Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Analiza Riscului de Faliment Bun
Analiza Riscului de Faliment Bun
INTRODUCERE
CAP. I NOTIUNEA DE RISC
1.1
Definitii si concept
1.1.1 Tipologia riscului
1.1.2 Modalitati de evaluare a riscului
INTRODUCERE
Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata
obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioare contractate ,
fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea
activitatii, fie din prelevari obligatorii.
In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii
intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un
loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza
prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul financiar
este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In
practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o
perioada mai dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere,
obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate renunta la
asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara
de supravietuire1.
Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile
se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare
in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea
dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de
neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor
intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de
plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza
imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati
si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din
partea
furnizorilor,
amanarea
datoriilor
financiare,
obtinerea
de
.M. Niculescu, Metode de analiza a riscului, Revista Finante, Credit, Contabilitate, nr. 5 si 6, 1992
CAPITOLUL I
NOTIUNEA DE RISC
Activitatea unui agent economic, indiferent de ponderea pe care o
detine in sectorul sau de activitate este supusa riscurilor, intrucat acesta nu
poate sa prevada cu certitudine diferitele componente ale rezultatului sau
(cost,cantitate, pret) si ale ciclului de exploatare (cumparari, prelucrari,
vanzari).
Nu putem sa apreciem rentabilitatea unui agent economic dect in
funcie de riscul asumat si invers.
Riscul poate fi definit ca un eveniment, imprejurare, actiune sau
complex de evenimente, neprevazute care ar putea avea loc in activitatea
viitoare a unei intreprinderi, cu efecte negative asupra activitatii sectoriale sau
de ansamblu a acesteia.
Riscul, intr-o accepiune generala, semnifica variabilitatea rezultatului
obinut sub presiunea mediului. Mai exact putem aprecia ca riscul reprezint
prejudiciul potenial la care sunt expuse patrimoniul, interesele i activitatea
agentului economic.
Categoriile de riscuri la care se expune agentul economic sunt: riscul de
exploatare, riscul de produs, riscul de piata, riscul de imagine, riscul de
lichiditate, riscul de solvabilitate, riscul de credit, riscul ratei dobanzii, riscul
de schimb valutar, riscul de faliment, riscul conjunctural economic, riscul
competitional.
Riscul semnifica variabilitatea profituli fata de media rentabiitatii din
ultimile exercitii.In previziune, riscul exprima variabilitatea estimata a
profitului in raport cu speranta de rentabilitate.
Intr-o alta forma practica, riscul se poate exprima ca variabilitate a
profitului in functie de volumul de activitate al agentului economic.
Maria Batrancea, Risc si Faliment, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pag. 42.
G(0,0,1)
H(1,1,1)
D(0,1,0)
A(0,0,0)
Probabilitate
B(0,0,1) C(0,1,1)
Importanta
Figura 1. Reprezentarea marimii riscului.
_
U(W)
U(W)
U(A)
A_
0
a w
wmax
nivelul utilitatii, aceasta fiind cu cat mai concava cu cat aversiunea fata de
risc este mai mare.
Dreapta notata pe axa AB cu X, a carei marime exprima prima de risc,
se calculeaza ca diferenta intre speranta matematica de castig (w) si castigul
obtinut, pentru aceeasi utilitate, de agentul economic, care se opune riscului
(w mediu). Decizia fata de risc are un caracter subiectiv, fiecare decident
putand sa ia deciziile tinand cont de propria atitudine fata de risc.
2.2.Riscul la nivel microeconomic
Accelerarea schimbrilor care se manifest la acest sfrit de secol
determina printre altele i creterea considerabila a numrului de evenimente
mai mult sau mai puin previzibile. Aceste fenomene neprevzute pot
interveni oricnd i in orice mprejurare cu efecte pozitive dar i negative.
Aceste fenomene determina apariia i aciunea unor factori
ntmpltori, situaia de risc fiind o realitate obiectiva suportata nu
ntotdeauna contientizat de fiecare om in viata de zi cu zi.
S-a constatat c reaciile la risc ale diferiilor decideni sunt diverse,
evolund de la aversiunea totala fata de risc pana la preferina pentru situaiile
cu grad ridicata de risc.
Fcnd parte din peisajul economic, riscul afecteaz ntreaga activitate
viitoare, influennd sporirea cheltuielilor sau a profitului. Riscul este totodat
i un element de baza in luarea deciziilor, iar studiul i analiza concreta a
riscului ar putea indica soluii de cretere a eficientei economice.
Deci, riscul, intr-o definire generala este un eveniment aleatoriu putnd
antrena pagube deoarece realizarea lui este adesea generatoare de pierderi
pentru firma .
El face parte din regulile jocului economic i deci cu voia sau fr voia
noastr el acioneaz. nelegerea mecanismului de apariie i manifestare a
analiza
mediului
concurenial,
respectiv
factorilor
contextului
concurenial.
Jocul concurenial este influenat in mod egal de numrul
ntreprinderilor noi care pot ptrunde ntr-un sector, precum i de posibilitatea
garaniei unor produse de substituie.
Furnizorii i clienii exercit presiuni variabile asupra ntreprinderilor
dintr-un sector. Exist patru forte care se exercit din exterior asupra
dinamicii concureniale, la care se adaug rivalitatea dintre firmele sectorului.
Cele patru forte care dau imaginea contextului concurenial sunt:
potenialul de apariie a noi concureni;
furnizorii i puterea de negociere;
clienii i puterea de negociere;
pericolul apariiei unor produse noi de substituie.
Investigarea contextului concurenial trebuie orientata spre urmrirea:
puterii de negociere a ntreprinderii;
barierele de intrare / ieire din sector;
structura concurentei;
poziiei concureniale a ntreprinderii.
Pentru a evalua puterea de negociere a unei ntreprinderi se folosesc
urmtoarele criterii:
Concentrarea relativa a furnizorilor (clienilor) acest criteriu vizeaz
distribuia prii de piaa la un numr mai mare sau mai mic de ntreprinderi;
Calitatea legata sau calitatea unui produs care este legata de calitatea
materiilor prime, pieselor i sub ansamblelor procurate pe tot circuitul
economic. Din acest motiv, furnizorii de materii prime i piese de schimb au o
putere de negociere superioara clienilor;
Natura produsului. Vnzarea unor produse cu caracteristici tehnicofuncionale i comerciale deosebite confer furnizorilor avantaje in timp ce
ep
= pi
i =1
Unde:
pi = partea de piaa absoluta a ntreprinderii ;
n =4.8 sau 12
Acest indice se utilizeaz pentru a cunoate fora liderilor pe o pia.
HH
= pi
i =1
Unde:
n = numrul total de ntreprinderi ce acioneaz pe piaa .
Indicele H.T este:
H .T .
1
2 i pi
n
i =1
Unde:
n = numrul total de ntreprinderi;
i = rangul ntreprinderii;
pi = partea de piaa a ntreprinderii de rang i.
Determinarea poziiei concureniale a unei ntreprinderi se face in
funcie de sistemul de factori ai succesului determinai dup urmtoarele
criterii:
poziia de piaa exprimata prin partea absoluta sau relativa;
poziia ntreprinderii in materie de consum: aprovizionare, stocare,
vnzare;
imaginea ntreprinderii si implantarea comerciala;
competentele tehnice si tehnologice;
rentabilitatea si fora financiara.
Aceti factori cheie au o semnificaie directa de la un sector la altul, in
fiecare sector acionnd la un moment dat un anumit factor cheie sau
dominant. Calitatea factorilor cheie poate fi obinuta in funcie de evoluia
globala a sectorului si de faza de maturitate a ntreprinderii.
CAPITOLUL II
ANALIZA STATICA A RISCULUI DE FALIMENT PE BAZA
BILANTULUI PATRIMONIAL
2.1. Analiza fondului de rulment patrimonial
Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care
sunt prioritare valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a
reprezentat mult timp in teoria economica singura modalitate de evaluare a
riscului. Principalele instrumente operationale la care recurge analiza
financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de rulment
si ratele de solvabilitate.
In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua
mari mase:
-o masa relativ permanenta (cu o durata >1 an), formata din activul
imobilizat (Ai) si capitalul permanent (CP);
-o masa mobila (cu o durata < 1 an), alcatuita din activul circulant
(Ac) si obligatiile pe termen scurt (OTS).
Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca
asigura echilibrul maselor de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele
reguli financiare:
Activ imobilizat (Ai) = Capital permanent (CP)
Activ circulant (Ac) = Obligatii pe termen scurt (OTS)
Respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o
activitate fara intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor
si platilor. Cu alte cuvinte, intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare
scadenta a unei obligatii, de disponibilitati suficiente pentru a le achita.
Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece activele (ca
intrari potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentiale de fonduri) sunt
asimetrice din punct de vedere al riscului. In timp ce exigibilitatea
obligatiilor pe termen scurt este certa, transformarea activului in
disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o serie de factori
economici, financiari si de conjunctura lor. Aceasta asimetrie impune
necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura sa faca fata
neregularitatilor de scadenta, cunoscuta in teoria economica sub numele
de fond de rulment patrimonial.
Fondul de rulment poate fi definit:4
a)
b)
Ac = OTS FR = 0
Solvabilitatea pe termen scurt pare a fi asigurata, dar acest echilibru
timpul
de
achitare
obligatiilor),
mentinerea
b)
activele circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct
de vedere al valorii si lichiditatii sale:
RSP = (Activ circulant Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt)
sau:
RSP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe
termen scurt)
RSP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe
termen scurt din creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula
subunitara, trebuie analizata si interpretata cu prudenta prin luarea in calcul
a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor ( numarul de clienti,
ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri potrivit
carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce
priveste solvabilitatea7.
c)
daca intreprinderea
datorita
aprecierii
generale
lichiditatii,
respectiv
CAPITOLUL III
b)
Probabilitatea falimentului
Negativ
> 80 %
0 1,5
75 80 %
1,5 4,0
70 75 %
4,0 8,5
50 70 %
9,5
35 %
10,0
30 %
13,0
25 %
16,0
15 %
16
c)
10 %
Functia de scor obtinuta de Centrala Bilanturilor Bancii Frantei
cuprinde o serie de 8 rate, ale caror relatii de calcul sunt prezentate mai
jos :
Z = -1,25 x1 2,003 x2 2,824 x3 + 5,221 x4 0,689 x5 1,164 x6 +
0,706 x7 + 1,408 x8 , unde :
X1 = Rata cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare /
Excedent brut din exploatare
X2 = Rata de acoperire a capitalului investit = Capitalul
permanent / Capitalul investit
X3 = Rata capacitatii de rambursare a obligatiilor = Capacitatea
de autofinantare / Obligatii
10
11
componente stabile care trebuie finantata din resurse stabile, adica fie din
capital propriu, fie din imprumuturi pe termen lung si mediu. Intr-o
maniera generala, cu cat ciclul de exploatare este mai lung, cu atat nevoia
de fond de rulment este mai mare. De asemenea, cu cat decalajul dintre
fluxuri este in detrimentul intreprinderii, cu atat creste nevoia de fond de
rulment. Deficientele de organizare si gestionare a ciclului de exploatare, si
anume: rotatia mai lenta a stocurilor, facturarea cu intarziere a clientilor,
incasarea unor creante, clientele dificila, alegerea necorespunzatoare a
furnizorilor genereaza cresterea nevoii de fond de rulment. In conditiile
unei durate date a ciclului de exploatare, nevoia de fond de rulment depinde
de nivelul de activitate; cu alte cuvinte, daca cifra de afaceri creste, nevoia
de fond de rulment inregistreaza aceeasi tendinta.
In practica, la o structura data a ciclului de exploatare, se constata ca
raportul dintre NFR si CA e relativ constant, avand o rata de variatie rar
superioara a 10 15 %.12
Nevoia de fond de rulment cuprinde pe langa nevoia de fond de
rulment pentru exploatare si nevoia de fond de rulment din afara exploatarii
(NFRAE).
Se poate spune deci, ca nevoia de fond de rulment permite aprecierea
incidentei deciziilor luate in materie de aprovizionare, stocare, de credit
clienti, de termene de plata a furnizorilor, de investitii financiare etc asupra
nevoilor de finantare si asupra echilibrului financiar al intreprinderii.
3.3 Relatiile de trezorerie si aprecierea riscului de faliment
12
lichiditatii excedentare.
O asemenea structura financiara apare la prima vedere favorabila in
trezorerie 14:
T < 0. In acest caz, nevoia de fond de rulment nu poate fi finantata in
intregime din resurse permenente, intreprinderea fiind obligata sa apeleze
la resurse de trezorerie (mai ales credite bancare) pentru a acoperi, partial,
nevoia de finantare generata de ciclul de exploatare. O asemenea situatie a
bilantului atentioneaza asupra echilibrului financiar, intreprinderea fiind
considerata vulnerabila. Astfel, derularea normala a ciclului de exploatare
justifica apelarea la resurse de trezorerie fara ca imaginea, posibilitatile
intreprinderii sa fie puse la indoiala. Adevarata problema generata de o
trezorerie negativa nu se pune in termeni de solvabilitate, ci de dependenta
fata de banci, care furnizeaza majoritatea resurselor de trezorerie.
Acordarea, respectiv reinnoirea sistematica de credite conduce in
numeroase cazuri la tranformarea lor in credite pe termen lung. Pentru
intreprinderile cu dificultati financiare, bancherii ajung sa imparta riscul cu
proprietarul, fiind obligati sa se poarte ca un cvasi-asociat. Dependenta
intreprinderii fata de banca, poate genera practic riscul de nereinnoire a
creditelor curente, precum si riscul de a accepta conditii de creditare
neavantajoase, in special o rata a dobanzii mai mare.
c)
poate avea decat caracter pasager. Mentinerea unei trezorerii care sa tinda
spre zero, chiar in conditiile unei fluctuatii in sensul cresterii sau scaderii,
poate fi expresia unei politici de gestiune financiara. O asemenea practica
(T0) apara intreprinderea impotriva riscurilor pe care le prezinta, atat
14
15
17