STILURI DE PREDARE

ALE PROFESORILOR
 Stilul de predare reuneşte particularităţile
individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa
proprie de lucru cu elevii” şi însumează:
 personalitatea profesorului
 nivelul de perfecţionare profesională
 aspiraţiile şi dorinţele personale
 vechimea în învăţământ

 Stilul imprimă pecetea personalităţii în

rezolvarea problemelor, în orientarea
soluţiilor.
Stiluri de predare
După poziţia partenerilor în instruire, există:

stil centrat pe profesor;

stil centrat pe elevi;
stil centrat pe interacţiunea
profesor-elev.
Stiluri de predare
După gradul de implicare:

stil apropiat-stil distant;

stil organizat -stil
neorganizat;
stil stimulativ-stil rutinar.
 Literatura de specialitate prezintă o serie de clasificări ale stilurilor de predare
în funcţie de diferite criterii:

¤ în funcţie de particularităţile cognitive ale predării:

- concret - în care accentul este pus pe detalii, exemple, pe cazuri
- abstract - folosirea unui limbaj de specialitate riguros
¤ după modul de adresare în comunicare
-direct
-indirect
¤ după poziţia partenerilor în predare-instruire
-centrat pe profesor
-centrat pe elev-interactiv
¤ în funcţie de ponderea metodelor de predare
- expozitiv
- interogativ
¤ după felul personalităţii profesorului
- responsabil
- neglijent
- indiferent
¤ modul de concepere a activităţii didactice:
-centrat pe procesul de acomodare,
-centrat asupra procesului de gândire convergentă
 Ca orice stil personal, stilul de predare al profesorului imprimă pecetea
personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea evoluţiilor.

a). După modalitatea de conducere distingem:

 Stilul de conducere autoritar
- profesorul decide, structurează timpul, iniţiativele nu sunt încurajate şi nici admise;
- profesorul recompensează ori sancţionează atitudinile şi rezultatele instruirii elevilor,
şi se menţine la o anumită distanţă de grup.
 Stilul de conducere democratic
Caracterizat prin cooperare şi conlucrare cu elevii; aceasta înseamnă că stilul profesorului
se distinge prin faptul că el elaborează şi propune mai multe variante de predare-
învăţare, elevii având posibilitatea să aleagă;
 Stilul definit prin „laissez-faire“ exprimă un educator care se remarcă prin
„roluri“ pasive, prin indiferenţă; acceptă deciziile elevilor; el consideră că întotdeauna
este suficient ce predă, cât predă şi cum predă, fiind sigur că elevii înţeleg, acordându-le
însă ajutor la cererea lor; au un minimum de iniţiativă în cea priveşte formularea unor
sugestii.
.
b). După atitudinea faţă de nou:
 Stiluri creative: acest stil se caracterizează prin flexibilitate, disponibilitate pentru a
încerca noi practice sau idei.
 Stiluri rutiniere: înclinaţie spre convenţional, atitudini refractare în raport cu
schimbarea.
 După modul cum este organizată predarea,
se disting un număr de 10 stiluri didactice:
 1. Stilul de comandă: bazat pe autoritatea profesorului
 2. Stilul practic –bazat pe o explicaţie precisă, apoi pe o execuţie prin imitaţie din
partea subiectului.
 3. Stilul de reciprocitate – bazat pe evaluarea reciprocă, după criterii pr
egătite de profesor (ca în cazul activităţii în echipă, a învăţării în perechi).
 4. Stilul de autocontrol -cu accent pe capacităţile sale de autoevaluare.
 5. Stilul de incluziune - de includere a elevului în
îndeplinirea unor sarcini de niveluri diferite, el fiind acela care decide la ce nivel se poate implica.
 6. Stilul centrat pe descoperirea dirijată.
 7. Stilul centrat pe descoperirea convergentă - menit să conducă l
a descoperirea soluţiei unei probleme, bazat pe gândire critică.
 8. Stilul centrat pe activitate divergentă - bazat pe creativitate.
 9. Stilul bazat pe proiectarea programului individual (personal).
 10. Stilul iniţiat de cel care învaţă - acesta având
posibilitatea să iniţieze experienţe proprii, să le proiecteze, să le execute şi să le evalueze.
 W. Reddin dezvolta teoria tridimensională a managementului, în funcţie de :
centrarea pe sarcină, relaţiile umane şi randament.

  Stilul realizator – este un adevărat conducător;

 este receptiv la nou; ştie să mobilizeze elevii ;
  Stilul profesorului negativ – este lipsit de interes; evită
problemele; este refractar oricărei schimbări, nu acceptă propunerile;
  Stilul promotorului –stimuleaza elevii şi-l atrage în activitate.
  Stilul autocratului binevoitor – pune accent pe randament şi pe
sarcini; neglijează relaţiile umane.
  Stilul ezitant – manifestă interes faţă de sarcini şi relaţiile umane;
nu este foarte interesat de rezultate;
  Stilul birocratic – profesorul urmăreşte să-şi îndeplinească rolul,
să respecte regulamentul şcolii, fiind mai atent la ce spun superiorii săi,
decât la ce spun elevii;
  Stilul altruist – este preocupat numai de relaţiile umane; duce la
randament slab; duce la dezorganizare.
  Stilul autocrat –utilizează metode de constrângere a personalului;
respinge iniţiativele.
Emil Paun propune următoarele stiluri:

o Stilul participativ, cu următoarele variante: stilul

consultativ, democratic şi reprezentativ.
o Stilul autoritarist, cu variantele: stilul respectiv
şi stilul dictatorial.
o Stilul individual, cu variantele: “vacuum”; stilul
carismatic şi stilul intrusiv;
o Stilul permisiv, cu variantele: stilul negare/refuz,
stilul fals democratic.
o Stilul haotic.
 Altă clasificare a stilurilor de predare
 - stilul centrat pe elev şi stilul centrat pe grup;
 - stilul autoritarist şi stilul liberalist;
 - stilul întemeiat pe constrângere şi stilul afectiv
 - stilul normativ (bazat pe reguli) şi stilul
operaţional concret (preocupat de rezolvarea unei
probleme);
 - stilul interogativ (centrat pe conversaţie) şi
stilul expozitiv (centrat pe expunere şi ascultare);
 - stilul nomotetic, idiografic si intermediar etc.
 Un bun educator este capabil de o mare
varietate de stiluri didactice, având posibilitatea
de a-şi adapta munca sa diferitelor circumstanţe,
conferind predării flexibilitate. Cercetările
realizate pun în evidenţă faptul că, pentru
materiile de bază din ciclul primar (citire, scriere,
matematică etc.), stilurile bazate pe dirijare şi
control sistematic, sunt mai eficiente decât alte
stiluri didactice. Se vorbeşte tot mai mult de
necesitatea perfecţionării profesionale a
educatorului pentru a putea forma formatori de
oameni cât mai buni şi integri.
 Nu putem vorbi de stiluri pure de predare, ci
doar de dominante ale unuia sau altuia dintre
stiluri; mai mult, nu putem vorbi de faptul că
unul dintre stiluri ar fi mai eficient decât altul,
însă putem spune că a preda eficient
înseamnă de fapt a adopta stiluri diferite
adaptate contextelor, adică a dovedi
flexibilitate şi capacitate de ajustare a stilului
în funcţie de situaţie.
 „Nu orice învăţător este şi un bun formator de
personalităţi bine pregătite pentru societate. Dacă nu i se
formează elevului ascultarea, ca să se poată integra în
colective de mai târziu, dacă nu i se formează
responsabilitatea, ca să-şi îndeplinească sarcinile pe
care le va avea în viaţa sa de îndeplinit, dacă nu i se
imprimă modestia, fără de care nu va putea avea
prieteni, dacă nu i se dă exemplul înţelepciunii, pentru a
alege binele în locul răului, dacă nu i se arată calea care
duce la reuşite, pentru a nu călca pe cadavre în urcuşul
său, acel elev va deveni fie un tiran, fie un lacom sau un
hoţ, fie un luptător împotriva tuturor oamnilor, fie un om
lipsit de omenie, fie un mare răzvrătit care va avea faţă
de toţi nemulţumire şi ură, fie un simplu om, lipsit de
strălucirea iubirii ce o poate da numai Dumnezeu.

 (Sfântul Serafim Rose)

 “Învăţătorul este mica universitate.”
(Geo Nichita)

 “Când învăţătorul reuneşte în inima sa

dragostea de profesiune şi dragostea de elevi,
putem spune că este un învăţător
desăvârşit.”(Lev Tolstoi)

 “Singurul mod rezonabil de a educa, este

acela de a fi o pildă de urmat” (Einstein)