sOMAJUL sI OCUPAREA FOREI DE MUNC

Din multitudinea problemelor economice, inflatia si somajul sunt, adesea, cele mai importante
cu care se confrunta o natiune. Ori de cte ori indicii saraciei - inventati de A. Okun, ca suma dintre rata
somajului si rata inflatiei - ating valori ridicate, fie somajul, fie inflatia sunt apreciate de catre populatie
drept cea mai grava problema a societatii.
Analiza economica a somajului pune, mai nti, problema definirii si masurarii sale.

1. sOMAJUL sI UTILIZAREA
Folosirea populatiei apte la munca constituie fenomenul ocuparii. Nefolosirea, n forme si grade
diferite, a unei parti a populatiei apte nseamna somaj. Existenta sa ca fenomen economic si social este
strns legata de productia moderna.

1.1. Definirea somajului

Nu exista o definitie perfecta a somajului, care sa tina seama de toate dimensiunile sale.
somajul este definit, n general, drept stadiul n care o persoana nu este capabila sa
desfasoare o munca utila, dar perceperea utilitatii muncii este, n sens larg, rezultatul conditiilor
sociale. Conceptul de somaj poate capata o extensiune mai mare daca este privit ca o forma de
subocupare, respectiv o manifestare specifica de inactivitate, cuprinznd persoanele care cer de lucru, n
schimbul salariului practicat n mod normal sau chiar mai mic, nsa aceasta cerinta nu poate fi
satisfacuta pentru fiecare individ, n aceeasi meserie si localitatea de resedinta.
n fapt, orice persoana care nu are o munca remunerata nu este considerata, n mod sistematic, ca
fiind n somaj. Pentru a fi n somaj, trebuie sa ndeplineasca anumite conditii specifice. Asa, de exemplu,
Biroul International al Muncii considera somer orice persoana privata de munca, care este apta pentru
aceasta, si cauta (activ) o munca remunerata. n mod similar, defineste somajul si Confederatia Generala a
Muncii din Franta, dar aceasta adauga, n categoria somerilor, si persoanelor pensionate nainte de vrsta
legala, precum si o parte din studentii aflati n ultimul an de studiu. Prin aceasta se considera iesirea mai
repede la pensie ca o punere n situatia de somer, iar prelungirea studiilor - pentru o parte din studenti - ca
o ascundere a absentei locurilor de munca.
n general, somajul este asimilat unei abateri aparute ntre efectivul populatiei realmente
utilizate si efectivul populatiei apte, care ar corespunde unei situatii de utilizare deplina. Ce nseamna
utilizarea deplina a fost (si a ramas) pentru multi economisti o ntrebare obsedanta.. Astfel, pentru J.M.
Keynes, ocuparea deplina este o situatie n care volumul global al ocuparii ramne inelastic la cresterea
cererii efective pentru productia care i corespunde. Pentru J. Robinson, ocuparea deplina este o stare
ideala, ce are putine sanse de a fi atinsa n economia act 252b15c uala. La rndul sau, Lionel Stoleru
considera ca termenul de ocupare deplina este echivoc si acesta trebuie reinterpretat n functie de noile
conditii.
Se considera asadar ca ocuparea deplina ar trebui sa aiba nu un prag, ci doua limite. ntre aceste
limite, care sunt si ele mobile, stabilite n raport cu nivelul dezvoltarii economice, ar trebui sa se gaseasca,
de fiecare data, un optim stabilit al ocuparii astfel nct somajul sa nu fie prea mare.
ncercnd, sa dea contur idealului ocuparii depline, Alfred Sauvy scria ca le plein emploi
nseamna faptul ca, n fiecare moment, orice individ doritor sa munceasca poate gasi n apropierea
domiciliului sau, un loc si munca care i convine, n profesiunea sau activitatea pe care doreste sa o
exerseze, n conditii normale, si aceasta de o maniera permanenta. Suprapunerea perfecta a cerintelor si
gusturilor indivizilor peste posibilitatile economiei n miscare are putine sanse de reusita. Definitia lui
Sauvy reprezinta mai mult un ideal de a gasi, pentru fiecare individ, un loc n societate, iar fiecare loc sa
fie ocupat de omul potrivit. Evident, niciunde nu s-a ntmplat asa ceva. Practica a devenit ca le plein

emploi se defineste printr-o populatie ocupata n proportie de 95-98 % si ca echilibrul social si se poata
obtine si la un anumit nivel de subutilizare.
Prin cunoscutul raport intitulat Munca pentru toti ntr-o societate libera, s-a formulat teza dupa
care ocuparea deplina nu nseamna ca, n mod automat, somajul este exclus; nu nseamna ca fiecare
persoana n vrsta apta de munca si capabila sa munceasca este ocupata productiv, n fiecare zi a vietii
sale de munca. Se admite ca ocuparea deplina este asigurata daca pna la 3 % din populatia activa este n
somaj.
O definitie riguroasa a somajului nu se poate limita la referinta privind utilizarea deplina si la
abaterea de la aceasta. Se cere luare n considerare a distinctiei dintre un somer si o persoana fara
ocupatie, intentia de a munci si cautarea efectiva a unui loc de munca. n acest sens, P. Heyne
concluzioneaza ca din definitia B.L.S. (Bureau of Labour Statistics), sunt clare optiunile specifice care
creeaza statutul denumit somer:
a) decizia de a cauta activ o angajare;
b) decizia de a nu accepta sansele de angajare oferite.
Ambele sunt, n mod clar, alegeri facute de oameni - nivelul somajului depinde att de oferta, ct si de
cererea de forta de munca. Biroul de Statistica a Muncii din SUA socoteste drept someri pe toti cei care
nu sunt n prezent angajati si cauta activ o angajare n munca. Att deciziile de a intra n forta de munca,
ct si cele de a nu accepta anumite oferte de serviciu, vor depinde de estimarile oamenilor asupra
avantajelor relative ale sanselor alternative.

1.2. Caracteristicile somajului

somajul lumii contemporane desemneaza realitati diferite. Prezent n viata cotidiana a tuturor
tarilor, ntr-o proportie mai mare sau mai mica, somajul este caracterizat, global si structural, pe cauze,
durate, pe forme si tipuri, prin mai multe aspecte, utiliznd - n acest scop - un sistem categorial acceptat.

1.2.1. Nivelul somajului

Punctul de plecare n analiza somajului l reprezinta stabilirea diferentei ntre populatia apta de
munca si forta de munca (populatia activa). Marimea fortei de munca (populatia activa) include
persoanele ocupate (angajate) si somerii. Cei apti de munca - si care nu sunt inclusi n forta de
munca - sunt fie batrnii, fie casnicele, fie persoanele care doresc sa lucreze, dar nu cauta activ un loc de
munca.
n fiecare moment, exista un numar dat de someri. Acest numar se modifica permanent, ntruct o
parte a populatiei ocupate si pierde locul de munca, o a doua parte iese din somaj, iar a treia parte ramne
n somaj o perioada mai mare de timp.
O persoana poate deveni somer prin mai multe modalitati:
este nou intrata pe piata muncii si cauta, pentru prima data, un loc de munca;
persoana paraseste un loc de munca n vederea cautarii altuia, care sa corespunda mai bine aspiratiilor
sale;
persoana este suspendata temporar din functie de catre angajator si se rentoarce la locul de munca
atunci cnd necesitatile de productie o vor cere (este o reactie a firmei la reducerea cererii, care trimite
n concediu fara plata o parte din angajati);
pierderea definitiva a slujbei, pentru ca persoana a fost concediata sau firma a dat faliment.

Iesirea din somaj, ceea ce compenseaza total sau partial cresterea numarului de someri, se poate
realiza n mai multe moduri:
persoana este angajata la un nou loc de munca;
rechemarea la lucru a persoanelor care, anterior, au fost trecute n concediu fara plata;
persoana aflata n somaj nceteaza a mai cauta un loc de munca si, prin definitie, paraseste sfera de
cuprindere a fortei de munca.
Trebuie remarcat ca, n economie, oameni se angajeaza si parasesc locurile de munca, att n
timpul perioadelor de somaj ridicat (recesiune economica), ct si n timpul perioadelor de boom
economic, cnd somajul este redus.
Nivelul absolut al somajului existent la un moment dat poate fi exprimat prin rata somajului,
calculata n raport cu populatia activa. Aceasta poate varia mult pe diferite grupe de forta de munca, n
raport cu sexul, vrsta, profesiunea, zona etc. Diferentele n rata somajului pot fi studiate cu ajutorul relatiei
dintre ratele somajului, corespunzatoare oricarui grup constitutiv al fortei de munca, u i , si rata totala a
somajului u. Rata totala a somajului reprezinta media ponderata a ratelor partiale, pe grupe:
(5.1)
unde w reprezinta ponderea grupei n totalul fortei de munca. Daca, de exemplu, populatia activa
masculina are o pondere de 60 %, rata somajului este de 7 % iar forta de munca feminina reprezinta 40 %
(la o rata a somajului de 12 %), atunci rata totala a somajului este:

adica somajul are o rata de 9 %.

Ecuatia (5.1) deschide calea pentru doua posibilitati:
a) ratele partiale au valori apropiate;
b) rata totala ascunde diferente mari de somaj ntre diferitele categorii de forta de munca.

1.2.2. Durata somajului

Durata perioadei de somaj poate fi definita ca fiind intervalul de timp cuprins ntre momentul
pierderii locului de munca si cel al reluarii normale a lucrului sau al iesirii din rndul fortei de munca.
Durata somajului este media lungimii perioadelor de somaj. La o rata data a somajului, cu ct durata
somajului este mai scurta, cu att fluxurile sunt mai mari.
Cu ct fluxurile de intrare n somaj sunt mai mari dect fluxurile de iesire din somaj, cu att
nivelul somajului va creste. Cresterea numarului de pierderi involuntare a locului de munca
(concedieri) si de abandonari ale slujbelor duc la cresterea fluxurilor de intrare n piata muncii. Nu numai
ca firmele si reduc efectivul, dar continua sa faca noi angajari. La rndul lor, muncitorii care si pierd
locul de munca, cauta altele, facnd astfel ca somajul sa fluctueze mult. Toate acestea fac ca fluxurile de
intrare n somaj si cele de iesire din somaj sa fie intense.
Analiza duratei somajului impune distinctia ntre perioadele ncheiate de somaj si perioadele
aflate n desfasurare. n fiecare moment, n economie exista un numar de someri si se pune ntrebarea de
cnd se afla ei n situatia respectiva.

Experienta tarilor dezvoltate, care au urmarit o perioada ndelungata fenomenul somajului, arata ca
durata somajului este de circa 2 luni, iar ponderea perioadelor mai scurte de o luna este mai mare de
jumatate din perioadele de somaj ncheiat, ceea ce dovedeste importanta pe care o dau somerii reluarii ct
mai rapide a lucrului.
Durata mediana a perioadelor ncheiate de somaj, desi scurta, este influentata de conditiile de pe
piata muncii. n timpul recesiunii, durata mediana depaseste cu circa 50 % valorile atinse n perioada de
expansiune.
Durata mediana scurta a somajului, de circa 6 saptamni, trebuie interpretata cu atentie pentru ca
nu nseamna, n ntregime, ca indivizii cauta si gasesc imediat de lucru. Aproape jumatate din perioadele
de somaj au ca efect retragerea persoanei din categoria forta de munca, independent de situatia pietei
muncii.
Asupra duratei somajului influenteaza o serie de factori, cum sunt:
structura demografica a populatiei si, n special, a populatiei active;
numarul si tipul locurilor de munca disponibile;
interesul somerilor de a cauta un loc de munca mai bun;
organizarea pietei muncii;
marimea ajutorului de somaj, n comparatie cu salariul practicat pe piata muncii;
comportarea lucratorilor etc.

1.2.3. Structura somajului

Experienta tarilor dezvoltate evidentiaza unele caracteristici structurale, pe fondul unei durate
mai mari a somajului pentru un numar relativ redus de persoane.
somajul difera de la un grup la altul, crescnd odata cu vrsta. El este mai ridicat n rndul
tinerilor, dect al adultilor. Aceste diferente sunt rezultatul deosebirilor de comportament al celor tineri fata
de somaj, n comparatie cu comportamentul celor mai n vrsta.
n cazul persoanelor n vrsta, principala cauza a somajului este pierderea locului de munca; la
tineri, cauza somajului poate fi intrarea, pentru prima data, n rndul fortei de munca sau revenirea pe
piata muncii, dupa o perioada mai mare dect cea prevazuta n legislatia muncii pentru a fi pastrati n
rndul somerilor.
si duratele somajului sunt diferite. La vrstnici, durata somajului este mai mare si se termina, de
obicei, prin retragerea de pe piata muncii. La tineri, durata somajului este mai scurta si perioadele de
somaj se termina printr-o angajare sau reangajare. n general, putem constata ca, pe masura ce vrsta
creste, rata somajului scade, dar durata somajului manifesta tendinta de sporire.

2. FORMELE sOMAJULUI
Dupa cum s-a vazut, punctul de plecare n definirea somajului este reprezentat de lipsa unui loc
de munca pentru o perioada de timp, iar acest fapt este consemnat n evidentele oficiilor de plasare.
Inactivitatea poate sa fie rezultatul vointei individuale sau, dimpotriva, cel apt si doritor de munca nu
gaseste un loc disponibil din motive independente de vointa sa. Deci, somajul poate fi voluntar sau
involuntar. Keynes considera ca somajul voluntar este datorat refuzului sau imposibilitatii, pentru
purtatorul de forta de munca, de a accepta o retributie corespunzatoare valorii produsului care-i poate fi
atribuit, refuz sau imposibilitate bazata pe anumite prevederi legale, pe uzante sociale, pe ntelegeri n

vederea negocierilor colective, pe adaptarea lenta la schimbari sau pe simpla ncapatnare, proprie naturii
umane. somajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor la scadere (salariile practicate sunt mai mari
dect salariile de echilibru, datorita presiunilor exercitate de sindicate si salariati).
Pentru ca piata muncii sa se echilibreze, ar trebui ca salariul practicat sa tinda spre salariul de
echilibru, nsa ajustarea prin scadere a salariilor nu se poate realiza, caci se opun cei afectati. Exigentele
pietei muncii nu sunt respectate si apare somajul voluntar, prin faptul ca o parte din oferta de munca nu
este realizata.
somajul involuntar desemneaza starea specifica persoanelor neocupate care, desi dispuse sa
lucreze pentru un salariu real mai mic, determinat n conditiile pietei, nu pot sa-si realizeze acest obiectiv
pentru simplu motiv ca asemenea locuri de munca nu exista. Definitia data de Keynes este: somajul
involuntar exista daca, n cazul unei cresteri usoare - n raport cu salariul nominal - a preturilor la bunurile
pe care le consuma muncitorii, att oferta totala de mna de lucru, dispusa sa munceasca la salariul
nominal curent, ct si cererea totala de mna de lucru, la acel salariu, ar fi mai mare dect volumul
existent al ocuparii.
nscrierea variantelor de somaj n una din cele doua categorii, voluntar sau involuntar, nu este
ntotdeauna o problema simpla.
somajul voluntar este rezultanta unui mod de dezvoltare a economiei, ajunsa pe o anumita
treapta de prosperitate. Posibilitatea, care permite, voluntar, unei persoane sa nu lucreze o anumita
perioada, nu exista oriunde si oricnd. Acesta este data de situatia care permite somerului a continua
cautarea unui loc de munca care sa-i convina mai mult dect sa accepte ofertele care i sunt facute.
Reflectnd realitatile unei economii ce cauta cele mai bune criterii pentru alocarea resurselor de munca si
nevoile economiei, somajul voluntar apare ca un rau necesar, acceptat si considerat normal.
n tarile dezvoltate, se manifesta, mai ales, un somaj vizibil, involuntar, care consta n existenta
unor persoane neocupate, dar dispuse sa se angajeze la un salariu fixat pe piata muncii.
O forma de somaj involuntar este somajul structural sau frictional. El apare n acele economii n
care mna de lucru manifesta o mare nclinatie pentru schimbarea locului de munca, fie pentru a-si ameliora
conditiile de viata, fie pentru a cunoaste si alte zone sau domenii de activitate. somajul structural este
somajul existent n conditii de ocupare totala si este rezultatul structurii pietei muncii, al naturii locurilor
de munca existente si al ofertei de munca. Rata structurala este identica cu rata naturala a somajului.
Productia nu se afla, ntotdeauna, la nivelul ocuparii depline, datorita fluctuatiilor ciclice din
economie. somajul care este peste nivelul celui structural, si care apare atunci cnd productia este sub
nivelul de ocupare deplina, este somajul ciclic. n maniera keynesista, somajul ciclic este explicat prin
insuficienta cererii efective n conditiile crizelor economice, fiind rezultatul modului defectuos n care se
realizeaza legatura dintre nivelul salariilor, pe de o parte, si cel al preturilor si productivitatii muncii, pe
de alta parte. ntr-o economie sanatoasa, cresterea salariului trebuie sa fie devansata de cresterea
productiei si a productivitatii muncii. O dereglare a acestui raport poate provoca somajul conjunctural,
ciclic.
Daca ntr-o situatie de pace economica, caracterizata prin cresterea populatiei n ritm egal cu
cresterea economica si mentinerea constanta a venitului pe locuitor, apare o ingerinta sub forma cresterii
preturilor, aceasta poate fi stimulatoare pentru ntreprinderile ce angajeaza lucratori si sporesc productia.
Dar boom-ul unilateral pentru ntreprinderi ia repede sfrsit. Cresterea preturilor afecteaza salariul real. Se
cere indexarea salariului nominal n raport cu rata inflatiei. Mai mult, se solicita cresterea salariilor nu n
raport cu rata efectiva, ci cu rata anticipata a inflatiei.
Se ajunge, astfel, la situatia n care salariile nominale cresc mai repede dect productia si preturile.
Firmele se vad silite sa reduca volumul productiei prin diminuarea, cel mai adesea, a numarului de ore de
munca. n situatia de somaj conjunctural, persoanele care ar dori sa lucreze la un nivel al salariului
corespunzator anticipatiilor lor despre cresterea viitoare a preturilor, nu gasesc locuri de munca.

ntr-un anumit fel, somajul ciclic este functie de modul n care se stabileste corelatia dintre
cresterea salariilor nominale, pe de o parte, si cea a productivitatii muncii, si deci a cresterii economice,
pe de alta parte. Altfel spus, relatia crestere economica - somaj este mijlocita de salariul real sau - ceea ce
este acelasi lucru - rata cresterii nu afecteaza nivelul folosirii minii de lucru, ci numai salariul real.
Cresterea salariului real mareste numarul celor care vor sa lucreze, nsa diminueaza capacitatea de
angajare a firmelor.
Daca salariul real este ridicat, exista somaj involuntar; daca, dimpotriva, este cobort, exista o
suprancalzire si ntreprinderile au dificultati n a gasi lucratori la rata existenta a salariului.
Productia presupune combinarea ntr-un anumit mod a factorilor de productie specifici, iar
problematica utilizarii si a somajului nu poate face abstractie de folosirea si valorificarea celorlalte
resurse economice.

3. sOMAJUL N TEORIA ECONOMIC

Elaborarea conceptului de somaj este relativ recenta n analiza economica. Cnd sunt cercetate
teoriile economice anterioare, somajul se regaseste tratat implicit n rationamentele care se ocupa mai ales
de explicarea determinarii veniturilor sau a trecerii de la o activitate domestica, la o ocupatie salariala.

3.1. Teoria clasica a somajului

Timp ndelungat, ideea de subutilzare si explicatia sa au fost legate de fenomene naturale.
Apoi, gndirea economica clasica explica somajul prin vointa indivizilor. Exista numai somaj voluntar.
Acesta este o ntmplare, o abatere de la normalitatea exprimata de legea debuseelor a lui Say, dupa
care orice productie si creeaza automat cererea si nu exista nici un motiv care sa reduca imboldul de a
investi si de a crea noi locuri de munca.
Teoria clasica a folosirii minii de lucru s-a ntemeiat pe doua postulate fundamentale:
a) salariul este egal cu produsul marginal al muncii, adica salariul unei persoane este egal cu valoarea
care se pierde daca volumul folosirii minii de lucru ar fi redus cu o unitate (cu rezerva ca egalitatea
poate fi perturbata daca concurenta si pietele sunt imperfecte);
b) utilitatea salariului, atunci cnd este folosit un volum dat de mna de lucru, este egala cu dezutilitatea
marginala a acelui volum de folosire a minii de lucru, adica salariul real al unei persoane ocupate este
cel suficient pentru a atrage mna de lucru n cantitatea solicitata de cererea globala. Aici dezutilitatea
este nteleasa ca nglobnd motivele, de orice natura, care pot determina un om (sau un grup) sa prefere
de a nu lucra, dect sa accepte un salariu al carui utilitate, pentru el, se situeaza sub un anumit minim.
Potrivit acestui postulat, toti cei care se afla la un anumit moment, n somaj desi sunt dispusi sa lucreze
la salariul curent, nceteaza sa-si ofere serviciile, chiar si n cazul unei mariri de mici proportii a costului
vietii.
Daca primul postulat da curba cererii de mna de lucru, al doilea da curba ofertei, iar volumul
ocuparii corespunde punctului n care utilitatea produsului marginal este egala cu dezutilizarea ocuparii
marginale a minii de lucru.
Rigiditatea la reducere a salariului nominal ar fi principala cauza a somajului, n viziunea clasica.
O reducere a salariului nominal ar duce la absorbirea somajului si la o crestere a productiei, atta timp
ct pretul ramne constant. Daca masa monetara este constanta, o crestere a productiei atrage, dupa sine,
o scadere a pretului. Problema este daca scaderea pretului este mai puternica dect cea a salariilor
nominale. Daca scaderea este mai puternica, ntreprinderile nu recurg la angajarea suplimentara si, deci,
se revine la situatia initiala de somaj. Echilibrul implica o scadere mai mica a preturilor dect a salariilor,
aceasta ducnd la scaderea salariului real, la cresterea productiei si la reducerea somajului.

Din analiza facuta reiese faptul ca teoria clasica da o explicatie insuficienta aparitiei somajului,
deoarece nu se poate concepe ca acesta sa scada daca se diminueaza simultan preturile si salariile. Explicatia
pe care o realizeaza se bazeaza pe ideea rigiditatii la scadere a salariului si care este fixat la un nivel mai
ridicat dect cel de echilibrul si, deci, sporeste cererea de locuri de munca (creste oferta de munca).

3.2. Explicatia marxista a somajului

Dupa K. Marx, somajul si are originea n structurile de valorificare a capitalului. Acumularea
capitalului, nsotita de introducerea progresului tehnic, are drept consecinta cresterea mai rapida a capitalului
constant, dect a capitalului variabil, ceea ce conduce la formarea armatei industriale de rezerva. ncercnd
sa nteleaga mecanismul formarii somajului si conceptia lui K. Marx, economista britanica J. Robinson
scria ca - potrivit acestora - nivelul de folosire, la un moment dat, depinde de suma capitalului utilizat si
de tehnicile de productie. Odata cu trecerea timpului, capitalul se acumuleaza, iar nivelul de folosire are
tendinta sa descreasca. Forta de munca disponibila creste si ca urmare a sporurilor demografice si a
extinderii capitalului n noi sfere de activitate, de unde arunca - pe piata muncii - o masa de artizani si de
tarani deposedati de mijloacele lor de subzistenta. Apare, n mod normal, o patura de muncitori nefolositi
- armata industriala de rezerva.
Asadar, somajul marxist este rezultatul insuficientei de capital variabil, n raport cu rezerva de
mna de lucru. Alocarea neadecvata a resurselor si posibilitatile tehnice limitate ale substituirii muncii prin
capitalul fix, fac ca partea variabila a capitalului sa nu fie n masura sa absoarba mna de lucru
disponibila, chiar si atunci cnd stocul de capital total este integral.
n gndirea marxista, somajul este rezultatul fie al unei cresteri excesive a populatiei n raport cu
capitalul, fie al unor nivele prea scazute ale venitului, care determina un flux neadecvat al economiilor,
situatie combinata cu o tehnologie rigida. Economisirea redusa si cererea insuficient de eficienta mpiedica
dezvoltarea productiei.
somajul este considerat ca un fenomen specific economiilor de piata si este reprezentat de acea
parte a populatiei active care nu poate gasi de lucru si devine suplimentara, nu absolut n raport cu
nevoile generale de munca ale societatii si cu posibilitatile sale reale de a oferi locuri de munca, ci relativ
n raport cu posibilitatea de valorificare profitabila a capitalului. Rolul suprapopulatiei relative consta n a
fi rezerva de munca a ntreprinderilor si un factor de presiune asupra conditiilor de ocupare si, n special,
a salariilor celor ocupati.
Marx considera ca principalele cauze ale suprapopulatiei relative se gasesc n modul specific
capitalist de aplicare a progresului tehnic, n ruinarea micilor producatori si comercianti, ca urmare a
concurentei marilor firme si a crizelor economice de supraproductie. n strnsa legatura cu aceste cauze,
suprapopulatia relativa se mparte n:
a) suprapopulatia flotanta, adica partea fortei de munca atrasa si respinsa din activitatea datorita dezvoltarii
inegale a ramurilor si a desfasurarii ciclice a reproductiei capitaliste;
b) suprapopulatia latenta, formata din populatia excedentara din agricultura si din alte sectoare ale micii
productii de marfuri, care este temporar ocupata, de regula n locuri de munca necalificata si slab
remunerata;
c) suprapopulatia stagnanta, formata din persoane care, permanent sau n cea mai mare parte a anului, nu
au de lucru, formnd somajul cronic.
Marx vedea solutia problemei somajului ntr-o societate care sa fie capabila sa organizeze
stiintific ntreaga activitate economica astfel nct sa resoarba suprapopulatia relativa.

3.3. Explicatia keynesista a somajului

n conceptia lui J.M. Keynes, ceea ce determina, n mod esential, gradul de folosire a fortei de
munca este nivelul cererii efective. somajul de tip keynesist are drept fundament o insuficienta a cererii
efective, n ambele sale componente - consum si investitii (fig. 5.1):

Fig. 5.1. Solutia keynesista a somajului

Graficul releva ca, atunci cnd pretul efectiv depaseste pretul de echilibru, oferta creste, iar
cererea ramne constanta sau chiar se poate reduce. n cazul n care pretul pietei este p e, oferta de bunuri
este Q0 si este superioara cantitatii cerute Qd la pretul respectiv. Exista un exces de oferta pe piata
bunurilor si dezechilibrul respectiv se reflecta pe piata muncii prin somajul involuntar.
Datorita rigiditatii ofertei n raport cu preturile, sau a rigiditatii salariilor n raport cu cererea de
munca, excesul ofertei de munca poate coexista cu o cerere excedentara pe piata bunurilor. Semn
revelator al unei astfel de stari poate fi considerat dezvoltarea unor forme precare de utilizare, precum
munca neagra si economia subterana. n plus, datorita rigiditatii preturilor si salariilor (si care semnifica
lipsa a acestora de elasticitate), curba ofertei este aproape orizontala.
Rezulta ca, n viziunea keynesista, echilibrul dintre cerere si oferta se poate stabili sub nivelul
folosirii depline a minii de lucru, a capitalului si a resurselor naturale. Solutia acestei probleme
spinoase, este vazuta de Keynes n deplasarea curbei cererii spre nivelul utilizarii depline a resurselor. n
conditiile unor preturi si salarii rigide (sau insuficient de flexibile), stimularea cererii determina, n
modelul keynesist, cresterea productiei, apropiind-o astfel de potentialul real al economiei.
Rolul principal revine investitiei si, de aceea, Keynes vede posibilitatea nlaturarii somajului printr-un
volum corespunzator al cheltuielilor de investitii, suficient de mare care sa poata absorbi productia
furnizata de excedentul de mna de lucru, n situatia n care aceasta ar fi ocupata. Trebuie ca, pe calea
politicii monetare, bugetare sau, fiscale, sa fie ncurajata investitia, pentru a se ajunge la un grad ct mai
mare de ocupare. Sinteza terapeuticii preconizate de Keynes si gaseste expresia ntr-o crestere
economica inflationista.
Punnd n cauza pacea sociala, fenomenul somajului aduce, permanent, n actualitate ideea lui
Keynes, dupa care orice politica economica, ce vrea sa aiba sorti de izbnda, trebuie sa-si faca din
folosirea fortei de munca un obiectiv principal.

3.4. Teoria economica actuala despre cauzele somajului

Teoria lui Keynes a marcat si influentat, pentru o lunga perioada de timp, problematica ocuparii
minii de lucru. Evolutia economiei contemporane a generat, nsa tendinte noi n abordarea cauzelor
somajului. Astfel, n literatura economica, se formuleaza mai multe concluzii cu privire la factorii
cauzatori:
a) somajul nu provine, n ntregime, dintr-o cerere insuficienta. Desi aceasta este esentiala, somajul
poate avea si alte cauze si forme de manifestare, cum sunt:
un numar redus al locurilor de munca, determinat de slabele investitii anterioare sau de un excedent
de oferta de munca, n raport cu capitalul fix existent, ca urmare a unui exod sau o imigratiei. Deci,
somajul clasic - explicat prin capacitati de productie insuficiente pentru a absorbi forta de
munca - coexista cu somaj de tip keynesian determinat de insuficienta investitiilor;

 se manifesta un somaj clasic deosebit, n sensul ca, n timp ce unele capacitati de productie ramn
neutilizate, pentru ca sub efectul concurentei, ndeosebi internationale, sunt preferate investitii de
productivitate, n detrimentul celor de capacitate, si, deci, o rentabilitate comparativ nesatisfacatoare
face ca anumite locuri de munca sa ramna neocupate;

somajul frictional are tendinta de sporire independent de relansarea cererii efective, datorata
cresterii mobilitati minii de lucru si reducerii timpului de angajare, ca urmare a unor rapide si
profunde restructurari industriale, a noilor modalitati de gestionare a minii de lucru si a
modalitatilor de acordare a indemnizatiei de somaj.

b) Crearea unui anumit numar de locuri de munca nu diminueaza, n acelasi timp, somajul, pentru ca
numarul solicitantilor de munca a crescut, datorita sporirii vrstei de pensionare, a ratei de activitate a
femeilor si a aparitiei somajului aditional.
Elementul nou consta n aceea ca oferta de munca nu este independenta de cerere si se poate
sustine chiar ca oferta de locuri de munca creeaza cererea pentru ele. Rezulta ca o crestere a locurilor
de munca nu poate absorbi somajul, deoarece determina ca un anumit numar de persoane sa paraseasca
situatia anterioara, de inactivi, pentru a deveni persoane active, care solicita locuri de munca.
c) Cresterea productiei nu nseamna, n mod automat, o sporire a numarului de locuri de munca.
Vechiul mit al masinii distrugatoare de locuri de munca a reaparut recent, n special n legatura cu
dezvoltarea informaticii, sub forma somajului tehnologic. Combaterea acestuia se bazeaza pe trei
argumente:
n primul rnd, fabricarea materialului informatic determina crearea de locuri de munca;
n al doilea rnd, cresterea productivitatii ntreprinderilor utilizatoare permite reducerea costurilor
si extinderea pietelor;
n al treilea rnd, ntreprinderile vor propune ansamblului economiei bunuri noi sau noi servicii.
n economia contemporana, nu nceteaza sa aiba loc rasturnari tehnice; investitia nu este, n mod
necesar, o investitie de extindere a capacitatilor, ci una de productivitate, adica investitia efectuata n zone
de productivitate maxima sau pentru ameliorarea productivitatii unor factori de productie, rar deficitari.
Desigur, nu trebuie omis efectul de multiplicare pe care l are progresul tehnic si care genereaza crearea
de noi locuri de munca, n principal, n domeniul serviciilor.

4. OCUPAREA TOTAL
Una din problemele critice ale politicii economice este stabilirea punctului n care economia se
afla n conditii de ocupare totala. Ocuparea totala nu nseamna ocuparea integrala de 100 %, a fortei de
munca apta. ntotdeauna exista un somaj, care reprezinta 3-5 % din forta de munca. Daca rata somajului
este 6 %, trebuie sa se ia masuri de amplificare a cererii si de reducerea somajului ? Un raspuns unic si
corect nu exista !

4.1. Politica de ocupare totala - o problema complexa

Toate tarile lumii au nregistrat, n evidenta lor, perioade de avnt economic, dar si perioade de
declin, nsotite de un somaj masiv.
Problema asigurarii ocuparii depline nu este simpla si nu poate fi rezolvata dect cu eforturi mari
si n perioade de timp destul de lungi. Reducerea la minim a somajului este rezultatul unei politici
macroeconomice adecvate si de utilizarii unor mijloace ce permit absorbtia n economie a fortei de munca
ramasa fara lucru. Este foarte importanta elaborarea (si aplicarea) unei politici macroeconomice
stabilizatoare, adica o politica care mentine un grad ridicat de ocupare si evita situatia de somaj cronic. n
acest domeniu s-au conturat mai multe solutii.

Solutia lui Keynes - Keynes a explicat fluctuatiile activitatii economice cu ajutorul cererii
agregate si justifica avntul economic prin dezvoltarea productiei n ramurile ale caror bunuri sunt cerute pe
piata, iar depresiunea economica prin scaderea cererii de investitii. ntruct cererea de investitii este
insensibila la modificarea ratei dobnzii iar expansiunea monetara este ineficace n stimularea cererii si a
ofertei de bunuri, Keynes propune o politica stabilizatoare care sa foloseasca instrumente fiscale. Iesirea
din depresiune si evitarea intrarii n depresiune pot fi rezultate prin reducerea fiscalitatii si prin cresterea
cheltuielilor guvernamentale.
Solutia lui Friedman se bazeaza pe luarea n considerare a politicii monetare. Conform teoriei
monetariste, politica monetara are un rol important n determinarea si comportamentul nivelului
productiei si al preturilor, iar fluctuatiile economice sunt generate de o politica monetara neadecvata. O
politica monetara expansionista poate stimula cererea si oferta de bunuri, ceea ce contribuie la iesirea din
depresiune (sau se evita intrarea n depresiune). n acest scop, se cere cresterea masei monetare si
reducerea ratei dobnzii.
Solutia mixta ia n considerare att politica fiscala, ct si politica monetara. O economie care
functioneaza corespunzator produce bunuri, creeaza venituri tot mai mari si, totodata, asigura o mai buna
ocupare a fortei de munca. somajul si capacitatile de productie nefolosite sunt rezultatul unei productii
care nu ajunge la nivelul potentialului sau. Output-ul potential este PIB real, pe care l poate produce
societatea n conditiile ocuparii depline a fortei de munca, adica n conditiile somajului structural (natural).
Diferenta ntre productia la nivelul ocuparii depline si productia efectiva o reprezinta subproductia
reala. Evitarea ei se poate face printr-o politica fiscala si monetara expansionista, care sa determine
cresterea cererii globale.
Obiectivul politicii mixte stabilizatoare este minimizarea fluctuatiilor cererii globale si realizarea
unei bune concordante ntre sporul de cerere si potentialul productiv al economiei. Rezultatul politicii
stabilizatoare trebuie sa fie minimizarea deviatiilor de la un trend crescator al productiei si al utilizarii,
nu a abaterilor de la o medie. n cadrul unei economii care se dezvolta, cererea trebuie sa creasca, pentru
a mentine o utilizare ct mai completa a capacitatilor de productie si a fortei de munca, fara tensiuni
inflationiste.
Elaborarea politicii stabilizatoare, care sa asigure ocuparea deplina, trebuie sa ia n considerare
factorii perturbatori ai echilibrului macroeconomic. n aceasta directie, trebuie amintiti urmatorii:
schimbari n conditiile de productie - o crestere sau o scadere brusca si semnificativa n pretul unui
factor de productie important (exemplul, pretul energiei si combustibilului) determina dereglari
economice nsemnate;
modificari neprevazute n cheltuielile guvernamentale - o crestere a acestora determina sporirea cererii
globale, a productiei si a venitului, daca nu este nsotita de cresterea corespunzatoare a fiscalitatii si de
aplicarea unei politici monetare restrictive;
modificari neprevazute ale exportului - o crestere a exportului poate determina o crestere brusca a
cererii externe si are ca efect sporirea veniturilor;
modificarea nclinatiei spre consum a populatiei, la orice nivel dat al venitului, (modificare care nu are
o motivatie obiectiva) poate constitui un factor perturbator. Acesta duce la modificarea corespunzatoare
a functiei de consum, a functiei de economisire si a celei de investitii. Cnd consumatorii se decid sa
consume mai putin din venit, sporind economisirea, are loc o scadere a venitului;
modificarile spontane n cererea de bani din sectorul privat devine un factor perturbator al echilibrului
macroeconomic, deoarece poate afecta rata dobnzii si investitiile si, mai departe, este influentata
marimea venitului;

ciclul afacerilor politice, concept care exprima corelatia dintre economie si ciclul electoral. n
perioadele care preced alegerile, partidele aflate la conducere sunt interesate n elaborarea unei politici
economice care sa reduca rata somajului si sa mbunatateasca activitatea economica.

O politica de ocupare totala nu este usor de realizat. Ocuparea deplina este un deziderat atins de
putine tari, si numai pentru perioade scurte de timp, datorita fluctuatiilor ce caracterizeaza activitatea
economica.

4.2. Rata naturala a somajului

Ocuparea deplina nu nseamna ca fiecare persoana apta este si ocupata, iar somajul este
inexistent. somajul existent n conditiile ocuparii totale este un somaj natural, caracterizat prin rata
naturala a somajului. Rata naturala, rata structurala a somajului si rata somajului, n conditiile ocuparii
totale, reprezinta acelasi lucru.
innd seama de fluxul de intrare si de fluxurile de iesire n somaj, putem spune ca rata naturala
a somajului este rata somajului la care fluxurile de intrare si fluxurile de iesire din somaj se echilibreaza.
Fluxurile se pot compensa la orice nivel al somajului, ceea ce nseamna ca si rata naturala a somajului
poate avea niveluri diferite, n perioade diferite.
Rata naturala a somajului a fost considerata de Friedman drept un nivel de somaj voluntar, care
curata piata muncii, mentine constanta rata medie a salariului real si - considernd cresterea
productivitatii muncii egala cu zero - mentine constant si nivelul preturilor. De aici rezulta ca rata
naturala a somajului este o rata a somajului care corespunde unei rate stabile (sau inertiale) a inflatiei.
Estimarea ratei naturale a somajului se face, de obicei, pornind de la o perioada n care piata
muncii este considerata a fi n echilibru si n care rata totala si ratele partiale ale somajului (din ecuatia
5.2) se afla la valorile lor naturale.
Rata naturala a somajului u x se poate aprecia ca o medie ponderata a ratelor naturale ale
somajului, pentru diferite grupe de forta de munca, u xi :
(5.2)
Ratele naturale partiale sunt diferite pentru diverse grupe de forta de munca. n cazul cnd au loc
modificari sensibile ale ratelor partiale, u xi si u x se va modifica, asa cum, atunci cnd modificarile n u xi
sunt compensatorii, de la o grupa la alta, u x poate ramne neschimbata.
Rata naturala a somajului, u xi, nu are o marime constanta. Pentru SUA, estimarile referitoare la
anul 1960 indicau o rata a somajului, n conditii de ocupare totala, de 4 % . La nceputul anilor 70, ea
crescuse la 4,9 % , iar pentru deceniile 9 si 10 au fost extrapolate valori de 5-6 % .
Rata naturala a somajului este influentata de o serie de factorii, de care depinde durata
somajului si frecventa somajului.
Durata somajului, nteleasa ca timpul n care o persoana se afla n somaj, depinde, pe lnga unii
factori ciclici, si de unele aspecte structurale ale pietei muncii, cum sunt:
organizarea pietei muncii;
structura demografica a populatiei active;
abilitatea si dorinta somerilor de a cauta un nou loc de munca;
existenta si marimea ajutorului de somaj.

Frecventa somajului arata de cte ori, n medie, ntr-o anumita perioada, lucratorii au devenit
someri. Ea este determinata, n principal, de doi factori:
a) primul factor este reprezentat de variatia cererii de munca din partea diverselor firme - cu ct
variabilitatea cererii diverselor firme creste, cu att rata somajului va fi mai mare;
b) al doilea factor este rata noilor intrari pe piata muncii - cu ct rata de crestere a fortei de munca este
mai mare, cu att va fi mai mare rata naturala a somajului.
n mod normal, rata naturala a somajului ar trebui sa fie stabilita n functie de structura
demografica a populatiei. Practica economica arata ca exista o tendinta de crestere a ratei naturale a
somajului peste cea determinata de structura demografica. Perioadele lungi de somaj nalt au facut
imposibila revenirea la ratele naturale initiale. somajul frictional (persoane aflate ntre doua slujbe, noii
veniti si cei care revin pe piata muncii) poate reprezenta chiar 5-6 % din totalul fortei de munca. O
explicatie ofera, n acest sens, teoria salariilor de eficienta. Se sustine ca firmele platesc angajatilor lor
salarii peste nivelul pietei n scopul de a-si asigura stabilitatea acestora si de a-i face sa lucreze mai mult,
pentru a evita concedierea. Dar nu toate firmele si pot permite plata unor salarii ridicate, ceea ce va face
sa existe un somaj excesiv, peste nivelul normal.
Ideea potrivit careia ratelor nalte ale somajului, pe perioade lungi, au capacitatea de a se
autoperpetua - ceea ce reprezinta o piedica n calea revenirii la nivelele anterioare - poarta denumirea de
histereza a somajului. Ea se produce pe mai multe cai. n primul rnd, somerul se poate obisnui cu noul
sau statut. n al doilea rnd, perioadele lungi de somaj semnaleaza potentialilor angajatori posibilitatea ca
lucratorul respectiv nu corespunde cerintelor si sanselor de angajare ale acestuia se reduc.

4.3. Implicatii ale ajutorului de somaj

O problema de actualitate pentru piata muncii o constituie determinarea implicatiilor
ajutorului de somaj asupra somajului deoarece el contribuie, pe trei cai, la cresterea ratei masurate
a acestuia.
Un prim aspect este reprezentat de faptul ca existenta unui ajutor de somaj prelungeste durata
somajului, ntruct face mai putin presanta cautarea unui loc de munca. Pentru reliefarea unui asemenea
aspect, este utila calcularea ratei de nlocuire, ri v , ca raport dintre venitul nominal obtinut n perioada
somajului Vns si venitul nominal obtinut n perioada de angajare, Vna .

(5.3)

Cu ct ajutorul de somaj si, respectiv, rata de nlocuire sunt mai ridicate, cu att nevoia unui nou
loc de munca retribuit este mai scazuta. Durata de cautare se prelungeste, astfel ceea ce mareste rata
naturala a somajului.
Venitul pe timpul perioadei de somaj trebuie dimensionat astfel nct, pe de o parte, sa asigure
somerului un minim de subzistenta iar, pe de alta parte, aceasta sa doreasca angajarea la un loc de munca.
Acest venit, la care un somer este dispus sa accepte o noua slujba, poarta denumirea de salariu de
rezerva. Cu ct rata de nlocuire a venitului este mai mare, cu att salariul de rezerva este mai mare si cu
att mai mare este si nclinatia de prelungire a duratei de somaj.
nclinatia marginala spre prelungirea duratei de somaj, ps , este o marime ce arata cu ct creste
durata somajului ds , la cresterea cu o unitate a salariului de rezerva sr , si se poate calcula astfel:

(5.4)

nclinatia marginala spre prelungirea duratei de somaj este direct proportionala cu rata de nlocuire
a venitului.
Un al doilea aspect este legat de faptul ca ajutorul de somaj afecteaza stabilitatea angajatilor.
Data fiind existenta ajutorului, nici lucratorii si nici firmele nu sunt prea interesate ntr-o mare stabilitate a
angajatilor. Un patron poate fi tentat sa concedieze temporar lucratorii, atunci cnd nu are nevoie de ei,
deoarece nici cel concediat nu sufera o pierdere prea mare.
Al treilea aspect al implicatiilor ajutorului de somaj asupra somajului l constituie asanumitele efecte de nregistrare. Acordarea ajutorului de somaj este conditionata de luarea n evidenta a
celui fara loc de munca. Pentru a fi somer, persoana trebuie sa caute de lucru, iar rata masurata a
somajului se reduce.
Din analiza celor trei aspecte ale influentei ajutorului de somaj asupra ratei somajului nu trebuie
formulata concluzia desfiintarii ajutorului de somaj. Indivizii au nevoie de o perioada de timp pentru a-si
gasi o slujba potrivita. Mai mult, este lipsit de sens, din punct de vedere al eficientei, sa nu se permita
cautarea unui loc de munca corespunzator pregatirii si capacitatii lucratorului, atunci cnd se urmareste
alocarea eficienta a fortei de munca n economie. Nu se poate plasa un lucrator cu nalta calificare ntr-un
post care nu impune o astfel de pregatire, doar pentru ca persoana respectiva nu-si poate permite sa caute
ceva mai potrivit. Lipsa ajutorului de somaj nu se justifica din punct de vedere al eficientei economice.
Dincolo de aceste consideratii, problema principala ramne gasirea unui model de ocupare care,
pe de o parte, sa stimuleze firmele n a nu concedia lucratorii si, pe de alta parte, sa asigure un minim
decent de viata pentru cei care si pierd slujba. Acest model este dificil de construit si de aplicat n
practica.

5. COSTURILE ECONOMICE sI SOCIALE ALE sOMAJULUI

somajul, ca fenomen economicosocial, are consecinte individuale si colective importante si costa
att individul care l suporta, ct si colectivitatea nationala, care finanteaza anumite incidente sociale.
Costurile somajului reprezinta contributia societatii si renuntarile pe care trebuie sa le accepte
populatia, ca urmare a existentei somajului.
Devenind somer, individul pierde o parte din identitatea sa sociala si suporta
o micsorare a resurselor sale economice si monetare. Consumul sau si economisirea se modifica, are loc o
ngustare a retelei relatiilor sociale, iar singuratatea, nelinistea si incertitudinea - consecinte ale
somajului - transforma
viata
sociala
a
celui
lipsit
de lucru.
Efectele materiale ale somajului sunt partial atenuate prin existenta ajutorului de somaj, dar nu
toti somerii au dreptul de a le primi si oricum, compensarea monetara nu este niciodata integrala.
n cazul somajului, se identifica un cost economic, cu elemente specifice, dupa cum este vorba de
somaj structural sau de somaj ciclic, un cost financiar si un cost social.
Costul economic este reprezentat mai ales de pierderea pe care o nregistreaza societatea, n
ansamblul sau, prin diminuarea productiei sub nivelul ocuparii depline. Problema care se pune, n cazul
somajului ciclic, este identificarea costurilor suportate de societate, ca urmare a reducerii productiei sub
nivelul potentialului sau productiv. O determinarea a acestor costuri se poate efectua cu ajutorul legii
Okun: pe termen scurt, cresterea cu un procent a somajului va duce la o scadere a productiei cu 2,5 % ,

lucru care poate fi luat n considerare la determinarea costului somajului. Legea Okun arata ca, atunci
cnd exista somaj, productia este mai mica dect ar putea sa fie, iar aceasta pierdere de productie este o
pierdere pentru societate.
Exista si alte costuri, n afara de pierderea de productie, sau se pot identifica unele beneficii
implicate de somaj ? Nu este vorba doar de avantajul reprezentat de reducerea temporara a inflatiei, ca
urmare a amplificarii somajului, ci de beneficiile aduse de somajul n sine.
n primul rnd, un astfel de cstig ar putea fi timpul liber de care dispun somerii. Dar valoarea sa
este redusa, cu att mai mult cu ct el este obtinut mpotriva vointei persoanelor n cauza.
n al doilea rnd, daca lucratorii ar fi liberi sa-si stabileasca singuri orarul de lucru, ei ar munci
un numar de ore egal cu cel pentru care valoarea marginala a timpului liber va echivala cu veniturile
marginale aduse de o ora suplimentara de munca. Daca timpul de lucru al unui individ sufera o reducere
de mici proportii, pierderea totala pentru el ar fi extrem de mica, deoarece are un timp liber mai mare si,
n acelasi timp, munceste mai putin, venitul mai mic primit fiind compensat de aceste avantaje.
O persoana devenita somer pierde o valoare egala cu venitul nominal (salariul nominal), dar
primeste un ajutor de somaj de valori apropiate cu cele ale salariilor. n acest caz, indivizii sunt afectati
doar de diferenta ntre salariu si ajutorul de somaj.
Societatea, n ansamblu, pierde din cauza diminuarii productiei, dar si a impozitelor si taxelor la
care sunt supuse veniturile individuale, si pe care nu le mai ncaseaza.
Cu toate acestea, efectele cresterii somajului sunt resimtite, n primul rnd, de catre someri. Exista
un cost suplimentar dificil de evaluat, generat de distributia inegala a somajului n societate. El tinde sa se
concentreze n rndul saracilor si aceasta este o problema ce nu poate fi ignorata, chiar daca o cuantificare
acceptabila nu este posibila.
Efectele obtinute prin reducerea ratei naturale a somajului sunt mult mai greu de determinat,
dect costurile provocate de somajul ciclic. Legea Okun nu este utila n acest caz. Majorarea
productiei este posibila deoarece forta de munca reactivata utilizeaza, pe termen scurt, capitalul, care
nu era utilizat la ntreaga capacitate. Pe termen lung, si aceasta este semnificativ, atunci cnd ne
referim la rata somajului natural, pentru asigurarea capitalului necesar noilor lucratori este nevoie sa
se faca o serie de investitii. De aceea, se apreciaza ca, pe termen lung, o reducere cu 1 % a somajului,
duce la o crestere a productiei cu 0,75 % .
n acest domeniu, nici o estimare nu este exacta. Dar, ntr-o societate cu o cerere agregata
dinamica, un anumit nivel al somajului este firesc si necesar. Este nsa dificil de a stabili rata optima a
somajului pe termen lung. Se pune ntrebarea daca, pe termen lung, somajul are si unele avantaje, si
care sunt ele ? La prima vedere, somajul nu reprezinta dect o risipa de resurse si este completamente
negativ. Lucrurile nu stau n totalitate asa. Cei care se afla n somaj si cauta un loc de munca mai bun.
Prin aceasta, aduc un serviciu societatii, influentnd pozitiv eficienta economiei nationale.
Costul financiar al somajului si gaseste expresia n cresterea sarcinilor care apasa asupra
sistemului productiv si a colectivitatii publice si n diminuarea ncasarilor fiscale si a cotizatiilor sociale
pe care le provoaca somajul. De obicei, costul financiar al somajului se repartizeaza potrivit regulii celor
trei treimi - 1/3 este reprezentata de investitiile publice pentru crearea de noi locuri de munca, 1/3 sunt
indemnizatiile de somaj si 1/3 reprezinta pierderile de ncasari fiscale si cotizatii sociale. somajul
determina, n primul rnd, o crestere a sarcinilor care apasa asupra sistemului economic, prin
amplificarea finantarii de catre patronat, a indemnizatiilor de somaj n perioadele de somaj masiv.
Explicabila si motivata social, indemnizatia de somaj are efecte economice contradictorii. Se constata ca
somajul voluntar este cu att mai mare, cu ct indemnizatia este mai consistenta. O marime redusa a
acestuia determina o preocupare mai mare pentru a gasi rapid un loc de munca; dupa cum, o suma mai
mare reduce interesul pentru un loc de munca. Este profitabil pentru colectivitate si pentru individ ca
alocarea si utilizarea resurselor de munca sa fie ct mai eficienta. Faptul ca fiecare individ cauta un loc de

munca care sa corespunda ct mai bine aptitudinilor si aspiratiilor sale, si care sa fie remunerat, nu are
nimic antieconomic. n acelasi timp, este necesar ca durata cautarii unui loc de munca corespunzator sa
nu devina o povara financiara, grea de suportat. Pentru aceasta, este necesar ca indemnizatia de somaj sa
aiba un nivel optim, adica sa fie stabilita astfel nct sa incite la cautarea unui loc de munca si sa evite, pe
ct posibil, substituirea rationala, din punct de vedere individual, a timpului de cautare, cu timpul de
odihna. Marimea optima a indemnizatiilor de somaj este un dat istoric, concret si natural. Situata ntre 4590 % din salariul avut si acordata pentru o anumita perioada, ea determina mobiluri si atitudini specifice
fiecarei
tari
n parte.
n al doilea rnd, are loc o crestere a sarcinilor suportate de colectivitatile publice. Guvernul este
obligat sa consacre o parte importanta din buget pentru a finanta actiunile specifice luptei mpotriva
somajului (ajutoare), pentru formare a profesionala, pentru credite privilegiate pentru anumite industrii si
pentru subventii n vederea crearii de locuri de munca n anumite regiuni etc. n al treilea rnd,
are loc o diminuare a resurselor publice, ntruct somerii pierd o parte din venituri si consuma mai putin,
iar
impozitele
directe
si
indirecte,
platite
de
someri,
precum
si cele legate de activitatea profesionala (taxe profesionale), sunt si ele n volum
mai mic.
n al patrulea rnd, are loc o pierdere de ncasare financiara pentru securitatea sociala, atunci cnd
reducerea numarului de cotizatii (cei deveniti someri) nu este nsotita de diminuarea numarului de
beneficiari.
somajul are importante consecinte sociale, ale caror costuri nu sunt de neglijat: dezvoltarea micii
si marii criminalitatii; modificarea valorilor sociale privind scoala, munca, pensia; cresterea numarului de
sinucideri si de boli psihomatice, legate de teama fata de somaj.

6. POLITICA DE ECHILIBRU, PE TERMEN LUNG, DINTRE PRODUCIE, INFLAIE sI

sOMAJ
Idealul este reprezentat de o economie fara somaj excesiv si fara inflatie. Acest lucru nu este
posibil, ntruct economia reala este supusa perturbatiilor si, fara flexibilitatea deplina a raportului
salarii - preturi, este imposibila revenirea imediata la ocuparea totala, n conditiile unor preturi stabile.
Trebuie optat fie pentru mentinerea economiei ct mai aproape de nivelul ocuparii totale, chiar cu riscul
cresterii inflatiei, fie pentru politici mai putin permisive, de stabilizare a preturilor, acceptnd, n schimb,
o majorare a ratei somajului. Nu este o problema simpla alegerea unei variante si de aceea, se impune o
decizie politica.
Sa presupunem ca, n urma unui soc al ofertei, cum ar fi scumpirea energiei, are loc cresterea
simultana a somajului si a inflatiei, iar economia se afla n punctul A (fig. 5.2). Curba CPL este o curba
Phillips pe termen lung, ce indica faptul ca nu exista o relatie de compensare ntre inflatie si somaj. Cum
trebuie actionat pentru a aduce economia din punctul A , cu somaj si inflatie ridicata, la o situatie de
utilizare deplina a fortei de munca ? Exista doua cai de ajustare. Curba continua (a) corespunde unei
strategii graduale. Ea indica o inflatie ridicata pe perioada tranzitiei si corespunde unei politici de
reducere rapida a somajului si de diminuare treptata a inflatiei. Curba ntrerupta (b) corespunde unei
strategii radicale de reducere a inflatiei. Ea ilustreaza o reactie imediata a inflatiei, care se reduce rapid,
dar pe seama reducerii graduale a somajului.

Fig. 5.2. Cai alternative de reducere a somajului si inflatiei

Rezulta ca, atunci cnd se stabilesc masuri de politica macroeconomica, nu trebuie facuta alegere
ntre inflatie si somaj, ci trebuie ales ntre metodele si caile alternative de ajustare, n ceea ce priveste
mixul inflatie-somaj.
Pentru ntelegerea optiunilor, se utilizeaza curba Phillips amplificata pentru previziuni, exprimata
nu n functie de productie, ci de somaj:
(5.5)
unde este rata inflatiei, e este inflatia asteptata, u * este rata naturala a somajului, u este rata actuala a
somajului, iar q este panta descrescatoare a curbei Phillips.
Sub aceasta forma, curba Phillips arata ca, daca rata actuala a somajului este mai mare dect rata
naturala u *, atunci inflatia va scadea la nivelul sau anterior. Rata inflatiei depinde att de nivelul ratei
anticipate a inflatiei, ct si de nivelul ratei somajului. Mai mult, se observa ca rata inflatiei depinde si de
ritmul de crestere (sau scadere) a somajului, exprimat de panta curbei q . Daca notam cu p gradul n care
modificarea somajului (u - u0) afecteaza inflatia, atunci curba Phillips, din ecuatia (5.5), devine:
(5.6)
unde u0 este rata somajului din perioada anterioara. Coeficientul p masoara gradul n care variatia
somajului afecteaza inflatia. Cu ct p este mai mare, cu att influenta modificarii somajului asupra ratei
inflatiei este mai puternica.
Ecuatia (5.6) este utila pentru luarea unor decizii politice, ntruct sugereaza ideea unor
compensatii concrete. Cu ct somajul scade mai rapid, cu att se micsoreaza ritmul deflatiei, pentru
fiecare nivel al somajului. Daca economia nregistreaza un ritm rapid de iesire din recesiune iar somajul
este ridicat, inflatia va scadea lent. Invers, o redresare lenta sporeste eficienta actiunii antiinflationiste pe
care o exercita nivelul ridicat al somajului.
Daca se au n vedere costurile pe care le implica, somajul trebuie redus, dar, n acelasi timp,
trebuie diminuata, pe termen lung, si inflatia.
Nu se poate omite faptul ca populatia apta de munca sporeste continuu, ntr-un ritm mai mare
sau mai mic, diferit de la o tara la alta. Pentru a mentine somajul la un nivel constant, este necesar ca
productia sa creasca proportional cu forta de munca. n plus, cresterea productiei trebuie sa compenseze
scaderea cererii de munca determinata de sporirea productivitatii muncii.

Cu ajutorul legii Okun se poate stabili o relatie simpla ntre modificarea somajului si ritmul de
crestere a productiei. Potrivit acestei legi, rata somajului scade cu 0,4 % pentru fiecare procent de crestere
reala a PIB, deasupra trendului. Daca productia creste cu 4 % peste trend, atunci somajul scade cu 0,4 4
= 1,6 % , iar daca productia scade cu 3 % , atunci somajul creste cu 0,4 3 = 1,2 % . Daca trendul ritmului
de crestere a productiei este, n medie, de 3 % iar cresterea actuala a productiei o notam cu x , atunci
modificarea somajului, n functie de cresterea reala a productiei, va fi:
(5.7)
Se observa ca somajul u va fi mai mare (sau mai mic) dect somajul perioadei anterioare u0 , dupa
cum ritmul cresterii productiei x este mai mare (sau mai mic) dect trendul de crestere a acestuia. Legea
Okun sugereaza ca, pentru reducerea a somajului cu un procent, productia trebuie sa creasca suplimentar,
respectiv o crestere a productiei cu un procent peste trend, genereaza o reducere a ratei somajului cu
0,4 % .
Totodata, se impune atentiei si curba Phillips din ecuatia (5.6), ce sugereaza ca o strategie de
reducere rapida a somajului are ca efect amplificarea inflatiei. Trebuie, deci, optat ntre o redresare cu
crestere rapida, care reduce somajul, si o redresare cu crestere lenta, care reduce inflatia, dar cu
pretul prelungirii somajului.
Exista doua variante de a rezolva aceasta problema. Prima varianta este ca politicienii sa
actioneze exclusiv n interesul societatii. Ei analizeaza si estimeaza costurile generate pentru societate de
diverse strategii si aleg calea ce minimizeaza aceste costuri, suportate de societate n ansamblul sau.
A doua varianta are n vedere interesul politicienilor de a-si creste capitalul electoral, lucru
normal ntr-o societate democratica. Ei sunt interesati n acele decizii care le sporesc sansele de prelungire
a mandatului, decizii care nu sunt, neaparat, si cele mai bune pentru societate. Aceasta abordare este
cunoscuta n domeniul stiintelor economice si a stiintelor politice sub denumirea de teoria ciclului
afacerilor politice, dupa care evolutia macroeconomica oglindeste ciclul electoral.
Elementele esentiale ale teoriei ciclului afacerilor politice se considera a fi urmatoarele:
variantele (optiunile) n evolutia raportului productie - inflatie - somaj;
aprecierea importantei pe care o acorda populatia (votantii) somajului, comparativ cu inflatia;
timpul optim de actiune n economie, pentru a influenta n directia dorita rezultatele alegerilor.
Sondajele de opinie indica faptul ca populatia este preocupata att de nivelul, ct si de rata de
variatie ale inflatiei si ale somajului. Un somaj nalt, dar n curs de scadere, nu este considerat la fel de
grav, ca o rata medie constanta a somajului. Aceste fapte sunt n masura sa determine optiunile politice.
Pentru a obtine succesul, economia trebuie ndreptata n directia buna. Inflatia si somajul trebuie
sa scada si sa atinga niveluri ct mai reduse. Problema este cum sa utilizezi timpul disponibil pentru a
orienta economia spre o evolutie dorita.
Raspunsul teoriei ciclului afacerilor politice este ca politicienii vor opta, la nceputul mandatului,
pentru o politica restrictiva, reducnd inflatia si sporind somajul. Adesea, se poate da vina pe
administratia anterioara, care a facut inevitabila adoptarea masurilor respective. Pe masura ce se apropie
alegerile, se trece la expansiunea economica. nseamna ca somajul parcurge un ciclu sistematic: creste n
prima parte a mandatului electoral si scade n partea a doua. Desigur ca exista un ciclu similar si al
instrumentelor de politica economica. n prima parte, politica este stricta, restrictiva, iar n partea a doua
este nlocuita cu o politica expansionista, ce permite reducerea somajului.

Dovezile empirice arata ca ciclul afacerilor politice nu este chiar regulat. Intervin n desfasurarea
sa o serie de fenomene, care l deformeaza. Cu toate acestea, ipoteza existentei sale nu trebuie eliminata.
De regula, administratiile nu pun n aplicare o politica de reducere drastica a inflatiei (recesiune) cu
numai un an naintea alegerilor. Rezultatele (deflatia) apar mai trziu, dupa alegeri. Pentru ca cei aflati la
putere sa fie realesi, somajul trebuie sa scada iar inflatia sa nu creasca.

7. POLITICI DE REDUCERE A sOMAJULUI

Cercetarea mijloacelor utilizabile pentru reducerea somajului pune un accent deosebit pe
problema de a cunoaste care tip de somaj urmeaza a fi solutionat. Gasirea celor mai potrivite cai de lupta
mpotriva somajului trebuie sa tina seama de varietatea si complexitatea fenomenului, de implicatiile
multiple, directe sau indirecte, pe care le are.
n acest domeniu, se cere prevenirea unor iluzii si erori sau evitarea unor capcane. Prima eroare
este de a trata problema ocuparii detasat de ansamblul problemelor economiei nationale. A doua eroare
se refera la orizontul de timp. Masurile trebuie sa priveasca un orizont mediu, tinnd seama de
mobilitatea problemelor minii de lucru, iar masurile preconizate sa nu fie rigide si sa vizeze cresterea
productivitatii. Prima capcana - credinta ca este suficient sa se creeze locuri de munca pentru reducerea,
n proportie corespunzatoare, a somajului. Dar, un loc de munca n plus, nu nseamna un somer n minus.
A doua capcana este reprezentata de fortarea ocuparii depline prin sacrificarea productivitatii care,
mentinndu-se la un nivel scazut, conduce la costuri si preturi ridicate, ceea ce afecteaza negativ
competitivitatea interna si externa.
Experienta n domeniu reliefeaza ca nu exista o singura solutie cu valabilitate larga; nu sunt
solutii pure, ele trebuie corelate si integrate n sistemul de masuri anticriza din care somajul nu este
dect o dimensiune. n plus, terapeutica somajului nu s-a dovedit a fi radicala, ceea ce implica gasirea
mijloacelor necesare pentru a-l mentine n limite rezonabile.
somajul - desi are radacini n variate domenii - ramne, n principal, rezultatul modelului n care se
desfasoara activitatea economica si este strns legat de cresterea economica.
Teoria, si mai ales practica economica, au impus solutii ce poarta amprenta fizionomiei curentului
de gndire economica n interiorul caruia s-a conturat.
Pentru scoala economica clasica, somajul putea fi usor depasit prin declansarea automatismelor
economice. Prin aparitia si cresterea somajului, scad salariile, se reduc costurile, prin ieftinirea muncii, si
sporeste rentabilitatea. Devine posibila largirea productiei, se mareste cererea de munca si se absoarbe
somajul. De la aceasta conceptie face exceptie Malthus, ce considera ca trebuie actionat exclusiv asupra
ofertei de munca.
Politicile keynesiene de reducere a somajului vizeaza relansarea cererii globale, fie prin
cresterea directa a cheltuielilor autonome (cheltuieli publice de echipament sau de functionare), fie prin
stimularea cheltuielilor induse (efectul pozitiv al cresterii veniturilor asupra consumului gospodariilor),
fie prin crearea de locuri de munca n activitatea publica. Politica de relansare a cererii a constituit,
pentru o perioada lunga, n multe tari, o solutie fructuoasa, care a facut cresterea economica raspunzatoare
de gradul de utilizare a minii de lucru. Relatia a fost acceptata pna la rangul de lege: potrivit legii
Okun, la nivelul anilor 60, lumea era convinsa ca, pentru a obtine o reducere a somajului, productia trebuie
sa creasca.
Deci, s-a dovedit ca prin natura sa inflationista, politica keynesista de relansare a cererii efective
prin investitii ramne o masura antisomaj care si pastreaza valoarea. Se cere, nsa, a fi completata cu
unele amendamente:

 investitia este o sursa a cresterii productiei si a cererii de munca, nsa nu poate fi facuta dect
pentru debusee viitoare cunoscute - altfel, efectul de multiplicare, n planul crearii de locuri de
munca, se transforma n inversul sau;
trebuie gasita relatia optima dintre investitia de productivitate - creatoare pe termen lung, prin
efectul de multiplicare, a unor locuri de munca n alte ramuri - si investitia de capacitate,
creatoare de locuri de munca chiar n momentul efectuarii ei.
Relansarea cererii efective, ca masura antisomaj, se justifica numai n tarile care dispun de
factorii de productie necesari. Importurile masive deteriorizeaza balanta de plati, iar locurile de munca se
creeaza n strainatate.
Stimularea consumului, componenta a cererii globale, trebuie facuta n limitele permise de relatia
salariu-productivitate a muncii. Daca salariul nominal creste mai repede dect productia si productivitatea
muncii, apare somajul conjunctural. n acest caz, solutia keynesista era nghetarea (sau chiar diminuarea)
salariului nominal. n prezent, o astfel de masura are efecte secundare, cum sunt reducerea garantiilor
antiinflationiste si declansarea unui somaj directional.
Pentru a fi eficienta n termeni de utilizare, o politica de relansare trebuie sa se bazeze pe o
solida relatie cerere-utilizare. n fapt, functiile de utilizare sunt foarte instabile si depind de factori
diversi, ca nivelul stocurilor, intensitatea utilizarii minii de lucru sau optimismul anticiparilor
antreprenoriale. De asemenea, este important sa fie evitate anumite riscuri: politica de relansare sa fie
riguros selectiva, pentru a evita un deficit al balantei de plati externe, iar efectele inflationiste ale
deficitului bugetar trebuie sa faca obiectul unei atentii deosebite. Asemenea politica prezinta mai multe
pericole dect avantaje, daca se aplica la o situatie de somaj clasic.
Fata de somajul clasic, voluntar cu precadere, politica aplicata urmareste reconstituirea
profiturilor, care fac posibila investitia de mine si utilizarile de poimine si favorizeaza investitia
orientata mai ales spre cstiguri de capacitate, dect spre sporuri de productivitate. De asemenea, o astfel
de politica urmareste diminuarea costului relativ al factorului munca, prin adoptarea mai multor masuri,
din care nici una nu implica reducerea salariilor:
reducerea sarcinilor fiscale si sociale care se adauga costurilor salariale propriu-zise;
deplasarea ofertei de munca excedentare spre calificari mai rare si putin concurente, necesare
dezvoltarii sectoarelor susceptibile de a fi motoare ale cresterii;
controlul cresterii remuneratiilor nominale.
Cstigurile de productivitate nu sunt reflectate n cresterea salariilor, ele servesc la formarea rezervei, ce
permite reducerea timpului de munca fara a diminua salariile.
La nivelul anilor 80, terapeutica keynesista a nceput a fi socotita ca avnd efecte minime n
asigurarea ocuparii. Neoliberalismul considera ca mpotriva somajul trebuiesc facuti pasi pe terenul
ofertei si al productiei si lanseaza politica ofertei. Ideea centrala pe care se sprijina politica ofertei
consta n faptul ca relansarea activitatii economice si a utilizarii minii de lucru implica o mare libertate
a firmelor, iar dinamismul privat este mai eficient dect stimularea sau initiativa publica.
Potrivit teoriei economiei ofertei, pentru a elabora o politica menita sa diminueze somajul, trebuie
tinut seama de mai multe elemente:
piata muncii este o piata a carei functionare nu trebuie perturbata. Daca sunt lasate sa se confrunte
liber - cererea si oferta de munca - la pretul de echilibru (salariul) vor gasi de lucru toti care doresc;

 moneda trebuie sa ramna neutra, cel putin pe termen scurt, pentru ca miscarile ample ale masei
monetare pot determina destabilizarea economiei;
reducerea sarcinilor fiscale pentru ntreprinderi da impuls activitatii economice si sunt create noi
locuri de munca;
reducerea bugetului de stat, reducerea statului, a slujbelor birocratice, fara motivatie economica
sau sociala;
eliminarea oricaror piedici n calea liberei initiative.
Asadar, pentru neoliberalism, politicile de reducere a somajului au la baza jocul liber al pietei,
eliberarea de orice constrngere a agentilor economici privati care, urmarindu-si propriul interes, creeaza
noi locuri de munca.

*
*

Un loc aparte n politicile antisomaj l ocupa acelea care se fundamenteaza pe principiul

echitatii. Se considera ca nevoia de munca a economiei, exprimata prin numarul de locuri de munca si
timpul de munca total, este un dat. ntruct exista un numar de persoane apte de munca care si asigura
existenta prin munca, solutia problemei consta n mpartirea echitabila a muncii, prin reducerea orarului
de lucru si extinderea numarului de schimburi, reducerea duratei active de lucru, nlaturarea orelor
suplimentare etc. Asemenea masuri, fara ndoiala, pot contribui, la cresterea gradului de ocupare, dar pot
reduce povara fiscala a statului, prin diminuarea volumului contributiilor sociale.
Mai presus de toate, asupra ocuparii si somajului si pun amprenta elasticitatea, maleabilitatea,
capacitatea de adaptare, care trebuie sa caracterizeze att cererea de munca, formulata de agentii
economici, ct si oferta de munca a populatiei apte.