Sunteți pe pagina 1din 12

PRELEVARILE FISCALE

Definitie : Reprezinta totalitatea resurselor financiare provenite de pe urma


impozitelor, taxelor si contributiilor si procurate de catre stat pe seama sectorului
privat, prin efectuarea de transferuri financiare obligatorii.
Cele trei categorii de prelevari fiscale constituie modalitatea traditionala de
finantare a autoritatilor publice , iar ponderea destul de ridicata a acestora in
ansamblul resurselor financiare denota importanta majora in contextul politic
actual. Cele trei categorii de prelevari sunt : impozite, taxe si contributii.
1. Impozitul (provine din latinescul ipozitum) reprezinta un transfer de
valoare obligatoriu la dispozitia statului fara echivalent, cu titlu definitiv, fara
destinatie strict precizata, datorat de persoanele fizice si juridice in virtutea
veniturilor obtinute, averilor detinute sau drepturilor efectuate. Din definitie rezulta
ca impozitul este :
- baneasca, deoarece persoanele fizice si juridice efectueaza catre autoritatile
publice prelevari publice in functie de anumite criterii , prin intermediul anumitor
transfere de putere de cumparare in vederea acoperirii cheltuielilor publice ;
- obligatorie, deoarece transferul de valoare e impus de stat prin legi tuturor
persoanelor fizice si juridice care obtin venituri, poseda averi sau efectueaza
cheltuieli ;
- este la dispozitia statului, deoarece transferul banesc este dirijat in scopul
satisfacerii necesitatilor de resurse financiare, in vederea producerii de servicii
publice.
- este fara echivalent, deoarece nu exista un raport direct si imediat intre
transferul de valoare efectuat si serviciul public furnizat de stat.
- este o prelevare definitiva, deoarece puterea de cumparare,odata transferata,
nu va mai fi restituita de catre stat ;
- este fara destinatie precizata, deoarece odata colectate, impozitele se
depersonalizeaza, fiind utilizate global la acoperirea unor servicii publice generale ;
- este pe venituri, avere sau cheltuiala, deoarece persoanele fizice si juridice
deruleaza un transfer banesc numai daca inregistreaza venituri, detin averi sau
efectueaza cheltuieli prevazute de lege ;
- este datorata de persoanele fizice si juridice, deoarece mobilizarile financiare
cad in sarcina persoanelor fizice si juridice ;
- este cu plata regulata, deoarece incasarea acestora se face de catre stat cu o
anumita frecventa stabilita prin lege.
2. Taxele (provine din latinescul taxis) desemneza un transfer de valoare
obligatoriu la dispozitia statului, cu echivalent, cu titlu definitiv, cu destinatie
spediala, datorat conform dispozitiilor legale de persoane fizice si juridice, in
schimbul unui serviciu public institutional.
3. Contributiile (provine din latinescul contributio) si desemneaza un transfer
de valoare obligatoriu la dispozitia statului, fara echivalent, cu destinatie strict

precizata de persoane fizice si juridice, in vederea acoperirii unor cheltuieli publice


de interes comunitar sau de natura sociala.
Concluzie : Totalitatea prelevarilor fiscale obligatorii, a reglementarilor,
metodelor, tehnicilor si procedeelor referitoare la acestea, cat si institutiile
insarcinate cu stabilirea, urmarirea, perceperea si administrarea obligatiilor fiscale
poarta denumirea de fiscalitate. Fiscalitatea permite formularea conceptului de
sistem fiscal care reprezinta ansamblul prelevarilor fiscale existente intr-o tara la un
moment dat si reglementarile referitoare la acestea. Un sistem fiscal optim trebuie
sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii :
1.Sa alimenteze cu venituri autoritatile statului.
2. Sa asigure redistribuirea veniturilor si a averilor.
3. Sa poata incuraja sau descuraja anumite activitati ale economiei.
Elementele tehnice ale prelevarilor fiscale
Datorita faptului ca prelevarea fiscala are cracter obligatoriu si este statuata
prin lege, transferul de valoare da nastere unui raport fiscal de natura juridica intre
persoanele fizice si juridice pe de o parte si statul pe de alta parte. Documentul care
atesta existenta raportului juridic poarta denumirea de titlu de creanta fiscala. Acest
titlu detaliaza in componenta sa o serie de componente specifice prelevarilor
fiscale, dintre care cele mai importante sunt: denumirea, subiectul activ, subiectul
pasiv, suportatorul, obiectul impunerii, unitatea de impunere, cota de impunere,
asieta, debitul fiscal, termenul de plata.
1. Denumirea ilustreaza numele prelevarii fiscale in stransa legatura cu
lexicul tarii care o instituie. De regula, denumirea se refera la continutul economic,
dar exista si situatii in care acest lucru nu se intampla.
2. Subiectul activ (beneficiarul) reprezinta subiectul stabilit prin lege sa
incaseze cuantumul prelevarii fiscale, adica statul. Incasarile sunt efectuate de
autoritatea publica centrala, autoritatile locale sau unele organisme cu caracter
public.
3. Subiectul pasiv (contribuabilul, subiectul prelevarii fiscale) este persoana
fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca cuantumul prelevarii fiscale,
transferul de valoare efectuat derulandu-se in relatie directa cu statul (plata
prelevarii fiscale nu e mijlocita de niciun intermediar).
4. Suportatorul este reprezentat de persoana fizica sau juridica la care, in urma
impunerii i se diminueaza puterea de cumparare. Nu in toate cazurile, suportatorul
este aceeasi persoana cu contribuabilul.
5. Obiectul impozabil reprezinta materia care se supune impunerii si a carei
obtinere determina individualizarea obligatiei de plata a prelevarii fiscale. In teoria
si in practica mondiala exista 3 categorii de obiecte impozabile : venitul, averea si
cheltuiala (consumul).
6. Unitatea de impunere consta in unitatea de masura prin care se exprima
marimea obiectului impozabil. Unitatea de impunere are :

- o expresie monetara in cazul in care obiectul impozabil este reprezentat de


venit sau cheltuiala ;
- o exprsie fizico-naturala, in cazul in care obiectul impozabil este averea.
7. Cota de impunere consta in valoarea prelevarii fiscale stabilita pentru
fiecare unitate de impunere, putand sa aiba fie o forma fixa in valoare absoluta, fie
o forma procesuala in valoare relativa. Existenta cotei relative a determinat
particularizarea a 4 tehnici impozabile :
- impunerea proportionala ;
- impunerea progresiva ;
- impunerea regresiva ;
- impunerea degresiva.
a) Impunerea in cote procentuale proportionale presupune ca asupra valorii
obiectului impozabil se aplica o cota proportionala unica, care nu se modifica odata
cu modificarea valorii obiectului impozabil.
b) Impunerea in cote procentuale progresive consta in aplicarea asupra valorii
impunerii a unei cote procentuale care creste fie intr-un ritm constant, fie intr-un
ritm variabil, pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste . Exista doua
variante ale impunerii in cote progresive :
- impunerea in progresie simpla, atunci cand se afla asupra valorii obiectului
impozabil procentul de impunere aferent transei de incadrare ;
- impunerea in progresie compusa, atunci cand materia impozabila este divizata
pe mai multe transe, iar asupra valorii fiecarei transe se aplica cotele de impunere
procentuale crescatoare.
Acelasi efect de progresivitate se poate obtine si prin aplicarea impunerii
progresive prin deducere sau prin detractie. In aceasta situatie se utilizeaza cotele
proportionale de impunere in combinatie cu scaderea de sume fixe, fie din valoarea
materiei impozabile, fie din cuantumul prelevarii fiscale.
Impunerea progresiva prin deducere presupune ca asupra bazei impozabile
diminuate cu o suma fixa sa se aplice o cota procentuala proportionala de
impunere.
Impunerea progresiva prin detractie consta in aplicarea asupra obiectului
impozabil a unei cote procentuale proportionale de impunere, in final scazandu-se
din rezultatul obtinut o suma fixa.
c) Impunerea in cote procentuale regresive consta in aplicarea asupra valorii
obiectului impozabil a unei cote procentuale care scade, fie intr-un ritm alert, fie
intr-un ritm constant pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste.
d) Impunerea in cote procentuale degresive consta in aplicarea aasupra valorii
obiectului impozabil a unei cote procentuale care creste pana la un anumit prag,
dupa care scade pe masura ce valoarea obiectului impozabil creste.
8. Asieta fiscala (asezarea) exprima modul de asezare a impunerii si include
ansamblul masurilor intreprinse de organele fiscale in vederea identificarii si
evaluarii obiectului impozabil, stabilirea marimii prelevarii fiscale si perceperea
acesteia.

Evaluarea obiectului impozabil presupune utilizarea unor metode capabile sa


asigure determinarea marimii obiectului impozabil, cele mai utilizate metode fiind :
- metoda evaluarii directe ;
- metoda evaluarii indirecte.
Metoda evaluarii directe include evaluarea pe baza declaratiei unei terte
persoane si evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului.
a) Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se efectueaza atunci cand
marimea obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana decat subiectul
pasiv. Aceasta persoana este obligata prin lege sa depuna la organele fiscale o
declaratie.
b) Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului se realizeaza cu
aparticiparea directa si nemijlocita a subiectului pasiv, care aste obligat sa tina
evidenta veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfasoara.
Contribuabilul este obligat sa depuna la organele fiscale o declaratie din care sa
rezulte toate detaliile referitoare la obiectele aflate sub incidenta impunerii.
Evaluarea indirecta cunoaste trei variante operationale :
- evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil ;
- evaluarea forfetara ;
- evaluarea administrativa.
a) Evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil asigura
dimensionarea cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in
considerare situatia economico-sociala a persoanei care detine obiectul respectiv.
Reperele folosite la acest mod de evaluare se diferentiaza in functie de natura
obiectului impozabil (exemplu : suprafata de teren, numarul animalelor din
gospodarii, pretul pamantului, numarul camerelor, numarul usilor si ferestrelor,
chiria prezumtiva a se incasa, etc.).
b) Evaluarea forfetara presupune ca organele fiscale incearca sa aproximeze cu
cat mai mare exactitate valoarea obiectului impozabil, bazandu-se pe elementele
care sunt in relatie directa cu acesta. Metoda este caracteristica activitatilor la care
nu se pot tine evidentele financiare contabile, nici macar in partida simpla.
Evaluare forfetara poate fi :
- legala, atunci cand baza se impozitare este evaluata conform unor proceduri
stabilite de legile fiscale ;
- conventionala, atunci cand baza se impozitare este estimata prin acorduri, in
urma unor discutii cu contribuabilii.
Evaluarea administrativa este demarata unilateral de autoritatea fiscala care
fundamenteaza
valorea obiectului impozabil pe baza elementelor pe care le cunoaste sau le are la
dispozitie. In situatiile in care subiectul pasiv nu este de acord cu marimea
obiectului impozabil, acesta are dreptul sa o conteste prin prezentarea argumentelor
de rigoare. Stabilirea marimii prelevarii fiscale presupune determinarea debitului
fiscal, tinand cont de cota de impunere si de valoarea obiectului impozabil.

Perceperea prelevarii fiscale reprezinta procedura efectiva de incasare a


debitului fiscal de catre stat. In perioada precapitalista, colectarea prelevarilor
fiscale se facea de catre un reprezentant al comunitatii sau prin intermediul unor
arendasi, iar in perioada moderna, perceperea debitelor fiscale se realizeaza prin
intermediul unor institutii financiare specializate. Practica fiscala actuala cunoaste
4 procedee de incasare a debitelor fiscale :
- direct de la contribuabili, prin prezentarea acestora la casieria fiscului
(sistem portabil) sau prin deplasarea organunului fiscal la sediul sau resedinta
contribuabilului (sistem cherabil) ;
- electronic, prin utilizarea de catre contribuabil a calculatoarelor personale si
a legaturilor de internet;
- prin stopaj la sursa, adica prin calcularea, retinerea si virare debitului fiscal
de catre o terta persoana, in patrimoniul careia se formeaza obiectul impozabil;
- aplicarea si anularea de timbre mobile pentru actele si actiunile materiale,
judecatoresti si consulare.
9. Debitul fiscal reprezinta cuantumul total al prelevarii fiscale pe care
contribuabilul trebuie sa il plateasca autoritatii de stat, fiind rezultatul operatiunilor
efectute in cadrul asietei fiscale.
10. Termenul de plata indica scadenta fiscala, adica data limita pana la care se
poate plati debitul fiscal si care, din motive ce tin de usurarea modului de
administrare a prelevarilor obligatorii, se stabileste ca fiind un interval temporar in
care se poate efectua plata (foarte rar se stabileste o data fixa.)
Aplicatii la impunere
a) Impunerea in cote fixe ;
b) Impunerea in cote procentuale.
a) Impunerea in cote fixe este o suma fixa, ca marime aboluta, ce scade in
sarcina fiecarei persoane, fara a tine cont de venitul sau averea acesteia. Impozitul
stabilit este numit impozit fix. La unele impozite sunt introduse anumite
diferentieri, care tin de anumite criterii privind : impozitul agricol, impozitul asupra
mjloacelorde transport, impozitul pe cladiri.
Ex 1: 3 contribuabili detin proprietati in terenuri agricole de marimi diferite : 10
ha, 35 ha, respectiv 150 ha. Autoritatea fiscala, potrivit legii, stabileste pe unitatea
de impunere (1 ha) un impozit in suma fixa de 250 u.m.
Ex 2: Cererile de chemare in judecata, adresate instantelor judecatoresti de
catre 2 contribuabili, au ca obiect valori diferite, respectiv 12 000 000 u.m. si 120
000 000 u.m. Impozitul fix stabilit de instanta (taxa) este pentru ambii contribuabili
in suma fixa de 10 000 u.m.
Ex 3: Pentru terenul ocupat de constructia unei locuinte de aceeasi suprafata,
detinut de 2 contribuabili in mediul rural, dar situat in zone diferite, impozitul este
diferentiat (in functie de zona) :

- zona A 20 RON/m ;
- zona B 15 RON/m.
b) Impunerea in cote procentuale semnifica un procent de impozit aplicat
asupra bazei de impozitare. Poate fi:
b1 proportionala
b2 progresiva
b3 - regresiva
Impunerea in cote proportionale consta in aplicarea unei cote procentuale
unice asupra obiectului impozabil. Impozitul calculat este un impozit proportional.
El inseamna retinerea aceluiasi procent de venit, indiferent de marimea acestuia si
prin acesta, egalitatea in fata impozitelor a tuturor contribuabililor.
Ex : Veniturile realizate de 2 subiecti de impozit sunt :
v1 = 20 000 u.m.
v2 = 120 000 u.m.
Cota unica de impunere legala stabilita ese 5 %. Impozitul de plata va fi :
I1 = 20 000 5% = 1000 u.m.
I2 = 120 000 5% = 6000 u.m.
Observatie : Fiecare dintre cei 2 contribuabili plateste statului impozite
proportionale cu venitul obtinut.
Impunerea in cote progresive se caracterizeaza prin aceea ca cota sau tariful
impozitului se mareste odata cu sporirea venitului. Acest lucru inseamna retinerea
unui procent mai ridicat spre un venit mai mare si un procent mai mic spre un venit
mai mic. In practica financiara sunt cunoscute 2 variante :
- impunerea globala ;
- impunerea pe transe.
Impunerea globala (in cote simple) e caracterizeaza prin aceea ca asupra
intregii materii impozabile, ce apartine unui anumit contribuabil, se aplica o cota
unica de impozit. Impozitul datorat statului se determina multiplicand venitul cu
cota de impunere aferenta.
Ex : 2 contribuabili realizeaza in aceeasi perioada de timp (1 an) venituri de
marimi diferite : 5 400 u.m., respectiv 24 600 u.m. Cotele de impunere sunt
progresive pe masura sporirii veniturilor astfel :
nivelul venitului
cota de impozit
0500
0
501 - 2 000
7
2 001 - 5 000
10
5 001 - 10 000
15
10 001 - 15 000
20
15 001 - 20 000
25
20 001 - 30 000
30
peste 30 000
35
I1 = 5 400 15% = 810 u.m.
I2 = 24 600 30% = 7 380 u.m.
Observatii:

1) Nivelul impozitului depinde de puterea contributiva a contribuabilului


deoarece cel care a obtinut nivelul mai mare plateste un impozit mai mare.
2) Dezavantajul consta in aceea ca impozitul creste brusc de la o clasa de
venituri la alta, ca urmare a discrepantelor existente dintre cotele aferente.
Impunerea pe transe consta in impartirea matricei impozabile ce apartine unui
contribuabil in mai multe parti (transe) ordonate crescator, cu cote de impunere
diferite, crescatoare pe fiecare transa in parte. Impozitul de plata la stat se
calculeaza prin insumarea impozitelor calculate pe fiecare transa de venit in parte.
Ex : Pentru impunerea veniturilor sunt stabilite urmatoarele cote progresive pe
transe:
transe de venit (u.m.)
cota de impunere (%)
0 1 000
1001 4 000
10
4 001 8 000
15
8 001 15 000
25
15 001 20 000
30
20 001 30 000
40
peste 30 000
45
Sa se calculeze impozitul de plata pentru 2 contribuabili care au obtinut
urmatoarele venituri :
v1 = 8 510 u.m.
v2 = 25 000
I1 = (1 000 - 0) 0 + (4 000 1 000) 10% + (8 000 4 000) 15% + (8 510 8
000) 25%
= 0 + 300 + 600 + 127,5 = 1 027,5 u.m
I2 = 1 000 0 + 3 000 10% + 4 000 15% + 7 000 25% + 5 000 30% + (25
000 20 000) 40% = 300 + 600 + 1 750 + 1 500 + 1 200 = 6150 u.m
Impunerea regresiva (degresiva) consta in aceea ca de la un anumit nivel al
veniturilor mari, cotele de impunere sunt descrescatoare. Acest procedeu da
impozitului regresiv
, care inseamna un procent mai mic pe un venit
mai mare.
Ex : Venitul realizat de un intreprinzator privat este de 1,8 mil u.m. Transele de
venit si cotele de impunere stabilite prin lege se prezinta astfel :
transe de venit (u.m.)
cotele de impunere (%)
15 001 250 000
25
250 001 400 000
35
400 001 600 000
45
600 001 900 000
40
peste 900 0000
30
Sa se calculeze impozitul de plata al agentului .
I = 1 800 000 90% = 540 000 u.m.
Observatii :

1) Prin practicarea unei cote de impunere descrescatoare, agentul economic


plateste un impozit mai mic daca s-ar fi aplicat o cota crescatoare.
2) Acest tip de impunere ii avantajeaza pe agentii economici deoarece, in loc sa
plateasca statului impozite mari, acestia isi reinvestesc profitul.
Principiile impunerii
Reprezinta acele norme sau proceduri tehnico-administrative care trebuie
urmate de unitatile administrativ-teritoriale si de administratiile financiare si
privesc instituirea si acceptarea prelevarilor fiscale.
Principiile impunerii inseamna dreptatea sociala in materie de impunere. Prin
impunere trebuie sa se asigure egalitatea fiscala in fata legii, in sensul in care
prelevarile fiscale trebuie stabilite diferentiat, in functie de marimea venitului,
averii si cheltuielii fiecarui contribuabil. Egalitatea fiscala in fata legii presupune
existenta a 2 elemente :
- un element matematic, in sensul ca debitele fiscale trebuie sa fie egale la
materiile impozabile egale. ;
- un element personal, care tine de situatia economico-sociala a contribuabilului.
Literatura de specialitate abordeaza principiile impunerii sub 2 aspecte :
- abordarea anglosaxona ;
- abordarea european-continentala.
Principiile impunerii, potrivit abordarii european-continentale
Aceasta abordare detaliaza impunerea sub aspectul obiectivelor socialeconomice urmarite de catre stat prin politica fiscala pe calea dimensionarii,
asezarii si perceperii prelevarilor fiscale. Cele 4 tipuri de principii ale impunerii
sunt :
- principii de echitate fiscala ;
- principii de politica financiara ;
- principii de politica economica ;
- principii social-politice.
1) Principiile de echitate fiscala presupun impunerea diferentiata a veniturilor
si averilor in functie de puterea contributiva a contribuabilului si vizeaza
indeplinirea simultana a urmatoarelor conditii :
- stabilirea unui minim neimpozabil (legiferarea scutirii de la impozit a unei
valori din venit sau din avere, in acest fel, asigurandu-se conditiile minime de
subzisenta) ;
- debitul fiscal sa fie calculat in functie de puterea contributiva (sarcina fiscala
sa fie fundamentata in functie de marimea veniturilor si averilor, dar si de situatia
sociala, personala a obiectului impozabil) ;
- pentru puteri contributive egale, debitul fiscal al unei categorii sociale sa fie
stabilit in comparatie cu debitul fiscal al altei categorii sociale, adica sarcina fiscala
a unei persoane sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei persoane din
aceeasi categorie sociala ;

- impunerea sa fie generala, adica sa fie impusi toti subiectii care realizeaza
venituri sau poseda un anumit gen de avere, indiferent de situatia acestora.
2) Principiile de politica financiara contin aspecte legate de modalitatile pe
care o prelevare fiscala trebuie sa le indeplineasca in momentul legiferarii si
anume :
- randament fiscal ridicat ;
- stabilitate ;
- elasticitate ;
- numarul prelevarilor obligatorii.
Randamentul fiscal ridicat este asigurat numai in conditiile in care o prelevare
fiscala poseda urmatoarele trasaturi :
- sa aiba un caracter universal, adica sa fie platite de toate persoanele fizice si
juridice care obtin venituri din aceeasi sursa, detin acelasi gen de avere sau
efectueaza acelasi tip de cheltuiala ;
- sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere, adica sa nu permita
contribuabililor, legal sau ilegal sustragerea totala sau partiala de la impunere a
obiectului impozabil ;
- sa aiba cheltuieli minime cu asieta.
Stabilitatea impozitului caracterizeaza situatiile in care randamentul fiscal nu se
modifica de-a lungul unui an fiscal.
Elasticitatea impunerii releva adaptarea permanenta a prelevarilor fiscale la
necesitatile de venituri ale statului.
Numarul prelevarilor fiscale este utilizat pentru pocurarea veniturilor necesare
statului.
3) Principiile de politica economica presupun utilizarea de catre stat a
prelevarilor fiscale, nu numai in vederea procurarii veniturilor, ci si in vederea
extinderii sau restrangerii unor sectoare de active nerentabile.
4) Principiile social-politice releva faptul ca, prin politica fiscala promovata,
statul nu se preocupa doar de spectrul economic, ci si de componentele socialpolitice.
Prin programele politice de guvernare, fortele aflate la putere cauta sa mentina
increderea populatiei in politica pe care o promoveaza, influentand anumite
categorii sociale tinta (Exemplu : muncitori, pensionari, someri, persoane cu
handicap si minoritati nationale).
Clasificarea prelevarilor fiscale
Impozitele pot fi clasificate in functie de urmatoarele 8 criterii :
- dupa forma si fond ;
- dupa frecventa de colectare ;
- dupa modul de asezare ;
- dupa nivelul de administrare ;
- dupa obiectul impozabil ;
- in functie de repartizarea sarcinii fiscale ;
- dupa tehnica de impunere ;
- dupa scopul urmarit de autoritati prin practicarea prelevarilor.

a) Dupa forma si fond se impart in 2 categorii :


- impozite directe ;
- impozite indirecte.
Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina fiecarei persoane fizice si
juridice si se stabilesc in functie de nivelul veniturilor sau averii acestora.
Impozitee sunt percepute direct de la contribuabili la anumite teme precis stabilite.
Impozitele indirecte nu se stabilesc nominal, sunt percepute cu ocazia vanzarii
unor bunuri sau prestarii unor servicii si sunt varsate de catre producatori,
comercianti sau prestatori de servicii,consumatorii finali fiind suportatorii acestora.
b) Dupa modul de asezare :
- impozite reale ;
- impozite personale.
Impozitele reale (obiective) se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte
materiale (cladiri, terenuri, autovehiculele, etc.) si fac abstractie de situatia
personala a contribuabilului.
Impozitele personale (subiective) se aseaza asupra veniturilor sau averii si au
in vedere situatia personala a contribuabilului.
c) Dupa obiectul impozabil :
- impozite pe venit ;
- impozite pe avere ;
- impozite pe cheltuiala (consum).
d) Dupa tehnica de impunere :
- impuneri in suma fixa ;
- impuneri proportionale;
- impuneri progresive ;
- impuneri regresive ;
- impuneri degresive.
e) Dupa scopul urmarit de autoritati prin practicarea prelevarilor :
- impuneri financiare ;
- impuneri de ordine.
Impunerile financiare se percep in scopul obtinerii de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor publice.
Impunerile de ordine se practica in vederea limitarii sau incurajarii unor
anumite activitati economico-sociale.
f) Dupa nivelul autoritatii care le instituie :
- in state de tip federal (impozite federale, statale si locale) ;
- in state de tip unitar (impozite centrale si locale);
- in uniunile statale (impozite unionale si statale).
h) Dupa repartizarea sarcinii fiscale pe contribuabili :
- impozite de repartitie ;
- impozite pe cotitate.

Impozitele de repartitie se stabilesc de jos in sus, prin calcularea necesarului


total de venituri financiare ale statului, suma care se repartizeaza pe fiecare
contribuabil in parte.
Impozitele pe cotitate se calculeaza prin debitul fiscal pe fiecare contribuabilul
in parte, respectand principiul de echitate fiscala.
Taxele si contributiile
Taxele pot fi clasificate in functie de 2 criterii :
1) In functie de criteriul natiunii si naturii serviciului institutional.
2) In functie de criteriul modalitatii de incasare.
a) Dupa servicul prestat, taxele se impart in : taxe judiciare, administrative,
industriale si ecologice.
Taxele judiciare reprezinta taxele datorate statului in vederea exercitarii de catre
acesta a functiei juridice. Acestea imbraca urmatoarele forme :
- taxele judecatoresti sunt taxele platite de subiectii care apeleaza la servicii cu
caracter judecatoresc, actiuni in instanta si vizeaza litigiile supuse dreptului civil,
comercial si penal ;
- taxele notariale sunt taxele platite de subiectii care apeleaza la serviciile
notariale si constau in legalizarea unor acte, documente, certificate, transferarea
drepturilor de proprietate, precum si certificarea acestora.
Taxele administrative sunt taxele platite organismelor de stat in
schimbul furnizarii unor servicii cu caracter administrativ, ca de exemplu :
autentificarea unor documente, eliberarea unor acte (certificat de nastere, casatorie,
deces, carti de identitate, pasapoarte, autorizatii de port arma, etc.).
Taxele industriale sunt taxele achitate autoritatii de stat de catre agentii
economici, in vederea derularii unor activitati de productie, comercializare sau
prestari de servicii.
Taxele ecologice sunt taxele datorate de subiectii care exploateaza bunuri
ambientale (aer, apa, sol) si care provoaca alterari acestor elemente, punand in
pericol mediul ecologic.
b) Dupa modul de incasare :
- taxele in numerar reflecta transferul de valoare, reprezentand plata
cuantumului unei taxe, efectuata in mod direct de catre autoritatilede stat, in
numerar sau prin operatiuni de virament bancar;
- taxele de timbru releva transferul de valoare, reprezentand plata
cuantumului unei taxe realizata prin : cumparare, aplicarea si anularea de timbre
mobile.
Contributiile se clasifica in 2 categorii :
- contributiile speciale (asigurative) releva prelevarile de putere de cumparare
pe care statul le efectueaza de la contribuabilii care benefiziaza de o utilitate
publica in schimbul furnizarii unui serviciu cu arie de cuprindere generala;

- contributiile generale (nonasigurative) releva transferul de putere de


cumparare la dispozitia statului de catre persoanele fizice in scopul acoperirii
cheltuielilor publice de natura sociala (pensii, ajutoare, indemnizatii, servicii
sanitare, etc.).