Ortopedie

I.Generalitati
-Ortopedia este stiinta care se ocupa de diformitatile (congenitale sau dobandite) aparatului locomotor, in
vederea prevenirii si inlaturarii lor.
-Traumatologia este ramura ortopediei care se ocupa de tratarea diferitelor traumatisme (recente sau
sechele) ale aparatului locomotor.
-Mortalitatea prin accidente grave constituie a treia cauza de deces la nivelul intregii populatii, dupa
bolile cardiovasculare si cele canceroase, iar intre varstele de 20-40 ani prima cauza de deces (epidemii
traumatice).
-Ortopedia are doua roluri principale: preventiv (prevenirea diformitatilor prin solutionarea terapeutica a
fracturilor, luxatiilor, entorselor sau plagilor articulare; educatia maselor) si curativ (inlatura diformitatile
deja instalate).
-Legile ortopediei sunt: legea lui Delpech, legea lui Wolff, legea lui Roux, legea lucrului constant sau a
balansarii, legea biologica a lui Arndt si Schulz si legea atitudinii terapeutice.
-Legea lui Delpech afirma ca: Extremitatile osoase care formeaza o articulatie daca sunt supuse intr-o
parte a lor la o presiune anormala, puternica si continua isi micsoreaza volumul, pe cand daca sunt scoase
din uz isi maresc volumul.
-Legea lui Wolff afirma ca: osul sufera un proces de transformare functionala, adica atunci cand o apasare
se executa normal si continuu asupra unei parti dintr-o epifiza, trabeculele spongiose subiacente se
indreapta matematic in directia in care lucreaza forta.
-Legea lui Roux afirma ca: oasele normale ale adultilor au concomitent cu structura lor functionala si o
forma functionala.
-Legea lucrului constant sau a balansarii este o lege care poate fi valabila in perioada de crestere: cand o
supraincarcare se face constant asupra unei jumatati de cartilaj de crestere, acesta fiind comprimat da
nastere unui os consistent si micsorat de volum, pe cand partea scoasa de la presiunea anormala produce
un os spongios marit de volum.
-Legea biologica a lui Arndt si Schulz afirma ca: iritatia slaba excita vitalitatea, cea mijlocie o provoaca,
cea puternica o incetineste iar cea foarte puternica o opreste.
-Legea atitudinii terapeutice afirma ca: dupa corectarea ortopedica sau ortopedico-chirurgicala a unei
diformitati, imobilizarea se va face in usoara hipercorectie, intrucat factorii care au acuzat diformitatea sa
fie activi si dupa corectare.
-In stabilirea etiologiei afectiunilor ortopedice este necesara colectarea unor date cu privinta la: varsta
(aparatul locomotor are caracteristici specifice varstei: elastic la copii, rezistent la adulti si poros la
varstnici), sex (boli cu predilectie pentru sex: luxatia coxo-femurala congenitala la fetite, artroze,
spondiloze, osteomalacie la femei postmenopauza), conditii de viata, profesia (radiculonevrite, osteite in
mediu toxic, decalcifieri in mineritul de uraniu), antecedentele heredo-colaterale (sifilis, sd.Little,

paralizia spastica spinala) si antecedentele personale (artroza secundara microtraumatismelor, sechele

postinfectioase in anumite otite, amigdalite, bronhopneumonii, furunculoza, etc).
-La examinarea bolnavului se preleveaza semne subiective (durerea la miscare sau in repaus) sar si
obiective (masuratoare si reflexe)
-Examenul radiologic are o importanta deosebita in ortopedie, reveland modificari din punct de vedere
anatomic (ale partilor moi, osoase, ale articulatiilor) dar si din punct de vedere functional.
-Modificarile partilor moi sunt: tumefiere (fuziforma, difuza), atrofii, depuneri calcare sau invadare.
-Modificarile osoase sunt: legate de dimensiune/forma (hiperostoza, hipoostoza, anostoza si oedostoza),
legate de solutii de continuitate in structura si conturul osului (unice/multiple, interesand sau nu axul
osului) sau legate de demineralizare-osteoporoza (acuta, osteoliza, osteoscleroza, periostoza, productii
osoase si osteonecroze).
-Modificarile articulatiilor se pot vedea la examenul radiologic fara substanta de contrast (pune in
evidenta modificari ale spatiului intra-articular, modificari ale componentelor osoase de forma, pozitie sau
structura) sau cu substanta de contrast (modificari de forma si structura ale meniscului, modificari
sinoviale si distrugeri ale cartilajului articular).
-Modificarile functionale ale aparatului locomotor la examenul radiologic se refera la aplatizari/accentuari
ale curburilor fiziologice, devieri de ax, limitari ale miscarilor, miscari anormale sau bloc functional.
II.Fracturile
-Fractura este o solutie de continuitate la nivelul osului, ca urmare a unui traumatism de obicei violent
(sau mai putin violent in oase patologice: osteoporoza, tumora osoasa, osteita, etc).
-Dupa modul in care se produc fracturile, acestea pot fi: directe (se produc la nivelul la care actioneaza
forta mecanica reprezentata de zdrobire,compresiune sau soc violent) sau indirecte (se produc in alt loc
decat acolo unde a actionat agentul traumatic, care actioneaza prin flexiune, tractiune, compresiune sau
torsiune.
-Din punct de vedere anatomopatologic, fracturile pot fi: incomplete (deformarea osului in grosime,
ruperea incompleta-flexiune, infundarea sau fisura) sau complete (deplasarea fragmentelor prin translatieinainte/inapoi/intern/extern, ascensiune-un fragment in lungul celuilalt, rotatie-rotirea unuia sau ambelor
fragmente in jurul axului longitudinal, unghiulare sau complexe).
-Consecintele fracturilor pot fi: lezarea muschilor, periostului, articulatiile , vaselor (poate pune viata in
pericol), nervilor (axonotmesis-lezarea tecii de mielina sau neurotmesis-sectionare completa), pielii si
chiar a viscerelor (in politraumatisme-grav).
-Semnele de probabilitate in fracturi sunt: durere vie (intr-un punct fix, exacerbata de mobilizarea
fragmentelor), echimoza, deformarea regiunii, scurtarea regiunii si impotenta functionala.
-Semnele de siguranta in fracturi sunt: mobilitatea anormala, crepitatia osoasa, intreruperea continuitatii
osoase, netrasmiterea miscarilor si examenul radiologic.

-Tratamentul fracturilor osoase are ca obiectiv restabilirea functiei si formei membrului, corijand
deplasarile, cu reducerea si imobilizarea fracturii pana la formarea unui calus solid si
mentinerea/restabilirea functionarii articulatiilor, muschilor si circulatiei.
-Tratamentul ortopedic are ca scop reducerea (cu cat mai precoce cu atat mai usoara, facilitata de
anihilarea contracturii musculare prin anestezie/tractiune continua in timp suficient) prin manipulari
externe efectuate cu mana sau cu dispozitive mecanice (masa ortopedica si cadre reducatoare), urmata de
imobilizarea fracturii, prin aparate ghipsate (imobilizeaza cel putin o articulatie de-asupra si una dedesubt,
de preferat in pozitie functionala), iar cand nu sunt suficiente de recurge la imobilizarea prin tractiune
continua (simpla sau asociata cu suspensie).
-Tratamentul chirurgical al fracturilor consta in deschiderea focarului de fractura, eliberarea fragmentelor
(pot fi prinse cu pende de os) si reducerea sub controlul vederii a deplasarilor (fragmentele reduse pot fi
fixate cu ajutorul implantelor mecanice), dupa care se recurge la osteosinteza cu ajutorul unor piese
metalice (suruburi, placi insurubate, tije/cuie cu placa).
-Complicatiile chirurgiei ortopedice pot fi: osteite, pseudoartroze, fistule, necroza sau chiar amputatie.
-Tratamentul de recuperare dupa reducerea si imobilizarea fracturii este kineziologic (recuperarea functiei
prin actiune pe muschi si articulatii).
III.Traumatismele coloanei vertebrale
-Traumatismele coloanei vertebrale reprezinta 10% din totalul traumatismelor, soldate in 30% din cazuri
cu leziuni neurologice, factorii determinanti sunt reprezentati de accidentele de circulatie, de munca,
sportive sau terapeutice (contractii prin electrosoc) si de os patologic, iar factorii favorizanti sunt legati de
structura vertebrala.
-Mecanismele indirecte ale traumatismelor coloanei vertebrale sunt: smulgerea osoasa prin contractie
violenta, hiperflexia (tasare vertebrala cuneiforma), hiperextensie (dislocatii, leziuni localizate la arcul
posterior cu ruptura lig.anterioare), fractura spanzuratilor (leziuni importante C1-C2), compresiunea
(caderea in picioare cu tasarea totala, uniforma cu fractura cominutiva cu leziuni de disc), torsiunea
(dislocari cu rasunet nervos) si forfecarea prin combinarea flexie-extensie (vertebra poate revenii la locul
ei dar dupa forfecarea maduvei-tetraplegie fara leziune osoasa).
-Fracturile de C1-Atlas pot fi: de arc anterior, de arc posterior sau a maselor laterale (instabile prin
dislocatie, pot duce la leziuni vasculare sau la ruptura ligamentelor transverse care nu mai stabilizeaza
atlasul, acesta alunecand inainte sectioneaza bulbul producand moartea).
-Fracturile de C2-Axis afecteaza cel mai frecvent apofiza odontoida, putand duce la leziuni bulbare (prin
alunecarea anterior atlasului).
-Fracturile de C3-C7 sunt fracturi ale corpilor cu sau fara leziuni neurologice, frecvent fracturi de arc
posterior, uneori numai dislocari de arc posterior cu entorse de grad III.
-In fracturile vertebrale se produc cel mai frecvent la nivel dorso-lombar, evolutia este buna daca fractura
se produce la nivelul corpului vertebral, osul fiind spongios consolideaza in 1-3 luni.
-Complicatiile imediate ale fracturilor vertebrale sunt neurologice (cu cat nai sus fractura cu atat mai
grave) de la soc la sectiune completa, cauza fiind mecanica (fracturi sau dislocatii) sau vasculara
(ischemice).

-Consecintele leziunilor nervoase din fracturile vertebrale sunt: Sd.motor (std.I-soc spinal care daca nu
cedeaza in 48h traduce leziuni profunde, Std.II-automatism medular-miscari reflexe fara interventia
cortexului si Std.III-areflexie cu deces prin casexie), Sd.metabolic (hipoproteinemie cu edeme, inversarea
raportului albumine-globuline, anemie, tulburari electrolitice), Sd.distrofic (escare), Sd.urinar (infectie
urinara pe incontinenta urinara, urmata de pielite ascendente, nefroze si nefrite), Sd.digestiv (ileus
paralitic cu coprostaza), Sd.pulmonar (staza pulmonara cu pneumonie si supuratii) si hiperemie (febra
prin tulburari ale cordoanelor simpatice).
-Complicatiile tardive ale fracturilor vertebrale sunt: consolidarea vicioasa cu fenomene de discartroza,
atrofii musculare, osteoporoze si in cazul atlasului luxatie dupa o fractura veche de odontoida vicios
consolidata sau pseudoartroza.
-Tratamentul traumatismelor coloanei vertebrale consta in prim ajutor la fata locului (degajarea imediata a
traumatismului in ax lung a trunchiului tragand usor de membrele superioare, transportul pe plan dur cu
fata in sus pt leziuni cervicale sau decubit ventral in leziuni de coloana toracala, lombara sau traumatism
de bazin, cap fixat intre maini) iar la spital relaxarea coloanei in ax fiziologic si decomprimare.
-Tratamentul in fracturile de Atlas fara leziuni mielice consta in imobilizare Minerva gipsata (corset
fronto-occipitomentonier-pupe) 2-3 luni pt fracturi de arc anterior/posterior sau pt fractura Jefferson (de
mase laterale).
-Tratamentul in fracturile de Axis fara leziuni mielice consta in imobilizare Minerva 3 luni pt fractura
apofizei odontoidei fara deplasare (consolidare dificila cu risc de pseudoartroza); aplicare de tractiune
continua 3 saptamani, operatie cu artrodeza C1-C2 urmata de Minerva pt fractura odontoidei cu deplasare
mare (risc de complicatii nervoase); extensie continua urmata de artrodeza si imobilizare gipsata pt
fractura de arc posterior C2; extensie, artrodeza si imobilizare gipsata pt fractura Jones (prin hiperextensie
(se rupe lig.anterior, vasele si arcul posterior-de multe ori tetraplegie sau chiar moarte).
-Tratamentul in fracturile de C3-C7 fara leziuni mielice consta in imobilizare Minerva mica pt fractura
corpului fara dislocatie; extensie continua 3 saptamani, control radiologic pt reducere (daca nu se poate
reduce se opereaza cu abord pe cale posterioara pt reducere cu artrodeza) urmata de imobilizare gipsata in
Minerva 3 luni pt fractura cu deplasare.
-Pentru tratamentul leziunilor mielice din fracturile vertebrelor cervicale se instituie tractiune craniana
continua cu intoarcerea bolnavului din 2 in 2 ore (pe pat cu saltea umpluta de ulei pt prevenirea escarelor
si frectionare zilnica), tratarea riguroasa a sindroamelor specifice leziunilor mielinice (sonda urinara
permanenta, dezinfectare urinara si prevenirea complicatiilor urinare), stabilizare chirurgicala a coloamei
(daca permite starea generala, urmand recuperare postoperatorie), imobilizarea in aparate gipsate nu se
poate la tetra- paraplegici.
-Tratamentul fracturilor de coloana dorso-lombara stabile (in special de arc posterior) fara leziuni mielice
consta in repaus la pat tare cu sul moale sub regiunea traumatizata 10-14 zile, reducerea Bohler prin
reclinatie (daca sunt cominutive cu tasare mare peste 25 grd. la pacient tanar), imobilizare in corset gipsat
45-60 zile si ulterior recuperare functionala.
-Tratamentul in fracturile de coloana dorso-lombara instabile fara leziuni mielice (in special de arc
posterior) cu deplasare laterala consta in operatie pt reducere si artrodeza (refacerea corpului vertebral cu
autogrefe dupa distractiune pe tija Harrington sau dispozitive speciale de distractiune), urmata de corset
gipsat 3 luni.

-Tratamentul leziunilor mielice din fracturile de coloana dorso-lombara consta in tratament functional de
la inceput cu tratarea diferitelor sindroame de acompaniament, mobilizare dupa 2 luni cu diverse aparate
ortopedice su tratament chirurgical pt fixarea focarului de fractura.
IV.Traumatismele bazinului
-Mecanismul de producere a traumatismelor bazinului poate fi: direct (mai rar, printr-un obiect
contundent sau proiectil) sau indirect (compresiune antero-posterioara prin cadere, compresiune
transversala, compresiunea verticala, compresiunea in sens oblic sau smulgerea tuberozitatii ischiadice
sau a crestei iliace.
-Din punct de vedere anatomo-patologic traumatismele bazinului pot fi: fracturi izolate (nearticulare),
fracturi ale centurii pelvine (fractura unica a arcului pelvin anterior a hemibazinului, dubla a arcului
pelvin anterior si posterior, bilaterala a arcului anterior, cvadrupla si atipice), fracturi articulare (ex:
fractura cotilului) si disfunctii ale sinfizei pubiene.
-Manifestarile clinice ale traumatismelor bazinului sunt: impotenta functionala aproape totala, stare
generala alterata (soc traumatic/hemoragic), atitudine vicioasa, rotatie externa si scurtarea membrului
pelvin (daca hemibazinul e ascensionat), depresiunea trohanterului in caz de fractura a cotilului, creasta
iliaca sau pubele mai proeminent, lipsa miscarilor, echimoze perineale si durere la palpare.
-Tratamentul traumatismelor bazinului consta in prim ajutor (degajarea bolnavului de la locul
accidentului, transportul pe targa tare in decubit dorsal iar in fracturile sacrului in decubit ventral si
tratamentul antisoc) si spitalizare.
-La spital tratamentul fracturilor izolate, decolari epifizare si in fracturile centurii pelvine consta in:
imobilizare la pat ortopedic timp de 14-30 zile, apoi tratament functional recuperator.
-Tratamentul fracturilor centurii pelvine fara deplasare/deplasare minima consta in repaus la pat tare 30
zile cu miscari progresive, in caz de deplasare se recurge la tratament ecletic, reducerea si mentinerea
acestuia pana la consolidare iar la fracturile cu deplasare laterala si disfunctii pubiene se aplica procedeul
de suspensie a bazinului printr-un hamac atasat la un cadru ortopedic deasupra patului timp de 30-45 zile
apoi recuperare functionala si mersul cu centura lombara.
-In fracturile cotilului tratamentul este eclectic: reducerea de urgenta sub anestezie, extensie continua
tuberozitara sau supracondiliana timp de 30-45 zile urmata de inceperea recuperarii progresive iar in caz
de fractura cu fragment mare al sprancenei acetabulare chirurgie cu reducerea sangeranda si osteosinteza
si reluarea mersului la 90 zile.
V.Traumatismele membrului toracic
-Traumatismele regiunii scapulo-claviculare cuprind fracturile de clavicula (5-18% din totalul fracturilor)
care se produc cel mai frecvent indirect (prin cadere pe umar, cot sau mana) si pot fi incomplete sau
complete (cu sau fara deplasare) iar dupa sediul fracturilor pot fi: a extremitatii externe, a segmentului
mediu sau a segmentului intern.
-Simptomatologia fracturilor de clavicula este reprezentata de: impotenta functionala, durere in punct fix,
echimoza, tumefactie locala cu intreruperea continuitatii osului, crepitatii osoase si mobilitate anormala la
palpare.

-Complicatiile fracturii de clavicula pot fi imediate (fractura deschisa, leziuni de pleura, pulmon, leziuni
vasculare si nervoase) sau tardive (calus vicios, pseudoartroza).
-Tratamentul fracturilor de clavicula consta in: reducerea fracturii (usoara dar greu de mentinut) si
imobilizare prin esarfa in fractura fara deplasare, bandaj Dessault si bandaj Jones in 8, iar in cazuri de
exceptie cu fragment intermediar care ameninta cu perforarea pleurei/vaselor subclaviculare tratament
chirurgical.
-Luxatia scapulohumerala este cea mai frecventa luxatie, de obicei indirecta prin cadere pe umar/mana cu
bratul in abductie si totatie interna si poate fi de 4 tipuri: anterioare, posterioare, inferioare sau superioare.
-Luxatia scapulohumerala este caracterizata clinic prin: atitudine de ''om umil'' (umar coborat si sustinut
de mana sanatoasa), umar ''in epolet'' (aspect patrat), cot departat de corp si brat in abductie, palparea
cavitatii glenoide goale superior iar inferior capul humeral si impotenta functionala completa.
-Complicatiile luxatiei scapulohumerale sunt nervoase (in momentul producerii luxatiei sau reducerii),
putand produce paralizii irecuperabile de plex brahial, frecvent paralizii de n.circunflex), leziuni vasculare
cu compresiunea arterei si venei axilare (membru edematiat, cianotic si rece) si uneori fracturi asociate (in
special de trohanter).
-Tratamentul luxatiei anterioare scapulohumerala consta in reducere sub anestezie prin procedul Hipocrat,
Mothes, von Arlt, Djanelidze sau Kocher, dupa care se imobilizeaza in bandaj tip Dessault pt 14 zile.
-Fracturile extremitatii superioare a humerusului se produc proximal de insertia pectoralului mare, sunt
mai frecvente la batranii osteoporotici si pot fi: de gat anatomic, de gat chirurgical, a trohanterului, a
trohinului, cominutiva, parcelara a capului humeral, fractura-luxatie a capului femural si decolarea
epifizara a adolescentilor.
-Simptomatologia este redusa la fracturile fara deplasare sai angrenate, iar in cele ci deplasare umarul este
imobilizat antalgic, dureru, impotenta functionala, umar tumefiat cu depresiune externa a bratului,
echimoza brahiotoracica la partea interna a bratului, durere vie la palpare, mobilitate anormala si
dureroasa, crepitatii osoase si impotenta functionala.
-Fracturile diafizei humerale se produc cel mai frecvent in 1/3 medie la nivelul santului de torsiune, cu
deplasare (decalaj sau scurtare), sunt instabile si se manifesta prin bratul deformat in crosa, tumefactie,
echimoza, scurtarea distantei acromio-epicondiliene, mobilitate anormala si crepitatii osoase.
-Complicatiile fracturilor diafizei humerale pot fi imediate (leziuni ale n.radial, vasculare prin sd.ischemic
acut periferic) si tardive (pseudoartroza, osteita cronica fistulizata si calus vicios).
-Tratamentul fracturilor diafizei humerale consta in: prim ajutor (reducere provizorie si imobilizare in
fasa, bandaj si atele), tratament conservativ prin imobilizare in aparat gipsat toracobrahial cu bratul langa
corp 6 luni (fracturi fara deplasare sau deplasare moderata), reducerea focarului de fractura cu aparat
gipsat de atarnare Caldwell 3 saptamani cu control radiografic saptamanal+ imobilizare in aparat gipsat
toraco-brahial inca 3 saptamani (fractura cu deplasare) sau tratament chirurgical (reducere sangeranda a
fragmentelor, osteosinteza pe focar inchis cu tija centromedulara sub control radiografic) in esecul
tratamentului ortopedic, complicatii neuro-vasculare, fracturi deschise.
-Traumatismele olecranului se produc mai frecvent prin mecanism direct (cadere pe cot/lovire directa) si
se manifesta prin: Atitudine umila cu sustinerea antebratului cu mana sanatoasa, cot tumefiat, echimoza
locala, durere vie locala, denivelare intre fragmente, hemartroza moderata si impotenta functionala la

fracturile cu mare dislocare, complicatiile putand fi: fractura deschisa, leziuni de n.cubital si luxatii
anterioare a oaselor antebratului.
-Tratamentul fracturilor olecranului consta in: imobilizare in aparat gipsat brahioantebrahiopalmar pt 2-3
saptamani cu cotul in extensie in fracturile fara deplasare; tratament chirurgical cu oteosinteza
(hemicerclaj in 8, osteosinteza cu surub, osteosinteza cu 2 brose si cerclaj in 8 sau osteosinteza cu placa)
dupa metoda hobanajului si inceperea precoce a recuperarii in fracturile cu deplasare.
-Luxatiile de cot pot fi: posterioare (ambele oase deplasate posterior), anterioare, laterale (interne si
externe), izolata a capului radial si divergenta a oaselor antebratului.
-Complicatiile luxatiilor de cot pot fi: imediate (luxatie deschisa, complicatii vasculare sau complicatii
nervoase) sau tardive (sd.Volkmann, osteom brahial anterior sau scurtarea supinatorului, redoare de cot
sau artroza de cot).
-Tratamentul luxatiilor de cot are ca scopt reducere de urgenta urmata de imobilizare 14-21 zile apoi
recuperare, reducerea luxatiei posteriorare realizandu-se prin procedeul Bohler (anestezie in dorsal, cu
bratul in adductie la 90grd se face tractiune pe antebrat in pozitia in care ae gaseste cu contraactiune
printr-o chinga aplicata pe fata antero-inferioara a bratului si se impinge olecranul producand reducerea).
-Fracturile diafizare a oaselor antebratului isi au sediul la nivelul mebranei interseroase, la 2 cm sub
tuberozitatea bicipitala si la 4 cm deasupra interliniei radiocarpiene, sunt fracturi care se reduc si se
mentin greu, sunt foarte instabile, consolideaza greu cu multe vicii si se complica frecvent cu
pseudoartroza.
-Tratamentul fracturilor epifizelor distale ale oaselor antebratului fara deplasare consta in: aparat gipsat
brahiopalmar, circular cu cotul la 90grd si antebrat in supinatie.
-Tratamentul fracturilor cu deplasare consta in reducere sub anestezie generala si imobilizare in aparat
gipsat circular brahio-antebrahiopalmar, urmat de radiografii de control, iar in caz de esec se intervine
chirurgical practicandu-se osteosinteza cu placa cu autocompactare pe ambele oase sau placa pe radius si
tija pe cubitus.
VI.Traumatismele membrului pelvin
-Luxatiile coxofemurale reprezinta parasirea brusca si totala a cotilului de catre capul femural in urma
unui traumatism si pot fi inchise sau deschise, reductibile sau ireductibile, primare sau secundare.
-Simptomatologia luxatiilor coxofemurale este caracterizata de durere vie in regiunea soldului, impotenta
functionala brusca si totala si asezare in atitudini anormale a membrului.
-Tratamentul luxatiilor coxofemurale consta asezarea bolnavului in decubit dorsal, anesteziere profunda
(generala sau rahidiana), imobilizarea bazinului de catre 2 ajutoare (prin apasare pe spinele si crestele
iliace), infiltrarea n.sciatic cu novocaina in caz de compresiune, fixarea coapsei pe bazin pt aducerea
capului in dreptul cotilului apoi tractiune la zenit pt introducerea capului in cotil (reducere) si asezarea
membrului in extensie cu rotula la zenit pt imobilizare timp de 2-3 saptamani.
-Complicatiile recente ale luxatiilor coxofemurale sunt: tulburari urinare reflexe, rupturi musculare,
leziuni nervoase-sciatic (compresiune, intindere, rupturi) si rupturi vasculare-rar.

-Complicatiile tardive ale luxatiilor coxofemurale sunt: Atrofii musculare, miozita osificanta, perioartrita,
redoarea soldului si tulburari trofice ale capului femural.
-Fracturile colului femural au sediul intre baza capului femural si trohanterul mare, survin adesea la
varstnici si se manifesta clinic prin: durere spontana (mai ales la presiune si miscare), impotenta
functionala totala/partiala, atitudine vicioasa (scurtare, rotatie externa a coapsei+/-usoara flexie a
genunchiului).
-Tratamentul ortopedic al fracturii de col femural consta in Simpla imobilizare la pat cu reluare dupa 4
luni sau imobilizare in aparate gipsate pelvi-podalice 3 luni.
-Tratamentul chirurgical (de electie) in fractura de col femural consta in extensie moderata, dezangrenarea
fragmentelor prin tractiune laterala si rotatie interna si osteosinteza (ci suruburi de col in paralel sau dupa
principiul triangulatiei).
-Fracturile transtrohanteriene se manifesta similar celor de col si se trateaza ortopedic cu o atela Braun cu
o extensie continua sau chirurgical (de electie) prin osteosinteza cu cui/placa McLaughlin/tije ender.
-Fracturile de femur nu se transporta fara imobilizare intr-o atela/aparat provizoriu in extensie continua si
se pot trata ortopedic (extensie cintinua pe atela procliva Braun 6-8 saptamani) sau chirurgical
(oateosinteza cu tija Kuntscher centro-medulara cu atelaj in fracturile transversale ale treimii medii,
osteosinteza cu placa si surub la fracturile 2/3 sau osteosinteza cu 2 tije elastice Ender in arc secunda la
polifracturati).
-Fractura diafizara a ambelor oase se trateaza de preferat ortopedic (reducere, mentinere si imobilizare),
cel chirurgical constand in mentinere si imobilizare prin fixator extern (osteotaxie) sau osteosinteza (cui
Kuntscher transmedular, placa cu suruburi sau tije Ender), dupa care se imobilizeaza prin aparat gipsat
gambiero-podal 4 saptamani.
-Entorsa gleznei (art.talo-crurala) se produce prin alunecarea piciorului pe un obiect neregulat, cel mai
frecvent prin abductie-supinatie fortata a piciorului (lezarea lig.peroneoastragaliene si peroneocalcaneene), prin abductie-pronatie (lezarea lig.tibio-astragalian) sau prin extensie fortata.
-Tratamentul entorsei gleznei consta in bandaj elastic compresiv si aplicare de frig 2-3 zile cu repaus la
pat cu gamba ridicata pe o perna, administrand antihistaminice si antiflogistice, iar in cazul entorselor
grave se imobilizeaza precoce in bandaj elastic 15 zile (dupa infiltratie cu novocaina) sau in aparat gipsat
de mers 4-6 saptamani, fie se reface chirurgical ligamentul rupt prin sutura/plastie cu banda de fascia lata
simpla sau armata cu fir metalic/tenodeza cu ajutorul scurtului peronier lateral, dupa care se imobilizeaza
in gips de mers 6-8 saptamani.
-Fractura maleolei interne este izolata, relativ rara, survine prin pronatie-abductie exagerata/pronatieeversiune/pronatie-dorsoflexiune determinand smulgerea varfului maleolei si se manifesta prin: durere
vie, impotenta functionala, denivelare la locul fracturii si tumefiere prin hematom.
-Tratamentul fracturii maleolei interne este preponderent ortopedic (anestexie cu imobilizare in aparat
gipsat 6 saptamani), cel chirurgical (osteosinteza cu fir metalic/surub de vitaliu) fiind mai indicat in
cazurile prezentate tardiv.
-Fractura maleolei externe pot fi transversale (prin abductie-std 1 al fracturii tip II), oblice (prin supinatieeversiune-std 2 in fractura tip I), sau ale varfului (smulgerea lig.tibio-peronier anterior), se manifesta

similar celor de maleola interna (dar evident pe partea externa) iar tratamentul de asemenea similar dar cu
miscari in sens invers.
-Fracturilor bimaleolare reprezinta lezarea pensei tibio-peroniere cu compromiterea stabilitatii piciorului
si pot fi: a varfurilor, joasa Dupuytren (geni-suprageniana), inalta Dupuytren (geni-supramaleolara), a lui
Maisonneuve sau complicata.
-Fracturile bimaleolare se manifesta prin: durere locala, impotenta functionala, deformarea regiunii
gleznei, echimoze, subluxatie externa a piciorului si crepitatii la palpare.
-Tratamentul fracturilor bimaleolare se incearca prin reducere ortopedica (reducere, imobilizare in
ap.gipsat femuro-podal 6 saptamani urmat de ap.gipsat gambiero-podal de mers 4 saptamanii) care trebuie
sa fie perfecta (urmata de control radiografic), daca nu este perfecta se scoate gipsul si se reface, iar daca
nu reuseste a doua oara se pune problema reducerii chirurgicale (reducere sangeranda si osteosinteza cu
brose/suruburi/placa).