O mie

şi una
de
nopţi
Povestea
lui
Sindbad
marinarul
Noaptea 213 – POVESTEA acelei case şi care,
LUI SINDBAD MARINARUL amestecându-se cu aroma
de parfum de trandafiri,
răspândea în aer un miros
O, măreţule calif, suav. În afară de asta,
tot sub cârmuirea lui putea auzi un concert
Harun-al-Raşid, despre susţinut de multe
care am tot vorbit, era instrumente, acompaniate
la Bagdad un hamal de privighetorile din
sărman, pe nume Hindbad. copaci şi de păsările
Într-o zi, când era tare specifice Bagdadului.
cald, ducea un balot Această melodie elegantă
foarte greu dintr-un şi mirosul mai multor
capăt al oraşului tocmai feluri de cărnuri, care
în celălalt. Fiind foarte ajungea până la el, i-au
obosit de drumul pe care- arătat că acolo era un
l făcuse deja şi cum mai ospăţ, că oamenii se
avea încă multe de făcut, distrau. Vru să ştie cine
ajunse pe o stradă unde stătea în acea casă, pe
adia un vânticel răcoros care nu o mai văzuse,
şi al cărei pavaj era pentru că nu prea trecuse
stropit cu parfum de pe acea stradă. Ca să-şi
trandafiri. Cum nu-şi astâmpere curiozitatea,
putea dori un loc mai bun se apropie de nişte
de odihnă, îşi puse servitori pe care îi văzu
sarcina pe pământ şi se la uşă, minunat
aşeză pe ea, lângă o casă îmbrăcaţi, şi-l întrebă
mare. pe unul cum se numea
stăpânul casei.
Îi păru bine că s-a
aşezat acolo: căci nările - Dar cum, îi zise
sale se umplură de o servitorul, sunteţi din
mireasmă minunată de aloe Bagdad şi nu ştiţi că
şi de smirnă arsă care aici este casa stăpânului
ieşea pe fereastrele Sindbad marinarul,

2
vestitul călător care a Sfărşindu-şi vorba,
fost pe toate mările de lovi cu călcâiul în
sub soare? pământ, ca un om sfâşiat
între durere şi
Hamalul, care auzise disperare.
despre bogăţiile lui
Sindbad, nu putu să nu Era încă pradă
fie invidios pe un om acestor gânduri amare,
care părea tot atât de când văzu ieşind din casă
norocos pe cât părea el un servitor, care veni la
de nenorocit. Amărât de el şi, luându-l de braţ,
aceste gânduri, ridică îi zise:
ochii spre cer şi strigă
tare, ca să fie auzit: - Veniţi cu mine;
domnul Sindbad, stăpânul
- Atotputernice meu, vrea să vă
Creator al tuturor vorbească.
lucrurilor, iată ce
deosebire este între mine Atunci, Şeherezada
şi Sindbad; îndur în văzu că se lumina de ziuă
fiecare zi mii de şi tăcu, dar a doua zi
greutăţi şi mii de dureri povesti:
şi de-abia dacă ajung să
duc alor mei de mâncare
pâine tare de orz, în Noaptea 214 - PRIMA
vreme ce fericitul CĂLĂTORIE A LUI SINDBAD
Sindbad se lăfăie în MARINARUL
bogăţii imense, ducând o
viaţă de huzur. Ce a Măreţule calif,
făcut, oare, ca să-i dai majestatea voastră îşi
o soartă atât de poate imagina că Hindbad
fericită? Şi eu, ce am a fost tare mirat de
făcut, ca să merit una onoarea care i se făcea.
aşa de nenorocită? După cele ce spusese, se
cam temea ca nu cumva
Sindbad să fi trimis după

3
el ca să se răzbune; şi invitaţii săi nu mai
de aceea se pregătea să mâncau, luă cuvântul şi,
se scuze că nu-şi poate adresându-se lui Hindbad,
lăsa marfa în mijlocul pe care-l numi frate,
drumului; dar servitorul după obiceiul arabilor,
lui Sindbad îl încredinţă atunci când sunt între
că vor avea grijă de ea prieteni, îl întrebă cum
şi-l grăbi atât de tare îl cheamă şi ce slujbă
să se ducă, după cum avea are.
poruncă, încât hamalul fu
obligat să cedeze. - Domnule, îi
răspunse, numele meu este
Servitorul îl duse Hindbad.
într-o sală mare, unde
erau mulţi oameni aşezaţi - Sunt încântat să vă
în jurul unei mese pline cunosc, zise Sindbad, şi
de bucate alese. Pe locul vă asigur că musafirii
de onoare era un bărbat mei vă primesc cu
serios, bine făcut, cu o bucurie; dar aş vrea să
barbă albă şi lungă, aflu din gura dumnea-
care-i dădea un aer voastră ce spuneaţi
măreţ; în spatele lui, se adineauri, în stradă.
înghesuiau să-l servească Sindbad auzise pe
ofiţeri şi slujitori. fereastră tot ce spusese
Sindbad îi spuse să se hamalul, înainte de a se
apropie şi, după ce-l aşeza la masă; şi
invită să se aşeze de-a insistase să-l vadă. La
dreapta sa, îi făcu această rugăminte,
cinstea de a-l servi el Hindbad, ruşinat, lăsă
însuşi şi-i mai dădu să capul în jos şi zise:
bea un vin nemaipomenit,
din care se afla din - Domnule, vă
belşug pe masă. mărturisesc slăbiciunea
mea: eram supărat şi mi-
Către sfărşitul au scăpat câteva vorbe
mesei, Sindbad, văzând că

4
nepotrivite pentru care le dobândi. Poate că nu
vă implor să mă iertaţi. aţi auzit decât puţine
lucruri despre aventurile
- Vai, zise Sindbad, mele ciudate şi despre
să nu mă credeţi aşa de primejdiile care m-au
nedrept, încât să vă port pândit pe mare, în
ranchiună pentru asta. Mă decursul celor şapte
pun în situaţia călătorii pe care le-am
dumneavoastră; în loc să făcut şi, pentru că am
vă reproşez vorbele acum ocazia, o să vi le
îngânate, vă căinez; dar povestesc de-a fir a păr;
trebuie să îndrept nu cred că vă veţi supăra
impresia greşită pe care să le auziţi.
se pare că o aveţi despre
mine. Vă imaginaţi, Întrucât Sindbad voia
desigur, că am dobândit să-şi spună povestea mai
fără trudă şi fără bătaie ales pentru hamal,
de cap toate aceste înainte de a începe, dădu
bogăţii şi bunuri de care poruncă să se aducă marfa
vedeţi că mă bucur: vă pe care o lăsase în
înşelaţi. Nu am ajuns la stradă şi să fie pusă în
această stare decât după locul dorit de Hindbad.
ce am îndurat ani de zile Apoi, istorisi cam aşa:
toate încercările
trupului şi sufletului pe PRIMA CĂLĂTORIE A LUI
care le poate inchipui o SINDBAD MARINARUL
minte omenească. Da, Am moştenit de la ai
domnii mei, adăugă, către mei averi mari, dar am
cei de faţă, pot să vă risipit o mare parte în
încredinţez că aceste anii nebuni ai tinereţii;
încercări sunt atât de dar, când mi-a venit
ieşite din comun, încât mintea la cap şi m-am
pot tăia şi oamenilor oprit, am văzut că
celor mai însetaţi de bogăţia se ducea repede
înavuţire pofta de a şi că, din cauza felului
străbate mările pentru a
5
în care mă ingrijisem de o duc la îndeplinire. M-
ea, ajunsesem aproape de am dus la Balsora, unde
fundul sacului. Mă m-am îmbarcat alături de
gândeam, încă, la faptul alţi neguţători pe un vas
că iroseam, nefericitul pentru care toţi pusesem
de mine, ducând o viaţă bani.
dezordonată, mai presus
de toate, timpul, care Am înălţat pânzele şi
este lucrul cel mai de am luat drumul Indiilor
preţ pe lumea asta. Mă orientale, prin Golful
mai gândeam şi că sărăcia Persic, care este format
ultimă, cea mai nenoro- de coasta Arabiei
cită, este cea de la Fericite pe dreapta şi de
bătrâneţe. Mi-am amintit cea a Persiei, pe stânga.
de vorbele marelui Cea mai mare lăţime a
Solomon, pe care le mării este pe acolo de
auzisem de la tata, cum şaptezeci de leghe, după
că era mai bine să fii părerea celor mai mulţi.
mort decât să fii sărac. Dincolo de golf, marea
Levantului, ca şi cea a
Mâhnit de aceste Indiilor, este foarte
gânduri, mi-am adunat întinsă: pe de o parte,
rămăşiţele averii. Am este mărginită de
vândut cu toba în piaţă coastele Abisiniei şi
tot ce-mi mai rămăsese sunt patru mii cinci sute
din mobilă. Apoi, m-am de leghe până la insulele
dus pe lângă unii care Vakvak. La început, am
făceau negoţ pe mare. M- suferit de ceea ce se
am luat după cei care mi numeşte „rău de mare”;
s-au părut a-mi da dar mi-am revenit curând
sfaturi bune. În cele din şi, de atunci, nu am mai
urmă, am hotărât să pun avut aşa ceva.
la treabă puţinii bani
care mi-au mai rămas şi, Pe drum, am acostat
de cum luai această în mai multe insule, unde
hotărâre, n-am şovăit să am vândut sau am schimbat

6
mărfuri. Într-o zi, alţii, o luară înot. Dar
vântul se opri tocmai eu eram încă pe insulă,
când eram lângă o insulă adică, pe balenă, când s-
care de-abia ieşea din a scufundat în mare şi n-
apă, verde de ziceai că am avut timp decât să mă
este o pajişte. Căpitanul prind de o bucată de lemn
a poruncit să se strângă pe care o adusesem de pe
pânzele şi le-a dat voie vas ca să aprindem focul.
să coboare marinarilor Dar căpitanul, după ce-i
care voiau să debarce. luase la bord pe oamenii
Dar, în vreme ce noi ne care fugiseră cu barca şi
desfătam bând şi mâncând îi culesese pe câţiva
sau odihnindu-ne de truda dintre cei care înotau, a
de peste zi, insula a vrut să profite de faptul
început deodată să se că se pornise un vânt
cutremure şi ne-a răcoros şi prielnic; dădu
scuturat serios... poruncă să se ridice
ancora şi astfel îmi luă
Atunci, Şeherezada orice speranţă de a mai
văzu că se lumina de ziuă ajunge la vas.
şi tăcu, dar a doua zi
povesti: Am rămas, deci, în
voia valurilor, împins
Noaptea 215 când de o parte, când de
Sindbad a continuat: alta; m-am luptat pentru
viaţa mea toată ziua şi
Cei de pe vas au noaptea următoare. A doua
văzut că insula se zi nu mai aveam putere şi
cutremura şi ne-au eram disperat că voi
strigat să ne întoarcem muri, când un val mă
imediat; că, altfel, vom aruncă din fericire pe o
pieri, pentru că ceea ce insulă. Coasta era înaltă
luasem drept insulă era, şi abruptă şi m-aş fi
de fapt, spinarea unei chinuit mult şi bine să o
balene. Cei mai iuţi de urc, dacă nişte rădăcini
picior fugiră cu o barcă, de copaci, pe care numai
7
norocul le păstrase în
acel loc spre salvarea
mea, nu m-ar fi ajutat.
M-am întins pe pământ,
unde am stat mai mult
mort decât viu, până s-a
luminat pe deplin şi a
răsărit soarele.
Atunci, deşi eram
tare slăbit din cauza
muncii pe corabie, ba şi
pentru că nu mai mâncasem
nimic de ieri, am început
să mă târăsc, în căutarea
unor ierburi bune de
mâncat. Am găsit câteva
şi am avut bucuria de a
dibui un izvor cu o apă
extraordinară, care nu a
întârziat să mă pună pe
picioare. După ce am mai
prins puteri, am cercetat
insula, abătându-mă de la
drumul drept. Am ajuns pe
o câmpie frumoasă, unde
am zărit de departe un
cal care păştea. Mi-am
îndreptat paşii într-
acolo, bucuros, dar şi
temător; fiindcă nu ştiam
dacă nu cumva mă aştepta
mai degrabă moartea decât
salvarea. Apropiindu-mă,
am zărit o iapă legată de
un ţăruş. Frumuseţea ei
8
mi-a atras atenţia;dar,
în vreme ce o priveam, am
auzit vocea unui om,
ieşind de sub pământ.
Imediat, omul a apărut, a
venit la mine şi m-a
întrebat cine sunt. I-am
spus prin ce trecusem;
după aceea, luându-mă de
mână, mă conduse într-o
peşteră, unde se aflau şi
alţi oameni, miraţi de
prezenţa mea acolo, aşa
cum şi eu mă minunam că-i
găseam în acel loc.
Am mâncat din
mâncarea pe care mi-au
oferit-o; apoi, când i-am
întrebat ce făceau într-
un loc care părea aşa de
pustiu, mi-au răspuns că
erau rândaşi la caii
regelui Miraj, stăpânul
insulei; că, în fiecare
an, în aceeaşi perioadă,
era obiceiul să fie aduse
iepele regelui, pe care
le legau aşa cum văzusem,
pentru a fi montate de un
cal de mare; apoi, calul
de mare voia să le
sfâşie, dar ei îl opreau,
cu ţipetele lor şi îl
forţau să se întoarcă în
mare; că, după ce erau
gestante, iepele erau ţara lui. După ce i-am
duse înapoi, iar mânjii ostoit curiozitatea, mi-a
pe care îi fătau erau ai dovedit că mă compătimea
regelui, fiind apoi pentru nenorocire. În
numiţi cai de mare. Mai acelaşi timp, porunci să
adăugară că trebuia să fiu îngrijit şi să mi se
plece a doua zi şi că, dea tot ce aveam nevoie.
dacă aş fi sosit atunci, Şi aceasta cu atâta
aş fi murit, cu promptitudine, încât am
siguranţă, pentru că avut de ce să laud
satele erau departe şi generozitatea regelui şi
mi-ar fi fost cu conştiinciozitatea ofiţe-
neputinţă să le găsesc rilor săi.
fără călăuză.
Fiind neguţător, mă
În timp ce ei îmi duceam pe la cei deo-
spuneau toate astea, potrivă cu mine. Îi
calul de mare ieşi din căutam mai ales pe cei
apă, aşa cum spuseseră, străini, atât pentru a
se aruncă asupra iepei, o afla veşti de la Bagdad,
montă şi apoi vru să o cât şi pentru a găsi pe
mănânce; dar, la zgomotul cineva cu care să mă
pe care-l făcură întorc; capitala regelui
slujitorii, se lăsă Miraj se afla pe malul
păgubaş şi se scufundă mării şi are un port
iarăşi în mare. frumos, unde acostează în
fiecare zi vase din toate
A doua zi, s-au colţurile lumii. Căutam
întors în capitala astfel tovărăşia savan-
insulei cu iepele şi i-am ţilor din Indii, şi-mi
însoţit. La sosirea plăcea să-i ascult
noastră, regele Miraj, vorbind; dar asta nu mă
căruia i-am fost împiedica să mă duc
prezentat, m-a întrebat regulat la curtea regelui
cine sunt şi prin ce sau să stau de vorbă cu
întâmplare am ajuns în guvernatorii şi regii mai
9
mici, care-i plăteau a ancorat, au început să
tribut şi-i stăteau prin descarce marfă, iar
preajmă. Îmi puneau multe negustorii care o
întrebări despre ţara mea comandaseră o duceau la
şi, în schimb, îi prăvălii.
întrebam despre obice-
iurile şi legile din ţara Aruncându-mi ochii pe
lor, vrând să ştiu tot ce câteva baloturi şi pe
credeam că merită. scrisul care arăta cui
aparţineau şi, după ce
Sub stăpânirea rege- le-am cercetat cu atenţi-
lui Miraj era o insulă e, am fost sigur că erau
numită Cassel. Mă cele pe care le îmbar-
asigurau că de acolo se casem pe vasul cu care
aud în fiece noapte călătorisem de la Balso-
timpane bătând, ceea ce ra. L-am recunoscut chiar
i-a făcut pe marinari să pe căpitan; dar, cum eram
creadă că acolo sălăşluia convins că mă credea
Degial. M-a cuprins mort, m-am dus la el şi
dorinţa de a vedea cu l-am întrebat a cui era
ochii mei minunea şi am marfa.
văzut în timpul călăto-
riei peşti lungi de o - Aveam la bord, îmi
sută şi de două sute de răspunse, un neguţător
coţi, care mai mult din Bagdad, pe nume
sperie decât atacă. Sunt Sindbad. Într-o zi,
aşa de fricoşi, că-i pui apropiindu-ne de o insulă
pe fugă lovind în - sau cel puţin aşa ni se
scânduri. Am remarcat şi părea – el s-a dus la
alţi peşti, de nici un ţărm, împreună cu alţi
cot, care aveau parcă un călători, pe acea aşa-
cap de bufniţă. zisă insulă, care era, de
fapt, o balenă de o
La întoarcere, într-o mărime neobişnuită, ador-
zi, când eram în port, a mită la suprafaţa apei.
venit o corabie. După ce Balena nici nu a simţit

10
bine căldura focului pe - Când căpitanul
care i—l aprinseseră pe corabiei m-a auzit spu-
spate, ca să facă ceva de nând acestea, a strigat:
mâncare, că a şi început „Dumnezeule mare, pe cine
să se mişte şi să se să mai crezi în ziua de
scufunde. Cei mai mulţi azi? Nu mai există oameni
dintre pasageri s-au de bună credinţă. L-am
înecat şi nefericitul de văzut cu ochii mei pe
Sindbad odată cu ei. Sindbad pierind; călă-
Baloturile astea erau ale torii care erau cu mine
lui şi am hotărât să le pe vas l-au văzut, ca şi
vând şi apoi să caut pe mine, şi dumneata îndrăz-
cineva din familia lui, neşti să spui că eşti
ca să-i dau banii pe care Sindbad? Ce cutezanţă!
i-aş fi obţinut. Când se uită cineva la
dumneata, pari un om
- Căpitane, i-am spus cinstit; şi totuşi, ai
eu atunci, eu sunt inventat o minciună
Sindbad pe care îl crezi groaznică, pentru a pune
mort, dar nu am murit; mâna pe nişte bunuri care
baloturile astea sunt nu îţi aparţin.”
bunurile mele, marfa
mea... - Ai răbdare,
căpitane, şi fă-mi
Atunci, Şeherezada văzu plăcerea de a asculta ce
că se lumina de ziuă şi am de spus.
tăcu, dar a doua zi
povesti: - Ei bine! reluă el,
ce ai de spus? Vorbeşte,
Noaptea 216 – A doua că te ascult.
călătorie a lui Sindbad
Atunci i-a povestit
cum mă salvasem, în ce
Sindbad, continuându-
împrejurări îi întâlnisem
şi povestea, le spuse
pe rândaşii regelui
comesenilor:

11
Miraj, care mă aduseseră regelui Miraj. Cum regele
la curtea sa. ştia ce nenorocire dăduse
peste mine, m-a întrebat
Povestea mea l-a cam cum făcusem rost de
zguduit; dar s-a convins lucruri atât de rare. I-
imediat că nu minţeam, am povestit prin ce
când au venit nişte întâmplare le-am recupe-
oameni de pe corabia lui rat; a fost atât de bun
şi m-au recunoscut şi mi- şi s-a bucurat; mi-a
au făcut salamalekuri, acceptat darul şi mi-a
arătându-mi cât se făcut şi el nişte cadouri
bucurau să mă vadă. În minunate. Apoi, mi-am
cele din urmă, m-a luat rămas bun de la el
recunoscut şi el şi, şi m-am îmbarcat pe
aruncându-se de gâtul acelaşi vas. Dar, înainte
meu, mi-a spus: de plecare, am schimbat
- Allah fie lăudat că mărfurile rămase pe unele
aţi scăpat dintr-o din partea locului. Am
primejdie aşa de mare! Nu luat lemn de aloe, de
vă pot spune ce plăcere santal,camfor,nucşoară,
îmi face săă vă revăd. cuişoare, piper şi ghim-
Iată bunurile dumnea- bir. Am trecut prin mai
voastră, luaţi-le, sunt multe insule şi am ajuns
ale dumneavoastră, faceţi în sfârşit la Balsora, de
cu ele ce vreţi. unde m-am întors în
oraşul ăsta, cu aproape o
I-am mulţumit, lăudâ- sută de mii de ţechini.
ndu-i dreptatea, iar Am fost întâmpinat de
pentru a-mi arăta recu- familie şi am revăzut-o
noştinţa, l-am rugat să cu toate manifestările de
primească nişte mărfuri, bucurie pe care le poate
dar a refuzat. arăta o prietenie vie şi
sinceră. Am cumpărat
Am ales tot ce era sclavi şi sclave, pămân-
mai de preţ în baloturile turi mănoase şi mi-am
mele şi le-am dăruit
12
clădit o casă mare. Aşa şi s-a întors la că-
am făcut, hotărât să uit lătorul cel darnic, care
de necazuri şi să mă îl primi zâmbitor, cu
bucur de viaţă.” multe atenţii. Îndată ce
toţi invitaţii au sosit,
Oprindu-se aici, s-a pus masa, care a
Sindbad a poruncit cântă- ţinut mult timp. După ce
reţilor să cânte din nou, au mâncat, Sindbad se
după ce îi întrerupsese adresă comesenilor:
cu poveştile sale. Până
seara s-a băut şi s-a - Domnilor, zise, vă
mâncat şi, la plecare, rog să binevoiţi să
Sindbad a cerut să i se ascultaţi şi povestea
aducă o pungă cu o sută aventurilor din a doua
de ţechini şi, dând-o călătorie. Acestea sunt
hamalului, zise: mai demne de atenţia
dumneavoastră decât pri-
- Ia-o, Hindbad, mele.
întoarce-te acasă şi vino
şi mâine să auzi şi S-a făcut tăcere şi
celelalte aventuri ale Sindbad a continuat
mele. astfel:

Hamalul a plecat A DOUA CĂLĂTORIE A LUI

foarte stânjenit de cins- SINDBAD MARINARUL
tirea şi de darul care i
se oferea. Le-a povestit După prima călătorie,
şi soţiei şi copiilor, la luasem hotărârea să-mi
întoarcerea acasă, iar petrec liniştit restul
aceştia i-au mulţumit lui zilelor la Bagdad, după
Allah pentru binele pe cum am avut onoarea să vă
care l-il făcea, prin spun ieri. Dar m-am
Sindbad. plictisit repede de
trândăveală; m-a cuprins
A doua zi, Hindbad s- din nou pofta de
a îmbrăcat mai curat călătorie şi de negoţ; am
decât în ziua precedentă cumpărat marfă potrivită
13
pentru negoţul la care mă
gândisem şi am plecat
iarăşi cu alte mărfuri, a
căror sursă îmi era
cunoscută. Ne-am îmbarcat
pe o corabie bună şi,
după ce ne-am pus în paza
lui Allah, am pornit la
drum.
Mergeam din insulă în
insulă, făcând schimburi
avantajoase. Într-o zi,
am coborât pe o insulă
unde erau pomi fructiferi
mulţi şi feluriţi, dar
pustie, că nu am găsit
nici o casă şi nu era
acolo nici ţipenie. Ne-am
dus la plimbare pe câmpii
şi de-a lungul pârâ-
iaşelor care le scăldau.
În vreme ce oamenii
se desfătau culegând
unii, flori, ceilalţi,
fructe, eu mi-am luat de
mâncare şi vin din care
adusesem şi m-am aşezat
pe malul unui râu, între
nişte copaci care făceau
umbră deasă. Am mâncat
destul de bine; apoi, m-a
cuprins somnul. Nu ştiu
cât am dormit, dar, când
14
m-am trezit, corabia nu
mai era la ancoră.
Atunci, Şeherezada
văzu că se lumina de ziuă
şi tăcu, dar a doua zi
povesti:
Noaptea 217
M-am mirat foarte
tare, zise Sindbad, când
n-am mai văzut vasul la
ancoră; m-am ridicat, m-
am uitat în toate părţile
şi nu l-am mai văzut pe
niciunul din negustorii
care coborâseră pe insulă
odată cu mine. Am zărit,
numai, corabia, dar atât
de departe încât la scurt
timp am pierdut-o din
vedere.
Închipuiţi-vă ce
gânduri îmi treceau prin
cap într-o asemenea
situaţie. Am crezut că
mor de durere. Scoteam
nişte strigăte înspăimân-
tătoare, m-am lovit cu
pumnii în cap, m-am
aruncat la pământ, unde
am rămas vreme îndelun-
gată, pradă unor gânduri
unele mai negre decât
celelalte.
 Mă certam într-una că înconjurat, căutând o
nu-mi ajunsese prima intrare: nu avea şi mi s-
călătorie, care ar fi a părut cu neputinţă să
trebuit să mă lecuiască mă urc pe el, atât era de
pe veci de cheful de a neted. Putea avea cam
face altele. Dar toată cincizeci de paşi
căinţa îmi era în deşert. înăuntru.

La sfârşit, m-am Soarele era la

încredinţat voii lui asfinţit. S-a întunecat
Allah şi, fără să ştiu ce brusc, ca şi cum ar fi
voi păţi, m-am urcat coborât un nor gros. Dar,
într-un arbore înalt, de dacă întunericul m-a
unde m-am uitat în toate surprins, am fost cu atât
părţile, doar-doar voi mai mirat să văd că nu
descoperi ceva dătător de era noapte, ci umbra unei
speranţă. Aruncându-mi păsări de o mărime
privirea către mare, nu extraordinară, care zbura
am văzut decât apă şi pe lângă mine. Mi-am
cer; dar, zărind pe amintit de o pasăre
pământ ceva alb, am numită Roc, despre care
coborât din copac şi, cu îi auzisem deseori
ceea ce-mi mai rămăsese vorbind pe marinari şi
din provizii, m-am mi-am imaginat că balonul
îndreptat spre albeaţa pe care îl admirasem
aceea, care era aşa de trebuia să fie vreun ou
departe, că nu puteam de-ale acestei păsări.
vedea bine ce era. Într-adevăr, se lăsă
deasupra lui, ca pentru
Când am ajuns la o a-l cloci. Văzând că
distanţă convenabilă, am vine, m-am strâns lângă
văzut că era un balon ou, astfel încât să am în
alb, tare înalt şi lat. faţa ochilor unul dintre
Cum m-am apropiat, l-am picioarele păsării şi
atins şi mi s-a părut acest picior era gros cât
foarte moale. L-am un trunchi de copac. M-am
15
legat zdravăn cu pânza potecă pe care să fi
turbanului meu, în putut urca. Dădusem peste
speranţa că pasărea Roc, alt necaz şi, comparând
a doua zi, când va fi locul cu insula pustie de
zburat din nou, mă va pe care plecasem, am
duce departe de acea văzut că nu prea eram în
insulă pustie. Într- câştig.
adevăr, după ce mi-am
petrecut noaptea astfel, Mergând prin vale, am
cum s-a luminat de ziuă, văzut că era presărată cu
pasărea şi-a luat zborul diamante de o mărime
şi m-a dus atât de sus, neobişnuită; îmi plăcea
că nu mai vedeam foarte mult să mă uit la
pământul; apoi, a coborât ele; dar, mai departe, am
brusc, cu o asemenea zărit ceva care mi-a
repeziciune, încât nu-mi stricat plăcerea şi la
mai simţeam greutatea. care m-am uitat îngrozit.
Când a aterizat şi m-am Erau o mulţime de şerpi,
văzut pe pământ, am atât de lungi şi de
dezlegat imediat nodul groşi, că ar fi putut
care mă ţinea legat de înghiţi şi un elefant.
piciorul ei. Abia am În timpul zilei, se
reuşit să mă dezleg, că a ascundeau în vizuinile
şi înhăţat cu ciocul un lor de duşmanul lor,
şarpe de o lungime nemai- pasărea Roc şi nu mai
întâlnită şi şi-a luat ieşeau decât noaptea.
zborul. Toată ziua m-am
Locul unde mă lăsase plimbat prin vale,
era o vale adâncă, odihnindu-mă uneori în
înconjurată din toate locuri prielnice. Totuşi,
părţile de munţi atât de a apus soarele; iar la
înalţi, încât li se căderea nopţii, m-am
pierdeau crestele printre ascuns într-o peşteră,
nori şi atât de abrupţi, unde credeam că sunt în
că nu se vedea nicio siguranţă. I-am astupat

16
intrarea, care era carne proaspătă; şi ime-
strâmtă şi joasă, cu o diat am văzut şi alte
piatră destul de mare bucăţi rostogolindu-se de
pentru a mă apăra de pe stâncile din jur.
şerpi, dar care lăsa să
treacă o geană de lumină. Am crezut întotdeauna
că erau poveşti de
Am mâncat o parte din adormit copiii ceea ce
provizii, în foşgăitul auzisem în mai multe
şerpilor care începeau rânduri de la marinari şi
să-şi facă apariţia. M-am de la alţii despre valea
speriat îngrozitor de diamantelor şi iscusinţa
şuieratul lor fioros, unor negustori de a
care nu m-a lăsat, cum scoate aceste pietre pre-
lesne vă puteţi închipui, ţioase. Acum vedeam că au
să dorm liniştit. spus adevărul. Într-
adevăr, negustorii vin în
Luminându-se de ziuă, această vale când
şerpii s-au ascuns. vulturii au pui. Taie
Atunci am ieşit din bucăţi mari de carne şi
peşteră, remurând şi pot le aruncă în vale;
spune că am mers îndelung diamantele pe care cad
pe acele diamante, fără bucăţile se agaţă de
ca să-mi facă vreunul cu acestea. Vulturii, care
ochiul. La sfârşit, m-am în această parte a lumii
aşezat şi, în ciuda sunt mai puternici ca
îngrijorării care mă cu- oriunde, se năpustesc
prinsese, cum nu închise- asupra acestor bucăţi şi
sem un ochi toată noap- le iau în cuiburile lor,
tea, am adormit după ce în vârful stâncilor, ca
am mâncat câte ceva din să le dea la pui. Atunci,
ce îmi rămăsese. Dar de- negustorii, alergând spre
abia aţipisem, că ceva a cuiburi, ţipă şi îi
căzut lângă mine, cu un forţează astfel pe
zgomot care m-a trezit: vulturi să plece; apoi
era o bucată mare de iau diamantele care s-au
17
agăţat de bucăţile de provizii. Am luat după
carne. Şi fac toate astea aceea bucata de carne
pentru că nu-i chip să care mi s-a părut cea mai
scoată altfel diamantele mare şi am înfăşurat-o în
din această prăpastie în jurul trupului meu, cu
care nimeni nu ar putea ajutorul pânzei de la
coborî. turban; înfăşurat astfel,
m-am culcat cu faţa în
Până atunci, crezusem jos, cu sacul de provizii
că nu voi mai scăpa din legat de cingătoare, ca
acel abis, pe care-l să nu-mi cadă.
credeam mormântul meu;
dar m-am înviorat când am Nu am aşteptat prea
văzut ceva care mi-a dat mult şi iată că au venit
o idee despre cum să-mi vulturii. ; fiecare lua
salvez viaţa. câte o bucată de carne şi
unul din cei ami
Atunci, Şeherezada puternici, luându-mă pe
văzu că se lumina de ziuă sus, în bucata de carne,
şi tăcu, dar a doua zi m-a dus în vârful
povesti: muntelui, până la cuibul
Noaptea 218 său. Atunci, negustorii
au strigat ca să sperie
Măreţule calif, zise vulturii şi când aceştia
ea către sultanul au fost nevoiţi să-şi
Indiilor, Sindbad şi-a lase prăzile, unul dintre
continuat povestirea negustori s-a apropiat de
aventurilor din a doua mine, dar s-a speriat
călătorie în faţa prie- când m-a văzut. Apoi, s-a
tenilor săi: liniştit şi, în loc să mă
întrebe prin ce întâm-
„ Am început să adun plare ajunsesem acolo, a
diamantele cele mai mari început să mă certe,
care îmi ieşeau în cale întrebându-mă de ce furam
şi am umplut cu ele sacul ce era al lui.
de piele în care avusesem

18
- Îmi veţi vorbi, am zis
eu, mult mai omenos după
ce mă veţi cunoaşte mai
bine. Consolaţi-vă, am
diamante pentru mine şi
pentru dumneavoastră câte
nu pot avea toţi negus-
torii la un loc. Ei le
culeg la întâmplare, dar
eu le-am ales pe fundul
văii şi le-am adus în
sacul ăsta.
Şi, spunând acestea,
i le-am arătat. Nici nu
am terminat de spus tot,
că ceilalţi negustori m-
au zărit şi s-au strâns
în jurul meu, foarte
surprinşi să mă vadă, iar
mirarea le-a fost şi mai
mare când le-am povestit
ce păţisem.
Au admirat nu atât
planul pe care-l pusesem
la cale ca să scap, cât
îndrăzneala de a-l încer-
ca.
M-au dus într-o casă
unde stăteau ei toţi şi
acolo, când mi-am deschis
sacul, i-a uluit mărimea
diamantelor mele; mi-au
mărturisit că în toate
19
părţile unde fuseseră ei
nu găsiseră unele care să
se apropie măcar de ce
aveam eu. L-am rugat pe
neguţătorul care era
proprietarul cuibului
unde mă dusese vulturul
(fiindcă fiecare avea
unul) să primească din
partea mea nişte diaman-
te, pe care le-ar fi do-
rit. Dar el s-a mulţumit
doar cu unul, ba l-a mai
luat şi pe cel mai mic.
Cum eu am insistat să-i
mai dau, fără să se teamă
că m-ar fi păgubit, mi-a
spus:
- Nu, acesta mi-e destul
şi este îndeajuns de
preţios, încât să nu mai
fiu nevoit să fac şi alte
călătorii ca să fac
avere.
Mi-am petrecut
noaptea în casa neguţă-
torilor, cărora le-am mai
povestit o dată ce păţi-
sem, spre mare mulţumire
a celor care nu auziseră.
Nu-mi mai încăpeam în
piele de bucurie că
scăpasem de primejdia de
care v-am vorbit. Mi se
părea că visam, nu-mi Tot pe acea insulă
venea să cred că nu mai sunt rinoceri, nişte
aveam a mă teme de nimic. animale mai mici decât
elefanţii, dar mai mari
Erau deja multe zile decât bivolii; au un corn
de când negustorii pe nas, lung cam de un
aruncau bucăţi de carne cot; cornul este tare şi
în vale şi, cum fiecare crestat la mijloc, dintr-
părea mulţumit de o parte în alta. Pe
diamantele dobândite, am deasupra se văd nişte
plecat a doua zi împreună urme albe, de forma unui
şi am trecut munţi om. Rinocerul se luptă cu
înalţi, unde erau şerpi elefantul, îl străpunge
de mărimi uimitoare, pe cu cornul pe sub burtă,
care i-am ocolit, din îl ia pe sus şi-l duce pe
fericire. Am ajuns în cap; dar, cum sângele şi
primul port, de unde am grăsimea elefantului se
trecut în insula Roha, scurg pe ochii rinoce-
unde creşte copacul din rului, vine pasărea roc
care se extrage camforul şi îi ia pe amândoi în
şi care este atât de gros gheare, ducându-i la
şi de stufos, că o sută cuib, să-şi hrănesacă
de oameni pot sta lejer puii.
la umbra lui. Seva din
care se extrage camforul Trec sub tăcere multe
curge printr-o deschiză- alte ciudăţenii din acea
tură făcută spre vârful insulă, de teamă să nu vă
arborelui şi este adunată plictisesc. Acolo am
într-un vas unde se schimbat câteva diamante
întăreşte şi se schimbă pe mărfuri bune. După
în ceea ce numim camfor. aceea, am mers pe alte
După ce se scurge astfel insule, iar la sfârşit,
seva, copacul se usucă şi după ce am făcut escală
moare. în mai multe oraşe de pe
uscat, am acostat la
Balsora, de unde am
20
plecat la Bagdad. Mai „Aş fi pierdut, ducând
înainte de toate, am dat viaţa dulce de atunci,
de pomană sărmanilor şi amintirea primejdiilor
m-am bucurat cum se din care scăpasem în
cuvine de restul imen- primele două călătorii,
selor bogăţii pe care le dar, cum eram în floarea
câştigasem şi le adusesem vârstei, mă plictisea
cu atâta osteneală.” traiul în tihnă şi,
aţâţat de dorinţa de a
Astfel a sfârşit înfrunta noi pericole, am
Sindbad istoria celei de- plecat din Bagdad cu
a doua călătorii ale mărfuri multe, pe care
sale. I-a mai dat o sută le-am dus la Balsora.
de ţechini lui Hindbad, Acolo, m-am îmbarcat
pe care l-a invitat să alături de alţi
mai vină şi a doua zi, să negustori. Am făcut un
audă şi povestea celei drum lung şi ne-am oprit
de-a treia călătorii. în mai multe porturi,
Musafirii s-au întors unde am avut vânzări
la casele lor şi s-au frumoase.
întors a doua zi, la Într-o zi, fiind noi
aceeaşi oră, la fel ca şi în mijlocul mării, s-a a-
hamalul, care deja îşi bătut asupra noastră o
uitase de sărăcia lui. S- furtună groaznică, din
au aşezat la masă şi, cauza căreia am rătăcit
după ce au mâncat, drumul. A ţinut mai multe
Sindbad a ceruz linişte zile şi ne-a împins în
şi a început să poves- faţa unui port de pe o
tească a treia călătorie: insulă pe care căpitanul
A TREIA CĂLĂTORIE A LUI tare ar fi vrut să o
SINDBAD MARINARUL ocolească; dar am fost
obligaţi să ancorăm
Sindbad zise: acolo. După ce am strâns
pânzele, căpitanul ne-a
spus:
21
- Pe insula aceasta şi pe vasul. Apropiindu-se spu-
alte câteva din jur neau ceva, dar nu am
trăiesc sălbatici păroşi înţeles ce. S-au agăţat
din cap până în picioare de scândurile şi de
care or să ne atace. Cu frânghiile vasului şi s-
toate că sunt pitici, au căţărat din toate
nefericirea face să nu le părţile cu o asemenea
putem ţine piept, pentru repeziciune şi sprinte-
că sunt mulţi ca lăcus- neală, că părea cu nu
tele şi, dacă s-ar aveau picioare, ci aripi.
întâmpla să-l ucidem pe
vreunul, s-ar arunca toţi Noi ne uitam cu
asupra noastră şi ne-ar spaimă la ei, după cum vă
măcelări. puteţi imagina, şi nu
îndrăzneam nici să ne
Se crăpă de ziuă şi apărăm, nici să le spunem
Şeherezada nu mai putu să vreun cuvânt ca să-i
mai povestească nimic. oprim, deşi bănuiam că
Dar în noaptea următoare, intenţiile lor erau
ea urmă astfel: funeste. Într-adevăr, au
desfăcut pânzele, au
Noaptea 219 tăiat parâmele şi ancora,
Vorbele căpitanului fără a mai face efortul
i-au blocat pe toţi cei de a o scoate din apă şi,
din echipaj şi am văzut după ce ne-au obligat să
curând că ceea ce ne ducem corabia la mal, ne-
spusese era adevărul- au forţat să coborâm. Au
adevărat. Am văzut apă- luat apoi corabia şi au
rând o droaie de sălba- plecat pe insula de unde
tici hidoşi, cu întreg veniseră. Toţi marinarii
trupul acoperit de peri se fereau să debarce în
roşcaţi şi înalţi de insula unde ne aflam –
numai două picioare. S-au era tare primejdios să te
aruncat în mare, înot, şi opreşti acolo dintr-un
au înconjurat repede motiv pe care-l veţi afla
imediat; dar ce era mai
22
rău nu se întâmplase cu moartea şi am rămas
încă. nemişcaţi îndelung.

Ne—am îndepărtat de Soarele apunea şi, în

mal şi, înaintând în timp ce eram în starea
insulă, am găsit nişte jalnică de care v-am
fructe şi ierburi pe care vorbit, poarta palatului
le-am mâncat, pentru a ne s-a deschis cu un zgomot
mai prelungi agonia cât infernal şi am văzut
mai mult posibil, pentru ieşind un om negru, cu o
că ne aşteptam la o faţă îngrozitoare şi
moarte sigură. Pe drum, înalt cât un palmier.
am zărit în depărtare o
clădire mare, spre care Avea în mijlocul
ne-am îndreptat paşii. frunţii un singur ochi
Era un palat fortificat, roşu şi aprins ca un
foarte înalt, care avea o tăciune; dinţii din faţă,
poartă de stejar cu două care erau tare lungi şi
caturi, pe care le-am ascuţiţi, îi ieşeau din
deschis împingându-le. Am gura mai mare decât a
intrat în curte şi am unui cal; iar buza de jos
văzut o cameră mare, cu îi spânzura pe piept.
un hol, unde erau, de o Urechile aduceau cu cele
parte, o grămadă de ale elefantului şi i se
oseminte omeneşti, de lăsau pe umeri. Avea
cealaltă, o mulţime de gheare ascuţite şi lungi
frigări pregătite pentru ca cele ale păsărilor
fript. La vederea acestor mari. La vederea unui
lucruri, am început să uriaş atât de înspăimân-
tremurăm şi, cum eram tător, ne-am pierdut sim-
obosiţi de cât mer- ţirea şi am leşinat.
seserăm, ni s-au tăiat În cele din urmă, ne-
picioarele şi ne-am am revenit în simţiri şi
prăbuşit la pământ, cu- l-am văzut aşezat în hol,
prinşi de o spaimă soră cercetându-ne cu privi-

23
rea. După ce ne-a privit uriaşul s-a sculat, a
îndelung, a venit spre ieşit afară şi ne-a lăsat
noi, a întins mâna, m-a în palat.
luat de guler pe la spate
şi m-a întors pe toate Când am crezut că se
părţile, ca un măcelar îndepărtase, am rupt
care întoarce un cap de tăcerea tristă în care
oaie. După ce s-a uitat stătusem toată noaptea
bine la mine, văzând că şi, văitându-ne unul ce-
eram tare slăbănog, numai luilalt, am făcut palatul
piele şi os, m-a lăsat. să răsune de plâns şi de
Rând pe rând, i-a luat şi ţipete. Deşi eram mulţi
pe ceilalţi, i—a cercetat şi nu aveam decât un
la fel şi, cum căpitanul duşman, la început nu ne-
era cel mai gras din tot a trecut prin cap să
echipajul, l-a ţinut cum scăpăm de el, ucigându-l.
aş înşfăca eu o vrabie şi Şi totuşi, acest lucru,
i-a străpuns corpul cu o deşi greu de dus la
frigare. Apoi a aprins un capăt, era, fireşte, ceea
foc mare, l-a fript şi l- ce trebuia să facem.
a mâncat la cină, în Am discutat mai multe
camera lui, unde se alte idei, dar nu ne-am
retrăsese. Odată termina- hotărât asupra niciuneia
tă masa, s-a întors în şi, încredinţându-ne
hol, unde s-a culcat şi a soarta în mâinile lui
adormit, scoţând nişte Alah, ne-am petrecut ziua
sforăituri mai grozave mergând pe insulă şi
decât tunetul. A dormit mâncând fructe şi ier-
până a doua zi dimineaţa. buri, ca şi ieri. Seara,
Cât despre noi, nu am am căutat un loc unde să
putut gusta din plăcerea punem capul, dar nu am
somnului şi am petrecut găsit şi ne-am văzut
noaptea în cea mai neagră obligaţi să ne întoarcem
grijă pe care un om o la palat.
poate simţi. A doua zi,

24
 Uriaşul s-a întors şi
el şi l-a mai mâncat pe
unul din tovarăşii noş-
tri; după care a adormit
şi a sforăit până dimi-
neaţa, când a ieşit,
lăsându-ne ca şi ieri.
Soarta noastră ni s-a
părut pecetluită, aşa că
mulţi dintre cei din grup
erau gata să se arunce în
mare, mai degrabă decât
să aştepte o moarte atât
de ciudată, iar aceştia
îi îndemnau şi pe
ceilalţi să le urmeze
sfatul. Dar unul dintre
ei a luat cuvântul,
zicând: „Nu avem voie să
ne sinucidem – şi chiar
dacă am avea – nu este
mai bine să ne gândim la
un mijloc de a scăpa de
acest sălbatic, care ne
pregăteşte o moarte atât
de groaznică?”
Atunci mi-a venit o
idee şi le-am spus-o şi
tovarăşilor mei, care au
fost de acord cu ea.
„Fraţilor, le-am spus eu,
ştiţi că este mult lemn
pe malul mării; dacă
aveţi încredere în mine,
haideţi să construim mai
25
multe plute care să ne
poată duce şi, cum le vom
termina, le vom lăsa pe
coastă, până când vom
avea nevoie de ele. În
vremea asta, vom pune în
aplicare planul pe care
vi l-am propus ca să
scăpăm de uriaş; dacă
acesta reuşeşte, vom
putea aştepta liniştiţi
aici să treacă vreun vas
care să ne ia de pe
această insulă a morţii;
dar, dacă planul nu ne
reuşeşte, ne repezim la
plute şi plecăm pe mare.
Recunosc că, lăsându-ne
în voia valurilor pe
nişte plute atât de
şubrede, ne riscăm viaţa;
dar, chiar de-ar fi să
pierim, nu e, oare, mai
bine să ne fie marea
mormânt decât măruntaiele
căpcăunului?” Toţi au
fost de părerea mea şi am
făcut plute care puteau
duce trei oameni.
Ne-am întors la palat
spre seară şi uriaşul a
venit imediat după noi. A
trebuit să mai îndurăm
încă o dată piveliştea
frigerii unuia dintre
tovarăşii noştri. Dar dar, în noaptea urmă-
iată cum ne-am răzbunat toare, continuă astfel:
pe uriaş. După ce a
terminat de mâncat, s-a
culcat pe spate şi a
adormit. De cum l-am
auzit sforâind, după Noaptea 220
obicei, nouă dintre noi,
cei mai curajoşi, şi cu Am ieşit din palat
mine, am luat câte o după uriaş, urmă Sindbad,
frigare, i-am ţinut şi ne-am dus pe malul
vârful în foc ca să se mării, în locul unde erau
înroşească şi apoi i-am plutele. Le-am dat la apă
vârât-o toţi deodată în şi am aşteptat să se
ochi, care a crăpat. lumineze ca să plecăm,
preuspunând că uriaşul ar
Durerea l-a făcut pe fi venit spre noi adus de
căpcăun să scoată un cineva tot ca el; dar ne
strigăt înfricoşător. S-a linişteam zicând că, dacă
ridicat brusc şi a întins nu apărea până la răsă-
mâinile în toate părţile, ritul soarelui şi nici
ca să prindă pe vreunul nu-i mai auzeam urletele,
dintre noi, ca să-şi pe care le auzeam, to-
ostoiască furia; dar noi tuşi, neîncetat, era un
am avut timp să ne semn că ne-a pierdut urma
îndepărtăm de el şi să ne şi, în acest caz, voiam
aruncăm la pământ în să rămânem pe insulă,
locuri unde nu ne putea fără să mai riscăm să
călca în picioare. După plecăm cu plutele. Dar
ce ne-a căutat zadarnic, abia s-a luminat de ziuă
a găsit uşa pe pipăite şi când l-am zărit pe crudul
a ieşit urlând grozav. nostru duşman, însoţit de
doi alţi uriaşi cam cât
Şeherezada nu mai povesti el de înalţi, care-l du-
nimic în acea noapte, ceau, şi de mulţi alţii,

26
care mergeau cu paşi
repezi înaintea lui.
La vederea acestora,
ne-am aruncat imediat pe
plute şi ne-am îndepărtat
de mal, trăgând zdravăn
la vâsle. Uriaşii, care
ne-au văzut, au luat
pietre mari, au alergat
pe mal, au intrat chiar
în apă până la jumătatea
corpului şi le-au aruncat
cu atâta dibăcie, încât
au zdrobit toate plutele,
mai puţin pe cea pe care
eram eu, iar oamenii care
erau pe ele s-au înecat.
Cât despre mine şi cei
doi tovarăşi cu care eram
pe plută, văslind din
toate puterile,am înain-
tat mai mult şi astfel
pietrele uriaşilor nu ne
mai puteau lovi.
Ajunşi în largul
mării, am fost în voia
vântului şi a valurilor
care ne aruncau când
într-o parte, când în
alta şi am petrecut ziua
şi noaptea următoare ne-
ştiind care ne va fi
soarta; dar a doua zi am
fost bucuroşi să vedem că
27
fusesem împinşi către o
insulă unde am debarcat
cu mare bucurie. Am găsit
acolo nişte fructe
minunate, care ne-au
ajutat să ne recăpătăm
forţele secătuite.
Seara, am adormit pe
malul mării; dar ne-am
trezit de zgomotul pe
care un şarpe lung cât un
palmier îl făcea, târân-
du-şi solzii pe pământ.
Ajunsese foarte aproape
de noi şi l-a înghiţit pe
unul dintre tovarăşii
mei, în ciuda ţipetelor
şi a încercărilor de a
scăpa de şarpele, care,
scuturându-l în mai multe
rânduri, l-a strivit de
pământ şi l-a înghiţit.
Eu şi tovarăşul meu
am fugit imediat şi, deşi
eram tare departe, am
auzit, după un timp, un
zgomot care ne-a făcut să
ne gândim că şarpele
vomita oasele nenoroci-
tului pe care-l mâncase.
Într-adevăr, a doua zi
le-am văzut, nu fără
groază. „Allah, am stri-
gat, ce ne-a mai fost dat
să păţim! Ieri ne bucuram cum este plăcut să
că am reuşit să ne scăpăm trăieşti cât mai mult, am
vieţile de cruzimea unui rezistat acelei ispite a
căpcăun şi iată-ne într-o disperării şi m-am încre-
primejdie şi mai dinţat voinţei lui Allah,
grozavă!” singurul care ne
hotărăşte soarta.
Plimbându-ne, am vă-
zut un copac foarte înalt Am adunat totuşi
şi foarte gros, în care multe lemnişoare, spini
am plănuit să ne petrecem şi măceşi uscaţi. Am
noaptea următoare, ca să făcut mai multe legături
fim în siguranţă. Am pe care le-am legat
mâncat tot fructe, ca şi împreună, după ce am
ieri şi, seara, ne-am înconjurat cu ele trun-
urcat în copac. Am auzit chiul copacului şi am pus
imediat şarpele, care a unele şi pe deasupra, ca
venit şuierând la copacul să-mi apăr capul. Acestea
în care eram. S-a urcat fiind gata, m-am închis
pe trunchiul lui şi, dând în acel cerc seara, cu
peste tovarăşul meu, care trista mângâiere că nu
era mai jos decât mine, precupeţisem niciun efort
l-a înghiţit dintr-o pentru a evita cruda
îmbucătură şi a plecat. soarta care mă aştepta.
Şarpele nu întârzie să
Am rămas în copac apară şi să se învăr-
până dimineaţa, când am tească în jurul copacu-
coborât mai mult mort lui, încercând să mă de-
decât viu. Într-adevăr, voreze; dar nu a putut,
nu mă puteam aştepta la o datorită întăriturilor pe
altă soartă decât cea a care le ridicasem şi,
celor doi tovarăşi ai mei până la ziuă, s-a tot
şi, cum la gândul ăsta m- învârtit în jurul meu, ca
am cutremurat de groază, o mâţă care pândeşte un
am făcut câţiva paşi spre şoarece într-un adăpost
mare, ca să mă arunc; dar unde nu poate intra.
28
 Eram atât de obosit marinarii din ehipaj m-au
după ce muncisem atâta, văzut, iar căpitanul mi-a
îi îndurasem răsuflarea trimis o barcă. Când am
otrăvită, încât moartea ajuns la bord, neguţă-
mi se părea mai bună torii şi marinarii m-au
decât acea grozăvie. Aşa întrebat imediat prin ce
că m-am îndepărtat de întâmplare ajunsesem pe
copac; şi, fără să-mi mai acea insulă pustie şi,
duc aminte de cum mă după ce le-a povestit tot
lăsasem păgubaş ieri, am ce mi se întâmplase, cei
alergat spre mare, ca să mai bătrâni mi-au spus că
mă arunc cu capul mai auziseră poveşti
înainte” despre uriaşii care
trăiau pe acea insulă, că
La aceste vorbe, ştiau că sunt mâncători
Şeherezada văzu că se de oameni, pe care îi
lumina şi tăcu. A doua devorau atât cruzi, cât
noapte, continuă, zicân- şi fripţi; cât despre
du-i sultanului: şerpi, au adăugat că erau
Noaptea 221 o mulţime pe acea insulă,
ascunzându-se ziua şi
O, norocitule sultan, arătându-se noaptea. După
Sindbad era la a treia ce mi-au arătat cât de
călătorie: bucuroşi erau că am
scăpat din atâtea perico-
„ Allah, zise el, s-a le, cum vedeau bine că
îndurat de disperarea îmi era foame, s-au gră-
mea: fugind să mă arunc bit să mă trateze cu ce
în mare, am zărit o aveau mai bun; iar că-
corabie destul de pitanul, la vederea veş-
îndepărtată. Am strigat mintelor mele făcute
din toate puterile ca să zdrenţe, a avut bună-
fiu auzit şi am desfăcut voinţa să-mi dăruiască
pânza de la turban ca să ceva din hainele sale.
fiu văzut. Şi aceasta nu
a fost în van: toţi
29
 Am străbătut marea acord, mulţumindu-i că nu
pentru câtva timp, am mă lăsa să lenevesc.
vizitat mai multe insule
şi, în sfârşit, am debar- Vameşul înregistra
cat în insula Salahat, toate baloturile sub nu-
unde creşte santalul, un mele negustorilor cărora
soi de lemn foarte folo- le aparţineau. Cum l-a
sit în medicină. Am in- întrebat pe căpitan sub
trat în port şi am arun- ce nume trebuia înregis-
cat ancora. Neguţătorii trat cel pe care mi-l
au început să-şi descarce dăduse mie, căpitanul i-a
mărfurile ca să le vândă răspuns:
sau să le schimbe. În - Scrieţi numele lui
acest timp, căpitanul m-a Sindbad marianrul.
chemat şi mi-a spus:
Mi-am auzit numele nu
- Frate, am în cambuză fără emoţie şi, uitându-
mărfuri care sunt ale mă mai bine la căpitan,
unui negustor care a mers mi-am dat seama că era
cu noi câtva timp. Cum în cel care, în a doua mea
prezent este mort, le pun călătorie, mă părăsise pe
în vânzare, pentru a da insula unde adormisem pe
banii moştenitorilor, malul pârâului şi care
când îi voi găsi. înălţase pânzele fără să
Baloturile de care mă aştepte sau să trimită
vorbea erau deja pe după mine. Nu-l recunos-
punte. Mi le-a arătat, cusem de la început,
zicând: pentru că se schimbase
mult de tot la înfăţişare
- Iată mărfurile de care în vremea cât nu ne
vorbeam: sper că veţi văzusem.
dori să le puneţi în
vânzare, date fiind Cât despre el, mă
suferinţele prin care aţi credea mort, aşa că nu m-
trecut.” Am fost de am mirat că nu mă
recunoştea.
30
- Căpitane, l-am între- văzut pe nimeni din
bat, negustorul căruia îi echipaj.
aparţineau baloturile se
numea Sindbad? Auzind cuvintele me-
le, căpitanul m-a privit
- Da, mi-a răspuns, aşa cu luare-aminte.
îl chema; era din Bagdad
şi se îmbarcase pe vasul La aceste vorbe,
meu la Balsora. Într-o Şeherezada văzu că se
zi, când am coborât pe o lumina şi tăcu. A doua
insulă ca să luăm apă şi noapte, continuă, zicân-
să ne răcorim, nu ştiu du-i sultanului:
cum, din greşeală, am Noaptea 222
ridicat pânzele, fără să-
mi dau seama că nu se Căpitanul, povestea
întorsese odată cu cei- Sindbad, după ce m-a
lalţi. Negustorii cei- privit foarte atent, m-a
lalţi şi cu mine nu ne-am recunoscut:
dat seama decât după vreo
patru ore. Aveam vântul - Allah fie lăudat!
în pupa, un vânt atât de strigă el, îmbrăţişându-
tare, că nu am putut să mă. Sunt aşa de fericit
întoarcem vasul, ca să că norocul mi-a reparat
mergem după el. greşeala. Iată mărfurile
pe care am avut grijă să
- Deci, îl crezi mort. le pun bine şi din care
am vândut o parte în
- Desigur, făcu el. porturile unde am debar-
- Ei bine, căpitane, i- cat. Ţi le dau înapoi,
am întors-o eu, deschide alături de banii pe care
bine ochii şi vezi dacă i-am luat pe o parte din
nu sunt eu Sindbad, cel ele.
pe care l-ai lăsat pe o Am luat banii şi
insulă pustie! Am adormit mărfurile, manifestându-
pe malul pârâului şi,când
m-am trezit, nu am mai
31
mi toată recunoştinţa
faţă de căpitan.
Din insula Salahat,
am plecat pe o alta, unde
am cumpărat cuişoare,
scorţişoară şi alte miro-
denii. Când ne-am înde-
părtat puţin, am văzut o
ţestoasă care avea două-
zeci de coţi atât în
lungime, cât şi în lăţi-
me; am mai văzut un peşte
care părea o vacă; avea
lapte şi pielea sa era
atât de tare, încât era
folosită la alcătuirea
scuturilor; am mai văzut
şi un peşte care avea
chipul şi culoarea unei
cămile. În fine, după o
călătorie lungă, am ajuns
la Balsora cu atâtea
bogăţii, că nu le mai
ştiam numărul. Am dat ia-
răşi o mare parte săraci-
lor şi am mai adăugat
alte terenuri la cele pe
care le cumpărasem deja.
Astfel îşi sfârşi
Sindbad povestea celei
de-a treia călătorii.
Hindbad şi prietenii săi
au plecat şi, a doua zi,
Sindbad a luat cuvântul
32
după cină, continuându-şi
aventurile
A PATRA CĂLĂTORIE A LUI
SINDBAD MARINARUL
„Plăcerile şi distracţi-
ile în care m-am afundat
după a treia călătorie nu
au fost atât de atrăgă-
toare încât să mă împie-
dice să mai plec iarăşi.
M-am lăsat în voia plă-
cerii de a face comerţ şi
de a vedea lucruri noi.
Deci, mi-am pus ordine n
treburi şi, având nişte
mărfuri de luat din lo-
curi unde voiam să merg,
am plecat. Am luat drumul
Persiei, unde am trecut
prin mai multe provincii
şi am ajuns la un port la
mare unde m-am îmbarcat.
Am coborât pânzele şi,
după ce poposisem deja în
mai multe porturi de pe
continent şi de pe insu-
lele din est, într-o zi
când am făcut o distanţă
mai mare, am fost
surprinşi de o furtună
care l-a obligat pe
căpitan să strângă velele
şi să dea ordinele ca să
scăpăm de primejdia care
ne pândea. Dar toate
eforturile au fost în za-
dar: manevra nu a nenorocirea
izbutit, pânzele ni s-au
sfâşiat în bucăţi, iar
vasul, nemaiputând fi
cârmit, a eşuat pe un
banc de nisip şi s-a
rupt, iar mulţi dintre
negustori şi dintre mari-
nari s-au înecat; marfa a
fost pierdută.”
Şeherezada văzu zorii
venind. Se opri, iar
Şahriar se ridică. Noap-
tea următoare, reluă po-
vestea celei de a patra
călătorii
Noaptea 223
„Am avut şansa, zise
Sindbad, la fel ca alţi
negustori şi marinari, să
mă prind de o scândură.
Am fost purtaţi de cu-
renţi spre o insulă din
faţa noastră. Acolo, am
găsit fructe şi apă de
izvor, care ne-au pus pe
picioare. Ne-am petrecut
noaptea chiar în locul
unde ne aruncase marea,
fără să fi luat vreo
hotărâre cu privire la
33
ceea ce urma să facem.
Eram atât de amărâţi de
care se
abătuse asupra noastră,
că n-am mai putut decide
nimic.
A doua zi, cum a ră-
sărit soarele, ne-am
îndepărtat de mal şi,
înaintând pe insulă, am
zărit nişte case, spre
care ne-am îndreptat pa-
şii. Când am ajuns, au
venit spre noi o mulţime
de negri. Ne-au înconju-
rat, ne-au luat pe sus,
împărţindu-ne între ei,
şi ne-au dus în casele
lor.
Cinci dintre tovară-
şii mei au fost duşi, cu
mine, în aceeaşi casă.
Mai întâi, ni s-a spus să
şedem şi ni s-au dat
nişte ierburi din care am
fost invitaţi prin semne
să mâncăm. Camarazii mei,
fără să se gândească la
faptul că cei care ne
dădeau plantele nu le
gustau şi ei, nu au
ascultat decât de foame
şi au devorat mâncarea cu
poftă. Dar eu, simţind că
trebuia să fie la mijloc
vreun vicleşug, nici mă-
car nu am vrut să gust şi
bine am făcut, pentru că,
după un timp, am văzut că
tovarăşii mei o luaseră
razna, vorbind aiurea,
fără să ştie ce spuneau.
Ni s-a dat apoi orez
cu ulei de cocos şi
camarazii mei, care nu
mai judecau, au mâncat cu
poftă. Am mâncat şi eu,
dar foarte puţin. Negrii
ne dăduseră acele ierburi
ca să nu tulbure simţirea
şi ca să ne facă să nu ne
dăm seama ce soartă ne
aştepta, iar orez ne
dădeau ca să ne îngraşe.
Cum erau canibali, inten-
ţionau să ne mănânce după
ce ne-am fi îngrăşat
îndeajuns. Ceea ce li s-a
şi întâmplat tovarăşilor
mei, care nu ştiau ce-i
aştepta, pentru că nu mai
judecau. Cum eu nu-mi
pierdusem minţile, vă
daţi seama, domnilor, că,
în loc să mă îngraş, ca
ceilalţi, eu am slăbit şi
mai mult. Teama de moar-
te, care mă chinuia veş-
nic, preschimba în otravă
34
toată mâncarea de care mă
atingeam. Am căzut într-o
lâncezeală care m-a
salvat, pentru că negrii,
după ce i-au ucis şi
mâncat pe toţi tovarăşii
mei, văzând că eram atât
de slab, de descărnat, b
de bolnav, au lăsat căsă-
pirea mea pe altă dată.
Totuşi, eram destul
de liber şi nu prea
supravegheat. Acesta mi-a
dat ocazia să mă înde-
părtez într-o zi de
casele lor şi să scap. Un
moş, zărindu-mă, şi-a dat
seama ce intenţii aveam
şi mi-a strigat să mă
întorc; dar, în loc să-l
ascult, am grăbit pasul
şi, curând, m-a pierdut
din vedere. Nu era decât
bătrânul în sat, toţi
ceilalţi negri lipseau şi
nu se mai întorceau decât
pe la asfinţit, aşa cum
obişnuiau să facă în
fiecare zi. Iată de ce,
fiind sigur că nu vor
veni la timp ca să mă
urmărească atunci când aş
fi fugit, am mers până la
căderea nopţii şi nu m-am
oprit decât ca să mă
odihnesc puţin şi să
mănânc ceva din cele ce
adusesem cu mine. Dar mi-
am reluat drumul şi am
mers aşa timp de şapte
zile, ocolind locurile
care mi s-au părut locui-
te. Trăiam cu nucă de
cocos, din care şi mân-
cam, şi beam.
În a opta zi, am
ajuns la mare şi am zărit
nişte oameni albi, ca
mine, culegând piper, din
care se găsea o mulţime
în acele locuri. Ceea ce
făceau mi s-a părut de
bun augur şi nu mi-a fost
greu să mă apropii de ei.
Şeherezada tăcu, dar în
noaptea următoare, urmă
astfel:
NOAPTEA 224
Oamenii care culegeau
piper, continuă Sindbad,
mi-au venit în întâmpi-
nare; de cum m-au văzut,
m-au întrebat în arabă
cine eram şi de unde
veneam. Încântat că-mi
vorbeau limba, le-am
potolit curiozitatea po-
vestindu-le cum naufra-
35
giasem, cum ajunsesem pe
insulă, unde căzusem în
mâinile negrilor.
- Dar negrii ăia, s-
au mirat ei, mănâncă
oameni! Prin ce minune ai
scăpat de cruzimea lor?
Le-am povestit şi lor
ceea ce tocmai v-am zis
şi au fost tare miraţi.
Am rămas cu ei până
ce au strâns cât piper
le-a trebuit; apoi, m-au
îmbarcat pe vasul cu care
veniseră şi ne-am dus pe
insula de unde erau ei.
M-au dus la regele lor,
care era un conducător
bun. A avut răbdarea să
asculte aventura mea,
care l-a mirat foarte
tare. Mi-a dat nişte
haine şi a poruncit să
fiu îngrijit.
Pe insula aceea erau
mulţi oameni. Era foarte
bogată în tot soiul de
lucruri, cu care se făcea
negoţ în oraşul regelui.
Acest adăpost plăcut a
început să mă mângâie
după nenorocirea mea, iar
bunătatea cu care m-a
copleşit mărinimosul rege
m-a mulţumit pe deplin.
Într-adevăr, nu era
nimeni mai satisfăcut
decât mine şi nu exista
nimeni în oraş sau la
curtea regelui care să
vrea să-mi fie pe plac.
Astfel că, în curând, am
fost privit ca unul de-ai
lor, nu ca un străin.
Am băgat de seamă un
lucru care mi s-a părut
extraordinar. Toată lu-
mea, inclusiv regele,
urca pe cal fără frâie şi
fără scări. Asta m-a
făcut într-o zi să-l
întreb pe majestatea sa
de ce nu folosea aceste
lucruri. Mi-a răspuns că-
i vorbeam despre lucruri
necunoscute în ţara lui.
Imediat m-am dus la
un tâmplar şi i-am arătat
cum să facă lemnul pentru
o şa. Odată terminat, l-
am garnisit cu piele şi
cu pâslă, ba i-am mai pus
şi o broderie aurită-
apoi, m-am dus la un
lăcătuş, care mi-a făcut
o zăbală în forma pe care
36
i-am arătat-o şi l-am mai
pus să facă şi scările.
Când toate astea au
fost terminate, le-am
arătat regelui şi le-am
încercat pe unul din caii
săi. Regele s-a urcat pe
cal şi, fiind tare mulţu-
mit de acea invenţie, mi-
a dat multe daruri. Le-am
făcut mai multe şei şi
miniştrilor săi, şi
principalilor ofiţeri de
la palat, care mi-au
făcut multe cadouri, care
m-au îmbogăţit imediat.
Am mai făcut şi pentru
oamenii mai înstăriţi din
oraş, ceea ce mi-a sporit
faima şi m-a făcut
respectat de toată lumea.
Într-o zi, când eram
la curtea regelui, acesta
mi-a spus:
- Sindbad, ţin la tine şi
ştiu că toţi supuşii mei
care te cunosc te iubesc.
Vreau să te rog ceva şi
trebuie să faci ce-ţi
cer.
- Măria ta, sunt gata să
fac orice pentru a-mi
arăta supunerea faţă de
domnia voastră; aveţi
asupra mea drept de viaţă
şi de moarte.
- Vreau să te însor, ca
prin căsătorie să rămâi
în ţara mea şi să nu te
mai gândeşti să te
întorci în patrie.
Nu îndrăzneam să nu
mă supun voinţei regelui,
aşa că m-am însurat cu o
doamnă de la curtea lui,
nobilă, frumoasă, cinsti-
tă şi bogată. După nuntă,
m-am mutat la soţia mea,
cu care am trăit un timp
în înţelegere perfectă.
Dar nu eram prea mulţumit
de viaţa mea; planul meu
era să plec cu prima
ocazie şi să mă întorc la
Bagdad, a cărui imagine
tot îmi mai stăruia în
amintire, oricât de bine
o duceam atunci.
Am dus-o aşa, până
când soţia unui dintre
vecinii cu care mă
înţelegeam foarte bine s-
a îmbolnăvit şi a murit.
M-am dus să-l consolez,
dar l-am găsit cuprins de
disperare:
37
- Allah să vă aibă în
pază şi să vă dea viaţă
lungă!
- Vai! Dar cum ai
vrea să am parte de
urarea pe care mi-ai
făcut-o? Nu mai am de
trăit decât o oră.
- Oh, nu trebuie să
vă gândiţi la aşa ceva!
Sper că aceasta nu se va
întâmpla şi că voi avea
plăcerea să vă am alături
mult timp de acum încolo.
- Vă urez o viaţă
lungă; cât despre mine,
soarta mi-e pecetluită,
pentru că voi fi îngropat
azi, alături de soţia
mea. Aşa este obiceiul
din moşi-strămoşi pe
insula asta şi a fost pă-
zit cu străşnicie - soţul
viu este îngropat cu
soţia moartă şi soţia vie
cu soţul mort. Nimic nu
mă poate salva; trebuie
să mă supun legii, ca
toată lumea.
În vreme ce-mi vorbea
despre ciudatul obicei
barbar, care m-a îngro-
zit, părinţii, prietenii
şi vecinii au venit să Nu e nevoie să vă
asiste la înmormântare. spun, domnilor, că am
Au îmbrăcat moarta cu fost tristul martor al
hainele cele mai de preţ, acestei înmormântări.
ca în ziua nunţii, şi au Ceilalţi care asistaseră
împodobit-o cu bijuterii- nu au părut prea afec-
le. Apoi, au pus-o într- taţi, obişnuiţi să vadă
un sicriu şi alaiul s-a adesea acelaşi lucru. Nu
pus în mişcare. Soţul era m-am putut stăpâni şi i-
în fruntea alaiului, după am spus regelui ce sim-
cadavrul nevesti-sii. Au ţeam.
luat-o spre un munte
înalt şi, când au ajuns, - Măria ta, mă minunez
au ridicat o piatră mare, foarte de obiceiurile
care acoperea gura unui ciudate din ţara asta, de
puţ adânc, unde au a îngropa viii cu morţii.
coborât cadavrul, fără Am călătorit mult, am
să-i dea jos hainele sau întâlnit oameni din multe
bijuteriile. După asta, naţii, dar nu am auzit
soţul şi-a sărutat părin- niciodată de o lege atât
ţii şi prietenii şi s-a de crudă.
lăsat aşezat într-un - Ce vrei, Sindbad? mi-a
sicriu, fără să se împo- răspuns regele, aşa e
trivească, cu un ulcior legea şi chiar eu mă su-
cu apă şi şapte pâini- pun ei: voi fi îngropat
şoare. Apoi, a fost cobo- de viu cu regina, dacă
rât şi el, aşa cum făcu- moare ea prima.
seră şi cu soţia. Muntele
era tare înalt şi era - Dar, Măria Ta, am
mărginit de mare, iar îndrăznit să spun, aş
puţul era tare adânc. cuteza să o întreb pe
Odată ceremonia termina- luminarea voastră dacă şi
tă, au aşezat piatra pe străinii trebuie să se
deschizătură. supună acestui obicei.

38
- Fireşte, zise regele,
râzând din cauza între-
bării mele, nu sunt scu-
tiţi, dacă s-au căsătorit
pe această insulă.
M-am întors trist
acasă, după acest
răspuns. Groaza că soţia
mea va muri prima şi că
voi fi îngropat de viu cu
ea mă făcea să mi se
ridice părul din cap. Cum
să fi îndepărtat această
primejdie? Trebuia să am
răbdare şi să mă în-
credinţez în mâinile luis
Allsh. De acum, voi tre-
mura de fiecare dată când
soţia mea se va simţi
rău; dar, nenorocire, am
avut parte curând de de
spaima deplină. S-a
îmbolnăvit cu adevărat şi
a murit după câteva zile.
Şeherezada tăcu, dar în
noaptea următoare, urmă
astfel:
NOAPTEA 225
„Gândiţi-vă cât de
mare mi-a fost durerea,
urmă Sindbad. Să fiu
îngropat de viu nu mi se
părea un sfârşit mai
39
negru decât să fiu mâncat
de canibali. Şi totuşi,
trebuia să trec prin
asta. Regele, însoţit de
curtea sa, a vrut să
onoreze trecerea convoiu-
lui funerar şi persoanele
cele mai de vază din oraş
mi-au făcut onoarea de a
asista la înmormântare.
Când a fost totul
gata pentru ceremonie, au
aşezat corpul nevesti-mii
într-un sicriu cu toate
bijuteriile şi cu cele
mai fastuoase veşminte.
Am început să mergem. Ca
actor principal al
acestei tragedii, mergeam
imediat în urma sicriu-
lui, cu ochii în lacrimi,
plângându-mi soarta neno-
rocită. Înainte de a
ajunge la munte, am vrut
să fac o ultimă încercare
de a-i îmblânzi pe cei de
faţă. Mai întâi, m-am
adresat regelui, apoi,
celor care erau lângă
mine şi, făcând plecă-
ciuni în faţa lor până la
pământ, i-am implorat să
le fie milă de mine.
- Luaţi seama că sunt un
străin care nu trebuie să
se supună unei legi aşa
de aspre şi că am o altă
soţie şi copii în ţara
mea.
Degeaba am spus eu
acestea cu un aer îndu-
ioşător, că nimeni nu a
fost impresionat; dimpo-
trivă, s-au grăbit să
coboare corpul nevestei
mele în puţ şi pe mine m-
au coborât imediat după
într-un sicriu desco-
perit, cu un vas cu apă
şi şapte pâini. După ce
s-a terminat ceremonia
atât de funestă pentru
mine, au pus piatra pe
deschizătura puţului, fă-
ră să bage în seamă
durerea şi ţipetele mele
îngrozitoare.
Pe măsură ce mă
apropiam de fund, desco-
peream, cu ajutorul lumi-
nii puţine ce venea de
sus, cum arăta acel loc
de sub pământ. Era o
peşteră mare, care putea
fi adâncă de cincizeci de
coţi. Am simţit imediat o
duhoare îngrozitoare, ca-
40
re venea de la mulţimea
de cadavre pe care le
vedeam în dreapta şi în
stânga; am avut chiar
impresia că-i aud pe unii
din cei coborâţi înaintea
mea dându-şi ultima su-
flare. Totuşi, cum am
ajuns jos, am ieşit din
coşciug şi m-am îndepăr-
tat de cadavre, astupân-
du-mi nasul. M-am aruncat
la pământ unde am rămas
îndelung, plângând. A-
tunci, gândindu-mă la
soarta mea tristă, mi-am
zis: „E adevărat că Allah
se îngrijeşte de noi după
legile Sale; dar, sărmane
Sindbad, ce vină să ai
tu, de ai parte de o
moarte aşa de ciudată?
De-ar fi dat Allah să fi
pierit într-unul din
naufragiile din care ai
scăpat! N-ai mai fi avut
parte de o moarte aşa de
înceată şi aşa de îngro-
zitoare. Dar aici te-a
târât lăcomia ta bles-
temată. Ah, nenorocitule,
mai bine rămâneai acasă,
să te bucuri în tihnă de
fructul ostenelii tale!
 Aşa mă perpeleam eu Şeherezada tăcu, dar în
în van, făcând peştera să noaptea următoare, urmă
răsune şi lovindu-mi astfel:
capul şi burta de furie
şi disperare şi lăsându- NOAPTEA 226
mă pradă gândurilor celor Nu mai aşteptam decât
mai negre. Totuşi, cum să moartea, a continuat
vă spun, în loc să chem Sindbad, când am auzit
moartea să mă izbăvească, piatra ridicându-se. Au
oricât de nenorocit eram, coborât un cadavru şi un
dragostea de viaţă m-a om viu. Mortul era un
cuprins şi m-a încurajat bărbat. E normal să iei
să-mi apăr viaţa. Am hotărâri grele în situa-
luat-o pe dibuite şi, ţii grele. Când coborau
astupându-mi nasul, am femeia, m-am apropiat de
luat pâinea şi apa care locul unde se lăsa
erau în coşciug şi am coşciugul ei şi, când am
mâncat. văzut că puseseră piatra
Deşi întunericul care la loc, am lovit capul
domnea în peşteră era aşa nenorocitei de vreo două
de des, că nu ştiai când sau trei ori, cu un os
era zi şi când era mare, pe care-l luasem pe
noapte, nu m-am lăsat pipăite. A fost cam
până ce nu mi-am găsit ameţită – sau, mai degra-
coşciugul; şi mi s-a bă, cred că-i venisem de
părut că peştera era mai hac – şi, cum nu făceam
mare şi plină de cadavre, ceva aşa de mişelesc
aşa cum nu mi se păruse decât pentru a lua pâinea
la început. Am trăit şi apa care erau în
câteva zile cu pâine şi coşciug, am avut provizii
apă; dar, când mâncarea pentru câteva zile. După
s-a terminat, m-am pregă- aceasta, au mai coborât o
tit de moarte. femeie moartă şi un
bărbat viu, pe care l-am
ucis în acelaşi fel, şi

41
cum, din fericire pentru Descoperind-o, m-am
mine, parcă începeau să oprit ceva timp, pentru
moară toţi în oraş, nu am a-mi reveni după puterni-
dus lipsă de provizii, ca emoţie care mă cuprin-
făcând mereu aceleaşi sese; apoi, mergând spre
lucruri. deschizătură, am trecut
dincolo şi m-am trezit pe
Într-o zi, după ce am malul mării. Imaginaţi-vă
mai „salvat” astfel o bucuria care m-a cuprins;
femeie, am auzit pe era atât de mare, încât
cineva respirând şi mi-a fost greu să cred că
mergând. Am luat-o spre nu era un vis. După ce m-
partea unde auzeam zgomo- am convins că era adevă-
tul; am auzit zgomotele rat, că simţurile nu mă
îndesindu-se când m-am înşelau, am înţeles că
apropiat, şi mi s-a părut fiinţa pe care o auzisem
că cineva o luase la şuierând era un animal
fugă. Am urmărit acea ieşit din mare, care avea
umbră, care se oprea din obiceiul de a intra în
timp în timp, şuierând şi peşteră pentru a se hrăni
fugind, pe măsură ce mă cu trupurile morţilor.
apropiam. Am urmărit-o
mult timp, mergând depar- Am cercetat muntele
te, când am zărit în şi am văzut că era între
sfârşit, în depărtare, o oraş şi mare, fără nicio
luminiţă care semăna cu o cale de comunicare, pen-
stea. Am tot mers spre tru că era atât de
acea luminiţă, deşi abrupt, încât natura nu-l
uneori, unele obstacole o făcuse accesibil. M-am
ascundeau. Dar o regăseam prosternat pe mal şi i-am
mereu şi, la sârşit, am mulţumit lui Allah pentru
descoperit că venea că se îndurase de mine.
dintr-o deschizătură în M-am întors în peşteră,
stâncă, destul de mare ca ca să iau pâine, pe care
să pot ieşi. am mâncat-o la lumina
zilei, cu o poftă cum nu
42
mai avusesem de când mă
îngropaseră în locul
acela întunecat.
M-am mai întors o
dată şi am cules pe
dibuite din coşciuge
toate diamantele, toate
rubinele, toate perlele,
brăţările de aur, toate
stofele de preţ pe care
le-am putut găsi. Am dus
totul pe malul mării. Am
făcut mai multe baloturi
pe care le-am legat cu
frânghiile cu care fuse-
seră coborâte coşciugele,
şi pe care le-am găsit în
număr îndestulător. Le-am
lăsat pe mal, aşteptând o
ocazie bună, fără să mă
tem că le-ar putea strica
ploaia, pentru că nu era
sezonul ploios.
După două sau trei
zile, am zărit o navă
care ieşise din port şi a
trecut destul de aproape
de locul unde eram. Am
făcut semn cu turbanul şi
am strigat din toate
puterile pentru a mă face
auzit. M-au auzit, iar o
barcă a venit să mă ia.
La întrebările mateloţi-
43
lor, prin ce întâmplare
nenorocită mă aflam în
acele locuri, am răspuns
că scăpasem dintr-un nau-
fragiu, cu două zile în
urmă, cu mărfurile pe
care le vedeau. Din feri-
cire pentru mine, oamenii
aceia, fără să cerceteze
locul unde eram şi dacă
era adevărat ce spuneam,
s-au mulţumit cu ceea ce
le spusesem şi m-au luat
la bord, cu mărfuri cu
tot.
Când am ajuns pe vas,
căpitanul, mulţumit de
hatârul pe care mi-l
făcea şi ocupat cu
treburile de pe navă, a
avut bunătatea să mă ia,
fiindu-i de ajuns poves-
tea despre naufragiu pe
care i-o servisem. I-am
oferit nişte pietre
preţioase, dar nu a vrut
să le ia.
Am trecut pe lângă
mai multe insule şi,
între altele, pe lângă
insula Clopotelor, care
era la o distanţă de zece
zile de insula Serendib,
cu un vânt tăricel şi
constant. După alte şase du-mă de masa bogată
zile am ajuns în insula alături de ei.
Kela, unde am debarcat.
Acolo sunt mine de plumb, Astfel a sfârşit
belşiţă şi un camfor Sindbad povestea celei
excelent. de-a treia călătorii ale
sale, care a fost şi mai
Regele din insula apreciată de ascultători
Kela este foarte bogat, decât celelalte trei. I-a
foarte puternic, iar mai dat o sută de ţechini
stăpânirea sa se întinde lui Hindbad, pe care l-
asupra întregii insule a rugat, ca şi pe ceilalţi,
Clopotelor, lată cam la să mai vină şi a doua zi,
două zile de mers şi unde la aceeaşi oră, să cineze
locuitorii sunt atât de la el şi să asculte
sălbatici, încât mănâncă povestea celei de-a treia
oameni. După ce am vândut călătorii.
multă marfă în acea
insulă, am înălţat pânze- Hindbad şi ceilalţi
le şi am mai poposit în meseni şi-au luat rămas
alte câteva porturi. În bun de la Sindbad şi au
cele din urmă, am ajuns, plecat. A doua zi, după
spre fericirea mea, la ce au venit toţi, s-au
Bagdad cu bogăţii nesfâr- aşezat la masă şi, după
şite, de care degeaba v- ce au sfârşit de mâncat,
aş vorbi. Ca să-i mulţu- nu mai devreme ca de
mesc lui Allah pentru obicei, Sindbad şi-a
bunătatea pe care o început astfel poveste
avusese faţă de mine, am celei de a cincea călăto-
dat mult de pomană, atât rii:
pentru întreţinerea mai A CINCEA CĂLĂTORIE A LUI
multor moschei, cât şi SINDBAD MARINARUL
pentru cei săraci; apoi,
mi-am consacrat timpul Spuse Sindbad: „Plă-
rudelor şi prietenilor, cerile au reuşit să-mi
distrându-mă şi bucurân- şterg din memorie toate
44
suferinţele şi durerile căruia i se vedea deja
pe care le-am îndurat, ciocul.
dar fără a-mi răpi plăce-
rea de a face şi alte Şeherezada tăcu, dar în
călătorii. Iată de ce am noaptea următoare, conti-
cumpărat mărfuri, le-am nuă astfel:
ambalat şi le-am încărcat
în căruţe, apoi am ple-
cat, îndreptându-mă spre
primul port la mare.
Acolo, ca să nu depind de NOAPTEA 227
un căpitan şi ca să pot Sindbad marinarul,
avea un vas sub comandă, zise ea, şi-a continuat
am zăbovit până am istoria celei de-a cincea
construit şi am echipat călătorii:
un vas pe cheltuiala mea.
De cum a fost terminat, „Negustorii care se
l-am încărcat, m-am îm- îmbarcaseră pe nava mea
barcat şi, cum nu puteam şi care debarcaseră odată
încărca numai eu cala cu mine, au spart oul cu
navei, am mai luat şi lovituri de secure şi au
nişte negustori, din di- făcut o spărtură, pe unde
ferite naţii, cu mărfuri- au scos puiul păsării
le lor. Roc; apoi, l-au făcut
bucăţele şi l-au fript.
Am desfăşurat pânzele Eu îi prevenisem să nu se
la primul vânt bun şi a atingă de ou, dar nu au
ieşit în larg. După un vrut să mă asculte.
drum lung, primul loc
unde am acostat era o De-abia îşi sfârşise-
insulă pustie, unde am ră ospăţul, că, în văzduh
găsit un ou de pasăre au apărut – sau aşa
Roc, cam la fel de mare credeam noi – doi nori
ca cel despre care v-am groşi. Căpitanul pe care
vorbit; înăuntru era un îl angajasem să-mi
pui, gata să iasă afară, conducă vasul, ştiind din
45
experienţă ce însemna care o adusese; dar, prin
asta, a strigat că erau iscusinţa cârmaciului,
părinţii puiului şi ne-a care a întors nava
zorit să ne îmbarcăm, ca printr-o rotire a cârmei,
să nu cădem pradă primej- stânca nu ne-a căzut în
diei pe care o presimţea. cap; a căzut alături, în
I-a urmat sfatul grăbiţi mare, care s-a căscat în
şi am desfăşurat pânzele aşa fel, că aproape i-am
foarte repede. zărit fundul. Dar, din
nefericire, cealaltă pa-
Totuşi, cele două săre a dat drumul stâncii
păsări Roc se apropiau, în mijlocul navei, spăr-
scoţând ţipete înfricoşă- gând-o în mii de bucă-
toare, din ce în ce mai ţele. Marinarii şi călă-
multe, văzând în ce stare torii au fost striviţi
care era oul şi cum sau înecaţi de lovitură.
murise puiul. Ca să se Şi eu am fost scufundat,
răzbune, s-au înălţat dar, reuşind să ies la
iarăşi în aer, în direc- suprafaţă, m-am agăţat de
ţia din care veniseră, şi un ciot de lemn. Astfel,
au dispărut pentru ceva când ajutându-mă de o
timp, în vreme ce noi ne mână, când de cealaltă,
sileam să înălţăm pânzele fără să dau drumul scân-
ca să ne îndepărtăm şi să durii, vântul şi curentul
evităm ceea ce urma să ni fiindu-mi prielnice, am
se întâmple. ajuns într-o insulă care
Păsările s-a întors avea coastele foarte
şi am văzut că ţineau abrupte. Am reuşit, to-
fiecare în gheare o tuşi, să ies pe mal şi
stâncă foarte mare. Când astfel m-am salvat. M-am
au ajuns deasupra aşezat pe iarbă ca să-mi
vasului, s-au oprit şi trag sufletul, după care
una dintre păsări, m-am ridicat şi am pornit
balansându-se în aer, a în recunoaştere pe insu-
dat drumul stâncii pe lă. Mi se părea că eram

46
într-o grădină minunată:
vedeam pretutindeni pomi,
unii, plini de fructe
coapte, alţii, de fructe
verzi, pârâiaşe cu apă
cristalină şi rece, care
făceau nişte coturi tare
drăgălaşe. Am mâncat
fructe, care mi s-au
părut extraordinare şi am
băut din apa aceea care
numai că nu spunea „Bea-
mă”.
La căderea nopţii, m-
am culcat pe iarbă, într-
un culcuş tare bun; dar
nu am putut dormi mai
mult de o oră, că m-am şi
deşteptat, de frică să mă
văd singur într-un loc
att de pustiu. Astfel că
mai toată noaptea m-am
tânguit şi m-am certat
pentru prostia pe care o
făcusem, de ce nu rămăse-
sem eu acasă, de ce
plecasem într-o călătorie
aşa de periculoasă. Aces-
te gânduri amare mai că
mă aduceau în stare să-mi
iau viaţa; dar s-a
luminat de ziuă şi dispe-
rarea mi s-a risipit. M-
am ridicat şi am luat-o
47
printre copaci, nu fără
precauţie.
După ce am mers pu-
ţin, am zărit un bătrân
care mi s-a părut foarte
dărâmat. Stătea pe malul
unui pârău. La început,
am crezut că era tot un
naufragiat, ca şi mine.
M-am apropiat de el, l-am
salutat, dar el doar şi-a
înclinat puţin capul. L-
am întrebat ce făcea aco-
lo; dar, în loc să-mi
răspundă, mi-a făcut semn
să-l iau în spinare şi
să-l trec râul, arătându-
mi că voia să culeagă
fructe.
Am crezut că avea
nevoie de mine pentru
asta: şi iată că l-am
luat în spate şi l-am
trecut râul.
- Coboară, i-am spus,
lăsându-mă în jos ca să-l
ajut. Dar, în loc să
coboare (şi acum mai râd
când îmi aduc aminte),
bătrânul care mi se păru-
se ramolit, şi-a încolă-
cit rapid picioare-le în
jurul gâtului meu; atunci
am văzut că pielea de pe
ele semăna cu cea a întindea şi el cu mine,
vacilor şi stătea călare
pe spatele meu, strângân-
du-mă de gât cu atâta
putere, că am crezut că
voia să mă sugrume.
Atunci am fost cuprins de
spaimă şi am leşinat.”
Şeherezada tăcu, dar
în noaptea următoare,
continuă astfel:
NOAPTEA 228
Fără să-i pese că le-
şinasem, bătrânul cel
greu a rămas agăţat de
gâtul meu; a slăbit doar
puţin strânsoarea, ca să
mă lase să-mi revin. După
ce mi-am revenit în sim-
ţiri, m-a lovit puternic
cu piciorul în burtă şi,
izbindu-mă năpraznic în-
tr-o parte, m-a obligat
să mă ridic, fără voie.
Odată ridicat, m-a făcut
să merg pe sub copaci; mă
obliga să mă opresc ca să
culeagă şi să mănânce
fructele care ne ieşeau
în cale. Nu-mi dădea
drumul deloc în timpul
zilei, iar noaptea, când
48
voiam să mă odihnesc, se
tot agăţat de gâtul meu.
În fiecare dimineaţă, mă
împingea ca să mă scol;
apoi mă făcea să mă ridic
şi să merg, lovindu-mă cu
picioarele. Imaginaţi-vă,
domnilor, cât sufeream
văzându-mă împovărat ast-
fel şi fără vreo nădejde
de scăpare.
Într-o zi, găsind pe
drum mai multe tigve
goale, căzute din copac,
am luat una mai mare şi,
după ce am curăţat-o
bine, am pus în ea mai
mulţi ciorchini de stru-
guri, fructe care se
găseau din belşug pe in-
sulă şi pe care le vedeam
la fiecare pas. Când am
terminat de umplut tigva,
am pus-o într-un loc unde
l-am dus pe bătrân după
câteva zile.
Acolo, am luat tigva
şi am băut un vin exce-
lent care m-a făcut să
uit pentru un timp de ne-
cazul care dăduse peste
mine. Băutura mi-a dat
putere. Eram atât de ve-
sel, încât, mergând, am
început să sar şi să
cânt.
Bătrânul, care-şi dă-
duse seama ce efect avu-
sese băutura asupra mea,
mi-a făcut semn să-i dau
şi lui: i-am dat şi, cum
i-a plăcut mult, a băut-o
până la ultima picătură.
Destul cât să-l îmbete:
s-a ameţit şi, curând,
vinul urcându-i-se la
cap, a început şi el să
cânte în legea lui, clă-
tinându-se pe umerii mei.
Scuturăturile l-au făcut
să vomite, iar picioarele
m-au slăbit încet-încet,
până când, văzând că nu
mă mai strângea, l-am
aruncat la pământ, unde a
rămas nemişcat. Atunci,
am luat o piatră mare şi
i-am zdrobit capul.
Eram nebun de bucurie
că scăpasem pentru
totdeauna de blestematul
de bătrân şi m-am îndrep-
tat spre malul mării,
unde i-am văzut pe nişte
marinari care debarcau
acolo ca să ia apă şi
provizii. Au fost tare
49
miraţi să mă vadă şi să
audă prin ce trecusem.
- Ai căzut, mi-au spus
ei, în ghearele bătrânu-
lui mării şi eşti primul
pe care nu l-a sugrumat.
Nu le-a dat drumul nici-
când celor pe care pusese
stăpânire, decât după ce
i-a sufocat; iar insula
aceasta este vestită prin
numărul celor pe care i-a
ucis. Marinarii care
acostau aici nu îndrăz-
neau să înainteze decât
dacă mai erau şi alţii cu
ei.
După ce mi-au spus
aceste lucruri, m-au luat
pe corabia lor, unde
căpitanul m-a primit cu
mare plăcere, când a
auzit prin ce trecusem. A
desfăcut pânzele şi după
câteva zile am poposit
într-un port dintr-un
oraş mare, ale cărui case
erau toate făcute din
piatră.
Unul dintre negusto-
rii de pe vas, cu care mă
împrietenisem, m-a făcut
să-l însoţesc şi m-a dus
într-un loc care era au urcat în copaci cu o
folosit drept adăpost vioiciune surprinzătoa-
pentru neguţătorii stră- re.”
ini. Mi-a dat un sac
mare; apoi, m-a prezentat Şeherezada vru să
unor oameni din oraş, continue, dar se lumină
care aveau şi ei saci şi de ziuă şi a trebuit să
i-a rugat să mă ia cu ei tacă. Noaptea următoare,
la cules de nuci de şi-a continuat astfel
cocos. povestea:

- Hai, mi-a spus, du-te

cu ei, fă ce fac şi ei şi
nu cumva să te îndepăr-
tezi, că-ţi pui viaţa în
pericol.
Mi-a dat de mâncare
pentru ziua aceea şi am
plecat cu oamenii pe care
mi i-a arătat.
Am ajuns într-o
pădure cu copaci foarte
înalţi şi foarte drepţi,
al căror trunchi era atât
de neted, că nu puteai să
te urci până la ramurile
unde erau fructele. Toţi
erau cocotieri, din care
trebuia să scuturăm fruc-
te şi să ne umplem sacii.
Întrând în pădure, am
zărit multe maimuţe mici,
care au fugit de noi de
cum ne-au zărit şi care
NOAPTEA 229
Negustorii cu care
eram, a continuat Sind-
bad, au adunat pietre şi
le-au aruncat cu toată
puterea după maimuţele
din copaci. Am făcut şi
eu la fel şi am văzut cum
maimuţele, ştiind ce
aveau de făcut, culegeau
rapid nucile de cocos şi
ni le aruncau cu gesturi
care dovedeau duşmănie şi
furie. Adunam nucile de
cocos şi mai aruncam din
când în când cu pietre,
ca să enervăm maimuţele.
Prin acest vicleşug, ne-
am umplut sacii cu nuci,
pe care nu le-am fi putut
culege altfel.

50
 După ce ne-am umplut
sacii, ne-am întors în
sat, unde negustorul care
mă trimisese în pădure
mi-a dat bani pentru sa-
cul cu nuci de cocos pe
care îl adusesem:
- Fă tot aşa, mi-a spus,
în fiecare zi, până ce
vei câştiga bani ca să te
întorci acasă.
I-am mulţumit pentru
sfatul pe care mi-l dădu-
se şi, pe nesimţite, am
strâns atâtea nuci de
cocos, încât am obţinut o
sumă mare de bani.
Vasul cu care venisem
plecase cu negustorii
care-l încărcaseră cu
nucile de cocos pe care
le cumpăraseră. Am aştep-
tat să vină altul, care a
venit curând, să ia tot
nuci de cocos. Am îmbar-
cat toate nucile mele şi,
când a fost să plec, mi-
am luat rămas bun de la
negustorul căruia îi eram
atât de îndatorat. El nu
a putut veni cu mine,
pentru că mai avea
afaceri de făcut.
51
Am înâlţat pânzele şi
am luat-o spre insula
unde piperul creşte ne-
stingherit. De acolo, am
luat-o spre insula Coma-
ri, unde se găseşte cel
mai bun lemn de aloe şi
unde locuitorii au o lege
aspră: nu se bea vin, nu
au niciun loc de dezmăţ.
Am schimbat cocosul pe
piper şi pe lemn de aloe
şi m-am dus, cu alţi
negustori, să pescuim
perle, angajând culegă-
tori pe cheltuiala mea.
Mi-au adus multe perle
mari şi rotunde, perfec-
te. Am plecat iar pe
mare, pe un vas care a
ajuns cu bine la Balsora;
de acolo, m-am întors la
Bagdad, unde am luat bani
frumoşi pe piper, pe
lemnul de aloe şi pe
perlele pe care le aduse-
sem. Am dat de pomană o
zecime din câştig, la fel
ca după orice călătorie
şi am încercat să uit de
osteneli, desfătându-mă
în voie.”
Sfârşind povestea,
Sindbad i-a mai dat o
sută de ţechini lui
Hindbad, care a plecat,
cu ceilalţi meseni. A
doua zi, aceiaşi oameni
au venit la Sindbad cel
bogat care, după ce i-a
onorat ca şi în zilele
celelalte, a cerut tăcere
şi şi-a povestit a şasea
călătorie, după cum veţi
auzi imediat:
A ŞASEA CĂLĂTORIE A LUI
SINDBAD MARINARUL
„Domnilor, le spuse,
poate că vă întrebaţi
cum, după ce am
naufragiat de cinci ori
şi am trecut prin atâtea
primejdii, am mai avut
curajul să-mi mai încerc
norocul încă o dată,
căutând, totodată, alte
şi alte pericole. Când mă
gândesc la acestea din
urmă, mă mir şi eu, cu
soguranţă am scăpat dato-
rită stelei mele norocoa-
se. Cum a fost, cum n-a
fost, după un an de odih-
nă, m-am pregătit pentru
a şasea călătorie, în
ciuda rugăminţilor părin-
ţilor şi prietenilor,
care au făcut imposibilul
ca să mă oprească.
52
În loc s-o iau prin
Golful Persic, am luat-o
iarăşi prin mai multe
provincii din Persia şi
din Indii, şi am sosit
într-un port la mare unde
m-am îmbarcat pe un vas
bun, al cărui căpitan era
hotărât să facă o călă-
torie lungă. A fost tare
lungă, într-adevăr, dar,
în acelaşi timp, nenoro-
cită, pentru că şi căpi-
tanul, şi cârmaciul au
rătăcit drumul în aşa
hal, că nu mai ştiam unde
eram. În sfârşit, l-au
găsit, dar noi, călăto-
rii, nu am avut de ce să
ne bucurăm; iar într-o
zi, mare ne-a fost mira-
rea să-l vedem pe căpitan
plecând de la locul său
şi strigând. Şi-a aruncat
turbanul la pământ, şi-a
smuls barba şi şi-a dat
cu pumnii în cap ca un om
pe care l-a luat dispe-
rarea în stăpânire. L-am
întrebat de ce se frămân-
ta aşa.
- Vă anunţ, ne-a răspuns,
că suntem în cel mai
primejdios loc din toate
mările. Un curent foarte
rapid ne târăşte corabia
şi vom pieri în mai puţin
de un sfert de ceas.
Rugaţi-vă lui Allah să ne
izbăvească din acest ne-
caz: dacă nu se îndură de
noi, nu scăpăm.
Cu aceste cuvinte, a
odonat să aranjăm velele,
dar scotele s-au rupt
când am încercat acest
lucru şi corabia, fără să
putem să facem ceva, a
fost dusă de curenţi la
poalele unui munte a-
brupt, unde a eşuat şi s-
a făcut bucăţi, dar am
putut salva, alături de
cei de pe navă, şi nişte
provizii şi nişte mărfuri
mai de preţ.
Acestea fiind gata,
căpitanul ne-a spus:
- Allah face după cum Îi
e voia. Putem să ne săpăm
aici locaşul de veci şi
să ne spunem adio pentru
totdeauna, pentru că sun-
tem într-un loc atât de
sinistru, câ nimeni din
cei care au fost aruncaţi
aici nu s-a mai întors
acasă.
53
Cuvintele lui ne-a
aruncat în cea mai neagră
deznădejde şi ne-am
îmbrăţişat cu lacrimile
în ochi, plângându-ne
soarta nenorocită.
Muntele la poalele
căruia eram se afla pe o
insulă foarte întinsă.
Toată coasta era plină de
rămăşiţe de nave care
naufragiaseră; şi de gră-
mezi nesfârşite de ose-
minte peste care dădeam
la tot pasul şi de care
ne era groază, aşa că am
socotit că mulţi pierise-
ră acolo. Mai era de
necrezut mulţimea de măr-
furi şi de bogăţii pe
care le găseam la tot pa-
sul. Toate acestea nu au
făcut decât să crească
disperarea de care eram
cuprinşi. Peste tot râu-
rile izvorau din munţi şi
se vărsau în mare, dar
aici, un râu mare cu apă
dulce venea din mare şi
pătrundea în coastă prin-
tr-o peşteră întunecată,
a cărei intrare era foar-
te înaltă şi largă. Ceea
ce era extraordinar în
acel loc era faptul că
pietrele erau, de fapt, care înlesneşte suflul
cristale, rubine şi alte curentului care-i aduce
pietre preţioase. Se mai la mal, unde sunt zdro-
putea vedea şi un izvor biţi aşa cum am fost şi
de smoală sau de bitum noi. Ca nenorocirea să
care curgea în mare; peş- fie deplină, nu te poţi
tii îl înghiţeau şi-l dă- urca în vârful muntelui,
deau afară imediat schim- nu poţi scăpa pe nică-
bat în chihlimbar gri, pe ieri.
care valurile îl aruncau
pe plajă, unde stătea Am rămas pe mal ca
grămezi. Mai creşteau şi nişte deznădăjduiţi ce
arbori de aloe, cu nimic eram şi ne aşteptam
mai prejos decât cei de moartea în fiecare zi. La
pe Comari. început ne-am împărţit
proviziile în părţi
Ca să termin descrie- egale: astfel, fiecare
rea acelui loc, care dintre noi a trăit mai
poate fi numit pe drept mult sau mai puţin decât
cuvânt un abis, pentru că ceilalţi, după firea
nimeni nu s-a mai întors fiecăruia şi după cum şi-
de acolo vreodată, trebu- a drămuit mâncarea.
ie să spunem că era impo-
sibil ca o navă să mai Şeherezada vru să
plece, o dată ce se continue, dar se lumină
apropiase la o anumită de ziuă şi a trebuit să
distanţă de ţărm. Dacă tacă. Noaptea următoare,
sunt împinse acolo de şi-a continuat astfel
vânt, vântul şi curentul povestea celei de-a şasea
îi prăpădesc şi, dacă călătorii a lui Sindbad:
ajung acolo când bate Noaptea 230
vântul dinspre uscat,
ceea ce i-ar putea face „Cei care au murit
să se îndepărteze, înăl- primii, urmă Sindbad, au
ţimea muntelui opreşte fost îngropaţi de cei-
vântul, aducând un calm lalţi: cât despre mine,
54
eu le-am adus ultima mine şi mi-a dat ideea de
mângâiere tuturor tovară- a merge la râul care se
şilor mei, şi asta nu pierdea sub bolţile
trebuie să vă mire, peşterii. Acolo, după ce
pentru că, pe lângă am cercetat râul cu multă
faptul că îmi drămuisem atenţie, mi-am zis:
cu mai multă străşnicie
mâncarea, mai aveam şi - Râul ăsta se afundă
alte resurse, pe care mă aici sub pământ, deci
ferisem să le arăt trebuie să şi iasă pe
camarazilor mei. Totuşi, undeva. Construind o
după ce l-am îngropat şi plută şi lăsându-mă în
pe ultimul, mi-au rămas voia curenţilor, fie voi
atât de puţine proviziim ajunge într-un ţinut
încât m-am gândit că nu locuit, fie voi pieri;
puteam ajunge departe dacă mor, nu voi fi făcut
astfel: aşa că mi-am decât să-mi dau altă
săpat mormântul, hotărât moarte; dar, dacă ies din
să mă arunc eu în groapă, acest loc funest, nu
cum nu mai trăia nimeni numai că voi ocoli soarta
care să mă îngroape. Vă nenorocită a camarazilor
mărturisesc că, făcând mei, dar poate că că voi
această treabă, n-am găsi o cale şi să mă
putut să nu-mi imaginez îmbogăţesc. Cine ştie
că muream din cauza mea dacă nu cumva mă aşteaptă
şi să nu mă căinez că am bogăţia dincolo de
plecat în această ultimă această stâncă îngrozi-
călătorie. Şi nu mi-au toare, ca să fiu astfel
ajuns numai cuvintele: despăgubit de naufragiu
mi-am muşcat mâinile până cu vârf şi îndesat?
la sânge şi puţin a Gândindu-mă astfel,
lipsit să nu mor mai cu- n-am mai pregetat să
rând. lucrez la plută: am
Dar Allah s-a mai făcut-o din nişte buşteni
îndurat încă o dată de cum trebuie şi legată cu

55
parâme groase, căci aveam
de unde alege; le-am
legat împreună aşa de
strâns, că am reuşit să
fac ceva solid. Când am
terminat-o, am încărcat-o
cu baloturi cu rubine,
smaralde, ambră gri,
cristal de stâncă şi
stofe preţioase. După ce
am aşezat toate astea ca
să stea în echilibru şi
după ce le-am legat bine,
m-am îmbarcat pe plută
şi, cu două vâsle mici pe
care nu uitasem să le
fac, luând-o pe cursul
râului, m-am lăsat la
mila lui Allah.
Cum am ajuns sub bol-
ta peşterii, nu am mai
văzut geană de lumină şi
apa mă ducea cu ea, fără
să-mi dau seama unde. Am
plutit câteva zile în
întuneric deplin, fără să
zăresc vreodată vreo rază
de lumină. O dată, bolta
a fost atât de joasă,
încât m-am lovit la cap,
fapt ce m-a făcut să fiu
foarte atent şi să evit
pericolul. În acest răs-
timp, nu am mâncat din
mâncarea ce îmi mai
56
rămăsese decât atât cât
să-mi ţin zilele. Dar, cu
oricâtă zgârcenie mâncam,
tot am ajuns să termin
proviziile. Atunci, fără
ca să pot rezista, m-am
cufundat într-un somn
adânc. N-aş putea să vă
spun dacă am dormit mult
timp;, dar, la trezire,
am văzut, spre marea mea
surprindere, că eram pe o
câmpie vastă, pe malul
unui râu unde pluta mea
era legată, iar în jurul
meu erau mai mulţi negri.
Cum i-am văzut, m-am
ridicat şi i-am salutat.
Mi-au vorbit, dar nu le
înţelegeam limba.
Atunci m-am simţit
atât de fericit, că nu
ştiam de e vis sau e
aievea. Convingându-mă că
nu dormeam, am strigat şi
am recitat aceste versuri
arabe:
- Invocă-L pe Cel
Atotputernic, şi-ţi va
veni în ajutor. Nu este
nevoie să te complici cu
altele. Închide ochii şi,
când vei dormi, Allah îţi
va schimba ghinionul în Mi-au adus mai multe
noroc. feluri de mâncare şi,
după ce mi-am potolit
Unul dintre negri, foamea, le-am povestit cu
care ştia araba, auzindu- amănunte tot ce mi se
mă vorbind astfel, a întâmplase, iar ei m-au
ieşit în faţă şi mi-a ascultat cu admiraţie.
vorbit astfel: Cum am terminat poves-
- Frate, nu te mira că en tirea, mi-au spus:
vezi locuim pe câmpia pe - Iată, zicea interpre-
care o vezi şi azi am tul, care tocmai le
venit să udăm câmpul cu comunicase ce spusesem,
apă din acest fluviu care iată o poveste dintre
iese din muntele înveci- cele mai ciudate! Trebuie
nat şi pe care o aducem să vii să-i spui şi
pe nişte canale. Am văzut regelui. Faptele sunt
că apa aducea ceva; am prea minunate ca să-i fie
alergat să vedem ce era povestite de altcineva
şi te-am găsit pe plută; decât cel care trecuse
imediat, unul dintre noi prin aşa ceva.
a sărit în râu şi te-a
scos. Am legat pluta cum Le-am spus că eram
vezi şi aşteptam să te gata să fac tot ce voiau.
trezeşti. Te implorăm să
ne spui povestea ta, care Negrii au trimis
trebuie să fie ieşită din imediat după un cal, pe
comun. Spune-ne cum de care l-a adus cineva în
te-ai aventurat pe scurt timp. M-au urcat pe
această apă şi de unde el şi, în vreme ce o
vii. parte mergeau în faţa
mea, ca să-mi arate
Le-am răspuns, cerându-le drumul, ceilalţi, care
ceva de mâncare şi erau mai puternici, au
promoţându-le că el voi cărat pe umeri pluta, aşa
povesti după aceea. cum era, încărcată cu

57
baloturi, şi s-au luat - Dar, mi-a spus, cum ai
după mine. ajuns în ţara mea şi pe
unde ai venit?
Şeherezada a trebuit
să se oprească aici, Nu i-am ascuns nimic
pentru că se luminase de regelui, i-am povestit ce
ziuă. În toiul nopţii am spus şi aici, iar el a
următoare zise: fost aşa de mirat şi de
fermecat de aventura mea,
încât a poruncit să se
Noaptea 231 scrie povestea mea cu
litere de aur, pentru a
Am mers împreună, a fi păstrată în ahivele
povestit Sindbad, până în regale. Apoi, au adus
oraşul din Serendib, pen- pluta şi au desfăcut
tru că în această insulă baloturile în faţa sa. A
eram. Negrii m-au înfăţi- admirat mulţimea de lemn
şat regelui lor. M-am de aloe şi de ambră gri,
apropiat de tron şi l-am dar mai ales rubinele şi
salutat după obiceiul de smaraldele, pentru că nu
la curtea sultanului In- avea în comoara sa ceva
diilor, adică, m-am pros- asemănător.
ternat şi am sărutat pă-
mântul. Regele m-a ridi- Văzând că se uita la
cat şi, primindu-mă cu pietrele mele cu plăcere
foarte multă amabilitate, şi că el lua în mână pe
mi-a spus să vin să iau cele mai frumoase una
loc lângă el. Mai întâi, câte una, m-am prosternat
m-a întrebat cum mă în faţa lui şi mi-am
numesc – i-am răspuns că permis să-i spun:
mă numesc Sindbad, zis - O, rege, nu numai
marinarul, datorită mul- persoana mea este în
telor călătorii pe care slujba Măriei tale, ci şi
le făcusem pe mare, am încărcătura de pe plută,
adăugat că eram din aşa că te rog să dispui
Bagdad.
58
de ea ca de bunul Măriei curtea regelui; în restul
tale. zilei, mă plimbam prin
oraş, să văd ce era de
Regele a surâs şi mi- văzut.
a spus:
Insula Serendib este
- Sindbad, mă voi feri să chiar sub linia ecuatoru-
poftesc la ceva sau să-ţi lui: aşa că zilele şi
iau ceva din cele pe care nopţile au întotdeauna
ţi le-a dat Allah. douăsprezece ore; şi are
Departe de mine gândul de optzeci de parasangi în
a-ţi lua bogăţiile; dim- lungime şi tot atâţia în
potrivă, eu vreau să-ţi lăţime. Capitala este
mai dau şi altele şi nu aşezată la capătul unei
aş vrea să pleci din ţara văi frumoase, formate de
mea fără să iei cu tine un munte care se află în
semnele mărinimiei mele. mijlocul insulei şi care
Am răspuns la aceste este cel mai înalt din
cuvinte, făcând urări lume. Într-adevăr, se
pentru prosperitatea re- vede de pe mare, cale de
gelui şi lăudându-i trei zile depărtare.
bunătatea şi mărinimia. A Acolo se găsesc rubine,
poruncit unuia dintre mai multe feluri de
ofiţerii săi să se minereuri şi aproape
îngrijească de mine şi toate pietrele sunt din
mi-a dat oameni care să granit, care este o
mă slujească, pe cheltu- piatră tare, folosită la
iala sa. Acel ofiţer a tăierea altor roci. Pe
executat ordinele stăpâ- munte sunt tot soiul de
nului său şi a pus să fie copaci şi de plante rare,
duse la noua mea locuinţă mai ales cedru şi
baloturile care fuseseră cocotieri. Se pot pescui
pe plută. perle de-a lungul coas-
telor sale şi la gurile
În fiecare zi, la de vărsare ale râurilor,
aceeaşi oră, mă duceam la iar în unele dintre văi
59
sunt diamante. Din pie-
tate, am făcut o călă-
torie pe munte, pâmă la
locul unde a fost sur-
ghiunit Adam, după ce a
fost alungat din paradis
şi am avut curiozitatea
de a urca până la vârf.
Întors în oraş, l-am
implorat pe rege să-mi
dea voie să mă întorc în
ţara mea; ceea ce a şi
făcut, într-un fel tare
îndatoritor şi onorant.
M-a obligat să primesc un
dar bogat, din comorile
sale şi, când am mers să-
mi iau rămas-bun de la
el, mi-a mai dat unul,
mult mai de preţ şi, în
acelaşi timp, o scrisoare
pentru stăpânul drept-
credincioşilor, califul
nostru, zicând:
- Te rog să-i dai din
partea mea acest dar şi
această scrisoare califu-
lui Harun-al-Raşid, în-
credinţându-l de priete-
nia mea.
Am luat cu respect
scrisoarea şi darul,
promiţându-i regelui să-i
60
îndeplinesc întocmai po-
runcile pe care îmi
făcuse onoarea să mi le
dea. Înainte să mă îm-
barc, regele a trimis
după căpitanul şi după
negustorii care trebuiau
să se îmbarce cu mine şi
le-a dat poruncă să îmi
îndeplinească toate do-
rinţele.
Scrisoarea regelui
din Serendib era scrisă
pe o piele a unui animal
foarte preţioasă, pentru
că se găsea greu şi a
cărei culoare bătea în
galben. Literele de pe
scrisoare erau albastre
ca cerul şi iată ce scria
– în limba indiană:
„Regele Indiilor, în faţa
căruia merg o mie de
elefanţi, care locuieşte
într-un palat al cărui
acoperiş străluceşte de
la cele o sută de mii de
rubine, şi care are în
tezaur douăzeci de mii de
coroane împodobite cu
diamante, către califul
Harun- al-Raşid.:
 „Deşi darul pe care lângă toate astea, o
vi-l trimitem este prea roabă de o frumuseţe ră-
puţin preţios, nu vă pitoare, cu hainele bătu-
feriţi, totuşi, să-l te în nestemate.
primiţi ca frate şi
prieten, ca semn al Vasul desfăşură pân-
prieteniei noastre pentru zele; şi, după un drum
domnia voastră şi ca lung şi fericit, am ajuns
dovadă a acesteia. Vă la Balsora, de unde am
cerem ceva de valoare plecat la Bagdad. Primul
egală, dat fiind că noi lucru pe care l-am făcut
credem că-l merităm, după sosire a fost să mă
fiind egali în rang cu achit de lucrul cu care
măria voastră. V-o cerem fusesem însărcinat.
ca frate. La revedere.” Şeherezada a trebuit să
Darul cuprindea un se oprească aici, pentru
vas tăiat într-un singur că se luminase de ziuă.
rubin, scobit şi lucrat Dar continuă astfel:
din tăietură, având jumă- Noaptea 232
tate de picior înălţime
şi un deget grosime, plin Am luat scrisoarea
cu perle rotunde, toate regelui din Serendib, a
atârnând jumătate de continuat Sindbad, şi m-
drahmă; apoi, o piele de am dus cu ea la Emirul
şarpe care avea solzii credincioşilor, urmat de
mari cât o monedă de aur roaba cea frumoasă şi de
şi care îi ferea de boli cei din familia mea, care
pe toţi cei care se duceau darurile pe care
culcau pe ea; pe urmă, mi le dăduse regele. Am
lemn de aloe, ca la spus de ce veneam la
cincizeci de mii de calif şi imediat am fost
drahme, din cel mai bun, dus în sala tronului.
cu treizeci de boabe de
camfor de mărimea fisti- M-am prosternat în
cului; în sfârşit, pe faţa califului şi, după

61
ce l-am salutat scurt, i- îmbrăcaţi în aur şi
am dat scrisoarea şi mătase, pe elefanţi ogat
darurile. Când a citit împodobiţi.
scrisoarea regelui din
Serendib, m-a întrebat În timp ce regele
dacă era adevărat că acel merge, ofiţerul din faţă
rege era atât de bogat şi strigă din timp în timp:
atât de puternic pe cât „Iată-l pe regele încoro-
spunea în scrisoare. M-am nat, mai mare decât au
prosternat încă o dată fost vreodată marele
şi, după ce m-am ridicat, Soliman şi marele Miraj”
i-am spus: După ce a spus
- Stăpâne al drept- acestea, ofiţerul care
credincioşilor, pot să vă stă în spate strigă şi
asigur că nu exagerează el: „Acest rege atât de
nici cu bogăţiile, nici mare şi de puternic va
cu măreţia, sunt martor. muri şi el, va muri şi
Nimic nu e mai demn de el, va muri şi el”. Cel
admiraţie decât măreţia din faţă strigă imediat:
palatului său. Când vrea „Slavă celui care tră-
să se arate mulţimii, se ieşte şi nu moare!”
înalţă un tron pe un De altfel, regele din
elefant unde este aşezat Serendib este atât de
şi merge între două drept, încât nu exsită
rânduri, formate din judecători în capitala
miniştrii săi, de favo- lui şi nici în restul
riţi şi de alţi curteni. ţării; poporul său nu are
În faţa lui, pe elefant, nevoie de judecată: cu-
un ofiţer poartă o lance nosc şi aplică ei înşişi
de aur, în capătul căreia dreptatea şi niciodată nu
se află un smarald lung s-a întâmplat să nu-şi
de jumătate de picior şi facă datoria. Astfel că
gros cât degetul. Înain- avocaţii şi tribunalele
tea lui merge o gardă de
o mie de bărbaţi,
62
sunt nefolositoare la ei lor din care scăpasem de
în ţară.” atâtea ori. Aşa că nu mă
mai gândeam decât cum să-
Califul a fost tare mi duc mai în tihnă
mulţumit de cuvântul meu: restul zilelor. Într-o
„Înţelepciunea acestui zi, când mă distram cu
rege, zise, este vădită nişte prieteni, unul
în scrisoare şi, după dintre servitori m-a
cele ce mi-ai spus, tre- anunţat că mă chema un
buie spus că înţelep- ofiţer al califului. M-am
ciunea este pe potriva ridicat de la masă şi mam
poporului, iar poporul dus la el:
este demn de conducătorul
lui”. Apoi, m-a trimis - Califul mi-a spus să-ţi
înapoi, cu un dar bogat.” transmit că vrea să vă
vorbească.
Sindbad terminase de
povestit, iar invitaţii Am plecat cu ofiţerul
lui au plecat; Hindbad a la palat, m-a dus la
primit din nou cei şapte calif, pe care l-am
ţechini. A doua zi s-au salutat, prosternându-mă
întors la Sindbad, care la picioarele sale.
le-a povestit a şaptea -
şi ultima - sa călătorie. - Sindbad, mi-a spus, am
nevoie de tine, trebuie
A ŞAPTEA – ŞI ULTIMA – să-mi faci un serviciu:
CĂLĂTORIE A LUI SINDBAD să duci răspunsul şi
darurile mele la regele
Întors din a şasea din Serendib. Aşa e
mea călătorie, am renuţat drept, să-i întorc gestul
definitiv la gândul de a de curtoazie pe care mi
mai face o alta. Pe lângă l-a făcut.
faptul că eram şi la o
vârstă la care trebuia să Ordinul califului a
mă odihnesc mai mult, îmi fost ca un trăznet pentru
promisesem mie că nu mă mine:
voi mai expune pericole-
63
- Emire al dreptcredin- dator regelui acele insu-
cioşilor, sunt gata să le.
îndeplinesc toate porun-
cile măriei voastre, dar Văzând că nu-l puteam
vă rog cu umilinţă să vă îndupleca pe calif, i-am
gândiţi că eu sunt spus că eram gata să-i
măcinat de truda incredi- ascult porunca. S-a
bilă pe care am făcut-o, bucurat foarte tare şi
ba chiar am făcut legă- mi-a dat o mie de ţechini
mânt să nu mai ies pentru călătorie.
niciodată din Bagdad. Mi-a luat câteva zile
Apoi, i-am povestit să mă pregătesc de
toate aventurile mele, pe plecare şi, de cum am
care a avut răbdarea să primit darurile şi
le asculte până la capăt. scrisoarea din partea
Apoi, a spus: califului, am plecat la
Balsora, unde m-am
- Mărturisesc că acestea îmbarcat. Am făcut un
sunt nişte aventuri drum cu noroc: am ajuns
extraordinare; dar nu pe insula Serendib.
trebuie să te împiedice Acolo, am spus în faţa
să faci, din dragoste miniştrilor cu ce misiune
pentru mine, călătoria pe eram însărcinat şi i-am
care ţi-o propun. Nu rugat să-mi dea voie
trebuie să te duci decât imediat să-i vorbesc
pe insula Serendib, să te regelui: au făcut-o. Am
achiţi de însărcinarea pe fost condus la palat cu
care ţi-o dau. După onoruri, unde l-am
aceea, vei fi liber să te salutat pe rege, proster-
întorci; dar trebuie să nându-mă, după cum era
te duci, pentru cu îţi obiceiul.
dai singur seama că nu ar
fi de bun simţ şi nici de Regele m-a recunoscut
demnitatea mea să-i rămân imediat şi s-a arătat

64
tare bucuros să mă cior, pe fundul căruia
revadă: era reprezentat un reli-
ef cu un om îngenuncheat
- Ah, Sindbad, fii care ţinea un arc cu
binevenit. Îţi jur că m- săgeţi, gata să tragă
am gândit adesea la tine într-un leu; şi îi mai
de când ai plecat. trimitea o masă de lemn
Binecuvântez această zi, preţios, care, potrivit
pentru că ne-am mai tradiţiei, fusese a lui
întâlnit o dată. Solomon. Scrisoarea cali-
I-am făcut salamale- fului suna cam aşa:
kul şi, după ce i-am „Salutări, în numele
mulţumit pentru bunătatea Stăpânului care ne duce
pe care mi-o dovedea, i- pe drumul drept, puter-
am înmânat scrisoarea şi nicului şi preaferici-
darul califului, pe care tului sultan, din partea
le-a primit cu mare lui Abdalah Harun al-
satisfacţie. Raşid, pe care Allah l-a
Califul i-a trimis un aşezat la loc de cinste
acoperământ pentru pat, după strămoşii săi de
din aur, în valoare de o fericită amintire!
mie de ţechini; cincizeci Am primit cu bucurie
de caftane din stofă scrisoarea măriei voastre
preţioasă; alte o sută şi vă trimitem acest
din pânză albă, cea mai răspuns, dat de consiliul
fină, de la Cairo, de la de la Poarta noastră,
Suez, de la Cufa şi de la grădina sufletelor alese.
Alexandria; un alt pat Nădăjduim că vă veţi
stacojiu şi încă unul, de arunca ochii asupra
altă culoare; un vas de acesteia şi veţi afla
agată, mai mult larg astfel de bunele noastre
decât adânc, gros de un intenţii şi mai sperăm că
deget şi cu o deschiză- vă va face plăcere.
tură de jumătate de pi- Adio.”

65
 Regelui din Serendib Se lumină şi Şeherezada
i-a făcut mare plăcere să tăcu. Noaptea următoare,
vadă că Harun al-Raşid îi ea continuă povestea.
răspundea la prietenia pe
care i-o dovedise. După Noaptea 233
această audienţă, am O, luminate sultan,
cerut să fiu primit ca zise ea sultanului In-
să-mi iau rămas-bun şi diilor, Sindbad a conti-
mi-a fost acordată o nuat povestirea aventuri-
alta. Regele, la despăr- lor din ultima călătorie.
ţire, mi-a făcut un dar
foare bogat. M-am „După ce piraţii ne-
îmbarcat imediat, plănu- au luat tot şi ne-au dat
ind să mă întorc la nişte zdrenţe în locul
Bagdad; dar nu am avut hainelor noastre, ne-au
fericirea să ajung unde dus într-un oraş mare,
speram, căci Allah a îndepărtat, unde ne-au
hotărât altfel. vândut.

La trei sau patru Am ajuns în mâinile

zile de la plecare, am unui negustor bogat,
fost atacaţi de piraţi, care, imediat cum m-a
care au cucerit uşor cumpărat, m-a dus la el
vasul, cu atât mai mult acasă, unde mi-a dat de
cu cât nu exista nimeni mâncare şi mi-a dat nişte
în stare să se apere. straie curate de sclav.
Câţiva din echipaj au Câteva zile mai târziu,
vrut să opună rezistenţă, cum încă nu aflase cine
dar au plătit cu viaţa; eram, m-a întrebat dacă
eu şi ceilalţi care am nu ştiam vreo meserie. I-
avut prevederea să nu ne am răspuns, fără să-i
împotrivim, am fost fă- spun cine eram, că nu
cuţi robi. eram meşteşugar, ci
negustor şi că piraţii
care mă vânduseră îmi
luaseră tot ce aveam.
66
- Dar spune-mi, poţi soarele, am văzut apărând
trage cu arcul? o sumedenie. Am tras mai
multe săgeţi, în sfârşit,
I-am spus că făcusem a căzut unul la pământ.
exerciţii în tinereţe, Ceilalţi au fugit,
dar că nu uitasem nimic. lăsându-mi răgaz să-mi
Atunci mi-a dat un anunţ stăpânul de ceea ce
arc şi săgeţi, m-a urcat făcusem. În cinstea
pe spatele unui elefant, acestei veşti, mi-a
m-a dus într-o pădure oferit o masă bună, mi-a
foarte întinsă, care era lăudat priceperea şi m-a
la vreo câteva ore de apreciat. Apoi am mers
oraş. Ne-am afundat în împreună în pădure, unde
pădure şi, când a socotit am săpat o groapă unde am
că trebuia să ne oprim, pus elefantul doborât.
mi-a spus să cobor. Apoi, Stăpânul meu voia să se
mi-a arătat un copac întoarcă după ce putrezea
înalt: animalul, ca să-i ia
fildeşul să-l vândă.
- Urcă în copac şi trage
în elefanţii pe care îi Am mai vânat astfel
vei vedea trecând; vreme de două luni şi nu
fiindcă sunt mulţi în trecea zi să nu ucid
această pădure. Dacă vei vreunul. Nu mă aşezam
dobărî pe vreunul, anun- mereu la pândă în acelaşi
ţă-mă. copac, ci când într-unul,
când în altul. Într-o
După aceasta, mi-a dimineaţă, aşteptând so-
lăsat provizii, s-a sirea elefanţilor, am
întors în oraş şi eu am văzut cu mirare că, în
rămas în copac, la pândă, loc să treacă prin faţa
toată noaptea. mea, traversând pădurea,
ca de obicei, s-au oprit
Toată noaptea, nu am şi au venit către mine,
zărit niciunul, dar a făcând un zgomot teribil
doua zi, cum a răsărit şi în număr aşa de mare
67
că pământul se cutremura stare eram, credeam că
sub paşii lor. S-au visez. În fine, după ce
apropiat de copacul în am stat ceve timp întins
care mă urcasem, l-au acolo, nemaivăzând ele-
înconjurat cu toţii, cu fanţii, m-am ridicat şi
trompa întinsă şi cu am văzut că eram pe un
ochii aţintiţi asupra deal destul de întins,
mea. În faţa acestui acoperit de oseminte şi
spectacol uluitor, am de fildeş de elefanţi. Vă
rămas nemişcat, cuprins mărturisesc că acestea m-
de o asemenea groază, că au pus pe gânduri. Am
mi-au căzut din mână admirat instinctul aces-
arcul şi săgeţile. tor animale. Mi-am dat
seama că acolo era
Frica mea nu era cimitirul lor şi că mă
proastă. După ce m-au aduseseră acolo ca să mă
privit un timp, unul înveţe să nu-i mai vânez,
dintre cei mai mari să nu-i mai urmăresc, din
elefanţi a luat copacul moment ce n-o făceam de-
de trunchi cu trompa, l-a cât ca să pun mâna pe
scos din rădăcini şi l-a fildeş. Nu am stat pe
răsturnat la pământ. Am deal; m-am întors în oraş
căzut odată cu arborele, şi, după ce am mers o zi
dar animalul m-a luat cu şi o noapte, am ajuns
trompa şi m-a pus pe acasă la stăpânul meu. Nu
spatele său, unde stăteam m-am întâlnit cu niciun
mai mult mort decât viu, elefant pe drum, ceea ce
cu tolba agăţată de m-a făcut să cred că se
umeri. Apoi, s-a aşezat duseseră departe, în pă-
în fruntea celorlalţi, dure, pentru ca eu să fiu
care îl urmau ca o trupă liber să mă duc fără
şi m-a dus până într-un probleme pe acel deal.
loc unde, aşezându-mă pe
pământ, a plecat împreună De cum m-a zărit,
cu ceilalţi. Imaginaţi- stăpânul meu mi-a spus:
vă, dacă puteţi, în ce
68
- Sindbad, bietul de
tine, m-am frământat mult
pentru că nu ştiam ce ai
păţit. Am fost în pădure:
am găsit un copac scos
din rădăcini, un arc şi
săgeţi pe pământ, după ce
te-am căutat degeaba, am
fost disperat că nu te
voi mai vedea niciodată.
Te rog să-mi povesteşti
ce ţi s-a întâmplat. Prin
ce noroc mai eşti în
viaţă?
I-am potolit curiozi-
tatea; şi a doua zi am
mers amândoi pe deal,
unde a văzut cu bucurie
că ceea ce îi povestisem
era adevărat. Am încărcat
pe elefantul cu care
venisem tot fildeşul pe
care lam putut scoate şi,
la întoarcere, mi-a spus:
- Frate, pentru că nu te
mai pot numi sclav după
bucuria pe care mi-ai
făcut-o, descoperind ceva
ce mă va îmbogăţi, Allah
să-ţi dea numai bine şi
prosperitate. Declar în
faţa Lui că îţi redau
libertatea. Ţi-am ascuns
69
atâta timp ceea ce–ţi voi
spune acum.
Elefanţii din pădure
ne ucid în fiecare an o
mulţime de sclavi pe care
îi trimitem după fildeş.
Oricâte sfaturi le dăm,
mai devreme sau mai
târziu, cad pradă vicle-
niei acestor animale.
Allah te-a ferit de furia
lor şi nu te-a cruţat
decât pe tine. E o dovadă
că te iubeşte şi că are
nevoie de tine pe lume,
pentru binele pe care-l
poţi face. Mi-ai adus un
beneficiu nesperat: până
acum nu am putut lua
fildeş decât sacrifi-
cându-i pe sclavi; şi
iată că întreg oraşul se
va îmbogăţi datorită ţie.
Să nu crezi că socotesc o
răsplată libertatea pe
care ţi-am acordat-o; îţi
voi mai da şi nişte da-
ruri preţioase. Aş putea
să fac întreg oraşul să-
ţi dea bani, dar vreau să
mă bucur numai eu de
glorie.
La aceste vorbe, i-am
răspuns:
 - Stăpâne, Allah să Noaptea 234
vă aibă în pază!
Libertatea pe care mi-o Sindbad şi-a conti-
dai acoperă datoria faţă nuat povestea celei de-a
de mine, şi, drept şaptea călătorii.
răsplată pentru slujba cu „Vasele au ajuns, iar
care am avut fericirea să stăpânul meu, după ce l-
mă închin, nu cer decât a ales el însuşi pe cel
permisiunea să mă întorc pe care urma să mă îm-
în ţara mea. barc, l-a încărcat cu
- Ei bine, zise, vor fildeş, trecând jumătate
veni în curând vase după pe numele meu. Nu a uitat
fildeş. O să te trimit cu să-mi dea şi multe
unul din ele şi-ţi voi provizii, ba, mai mult,
plăti şi drumul. m-a obligat să primesc
cadouri de preţ şi nişte
I-am mulţumit din nou lucruri ciudate din acea
pentru că mă eliberase şi ţară.
pentru bunăvoinţa faţă de
mine. Am rămas la el, După ce i-am mulţumit
aşteptând vasul şi, în cât am putut pentru
acest timp, am fost de binefacerile sale, m-am
atâtea ori pe deal, că am îmbarcat. Am pornit şi
umplut prăvăliile cu fil- cum aventura care îmi
deş. Toţi negustorii din redase libertatea era
oraş au făcut curând extraordinară, mă tot
acelaşi lucru, pentru că gândeam la ea.
nu am putut păstra se- Ne-am oprit în nişte
cretul mult timp. insule, ca să luăm
La aceste cuvinte, provizii. Cum vasul
Şeherezada, văzând că se plecase dintr-un port
lumina, tăcu. Dar noaptea continental din Indii, am
următoare îi spuse abordat acolo şi, pentru
sultanului Indiilor. a ocoli pericolele ce ne
păşteau pe mare până la
70
Balsora, am descărcat
fildeşul meu, hotărât să-
mi continuu călătoria pe
uscat. Am luat mulţi bani
pe fildeş: am cumpărat pe
ei multe mărfuri rare, să
le dau cadou şi, când
bagajul a fost gata, m-am
alăturat unei caravane de
negustori. Am petrecut
mult timp pe drum şi am
suferit, dar înduram cu
răbdare, gândindu-mă că
nu mai aveam a mă teme
nici de furtuni, nici de
piraţi, nici de şerpi,
nici de vreun alt pericol
din cele care mă pândi-
seră.
Dar toate aceste os-
teneli au avut un
sfârşit; am ajuns cu
bucurie la Bagdad. Mai
întâi, m-am dus la calif,
ca să-i spun cum îi
purtasem solia. Califul
mi-a spus că fusese în-
grijorat, pentru că dura-
se cam mult călătoria
mea, dar că avusese mereu
speranţa că Allah nu mă
va părăsi. Când i-am
povestit aventura cu ele-
fanţii, a părut tare sur-
prins şi mai că nu-i
71
venea să mă creadă, dacă
nu m-ar fi ştiut de om
sincer şi cinstit.
Această povestire, ca şi
celelalte, i s-a părut a-
tât de ciudată, că i-a
poruncit unuia dintre se-
cretari să o scrie cu li-
tere de aur ca să fie
păstrată în camera tezau-
rului. Am plecat foarte
mulţumit de onoarea şi de
darurile pe care mi le-a
făcut, apoi, m-am consa-
crat cu totul familiei,
rudelor şi prietenilor.”
Astfel a sfârşit
Sindbad povestea celei
de-a şaptea – şi ultima –
călătorie; apoi, i-a spus
lui Hindbad:
- Ei bine, prietene, ai
auzit vreodată să mai fi
suferit cineva ca mine?
Ai auzit să mai fi fost
vreun muritor în asemenea
situaţii fără ieşire? Nu
este, oare, drept ca,
după atâta muncă, să mă
bucur de o viaţă bună şi
liniştită?
După ce Sindbad a
spus aceste lucruri,
Hindbad s-a apropiat de
el şi i-a spus, sărutân-
du-i mâna:

- Trebuie să recunosc,
domnule, că aţi trecut
prin primejdii înfioră-
toare. Suferinţele mele
nici nu se pot măsura cu
ale dumneavoastră: dacă
mă simt copleşit atunci
când trebuie să le îndur,
mă consolez imediat cu
puţinii bănuţi pe care îi
primesc. Meritaţi mai
mult decât o viaţă tihni-
tă, sunteţi demn de toate
bogăţiile pe care le a-
veţi pentru că ştiţi să
le folosiţi şi mai sun-
teţi şi atât de darnic.
Vă doresc să aveţi parte
de fericire până în
ceasul morţii.

Sindbad i-a mai dat o

sută de ţechini, l-a nu-
mit prietenul său, i-a
spus că nu trebuia să mai
fie hamal şi să vină
mereu la ospeţe la el
acasă; şi să-şi aducă
aminte toată viaţa de
Sindbad marinarul.

72