Leoaica tanara, iubirea – comentariu literar

“Leoaică tânără, iubirea” este o operă literară ce se învârte în jurul tematicii

iubirii, jocului sentimentelor și superlativului trăirilor emoționale. Această operă
face parte din volumul “O viziune a sentimentelor”, ce a fost făcut public în anul
1964 și este una dintre piesele de inceput ale volumului de poezii.
Nichita Stanescu a fost, in primul rand, un poet, scriitor si eseist roman, ales,
dupa moartea sa ca membru al Academiei Romane.
Prin stilul sau de a scrie si de a transmite emotia sentimentului transpus pe
hartie, Nichita Stanescu este considerat de catre critici literari, precum si de catre
publicul larg unul dintre cele mai mari influente asupra limbii si literaturii romane.
Adesea el numea limba romana “dumnezeiesc de frumoasa”, purtandu-i o
iubire aparte, ce se poate regasi si in scrierile sale.
Nichita Stanescu apartine curentului literar neomodernist. Curentul literar
neomodernist, in sine, reprezinta o reinterpretare si totodata renasterea
modernismului dintre cele doua mari razboaie mondiale (modernismul interbelic),
in care scriitorii modernisti au permis nasterea actualului curent literar.
Titlul “Leoaica tanara, iubirea” sugereaza si aproape de unul singur cuprinde
o descriere concreta a continutului poeziei, cusuta la fiecare capat de vers ca un
duet egal cu forta emotionala intre leoaica tanara si iubirea.
Tema operei lui Nichita Stanescu reprezinta sentimentul iubirii, dar in
paralel cu aceasta infatiseaza neincetata schimbare si transformare a lumii in care
traia, ba chiar fiind un subiect de actualitate, o lupta moderna, curenta a puritatii
unui astfel de sentiment intr-o lume ce este mereu in schimbare.
Compozitia acestei poezii este construita din trei secvente lirice, deosebindu-
se prin 3 caracteristici unice, in legatura directa una cu cealalta: intampinarea
iubirii, continua schimbare a universului si in acelasi timp constatarea acestei
metamorfoze fara drept de intoarcere intr-un punct perfect, totul fiind intr-o
continua transformare inevitabila.
 Fara prea mult efort se poate observa dimensiunea inegala a strofelor, ritmul
trohaic, rima imperfecta si masura variabila. Este de notat, de altfel, faptul ca
Nichita Stanescu obisnuia sa transforme regula si legea intr-o anarhie poetica, dar
perfect inchegata, logica si puternic emotionala.
Lirismul identificat in opera lui Nichita Stanescu este unul de tip subiectiv,
definit prin marcile poetice ale eului liric.
In incipitul poeziei, metafora titlului este reexaminata, dezvoltata prin mitul
stravechi al vanatorii ritualice, acelasi pe care l-a discutat si Mircea Eliade.
Raportul dintre vanat, vanator si momentul vanatorii este prezentat cu
pasiune poetica, astfel iubirea devine ferocele pradator, ce navaleste asupra eului
liric, rezultand intr-o inevitabila iubire: “Coltii albi mi i-a infipt in fata”.
Cea de-a doua strofa ne permite sa asistam la transformarea eului liric.
Imaginea cercului, forma geometrica perfecta duce chiar catre sfera Eminesciana:
“Din sfera mea veni cu greu”, regasita in “Luceafarul”, reorganizand totul in jur,
capatand noi dimensiuni.
Comparatia “ca o strangere
de ape” construieste imaginea noii forme, pe care eul liric si-o atribuie,
facand referire catre un alt vers al lui Mihai Eminescu: “Fu prapastie? Genune? Fu
noian intins de apa?”. Prin aceasta ofera dimensiuni transformative simturilor fara
forma, precum auzul si privirea.
Simturile se destrama pana in momentul in care se pierd ca forma si inteles:
“Mi-am dus mana la spranceana / la frunte si la barbie / dar mana nu le mai stie”.
Punctele de suspensie plasate la finalul poemului lasa loc pentru dezvoltarea
sentimentului dragostei intr-o eternitate de posibilitati, cel mai probabil din dorinta
de prelungire a acestuia catre idealul nesfarsit.
Concluzia ce poate fi trasa din poezia “Leoaica tanara, iubirea” infatiseaza
muzicalitatea iubirii, compozitia in sine ducand catre multe dintre marile opere
muzicale romantice, precum “Lacul lebedelor” de Ceaikovski sau “Poema
Boemei”, unde iubirea este infatisata ca forta miraculoasa care salveaza vieti si
totodata are puterea de a aduce chiar eul liric in extazul acestui sentiment de o
puritate animalica, dar cu o inevitabila nuanta umana.