Dreptul administrativ Subdiziviunile dreptului: Drept public – viata statului Drept

privat – chestiunile privitoare la indivizi

Dreptul public = cuprinde normele juridice care privesc statul, organizarea si

functionarea sa, raporturile dintre autoritati, dintre stat si particulari precum
si raporturile dintre state. Dreptul privat = determina raporturile dintre
particulari, fie intre persoane fizice sau juridice, dara fara ca aceste persoane
sa detina putere publica Distinctia intre dreptul public si dreptul privat: 1.
Normele de drept public au un caracter politic pronuntat si sunt intr-o schimbare
mai rapida pe cand normele de drept privat sunt mai cristalizate si stabile 2. In
dreptul public nu oricine poate sa exercite drepturile reglementate de normele care
apartin acestuia pe cand in dreptul privat oricine poate sa fie titularul unui
drept, fie ca este sau nu cetatean al statului, fara deosebire de nationalitate,
sex, religie 3. Dreptul public are la dispozitie forta de constrangere a statului
in cazul incalcarii normelor sale pe cand in dreptul privat constrangerea o gasim
mai rar 4. In dreptul public toate normele juridice sunt obligatorii, pe cand in
dreptul privat normele sunt supletive 5. Publicitatea este de esenta in dreptul
public, pe cand secretul este de esenta dreptului privat Principiul separatiei
puterilor in stat a fost consacrat in Constitutia SUA 1787 Constitutia Frantei 1791
Au aparut norme de drept administrativ incluse in diferite acte si se putea vorbi
despre aparitia unei noi ramuri de drept public - drept administrativ In Tarile
Romane adoptarea Regulamentelor Organice a fost privit fie ca instituirea primei
constitutii scrise, fie ca o consacrare a unui regim juridic administrativ s-a
considerat ca fiind principalul izvor al dreptului administrative in intelesul
modern al acestuia. Locul dreptului administrativ in dreptul public Dreptul
administrativ este o ramura a dreptului public. Dreptul administrativ este o ramura
a sistemului de drept care are ca obiect normele juridice ce asigura functionarea
si organizarea administratiei publice, inclusiv a servicilor publice administrative
de baza si executarea legii.

1
Dreptul administrativ cuprinde norme care stabilesc organizarea si functionarea
organelor centrale ale administratiei publice si a autoritatilor administrative
locale, a organismelor ce gireaza serviciu publice si raporturile dintre ele.
Deoarece serviciile publice administrative au devenit din ce in ce mai numeroase s-
a marit si domeniul dreptului administrativ. Din acest motiv s-au desprins din
acesta discipline ce au devenit independente precum : dreptul financiar, dreptul
asigurarilor sociale, dreptul bancar. Izvoarele dreptului administrativ Izvoarele
scrise 1. Constitutia si alte legi constitutionale Constitutia este sursa directa
sau indirecta a tuturor actelor juridice emise de administratia publica 2. Legile
organice Pot privi administratia publica, organizarea si functionarea Guvernului,
statutul functionarilor publici, etc 3. Legile ordinare Aceste legi cuprind norme
ce reglementeaza raporturile juridice administrative si pot avea caracter normativ
sau individual 4. Decretele prezidentiale Acte juridice ce pot avea caracter
normativ sau individual

5. Ordonantele si hotararile Guverunului Emise in baza legii de abilitare sau de

urgenta a Guvernului

6. Ordinele si instructiunile ministrilor De asemenea reprezinta izvoare ale

dreptului administrativ

7. Actele normative ale administratiei publice locale Hotarari, dipozitii ale

primarului si presedintilor consililor judetene, ordinele prefectului

8. Actele unor institutii publice centrale Pot constitui surse ale dreptului
administrativ cu conditia ca acestea sa contine norme juridice de drept
administrativ 9. Conventiile si tratatele internationale Au stranit discutii si
controverse.Dar in masura in care din conventiile internationale rezulta nemijlocit
drepturi si obligatii pentru organele administrative, aceste conventii sunt izvoare
ale dreptului administrativ.

2
Izvoarele nescrise 1. Cutuma Normele cutumiare nu sunt recunoscute ca izvor de
drept administrativ dar trebuie sa admitem ca practica normativa de la noi din
tara, demonstreaza ca si cutuma poate deveni izvor de drept. Conditiile cutumei
sunt: a) practica indelungata si b) formarea convingerii opiniei publice asupra
caracterului obligatoriu

2. Doctrina Reprezinta un ansamblu de opinii si conceptii si nu poate constitui un

izvor formal al dreptului. O data cu redactarea si codificarea regulilor de drept,
rolul doctrinei a pierdut din importanta constituind doar un izvor interpretativ.

3. Jurisprudenta Este constituita din hotararile pe care instantele judecatoresti

de toate gradele le-au dat in spetele ce le-au avut de judecat, spre a rezolva
conflictele de orice natura cu care au fost sesizate. Juridprudenta nu constituie
izvor de drept, deoarece instantele aplica si interpreteaza legea, nu o creeaza.
Juridprudenta are un caracter aparte nascut din 2 argumente: a) O instanta nu are
dreptul sa se pronunte decat intr-o cauza dedusa judecatii ei, deci intr-un caz
particular b) In organizarea noastra judecatoreasca o instanta nu este legata de
hotararea unei alte instante superioare in grad si nici chiar de propriile sale
hotarari anterioare De aici concluzia ca jurisprudenta nu poate prezenta aspectul
de generalitate in interpretare, de sistematizare si stablitate ce i-ar permite sa
devina ansolut obligatorie. Puterea de reglementare Puterea de regelementare este
puterea de a statua, acordata prin vointa generala a autoritatilor, altele decat
parlamentul, fie nationale, fie locale. Autoritatile locale, competenta lor de a
reglementa rezulta din Legea 215/2001 privind administratia publica locala. Actul
administrativ normativ vine in completarea legii, acolo unde anumite raporturi
juridice nu au fost reglementate de lege, desi aceste reglementari sunt necesare
fiind cerute de necesitatile vietii social economice si trasformarile ce se
prefigurau.

3
Nu de putin ori actul administrativ normativ creeza reguli noi, reglementeaza
raporturi speciale care nu intra in sfera de interes a legii, cu tot caracterul ei
maxim de generalitate In Tarile Romane pana la Regulamentele Organice 1831-1832 nu
putem vorbi de o adevarata putere regulamentara. Regulamentele recunoasteau
domnului competenta de a emite ordonante si de a sanctiona regulamentele de politie
pregatite de Consiliul Administrativ. Constitutia de la 1923- puterea regulamentara
nu apartinea numai regelui ci si autoritatilor locale descentralizate si unor
autoritati inferioare regelui. In perioada antebelica – regulamentele de
administratie facute de autoritatile locale descentralizate isi aveau fundamentul
in principiul autonomiei locale. Ministrilor li se recunostea dreptul doar de a
emite regulamente de administratie interioara, avand drept temei ordinea ierarhica.
Argumentele de fundamentare a puterii de regelementare: 1. Teoria mandatului
legislativ Invoca dreptul puterii executive de a face regulamente in baza unui
mandat dat de catre puterea legiutoare. Fundamentul juridic il constituie delegatia
care este data de puterea legiuitoare. Paul Negulescu combate teoria mandatului
legislativ si considera ca fundamentul puterii de reglementare nu se gaseste intr-
un mandat sau o delegatie existand insa o ” delegatiune de materii”. 2. Teoria
competentei proprii Era de parere ca daca executivul este considerat un organ
autonom si creator, atunci poate actiona autonom si se poate manifesta in primul
rand prin puterea regulamentara. In prezent se considera ca este necesar sa li se
recunoasca organelor executive o competenta proprie de a emite acte administrative
normative, dar acesta competenta trebuie sa le fie conferita de Constitutie sau de
alte legi, iar normele emise sa nu fie contrare legilor. Actele normative ale
autoritatilor locale au ca temei al emiterii lor principiile descentralizarii,
autonomiei locale si ale deconcentrarii servicilor publice care pretind ca
diferitele probleme de ordin judetean sau local sa fie reglementate de autoritatile
locale autonome.

Raporturile de drept administrativ Raporturile de drept administrativ sunt relatii

sociale supuse reglementarii normelor de drept administrativ care intervin in
legatura si pentru realizarea functiei executive ale statului. Raporturile de drept
administrativ se modifica sau sting in conditiile prevazute de normele dreptului
administrativ. Raportul de drept administrativ isi are izvorul intr-un act

4
administrativ de regula individual sau intr-un fapt juridic material de care norma
juridica leaga nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea raportului juridic
respectiv. Raportul juridic de drept administrativ are trei elemente: subiect –
obiect –continut. a) In privinta subiectelor Cel putin unul dintre subiecte trebuie
sa fie o autoritate a adminsitratiei publice, un serviciu public, un functionar
public aflat in exercitiul functiei pe care o detine. Celalat subiect al raportului
juridic de drept administrativ poate fi o autoritate a administratiei publice, sau
un functionar, o alta autoritate publica din sfera altei puteri sau un particular
care poate fi persoana fizica sau juridica. Este de inteles ca unul dintre
subiectele raportului juridic trebuie sa fie investit cu putere publica. Subiectul
investit cu putere publica poate sa fie o ”colectivitate” ( mai multi functionari
publici de exemplu) care actioneaza pentru a realiza competentele autoritatii
insisi, in ansamblul sau. Aceasta colectivitate are o anumita organizare, pe baza
de lege, iar atributiile si sarcinile care ii revin sunt stabilite tot pe baza de
lege. Este posibili ca in anumite cazuri functionarul public sa nu intre in
raporturi de drept administrativ in numele unui ”colectiv”, ci ca autoritate
unipersonala. Asa este cazul primarului, prefectului, ministrului, care sunt
autoritati ale administratiei publice unipersonale. Daca ambele subiecte sunt
autoritati ale administratiei publice atunci putem distinge un raport juridic de
subordonare si un raport juridic de colaborare cand cele doua subiecte care
conlucreaza la indeplinirea obiectului raportului juridic administrativ. Rapoartele
juridice de subordonare presupun pozitia subordonata in fata autoritatii publice si
ca persoana din afara sistemului poate cere respectarea dreptului si a libertatilor
conferite de Constitutie, iar daca drepturile sale subiective, recunoscute de lege,
au fost vatamate, conform Legii 554/ 2004 contencios administrativ se poate adresa
instantelor de jduecata pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si
repararea peagubei ce ia fost cauzata. b) In privinta obiectului Obiectul dreptului
administrativ este o anumita conduita (actiune sau inactiune) ce vizeaza drepturile
si obligatiile partilor. ( Cum ar fi executarea de acte juridice, de prestare a
unor servicii, de control, de executare a unei lucrari pot constitui obiectul unui
raport juridic.) c) In privinta continutului Continutul raportului juridic de drept
administrativ il formeaza drepturile si obligatiile subiectelor acestui raport.
Drepturile pot avea o natura patrimon sau nepatrimoniala. Atributiile sunt
drepturile autoritatii administrative, cu particularitatea ca exercitarea
drepturilor subiective constituie o obligatie legala a acestora. Astfel exercitarea
atributiilor de catre autoritatea administrativa reprezinta un drept si constituie
o obligatie legala, iar indeplinirea lor este asigurata la nevoie prin forta de
constrangere a statului.

5
Drepturile si obligatiile autoritatilor administratiei publice nu pot fi transmise
sau cesionate unui alt organ sau autoritate administrativa. Nici drepturile si
obligatiile persoanelor fizice ,ca subiecte a raporturilor juridice de drept
administrativ, nu pot fi transmise, nu pot face obiectul unei succesiuni, ele
dispar ca urmare a mortii titularului. Relatiile dreptului administrativ cu stiinta
administratiei Dreptul administrativ este o ramura a sistemului nostru de drept
care reglementeaza anumite raporturi sociale in care autoritatiile administratiei
publice infaptuiesc puterea executiva. Stiinta administratiei are ca obiect de
cercetare studierea administratiei publice in ansamblul ei cu toate implicatiile,
relatiile si corelatiile acesteia si cu celelalte elemente ale sistemului social.
Este de remarcat ca stiinta administratiei publice este o stiinta cu un obiect
propriu, chiar cu un obiect mult mai larg decat dreptul administrativ. Stiinta
administratiei si dreptul administrativ se bazeaza atat pe autonomia acestor doua
discipline stiintifice cat si pe necesitatea utilizarii ambelor in studiul
fenomenului administrativ. Au un obiect comun : activitatea administrativa a
statului si a colectivitatilor locale. Legatura dreptului administrativ cu
celelalte ramuri ale dreptului Interdependenta cu Dreptul Constitutional Cu Dreptul
financiar sunt relatii foarte stranse mai ales in domeniul normelor administrativ-
financiare Are de asemenea alte legaturi si cu celelalte ramuri de drept cum ar fi
Dreptul muncii si al protectiei sociale, Drept civil, Drept penal, Drept procesual
civil.

Caracterele si principiile fundamentale ale dreptului administrativ Dreptul

administrativ a inceput sa-si ia avant in secolul al 19-lea, a prins forma si si-a
delimitat unele dintre notiunile sale fundamentale in secolul 20. A. Dreptul
administrativ nu este codificat Elaborarea unui Cod administrativ ar pretinde ca in
domeniile in care s-ar aplica sa aiba o cuprindere de ansamblu, organizatat logic,
completa si coerenta. Exista riscul ca la noi in tara in aceasta perioada de
tranzitie orice incercare de codificare sa ramana fara obiect. Efortul de
codificare intreprins in Franta in anul 1948 a dorit sa puna in ordine diferite
materii, in textele in vigoare, fara sa le modifice nu a dat rezultatul scontat.
Printr-un decret la 10 mai 1948 s-a dispus codificarea normelor de drept
administrativ, dar nu s-a reusit decat elaborarea unui Cod al administratiei
comunale, codul sanatatii publice.

6
Prima si singura codificare elaborata incipient in dreptul nostru administrativ o
intalnim in Regulamentele Organice. Grigore Ghica domn al Moldovei a intocmit un
Manual Administrativ al Principatului Moldovei aparut in 2 volume in anul 1855 dar
manualul nu cuprinde a o codificare decat o aranjare cronologica a normelor. Prin
Legea din 28 Martie 1908 s-a infiintat pe langa Ministerul de Interne Consiliul
Administrativ permanent care a avut sarcina de a elabora un Cod administrativ,
sarcina pe care nu a indeplinit-o niciodata. Adeptii codificarii vad necesara
adoptarea unui: Cod al contraventilor Cod de procedura administrativa
necontencioasa a organelor de stat Cod al contenciosului administrativ Cod comunal
Cod al domeniului public national

In sistemul nostru legislativ avem urmatoarele legi exclusive domeniului dreptului

administrativ: 1. Legea nr. 554/2005 – privind contenciosul administrativ 2. Legea
nr. 213/1998 – privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia 3. O.U.G
nr 34/2006 – prvind atribuirea contractelor de achizitie publica Dar o codificare
propriu zisa nu avem Pentru ca o eventuala codificare sa se produca se impune ca
cel putin cateva reguli sa fie intrunite: O mai mare stabilitate a actelor
normative aplicate O redactare clara si precisa Sa se urmreasca interesul general
Sa se faca o interpretare unitara cu acelasi scop pe intreg teritoriul de aplicare
B. Dreptul administrativ are o baza formata in cea mai mare parte din reguli scrise
In Romania spre deosebire de Franta, jurisprudenta nu a jucat un rol
creator.Jurisdictia administrativa in Franta are ca specific organizarea in
Tribunale ale ordinii administrative, Tribunalele administrative, Curti
administrative de Apel si Consililul de Stat. Astfel rezulta 3 consecinte: Multe
dintre regulile de drept administrativ isi au originea in hotararile date de
Consiliul de Stat Dreptul administrativ apare ca o creatie a judecatorilor Spiritul
general al regulilor de drept administrativ reflecta originea lor in care
judecatorul apare urmarind mai degraba o rezolvare practica pentru cazul in speta
si nu pentru viitor 7

-
Dreptul administrativ romanesc se bazeaza in general pe reguli scrise C.
Perspectiva cuceririi unor noi domenii pentru dreptul administrativ Dreptul
administrativ a patruns in domeniul proprietatii intelectuale, a activitatii
institutilor fundamentale ale statului, sau se afla in fata extinderii contractelor
administrative. Fara indoiala ca aproape nu exista nici un domeniu de activitate in
care sa nu intervina norma de drept administrativ. Normele de drept administrativ
intervin si se impun administratiei, administratilor dar si judecatorilor.
Principile fundamentale ale dreptului administrativ Principile fundamentale sunt
reguli de conduita de maxima generalitate care stau la baza organizarii si
activitatii tuturor organelor si persoanelorcare exercita atributii ale functiei
executive in interesul general si al care se subordoneaza in exercitarea
drepturilor si asumarea de obligatii, toate celelalte subiecte ale raporturilor
juridice administrative. Aceste principii se numesc fundamentale deoarece prin
natura lor ele isi gasec consacrarea expresa in actul fundamental – Constitutia sau
se desprind din regelementarile emise in baza acesteia. Aceste principii au un
caracter fundamental si pentru faptul ca stau la baza organizarii si functionarii
intregului sistem al autoritatilor publice si a servicilor publice. Initial in
Constitutia din 1991, administratia publica din unitatile administrativ teritoriale
isi intemeiau activitatea pe principiul autonomiei locale si pe cel al
descentralizarii servicilor publice. Legea administratiei locale nr.69/1991 preciza
ca administratia publica din untitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe
4 principii: Principiul autonomiei locale Principiul descentralizarii servicilor
publice Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei locale si de interes
deosebit (prin referendum local) Prinicpiul consultarii cetatenilor in problemele
locale de interes public

Prin Legea nr. 24/1996 art 1 s-a mai introdus un principiu si anume cel al
legalitatii. 1. Principiul continuitatii serviciului public Servicile publice pot
sa corespunda unor interese generale (nationale) sau unor interese locale, caz in
care ele sunt organizate la nivel local ( ex: starea civila). Prin acest principiu
se intelege o activitate organizata de stat sau de colectivitatile locale,
destinata sa satisfaca in mod continuu, cu caracter de permanenta, interesul
general. 2. Principiul conducerii colective Se caracterizeaza prin faptul ca la
adoptarea unei decizii in cadrul unui organ colegial, ce este organizat si
functioneaza in conditiile legii, participa mai multe persoane, 8
ce impreuna si in mod egal, exercita atributile acelui organ. In sistemul
administratiei publice predomina conducerea colectiva. Desigur exista si o expresie
a conducerii unipersonale caracterizata prin faptul ca decizia se ia de o singura
persoana, dar in limitele atributilor functiei pe care o detin.

3. Principiul legalitatii Constituie o regula fundamentala a dreptului nostru in

virtutea caruia toate organele statului, institutile, functionarii, cetatenii si
ceilalti locuitori ai tarii sunt obligati sa respecte strict legile si celelalte
organe normative ale organelor puterii si administratiei de stat, ce regelementeaza
raporturile sociale la care participa. Respectarea legii este o cerinta esentiala a
Constitutiei conform art 16 alin 2 potrivit caruia ”nimeni nu este mai presus de
lege”. Aplicarea acestui prinicipiu implica discutia a 4 probleme: a) O prima
problema o reprezinta caracterul ierarhic al normelor de drept Normele juridice nu
au aceasi forta juridica.Pornind de la actul dundamental care reprezinta baza
piramidei legalitatii, toate celelalte acte trebuie sa tina cont obligatoriu de
aceasta idiferent de tipul de act normativ astfel ca trebuie sa fie conform si sa
respecte reglementarea superioara. In acest sens se vorbeste de principiul
suprematiei legii ceea ce inseamna ca orice autoritate sau persoana fizica sau
juridica este obilgata sa se supuna legii. b) Cea de-a doua problema o reprezinta
activitatea organelor administrative In activitatea lor organele administratiei
publice emit atat acte administrative normative cat si acte administrative
individuale. Actele administrative emise de organele administratiei publice se
caracterizeaza prin faptul ca sunt acte juridice ce contin reguli deconduita
generale, formulate in abstract si care reprezinta o manifestare de vointa
unilaterala a unei autoritati publice, facute in limitele competentei ei, in
infaptuirea puterii executive cu scopul de a produce efecte juridice, a caror
realizare este garantata prin forta de constrangere a statului. Tudor Draganu arata
ca ceea ce este specific actelor administrative este faptul ca ele creeaza,
modifica, suspenda sau desfiinteaza reguli de conduita umana formulate in abstract,
fara considerarea de persoane si ca au un caracter obligatoriu, adica sunt
susceptibile de a fi aplicate prin forta de constrangere a statului. Trasaturile
distinctive ale actelor administrative sunt: a) b) c) d) caracter general caracter
abstract controlul legalitatii in fata instantelor numai pe cale exceptiei de
ilegalitate caracterul obligatoriu

9
Trasaturile generale ale actelor administrative sunt: a) b) c) d) sunt maifestari
de vointa unilaterala a autoritatii publice pot fi emise numai de autoritatile
publice prin lege sau prin alt act normativ este emis pe baza legii pentru
organizarea si aplicarea in concret a legii sunt executorii

Ca o trasatura generala a actului administrativ este regimul juridic specific

reflectat in regulii proprii privind forma, procedura de emitere, conditiile de
valabilitate si controlul actelor administrative. c) O a treia problema este aceea
a dreptului de apreciere al organelor administrative in adoptarea masurilor
administrative Recunoasterea dreptului de apreciere pentru organele administrative
are drept scop valorificarea atributiilor acestora si in acelasi timp aplicarea
legii in raport de conditiile concrete. Insa niciodata organele administrative nu
vor putea decide impotriva prevderilor legii. Nu orice act emis in limitele legii
este si oportun. Dreptul de apreciere al administratiei isi gaseste expresia in
puterea discretionara a acesteia. d) Cea de-a patra problema are obligatia sa
respecte drepturile si libertatile cetatenilor In Constitutie cetatenii sunt egali
in fata autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. a)
Modalitatile ale ilegalitatii Un act administrativ poate infrange legalitatea din
mai multe puncte de vedere: Necompetenta Vicii de forma Ilegalitatea relativa a
obiectului actului, scopul sau sau a motivelor sale b) Sanctiunile incalcarii
principiului legalitatii 1. Nulitatea absoluta a actului administrativ 2. Nulitatea
relativa a actului administrativ 3. Inexistenta actului administrativ c) Mijloace
de prevenire si de intarire a respectarii principiului legalitatii 1. controlul
administrativ 2. controlul jurisdictional 3. controlul parlamentar 1. Puterea
discretionara a administratiei Prin ”puterea discretionara” a administratorului se
intelege facultatea pe care io da acestuia legea, de a alege, dupa aprecierea lui,
in limitele legii, intre mai multe solutii posibilie, aplicabile in cazul concret.

10
Activitatea administartorului este discretionara tocmai pentru ca nu mai este un
simplu organ de aplicare a legii iar hotararile lui, nu sunt impuse de acesta, ci
sunt rezultatul unei activitati proprii. Puterea discretionara poate fi consecinta
faptului ca legea intrebuinteaza fie in ipoteza, fie in dispozitia ei notiuni cu un
intleles elastic, notiuni care tocmai acestui motiv le da organelor de aplicare
posibilitatea de a da in imprejurari asemanatoare solutii opuse. Aceasta tendinta
de a folosi clauze generale, nedeterminate cu un inteles elastic de genul ”ordine
publica”, ”bunele moravuri” permit in interiorul limitelor impuse libertatii de
actiune si decizie a administratorului posibilitatea de a alege intre mai multe
solutii una singura, ce poate corespunde scopului urmarit. Conceptele determinate
sunt concepte al caror inteles este precis stabilit, ca intindere si continut.
Conceptele nedeterminate nu sunt precizate de lege, sfera si continutul raman la
aprecierea administratorului care in momentul aplicarii va avea posibilitatea de a
alege mai multe solutii ce se va da intr-un caz concret. Puterea discretionara
libera= este chiar cand legea da posibilitatea de a alege dintre mai multe solutii
aplicabile unui caz concret, fara interventia legii. Putere discretionara limitata
= este atunci cand organele administrative nu mai au libertatea de a alege, chiar
cand legea indica modul de solutionare, este drept cu ajutorul unor concepte
elastice. Exista convingerea necesitatii ca puterea discretionara sa fie cat mai
putin exercitata in activitatea organelor executive sau sa fie limitata. Legiutorul
poate micsora puterea discretionara in cel putin 3 situatii: 1. Stabilind anumite
imprejurari in care administratia este obligata sa faca un act sau cand
administratia este obligata sa faca actul 2. Fixand anumite termene la care
administratia poate sau trebuie sa actioneze 3. Prescriind chiar continutul actului
In aceste cazuri vorbim de o competenta legala sau competenta determinata. Puterea
sau competenta legala se opune competentei sau puterii discretionare sau se poate
completa. Atunci cand legea, prin puterea discretionara conferita, lasa organului
administrativ posibilitatea de a alege solutia oportuna, actul administrativ emis
in temeiul acestei puteri de alegeri, este sustras controlului jurisdictional. Cand
legea lasa libertatea de actiune organului administrativ, fara sa-l autorizeze sa
actioneze pe baza unor considerente de oportunitate, punandu-i la indemana alte
criterii, actul administrativ va fi supus controlului jurisidictional. 2. Starea de
necesitate si consecintele ei pentru statul de drept

11
In viata oricarui stat pot interveni imprejurari exceptionale care presupun masuri
direct proportionale de aceeasi natura care sa faca fata pericolului. Astfel in
fata pericolelor se impune ca in astfel de situatii unele atributii ale organului
legislativ sa fie preluate de catre guvern sau chiar de catre presedinte. ”Prin
circumstante exceptionale se intele acele situatii de fapt care produc dublu efect,
suspenda autoritatea regulilor de drept obisnuite ce privesc administratia si
declanseaza aplicarea unor acte cu o legalitate particulara.” In cazul tarilor cu
constitutie rigida, un astfel de transfer de atributii, este posibil, dar numai in
limitele prevazute de actele fundamentale.

12