Prelucrarea mecanică

lustruirea protezei
totale

Frunza Dumitru
Gr: S2104
Instrumente abrazive pentru prelucrarea mecanică a
protezelor totale

 freze sferică, cilindrică, conică (forma depinde de regiunea care se

prelucrează) din aliaj extradur de granulație fină;

 piatră din carborund în formă de pară de granulație media și fină;

 disc din carborund de granulație fină;

 hârtie abrazivă de granulație fină.

Instrumentele trebuie să fie de granulație fină pentru a nu șlefui o

cantitate prea mare de acrilat (pentru a nu micșora grosimea bazei) și a
nu lăsa urme adânci după prelucrare .
 Instrumente de finisare pentru prelucrarea protezelor
totale. Instrumente rotative:

 peria (fire de păr sau plastic); conferă protezei o suprafață netedă și

lucioasă, dar poate lăsa zgârieturi; se combină cu praf sau pastă de
lustruit;
 filțul (din pâslă) conferă protezei o suprafață netedă, dar nu lucioasă;
se combină cu praf sau pastă de lustruit;
 puful (bumbac sau păr de capră) conferă protezei luciu maxim; nu se
folosește pastă de lustruit.

Instrumentele rotative în mișcare nu trebuie ținute mult pe unul și același

loc pentru că se încălzește și deteriorează suprafața protezei.
Instrumente de lustruire și poleirea protezelor totale:

Lustruirea se face cu puful. Acesta se montează pe mandrenul motorului

care-l pune în mișcare.

Materiale utilizate la prelucrarea protezelor totale:

 Praf – pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat, cretă; se amestecă
cu apă;

 Pastă – pulberi extrafini înglobați în grăsimi liante (stearină, parafină,

silicon);

 Lichid de lustruit. (după lustruire se spală cu săpun pentru a elimina

resturile de pastă).
 Verificarea contactelor ocluzale în
articulator:

Verificarea contactelor se face înainte de a trimite macheta

protezei la probă; machetele sunt în articulator, se interpune o
hârtie de articulație între suprafețele ocluzale și se cuplează
arcadele; trebuie să fie contacte uniforme pe toți dinții; dacă sunt
contacte premature, se șlefuiesc cu o freză .
 Erori posibile la etapele de confecționare a protezei
totale.
In clinică:

 amprentare incorectă → modelul nu va reda câmpul protetic ca la pacient în

cavitatea orală → proteza nu se va adapta corect pe câmpul protetic;

 determinarea incorectă a relațiilor intermaxilare → în timpul funcției mandibula va

ocupa o poziție nefiziologică, ceea ce va duce la disfuncții ale sistemului stomatognat;

 efectuarea greșită a probei machetei → proteza va necesita retușări la etapa de

adaptare în cavitatea orală, apoi o să necesite încă o lustruire;

 la etapa de adaptare se șlefuiește prea mult acrilat → se scurtează limitele, se

deteriorează dinții artificiali sau se subțiază baza protezei;

 alegerea incorectă a formei și culorii dinților → pacientul nu este satisfăcut de

rezultat (dinți prea albi/galbeni, prea mici/mari).
 Erori posibile la etapele de confecționare a protezei
totale.
În laborator:

 Confecționarea greșită a modelului → lipsurile/porii vor crea surplusuri în acrilat; fisurile pot duce
la fracturarea modelului; dacă nu sunt redate bine zonele unde vor fi limitele bazei protezei, proteza nu
va avea marginile confecționate corect;

 confecționarea unei arcade dentare artificiale incorecte → formă asimetrică, în afara apofizei
alveolare, contacte ocluzale incorecte, spațiu între dinți, dinți încălecați, aranjați neestetic ș.a. →
pacient nesatisfăcut;

 modelarea incorectă a machetei protezei → dificultăți la etapa probei machetei; după polimerizare
proteza nu va avea grosimea corespunzătoare (supra sau subdimensionată), marginile nu vor
corespunde limitelor, arcadele pot avea o formă greșită;

 confecționarea greșită a tiparului → acrilatul poate să nu pătrundă în toate imprimările tiparului,

poate să cadă unul sau mai mulți dinți;  prelucrarea protezei → se poate șlefui o cantitate prea mare
de acrilat, se poate roade luciul dinților artificiali; 

 tehnicianul, medicul sau asistentul poate scăpa proteza jos cu urmări negative pentru întreaga echipă
