢI, STABILIZANŢI, EMULGATORI,
VÂSCOZIFIANŢI, PROMOTORI AI PENETRAŢIEI

02.02.2020 275
 PREPARATE SEMISOLIDE
• UNGUENTE,
• CREME,
• GELURI,
• PASTE,
• CATAPLASME,
• PLASTURI MEDICINALI

02.02.2020 276
 • UNGUENTE
• BAZĂ CU O SINGURĂ FAZĂ ÎN CARE
POT FI DISPERSATE LICHIDE SAU
SOLIDE,
• UNGUENTE HIDROFOBE
• ABSORB CANTITĂŢI MICI DE APĂ
• REPREZENTANŢI
• PARAFINE SOLIDE, LICHIDE, ULEIURI
VEGETALE, GRĂSIMI ANIMALE,
GLICERIDE SINTETICE, CERURI,
POLIALCHILSILOXANI
02.02.2020 277
 • UNGUENTE EMULSII
• ABSORB CANTITĂŢI MARI DE APĂ,
• PRODUC EMULSII A-U, U-A,

• AGENŢI DE EMULSIONARE A-U–

• ESTERI AI SORBITANULUI,
MONOGLICERIDE, ALCOOLI GRAŞI,

AGENŢI DE EMULSIONARE U- A-

ALCOOLI GRAŞI SULFATAŢI, POLISORBAŢI,

ESTEI AI ACIZILOR GRAŞI CU MACROGOLII
02.02.2020 278
 • UNGUENTE HIDROFILE

• BAZE MISCIBILE CU APA,

• AMESTECURI DE MACROGOLI LICHIZI
ŞI SOLIZI,
• CONŢIN CANTITĂŢI
CORESPUNZĂTOARE DE APĂ

02.02.2020 279
 • POMADE
• au punct de topire mai mare decât temp.
corpului,
• se înmoaie prin frecare pe piele,
• formează un strat superficial gras

• CREME
• preparate semisolide, polifazice, unguente –
emulsii,
• faza hidrofilă mai mare de 10% până la 80 – 90
%,
• acţiune răcoritoare, emolientă, decongestivă,
• grade diferite de ocluzivitate
02.02.2020 280
 PASTE
Preparate semisolide polifazice
(unguente suspensii),
• cantitate mare de pulberi foarte fine,
insolubile (mai mare de 25%), între 30 – 70
% în excipienţi lipofili (paste grase), sau
hidrofili (paste apoase),
• Consistenţă mai tare ca a unguentelor,
• Nu se topesc la temperatura corpului,
• Formează un film gros, protector
02.02.2020 281
 GELURI
• preparate semisolide obţinute din polimeri
care gelifică în soluţii, peste anumite
concentraţii,
• tip de polimer şi vehicul – geluri hidrofile,
lipofile ,
• capacitate de întindere pe piele sau
mucoase,
• formează un film continuu

02.02.2020 282
 CATAPLASME

• bază hidrofilă care reţine căldura,

• sunt dispersate substanţe active lichide

sau solide,

• sunt plasate prin sprayere în strat gros pe

un suport adecvat şi încălzite înainte de a
fi aplicate pe piele
02.02.2020 283
 • PLASTURI MEDICINALI (forme
farmaceutice presosensibile)

• preparate flexibile cu una sau mai multe

substanţe active aplicate pe piele,
• bază adezivă, colorată,
• substanţele active sunt închise în strat
uniform pe un suport adecvat fabricat dintr-
un material natural sau sintetic,
• stratul adeziv este acoperit cu un strat
protector

02.02.2020 284
 • GELATINE (forme presosensibile)

• preparate semisolide obţinute din gelatină

şi glicerol,

• se aplică pe piele sau pe mucoase,

• au acţiune de lubrefiere,

• pot fi folosite ca pansamente compresive

peste bandajul fixator
02.02.2020 285
 • CERATE

• preparate semisolide obţinute din

excipienţi graşi cu un conţinut ridicat de
ceară de albine sau parafină în amestec
cu uleiurile vegetale,

• consistenţă tare,
• punct de topire ridicat

02.02.2020 286
 • GLICEROLATE=GELURI HIDROFILE

• preparate semisolide,

• pe bază de hidrogel de amidon şi glicerol,

•
• acţiune emolientă,

• pot conţine şi substanţe medicamentoase,

02.02.2020 287
 FORME FARMACEUTICE SEMISOLIDE
• PREPARATE TOPICE,
• PREPARATE DE UZ TOPIC,
• SISTEME FARMACEUTICE TOPICE,
• FORME FARMACEUTICE PENTRU APLICARE
LOCALĂ,
• FORME DERMICE,
• FORME FARMACEUTICE CUTANATE,
• FORME DE UZ DERMATOLOGIC,
• UNGUENTE,
• FORME FARMACEUTICE BIOADEZIVE
SEMISOLIDE

02.02.2020 288
 ADMINISTRAREA UNGUENTELOR
• EFECTE FIZICE
• PROTECTOARE, LUBRIFIANTE,
EMOLIENTE, AGENŢI DE USCARE,

• EFECTE SPECIFICE – S.
MEDICAMENTOASE

• ACŢIUNE LOCALĂ – SUPRAFAŢĂ,

PROFUNZIMI ALE ŢESUTULUI,
• ACŢIUNE GENERALĂ SAU SISTEMICĂ
02.02.2020 289
 AVANTAJELE UTILIZĂRII

• administrarea medicamentului la nivelul

procesului patologic (terapie localizată,
concentraţia s. medicamentoase, fără
riscul unor efecte toxice asupra altor
organe),
• Capacitate mare de eliberare la nivelul
suprafeţei epiteliale,
• Bioadeziunea presupune ţintirea
medicamentului pe situsurile respective,
02.02.2020 290
• Efect optim în penetrarea substanţelor
medicamentoase prin diferite structuri ale
pielii, folosind excipienţii adecvaţi,

• Creşterea timpului de remanenţă la nivelul

zonei tratate,

• Creşterea procesului de absorbţie a

substanţei medicamentoase,

• Realizarea unui efect sistemic

02.02.2020 291
 DEZAVANTAJE
• ACŢIUNE INEFICIENTĂ A UNOR
SUBSTANŢE MEDICAMENTOASE LA
NIVEL DERMIC,

• APARIŢIA UNOR EFECTE SECUNDARE

NEDORITE

02.02.2020 292
 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

02.02.2020 293
 • Epidermul este format din 2 părţi:
• spre exterior, pătura cornoasă, către
interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.

02.02.2020 294
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

02.02.2020 295
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

02.02.2020 296
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
02.02.2020 297
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
02.02.2020 298
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

02.02.2020 299
 FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

02.02.2020 300
 UNGUENTE
F.R.X - sunt preparate farmaceutice semisolide, destinate aplicării pe piele sau
mucoase, în scop terapeutic sau de protecţie,

•Unguentele sunt întrebuinţate fie pentru :

•tratarea afecţiunilor dermatologice - pe piele şi pe mucoase,
• protejarea şi întreţinerea epidermei de acţiunea agresivă a unor agenţi nocivi -
unguente de protecţie,
• îngrijirea pielii sunt unguente dermato-cosmetice,

•Sunt constituite din excipienţi = baze de unguente în care pot încorpora substanţe
active,

•În funcţie de modul de dispersie pot fi:

•ungunete-soluţii;
•unguente-suspensii ;
•unguente-emulsii,
•sau unguente cu mai multe faze.

•Unguentele sunt considerate geluri cu capacitate de deformare plastică – sistem

dispers în care faza solidă este dispersată coloidal în faza fluidă şi în care sunt incluse
substanţele active (prin dizolvare, suspendare sau emulsionare).

02.02.2020 301
 ALTE DENUMIRI ATRIBUITE UNOR CATEGORII DE UNGUENTE ÎN
FUNCŢIE DE COMPOZIŢIA ŞI MODUL DE FOLOSIRE AL PREPARATULUI

• F.R. X specifică denumirea de paste pentru unguentele-suspensii cu

peste 25% substanţă solidă şi creme pentru unguentele-emulsii cu peste
l0% fază apoasă,

•Pomadă – se referă uneori la unguente care au ca excipienţi substanţe

liposolubile şi care se înmoaie prin aplicare pe piele, lăsând un film
superficial gras (în literatura franceză unguentele, în general, se numesc
pomadă),

•- Ceratele sunt preparate grase, solide care au un procent mare de ceară

sau parafină, având un punct de topire ridicat, folosite pentru îngrijirea
buzelor: cerate labiale,

•- Gelatinele - glicerogel de gelatină,

•- Glicerolatele sunt geluri fie hidroglicerinate sau numai în glicerină având

o macromoleculă naturală sau de semisinteză în mediu glicerinat; de
exemplu: glicerolatul de amidon.

02.02.2020 302
 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

02.02.2020 303
 • Epidermul este format din 2 părţi:

• spre exterior, pătura cornoasă, către

interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.
02.02.2020 304
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII
• 1. FUNCŢIA MECANICĂ – de susţinere a organismului cu rol important al
dermului,
• Pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi revine foarte greu,
cu vârsta se zbârceşte şi devine mai rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea sa depinde de

balanţa dintre lipide şi substanţele higroscopice, hidrosolubile (de
proporţia de apă).
• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care acţionează ca un
plasticizant, mărind supleţea – flexibilitatea.

• 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE – pielea intactă este o barieră importantă

împotriva microorganismelor, o barieră chimică, o barieră împotriva
radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V. cu λ = 290-400 nm); pe de altă
parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele în producerea de melanină
care protejează parţial pielea,
• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem, pigmentare şi îngroşarea
epidermului.
• Reacţii cronice ale luminii solare produc îmbătrânirea pielii premalignizarea
sau chiar malignizarea,
• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de temperatură.

02.02.2020 305
•3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe majoritatea

suprafeţei corporale, nu protejează suficient
ţesuturile din interior de extremele de căldură
sau frig,

•Pielea este principalul organ care asigură

menţinerea temperaturii corpului uman la
aproximativ 370C,

02.02.2020 306
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
02.02.2020 307
•Pielea apară organele interne de factorii
externi dăunători, limitează trecerea
substanţelor chimice în organism şi din
organism spre exterior, stabilizează
presiunea sanguină şi temperatura corpului
şi mediază senzaţiile de cald, rece, atingere
şi durere.
•Pielea poate exprima emoţiile, astfel
•paloarea este datorată spaimei;
•roşeaţa – jenă, încărcătură emoţională;
•transpiraţia excesivă – nelinişte.
02.02.2020 308
 PREPARATELE TOPICE SE FOLOSESC ÎN TREI SCOPURI

PENTRU REFACEREA FUNCŢIEI DE BARIERĂ A PIELII

•Acţiune superficială, la nivelul epidermei ( preparate epidermice),

•PENTRU A DIRIJA MEDICAMENTELE

•Dirijează medicamentele spre ţesuturile vii ale pielii, în ţesuturile vii ale
epidermului şi dermului, înlocuind administrarea orală, parenterală
(preparate intradermice)

•PENTRU TRATAMENTUL SISTEMIC

•prin rezorbţia percutanată a unor substanţe active.

•Sunt folosite sisteme terapeutice transdermice, indicate în răul de mişcare

– hiosciamina, angină – nitroglicerină, HTA – clonidina.

02.02.2020 309
 FORMULAREA PREPARATELE DERMATOLOGICE SE
FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA CARE DORIM SĂ
AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

02.02.2020 310
 •TRATAMENTUL SUPERFICIAL

•foloseşte o simplă acoperire sau aplicare cosmetică,

formându-se un strat protector la suprafaţa epidermei,
•Se utilizează:
•pentru distrugerea bacteriilor şi fungilor de la suprafaţa
pielii,
•filme protectoare,
•preparate fotoprotectoare,
•creme barieră care combat uscarea pielii,
•preparate cu antiseptice, antibiotice sau deodorante care
distrug microorganismele de la suprafaţa pielii.

•Formularea acestor preparate urmăreşte ca eliberarea să

se facă corespunzător şi agenţii antimicrobieni să
pătrundă în ţesuturile profunde ale pielii pentru a ajunge
la microorganisme.
02.02.2020 311
 • TRATAREA STRATULUI CORNOS

• urmăreşte înmuierea acestuia prin

mărirea conţinutului în apă,
• Pentru combaterea ihtiozei cu acid
salicilic – cheratolitic,
• Agenţii de înmuiere şi cheratolitici
trebuie să fie cedaţi corespunzător
pentru a penetra în ţesut.

02.02.2020 312
 •TRATAREA ANEXELOR PIELII
• pentru reducerea hipersecreţiei glandelor sudoripare, se utilizează
medicamente care combat transpiraţia – săruri de aluminiu sau alte
metale,

• acnee se folosesc exfoliante topice: acid salicilic, acid retinoic,

peroxid de hidrogen,

• tratamentul infecţiilor se face cu antibiotice cu acţiune topică:

tetraciclina, eritromicina, neomicina;

• depilatoare cu sulfură de bariu (BaS), sulfură de siliciu (SiS2) sau

tioglicolaţi,

• Pentru a combate infecţiile fungice ale unghiilor, stratului cornos şi

părului sunt folosite preparate cu clotrimazol, tiabendazol,
miconazol.

02.02.2020 313
 PENETRAREA MEDICAMENTELOR ADMINISTRATE
TOPIC
Factorii care influenţează penetrarea
medicamentelor administrate topic şi implicit
biodisponibilitatea şi acţiunea formei farmaceutice
sunt în număr de trei:
• pielea;
• substanţele active;
• vehiculul – excipientul /baza de unguent

• Absorbţia prin piele este un proces complex,

dinamic, orice modificare a acestor factori, care se
pot influenţa reciproc, poate schimba fluxul
substanţelor active în traectul cutanat .

02.02.2020 314
 PIELEA INTERVINE PRIN URMĂTOARELE
CARACTERISTICI BIOLOGICE
•VÂRSTA PIELII - vârsta individului; permeabilitatea
scade cu vârsta;

•CONDIŢIA PIELII – starea în care se află pielea,

•PIELEA INTACTĂ este o bună barieră; dacă este afectată

de diferiţi agenţi sau factori (cum ar fi substanţele
vezicante, acizii sau alcoolii) se pot produce leziuni,
abraziuni sau dermatite care favorizează penetrarea,

PIELEA ESTE INFLAMATĂ, cu pierderea stratului cornos

şi alterarea cheratinizării, permeabilitatea creşte,

• PIELEA ESTE ÎNGROŞATĂ şi sau are formaţiuni de solzi

(ca în cazul ihtiozei) permeabilitatea sa descreşte,
02.02.2020 315
• Mulţi solvenţi pot deschide structura complexă,
densă a stratului cornos, influenţând penetrarea,

• Un amestec de SOLVENŢI POLARI ŞI NEPOLARI:

metanol şi cloroform îndepărtează lipidele
producând mutaţii artificiale, drept urmare
moleculele de substanţă medicamentoasă pătrund
mai uşor,

• SOLVENŢII APROTICI: dimetil-sulfoxid (D.M.S.O.),

dimetil-formamida (D.M.F.), dimetil-acetamida
(D.M.A.) potenţează absorbţia medicamentelor,
modificând temporar bariera cutanată,

02.02.2020 316
 •LOCUL DE APLICARE ŞI MĂRIMEA ACESTUIA

•influenţează permeabilitatea în funcţie de grosimea şi natura stratului

cornos şi de densitatea anexelor de pe suprafaţa pielii,

•pentru aplicarea hiosciaminei în preparate topice cu acţiune sistemică se

utilizează regiunea postauriculară, unde stratul cornos este mai subţire şi
mai puţin dens, cu mai puţine glande sudoripare şi sebacee şi multe
capilare care cresc temperatura cu câteva grade (respectiv 4-5 grade),

•METABOLISMUL PIELII (în piele sunt metabolizaţi unii hormoni steroizi

şi substanţe cancerigene) poate determina eficacitatea terapeutică a
preparatelor în special a prodrogurilor,

•EFECTUL CIRCULATOR = creşterea fluxului sanguin poate reduce

timpul în care substanţa activă penetrantă rămâne în derm şi astfel creşte
gradientul de concentraţie al transportului prin piele (acest efect este de
obicei neglijabil),

•O piele congestionată are o absorbţie superioară (modifică bariera

cutanată).
02.02.2020 317
• SUBSTANŢELE ACTIVE – influenţează gradul de
penetraţie după administrarea topică prin proprietăţile lor
fizico-chimice:

– forma şi mărimea particulelor;

– solubilitatea;
– coeficientul de partiţie (partaj) între faze;
– concentraţia sa efectivă

• Activitatea unor substanţe active este afectată:

• de valoarea pH-ului,
• de prezenţa unor cosolvenţi,
• de acţiunea de suprafaţă,
• de micelizare şi
• de formarea de complecşi.

• Pătrunderea substanţelor active se realizează prin

difuziune pasivă, conform legii lui Fick .
02.02.2020 318
 VEHICULUL

•asigură preparatului caracteristicile cerute,

• consistenţa necesară aplicării topice
corespunzătoare,
•vehiculează substanţele active,
•favorizează atingerea concentraţiei eficiente la
locul de acţiune,
• poate schimba starea fizică şi permeabilitatea
stratului cornos (efect oclusiv), creşte conţinutul
în umiditate din piele, poate îmbunătăţi
penetrarea substanţelor active,

•s-a observat că folosind un film plastic, oclusiv

în tratamentul topic cu steroizi se măreşte
puterea de penetrare de 10 ori.
02.02.2020 319
•Dintre bazele de unguent cele mai ocluzive sunt bazele
grase anhidre, apoi emulsii A/U şi cu efect mai mic
emulsiile U/A,

•Pulberile sicative şi loţiunile măresc suprafaţa de

evaporare şi usucă pielea,

•Preparatele care conţin umectanţi: glicerina,

propilenglicolul, polietilenglicolul sau emulgatori care
îndepărtează umiditatea de pe piele au efect contrar celui
aşteptat, uscând stratul cornos,

•În compoziţia excipienţilor sunt incluşi agenţii care

înlesnesc penetrarea şi când este cazul absorbţia
percutanată ( promotori de absorbţie sau promotorii de
penetrare).

02.02.2020 320
 • PROMOTORI DE ABSORBTIE

• să fie inerţi farmacologic;

• netoxici, neiritanţi, nealergici;
• să aibă acţiune imediată;
• efect previzibil;
• după îndepărtare pielea să-şi recapete proprietatea
de barieră;
• să nu provoace pierderea fluidelor organismului, a
electroliţilor şi a altor materiale endogene;
• să fie acceptaţi din punct de vedere cosmetic;
• să aibă capacitate bună de etalare cu senzaţia
plăcută pe piele;
• să fie ieftini, inodori, incolori.
02.02.2020 321
•S-au folosit cu succes solvenţii aprotici D.M.S.O., D.M.F., D.M.A. care
accelerează trecerea apei, coloranţilor, barbituricelor, steroizilor,
griseofulvinei, fenilbutazonei, anestezicelor locale, a unor antibiotice
şi săruri cuaternare de amoniu,

•Pot mări rezervele din stratul cornos a unor steroizi topici şi a

griseofulvinei,

•Folosirea D.M.S.O. a fost întreruptă pentru unele dezavantaje:

•acţiune iritantă,
•miros neplăcut,
•toxicitate.

•În privinţa toxicităţii aceasta a fost exagerată, întrucât pentru

acţiunea penetrantă aceasta nu este toxică, iar mirosul neplăcut este
datorat unui metabolit – dimetilsulfitul,

•Alţi agenţi de mărire a penetrării: pirolidonele, STA (care măresc

penetrarea la nivelul anexelor, acţionează prin reducerea tensiunii
interfaciale).

02.02.2020 322
•Combinaţii ale acidului oleilic cu propilenglicolul
sunt promotori ai penetrării pentru unele
substanţe,

•Datorită lipsei de toxicitate şi eficacităţii cel mai

bun promotor este apa, aproape toate substanţele
pătrund mai uşor prin stratul cornos hidratat,
decât prin ţesutul uscat, de aceea orice substanţă
farmacologic inactivă care nu afectează stratul
cornos şi măreşte hidratarea acestuia este
considerată ca promotor al penetrării cutanate –
factori umectanţi naturali, ureea,

•Hialuronidaza poate accentua penetrarea unor

medicamente ducând chiar la absorbţia lor.
02.02.2020 323
 AFINITATEA SUBSTANŢELOR ACTIVE PENTRU EXCIPIENT

•Eliberarea substanţelor active depinde de solubilitatea ei

în excipienţi:

•substanţele insolubile sau puţin solubile în baza de

unguent (unguente-suspensie) sunt cedate mai uşor;

•când baza de unguent este o emulsie, substanţa activă

se poarte găsi dispersată în mod diferit în fiecare din
fazele sistemului în funcţie de hidrofilia sau lipofilia sa,
influenţând cedarea şi implicit acţiunea terapeutică,

• Astfel, acidul salicilic suspendat în baze grase are

acţiune moderată, în baze emulsie A/U are acţiune
cheratolitică intensă,

•Substanţele active trebuie eliberate rapid din baza de

unguent, astfel încât viteza de absorbţie să fie controlată
de viteza de difuziune prin stratul cornos.
02.02.2020 324
 • ABSORBŢIE PERCUTANATĂ
• EPIDERMUL VIU ŞI PORŢIUNEA SUPERIOARĂ
A DERMULUI

• afecţiuni inflamatorii (AINS, AIS),

• dureri provocate de arsuri (anestezice locale –

anestezina),

• pigmentarea excesivă a pielii (hidrochinona

care oxidează melanina),

• afecţiuni premaligne sau maligne (5-

fluorouracil).

02.02.2020 325
• Absorbţia percutanată se poate face pe
două căi

• 1. transfolicular- prin anexele pielii –

pereţii foliculilor piloşi, glande sebacee
şi mai puţin prin glandele sudoripare;

• 2. transepidermal – prin stratul cornos,

intra sau intercelular,

02.02.2020 326
 Absorbţia percutanată – PROCES
DE DIFUZIE PASIVĂ

• S. MEDIC. DIZOLVATĂ ÎN VEHICUL,

• DIFUZEAZĂ PÂNĂ LA SUPRAFAŢA PIELII,

• DIFUZEAZĂ – EPIDERM VIU ŞI DERM,

• CAPILARE SANGUINE, ESTE DILUATĂ ÎN

TORENTUL CIRCULATOR
02.02.2020 327
 ABS. PERCUTANATĂ – ACUMULAREA S. MEDIC.

•A. stratul cornos – elib. pe o durată mai lungă de

timp (efect rezervor),

• corticosteroizi (fluocinolon, hc., betametazon),

•alte substanţe – griseofulvina, acid fusidic,

hexaclorofen),

Accentuat de unii excipienţi- DMSO, DMA, sau prin

hidratarea str. cornos,

importanţă clinică – s. puternic active –

corticosteroizi, hormoni,
02.02.2020 328
• B. Derm - (testosteron, alcool benzilic,
estradiol)- viteza insuficientă de difuzie în
lichide circulante,

• C. fixarea pe cale metabolică după adm.

medic. pe alte căi şi abs. în circ. sistemică
(acizi aminaţi sulfuraţi) prin încorporare în
structurile vii şi cheratinizate ale pielii.

02.02.2020 329
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT

• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ, ETALARE

BUNĂ,
• TOLERABILITATE,
• ≠ALERGIZANT,
• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CEL.
COMPONENTE,
• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR
ACTIVE ÎN ŢESUTURI,
• STABILITATE- CONSERVABILITATE,
• SĂ FIE LAVABILĂ,
• STERILIZABILĂ.

02.02.2020 330
 BAZE DE UNGUENT

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE,

ANHIDRE, HIDROFOBE
•

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu se pot îndepărta prin spălare cu apă – nu sunt

lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• După aplicare acţionează ca preparate oclusive

• Se subîmpart în:
• lipogeluri;
• hidrocarburi-geluri;
02.02.2020 • silicongeluri. 331
 • 1. LIPOGELURILE - amestecuri de trigliceride

• sunt constituite din grăsimi vegetale sau animale, sau din derivaţi
ai acestora şi din ceruri,
• consistenţă fluidă, moale sau solidă, în funcţie de acizii graşi cu
care se face esterificarea.
• Conţin şi acizi graşi liberi, fosfatide, sterine, hidrocarburi şi
vitamine.

• GRĂSIMI VEGETALE

• Uleiurile vegetale fixe care datorită caracterului nesaturat sunt

supuse autooxidării,
Sunt bine tolerate de piele; pentru a le mări stabilitatea şi
consistenţa se pot hidrogena, obţinând produse cu puncte de
topire mai ridicate şi mult mai stabile.

• Uleiurile hidrogenate au proprietăţi dermatologice asemănătoare

axungiei,

• ulei de ricin hidrogenat, ulei de arahide hidrogenat,

02.02.2020 332
 •GRĂSIMI ANIMALE

•Axungia – grăsime naturală obţinută prin topirea

ţesutului adipos al porcului (grăsimea de pe abdomen -
osânza),
• Are o consistenţă mai mare şi un indice de aciditate
mai mic,
• constituită din trigliceride semisolide cu p.t. în jur de
400C; poate încorpora până la 15% apă,

•Are afinitate faţă de grăsimile din piele, cedând

substanţele încorporate,
• Dezavantaj - că râncezeşte uşor şi pentru mărirea
stabilităţii se adaugă antioxidanţi: galatul de propil
(ADEPS SUILLUS CONSERVATUS).

02.02.2020 333
 GRĂSIMI DE SEMISINTEZĂ
• esterificarea glicerinei cu acizii graşi obţinuţi prin
hidroliza grăsimilor şi a uleiurilor naturale,

• Prin selectarea anumitor acizi cu o anumită greutate

moleculară se obţin gliceride de consistenţă variabilă,

• Pot fi constituite dintr-un amestec de trigliceride,

digliceride şi monogliceride,

• Acizii graşi fiind lipsiţi de duble legături, gliceridele de

semisinteză sunt stabile şi nu se autooxidează,

• Sunt produse: inodore, incolore, albe, cu

compatibilitate fiziologică corespunzătoare.
02.02.2020 334
 CERURI

• produse naturale constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai

alcoolilor superiori,
• origine animală (majoritatea) sau vegetală,

• CETACEU – ceara de caşalot alb, de balenă (Physeter

macrocephalus) sau spermaceti,

• Spermacetul este produs obţinut din substanţele grase conţinute

în cavitatea pericraniană a balenei,

• Compoziţie: palmitat de cetil şi miristat de cetil alături de esteri ai

acizilor graşi superiori nesaturaţi,

• Este folosit în unguente medicamentoase şi cosmetice, deoarece

conferă un aspect omogen şi lucios.

02.02.2020 335
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• grăsimea de lână este ceara obţinută din secreţia care impregnează lâna de oaie,
• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele epidermice
cheratinizate,
•
• Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi, debarasată apoi de trigliceride,
rafinată prin neutralizare, decolorare şi dezodorizare,

• Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi alte caracteristici,
dependente de procesul tehnologic de obţinere şi purificare.
• În F.R. X sunt două monografii:
• lanolina anhidră
• lanolina hidratată 25% apă.

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din F.R. X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de duble legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii din lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter, cloroform, acetat de etil.

02.02.2020 336
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE

• Din punct de vedere chimic conţine 4

grupe mari de compuşi:

• hidrocarburi 1% - cea mai mică cantitate;

• esteri ai acizilor cu alcooli cu p.t. ridicat, în
proporţie de 90-95%;
• acizi graşi liberi
• alcooli liberi în proporţie de 4%.

02.02.2020 337
 DINTRE ALCOOLI

• alcooli alifatici: normali, izoalcooli, dioli;

• steroli;
• triterpenici.

• Cel mai important fiind colesterolul, apoi dihidrocolesterolul

din grupa sterolilor; lanosterolul, agnosterolul şi
dihidrolanosterolul din grupa alcoolilor terpenici.

• DEZAVANTAJELE LANOLINEI

• miros persistent,
• aderenţă prea mare,
• vâscozitate mare,
• reacţii alergice şi sensibilitate la oxidare.

02.02.2020 338
 •A. ALCOOLII DE LÂNĂ (hidroliza lanolinei)

•amestec de colesterol, dihidrocolesterol – colestanul,

agnosterol, lanosterol, precum şi izoalcoolii alifatici şi
dioli optic inactivi,

• masă solidă galbenă până la brun deschis, cu

consistenţă friabilă, cu fractură strălucitoare, omogenă,
cu miros asemănător lanolinei,

•Insolubili în apă, solubili în solvenţi organici, apolari,

• Sunt folosiţi ca emulgatori de tip A/U dar pot stabiliza şi

emulsii U/A prin asociere cu emulgatori ce dau emulsii
U/A,
•
•În F.R. X nu este monografie de alcooli de lână.
02.02.2020 339
 B. ALTE PRODUSE OBŢINUTE
DIN LANOLINĂ (fracţionare )

• –LANOLINĂ LICHIDĂ – cuprinde fracţiunea

de esteri ai acizilor şi alcoolilor cu greutate
moleculară mică, fluidă şi se numeşte şi ulei
de lanolină, miscibilă cu grăsimile, mai puţin
lipicioasă ca lanolina,
• LANOLINĂ CEROASĂ – este alcătuită din
esteri cu greutate moleculară mare,
consistenţă apropiată cerii.

02.02.2020 340
• hidrogenare catalitică se obţine LANOLINA
HIDROGENATĂ formată din alcooli şi acizi saturaţi
rezultaţi din transformarea esterilor, masă albă, omogenă,
lipsită de miros şi stabilă, având capacitate emulsivă A/U,

•prin esterificarea grupărilor OH libere din lanolina

naturală se obţine LANOLINA ACETILATĂ, produs
hidrofob, solubil în ulei vegetal şi ulei de parafină, nu se
poate folosi la emulsii A/U, având însă proprietatea de a
forma pe piele un film hidrofob, inodor, nelipicios,

•prin alcooliză se obţine esterul izpropilic al lanolinei

LANOLINATUL DE IZOPROPIL care este inodor, incolor,
cu acţiune emolientă, plasticizantă şi stabilizantă a
emulsiei A/U.

02.02.2020 341
•prin etoxilare cu oxid de etilen se obţine Lanolina
hidrosolubilă.

• Lanolinele etoxilate sunt produse moi, mai puţin

vâscoase ca lanolina, emoliente, cu proprietăţi
tensioactive superioare lanolinei,

•Sunt produse hidrofile, miscibile cu apa şi chiar

solubile în apă, dacă raportul între oxidul de etilen şi
lanolină este de 30:1,

• Sunt utilizate pentru emulsii U/A, fiind şi plasticizanţi

şi emolienţi.
02.02.2020 342
 •CEARA DE ALBINE

•este o altă ceară utilizată la obţinerea bazelor de

unguent, ceară albă obţinută prin tratarea cerii
galbene care este materia constitutivă a pereţilor
fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•Se topeşte fagurele la 100-1200C pentru a distruge

germenii, se filtrează pentru eliminarea fibrelor
vegetale apoi este albită mai ales prin trecere prin
argilă şi cărbune şi apoi expunere la soare,

•Se prezintă ca produs alb, cu suprafaţa mată,

insolubil în apă, parţial solubil în alcool concentrat la
cald şi eter, complet solubil în uleiuri fixe şi volatile,
p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut.
02.02.2020 343
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon,

în proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară

mare – esteri ai acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi
de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de
carbon;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, acizi

liniari, saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de

unguent, favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia
cold-cremelor = răcoritoare.

02.02.2020 344
 2. GELURI DE HIDROCARBURI
•hidrocarburi minerale: vaselina, uleiul de parafină şi parafina
solidă:
•hidrocarburi animale: perhidroscualen.

•Vaselina, parafina şi uleiul de parafină sunt oficinale.

• Sunt obţinute din reziduurile de la distilarea petrolului brut,

care este supus mai întâi distilării la presiune normală,
separându-se gazul, benzina şi petrolul,

•Apoi reziduul este supus unei noi distilări sub presiune

redusă, când separă uleiul de parafină uşor (care este
format din ulei fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină
mediu), rămânând un reziduu din care se obţine vaselina.

02.02.2020 345
 VASELINA

• este obţinută prin purificarea şi înălbirea reziduului obţinut la

distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care sunt fie

hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat, fie hidrocarburi
naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are afinitate pentru

grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind folosită pentru unguente de
protecţie, cu acţiune ocluzivă,

• Prin încălzire sau sub acţiunea unei forţe mecanice se distruge

structura de gel, în repaus aceasta se reface, deci are proprietăţi
tixotrope,

•VASELINA ARTIFICIALĂ , numită şi unguent de parafină, este un

amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în proporţie de 1:4 are
tendinţa de separare a fazelor.

02.02.2020 346
 • ULEIUL DE PARAFINĂ

• este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept sau ramificat

sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: PARAFFINUM PERLIQUIDUM; - folosit

pentru scderea consistenţei preparatelor (prin distilare din
fracţiunea uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele

dermatologice: Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu

22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-620C,asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.

02.02.2020 347
 • PLASTIBAZA
• este un gel artificial obţinut prin dizolvarea a 5% polietilenei cu
greutate moleculară mai mică de 20.000 în ulei de parafină la 1300C şi
răcire bruscă la 500C,

• Nu-şi modifică consistenţa la variaţii de temperatură sau la asociere

cu cantităţi mari de pulbere,

• Trebuie bine purificate, pentru a fi bine tolerate de piele,

• EUCERINA =VASELINA COLESTERINATĂ

• Eucerina şi unguentul simplu sunt baze grase ,din categoria bazelor

• de absorbţie care dau cu apa emulsii A/U.

02.02.2020 348
 PERHIDROSCUALENUL

• hidrogenarea scualenului, obţinut de la

extracţia vitaminei A din uleiul de ficat de
peşte,

• chimic este hexametil (2,6,10,15,19,23)

tetracosan - 24 atomi de carbon,

• incolor, are densitate mică, este solubil în

solvenţi organici şi este bine tolerat de către
piele.
02.02.2020 349
 3. SILICONGELURI – GELURI DE SILICONI
(POLISILOXANI)
• Sunt compuşi organici de siliciu, constituite din lanţuri
din atomi de siliciu şi oxigen, celelalte valenţe fiind
satisfăcute de radicalii organici: metil, etil, fenil,

• sunt folosite în special pentru preparate hidrofobe, fiind

incluse în preparate de protecţie contra noxelor dermice
hidrofile,
•
• Grăsimile de siliconă cu structură liniară şi greutate
moleculară mai mare (ca cea a fluidelor);

• Rezine de silicone cu structură reticulară, ramificată si

greutate moleculară mai mică şi;

• Cauciucuri de silicone cu structură reticulară au şi punţi

de etilen sau metilen care se formează la obţinerea lor.
02.02.2020 350
 ULEIUL DE SILICON – DIMETILPOLISILOXANUL, DIMETICON, DIMETILSILICON

• produs lichid cu o gamă mai mare de viscozitate datorită gradului de polimerizare diferit (n),

•PROPRIETĂŢI

•hidrofobie pronunţată,
•stabil la temperaturi ridicate,
•lipsit de culoare şi miros,
• inert faţă de agenţii chimici,
•lipsit de acţiune fiziologică proprie,
•se fixează pe numeroase tipuri de suprafeţe, pe care le face hidrofobe;

•UTILIZĂRI

•pot fi emulsionate cu agenţi tensioactivi neionici, anionici sau cationici, formând

emulsii stabile U/A,
• preparate de protecţie şi produse cosmetice,

•acoperă epidermul cu un film subţire şi durabil fără a modifica sensibilitatea tactilă

sau să stânjenească respiraţia pielii,
• Nu se recomandă când este necesară o drenare liberă sau pe pielea inflamată sau cu
rosături,
•Sunt iritante pentru mucoasa oculară – dau o senzaţie de arsură, care durează 1-2
zile, apoi trece fără urmări.
02.02.2020 351
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U
• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,
• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, monostrearat
de gliceril, colesterol, alcooli de lână),
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU
02.02.2020 352
 UTILIZĂRI
 Prin aplicare pe piele dau un film similar bazelor de
hidrocarburi, cu efect oclusiv, micşorând penetrarea apei
prin epidermă,
 Sub formă hidratată au o putere de hidratare mai mare,
pielea absoarbe umiditatea din baza de unguent,
 Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună decât bazele
lipofile şi capacitate superioară de penetrare şi cedare a
substanţelor încorporate,
 Se amestecă cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi hidratarea
stratului cornos,
 Cele care au ceară în compoziţie sunt denumite „cold-
creme”; la aplicare dau o senzaţie răcoritoare pe piele.
02.02.2020 353
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,
•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

(Emulgatori- cerurile Lanette – amestecuri de emulgatori),
• preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

02.02.2020 354
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
02.02.2020 355
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE

• 1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

• anorganice: bentonită, veegum, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

• semisintetice: derivaţi de celuloză;
• sintetice: carbopol şi A.P.V.;

• 2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

• Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care

macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

• Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste
90%,

• Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri fluide

şi solide în anumite proporţii,
02.02.2020 356
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
02.02.2020 357
 DEZAVANTAJE

– în funcţie de natura macromoleculelor prezintă incompatibilităţi

cu unele substanţe active;

– sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata, neajuns ce poate fi

evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt medii bune de

cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a mucegaiurilor se adaugă

substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează decât pentru

acţiunea de suprafaţă,

• Dacă substanţa activă nu este legată de polimer, este cedată

uşor,

•
02.02.2020 358
 P.E.G.-URILE (MACROGOLII), CARBOWAXURI

• nu hidrolizează, putându-se asocia cu

excipienţii anhidri: vaselină, lanolină şi uleiuri,
• activitate osmotică exagerată datorită
higroscopicităţii, ceea ce prezintă un avantaj în
exemplele supurative, când secreţiile sunt
adsorbite,
• DEZAVANTAJ - deshidratează pielea şi întârzie
penetrarea prin învelişul cutanat,
• Datorită higroscopicităţii sunt contraindicaţi în
dermatoze când pielea este deja uscată,
• Datorită hidrofiliei nu favorizează penetrarea
prin pielea intactă.
02.02.2020 359
•Aceste baze sunt utilizate mai ales pentru acţiunea de suprafaţă,

• Ele pot încorpora antiseptice sau antifungice,

• Când stratul cornos este alterat sau lipseşte, P.E.G.-urile sunt utilizate
pentru administrarea de substanţe care trebuie să se disperseze în secreţiile
plăgilor,

•Unguentele cu P.E.G.-uri sunt neocluzive, se amestecă uşor cu secreţiile

plăgilor, nu pătează lenjeria,

•În ele se dizolvă multe substanţe active, gudroane, Balsam de Peru,

anestezină,

• Vâscozitatea consistentă a acestor baze poate fi ameliorată prin

administrarea unei proporţii mici de apă (10%), o cantitate mai mare fluidifică
baza,

• Pentru a încorpora o cantitate mai mare de apă se înlocuieşte o parte de

P.E.G. cu alcool cetilstearilic sau alcool stearilic prin topire,

•Incompatibilităţi: iod, iodură de potasiu, acid tanic, fenol, săruri de aur,

mercur sau bismut,
• Diminuă activitatea sărurilor cuaternare de amoniu şi a nipaesterilor,
02.02.2020 360
inactivând rapid şi unele antibiotice – bacitracina şi penicilina.
•Când nu se specifică baza de unguent se foloseşte o bază
de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă, fie ca bază

de absorbţie, formând cu apa emulsii A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit mai mult

pentru acţiunea emolientă) ca baze hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi de

îngroşare, emulgatori, sisteme tampon, antioxidanţi,
conservanţi, parfumuri.

02.02.2020 361
 PREPARAREA UNGUENTELOR

• unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

• unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
• unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active emulsionată
în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
• Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

• Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar atunci

când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii active,

• Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o anumită
temperatură (la cald),

• În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura macromoleculelor la

rece sau la cald.

02.02.2020 362
• Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile acestora
şi proporţia lor în baza de unguent,

• Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent, se

dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să nu
se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se volatiliza,

• Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de natura

unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi după
pulverizare cu baza de unguent,

• Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

02.02.2020 363
 UNGUENTE OFTALMICE
(OCULENTA)

• Sunt forme sterile, de consistenţă semisolidă, obţinute prin dispersarea

substanţelor medicamentoase în excipienţi şi destinate tratamentului afecţiunilor
oculare sau în scop de diagnostic.

• Trebuie să corespundă prevederilor monografiei de generalităţi „Unguenta”.

• Se aplică în sacul conjunctival, pentru tratamentul afecţiunilor pleoapelor sau
pe gene, preferându-se aplicarea lor seara.

• Unguentele oftalmice sunt indicate mai ales pentru prelungirea acţiunii unui
medicament.

• Unguentele oftalmice trebuie să fie sterile şi practic lipsite de contaminare cu

particule străine,

• Unguentele oftalmice conţin: agenţi antimicrobieni (antibacterieni, antivirali),

midriatice, antiinflamatoare
•.
• Baza de unguent poate fi utilizată şi fără a conţine o substanţă activă, în scop
emolient sau lubrifiant.

02.02.2020 364
 BAZE DE UNGUENT - CONDIŢII

• -să nu fie iritante;

• -să aibă consistenţă moale, să se etaleze uşor;
• -să fie sterilizabile şi stabile în timp;
• -să cedeze uşor substanţa medicamentoasă.
•
• Se folosesc - excipienţi hidrofobi (lipofili): vaselina, parafina lichidă
• - în asociere cu produse hidrofile: lanolină 5-10%, alcool cetilic 2-
3%, colesterol, ceară, care conduc la unguente tip emulsie H/L, miscibile cu
lichidul lacrimal.
•
• Când se urmăreşte o resorbţie mai rapidă se utilizează baze de unguent de tip H/L
sau hidrogeluri (din macromolecule hidrofile).
•
• Adjuvanţi: antimicrobieni, antioxidanţi, stabilizanţi, conservanţi (clorbutanol,
nipaesteri, alcool feniletilic, acetatul de fenilmercur).
•
• Sterilizare- excipienţi - la 150-1600C, 1-2 ore;
• - vesela - prin căldură uscată;
• -substanţele termolabile - cu oxid de etilen.

02.02.2020 365
 PREPARARE

• Cu toate că unguentele pot fi sterilizate cu radiaţii ionizante, în

mod obişnuit ele se prepară aseptic atât în farmacie cât şi în
industrie, în boxa sterilă.
• Substanţa medicamentoasă este introdusă în baza de unguent
prin dizolvare, dispersare sau emulsionare, obţinându-se unguente
oftalmice tip soluţie, emulsie L/H sau H/L sau polifazice.
•
• Fazele preparării includ:
•
• -prepararea bazei de unguent;
• -clarificarea ei;
• -sterilizarea;
• -adăugarea substanţelor active şi auxiliare;
• -omogenizarea (dezaerare sub vid);
• -condiţionarea.

02.02.2020 366
 CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR OFTALMICE

• Øîn industrie, ele se repartizează în tuburi fabricate din metal

(aluminiu, staniu siliconate) sau plastomeri, cu capacitate de 5 g prevăzute
cu orificiu efilat pentru a facilita aplicarea şi a oferi protecţia la
contaminarea microbiană,

• Pentru a nu reacţiona cu substanţele formulate în unguentul

oftalmic, tuburile se siliconează în interior,

• Tuburile se închid cu dopuri din material plastic, apoi se sterilizează

cu oxid de etilen şi se aduc pe linia de repartizare a unguentelor,

• Umplerea lor (dozarea) se efectuează prin metoda volumetrică cu

dispozitive automate, tip seringă,

• Ambalarea unguentelor oftalmice se efectuează în cutii de carton

inscripţionate, împreună cu prospectul,

• Ele se stochează în depozitul întreprinderii, în vederea efectuării

controlului de calitate.

02.02.2020 367
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F.R. X, SUPLIMENT 2004

 preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau mai multe
substanţe active,

• destinate aplicării pe pielea intactă,

• eliberează substanţa activă în circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C pentru

preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând testul

„Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet şi

doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

02.02.2020 368
 AVANTAJELE SISTEMELOR TERAPEUTICE TRANSDERMICE

- Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină,

evitându-se dificultăţile legate de calea orală de administrare a
substanţei medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal,
activităţii enzimatice, interacţiunii medicamentului cu alimentele,
băuturile sau cu alte medicamente administrate oral,

• alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi, ca de exemplu În cazul vomei şi/sau diareei,

• Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

• Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o

singură aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în
comparaţie cu formele care necesită administrări frecvente,

• Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid

efectul substantei medicamentoase (dacă este necesar),

02.02.2020 369
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

02.02.2020 370
 SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

SUPORT EXTERN PE CARE ESTE

FIXAT UN PREPARAT CARE CONTINE
SUBSTANŢELE ACTIVE,
SUPRAFAŢA DE ELIBERARE A
SUBSTANŢELOR ACTIVE ESTE
ACOPERITĂ CU O FOLIE PROTECTOARE,
SUPORT EXTERN – MEMBRANA
IMPERMEABILA FAŢĂ DE SUBSTANŢELE
ACTIVE ŞI FAŢĂ DE APĂ, SUSŢINE ŞI
PROTEJEAZĂ PREPARATUL
02.02.2020 371
 STT
• Substante active

• EXCIPIENTI

• Stabilizanti, solubilizanti, substante

destinate modificarii vitezei de eliberare sau
sa favorizeze absorbtia transdermica,
• matrita solida sau semisolida, uni sau
multistrat,

02.02.2020 372
 • SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

• să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

-
pielea intactă, In vederea absorţiei În circulaţia sistemică;

• - să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

• - adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

• - plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

• - să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
02.02.2020 373
• În funcţie de mecanismul de cedare a
substanţei medicamentoase sistemele
transdermice se clasifică în:

• - sisteme cu membrană (rezervor),

• - sisteme tip matriţă,

•
• - sisteme mixte.
02.02.2020 374
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid,
• -eliberarea principiului
activ este controlată
cu ajutorul unei
membrane cu diferiie
caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}

02.02.2020 375
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

02.02.2020 376
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

02.02.2020 377
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

• NITRODERM (NOVARTIS) - CU 25 ŞI 50MG

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte
zone gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),
• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se
rotesc.

• Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate

plată, pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o
membrană , continuu, timp de 24 de ore,

• Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10

şi 15 mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror
suprafaţă este de 5, 10, 20 şi respectiv 30 cm2.

02.02.2020 378
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ (ANTIHIPERTENSIV)

•Sistemul Catapress a reprezentat primul

STT comercializat,

•Sistemul cedează o doză terapeutică cu o

viteză constantă timp de 7 zile (se
administrează o dată pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1,

0,2 şi 0,3 mg clonidină/zi.
02.02.2020 379
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare.
02.02.2020 380
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ
•SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

•Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior

asociate cu răul de mişcare,

•Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu

aproximativ 4 ore înainte de momentul obţinerii efectului
antiemetic cerut,

•Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3

zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc

trebuie îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele
02.02.2020 381
celeilalte urechi.
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )

tratamentul simptomelor vasomotorii asociate menopauzei,

 în hipogonadism la femei,
 histerectomie,
insuficienţă ovariană primară,
vaginite atopice,

•ESTRADERM (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, îndepărtându-se

după 24 ore de la aplicare, la fiecare 3-4 zile,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

702.02.2020
zile . 382
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

•Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta

de fumat cât şi simptomele abstinenţei,

•Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:

•- Havitol (Basel),
•- Nicoderm (Marion)
•- Nicotral (Merrel Dow)
•- Protep (Parke-Davis Lederle)

•De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a

trunchiului, pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât
poartă plasturele,

•Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până

la 12 săptămâni,

02.02.2020 383
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•DURAGESIC (ALZA) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit

pentru combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - TESTODERM (Alza) este

folosit pentru administrarea testosteronului deficitar sau absent la
bărbaţi, se aplică pe pielea scrotului, unde absorbţia este optimă (se
foloseşte 2224 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni),

•Sistemul TRANS-VER-SAL (Tsumura Medical) este folosit pentru

tratarea infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este
eliberat de-a lungul a 8 ore, se aplică de preferinţă seara la culcare,
după ce suprafaţa negului a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se

acopere doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură
de apă caldă inainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

02.02.2020 384
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă

glabră),

•Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau

deteriorată, când nu se poate controla absorbţia substanţei
medicamentoase,

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea

unui nou plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea

stratului adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor
degetelor pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ
10 secunde),
02.02.2020 385
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

02.02.2020 386
 UNGUENTE CU ANTIBIOTICE
• PREPARARE
•penicilina, streptomicina, cloramfenicolul, precum si antibiotice din grupa
tetraciclinelor se prescriu frecvent sub forma de unguente, datorita
eficacitatii lor in unele afectiuni cutanate,
•La prepararea unguentelor cu antibiotice trebuie sa se tina seama de
proprietatile fizico chimice ale antibioticelor, de natura excipientilor si de
agentii fizico-chimici sau biologici care descompun sau inactiveaza
antibioticele,

•Alegerea bazei de unguent se face in functie de proprietatile fizico-chimice

ale antibioticelor,

•Un aspect important este legat de faptul ca stabilitatea antibioticelor este

mult diminuata in mediu apos,
•Daca unguentul este folosit intr-un timp scurt, de 2-3 zile, se poate folosi o
baza in compozitla careia intra o cantitate redusa de.apa sau ser fiziologic,
•Asemenea baze sunt indicate mai ales in cazurile cand se urmareste o
actiune de profunzime sau in afectiuni de tip acneic,
•Daca unguentul este destinat unui tratament indelungat, se va folosi un
excipient anhidru ca vaselina, vaselina si lanolina, etc.
• Nu se vor folosi grasimi animale sau vegetale, deoarece produsii de
rancezire inactiveaza rapid antibioticele.
02.02.2020 387
 Prepararea unguentelor cu antibiotice se realizeaza in conditii
aseptice, pentru a nu inactiva antibioticul.,
Sterilizarea excipientilor se face prin incalzire la etuva, la 180°C
timp de o ora,
Excipientii se topesc si se filtreaza in prealabii.,
Incorporarea antibioticului in baza de unguent se face la rece
sau la cel mult 30-40°C,
Daca antibioticul se disperseaza prin emulsionare este
obiigatoriu ca apa sau solutia tampon folosita la dizolvare sa fie
sterila,
Ustensilele utilizate trebuie sa fie sterile,
Sterilizarea lor se face astfel; mojarul si pistilul se flambeaza cu
alcool de 95C sau se incalzesc la 180°C o ora sau 3 ore la 160°C,
Alte ustensile se pot aseptiza prin stergere cu eter sau
cloroform,

Suprafata de lucru se va dezinfecta cu solutie de borat

fenilmercur 1: 20 000, timp de cateva ore,
Ambalajele pentru unguente cu antibiotice trebuie sa fie sterile.
02.02.2020 388
 CLASIFICARE

• unguente protectoare cu rol de bariera

mecanica
• unguente hidrofile
• unguente hidrofobe
• unguente protectoare cu rol de bariera
mecano-chimica
• unguente fotoprotectoare

02.02.2020 389
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROT DE BARIERA
MECANICA
• UNGUENTE HIDROFOBE
• Sunt preparate care nu contin substante medicamentoase
si sunt formate dintr-un amestec de excipienti cu caracter
hidrofob,
• Prezenta emulgatorilor influenteaza negativ continuitatea
stratului de unguent hidrofob, totusi, prin folosirea lor se obtin
emulsii A/U care adera mai bine de tegumente,
• Industria prepara unguentul Siloderm PI si P5.

• Siloderm PI P5

• Lanolina 19.00 g 19.00 g

• Vaselina 12.00 g 12.00 g
• Ulei de silicon M300 9.50 g 9.50 g
• Colesterol 3,00 g 3.00 g
• Glicerol 5.00 g 5.00 g
• Clorura de aluminiu 1.00 g 5.00 g
• Apa 50.00 g 50.00 g
• Ulei de lavanda 0.50 g 0.50 g

02.02.2020 390
• Principalul component lipidic al acestui unguent
este vaselina, care formeaza la suprafata pielii un
strat uniform gras,
• Imbunatatirea calitatilor sale s-a realizat prin
asocierea lanolinei,
• Clorura de aluminiu formeaza un gel coloidal
(clorura bazica de aluminiu) cu mare capacitate de
acoperire a pielii, asigurand elasticitatea si aderenta
necesara; are un rol astringent,
• Este conditional in recipiente bine inchise, de
400 g sau 800 g.
• Acest unguent ofera protectie fata de acizi sau
baze,
• Nu se aplica pe pielea lezata.

02.02.2020 391
 UNGUENTE HIDROFILE
• Sunt constituite din hidrogeluri de macromolecule, unguente
emulsii U/A, care realizeaza un film bariera, protector al pielii fata de solventi
organici, uleiuri minerale, gudroane, lacuri,
• Industria de medicamente prepara produsul Bentoderm .

•
Unguentum methylcellulosi 5% 66,00 g
• Unguentum bentoniti 15% 10.00 g
• Adipis lanae l.OOg
• Vaselinum 5.00g
• Paraffinum Hquidum 2.50 g
• Cera flava
• Sorbimacrogoli oleas 300 aa l.00g
• Solutio phenylhydrargyri boratis 0.02% 1.00 g
• Solutio acidi borici 3% 5.00 g
• Lavandulae aetherolei 0.50 g
• Aqua destillata q.s. ad 100.00 g

• Se utilizeaza pentru protectia mainilor fata de white-spirt,

• Este contraindicat cand pielea este lezata sau infectata.
02.02.2020 392
 UNGUENTE PROTECTOARE CU ROL DE BARIERA MECANO-
CHIMICA

• Contin substante ce realizeaza pe langa bariera mecanica si o bariera

chimica, neutralizand, complexand sau retinand agentul iritant.
• O noxa care produce dermatoze grave este reprezentata de sarurile
hexavalente de crom,
• Prin introducerea in preparatete protectoare a unor substante
reducatoare (acid ascorbic, hidrochinona) cromui hexavalent este redus la
crom trivalent, care este apoi complexat de catre EDTA, intr-un produs
care nu penetreaza prin piele si care nu este toxic,
• Pentru fixarea cromului hexavalent exista si preparate care contin
rasini schimbatoare de ioni.

• Rp/ EDTA-disodic 2.00 g

• EDTA-disodic monocalcic 4.00 g
• Acid ascorbic 2.00 g
• Apa 10.00 g
• Lanolina 15.00. g
• Vaselina ad 100.00 g

02.02.2020 393
 UNGUENTE FOTOPROTECTOARE
Protectie a pielii fata de actiunea nociva a radiatiilor eritrogene si
cancerigene si sa nu impiedice pigmentarea, care are rol fotoprotector,

• Sunt constitute dintr-o baza hidrofila, o substanta activa (ecran sau

filtru) si din substante auxiliare (conservanti, antioxidanti, parfum),

• Pentru a fi eficiente aceste dermopreparate trebuie sa absoarba

complet razele ultraviolete medii si sa permita penetrarea razelor ultraviolete
lungi,

• Pentru actiunea ecran se utilizeaza oxidul de zinc, bioxidul de titan,

sulfura de bariu, caolinul, bentonita, carbonatul de calciu, oxidul de
magneziu, talcul,

• Aceste substante au dezavantajul ca suprima melanogeneza, flind

inestetice la aplicare,

• Frecvent sunt utilizate substantele filtru: derivatii acetofenonei, ai

acidului benzoic, ai acidului salicilic, baze piridinice si purinice, derivati ai
umbeliferonei, indolului, balsamul de Peru

02.02.2020 394
• Activitatea fotoprotectoare se apreciaza prin indicele de
fotoprotectie (I.F.p.). calculat prin determinarea fotoprotectiei unui
preparat fata de ultraviolete, comparativ cu o zona neprotejata,

• Efectul protector este dependent si de natura vehiculului,

eficienta acestuia scazand in ordinea:
• unguente hidrofobe, unguente hidrofile, emulsii U/A, emulsii A/U,
solutii, pudre,

• Cea mai avantajoasa forma de preparat sunt unguentele,

deoarece realizeaza un film protector care persista la contactul cu apa
sau transpiratia,

• Sunt frecvent utilizate cold-cremele (cu 20-25% apa), cremele cu

alcool cetilic (cu 30-40% apa), cremele cu stearati usor grase,

• Uleiurile vegetale au o actiune fotoprotectoare marcanta; uleiul

mineral nu absoarbe radiatiile ultraviolete,

• Astfel, uleiul de cocos si masline absorb 23% din radiatiile

ultraviolete, ulei de nuca 24%, de seminte de bumbac 26%, iar cel de
susan 39%.

02.02.2020 395
 UNGUENTE DE PROTECŢIE
• masuri de protectie a muncii, pentru preintampinarea bolilor
profesionale (toxidermii),
• Profilaxia toxidermiilor cuprinde o gama de mijloace de protectie,
printre care si utilizarea unor preparate protectoare pentru protejarea
tegumentelor fata de actiunea noxelor.

• Formele farmaceutice utilizate in acest scop sunt variate: solutii,

emulsii, unguente de protectie, spray-uri, pelicuie, care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

• sa prezinta actiune protectoare fata de noxele impotriva carora se

intrebuinteaza, deci sa nu se dizolve sau sa fie miscibile cu acestea
• dupa aplicarea pe tegumente sa formeze un film continuu, elastic,
rezistent la actiunea factorilor nocivi din mediu, cat si a fazelor procesului
de mulca
• sa nu irite si sa nu sensibilizeze pielea
• sa nu fie mediu prielmc pentru dezvoltatea microorganismelor
• sa se indeparteze cu usurinta dupa terminarea lucrului

02.02.2020 396
 CONTROLUL CALITATII UNGUENTELOR

•Controlul organoleptic: omogenitate, culoare şi

miros caracteristic componentelor,
•Controlul omogenităţii
• Unguentul intins in strat subtire pe o lama de
sticla si examinat cu lupa (4.5 x) nu trebuie sa
prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

•Se determină mărimea particulelor pentru

unguentele suspensii (obişnuite şi oftalmice)

•Determinarea pH-ului se realizează

potenţiometric, în fază apoasă şi trebuie să fie
cuprins între 4,5-8,5,

02.02.2020 397
 Determinarea mărimii particulelor

• Se efectueaza prin examinarea la un microscop, prevazut cu

micrometru ocular, a unei mase de unguent care contine aproximativ 10
mg substarita activa suspendata, care se intinde intr-un strat subtire pe
lama,

• 90% din particulele examinate trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 50 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 100 μm,

• In cazul unguentele oftalmice, determinarea se realizeaza in

conditii identice, dar dimensiunile acceptate de FR X sunt diferite:

• 90% din particulele examinste trebuie sa prezinte un diametru de

cel mult 25 μm; pentru 10% din particulele examinate se admite un
diametru de cel mult 50 μm

02.02.2020 398
• În cazul unguentelor-emulsii se separă
fazele, se agită la cald faza grasă cu o porţiune
de apă, se filtrează şi apoi se face
determinarea. În cazul celor hidrosolubile se
dizolvă şi se determină,

• pH-ul este important pentru stabilitatea

sistemului dispers al emulsiei, stabilitatea
substanţelor active, vâscozitatea gelurilor
influenţând activitatea conservanţilor, pH-ul
pielii pe care-l poate modifica.

02.02.2020 399
• Probele reologice care determină consistenţa
unguentelor sunt greu de apreciat, pentru că
derivă dintr-un complex de proprietăţi ale
componentelor: compoziţie chimică, forma şi
mărimea moleculelor, forţele de adeziune
intermoleculare, elasticitatea.
• Pentru a aprecia consistenţa unguentelor sunt
patru tipuri de probe reologice:
– probe de viscozitate,
– probe de penetraţie,
– probe de întindere,
• - probe de elasticitate

02.02.2020 400
 •Determinarea vâscozităţii
•Unguentele sunt corpuri plastice şi tixotrope, vâscozitatea
modificându-se dependent de temperatură şi forţele de
forfecare aplicate,

•Determinarea penetraţiei
•stabileşte duritatea preparatului, măsurătorile
penetrometrice stabilesc gradul de consistenţă a
unguentului după adâncimea la care pătrunde un corp cu
greutate determinată,
• Se citeşte pe cadran distanţa la care a pătruns conul în
unguent, după o anumită perioadă de timp,
• Exprimarea rezultatelor
•Adâncimea de penetrare se exprimă în zecimi de milimetru,
prin media aritmetică a rezultatelor celor 3 determinări,
• Dacă unele dintre rezultate se abat faţă de medie cu mai
mult de ± 3 %, se repetă determinarea şi se exprimă
rezultatele
02.02.2020 indicând media celor 6 determinări şi deviaţia
401

relativă standard.
 • Probe pentru determinarea capacităţii de întindere

–produsul testat este supus unor forţe asemănătoare

celor aplicate în momentul întinderii unguentului pe piele.

• Determinarea plasticităţii

• care uneori se confundă cu capacitatea de întindere,

• Se foloseşte dispozitivul Ojeda şi Arbussa, alcătuit
din 2 plăci de sticlă de anumite dimensiuni, aplicând pe
placa inferioară o anumită cantitate de unguent, peste care
se suprapune placa superioară, şi se măsoară suprafaţa
de întindere,
• Se pun apoi diverse greutăţi şi se fac citirile după
fiecare greutate, determinându-se suprafeţele de întindere,

• Se obţin date numerice, care permit aprecierea

valorilor orientative ale plasticităţii unguentelor,
02.02.2020 402
• Pentru bazele de unguent-emulsii de determină
capacitatea de absorbţie a apei,

• Pentru aceasta se determină indicele de apă reprezintă

cantitatea cea mai mare de apă exprimată în grame,
care este reţinută de 100 g bază de unguent anhidră la
200C,

• Capacitatea de reţinere a apei în timpul păstrării

impune un repaus de 24 de ore, excesul de apă fiind
îndepărtat, determinându-se astfel capacitatea de
reţinere la stocare,

• Unguentele reţin mai uşor apa, mai greu soluţiile

apoase.

02.02.2020 403
• Controlul chimic priveşte identificarea şi dozarea
substanţelor active, erorile + sunt în funcţie de
concentraţia în preparat,

• Caracterizarea bazelor de unguent grase se face prin

determinarea indicelui de aciditate, de saponificare şi
peroxid,

• Variaţiile în greutate faţă de valoarea declarată sunt în

funcţie de cantitatea de preparat. Sunt admise variaţii
mai mari pentru preparatele obţinute în farmacie, faţă
de cele industriale,

• Pentru preparatele industriale o probă aparte privind:

• - controlul capacităţii de extrudere – capacitatea de
expulzare din tub prin presare, dependent de
consistenţă şi omogenitate;
• - includerea de aer în preparat;
• 02.02.2020
- controlul închiderii tuburilor. 404
 • Determinarea toleranţei cutanate

• In aceasta determinare se stabileste gradul de inmultire si extindere al

stratului de celule spinoase sau acantos, sub influenta unor factori externi,
cum ar fi bazele de unguent sau unguentele medicamentoase,
• Determinarea se executa pe cobai, care se depileaza pe partea dorsala
sub flancul drept si stang pe laturile abdominale, pe o suprafata de 20/15
mm,
• Pe o parte se aplica preparatul, pe cealalta parte se fac numai masaje,
• Dupa 10 zile se preleveaza probe de piele, care se prelucreaza
histologic, se fac sectiuni si se evalueaza la microscop schimbarile
histologice survenite in stratul acantos,

• Factorul de acantoza reda raportul dintre latimea epidermului pielii

tratate cu unguent, fata de latimea epidermului pielii netratate,

• Daca nu exista nici o modificare, factorul de acantoza este 1,

• Factori de acantoza intre 1 - 1.5 nu sunt semnificativi, intre 1.6 - 1.9
sugereaza o acantoza moderata, intre 2- 4 o acantoza puternica, iar peste 4 o
acantoza foarte puternica,
• Factorul de acantoza nu este identic cu iritatea dermica,
• Astfel, axungia, desi are un factor de acantoza 2, relativ ridicat, este
pe deplin neiritanta.

02.02.2020 405
 Controlul eliberarii substantelor active din unguente
(test de biodisponibilitate)
• METODA PLACILOR CU AGAR

• Cu ajutorul unui gel de agar sau de gelatina, se poate

controla difuziunea unei substante active hidrosolubile din diferite
baze de unguent si prin aceasta cedarea acesteia,

• Gradul de difuzie este stabilit prin utilizarea unui colorant ca

substanta difuzanta,

• Daca substanta este fluorescenta se utilizeaza o lampa

fluorescenta; daca este radioactiva, un contor Geiger,

• Pe cale chimica este posibil sa se eviedentieze difuziunea

substantei active, daca ea intalneste in gel o substanta cu care intra
intr-o reactie chimica usor de pus in evidenta prin precipitare sau
colorare,

• Este posibila si o determinare pe cale microbiologica, daca

substanta activa este antiseptica sau bactericida.
02.02.2020 406
 Metoda de difuziune prin membrane

• Se utilizeaza membrane semipermeabile care se intind

pe un tub de dializa, cu un anumit diametru,

• In interiorul tubului, pe membrana se etaleaza o

anumita cantitate de unguent,

• Acest tub se introduce cu extremitatea delimitata de

membrana semipermeabila intr-un vas ce contine un mediu
receptor (apa, ser fiziologic, solutii tampon), in care
substanta activa va difuza si se va doza,

• Daca se fac prelevari de probe, din acest mediu, la

anumite intervale de timp, se poate trasa o curba a
cantitatii de substanta difuzata in functie de timp.
02.02.2020 407
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• PREPARATELE CARE CONŢIN APĂ

SAU ALTE COMPONENTE VOLATILE SE
CONSERVĂ ÎNRECIPIENTE ÎNCHISE
ETANŞ,

• PREPARATELE SEMISOLIDE PENTRU

APLICAŢII CUTANATE STERILE SE
CONSERVĂ ÎN RECIPIENTE STERILE,
ÎNCHISE ETANŞ, SECURIZATE
02.02.2020 408
 CONSERVAREA UNGUENTELOR

• modificări fizice, desfacerea unguentelor-emulsii,

desfacerea unguentelor-geluri, formarea de grunji în
unguentele-suspensii, modificarea pH-ului,
impurificarea cu particule străine din materialul de
ambalaj,
• modificări chimice prin oxidarea bazelor de
unguent grase – râncezire, fiind mai accentuată
când unguentele conţin şi apă, deoarece în timpul
emulsionării se introduce şi aer care împreună cu
apa grăbeşte râncezirea.
• Se adaugă antioxidanţi: substanţe lipofile α-
tocoferol, esterii acidului galic – nipaesterii, B.H.A.,
B.H.T.
02.02.2020 409
 • Aceştia trebuie să fie:
• eficienţi la concentraţii mici,
• neiritanţi, nesensibilizanţi,
• lipsiţi de acţiune farmacologică proprie,
• eficienţi la valori mari de pH,
• inerţi chimic,
• nevolatili.

• Invadarea cu microorganisme când bazele

de unguent conţin produşi naturali – carbohidraţi
sau proteine, sau chiar râncezirea creează
condiţii favorabile unor microorganisme
saprofite, care devin patogene în cazul în care
organismul este slăbit.
02.02.2020 410
• Chiar şi pentru unguentele nesterile,
nu trebuie să aibă o încărcătură
microbiană peste anumite limite
(Pseudomonas), care poate proveni de la
materia primă, apă, echipamentul de la
preparare, materialul de ambalaj, condiţii
de lucru şi lipsa de igienă a personalului.
• Nu există conservant antimicrobian
universal, trebuie ales cel compatibil cu
componentele: stabil la încălzire, să
asigure păstrare îndelungată şi
tolerabilitate, să fie neiritant, netoxic,
nesensibilizant.
02.02.2020 411