Sunteți pe pagina 1din 28

ATESTAREA

CADRELOR
DIDACTICE.
PROBĂ PRACTICĂ.

Lisnic Iurii,
profesor de fizică,
conferirea gradului didactic unu,
IP Gimnaziul „Dumitru Roman”, s. Drochia r-n Drochia
“ASPECTE METODOLOGICE ÎN
EFICIENTIZAREA PROCESULUI
EDUCAŢIONAL LA ORELE DE
FIZICĂ ÎN GIMNAZIU ŞI LICEU.”
ARGUMENT
 Lipsa totală a interesului faţă de carte;
 Pasivitate
 Nivel scăzut de inteligenţă în comparaţie cu
anii 90.
MOTTO
„Nu instruiți copiii să învețe prin forță
și asprime, ci îndreptați-i către asta
prin ceea ce le distrează mintea,
astfel încât să puteți descoperi mai
bine cu acuratețe înclinația
particulară a geniului zonă.”
— Platon

Zona de geniu
Ce este starea de flux și zona de geniu

Avem mai multe zone din care lucrăm şi creăm (vezi Gay Hendricks):
zona de muncă,
zona de competenţă,
zona de excelenţă
zona de geniu.
în zona de muncă facem ceva şi nu prea contează cum,
în zona de competenţă o facem bine (la fel ca şi alţii),
în zona de excelenţă suntem foarte buni în ceea
ce facem (dar există şi alţii ca noi), iar în
zona de geniu o facem în mod unic: nu doar că atingem excelenţă, dar
nimeni nu o poate face similar precum nouă, este
acea zonă „ca şi magică” în care îi vedem pe copii că trăiesc.

Mihaly Csikszentmihaly
Gay Hendricks
Gary Keller
• repe
Anul
tare

• Dez de
Culti
a Tim
studi
vare
voltar
mate p
eaai
riilor
2022
curio
comp
învăţ
-
zităţii
etenţ
ate.
2023
şi
elor
• Exer Real
atenţ
de
sare a iste
iei,
învăţ
a
apers

repet
ever
înveţi
ată
,enţei
de de
în Atin
şi
expri
experimentului de laborator în procesul educaşional.
rezol s
preci
mare
• Utilzarea jocului didactic, metodelor moderne interactive, mijloacelor TIC, şi
vare
ziei,
lingvi
a
gând
stică,
probl
deirii Măs
emel urab
critic
comu
or şi ile
e,
nicar
situa
ecreat
ţiilor
ivităţi
ştiinţif
probl
ică,
emă.i, Spe
com
ce cific
e
pot
unicfi
arii
aprec
ştiinţi
iate
didactic eficient.
fice,
prin
anali
implementarea metodelor de învăţământ ce asigură un demers
evalu
zei
Cercetarea,descoperirea, experimentarea, aprobarea şI
ări,
SCOP: com
teste,
PLANUL DE ACȚIUNI IMPLEMENTAT
ACȚIUNI PROIECTATE PERIOADA FORMA DE RESPONSA RESURSE
REALIZARE BIL
Identificarea strategiilor şi modalităţilor de Septembrie, Analiza și sinteza Cadrul Surse și materiale
dezvoltare a competenţelor specifice Octombrie literaturii de didactic bibliografice;
disciplinei fizica. Pe parcursul specialitate Documente de
anului de Formarea continuă politică educațională
studiu Traininguri Internetul.

Implementarea în clasă a strategiilor şi Pe parcursul Lecțiile de fizică în Cadrul Materiale bibliografice


modalităţilor de dezvoltare a competenţelor anului de sala de clasă didactic și didactice, planşe
propuse. studiu Prezentare de Elevii Prezentare de
proiecte, PowerPoint proiecte,
Problemare
Materiale video.
Realizarea și prezentarea în cadrul Octombrie, Comunicare Cadrul PPT
Consiliului Profesoral a suportului Decembrie PPT didactic Materiale Google
informațional cu titlul Drive
,, Instruire asistată de calculator la orele de
fizică ,,

Implicare în activităţi STEM la orele de Septembrie – Comunicări orale Cadrul Internet


fizică , conform curriculei 2019 mai Comunicări PPT didactic
Elevii

Organizarea orelor publice şi activităţi Decembrie Lecțiile de fizică în Cadrul PPT,


extracurriculare cu utilizarea unor 2022 sala de clasă didactic Resurse digitale,
Instrumente TIC Activitate Elevii Internet
 Am identificat câteva momente ce
ar putea mări eficienţa demersului
didactic la orele de fizică:

Jocul didactic;
Probleme ilustrate
Activităţi interactive;
Calculatorul şi TIC;
Experimentul;
Rezolvarea problemelor
/situaţiilor problemă.
STRATEGII DIDACTICE
INTERACTIVE
 Ştiu/vreau să ştiu/am învăţat
 Cubul
 Diagrama Wenn
 Eseul de 5 minute
 Ciorchinele
 SINELG
 Unul stă 3 circulă
 Turul galeriei
 Mozaicul
 Etc.
 Problemele ilustrate reprezintă o altă modalitate productivă de
activizare a procesului de cunoaştere. Orice problemă are la bază un
conflict cognitiv, generat de raportul dintre cunoscut şi necunoscut.
Rezolvând probleme de fizică deseori elevii se plictisesc, pe când o
problemă ilustrată le suscită interesul şi îi mobilizează pentru aflarea
rezultatului.
De exemplu:
De ce sa alegem calculatorul pentru studierea
fizicii?


***Interactivitate. Calculatorul permite
fiecărui elev să joace un rol activ în procesul
de învățare, spre deosebire de rolul pasiv al
formatelor de lectură și manuale. Elevul nu
mai este spectator, ci participă activ la
procesul de învățare. Există o multitudine de
situații care trebuie explorate și acest lucru
se poate face la discreția utilizatorului.

***Atenție individuală. Un avantaj al
calculatorului este că, cu un software bun,
poate individualiza instruirea. În plus,
deoarece toți elevii nu învață la aceeași rată,
diferiții studenți au nevoie de durate diferite
pentru a trece prin materialul de învățare.
De asemenea, computerul permite acest
lucru.
Softuri educaţionale

Soft-urile pot fi de:

• Exersare

• Consolidare

• Prezentare interactivă de noi
cunoştinţe

• Stimulare de idei şi sugestii

• Asociere sau deschidere la domenii
corelate

• Simularea unor fenomene reale

• Furnizarea unor modele cognitive;

• Evaluarea cunoştinţelor

• Dezvoltarea unor capacităţi sau
aptitudini, prin jocurile pe calculator.
Simulatoare

Vorbim despre simulări atunci când executăm în calculator un model al naturii.
Deoarece legile fizicii sunt exprimate prin ecuații diferențiale, este în mod normal
ușor să se implementeze o simulare pentru o anumită problemă fizică: aceasta poate
fi, de exemplu, căderea liberă a unei pietre, mișcarea orbitală a unei planete sub
influența uneia sau mai multor stele, și chiar coliziunea a două galaxii.
Multimedia

Această modalitate se bazează pe conceptul de hipertext sau, mai mult, în general, hypermedia.
Cuvântul multimedia înseamnă că modulele includ o varietate de elemente, cum ar fi texte,
animații de imagini, simulări și clipuri video. Motto-ul este "o imagine are o valoare de o mie de
cuvinte", astfel încât informațiile să fie cât mai vizibile.

“Cartoon Guide to Physics CD-ROM.”



Laboratoare bazate pe computere
“The Pasco hard and
software for a
Computer Based Lab”


Fizica este o știință experimentală, iar calculatorul a găsit deja un loc în laboratorul de fizică.
Putem folosi aceste instrumente pentru a face fizica mult mai puțin grea pentru elevii cu abilități
matematice scăzute. Le putem folosi pentru a pune un accent mai mare pe intuiție și, în același timp,
pentru a da studenților posibilitatea de a rezolva probleme complexe.
● Learningapps
● Liveworksheets
PLATFORME ● Wordwall

PENTRU
EVALUAREA
CURENTĂ SAU
FORMATIVĂ
SINCRONĂ
● Google Meet
● Zoom
Aplicații ● Skype
pentru ● Viber
predarea

Google Classroom
ASINCRONĂ
Atât metodele tradiționale cât și cele
complementare contribuie la realizarea actului
evaluativ.
Profesorul poate să aleagă din metodele de
evaluare pe cele care i se potrivesc, îmbinând
tradiționalul cu complementarul pentru a
fructifica rezultatele și aspectele calitative ale
acestora.
Kahoot - un joc de evaluare la timp

Așa se reprezintă jocul


Kahoot pe telefonul
elevului:

1. La întrebări apare
posibilitatea de
selectarea răspunsului
2. răspuns corect
3. răspuns greșit
https://learningapps.org/3133775
EDUCATIEINTERACTIVA.MD

Simboluri conventionale
https://educatieinteractiva.md/potriveste-
perechi/12834
EXPERIMENTUL

Elevul se dezvoltă prin exerciţiile pe care le


face, şi nu prin acelea
care se fac în faţa lui” (I. Cerghit).
IMPLICAREA ELEVILOR ÎN ACIVITĂŢI
STEM/STEAM
REZOLVAREA PROBLEMELOR
 Citirea problemei (de multe ori)
 Construirea schemei problemei
 Transformări SI
 Scrierea formulelor posibile
 Eleborarea formulei de calcul
 Substituirea datelor şi calculul propriu zis
 Scrierea răspunsului.

https://classroom.google.com/u/2/w/MTQ5MzgwN
zU0NjU3/t/all
ASIGURAREA DURABILITĂŢII
 Prezentarea comunicării,, Instruire asistată de calculator la
orele de fizică ,, 06.01.21 în cadrul CP N 06 din 06.01.2021
 Diseminarea bunelor practici la orele de fizică prin prezentarea
la Comisia Metodică, 27 01. 2023
 Parteneriat durabil și permanent profesor – elevi prin prisma
eficientiyării demersului didactic.
 Realizarea unui Drive Comun al CM cu plasarea materialelor
utilizate, ce pot fi accesate de cadrele didactice din instituție;
 Colaborarea privind organizarea unor activități interdisciplinare cu
cadrele didactice din diferite instituții de învățământ din raion;
 Utilizarea Platformei educaţionale Google Classroom pentru
stocarea materialelor didactice utilizate la orele de fizică.

S-ar putea să vă placă și