CAP. I.

ONTOGENEZA SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos derivă din stratul ectodermal, care alături

de mezoderm şi endoderm se constituie deja din a 2-a săptămână
gestaţională.
Principalele faze ale ontogenezei cerebrale în perioada
embrionară cuprind în ordine succesivă:
1. neurulaţia
2. formarea veziculelor cerebrale (prozencefalizarea)
3. neurogeneza (maturaţia)

1. Neurulaţia (Figura: Neurulaţia) se produce din ziua 14 până în

ziua 30 de gestaţie(g) şi constă în formarea şi închiderea tubului
neural, care anterior plutea sub formă de placă neurală în lichidul
amniotic. Treptat, în săptămâna a 3-a placa neurală începe să se
lărgească şi să se invagineze înspre mezoderm şi endoderm,
pentru a se închide formând tubul neural. Defectele de neurulaţie
determină în patologie disrafiile (anencefalie, encefalocel,
meningo-cel, spina bifida etc.).

2. Începând din zilele 25-30 de gestaţie (g) şi continuând până în

zilele 80-90 gestaţionale, urmează faza de formare a emisferelor
cerebrale (prozencefalizarea) (Figura: Prozencefalizarea).
Înainte ca partea caudală să fie deplin dezvoltată, partea
anterioară a primei somite cervicale începe să se evagineze şi să
formeze flexiuni şi cavităţi, fiecare cu anumite semnificaţii în
dezvoltarea ulterioară. Iniţial se produc 3 evaginări: prozencefalul
(creierul anterior), mezencefalul (creierul mijlociu), şi
rombencefalul (creierul posterior). Cu timpul, pe părţile laterale
ale prozencefalului apar alte 2 evaginări - veziculele optice - din
care apoi se vor dezvolta nervii optici şi o parte din globii oculari.
În ziua 36, prozencefalul se divide în diencefal (posterior) şi
anterior in 2 vezicule telencefalice, care ulterior devin cele 2
emisfere cerebrale. Simultan se formează şi cavităţile

1
telencefalice, care pe parcurs formează ventriculii cerebrali. În
acelaşi timp cu divizarea creierului anterior (prozencefalul), se
divide şi cel posterior (rombencefalul) în 2 structuri: una
anterioară, constituind viitoarea punte şi cerebelul şi una
posterioară - viitorul bulb şi începutul măduvei spinării. Cavităţile
corespunzătoare devin ventriculul IV. Mezencefalul rămâne
neschimbat, din el dezvoltându-se pedunculii cerebrali şi lama
cvadrigeminală. Creşterea şi dezvoltarea continuă şi spre luna a
3-a. Concomitent, coarda spinală se extinde caudal, odată cu
dezvoltarea coloanei vertebrale. Agresiunile de orice tip sau
perturbarea acestei importante etape de

2
3
formare a sistemului nervos induce malformaţii morfologice
majore ca: holoprozencefalia, arinencefalia, agenezia de corp
calos etc.
3. Neurogeneza, care începe între săptămânile 8-10g şi
continuă şi după naştere, constă în proliferarea şi migrarea
neuronilor. Multiplicarea neuroblaştilor în zonele germinative
periventriculare din prima jumătate a sarcinii face ca stocul total
de neuroni să fie constituit definitiv spre 20 săptămâni de
gestaţie (excepţie fac neuronii granulari din cortexul cerebelos şi
din fascia dentată din hipocamp). La ultima lor mitoză neuronii
migrează de-a lungul unor ghizi gliali, conform unei determinări
genetice, pentru a constitui placa corticală. Ultimii neuroni care
migrează se aşează în partea cea mai externă, aşa încât straturile
externe ale cortexului se vor dezvolta mai târziu decât cele
profunde. Anomaliile din perioada neurogenezei pot produce

4
reducerea migrării (microencefalie, agirie, lisencefalie), dezordini
în locul ocupat de neuroni în cortexul cerebral (displazii celulare)
sau aglomerări în substanţă albă de neuroni care nu mai ajung la
locul lor predestinat din scoarţa cerebrală (heterotopii). În
perioada dintre lunile 3-9g (perioada fetală) sistemul nervos intră
într-o fază distinctă şi importantă de dezvoltare numită perioada
de maturaţie, care nu se încheie decât după câţiva ani de la
naştere. În luna a 3-a, sistemul nervos central (SNC) este deja
schiţat în structura sa generală. Deşi în formă rudimentară, există
toate componentele creierului, măduvei spinării şi a celor 2
organe de simţ - ochiul şi urechea, strâns legate de dezvoltarea
sistemului nervos. Ulterior apar conexiuni între ventriculii laterali,
ventriculul 3 se reduce în mărime şi se diferenţiază comisurile
interemisferice (corpul calos, trigonul şi comisura albă
anterioară). În a 2-a perioadă de maturaţie, care acoperă ultimele
20 săptămâni, se produce creşterea cerebrală, legată pe de o
parte de multiplicarea celulelor gliale, începutul mielinizării şi
creşterea prelungirilor celulare (axonii). Paralel se maturizează
sistemul enzimologic cerebral.

Macroscopic apar primele rudimente ale scizurilor care se

conturează net abia spre sfârşitul perioadei (luna 4g.- scizura
silviană, luna 5g.- scizura Rolando, luna 6g.- scizura calcarină şi
şanţurile principale ale lobilor frontal şi temporal). La sfârşitul
lunii 8g. sunt formaţi toţi lobii cerebrali.

La nivel microscopic, în perioada fetală începe un proces

foarte important pentru dezvoltarea sistemului nervos central
deoarece între procesul de mielinizare şi dezvoltarea funcţiilor
specifice SNC există un paralelism linear.

Mielinizarea este considerată principalul indicator al

maturizării sistemului nervos. Ea continuă şi după naştere (3 ani
1/2) după un program foarte strict înscris în genom. Astfel, există
o ordine a mielinizării diverselor fascicule, cele ascendente fiind
mielinizate înaintea celor descendente. Mielinizarea este
precedată de o marcată proliferare a celulelor gliale care
sintetizează mielina (oligodendroglia). Se constituie o adevărată
unitate funcţională neuron – nevroglie. Mielinizarea începe de la
structurile mai vechi filogenetic şi se termină la ultimele apărute
pe scara evoluţiei. Având în vedere că structura creierului este, în
mare, formată în perioada fetală, aspectele patologice ce se

5
produc în această perioadă de dezvoltare rezultă în special din
procese distructive, ischemice sau infecţioase şi nu realmente
malformative.

În perioada postnatală, începând de la naştere se

consideră că macroscopic emisferele cerebrale sunt bine
conturate, dar procesul de maturare continuă chiar într-un ritm
mai accentuat. Maturarea este un proces complex şi de durată
mare, aspect specific ontogenezei umane. Pentru funcţiile
neurologice maturarea se încheie în jurul vârstei de 10 ani, iar
pentru funcţiile psihice în jurul vârstei de 14 - 16 ani. Astfel,
greutatea creierului la nou-născut este de 320 - 340g, ajungând la
greutatea adultului (1300-1450g) abia la 12- 15 ani; aspectul
exterior al creierului ajunge să fie comparabil cu al adultului abia
la 1,5 ani. Cerebelul se maturizează mai târziu, ajungând ca la
vârsta adultă abia la 7 - 10 ani. Neuronii existenţi deja în formulă
completă de la naştere (14 - 22 miliarde) se maturizează şi ei în
continuare (corpul celular, prelungirile neuronale, sinapsele),
realizând circuite tot mai complexe. Celulele gliale se dezvoltă în
primele 6 luni postnatal (în special în luna a 6-a) şi ajung la
maturitate funcţională în jurul vârstei de 2 - 3 ani. Treptat apar
noi sinapse, neuronii se interconectează, realizând o reţea vastă
de "complexe funcţionale" care integrează progresiv, pe etape
diferitele funcţii motorii sau psihice.
La naştere sistemul nervos nu este total dezvoltat
funcţional, asigurând doar funcţiile de supravieţuire localizate în
trunchiul cerebral (nou-născutul este o fiinţă subcorticală, dar în
plin proces maturaţional - Evans 1987 citat de V. Foişoreanu
1998). Treptat, se achiziţionează noi funcţii ce duc spre o
corticalizare progresivă care implică unirea structurilor vechi cu
cele noi şi o ierarhizare funcţională, cu o subordonare a
structurilor inferioare faţă de cele superioare.
Trebuie ştiut faptul că întregul proces de maturare nu are
loc decât sub influenţa stimulilor din mediul extern care trebuie
însă să intervină într-o perioadă bine determinată pentru fiecare
structură în parte denumită "perioadă critică", de unde
importanţa cunoaşterii dezvoltării sistemului nervos uman.