Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu
Nichita Stanescu este poetul ce poate fi considerat lider a doua generatii lirice
romanesti respectiv generatia saizecistilor si generatia optzecistilor. Prin lirismul
lui remarcat inca din primele volume Sensul iubirii din 1960 si O viziune a
sentimentelor din 1964, Nichita Stanescu contribuie masiv la recuperarea
lirismului perioadei interbelice, iar in eseurile sale preocuparea esentiala este
inovarea limbajului poetic. Asa de exemplu, pentru autorul poeziei Leoaica
tanara, iubirea sau In dulcele stil clasic cuvintele reprezinta adevarate fiinte,
ele cresc, descresc si mor.
In eseul Spunem dor si atat poetul ce se remarca in special prin noutatea
verbului, a cuvantului poetic spune ca exista in creatia fiecarui poet adevarat
versuri devenite emblematice. Poetul asupra caruia insista este Mihai Eminescu
cu versul considerat postulat Nu credeam sa invat a muri vreodata pentru ca
acelasi Nichita Stanescu in alte eseuri sa se refere la predecesori sau
contemporani printre care Tudor Arghezi sau George Bacovia.
Poezia Leoaica tanara, iubirea face parte din volumul Oviziune a sentimentelor
in care tema preferata este iubirea ca o stare extatica, o modalitate de integrare
in armoniile universale sau cale de revelatie pentru ca spune el Cunoasterea si
reflexia asupra lumii se poate realiza prin iubire. Leoaica tanara, iubirea este o
dezvoltare metaforica a starii de vibratie continua care este pentru poet
dragostea. Creatia nu poate fi conceputa inafara acestei stari de gratie si prin
urmare poetul dedica versul sau iubirii vazute ca o regina.
Poemul are o compozitie ce corespunde senzatiei de iradiere pe care poetul si-a
propus s-o transmita catre cei indragostiti de adevar ca si el. Strofele cu versuri
inegale, specifice poeziei moderniste, cu rima aleatorie si ritm combinat redau in
cele 4 secvente povesstea intalnirii cu iubirea. Structura da impresia de
spontaneitate, omul se intalneste cu iubirea care il metamorfozeaza si il invata
sa traiasca la cote maxime intr-o stare de sublim.
Secventele textului se pot traduce in final printr-o expunere schematica pe care
poetul o transmite intr-un limbaj aparent simplu dar foarte expresiv cititorului. Sa produs asa cum descrie poetul intalnirea cu iubirea, moment care a insemnat
trecerea intr-o alta dimensiune a existentei, o adevarata metamorfoza pentru ca
in ultima strofa sa se realizeze o adevarata suprapunere a imaginilor poet-iubire.
Titlul poeziei este o metafora, expresia leoaica tanara in care se gaseste un
substantiv si un adjectiv este simbolul iubirii asa cum explica poetul prin apozitia
iubirea, un substantiv articulat ceea ce subliniaza faptul ca poetul insista asupra
acestui sentiment care reprezinta tema intregului volum din care face parte.
Poetul incearca sa ofere definitia portret a iubirii tocmai prin metafora leoaica
tanara si discursul liric se structureaza sub forma unei confesiuni in care autorul,
eul liric marturiseste propria aventura a descoperirii acestui sentiment.

Povestea intalnirii cu iubirea este de-a dreptul tulburatoare. Salbatica si

necrutatoare, aceasta leoaica tanara, adica iubirea, pindise-n incordare / mai
demult., iar aceasta intalnire a insemnat si declansarea unei iubiri puternice :
Coltii albi mi i-a infipt n fata, pentru ca iubirea este devoratoare, este un
sentiment patrunzator: Coltii albi mi i-a infipt n fata / m-a muscat leoaica, azi,
de fata.
Strofa a2a este o descriere cosmogonica, poetul recurgand la motivul naturii
cerc: Si deodata-n jurul meu, natura / se facu un cerc, de-a-dura, / cnd mai larg,
cnd mai aproape, / ca o stringere de ape. Este o viziune personala asupra lumii
prezenta la Nichita Stanescu si in volumul Oul si sfera, este teoria universului
cerc. Poetul inoveaza la nivelul figurilor de stil, epitetele evolueaza spre metafora
ca de exemplu in termenul de comparatie ca o strangere de ape sau curcubeu
taiat n doua.
In ultima strofa transcrie senzatia de metamorfozare traita de indragostit. Eul
liric trece dintr-un plan real in altul ideal, iar reprezentarea fizica a portretului
fiindu-i parca straina sub influenta devoratoare a iubirii Mi-am dus mna la
sprinceana, / la timpla si la barbie, /dar mna nu le mai stie. Se fixeaza in
continuare ramanerea in planul ideilor pentru ca omul s-a dematerializat si s-a
identificat cu leoaica aramie.
In viziunea lui Nichita Stanescu iubirea are puteri miraculoase pentru ca poate sa
transforme un barbat in zeu, sa-i confere puteri miraculoase: Si aluneca-n
nestire / pe-un desert n stralucire, / ... inca-o vreme, / si-nca-o vreme....
Un discurs liric din numai 4 secvente asa cum este poezia Leoaica tanara,
iubirea devine datorita talentului poetic stanescian un adevarat imn inchinat
iubirii. Poezia poate fi considerata nu numai un adevarat psalm inchinat iubirii ci
si o adevarata arta poetica deoarece pentru Nichita Stanescu iubirea inseamna o
modalitate de cunoastere, de reflexie asupra lumii.