Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tratamentul pregătitor
Aplicarea probei
Developarea
tehnica descendentă;
tehnica ascendentă;
tehnica orizontală
Vizualizarea (revelarea)
Permeabilitate;
Hidrofilie;
Insolubilitate;
Rigiditate mare;
Regenerabilitate.
Metode de imobilizare a enzimelor
1. Metode de imobilizare prin fixare de suport
Adsorbţia fizică
Cea mai veche metodă de imobilizare este cea a adsorbţiei fizice a
enzimei pe matricea unui polimer, fără a exista legături covalente.
•Metoda legării ionice este, la fel cu cea a adsorbţiei fizice, printre cele
mai simple şi mai vechi metode de imobilizare a enzimelor
•in practică, apar, însă, atât legături ionice, cât şi legături de tip Van der
Waals, deci adsorbţie fizică.
Caracteristici:
gradul de reticulare mic : ochiurile reţelei sunt mari, iar enzima poate evada
din gel, fiind antrenată de soluţia de substrat.
gradul de reticulare mare: eliberarea enzimei din matrice este împiedicată,
dar accesul moleculelor de substrat la centrii activi este îngreunat
•se obţine prin dizolvarea unui polimer ce formează fibre (ex. triacetatul
de celuloză) într-un solvent organic nemiscibil cu apa (cloroform, clorură
de metilen, tetraclorură de carbon)
• emulsionarea acestei soluţii cu soluţia apoasă ce conţine enzima.
• emulsia se extrude într-un lichid coagulant (toluen, sau eter de petrol)
unde precipită polimerul
Moleculele amfifile ale surfactantilor (agenti tensioactivi) formeazã în mediu de apã - solvent
organic apolar agregate de formã sfericã sau elipsoidalã, ale cãror dimensiuni sunt comparabile
cu cele ale proteinelor.
Apa poate fi solubilizatã în cavitatea polarã a micelelor inverse formate de surfactanti în mediu
organic apolar, obtinându-se nucleul sau cavitatea apoasã (“water-pool”).