Istoric moneda EURO

Uniunea Europeana Economica si Monetara (EMU) reprezinta o intelegere intre Statele Membre UE in vederea
impartasirii unei monede unice, EURO, si a unei politici economice unice cu un set de conditii si responsabilitati
fiscale. In prezent, sunt 27 State Membre cu nivele de integrare variate in EMU. Treisprezece State Membre au
adoptat moneda euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia, Slovenia si Spania. Alte trei State Membre, Marea Britanie, Danemarca si Suedia, nu au nici un plan
imediat in privinta adoptarii monedei euro. Alte unsprezece State Membre, Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Estonia,
Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria, sunt in stagii diferite ale adoptarii monedei euro si cel mai
probabil vor adera la zona euro in urmatorii zece ani.
Planurile pentru o moneda unica europeana au inceput sa prinda contur inca din 1969 odata cu Raportul Barre,
elaborat de cele sase State Membre de atunci ale Comunitatii Economice Europene (EEC). Acesta a fost urmat mai
tarziu in acel an de o intalnire a sefilor de stat si de guvern la Haga pentru a planifica crearea unei uniuni economice
si monetare. Procesul a fost intarziat de colapsul Sistemului de la Bretton Woods 1971 dupa decizia unilaterala a
Presedintelui Nixon de a face dolarul necovertibil in aur si dupa criza petrolului din 1972. Intre timp, EEC a crescut
incluzand noua state, multe dintre ele fiind dispuse sa renunte la propriile monede nationale.
In prezent, tarile europene participante pot fi integrate in trei faze economice, care corespund fazelor istorice ale
dezvoltarii EMU.
Faza I
In 1979 Sistemul european monetar (EMS) a fost stabilit pentru a crea o legatura intre monedele europene si pentru a
preveni fluctuatii mari intre valorile lor. Acesta a creat Mecanismul European a Ratei de Schimb (ERM) in acord cu
care ratele de schimb a monedei fiecarui Stat Membru trebuiau sa fie restrictionate la fluctuatii foarte mici (+/-2.25%)
pe oricare latura a valorii de referinta. Aceasta valoare de referinta a fost stabilita intr-un agregat al tuturor monedelor
participante care s-a numit Unitatea de Moneda Europeana (ECU) si care a fost apreciata in acord cu marimea
economiilor Statelor Membre.
In anii 1980 piata fiecarui Stat Membru a devenit mult mai apropiata de cea a vecinilor, dand forma la ceea ce a mai
tarziu a devenit Piata Unica Europeana. Comertul international in Piata Unica Europeana ar fi putut fi pus in pericol
de riscul ratei de schimb in ciuda stabilitatii relative introduse de ERM si de costurile crescute ale tranzactiilor pe
care le-a adus aceasta. Crearea monedei unice pentru Piata Unica a insemnat o solutie logica, si astfel ideea unei
monede unice a fost adusa din nou in atentia forului.
Comisia Europeana condusa de Jacques Delors a adoptat Actul Unic European in februarie 1986, care a avut drept
scop inlaturarea barierelor institutionale si economice intre statele membre ale UE si stabilirea scopului pietei comune
europene. In 1989, au fost schitate planuri pentru a realiza EMU in 3 stadii. Prima faza a inceput oficial in 1990, cand
controalele asupra ratei de schimb au fost inlaturate, dand astfel libera miscare capitalurilor in intreaga EEC. In 1992,
cele trei faze prevazute de Comisia Delors au fost facute oficiale prin introducerea in Tratatul de la Maastricht,
incluzand criteriile de convergenta economica pentru adoptarea monedei comune. In fapt, aceasta a transformat EEC
in Uniunea Europeana. Criteriile pentru calitatea de membru a Uniunii Europene si adoptarea monedei euro sunt
stabilite de trei documente. Primul este Tratatul de la Maastricht din 1992, care a intrat in vigoare pe 1 noiembrie
1993. Mai tarziu in acelasi an, al doilea criteriu a fost creat de Consililul European la Copenhaga, si anume prin
crearea criteriilor Copenhaga, care au clarificat scopurile generale ale Tratatului de la Maastricht. Al treilea este
contractul cadru negociat cu fiecare tara candidata mai inainte de a adera la UE. Criteriile au fost de asemenea
clarificate si de legislatia UE si prin decizii ale sistemului judiciar european, de-a lungul anilor.
Prima faza a dezvoltarii EMU poate fi corelata cu cea a unei tari candidate care inainte de aderarea la UE trebuie sa
intruneasca criteriile Copenhaga.

Faza II
La summit-ul din Madrid din decembrie 1995, Germania a argumentat cu succes schimbarea numelui ECU in
EURO. Asa numitul scenariu Madrid a stabilit de asemenea o perioada tranzitorie intre introducerea Euro in
contabilitate si mai tarziu ca si moneda lichida.
In a doua faza a EMU, Institutul Monetar European (EMI) a fost stabilit ca un predecesor al Bancii Centrale
Europene (BCE). In iunie 1997, Consiliul European din Amsterdam a fost de acord cu Pactul de Stabilitate si Crestere
Economica si a stabilit ERM II, care ar succeda Sistemului Monetar European si ERM dupa lansarea monedei euro.
Anul urmator Consiliul European de la Bruxelles a selectat unsprezece tari care sa adopte moneda euro in 1999 si
astfel Banca Centrala Europeana a luat fiinta, avand ca rol stabilirea politicii monetare a Uniunii Europene si
supravegherea activitatilor Sistemului European al Bancilor Centrale banci nationale care ar avea rolul de a
implementa deciziile Bancii Centrale Europene, de a emite moneda si de a asista tarile Euro initiale in realizarea
criteriului de convergenta.
A doua faza a dezvoltarii EMU poate fi corelata cu un Stat Membru care tocmai a aderat intrand in ERM-II, unde
trebuie sa ramana pentru cel putin doi ani inainte de a adopta euro.
Faza III
Pe 1 ianuarie 1999 euro a fost adoptat in forma non-fizica, cu ratele de schimb ale monedelor pentru cele 11 din cele
15 State Membre fixate la ultima zi din anul 1998. Mecanismul European al Ratei de Schimb (ERM) a fost urmat de
ERM- II, care a functionat in acelasi mod cu originalul ERM dar in contextul unei monede euro deja existente. Banca
Centrala Europeana a inceput implementarea unei politici monetare, unice cu asistenta Bancilor Centrale ale fiecarui
Stat Membru, si perioada de tranzitie de trei ani stabilita la Madrid a inceput, tinand pana in 1 ianuarie 2002. La
jumatatea anului 2000 Comisia a anuntat ca Grecia putea in mod formal sa adere la cea de-a treia faza a monedei
unice pe 1 ianuarie 2001.
Euro a fost o moneda virtuala pentru cele 12 tari ale asa-numitei Zone Euro Belgia, Finlanda, Franta, Germania,
Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Spania si Portugalia. A fost folosit in contabilitate, si companiile au putut
sa conduca tranzactii euro-denominate sigure cunoscand ca ratele de schimb intre Statele Membre erau fixe. Valorile
euro au aparut in conturile bancare alaturi de monedele nationale pentru a obisnui populatia cu noua moneda.
Fiecare stat care a adoptat noua moneda la 1 ianuarie 2002, a trebuit sa intruneasca
Criteriile de Convergenta stabilite in Tratatul de la Maastricht. Criteriile includeau patru cerinte:
Valutele trebuiau sa stea in paramentrii stabiliti de ERM pentru cel putin 2 ani
Ratele de dobanda pe termen lung nu puteau fi mai mari cu 2% decat cele ale celor mai bune trei State Membre din
punct de vedere al performantei
Inflatia trebuie sa fie sub valoarea de referinta (in decurs de trei ani preturile nu pot fi mai mari cu 1,5% decat cel mai
bun performer)
Datoria de stat trebuie sa fie sub 60% din produsul intern brut (sau sa fie apropiat acestei tinte) si deficitele bugetare
sa fie sub 3%.
In pregatirea pentru introducerea monedei euro la 1 ianuarie 2002, peste 14 miliarde de bancnote valorand aproape
633 miliarde au fost imprimate, si 52 miliarde de monede au fost batute utilizandu-se 250.000 de tone de metal. In
cursa din 1 ianuarie 1999, pesimistii au castigat, promovand teama si confuzie. In stirile aparute in media s-a
vehiculat ideea ca o astfel de schimbare masiva de moneda nu va reusi. Dar astfel de temeri s-au dovedit a fi
nefondate. Automatele bancare au furnizat noua moneda in primul minut de dupa miezul noptii si cetatenii au cheltuit
euro in cateva zile.
A treia faza a dezvoltarii EMU poate fi corelata cu un Stat Membru, care dupa ce a aderat la ERM-II si a mentinut
criteriile de convergenta pentru cel putin doi ani, a aderat si la zona euro.
Dezvoltarea ratei de schimb
In prima sa zi de schimb la bursa de valori de la Frankfurt, in 4 ianuarie 1999, Euro a fost la un nivel de 1, 1789

dolari americani. Din acea zi Euro a crescut in valoare, scazand sub paritatea euro-dolar doar un an mai tarziu si
continuand sa scada pana in 26 octombrie 2000, cand noua moneda a atins cel mai jos punct al sau cu un nivel de
0,8225 dolari. De-a lungul anului rata medie de schimb a fost de 0,95 dolari.
Moneda euro nu si-a revenit pana la introducerea monedei euro in cash in 2002, cand a crescut de la 0,90 dolari la
1,02 dolari spre sfarsitul anului 2002. Un an mai tarziu a atins nivelul de 1,24 dolari. In noiembrie 2004 a depasit
pragul de 1,30 dolari si pe 30 decembrie 2004 a atins cel mai inalt record de 1, 3668 dolari. In cursul anului 2005
euro a scazut din nou la 1, 1813 dolari intre 2 ianuarie si 1,2958 dolari pe 5 iunie. La sfarsitul anului moneda a atins
cel mai inalt prag dupa ce a depasit pragul de 1,30 si se pare ca acesta este nivelul la care a ramas.
In anul 2007 si prima jumatate a anului 2008 euro a crescut foarte mult in raport cu dolarul american, ajungand la un
maxim apropiat de 1,58 dolari pentru un euro. Dupa inceperea crizei financiare mondiale din 2008, euro a inceput sa
scada iar, ajungand la o valoare apropiata de 1,25 dolari pentru un euro.