Sunteți pe pagina 1din 3

Ion Barbu – Arte poetice

Poartă

Suflete-n pătratul zilei se conjugă


Paşii lor sunt muzici, imnurile rugă
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.

Pe slujite vinuri firmitură-i astru.


Munţii-n Spirit, lucruri într-un pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceşi.

• Poarta - trecere spre o lume cerască, alunga spiritele rele; era văzută şi ca o
lume ideală a cunoaşterii carcasă a vieţii
• Sufletul - imaterialul care depăşeşte • Steaua - punctul înalt al cunoaşterii,
graniţele unei lumi limitate, cea centrul Universului
terestră, plecat în căutarea idealului, în • ”Muntele-n Spirit”- înaltul cunoaşterii,
alte sfere decât cele pământeşti, este poate fi şi un simbol sacru prin
cel care a fost înainte de material, se apropierea sa de cer
bucură de ipostaza privilegiată a
• Podul - simbolul trecerii, legătura
iniţiatului, capabil să pătrundă în
lumea cosmică a creaţiei dintre lumea pământescă şi cea
cerească; în credinţa islamică, intrarea
• Cifra patru - înfruntarea dintre bine şi în Rai era precedată de trecerea peste
rău, sacru şi profan / structura spaţială un pod, o probă decisivă: doar cei aleşi
a ordinii, integritatea, durabilitatea îl pot trece; deci lumea cerască, a
• Pătratul – simbolul stabilităţii, în cunoaşterii este accesibilă numai celor
natură el fiind reprezentat de cele patru iniţiaţi
puncte cardinale / baza piramidei, • Raiul - lumea absolută a cunoaşterii,
simbol al minţii închise, limitate pentru neiniţiaţi este un mister; el nu
• Muzicile, imnurile, ruga - rezonanţe poate fi ”divulgat” decât de cei aleşi,
sonore, alcătuind muzica paradisului iniţiaţi
• „... fumuri de iarbă de mare, / Vindecă • Îngerii – rol de justiţiari, ei pedepsesc
de noapte steaua-n tremurare” pe cei care încearcă să îşi depăşească
amintesc de vechi practici magice, în propria condiţie, prin dorinţa de a
lumea cerească şi astrele pot fi uneori descoperi acele ”raiuri”
bolnave • Sodoma – simbolul păcatului, a forţei
• Scoica - în tradiţia indiană şi tibetană, nimicitoare a acestuia, cu trimitere spre
sunetul scoicii avea puterea de a scena biblică a distrugerii cu foc şi
pucioasă a Sodomei şi a Gomorei,
oraşe unde sălăşluia păcatul

Aură

Mire, văzut ca femeia,


Cu părul spălat în volute,
De Mercur cumpănit, nu de Geea,
Căi lungi înapoi revolute.

La conul acesta de seară


Când sufletul meu a căzut
Si cald, aplecatul tău scut
Îl supse ca pata de ceară.

Crescut, între mâini ca de apă,


Ce lucru al tainei cercai?
Sub verdele lumilor plai
Arai o lumină mioapă.

• Aura - simbol al luminii sfinte, de lumină, această ”aură”/


sacralitate; lumea cunoaşterii ”căile lungi înapoi revolute”
este una sacră, iar pentru a reprezintă aceste trei etape
accede spre această lume, • Conul - un simbol al ascensiunii
spiritul omului trebuie să poarte materiei spre spirit, spre
aura iniţierii absolutul cunoaşterii; corelat cu
• Mire – supus ritualului nunţii şi simbolul piramidei semnifică
implicit al cunoaşterii; perfecţiunea
• Spălarea – purificare de ordin • Seara - o trecere spre somn –
interior vis, în final cunoaştere,
• Mercur – duh al inteligenţei, al revelaţie; dar prin obscuritatea ei
cercetării şi al cunoaşterii, poate provoca o cădere a
treaptă necesară în drumul spiritului care aspiră spre lumină
desăvârşirii sufletului; • Este cultivat un vis al absorbţiei
• Geea, Venera şi Mercur - cele în astral, sugerat în versurile ”
trei planete care despart Si cald, aplecatul tău scut / Îl
Pământul de Soare, trei etape pe supse ca pata de ceară” , este de
care sufletul trebuie să le asemenea şi ” o contopire
parcurgă pentru a atinge misterul extatică cu Divinitatea” ( T.
Vianu); prin urmare ” pata de • Mâinile – protecţia, spaţiul ideal
ceară” este sufletul, pe când creşterii
cosmosul, astralul iau forma • Taina –sacralitatea, dimensiunea
unui scut sacră a cunoaşterii, taina
• Apa - primordialul, întoarcerea supremă, absolutul
la originile de unde porneşte • Pentru neiniţiaţi, cunoaşterea nu
procesul de iniţiere este decât o perspectivă
• Creşterea - sensul iniţierii, al îndepărtată, o lumină palidă, ”
evoluţiei către o stare ideală mioapă”.
accederii spre absolut