Sunteți pe pagina 1din 25

1

Tulburarea reactiv de ataament Ataamentul



n linii mari, ataamentul este o legtur emoional de lung durat cu un anumit individ.
Conceptul de ataament i, implicit tulburrile sale, nu pot fi nelese dect cunoscnd mecanismul prin care
acesta apare i se dezvolt. n relaiile primare de ngrijire, att mama ct i copilul sunt parteneri activi n formarea
ataamentului, astfel apare i se dezvolt relaia afectiv copil-mam i mam-copil; copil-familie i familie-copil.
Copiii construiesc reprezentri mentale ale relaiilor de ataament, observndu-i prinii, i nsuesc i
construiesc aceleai modele de comportament, pe care le vor aplica propriilor lor copii. Aceste modele lucrative ale self-
ului tind s se perpetueze, n ciuda influenelor specifice pentru schimbare, i devin tendine stabile interpersonale, care
rezist n timp.
Chiar de la natere, din primele zile de via, copilul este prins n legturile de ataament care se creaz
ntre el i prini, n special ntre el i mam. Aceasta este prima form de interaciune social. De aceea, formele timpurii
de ataament au implicaii ulterioare n dezvoltarea ataamentului n decursul anilor.
La nivel comportamental, ataamentul se manifest prin comportamente observabile, adic bebeluul caut
proximitatea aa-numitei figura de ataament de referin, care este printele sau persoana cea mai apropiat care se
ocup de ngrijirea lui.
La nivel biologic, ataamentul poate fi studiat din punct de vedere biochimic pe de o parte, si din punct de vedere
neuro-anatomic pe de alt parte. La nivel biochimic, responsabile cu ataamentul sunt dou peptide mici, oxitocina i
vasopresina, care sunt produse n nucleii supraoptic i paraventriculari ai hipotalamusului i care sunt eliberate de
neuronii magnocelulari care se proiecteaz n pituitare posterioar, unde vor fi descrcate n fluxul sangvin.
La nivel cognitiv, copilul are un model de lucru intern, adic un model al relaiilor cu persoanele apropiate elaborat n
baza rspunsului primit de copil de la persoana de referin. Aceste reprezentri se dezvolt o dat
cu dezvoltareacopilului, ducnd la noi modaliti de nelegere i raportare la realitate, remodelnd astfel reprezentrile
timpurii legate de securitate / insecuritate ale copilului.
Tulburrile de ataament se caracterizeaz printr-un patern de comportamente de ataament disfuncionale i
necorespunztoare ontogenetic, n care copilul caut rar/deloc figura de ataament preferenial, pentru confort, suport,
protecie.
Tulburarea reactiv de ataament, recunoscut att de ICD-10 (WHO, 1992) ct i de DSM-IV (1987), este una
din tulburrile cele mai grave de ataament. Ea se poate instala n urma unei traume, (abuzuri asupra copilului) sau a
unui atasament ntrerupt (copilul a fost neglijat sau persoanele care s-au ocupat de ngrijirea lui s-au schimbat frecvent),
n primii trei ani de via ai copilului.
De asemenea, aceast tulburare se poate instala i n urma aciunii altor factori cum sunt: decesul unui printe,
separarea copilului de figura de ataament, adopia, spitalizarea copilului, abuzul de substane al printelui sau chiar
adopia/naterea unui alt copil. La copiii care sufer de aceast tulburare lipsete contactul vizual, prezint
comportamente distructive fa de ei nii, fa de ceilali i fa de obiecte, sunt predispui la accidentri frecvente, au
afeciune nediscriminativ fa de persoanele strine, dau dovad de cruzime fa de animale, agreaz minciuna i furtul,
au dificulti de nvare, au probleme cu alimentaia, au probleme cu limbajul, se angajeaz n relaii defectuoase cu ali
copii, deseori nu i controleaz impulsurile i sunt hiperactivi, pun ntrebri persistente care sunt lipsite de sens.
Tratamentul tulburrii reactive de ataament este multimodal i implic psihoterapie, medicaie i educaie
despre aceast tulburare. Poate fi necesar implicarea unei echipe medicale i de ngrijiri n sntatea mental cu
experien n tulburrile de ataament. Tratamentul include att copilul, ct i printele sau ngrijitorul.
Scopurile tratamentului sunt oferirea unui mediu sigur i stabil i ajutarea copilului s dezvolte interaciuni
pozitive cu prinii sau ngrijitorii. De asemenea, tratamentul poate s creasc stima de sine a copilului i s
mbunteasc relaiile cu copiii de aceeai vrst.
2

Terapia prin joc, n special n prezena ngrijitoarei primare, pot ajuta copilul i ngrijitoarea s-i exprime nevoile
emoionale, temerile, anxietile n contextul de joc. ngrijitoarea poate deveni mai sensibil la problemele cu care se
confrunt copilul, care trebuie s nceap s nvee cum s-i exprime emoiile n cuvinte.
Trebuie susinute eforturile medicale i psihosociale, care s nlture posibilitatea apariiei factorilor favorizani i anume
apariia neglijrii, a ngrijirii neadecvate, grosolane, a abuzului fizic, etc.
Pe lng acestea, ar fi de recomandat prinilor / ngrijitorilor unor copii care sufer de aceast tulburare s urmeze
cursuri de nvare a abilitilor parentale, eventual implicarea acesteia ntr-un grup de suport cu prini (ngrijitori) care se
confrunt cu aceleai probleme.


Tulburarea reactiva de atasament

Introducere
Sus
Tulburarea reactiva de atasament este o afectiune rara, dar severa in care copiii nu
stabilesc legaturi sanatoase cu parintii sau persoanele de ingrijire. Copiii cu tulburare
reactiva de atasament de cele mai multe ori au fost neglijati sau abuzati in copilaria
mica, au trecut prin mai multe familii adoptive sau provin din orfelinate unde nevoile lor
emotionale nu au fost implinite.
Deoarece nevoile lor de baza pentru afectiune, alinare si stimulare nu au fost satisfacute,
acesti copii nu au invatat cum sa realizeze un atasament plin de afectiune cu alti oameni.
Ei nu pot primi sau oferi afectiune.

Tulburarea reactiva de atasament este deseori controversata. Atat diagnosticul cat si tratamentul sunt dificile, iar parintii
sunt deseori tulburati si depasiti de situatia de a ingriji un copil care nu raspunde la afectiune. Unele metode de tratament
neconventionale au fost asociate cu moartea unor copii, de aici aparand noi controverse. In ciuda tuturor acestor probleme
tratamentul psihiatric ii poate ajuta pe acesti copii sa aiba o viata implinita si sa dezvolte relatii stabile.

Cuprins articol
1. Introducere
2. Semne si simptome
3. Cauze
4. Factorii de risc
5. Consult de specialitate
6. Diagnostic
7. Complicatii
8. Tratament
9. Prevenire
10. Abilitati de "coping"

Semne si simptome
Sus
Tulburarea reactiva de atasament prezinte doua tipuri: tipul inhibat si tipul dezinhibat. In timp ce unii copii pot avea
simptomele unui singur tip, exista si copii care prezinte simptome ale ambelor forme.

3

Tipul inhibat

In tulburarea de atasament de tip inhibat, copiii evita a forma relatii si atasamente cu aproape oricine. Acest lucru se
intampla cand sugarul nu are sansa de a dezvolta atasament cu nici o persoana de ingrijire.

Semnele si simptomele tipului inhibat pot include:
- nu raspunde afectiunii oferite de parinti sau alti ingrijitori
- evita contactul vizual
- pare sa caute contactul, dar apoi intoarce capul
- dificultati in a fi alinat
- prefera sa se joace singur
- evita contactul fizic
- nu reuseste sa stabileasca contact cu alte persoane
- pare sa fie tot timpul in garda sau ingrijorat
- se implica in comportamente de autolinistire.

Tipul dezinhibat

In tulburarea de atasament de tip dezinhibat, copiii formeaza atasamente nepotrivite si superficiale cu aproape orice
persoana, inclusiv cu strainii. Acest lucru se poate intampla cand sugarul are multe persoane de ingrijire sau schimba
frecvent persoana care il ingrijeste.

Semnele si simptomele tipului dezinhibat pot include:
- deseori merge dupa straini, in loc sa dezvolte teama de straini
- cauta alinare din partea strainilor
- solicita mai mult ajutor decat are nevoie in rezolvarea sarcinilor
- comportament copilaros inadecvat
- pare nerabdator.

De retinut!

Nu toti specialistii sunt de acord cu aceste semne si simptome ale tulburarii reactive de atasament. Unii terapeuti folosesc
chestionare ce contin numeroase semne si simptome nespecifice care merg mult mai departe decat definitia internationala
a acestei tulburari.

Cauze
Sus
Majoritatea copiilor sunt rezilienti in mod natural, si chiar si cei care au fost neglijati, au trait in orfelinate sau au avut mai
multi ingrijitori dezvolta relatii sanatoase si legaturi puternice. Nu se stie de ce unii sugari si copii dezvolta tulburare
reactiva de atasament. Dar mai multe teorii ale atasamentului pot explica unele procese emotionale care sunt implicate in
aparitia acestei tulburari.
Teoria traditionala a atasamentului spune ca pentru a se simti in siguranta si a dezvolta incredere copilul are nevoie de un
mediu stabil si afectuos. Nevoile lor de baza, emotionale si fizice, trebuiesc satisfacute in mod constant. Mai mult,
interactiunea cu sugarii trebuie sa fie afectuoasa si pozitiva, nu severa sau negativa.
Spre exemplu, cand un sugar plange, nevoia sa de hrana sau schimbarea scutecului trebuie satisfacuta prompt impreuna cu
un schimb emotional care poate include contact vizual, zambet si mangaieri.

Un sugar caruia i se da biberonul sa se hraneasca singur sau al carui scutec este schimbat mecanic, fara un cuvant bun si o
expresie faciala calda se poate simti respins si nesigur. Cand aceste lucruri se petrec in mod repetat, sugarul invata ca nu
se poate baza pe adult pentru ingrijire si afectiune. Astfel sugarul devine dificil si neatasat. Bebelusii care cauta alinare la
persoana care ii ingrijeste si primesc ostilitate si abuz devin confuzi - isi doresc apropierea, dar apoi o refuza de teama sa
nu fie respinsi sau raniti.
Unele teorii ale atasamentului sugereaza ca interactiunile emotionale dintre sugari si persoanele care ii ingrijesc
4

modeleaza dezvoltarea neurologica a creierului. Acestea afirma ca interactiunile determina formarea de sinapse la nivelul
creierului care vor influenta personalitatea copilului si formarea de relatii de-a lungul vietii. La sugarii care nu sunt
ingrijiti cu dragoste, aceste retele neuronale nu se formeaza adecvat, determinand aparitia problemelor de atasament.

Factorii de risc
Sus
Tulburarea reactiva de atasament este considerata o afectiune rara. Totusi, nu exista date statistice despre aceasta
afectiune; poate afecta orice copil. Prin definitie, tulburarea reactiva de atasament debuteaza inaintea varstei de 5 ani, desi
radacinile sale sunt in perioada de sugar.
Factori care pot creste riscul de aparitie al acestei tulburari sunt:
- cresterea intr-un orfelinat
- ingrijirea de tip institutional
- schimbarea frecventa a familiei adoptive sau a ingrijitorilor
- parintii fara experienta
- spitalizarea prelungita
- saracia extrema
- abuzul fizic, sexual sau emotional
- mutarea fortata dintr-o familie care neglijeaza sau abuzeaza copilul
- trauma familiala semnificativa, cum ar fi decesul sau divortul
- depresia postpartum la mamele sugarilor
- parintii care au o boala mintala, probleme de control al maniei sau abuz de alcool sau droguri.

Consult de specialitate
Sus
In cazul suspicionarii acestei afectiuni sau daca nu se dezvolta o legatura stransa intre parinte si copil, se recomanda
consult medical si evaluarea psihologica.
Acest lucru se impune daca:
- copilul prefera sa nu fie tinut in brate
- de obicei ii place sa se joace singur
- nu cauta contactul fizic
- isi evita mama sau alta persoana de ingrijire
- prefera sa mearga dupa straini
- nu pare interesat de mama sau de persoana care il ingrijeste.

Diagnostic
Sus
Sunt necesare un consult medical si o evaluare psihologica pentru a diagnostica tulburarea reactiva de atasament.
Tulburarea poate fi asemanatoare cu alte afectiuni: autism, tulburari de dezvoltare, fobia sociala, tulburarea de conduita
si ADHD. De fapt, un copil cu tulburare reactiva de atasament poate avea si o alta afectiune.

O evaluare completa si atenta include:
- comportamentul sugarului sau al copilului de-a lungul timpului
- exemple de comportament in situatii deferite
- relatia copilului cu parintii sau ingrijitorii, dar si cu alte persoane cum ar fi alti membri ai familiei, copii de aceeasi
varsta, profesori
- situatia familiala
- stilul educational si abilitatile de parinte ale parintilor sau persoanei de ingrijire.
Pentru a se putea pune diagnosticul de tulburare reactiva de atasament, copilul trebuie sa indeplineasca niste criterii. Cele
mai importante criterii de diagnostic ale tulburarii reactive de atasament sunt:
5

- relatii sociale tulburate sau nepotrivite din punct de vedere al dezvoltarii aparute inainte de varsta de 5 ani
- esecul in a raspunde sau initia interactiuni sociale, sau este nepotrivit de prietenos si familiar cu strainii
- esecul ingrijirii timpurii in a-i satisface copilului nevoile emotionale de afectiune si siguranta, esecul in ingrijirea
timpurie de a satisface nevoile fizice ale copilului, sau schimbarea frecventa a figurii principale de ingrijire.

Complicatii
Sus
Fara tratament de specialitate, dezvoltarea sociala si emotionala a copilului cu tulburare reactiva de atasament poate fi
afectata permanent.
Complicatiile si conditiile coexistente includ:
- intarzieri in dezvoltare
- malnutritie
- probleme de alimentatie
- intarzieri in crestere
- probleme relationale in perioada de adult
- depresie
- anxietate
- somaj sau schimbarea frecventa a locului de munca
- probleme scolare
- agresivitate
- comportament sexual nepotrivit
- lipsa empatiei
- probleme de temperament sau manie
- probleme de relationare cu copiii de aceeasi varsta.

Tratament
Sus
Tratamentul tulburarii reactive de atasament este multimodal si implica psihoterapie, medicatie si educatie despre aceasta
tulburare. Poate fi necesara implicarea unei echipe medicale si de ingrijiri in sanatatea mentala cu experienta in tulburarile
de atasament. Tratamentul include atat copilul cat si parintele sau ingrijitorul.
Scopurile tratamentului sunt oferirea unui mediu sigur si stabil si ajutarea copilului sa dezvolte interactiuni pozitive cu
parintii sau ingrijitorii. De asemeni, tratamentul poate sa creasca stima de sine a copilului si sa imbunatateasca relatiile cu
cei de-o varsta.

Nu exista un tratament standard pentru tulburarea reactiva de atasament. Totusi, deseori include:
- psihoterapie individuala
- terapie recreationala sau terapie ocupationala
- terapie de familie
- educarea parintilor si a ingrijitorilor despre aceasta tulburare
- cursuri de invatare a abilitatilor parentale
- medicatie pentru alte conditii medicale care pot fi prezente: depresie, anxietate sau hiperactivitate
- spitalizare pentru copiii cu probleme mai serioase sau care prezinta risc de a se autoleza
- servicii de educatie speciala.

Deoarece simptomele tulburarii reactive de atasament pot dura mai multi ani, tratamentul poate fi pe termen lung. Parintii
sau ingrijitorii pot cauta tratament profesional sau consiliere pentru ei sau pentru alti membrii ai familiei, pentru a-i ajuta
sa se descurce cu stresul determinat de copilul cu tulburare de atasament.

Tratamente neconventionale

Exista cateva tratamente neconventionale care sunt controversate mai ales dupa decesul catorva copii, deces atribuit
6

acestor metode. Acestea includ: re-nasterea, comprimarea sau tratamentul prin imbratisare si de multe ori implica
restrictionare fizica. Comunitatea stiintifica le considera periculoase si fara eficacitate dovedita.

Prevenire
Sus
Desi nu se stie sigur daca aceasta tulburare poate fi prevenita, exista cateva cai de reducere a aparitiei ei:
- daca copilul a trait in orfelinat sau in familii adoptive, se recomanda educarea acestuia despre atasament si dezvoltarea
abilitatilor specifice pentru a ajuta copilul sa formeze atasament
- daca parintele nu are experienta in cresterea sugarilor sau a copiilor, se recomanda sa urmeze cursuri sau sa lucreze
voluntar cu copii astfel incat sa invete cum sa interactioneze si sa ingrijeasca intr-o maniera afectuoasa
- implicarea activa cu sugarii si copiii din ingrijire in jocul cu ei, vorbirea cu ei, realizarea contactului vizual si a
zambetului, spre exemplu
- intelegerea comportamentului copilului, cum ar fi tipurile diferite de plans, astfel incat sa-i poata fi satisfacute nevoile
repede si eficient
- oferirea de interactiuni calde si afectuoase copilului in timpul mesei, baitei sau al schimbarii scutecului
- invatarea copiilor despre cum sa-si exprime emotiile in cuvinte
- se recomanda ca adultii cu tulburare de atasament sa solicite ajutor specializat. Acest ajutor poate preveni aparitia
problemelor de atasament la copiii acestora care altfel ar avea si ei risc.

Abilitati de "coping"
Sus
Pentru parintele sau ingrijitorul unui copil cu tulburare reactiva de atasament este usor sa devina manios, frustrat, poate
simti ca acesta nu-l iubeste - si uneori ii poate fi greu sa-si iubeasca copilul.
Sfaturi pentru parinti:
- implicarea intr-un grup de suport cu parinti sau ingrijitori care se confrunta cu aceeasi problema
- gasirea de persoane care pot supraveghea copilul pentru ca parintele sa aiba momente de liniste si relaxare, mai ales
cand situatia devine critica
- solicitarea de ajutor medical de urgenta daca copilul devine violent
- mentinerea contactelor sociale si a prieteniilor
- constientizarea ca sentimentele ambivalente pe care le poate simti parintele la un moment dat sunt normale
- rezervarea de timp pentru activitati placute sau sport
- daca copilul a fost adoptat se recomanda ajutorul agentiei de adoptii pentru informatii despre atasament


7

Atasamentul si dezvoltarea copilului

atasament dezvoltare protectie
Autor: Psiholog Dan Parvu


Atasamentul este o puternica forma de legatura afectiva si exista in forma embrionara inca de la nou nascut.
Conform teoriei atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu responsabilitati de ingrijire, indiferent de
felul in care sunt tratati.
Copilul se naste cu un set de tipare de comportament caracteristice speciei om. Scopul atasamentului este obtinera si
pastrarea sigurantei. Aceasta siguranta inseamna la inceput supravietuire urmand ca mai apoi sa se rafineze si sa capete
noi intelesuri mai indepartate desupravietuirea imediata.
In copilarie, atasamentul se formeaza initial fata de parinti urmand ca mai apoi sa se dezvolte in cursul adolescentei si a
restului existentei prin intermediul unor legaturi noi.
Capacitatea de a acorda si de a cauta protectie este una din principalele caracteristici ale unei functionari sanatoase. In
mod asemanator, capacitatea copilului de a fi deschis spre nou, de a explora izvoraste tot din legaturile afective
securizante din mica copilarie pentru inceput si copilarie si adolescenta mai apoi. Desigur ca este de preferat ca
tratamentul sa fie adecvat, ca ingrijirea sa fie completata de un comportament de atasament si copilul sa se simta
suficient de securizat incat sa poata explora lumea din jur pornind de la o baza sigura. Asta presupune din partea
copilului sa interiorizeze mama, sa o conserve in el. Nu este insa necesar ca mama (sau persoana care ofera ingrijire) sa
faca tot ceea ce este omeneste cu putinta pentru a oferi maximum de siguranta, grija si atentie. O mama buna este aceea
care ofera suficient copilului incat acesta sa dezvolte un atasament securizant. Alfel spus, o mama buna este aceea care
este suficient de buna pentru copilul ei. Atasamentul copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa in
unele conditii atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia. Asa se si intampla adesea cu copii
abandonati, institutionalizati sau adoptati.
In mod didactic, sunt deosebite trei feluri de atasament: securizant, angoasant ambivalent si evitant.
Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea parintilor. El stie ca parintii vor fi langa
el si il vor sustine in cazul in care va avea probleme. De aceea copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa
incerce lucruri noi.
Atasamentul angoasat ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur pe protectia si disponibilitatea
parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se agata si cere atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea
externa si se arata angoasat. Aceasta se datoreaza faptului ca uneori parintele este disponibil uneori nu. Cel mai adesea
parintele se foloseste de amenintarea cu separatia sau abandonul in scop didactic.
Atasamentul evitant presupune o lipsa de incredere in faptul ca atunci cand va cere ingrijiri va si gasi ba din contra,
crede ca va fi respins. Se intampla adesea ca aceste persoane odata ajunse mature vor avea un fals Eu, si nu se vor
bucura de dragoste si sprijin din partea celorlalti. In primul rand pentru ca nu vor cauta aceste lucruri. Rejectile repetate
sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma intr-o persoana izolata, ostila sau chiar antisociala.

Parintii care ofera atentie, ingrijire si o siguranta stabila copilului vor sadi in copii lor un atasament securizant. Parintii care
sunt imprevizibili, transmit duble mesaje, sunt agresivi sau indiferenti fata de copii lor vor determina la copii forme de
atasament nesecurizant. Studiile au aratat ca o schema de atasament odata pusa la punct este foarte probabil ca va
persista. S-a constat de asemenea ca tipul de atasament al adultului influenteaza comportamentul de atasament al
copilului. Astfel, se pot trage concluzii asupra modului in care sunt ingrijiti si tratati copii dar si asupra parintilor din tipul de
8

atasament al copilului. Contrar parerii generale, conditiile socioeconomice si factorii culturali influenteaza atasamentul
copilului doar daca ating capacitatea parintilor de a acorda siguranta si protectie copilului.
John Bowlby (1907 1990) psihiatru si psihanalist britanic, acorda mare importanta realitatii sociale si a modului in care
este educat copilul. Notiunile pe care a pus mare accent sunt: atasament, separare, pierdere.
Iin urma unor studii asupra copiilor in dificultate (abandon sau fara camin) a tras o serie de concluzii asupra carentelor
materne si a profilaxiei psihozelor..A avut o influenta majora asupra cartei mondiale a copilului mai ales in ceea ce
priveste relatia afectiva constanta cu parintele de obicei mama
Atasamentul: Concept fundamental in intelegerea copiilor nostri

atasamentul intelegerea fundamental concept copiilor
Autor: Psiholog Cezara Dasu


Atasamentul este un sistem cerebral innascut. Prin evolutia sa, influenteaza si organizeaza in raport cu persoanele care
ofera grija:
motivatia
sistemul emotional
imaginea de sine
Care este functia atasamentului?
Sistemul de atasament determina un copil sa se apropie de adult pentru a stabili o comunicare.
La nivelul sau bazal, atasamentul are rolul de a asigura supravietuirea copiluluiintr-o perioada in care el nu isi poate
purta singur de grija.

La nivel psihic, atasamentul stabileste o relatie interpersonala care are rol de reglare, organizare, securizare a emotiilor
copilului prin intermediul functiilor mult mai dezvoltate ale adultului.

Atasamentul creeaza fundamentul pentru dezvoltarea mentala ulterioara, protejand copilul de posibile pericole.
Cand apare atasamentul?
Atasamentul incepe sa se formeze in jurul varstei de opt luni si se manifesta prin frica de straini ca urmare a
comportamentului de discriminare si se mentine si la adulti.
Reprezentarea despre atasament
Atasamentul faciliteaza dezvoltarea unei reprezentari a copilului despre parinte/ingrijitor care asigura o continuitate
relationala psihica si in absenta fizica a parintelui, creeaza asteptari bazate pe experienta anterioara.
Rolul figurii de atasament
Prin procesul de atasare, figura de atasament va reprezenta pentru copil o baza sigura de confort fizic si psihic, de
calmare si reasigurare. Pornind de la aceasta baza copilul poate sa inceapa explorarea mediului si se poate intoarce la
ea stiind ca va fi bine primit.
Palierele atasamentului
Din punctul de vedere al teoriei atasamentului copilul functioneaza pe doua paliere: unul dominat de sistemul explorator,
celalalt dominat de sistemul de atasament. Adica, atunci cand apare o problema in cursul explorarii (de ordin intern,
fiziologic: foame, somn sau de ordin extern, teama) se activeaza sistemul de atasament si copilul se va apropia cat va
9

avea nevoie de figura de atasament pentru a-i fi satisfacute nevoile. Aceasta se intampla in cazul ideal, al
atasamentului securizant.
Atasamentul insecurizant se va reflecta prin perturbari vizibile la nivelul celor doua sisteme: fie explorator, copilul
necautand ca parintele sa ii satisfaca nevoile, fie la nivelul proximitatii, copilul nepornind in explorare.
Evaluarea atasamentului
A fost dezvoltat un sistem foarte eficient de evaluare a atasamentului. Acesta urmareste interactiunea dintre copil si
parinte, modul de reactie la intrarea si iesirea parintelului, la intrarea si iesirea unei persoane straine. Sunt o serie de
indicatori in acest context care arata daca este un atasament securizant sau insecurizant, precum si motivul pentru care
acel atasament nu este securizant.

Factori de risc versus factori de protectie
Studiile au demonstrat ca atasamentul constituie un factor de risc sau de protectie pentru tulburari ulterioare. Atasamentul
poate contribui la cresterea sau ameliorarea factorilor de risc.

Asadar, atasamentul joaca un rol foarte important in dezvoltarile manifestarilor psihopatologice ale copilului sau adultului
si intelegerea lui contribuie la identificarea strategiilor necesare de interventie asupra tulburarilor.
Pentru a dezvolta o tulburare este nevoie de mai multe conditii. Chiar atunci cand tulburarile au la origine un mecanism
genetic sau biochimic, expresia tulburarii este mediata de alti factori biologici sau de mediu. Desi este putin probabil ca
doar atasamentul insecurizant sa conduca spre o tulburare prezenta lui cu siguranta ii va spori probabilitatea.
Factorii de risc au influente diferite in functie de perioada de dezvoltare cand actioneaza. Atasamentul securizant este
foarte important in dezvoltarea timpurie, de exemplu. Teoria atasamentului afirma ca atasamentul securizant in primii ani
de viata va scade riscul dezvoltarii unei tulburari in cazul expunerii ulterioare la situatii cu potential traumatic.
Dar daca un copil dezvolta timpuriu un atasement insecurizant, nu se stie la ce varsta reabilitarea acelei relatii sau
inlocuirea cu o figura de atasament securizanta va contracara efectele insecuritatii in cazul unei dezadaptari ulterioare.
Spre deosebire de factorii de risc, factorii de protectie sunt cei care reduc probabilitatea unei tulburari in conditii de risc.
Factorii de protectie sunt:
caracteristicile individuale
calitatea relatiilor
factorii de mediu
Atasamentul securizant intra la categoria calitatii relatiilor si se exprima fie direct, prin descresterea disfunctionalitatii, fie
indirect prin prevenirea dezadaptarii.

Dezvoltarea atasamentului mama-copil in perioada 0 6 luni
Posted on December 3, 2010 by Marina
Inca din primele clipe de viata relatia mama-copil are un mare impact asupra dezvoltarii armonioase a copilului. Odata cu
nasterea copilului rolul femeii devenite mama se schimba si este definitoriu in cresterea copilului. Modul in care nou
nascutul este primit in lume de propria mama are o deosebita importanta in dezvoltarea fizica si psihica a acestuia.
La nastere nou-nascutul este dornic de atingere, de contact si prima persoana care poate oferi toate acestea este Mama.
Insa nevoile copilului difera de la o perioada la alta si de aceea este important sa oferim copilului ceea ce are nevoie
specific pentru fiecare perioada in parte.
Venirea nou-nascutului pe lume intr-un mediu dorit are o mare influenta asupra dezvoltarii psihice in special in perioada
de pana la 6 luni. In aceasta perioada copilul are grija de propriile nevoi prin mecansimele sale de supravietuire.
10

Avand in vedere ca si pentru mama este un proces de schimbare major prin care nevoile sale trec pe planul doi
adaptarea in aceasta perioada este foarte importanta sa fie sustinuta si de ceilalti membrii ai familiei. Pentru copil mama
este singura constanta din viata lui, este unica persoana care reprezinta siguranta si protectie pentru el, aspecte
esentiale in aceasta perioada a vietii pentru asigurarea unei dezvoltari armonioase. Este o perioada in care contactul
vizual, atingerea sub forma de imbratisari, mesajele de acceptare neconditionata sunt foarte importante fiind singurul mod
de comunicare al copilului.
Tocmai din acest motiv este importanta ca mama sa invete sa fie disponibila pentru copil in orice moment. Este o
perioada foarte dificila pentru mama pentru ca tot sistemul ei de valori si prioritati capata noi sensuri. Toate lucrurile care
pareau importante pana la aparitia copilului incep sa decada din drepturi si mama trebuie sa fie in contact cu nevoile
copilului si ale ei tocmai pentru a putea gestiona cat mai bine aceasta situatie si a se bucura de unicitatea ei. Daca pana
la acest moment pentru unele femei era important sa fie curat in casa, sa nu existe rufe necalcate, sa fie o mancare noua
cu care sa-si rasfete sotul, toate acestea se vor schimba in momentul in care devin mame. Situatia este cu atat mai
dificila cu cat ele isi doresc sa pastreze aceste lucruri in viata lor si este o lupta continua in a gestiona toate acestea l a fel
de bine si a avea grija si de un copil. Aici este momentul in care mamicile trebuie sa se intrebe: Ce este mai important
acum? Copilul sau celelalte lucruri? Iar decizia trebuie sa fie luata avand in vedere nevoile copilului si ale mamei.
Pentru a intelege nevoile copilului este esential sa cunoasteti rolurile pe care le au parintii dar si copilul in diferite etape
ale dezvoltarii copilului.
Astfel, in prima perioada de viata de pana la 6 luni, copilul trebuie:
sa solicite ajutor atunci cand are nevoie, orice schimbare cat de mica in jurul copilului il va determina sa planga,
sa planga pentru a se asigura ca ii sunt auzite nevoile de siguranta, foame, comfort. Plansul este singurul mod in care
copilul mic poate solicita ajutor. El nu stie sa ceara, sau sa spuna te rog frumos. Plansul este prima forma de
exprimare a furiei (emotie cu care ne nastem) si are rolul de a ne ajuta sa comunicam schimbarile care apar in viata
noastra. Este cea care ne va da ulterior energia pentru a gasi solutii in problemele de zi cu zi. Este important ca
mamele sa nu se sperie ci sa ofere copilului timpul necesar pentru a-l intelege si a-i explica ceea ce se intampla.
sa accepte atingerea celor din jur, copilul va fi bucuros sa fie atins, imbratisat este modul in care descopera ce
inseamna sa fii iubit si ce este fericirea, bucuria;
sa accepte dragostea care i se ofera, sa li se vorbeasca cu tandrete si sa fie iubiti pentru ca exista asa cum sunt,
chiar daca e fata desi buncii sau chiar tatal isi doreau baiat, chiar daca ochii nu sunt asa cum si doreau bunicii;
sa stabileasca relatii emotionale cu adultii.
Copilul trebuie sa se simta iubit in cadrul familiei, sa se simta protejat si incurajat de catre membrii familiei. Doar asa
copilul va reusi sa creasca si sa se adapteze la mediul inconjurator.
De asemeni, pentru dezvoltarea atasamentului si parintii au cateva roluri pe care trebuie sa le indeplineasca cu prioritate
in aceasta perioada:
Sa asigure grija constanta si necondictionata, ori de cate ori este nevoie copilului i se va asigura comfortul pentru
nevoile sale;
11

Sa gandeasca pentru copil cand este necesar, in timp ce ii urmareste dezvoltarea pe etape;
Sa foloseasca atingerea, imbratisarea, comunicarea verbala, cantatul si intuitia pentru a decide cand si cum trebuie
ajutat copilul;
Sa asigure siguranta si incredere, protectie, in special fata de persoanele pe care copilul nu le accepta usor,
Sa solicite ajutor de specialitate atunci cand nu sunt siguri cum sa rezolve nevoile copilului.
Imaginati-va, ca adult cum va simtiti, ce temeri incercati, ce nesiguranta exista cand mergeti singuri intr-un loc total nou
fara un ghid sau o harta.apoi ganditi-va ca voi sunteti ghidul sau harta propriului vostru copil in calatoria vietii. Nu v-ati
dori sa ii faceti acest inceput de calatorie cat mai minunat, sa invete sa se bucure de ceea ce va intalni si va experimenta,
sa aiba incredere, suport si sprijin de la cei dragi?


Dezvoltarea atasamentului mama-copil in perioada 6-18 luni
Posted on January 5, 2011 by Marina
Dupa primele 6 luni de viata copilul si-a dezvoltat mult experienta perceptiva si senzoriala pe care o va folosi pentru a se
adapta continuu la mediul extern. Aceasta perioada, cunoscuta si ca perioada a cunoasterii, se caracterizeaza prin
investigarea mediului odata cu dezvoltarea miscarilor de orientare si a mersului. Unii autori sunt de parere ca tot in
aceasta perioada copilul incepe sa dezvolte si sentimentul de frica care se alatura celor doua sentimente cu care copilul
s-a nascut (sentimentele de fericire si de furie), ca urmare a dezvoltarii mersului, experimentand pentru prima data
senzatia de nesiguranta. In aceasta perioada si rolul parintilor este mai mult concentrat pe oferirea de suport si sustinerea
copilului in explorarea mediului inconjurator cu toate experientle necesare unei cresteri normale. Este foarte important ca
in momentele de dificultate pentru copil parintele sa-l sustina si sa-l ghideze pentru finalizarea actiunii indiferent de
rezultatul acesteia si sa nu ii interzica copilului sa experimenteze sau, si mai rau, sa execute parintele in locul copilului
pentru ca acesta sa nu se chinuie
In aceasta a doua etapa copilul are rolul de a se asigura ca ii vor fi indeplinite nevoile insa va fi mai mult orientat spre:
Explorarea si investigarea mediului extern;
Dezvoltarea capacitatilor senzoriale utilizand toate simturile (senzatiile de contact, de distanta si de echilibru), este
recomandat parintilor sa intervina pentru mentinerea echilibrului copilului in zona lombara prin protejarea spatelui
copilului cu mana. Aceasta sustinere ii va oferi copilului confort si incredere in timpul oricarei activitati, chiar si in
momentele de panica sau tristete.
Semnalarea nevoilor avand incredere si in ceilalti si in el pentru indeplinirea acestora;
Solicitarea ajutorului din partea celorlalti in momentele de nesiguranta, continuand astfel formarea unui atasament cu
parintii. Parintii vor fi in preajma copilului pentru a oferi ajutorul ori de cate ori este solicitat de copil si nu vor executa
ei activitatile in momentele de nesiguranta ale copilului. Copilul are nevoie de foarte mult exercitiu pentru a reusi o
miscare, si de aceea el va fi incurajat sa reuseasca prin prezenta parintelui si ajutorul acestuia in momentele dificile.
Dezvoltarea initiativei, copilul va initia o serie de actiuni pentru a cunoaste mediul. Aceste actiuni nu trebuie sa fie
neaparat si finalizate insa parintii vor sustine aceste initiative si se vor asigura de protectia copilului in momentele
dificile si periculoase pentru santatatea copilului.
Intelegerea existentei optiunilor in rezolvarea problemelor, copilul va observa ca nu toate problemele, activitatile
initiate se pot rezolva la fel de usor. Un motiv in plus ca parintele sa nu execute/finalizeze actiunile incepute de copil.
12

In aceasta etapa a vietii copilul trebuie incurajat sa exploreze si sa experimenteze, in acelasi timp avand confortul ca este
protejat si iubit de parinti. Trebuie sa i se ofere multa disponibilitate din partea celor dragi astfel incat sa i se permita
neconditionat sa-si foloseasca toate simturile atunci cand exploreaza mediul. Copilul va fi incurajat sa fie activ si sa
prezinte interes pentru orice activitate.
De asemeni, rolul parintilor in asigurarea unei cresteri armonioase in perioada de la 6 luni la 18 luni va fi acela de:
A incuraja copilul sa fie activ si sa initieze activitatile specifice pentru aceasta perioada. Curiozitatea copilului trebuie
stimulata, numai in acest mod parintele va incuraja dezvoltarea abilitatilor copilului.
A asigura un mediu sigur astfel incat sa protejeze copilul de posibilele vatamari. Aceasta nu presupune ca rolul
parintelui este sa interzica copilului anumite actiuni pe care el le considera periculoase ci sa asigure un mediu pe care
copilul sa il poata explora, fara obiecte sau situatii care sa ii puna viata in pericol. La fel de important este si modul
cum i se comunica copilului situatiile sau comportamentele pe care parintele le considera ca fiind periculoase. Cei
mai multi parinti interzic anumite actiuni ale copilului din cauza fricii pe care parintii o resimt pentru viata propriului
copilului insa de cele mai multe ori mesajul este de interdictie pentru copil si acesta nu va mai actiona. De exemplu:
i grija sa nu cazi! sau Da-te jos ca o sa cazi! aceste mesaje sunt de oprire a actiunii. Recomandat ar fi ca
parintii sa sublinieze a cui este frica in acel moment, de exemplu : As vrea sa te dai jos pentru ca mie imi este
frica sa nu cazi copilul va intelege ca exista o optiune pentru el in a actiona si ca frica de pericol este a parintelui
sau care ii poarta de grija.
A fi disponibil si a raspunde la activitatile initiate de copil si de a asculta copilul in special cand acesta face eforturi sa
exprime ceva;
A spune mai mult DA decat NU.
A oferi feedback la toate comportamentele copilului;
A oferi incurajari si dragoste prin imbratisari si atingere fizica. Comunicarea non-verbala este cea care are cea mai
mare semnificatie pentru copil, iar atingerea are un rol foarte important in dezvoltarea atasamentului dintre
mama/parinte si copil.
Asa cum am vazut si in prima perioada, disponibilitatea parintilor pentru copii joaca rolul cel mai important in dezvoltarea
atasamentului. Mai mult, aceasta perioada este unica in viata fiecarui copil si trebuie tratata ca atare. Pentru multi parinti
toate acestea trebuie exersate, asemeni copilului. Chiar daca nu veti reusi de fiecare data nu trebuie sa va descurajati, cu
siguranta faceti lucruile mai bine decat ati fost invatat iar dorinta de a oferi ce este mai bun pentru copilul dumneavostra
va va ajuta sa o luati de la capat de fiecare data.

Dezvoltarea relatiei parinte copil in perioada de la 3 ani la 6 ani

Daca in perioada anterioara copilul s-a adaptat si a dezvoltat relationarea in special cu membrii familiei, in perioada de la
3 ani la 6 ani parintii au oportunitatea sa ii ajute pe cei mici la integrarea sociala. Limbajul cunoaste o dezvoltare
deosebita prin expunerea la mediul social si la relationare din care asimileaza modele de viata ce ajuta la integrarea
sociala. Iar implicarea copilului in activitati casnice precum si integrarea in colectivitate il vor ajuta sa-si dezvolte
capacitatile de cunoastere, explorare si intelegerea mediului extern. Copilul intelege ca mediul extern nu se reduce doar
13

la propriile trairi si sentimente si solicitand informatii despre lume, despre sine, descoperindu-si propriul corp, va invata
deosebirea dintre el si ceilalti si va dezvolta noi modalitati de a relationa cu fiecare.
Ca urmare a dezvoltarii sale copilul devine mai puternic, ceea ce ii permite dezvoltarea autonomiei ce se exprima
printr-un episod de negativism ce se caracterizeaza prin dorinta de a atrage atentia, a bravadei si o oarecare opozitie
fata de adult. Se pot observa comportamente diferite in medii diferite. Astfel copilul se poate comporta relaxat,
disponibil acasa si rasfatat si nervos la gradinita sau invers. Aceste comportamente sunt dependente de modul in
care copilul se simte in relatia cu persoanele din mediul respectiv.
Si in conduitele alimentare se pot observa modificari, pofta de mancare a copilului intre 4 si 5 ani fiind diminuata.
Cauzele pot fi determinate fie de lipsa de varietate a alimentatiei, fie de disconfortul afectiv resimitit de copil care
influenteaza direct apetitul alimentar.
Copilul in aceasta perioada invata sa separe fantezia de realitate. El descopera ca prin imaginatie se poate transpune
in orice situatie, chiar si intr-una fantastica dar ca in realitate situatiile si actiunile intreprinse sunt mai restranse si nu
au semnificatia asteptata.
Pentru consolidarea comportamentelor dorite, parintele sau adultul are rolul de a oferi suport si intelegere copilului in:
a explora mediul si propriile nevoi, de a pune intrebari despre orice;
a avea capacitatea sa se opuna si sa se simta respectat si iubit in acelasi timp, sa isi poate exprima sentimentele fara
retineri;
a invata consecintele unui comportament si responsabilitatile care ii revin;
a-l ajuta sa inteleaga ca poate fi puternic si cand cere ajutor. A invata ca a fi autonom nu inseamna sa fi independent
ci inseamna sa ai capacitatea de a vedea ce ajutor ai nevoie si de a-l cere;
a incuraja fantezia si in acelasi timp stabilind limite clare intre fantezie si realitate.
Parintii trebuie sa raspunda corespunzator comportamentelor copiilor, fie ele negative sau pozitive, si sa recunoasca
orice reusita sau progres al acestora.
Este important sa intelegem ca modelele comportamentale ale parintilor sunt insusite de copil prin imitatie si invatare ca,
ulterior, ele sa fie reproduse iar prin repetare, sa se transforme in deprinderi comportamentale si sa-si puna amprenta in
formarea personalitatii copilului. Iata de ce Aschia nu sare departe de trunchi.



14

Influenta stilului de atasament in structurarea personalitatii
Prof. dr. Doina COSMAN,
Dr. Minodora MANEA,
Catedra de Psihologie Clinica si Sanatate Mintala,
Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca

Introducere
Cercetari mai vechi focalizate pe analiza atasamentului, precum si integrari recente ale datelor legate de
dezvoltarea socio-cognitiva atrag atentia asupra faptului ca influentele socio-culturale incep sa isi faca simtita
prezenta asupra individului inca de timpuriu. Iar intrebarea nu mai este daca experientele primilor ani de viata isi
pun amprenta asupra personalitatii viitoare, ci in ce fel isi exercita influenta si care sunt procesele ce mediaza
aceasta relatie. Cercetarile actuale incearca sa stabileasca in ce mod interactiunile timpurii au impact asupra
reprezentarilor propriei persoane sau a reprezentarilor celorlalti. Astfel, legatura dintre atasamentul timpuriu,
memoria autobiografica, dezvoltarea conceptului de sine, implicit a personalitatii in totalitatea ei si mecanismele
de coping se situeaza la interfata trasaturii innascute de personalitate si capacitatea de ajustarereajustare
sociala.
Teoria atasamentului are o importanta fundamentala pentru intelegerea tulburarilor grave ale
personalitatii. Cercetatori precum Safran si Segal (1990), Liotti (1991), dar si Carlo Perris (1988, 1989, 1991) i-au
semnalat importanta din perspectiva dezvoltarii vulnerabilitatii individuale in raport cu tulburari
psihopatologice precum: schizofrenia, depresia si tulburarile de personalitate.

In ceea ce priveste geneza unei tulburari a personalitatii, este necesar sa se ia in consideratie atat
diferentele temperamentale deja prezente la nastere determinate genetic, precum si unul din factorii care
contribuie la conditionarea calitatii interactiunilor psiho-sociale cum ar fi stilul de atasament. Variatiile gradului
in care sunt prezente la nas- tere dimensiuni de temperament precum cautarea noutatii, evitarea monotoniei,
agresivitatea contribuie la influentarea calitatii tranzactiilor dintre copil si aceia care-l ingrijesc, in definitiv a
stilului de atasament. Hay (1980) a precizat ca un atasament sigur este o preachizitie fundamentala a invatarii.
Acest cercetator a afirmat ca pana si urmarirea figurii de atasament are functia de a facilita invatarea.
Atasamentul devine astfel o prerechizita obligatorie a procesului de invatare, deci a dobandirii caracterului, a
doua dimensiune majora a personalitatii achizitionata prin invatare.

Conceptiile bazate pe teoria atasamentului tratate amplu in lucrarile grupului lui Guidano, Liotti si Reda
(Guidano si Liotti, 1983; Reda, 1986; Guidano, 1987; Liotti, 1991) permit, pe baza analizei tipului de atasament,
sa se faca predictii asupra principalelor caracteristici ale tulburarii de personalitate ce se vor intalni mai tarziu in
viata adulta.

Structurarea atasamentului
John Bowlby s-a desprins foarte repede de conceptia motivatiilor umane centrata pe gratificarea
pulsiunilor primare dezvoltata de Freud si, utilizand o abordare etologica, a fost preocupat sa demonstreze ca
atasamentul la o figura principala este un proces independent si primar, ce reprezinta o caracteristica universala
a primatelor, inclusiv omul, si ca este prezenta chiar si la specii inferioare. Dupa John Bowlby, atasamentul este o
clasa de comportamente sociale cu o functie specifica proprie, care este in mod esential aceea de a putea
mentine proximitatea cu o alta fiinta a propriei specii considerate mai puternice si in masura sa protejeze.
15

Nevoia de atasament face parte din necesitatile de baza ale fiintei umane, este innascuta si are drept scop
supravietuirea. Interactiunea genotipului cu factorii de mediu: stimuli, persoana de referinta si nisa de protectie
duc la formarea matricei primare de atasament.
Nisa securizanta s-ar defini prin asigurarea unui spatiu in care nivelul de stres perceput de copil e
minimum si prin faptul ca-i permite o explorare interesanta, stimulativa, cu stimuli pozitivi, interesanti pentru
constituirea unei matrice de atasament sigur. Prin repetari si experiente succesive, se structureaza scheme
comportamentale, care asigura formarea unui sistem coerent, cu semnificatii clare pentru partenerii in actiune,
generand la copil un tip de atasament sigur.

Absenta fizica a persoanei care acorda ingrijiri sau incoerenta si inconsistenta stimulilor,
impredictibilitatea cu care il invadeaza sau il lasa in asteptare, oscilatiile de intensitate imprevizibile ale
stimulilor, bruschetea manipularilor sau absenta oricarei atingeri creeaza un haos in interpretari care nu lasa loc
sistematizarilor si decodarilor necesare si ca urmare vor conduce la formarea unei matrice de atasament nesigur
sau dezorganizat. O precizare importanta a lui Bowlby este ca dezvoltarea atasamentului si vicisitudinile sale
succesive presupun prin definitie o diada adultcopil aflata in interactiune. Pentru crearea unui sistem de
atasament, cei doi parteneri trebuie sa participe activ in acest sistem intr-un mod comprehensibil unul pentru
altul.
Interactiunea, necesitand acordaj afectiv la inceput mai ales din partea adultului, presupune integritatea
senzoriala a celor doi (comunicare din priviri, atingeri, pozitii confortabile in contact strans, recunoastere
reciproca prin mirosuri, gusturi), care, legate de prezenta reconfortanta, dau sensul imparta- sirii (sharing).
Astfel, adultul gase ste pentru copil, explica, traduce, decodeaza semnificatia mediului complex, redandu-i
copilului informatia procesata de cele mai multe ori prin comunicare non-verbala dintr-un sistem senzorial in
altul. Asa isi reprezinta sugarul lumea in semnificatia ei pentru fiinta sa in acea conjunctura in prezenta si
proximitatea celuilalt, care devine investit cu incredere sau suspiciune, prin suprapunere cu propriile trairi. Un
adult, el insu si cu un sistem de atasament sigur dobandit in interactiune cu proprii parinti intr-o nisa stabila, are
toate sansele sa transmita acela si tip de atasament copilului.

Modele internalizate de reprezentare a atasamentului
Conform lui Bowlby, in primul an de viata, un copil, prin experientele timpurii cu persoanele de ingrijire,
dezvolta o reprezentare mintala a sinelui si a figurilor de atasament ce raman destul de stabile in timp. Modelele
internalizate de reprezentare a sinelui si a celorlalti au scopul de a organiza si procesa informatii referitoare la
ata- sament si de a planifica actiunile viitoare. In etapele urmatoare, reprezentarea atasamentului de copilul mic
devine fundamentul dezvoltarii personalitatii sale.
Bazat pe modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, copilul mic si, mai tarziu, prescolarul,
scolarul, adolescentul si adultul dezvolta expectante despre sine si altii ca fiind dorit sau nedorit, demn de
ingrijiri si protectie din partea altora, disponibili sau indisponibili spre a i-o oferi.

Modelul internalizat de reprezentare a atasamentului mama-copil constituie doar o prima etapa, fiinta
umana orientandu-se spre un sistem individual, caracterizat printr-o reglare interna a sinelui atat la nivel
cognitiv, cat si emotional. Reglarea emotionala, atat la nivel intrapsihic, cat si interpersonal, reprezinta o
achizitie fundamentala a dezvoltarii psihologice a copilului. Emotiile joaca un rol important pentru a ajuta la
evaluarea mediului inconjurator, a disponibilitatii figurilor de atasament si, nu in ultimul rand, in a mentine un
sens al sigurantei interioare. Aceste functii de reglare opereaza pe doua niveluri:
» la un nivel de baza al emotiilor, precum teama si disconfortul, activeaza sistemul de atasament si
comunica mamei/persoanei de ingrijire nevoia copilului de protectie si confort;
16

» la un nivel mai inalt, emotiile asigura copilului feed-back-uri despre incercarile sale reusite de a obtine
confort si de a mentine o relatie, cu un celalalt semnificativ pentru sine.

Tipuri de atasament la copil si adult

Central in teoria lui Bowlby este conceptul de comportament relativ la atasament (attachment
behavior), studiat apoi in profunzime de alti cercetatori cu ajutorul unei strategii de observare particulare
dezvoltate de Mary Ainsworth (Ainsworth si altii, 1978; Main&Weston, 1982).
Un avantaj al focalizarii acestui tip de comportament consta in faptul ca el este usor de observat si
cuantificat si ca, in acelasi timp, se poate acorda cu usurinta atentie atat comportamentelor ce releva cautarea
proximitatii, cat si acelora ce releva opusul (evitarea proximitatii).
Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei atasamentului, a elaborat bine cunoscutul experiment
Strange Situation prin care se pot observa modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, formate
deja la 1 an/1 an si jumatate. Aceasta procedura supune copilul la sapte situatii a cate trei minute, total 21 de
minute, urmarind interactiunile, respectiv atitudinea dintre cei doi parteneri ai diadei, mama si copilul, in
conditii de stres prin schimbare de mediu si in prezenta unei persoane nefamiliare copilului. Camera in care
decurge experimentul este un mediu nou, straniu pentru copil si, in acelasi timp, este un mediu interesant, plin
de jucarii, de noutati interesante de explorat.

Comportamentul copilului este cotat de cercetatori in faza de reuniune cu mama care l-a lasat 3 minute cu
o persoana straina si a revenit, ca apoi sa il lase din nou singur pentru 3 minute, urmand sa revina mama dupa
alte 3 minute. In acest experiment, atentia se concentreaza asupra comportamentului manifestat de copil in toate
episoadele, pentru a vedea daca acesta se simte mai bine in prezenta mamei. In urma acestui experiment devenit
clasic, se pot descrie urmatoarele tipuri de atasament:
1. Copilul atasat sigur: Este suparat cand mama pleaca lasandu-l in acest loc strain, dar la intoarcerea mamei
cauta proximitatea ei si accepta confortul care i se ofera. De asemenea, poate fi putin afectat de plecarea mamei,
dar la revenire ii adreseaza un zambet sau ii cauta privirea si se lasa mangaiat.
2. Copilul cu atasament nesigur
- anxios-evitant: Este nesigur in explorare, se desprinde greu de mama, este rezervat si timid, la plecarea mamei
se calmeaza greu, dupa reintalnire, desi se lasa luat in brate, pastreaza o mica bariera (fie o mana, un cot) intre
corpul mamei si al sau fiind vigilent, conform experientelor anterioare.
- anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu exploreaza mediul sau o face inconstant, la plecarea mamei este
inconsolabil, iar la intoarcerea ei nu se lasa luat in brate, ci se zbate, se loveste incercand sa scape, fuge
departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie sa transmita toata nefericirea acumulata,
de teama ca nu este inteles corect in incercarile lui de a face fata stresului.
- ambivalent: Copilul este anxios dupa despartirea de mama; este afectat in timpul separarii; ambivalent, cand
cauta si evita simultan contactul cu mama.
3. Copilul cu atasament dezorganizat: Exploreaza mediul haotic, fara scop. La plecarea mamei, se lasa
consolat de persoane straine, prezinta un comportament adeziv sau indiferent, atat fata de straini, cat si fata de
parinte, nu pare sa diferentieze persoanele familiare de cele straine sau pare indiferent fata de tot sau toate.
Acesti copii se pare ca au o istorie in care nu s-au putut atasa de nici un adult semnificativ, fie prin absenta fizica
a acestuia, fie ca nu era disponibil (boala, alcoolism, depresie), existand pentru acesti copii un risc extrem de
inalt in personogeneza, cat si pentru psihopatologie sau o existenta marginala.

Mary Main extinde perspectiva teoriei atasamentului studiind istoria de viata a adultului cu referire la sistemul de
17

atasament (figura principala si figurile secundare de atasament), incercand sa determine o corespondenta intre
tipurile de atasament descrise in mica copilarie si comportamentele adultului posibil manifeste in intimitate, in
cuplul cu partenerul de sex opus, dar mai ales in cele cu proprii copii. Interviul de Atasament al Adultului (The
Adult Attachment Interview, AAI), dezvoltat de Nancy Kaplan si Mary Main, cere individului sa reflecteze asupra
relatiilor de atasament precoce si asupra experientelor acestuia in acest sens. Pe baza acestui interviu putem
descrie urmatoarele tipuri de atasament la adult, corelate cu tipurile de atasament din mica copilarie si respectiv
tipul de atasament care se poate dezvolta la copiii acestor adulti:
1. Adultul atasat autonom
- In copilarie a fost atasat sigur, a dobandit un grad de independenta, autonomizare, poate descrie coerent
experientele proprii de atasament, chiar daca sunt dureroase. Este capabil de realizarea cu usurinta a proceselor
de adaptare.
- Detasare, fiind increzator in unicitatea si forta cuplului si a capacitatilor fiecaruia de a reface echilibrul
temporar pierdut. Poate descrie dificultati cu parintii, inclusiv traume sau abandon, dar isi mentine o inteleapta
balanta in integrarea trecutului cu experientele sale actuale.
- In relatia cu copilul prezinta incredere in sine ce-i permite creativitate, flexibilitate in aceasta relatie. Calmeaza
si reconforteaza partenerul (copilul etc.) intr-o relatie de placere impartasita, imprimand copilului un atasament
sigur, iar partenerului adult, securizare.
2. Adultul cu atasament dezinteresat (indiferent)
- In copilarie corespunde unui atasament ambivalent (evitant), presupune experiente amprentate de teama. Este
inflexibil si evitant (decat sa raneasca din nou, mai bine pretinde ca nu e interesat de acea relatie, in care este
sigur ca va esua din nou si acest lucru i se pare de netolerat).
- Idealizeaza relatia cu parintii, este incoerent si inconsistent in relatarea amintirilor despre copilarie, persista
obsesiv in afirmatiile standard pozitive despre rolurile parentale. Tinde sa idealizeze copilaria, descriind-o ca
sigura, minunata, dar imaginile evocate nu constituie suportul pentru protectie si ingrijire, care, de fapt,
reprezinta portretul actual idealizat al persoanei in cauza.
3. Adultul cu atasament preocupat:
- In copilarie corespunde unui atasament anxios rezistent, este invadat de amintiri dureroase in care relateaza
drama inconstantei, incoerenta experientelor micii copilarii;
- Interactioneaza imprevizibil la stari de frustrare, cu agresivitate, manie, iar histrionismul posibil are un patetism
greu de confundat. Nu are structurat un sistem de atasament anume in care sa poata avea totala incredere, fiind
suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau imaginar de relatie al persoanei iubite. Se chinuie pe sine si pe altii
cautand dovezi, niciodata suficiente.
- Devine astfel abuziv in relatiile de intimitate sau va imita modelul propriilor parinti, transmitand in acest fel un
sistem de atasament nesigur anxios copilului.
4. Adultul cu atasament dezorganizat (cu doliu si traume nerezolvate):
- corespunde in copilarie atasamentului dezorganizat; este impredictibil si dezorganizat in relatii; face experiente
nerealiste. Speculeaza fara suport. Este un dezadaptat, potential adictiv la alcool si drog, aflandu-se aproape in
imposibilitatea de a-si asuma rolul de partener de cuplu sau parental;
- in mod predictibil se poate afirma ca isi expune copilul la abuz sau neglijare. In cazul neinterventiei determina
un atasament dezorganizat si la copil;
- important de precizat este faptul ca o interventie de specialitate poate modifica, redirectiona tipul de
atasament, cu conditia ca interventia sa aiba loc inainte de varsta de 5 ani a copilului (deoarece la varsta adulta
interventia nu poate schimba tipul primar de atasament, dar poate fi eficienta la persoanele cu potential cognitiv
nealterat, care sunt dispuse la acceptarea unui suport, obtinandu-se un comportament fata de copil asemanator
atasamentului sigur autonom).
18



Beneficiile atasamentului sigur

Atasamentul sigur reflecta increderea pe care copiii o au in relatiile cu persoanele de ingrijire. Copiii cu
relatii de atasament sigure vor profita la maximum de oportunitatile din viata, vor fi apreciati de colegi, vor avea
capacitati de lider si abilitati sociale si vor fi mai increzatori in ei decat alti copii.
De fapt, atasamentul sigur asigura posibilitatea de a-si defini limitele propriei stari de confort afectiv, a le
face cunoscute celor din jur, a cauta mentinerea in aceste limite acceptabile a propriei fiinte, ceea ce inseamna a
avea bariere sanatoase care pot functiona ca baza pentru legaturi sanatoase, stare de echilibru cu propria
persoana si cu ceilalti.
Intr-un studiu realizat de Cowan, Cohn si Pearson (1996) s-a observat ca interactiunile maritale si stilurile
parentale sunt corelate cu nivelul de intelegere a experientelor de atasament. Cercetatorii au gasit ca un istoric
al atasamentului sigur legat de tata este predictiv pentru un comportament extrovertit al copilului, in timp ce un
atasament sigur doar fata de mama va indica comportamente introvertite.

Repercusiunile atasamentului nesigur
Copiii cu atasament anxios, anxios rezistent si dezorganizat se indreapta pe un drum plin de probleme si
conflicte al propriilor relatii atat ca si copii, cat si ca adulti. Modelele internalizate de reprezentare a relatiilor
timpurii formeaza modul in care individul interactioneaza cu lumea (Sroufe, Carlson, Levy&Egeland, 1999). Astfel,
copiii cu atasament anxios vor fi mai dependenti, cei cu atasament anxios rezistent vor fi cei mai dificili prieteni,
cu manifestari rautacioase si manipulatorii, iar cei descrisi ca dezorganizati vor fi narcisi sti si incompetenti sau
dificil de inteles din punct de vedere social (candidati la o patologie de tip tulburare de personalitate borderline -
Sroufe, 2000).

Rolul stilului de atasament in structurarea personalitatii
In abordarea etiopatogenetica a tulburarilor de personalitate astazi se discuta de implicarea mai multor
factori. In mod deosebit, mai multi cercetatori subliniaza ideea potrivit careia modelele operationale
disfunctionale relevate de acesti pacienti s-au dezvoltat adesea intr-un context de atasament nesigur. Tocmai de
aceea disfunctionalitatea unor astfel de tulburari apare ca deosebit de evidenta in contextul relatiilor
interpersonale, care sunt intotdeauna interpretate de subiect impotriva fondului schemelor interpersonale
incorporate.
Tulburarile de personalitate, cel mai frecvent luate in discutie, in al caror istoric de dezvoltare se discuta
de tulburarea de atasament ca element important al vulnerabilitatii sunt tulburarea de personalitate borderline,
histrionic, narcisic, dependent, obsesiv-compulsiv.
Conform teoriei vulnerabilitate-stres in psihiatria contemporana, persoanele diagnosticate cu tulburare de
personalitate sunt considerate vulnerabile intrucat prezinta in primul rand o vulnerabilitate de fond - tulburarea
de personalitate per se -, vulnerabilitate augmentata de cele mai multe ori de vulnerabilitatea de mediu
(reducerea retelei de suport social, pierderea unor statute si roluri sociale, stresori psiho- sociali cumulati).
Aceasta vulnerabilitate de fond numita tulburare de personalitate ar putea fi compensata prin factori protectori
socio-familiali (de exemplu, conferirea de roluri sociale care sa conduca la cresterea stimei de sine, dezvoltarea
unor abilitati de coping la stresori - Lazarescu, 1994).
Din perspectiva psihodinamica s-a vorbit de prezenta mecanismelor de aparare imature la indivizii cu
tulburari de personalitate, ce contribuie la lipsa lor de responsabilitate, tendinta de a da vina pe altii (Miclea,
1997). In contextul unei noi conceptii asupra inconstientului, sistematizarea biaxiala a mecanismelor de coping
19

din perspectiva paradigmei cognitiviste ofera un cadru conceptual care salveaza cate ceva din teoria psihanalitica
asupra mecanismelor de aparare. Termenul de coping - sinonim cu mecanism de adaptare, mecanism de
gestiune a stresului - reprezinta toate modalitatile de a face fata stresului pe care le utilizeaza fiinta umana sau
altfel spus orice mecanism de preventie si adaptare la stres, orice tranzactie intre subiect si mediu in vederea
reducerii intensitatii stresului.

Mecanismele de coping se grupeaza in: comportamentale, cognitive, neurobiologice.
Coping-ul comportamental grupeaza toate comportamentele care au functia de a preveni sau reduce reactia de
stres.
Coping-ul cognitiv vizeaza medierea informationala, modalitatile de prelucrare a informatiei. Are loc medierea
cognitiva printr-o cascada de evaluari si reevaluari ce vizeaza nu numai natura stresorului, ci si reactiile
subiectului la situatia stresanta. Astfel, prin modularea acestor procesari cognitive, consecintele stresante trebuie
sa fie minime. Mecanismele de coping cognitiv pot fi dispuse pe o axa continua confruntare-evitare.

Confruntative - vizeaza abordarea directa a situatiilor problematice, traumatizante si cautarea unei solutii optime
pentru reducerea impactului ei. Evitative - vizeaza prelucrarea selectiva a informatiei negative. Selectivitatea se
realizeaza in doua modalitati principale:
1. scotomizarea informatiei negative traumatice, acest tip de informatie este ignorat, negat, reprimat, evitat.
2. distorsiunea informatiei - reinterpretarea ei intr-un cadru care ii diminueaza valentele sale negative (exemplu:
rationalizare, proiectie, idealizare).

Rolul mecanismelor cognitive de coping este intr-adevar important. Ele mediaza relatia dintre informatia
traumatizanta si vulnerabilitatea biologica a unor subiecti la acest gen de informatie. Persoanele predispuse sa
prelucreze preponderent informatia traumatica si a caror mecanisme defensive nu functioneaza eficient, dezvolta
ulterior tulburari emotionale sau o puternica stare de distres.
In taxonomia biaxiala (axa evitare- confruntare), mecanismele de aparare intra in categoria coping-ului
cognitiv evitativ, ca fiind mecanisme prin intermediul carora subiectul evita sa proceseze sau minimalizeaza
informatia traumatica, in scopul diminuarii reactiei la stres (Miclea, 1997).
Nu se stie daca toate mecanismele de aparare postulate de psihanali sti pot fi reconsiderate ca mecanisme
cognitive de prelucrare selectiva a informatiei traumatice, exista insa mecanisme de aparare precum: negarea
defensiva, represia, rationalizarea, proiectia, intelectualizarea si izolarea care permit o promitatoare abordare
cognitiva (Opre, 2002).
Negarea cuprinde procesele de blocare a constituirii reprezentarii interne, informationale a traumei, la
nivel perceptiv, atentional, cognitiv- emotional. Represia vizeaza modalitatile de evitare a reactualizarii
informatiei traumatice in memoria de lucru. Proiectia consta in atribuirea responsabilitatii pentru situatia de stres
unor factori externi (destin, celorlalti).
Rationalizarea vizeaza in mod direct, reevaluarea pozitiva a situatiei stresante si a comportamentului
dezadaptativ propriu.
Intelectualizarea/izolarea consta in prelucrarea preponderenta a informatiei traumatice izolate de
conotatiile sale emotionale negative.
Astfel, interactiunea dintre temperament si stilul de disciplina parentala conduce la conturarea stilului de
atasament care pare sa influenteze nu doar viata de familie de fiecare zi, ci si ajustarea individului la evenimente
de viata negative sau situatii de criza prin recurgerea la mecanisme de coping evitative sau confruntative.
Depistarea de timpuriu a unor trasaturi temperamentale precum emotionalitatea excesiva, impulsivitatea se
constituie in trasaturi marker ce sugereaza susceptibilitatea pentru evenimente de viata negative si
20

vulnerabilitatea la un stil parental defectuos de disciplina inconsistenta. Dupa cum afirma cercetatori precum
Rothbart&Bates (1998), depistarea unor asemenea caracteristici se dovedeste a fi foarte importanta pentru
interventie sau chiar preventie ce vizeaza impiedicarea structurarii dizarmonice a personalitatii si, in consecinta,
recurgerea la mecanisme dezadaptative de coping.


TEORIA ATAAMENTULUI
BY
BIANCA MARGINEAN
NOVEMBER 12, 2010POSTED IN: ARTICOLE, ASISTENTA SOCIALA
Teoria atasamentului are o importanta fundamentala pentru intelegerea tulburarilor grave ale personalitatii. In ceea ce priveste geneza
unei tulburari a personalitatii, este necesar sa se ia in consideratie atat diferentele temperamentale deja prezente la nastere
determinate genetic, precum si unul din factorii care contribuie la conditionarea calitatii interactiunilor psiho-sociale cum ar fi stilul de
atasament. Variatiile gradului in care sunt prezente la nas- tere dimensiuni de temperament precum cautarea noutatii, evitarea
monotoniei, agresivitatea contribuie la influentarea calitatii tranzactiilor dintre copil si aceia care-l ingrijesc, in definitiv a stilului de
atasament. Hay (1980) a precizat ca un atasament sigur este o preachizitie fundamentala a invatarii. Acest cercetator a afirmat ca
pana si urmarirea figurii de atasament are functia de a facilita invatarea. Atasamentul devine astfel o faza obligatorie a procesului de
invatare, deci a dobandirii caracterului, a doua dimensiune majora a personalitatii achizitionata prin invatare. Conceptiile bazate pe
teoria atasamentului tratate amplu in lucrarile grupului lui Guidano, Liotti si Reda (Guidano si Liotti, 1983; Reda, 1986; Guidano, 1987;
Liotti, 1991) permit, pe baza analizei tipului de atasament, sa se faca predictii asupra principalelor caracteristici ale tulburarii de
personalitate ce se vor intalni mai tarziu in viata adulta.
John Bowlby s-a desprins foarte repede de conceptia motivatiilor umane centrata pe gratificarea pulsiunilor primare dezvoltata de
Freud si, utilizand o abordare etologica, a fost preocupat sa demonstreze ca atasamentul la o figura principala este un proces
independent si primar, ce reprezinta o caracteristica universala a primatelor, inclusiv omul, si ca este prezenta chiar si la specii
inferioare. Dupa John Bowlby, atasamentul este o clasa de comportamente sociale cu o functie specifica proprie, care este in mod
esential aceea de a putea mentine proximitatea cu o alta fiinta a propriei specii considerate mai puternice si in masura sa
protejeze. Nevoia de atasament face parte din necesitatile de baza ale fiintei umane, este innascuta si are drept scop supravietuirea.
Interactiunea genotipului cu factorii de mediu: stimuli, persoana de referinta si nisa de protectie duc la formarea matricei primare de
atasament. Securitatea s-ar defini prin asigurarea unui spatiu in care nivelul de stres perceput de copil e minimum si prin faptul ca-i
permite o explorare interesanta, stimulativa, cu stimuli pozitivi, interesanti pentru constituirea unei matrice de atasament sigur. Prin
repetari si experiente succesive, se structureaza scheme comportamentale, care asigura formarea unui sistem coerent, cu semni ficatii
clare pentru partenerii in actiune, generand la copil un tip de atasament sigur. Absenta fizica a persoanei care acorda ingrijiri sau
incoerenta si inconsistenta stimulilor, impredictibilitatea cu care il invadeaza sau il lasa in asteptare, oscilatiile de int ensitate
imprevizibile ale stimulilor, bruschetea manipularilor sau absenta oricarei atingeri creeaza un haos in interpretari care nu lasa loc
sistematizarilor si decodarilor necesare si ca urmare vor conduce la formarea unei matrice de atasament nesigur sau dezorgani zat. O
precizare importanta a lui Bowlby este ca dezvoltarea atasamentului si vicisitudinile sale succesive presupun prin definitie o diada
adultcopil aflata in interactiune. Pentru crearea unui sistem de atasament, cei doi parteneri trebuie sa participe activ in acest sistem
intr-un mod comprehensibil unul pentru altul. Interactiunea, necesitand acordaj afectiv la inceput mai ales din partea adultului,
presupune integritatea senzoriala a celor doi (comunicare din priviri, atingeri, pozitii confortabile in contact strans, recunoastere
reciproca prin mirosuri, gusturi), care, legate de prezenta reconfortanta, dau sensul imparta- sirii (sharing). Astfel, adultul gaseste
pentru copil, explica, traduce, decodeaza semnificatia mediului complex,redandu-i copilului informatia procesata de cele mai multe
ori prin comunicare non-verbala dintr-un sistem senzorial in altul. Asa isi reprezinta sugarul lumea in semnificatia ei pentru fiinta sa in
acea conjunctura in prezenta si proximitatea celuilalt, care devine investit cu incredere sau suspiciune, prin suprapunere cu propriile
21

trairi. Un adult, el insusi cu un sistem de atasament sigur dobandit in interactiune cu proprii parinti intr-o nisa stabila, are toate sansele
sa transmita acela si tip de atasament copilului.
Interesul aratat teoriei lui Bowlby asupra atasamentului (1969/1982,1973,1980) dateaza de scurt timp. Investigatiile sale au inceput prin
observarea bebelusilor ce se aflau in camine, separati de familie pentru o lunga perioada de timp. Copiii protestau adesea vehement,
plangeau si aruncau cu obiecte in cautarea protectorilor. De cele mai multe ori, protestele intense aduceau inapoi persoana la copil.
Daca insa protestul vehement nu reusea sa aduca inapoi persoana dorita, copiii intrau in al doilea stadiu disperarea si deveneau
tacuti. Daca, in final, copiii nu erau reuniti cu protectorii, intrau in cel din urma stadiu: detasarea. In aceasta perioada copilul isi reia
activitatea normala, in absenta protectorilor, capatand adeseori independenta. Pe baza acestor observatii s-au delimitat trei stiluri de
atasament, ce reprezentau natura interactiunii dintre protector si copil: atasamentul securizant, in care protectorul este sensibil si
raspunde nevoilor acestuia; atasamentul evitant, in care protectorul este distant si nu este disponibil; atasamentul anxios-ambivalent, in
care protectorul prezinta o inconsistenta in comportamentul sau ori nu raspunde deloc.
Modele internalizate de reprezentare a atasamentului Conform lui Bowlby, in primul an de viata, un copil, prin experientele timpurii
cu persoanele de ingrijire, dezvolta o reprezentare mintala a sinelui si a figurilor de atasament ce raman destul de stabile in timp.
Modelele internalizate de reprezentare a sinelui si a celorlalti au scopul de a organiza si procesa informatii referitoare la ata- sament si
de a planifica actiunile viitoare. In etapele urmatoare, reprezentarea atasamentului de copilul mic devine fundamentul dezvol tarii
personalitatii sale. Bazat pe modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, copilul mic si, mai tarziu, prescolarul, scolarul,
adolescentul si adultul dezvolta expectante despre sine si altii ca fiind dorit sau nedorit, demn de ingrijiri si protectie din partea altora,
disponibili sau indisponibili spre a i-o oferi. Modelul internalizat de reprezentare a atasamentului mama-copil constituie doar o prima
etapa, fiinta umana orientandu-se spre un sistem individual, caracterizat printr-o reglare interna a sinelui atat la nivel cognitiv, cat si
emotional. Reglarea emotionala, atat la nivel intrapsihic, cat si interpersonal, reprezinta o achizitie fundamentala a dezvoltarii
psihologice a copilului.Emotiile joaca un rol important pentru a ajuta la evaluarea mediului inconjurator, a disponibilitatii figurilor de
atasament si, nu in ultimul rand, in a mentine un sens al sigurantei interioare. Aceste functii de reglare opereaza pe doua
niveluri: la un nivel de baza al emotiilor, precum teama si
disconfortul, activeaza sistemul de atasament si comunica mamei/persoanei de ingrijire nevoia copilului de protectie si confort;
la un nivel mai inalt, emotiile asigura copilului feed-back-uri despre incercarile sale reusite de a obtine confort si de a mentine o
relatie, cu un celalalt semnificativ pentru sine.
Tipuri de atasament la copil si adult Central in teoria lui Bowlby este conceptul de comportament relativ la atasament (attachment
behavior), studiat apoi in profunzime de alti cercetatori cu ajutorul unei strategii de observare particulare dezvoltate de Mary Ainsworth
(Ainsworth si altii, 1978; Main&Weston, 1982). Un avantaj al focalizarii acestui tip de comportament consta in faptul ca el este usor de
22

observat si cuantificat si ca, in acelasi timp, se poate acorda cu usurinta atentie atat comportamentelor ce releva cautarea proximitatii,
cat si acelora ce releva opusul (evitarea proximitatii).
Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei atasamentului, a elaborat bine cunoscutul experiment Strange Situation prin care
se pot observa modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, formate deja la 1 an/1 an si jumatate. Aceasta procedura
supune copilul la sapte situatii a cate trei minute, total 21 de minute, urmarind interactiunile, respectiv atitudinea dintre cei doi parteneri
ai diadei, mama si copilul, in conditii de stres prin schimbare de mediu si in prezenta unei persoane nefamiliare copilului. Camera in
care decurge experimentul este un mediu nou, straniu pentru copil si, in acelasi timp, este un mediu interesant, plin de jucarii, de
noutati interesante de explorat. Comportamentul copilului este cotat de cercetatori in faza de reuniune cu mama care l -a lasat 3 minute
cu o persoana straina si a revenit, ca apoi sa il lase din nou singur pentru 3 minute, urmand sa revina mama dupa alte 3 minute. In
acest experiment, atentia se concentreaza asupra comportamentului manifestat de copil in toate episoadele, pentru a vedea daca
acesta se simte mai bine in prezenta mamei. In urma acestui experiment devenit clasic, se pot descrie urmatoarele tipuri de atasament:
1. 1. Copilul atasat sigur: Este suparat cand mama pleaca lasandu-l in acest loc strain, dar la intoarcerea mamei cauta
proximitatea ei si accepta confortul care i se ofera. De asemenea, poate fi putin afectat de plecarea mamei, dar la revenire ii
adreseaza un zambet sau ii cauta privirea si se lasa mangaiat.
2. 2. Copilul cu atasament nesigur - anxios-evitant: Este nesigur in explorare, se desprinde greu de mama, este rezervat si timid,
la plecarea mamei se calmeaza greu, dupa reintalnire, desi se lasa luat in brate, pastreaza o mica bariera (fie o mana, un cot)
intre corpul mamei si al sau fiind vigilent, conform experientelor anterioare.
- anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu exploreaza mediul sau o face inconstant, la plecarea mamei este inconsolabil, iar la
intoarcerea ei nu se lasa luat in brate, ci se zbate, se loveste incercand sa scape , fuge departe, este rezistent la consolare dorind
printr-o astfel de strategie sa transmita toata nefericirea acumulata, de teama ca nu este inteles corect in incercarile lui de a face fata
stresului.
- ambivalent: Copilul este anxios dupa despartirea de mama; este afectat in timpul separarii; ambivalent, cand cauta si evita
simultan contactul cu mama.
3. Copilul cu atasament dezorganizat: Exploreaza mediul haotic, fara scop. La plecarea mamei, se lasa consolat de persoane
straine, prezinta un comportament adeziv sau indiferent, atat fata de straini, cat si fata de parinte, nu pare sa diferentieze persoanele
familiare de cele straine sau pare indiferent fata de tot sau toate. Acesti copii se pare ca au o istorie in care nu s-au putut atasa de nici
un adult semnificativ, fie prin absenta fizica a acestuia, fie ca nu era disponibil (boala, alcoolism, depresie), existand pentru acesti copii
un risc extrem de inalt in personogeneza, cat si pentru psihopatologie sau o existenta marginala.
Mary Main extinde perspectiva teoriei atasamentului studiind istoria de viata a adultului cu referire la sistemul de atasament (figura
principala si figurile secundare de atasament), incercand sa determine o corespondenta intre tipurile de atasament descrise i n mica
copilarie si comportamentele adultului posibil manifeste in intimitate, in cuplul cu partenerul de sex opus, dar mai ales in cele cu proprii
copii. Interviul de Atasament al Adultului (The Adult Attachment Interview, AAI), dezvoltat de Nancy Kaplan si Mary Main, cere
individului sa reflecteze asupra relatiilor de atasament precoce si asupra experientelor acestuia in acest sens. Pe baza acestui interviu
putem descrie urmatoarele tipuri de atasament la adult, corelate cu tipurile de atasament din mica copilarie si respectiv tipul de
atasament care se poate dezvolta la copiii acestor adulti
1. 1. Adultul atasat autonom
23

In copilarie a fost atasat sigur, a dobandit un grad de independenta, autonomizare, poate descrie coerent experientele proprii de
atasament, chiar daca sunt dureroase. Este capabil de realizarea cu usurinta a proceselor de adaptare. - Detasare, fiind increzator in
unicitatea si forta cuplului si a capacitatilor fiecaruia de a reface echilibrul temporar pierdut. Poate descrie dificultati cu parintii, inclusiv
traume sau abandon, dar isi mentine o inteleapta balanta in integrarea trecutului cu experientele sale actuale. In relatia cu
copilul prezinta incredere in sine ce-i permite creativitate, flexibilitate in aceasta relatie. Calmeaza si reconforteaza partenerul (copilul
etc.) intr-o relatie de placere impartasita, imprimand copilului un atasament sigur, iar partenerului adult, securizare.
2. Adultul cu atasament dezinteresat (indiferent)
In copilarie corespunde unui atasament ambivalent (evitant), presupune experiente amprentate de teama. Este inflexibil si evitant
(decat sa raneasca din nou, mai bine pretinde ca nu e interesat de acea relatie, in care este sigur ca va esua din nou si acest lucru i se
pare de netolerat).Idealizeaza relatia cu parintii, este incoerent si inconsistent in relatarea amintirilor despre copilarie, persista obsesiv
in afirmatiile standard pozitive despre rolurile parentale. Tinde sa idealizeze copilaria, descriind-o ca sigura, minunata, dar imaginile
evocate nu constituie suportul pentru protectie si ingrijire, care, de fapt, reprezinta portretul actual idealizat al persoanei in cauza.
3. Adultul cu atasament preocupat:
In copilarie corespunde unui atasament anxios rezistent, este invadat de amintiri dureroase in care relateaza drama inconstantei,
incoerenta experientelor micii copilarii;
Interactioneaza imprevizibil la stari de frustrare, cu agresivitate, manie, iar histrionismul posibil are un patetism greu de confundat. Nu
are structurat un sistem de atasament anume in care sa poata avea totala incredere, fiind suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau
imaginar de relatie al persoanei iubite. Se chinuie pe sine si pe altii cautand dovezi, niciodata suficiente. Devine astfel abuziv in relatiile
de intimitate sau va imita modelul propriilor parinti, transmitand in acest fel un sistem de atasament nesigur anxios copilului.
4. Adultul cu atasament dezorganizat (cu doliu si traume nerezolvate):
- corespunde in copilarie atasamentului dezorganizat; este impredictibil si dezorganizat in relatii; face experiente nerealiste.
Speculeaza fara suport. Este un dezadaptat, potential adictiv la alcool si drog, aflandu-se aproape in imposibilitatea de a-si asuma rolul
de partener de cuplu sau parental;in mod predictibil se poate afirma ca isi expune copilul la abuz sau neglijare. In cazul neinterventiei
determina un atasament dezorganizat si la copil;
- important de precizat este faptul ca o interventie de specialitate poate modifica, redirectiona tipul de atasament, cu condit ia ca
interventia sa aiba loc inainte de varsta de 5 ani a copilului (deoarece la varsta adulta interventia nu poate schimba tipul primar de
atasament, dar poate fi eficienta la persoanele cu potential cognitiv nealterat, care sunt dispuse la acceptarea unui suport, obtinandu-
se un comportament fata de copil asemanator atasamentului sigur autonom).
Beneficiile atasamentului sigur
Atasamentul sigur reflecta increderea pe care copiii o au in relatiile cu persoanele de ingrijire. Copiii cu relatii de atasament sigure vor
profita la maximum de oportunitatile din viata, vor fi apreciati de colegi, vor avea capacitati de lider si abilitati sociale si vor fi mai
increzatori in ei decat alti copii. De fapt, atasamentul sigur asigura posibilitatea de a-si defini limitele propriei stari de confort afectiv, a le
face cunoscute celor din jur, a cauta mentinerea in aceste limite acceptabile a propriei fiinte, ceea ce inseamna a avea bariere
sanatoase care pot functiona ca baza pentru legaturi sanatoase, stare de echilibru cu propria persoana si cu ceilalti. Intr-un studiu
realizat de Cowan, Cohn si Pearson (1996) s-a observat ca interactiunile maritale si stilurile parentale sunt corelate cu nivelul de
24

intelegere a experientelor de atasament. Cercetatorii au gasit ca un istoric al atasamentului sigur legat de tata este predictiv pentru un
comportament extrovertit al copilului, in timp ce un atasament sigur doar fata de mama va indica comportamente introvertite.
Repercusiunile atasamentului nesigur
Copiii cu atasament anxios, anxios rezistent si dezorganizat se indreapta pe un drum plin de probleme si conflicte al proprii lor relatii
atat ca si copii, cat si ca adulti. Modelele internalizate de reprezentare a relatiilor timpurii formeaza modul in care individul
interactioneaza cu lumea (Sroufe, Carlson, Levy&Egeland, 1999). Astfel, copiii cu atasament anxios vor fi mai dependent i, cei cu
atasament anxios rezistent vor fi cei mai dificili prieteni, cu manifestari rautacioase si manipulatorii, iar cei descrisi ca dezorganizati vor
fi narcisi sti si incompetenti sau dificil de inteles din punct de vedere social (candidati la o patol ogie de tip tulburare de personalitate
borderline Sroufe, 2000).
Rolul stilului de atasament in structurarea personalitatii
In abordarea etiopatogenetica a tulburarilor de personalitate astazi se discuta de implicarea mai multor factori. In mod deosebit, mai
multi cercetatori subliniaza ideea potrivit careia modelele operationale disfunctionale relevate de acesti pacienti s-au dezvoltat adesea
intr-un context de atasament nesigur. Tocmai de aceea disfunctionalitatea unor astfel de tulburari apare ca deosebit de evidenta in
contextul relatiilor interpersonale, care sunt intotdeauna interpretate de subiect impotriva fondului schemelor interpersonal e
incorporate. Tulburarile de personalitate, cel mai frecvent luate in discutie, in al caror istoric de dezvoltare se discuta de tulburarea de
atasament ca element important al vulnerabilitatii sunt tulburarea de personalitate borderline, histrionic, narcisic, dependent, obsesiv-
compulsiv. Conform teoriei vulnerabilitate-stres in psihiatria contemporana, persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate sunt
considerate vulnerabile intrucat prezinta in primul rand o vulnerabilitate de fond tulburarea de personalitate per se -, vulnerabilitate
augmentata de cele mai multe ori de vulnerabilitatea de mediu (reducerea retelei de suport social, pierderea unor statute si roluri
sociale, stresori psiho- sociali cumulati). Aceasta vulnerabilitate de fond numita tulburare de personalitate ar putea fi compensata prin
factori protectori socio-familiali (de exemplu, conferirea de roluri sociale care sa conduca la cresterea stimei de sine, dezvoltarea unor
abilitati de coping la stresori Lazarescu, 1994). Din perspectiva psihodinamica s-a vorbit de prezenta mecanismelor de aparare
imature la indivizii cu tulburari de personalitate, ce contribuie la lipsa lor de responsabilitate, tendinta de a da vina pe altii (Miclea,
1997). In contextul unei noi conceptii asupra inconstientului, sistematizarea biaxiala a mecanismelor de coping din perspecti va
paradigmei cognitiviste ofera un cadru conceptual care salveaza cate ceva din teoria psihanalitica asupra mecanismelor de aparare.
Termenul de coping sinonim cu mecanism de adaptare, mecanism de gestiune a stresului - reprezinta toate modalitatile de a face
fata stresului pe care le utilizeaza fiinta umana sau altfel spus orice mecanism de preventie si adaptare la stres, orice tranzactie intre
subiect si mediu in vederea reducerii intensitatii stresului. Mecanismele de coping se grupeaza in: comportamentale, cognitive,
neurobiologice.Coping-ul comportamental grupeaza toate comportamentele care au functia de a preveni sau reduce reactia de
stres.Coping-ul cognitiv vizeaza medierea informationala, modalitatile de prelucrare a informatiei. Are loc medierea cognitiva printr-o
cascada de evaluari si reevaluari ce vizeaza nu numai natura stresorului, ci si reactiile subiectului la situatia stresanta. Astfel, pri n
modularea acestor procesari cognitive, consecintele stresante trebuie sa fie minime. Mecanismele de coping cognitiv pot fi di spuse pe
o axa continua confruntare-evitare. Confruntative vizeaza abordarea directa a situatiilor problematice, traumatizante si cautarea unei
solutii optime pentru reducerea impactului ei. Evitative vizeaza prelucrarea selectiva a informatiei negative. Selectivitatea se
realizeaza in doua modalitati principale:
1. scotomizarea (procesul mintal prin care individul trece cu vederea contradictia dintre vorbe si fapte) informatiei negati ve
traumatice, acest tip de informatie este ignorat, negat, reprimat,evitat.
2. distorsiunea informatiei reinterpretarea ei intr-un cadru care ii diminueaza valentele sale negative (exemplu: rationalizare, proiectie,
idealizare).
25

Rolul mecanismelor cognitive de coping este intr-adevar important. Ele mediaza relatia dintre informatia traumatizanta si
vulnerabilitatea biologica a unor subiecti la acest gen de informatie. Persoanele predispuse sa prelucreze preponderent informatia
traumatica si a caror mecanisme defensive nu functioneaza eficient, dezvolta ulterior tulburari emotionale sau o puternica stare de
distres. Nu se stie daca toate mecanismele de aparare postulate de psihanalisti pot fi reconsiderate ca mecanisme cognitive de
prelucrare selectiva a informatiei traumatice, exista insa mecanisme de aparare precum: negarea defensiva, represia, rationalizarea,
proiectia, intelectualizarea si izolarea care permit o promitatoare abordare cognitiva (Opre, 2002). Negarea cuprinde procesele de
blocare a constituirii reprezentarii interne, informationale a traumei, la nivel perceptiv, atentional, cognitiv- emotional. Represia vizeaza
modalitatile de evitare a reactualizarii informatiei traumatice in memoria de lucru. Proiectia consta in atribuirea responsabilitatii pentru
situatia de stres unor factori externi (destin, celorlalti).Rationalizarea vizeaza in mod direct, reevaluarea pozitiva a situatiei stresante si
a comportamentului dezadaptativ propriu. Intelectualizarea/izolarea consta in prelucrarea preponderenta a informatiei traumatice
izolate de conotatiile sale emotionale negative.Astfel, interactiunea dintre temperament si stilul de disciplina parentala conduce la
conturarea stilului de atasament care pare sa influenteze nu doar viata de familie de fiecare zi, ci si ajustarea individului la evenimente
de viata negative sau situatii de criza prin recurgerea la mecanisme de coping evitative sau confruntative. Depistarea de timpuriu a
unor trasaturi temperamentale precum emotionalitatea excesiva, impulsivitatea se constituie in trasaturi marker ce sugereaza
susceptibilitatea pentru evenimente de viata negative si vulnerabilitatea la un stil parental defectuos de disciplina inconsistenta. Dupa
cum afirma cercetatori precum Rothbart&Bates (1998), depistarea unor asemenea caracteristici se dovedeste a fi foarte importanta
pentru interventie sau chiar preventie ce vizeaza impiedicarea structurarii dizarmonice a personalitatii si, in consecinta, recurgerea la
mecanisme dezadaptative de coping.
Shaver si Hazan (1987) au studiat ulterior posibilitatea existentei unei legaturi intre atasamentul format in cadrul relatiei copil-parinte si
atasamentul in cadrul relatiilor de cuplu. Din acest studiu a reiesit faptul ca exista o astfel de legatura, iar in cadrul relatiilor de cuplu
56% dintre subiecti sunt securizanti, 24% evitanti si 20% anxiosi-ambivalenti.
Brennan, Clark si Shaver (1998) au gasit doua dimensiuni optime ce puteau masura diferentele individuale si ce permiteau a fi
evaluate: anxietatea si evitarea. Astfel, in concordanta cu cele doua dimensiuni: securizantul(poseda un nivel scazut al anxietatii si al
evitarii) se simte confortabil in relatii, cauta apropierea celorlalti si nu este preocupat de gandul ca ar putea fi
parasit; preocupatul (prezinta un nivel al anxietatii crescut, pe cand cel al evitarii este scazut) doreste apropierea de ceilalti, dar se
teme ca va fi respins; cel ce indeparteaza (poseda un nivel al evitarii crescut, iar al anxietatii scazut) nu se teme de faptul ca ar putea fi
respins si nu doreste apropierea de ceilalti; tematorul (detine un nivel crescut al anxietatii si al evitarii) este caracterizat de o imbinare a
celorlalte doua tipuri de atasament nesecurizant (cel ce indeparteaza si preocupatul): nu se simte confortabil in apropierea celorlalti
si se teme totodata ca aceasta apropiere nu va dura. Atasamentul insecurizant se va reflecta prin perturbari vizibile la nivelul celor
doua sisteme: fie explorator, copilul necautand ca parintele sa ii satisfaca nevoile, fie la nivelul proximitatii, copilul nepornind in
explorare. Asadar, atasamentul joaca un rol foarte important in dezvoltarile manifestarilor psihopatologice ale copilului sau adultului si
intelegerea lui contribuie la identificarea strategiilor necesare de interventie asupra tulburarilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Benga Oana (2002). Temperamentul si bazele timpurii ale personalitatii. In noi tendinte in psihologia personalitatii. Modele
teoretice, ed. ASCR, Cluj-Napoca.
2. Bocancea, C., Neamu, G., Elemente de asisten social, Ed. Polirom, Iai, 1999
3. Bowlby J. (1985). The role of childhood experience in cognitive disturbance. In M.J. Mahoney&A. Freeman (Eds), Cognition and
psychotherapy. (pp.181-202). New York: Plenum.
4. http://psihiatru.pulsmedia.ro
5. http://www.apsi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=202
6. http://www.nou-nascuti.ro/scoala_parintilor.html?id=486