Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Drept Penal
Drept Penal
Partea generala.
Se poate spune ca, dreptul penal este structurat in totalitate in jurul a trei institutii
fundamentale: infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa, in cele ce urmeaza ne vom
ocupa de primele doua institutii cea de-a treia (pedeapsa) fiind incorporata in
raspunderea penala, in ordinea de mai sus, dupa ce mai intai vom face o scurta
introducere in drept penal, aratand cateva notiuni mai importante (caractere, izvoare,
principii etc.), ce trebuiesc cunoscute mai inainte de a intra in explicatiile cu privire la
cale trei institutii.
Principiile fundamentale ale dreptului penal, reprezinta ideile de baza, regulile care
ajuta la elaborarea si aplicarea normelor penale.
Nici in ceea ce priveste aceste principii, literatura juridica nu cade de acord, parerile
fiind impartite de aceea, in cele ce urmeaza vom arata doar pe acelea care sunt admise
de marea majoritate a autorilor, si anume:
- principiul legalitatii, este un principiu unanim admis in doctrina, el exprima regula ca
intreaga activitate in domeniul dreptului penal se desfasoara in conformitate cu legea
(art. 23 din Constitutia Romaniei, art. 7 din Conventia Europeana a drepturilor omului).
Legea penala.
Legea penala are anumite limite de aplicare determinate de elemente ca: spatiul, timpul,
persoanele si faptele.
Principiul teritorialitatii se gaseste consacrat in art. 3 Cod penal care prevede: "Legea
penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei".
Pentru a intelege mai bine acest principiu, trebuie cunoscuta notiunea de teritoriu.
Prin "Teritoriul Romaniei" sau "Teritoriul tarii", asa cum prevede art. 142 Cod penal, se
intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul
aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia.
- intinderea de pamant este suprafata terestra cuprinsa intre frontierele stabilite de
statul nostru prin conventii cu statele vecine.
- apele interioare sunt apele cuprinse intre frontiere (lacuri, rauri etc.).
- Marea teritoriala a Romaniei are limitele aratate de Legea nr. 17/1990.
- subsolul, va avea limitele corespunzatoare solului terestru, acvatic, marii teritoriale
fara limite in adancime.
- spatiul aerian se intinde in inaltime pana la limita spatiului cosmic, iar in latime si
lungime cat tin granitele noastre.
Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe
teritoriul aratat in art. 143 Cod penal sau pe o nava ori aeronava romana.
Sunt exceptate de la principiul teritorialitatii, infractiunile savarsite de persoanele care
se bucura de imunitate de jurisdictie penala, precum si infractiunile savarsite de
militarii unei armate straine aflate in trecere ori stationate pe teritoriul tarii.
Se bucura de imunitate:
- reprezentantii diplomatici ai statelor straine si alte persoane care conform conform
conventiilor internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman;
- localurile si terenurile misiunilor diplomatice din Romania;
- navele si aeronavele militare ori folosite in scopuri guvernamentale, aflate pe teritoriul
tarii cu acordul statului roman, intrucat, ele reprezinta statul carora apartin.
Daca navele comerciale straine se afla in trecere pe teritoriul tarii, nu se va aplica legea
penala romana, decat daca:
- infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau un apatrid ce are domiciliul pe
teritoriul Romaniei (apatridul este persoana fara nici o cetatenie);
- infractiunea este indreptata impotriva intereselor Romaniei, a unui cetatean roman ori
a unui rezident;
- infractiunea este de natura sa tulbure ordinea sau linistea publica in tara;
- interventia jurisdictiei romane este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de
stupefiante ori de substante psihotrope;
- asistenta autoritatilor romane a fost ceruta in scris de capitanul navei ori un agent
diplomatic sau un functionar consular al carui pavilion ii arboreaza nava.
Conform Codului penal, "Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara
teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie,
are domiciliul in tara".
Pedeapsa executata in strainatate se deduce din pedeapsa pronuntata de instantele
romane.
Conform principiului protectiunii reale din art. 5 Cod penal, legea penala romana se
aplica infractiunilor savarsite in strainatate, daca acestea sunt contra statului roman,
contra vietii unui cetatean roman sau daca sa pricinuit o grava vatamare corporala
acestuia, de catre un cetatean strain ori de un apatrid care nu domiciliaza in Romania.
Extradarea.
Extradarea este actul bilateral dintre doua state in baza caruia un stat pe al carui
teritoriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat, il preda la cerere, altui stat pentru
a fi judecat ori pus sa execute pedeapsa la care fusese condamnat.
In cazul in care mai multe state cer extradarea, infractorul va fi extradat in ordinea
stabilita de Legea nr. 4/1971.
Extradarea poate fi de doua feluri si anume: activa, atunci cand se cere extradare, sau
pasiva, cand acorda extradarea.
Pentru existenta extradarii, se cer indeplinite urmatoarele conditii:
a) Conditii cu privire la infractiune;
- Sa fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant ori impotriva intereselor
acestuia, sau de catre un cetatean al acestui stat si sa nu fie aplicabila legea penala
romana;
- Fapta sa fie incriminata in legile ambelor state care participa la extradare;
- Nu se acorda extradarea daca legea statului solicitant prevede pentru respectiva
infractiune moartea sau aplicarea torturii.
b) Conditii cu privire la infractor;
- Infractorul pentru a fi extradat trebuie sa fie cetatean strain, sau sa nu aiba nici o
cetatenie, si domiciliul in Romania;
- Faptuitorul sa fi obtinut dreptul de azil pe teritoriul tarii;
- Infractorul sa nu fie achitat, condamnat ori a incetat procesul printr-o hotarare
pronuntata pe teritoriul Romaniei, ori sa nu fie scos de sub urmarire de catre procuror,
printr-o ordonanta emisa de acesta.
c) Conditii privind urmarirea penala sau executarea pedepsei;
- Infractiunea pentru care se cere extradarea sa nu fie dintre acelea pentru care actiunea
penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
- Sa nu fi intervenit potrivit legii penale romane, ori potrivit legii penale a statului strain
in cauza care inlatura raspunderea penala ori consecintele condamnarii (amnistia,
prescriptia).
d) Conditii privind cererea de extradare;
Cererea de extradare trebuie sa fie insotita de inscrisuri din care sa rezulte temeiurile
pentru admiterea extradarii:
- copie a mandatului de arestare sau dupa caz, copie a hotararii de condamnare;
- copie a textelor de lege aplicabile;
- alte date privind date cu privire la infractor, etc.
Infractiunea
Notiunea de infractiune.
Despre infractiune se poate spune ca este o fapta sociala, deoarece exprima o anumita
pozitie a faptuitorului fata de randuielile sociale, fiind un act de conduita sociala, dar si
un fenomen juridic, intrucat, infractiunea este o fapta, o actiune sau o omisiune
imputabila autorului sau, prevazuta de legea penala si sanctionata cu o pedeapsa.
In art. 17 din Codul penal este definita infractiunea ca fiind "fapta care prezinta pericol
social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala". De asemenea Codul penal
mai defineste in texte distincte, si cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii care sunt:
pericolul social - art. 18, vinovatia - art. 19, prevederea in legea penala - art. 141.
Intre cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii exista o stransa legatura. Astfel, o fapta
careia ii lipseste una din trasaturi (de exemplu prezinta pericol social si este savarsita cu
vinovatie dar nu este prevazuta de lege), nu va constitui o infractiune.
Cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii definite de Codul penal sunt:
- pericolul social - art. 18.
- vinovatia - art. 19.
- prevederea in legea penala - art. 141.
Intre cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii exista o stransa legatura. Astfel, o fapta
careia ii lipseste una din trasaturi (de exemplu prezinta pericol social si este savarsita cu
vinovatie dar nu este prevazuta de lege), nu va constitui o infractiune.
Fapta care prezinta pericol social este fapta prin care se pericliteaza ori se vatama
valorile sociale aratate in art. 1 Cod penal si pentru sanctionarea careia este necesara
aplicarea unei pedepse. Numai activitatile omenesti au aceasta insusire de a prezenta
un pericol social.
In doctrina si legislatia penala, pericolul social este folosit in doua acceptiuni:
- pericolul social generic (abstract) - caracterizeaza toate faptele ce apartin unui anumit
tip particular de infractiune (omor, delapidare, viol, etc.) si este apreciat de legiuitor IN
ABSTRACTO, prin folosirea tuturor datelor ce-i stau la dispozitie in momentul
incriminarii sau atunci cand se pune problema modificarii legii penale.
- pericolul social concret - caracterizeaza o fapta (apartinand unui anumit tip de
infractiune), efectiv savarsita si este evaluat IN CONCRETO de organele de urmarire
penala si de instantele de judecata, in raport cu unele elemente si date concrete cum ar
fi: urmarea survenita sau care ar fi putut surveni, imprejurarile comiterii actiunii sau
inactiunii, scopul urmarit de faptuitor, etc.
Uneori desi exista pericol social, fapta nu constituie infractiune, deoarece, conform art.
18, Cod penal: "nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin
atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de lege, si prin continutul sau
concret, fiind in mod vadit lipsita de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al
unei infractiuni".
Prezinta o astfel de caracteristica, spre exemplu, unele furturi marunte din magazine,
anumite fapte de neglijenta in serviciu care au produs pagube reduse etc.
Tot art. 18 al. 2 Cod penal, enumera si criteriile de care trebuie sa se foloseasca organele
judiciare atunci cand sunt puse in situatia de a evalua si hotara daca fapta prezinta
pericol social sau nu.
Potrivit art. 19 al. 1 Cod penal, vinovatia exista "atunci cand fapta care prezinta pericol
social este savarsita cu intentie sau din culpa".
Vinovatia implica, asadar, actiunea a doi factori inerenti vietii psihice a persoanei:
factorul intelectiv sau constiinta si factorul volitiv sau vointa.
- vointa sau factorul volitiv - reprezinta un proces psihic de conducere constienta a
activitatii sub toate aspectele ei.
Pentru ca actul de conduita al unei persoane sa-i apartina, sa-i fie imputabil, se cere sa
fie savarsit cu vointa. In cazul in care fapta nu a fost voita de persoana care a comis-o
pentru ca nu a actionat liber, ci datorita unei energii straine ce nu i-a putut rezista, acea
fapta ii este imputabila decat fizic, nu si psihic, ceea ce exclude vinovatia.
- constiinta sau factorul intelictiv - presupune facultatea psihica prin care persoana
intelege semnificatia faptei si urmarile acesteia. In constiinta apare mai intai ideea de a
savarsi fapta si apoi reprezentarea urmarilor sale. Tot aici se delibereaza asupra
savarsirii faptei. Dupa terminarea procesului decizional, se trece de la manifestarea de
constiinta la manifestarea de vointa si care consta in concentrarea energiei in vederea
realizarii actului de conduita.
a) Definitia vinovatiei - in doctrina penala s-a definit vinovatia ca fiind: - "atitudinea
psihica a faptuitorului in momentul savarsirii faptei cu privire la fapta savarsita si la
urmarile acesteia".
b) Formele vinovatiei - in stiinta dreptului penal se face dinstinctie intre doua forme
principale de vinovatie:
1. Intentia; este atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului
faptei sale si urmarirea lui, ori prevederea rezultatului faptei sale, neurmarirea dar
acceptarea lui in caz ca se produce, de aici rezulta ca, intentia este de doua feluri:
- directa daca faptuitorului prevede rezultatul faptei sale si il urmareste.
- indirecta daca faptuitorului prevede rezultatul faptei sale nu il urmareste, dar il
accepta daca se produce.
2. Culpa; este atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatului faptei sale dar
nu-l accepta, considerand fara temei ca nu se va produce, ori nu prevede rezultatului
faptei sale desi putea si trebuia sa-l prevada, de aici rezulta ca, culpa este de doua feluri:
- cu prevedere, cand faptuitorului prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta,
considerand fara temei ca acesta nu se va produce.
- fara prevedere, cand faptuitorului nu prevede rezultatul faptei sale desi putea si
trebuia sa-l prevada.
3. Pentru anumite infractiuni se mai adauga si o forma mixta denumita intentia depasita
(praeterintentia)
Praeterintentia este situatia in care faptuitorul urmarind producerea unui anumit
rezultat, savarseste o fapta cu un rezultat mai grav, decat a intentionat, rezultat ce
trebuia si putea fi prevazut.
In Codul penal infractiunea praeterintentionata apare ca forma agravanta a unei
infractiuni tip.
Orice infractiune trebuie sa fie prevazuta de legea penala ca atare (art. 17 Cod penal).
O fapta este considerata a fi prevazuta de legea penala, atunci cand o norma legala
stabileste in ce conditii o anumita fapta socialmente periculoasa si savarsita cu vinovatie
- este susceptibila de a fi caracterizata ca infractiune si prin masura a atrage
raspunderea penala. Rezulta ca o fapta este prevazuta de legea penala atunci cand
incriminarea ei s-a facut in Codul penal (partea speciala) sau printr-o lege penala
speciala.
Aceasta trasatura a infractiunii decurge din principiul fundamental al legalitatii in
dreptul penal (art. 2 Cod penal).
Continutul infractiunii
Factorii infractiunii.