Sunteți pe pagina 1din 8

Boala Wilson

Generalitati Cauze Factori de risc Semne si simptome Diagnostic Tratament Prognostic

Generalitati
Boala Wilson este o afectiune ereditara care cauzeaza acumularea excesiva de cupru in organism. Este cunoscuta si sub denumirea de degenerare hepatolenticulara. Cuprul joaca un rol important in dezvoltarea armonioasa a nervilor, oaselor, colagenului si melaninei. In mod normal, cuprul este absorbit din alimente, iar excesul este eliminat prin bila - substanta produsa in ficat si depozitata in vezica biliara. Cand vezica biliara isi evacueaza continutul in duoden (prima portiune a intestinului subtire), cuprul continut in bila traverseaza intestinul alaturi de alimentele digerate. La persoanele sanatoase, cuprul este apoi evacuat din organism prin scaun. In boala Wilson, cuprul nu trece in bila, ci se acumuleze in ficat. Pe masura ce nivelul de cupru din ficat creste, organul afectat incepe sa permita trecerea sa in circulatia sanguina. Cuprul este apoi depozitat in organism, in special la nivelul rinichilor, creierului si sistemului nervos, si ochilor. Boala Wilson afecteaza aproximativ 1 din 30000-100000 persoane. In jur de 1 din 90 persoane este purtatoare a genei bolii Wilson. Boala Wilson este fatala daca nu este descoperita si tratata la timp.

Cauze
Cand se consuma alimente bogate in cupru (ex. ficat, scoici, alune, avogado, ciuperci), el este absorbit in intestinul subtire, ajunge in circulatie unde se leaga de proteine si este transportat la ficat. Cantitatile de cupru neutilizate de organism sunt eliminate prin bila, substanta produsa de ficat care ajuta la digerarea grasimilor. In boala Wilson, o mutatie genetica a cromozomului 13 afecteaza gena ATP7B, care intervine in transportul cuprului in bila. Gena este de asemenea implicata in incorporarea cuprului in ceruloplasmina, proteina care transporta mineralul prin circulatia sanguina.

Afectarea genei ATP7B duce la eliminarea necorespunzatoare a cuprului, care se acumuleaza in ficat, unde poate provoca leziuni grave si uneori ireversibile. Cu timpul excesul de cupru se "varsa" in circulatie si incepe sa se acumuleze in alte organe, in special creier, ochii, rinichi si articulatii. Desi unele mutatii ale genei ATP7B apar spontan, majoritatea sunt transmise de la o generatie la alta. Boala Wilson este mostenita ca un caracter autozomal recesiv, ceea ce inseamna ca pentru a dezvolta boala copilul trebuie sa mosteneasca doua copii ale genei afectuoase, cate una de la ficare parinte. Daca primeste doar o singura copie a genei anormale, nu va dezvolta boala insa devine purtator si poate transmite gena copiilor sai.

Factori de risc
Daca ambii parinti sunt purtatori a unei copii a genei defectuoase, ei prezinta o sansa de 25% de a avea un copil cu 2 gene normale, de 50% de a avea un copil purtator al genei (prezinta o singura copie a genei defectuoase si o copie normala), si o sansa de 25% de a avea un copil cu 2 gene defectuoase care va dezvolta boala. Aceste sanse raman neschimbate la fiecare sarcina. Din acest motiv expertii recomanda ca toti copiii si toate rudele persoanelor cu boala Wilson sa fie testate pentru a determina existenta bolii.

Semne si simptome
La persoanele cu boala Wilson cuprul incepe sa se acumuleze in ficat imediat dupa nastere, insa semnele si simptomele apar rar inainte de varsta de 5-6 ani. Aproape in toate cazurile boala devine evidenta inaintea varstei de 30 de ani, insa simptomele pot uneori sa apara si la varsta inaintata. Cuprul acumulat poate afecta multe organe si tesuturi, insa cel mai frecvent sunt lezate ficatul si sitemul nervos central. Printre simptomele bolii Wilson se numara: Probleme hepatice. Deoarece cuprul se acumuleaza initial la nivelul ficatului, majoritatea persoanelor prezinta la inceput semne ale afectarii hepatice, inclusiv durere abdominala si colorarea galbuie a pielei si corneei (icter). Mai tarziu, pot sa apara anemie si varsaturi cu sange. Uneori boala evolueaza fara simptome evidente pana cand pacientul dezvolta ciroza - lezarea ireversibila a ficatului care afecteaza functia acestuia. In aceasta etapa semnele si simptomele pot include umflare a abdomenului (ascite) sau membrelor inferioare (edem) si marirea splinei (splenomegalie). Probleme neurologice. Aproximativ o treime dintre pacientii cu boala Wilson prezinte semne si simptome neurologice, precum tremuraturi, spasme musculare, mers nesigur, vorbire dificila si salivatie excesiva.

Tulburari comportamentale sau psihologice. Boala Wilson poate determina modificari ale personalitatii si un comportament neadecvat. Copiii cu aceasta boala sunt uneori gresit diagnosticati cu tulburari comportamentale deoarece se comporta necorespunzator sau au rezultate proaste la scoala. Tulburari oculare, renale si osoase. Multi pacienti cu boala Wilson, chiar si cei care nu prezinta alte semne si simptome, dezvolta o coloratie galbui-maronie, caracteristica in jurul corneei (inel Kayser-Fleischer). Cauzate de depozitele de cupru, inelele KayserFleischer sunt frecvent descoperite in cursul unui consult oftalmologic de rutina. Boala Wilson poate de asemenea afecta functia rinichiului si duce la oase fragile (osteoporoza). Boala poate de asemenea duce la calculi renali.

Diagnostic
Diagnosticul bolii Wilson poate fi efectuat relativ usor prin diferite teste. Insa, deoarece boala Wilson este foarte rara iar simptomele sale principale sunt foarte asemanatoare cu cele ale hepatitei, cirozei alcoolice si altor boli cronice de ficat, diagnosticul este adesea este stabilit tarziu. Diagnosticul se bazeaza pe o combinatie dintre simptomele prezente si teste. Testele utilizate pot fi efectuate la pacientii care prezinta sau nu simptome. Este foarte important ca boala sa fie descoperita cat mai rapid deoarece afectarea hepatica poate sa aibe loc si fara prezenta vreunui simptom. O cale usoara de diagnostica boala Wilson este de a masura nivelul unei glicoproteine gasite in sange, numita ceruloplastina. Nivele scazute de ceruloplastina pot identifica boala la aproximativ 80% dintre pacienti. Aceasta metoda nu este eficienta la femeile care iau anticonceptionale, care sunt insarcinate sau la copiii mai mici de 6 luni. Un alt test implica examinarea ochiului pentru a descoperi un inel caracteristic de cupru depozitat intr-o membrana a corneei (numit inel Kayser-Fleischer). Aceasta metoda este usor de efectuat si este foarte eficienta in descoperirea bolii la pacientii care prezinta simptome. Nu este la fel de eficienta la persoanele fara simptome (asimptomatice). Acest test nu este suficient pentru a confirma prezenta bolii, deoarece unii pacienti cu afectiuni hepatice pot prezenta aceleasi rezultate. Un al treilea test de diagnostic al bolii Wilson implica masurarea nivelului de cupru din ficat. Consta in prelevarea unei monstre de tesut hepatic (biopsie). Este una dintre cele mai eficiente metode de a detecta boala, insa este mai dificil de realizat. Alte teste ce pot fi folosite includ: masurarea cantitatii de cupru eliminata prin urina zilnic (in 24 ore), masurarea abilitatii ceruloplastinei de a se lega la o anumita forma de cupru (este scazuta in boala Wilson), teste ADN. Testele genetice moleculare nu sunt foarte eficiente in diagnosticarea bolii Wilson din cauza numarului mare de mutatii genetice posibile.

Tratament
Scopul tratamentul bolii Wilson este de a indeparta cuprul in exces si de a preveni acumularea acestuia. Odata incep tratamentul, boala isi opreste evolutia si multe semne si simptome se imbunatatesc. Insa, anumite probleme necesita mai mult timp pentru a se ameliora. Alte tulburari - in special lezarea ficatului si anumite simptome neurologice sau psihologice nu sunt complet reversibile. Terapia prin chelatie. Terapia prin chelatie reprezinta utilizarea substantelor chimice care se leaga si indeparteaza din organism metale si minerale. Penicilamina. Penicilamina este primul medicament de chelatie a cuprului aprobat in tratamentul bolii Wilson. Actioneaza prin legarea la cupru si crearea unui complex hidrosolubil care este excretat prin urina. Desi este un tratament eficient, penicilamina poate cauza efecte secundare grave, precum: probleme cutanate, supresia maduvei spinarii, inrautatirea simptomelor neurologice si defectelor congenitale. Penicilamina nu trebuie administrara persoanelor cu afectiuni renale sau celor alergice la penicilina. Persoanele care urmeaza tratament cu penicilamina trebuie sa consume suplimente cu vitamina B6, deoarece medicamentul poate determina o deficienta severa a acestei vitamine. Trientina. Un alt agent chelator este trientina care se leaga cu cuprul si ajuta la eliminarea sa din organism. Deoarece este mai putin toxica decat penicilamina multi medici o recomanda ca prima linie de tratament, in special la persoanele cu simptome neurologice sau hepatice. Trientina se leaga de asemenea si de fier, iar administrarea suplimentelor bogate in acest mineral poate reduce eficacitatea medicamentului. Acetatul de zinc. Actionand diferit fata de medicamentele chelatoare, zincul ajuta la prevenirea asorbtiei cuprului in stomac si intestinul subtire. Zincul prezinta putine efecte secundare, insa actioneaza mai lent decat penicilamina si trientina. Este de regula administrat ca tratament initial doar la femeile insarcinate, la persoanele fara simptome hepatice, sau la cele care nu pot tolera medicatia mai puternica. Medicii pot modifica tratamentul persoanelor carora li se administreaza penicilamina si trientina cu azotat de zinc, odata ce simptomele s-au imbunatatit. Zincul poate fi de asemenea utilizat in combinatie cu penicilamina la pacientii cu simptome neurologice.

Persoanele cu boala Wilson trebuie sa urmeze tratamentul medicamentos toata viata. De asemenea, li se recomanda evitarea alimentelor bogate in cupru, precum: ficat, scoici, ciuperci, alune, ciocolata, fructe uscate, avogado, etc. Transplantul de ficat. La bolnavii cu ciroza severa, hepatita fulminanta sau alte afectiuni hepatice grave, transplantul de ficat poate fi singura optiune de tratament.

Prognostic
Daca nu este tratata boala Wilson este intotdeauna fatala. Cu tratament, simptomele pot continua sa se inrautateasca pentru primele 6-8 saptamani. Dupa aceasta perioada, imbunatatirile clare incep sa se observe. Insa, pot trece mai multi ani (2-5) pentru ca tratamentul sa atinga eficienta maxima la nivelul creierului si ficatului. Chiar si atunci majoritatea pacientilor nu recapata nivelul original de functionare. Pacientii cu boala Wilson trebuie sa urmeze o anumita forma de tratament tot restul vietii pentru a preveni cresterea nivelului de cupru din organism. Intreruperea tratamentului poate duce la o recidiva a bolii care nu este reversibila si poate cauza decesul.

Purpura alergica (purpura HenochSchonlein)


Generalitati Cauze Semne si simptome Diagnostic Tratament

Generalitati
Purpura alergica este o reactie alergica de origine necunoscuta caracterizata prin aparitia unor pete rosietice pe piele si alte simptome. Purpura este o tulburare hematologica care apare atunci cand se rup capilare sanguine, permitand acumularea unor cantitati mici de sange in tesuturile inconjuratoare. In purpura alergica, ruperea are loc deoarece capilarele sunt blocate de complexele proteice ce se formeaza in cursul unei reactii imune anormale. Pielea reprezinta sediul principal al acestei reactii, insa articulatiile, tractul gastrointestinal, si rinichii sunt, de asemenea, frecvent afectate. Purpura alergica se intalneste in special la copii cu varste cuprinse intre 2-7 ani. Baietii sunt mai predispusi decat fetele, iar majoritatea cazurilor apar la sfarsitul toamnei si iarna. In general, persoanele afectate se insanatosesc fara tratament in decurs de cateva saptamani. Aproximativ jumatate din pacienti prezinta cel putin o recurenta a bolii.

Cauze
Purpura alergica este cauzata de o reactie imuna ce implica participarea anticorpilor, niste proteine speciale ale sistemului imun. Anticorpii au rolul de a se lega cu proteinele straine, numite antigeni, formand complexe proteice antigen-anticorp. In anumite situatii, complexele rezultate pot capata dimensiuni prea mari si raman suspendate in circulatia sanguina. Ulterior, ele precipita si se blocheaza in capilare, cauzand rupturi ale peretilor capilari ce permit scurgerea sangelui in tesurile inconjuratoare. Sursa antigenilor ce provoaca purpura alergica nu este cunoscuta. De obicei, ei ajung in corp in urma unei infectii virale sau bacteriene. Mai mult de 75% din pacienti spun ca au

avut o infectie a tractului respirator superior sau gastrointestinal cu cateva saptamani inainte de debutul purpurei. Exista si alte tipuri de molecule complexe ce pot actiona ca antigeni, precum diverse medicamente (ex. penicilina, ampicilina, eritromicina, vaccinuri).

emne si simptome
Debutul purpurei alergice poate fi precedat de cefalee, febra, si scaderea poftei de mancare. Majoritatea pacientilor dezvolta eruptii cutanate care provoaca mancarime. Eruptiile au culoare rosie, sunt plate sau proeminente, si pot avea dimensiuni mai mici (ca un pistrui) sau mai mari (ca o vanataie). Ele capata culoarea violet, iar apoi ruginie de-a lungul zilei, si dispar dupa cateva saptamani. Eruptiile apar frecvent pe fese, abdomen, si membrele inferioare. Mai sus pe corp sunt prezente in special la copii mici. Inflamatia si durerea articulara se intalnesc adesea, ? mai ales la nivelul genunchilor si gleznelor. Durerea abdominala afecteaza aproape toti bolnavii, si este asociata cu prezenta sangelui in fecale. Aproximativ jumatate dintre pacienti prezinta sange in urina, un volum urinar scazut, si alte semne de implicare renala. Insuficienta renala se poate dezvolta datorita obstructiei extinse a glomerulilor renali. Ea apare la aproximativ 5% din pacienti. Simptome mai putin comune sunt cefaleea prelungita, febra, inflamatia si durerea scrotala. Implicarea altor organe poate duce la infarct miocardic, pancreatita, obstructie intestinala, sau perforare intestinala.

Diagnostic
Diagnosticul purpurei alergice se bazeaza pe evaluarea simptomelor prezente si pe dezvoltarea acestora, pe un istoric medical detaliat, si pe teste de sange si urina. De asemenea, pot fi efectuate teste imagistice (radiografii, computer tomografie) pentru a evalua complicatiile de la nivelul altor organe. Pacientii cu complicatii renale severe pot necesita efectuarea unei biopsii renale pentru examinarea tesutului.

Tratament

Majoritatea cazurilor de purpura alergica se vindeca complet fara nici un tratament. Totusi, este necesara spitalizarea din pricina complicatiilor grave ce se pot dezvolta. Pentru durerea articulara pot fi administrate medicamente antialgice. Uneori sunt folositi corticosteroizi (ex. prednison). Afectarea renala necesita monitorizare si corectarea nivelului de lichide si electroliti. Pacientii cu insuficienta renala severa vor fi tratati prin dializa sau transplant de rinichi.