UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT

„ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU

FACULTATEA BIOLOGIE ȘI CHIMIE

CATEDRA CHIMIE

Conversația, observația, joc de rol,

instruire programată
Efectuat: Bufteac Andriana, gr.303
Sp. Chimie și biologie
Verificat:Brînză Lilia, dr. Conf.,
universitat
CHIȘINĂU 2023
 Cuprins

 Conversația
 Observația
 Jocuri de rol
 Instruirea programată
 Concluzie
 Bibliografie
Conversația CONVERSAŢIA – ESTE O METODĂ CE
CONSTĂ ÎN DIALOGUL DINTRE CADRUL
DIDACTIC ŞI ELEVI, ÎN CADRUL CĂRUIA
PROFESORUL FORMULÂND SUCCESIV
ÎNTREBĂRI, STIMULEAZĂ GÂNDIREA
ELEVILOR ÎN VEDEREA ÎNSUŞIRII DE NOI
CUNOŞTINŢE SAU ÎN VEDEREA FIXĂRII,
ADÂNCIRII, SISTEMATIZĂRII ŞI
VERIFICĂRII ACESTORA. SE REMARCĂ ÎN
PREZENT, O VĂDITĂ TENDINŢĂ DE
INTENSIFICARE A DIALOGULUI
PROFESOR-ELEVI, CONSIDERAT CA UNA
DINTRE CELE MAI ACTIVE ŞI MAI
EFICIENTE MODALITĂŢI DE INSTRUCŢIE.
 Conversaţia poate fi:

 euristică (însuşire de noi cunoştinţe);

 de reactualizare (reactualizarea şi introducerea în
tema noii lecţii);
 de fixare (fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor
însuşite);
 de verificare (verificarea orală a cunoştinţelor).
Conversaţia are două forme principale (C. Cucoş):
• Conversaţia euristică (socratică) constă într-o
succesiune de întrebări, formulate cu abilitate pentru ca
elevii, printr-un efort inductiv, din sfera informaţiilor
deţinute să ajungă la descoperirea unor date noi.
• Conversaţia catehetică vizează simpla reproducere a
cunoştinţelor asimilate anterior.
Principala problemă în perfecţionarea dialogului
didactic constă în formularea întrebărilor şi structurarea
acestora. Erotetica se dovedeşte relevantă în situaţia în
care nu este aplicată forţat. Există un dinamism inerent
în punerea întrebărilor pentru că ele se leagă şi se
completează reciproc.
 Conversația

În predarea-învăţarea biologiei se foloseşte ca procedeu al

conversaţiei comparaţia.
Acest procedeu didactic facilitează însuşirea temeinică şi
conştientă a cunoştinţelor, relaţiilor, legilor, deci este un procedeu
de activizare. Disciplinele biologice oferă numeroase prilejuri de
folosire a comparaţiei în dobândirea, fixarea, consolidarea,
sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor elevilor. Comparaţia se
poate utiliza în mai multe feluri:
• comparaţia cu ajutorul imaginilor;
• comparaţia cu ajutorul desenelor, hărţilor, graficelor, schemelor;
• comparaţia de legătură;
• comparaţia complexă.
 Conversația

În cadrul lecţiilor de biologie, metoda

conversaţiei stimulează gândirea, ajută elevul
să facă un sondaj în propria memorie, gândire,
imaginaţie şi să aprofundeze, să clarifice, să
reorganizeze propriile informaţii pentru a
ajunge la concluzii, la adevăruri noi sau la alte
modalităţi de descoperire a realităţii, ajută la
formarea priceperilor şi deprinderilor.
 Metoda conversației
Avantaje
Dezavantaje
 Conversația creează o atitudine de deschidere, receptivitate şi
apropiere reciprocă, intensifică comunicarea în auditoriu;  subiectivitatea părerilor provenite
 Favorizează formarea deprinderilor de cooperare, de rezolvare uneori din insuficienţa
în comun a problemelor; cunoştinţelor;
 În timpul discuţiei, elevii expun şi explică, analizează şi  Tendinţa unor participanţi de a-şi
interpretează, compară comentează, resping, acceptă soluţii,
formulează ipoteze şi concluzii, adoptă atitudini, impune propria părere pentru a se
 Concersaţiile contribuie la exersarea şi instaurarea spiritului afirma fără confruntare de opinii.
critic, a modestiei şi autocunoaşterii;
 Conversațiile încurajează tendinţa de afirmare şi de participare
activă.
 Observația

În universul de cunoaştere al elevului, observarea nemijlocită a

lucrurilor în starea lor naturală, firească, de existenţă şi
manifestare constituie o sursă de informaţie directă şi un exerciţiu
eficient de gândire analitică şi sintetică. Observaţia are o mare
valoare euristică şi participativă (Diminescu & Ianovici, 2003).
Din punct de vedere pedagogic, deosebim următoarele forme:
- observaţia spontană şi neorganizată;
- observarea enumerativă şi descriptivă;
- observarea ca cercetare organizată şi sistematică, bazată pe
autodirijare (independentă);
- observaţia bazată pe dirijare impusă din afară (sistematică).
 Observația

Observarea, în diferitele ei forme, constituie una dintre metodele

specifice, cele mai eficiente de explorare a mediului. În accepția
didacticii actuale, educația intelectuală, în esență educație științifică, nu
poate începe altfel decât prin dezvoltarea spiritului de observație,
capacitate pe care elevii trebuie să fie capabili să o dovedească tot
timpul.
Observaţia organizată constă în urmărirea şi înregistrarea
sistematică de către elevi a unor obiecte de analiză (plante, animale,
fenomene, procese etc.) ca sursă de informare, de dezvoltare a capacităţii
inductive, a spiritului de observaţie. Metoda nu presupune instructaje
complicate din partea cadrului didactic, dezvoltând obiectivitatea şi
capacitatea de analiză, perseverenţa, consecvenţa, răbdarea,
 Observația

 Pentru o eficientă aplicare a metodei, e necesară parcurgerea

următoarelor etape:
 enunţarea scopului;
 stabilirea formelor de organizare a activităţii elevilor (frontală, în
echipă, în perechi, individual);
 precizarea mijloacelor şi materialelor care se vor folosi pentru
efectuarea observaţiei şi distribuirea acestora;
 fixarea criteriilor urmărite;
 etapizarea observaţiei pe baza unui plan;
 consemnarea rezultatelor şi prezentarea concluziilor în formă orală
sau scrisă;
 monitorizarea şi îndrumarea permanentă din partea cadrului didactic.
 Observația
 De exemplu, pentru observarea sistematică a părţilor componente ale unei plante,
se pot parcurge următorii paşi:
Scopul: recunoaşterea şi localizarea părţilor componente ale plantei;
Forma de organizare: în perechi;
Materiale folosite: plante diferite (verzi sau conservate prin presare);
Criterii urmărite: părţi componente (denumire, formă, mărime, culoare, funcţie);
 Etape:
 identificarea şi denumirea părţilor componente;
 localizarea fiecăreia în raport cu celelalte;
 observarea formei, tipului, mărimii, culorii;
 compararea rezultatelor.
 Notarea datelor în fişa de observaţie
 Observația

 De asemenea, în cadrul lecţiilor de biologie, metoda

observaţiei poate îmbrăca forme diverse: fie sub
îndrumarea directă a cadrului didactic (se utilizează
frecvent), fie sub formă de activitate independentă a
elevului (la recomandarea cadrului didactic, având o
valoare euristică şi stimulând contribuţia elevilor).
 Observația

 Observarea prezintă marele avantaj că favorizează o percepție polimodală, obținută prin

canale multisenzoriale, iar datele obținute sunt supuse reflecției personale, subiectul
nemaifiind obligat să urmeze neapărat cursul gândirii adultului.
 Cercetând direct natura, elevii vor ajunge treptat să stăpânească o adevărată artă a
observării.
 La obiectul biologie, observarea poate fi folosită în două variante:
 observația de scurtă durată pentru cunoașterea directă și imediată a materialului biologic în
condiții corespunzătoare în sala de clasă sau în laboratorul de biologie;
 observația de lungă durată pentru urmărirea în timp a unor transformări, mai importante, care
au avut loc în mediul de viață al plantelor și animalelor în raport cu anumiți factori abiotici.
 Pentru eficientizarea acestei metode trebuie respectate următoarele
condiții:
 să se precizeze clar scopul urmărit;
 să se stabilească criteriile de observare;
 să se stabilească mijloacele și materialele pe care le folosesc elevii;
 să se elaboreze fișe cu sarcini de lucru;
 să se prezinte oral sau în scris rezultatele și concluziile la care s-a ajuns;
 să se stabilească formele de organizare a activității cu elevii (frontal,
individual, în grup, pe echipe);
 cadrul didactic să dirijeze și să îndrume permanent observarea propusă.
 Metoda observației
Avantaje
 procedura simplă de selecție a subiectilor;
 permite descrierea evenimentelor așa cum
au loc în realitate;
 permite accesul la informații pe care
subiectii nu sunt dispuși să le ofere;
 este relativ putin costisitoare.
Dezavantaje
 nu poate fi folosită în cazul unor grupuri
foarte mari;
 nu pot fi informații despre trecut și nu permite
predicții;
 observatorul poate prezenta o sursă de eroare;
 Rezultatele nu sunt generalizabile.
 Jocul de rol

 Jocul didactic, metodă de acţiune, este un suport

motivaţional pentru elev, stimulând gândirea
creativă, cultivând exprimarea verbală şi nonverbală
specifică biologiei. Determină reale efecte în plan
formativ. Spiritul ludic se îngemănează cu cel de
emulaţie, consolidând activitatea în echipă, ca formă
de organizare a demersului didactic. Totul depinde
de măiestria cadrului didactic.
Ca metodă instructiv-educativă este frecvent întâlnită
în ciclul primar.
 Joc de rol- didactic
 Se continuă printr-un moment de evidenţiere a unor concluzii colective
parţiale, premise pentru jucarea rolurilor într-o scenetă finală. Jocul se
încheie cu o discuţie generalizată. Inspirat din teoriile psihodramei,
dezvoltate de către Moreno, jocul de rol se desfăşoară deci în patru etape:
 descrierea situaţiei;
 repartizarea rolurilor urmată de distribuirea câte unei fişe care cuprinde
descrierea rolului ce va trebui urmat, a situaţiei etc.;
 role-playing-ul propriu-zis;
 şi analiza activităţii, reliefarea concluziilor.
Spre deosebire de metoda teatrului formal, metoda jocului de rol oferă o mai
mare libertate de învăţare şi de creaţie. Metoda jocului de rol aduce cu sine,
pe lângă sporirea învăţării, şi dezvoltarea abilităţilor de relaţionare, a
nivelului la care individul evoluează în plan intra- şi interpersonal.
 Joc de rol- didactic

 Jocul didactic poate fi folosit în orice

moment al lecţiei urmărindu–se fie dobândirea
de noi cunoştinţe, priceperi, deprinderi, fie
fixarea şi consolidarea lor, fie verificarea şi
aprecierea nivelului de pregătire a elevilor.
Învăţarea prin efort personal însoţită de
satisfacţie şi bucurie va fi temeinică şi va
genera noi interese de cunoaştere.
 Joc de rol

 Metoda jocului de rol se bazează pe ideea că se poate învăţa nu

numai din experienţa directă ci şi din cea simulată. Din această
perspectivă, prin jocul de rol elevii pot învăţa despre ei înşişi,
despre persoanele şi lumea din jur într-o maniera plăcută şi
atrăgătoare. Jocul de rol poate fi:
 prescris, dat prin scenariu -participanţii primesc cazul si
descrierea rolurilor şi le interpretetează ca atare.
 improvizat, creat de cel care interpretează - se porneşte de la o
situaţie dată şi fiecare participant trebuie să-şi dezvolte rolul.
 Joc de rol- didactic

 Jocul didactic poate deveni uneori şi o metodă evaluativă.

o Exemplu: selectarea animalelor domestice dintr-un şir de
jetoane reprezentând animale diverse, stabilirea
corespondenţei între animale şi adăpostul acestora.
Pentru disciplina biologie, jocul didactic constituie un bun
prilej de disimulare a realităţii, implicit de atingere a sarcinii
didactice, cât şi de terapie atât pentru elev, cât şi pentru cadru
didactic.
 Metoda joc dicactic
Avantaje
 activizează elevii, îi antrenează într-o
participare autentică şi responsabilă;
 facilitează transferul de informaţii, prin
scenariile variate, prin implicaţiile ludice;
 stimulează gândirea, imaginaţia,
creativitatea;
 dezvoltă abilităţile de comunicare;
 constituie alternative interesante de
evaluare/autoevaluare/interevaluare;
 cultivă valori şi atitudini;
 valorifică ceea ce elevii ştiu deja.
Dezavantaje
 există riscul ca unii elevi să se sustragă sarcinilor date,
de exemplu, în grupe/echipe unii muncesc, alţii pierd
vremea;
 elevii înşişi resimt uneori aceste modalităţi de învăţare
ca fiind inconsistente, insuficiente, mai ales când în joc
va fi realizarea eseurilor structurate;
 sunt cronofage! Proiectarea ia mult timp, multe
resurse, elevii nu lucrează în ritmul preconizat.
Aparent spontane, ele cer o mare concentrare pe
detalii, pe „regie” – organizarea grupurilor, aşezarea
materialelor etc.;
 sperie prin energia, agitaţia, gălăgia pe care o
presupune munca activă;
 Instruirea programată

Principiul după care cel care învaţă trebuie să treacă la un nivel

superior abia după ce a acumulat cunoştinţe şi stăpâneşte în
profunzime segmentul anterior reprezintă unul dintre stâlpii de
bază ai oricărui proces de învăţare. Instruirea programată
presupune dispunerea materialului de învăţat în secvenţe de paşi
proiectaţi pentru a conduce elevii la un scop final.
Paşii respectivi sunt, în mod normal, foarte apropiaţi unii de
ceilalţi, asigurând o creştere gradată a dificultăţii materialului.
Acesta din urmă este „spart”/divizat în unităţi ce pot fi prezentate
elevilor cu ajutorul unor „maşini de învăţat” (facem observaţia că
apariţia computerului a uzat moral aceste instrumente tehnice de
învăţare), astfel încât să maximizeze succesul.
 Instruirea programată

 Instruirea programată funcţionează pe baza

principiului comandă – control – reglare (autoreglare).
Se au în vedere următoarele operaţii:
 structurarea logică a conţinutului după principiul
paşilor mici şi al învăţării gradate;
 fracţionarea conţinutului în secvenţe de învăţare
inteligibile şi înlănţuite logic;
 fixarea, după fiecare secvenţă, a întrebărilor,
exerciţiilor sau problemelor ce pot fi rezolvate pe
baza secvenţei informaţionale însuşite.
 Metoda intruirea programată
Avantaje
 posibilitatea sporită de înțelegere, prin
divizare, a materiei;
 înlăturarea incompentențelor de ritm al
învățării, dată fiind individualizarea;
 capatarea treptată a independenței de către
elev, de unde atenuarea măcar parțială a
efectului lipsei de cadre didactice, sau lipsei
asistenței didactice în familia elevului;
 unii autori menționează chiar economia de
timp, deși alții o neagă.
Dezavantaje
 nu poate fi aplicată pentru toate
subiectele curriculare;
 nu este economică din punctul de
vedere al timpului şi al costurilor;
 planificarea şi supravegherea
proiectelor sunt dificile pentru un
profesor fără experienţă.
 Metode de învățare la biologie

Aplicând aceste metode, elevii sunt încurajaţi să

gândescă independent, sunt ajutaţi să înţeleagă că
opiniile diferite şi analizele lor critice sunt apreciate ca
valoroase, astfel încât nimeni să nu fie ridiculizat. Elevii
care gândesc critic dezvoltă relaţii deschise, colegiale,
de colaborare cu ceilalţi, sunt mai receptivi la ideile şi
influenţele noi, pot să combine idei şi informaţii cu mai
multă uşurinţă, cad mai greu manipulărilor, sunt mai
creativi şi mai bine pregătiţi pentru a rezolva probleme.
 Concluzie

În concluzie, pot spune că sensul major al referințelor actuale în

predarea-învățarea biologiei constă în deplasarea accentului de pe
predarea informațiilor de către profesor, pe dobândirea cunoștințelor
funcționale de către elevi, pe formarea capacităților mentale și a
atitudinilor creative, dar și a dezvoltării fizice a copilului/elevului, și
per ansamblu, pe formarea competențelor în domeniul ales din
perspectiva profesională ulterioară.
Deci, prin intermediul metodelor variate și eficiente , aplicate la ore,
se realizează conexiunea biologiei școlare cu viața cotidiană la elevi.
Prin aceasta poate fi încă o dovadă și faptul că mulți elevi pe care i-am
instruit au îmbrățișat profesii ce au tangențe cu disciplina biologie.
 Bibliografie

IANOVICI carte biologie Metode ... are evaluare 2009 biologie.pdf

https://
www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/Specificul-aplicarii-diferitel
23723.php
https://
www.scribd.com/presentation/404278805/119380570-Metode-activit
ati-si-tehnici-de-invatare-activa-aplicabile-in-predarea-Stiintelor-natu