MODULUL

CULTIVAREA BIOLOGICA A PLANTELOR

Cuprins
1. Ce este agricultura biologica?
2. Care este importanta cultivarii biologice a plantelor? Care sunt avantajele
cultivarii biologice fata de cultivarea clasica?
3. Selectia semintelor si a lastarilor conform cu cerintele agriculturii biologice
4. Selectia conditiilor agro-biologice favorabile
5. Pregatirea solului
6. Fertilizarea
7. Combaterea buruienilor, daunatorilor si molimilor
8. Ingrijirea plantelor pe perioada vegetarii
9. Recoltarea plantelor
10. Bibliografie
1. Ce este agricultura biologica?
Industrializarea si modernizarea tuturor aspectelor vietii sociale a cauzat o
puternica poluare a mediului.Una dintre consecintele acestei poluari a dost si
contaminarea unor arii intinse de terenuri, aer si ape cu agentii chimici. Multe
dintre speciile de animale si plante sunt disparute sau pe cale de disparitie, si
din ce in ce mai multi oameni se intreaba daca toate acestea sunt necesare, si
mai ales care sunt masurile care se pot adopta pentru a pastra natura curata si
a conserva viata pe Pamant pentru generatiile viitoare.
In domeniul agricol, problema poluarii a dat nastere unei miscari pentru
productie biologica, ca alternativa la agricultura clasica. Aceasta miscare este
rezultatul constientizarii si atitudinii fata de problemele de mediu si fata de
generatiile viitoare si solicita abordarea intr-o maniera cat mai responsabila a
problemelor naturii si a sanatatii umane din partea fiecarui om de pe Planeta.
Filozofia din spatele conceptului de agricultura biologica se refera la
abordarea solului ca si cand ar fi un sistem viu, si studierea relationarii solplante-animale-oameni. Un sistem biologic este dominat de relatiile dinamice
dintre sol, plante, animale, om, ecosistem si mediu. Scopul sau este sa asigure
continuitatea ciclurilor naturale ale vietii si sa nu duca la distrugerea sau
perturbarea naturii.
2

Produsele agriculturii biologice exceleaza in proprietatile lor sanatoase.

AGRICULTURA BIOLOGICA (AB) e un sistem de productie care evita sau
chiar exclude utilizarea substantelor sintetice fertilizatori artificiali,
pesticide, acceleratori de crestere si a nutreturilor aditivate. Ca o alternativa
pentru aceste metode AB aplica o serie de metode moderne pentru a mentine
fertilitatea solului:
- Alternarea culturilor (incluzand plantele leguminoase)
- Utilizarea rationala a ingrasamintelor naturale
- Stimularea populatiilor de insecte folositoare (entomofage si patogene
pentru molime)
- Asocierea vegetatie (cultivarea combinata a doua sau mai multe culturi
in acelasi loc)
- Utilizarea metodelor mecanice pentru controlul buruienilor
- Utilizarea varietatilor de plante si a raselor de animale care sunt bine
adaptate la conditiile de mediu.
Utilizarea elementelor bazate pe feromoni pentru eliminarea insectelor
daunatoare este de asemenea permisa, ca si preparatele din ingrediente
naturale (cum ar fi plantele), care nu pot contamina produsele cu substante
daunatoare reziduale. Aceste tehnologii sunt bazate pe ciclurile de dezvoltare
naturale si asigura mentinerea in bune conditii a solului, element esential
pentru agricultura in ansamblul sau.
Rezultatul aplicarii metodelor preventive enumerate mia sus este reducerea
sau chiar intreruperea utilzarii substantelor chimice in agricultura, si, ca o
consecinta realizarea unor produse sanatoase si de calitate, imbunatatirea
calitatii vietii, conservarea diversitatii biologice, imbunatatirea structurii
solului si mentinerea echilibrului intre microorganismele prezente in sol.
Utilizarea unor metode benefice pentru mediu asigura prevenirea raspandirii
bolilor si a molimilor.
Aspecte negative: productia culturilor provenite din agricultura biologica este
mai mica decat aceea a agriculturii clasice si costul produselor biologice este
mai mare.
In Europa Centrala si de Vest produsele biologice sunt vandute la preturi mai
mare decat acelea ale agriculturii conventionale. Pentru a identifica aceste
produse, produsele AB sunt etichetate ca bio-product (produs biologic
dupa cum s-a convenit la nivel regional sau national cu asociatiile de biofermieri). Pentru ca un produs sa poate fi etichetat astfel, el trebuie sa fi
cultivat in concordanta cu anumite standarde adoptate de organizatiile de biofermieri, trebuie sa treaca prin procedurile de certificare care implica
inspectii, iar etichetarea trebuie sa fie facuta conform unui anumit
sistem/certificat aprobat de catre un organism de certificare independent.
Toate standardele nationale privitoare la AB sunt dezvoltate pe baza cerintelor
pentru agricultura biologica adoptate de Federatia Internationala a Miscarii
Agriculturii Organice (FIMAO / IFOAM - International Federation of
Organic Agriculture Movement), care uneste si sincronizeaza toate activitatile
3

institutiilor nationale care se ocupa de agricultura biologica pe tot Globul.

Standardul pentru agricultura biologica este stabilit in Directiva Europeana
Nr. 2092/91 privitoare la productia biologica a produselor agricole. Regulile
pentru certificarea produselor biologice se regasesc in Directiva Nr. 2092/91 a
Consiliului pentru productia biologica a produselor agricole.
O forma a agriculturii biologice favorabila mediului inconjurator este
agricultura sustenabila, care nu este atat de restrictiva ca agricultura biologica
dar foloseste in continuare acelea metode (alternarea culturilor,
ingrasamintele naturale, etc.). Scopul sau este mentinerea pe termen lung a
fertilitatii solului, reducerea la minimun a efectelor negative ale utilizarii
chimicalelor asupra mediului. In agricultura susteanbila, preparatele artificiale
pot fi folosite numai in situatii extreme si numai cu conditia ca acestea sa
produca numai efecte negative minore asupra mediului. Spre deosebire de
agricultura biologica, agricultura sustemanbila nu se supune unor standarde
stricate, iar pretul produselor sale nu este atat de mare ca acel al produselor
biologice.
In anii 70, agricultura biologica a primit un puternic imbold ca raspuns la
rezultatele negative ale Revolutiilor Verzi. In 1972 a avut loc la Paris
primul congres al IFOAM. Anii 80 au fost marcati de extinderea productiei
biologice la nivel mondial si de recunoasterea acesteia de catre oficialitati. In
1991 Comitetul European a adoptat legi care sa reglementeze productia
alimentelor biologice. Multe hipermarketuri din Europa de Vest au conceput
si deschis departamente speciale pentru produsele biologice. Numeroase
guverne au sustinut AB printr-o multitudine de metode. In prezent 6% dintre
fermierii elvetieni si 15% dintre fermierii austriaci aplica metodele
agriculturii biologice in procesul lor de productie, si acest procentaj continua
sa creasca in Europa Centrala si de Vest.
Unele dintre produsele care s-ar putea adapta cu usurinta la cerintele
productiei biologice sunt plantele medicinale si cele pentru uleiuri esentiale.
Medicamentele fabricate din astfel de plante sunt deosebit de cautate in
intreaga lume. In consecinta, productia unui asemenea tip de plante ar putea
asigura nu numai exportul acestora in forma bruta, ci si exportul
medicamentelor preparate din ele.
2. Care este importanta cultivarii biologice a plantelor? Care sunt
avantajele cultivarii biologice fata de cultivarea clasica?
Plantele au fost utilizate pentru tratarea bolilor de catre toate civilizatiile inca
din timpuri stravechi. Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii
peste 80% din populatia lumii utilizeaza in ziua de azi plante medicinale, si
acest procent este in continua crestere. Preparatele bazate pe plante
comercializate in momentul de fata la nivel mondial reprezinta 40% din
totalul resurselor medicale sub orice forma. Soiurile de plantele medicinale
utilizate pentru producerea acestor medicamente sunt in numar de aproape
20000. Aceasta situatie este valabila nu numai pentru tarile in curs de
4

dezvoltare, ci si pentru tarile puternic industrializate, asa cum sunt SUA,

Germania, Franta, Marea Britanie, etc. Statisticile arata ca 1/3 din
medicamentele fabricate in Germania si Franta provin din plante. 40% din
industria farmaceutica din SUA este orientata catre utilizarea produselor
naturale. Interesul crescut pentru plante nu a fost generat numai de fitoterapia
traditionala, ci si de faptul ca plantele sunt o sursa bogata de substante
biologice active.
Un alt aspect important al cultivarii plantelor medicinale il reprezinta
provenienta acestora. In Bulgaria spre exemplu numai 20% dintre speciile de
plante exportate sunt cultivate, restul fiind culese din natura. Din punct de
vedere alt cantitatii insa, aproximativ 45% din cantitatea de plante medicinale
exportate provine din culturi.
Printre speciile de plante medicinale care pot fi cultivate cele mai importante
sunt menta dulce /Mentha piperita/, coriandrul /Coryandrus sativum/,
valeriana /Valeriana officinalis/, cimbrul Satureja hortensis/, musetelul
/Chamomilla recutita/
Unele dintre plantele medicinale cultivate sunt utilizate pentru a produce
uleiuri esentiale si extracte si ariile pentru cultivarea unor asemenea ierburi
sunt extinse sau restranse conform cererii. Printre aceste plante se numara
menta /Mentha piperita/, levantica /Lavandula vera/, trandafirul /Rosa
damascene/, musetelul /Chamomilla recutita/, mararul /Anetum graveolens/,
salvia /Salvia officinalis/, etc.
In ultima perioada, ca masura pentru protectia plantelor medicinale, au fost
lansate cercetari si s-a inceput aplicarea unor noir tehnologii pentru cultivarea
speciilor medicinale protejate de Legea Diversitatii Biologice. Asemenea
plante sunt Sideritis scardica, Alchemilla vulgaris, Acorus calamus, Rhodiola
rosea, Glycyrrhiza glabra, Ruta graveolens, precum si planetele medicinale
care fac obiectul unor reguli speciale pentru protejare si utilizare: Inula
helenium, Carlina acanthifolia, Berberis vulgaris, Rhammus frangula, Rubia
tinctorum, Atropa belladonna, Origanum heracleoticum, etc.
Cultivarea se realizeaza utilizand tehnologii eficiente si favorabile mediului
inconjurator, tehnologii cu ajutorul carora se obtin materiale brute eficace.
Comparat cu culegerea plantelor din natura, cultivarea acestora face economii
la costurile de transport, economie de timp si zile de lucru. Substantele
preparate sin plante medicinale cultivate au o calitate superioara celor
preparate din plante medicinale salbatice.
Cultivarea plantelor medicinale ofera ocazia aplicarii cerintelor agriculturii
biologice. Acest tip de productie ofera produse medicale ecologice si pure,
fara a polua sau distruge mediul.
Scopul acestui curs ca fi de a informa producatorii de plante asupra aspectelor
ciclului de productie, de la cultivare pana la recoltare, pentru obtinerea unor
produse de calitate pentru piata interna si internationala. Elementul de baza va
fi invatarea strategiilor generale si a tehnicilor de baza ale metodelor de
5

cultivare, precum si modalitati de conformare cu standardele locale, nationale

si internationale din domeniul agriculturii biologice si a protectiei mediului.
Respectarea cerintelor tehnice si ecologice este o premisa a unei afaceri de
succes in domeniul agriculturii biologice.
3. Selectia semintelor si a lastarilor conform cu cerintele agriculturii
biologice
Semintele, lastarii si alte organe vegetative reproductive (cum ar fi radacinile
sau carceii) trebuie sa fie alese cu atentie din punctul de vedere botanic al
genurilor, speciilor si varietatilor/genotipurilor. Originea lor trebuie sa fie
cunoscuta iar istoria lor genetica trebuie identificata. Materialul de baza
trebuie sa fie de o calitate cat mai mare, necontaminat si fara boli pentru a
asigura stabilitate culturilor viitoare.
Atunci cand se utilizeaza seminte sau lastari, este recomandat ca acestia sa fie
alesi din varietati recunoscute oficial la nivel national. Este de dorit de
asemenea ca semintele sa fie recultate in acelasi an sau in anul anterior si sa
prezinte calitatile necesare pentru semanare, cum ar fi puritate, germinare,
umiditate, autenticitate a speciilor si varietatilor, precum si cerintele din
Regulamentul Nr. 24 din legea privind materialele pentru insamantat.
Utilizarea semintelor si lastarilor de calitate ar trebui supravegheata numai de
producatori licentiati de seminte. Semintele si lastarii ar trebui insotite de
toate documentele necesare si relevante care sa le dovedeasca calitatea si
originea.
Semintele si partile reproductive ale plantelor medicinale utilizate pentru
productia biologica trebuie sa aiba o origine certificata. Utilizarea semintelor
si a materialelor germinative obtinute din plante modificate genetic este
interzisa prin Directiva Nr. 22/2001.
4. Selectia conditiilor agro-biologice favorabile
Un factor major care influenteaza calitatile fizice, chimise si biologice ale
plantelor medicinale sunt climatul si conditiile de sol.
La alegerea climatului ar trebui luate in considerare durata zilei (perioada de
lumina), cantitatea de precipitatii si variatiile de temperatura. Acesti factori
impreuna cu temperaturile nocturne si diurne afecteaza in mod direct
procesele fiziologice si biochimice ale plantelor, mai ales pe acelea care
implica rectii enzimatice. Acesti factori le vor influenta in mod inevitabil
cresterea si sinteza substantelor biologice active. In ca o data, cunostintele in
domeniu si competenta sunt mijloace cruciale pentru cresterea influentei
pozitive a factorilor climatici asupra agriculturii.
Plantele medicinale au nevoie de conditii de crestere diferite, in functie de
originea lor naturala. Aceste conditii trebuie sa fie identice sau macar similare
habitatului lor natural. Daca se ignora climatul, e foarte posibil ca productia
sa fie foarte scazuta, iar procentajul de substante active sa fie mult redus.
Datorita conditiilor nefavorabile, e foarte probabila si raspandirea molimilor.
6

Cele mai multe plante medicinale au nevoie de spatii largi, insorite, ferite de
vanturi puternice si ingheturi. Pentru un mai bun acces la lumina soarelui, se
recomanda aranjarea randurilor pe directia Nord-Sud, sau tinand cont de
directia obisnuita a vantului, pentru ca in acest fel este mai usoara eliminarea
umezelii, si deci prevenirea molimilor.
Solul trebuie sa fie fertil si trebuie sa contina o combinatie optima de Na, P,
Cu, minerale, element organice si de alta natura necesare pentru cresterea
plantelor. Fiecare planta medicinala necesita conditii de sol specifice pentru
specia sa.
Se recomanda cultura plantelor in soluri mediu spre puternic permeabile.
Plantele medicinale nu se dezvolta bine in soluri dense si foarte umede,
amestecate cu noroi, reziduuri ale unor metale grele, pesticide si alte tipuri de
agenti chimici. Utilizarea substantelor chimice pentru cultivarea si protectia
plantelor medicinale trebuie sa fie redusa la minimum sau aplicata numai in
situatii extreme (atunci cand orice alte masuri alternative au fost epuizate).
Toti agentii de imbogatire ai solului ar trebui sa fie utilizati cu moderatie,
luand in considerare nevoile specifice ale plantelor, si numai pentru
mentinerea calitatii solului. Ingrasamintele ar trebui utilizate de asa natura
incat sa cauzeze un drenaj minim al solului.
Atunci cand se alege locul pentru semanarea unui anumit tip de plante
medicinale, trebuie luat in considerare si faptul ca majoritatea acestora au
seminte mici cu o capacitate germinativa mica. Aproape toate plantele
medicinale, si in speciale speciile rare si ocrotite, cresc si se dezvolta incet, in
special in primele luni dupa semanare. Acesta este si motivul pentru care
solurile nestructurare, argiloase si ne-plivite duc la plantatii slab dezvoltate,
care produc rezultate nesatisfacatoare. Majoritatea plantelor medicinale
necesita un pH al solului neutru, respectiv intre 6,5 si 7,5. Orice alte valori
mai mari ale aciditatii sau alcalinitatii in sole (cum ar fi un pH de 7,5 sau 8,5
pentru salvie), ar necesita curatare, fertilizare cu ingrasaminte naturale sau
acoperirea cu frunzis, compost matur sau paie subtiri.
Alternarea culturilor este foarte importanta pentru cultivarea biologica a
plantelor medicinale. Necesita o valoare mica a investitiilor, dar este un factor
de influenta important pentru un numar de proprietati fizice, chimice si
biologice ale fertilitatii solului. Influenteaza puternic ritmul si amploarea
deteriorarii humusului din sol datorita compozitiei diferite a culturilor.
Diferitele culturi si in special cele ale diferitelor plante medicinale si
aromatice afecteaza regimul nutritional in mai multe moduri. Balanta depinde
de capacitatea diferitelor soiuri de plante de a extrage si utiliza substantele
nutritionale din diferitele straturi ale solului, capacitate care la randul ei
depinde de tipul si forma radacinilor si de cantitatile diferite si compozitia
substantelor secretate in sol.
Alternarea culturilor influenteaza de asemenea echilibrul apei in sol. Aceasta
depinde de nevoile diferite ane plantelor pentru realizarea unui unitati de
7

substanta uscata, de tipul si de forma sistemului lor de radacini si de durata

diferita a perioadei lor de vegetatie.
Alternarea culturilor ajuta si la mentinerea echilibrului biologic in sol.
Semanarea culturilor fara seminte poate duce la o suprapopulare cu microorganisme patogene.
Alternarea culturilor asigura schimbarea mediului de cultivare, care poate
duce la eliminarea unor boli (malura, rugina, etc.) si insectelor daunatoare
(acari, purici, etc.) sau reducerea densitatii unor altora, cum ar fi agentii
patogeni ai ruginii radacinilor, nematozii, viermii, etc., care pot afecta serios
plantele medicinale si aromatice, intrucat odata aparuti, cu greu pot fi
combatuti. Cu cat speciile cultivate succesiv pe acelasi teren sunt mai
indepartate, cu atat sunt mai mare sansele de prevenire a contaminarii cu boli
si insecte daunatoare.
Referitor la combaterea buruienilor, alternarea culturilor poate fi eficienta
datorita utilizare competitivitatii intre diferite plante care este influentata de
proprietatile lor biologice si de tehnicile adrare utilizate.
Este recomandata alternarea culturilor de plante medicinale cu alte tipuri de
culturi.
Pentru a alege cultura anterioara potrivita, este importanta considerarea
compatibilitatii intre culturi. O mare parte a plantelor medicinale sunt culturi
care necesita musuroire care, fapt ce permite inlocuirea acestora cu alte
culturi. Este recomandabila semanarea unor culturi anuale sau bianuale pe
zonele unde sunt cultivate de obicei plantele medicinale. Alegerea
succesorului potrivit depinde de proprietatile biologice ale speciei, de timpul
cand poate fi recoltat astfel incat sa permita efectuarea lucrarilor agrare
necesare, precum si de tipul culturii pe verticala sau pe orizontala.
Cele mai potrivite culturi care sa preceada plantele medicinale sunt graul de
iarna, plantele leguminoase, toate tipurile de legume, nutrerurile (lucerna,
amestecurile de iarba, etc.). Acestea sunt de obicei recoltate mai devreme si
permit astfel semanarea unor noi culturi.
Plantele medicinale perene, cum sunt salvia si cimbrul, sunt de asemenea
incluse in ciclurile de culturi alternative. Exista, totusi, si specii de plante
medicinale perene care ar trebui cultivate separat si la distanta de alte culturi.
Datorita cantitatii mari de munca necesare pentru cultivarea si recoltarea
plantelor medicinale, aria pentru cultivarea acestora este cuprinsa de obicei
intre 5 si 20 de ari pentru o cultura. Plantele a caror cultura si recontare pot fi
in intregime mecanizate, asa cum sunt coriandrul, levantica, etc., permit
utilizarea unor suprafeta mai mari intre 50 si 500 de ari pe cultura.
Unele dintre speciile de plante medicinale pot fi cultivate pe aceeasi suprafata
pe o perioada cuprinsa intre 1 si 5 ani. Dupa cel de-al cincilea an recoltele
sunt din ce in ce mai slabe si plantele incep sa fie infestate de molimi si
insecte daunatoare. Se recomanda ca la fiecare 5-6 ani suprafata respectiva sa
fie folosita ca pasune pentru ca astfel sa fie refacuta fertilitatea solului si sa fie
eliminate buruienile.
8

5. Pregatirea solului
Un factor foarte important care sa asigure succesul culturilor de plante
medicinale este aplicarea unui sistem adecvat pentru pregatirea initiala si
inainte de semanare a solului, urmarind astfel crearea conditiilor favorabile
care sa asigure cea mai bogata recolta posibila. Unele dintre sarcinile cele mai
importante in pregatirea solului sunt asigurarea irigarii sale, a aerisirii acestuia
si a regimului nutritional adecvat, care vor aduce cu sine o imbunatatire a
proprietatilor fizice ale solului, acumularea unui continut maxim de apa si
crearea unor conditii favorabile pentru combaterea buruienilor si pentru
procesele microbiologice de transformare a substantelor nutritive intr-o forma
care poate fi asimilata de plante.
Aratul. Acesta este cea mai importanta etapa din toata seria de lucrari
preparatorii ale solului. Aratul ar astfel incat sa se asigure amestecarea si
zdrobirea diferitelor straturi de sol, odata cu indepartarea partilor subterane
ale plantelor, ingroparea la adancime a ingrasamintelor si a ramasitelor
recoltelor. Proprietatile solului care influenteaza aratul acestuia sunt
consistenta acestuia si elaticitatea lui. Aceste proprietati sunt determinate de
compozitia mecanica a solului, de structura stratului superior si de continutul
de materie organica.
Solurile cu o compozitie mecanica mai grea au o capacitate mai mare de a fi
strivite atunci cand ating o valoare optima a umiditatii. Orice alta crestere a
umiditatii poate pune probleme pentru arat, deoarece pamantul devine
lipicios.
Solurile uscate au o consistenta mai slaba. Cresterea umiditatii acestora le
face insa si mai putin consistente. Elasticitatea unor astfel de soluri este foarte
mica indiferent de gradul lor de umiditate, dar, in functie de calitatea aratului,
ele pot deveni productive.
Perioada optima pentru arat poate fi foarte usor stabilita la fata locului, De
exemplu, daca pamantul nu se lipeste de plug si stratul arat nu straluceste, ci
cade de pe plug zdrobit in multe bucati mici, atunci este momentul pentru a
incepe aratul; daca apa nu poate fi stoarsa din 2 pumni de pamant atunci cand
acestia sunt stransi in palma si daca pamantul se faramiteaza in bucati mici
atunci cand este aruncat de la o inaltime de 1 metru, inseamna ca a venit
momentul pentru arat.
Calitatea aratului este determinata in functie de urmatoarele criterii:
adancime, numarul de bulgari, adancinea de la care au fost arate ramasitele
recoltelor anterioare, adancimea de la care au fost taiate buruienile, precum si
de numarul de zone ramase nearate.
Discuitul. Sfarama, invarte partial si amesteca solul si, in plus, indeparteaza si
buruienile. Spargerea bulgarilor utilizand o grapa cu discuri este facuta la
suprafata. Acest instrument permite patrunderea si strivirea straturilor de sol
supa aratul suprafetelor cu iarba si permite strivirea bolovanilor formati prin
aratul solurilor uscate in perioada anterioara semanatului.
9

Macinatul. Aceasta metoda este utilizata pentru a sfarma si a amesteca solul

fara sa il invarta. Macinatul este realizat de catre masini specializate care
lovesc solul si astfel sfarma bulgarii si netezesc suprafata. Macinatul se poate
realiza chiar inaine de semanarea unor seminte mici, cum sunt cele ale
plantelor medicinale. Este indispensabil atunci cand se pregateste plantarea
lastarilor.
Cultivarea. Este o procedura de amestecare a solului si eliminare a
buruienilor. Este realizata de obicei la o adancime de la 5-6 cm. pana la 10-12
cm., sau, daca se utilizeaza utilaje specializate, chiar si la 20 cm adancime.
Solul ar trebui cultivat astfel pentru urmatoarele scopuri: spargerea
suprafetelor groase si intarite de sol; taierea buruienilor rasarite dupa arat sau
crescute intre rasadurile de plante medicinale; realizarea de brazde in solul
arat pentru insamantare sau in vederea irigarii; scoaterea la suprafata a unor
plante.
De cele mai multe ori cultivarea se realizeaza utilizand o grapa in spatele
elementelor operationale ale cultivatorului pentru a netezi si uniformiza
suprafata solului. Cultivarea este o metoda preferata pentru soluri
nestructurate care au tendinta sa formeze o crusta dupa primele ploi.
Framantarea. Este o metoda folosita pentru ingrosarea solului. Se aplica
inainte si dupa semanat. Impactul framantarii este la aproximativ 15 cm.
adancime in sol si densitatea cea mai mare a solului se atinge in stratul
superior. O umiditate mai mare face solul mai dens dar prea multe umiditate
e contraindicata pentru framantare, pentru ca astfel se va reduce gradul de
aerisire, umiditatea se va pierde si dupa uscare se va forma o crusta. Atunci
cand plantele medicinale sunt semanate in conditii uscate, este obligatorie
framantarea solului pentru ca astfel se va asigura un strat protector stabil
pentru seminte si se va preveni uscarea solului.
Tipurile de tratament ale solurilor depind de tipul si maniera in care s-a
realizat cultura anterioara. Daca aceasta a fost una de cereale, atunci aratul ar
trebui sa fie facut la o adancime de 25-27 de centimetri. Pana la sfarsitul verii
ar trebui ca suprafata sa fie cultivata de mai multe ori. Prima data la o
adancime de 10-15 cm, iar in urmatoarele dati la 7-8 cm. Inainte de
insamantare solul ar trebui framantat, astfel incat la suprafata acetuia sa se
formeze un strat gros pe care sa se aseze semnintele, acestea putand astfel sa
incolteasca in acelasi timp.
Daca anterior s-a realizat o cultura a unor plante de suprafata, portiunile de
deasupra pamantului ar trebui taiate cu ajutorul unei seceratori rotative, iar
potiunile ingropate ar trebui eliminate cu ajutorul discuitului sau a
macinatului. Aratul ar trebui realizat la o adancime de 25-27 de cm. Ulterior,
solul ar trebui discuit sau grapat. Inainte de insamantare terenurile ar trebui
pregatite ca pentru semanarea unor cereale.
Pentru insamantarile de primavara, se recomanda un arat suiplimentar la o
adancime de 20-22 de cm. si o cultivare la 5-8 cm. prin grapare. Pregatirile
dinaintea insamanatarii ar trebui realizate cu 7-10 zile inanite de aceasta,
10

astfel incat semintele sa aiba un strat gros care sa le ajute sa incolteasca mai
usor. Solul care nu isi poate creste densitatea singur, in mod natural, trebuie
framantat si apoi insamantat.
Atunci cand plantele sunt crescute din lastari (Valeriana, Menta) pregatirile
anterioare semanatului constau intr-o cultivare a solului la 15-18 cm.
adancime. Se vor produce astfel santuri adanci unde vor putea fi plantati
lastarii.
Pregatirea solului inca din primavara ii pastreaza acestuia umiditatea prin
crearea unui strat superior izolator. Acest lucru se realizeaza de obicei prin
grapare. Anumite soluril necesita fertilizare, cultivare si grapare aditionale.
Fiecare specie de plante medicinale sau aromatice necesita pregatiri initiale
specifice ale solului care ar trebui alese in functie de climatul local si
conditiile de sol, si de asemenea in functie de sistemul de fertilizare ales,
sisteme descrise in cele ce urmeaza.
6. Fertilizarea
Tesutul plantelor contine apa si substanta uscata, formata atat din componente
organice, cat si minerale. Plantele formeaza substanta uscata consumand
dioxid de carbon din aer si apa din sarurile minerale din sol.
Utilizarea in mod continuu a solului il face din ce in ce mai sarac ca valoare
nutritionala, valoare ce ii poate fi redata prin introducerea unor ingrasaminte
diferite ca origine si compozitie. In functie de compozitie si originea
ingrasamintelor, acestea pot fi clasificate in minerale (de origine chimica sau
sintetica) sau organice (produse din reziduuri organice, care provin de cele
mai multe ori de la animale).
Cele mai utilizate ingrasaminte minerale contin azot, fosfor si potasiu. Azotul
face parte din multe componente organice ale plantelor. La inceputul
dezvoltarii lor, plantelor au nevoie de foarte putin azot. Cantitatile cele mai
mari de azot sunt necesare in etapa de crestere intensiva, atunci cand isi cresc
masa vegetala si isi dezvolta propriul sistem reproductiv. Aceste considerente
trebuie avute in vedere pentru determinarea momentului de administrare a
ingrasamintelor azotoase. Rezervele de azot din sol sunt completate biologic
de micro-organismele care fixeaza azotul si care populeaza in mod natural
solul, sau de catre bacteriile care locuiesc in simbioza cu plantele
leguminoase anuale sau perene. Acesta este si motivul pentru care culturile
leguminoase (fasolea, lucerna, etc.) sunt potrivite ca predecesori pentru cele
mai multe plantel medicinale. Ploile asigura si ele azot ca urmare a poluarii
crescute a aerului.
In functie de nevoile specifice, solul ar trebui sa fie fertilizat o data sau de
doua ori, dar intotdeauna imediat inaintea incoltitului si irigarii. Cantitatea de
ingrasaminte care va fi utilizara va trebui stabilita luand in considerare
rezervele din sol si speciile care sunt cultivate.
Utilizarea ingrasamintelor azotoase artificiale este interzisa deoarece acestea
provoaca aciditate in sol si au astfel un efect negativ asupra unor procese
11

microbiologice care se desfasoara acolo; utilizarea permanenta a unor

asemenea ingrasaminte duce la distrugerea structurii solului si a echilibrului
apa-aer al acestuia. Toate ingrasamintele organice mentionate mai jos sunt
bogate in azot.
Fosforul este foarte important pentru desfasurarea unor procesa care
influenteaza cresterea si dezvoltarea plantelor. Fosforul este consumat
intensiv in perioada stagiilor initiale ale cresterii. Astfel, plantele formeaza
rezerve de fosfor care sunt mai tarziu redistribuite care organle lor in functie
de nevoia pe care acestea o au de a sintetiza substante organice. Lipsa
fosforului poate fi rezolvata prin aplicarea unor straturi superioara
protectoare, prin utilizarea ingrasamintelor naturale, a reziduurilor organice si
a ingrasamintelor minerale fosforice.
Fertilizatorii fosforici sunt absorbiti in sol si raman practic in acelasi loc unde
au fost aplicati. Fertilizatorii fosforici sunt folositi pentru fertilizarea de baza,
sau, altfel spus, trebuie aplicati la o adancime medie spre mare in sol atunci
cand se ara, pentru a putea intra in contact cu radacinile platelor.
Potasiul ajuta la sinteza carbohidratilor, la procesele de schimb ale azotului si
la sinteza proteinelor. Continutul de potasiu in sol care este accesibil plantelor
inregistreaza mari variatii. Aproximativ 65% din solurile din tara noastra
prezinta un echilibru optim am potasiului, 20% din soluri au un continut
satisfacator de potasiu, si 15% unul slab. In practica, cele mai multe soluri
sunt fertilizate cu compost, ingrasaminte naturale, material organic pentru
acoperire, asa cum sunt paiele, iarba, resturi organice sau chiar unele roci
minerale aruncate ca reziduuri ale unor cariere sau fabrici. O sursa importanta
de potasiu o reprezinta ingrasamintele lichide deoarece aproape 90% din
potasiul continut de acestea poate fi utilizat de plante.
Ingrasamintele bazate pe potasiu patrund incet in sol, si de aceea, de obicei,
sunt aplicate impreuna cu ingrasamintele fosforice chiar inainte de
tratamentul de baza al solului.
Microelementele (magneziu, fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt,
bor, etc.) sunt parte componenta a enzimelor si le activeaza pe acestea.
Plantele au nevoie de cantitati mici din ele. Un continut redus, sau, din
potriva, prea mare a acestor microelemente deregleaza actiunea enzimelor la
nivel celular si, ca o consecinta, cauzeaza disfunctii ale intregului metabolism
al plantelor. Ingrasamintele care contin microelemente sunt utilizate pentru
imbogatirea solului sau pentru a ingrasa frunzele in diferite stadii ale
dezvoltarii plantelor. Este recomandata utilizarea compostului, a
ingrasamintelor naturale, a materialelor organice pentru acoperire, a prafurilor
obtinute din diferite roci, precum si a unui numar de produse comercializate,
fiecare avand propriile instructiuni.
Valorile pH-ului este posibila cresterea pH-ului prin aplicarea unor
ingrasaminte bazate pe calciu.
Scopul fertilizarii este este furnizarea de substante hranitoare necesare
plantelor pentru intreaga perioada de vegetare, si uneori chiar pentru anii care
12

urmeaza, drept pentru care perioadele de timp si tipurile de ingrasaminte

folosite difera.
Agricultura biologica este dedicata mentinerii si cresterii fertilitatii solului pe
cale naturala, altfel spus prin utilizarea ingrasamintelor naturale (Directiva Nr.
22/2001).
Perioade principala pentru fertilizare
Fertilizarea initiala ingrasamintele utilizate pentru fertilizarea initiala ar
trebui aplicate imediat inainte de inceputul tratamentului de baza al solului,
intrucat astfel sunt ingropata in sol pana la adancimea la care patrunde plugul.
Aceasta fertilzare de baza ar trebui sa includa intreaga cantitate de
ingrasaminte bazate pe fosfor artificial si potasiu, ingrasaminte naturale si
fertilizatori organici.
Cand se insamanteaza plantatii de plante medicinale perene, e necesara
crearea unei asa numite rezerve de ingrasamant folosind cantitati mai mari
de ingrasamant, de la 80 la 120 kg de ingrasaminte bazate pe fosfor si potasiu
si 10-12 tone de ingrasamant natural, luand insa in considerare rezervele
existente si speciile care vor fi cultivate.
Aplicarea ingrasamintelor inainte de semanat. Are ca scop asigurarea
plantelor cu substantele nutritive inca de la inceputul dezvoltarii lor.
Ingrasamintele ar trebui aplicate inainte sau in momentul tratamentelor
dinaintea semanatului. Tipurile de ingrasaminte care ar trebui utilizate sunt
cele azotoase, in special pentru speciile care nu agreeaza apa, speciile cu o
perioada de vegetatie mai scurta sau atunci cand suprafata pentru semanat este
foarte plata. Printre aceste specii se numara coriandrul si mararul.
Hranirea. Are ca scop furnizarea de substante hranitoare care sa serveasca
plantelor in diferitele lor stadii de dezvoltare, atunci cand au mai mare nevoie
de ele. Ingrasamintele utilizate in acest stadiu sunt cele continand azot
artificial sau cele organice lichide. Nu este neobisnuita repetarea procedurii de
fertilizare de 2 sau 3 ori. In mod normal, hranirea plantelor medicinale intens
cultivate, asa cum sunt menta sau valeriana, se realizeaza in timpul incoltirii,
atunci cand incep sa se dezvolte radacinile. Cel mai puternic efect se obtine
atunci cand aceasta procedura se realizeaza in timpul irigarii.
Modalitati de aplicare a ingrasamintelor
Ingrasamintele pot fi aplicate utilizant masini specializate, combine
semanatoare sau manual.
Fertilizarea solului. Acest tip implica aplicarea ingrasamintelor dispersat si
aplicarea locala a ingrasamintelor. Imprastierea ingrasamintelor le permite
acestora sa atinga in mod egal suprafata solului si sa furnizeze aceeasi
cantitate de substante hranitoare tuturor plantelor. Aplicarea locala a
ingrasamintelor este folosita pentru a le directiona pe acestea catre anumiter
zone unde se gaseste sistemul principal de radacini al plantelor.
Ingrasamintele se pot aplica in siruri, in ciorchini, in brazde, etc. Nu este
13

recomandata utilziarea unor ingrasaminte care se absorb usor, bazate pe azot,

sau ingrasaminte naturale pentru aplicarea locala pentru ca ele pot intoxica
sistemul de radacini al plantei si pot ucide planta.
Hranirea altor parti decat radacinile. Ingrasamantul este aplicat sub forma
unei solutii continand substante hranitoare care este pulverizate pe frunzele
plantelor. Cel mai folosit ingrasamant organic este balegarul. Este de
asemenea si cel mai eficient pentru agricultura din urmatoarele motive: 1. se
poate obtine chiar in ferma; 2. contine cele 4 elemente nutritionale necesare
plantelor azot, fosfor, potasiu si calciu impreuna cu micro-flora necesara.; 3.
inbunatateste proprietatile fizice si chimice ale solului. Ingrasamantul natural
este obtinut din excrementele solide si lichide ale animalelor dupa ce acestea
au fost lasate sa se descompuna. Ingrasamantul natural matur este bun pentru
utilizarea in scopuri agricole.
Compozitia intgrasamantului natural nu este intotdeauna aceeasi. Depinde de
un numar mare de factori. In primul rand, de tipul de animal care l-a produs,
apoi de conditiile de depozitare, etc. Excrementele produse de pasari sunt cele
mai bogate in nitrogen 1%, urmate de cele ale ovinelor 0,8-1%. Cele ale
bovinelor si porcinelor contin cantitati de azot mult mai mici 0,3-0,6%.
Compozitia si calitatea ingrasamantului natural se pot schimba in cursul
procesului de descompunere, care incepe in grajduri si continua in momentul
in care acesta este depozitat. Procesul de descompunere are 4 stagii. Pentru
agricultura cel mai important stagiu este cel de-al doilea, atunci cand se
produce ingrasamantul organic pe jumatate descompus. La acest moment,
ingrasamantul organic contine o cantitate suficienta de componente minerale,
materii organize si humus, de care plantele au nevoie in stadiile lor initiale de
dezvoltare. In continuare, mineralizarea ingrasamantului organic se continua
in sol. La stagii mai mari de descompunere, ingrasamantul organic incepe sa
piarda azot.
In functie de sezon, descompunerea poate dura intre 4 si 6 luni pentru a se
putea ajunge la ingrasamantul natural jumatate descompus, gata pentru a fi
folosit. Cel mai potrivit este ca ingrasamantul natural sa fie pregatit primavara
si utilizat toamna.
Agricultura ecologica utilizeaza de asemenea si un tip de ingrasamant natural
lichid. Acesta este reprezentat de fapt de urina animalelor colectata direct din
grajduri sau din lichidul format prin descompunerea balegarului. Urina si
ingrasamantul organic lichid au o actiune rapida. Sunt compuse in principal
din azot si potasiu, care sunt consumate cu usurinta de catre plante.
Ingrasamantul natural lichid ar trebui diluat cu apa, intr-o proportie de 1:5,
deoarece este foarte puternic. Nu ar trebui sa fie aplicat in perioade cu
temperaturi ridicate, in special pentru plantele care sunt cultivate pentru
frunzele lor, pentru ca acestea sunt foarte sensibile.
Un tip de ingrasamant recomandat a fi folosit in agricultura biologica este
ingrasamentul lichid pe baza de urzica. Urzicile ar tebui cosite inaninte de a
inflori. Partea aeriana a urzicilor se aseaza intr-un ciubar plin in care se toarna
14

apoi apa. Amestecul ar trebui sa fie amestecat de 2 ori pe zi pana cand incepe
sa fermenteze, fapt ce se petrece de obicei dupa 3 pana la 5 zile, atunci cand
se formeaza si o spuma la suprafata. Lichidul ar trebui sa fi gata pentru
utilizare dupa 10-15 zile si ar trebui aplicat sub forma diluata de 1:5 in timpul
perioadei de vegetare.
Excrementele pasarilor sunt tipul de ingrasamant organic cel mai bogat. Sunt
de 3 ori mai bogate in azot si potasiu si de 4 ori mai bogate in fosfor decat
ingrasamintele organice clasice provenite de la animale. Este de recomandat
sa fie pastrate separat si sa fie folosite pentru hranirea plantelor in perioada de
vegetare. Pot fi aplicate diluate cu apa. Cantitatea standard de ingasamant
organic provenit de la pasari care se foloseste este de 100-150 kg per ar.
Cenusa provenita din lemn este bogata in potasiu si este folosita pentru
fertilizarea solului pe perioada toamnei. Are un efect de neutralizare a
aciditatii din sol si de crestere a activitatii bacteriilor care fixeaza azotul.
Cenusa poate fi folosia si pentru varuire. Aplicarea a 100 kg de cenusa
introduce in sol aproximativ 50-60 kg de carbonat de calciu.
In afara de potasiu, cenusa provenita din lemn contine si fosfor, calciu,
molibden si bor, care sunt indispensabile pentru crestereaplantelor. Doza
optima pentru fertilizarea cu cenusa este de 60-80 kg per ar. Inainte de
utilizare cenusa provenita din lemn ar trebui sa fie depozitata intr-un loc
acoperit si uscat, pentru ca cenusa contine potasiu in forma carbonatului de
potasium, care este puternic solubil in apa si poate fi astfel indepartat de
ploaie.
Un ingrasamant utilizat la scara larga in agricultura este compostul. Este
produs in procesul de descompunene a materiilor organice din care rezulta un
material bogat in humus, denumit compost. Acesta se gaseste la baza
agriculturii biologice. Compostul este un ingrasamant produs din balegar,
urina, cenusa provenita din lemn, buruieni, legume etc. care nu pot fi folosite
ca nutret, ramuri provenite din tufisuri, frunze uscate, fan, paie, hartie, resturi
de mancare, reziduuri organice, etc. Toate aceste elemente sunt stivuite in
platforme de 30 cm. inaltime, peste care se adauga calcar, cenusa din lemn
sau balegar intr-o proportie de 2-3% din inaltimea platformei, si toate acestea
sunt ulterior acoperite cu un strat subtire (3-5 cm) de humus. Straturile
continua sa fie construite astfel unul peste altul pana cand ating inaltimea de
1,5 2 m. Reziduurile organice ar trebui sa fie limpezite si amestecate cu
calcarul inainte de a fi adaugate peste celelalte straturi. Materialul compost
este apoi umezit cu ingrasamant natural lichid sau cu apa. Cel mai bine se
poate utiliza fertilizatorul lichid bazat pe urzici. Stratul final al gramezii
formate astfel trebuie acoperit cu 10-15 cm de pamant. Pentru a facilita
procesul de descompunere este recomandata aerisirea gramazii prin
amestecare la intervale regulate. Procesul de formare a compostului dureaza
de la 5 la 8 luni. Compostul care poate fi utilizat este inchis la culoare si are
un miros asemanator cel al pamantului. Este aplicat in acelasi fel ca si
balegarul dar luand in considerare faptul ca este mai sarac in azot. Compostul
15

imbunatateste fertilitatea solului si calitatea acestuia, fapt care se reflecta

asupra plantelor. Are o durata efectiva mai mare decat balegarul, 3 pana la 5
ani, comparat cu doar 2-3 ani.
Conform Directivei 22/2001, in procesul de formare a compostului nu sunt
admise decat micro-organisme si plante care nu au fost modificate genetic.
Compostul poate fi produs in ciubere, containere de plastic, lazi sau zone
inconjurate de plasa din sarma, metoda foarte potrivita pentru spatiul unei
gradini sau curti.
In unele zone ale tarii se poate aplica si ingrasamantul verde. Acesta este
format din plante verzi, bogate in azot, cum ar fi plantele leguminoase, care
nu au fost crescute special in acest scop. Ingrasamantul verde se poate aplica
in solurile din zonele muntoase, care sunt sarace in humus si unde este dificila
utilizarea ingrasamantului organic datorita pozitiei dificile a terenurilor.
Plantele potrivite pentru a fi utilizate ca ingrasamant verde sunt mazarea,
fasolea cu bob mare, lucerna, orzul si secara de iarna, rapita, laptuca,
spanacul, etc.
Pentru a proteja solul impotriva inghetului si pentru a-i imbunatati in acelasi
timp proprietatile organice, este recomandata aplicarea unei paturi la suprafata
solului utilizand materii moarte. Aceste materii sunt de obicei compostul,
iarba, frunze uscate, paie, resturile ramase in urma diferitelor plante de
gradina. O grija speciala trebuie acordata indepartarii din aceste materii
moarte a oricaror seminte incoltite, a melcilor si a oualor de melci. Atunci
cand se imprastie ingrasamantul verde, trebuie ca acesta sa nu acopere
brazdele si plantele de acolo. Acoperirea solului se poate realiza in orice
moment al anului dar este foarte necesara toamna pentru a proteja plantele pe
parcursul iernii.
Ingrasamintele naturale ar trebui utilizate cu cea mai mare atentie. Multe
dintre plantele medicinale nu reactioneaza bine la ingramant organic solid sau
lichid. Ingrasamantul organic matur este cel mai bun tip de fertilizator care
poate fi utilizat. Pentru plantele care nu pot suporta ingrasamintele puternice,
este de preferat o singura aplicare a unui fertilizator organic mai slab, pe
perioada toamnei.
Aplicarea ingrasamantului natural sau a compostului protejeaza plantele
medicinale mai sensibile impotriva inghetului, a temperaturilor scazute, etc.
7. Combaterea buruienilor, daunatorilor si molimilor
Luand in considerare metodele si mijloacele moderne de combatere a
buruienilor, este de recomandat utilizarea unor metode complexe de
combatere a acestora. In general, aeste metode pot fi clasificate in 2 categorii:
metode directe si metode indirecte.
Metodele indirecte. Acestea includ un numar de masuri protective care
vizeaza restrictionarea accesului la zonele cultivate a semintelor de buruieni,
16

precum si o serie de mijloace agricole prin care se urmareste cresterea

competitivitatii plantelor medicinale in fata buruienilor.
Masurile de protectie sunt: utilizarea unor seminte pure, utilizarea unui
ingrasamant natural matur, in care cantitatea de seminte de buruieni este
redusa la minim, eliminarea buruienilor de pe zonele necultivate.
Mijloacele agricole sunt: asigurarea conditiilor pentru incoltirea rapida si
simultana a plantelor, semanatul la timp al plantelor, aplicarea diferentiata a
ingrasamintelor si alegerea unei alternante potrivite a culturilor.
Metodele directe. Acestea sunt la randul lor de 2 tipuri: metode fizicomecanice si metode chimice.
Metodele fizico-mecanice sunt cele mai utilizate pentru combaterea
buruienilor. Aratul este cea mai importanta masura din aceasta categorie.
Buruienile pot fi eliminate prin urmatoarele metode: prin taierea radacinilor
in timpul tuturor tipurilor de arat; prin cauzarea unei dezvoltari rapide a
tuturor buruienilor (metoda provocativa) care vor putea fi astfel inderpartate
la urmatorul tratament al solului; prin ingroparea la o adancime mare a
semintelor de buruieni (la 30-35 de cm. semintele isi pierd capacitatea de a
germina in 4-6 ani); reducerea duratei de viata a buruienilor, care poate fi
realizata prin araturi consecutive, la o adancime din ce in ce mai mare,
eliminand astfel organele reproductive vegetative ale puietilor si a radacinilor
cu capacitate de reproducere; prin uscarea buruienilor in momentul aratului
la o adancime mare, prin rascolirea solului straturilor de sol in perioada in
care temperaturile sunt ridicate si aerul uscat, pentru a usca astfel sistemul de
radacini si organele reproductive vegetative ale plantelor; prin smulgerea
buruienilor, care se realizeaza in etapa de grapat.
Pregatirea dinaintea semanatului si aratul solului impreuna cu fertilizarea
acestuia sunt metode foarte bune de eliminare a unor daunatori si a unor
microrganisme daunatoare. Aratul miristii va elimina orice buruieni ramase
neatinse in timpul recoltatului. Aratul la o adancime mare pe perioada
toameni poate elimina toate buruienile care inca traiesc si se dezvolta. In
acelasi timp, ajuta la ingroparea la o adancime mare in sol a semintelor latente
si capabile de germinat ale buruienilor, precum si la ingroparea oricaror
organe reproductive vegetative. Daca aratul la adancime mare se face la
sfarsitul lunii august sau la inceputul lunii septembrie, atunci cea mai mare
parte a radacinilor se vor urca si vor muri. Cu cat este mai profund aratul, cu
atata se elimina mai multe buruieni. In urma unor cercertari, s-a stabilit ca o
crestere a adancimii de arat de la 20-22 cm. la 30-35 cm. poate duce la
eliminarea a de doua pana la trei ori mai multe buruieni. Aratul inaintea
semanatului se face de obicei primavara si mai rar toamna, si asta numai in
cazul in care buruienile sunt prea numeroase. Grapatul de primavara elimina
buruienile cu radacini subtiri, care cresc de obicei primavara. Cultivarea care
urmeaza ajuta la distrugerea si a buruienilor timpurii si tarzii, perene sau
anuale. Dupa semanarea plantelor medicinale, grapatul imediat inainte si dupa
17

germinat este benefic. Este foarte importanta si aplicarea de tratamente intre

randuri si pe fiecare rand, la intervale regulate.
Daca buruienile de pe o plantatie devin prea numeroase, este bine ca aceasta
sa fie arata in intregime si semanata din nou, pentru ca investitia in eliminarea
buruienilor depaseste cu mult pretul produsului in sine. O alta metoda care
poate fi folosita este acoperirea buruienilor pentru a bloca accesul soarelui la
acesea aceasta metoda este folosita cu succes in cultivarea plantatiilor
perene de plante medicinale care incoltesc lent, deoarece in acest mod se
amana dezvoltarea buruienilor pana cand cultura incolteste. Pentru acoperire
se folosesc diferite plante ca materii brute, cum sunt paiele sau poliesterul
negru. Pentru distrugerea buruienilor se poate folosi si focul, pentru ca astfel
sunt distrusi lastarii de buruieni.
Utilizarea ierbicidelor pentru cultivarea biologica a plantelor medicinale nu
este permisa.
Bolile si daunatorii care infesteaza plantatiile de plante medicinale si
aromatice le reduc acestora in mod considerabil productia. Acesta este si
motivul pentru care este importanta monitorizarea lastarilor si eliminarea la
timp a buruienilor. In mod normal, buruienile sunt un habitat natural si o sursa
de hrana pentru multi daunatori si agenti patogeni.
Lupta biologica impotriva molimilor si a daunatorilor care afecteaza plantele
medicinale joaca un rol important in cultura ecologica. Exista mai multe
metode care pot fi folosite:
Metoda agricole genetica. Se bazeaza pe utilizarea unor varietati rezistente
sau imune.
Metoda agricola tehnica. Diferitele metode agricole si aplicarea lor corecta
si la timp sunt foarte importante pentru implementarea agriculturii biologice.
Una dintre aceste masuri este si alegerea pentru cultivare a unui teren care
este curat si lipsit de buruieni. Este de asemenea importanta si alegerea
culturii precedente deoarece numerosi daunatori au tendinta sa afecteze
culturi apartinand aceleiasi familii. Alternanta corecta a culturilor reprezinta
un mijloc important de lupta impotriva buruienilor. Metoda este si mai
eficienta atunci cand este combinata cu un tratament adecvat al solului.
Calitatea si oportunitatea aplicarii metodelor agricole tehnice contribuie la
distrugerea agentilor patogeni si a dauntorilor care afecteaza plantele
medicinale. Inlaturarea la timp a plantelor afectate si arderea acestora previn
raspandirea bolii si in randul altora.
Este deosebit de important locul ales pentru o anumita cultura si irigarea
corecta a acestuia, pentru a nu permite formarea de mlastini sau balti. Plantele
medicinale nu pot fi cultivate in soluri imbibate de apa.
Metoda biologica. Consta in crearea unei competitii permanente intre
daunatori si inamicii lor din natura paraziti sau insecte, etc. Cele mai
utilizate specii de acest gen sunt cele din randul coleopterelor.
Metoda fizica. Consta in aplicarea unei dezinfectii termale sau a unei iradieri
solare a semintelor, bulbilor si solului, si, in plus, aplicarea unei serii de
18

masuri mecanice pentru colectarea insectelor, cum ar fi diferite dispozitive de

prindere, momeli lichide si capcane.
Uneori procedurile agricole tehnice si organizarea nu sunt suficiente pentru a
elimina cat mai repede posibil raspandirea daunatarilor si a bolilor. Pentru a
planifica si organiza lupta impotriva acestora, e necesra cunoasterea biologiei
daunatorilor si a agentilor patogeni, influenta factorilor externi, cum ar fi
clima, si efectele rezultante ale acestora asupra plantelor medicinale.
Fiecare planta medicinala sau aromatica este amenintata de daunatori si boli
care sunt specifice speciei sale, dar in continuare cel mai mare pericol il
reprezinta melcii, musculita verde, acarii, etc. Acestia nu numai ca infesteaza
plantele, dar transmit de asemenea si bolile. Ciupercile care afecteaza de
obicei culturile de plante medicinale sau aromatice sunt malura (pentru
menta), mucegaiul gri (ghiocel), rugina (menta, valeriana), putregaiul
radacinilor (macul galben), etc.
Exista de asemenea anumite bacterii si boli virale cum ar fi fitoplasma,
arsurile cauzate de bacterii si vestejirea cauzata de bacterii, care afecteaza de
cele mai multe ori macii, etc. In aceste cazuri, este foarte utilza aplicarea
fertilizatorilor lichizi, a ceaiurilor sau a extractelor din plante, asa cum este
urzica, rubarba, iarba mare, ceaiul negru, musetelul, etc. Pentru soluri batrane
si soluri infestate de melci, re recomanda cultivarea printre randurile culturii
de baza sau la marginea acesteia a unor galbenele.
Produsele biologice sau alte preparate bazate pe extracte de plante, asa cum
sunt Pyrethrum, Rotenone, Pandorra, Quassio, Delfin, Novodor, etc. pot fi
folosite pentru combaterea molimilor si a daunatorilor care au cauzat pagube
insemnate.
Este inacceptabila utilizarea pesticidelor si a herbicidelor. Numai atunci cand
este absolut necesar se pot folosi produse aprobate pentru protectia plantelor,
dar numai in cantitati minime cu efect maxim, urmand instructiunile
producatorilor si ale agentiilor specializate din ambele parti implicate
producatorul si consumatorul final. Aplicarea unor asemenea produse trebuie
supervizata de personal calificat utilizand echipamente adecvate. Timpul
minim care trebuie sa se scurga intre aplicarea substantei si recoltare trebuie
sa fie stabilit in functie de instructiunile producatorului si de preferintele
cumparatorului de produse finale.
Preparatele trebuie sa fie aplicate conform dozei maxime standard admise,
specificata de autoritatile locale si nationale din tara de origine si din tarile
cumparatoare.
8. Ingrijirea plantelor pe perioada vegetarii
Ingrijirea plantelor medicinale in perioada lor de vegetatie incepe cu
asigurarea germinatiei si cresterii normale a lastarilor. Aparitia mugurilor
trebuie sa fie monitorizata cu atentie, si, daca e nevoie, se poate efectua o
aerisire inainte de aparitia acestora.
19

Prima aerisire este efectuata de obicei dupa ce au aparut frunzele si s-au

format randurile (la plantele crescute din seminte apar prima data mugurii, si
apoi frunzele obisnuite). Dupa aceea, plantele de pe un rand ar trebui sa fie
rarefiate daca sunt prea aproape una de alta, sau replantate daca e nevoie. In
functie de nevoile plantelor, ingrasamantul poate fi aplicat o data sau de mai
multe ori.
Anumite culturi, cum sunt menta, valeriana, necesita in mod obligatoriu
irigare in special pe perioada lunilor calde si secetoare se vara iulie si
august.
Irigarea trebuie sa fie controlata si aplicata luand in considerare nevoile
plantelor in diferitele lor stadii de dezvoltare. Apa utilizata pentru irigare
trebuia sa indeplineasca toate cerintele locale si nationale. Cantitatea de apa ar
trebui de asemenea testata pentru a determina doza optima.
Irigarea se face de obicei cu ajutorul gravitatiei sau prin stropire. Irigarea cu
ajutorul gravitatiei permite apei sa se raspandeasca in mod egal si fara
intreruperi pe toata suprafata sau printre brazde. Cea mai importanta preconditie pentru aceasta metoda este ca suprafata sa fie netezita si uniformizata
inainte de irigare. Intodeauna cand se planfica crearea unei plantatii perene de
plante medicinale sau aromatice este necesara netezirea terenului. Aceasta se
realizeaza cu scopul de a elimina bulgarii si de a uniformiza suprafata, in
special in perioada vara-toamna, dupa aratul la adancime mare, atunci cand
umiditatea in sol este mica. Irigarea printre brazde este cea mai eficienta
matoda de a uda plantele medicinale si aromatice. Apa se scurge de obicei pe
brazdele asezata intr-o usoara panta, facute special in acest scop. Pentru
aceasta metoda, cea mai mare importanta o au calitatea si adancimea
brazdelor. Adancimea ideala este de 15-18 cm. Brazdele putin adanci (8-10
cm) nu sunt potrivite deoarece prezinta multe denivelari. Ca rezultat al ploilor
si tasarii solului aceste brazde sunt indepartate. Prin aceasta metoda de irigare,
apa ajunge in sol nu numai datorita gravitatii, ci si a infiltrarii.
Stropirea este o metoda foarte potrivita de irigare pentru unele plante
medicinale si aromatice pentru ca acestea au nevoie de o umiditate mare a
aerului ca sa cresca. Aceasta metoda este de altfel singura metoda posbilia de
irigare a plantelor aromatice si medicinale. Prin ea se atinge zuna cultiva
utilizand cantitati mici de apa.
Irigarea se realizeaza de obicei in perioada racoroasa a zilei. Cantitatea de apa
care se va utiliza trebuie determinta in functie de nevoile fiecarei culturi in
parte si in functie de conditiile ecologice.
Anumite plante medicinale sunt perene (menta, salvie, roinita, iarba mare,
etc). Acest fapt trebuie sa determine tipul de tratamente care se vor aplica
solului, precum si substantele care se vor administra plantelor.
9. Recoltarea plantelor

20

Calitatea plantelor uscate depinde intr-o mare masura de maniera in care

acestea au fost culete. Muncitorii trebuie sa aiba compente si cunostinte
suficiente pentru a putea preveni problemele de aceasta natura.
Partile medicinale ale plantelor trebuie sa fie culese in sezonul si in perioada
adecvata, fapt ce va asigura cea mai buna calitate a productiei calitatea
materialului brut determina calitatea produselor finale. Perioada de recoltare
depinde de care parti ale plantelor sunt colectate si utilizate. Perioada
adecvata pentru recoltare asigura un continut maxim de substante biologice
active in partile colectate ale plantelor.
Plantele medicinale si aromatice pot fi colectate numai din zone care nu au
fost afectate de influenta negativa a unor fenomene sau factori cauzati de
activitatile umane (inundatii, contaminare radioactiva, metale grele, pesticide,
reziduuri organice si minerale, etc). Plantele medicinale si aromatice nu pot fi
colectate din plantatii aflate langa autostrazi sau zone industriale, acolo unde
poluarea aerului cu substante daunatoare este foarte mare.
Sezonul de recoltari al plantelor ar trebui stabilit luand in considerare partile
plantelor care vor fi colectate si fenofazele dezvoltarii plantelor. Fazele
generale de dezvoltare a plantelor sunt: inceputul vegetarii, marcat de fluxul
de seva; prelungirea tulpinii; inmugurire; inflorire; formarea fructelor;
coacerea semintelor si, la sfarsitul vegetarii, uscarea frunzelor si a tulpinii.
Luand in considerare fazele enumerate mai sus, se poate asigura cea mai buna
calitate a produselor brute, si, implicit, a celor finite.
Plantele medicinale si aromatice ar trebui colectate in cele mai favorabile
conditii meteo, evitandu-se solul umed, roua, ploaia, umiditatea mare a
aerului. Atunci cand recoltarea trebuie sa se realizeze in conditii de umiditate,
materialul brut trebuie transportat cat mai repede posibil intru-un loc unde sa
fie uscat pentru a preveni astfel pagubele care pot fi cauzate de fermentatia
microbiotica.
Numai partile aeriene ale plantelor pot fi colectate. Nu se admite smulgerea
radacinii si indepartarea intregii plante. Recoltatul se poate realiza utilizand
instrumente speciale tarnacopul, lopata, secera, cutitul, foarfecele, etc. Toate
instrumentele trebuie pastrate curate si ferite de rugina.
In timpul transportului plantele colectare trebuie depozitate in containere
adecvate, fara sa fie indesate, presate sau umezite. Utilizarea pungilor de
plastic pentru depozitarea plantelor colectare nu este admisa deoarece
asementea recipiente retin umezeala si pot rezulta in dezvoltarea mucegaiului.
Toate containerele trebuie preparate inaintea recoltarii, curatandu-le pe
acestea si indepartand resturile de plante si pamantul ramas. Containerele
trebuie pastrate intr-un loc uscat, ferit de animale, rozatoare, pasari, etc.
In momentul colectarii efective a plantelor este necesara indepartarea oricaror
obiecte straine dintre acestea, in special a semintelor de buruieni. Dupa cules
si inainte de uscat, plantele proaspete trebuie verificate pentru a inlatura orice
parte a plantei care s-a modificat, partile nedorite ale plantei si ale altor plante
si orice impuritati organice si minerale.
21

Inainte de a fi trasportate pentru lucrarile pregatitoare, toate plantele trebuie sa

fie pastrate intr-un loc uscat protejate de insecte, rozatoare, pasari si animale.
Trasportul trebuie sa fie realizat pe vreme uscata.
Daca plantele medicinale se vor utiliza in forma proaspata (evantica, salvie)
acestea trebuie colectate si transportate catre lucrarile pregatitoare cat mai
repede posibil pentru a preveni dezvoltarea fermentatiei microbiotice (aparitia
mucegaiului) si degradarea termala. Utilizarea conservantilor trebuie redusa la
minim si numai in situatii extreme. Daca sunt utilizati, conservantii trebuie sa
indeplineasca toate cerintele locale/nationale.
Atunci cand se culeg plantele trebuie avute in vedere urmatoarele cerinte de
igiena:
o Nu trebuie sa fie amestecate printre plante obiecte straine, cum ar fi
pietre, noroi, impuritati organice, etc.
o Plantele culese nu trebuie sa fie lasate in contact cu solul;
o Containerele unde se depoziteaza plantele trebuie sa fie curate si
pastrate in locuri innacesibile animalelor, rozatoarelor si pasarilor;
o Vehiculele care trasporta ierburile trebuie sa fie curatate, uscate;
o Muncitorii implicati in recoltare trebuie sa isi mentina propria igiena;
o Muncitorii implicati in recoltare trebuie sa poarte salopete de lucru si
manusi si masti pentru fata, atunci cand culeg plante toxice, agresive
sau care pot provoca alergii;
o Femeile insarcinate, femeile care alapteaza si copii nu au voie sa
culeaga plante toxice, agresive si plante care pot provoca alergii;
o Nu pot fi acceptati la cules muncitori care sufera de boli acute
contagioase, care au rani deshise sau infectii ale pielii;
o Producatorii de plante si procesatorii ar trebui sa urmeze un curs de
formare inainte de a-si incepe activitatea care sa includa: cunostinte ale
caracteristicilor biologice ale plantelor medicinale, cerintele ecologice
ale culturilor (tipurile de sol, lumina, cerintele de umiditate), stagiile de
cultivare (semanatul, incoltitul, ingrijirea pe perioada vedetarii), timpul
si modul in care se face recoltarea, uscarea si pregatirea primara.
Intregul personal trebuie sa cunoasca in detaliu si sa respecte cerintele
igienice asa cum sunt ele specificate in standarde si trebuie sa aiba o
atitudine responsabila fata de intregul proces de productie.
Regulile si cerintele pentru recoltarea plantelor cultivate sunt prevazute in
regulamentul Nr. 3 al Ministerului Mediului si Apelor (Star Cazette, nr.
14/2004).
CONCLUZII
Conformarea cu principiile si metodele prezentate mai sus asigura
atingerea principalelor obiective stabilite de Federatia Internationala a
Miscarii pentru Agricultura Organica (IFOAM), infiintata in 1972 in Paris,
care sunt:
22

o Producerea unor cantitati suficiente de alimente de o calitate

biologica mare;
o Utilizarea cat mai mult posibil a sistemului ciclului inclus, utilizand
pe cat se poate resursele locale;
o Intretinerea unei fertilitati pe termen lung a solului;
o Evitarea oricaror daune ecologice care ar putea rezulta din aplicare
metodelor de productir agrare;
o Reducerea la minimum a cantitatilor de combustibili si energie
utilizata pentru productia agricola;
o Crearea unor conditii care sa permita muncitorilor din agricultura sa
isi castige traiul prin munca si sa isi dezvotle potentialul uman;
o Protejarea mediului inconjurator din zonele rurale si zonele nonrurale protejate.

23