Flori de mucigai

Tudor Arghezi

Modernismul este o miscare larga care se manifesta in spatiul cultural

european, incepand de la mijlocul secolului al XIX-lea si pana in perioada postbelica
a secolului al XX-lea.
Reperul initial al modernismului literar este volumul Florile raului de Charles
Baudelaire, aparut in anul 1857, care anunta o noua sensibilitate si impune, printre
altele, una dintre cele mai importante inovatii ale curentului, anume estetica
uratului.
Tipologia predilecta a modernistilor este cea a intelectualului, cu dilemele
sale si cu reactiile fata de presiunile societatii, el fiind preocupat de marile probleme
ale cunoasterii, de filosofie, psihologie, religie, mitologie.
Cei mai de seama reprezentanti straini au fost: T.S. Eliot, Dylan Thomas
(Anglia); Guillaume Apollinaire, Lautreamont, Verlaine (Franta).
Modernismul romanesc s-a constituit in jurul revistei Sburatorul (1919-1922
si 1926-1927), aparuta sub directia lui E. Lovinescu, in care se afirma o noua
generatie de scriitori si critici : Ion Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu
Constantinescu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu.

Dup 1922 apar lucrrile de sintez ale autorului: Istoria civilizaiei

romne moderne (1924-1925) i Istoria literaturii romne
contemporane (1926-1929, reeditat n 1937). Prima dintre cele dou opere
citate cuprinde formularea tezelor modernismului lovinescian pornind de
la teoria imitaiei preluat de la sociologul francez Gabriel Tarde in care
Lovinescu vorbete despre un spirit al veacului, care s-ar defini prin
totalitatea condiiilor i a valorilor estetice, a formelor sensibilitii valabile
pentru toate popoarele dintr-o epoc. In elaborarea teoriei imitatiei E.
Lovinescu neaga in plan filozofic teoria formelor fara fond a lui T. Maiorescu si
o considera inovatoare pentru literature romana. Reprezentantii curentului
modernist in literature romana sunt : Ion Barbu, Tudor Arghezi, L. Blaga (in
poezie) si Hortensia Papadat-Bengescu , Camil Petrescu(in proza).
Tudor Arghezi debuteaza in 1927 cu volumul Cuvinte potrivite in care
este publicata poezia Testament care defineste crezul artistic al poetului in

ceea ce priveste estetica uratului :Din bube, mucigaiuri si noroi/Iscat-am

frumuseti si preturi noi. Prin modul in care isi construieste discursul liric este
ilustrata vocatia creatorului ce are rolul de a-i oferi lectorului o perspectiva
originala in modul de abordare ca univers al cunoasterii civilizatiei dar si ca
act genezic si escatologic. Modul estetizant de abordare este ilustrat prin
cele 2 etape ale creatiei prezentate metaforic : una in care cuvantul este
artizanat redat ca slova faurita si alta ca manifestare a inspiratiei slova de
foc.
Tot in volumul Cuvinte Potrivite sunt publicati Psalmii a caror atitudine
dominanta de cautare si cunoastere a sacrului revelat in profan si prezentat
dintr-o perspectiva filozofica drept o atitudine etern umana surprinde
pendularea intre credinta si tagada ce frizeaza uneori revolta.
Volumul Flori de mucigaieste inspirat din experiena trit de Arghezi
ntre zidurile nchisorii Vcreti, n care a petrecut cteva luni, din motive politice.
Lumea pe care a descoperit-o aici, o lume deczut, lipsit de speran, a fost
conturat n poezii precum Ion Ion, Cina, Cntec mut. Ea i-a pstrat totui o
scnteie de umanitate care o face s-i dezvluie o anume frumusee, Arghezi
considernd c pretutindeni i n toate este poezie.
Titlul volumului este dat de o art poetic modern, Flori de mucigai. Ea
se nscrie n estetica urtului, reprezentnd una dintre categoriile negative prin
care Hugo Friedrich definea poezia modern.
Tema poeziei reprezinta relatie dintre creator si creatie. Tema poeziei Flori
de mucigai exprim efortul creator al artistului, chinuit de frmntri interioare
ntr-un univers ostil creaiei, pentru a obine un produs spiritual care s dinuie n
timp (stihuri fr an).
Titlul poeziei (i al volumului) este o metafor-oximoron n care florile
sugereaz frumuseea, puritatea/candoarea, lumina, latura nobil a lumii iar
mucegaiul semnific ntunericul, umezeala descompunerii, urtul, rul, latura
obscur a realitii. Oximoronul creeaz deci o imagine contradictorie care reflect
ambivalena lumii. Pe de o parte, florile de mucigai pot reprezenta (n raport cu
coninutul volumului) lumea n care valorile umane sunt degradate. Pe de alt parte,
metafora-titlu denumete nsui rodul acestui tip de creaie n care i cele mai
respingtoare aspecte ale realului devin surs de inspiraie i i gsesc expresia
potrivit pentru a deveni poezie/art.
Prima secventa ilustreaza conditia creatorului intr-un univers ostil acesta fiind
parasit de forta inspiratiei divine. n condiii improprii, scrisul lui nu mai e produsul
inspiraiei de origine divin i nu se mai servete de condei i climar (ca n
Testament) ci devine un gest de maxim sacrificiu de sine, unghia devenind un

simbol al profanului, un instrument neconvenional i primitiv al unei creaii care

angajeaz deplin fiina creatorului . Creatorul isi traieste existenta intr-un topos al
claustrarii, in conditii vitrege pentru a lasa un mesaj care nu mai este determinat de
un moment al revelarii inspiratiei ci de unul al trairii experimentale. Firida goal
sugereaza capacitatea disimulativa a artei, retragerea in singuratate fiind necesara
pentru revelarea actului creator (Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in
singuratate). Sentimentele predominante starea de abandon i zbuciumul
existenial/nelinitea ontologic de a crea n pofida izolrii depline sunt subliniate
insistent prin repetarea negaiei n interiorul enumeraiei: Cu puterile
neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat mprejurul /
Lui Luca, lui Marcu i lui Ioan. n iconografia cretin, cei trei evangheliti sunt
reprezentai alturi de animalele fabuloase care, luate laolalt, reprezint inspiraia,
ajutorul divin n creaia unor opere sacre al cror rol este revelarea Absolutului. Pe
de alta parte, elementele enumeratiei fac trimitere si la o simbolistica a cunoasterii
din perspectiva mitologiei greco-latine deoarece taurul poate fi asociat cunoasterii
labirintice, vulturul- sacrificiului detereminat de civilizarea umanitatii prin darul pe
care l-a facut Prometeu si leul- simbol al puterii herculene dar si al sacrificiului
pentru iubire.
Viziunea eului liric asupra creatiei este prezentata in versurile:Stihuri fara
an,/Stihuri de groapa,/De sete de apa,/Si de foame de scrum. Astfel cele 4 structuri
devin metafore ale actului creator: stihurile fara an simbolizand valoarea creatiei
de a se sustrage timpului,ea devenind eterna prin caracterul uman pe care il
exprima iar stihuri de groapa sugereaza eternizarea creatorului. Setea i foamea
desemneaz aici atitudini spirituale, devin metafore ale unor necesiti nu biologice,
ci spirituale sau moral-afective. sete de ap poate fi expresia cutrii absolutului,
a valorilor spiritului, a adevrurilor primordiale, supreme pe cand Foamea de
scrum poate sugera o dorin de autodistrugere n sperana unei regenerri
miraculoase ca a psrii Phoenix, ambele simboluri (apa i scrumul) fiind legate de
ideea de renatere.
Ultima secventa surprinde o metamorfoz dureroas / dramatic a
creatorului care coboar dinspre angelic spre demonic. Eul liric este dominat de 2
sentimente: primul determinat de suferinta ce reverbereaza in fiinta creatoruluideznadejdea si al doilea sentiment corelat cu neputinda de a-si indeplini vocatia
altruista de a lasa un mesaj ca forma de recuperare a fiintei profane tristetea.
Condiiile vitrege de via vor seca treptat fora creatoare iar odat cu tocirea
unghiei ngereti, fiina i pierde ultima reminiscen de sacru, scnteia
spiritualitii: Cnd mi s-a tocit unghia ngereasc / Am lsat-o s creasc / i nu a
mai crescut / Sau nu o am mai cunoscut. Ateptarea renaterii / regenerrii e
zadarnic (nu a mai crescut) sau e de nerecunoscut de ctre cel care s-a
nstrinat de vechea sa esen cci noul mediu existenial i-a modificat alctuirea:
nu o am mai cunoscut realizandu-se astfel schimbarea sursei de inspiratie din cea
a sacrului cu cea a profanului. Strofa final aduce o alternare ntre planul exterior

cosmic i planul interior al tririlor eului liric: Era noapte. Ploaia btea departe,
afar. / i m durea mna ca o ghiar / Neputincioas s se strng . Putem
remarca regimul temporal al verbelor: rolul durativ al imperfectului care
prelungete la infinit senzaia suferinei(era, batea, ma durea)dar si verbele la
perfect compus care ilustreaza irevocabilul, creatorului asumandu-si rolul
demiurgiei. Fenomenele spaiului natural pot avea o dubl interpretare : fie ca
proiecia n afar a zbaterilor interioare ale creatorului sortit la inactivitate, natura
prnd s participe la suferina lui; fie ca noi semne ale unei realiti ostile,
tenebroase care anuleza orice speran. Ploaia redevine, ca la simboliti, nu un
mijloc de purificare i regenerare, ci un factor distructiv, de potenare/favorizare a
descompunerii. Comparaia ca o ghiar sugereaz coborrea umanului ntr-o
condiie inferioar, subuman, spre un regim al maleficului chiar. La Arghezi, mna
este un simbol cu largi semnificaii: ea reprezint creaia, dar i fora omului de a
mplini / furi tot ce este mai frumos i mai nltor pe pmnt. O simbolistic
strveche asociaz mna dreapt cu forele benefice, iar pe cea stng cu forele
demonice i m-am silit s scriu cu unghiile de la mna stng. Ultima secventa
implica nu doar o devenire la scara spirituala a creatorului care parcurge un drum al
convertirii profanului in sacru ci si al lectorului care descopera metamorfozele
altruismului manifestat in forme estetizante ale creatiei.
De asemenea, termeni precum mucigai sau ghiar, sunt forme regionale cu aspect
arhaic, dar care dobndesc aici un sens adnc simbolic al degradrii umane
spirituale.
In concluzie, poezia Flori de mucigai de T Arghezi este o arta poetica
moderna care prezinta relatia dintre creator si creatie avand ca sursa de inspiratie
ideile esteticii uratului configurate in volumul Florile raului de Ch. Baudelaire.