OPERAŢIUNI SPECIALE DE FINANŢARE

1. Finanţarea exporturilor
2. Factoringul internaţional de export
3. Forfetarea
 Finanţarea exporturilor

- orice exportator care şi-a îndeplinit obligaţia sumată prin contractul

com. int. dar nu a primit încă plata corespunzătoare prestaţiei sale
(adică cv. mărfurilor sau serviciilor exportate) are un drept de
creanţă asupra importatorului debitor
- exportatorul care a acordat un credit comercial poate apela la
asistenţa financiară a unui terţ care să-i valorifice dreptul său de
creanţă înainte de scadenţa convenită cu importatorul
- procedurile prin care băncile mobilizează drepturile de creanţă sunt
înglobate sub denumirea de proceduri de finanţare a exportului
- procedurile de finanţare a exportului pe termen scurt acoperă
perioada de maxim 12 luni între momentul livrării la export şi
momentul scadenţei plăţii iar procedurile de finanţare pe termen
mediu acoperă perioade de maxim 5 ani
- caracteristica operaţiunii de finanţare a exportului este faptul că
majoritatea riscului este localizat în ţara importatorului iar din acest
motiv toate analizele şi verificările făcute de bancă sunt concentrate
în principal asupra importatorului şi a ţării importatoare şi mai puţin
asupra exportatorului
Mecanismul factoringului
1. Exportatorul face o cerere de finanţare pa care o anexează
contractului şi pe care o depune la factorul de export (banca
exportatorului).
2. După aproximativ două săptămâni, cât durează investigarea
importatorului, exportatorul va afla limitele de finanţare ce i se acordă
după care livrează marfa.
3. După livrare exportatorul prezintă la bancă factura şi doc. de transport
4. În 24 ore fact de export plăteşte între 80-100% din valoarea facturii
prezentate de exportator
5. La scadenţă importatorul plăteşte factorului de import cv. Mărfurilor
6. Factorul de import remite banii factorului de export
7. Factorul de export plăteşte exportatorului restul de 20-0% din
valoarea facturii (rest reţinut de factor ca şi garanţie)
Caracteristici
- faţă de operaţiunea de scontare, când banca acceptă sau refuză
ulterior efectele dubioase, factorul se obligă a priori cu privire la
creanţele aprobate fără a putea reveni asupra obligaţiei sale, dacă
nu se poate realiza recuperarea sumei
- în cazul scontului trăgătorul sau girantul rămân răspunzători pentru
plata creanţei constatate prin cambie şi trebuie să despăgubească
banca dacă trasul nu plăteşte pe cînd în cazul factoringului
exportatorul nu; dacă factorul hotărăşte să nu aprobe anumite
creanţe, el poate să se ocupe de realizarea lor în calitate de
mandatar
Tipuri de factoring

Factoring clasic (old line factoring) prin care instituţia bancară

avansează fonduri aderentului, plătind facturile la valoarea niminală, din
care se deduce dobânda şi comisionul dar, în mod uzual, factorul
avansează şi credite dincolo de valoarea nominală a facturilor pentru
dezvoltarea poducţiei destinată exportului.

Factoring la scadenţă (maturity factoring) prin care factorul de export

remite creanţele factorului de import, care recuperează cv. Acestora de
la importatori, făcând decontările cu factorul de export, iar instituţia de
factoring din ţara exportatorului îl plăteşte apoi pe exportator. De regulă,
factorul plăteşte imediat o anumită parte din valoarea facturilor, urmând
ca diferenţa să fie regularizată după realizarea creanţei. La scadenţa
creanţei, factorul de import încasează de la terţii debitori cv. Creanţelor
respective, prezentând spre plată documentele şi făcând decontarea cu
factorul de export.
Avantajele factoringului
- îmbunătăţeşte lichidităţile societăţii comerciale a exportatorului prin
transformarea unei vânzări pe credit în vânzare cash
- îmbunătăţeşte bilanţul contabil prin reducerea costului debitor
- simplitatea decontării internaţionale ceea ce are ca efect diminuarea
costului tranzacţiei
- aderentul transferă asupra factorului riscul de insolvabilitate al
clienţilor săi, riscul de trezorerie (anularea plăţii) precum şi pe cel
valutar
- nu este un credit propriu-zis, factoringul neafectând alte sevicii
bancare sau capacitatea exportatorului de a primi noi credite. Spre
deosebire de creditul bancar la factoring nu trebuie depuse garanţii
reale iar întocmirea documentaţiei este mult mai simplă
- instituţiile de credit asigură totodată aderentului o serie de servicii:
contabilitatea vânzărilor şI urmărirea creanţelor de încasat de la
clienţii străini, furnizarea de studii de conjunctură şi analiză a pieţei
externe, îndeosebi asupra clienţilor firmei exportatoare, servicii
bancare de specialitate fie pe linia realizării şi garantării creditelor fie
pe linia analizei eficienţei economice a activităţii firmei exportatoare
- importatorul nu mai face o plată externă, el plătind la factorul de
import
 Forfetarea

Definire
Operaţiunile de forfetare pot fi definite ca vânzări de către
exportatori a creanţelor lor asupra importatorilor, creanţe care
sunt materializate în înscrisuri exigibile în termen de peste 90 de
zile, în favoarea unor instituţii specializate care execută serviciul de
cumpărare a efectelor de comerţ contra unei taxe, numită taxă
de forfetare.
Caracteristici
- se aplică nu numai creanţelor pe termen scurt, de până la un an ci şi celor
provenite din exporturile pe credit cu scadenţă mijlocie, de la 1 la 7 ani
- nu dă instituţiei financiare drept de regres asupra vânzătorului creanţei în
cazul neplăţii din partea debitorului, banca sau instituţia de finanţare
preluând asupra ei toate riscurile financiare provenite din reaua credinţă a
debitorului sau din falimentul acestuia sau a garantului
- creanţele sunt materializate în efecte de comerţ (B.O., cambii) şi AD
irevocabile exprimate în valută, exigibile (cu valabilitate) în termen cuprins
între 90 de zile şi 5 ani
- cele mai utilizate documente pentru forfetare sunt cambia şi biletul la ordin,
dar în ultima vreme s-a impus tot mai mult acreditivul, în special cel cu
plata diferată. Acreditivele trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru
a fi acceptate de casele de forfetare: să nu poarte clauza “transferabil“, să
nu existe o cambie trasă asupra băncii emitente, banca emitentă să fie de
prim rang, acreditivul să poarte menţiunea că este supus Publicaţiei 600.
- operaţiunea este negociablă şi se derulează fie între bancă şi
exportator ca beneficiar al înscrisului (piaţa primară), fie între bancă
şi ultimul deţinător al înscrisului (piaţa secundară)
- costul forfetării este mai ridicat decât cel al scontării şi constă într-o
rată fixă de dobândă la care se adaugă comisionul instituţiei fe
finanţare, stabilit diferenţiat în funcţie de bonitatea debitorului, de
măsura în care creanţa este sau nu avalizată sau însoţită de o
s.g.b., de riscul estimat al operaţiunii, de modalitatea de plată etc.
- forfetarea, ca şi scontarea, permite recuperarea sumelor înainte de
scadenţă şi transformarea unei vânzării pe credit într-una la vedere
din punctul de vedere al exportatorului
 Deosebiri între scontare şi forfetare
Scontare
-banca nu preia riscurile de neplată izvorâte din reaua-
credinţă sau falimentul debitorului sau garantului, ultimul
posesor legitim al cambiei ţinând solidar la plată pe toţi
semnatarii cambiei
- se efectuează de bănci comerciale pe pieţele de credit
naţionale
-scadenţa efectelor de comerţ acceptate poate fi, în
principiu, de maximum 90 de zile
- se realizează prin fonduri mobilizate de băncile comerciale
pe piaţa naţională şi apoi refinanţate de la banca centrală
-costul este stabilit în funcţie de condiţiile pieţei naţionale a
creditului al cărei regulator este taxa oficială a scontului sau
taxa de rescont
-băncile comerciale, de regulă, scontează titluri de credit
exprimate în moneda lor naţională
Forfetare
-instituţia de forfetare preia asupra sa toate riscurile de
neplată izvorâte din reaua- credinţă sau falimentul
debitorului
- se realizează pe plan internaţional de un număr relativ
redus de instituţii specializate de forfetare situate, de regulă,
în centrele financiare importante
-se negociază titluri de creanţă pe termen mediu
- are ca sursă de finanţare fondurile atrase de instituţiile de
forfetare, prin mobilizarea lor pe plan internaţional, pe piaţa
eurovalutelor
-costul are ca bază de formare nivelul dobânzii la eurovaluta
de referinţă în care se exprimă creanţa
-instituţiile de forfetare primesc titluri de credit exprimate în
orice monedă acceptată ca eurovalută
- taxa de forfetare este mai mare decât taxa scontului
datorită riscurilor preluate de instituţia de forfetare
Iniţierea operaţiunii de forfetare
• derularea operaţiunii specifice forfetării este asemănătoare etapelor
pregătitoare încheierii unui contract comercial internaţional, în acest
caz fiind vorba despre vânzarea unor creanţe la un preţ denumit
taxă de forfetare.
• iniţierea operaţiunii se poate realiza în 2 stadii diferite în raport cu
contractul comercial:
 în stadiul precontractului, când exportatorul doreşte să realizeze o
vânzare cu plata la vedere, dar vrea să ofere cumpărătorului
facilităţi prin vânzarea mărfii pe credit
 în faza postcontractuală sau de portofoliu, când exportatorul
deţine creanţe asupra importatorului şi doreşte să-şi recupereze
banii înainte de scadenţă
• pentru a asigura eficienţa opţiunii de forfetare este necesar ca
exportatorul, anticipat, în faza negocierilor contractuale, să coreleze
elementele tehnicii de forfetare cu ansamblul componentelor
valutar-financiare ale contractului, după cum urmează:
 moneda de contract–instituţiile de forfetare acceptă efecte
denominate în dolari SUA, euro, franci elveţieni, sau în alte valute
convertibile;
 marja asiguratorie de preţ–pentru acoperirea unor costuri
suplimentare legate de forfetare;
 setul de cambii să aibă scadenţe semestriale;
 garantarea plăţii cambiilor prin aval bancar sau scrisoare de
garanţie bancară de la o bancă de prim rang;
 dobânda la care se face vânzarea pe credit să fie stabilită în
corelaţie cu taxa de forfetare
• fiecare casă de forfetare are anumite elemente care trebuiesc
cunoscute de cei ce doresc să obţină o astfel de finanţare, elemente
ce se referă la:
- titlurile de creanţă acceptate ca documente pentru forfetare
(cambii, bilete la ordin, acreditive sau alte documente comerciale)
- instrumentele de garantare solicitate (avalizarea titlurilor de credit,
scrisoarea de garanţie bancară, acreditive irevocabile transferabile)
Mecanismul derulării operaţiunii de finanţare prin forfetare:
1. Exportatorul care doreşte să asigure facilităţi cumpărătorului prin
vânzarea mărfurilor pe credit comercial contactează banca înaintea
încheierii contractului, prezentând casei de forfetare sau băncii o cerere
de forfetare prin care informează banca asupra condiţiilor derulării
contractului extern, solicitând o ofertă privind condiţiile forfetării.
Cererea de ofertă, document pe baza căruia instituţia de forfetare îşi
poate asuma un angajament ferm, este întocmită de exportator şi
trebuie să cuprindă clar anumite elemente:
 valoarea titlurilor de credit şi moneda în care sunt exprimate;
 numele şi ţara de origine a exportatorului;
 numele şi ţara de origine a importatorului;
 scadenţa titlurilor de credit;
 natura mărfii;
 data livrării mărfii şi data remiterii titlurilor de credit instituţiei de
forfetare
2. În urma analizei şi verificării efectuate, instituţia de forfetare trimite o
ofertă privind condiţiile forfetării. În funcţie de stadiul în care se află
cu tratativele comerciale privind încheierea contractului comercial,
poate utiliza trei tipuri de ofertă:
 Oferta fără obligo se utilizează de regulă în faza precontractuală şi
exportatorul cere instituţiei de forfetare indicarea fără obligo a
costului forfetării valabile la un moment dat, sau pentru un interval
de timp
 Opţiunea fermă de finanţare poate fi solicitată instituţiei de forfetare
când exportatorul doreşte să aibă asigurată posibilitatea refinanţării
prin forfetare înainte de încheierea contractului
 Oferta fermă este întâlnită în faza postcontractuală când titlurile de
credit sunt În posesia exportatorului şi acesta decide forfetarea lor
3. Se încheie contractul comercial între exportator şi importator prin
care se convine vânzarea mărfurilor pe bază de credit furnizor.
4. În baza analizei documentelor specifice se încheie contractul de
forfetare sub forma opţiunii sau a angajamentului ferm, banca
percepând un comision.
5. Exportatorul livrează mărfurile conform condiţiilor contractuale.
6. Asistat de bancă, exportatorul va urmării pregătirea seriei de titluri
(importatorul emite bilete la ordin sau acceptă cambii), avalizarea
lor, după care aceste titluri vor fi andosate în favoarea băncii cu
menţiunea “fără regres“.
7. Importatorul, în baza documentelor care atestă livrarea mărfurilor
transmite exportatorului direct sau prin banca garantă titlurile de
credit avalizate sau însoţite de o scrisoare de garanţie bancară.
8. La primirea documentelor exportatorul remite titlurile de credit.
După primirea documentelor banca plăteşte contravaloarea
creanţelor, mai puţin scontul.
9. Înainte cu 15 zile faţă de scadenţă instituţia finanţatoare trimite
titlurile băncii importatorului sau băncii garante pentru încasarea
lor. În baza titlurilor sau acreditivului primit, banca importatorului
sau garantă efectuează plata, potrivit angajamentului asumat prin
aval, garanţie sau acreditiv la valoarea nominală a titlurilor.
Importatorul plăteşte contravaloarea mărfii băncii sale la
scadenţă.
10. Dacă societatea de forfetare sau banca decid să se refinanţeze
prin vânzarea titlurilor integral sau parţial, încheie tranzacţia de
vânzare şi remite partenerului documentele originale, în schimbul
lor urmând să primească valoarea negociată.
Avantajele pe care băncile le oferă clienţilor săi cu
referire la produsul bancar de forfetare
- finanţarea este de 100% şi este fără drept de regres împotriva
exportatorilor
- transformarea exportului pe bază de credit în tranzacţie cash
- are loc o îmbunătăţire a lichidităţii societăţii comerciale exportatoare
- este eliminat riscul privind fluctuaţia ratei dobânzii, rata scontului
fiind fixă
- sunt eliminate decontările internaţionale şi implicit, riscurile politice,
de transfer valutar, de curs de schimb
- sunt eliminate operaţiunile legate de administrarea şi încasarea
creanţelor
- nu se solicită garanţii reale, documentaţia este simplă
- consultanţa de specialitate gratuită din partea băncii
Concluzii
• eficienţa economică absolută a forfetării de creanţe rezultate din
exportul pe credit are limite în funcţie de raportul dintre dobânda la
creditul comercial şi costul forfetării
• eficienţa forfetării are în vedere o altă latură, când costul forfetării
depăşeşte dobânda la credit, iar diferenţa este mai mică decât
dobânda care ar fi trebuit plătită pentru un credit mobilizat de pe
europiaţă