Cromatografia de lichide de înaltă performanţă (HPLC)

Introducere
Cromatografia de lichide de înaltă performanţă (HPLC [112]) acoperă azi, în proporţie
aproximativ 80%, analiza substanţelor moleculare: organice, organo-metalice şi
anorganice inclusiv compuşii foarte polari sau labili termic pecum şi compuşii cu masă
moleculară ridicată (naturali sau sintetici). De aceea, împreună cu cromatografia de
gaze constituie un punct de sprijin important în analizele chimice moderne. Deşi
eficacitatea coloanelor nu o egalează încă pe cea din GC, prin faptul că se poate
modifica, pe lângă faza staţionară, şi faza mobilă, cromatografia de lichide (LC) face
posibile separări şi analize uneori imposibil de realizat prin alte tehnici. Cuplajul cu
spectrometria de masă a transformat, în ultimul timp, această metodă în principalul
mijloc de analiza a compuşilor moleculari naturali sausintetici, constituind unul din
pilonii pe care s-a dezvoltat biochimia şi biotehnologia modernă.

Metoda constituie o evoluţie a unei metode mai vechi, cromatografia pe coloană

clasică, care servea în primul rând la izolarea preparativă a compuşilor naturali. Prin
introducerea pompelor şi în consecinţă, lucrându-se la presiuni tot mai ridicate
(200atm), dezvoltarea unor faze staţionare performante, de dimensiuni tot mai mici
(recent constituite din granule de faze staţionare sferice, cu diametre 2-5µm), în
coloane tot mai scurte (3-10cm) s-a ajuns, începând cu anul 1969, la configuraţia
actuală (fig. 1). Se poate observa că din rezervoarele conţinând unul sau mai mulţi
solvenţi pompa (sau pompele), alimentează coloana cu eluent (de regulă un amestec de
doi sau mai mulţi solvenţi). În imediata vecinătate a coloanei se introduce proba,
automat, prin intermediul unui ventil cu by pass.
În coloana aflată într-o etuvă termostat, are loc separarea propriu-zisă. Efluentul
coloanei intră într-un detector de unde componentul, dacă este separat complet, poate fi
colectat şi izolat, cu ajutorul unui colector de fracţiuni. Semnalul este înregistrat fie cu
un înregistrator, fie direct în memoria unui calculator. În esenţă, un cromatograf analitic
HPLC are structura din fig. 2 unde nu s-a mai prezentat colectorul de fracţiuni,
interesant doar din punct de vedere preparativ. Se poate observa asemănarea cu GC
singura deosebire majoră constituind-o sursa de eluent - pompa.

Pompe pentru HPLC

Pompa este considerată una dintre cele mai importante componente ale HPLC deoarece
permite realizarea unui debit constant al eluentului prin întreg sistemul: injector,
coloană, detector mărind deosebit de mult viteza separării.

Într-un cromatograf de lichide pot exista una sau mai multe pompe, fiecare furnizând o
presiune care poate atinge 20mii kPa (cca. 200atm). Presiunea deosebită este necesară
deoarece coloana are o umplutură de fineţe mare şi, în lipsa presiunii, debitul ar fi
nepractic de mic.
Există în uz două tipuri principale de pompe, clasificate astfel în funcţie de debit:
pompe cu presiune constantă (şi debit variabil) şi pompe cu debit constant.
Pompele cu presiune constantă sunt mai simple (a se citi ieftine) şi nu prezintă pulsaţii
în funcţionare (care nu ar permite obţinerea unei linii de bază netede). Acestea, prezintă
dezavantajul că debitul trebuie frecvent modificat pentru a se menţine cât mai constant,
ceea ce la separări de durată pune probleme, deoarece prin obturarea coloanelor debitul
se modifică continuu. Se înţelege că orice modificare de debit (datorită viscozităţii sau
temperaturii eluentului şi a structurii umpluturii) afectează timpul de retenţie şi totodată
semnalul detectorilor, în majoritate sensibili la concentraţie.
Pompele cu debit constant nu mai prezintă dezavantajele de mai sus. De-a lungul
timpului s-au selecţionat două variante: pompele cu piston (alternative) şi pompele de
tip seringă (cu deplasare pozitivă).
La primele, cele mai utilizate, mişcarea du-te-vino a pistoanelor şi a supapelor cu bilă
permit o funcţionare indefinită dar presupun existenţa unor atenuatoare de pulsaţii -
dispozitive care să elimine micile variaţii de debit. Acestea constau dintr-o alternanţă
de mai multe rezistenţe, de exemplu tuburi subţiri şi capacităţi - care pot fi incinte cu
pereţi elastici, fie chiar manometre.
Pompele cu presiune constantă, asemănătoare cu o seringă dar având o capacitate mai
mare, pompează continuu pe toată durata separării, pistonul deplasându-se cu o viteză
liniară constantă dar după fiecare cursă este necesară oprirea debitului şi reumplerea cu
solvent a corpului pompei.
Deşi solvenţii utilizaţi se degazează pentru a se reduce efectele corozive ale oxigenului,
datorită presiunilor ridicate la care se lucrează, coroziunea este totuşi deosebită.
De aceea aceste pompe (corpul, cilindrii, garniturile şi supapele) se execută din
materiale rezistente la coroziune: safir, agat, teflon sau aliaje speciale.

Sisteme de introducere a probei

În cazul HPLC injecţia probei trebuie făcută într-un timp cât mai scurt, pentru a nu
deranja regimul dinamic al eluentului prin coloană şi detector. Dificultatea provine de
la
presiunea ridicată la care lucrează coloana (20mii kPa). Sistemul cel mai utilizat în
cromatografele de lichide este ventilul cu 6 căi, numit şi ventil de introducere a probei,
prevăzut cu bucle interschimbabile (fig. 3).

Deoarece eluentul aderă la pereţi, pentru completa îndepărtare a sa în momentul

alimentării buclei cu probă, este necesară injectarea prin buclă a unui volum de cel
puţin de trei ori volumul acesteia, înainte de comutarea pe analiză. Bucla lucrează în
două etape.
Etapa A (fig. 3-A) în care bucla este umplută cu probă cu ajutorul unei seringi sau în alt
mod. Apoi are loc comutarea pe analiză (fig. 3-B) când prin rotire cu 60°, în direcţia
acelor de ceasornic, manual sau automat, bucla este parcursă de eluentul de la pompă şi
conţinutul acesteia este antrenat în coloană. Volumul probelor pentru coloane obişnuite

(25cmx4.6mm) este de 10-50µl.

Evident aceste ventile sunt confecţionate din materiale rezistente la coroziune şi la
solvenţi (oţel inoxidabil, tantal, teflon etc).