Fiziologie animala

Fiziologia este stiinta care studiaza manifestarile externe ale vietii. Organismul animal este un sistem deschis cu un grad de ordine dinamica. Organizarea consta in interrelatiile care se stabilesc intre procesele care se desfasoara in sist . sistemele biologice reprez parti ale unor sisteme supraordonate sau include sist subordonate. Integrarea acestor sisteme se realizeaza prin autointretinere aceste procese vitale sunt astefl reglate incat au rol in intretinerea vietii organismelor si perpetuarea speciei. Schimbarea informatiior intre 2 sisteme dinamice poarta numele de comunicare. Aceste informatii vehiculate fie de purtator material fie de purtator energetici poarta numele de subst semnal. Transmiterea semnalelor de la emitator la un receptor se face printr-un canal. In organism inform se transmite din celula in celula sub forma de subst semnal. Intre organismele animale inform se mai poate comunica pe cale acustica, optica, electrica etc. Expresia unitatii interne o reprez homeostazia mediului intern care include atat organizare cat si functiile intregului organism. Cu mediul extern organismul animal este intr-un echilibru dinamic, echilibru care se realizeaza printr-o adaptare continua la conditiile ce intervin in mediu. Homeostazia si echilibrul cu mediul sunt cele care asigura existenta si supravietuirea organismelor animale. Substantele semnal : organismul animal dispune de 2 sist de comunicare: sist endocrin filogenetic mai vechi si sist nervos aparut filogenetic mai nou. Sistemul endocrin este format din celule specializate care produc subst semnal numite hormoni endocrini care sunt secretati direct in sange prin intermediul acestuia ajung la nivelul organelor tinta. Hormonii produc modificari metabolice, cinetice, morfologice si de comportament. Daca hormonii sunt produsi de glande specializate(gl cu secretie interna) vorbim de hormoni glandulari. Daca acestia sunt secretati de tesuturi nespecializate vorbim de hormoni tisulari. Sist nervos este format din neuroni care la niv de contact dintre ei(sinapsa) transmit informatia tot prin interm unor subst semnal. In cazul SN aceste subst se numesc neurotransmiteri. Aceste subst semnal nu ajung direct in sange ci informatia se transmite pe dist scurta prin difuzie moleculara. Hormonii transmit inf unui grupt de celule asemanatoare iar neurotransmiterii transmit inf unei singure celule. Aceasta ultima modalitate de transmitere face posibila diferentierea miscarilor si prelucrarea inform in populatiile neuronale. Neurocrinia se realiz la nivelul celulelor nervoase care secreta neurohormoni(celule neurosecretoare) care sunt transportati din soma prin axon la vasele de sange. Aceste celule se grup in organe neurohemale (structuri nervoase capabile sa prod elem sangv: gl sinusala-artropoda, corpora cardiaca-artropode, neurohipofiza-vertebrate) . organele neurohemale depoziteaza si controleaza secretia de neurohormoni. Paracrinia : secretie de subst semnal numite paranomi care sunt secretate in spatii intercelulare, parcurg o distanta relativ scurta si actioneaza asupra unor celule tinta competente. Paranomii sunt secretati atat de celule glandulare endocrine cat si de struct neuronale sinapsoide. Autocrinia : consta in fixarea subst semnal produse de celula secretoare pe membrana celulara proprie. Dpdv biochimic subst semnal apartin urmatoarelor grupe de subst: -

aminoacizi: acetilcolina(neurotransmiter); - amine: noradrenalina, serotonina: tiroxina, adrenalina, melatonina(endocrini); - proteine: TSh, LH(luteinizant), FSH(foliculostimulator), prolactina, toti sunt endocrini. Receptorii membranari: subst semnal actioneaza prin intermediul unor rec specifici. Acestia se gasesc in membr. Actiunea acestora depinde de functia de recunoastere a recept care leaga specific subst semnal. Intre subst semnal si receptori exista o rel de complementaritate. Se realiz la nivel structural, leg fiind reversibila, prin descompunerea subst semnal dispare si efectul produs de acesta. Receptorii sunt plasati deobicei la exterior de membrana celulara, exceptie fac receptorii ptr hormoni steroizi, care sunt pe fata interna a celulei. Adesea in struct receptorilor intra proteine hidrofobe, glicoproteine, sau lipoproteine. Efectul biologic al mesagerului depinde de nr de rec membranari legati(ocupati), efectul fiinf obtinut la legarea tuturor receptorilor (exceptie in cazul insulinei cea care stimuleaza oxidarea glucozei din celulele adipoaze). Comunicarea hormonala: hormonii sunt subst organice produse in cel speciale in cantitati reduse si care se varsa direct sau indirect in lichidele circulare si care actioneaza la distanta asupra unor struct speciale(receptori), organele tinta provocand modif specifice in struct si functionarea acestora. Reglarea hormonala a fost evidentiata la toate grupele sistematice importante. La nevertebratele infer (celenterate, platelminti, nematelminti, anelide, echinoderme) lipsesc glandele endocrine. Hormonii produsi sunt neurosecretii produse si eliminate de catre neuroni. La artropode, moluste si cordate apar gl endocrine specializate care raman sub controlul unor neurosecretii. La unele artropode si mai ales la vertebrate se intalnesc gl endocrine independente de neurosecretii. In evolutia filogenetica se constata o concentrare a elem neurosecretorii la niv sist nervos in anumiti centri hipotalamici dar si o crestere a importantei hormonilor glandulari exclusivi. In reglarea hormonala nu este important doar producerea si secretia hormonilor in sange ci si eliminarea lor dupa transmiterea informatiilor. Acest lucru se realizeaza prin reglare cantitativa, multi hormoni fiind degradati la niv ficatului iar altii sunt legati specific si inactivati. Nivelul hormonilor in sange se mentine in conc constante. Acest lucru se realizeaza prin mecanisme de reglare care adapteaza niv cantitativ al hormonilor la necesitatile de moment ale org. De regula conc substratului induce conc hormonului. Efectul unui hormon depinde de reactivitatea org tinta. Ea poate fi conditionata genetic sau de starea functionala a organismului(nutritie, conditie general fiziologica, stres). Aceasta reactivitate depinde de evolutia ontogenetica(dezv de la ou la adult) a animalului deoarece se schimba radical in metamorfoza. (filogenetic=evolutia vietii de la cele simple la cele compuse). Unii hormoni sunt esentiali ptr suprav: parathormonul, insulina, mineralocorticoizii, iar latii desi produc modif profunde nu duc la moarte. Dupa natura efectorilor si functiilor acestora hormonii pot fi grupati in: - hormoni morfogenetici si de crestere; - hormoni metabolici anergetici; - h. sexuali si de reproducere; - hormoni cromatici. Hormonii glandulari nesteroizi: 1. epifiza : este o evaginare a planseului diencefalului ce formeaza organul pineal cu o strust asemanatoare retinei fiind legata de SNC prin fibre nervoase in care frecventa potentialilor de actiune scade la excitatii luminoase. Indepartarea glandei pineale are ca urmare la pesti si amfibieni o lipsa a decolorarii tegumentului la intuneric. Secreta melatonina care determina decolorarea tegumentului la pesti si amfibieni. La mamifere dupa nastere, leg nervoase ale epifizei cu SNC dispar, melatonina jucand un rol

antigonadotrop. La om dupa 7, 8 ani epifiza involueaza, acest lucru avand loc odata cu debutul maturatiei sexuale. 2. Timusul: secreta hormonul de stimulare limfocitara prin care se activeaza limfocitele T. Acest hormon actioneaza numai la niv timusului in proc de diferentiere limfocitara. 3. Tiroida: formata din foliculi care secreta inspre interior un coloid ce contine tireoglobulina(proteina din care iau nastere hormonii tiroidieni.). la niv tiroidei, ionii de iod sunt preluati activ din sange cu ajutorul pompelor de sodiu/potasiu ATP-aza si este oxidat la atomii de iod care se vor lega de tirozina ce impreuna cu o glicoproteina formeaza tireoglobulina. Din tireoglobulina se formeaza tiroxina si triiodotironina, hormonii tiroidieni. Ei maresc consumuld e oxigen si produerea de caldura prin stimularea fosforilarii oxidative. Cresc metabolismul bazal la reptile, pasari, mamifere. Prezenta hormonilor asigura dezv normala a organismului. Lipsa lui produce piticism tiroidian cand este afectat SNC , dezvoltarea gonadelor, aparitia caracterelor sexuale secundare. Hipertiroidia produce boala Basedow(gusa exoftalmica, globi oculari mari, piele ingrosata, hipertermie, excitabilitate si iritabilitate crescute, instabilitate emotionala). Celulele parafoliculare ale tiroidei produc calcitonina un alt hormon care este un peptid format din 32 aminoacizi si care impreuna cu parathormonul secretat de paratiroide formeaza un cuplu reglator al calcemiei din sange. Calcitonina blocheaza fen de decalcifiere al oaselor prin inhibarea activitatii osteoplastelor din tesutul osos. Parathormonul secretat de paratiroide determina o scadere a fosfatilor in sange si o crestere a calcemiei. El este esential in mentinerea functiilor normale ale inimii in excitabilitatea si contractibilitatea musculaturii striate in excitabilitatea neuromusculara, iar la nivel intracelular intervine in fctiile sist mitocondrial. Hipofunctia sau rezectia totala a paratiroidelor duce prin reducerea pragului de excitabilitate a membranei neuronale si musculare la hiperexcitabilitate, tetanie si in final la moarte datorita scaderii calcemiei si cresterii fosforului. 4. Pancreasul endocrin: format din insule Langerhans, secreta 4 hormoni: insulina(celulele beta); glucagonul(celulele alfa), somatostatina STH(celulele delta) si polipeptid pancreatic secretat de celulele insulare. La pasari si amfibieni cel alfa le depasesc ca volum pe cele beta. Functia hormonilor secretati de pancreasul endocrin este in mare de depozitare a nutrientilor prelucrati prin absorbtie din tractusul digestiv sub forma de glicogen si trigliceride. O hipersecretie insulinica duce la scaderea glicemiei care la valori de sub 0,35 grame/l provoaca socul hipoglicemic care duce la disfunctii ale SNC si chiar intrarea in coma. Insulina induce formarea glicogenului in musculatura si in ficat, stimuleaza glicoliza celulare (arderile glucozei in celula), creste neosinteza lipidelor din hidrati de C si inhiba gliconeogeneza. Excesul de glucoza postprandial(dupa masa) este stocat in ficat sub forma de glicogen. El este redat circulatiei asigurandu-se constant glicemia. Insulina asigura si depozitarea aminoacizilor in proteine. Glucagonul este eliminat in circulatie prin exocitoza si determina reducerea nivelului plasmatic al ac grasi fiind produs in hipoglicemie(foamete sau inanitie). Glucagonul are efect antagonic insulinei este hiperglicemiant prin glicogenoliza hepatica. Activeaza lipoliza cu eliberarea acizilor grasi in sange.

Somatostatina este stimulata de cresterea niv cantitativ al glucozei, al a.ac. si ac grasi din sange inhiband motilitatea si secretia tubului digestiv. STH inhiba secretia de insulina si glucagon. Nivelul cantitativ al hormonilor pancreatici depinde si de actiunea somatotropinei care pe termen scurt reduce glicemia iar pe termen lung creste glicemia si stimuleaza cresterea si dezv org animal. Hormonii glandulari steroizi: Apartin unei grupe mari de compusi chimici larg raspanditi in lumea animala si vegetala. La originea hormon steroizi sta colesterolul care e secretat de ficat si organele de secretie interna. E un lant de 27 atomi de carbon care prin transformari intermediare da nastere la o serie de compusi steroizi. Dintre acestia fac parte : progesteronul: - este un important hormon sexual feminin ; dar si o serie de hormoni corticoizi, androgeni iar la insecte tot din colesterol ia nastere h ecvison. In sange h steroizi sunt transportati legati de o proteina iar inglobarea in celula se face cu ajutorul acesteia. In celula hormonul steroid se uneste cu o proteina receptor speciala formand un complex activ. Acest complex ia nastere in nucleul celular, acesta constituind locul de actiune a h steroizi care prezinta o inalta specificitate ptr anumite portiuni de ARN si ADN determinand transcriptia unor gene implicate in sinteza unor proteine specifice. Descompunerea h steroizi are loc preponderent la niv ficatului si elim lor se realiz fie pe cale renala fie prin bila. H corticoizi sun secretati la niv suprarenalelor , ei nu pot fi stocati insa prezenta lor este indispensabila vietii. Gl genitale au functie exocrina prin prod de gameti si o fct endocrina prin prod de hormoni sexuali. Acesti hormoni au un rol esential in aparitia, dezv, si mentinerea caracterelor sexuale primare si secundare, dar intervin deopotriva in metabolism si comportament. Testicolul endocrin secreta princip hormon andreogen respectiv testosteronul. Testosteronul induce aparitia caracterelor sexuale secundare precum coarnele la cerb, talia, musculatura mai dezv. sau vocea mai ingrosata la barbati. Testosteronul este indispensabil in spermatogeneza spermiogeneza. La adult determina aparitia dimorfismului sexual, a coloratiei nuptiale, a comport de reprod, iar la barbati aparitia libidoului si a potentei sexuale. Testosteronul influenteaza hematopoeza, are efect anabolizant, influent deasemeni SNC dand o mai mare agresivitate la barbati. Controlul sintezei de testost este realiz de catre hipotalamus si adenohipofiza prin intermediul hormonului foliculostimulator(FSH) si a horm luteinizant(LH). Ovarul endocrin: secreta 2 tipuri de h sexuali resp estrogeni si gestageni care impreuna cu alti factori determ dezv normala , primara si secund a caracterelor sexuale feminine. Ei au o actiunea multipla: - in ovar stimuland maturizarea foliculara. - La niv uterului stimuleaza proliferarea endometrului(foita interna a uterului). - Intervin in ingrosarea mucoasei vaginale, - faciliteaza trecerea spermatozoizilor spre ovare. - In sange creste capac de coagulare, - la niv sist osos reduc cresterea in lung a oaselor. - subtiaza si creste elasticitatea tegumentului - au influente asupra comportamentului sexual, social, psihic.

Hormonii gestageni sunt secretati de corpul galben, princip h fiind progesteronul, care mai e secretat si de placenta , iar la barbat de corticosuprarenala. Progesteronul are rol in pregatirea tractusului genital feminin ptr nidarea zigotului fecundat. In uter progesteronul intretine dezv embrionara a fatului, iar impreuna cu prolactina induce dezv gl mamare. Hormonii hipofizari: Hipofiza sta la baza diencefalului fiind constituita din 2 parti distincte histologic si functional. Adenohipofiza e la origine o invaginare a diencefalului si neurohipofiza care face parte din planseul diencefalului. Adenohipofiza prezinta un lob anterior si unul intermediar, iar neurohipofiza(lobul posterior hipofizar) prez leg nervoase cu hipotalamusul prin tractusul hipotalamo-hipofizar. Adenoh secreta un hormon numit protehormon ce actioneaza deregula asupra gl endocrine periferice. Din grupul acestui protehormon fac parte gonadotropinele care stimuleaza functia organismelor de reproducere, somatotropinele h de crestere STH care actioneaza asupra gl tiroide si a corticosuprarenalelor . Sist hipotalamo-hipofizar produce o serie de hormoni specifici numiti neurohormoni care ajung la niv neurohipofizei de unde vor fi eliberati in sange. Dintre acestia fac parte: Tireoglobulina secretata in creierul tuturor vertebratelor si stimuleaza secretia si excretia de tireostimulina la niv adenohipofizei, somatostatina, inhiba excretia de h de crestere gonadoliberiene, inhiba secretia de h foliculo-stimulant si h luteinizant. Neurohipofiza desi nu prezinta in struct celulei glandulare secretorii este considerata gl endocrina , ea contine numeroase fibre amielinice, neuroni si vase de sange. Dintre h secretati de neurohipofiza fac parte: vasopresina , are efect vasoconstrictoare si sntidiuretice fiind consid un h antidiuretic; ocitocina , ce intervine in contractia musculaturii uterului in timpul expulsiei fetale, asigura si mentine lactatia precum si contractia musculaturii gl mamare. Lobul intern hipofizar secreta un hormon numit melanocitostimulator care influenteaza cresterea sintezei de melanina determinand pigmentarea tenului. Comunicarea neuronala: Sist nervos coord activ tuturor ap si sist de organe: activeaza muschii ptr miscare; controleaza secretia glandelor; regleaza frecventa respiratiei; implicat in reglarea si modelarea multor procese fiziologice. Baza structurala prin care SN isi indeplineste functiile o reprezinta neuronii celule specializate in transm rapida a inform prin conducerea impuls electrice, secretia si eliberarea de neurotransmitatoti. Impulsurile electrice se propaga de-a lungul fibrei nervoase spre zona ei terminala unde initiaza o serie de evenimente ce declanseaza aliberarea de neurotransmitatori chimici. Eliberarea mediatoare chimica are loc la niv unor struct speciale in zona de contact sinaptic dintre 2 celule nerv. Propagarea potentialului de actiune, eliberarea mediatorilor chimici si activarea receptorilor membr post-sinaptice constituie mecanisme prin care neuronii comunica si cu organele efectoare(muschi, glande) sau cu org receptoare. Neuronul are o struct inalt specializata ptr receptionarea si transm inform. Dpdv structural neuronul prez un corp celular (soma) si numeroase prelungiri din care unele scurte si ramificate numite dendrite si o prelungire unica deregula mai lunga si ramificata terminal numita axon. Dpdv functional partile compon ale neuronului se grupeaza in 3 reg: O reg receptoare specializata ptr receptionarea si procesarea inform reprezentate de dendrite si corpul celular. La niv sinapselor ca zona de comunicare interneuronala,

membr plasmatica a dendritelor si a somei reprez compon post sinaptica si este dotata cu recept specifici ptr neurotransmitatori. Membrana regiunii receptoare poseda f putine sau chiar deloc canale ionice; prin urmare pragul de depolarizare este mare si deobicei aici nu se formeaza potentiale de actiune. Prin urmare excitantul genereaza doar potentiale locale care codifica inform in amplitudine direct proportionala cu intens stimulului. Regiunea conducatoare: care face leg intre reg receptoare si cea efectoare a neuronului. Ea este reprez de prelungirea axonica de la locul in care aceasta iese din corpul celular pana la arborizatia terminala. Membr plasmatica a axonului la locul de iesire din corpul celular prezinta numeroase canale ionice prin urmare in aceasta zona ia nastere potentialul de actiune care se propaga pana spre capatul terminal al axonului. Regiunea efectoare: reprez de butonii terminali ai axonului care in cazul comunicarii cu un alt neuron sau cu o cel efectoare joaca rol de componenta presinaptica. Inf propagata de-a lungul reg conducatoare sub forma potentialului de actiune ajunge in reg efectoare unde este recodificata in semnal ch si transmisa in aceasta forma reg receptoare a neuronului urmator. Cele 3 reg ale neuronului prezinta particularitati structurale diferite perfect adaptate functiei. Corpul celular este invelit de o membr plasmatica subtire(neurilema) care este selectiv permeabila ptr ioni si polarizata electric. Axonul numit si fibra nervoasa conduce influxul nervos sub forma cailor de conducere ascendente si descendente din SNC sau sub formeaza nervii periferici. Spre deosebire de dendrite, axonii sunt ramificati numai la capatul distal unde formeaza arborizatia terminala. Fiecare ramif a arborizatiei se termina cu un buton terminal. Axoplasma este strab pe toata lungimea sa de neurofibrile care patrund si in butonul terminal. Axolema este invelita de 3 teci: teaca de mielina, teaca Schwann si teaca lu Henle. Teaca lui Henle se afla la ext , este de natura conjunctiva si asigura nutritia si protectia neuronului. Sub ea se gaseste teaca lui Schwann formata din celule gliale care adera la axolema si se rasucesc in jurul axonului. Teaca de mielina are rol izolator electric fiind situat in jurul axolemei si este produsa de cel Schwann. Ea are struct lipoproteica fiind de fapt o repliere a membr celulelor Schwann care se rasucesc in jurul axonului. Fibrele nervoase care poseda teaca de mielina bine dezv se numesc fibre mielinice la niv lor influxul nervos este condus cu viteza mare. La fibrele amielinice teaca de mielina nu se formeaza. Prin urmare viteza de conducere a influxului nervos este mai mica. 2 celule Schwann invecinate nu se ating. Intre ele exista un spatiu numit strangulatie sau nod Ranvier la niv caruia mielina lipseste. Strangulatiile Ranvier permit conducerea saltatorie a influxului nervos si formarea colateralelor axonului, cu rol important in stabilirea conexiunilor interneuronale multiple. Nevertebratele au numai fibre amielinice. Teaca de mielina este specifica vertebratelor si atinge dezv maxima la mamifere. S-a constatat experimental ca embrionii mamiferelor sunt sensibili la excitanti sonori. La embrionul uman la 3 luni de la fecundare incep sa se mielinizeze fibrele nervoase ale cailor somestezice(auditive apoi cele ptr tact si durere). Observatiile au aratat ca la acei copii la care li se canta in vaita intrauterina vor fi mai veseli si vor avea SN mai echilibrat. La mamifere caile motorii se mielinizeaza mai tarziu . in uter miscarile fatului fiind reduse. La sp la care puii incep sa se deplaseze la scurt timp dupa nastere mielinizarea caii motorii este timpurie. La om fibrele motorii secreta teaca de mielina din a 2a luna de dezv extrauterina. Mai intai incepe mielinizarea cailor extrapiramidale apoi a celor

piramidale (voluntare), procesul finalizandu-se in jurul varstei de 2 ani cand copilul are deja un mers sigur. Dpdv al nr de prelungiri neuronii pot fi : Unipolari astfel sunt intaln in cortexul cerebelos. Pseudounipolari: cu o singura prelungire axonica intalnita in ganglionii spinali. Neuronii bipolari : doua prelungiri: axonul si o dendrita fac parte cel olfactive sau neuronii bipolari din retina. Neuronii multipolari : axon si multe dendrite intalnite la niv retinei, la niv bulbilor olfactivi. Se mai gasesc in cortexul motor. Dpdv functional neuronii pot fi impartiti in 3 clase: senzitivi(aferenti), motori(eferenti), intercalari. Cei aferenti duc informatia de la tesuturi sau organe la SNC. Cei motori duc inf de la SNC la cel efectoare din muschi si glande. Cei intercalari fac leg dintre cele 2 cat de mai sus. Functionalitatea sist nervos se bazeaza pe 3 proprietati fundamentale ale neuronilor: 1. excitabilitatea 2. conductibilitatea 3. regenerescenta si degenerescenta neuronilor. 1. Excitabilitatea neuronilor: Fluidul intracelular al cel vii citosol: are o consistenta f diferita de a lichidului extracelular. Conc potasiului si a fosforului este mai mare in inter celulei decat in exteriorul ei. Ptr Na, Ca, Cl situatia este inversa. Aceste situatii sunt necesare ptr funct normala a unor enzime intracelulare dar si a unor procese de sintezasinteza proteica d ela niv ribozomilor. Aceste diferente de conc sunt create si mentinute de membr celulara prin stabilirea unor bariere de permeabilitate in jurul citosolului. Membr celulara are permeabilitate selectiva. Ea poseda mecanisme(canale ionice, pompe ionice, proteine transportoare) care ajuta unele molecule sa strabata bariera membranara in vederea indeplinirii de catre celula a functiilor sale specifice. Excitabilitatea este propr funamentala a oricarei cel vii de a reactiona la actiunea unui stimul prin modif permeabilitatii ionice a membr sale plasmatice si generarea unui potential electric. La niv de organ efector reactia de raspuns se traduce prin secretie glandulara, contractii musculare etc. toate celulele vii sunt excitabile dar gradul lor de excitab este adaptat structurii lor functionale. 1. celula cea mai excitabila este neuronul. De rapiditatea sa de reactie chiar si la stimuli cu intensit mica depinzand capacit de integrare si coordonare a organismului. 2. fibra musculara striata, muschii fiind cei care trebuie sa fie capabili de rasp contractiile rapide si precise apoi urmeaza fibra musc de tip cardiac si fibra musc netede. Cel mai putin excitabile sunt hepatocitul, celulele tesutului conjunctiv si cel osoase. Ptr a avea calitatea de stimul al trebuie sa se supuna legilor generale ale excitabilitatii: a. Ptr a produce o reactie excitatul trebuie sa aiba o anumita val minima numita intersitate prag sau intens liminala. b. Stimulii subliminali produc doar reactii locale la niv membranar care nu se transmit mai departe sub forma potentialului de actiune. Daca stimulii subliminali actioneaza repetat si cu o frecv care sa permita insumarea lor, ei pot genera o reactie din partea celulei sub forma unui potential de actiune. c. La niv unei singure cel sau a unei unitati functionale un stimul liminal produce o reactie maximala iar un stimul sup ca intensitate produce aceiasi reactie ca si excitantul liminal: legea totul sau nimic.

d. Ptr a evita adaptarea struct vii fata de variatia unei forme de energie, stimulul trebuie sa actioneze cu o anumita bruschetze ptr a produce o reactie. e. Excitarea repetata cu un stimul de aceasi natura, atrage dupa sine modif temporara a gradului de excitabilitate al celulei fata de acel stimul. f. Reactia de rasp la un stimul nu apare instantaneu ci dupa un anumit interval de timp(in general scurt) necesar desfasurarii proceselor fizico-chimice declansate de stimuli. Potentialul membranar de repaus (PMR) n conditii de repaus, toate celulele au o diferenta de potential ntre fata externa si cea interna a membranei, cu fata externa ncarcata pozitiv si fata interna ncarcata negativ. Acesta este potentialul membranar de repaus (PMR). Potentialul de actiune (PA) Potentialul de actiune este o modificare locala (apare la locul de actiune al unui stimul asupra membranei celulare) si rapida a potentialului membranar, putnd dura chiar numai 1 ms, timp n care potentialul de membrana se poate modifica cu 100 mV si membrana se poate repolariza, refacnd PMR. Numai celulele nervoase, musculare si unele celule glandulare, au membrane plasmatice capabile de a produce PA. Aceste membrane se numesc excitabile, iar proprietatea lor de a produce PA se numeste excitabilitate. n cadrul sistemului nervos, informatia poate circula n organism la distante mari, sub forma PA. 2. Conductibilitatea: Reprezinta proprietatea axonului de a conduce la distanta PA generat, n conul axonic, de un stimul liminal sau supraliminal. n conditii normale, PA este generat ntr-o portiune excitabila a membranei, din apropierea zonei de membrana inexcitabila care are rolul de a receptiona stimulii. Locul de initiere a PA este conul axonului. n fibrele amielinice, propagarea PA se face din aproape n aproape (pas cu pas), fiecare "pas" implicnd o depolarizare si o repolarizare, cu toate fazele pe care acestea le presupun. Viteza de conducere a PA de-a lungul unei fibre nervoase este determinata de diametrul fibrei si de prezenta sau absenta mielinei si este influentata de temperatura si de vrsta organismului. Viteza cu care este condus PA printr-o membrana excitabila este determinata de lungimea portiunii de membrana pe care PA o poate aduce la pragul de depolarizare. Aceasta distanta sta sub incidenta a doi factori: diametrul fibrei si prezenta sau absenta tecii de mielina. Cu ct diametrul fibrei nervoase este mai mare, cu att viteza de conducere a PA creste, deoarece rezistenta electrica opusa curgerii curentului scade. n fibrele mielinice, viteza (m/s) este egala cu de 6 ori diametrul fibrei (mm), iar n fibrele amielinice, viteza de conducere este egala cu patratul diametrului fibrei. Aceasta modalitate de a spori viteza de propagare a PA este caracteristica nevertebratelor, nsa poate fi ntlnita si la vertebrate, n cazul unor axoni lipsiti de mielina, dar al caror specific functional reclama viteza mare de conducere a influxului nervos. Proprietatea de izolator electric al tecii de mielina sporeste mult eficienta transmiterii PA de-a lungul axonului. n fibrele amelinice, curentul ce se propaga din zona membranara ce are canalele de sodiu deschise spre zonele nvecinate este diminuat prin pierderile (scurgerile) transmembranare de sarcini electrice. Dupa un parcurs relativ scurt de-a lungul axolemei,

curentul devine asa de slab nct nu mai poate deschide canalele de sodiu voltajdependente din membrana adiacenta. Acest neajuns este contracarat, la vertebrate, de prezenta tecii de mielina si de ntreruperile stratului izolator mielinic ntre doua celule Schwann, la nivelul nodurilor Ranvier. Nodurile Ranvier joaca rolul unor stabilizatori de tensiune, care amplifica curentul dupa parcurgerea unui segment internodal; energia necesara este furnizata de mitocondriile concentrate n aceasta regiune. Distanta dintre noduri este un factor important pentru buna functionare a unei fibre nervoase. n dezvoltarea sistemului nervos, a fost selectionata varianta evolutiva cu noduri Ranvier suficient de departate pentru a asigura o viteza maxima de propagare a PA cu cheltuieli energetice minime, si n acelasi timp suficient de apropiate pentru a face posibila depolarizarea prag la nodul urmator. Prezenta mielinei si a nodurilor Ranvier creste viteza de conducere si scade cheltuielile energetice, deoarece procesele de depolarizarerepolarizare nu mai au loc n fiecare punct succesiv al axolemei, ci doar la nivelul nodurilor. n consecinta, necesarul de ATP este mai mic si mitocondriile consuma mai putin substrat energetic si mai putin oxigen dect n fibrele amielinice. Consecintele demielinizarii neuronilor: Axonii conduc corect influxul nervos, chiar la o rata de formare a PA de cteva sute pe secunda. ntr-un axon mielinizat, cantitatea de curent generat ca urmare a unui stimul la un nod este de 5-7 ori mai mare dect curentul necesar pentru a excita nodul urmator (acesta este factorul de siguranta). Situatia este cu totul alta n maladiile care se caracterizeaza prin pierderea nvelisului mielinic al axonilor. Aceasta se produce n diabet si poate, de asemenea, sa apara ca o consecinta a alcoolismului, dar cea mai frecventa boala nsotita de demielinizare este scleroza multipla. Aceasta este o boala autoimuna n care se produce un atac imunologic ndreptat de organism asupra partilor mielinizate ale propriului sistem nervos. n axonii mielinizati, propagarea PA se datoreaza canalelor voltaj-dependente de sodiu, situate la nivelul nodurilor Ranvier. Pierderea mielinei duce la cresterea cantitatii de curent care se pierde prin membrana fibrei. Prima consecinta este cresterea timpului necesar pentru a aduce nodul urmator la pragul de depolarizare, deci viteza de conducere a PA scade. Pe masura ce demielinizarea progreseaza, pierderile de curent cresc si la un moment dat nu va mai fi suficient curent pentru a depolariza nodul urmator, deci conducerea se va bloca. Blocarea conducerii ntr-un grup de neuroni motori are drept consecinta paralizarea muschilor pe care acestia i controleaza; Chiar si numai ncetinirea conducerii poate avea consecinte profunde, deoarece procesarea informatiei n SNC depinde de multe ori de secventierea temporala a semnalelor primite. Efectele demielinizarii releva importanta cruciala a conducerii normale, spatiale si temporale, a influxurilor prin sistemul nervos. Transmiterea informatiei n centrii nervosi: Sinapsa neuro-neuronala este o formatiune specializata dintre 2 neuroni, prin care activitatea electrica a unui neuron [presinaptic] influenteaza activitatea electrica a altui neuron [postsinaptic]. Legaturi sinaptice se pot stabili si ntre neuroni si organe efectoare (muschi si glande), caz n care sinapsele se numesc neuro-efectoare.

Din punct de vedere anatomic, sinapsa include o portiune din neuronul presinaptic, o portiune din neuronul postsinaptic si spatiul celular dintre cele doua celule nervoase. Cnd este activa, sinapsa poate modifica, n sens excitator sau inhibitor, activitatea electrica a neuronului postsinaptic. Gradul de excitabilitate al unui neuron postsinaptic, la un moment dat, este dat de numarul sau de sinapse active din acel moment, precum si de proportia dintre sinapsele excitatoare si inhibitoare. Deoarece iesirea unui neuron reflecta nsumarea tuturor intrarilor care ajung la neuron sub forma impulsurilor excitatoare si inhibitoare, neuronii functioneaza ca integratori. Pe aceasta proprietate se bazeaza functionarea sistemului nervos si rolul sau de mecanism integrator si reglator al tuturor aparatelor si sistemelor organismului. Structura functionala a sinapsei: Desi exista o mare varietate de sinapse, din punct de vedere a formelor si dimensiunilor partilor componente, toate prezinta cteva caracteristici de baza: componenta presinaptica este reprezentata de unul dintre butonii terminali ai axonului neuronului presinaptic. Membrana presinaptica (portiunea din membrana butonului terminal care este implicata n sinapsa) poseda o retea de filamente care poate conduce veziculele cu neurotransmitatori spre situsurile active ale membranei, unde ele pot fuziona cu aceasta. componenta postsinaptica este reprezentata de dendrita sau de soma sau, n unele cazuri, de o portiune din axonul neuronului postsinaptic. Mambrana acestei parti a neuronului poarta numele de membrana postsinaptica. Aceasta are o structura foarte diferita de cea a membranei presinaptice. fanta sinaptica este un spatiu extracelular, cu o largime de 30 - 50 nm, care separa componenta presinaptica de cea postsinaptica. n cazul sinapselor chimice, acest spatiu este suficient de mare pentru a prezenta rezistenta electrica si a mpiedica trecerea influxului nervos, direct de la o celula la alta. Deosebirile de structura dintre membrana pre- si postsinaptica (membrana presinaptica nu are receptori conectati la canale ionice ligand-dependente, iar componenta postsinaptica nu contine vezicule cu mediator chimic) duce la o polarizare functionala, adica transmiterea influxului nervos se poate face ntr-un singur sens, de ia componenta pre- la cea postsinaptica. Importantele diferente functionale dintre sinapsele din sistemul nervos somatic, sinapsele neuro-musculare ale musculaturii scheletice si sinapsele neuro-efectoare din SNV rezida n deosebirile de structura functionala. n SNC, suprafata de membrana neuronala care participa la realizarea unei sinapse este relativ mica. Zeci sau chiar sute de sinapse trebuie sa contribuie la depolarizarea membranei postsinaptice pna la prag, pentru a se putea genera un PA. n SNV, neuronii eferenti patrund n organele efectoare si elibereaza molecule de mediator chimic dintr-o serie de dilatatii sau varicozitati. Distributia larga a receptorilor face ca membrana postsinaptica sa fie sensibila nu numai la mediatori chimici ci si la hormoni, care pot fi molecule similare sau chiar identice mediatorilor, aduse de snge (ex. adrenalina si noradrenalina, care sunt mediatori ai sinapselor neuro-efectoare n SNV simpatic si hormoni ai glandelor medulosuprarenale). Clasificarea sinapselor poate fi facuta dupa criterii structurale si functionale:

1. Din punct de vedere structural sinapsele pot fi: a. neuro-neuronale, cnd se realizeaza ntre doi neuroni sau ntre un neuron si o celula a unui organ efector. Acest tip se sinapsa poate fi de mai multe feluri: - axo-dendritica, cnd componenta postsinaptica este o dendrita; - axo-somatica, cnd componenta postsinaptica este reprezentata de membrana corpului celular; - axo-axonica, cnd axonul presinaptic se termina pe axolema sau chiar pe un buton terminal al neuronului postsinaptic; b. neuro-terminale sau neuro-efectoare. 2. Din punct de vedere functional, sinapsele pot fi clasificate, dupa mecanismul de transmitere a influxului nervos, n: a. sinapse chimice, la nivelul carora mesajul electric este recodificat ntr-o forma chimica si astfel ajunge la neuronul postsinaptic; b. sinapse electrice, prin care PA se transmit neuronului urmator ca atare, fara mediatie chimica. 3. Dupa natura starii generate la nivelul membranei postsinaptice, sinapsele pot fi: a. excitatoare, cnd reactia componentei postsinaptice, la mediatorul chimic, este o depolarizare urmata de generarea unui nou PA; b. inhibitoare, cnd modificarea de potential electric n membrana postsinaptica este o hiperpolarizare si nu se genereaza un nou PA. Transmiterea sinaptica: Functionarea sinapselor chimice : Presupune traducerea PA n semnal chimic la nivelul componentei presinaptice, transmiterea n aceasta forma la componenta postsinaptica, urmata de regenerarea PA n neuronul postsinaptic. Eliberarea mediatorului chimic din componenta presinaptica ncepe odata ce la membrana butonului terminal ajunge PA condus de-a lungul axonului neuronului presinaptic. Receptorii, specifici pentru un anumit mediator, se pot ncadra n una din urmatoarele doua categorii: receptori care fac parte din nsasi structura canalelor ionice; receptori care sunt cuplati cu canalul ionic printr-o proteina G si un sistem al celui de-al doilea mesager. Functionarea sinapselor electrice: Sinapsele electrice sunt regiuni functionale n care membranele celor doi neuroni sunt foarte apropiate si legate prin canale membranare de sodiu, caracteristice jonctiunilor celulare gap. Sinapsele electrice, spre deosebire de cele chimice, permit trecerea influxului nervos n ambele sensuri, neexistnd deosebiri structurale majore ntre cele doua componente sinaptice. Sinapsele electrice sunt caracteristice sistemului nervos al nevertebratelor si cea mai importanta functie a lor este sa sincronizeze neuronii care, n mod normal, sunt activati deodata. La vertebrate, se gasesc n organele electrice ale unor pesti sau ntre neuronii care activeaza n mod sincron aripioarele pectorale la pestii zburatori, dar si la vertebratele superioare si chiar la om, n nucleii vestibulari din bulb, unde se cer reactii nervoase foarte rapide, necesare mentinerii sau restabilirii pozitiei corpului n spatiu. Mediatori chimici excitatori si inhibitori. Neuromodulatori:

Anumiti mesageri chimici eliberati de neuroni produc n acestia reactii care nu pot fi ncadrate n categoria potentialelor postsinaptice excitatoare (PPSE) sau inhibitoare (PPSI). Pentru a desemna aceste efecte complexe se foloseste termenul de modulare, iar substantele care le determina, neuromodulatori. Distinctia clara dintre mediatori chimici si neuromodulatori este foarte greu de facut, deoarece anumiti neuromodulatori sunt sintetizati de neuronul presinaptic si eliberati mpreuna cu mediatorii chimici. De multe ori, neuromodulatorii modifica reactia celulei postsinaptice la mediatorul chimic specific, amplificnd sau diminund activitatea sinapsei. n timp ce mediatorii chimici actioneaza asupra canalelor ionice, neuromodulatorii produc n neuron modificari biochimice, ceea ce duce, n final, la modificari de potential membranar. n sistemul nervos actioneaza o mare varietate de mediatori chimici si de neuromodulatori. Mai mult, o substanta poate actiona ca mediator chimic ntr-o regiune a creierului si ca neuromodulator n alta regiune. Pna n acest moment au fost identificate o serie de clase de mediatori chimici si neurotransmitatori, dupa cum urmeaza: Acetilcolina (ACh); Aminele biogene; ? Aminoacizii; Neuropeptidele; Diverse alte categorii de substante. Acetilcolina (ACh) este din colina si acetil coenzima A, n citoplasma butonilor terminali, fiind depozitata n vezicule sinaptice. Acetilcolina este un mediator foarte important pentru caile eferente ale sistemului nervos periferic si, de asemenea, este prezent n SNC. Corpurile celulare ale neuronilor colinergici sunt localizate n arii relativ restrnse ale creierului, dar axonii lor au o raspndire foarte larga. Cnd neuronii colinergici din creier nu mai functioneaza normal se instaleaza boala Alzheimer, o degenerare nervoasa care este legata de vrsta, afectnd 10-15% din populatia trecuta de 60 de ani. Boala este asociata cu o diminuare a eliberarii de ACh n anumite zone ale creierului si o pierdere a functiei neuronilor postsinaptici care, n mod normal, raspund la ACh. Consecintele sunt: ncetinire mentala, dificultati n perceptie si vorbire, confuzie, pierderea memoriei. Aminele biogene: mai comune amine biogene sunt: dopamina, noradrenalina, serotonina si histamina. Adrenalina, desi este tot o amina biogena, nu este un mediator chimic raspndit ci, ea ndeplinindu-si functiile mai curnd ca hormon al medulosuprarenalei. Dopamina (DA), noradrenalina (NA) si adrenalina (A) mai sunt numite catecolamine. Catecolaminele se sintetizeaza din aminoacidul tirozina si, n functie de enzimele prezente n butonul terminal al axonului, mediatorul chimic sintetizat va fi una dintre cele 3 catecolamine. Noradrenalina (NA), pe lnga rolul sau n mediatia sinaptica din sistemul nervos vegetativ simpatic, functioneaza ca neurotransmitator si n SNC. Catecolaminele sunt implicate n controlul miscarii (mai ales dopamina), starilor afective, atentiei si al raspunsurilor endocrine, cardiovasculare etc. Serotonina este sintetizata din triptofan, un aminoacid esential. Functioneaza mai ales ca neuromodulator si este produsa n special de neuroni din trunchiul cerebral, care-si trimit axonii spre numeroase alte arii ale SNC. Serotonina are efect excitator asupra cailor motorii si efect inhibitor asupra cailor senzitive. Activitatea neuronilor serotoninergici este minima sau absenta n timpul somnului si maxima n starile de veghe si de alerta,

cnd creste reactivitatea motorie si mpiedica sistemele senzoriale sa nregistreze stimuli care pot distrage atentia. Sistemul nervos contine doar 1-2% din ntreaga cantitate de serotonina din organism, aceasta fiind prezenta n multe alte tipuri de celule precum trombocitele, anumite celule din mucoasa digestiva etc. Aminoacizi mediatori chimici Constituie cea mai abundenta grupa de neurotransmitatori n SNC. Aspartatul si glutamatul sunt cei mai importanti mediatori excitatori, iar acidul gama aminobutiric (GABA), care nu este propriu-zis un aminoacid, dar se sintetizeaza din acidul glutamic, este cel mai important inhibitor. Este att de raspndit nct se crede ca majoritatea neuronilor din SNC au receptori pentru GABA. Neuropeptidele se compun din doi sau mai multi aminoacizi legati prin legaturi peptidice. Au fost identificate peste 50 de neuropeptide sintetizate n sistemul nervos, dar pentru majoritatea acestora nu se cunoaste nca rolul fiziologic. Neuropeptidele se sintetizeaza n mod diferit de ceilalti mediatori chimici, care sunt produsi n butonii terminali, pe cai metabolice scurte si care solicita participarea unui numar mic de enzime. Neuropeptidele sunt derivate din molecule precursoare mari care nu au activitate biologica. Sinteza acestor precursori este controlata de ARNm, care exista numai n corpul celular si la baza dendritelor, la o distanta considerabila de butonul terminal al axonului, unde polipeptidele sunt eliberate. Unele neuropeptide, ca endorfinele, dinorfinele si encefalinele, se bucura de mult interes din partea cercetatorilor, nca de la descoperirea lor, deoarece receptorii pentru ele sunt locul de actiune al unor droguri opioide, ca morfina si codeina. Pna n prezent, niciuna dintre functiile encefalinelor nu a fost concret demonstrata, dar exista unele dovezi ca ar avea rol n reglarea durerii, n comportamentul alimentar, n reglarea centrala a functiei aparatului cardiovascular si n dezvoltarea celulara. Exista cel putin trei tipuri de receptori care reactioneaza la encefaline, avnd localizari discrete la nivelul SNC, n zone legate de integrarea informatiilor dureroase si emotionale. Substanta P este un alt neuropeptid care functioneaza ca mediator chimic pentruneuronii aferenti ce transmit informatii senzoriale la SNC si se pare ca este implicat n transmiterea stimulilor nociceptivi. Functia integratoare a sistemului nervos: Sistemul Nervos Vegetativ: SN la vertebrate se imparte in 2 mari supraunitati. SN somatic (SNS) si SN vegetativ (SNV). SNS asigura comunic aferenta si eferenta cu mediul specific. Prin partea senzoriala acesta preia inf din mediu , le transmite, prelucreaza si stocheaza determinand anumite reactii si comportamente fata de mediul de viata. SNV regleaza activ organelor interne cum ar fi: respiratia, digestia, circulatia, excretia, reproducerea etc. Le integreaza intr-un tot unitar formand sist de reglare a mediului intern. Cele 2 sist sunt intr-o stransa interdependenta atat dpdv morfoanatomic cat si functional. Totusi in evolutie SNS a evoluat mai rpd, s-a dezvoltat si diferentiat mault mai mult decat SNV. Dpdv morfologic SNV prezinta o organizare asemanatoare cu cea a SNS avand o parte centrala constituita din centrii vegetativi situati in encefal si maduva si o parte periferica form din cai aferente senzitive si cai eferente motoare. Ca si SNS, SNV opereaza prin interm actelor reflexe. Substratul anatomic al reflexelor vegetative simpatice si parasimp este reprez de arcul reflex.

Natura mediatorilor chimic implicati in transmiterea inform din cadrul SNV amintim: Acetilcolina- este cel mai rasp mediator chimic ptr SNV si SNS. Caracteristic prin placile motorii din musculatura scheletica, ptr toate sinapsele veget ganglionare, simpatice si parasimp. Noradrenalina eliberat la sinapsele neuroefectoare ale fibrelor postganglionare sinaptice. Efectele veg diferite obtinute la niv org interne prin stimularea simpatica si parasimp depind de natura mediatorului chimic, de tipul celulelor receptoare cat si de tipul rec prezenti pe membr celulelor efectoare. Medulosuprarenala este un ganglion simpatic transf. (neuronii postgangl si-au pierdut prelungirile devenind celule secretoare). Ea apartine SNV simpatic. Noradrenalina produsa si secretata de medulosuprar. are efecte aproape identice cu ale SNS doar ca durata de actiune este de 10 ori mai mare. Cele mai multe tesuturi si organe au o inervatie dubla respectiv simpat si parasimp. Cele 2 comp ale SNV provoaca efecte opuse.- la niv branhiilor, sist digestiv, inima, vezica urinara, org sexuale. Foarte rar sunt sinergice(gl salivare). Cand sist vegetative au efecte sinergice ele actioneaza asupra unor efectori diferiti. In general activ globala a parasimp are caracter principal anabolic de asimilare, deci un rol in acumularea si pastrarea energiei in organism. Caracteristice somnului si digestiei mai mult decat functi. de chletuiala a acestora. Activ globala a simp are in general un rol catabolic de eliber si consumare de energie, de punere a org in stare de aparare fata de schimburile produse in mediul extern pregatind org ptr reactiile de fuga si lupta. SN simpatic pune la dispozitia org in conditii de stres o cant suplimentara de energie dar chiar si in organele cu dubla inervatie. Simp si parasimp nu prez aceiasi valoare si importanta functionala. Pregatirea organismelor ptr situatia de fuga si lupta: este realizata prin stimularea simpatica a tuturor organelor, cu exceptia celor sexuale; in acelasi timp medulosuprarenala (MSR) varsa in sange cant sporite de adrenalina. Acest rasp generalizat este coordonat de hipotalamus care actioneaza la randul sau pe baza impulsurilor venite de la sist limbic si neocortex. Concomitent cu stimularea simp , hipotalam realiz si inhibarea controlului parasimp in organele cu dubla inervatie. Apar o serie de modificari fiziologice precum: la nivelul apar cardiovascular stimularea simp a inimii si a vaselor sangv duce la cresterea pres sangelui ca urmare a cresterii fortei si frecventei contractiilor cardiace, creierul reprez un teritoriu vascular la care nu apar modif fiziologice, beneficiind astfel de un aport de O si glucoza chiar si in timpul unei stimulari simpatice. La niv ap respirator: rasp cererii crescute de O specifice unei activ musculare intense. Acest lucru se realiz prin cresterea ratei respiratorii si bronhodlatatiei. Desi stimularea simpatica a gl salivare are ca efect reducerea vol de saliva, in cazul stimul parasimp aceasta este mai bogata in mucus si astfel asigura lubrefierea cavit bucale chiar si in conditiile de hiperventilatie. Globul ocular: in timpul react de fuga sau aparare globul ocular este adaptat ptr vederea la distanta si ptr un camp vizual mai larg. Acest lucru se realiz prin contractia dilatatorului pupilar ca urmare a stimularii simpatice. Pielea detine un rol import in mentinerea constanta temp corpului. Gl sudoripare stimulate de simpatic isi maresc

secretia apoasa participand la termoliza. Frica poate genera reflexe simpat caracter situatiei de fuga sau lupta, dar nu include obligatoriu un rasp motor muscular. In acest caz la niv tegumentar este evidenta vasoconstrictia insotita de transpiratie rece, pielea de gaina ca urmare a piloerectiei. Rolul formatiei reticulate in integrarea si reglarea functiilor vegetative: Formatia reticulata e o struct de asociatie ce primeste atat aferentele exteroceptive si proprioceptive cat si cele visceroceptive. Este un import centru de integrare si coordonare a sist vegetativ. La niv ei se gasesc o serie de centri vitali: centri resp si vasomotori ai tusei, ai vomei etc. Actiunea de reglare a acestor centri veget se realiz prin fascic descendent, reticulospinal ale caui fibre fac sinapsa cu neuronii veget medulari. Invatare si memorie: Org uman este bombardat in permanenta de un aflux impresionant de stimuli. SNC dispune de mecanisme care sa reduca afluxul informational. Numai 1% din inform percepute constient sunt selectate ptr a fi memorate, restul fiind uitate. Selectia si uitarea sunt 2 mecanisme care protej creierul de supraincarcare informationala. Nu se poate face o lista a stimulilor care pot fi memorati. Memorarea lor depinde de: semnificatia stimulilor, repetarea acestora, atentia buna, capacitatea de raportare la un material insusit anterior. Informatia conservata in SN trebuie sa lase o urma in neuron numita engrama. Engramele nu raman izolate si se organiz in legaturi si sist de leg. Reflex conditionate. Pastrarea engramelor este dependenta de calitatea pastrarii, adica de gradul in care ele vor fi evocate. Se disting engrame ptr timp scurt, mediu si lung. Engramele consolidate cu mult timp in urma sunt mai bine fixate spre deosebire de cele recente care sunt mai slab consolidate. Asemeni altor proc cerebrale, memoria presup o activ nervoasa ampla, nu se poate vorbi de o stricta localiz a memoriei si nici de neuroni special adecvati acesteia. Exista mai multe reg cerebrale implicate in acest proces. La om lobii frontali si temporari detin roluri import in mecanisme de memorie. Lezarea scoartei prefrontale detrmina pierderea capacit de concentrare si de urmarire. Pers resp are dificultati in fixarea atentiei, fuag de idei, instabilitate emotionala, fantezii puerile. Lobii temporari s-au dovedit a fi cei mai mari depozitari de engrame. Dupa extirparea lor, dispar din memorie evenimentele din ultimele 6 zile deoarece se impiedica stocarea unor inform recente. Lobul temporar trebuie consid ca o reg din care inf recenta este transfer si depozitata in alte zone. In mecanismul de memorare intervin si lobii occipitali. Intre memorie si invatare este greu de stabilit o demarcatie neta. Actualmente este unanim acceptata parerea ca memoria este o trasatura esentiala a oricarui proces de invatare. Invatarea este o activ complexa in care sunt implicate pe langa memorizare si alte procese cerebrale. In timp ce invatarea este un proces formativ cu efecte modelatoare asupra memoriei, memoria este un proces prin excelenta de cunoastere. Fara invatare si memorie n-ar supravietui nici indivizii nici speciile. Nu se cunoaste cu exactitate daca invatarea este infl de factori umorali insa ea are o mare infl asupra comport afectiv.

Somnul si veghea: Somnul si veghea sunt doua manifestari extreme ale starii de constienta. Viata normala impune o alternanta a starii de veghe si a somnului. Raportul dintre ele variaza n cursul unei perioade de 24 de ore de la un individ la altul, precum si n functie de vrsta. Acest ritm poarta numele de ritm circadian sau de ritm nictemeral, deoarece cuprinde o perioada de veghe si una de somn, ritmate de zi si noapte. El este un fenomen cert la homeoterme, insuficient precizat la poikiloterme si aproape necunoscut la nevertebrate. Ritmul nictemeral cunoaste la om o dezvoltare ontogenetica, corelata cu maturizarea sistemelor neuro-umorale de reglare. Somnul la nou-nascuti ocupa tot timpul, iar dupa 3-7 saptamni scade cu o ora. Din anul al doilea de viata, somnul scade la 10 ore, iar de la 13 ani la 8 ore. n acelasi timp, durata starii de veghe creste de la cteva minute la nastere (sugarul plateste cu 2 ore de somn o ora de veghe), la 15-17 ore la adult (care plateste fiecare ora de veghe cu o jumatate ora de somn). Ritmul veghe-somn, ca si alte bioritmuri, sunt unitati ale timpului. El ajuta organismul sasi masoare timpul propriu. Majoritatea autorilor considera ca bioritmul veghe-somn este de natura endogena, nnascuta, autosustinut si permanent, dar locul pacemaker-ului care controleaza aceste bioritmuri, ca si mecanismul lor intim ramn necunoscute. S-ar putea ca ceasurile biologice sa aiba o localizare generala celulara, sau dimpotriva, o arie specifica cerebrala (hipotalamus). Spre exemplu, sub aspectul ritmului nictemeral, animalele se mpart n diurne, nocturne, monofazice, bifazice etc, iar altele sunt hibernale sau estivale. Veghea constituie baza proceselor de integrare adaptativa a organismului n mediu, fiind premisa fundamentala a actelor constiente la om. Trezirea si mentinerea starii de veghe se realizeaza prin diferite sisteme functionale, ntre care principala responsabilitate o detine formatia reticulata (o grupare de neuroni multipolari, care se ntinde de la bulb pna la talamus. Datorita structurii particulare, formatia reticulata este un amplu sistem de integrare a mesajelor sosite de la receptori si diferite segmente ale SNC. Pentru a trimite stimuli dinamogeni spre cortex, formatiunea reticulata activatoare trebuie, la rndul ei, sa fie activata. Aceasta activare se poate realiza prin trei mecanisme: un mecanism autonom, prin care formatiunea reticulata pastreaza un anumit tonus functional (ntretinut probabil de factori umorali), chiar si dupa suprimarea oricaror conexiuni aferente; un mecanism de actiune a sistemului reticulat activator ascendent (SRAA), prin care se primesc impulsuri prin colaterale nespecifice de la caile diferitelor sensibilitati specifice. Are actiune n mentinerea starii de veghe prin descarcari tonice care se transmit scoartei cerebrale prin cai deosebite de cele specifice; impulsurile venite chiar de la scoarta si constituind un circuit reverberant activator cortico-reticulo-corrical, sistemul reticulat facilitator descendent (SRFD), care determina cresterea tonusului cortical si a centrilor medulari. Stimularea electrica a SRAA trezeste animalul din somn, iar la animalul treaz creste vigilenta, pe cnd distrugerea SRAA produce stare de coma. n sporirea vigilentei, SRAA este sprijinit de anumite structuri cerebrale, ca hipotalamusul, talamusul si sistemul limbic.

Somnul este un fenomen fiziologic a carui semnificatie este insuficient precizata. El cuprinde 1/3 din viata omului, n total circa 20-25 ani. Visele ocupa 20-30 % din timpul somnului si, nsumate, totalizeaza 4-6 ani. Astazi, somnul este definit ca o pierdere naturala periodica si reversibila a legaturilor senzitivo-motorii ale organismului cu mediul extern. Ca urmare, n timpul somnului, pe fondul unei reorganizari functionale a SNC, au loc urmatoarele fenomene: diminuarea, relaxarea si ncetinirea tuturor activitatilor somatice si vegetative; pragul de excitabilitate pentru toate categoriile de stimuli este ridicat; motricitatea voluntara este inhibata; modificarea reflexelor miotatice; modificarea activitatatii vegetative prin diminuarea tonusului simpatic cu scaderea metabolismului; reducerea temperaturii; rarirea ritmului cardiac si respirator; variatii ale diametrului pupilar. Mai multi cercetatori au urmarit desfasurarea somnului natural cu ajutorul traseelor electroencefalografice (EEG), constatnd ca somnul nu este un fenomen uniform pe toata ntinderea lui nocturna. Unii autori au pus n evidenta cinci faze consecutive de la adormire pna la somnul profund cu unde ample si lente, n timp ce altii disting doar patru faze. Somn rapid, somn paradoxal, somn desincronizat sau faza REM (rapid eye movements) etc. n urma acestor constatari au fost descrise doua tipuri fundamentale de somn n timpul noptii: somnul lent (faza clasica a somnului) cu unde lente delta pe traseul EEG; somnul paradoxal, cu unde mai rapide pe traseul EEG. Somnul lent Predomina la adulti, reprezentnd 72-80 % din totalul somnului nocturn, fiind responsabil de odihna propriu-zisa a organismului. La om, este caracterizat electroencefalografic prin unde lente, de mare voltaj si sincrone, grupate sub forma de flisuri de 12-14 cicli/s. Somnul lent se instaleaza treptat, n mai multe etape. Prima etapa corespunde adormirii n somn superficial (atipire). A doua etapa corespunde stadiului de somn confirmat. Desteptarea n aceste prime doua etape se face rapid. n etapa a treia, trezirea are loc numai sub influenta unor stimuli cu mare putere evocatoare (plnsul copilului sau soptitul numelui celui care doarme), iar n etapa a patra, de somn profund, trezirea este cea mai dificila. Somnul paradoxal Dupa 90-120 de minute de la adormire survine somnul paradoxal. Apare, deci, dupa o faza de somn lent si se repeta de 4-6 ori pe noapte, n reprize de 15-20 minute, care devin mai lungi spre dimineata. Trezirea persoanei are loc numai dupa o perioada de somn paradoxal, spre deosebire de adormire care se face prin somn lent. Durata fazelor si ponderea somnului este functie de specie, vrsta, sex, stare fiziologica, variind n limite foarte largi.

Faza paradoxala a somnului este prezenta nu numai la om, ci si la foarte multe specii de animale, mai ales la mamifere si pasari. Caracteristici ale somnului paradoxal: Din punct de vedere filogenetic este un somn mai vechi, un arhisomn, somnul paradoxal depinde de structuri cerebrale arhaice (trunchiul cerebral, nucleii cenusii centrali, hipotalamusul, hipocampul si sistemul limbic), considerent pentru care i se spune si somn rombencefalic. La sugar faza paradoxala a somnului este predominanta, circa 60-70 % din totalul somnului, n timp ce la adulti si batrni durata lui scade pna la 20-25 %. Fatul pna n luna a 6-a prezinta numai unde caracteristice somnului paradoxal, dupa nastere predomina somnul paradoxal, iar n prima saptamna dupa nastere apare somnul lent. La gravide creste proportia somnului paradoxal odata cu miscarile fetale, iar somnul paradoxal al mamei este sincronizat cu cel al fatului, aspecte ce snt argumente puternice pentru existenta unui factor umoral de control al acestei faze a somnului. Relaxarea musculara completa din timpul fazei de somn paradoxal care favorizeaza procesele de refacere metabolica, face ca aceasta faza sa fie considerata mai odihnitoare si mai reparatorie. Sforaitul este datorat vibratiei valului palatin si pilierilor posteriori, al caror tonus scade cnd limba cade spre faringe, adica cnd se doarme pe spate. Alta caracteristica este miscarea rapida a globilor oculari si a unor segmente corporale (degete, urechi etc). Intr-adevar, se produc miscari oculare foarte iuti, cu frecventa de 6070/ minut, pentru care considerent somnul paradoxal se mai numeste somnul cu miscari rapide oculare (REM - din engl. rapid eye movement). Apare, de asemenea, mioza care este ntrerupta, din cnd n cnd, de midriaza . Se produc miscari lente ale urechilor, musculaturii fetei, a spatelui, scrsnirea dintilor (bruxism), miscari asemanatoare cu cele de trezire. Sunt adesea miscate degetele de la mini si picioare. Somnului paradoxal i snt caracteristice modificarile instabile ale functiilor vegetative si modificarile importante ale ritmurilor cardiac si respirator. Presiunea arteriala este scazuta cu circa 20-30 mm Hg, ritmul cardiac se rareste ca si cel respirator, dar poate apare si cresterea presiunii arteriale, de aceea n timpul acestui somn apar frecvent accidente la bolnavii cu afectiuni cardio-vasculare si respiratorii (infarcte miocardice, hemoragii cerebrale). Apare vasoconstrictie periferica, se intensifica circulatia cerebrala si creste consumul cerebral de oxigen si totodata, temperatura creierului. Pragul de trezire este ridicat pentru stimulii indeferenti si scazut pentru stimulii cu semnificatie, pentru ca somnul paradoxal este mai profund, comparativ cu cel lent. n somnul paradoxal apar vise bogate, coerente si cu posibilitati de evocare la trezire, daca trezirea se face imediat dupa consumarea fazei paradoxale. De aceea se si numeste somnul cu vise; 9 din zece persoane trezite dupa o perioada de somn paradoxal pot sa povesteasca un vis, fata de 1 la 10 n cazul desteptarii dupa o perioada de somn lent. Visele arata ca somnul nu este o stare total lipsita de constiinta. n timpul lor, se aduce la cunostinta experienta anterioara. n timp ce vigilenta consta n ndreptarea atentiei spre lumea exterioara, visele sunt, sub aspect fiziologic, o trezire corticala spre lumea interioara asupra experientei proprii. Starile de paralizie si de incapacitate de a reactiona n timpul viselor se datoresc atoniei musculare. Ele snt influentate de evenimentele anterioare adormirii (setea mareste durata viselor, ca si vizionarea unui film emotionant, iar stimulii externi, mai ales auditivi, din

timpul somnului paradoxal sunt ocazional incorporati n vise). Rolul fiziologic al somnului paradoxal a fost demonstrat experimental, prin treziri repetate la fiecare faza de miscari oculare. n asemenea situatii au aparut o serie de tulburari comportamentale si cu aspect suferind, contractndu-se o datorie de somn rapid, care se plateste n zilele urmatoare, cnd perioadele acestui tip de somn cresc repede si proportional cu durata deprivarii. Suprimarea somnului paradoxal pna la 2-3 saptamni provoaca o stare de oboseala fizica intensa. Nevoia fiziologica de somn paradoxal este legata de activitatea onirica foarte utila organismului deoarece privarea de somn are consecinte clinice nefaste, apartia unor reactii hipnotice, nevrotice si chiar a unor manifestari epileptice. Prin urmare, somnul paradoxal cu vise este o necesitate fiziologica, iar visele n-au menirea doar de a colora existenta umana, ci si de justificare fiziologica: este un mecanism neurofiziologic (un fenomen natural) nca necunoscut, dar legat de somnul paradoxal. Somnul paradoxal apare si ca expresie a unei functii periodice de stocare a informatiei la nivel molecular. n timpul somnului paradoxal se produce o consolidare a informatiilor fixate recent. Pe loturi de sobolani, s-a demonstrat ca exista un raport direct ntre capacitatea de nvatare a animalului si durata somnului paradoxal. Cu ct animalul are somn paradoxal mai ndelungat cu att nvata mai usor. Persoanele retardate mintal au perioade mai reduse de somn paradoxal. Necesitatile de somn Oamenii dorm: 21-22 ore-nou nascutii; 7-8 ore adultii si 5-7 ore batrnii. Elefantul doarme 3 ore pe zi, pasarile 12 ore, iar girafa si delfinul doar cteva minute. Privarea de somn la persoane voluntare a fost extinsa pna la 11 zile si 11 nopti, n total 264 ore fara urmari negative asupra sanatatii. Se nregistreaza o usturime a ochilor datorita reducerii secretiei lacrimiale, lentoare, vscozitale a gndirii, persoana vorbeste singura, prezinta iluzii si halucinatii vizuale si auditive, iritabilitate exagerata. Tulburari ale somnului Boala somnului este cauzata de Tripanosoma sp. Peste 15 % dintre adulti se plng de insomnie, adica au impresia ca nu pot dormi sau nu dorm destul. Cele mai multe medicamente somnifere diminua perioadele de somn paradoxal. Vorbitul n somn se produce n perioada somnului lent. A fost socotit, pna nu demult, ca o tulburare a somnului. Actualmente, el este interpretat ca o expresie a activitatii mintale din timpul somnului, total inofensiva. Somnambulismul survine mai frecvent la copii sau tineri n faza a IV-a a somnului lent sau mai exact n faza de trezire din somnul lent. Plimbarile nocturne inconstiente ale somnambulilor pot dura cteva minute, se fac cu ochii deschisi si cu privirea n gol, cu miscari rigide si stngace, evitnd obstacolele. Cnd somnambulii snt treziti nu pot sa-si reaminteasca evenimentele petrecute anterior. Enurezisul apare la 10 % dintre copii, n perioada somnului lent. Cnd copii snt treziti imediat dupa mictiune, snt dezorientati, confuzi, nu-si pot aminti vreun vis. Cauza nu se cunoaste. Se presupune ca o zona imatura din creier declanseaza mecanismul mictiunii chiar n somn. ANALIZATORII:

Sensibilitatea tactila: Asigura inf despre duritatea, marimea, temp unui obiect din mediu. Stimulul adecvat este deformarea mecanica a tegumentului sub actiunea unei forte de actiune. Pielea este interfata organismului cu mediul extern aflata in contact direct cu mediul inconj ea reprez princip suport al simtului tactil. Diversele senzatii pe care ni le dau sunt datorate prezentei de multipli receptori situati la niv pielii numiti corpusculi care trimit stimuli la centrii cerebrali. Aceste senzatii nu sunt resimtite uniform pe intregul corp. Anumite regiuni sunt in mod particular sensibile la contactul cu frigul sau caldura iar altele la presiune. Specificitatea corpusculilor este astazi destul de discutata fiziologic, fiind de acord in a admite ca terminatiile nervoase prezinta o sensibilitate diferentiata dupa stimuli. Exista mai multe tipuri de corpusculi care se repartizeaza neuniform in diferitele reg ale corpului. Corpusculii tactili se situeaza in stratul cutanat superficial sau epiderma. La niv dermului se gasesc corpusculii Meissner, Krause si Guffini iar la baza pielii in hipoderm se gasesc corpusculii Pacini. Dintre toti recept simtului tactil corp Pacini si Meissner sunt cei mai numerosi si mai import. Corp Pacini sunt cei mai voluminosi dintre toti receptorii senzoriali, rasp de atingere si de presiune, si informeaza creierul despre miscarile corpului. La modificarea pres externe, corpusculul se deformeaza si provoaca un fen electric tradus in impuls nervos si transmis la centrul cerebral. Corp Meissner sunt fibrile prevazute cu terminatie nervoasa ramificata fiind foarte abundenti in derma pulpelor degetelor. Fiecare extremitate prez o umflatura in forma de disc care proemina in epiderm. Fibrele sunt separate de celule cu propr elastice cu rol in modularea presiunii in mom contactului. Aceste celule se aplatizeaza ceea ce permite apropierea discurilor de ramificatiile nervoase. Aceasta perceptie a lumii exterioare prin intermediul contactului poate suplini in parte orbirea deoarece furnizeaza evaluarea precisa a formei , texturii si a struct unui obiect datorita unei mari sensibilitati , la niv palmei si a extremitatilor degetelor. Corpusculii Meissner si Pacini functioneaza mecanic . Este posibil ca senzatiile percepute de aceste 2 tipuri de corpusculi sa joace un rol indirect in mecanismul tonusului muscular. Pielea poseda deasemenea si rec termici, acestia sunt corp R care se pezinta sub forma unei capsule fibroase ce contine terminatii foarte ramificate. Corp K se presupune ca intervin tot in perceptia temper insa functionarea lor este inca neelucidata. Perceptia durerii se poate realiz de catre toti corpusc senzitivi ea fiind generala. Analizatorul vizual: Sensibilitatea vizuala: este organul vederii (ochiul). Denumit si glob ocular are forma unui invelish sferic umplut cu lichid. Peretele sau este alc din 3 tunici suprapuse. Una este fibroasa, a 2a vasculara, a 3a este senzitiva. Tunica fibroasa este o membr de protectie constituita din tesut conjunctiv dens si putin vascularizat. Ea este form din sclerotica in reg posterioara ce este traversata de nervul optic si cornee in partea anterioara ce este translucida, bombata in contact direct cu aerul. Transparenta sa este data de prezenta fibrelor de colagen dispuse neregulat ce lasa sa patrunda lumina in ochi. Corneea face parte din sist optic al ochiului. Caracteristica sa esentiala fiind devierea razelor luminoase spre cel vizuale si izolarea ochiului de mediul extern. Corneea poseda numeroase terminatii nervoase ce comanda un reflex de protectie prin contractia pleoapei sau prin cresterea secretiei lacrimale. Ea este totusi expusa la agresiunea soarelui si

prafului fiind acoperita de 2 foite epiteliale care o protej de abraziune. Tunica vasculara este membr nutritiva a ochiului. Ea este form din coloida, corpul ciliar si iris, fiind pigmentata si bogata in vase sangvine. In partea poster a ochiului, coloida este bogata in vase sangvine. Capilarele sale hranesc toate tunicile ochiului. Cul ei inchisa absoarbe si retin elumina care astfel nu este reflectata in inter ochiului. Corpul ciliar se gaseste in partea ant a glob ocular si este un inel gros foarte irigat care inconjoara si sustine cristalinul, o lentila biconvexa. El este format din fibre muscul netede grupate in muschi ciliari ce actioneaza asupra formei cristalinului. Irisul este partea vizibila a tunicii vasculare situat intre cornee si cristalin. Irisul lasa sa patrunda lumina in ochi datorita unui orificiu rotund numit pupila. El poate sa-si modifice diametrul precum diafragma unui aparat foto. Irisul este compus din fibre musc netede dispuse intr-o maniera specifica respect: muschiul dilatator al pupilei este dispus in forma de raze (radial) iar muschiul contractor al pupilei dispus circular. In cazul unei surse luminoase aprop muschiul contractor se contracta iar cel dilatator se dilata ceea ce are ca efect contractia pupilei. Cand ob care trebuie privit este indepartat sau lumina este slaba muschii determina cresterea diametrului pupilar. Cea mai interna tunica estea cea senzitiva ea fiind suportul rec vizuali. Retina captuseste 2/3 posterioare ale globului ocular fiind formata din 6 straturi de celule. Celulele pigmentare sunt sit la exter retinei contin cromatofori cu pigment; atunci cand retina este expusa la lumina, cel pigmentare emit pseudopode protejand cel fotoreceptoare. Cel pigmentare au rolul si in a fagocita discurile cu pigment vizual ce se desprind din varful cel receptoare. Pierderea capac de fagocitare duce la acumularea pigmentului in jurul cel rec si la pierderea vederii clare. Stratul cel recept este reprez de cel cu conuri si bastonase. Cel cu conuri sunt situate in axul retinei fiind solicitate atunci cand ochiul fixeaza un obiect. Ele au nevoie de multa lumina si percepe culori si detalii datorita prezentei celor 3 pigmenti: rosu, albastru, verde. Bastonasele sunt sit la periferia reg centrale a retinei, nu percep culorile si intervin in vederea crepusculara cand lumina ambientala este slaba. Intre cornee si iris se gaseste camera anterioara umpluta cu un lichid numita umoarea apoasa. Acest lichid a carei compon este identica cu cea a plasmei sangvine, hraneste corneea si filtreaza capilarele ciliare inainte de a se scurge in sange. Ea este innoita neincetat si contribuie la mentinerea unei vederi bune. Crist este o lentila biconvexa transparenta situata in spatele irisului. El este invelit de un strat elastic actionat de muschii ciliari si compus sin epiteliu si fibre cristaline suprapuse. Cu varsta aceste fibre se adauga unele peste altele si fac cristlinul mai dens si mai putin suplu. Atunci cand lumina patrunde in ochi, traverseaza rand p erand corneaa, umoarea apoasa, cristalinul, corpul vitros apoi stratul nervos al retinei ptr a stimula cel fotoreceptoare. In retina apare si se propaga un influx nervos care se transmite prin nervul optic la cortex, generanduse astfel senzatiile vizuale. Fasc luminos determina la niv retinei o serie de fenomene respectiv: retinomotoare, fotochimice si bioelectrice. Fen de retinomotoare consta in migrarea pigm din cel epiteliului pigmentat spre cel cu conuri si bastonase. Fen fotochimic consta mai ales in desfacerea sub actiunea luminii a pigmentului retinian aflat in cel receptoare. Fenomenul bioelectric consta in aparitia unui curent de actiune ca urmare a excitarii retinei producandu-se un potential de actiune extrem de intens. Imaginea obiectului se form pe retina, cu ajutorul sist dioptic, cand se formeaza o imagine reala , rasturnata si mai mica dacat obiectul. Productia de energie mecanica:

Locomotia organismelor animale se face prin productie si consum de energie mecanica la niv tes musculare, prin punerea in miscare a unor piese scheletice sau prin modif de volum a unor organe cavitare. Sist de sustinere: este reprez de piesele scheletice ale corpului animalelor atat piesele osoase ale endoscheletului la vertebr cat si spiculii protozoarelor si spongierilor, placile scheletice ale echinodermelor sau exoscheletul molustelor si artropodelor ce servesc ca puncte de insertie ptr muschi. Atat elem de sustinere cat si muschii funct ca parghii. Parghiile in totalitatea lor nu sunt elem pasive sau moarte ci au un metabolism propriu fiind parti vii ale org animal. Exoscheletul nevertebratelor este reprez prin spiculi individ ale unor sp de protozoare, constituiti din dioxidul de siliciu sau alti compusi ai siliciului. Cochilia molustelor este secretata continu de mantaua acestora, ea este form din compusi de calciu (CaCO3) si serveste ca punct de insertie ptr muschii aductori care inchid valvele lamelibranhiatelor sau retragerea piciorului musculos al gasteropodelor in inter cochiliei. Exoscheletul artropod este form din chitina secretata de cel tegumentare. In stare pura chitina este elastica si permeabila ptr anumite minerale. La maj artropodelor ea este impregnata cu minerale formand un invelis rigid si impermeabil. Numai in reg de articulatie acest invelis ramane elastic. In crestere artropod isi elimina prin naparlire de cateva ori exoscheletul devenit neincapator. Actul naparlirii este un moment critic in viata org artropode datorita profundelor transf care au loc in aceasta faza de crestere. Liza sau distrugerea vechiului invelis se face prin actiunea onor enzime litice care actioneaza incepand de la cap pe fata median-dorsala. Animalul paraseste cuticula si timp de 4-8 zile suporta atat agresiunea osmotica a mediului dar mai ales profundele transf interne. Endoscheletul vertebratelor este reprez de sist osos care dpdv functional este un tesut viu si dinamic in stransa leg cu alte sist functionale. Unitatea fundam este osteonul sau sist haversian format din cavitati microscop numite osteoplaste ce formeaza masa osului in care se gasesc celulele osoase numite osteoblaste. Aceste osteoplaste sunt legate intre ele prin canalicule osoase in care patrund capilarele sanvine inconjurate de lamele compacte de os. Tesutul osos spongios prezinta niste lamele osoase care lasa intre ele niste spatii mai mari numite alveole umplute cu maduva hematogena. Acest tip de tesut form in partea interna a epifizelor, partea centrala a oaselor scurte si lama centrala a oaselor late. Dpdv biochimic osul este format dintr-o subst organica d enat proteica numita oseina impregnata cu saruri minerale de Ca: fosfat tricalcic 60%, fosfat trimagnezic 1,5%, carbonat de Ca 6,6%. In componeta oseinei mai intra glucide si lipide. Osificarea se face in 2 faze: 1. tesutul cartilaginos este resorbit printr-un proces de liza si inlocuit cu un tesut conjunctiv de tip embrionar iar in a 2 a faza tesutul conjunctiv se transf in tesut osos prin formarea de oseina si impregnare cu compusi minerali de calciu. Propr functionale ale tes osos se refera la rezistenta acestuia la tractiune, torsiune si flexiune. Sist muscular: Este principalul efector prin care org animale se integreaza in mediul lor de viata. Datorita misc active animalele dobandesc o mai mare independenta fata de lumea inconjuratoare. La om prin jocul mimicii, a vocii, a scrisului se exprima personalitatea. Sist nervos impr cu sist de sustinere si cel muscular constituie o unitate morfofunctionala complexa; neuronul si fibra musc avand propr functionale comune. Sist muscular este

capabil sa transf energia chimica potentiala a leg fosfar macroelgice in energ cinetica. Pe seama acestor transf musc efect lucru mecanic prin reactii enzimatice la niv unor struct specializate.

Particularitati morfologice ale fibrei musculare: Exista mai multe tipuri de fibre musc : cele mai rasp sunt fibrele musc striate. Sunt prezente de la celenterate, la insecte si la toate vertebratele(musc scheletica, limbii si a inimii). La turbelariate se diferentiaza fibre striate elicoidale intalnite si la nematode , cefalopode si la anelide. Un alt tip de fibra musc este cea neteda. Intalnite incepand cu nevertebr turbelariate, moluste si echinoderme pana la vertebrate unde intra in struct viscerelor(peretii vezicii urinare, uter, uretere, tractusul digestiv, iris , musculat vas sangvine). Musculatura striata reprez cea mai import parte dintr-un org animal(pana la 50% la om sau 70% la pesti). Structural muschii sunt form dintr-un numar variabil de fibre musc (de la cateva zeci la cateva sute) care incep si se termina la niv unui tendon. Au forma cilindrica si lungime cuprinsa intre un mm si 15 cm.Fibrele sunt grupate in fascicule de fibre inconj de teci conjunct. La randul lor fasc se grupeaza in grupe de fasc iar mai multe grupe form muschiul. Tecile conjunct ale fibrelor poarta numele de endomiziu ale fascicolelor si grup de fascic perimiziu iar teaca conjuct care imbraca musc epimiziu. Perimiziu si epimiziu se unesc la capetele musch si form tendoane. Pe langa struct conjuct externe exista si componenta elastica conj interna a fibrei musc. Fibra musc este o cel muscul invelita de o membr numita sarcolema sau perilema si care prezinta un reticul endoplasmatic plasat marginal sub sarcolema si format din canale longitudinale paralele cu axul longitudinal al celulei. Acest RE este intrerupt de membr orientata perpend pe axul logit al celulei numita membr Z. Aceste membr fragmenteaza fibra musc in mai multe unitati succesive numite sarcomere ce reprez struct funct a cel muscul . Fibrele si fasc de fibre sunt invelite de o bogata retea de arteriole si venule prin care este asigurat muschiul cu oxigen, subst energetice, respect glucoza si sunt eliminati produsi rezultati prin arderi. Pe langa vase de sange exista o bogata retea de fibre nerv motorii, senz si veget. Struct fibrei musc este particulara. Un sarcomer prez la periferie pe langa RE, numerosi ioni de Ca si f multe mitocondrii. De asemeni in cel muscul exista mioglobina, un pigment respirator inrudit cu hemoglobina dar cu o afinitate ptr oxigen mai mare. Inspre interiorul fibrei musc se gasesc elem contractile specifice respectiv miofibrilele. Sunt de 2 feluri: unele mai groase plasate in centrul sarcomerului formand discurile intunecate si numite miozina si altele mai subtiri numite actina intercalate printre fibrele de miozina care form discul clar. Miofibrilele sunt grupate in fascicule plasate in centrul cel muscul. Prin glisarea celor 2 tipuri de miofibrile unele fata de altele, are loc scurtarea musch in actul contractiei. Sensibilitatea chimica: Analizatorii chimici react numai la stimuli chimici. Excitatorul specific il constituie subst chimica care intra in contact cu cel senzitive si produc aparitia potentialului receptor. Sensib chimica la insecte si vertebrate poate fi subimpartita in sensibilitate gustativa si

olfactiva cu precizarea ca gustul este un simt ptr aproape iar olfactia este organ de simt la distanta. Gustul este un simt de faza lichida iar olfactia este faza gazoasa. Sensibilitatea gustativa la vertebrate: La vertebrate rec sunt cel senzitive secundare prezente aproape exclusiv in cav bucala. La pesti ele mai pot fi prezente pe branhii, pe innotatoare sau pe tot corpul. Sensibilitatea gustativa este data de 4 gusturi fundam:dulce, acru, amar , sarat. Au gust de dulce: glucidele, alcoolii cu catena lunga(glicol si glicerina), zaharina, glucina, clorofornul, sarurile de Pb. Au gust acru: acizii si sarurile acide. Au gust amar: chinina, amide, alcaloizi, uree, ioni de Mg, Ca amoniu. Au gust sarat :nitratii, sulfatii, cloruri de sodiu, potasiu, rubidiu. La om rec gustativi sunt plasati pe limba mai putin pe palatul moale, pe mucoasa obrajilor sau pe faringe unde exista campuri accesorii gustative. La om exista circa 10-12 mii papile gustative. Pot fi: fungiform (nr de 150-200 format din 3-4 muguri gustativi). Papile foliacee formate din muguri plasati pe marginea limbii. Papile filiforme plasate lateral pe marginea limbii. Papile caliciform sit la bza limbii in forma literei V. Gusturile fundam sunt repartizate pe zona cu sensibilitate maxima respectiv: dulce pe varful limbii, sarat pe varf si marginile limbii, acru pe partile laterale ale limbii, amar la baza limbii. Sensibiliatea olfactiva a vertebratelor: Cel olfactive sunt celulele primar senzitive localizate in cav nazala. Nr neuronilor senzit este f variabil in fct de specie , varsta sau starea de sanatate. Omul are circa 2*10 la a 7-a neuroni. Iepurele 10 la a 8a iar cainele 2,5 *10 la a 8a cel senzitive. Dpdv al acuitatii olfactive deosebim org microsmatice cu suprafete olfactive reduse si org macrosmatice cu supraf recept foarte mari. La pesti in opozitie cu tetrapodilele, cav nazala nu comunica prin coane cu cav bucala. Exista 2 orificii: prin unu intra si prin celalalt iese apa care iriga mucoasa olfactiva. La batracieni, mucoasa care captuseste cavitate nazala are functie olfactiva. Ea este excitata de substante odorante solvite in apa sau sub forma de aerosoli in aer. La serpi, simtul olfactiv este f.bn dezvoltat. In cavitatea bucala se deschide organul Jacobson, moleculele odorizante intra in contact cu acest organ, datorita miscarii inainte si inapoi a limbii bifurcate a acestor animale. Clasificarea mirosurilor_se face in mirosuri fundamentale (flori, fructe, condimente, rasini, putrefactii) si mirosuri intermediare. La om analizatorul olfactiv este format din neuroni senzitivi primari care dau mucoasa olfactiva, impreuna cu celulele de sustinere si celulele mucoase. Ea este plasata in cavitatea nazala, in cornetul nazal superior cu suprafata redusa. Importanta biologica a mirosului in lumea animala_este imensa. Cautarea hranei si gasirea partenerului are importanta olfactiva. Regasirea locului de eclozare la adultii de somon din Pacific, dintre sutele de afluenti ai fluviilor de pe coasta Pacifica a Americii de Nord se face prin imprimarea in stadiul de alevini al mirosului specific al locului. Daca acestor reproducatori li se astupa narile, ei nu mai regasesc cu exactitate locul si patrund pe alti afluenti. Formarea cardurilor de pesti este si ea conditionata de miros, ca si eliberaraea de substante de alarma la aparitia unui dusman. Marcarea arealului de viata se face prin substante odorizante. La unele mamifere s-au dezvoltat unele glande

specializate pt producerea unor astfel de substante marcatoare, sau acestea sunt eliminate cu excrementele sau urina. La om simtul olfactiv determina secretia de suc gastric, informeaza asupra calitatii alimentelor. De asemeni asigura igiena corporala (prin mirosul de transpiratie). Transmite informatii sociale, asigura realizarea unei atmosfere placute sau neplacute, are un rol in libidoul sexual.