ACADEMIA DE POLIŢIE

“ALEXANDRU IOAN CUZA”

REFERAT
CONSIDERAŢII TEORETICE şi PRACTICE PRIVIND CULTURA
ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

COORDONATOR : Prof.univ.dr. ŞTEFAN PRUNĂ

DOCTORAND : STANIMIR EMIL-FLORIAN

1
 GLOBALIZAREA

Consideraţii generale privind dimensiunea şi consecinţele globalizării

Ce este globalizarea? Este o integrare a sistemelor economice, politice şi
culturale din toata lumea? Sau este americanizarea lumii culturale şi dominaţia
Satatelor Unite ale Americii asupra lumii afacerilor? Este globalizarea o forţă care
duce la creşterea economică, prosperitate, libertate şi democraţie? Sau este o forţă
care duce la devastarea mediului, exploatarea lumilor în curs de dezvoltare şi
suprimarea dreptruilor omului? În concluzie, este globalizarea bună sau rea?
Aceste întrebări vor primi răspunsuri foarte diferite in Washington, Sao
Paolo, Paris, Cairo, Jojannesburg, Bombay, Hong Kong şi Manila. De fapt, în
fiecare din aceste locuri aceste întrebări vor primi diferite răspunsuri de la oameni
diferiţi – lideri de afaceri, oficiali guvernamentali, muncitori agricoli, şomeri, sau
activişti pentru dreptrurile omului. Întradevăr, răspunsuri simple la aceste întrebări,
răspunsuri cu care sa fie de acord oameni cu diferite drumuri în viaţă din diferite
ţări vor fi imposibil de gasit.
Foarte important, răspunsurile la aceste întrebări variază foarte mult în
funcţie de cum globalizarea este văzută în relaţie cu valorile.
Impactul globalizării asupra culturii, depinde de cum se gândeşte dacă
cultura locală trebuie protejată de influenţe străine sau dacă se gândeşte că noua
creativitate culturală rezultă din interacţiunea şi amestecul de idei din diferite
culturi1. Oricum , există câteva culturi care sunt cu adevărat izolate şi interacţiunea
culturală în special prin relaţii comerciale a aparut de mii de ani – de la impactul
comercianţilor fenicieni asupra vechii culturi greceşti, la mătasea chinezeasca
folosită la hainele din Europa Medievală, la raspandirea cafelei, ciocolatei şi
tutunului in întreaga lume, şi până la impactul stilului chinezesc şi japonez in arta
1
Laurence E.Rothenberg – The Three tension of globalization

2
americană şi europeană a secolului al nouăsprezecelea. În lumea de azi , filmele
americane şi stilul filmelor este popular in toată lumea, iar filmele străine sunt
populare în Statele Unite. Este globalizarea culturală bună, rea, neutră sau un
simplu fapt de viaţă?
Valorile sunt cheia evaluării impactului globalizarii asupra vieţii oamenilor
în întreaga lume. În acelaşi timp, oricum , este posibil să pledezi despre globalizare
într-un asemenea fel încât să scoţi în evidenţă tensiunea dintre diferite valori aşa
cum apar în anumite circumstanţe şi să nu iei în considerare aspectele pozitive .

Definirea globalizării

Valorile pot juca un rol în definirea globalizarii. O definire a globalizarii ca

“americanizare“ sau poate “McDonalizare“ a lumii prezintă globalizarea ca un
proces derivat din cultura de consum americană care se revarsă peste alte culturi.
O concentrare a atenţiei pe răspândirea ideilor sau produselor americane care
ingnoră impactul pe care îl are accesul pe arena internaţională a ideilor şi
produselor anterior ţinute departe de ea, promovează o înţelegere săracă şi
dezechilibrată a procesului.
O definire a globalizării mai potrivită este cea data de Laurence
Rothenberg2: Globalizarea este accelerarea şi intensificarea interacţiunii şi
integrării între oameni, companii şi guverne de naţionalităţi diferite. Acest proces
are efecte asupra bunăstării oamenilor (inclusiv asupra sănătăţii personale şi
siguranţei), asupra mediul înconjurator, asupra culturii (incluzând idei, religii şi
sisteme politice ) , şi asupra dezvoltării şi prosperitaţii societaţii omeneşti pe întreg
globul. O definire cuprinzătoare şi echilibrată ţine cont de multe cauze şi efecte ale

2
Laurence E. Rothenberg is the director of the Globalization101 program at the Center for Strategic &International
Studies, a Washington, D.C. non-profit public policy research institut

3
procesului, şi cel mai important, lasă loc pentru dezbateri şi discuţii a valorilor pe
care diferiţi oameni din toată lumea le aduc în discuţie.
Cele trei tensiuni ale globalizării

Trei tensiuni inerente relevă valori conflictuale in procesul de globalizare aşa

cum este definit mai sus. Examinând controversele despre globalizare prin prisma
acestor trei tensiuni , putem învăţa cum sa gândim despre efectele pozitive şi
negative ale diferitelor aspecte ale globalizării şi cum să gasim echilibrul care să
reflecte valorile lor.

Prima tensiune este între alegerea individuală şi alegerea societăţii.

Conflictul apare cand o persoană, exercitandu-şi dreptrul sau de a alege un

stil particular de viaţă, de a cumpăra un anumit produs, sau de a gândi într-un mod
individual este in contradicţie cu ceea ce societatea ca un întreg consideră că este
preferabil pentru toţi cetăţenii săi.
De exemplu, caţiva oameni pot prefera să fumeze sau să conducă fără să
poarte centuri de siguranţă. Societatea , poate considera că sunt costuri ale
societăţii ca întreg – costuri de ordin medical, de exemplu- care cer legi care să
restricţioneze aceste alegeri individuale.
În arena globalizării, astfel de tensiuni sunt evidente în dezbaterile privind
răspândirea culturii americane. Franţa de exemplu, s-a opus răspândirii culturii
americane sub forma filmelor şi televiziunii. În fapt, Franţa are legi despre
conţinuturile non-Europene în televiziunile franceze şi staţiile de radio3. Franţa

3
O noua lege aparuta adoptata in 2011 in Franta interzice folosirea cuvintelor “ Facebook” şi “ Twitter “ la TV şi
Radio

4
chiar a insistat sa existe o “ excepţie culturală “ , a normelor privind regulile
comerţului mondial cu bunuri şi servicii in 1994 , ca să se permită guvernului
Francez sa limiteze importul de produse culturale americane.
Astfel de poziţii oricum ignoră faptul că nimeni nu obligă un cetăţean
francez sa vadă un film american sau un show de televiziune sau să cumpere un
CD inregistrat de un artist american. Consumatorii francezi cumpară aceste
produse pentru că aşa au ales sa facă în baza unor preferinţe personale. Astfel se
naste intrebarea rezonabilă “ De ce societatea franceză are dreptul să îngrădească
această libertate individuală de a alege ?” În primul rand , unii oameni şi societati
pot considera valorile sociale mai presus de alegerile individuale. In al doilea rand ,
unii oameni şi societati pot crede ca în domeniul culturii , prezervarea culturii
locale – datorită istoriei, tradiţiei şi a dorinţei de a transmite patrimoniul cultural
generaţiilor viitoare – ar putea sa ignore pe termen scurt alegerile individuale.
Problema este cum poate procesul de globalizare sa găsească un echilibru
între alegerile libere personale şi priorităţile sociale în acelaşi timp.
Peoblema este cum să găsim o cale pentru ca sistemul internaţional să ţină
cont de această tensiune.
Cum poate procesul de globalizare să găsească un echilibru între respectarea
libertaţii individuale de a alege şi priorităţile societăţii în acelaşi timp.

O a doua tensiune a globalizării este între piaţa liberă şi intervenţia

guvernamentală
Aceasta tensiune este in primul rând un cumul pentru ca piaţa liberă este un
cumul de alegeri individuale – Adam Smith – faimoasa “ mână invizibilă “ 4 – în
4
Mâna invizibilă este o metaforă folosită de Adam Smith pentru a explica cum se realizează bunăstarea generală în
circumstanțele în care fiecare individ își urmărește propriul interes. Unul dintre citatele cele mai elocvente în acest
sens este următorul: „Fiecare individ urmărește numai avantajul său, asfel, în acest caz, ca și în multe altele, el este
condus de o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenția lui.” Conform lui Adam Smith
indivizii care își urmăresc propriul interes promovează interesul societății, deși cursul acțiunilor lor nu au în vedere

5
timp ce intervenţia guvernamentală este practic calea prin care societatea decide
sa-şi implementeze alegerea pe care o face în legătură cu valorile sale.
Astfel piaţa liberă5 determină ce marfuri sunt produse şi modul în care banii
sunt investiţi în scopul de a satisface cererea de consum (care este suma tuturor
opţiunilor individuale ).
Piaţa liberă joacă deasemenea un rol important în crearea unui răspuns
eficient la schimbarile survenite în economie atunci când cererea de consum creşte
sau scade pentru un anumit produs sau cand factori ca scaderea investiţiilor sau
degradarea mediului înconjurător schimbă oferta de bunuri sau produse.
Cu toate acestea piaţa liberă poate câte o dată să nu reuşească să furnizeze
mărfurile cruciale , la preţuri rezonabile , necesare ordinii sociale globale.
Este adesea necesar ca guvernele de exemplu sa asigure servicii cheie cum
ar fi apa, electricitatea , canalizarea şi ridicarea gunoiului (desi unii oameni cred că
aceste servicii ar putea fi privatizate), ca să nu mai menţionăm poliţia, pompierii şi
forţele de apărare.
In arena internaţională, una din problemele cele mai arzătoare este
incapacitatea pieţei libere să furnizeze medicamente la un preţ acceptabil pentru
combaterea epidemiei de HIV/AIDS.
Asemenea medicamente sunt disponibile in Europa şi Statele Unite ale
Americii şi permit oamenilor care au HIV/AIDS sa aibă o viaţă normală

interesul public, mai efectiv decât cei care în mod intenționat doresc acest lucru.

5
Economia de piață, în concepția lui Fr.Von Hayek este “o economie a informațiilor, a transmiterii și prelucrării lor
rapide în vederea obținerii unor decizii prompte și oportune. Pentru a realiza această misiune, piata are de partea
sa avantajele pe care i le conferă concurența și descentralizarea. Aceasta din urmă, rezolvând paradoxul
complexității, lasă ultima decizie pe seama agentului economic care este cel mai bine informat în problema
respectivă”. Piața devine astfel un puternic mijloc de crearea a bogăției , ea dezvăluie și dezvoltă o economie a
informației, fără de care omenirea nu ar cunoaște progresul.Piața asigură loialitatea tranzacțiilor, respectul reciproc
dintre participanții la actul de schimb și respectarea regulilor. Diferența de câștig reflectă eficiența fiecărui jucător în
folosirea informației

6
productivă pentru aproximativ 10.000 $ pe an., o sumă acceptabila intr-o tară
dezvoltată. Un astfel de preţ este însă cu mult peste capacitatea de a plăti a
oamenilor din Africa unde există un număr mare de bolnavi infectaţi cu
HIV/AIDS6.
De fapt boala este un flagel in Africa şi in restul lumii in curs de dezvoltare,
unde societăţi întregi sunt la un pas de colaps din cauza haosului social şi
economic şi a ratei de infectare care este mai mare de 25 % in unele ţări.
Guvernele îndemnate de organizaţiile nonguvernamentale implicate în
promovarea sănătaţii publice au convenit la o reuniune a Organizatiei Mondiale a
Comerţului in anul 2001 să permita ţărilor sărace să facă copii generice după
medicamentele necesare in situaţii de urgenţă.
Aceasta reprezinta o mare concesie din partea companiilor de medicamente
americane şi europene care pun pret pe proprietatea intelectuala şi a caror
proprietate intelectuală a devenit protejată prin tratate internaţionale.
De atunci şi până acum o înţelegere cu privire la modul de punere în aplicare
a acestei înţelegeri a fost greu de atins.
Companiile producătoare de medicamente sunt îngrijorate ca permiţând
excepţii de la regulile internaţionale privind proprietatea intelectuală vor ajunge să
piardă atât de mult din profit încât nu vor mai fi în stare să recupereze costul
cercetărilor pentru descoperirea medicamentelor şi să facă profit pentru acţionarii
lor.
Oricum companiile trebuie sa-şi desfăşoare activitatea în condiţii de
eficienţă economică şi profitabilitate pentru acţionarii lor. Între timp populaţia
săracă din Africa moare.

6
Chiar daca in Africa locuiesc aproximativ 14.5% din intreaga populatie a planetei, aici locuiesc
69% din intreaga populatie infestata cu HIV şi 72% din bolnavii de AIDS morti in 2009

7
 Din nou avem o tensiune intre două valori de egală importanţă. Cum poate
sistemul internaţional să balanseze nevoia de a promova un sistem eficient pe piaţa
liberă care recompensează inovaţia şi dezvoltarea de noi medicamente şi in acelaşi
timp să aibă grija de cei saraci aflaţi în nevoie ?
A treia tensiune a globalizării este între autoritaţile locale şi centrale sau
superioare
Aceasta este o tensiune intre deciziile luate la un nivel apropiat de cetăţean şi
deciziile luate la un nivel mai înalt la o distanţă mai mare faţă de cetăţeanul pe care
îl afectează această decizie.
De exemplu mulţi americani cred că guvernul federal de la Washington este
distant, o cultură separată, nefamiliarizată cu problemele zilnice ale cetăţenilor , şi
captiva unor interese speciale. Autoritatile locale sunt considerate mai de incredere
să rezolve problemele practice de zi cu zi ale cetăţenilor.
În lumea globalizată mulţi americani sau cetaţeni ai altor ţari consideră că
organizaţiile internaţionale în afara controlului lor democratic iau decizii fără să
consulte oamenii care sunt cel mai afectaţi de aceste decizii.
De exemplu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială sunt vazute –
pe buna dreptate sau în mod greşit – în marea majoritate a ţărilor din America
Latina şi Asia ca fiind purtătorii intereselor bancherior din Washington, forţând
politica economică în societăţile care au alte valori decât capitalismul
individualist7.
În Statele Unite ale Americii mulţi activişti pentru protejarea mediului au
fost revoltaţi în 1998 când o rezoluţie privind litigiile data de Organizaţia Mondială

7
“Sunt douã metode de a cuceri şi de a înrobi o natiune.Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.”
- John Adams

8
a Comerţului8 a declarat că legea americană care interzicea importul creveţilor
prinşi cu plasele (care au ucis ţestoasele de mare pe cale de dispariţie) încalcă
regulile mondiale de comerţ.
Mai multe state asiatice s-au plâns că legea este o modalitate disimulată de a
proteja industria de creveţi americană în competiţia cu aceste firme.
Dar legea americană trecuse de Congres şi fusese semnată de preşedinte
printr-un proces democratic.
Mulţi oameni s-au întrebat de ce un tribunal format din trei judecători
nealeşi în mod democratic din Geneva a fost împuternicit să forţeze Statele Unite
să schimbe legea.
În acelaşi timp Statele Unite au fost de acord cu tratatul de comerţ mondial
care a luat decizia.
Statele Unite ale Americii şi alte guverne consideră că astfel de tratate
reprezintă o modalitate importantă de a stabili normele generale acceptate pentru a
gestiona comerşul internaţional.
Din nou apare o tensiune între legislaţia interna, legitima şi democratică şi
necesitatea de a crea şi aplica reguli internaţionale prin structuri care nu dau direct
socoteala celor ale caror vieţi şi interese le afectează.
Vom aborda şi discuta, in continuare , urmãtoarele idei:
- Aspectul central al dispariţiei graniţelor şi consecinţele acestui fapt
pentru statul naţional (cuvântul cheie: „eroziune“);
8
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este o organizație internațională care supervizează un număr mare de
acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general
asupra tarifelor și comerțului“ și operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.Sediul
OMC se află în Geneva, Elveția. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales director general al OMC. Acesta a preluat
funcția de la predecesorul său, Supachai Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Până la data de 19 august,
2005 au existat 148 de memberi ai organizației. Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-și ofere reciproc
statutul de națiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepții) concesiuni comerciale oferite de un membru
OMC unei țări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.La sfârșitul anilor '90, OMC a devenit o țintă majoră a
protestelor mișcărilor anti-globalizare.

9
 - Importanţa epocalã, care este deseori acordatã procesului globalizãrii (în
mod analog industrializãrii);
- Se pune întrebarea dacã este vorba în acest caz de un proces nou, sau
dacã globalizarea existã de mai mult timp, procesele doar fiind accelerate
începând cu anii 80;
- Diferentierea fãcutã între cele douã abordãri diferite în principiu ale
notiunii de globalizare, şi anume, pe de o parte, întelesul ei într-un sens
mai restrâns, economic, şi, pe de cealaltã parte, relevanţa ei mai largã, ce
cuprinde toate legãturile de la nivel social;
- Elementele comune, vezi mai ales rolul central al interdependenţei, al
dependenţei reciproce, care apare în aproape toate definiţiile delimitate în
mod clar una de cealaltã.
Astfel - pentru a numi doar un exemplu – problemele globale legate de
mediu9 nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” şi nici de
dimensiunea “politicã”. Diferitele dimensiuni formeazã împreunã cu
“globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite.
Este important de vãzut ce anume poate fi subordonat conceptului de
globalizare, acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar
dacã globalizarea economicã poate fi un punct de start şi o forţã motrice
semnificativã.
La fel de important este şi faptul cã trebuie sã înţelegem cã nu totul face
parte din procesul de globalizare şi cã nu totul este determinat în mod decisiv de
acesta. Pentru cã şi globalizarea are limite. Trebuie sã ţinem cont de acest lucru. Pe
de o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni diferite, pe de cealaltã,
de un concept de forţã, utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina
limitãrile, trebuie sã ne distanţãm de toate acestea.

9
Industrializarea , urbanizarea şi consumul tot mai mare de energie asociate globalizarii au efecte poluante asupra
atmosferei determinand incalzirea globala.

10
 Dimensiunea economicã. Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile
globalizãrii pot fi extrase fãrã probleme din presa de zi cu zi, dimensiunea
economicã aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea enormã a
comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie
integratã la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel
local).
Dimensiunea "mediu ambiant". Unele probleme globale, cum ar fi
încãlzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tãierea pãdurilor tropicale
ilustreazã în modul cel mai impresionant fenomenul globalizãrii, pentru cã, în acest
caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesitã o abordare
globalã. Evident cã şi în domeniul mediului ambiant existã probleme de ordin
regional şi local, chiar dacã acestea au un caracter ce depãşeşte uneori graniţele,
cum ar fi poluarea râurilor.
Existã însã şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente precum spaţiu şi timp. De
exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit
împreunã organizaţia AOSIS10 şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de
creşterea necontenitã a nivelului mãrii, depinde de comportamentul tuturor
oamenilor din lume, şi în special al celor din ţãrile industrializate ultra-dezvoltate.
Dimensiunea socialã. Lumea a devenit un „global village“, reţelele
inovatoare de comunicare la mare distanţã (chat, e-mail) adãugându-se
comunitãţilor tradiţionale precum familia sau vecinãtatea. Totuşi ele nu pot înlocui
aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul
dimensiunii sociale.
Dimensiunea culturalã. Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot
în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile
10
Alliance of Small Island States (AOSIS) este o organizatie interguvernamentala a tarilor mici insule
formata in 1990 , cu principalul scop de a consolida vocea micilor tari – insula in curs de dezvoltare Small
Island Developing States (SIDS) sa lupte pentru combatera incalzirii globale .

11
regionale şi locale nu dispar însã din aceastã cauzã. Din contrã: informarea cu
privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizãrii.
Dimensiunea politicã. Politica se confruntã cu probleme majore.
Globalizarea şi concurenţa la nivel local limiteazã spaţiul de acţiune al politicilor
naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzãtor decât la nivel
internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie gãsite noi forme şi arene
politice. În acest sens, integrarea europeanã11 este vãzutã ca un rãspuns de succes la
provocãrile globalizãrii.
Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de
pe urma economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la
nivel internaţional, respectiv global.
Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest
dezechilibru fundamental. Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama
globalizãrii sunt şi adevãrate.
De multe ori, politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispãşitor şi
ca de o arma argumentativã cu multiple întrebuinţãri. Acest lucru este evident mai
ales dacã ne gândim la unele exemple din domeniul politic care nu se intersecteazã
în nici un punct cu globalizarea.
Cauzele globalizãrii. „Dinamica globalizãrii este controlatã de forţele
economice, totuşi consecinţele sale cele mai importante ţin de domeniul politic“
(Klaus Müller). Cele mai des invocate cauze, fãrã ca lista sã fie însã completã sunt:
internetul (tehnologia), cheltuielile şi viteza de transport, sfarsitul razboiului rece,
probleme globale (clima, migratie), liberalizare.
Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizãrii.
11
În ultimii 60 de ani, proiectele de organizare a spaţiului european nu au lipsit şi minţile cele mai luminate ale
continentului au reflectat la aceasta. De la “Planul Schuman”, la “Casa Europeană”, de la “Europa de la Atlantic la
Urali”, la “Europa regiunilor”, ca să luăm numai câteva exemple din perioada postbelică. Încercările de a defini
unitar acest spatiu geo-strategic, cu o unitate de civilizaţie atât de puternic conturată, nu au dus lipsă nici de nobile
idealuri, nici de idei practice.

12
 Globalizarea pieţelor financiare12, transferul unor sume inimaginabile în
câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fãrã aceastã tehnologie, nici
organizarea producţiei integrate la nivel transnaţional. Scãderea rapida a
cheltuielilor de transport se datoreazã avântului incredibil pe care l-a cunoscut
comerţul, un alt element definitoriu al globalizãrii economice, mãrfurile putând fi
astfel transportate mult mai rapid.
Sfârşitul Rãzboiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din
cauzele globalizãrii. Dacã în conflictul dintre est şi vest lumea era împãrţitã în
douã tabere care întreţineau puţine relaţii între ele, aceastã delimitare – „Cortina de
Fier“ – a cãzut în 1989/90. Statele care aparţineau „blocului estic“ s-au deschis în
direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state se încred în democraţie şi economie de
piaţã ca principii de organizare fundamentale.
Problemele globale au un rol deosebit de important, în special la nivel de
conştiinţã. Dovadã pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip „One World“
din statele industrializate şi ultra-dezvoltate.
Problemele globale au nevoie însã şi de o internaţionalizare a politicii,
stimulând dezvoltarea unei conştiinţe globale. Organizaţii precum Greenpeace sau
Amnesty International, care se dedicã unor teme globale precum mediul ambiant
sau drepturile omului sunt „Global Players“. Se pot întrezãri astfel în mod clar
începuturile unei noi societãţi globale.
Consideraţii privind dimensiunea şi consecinţele globalizãrii

12
Ulrich Menzel definea globalizarea drept “intensificarea cantitativa şi calitativa a tranzactiilor ce depasesc
limitarea impusa de granite, concomitenta cu expansiunea spatiala a acestora“ iar autorii Schumann şi Martin
afirmau despre aceasta ca este “un proces al cresterii numarului legaturilor dintre societati şi domenii-problema “.

13
 Fãrã liberalizarea comerţului mondial în cadrul GATT 13, respectiv al OMC,
aceastã dezvoltare nu ar fi putut fi posibilã cu adevãrat. Criticii fenomenului
globalizãrii precum reţeaua ATTAC14 atrag tot mai mult atenţia asupra faptului cã
globalizarea nu este un proces inevitabil, ci mai degrabã o urmare a politicii de de-
reglementare a SUA începutã la finele celui de-al Doilea Rãzboi Mondial.
Consecinţele globalizãrii. Globalizarea ne afecteazã pe toţi în mod direct. În
acest context, un rol important îl joacã o evaluare chibzuitã a oportunitãţilor şi
riscurilor pe care le presupune globalizare, distanţându-ne de tendinţele actuale de
demonizare, sau, dimpotrivã, de preamãrire a consecinţelor acestui fenomen.
În cazul consecinţelor globalizãrii, dezbaterile publice aduc în prim-plan
diverse cuvinte la modã, care trebuie, la rândul lor, chestionate şi analizate. Aceste
fenomene nu sunt însã noi – ele sunt cunoscute şi discutate începând din anii 70
sub termenul de „interdependenţã“ -, procesele s-au accelerat însã, atingând
dimensiuni noi atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ. Aceasta este de
fapt noutatea adusã de globalizare.
Eroziunea statului naţional. Ea nu dispare şi nici nu devine inutila, aşa cum
se sugereazã în multe comentarii, ci erodeazã. Apar astfel unele nivele

13
In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al treilea organism economic
mondial, Organizatia Internationala a Comertului. In 1948 s-a aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul
constitutiv al OIC, dar ratificarea necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. A trebuit sa
se astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism similar, Organizatia
Mondiala a Comertului, OMC. In timpul acestor ani piata mondiala a fost rigida printr-o conjunctie de norme
comerciale şi concesiuni tarifare acordate intre un grup de tari, care s-a numit Acordul General asupra Tarifelor
Vamale şi Comert (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade) semnat in 1948.

14
De regulă, protestele relativ violente care au avut loc cu ocazia conferinţei Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(OMC) din Seattle de la sfârşitul anului 1999, au fost considerate ca fiind începuturile unei mişcări căreia i-a fost
pusă eticheta oarecum injustă de „adversari ai globalizării“. Aceasta este de fapt o reţea liberă de organizaţii şi
persoane (în special oameni de ştiinţă), extraordinar de eterogenă, a cărei portavoce a devenit între timp ATTAC
(Association for the Taxation of Financial Transactions for the Aid of Citizens - www.attac.org).

14
suplimentare la care se pot rezolva problemele - atât superioare cât şi inferioare
statului naţional. Graniţele nu demult rigide care delimitau teritoriul unei ţãri,
puterea statului şi puterea populaţiei devin astfel mai permeabile.
Aceastã „eroziune“ transpare într-un mod deosebit de avansat în Europa.
Aici, statele au transferat asupra unei organizaţii supranaţionale noi, de la
competenţe centrale pânã la suveranitatea monetarã.
Dumpingul social15. Creşterea capacitãţii de concurenţã în cadrul
competiţiei globale de la nivelul local, şi scãderea implicitã a cheltuielilor
presupuse de plata asigurãrilor sociale (scãzând astfel şi cheltuielile salariale
suplimentare), este vãzutã ca o necesitate, în special de cãtre industrie, în timp ce
sindicatele avertizeazã asupra pericolului provenit din aşa numitul dumping social.
Clivaj intre bogati şi saraci. Cu siguranţã cã salariaţii din India câştigã mai
puţin decât cei din Europa şi cã în aceastã privinţã nu se va schimba mai nimic în
viitorul apropiat.
Acest lucru conferã întreprinderilor un potenţial considerabil de ameninţare:
ei ar putea sã ameninţe cu mutarea în „ţãrile mai ieftine“. Dar nici acest raport
aparent clar nu ţine în faţa unei analize mai detaliate. Deciziile cu privire la
alegerea locaţiei nu sunt luate numai pe baza cheltuielilor salariale. Acestea existau
încã cu mult înainte de a începe discuţiile despre globalizare. Aceste probleme s-au
acutizat din pricina globalizãrii. Asupra acestui fapt încearcã sã ne atragã atenţia şi
mişcarea criticilor globalizãrii, care a reuşit sã-şi atragã între timp un numãr
considerabil de susţinãtori.

15
Dampingul social este o practica care implica exportul de marfuri dintr-o tara cu standarde scazute privind
protectia fortei de munca, in cazul in care costurile exportatorului sunt in mod artificial mai mici decat cele ale
concurentiolor din tari cu standarde ridicate privind forta de munca, lucru care constituie un avantaj neloial in
comertul international.

15
 Strategii de soluţionare - Global Governance16. „Capitalismul este un tigru
puternic şi plin de vlagã, care poate revigora economia – asta dacã a fost mai întâi
îmblânzit de instituţiile civile, statale şi politice.
Globalizarea a eliberat tigrul din cuşca în care era ţinut, dezlãnţuind astfel un
capitalism „sãlbatic“, care, la fel ca un tigru eliberat, s-a reîntors la instinctele sale
de a vâna şi devora totul“ [Benjamin R. Barber]17.
Scopul Global Governance este o (re-)îmblânzire a „tigrului“ eliberat de
globalizare“. Atunci când problemele încep sã capete un caracter din ce în ce mai
global, soluţionarea lor politicã trebuie sã devinã şi ea de ordin „global“. În acest
sens existã nenumãrate proiecte, care vizeazã inclusiv constituirea unui stat global.
şi pentru cã acesta rãmâne – cel puţin pentru viitorul apropiat – o utopie, şi pentru
cã, dupã pãrerea multora, acesta nu este nici mãcar de dorit, s-a încercat gãsirea
unor forme organizaţionale noi care sã adapteze politica la noua erã a globalizãrii.
În acest scop a fost inventat conceptul de „global governance“. Global
governance înseamnã: o conducere a lumii fãrã un sistem global de conducere, o
politicã internã la nivel mondial, o politicã a noii ordinii mondiale, politica în
secolul XXI, un concept opus neo-liberalismului, un rãspuns la globalizare.
Repartizarea neuniformã a câştigurilor, impozitele neplãtite de centrele
financiare off-shore, crizele internaţionale ca rezultat al unor mişcãri de capital
speculative, o concurenţã ruinoasã la nivelul local, din cauza potenţialelor
ameninţãri venite din direcţia companiilor multinaţionale, precum şi celelalte
consecinţe nefaste ale globalizãrii (economice) pot fi analizate numai în context
global, actorii de la toate nivelele trebuind sã coopereze. Acelaşi lucru este valabil

16
Global Governance este interactiunea politica a actorilor transnationali,care vizeaza rezolvarea problemelor care
afecteaza mai mult de un stat, sau regiune atunci cand nu exista o alta putere de impunere

17
Benjamin R. Barber (nascut la 2 august 1939) este un autor şi teoretician politic american , cel mai cunoscut
probabil pentru best seller-ul lui din 1996 Jihad vs. McWorld

16
şi pentru alte probleme globale, de la efectul de serã sau fenomenul migraţiei şi
pânã la criminalitatea internaţionalã şi distribuţia armelor de distrugere în masã.
Global governance doreşte sã umple golul rezultat, deficitul de reglementare,
prin cooperarea la nivel internaţional – statul pãstrându-şi însã propriile funcţii de
reglementare -, dar şi prin constituirea unor noi forme politice. Global Governance
nu este un proiect romantic pentru o „lume unicã“, ci un rãspuns realist la
provocãrile globalizãrii“, astfel argumenteazã Franz Nuscheler. Global Governance
încearcã sã gãseascã strategii de soluţionare ale problemelor globale.
Comertul international şi globalizarea
Industriile nu-si distribuie uniform operatiunile lor intre tari, deoarece tind sa
se concentreze in locatii speciale. Aceste dinamici pot fi auto-alimentate,
conducand la aglomeratie in unele zone şi dezindustrializare in altele. In acelasi
timp, datorita reducerilor costurilor de transport şi a altor costuri comerciale,
procesele de productie pot fi impartite in mai multe etape individuale, ceea ce a
permis firmelor din locatii aflate la distanta sa devina lideri in activitatile de
specialitate şi sa se afilieze la retelele internationale de productie. Alte entitati
raman in afara acestor retele, de multe ori din cauza constrangerilor institutionale şi
administrative.
Integrarea internationala a pietelor
Cele mai recente episoade ale globalizarii au fost caracterizate de o integrare
accentuata in comert, fluxuri de capital şi circulatia fortei de munca, desi exista
importante diferente care au marcat evolutia acestor variabile internationale. Odata
cu institutionalizarea sistemului de comert multilateral dupa cel de-al doilea razboi
mondial, schimburile comerciale au intrat intr-un lung ciclu de crestere record a
exportului mondial de marfuri, cu un ritm de expansiune anuala pentru perioada
cuprinsa intre anii 1950-1973 de peste 8%, in termeni reali. Cresterea comertului a

17
incetinit ulterior sub impactul celor doua socuri ale pretului petrolului, a unei
inflatii galopante cauzate de expansiunea monetara şi a politicilor macroeconomice
inadecvate. In anii 1990, schimburile comerciale si-au reluat tendinta rapida de
expansiune, partial datorita inovatiilor in sectorul tehnologiei informatiei si
comunicatiilor (IT&C). In ciuda usoarei contractii a comertului, cauzata de criza
dotcom (criza declansatã odatã cu crah-ul bursier al companiilor din domeniul
IT&C) din anul 2001, expansiunea exporturilor mondiale de marfuri a continuat sa
inregistreze o dinamica ridicata .
Pe masura ce preturile exprimate in USD au crescut mult mai repede in
perioada postbelica decat inaintea primului razboi mondial, expansiunea nominala
a comertului pentru ultima perioad. este de doua ori mai rapida decat pentru cea
anterioara (9,8% fata de 3,8% pe an).
Cele mai dinamice puteri comerciale in perioada anilor 1950 - 1973 au fost
tarile Europei de Vest şi Japonia, reconstructia ce a urmat celei de-a doua
conflagratii mondiale şi razboiului din Coreea furnizand un stimul major pentru
exporturile acestor state, la inceputul anilor 1950. Ulterior, integrarea europeana a
sustinut extinderea comertului in cadrul uniunii vamale, ponderea schimburilor
comerciale din cadrul blocului vest-european in totalul comertului mondial
majorandu-se de la 18,3% in anul 1953, la 31,2% in anul 1973, in timp ce comertul
extra-regional s-a extins ceva mai lent decat comertul la nivel global. In timp ce
Statele Unite au ramas cea mai mare piata de export pentru Japonia de-a lungul
acestei perioade, exporturile japoneze au crescut mult mai rapid catre Europa de
Vest şi economiile nou-industrializate din Asia.
Principalii determinanţi ai globalizarii
Principalele forţe care au determinat integrarea la nivel global au fost
inovaţiile tehnologice, amplele evoluţii politice şi orientările economice. În cazul
inovaţiilor tehnologice, principala forţa motrice a globalizării au constituit-o
18
invenţiile care au îmbunatăţit viteza de transport şi de comunicaţii, reducând
totodată costurile, remarcându-se dezvoltarea motoarelor cu reacţie şi utilizarea lor
pe scară largă în domeniul aviaţiei pentru transportul persoanelor şi mărfurilor,
precum şi adoptarea procedurii containerizării în transportul maritim internaţional.
Investiţiile masive în infrastructura rutiera au permis ca o mare parte din mărfuri să
poată fi transportate cu camioane în Europa de Vest şi America de Nord. O altă
schimbare esenţială a fost determinată de revoluţia în sectorul IT&C, iar noile
produse (precum microprocesoarele, computerele personale, Internetul şi
telefoanele celulare) contribuind la profunde transformări socio-politice şi
economice. Mai puţin menţionate în literatura de specialitate privind globalizarea
sunt evoluţiile în metodele de producţie, care au creat noi produse comercializabile
(spre exemplu, materiale plastice), au extins producţia globală de alimente
(revoluţia verde18) ori au facut producţia mult mai eficienta
(metodele just-in-time19). Totodată, trecerea pe scară largă de la cărbune la
petrol şi gaze naturale în ţările industrializate a fost un pas important spre
18
"Revoluția Verde" a început în la sfârșitul secolului al XX-lea cu folosirea de hibrizi de înaltă productivitate. Acești
hibrizi contribuie nu numai la obținerea unor recolte mari, dar pot deasemenea stabiliza producțiile în timp.
Criticile aduse atrag atenția asupra faptului că odată cu începerea folosirii acestui sistem, este nevoie de tot mai
mulți fertilizatori chimici și pesticide, care pot avea ca rezultat final degradarea mediului. De aceea, aceasta este
doar una dintre opțiunile posibile pentru națiunile în curs de dezvoltare care suferă de foamete, iar aceste culturi
pot fi folosite conform condițiilor din fiecare țară. Culturile foarte productive ar face tehnic posibilă hrănirea lumii și
eliminarea foametei. Ele pot fi dezvoltate să asigure nutriția corespunzătoare, iar proporția populației dezvoltate
corespunzător ar crește. Se mai afirmă că problemele foametei și ale subnutriției sunt rezultatul dilemelor etice
asupra folosirii tehnologiilor incomplet verificate pe care le avem la dispoziție, dar sunt și rezultatul diferențelor
culturale și de clasă.Un punct de vedere interesant este acelă că; dieta vegetariană poate asigura cu același efort
tehnic și material resurse de hrană pentru mai mulți oameni, comparativ cu dieta bazată pe carne. Acest punct de
vedere este, deocamdată, minoritar.

19
Sistemul JIT (Just-in-Time = exact la timp) este un sistem de fabricație sau o tehnică de organizare a
producției,dezvoltată în Japonia, care sugerează că orice stocuri în procesul de producție constituie pierderi (risipă)
care trebuie eliminate din proces. Un principiu de bază al JIT este de a produce numai ceea ce este necesar, la
comandă fermă, când este necesar și în cantitatea necesară. Astfel se reduc stocurile, în particular stocurile de
producție neterminată și costurile pentru stocurile aflate pe fluxul de fabricație. "Tampoanele" de produse în curs
de execuție de pe linia de fabricație sunt considerate pierderi/risipă și sunt reduse la minim în sistemul JIT.

19
globalizare, oferind o mai eficientă şi mai ieftina sursă de energie pentru
functionarea economiei, precum şi pentru integrarea ţărilor exportatoare de petrol
din Orientul Mijlociu în ansamblul global.
Legăturile dintre evoluţiile politice şi globalizare au fost mult mai complexe.
Dizolvarea imperiilor coloniale şi debutul Razboiului Rece au avut iniţial drept
efect fragmentarea lumii în două sfere politico-economice distincte. Demarcaţia
între Est şi Vest a atins apogeul la inceputul anilor 1960, odată cu construcţia
Zidului Berlinului şi cu criza rachetelor din Cuba. Dar cu mult inainte ca aceste
evenimente dramatice sa se fi produs, semintele integrarii economice au fost sadite
in Europa prin intermediul Planului Marshall, oferind un substanţial impuls pentru
redresarea economiilor şi pentru integrare. Ulterior, odata cu reformele economice
ale Chinei, caderea Zidului Berlinului şi colapsul URSS, cele mai importante
obstacole in calea integrarii economice au fost depasite.
Un element de baza pentru globalizare a fost politica economică, ceea ce a
dus la dereglementare şi reducerea sau eliminarea restrictiilor privind comertul
international şi tranzactiile financiare, valutele devenind convertibile, iar constran-
gerile balantelor de plati fiind diminuate. De fapt, timp de multi ani dupa sfarsitul
celui de-al doilea război mondial, amplele fluctuaţii ale cursurilor de schimb şi
restricţiile privind plaţile au limitat comerţul mai mult decat tarifele. Apariţia pieţei
eurodolarului a constituit un pas important spre creşterea disponibilitaţii de
lichiditate internaţională şi catre promovarea tranzacţiilor transfrontaliere în
Europa de Vest.
Începand cu anii 1970, numeroase guverne au promovat dereglementarea
într-o serie de sectoare, cum ar fi transportul şi telecomunicaţiile, ceea ce a
implicat o serie de acţiuni, mergând de la eliminarea, reducerea şi simplificarea
restricţiilor guvernamentale, la privatizarea întreprinderilor de stat şi liberalizarea
acestor industrii, astfel încât să se amplifice concurenţa.
20
 Dezechilibrele globale şi comerţul mondial
O atenţie semnificativă a fost acordată dezechilibrelor globale în creştere,
preocuparea majora fiind reprezentată de sustenabilitatea acestora. De regulă,
dezechilibrele de cont curent au fost mai pronunţate în relaţiile dintre economiile
estasiatice şi exportatorii de petrol, pe de o parte, şi SUA, pe de alt. parte.
a) Explicarea dezechilibrelor
Parţial, deficitul de cont curent20 reprezintă impactul unei mai mari integrări
a pieţelor financiare. Un deficit de cont curent reflectă cheltuielile rezidenţilor, un
exces de cerere peste venituri, existând disponibilitatea externa pentru finanţarea
cererii suplimentare, prin dobandirea unor creanţe asupra veniturilor viitoare ale
rezidenţilor.
Este important sa subliniem ca dezechilibrele finanţate extern sunt in primul
rând un fenomen macroeconomic, care are puţin de a face cu politica comercială.
Măsurile de comerţ care limitează importurile afectează exporturile la fel de mult,
o idee cunoscută drept teorema simetriei.
O implicaţie a dezechilibrelor externe o reprezintă faptul că pieţele
financiare sunt de natură să faciliteze transferurile tot mai mari ale economiilor
realizate dincolo de frontierele nationale. O mai profunda integrare a pietelor de
capital face mai usoara compensarea diferentelor mari intre inclinatiile spre
economii şi oportunitatile profitabile de investitii in randul tarilor.
b) Implicaţiile pentru comerţul mondial

20
În economie, contul curent este una dintre componentele principale ale balanței plăților, cealaltă fiind balanța
capitalului. Este suma dintre balanța comercială (exporturi minus importuri de bunuri și servicii), veniturile din
producție și plățile de transfer (precum ajutorul extern).

21
 Un efect secundar al dezechilibrelor mari de cont curent din ultimii ani a fost
o rată mai dinamică de creştere a comerţului cu mărfuri. Începând cu anul 2000,
deficitul balanţei comerciale pentru SUA a reprezentat, in medie, 7-8% din
comerţul mondial, nivel aproape dublu faţă de cel înregistrat in anii 1990 ,astfel ca
deficitul comercial american a constituit o importantă sursă de expansiune a cererii
din economia mondială, având în vedere faptul ca SUA a inregistrat deficite
comerciale mari cu aproape toţi principalii sai parteneri comerciali

CULTURA

Să vorbim despre cultură în orice mod este surprinzător de dificil – chiar

descrierea propriei noastre culturi poate fi dificilă şi este şi mai dificil să arătăm
cum propria noastră cultură ne afectează felul în care ne comportăm. Ce putem
spune despre culturi străine? Putem avea câteva idei despre cum sunt “străinii”, dar
oare sunt aceste idei bazate pe adevăr sau sunt doar stereotipuri - imagini simple şi
inexacte ale unor oameni pe care nu-i cunoastem foarte bine?

Comunicarea interculturală
Acest dialog, această comunicare între oameni din diferite culturi nu mai
este ceva relevant numai în mediul politic. A devenit ceva personal. În contextul
globalizării, lumea pe care o ştim a devenit mai mică, afacerile globale, turismul în
întreaga lume, căi de comunicaţii mai rapide şi mult mai accesibile, toate acestea
conduc ca oamenii să intre frecvent în contact cu oameni care provin din culturi
foarte diferite de a noastră.
Rebecca Fong – Anglia : “ Când eram mai tânără am mers să lucrez în

22
Japonia, şi când eram acolo de ceva timp o colegă de serviciu m-a întrebat daca
aş vrea să invăţ “ ikebana”21 care este un aranjament floral japonez. Nu am vrut
dar am mers la multe expozitii de aranjamente florale şi intr-o zi cand am vazut un
astfel de aranjament am izbucnit in râs şi am spus “ evident aceasta este facuta de
un incepător!” şi persoana cu care eram şi care studiase mult timp această artă a
spus : “ nu , această a fost facută de un expert şi eu nu aş putea să fac niciodată
aşa ceva! E foarte greu!” Mai târziu am descoperit ca japonezii priveau
aranjamentele florale intr-un fel în care noi nu puteam să-l facem. “
Când de exemplu un japonez se uita la un aranjament floral vede ceva ce un
european nu vede, pentru că noi europenii nu am fost antrenaţi în înţelegerea sau
aprecierea artei aranjamentelor florale. Un japonez poate aprecia un astfel de
aranjament floral pentru frumuseţea sa intr-un fel in care un european ar putea fi
complet incapabil sa o faca . Ne putem gandi că acest lucru implică modul în care
noi vedem frumuseţea. Privim acelasi obiect in acelasi timp şi vedem ceva complet
diferit.
Aceasta implică faptul ca noi toţi purtăm ochelari “coloraţi cultural “.
Privim la lucruri şi le judecăm valoarea prin propriul nostru “background cultural”
şi prin propria noastră experienţă, care este frecvent foarte diferită.
Să privim lucrurile şi să le judecăm prin proprilul nostru background cultural
nu ar ridica nici o problema desigur … până când întâlnim oameni care văd, judecă
şi fac lucrurile într-un mod diferit. Nu observăm cultura foarte mult până când nu
întâlnim pe cineva din altă cultură.

21
Ikebana este tehnică artistică de aranjare a florilor (în vase) după anumite principii, arta aranjamentelor florale în
stil japonez, arta tablourilor vii. Ikebana este concretizarea cea mai reprezentativă a cultului pentru frumos prezent
de-a lungul istoriei în universul spiritual japonez. S-a conformat întotdeauna, față de celelalte arte, și pretutindeni
situațiilor noi impuse de evoluția simțului estetic al japonezilor. Ikebana este aducerea vieții vegetale la
dimensiunile unei încăperi, unei vaze. Elementele florale dintr-un aranjament sunt puse în vază cu intenția
transpunerii lor într-o nouă viață, încercându-se recrearea universului lor natural.

23
 În prima săptămână sau în primele două săptămâni sau poate chiar în prima
lună sau două s-ar putea să nu observăm nici o diferenţă, e posibil să ne inţelegem
şi să colaborăm foarte bine cu acea persoanâă. Dar o neînţelegere trebuie să apară
cu siguranţă pe neaşteptate. Motivul pentru care ceva a mers prost este ca a avut
loc o ciocnire intre culturile celor doua persoane. Cand presedintele Venezuelei a
facut o vizita oficiala in Spania şi s-a intalnit cu regele Spaniei la imbratisat. Asta
este ceva ce in Spania nu se face niciodata. Presedintelui Venezuelei I s-a parut un
lucru normal cu care era foarte obisnuit şi ceea ce s-a intamplat intre presedinte şi
rege aceleasi lucru se poate intampla oriunde.
Kjung-Ja Yoo o doamna de origine japoneza care traieste in Europa
povesteste: “ Unul dintre colegii de serviciu ai soţului meu a venit in vizită la noi
acasă şi m-a imbratisat şi sarutat , stiti , intr-un mod prietenesc . Dar in Tokyo eu
sunt soţia cuiva şi faptul ca un occidental mă sarută pe obraji este foarte
stânjenitor. Eu nu am vrut sa il imbratisez, deci doar am acceptat îmbrăţişarea sa
din politeţe şi când am privit spre soţul meu stanjenită de situaţie el se prefăcea că
nu a observat nimic ! “
Noi toţi creştem în interiorul culturii noastre şi asta înseamnă că ne asumăm
fără să gândim diferite valori, atitudini, credinţe, moduri de a face lucrurile, moduri
de a spune lucrurile ceea ce noua ni se pare natural, dar felul în care noi facem
lucrurile nu este obligatoriu acelaşi în care oameni din alte culturi fac lucrurile.
Rajni Baldani din India : “ Când am lucrat prima dată în Anglia am fost
absolut şocată. Eram trei persoane, două din India şi o persoană din Anglia cu
care în timp ce discuta cu noi, chiar în mijlocul converstaţiei a luat o banană, a
decojit-o şi a inceput sa mănânce . Şi a decojit banana şi a inceput să manânce
fără măcar să spună mă scuzaţi sau altceva . Ne asteptam ca măcar să ne ofere şi
nouă. Acest lucru este ceva foarte diferit cultural. “

24
Când se întâmplă astfel de neînţelegeri culturale tentaţia poate fi să gândim“. Ei au
un mod foarte prost de a face lucrurile - de ce nu le fac cum le facem noi ? “ şi
constatăm că standardele noastre devin standardele după care noi judecăm pe toţi
ceilalti. Aceasta conduce la o groaza de conflicte.
Dar cum putem evita neinţelegerile culturale şi posibilitaţile de conflicte în special
în interiorul organizaţiilor? Cum putem comunica mai bine cu oameni din alte
culturi şi astfel să devenim “ competenţi intercultural“? Putem studia cealaltă
cultură – să aflăm ce manâncă oamenii, cum este economia din ţara lor, să învaţăm
despre istoria lor, să citim carţi, să obţinem faptele …

Definiţia culturii ? De ce este aşa de dificil de vorbit despre cultură ?

O definiţie foarte cuprinzătoare ar sugera cultura constând în idealuri, valori

si credinte despre viata, care sunt larg impartasite de un grup de oameni şi care ii
ghideaza spre un comportament specific. Deci vorbim despre credinte impartasite
sau modele comportamentale in interiorul unei societati specifice.
En-shala este o fraza foarte populara in Orientul Mijlociu şi inseamna “ Este
vrerea lui Dumnezeu “ . Nu este nevoie neaparat sa aiba o conotaţie atât de
religioasă cum ne-am astepta . Dar reflectă un anumit fatalism in rândul multor
oameni. Ei cred ca viaţa este într-o anumită măsură controlată de factori externi.
Deci conceptul despre un occidental ca fiind o persoană care este în mod
constant preocupat să devină mai bun şi să-şi îmbunatăţească situaţia este o
anatemă a acestor oameni care cred că nu există mare lucru de făcut în mod practic
pentru a schimba situaţia existentă.
Dar probabil că ideea definirii culturii prin idealuri, valori şi credinţe pe care
le impartaşeşte un grup de oameni este prea generală. Ce putem spune atunci
despre arta, mâncare, limbaj, sex ?
25
 Un mod practic de a defini cultura ar fi sa o împărţim în 3 grupuri : produse ,
comportamente şi idei.
Primul grup “produse” se referă la acele lucruri pe care le produce cultura şi
care sunt componente vizibile : arhitectura, mâncarea, muzica , folclorul şi
literatura.
În al doilea grup “ comportamente “ avem comportamente – care pot fi
verbale – limbajul sau nonverbale ca gesturile şi comunicarea . Deasemenea avem
obiceiuri, rutine, etichete sociale – toate aceste lucruri pot fi incluse sub eticheta de
comportamente.
În al treilea grup “ idei “ includem viziunea noastra despre lume sau lucrurile
care compun viziunea noastră despre lume. În acest grup avem lucruri ca atitudini,
credinţe modul în care ne organizăm societatea noastră, clasele sociale, care sunt
relaţiile şi rolurile in interiorul societaţii, între bărbat şi femeie de exemplu.
In Japonia este normal ca femeia să meargă în spatele bărbatului şi să-l
urmeze la o distanta de aproximativ trei pasi .
Culturile se schimba permanent. Chiar şi aşa ne putem face o bună idee
despre cum este o anumită cultură privind la lucrurile pe care le produce , la modul
în care se comportă şi la modul în care văd lumea.
Nordamericanul antropologist Edward T. Hall22 care a fost unul dintre primii
cercetatori în domeniul comunicării interculturale a dat probabil ce mai faimoasă
definiţie culturii :” Cultura este suma totala a modului de viaţă al oamenilor “ .
Motivul pentru care ne este atat de greu sa definim cultura este că am crescut
intr-o cultură care ni se pare atat de normală încât nici măcar nu observăm că este
acolo.
Ce ascunde cultura, ascunde mai ales faţă de proprii participanţi - creştem în
interiorul unei culturi, ne nastem într-o cultura , cultura este deja acolo şi astfel
22
Edward T. Hall citat de www.bbc.com

26
regulile culturii în care ne naştem sunt invizibile pentru noi, nu le putem vedea, nu
putem să vedem regulile, credinţele, nu putem vedea modelele comportamentale,
toate modelele comportamentale din interorul societaţii sunt invizibile pentru noi.
De fapt comportamentul nostru este controlat de cultură şi nu suntem liberi
cu adevarat – ne comportăm de fapt după un model şi ne-am însusit toate regulile
culturii aproape fara sa ştim.
Mohamad Jamal – India: “ Una dintre descoperirile interesante pe care le-
am făcut în Anglia a fost că obişnuiam să vorbesc foarte tare. Un coleg de-al meu
de serviciu care era tot indian mi-a spus: ”- De ce ţipi ?” Eu nu vroiam sa ţip.
Eram doar natural. Obişnuiam să vorbesc tare şi am observat că ceilalţi colegi
vorbeau foarte incet. M-am contrazis cu colegul indian şi i-am spus: ”- Uite ce e ,
eu vorbesc aşa cum e natural sa vorbesc!” şi el mi-a spus: “ Uite, asta nu e
acceptat aici , trebuie sa vorbesti pe un ton mai scăzut, trebuie să vorbeşti mai
incet!” şi astfel am gasit acest lucru foarte frustrant “
Chiar şi în culturi care par foarte apropiate de exemplu ţări situate foarte
aproape sau peste o apă se pot identifica comportamente foarte diferite în interiorul
acelei societăţi ceea ce face cultura destul de diferită .
Kyung-ja Yoo Japonia : “ La noi nu se obişnuieşte să atingem oamenii – nici
chiar parinţii sau copiii. Este stanjenitor să atingi pe cineva. Când am mers în
Korea prima dată am fost şocată. Ei obişnuiesc să atingă oamenii foarte mult –
imediat ce te consideră un prieten sau un membru al familiei incep să te
îmbraţişeze, te ating , te ţin de mână. Chiar când mergi pe stradă veişoara mea mă
ţinea de mână, mă îmbraţişa şi mă simţeam foarte stânjenită de aceste gesturi. În
Japonia nu poţi să faci aşa ceva pentru că lumea te-ar considera un ciudat. Şi în
Japonia să fii considerat un ciudat este un lucru foarte rău.”
Dobândim propria cultură pe măsură ce creştem în aproape acelaşi mod în
care ne dobândim prima limbă când suntem copii – prin experienţa prin a face
27
aceasta şi prin a o folosi, dar când vrei sa înveţi o a doua limbă la şcoală trebuie să
te gândeşti în mod constient la reguli la cum să manipulezi diferite aspecte ale
limbii, la vocabular, la gramatică şi aşa mai departe înainte să o poţi folosi – deci
este un proces total diferit. şi exact în acelaşi fel, învăţarea altei culturi va fi ca şi
cum ai învăţa o a doua limbă la şcoală, va trebui sa te gândeşti în mod constient la
reguli, să te întrebi despre atitudini şi credinţe. Acum toate aceste lucruri pot să
pară destul de complicate într-un mod inutil şi în afara vieţii reale dar să gândim la
aceste lucruri din punct de vedere teoretic dar să gândim la aceste lucruri teoretic
poate sa ne dea un cadru prin care să evaluăm experienţele noastre proprii.
Limbajul şi cultura
Limba şi cultura sunt fundamental legate între ele. Folosim limba ca un mod
de a eticheta lucrurile şi le etichetăm pentru a reflecta felul în care noi vedem
lucrurile în propria noastră cultură şi pentru a ne uşura modul nostru de a naviga
prin viaţă şi de a ne întelege unii cu alţii. Deci limbajul este simbolic – este
simbolul gândurilor, a modurilor noastre de gândire şi reprezintă credinţele şi
valorile care sunt standardizate de propria noastră cultură.
Limba nu este doar un instrument care ajută oamenii din aceeaşi cultură să
comunice între ei. Este deasemenea o fereastră spre modul în care oamenii din acea
cultura văd lumea. De ce limba ar trebui să ne spună ceva despre o anumită
cultură? Noi toţi privim lumea în aproape acelaşi fel? La urma urmelor suntem toţi
oameni. Nu este normal să gândim că oamenii din alte culturi vor folosi limbajul în
exact acelaşi mod în care o facem noi? Poate că nu.
În urmă cu o sută de ani, experţii lingvistici credeau ca poţi să spui exact
acelaşi lucru în două limbi diferite doar printr-o traducere exacta a vocabularului şi
gramaticii. Dar la începutul secolului al XX –lea oamenii au început să priveasca

28
limbajul puţin mai atent. Unul dintre acesti lingvişti a fost Benjamin Lee Whorf 23
care a studiat limbajul poporului Hopi24 din Sud Vestul Statelor Unite ale Americii
şi a făcut descoperiri interesante. De exemplu în zona în care locuiau aceşti oameni
era foarte frig şi aveau mult mai mult cuvinte pentru zapadă. Deasemenea Whorf a
constatat că aceşti oameni văd timpul ca un eveniment continuu care nu poate fi
spart în unităţi. Limbajul lor nu avea moduri de a masura timpul. Nu puteai spune
ora 1 sau ora 2. Nu existau cuvinte pentru anotimpuri şi nu existau timpuri pentru
trecut sau viitor. Aceste descoperiri ale lui Whorf au revoluţionat modul în care
oamenii gândesc limbajul şi cultura. Whorf a dedus că modul cum percepi lumea
afecteaza limbajul pe care-l vorbeşti pentru că limbajul decurge din nevoile tale ca
şi cultură, mediul în care traieşti şi asta înseamnă că toate limbile sunt intr-un fel
diferite – şi deci nu este o simplă corespondenţă de unu la unu sau o corelaţie între
limbaje.
Cineva care a încercat să traducă ceva dintr-o limbă în alta ştie că nu este
uşor şi că de multe ori pentru a obţine acelaşi înţeles trebuie să foloseşti cuvinte
foarte diferite.

23
Benjamin Lee Whorf (n. 24 aprilie 1897 în Winthrop, Massachusetts, SUA – d. 26 iulie 1941 în Wethersfield,
Connecticut, a fost un lingvist și antropolog american care s-a remarcat mai ales prin ipoteza Sapir-Whorf. Din 1919
și până la moartea sa, a lucrat într-o companie de asigurări; profesia lui era cea de chimist, iar preocupările lui
academice făceau parte din timpul liber.În teoria relativității lingvistice a lui Whorf, categoriile gramaticale și
semantice ale fiecărei limbi, în afară de a servi ca instrumente de comunicare a gândurilor, dau forma ideilor
noastre și ne modelează activitatea mentală. Astfel, oameni cu limbi native diferite nu vor avea aceeași perspectivă
a lumii; dacă limbile lor au structuri foarte diferite, ar putea chiar apărea dificultăți în comunicarea privind anumite
chestiuni. De exemplu dacă o limbă are mai multe cuvinte diferite pentru anumite lucruri foarte apropiate, iar o
alta se referă la acele lucruri printr-un singur cuvânt, atunci e nevoie ca vorbitorul primei limbi să perceapă
caracteristicile care disting lucrurile, pe când în cazul vorbitorului celei de-a doua limbi nu.

24
Hopi - un popor de amerindieni. În prezent locuiesc în N-E statului Arizona, SUA, într-o rezervație de 6,557.262
km² (rezervația Hopi) înconjurată complet de o altă rezervație mult mai mare, rezervația Navajo. În 2000, conform
recensământului, erau 6946 de oameni Hopi.

29
 Limbile sunt diferite - şi nu doar prin felul în care sună, sau prin cuvintele pe
care le folosesc. Obiceiurile unei limbi, gramatica sa, cuvintele însele, sunt produse
ale felului în care oamenii unei culturi experimentează lumea.
Unele limbi sunt mai greu de tradus datorită conţinutului lor cultural.
In limba chineză de exemplu avem cuvinte care de fapt arată o vedere
subiectivă a oamenilor faţă de timp. Rapid sau încet are mare legatură cu modul în
care simţim ca persoană decât măsurarea cu unităţi obiective. Dacă stai lângă o
femeie frumoasă, timpul trece foarte repede , dacă stai lângă o femeie foarte urâtă
timpul trece foarte încet. Poţi observa astfel de lucruri în limba chineză.
Dacă lucrezi în Japonia, în pauza de lucru, pe hol poţi fi salutat cu expresia
“ otskari samadeshda “ care înseamnă de fapt “ suntem cu toţi foarte obosiţi nu-i
aşa ? “. Expresia nu evidenţiază de fapt oboseala ci este un fel de a saluta pe cineva
pe hol aratând că : “noi toti lucram impreuna din greu”. Acest salut nu poate fi
folosit în Europa pentru ca toţi te-ar considera nebun sau ciudat.
Exemplele de mai sus arată că de multe ori nu putem traduce sau nu există o
expresie potrivită pentru a fi folosită în contextul respectiv. Sau chiar dacă putem
traduce cuvintele ele nu aduc acelaşi înţeles cultural aşa cum o fac în limba
originală.
În China limba ajută oamenii să vizualizeze unde ar trebui să fie în societate
şi cum ar trebui să se poarte - se asteaptă de când începi să vorbeşti ca limba să
urmeze un anumit tip de reguli.
Scrierea unei adrese pe plic este un foarte bun exemplu. În Europa dacă vrei
să trimiţi cuiva o scrisoare trebuie să scrii numele destinatarului, numărul casei, pe
urmă strada, districtul, oraşul şi în final ţara. În China totul este invers. Începi cu
ţara, apoi oraşul, districtul, strada, numărul casei şi persoana care primeşte
scrisoarea. În limba chineza persoana nu are nici un sens decât în context. Deci
cultura şi limba sunt interconectate în multe feluri.
30
 Nu înseamnă că nu putem comunica cu oameni de diferite culturi în ciuda
diferenţelor culturale şi lingvistice, cel mai important lucru este să fim conştienţi
de aceste diferenţe şi să ne gândim la ele când întâlnim oameni cu diferite
backgrounduri culturale.
Şi când facem asta facem un important pas pe drumul unei comunicări inter-
culturale mai eficiente. Desigur limba nu este singurul mod în care comunicăm unii
cu alţii.
Comunicarea pare să fie un lucru normal şi suntem tentaţi să credem că toţi
oamenii – nu contează de unde sunt – vor comunica în acelaşi fel în care o facem şi
noi.
În materie de afaceri un european ar începe cu siguranţă cu lucrurile pe care
vrea să le discute, lucrurile pe care vrea să le obţină şi preferabil cu un consum
minim de timp. În Orientul Mijlociu, un arab va aborda problema aceasta dintr-o
perspectivă total diferită. El va considera că aşa cum are loc orice interacţiune
socială şi această discuţie trebuie să înceapă în acelaşi mod în care are loc o
întâlnire cu un prieten. Veţi fi invitat să luaţi loc, veţi fi servit cu un pahar de apă,
dacă este cald, urmată de o ceaşcă de cafea. Veţi fi invitat să vorbiţi despre familia
dumneavoastră, cu ce vă ocupaţi şi vor trece mai bine de 20 de minute înainte să
ajungeţi la subiectul pentru care are loc întâlnirea. Deci dacă cineva intră înauntru
şi spune “asta este propunerea noastra . Ce parere aveti ?” va fi refuzat cu siguranţă
pur şi simplu din cauza manierelor şi nu din cauza a ceea ce propune.
Comunicarea de succes nu este numai o problemă de a alege limbajul
potrivit ci este deasemenea o problema de a folosi limbajul potrivit situaţiei – şi ce
este potrivit situaţiei diferă în funcţie de ceea ce oamenii din cultura respectivă
cred că este important.
Dar noi comunicăm şi nonverbal. Folosim limbajul trupului, variem sonorul
sunetelor noastre pentru a exprima emoţii ca surpriza sau mânia. Fetele noastre pot
31
comunica tot felul de lucruri asa cum dealtfel o fac şi ochii nostrii. şi desigur
consideram ca modul cum folosim comunicarea nonverbala este “ normal “ .
Japonezii nu gesticulează când vorbesc . Deşi în unele culturi să priveşti
oamenii în ochi este considerat un lucru bun, în Japonia nu este acceptat acest
lucru, în special femeile nu trebuie să insiste cu privirea în acest mod care este
considrat un lucru nepoliticos.
Suntem tentaţi să credem că acest tip de comunicare nonverbala nu este
foarte importantă. Oricum oamenii înţeleg cuvintele pe care le spunem şi vor
întelege mesajul . Ei bine acest lucru nu este chiar aşa. In 1967 un grup de
cercetatori au efectuat un experiment şi au testat cât de mult din comunicare a
reieşit din folosirea expresiei faciale, cât din context şi cât din intonaţie şi in final
cât din inţelesul conversaţiei a fost transmis prin intermediul limbajului .
Concluziile au fost extraordinare : 55% din înţelesuri a venit din folosirea
expresiei faciale, 38% din intonaţie şi numai 7% din înţelesuri a fost transmis prin
intermediul limbajului insuşi. Multe studii academice fac distincţie între culturi
“verbale “ – culturi in care oamenii pun valoare pe conversaţie, adoră să vorbească,
să se certe să explice – şi culturi “non-verbale “ unde oamenii respectă liniştea,
armonia socială le place să asculte.
Daca provii dintr-o cultură în care armonia socială este foarte valoroasă veţi
fi probabil mai puţin vorbareţ pentru ca nu veti dori sa va certati cu alti oameni
pentru ca aceasta va distruge armonia.
In China de exemplu oamenii folosesc exprimari mai mult indirecte şi nu
obişnuiesc să spună lucrurile într-o manieră directă. Această lucru este influenţat de
cultura colectivă. Nu eşti încurajat să spui într-un mod direct că ceva nu iţi place –
ci vei spune acest lucru pe ocolite şi probabil doar lasând să se ghicească faptul că
nu iţi place un anumit lucru. Toţi cei care sunt familializaţi cu cultura chineză sau
japoneză cunosc faptul că aceşti oameni folosesc foarte rar cuvantul “Nu”.
32
 Culturile verbale pun valoare pe conversaţie şi iubesc să expuna idei şi
motive cu voce tare şi în public. Dacă provii dintr-o astfel de cultură trebuie sa te
gândeşti ce efect vei avea dacă vei vorbi aşa de mult intr-o cultură nonverbală.
Opusul acestui aspect este modul în care culturile folosesc tăcerea. Culturile
folosesc tăcerea în moduri foarte diferite – dacă provii de exemplu dintr-o cultură
verbală o lunga tăcere te poate face nervos sau pate face să te simţi stânjenit,
inconfortabil. Dar sunt culturi care pun valoare pe tăcere pentru că menţine
armonia socială şi tacerea în aceste culturi este considerată un lucru foarte bun.
Distincţia dintre culturile care adoră să vorbească – culturile verbale – şi culturile
nonverbale unde oamenii consideră că să vorbeşti în anumite situaţii poate fi o
problemă , afectează două arii foarte importante ale comunicării – cum abordăm
problemele şi dezacordurile – sau conflictele –si cum manageriem conversaţia
Rebecca Fong – Anglia: ”Când am mers prima dată să lucrez in Japonia , am
lucrat cu un grup de americani pe de o parte şi un grup de japonezi pe de altă
parte. Într-un fel am fost prinsă între două culturi cu care nu eram cu adevarat
foarte familiarizată şi în curând am început să observ diferenţele în modul de
confruntare - dacă americanii aveau o problemă , aceştia o puneau în discuţie
foarte repede , se contraziceau verbal, se certau discutau şi asta îi făcea să se
simtă mai bine şi problema disparea. Cu japonezii pe de altă parte lucrurile erau
diferite: veneai la servici într-o zi şi ştiai, puteai să simţi în atmosferă că era o
problemă, ceva era rău. Dar nimeni nu spunea nimic şi puteai simţi asta zile la
rând – puteau trece 2-3 zile şi nimeni nu spunea nimic. Şi în final veneai la servici
într-o zi şi simţeai atmosfera limpede. Indiferent care fusese problema ea
dispăruse. Toteauna m-am întrebat care modalitate era mai bună“.
Comunicarea nonverbală
Oamenii au tendinţa să reacţioneze pozitiv la asemănări şi negativ la
diferenţe . Dacă oamenii folosesc comunicarea nonverbala într-un mod asemănător
33
cu al nostru avem tendinţa să credem despre ei că sunt oameni cu care ne putem
întelege. Când oamenii cu care intram în contact folosesc comunicarea nonverbală
într-un mod diferit decât cel cu care suntem obişnuiţi pot fi probleme.
Comunicarea nonverbală poate să difere enorm de la o cultură la alta. Măsura în
care ne folosim corpul pentru a acompania comunicarea verbală variază enorm de
la o cultură la alta .
Jamaicanii de exemplu folosesc foarte mult gesturile in comunicare – multe
mişcări ale mâinilor. Scandinavii pe de altă parte sunt mult mai reci şi nici nu işi
mişcă propriul corp atât de mult când vorbesc. Japonezii de exemplu gândesc că
este o violare a armoniei sociale sa iţi manifeşti individualitatea şi ideile în lume cu
mâinile în timp ce vorbeşti.
Contactul vizual este o altă formă de comunicare nonverbala care poate varia
foarte mult de la o cultură la alta. În Europa este considerat un semn de onestitate
să priveşti pe cineva în ochi când îi vorbeşti şi se crede că ne putem da seama ce
gândeşte cu adevărat cineva privindu-l în ochi şi interpretand ceea ce vedem.
Oricum unele culturi consideră contactul vizual ca o lipsă de respect şi văd ca ceva
inconfortabil să priveşti pe cineva direct în ochi. Acese situaţii pot genera foarte
multe neînţelegeri. Europenii pun mare valoare pe contactul vizual în timpul unei
comunicari şi dacă cineva rupe contactul vizual în timpul conversaţiei ei
interpretează asta prin faptul că ascultătorul este plictisit, neinteresat în ceea ce se
spune sau nepoliticos. În Orientul Mijlociu datorită interacţiunii speciale dintre
barbaţi şi femei , un bărbat nu va menţine niciodată contactul vizual cu o femeie în
timp ce îi vorbeşte considerând că asta ar însemna o invadarea a intimităţii
acesteia.
Deci va încerca să privească în depărtare, peste umar, în jos, sau în jur. Şi
chiar in cazul în care femeile vorbesc una cu alta sau doi bărbaţi între ei, contactul
vizual nu este atât de important ca la europeni.
34
 Imaginaţivă că întâlnim pe cineva din propria cultură, ce facem? Ne
strângem mâna, ne sărutăm, facem o plecăciune, sau poate ne frecăm nasurile.
Ceva aşa de simplu ca un salut poate cere forme foarte diferite de comunicare
nonverbală în diferite societăţi.
Forma salutărilor depinde de cum gândeşti distanţa socială – nivele de
formalităţi, grade, vârstă şi aşa mai departe – şi deasemenea atitudinea pe care
oamenii o au faţă de distanţă fizică sau spaţiu.
În Japonia când întâlneşti pentru prima dată pe cineva nu se strâng mâinile ci
doar se înclină corpul în mod politicos. Este stânjenitor să atingi oamenii, şi aşa
ceva nu se face în Japonia.
În Namibia atingerea este foarte importantă. Aici există o zicală “ când eşti
trist întreaga comunitate este tristă cu tine; când eşti vesel, comunitatea
împărtăşeşte veselia cu tine“ – şi toate acestea se fac prin comunicare. Un aspect
foarte important al comunicării aici este ca atunci când întâlneşti pe cineva pe
stradă trebuie să te opreşti, să te uiţi la persoană şi să zâmbeşti , şi salutările
durează în jur de cinci minute. Şi trebuie să fie un zâmbet sincer, pentru că face
parte din comunicare şi deasemenea strângerea mâinilor este considerată foarte
importantă.
Societatea şi cultura stabilesc reguli cu privire la cât de aproape poţi să stai
faţă de o persoană în diferite situaţii. Sunt reguli cu privire la cât de aproape poţi să
stai faţă de cineva cu care eşti foarte familiar sau cât de departe trebuie să stai faţă
de o persoană dacă trebuie să menţii o distanţă respectuoasă. Aceste reguli sunt
foarte diferite de la o cultură la alta. În orientul mijlociu şi în cultura hispanică,
trebuie să păstrezi o distanţă mai mică în cazul în care conversezi cu cineva în timp
ce scandinavii sau scoţienii păstrează o distanţă mare. Cercetari recente au arătat că
în Olanda englezii sunt vazuţi că fiind oameni distanţi în timp ce englezii îi văd pe
olandezi ca insistenţi şi agresivi .
35
 Percepţia timpului şi a spaţiului
Modul în care impachetăm noţiunea de timp este foarte importantă. În
scopul de a-l descrie şi a-l gestiona îl divizăm în perioade de timp gestionabile deci
există zile, ani, anotimpuri, săpatămâni şi asa mai departe - dar deasemenea
divizăm timpul in perioade cu semnificatie culturala cum ar fi perioada dintre
festivaluri, sau perioada sarbatorilor cum ar fi Ramadan 25 sau Paste . Divizăm
deasemenea timpul în timp individual unde avem perioade între zilele de naştere,
sau de când a fost născut primul copil sau al doilea copil. Timpul deasemenea are
adâncime – prin care întelegem istorie – deci ţări ca America sau Australia sunt
moderne sau tinere din punct de vedere al istoriei în timp ce ţări precum China sau
Culturile Arbe au istorii de mii de ani. Deci timpul are semnificaţii pentru noi ca
indivizi dar are şi semnificaţie pentru noi ca şi cultură.
Rajni Badlani: “Avem această expresie timpul standard indian, care este de
fapt o glumă. Înseamnă de fapt să fii întotdeauna întârzâiat cu o jumatate de oră,
cu o oră ... Dar pe măsură ce are loc globalizarea, şi avem contacte cu oameni din
afara Indiei , mulţi oameni au devenit conştienţi că au nevoie să fie punctuali la
întâlniri, şi au început să înţeleagă valoarea timpului. “
Eilidh Hamilton :”Cred că oamenii au o imagine că Arabii întârzâie
totdeauna ceea ce nu este neaparat corect – ceea ce fac de fapt oamenii este de
fapt că acordă o perioadă mai mare de timp fiecarui angajament social. Deci dacă

25
Ramadanul sau ramazanul (arabă ‫رمضان‬, Ramaḍān, persană Ramazan, AFI: rɑmɑˈdˤɑːn; turcă Ramazan) este a
noua lună a calendarului islamic, care durează 29 sau 30 de zile. Este luna postului, fiind sărbătoarea musulmană
cea mai importantă. Sărbătoarea Eid ul-Fitr (arabă ‫ )عيد الفطر‬este cea care marchează încheierea postului, dar și
prima zi a lunii care succede ramazanului.Ramazanul este considerată luna pocăinței și sacrificiului, care celebrează
perioada în care profetul Mahomed a primit revelația coranică. Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulți
trebuie să postească din zori până după apusul soarelui. Postul înseamnă abstinența de la mâncare, băutură, fumat
și relații sexuale, în intervalul menționat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează și bolnavii pot amâna
postul, urmând a-l ține ulterior. În această lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să
jignească sau să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și
o dovadă de credință.

36
vei fi invitat la masă la ora 2 gazdele arabe se asteaptă să ramâi până seara . În
Europa daca te duci la 2 pleci din vizita cel tarziu la 4:30. Din aceasta cauză
oamenii nu sunt aşa punctuali cum ne asteptăm pentru că aici există o mult mai
mare marjă de manevră în legătură cu timpul “
Nord americanul antropologist Edward T. Hall a identificat pentru prima
dată timpul şi spaţiul ca fiind elemente importante în studiul culturii, în legătură cu
atitudinea culturală fata de timp. Hall a facut o importanta distinctie intre culturi
unde oamenilor le place sa faca “un singur lucru o data “ – culturi monochronice –
şi culturi polichronice , unde oamenii nu au nici o problema sa faca mai multe
lucruri in acelasi timp.
Monochronismul se gaseşte la culturi unde oamenii pun valoare pe
individualitate, spaţiul personal şi timp personal. Şi este o caracteristică a
oamenilor cărora le place să compartimenteze timpul – au calendar, programează
întâlniri, fac un singur lucru o dată . Au totdeauna ceva de făcut întrun fel de traseu
liniar în timp spre înainte. Nord Americanii sunt consideraţi astfel de oameni. Ei
vor să facă ceva , îl fac şi termină mai mult sau mai puţin la timp şi trec la
următoarea activitate.
Timpul este liniar şi se misca într-o singură direcţie şi timpul înseamnă bani.
Pentru Nord Ameriacani, englezi şi alti oameni din culturi monochronice, timpul
este echivalat cu a face ceva, să fii activ, dar în general fac câte o singură activitate
la un moment dat. Şi o altă caracteristică a acestei concepţii ar fi că nefăcând nimic
este echivalent cu irosirea timpului. Culturile polichronice au faţă de timp o
atitudine total diferită . Ei nu-şi structurează timpul în acelaşi fel – ei sunt mult mai
capabili să facă mai multe lucruri în acelasi timp. Deci în culturile polichronice ca
cea Araba , Turca, Spaniola, Indiană, oamenii pot vorbi cu mai mult de o persoană
în acelaşi timp , pot interacţiona cu mai mult de o persoană în acelaşi timp , pot

37
trai cu mai multe persoane deodată. Pentru oamenii din culturi monochrome
aceasta ar parea un stil de viaţă haotic.
David Banks : ” parinţii mei consideră că în momentul când un copil
împlineste 18 ani el trebuie sa plece din casă şi să se mute fie la universitate fie sa-
si caute o slujbă. Cazul meu este puţin mai neobişnuit în sensul că m-am însurat
cu o femeie asiatică care este foarte tradiţională şi ne-am mutat cu familia ei ceea
ce este o procedura normală în Asia . Aici este o casă tipică – foarte multă acţiune
vocală, oameni alergând înainte şi înapoi totul este foarte dinamic. Dar când
copii mei aleargă în jurul casei cu prietenii de exemplu, facând foarte mult
zgomot, încă mai găsesc asta foarte greu de îndurat. Soţia mea, pe de alta parte ,
se simte foarte confortabil cu ideea de a avea foarte mulţi copii alergând prin jur –
jucându-se şi facând mult zgomot şi cu un mod de viata haotic cu care eu inca nu
m-am obişnuit “
Modul in care gândim timpul este o reflexie a ideilor noastre despre ordine şi
organizare . Ne place să facem mai multe lucruri deodată sau ne place să facem
lucrurile pe rând? Exact acelaşi tip de consideraţii şi de diferenţe poate fi observat
la modul cum culturile organizează spaţiul . În culturile arabe spatiul public este un
loc unde oamenii se adună, frecvent în număr mare pentru a vorbi, face afaceri,
socializa. De obicei acestea sunt locuri foarte active unde foarte multe activitaţi se
petrec în acelaşi timp. Nu acelaşi lucru se întâmplă să spunem în oraşele moderne
din Anglia sau America care de obicei sunt construite în jurul unei străzi principale
unde oamenii nu se pot aduna in grupuri în acelaşi fel cu cel descris mai sus.
Diferenţele dintre design-ul şi modul în care sunt folosite aceste spaţii sunt de fapt
diferenţe culturale. Putem vedea şi mai clar aceste diferenţe în modul cum ne
organizăm spaţiul în propria casă.
În cultura engleză de exemplu avem spaţii separate în funcţie de funcţia lor,
avem bucataria pentru gătit, dining room pentru a lua masa, dormitorul pentru
38
somn şi suntem foarte protectivi cu spaţiul nostru individual deci ne place să avem
propriul dormitor avem propriile noastre scaune, avem sertare secrete. Aceste
lucruri sunt foarte diferite in alte culturi.
Dionne Charmaine – Jamaica : “ Casa noastră avea o curte foarte mare în
spate, ceea ce e ceva standard pentru casele din Jamaica. Ne jucam foarte mult
afară, mai mult afară decât înăuntru . Era ca şi cum întregul cartier era casa ta
deci aveam o mare familie şi eram tot timpul unii in spaţiul celorlalţi – nu era
niciodată intim .”
Arabilor le place sa aibă mult spaţiu în interiorul caselor . Le plac camerele
mari şi goale fara prea multa mobilă pentru că nu le place să stea singuri – le place
să stea unul cu altul în aceste spaţii mari.
Japonezii pe de alta parte nu au prea mult spatiu fizic – au case şi
apartamente foarte mici. Dar ei fac un lucru foarte deştept cu acest spaţiu , spaţiul
lor este organizat multifuncţional. Deci în timpul zilei stau într-o cameră care este
living room pe care noaptea o transformă în dormitor prin îndepărtarea
mobilierului.
Kyung – ja Yoo : “ O casă tipic japoneză este practic o mare cameră – poate
fi o zona de servit masa, o zonă de living, loc de primit oaspeţi sau chiar dormitor.
Cu o generatie înainte rar exista vreun copil care să aibă propria cameră, ei
împărţeau cu toţii aceeaşi cameră, stateau totdeauna cu parinţii, părinţii ştiau totul.

CULTURA ORGANIZAŢIONALĂ

Cultura organizaţionala este un mediu de lucru format din interacţiunea

dintre angajaţi la locul de muncă. Cultura organizaţională este definită de toate
experienţele de viaţă, punctele tari, punctele slabe, educaţia,” cei 7 ani de acasa” ai
angajaţilor. In timp ce liderii executivi joacă un rol important în definirea culturii
39
organizaţionale, prin acţiunile lor şi prin leadership , toţi angajaţii contribuie la
formarea culturii organizaţionale.

Cultura este un fenomen dinamic, care ne inconjoara tot timpul , fiind in

mod constant jucat şi creat de inetracţiunile noastre cu ceilalţi şi modelat de
comportamentul leadershipului, stabilindu-se structuri, rutine, reguli şi norme care
conduc la constrangeri de comportament.

Când aducem cultura la nivelul organizaţiei, sau chiar mai jos, la nivelul
grupurilor din organizaţie, putem vedea clar cum se creeaza cultura , evolueaza şi
in final manipulează, constrânge, stabilizează şi furnizează structuri şi înţelesuri
membrilor grupului.

Procesul dinamic al creeri şi managementului culturii, este esenţa

leadershipului şi ne face sa realizăm că leadershipul şi cultura sunt doua feţe ale
aceleiaşi monede.

Leadershipul a fost studiat într-o mult mai mare masura decât cultura
organizaţionala conducând la o difuzare frustranta a ideilor şi conceptelor despre
ce inseamnă cu adevarat leadershipul, dacă un lider este nascut sau facut, daca
putem antrena oamenii sa devina lideri şi ce caracteristici poseda liderii de succes.

Crearea şi managementul culturii organizationale sunt in mod unic asociate

intr-o perspectiva evolutiva .

Cultura organizaţionala începe cu liderii care impun valorile lor proprii şi

credintele intr-un grup .

Daca grupul are succes şi credintele sunt confirmate, avem atunci o cultură
care va defini pentru generaţiile ulterioare ale membrilor ce fel de leadership este
acceptat – cultura defineste acum leadershipul.

40
 Dar pe măsura ce grupul trece prin dificultati de adaptare , pe măsura ce
mediul in care evolueaza organizatia se schimba pana la punctul in care unele
ipoteze, credinţe nu mai sunt valabile, leadershipul va intra în joc înca o data.

Leadershipul inseamnă acum abilitatea de a păşi în afara culturii care a creat

liderul şi să pornească procesele evoluţionare ale schimbării spre soluţii de
adaptare la noile condiţii.

Această abilitate de a percepe limitele propriei culturi şi de a face sa

evolueze adaptabilitatea culturii este esenţială şi constituie provocarea suprema a
leadershipului.

Liderii trebuie sa ducă la îndeplinire această provocare, trebuie să înţeleagă

dinamica culturii, să dobândească abilitatea de a gândi cultura organizaţională în
care evolueaza organizatia.

În fond cultura organizaţională reprezintă personalitatea unei organizaţii. Ea

cuprinde credinte, valori , norme şi semne tangibile (artefacte) ale membrilor
organizatiei şi comportamentele lor.

Cultura unei mari corporatii este diferită de cea a unui spital, diferită de cea
a unei universităţi sau de cea a unei unitati de poliţie. Poâţi să-ţi dai seama de
cultura unei organizaţii după modul cum e aranjat mobilierul, cu ce se laudă, ce
haine poarta membrii organizaţieiei etc similar cu modul in care simti
personalitatea cuiva.

În noua ecuaţie a organizaţiilor multinaţionale, cultura trebuie să devină un

mediu adaptativ alături de celelalte componente ale organizării.

41
 Organizaţia este delimitată de un ansamblu de valori, credinţe şi mentalităţi
comune unui grup de indivizi şi susţinute de aranjamente structurale specifice, care
le dau o bază şi substanţă.
În timp ce conceperea unei strategii se hrăneşte din imperative economice,
realizarea sa presupune traversarea unui ansamblu de procese sociologice şi
psihologice care definesc calitatea organizaţiei.
Atenţia se centrează pe probleme privind originea organizaţiei, forţele care
au modelat-o, relaţiile care-i susţin valorile, credinţele
şi modalităţile de funcţionare.
Modelul conceptual propus în Figura 1 (după Y. Allaire şi M. Fîrşirotu,
1998) defineşte organizaţia ca pe o entitate cu trei componente interdependente,
supuse influenţelor provenind din propria istorie, din societate şi din contingenţele
care definesc concurenţa, tehnologia, forma de proprietate etc.
Întreaga organizaţie se compune din trei dimensiuni interne, aflate în strânsă
coordonare şi sincronizare.
În primul rând structura, care conţine toate caracteristicile formale şi
tangibile ale organizaţiei; ea se referă la obiectivele oficiale şi la strategiile
explicite, la aspectele structurale şi concrete ale organizaţiei, la fondul său fizic şi
la utilizarea acestuia, la politicile şi regulile de funcţionare, la sistemele instalate în
vederea guvernării strategice a resurselor umane, precum şi la controlul şi
urmărirea operaţiunilor, la relaţiile ierarhice şi la formele explicite de conducere şi
de exercitare a puterii.
A doua dimensiune este cultura, care înglobează tradiţiile, valorile,
credinţele şi rutinele proprii unei organizaţii.
Ea reuneşte aspectele organizaţionale într-un sistem colectiv de semnificaţii
simbolice.

42
 Cultura exercită adesea o influenţă considerabilă asupra premiselor
deciziilor, asupra comportamentelor şi actelor managerilor şi personalului.
26
Clifford Geertz (1973) definea cultura drept un software care face să
funcţioneze maşinăria unei societăţi.
În al treilea rând, vorbim despre indivizi, conducătorii şi personalul de la
toate nivelurile ierarhice. Dotaţi cu diverse aptitudini, cunoştinţe şi abilităţi
specifice, ei interpretează continuu evenimentele organizaţionale şi se comportă
potrivit presupunerilor şi aşteptărilor care sunt rodul experienţei proprii.
După statut şi poziţie ierarhică, aceştia pot contribui la crearea şi
modificarea culturii şi structurii organizaţiei.
Cele trei dimensiuni interne ale organizaţiei capătă un caracter particular în
funcţie de cei trei factori care le influenţează natura şi dinamica.
Societatea civilă în care a luat naştere şi în care funcţionează organizaţia
exercită o influenţă asupra valorilor personalului începând cu momentul accesului
acestuia în organizaţie.
Societatea defineşte contextul juridic şi socio-economic după care va trebui
să se plieze organizaţia.
Figura 1

26
Clifford Geertz – antropolog – autorul lucrarii “ Interpretarea culturilor”

43
 Istoria oricărei organizaţii este alcătuită din condiţiile şi motivele care au
condus la geneza sa. Pe de altă parte, ea include valori ale fondatorilor şi ale
liderilor succesivi care au condus-o, abilităţi şi competenţe care au fost
determinante pentru succesul său, eşecuri, triumfuri şi explicaţii ale acestora, reţete
şi rutine înrădăcinate. Toate aceste evenimente şi factori sedimentează credinţe,
aşteptări şi moduri de a fi şi de a face; ele influenţează puternic textura culturii
organizaţiei, precum şi arhitectura ei structurală.

44
 Contingenţele particulare de funcţionare şi de supravieţuire la care a trebuit
să se adapteze organizaţia influenţează, de asemenea, tipul de cultură şi de
structură care se manifestă. Forma de proprietate (privată sau publică), tipul de
relaţii profesionale, intensitatea concurenţei şi nivelul de vulnerabilitate a
organizaţiei la presiunile pieţei, ritmul schimbării tehnologice, importanţa
capitalurilor necesare şi orizontul de timp asociat deciziilor organizaţionale,
precum şi reglementările publice sunt tot atâţia factori care modelează caracterul
unei organizaţii.
Aceste trei grupe de factori joacă un rol important în definirea proprietăţilor
culturale şi structurale ale oricărei organizaţii. Constituirea unei organizaţii rezidă
tocmai în orientarea acestor procese cu scopul de a crea o unitate între cultură şi
structură care să fie garanţia unei înalte performanţe, în contextul în care
organizaţia operează.
Relaţia dintre structură şi cultură subliniază importanţa susţinerii reciproce
între dimensiunile simbolice şi cele tangibile ale unei organizaţii; această legătură
se dezvoltă în mod natural pe măsura evoluţiei şi creşterii organizaţiei, astfel încât,
în practică, aceste două dimensiuni sunt integrate şi percepute de membri ca o
entitate unică şi indivizibilă.
Schimbarea structurală este simplă dacă este legitimă în cadrul de valori şi
credinţe ale organizaţiei. Ea este complexă şi radicală, dacă aplicarea sa impune
aducerea în discuţie şi înlocuirea anumitor valori, mentalităţi şi aşteptări care fac
parte din cultura organizaţiei. În cazurile în care contextul se schimbă brusc sau
organizaţia nu se adaptează, în timp, la realităţile pieţelor sale devin necesare
schimbări structurale importante pentru a redresa situaţia. Uneori schimbările
structurale propuse par ilegitime şi contrare valorilor, credinţelor, aşteptărilor şi
prezumţiilor din organizaţie, ceea ce generează o mare tensiune şi un nivel de stres
ridicat al membrilor săi, o degradare a performanţelor organizaţiei şi apariţia
45
stratagemelor pentru banalizarea schimbărilor sau pentru devierea de la obiectul
lor.
Relaţiile dintre membrii organizaţiei şi dimensiunile sale structurale şi
culturale sunt de natură economică şi contractuală, o rezultantă a solicitărilor
inerente sistemului. Totuşi, indivizii sunt sensibili, în măsuri diferite la valorile,
tradiţiile şi credinţele organizaţiei. Ei învaţă şi asimilează materialele sale
simbolice, le adoptă treptat supoziţiile, începând să aibă aşteptări şi o viziune
asupra lumii care nu numai că le influenţează comportamentul şi deciziile, dar le
modelează şi structurile mentale.
Un membru al organizaţiei nu poate să facă o distincţie clară între ceea ce
este cultural şi ceea ce este structural, el menţine o relaţie cu ansamblul
organizaţiei ca întreg.
Atunci când se produc dezacorduri între mesajele culturale şi realităţile
structurale, acestea trebuie să se reconcilieze în mintea individului. Dacă asemenea
elemente discordante sunt de o importanţă redusă, membrii organizaţiei restabilesc
armonia internă făcând recurs la mecanisme de reinterpretare sau de percepţie
selectivă. Dacă, dimpotrivă, dezacordul dintre cultură şi structură este puternic şi
iremediabil, personalul va fi supus unui nivel ridicat de stres şi de confuzie.
În mod evident, membrii unei organizaţii exercită o influenţă asupra
caracterului şi evoluţiei sistemelor culturale şi structurale. Relaţia dintre societatea
civilă şi membrii organizaţiei influenţează organizaţia în cel puţin două modalităţi
distincte:
– cu cât societatea înconjurătoare este mai omogenă în compoziţia sa etnică şi
religioasă, în sistemul de valori promovate de mediul familial şi de sistemul şcolar,
cu atât este mai uşoară modelarea unui mediu organizaţional armonios, bazat pe
valori comune. Într-o societate eterogenă organizaţia trebuie să depună eforturi
considerabile de recrutare şi selectare a unor indivizi cu orientări compatibile cu
46
ale sale, pentru închegarea unui mediu organizaţional care să respecte diversitatea
membrilor săi şi care să fie suficient de integrat şi uniform pentru a funcţiona
eficace.
– diferitele culturi naţionale impregnează şi influenţează funcţionarea
organizaţiilor atât prin cadrul juridic şi social, cât şi prin socializarea specifică a
indivizilor ca membri ai organizaţiilor. Acest fenomen a făcut obiectul unei
literaturi abundente şi constituie el însuşi un domeniu de cercetare.
Cei trei factori – societate, istorie, contingenţe – sunt evident corelaţi şi exercită o
influenţă deosebită asupra dezvoltării organizaţiei şi asupra proprietăţilor sale
culturale şi structurale.
Istoria particulară lasă urme cu semnificaţii puternice asupra evoluţiei
organizaţionale ulterioare: liderul fondator impregnează articulaţiile organizaţiei cu
valorile şi stilul său de conducere, care sunt instituţionalizate în cultura organizaţiei
şi pe care succesorii săi sunt adesea tentaţi să le afişeze şi să le imite.
Organizaţia care îşi recrutează personalul dintr-o societate ambiantă
eterogenă sau din mai multe societăţi diferite şi care doreşte să stabilească un nivel
ridicat de acceptare a valorilor şi un puternic simţ de apartenenţă la organizaţie
trebuie să aloce resurse importante pentru socializarea membrilor săi, să pună
accentul pe factorii istorici şi pe caracteristicile unice ale organizaţiei şi, în
consecinţă, să încerce să atenueze influenţa societăţii civile asupra organizaţiei.
Factorii de contingenţă modelează puternic şi subtil evoluţia organizaţiilor,
astfel încât culturi şi mentalităţi organizaţionale supuse acestora afişează adesea
similitudini puternice, dincolo de diferenţele dintre valorile societăţilor şi
caracteristicile istoricului lor organizaţional.
Din acest motiv, marile sectoare industriale comportă exigenţe tehnice şi
necesită competenţe specifice puternic asemănătoare, fiind puţin important unde

47
sunt situate geografic organizaţiile în discuţie şi care sunt particularităţile istorice
ale fiecăreia.
Contingenţele asociate tehnologiei, tipului de proprietate (public sau privat),
presiunilor pieţei, ciclului investiţional şi reglementărilor modeleză mediul social
şi comportamentele membrilor organizaţiei mai ales datorită realităţilor prezente
sau trecute din viaţa acesteia. Succesul unei organizaţii apare în momentul în care
aceasta descoperă aranjamentele structurale şi culturale care corespund
contingenţelor sectorului său de activitate.
Organizaţia trebuie să facă faţă unei provocări puternice atunci când
contextul real în care trebuie să funcţioneze conţine elemente din ce în ce mai
divergente în raport cu factorii de contingenţă care i-au modelat cultura şi
structura. Managerii organizaţiei, condiţionaţi de schemele mentale din organizaţie
– produs al experienţei lor trecute –, ar putea lăsa nepercepute aceste fenomene cu
excepţia cazului în care organizaţia este supusă unei puternice concurenţe şi
presiunilor din partea pieţelor. Când noile realităţi contextuale sunt percepute şi
înţelese, ele nu vor exercita o influenţă veritabilă asupra organizaţiei decât dacă
devin noii factori de contingenţă capabili să modeleze un nou aranjament cultural
şi structural. Acest proces de substituire este de obicei anevoios şi îndelungat.
Stabilirea unui diagnostic corect cu privire la gradul de ajustare şi de
adaptare a organizaţiei la exigenţele şi cerinţele contextelor sale constituie o
responsabilitate fundamentală a conducerii oricărei organizaţii.
Se pot observa patru cazuri care descriu stabilirea acestui diagnostic:
a) continuitate şi adaptabilitate mare – strategia şi modurile de funcţionare a
organizaţiei sunt bine adaptate contextului actual, ceea ce se traduce printr-o bună
performanţă, permiţând pregătirea pentru un context evolutiv (situaţia ideală).
b) inadaptare temporară – în ciuda unor performanţe destul de slabe, contextul

48
viitor este favorabil organizaţiei; problemele actuale decurg din fenomene
defavorabile, dar trecătoare. Se pot cita aici companiile avangardiste, care propun
produse noi pe pieţe în expansiune şi încă subdezvoltate.
c) transformare sau reorientare bine adaptată contextului, caz în care organizaţia
prezintă un nivel de performanţă acceptabil; organizaţia trebuie să evolueze într-un
context viitor foarte diferit de cel actual fie din cauza unor schimbări incontrolabile
în contextul tehnologic, al reglementărilor sau al concurenţei (transformare), fie
datorită propriilor demersuri vizând deplasarea resurselor spre zone mai atractive
decât cele în care compania operează în prezent (reorientare).
Dintre toate strategiile radicale, transformarea este cea care depinde în cea
mai mare măsură de talentul şi de calitatea de lider a managerilor. Strategia de
transformare porneşte de sus şi este declanşată de lider. Apar însă dificultăţi
specifice: performanţa organizaţiei fiind cel puţin satisfăcătoare, este dificil pentru
managerii firmei să facă înţelese angajaţilor fundamentele demersului lor şi să
mobilizeze toate nivelurile companiei pentru a împărtăşi viziunea sa privind
problemele care riscă să se manifeste dacă întreprinderea continuă să urmeze
cursul actual.
Procesul de reorientare (declanşat tot de conducătorii firmei) constă în
evitarea stagnării în ceea ce priveşte rentabilitatea, dar şi creşterea firmei, prin
utilizarea activelor şi resurselor strategice în alte industrii şi pe alte pieţe mai
atractive.
Strategia organizaţională de reorientare poate să comporte anumite capcane
cum ar fi:
– înclinaţia naturală a managerilor de a-şi supraevalua capacitatea de a conduce
operaţiuni în domenii foarte diferite de cele în care au acumulat experienţă şi
know-how;
– atracţia eficacităţii prin integrare, care îi determină pe manageri să caute
49
realizarea unor economii la nivelul costurilor prin integrarea anumitor operaţiuni.
În acest mod, managementul riscă să permită pătrunderea de valori şi mentalităţi
ale vechiului domeniu în cel nou, făcând astfel mai dificilă adaptarea noii entităţi la
noul context concurenţial.
Schimbarea tehnologică conduce la restructurarea întreprinderilor, a
structurilor posturilor şi la diminuarea ponderii muncii fizice. Preluând şi
comentând opiniile binecunoscutului Alvin Toffler27 - autor al lucrării Şocul
viitorului - privind depopularea întreprinderilor industriale dar şi schimbarea
structurii posturilor, Costin Murgescu aduce argumente concludente, invocând în
acest sens declaraţiile unor conducători de firme americane . Astfel, la General
Electrics din Illinois, trecerea de la producţia de echipamente electrocasnice
electromecanice la echipamente electronice a condus la schimbarea raportului
numeric dintre muncitori şi tehnicieni de la 3:1 la 1:1; dacă sunt luaţi în calcul şi
inginerii, atunci 25% dintre salariaţi pot face tot atât de bine acasă ceea ce fac la
întreprindere. Conform lui Murgescu, acelaşi raport este confirmat şi de unul dintre
conducătorii firmei Hewlett Packard din Colorado Spring.
d) redresarea sau revitalizarea caracterizează o situaţie în care organizaţia este
slab adaptată contextului şi afişează rezultate mediocre sau dezastruoase, fiind
nepregătită pentru a face faţă contextelor viitoare.
În cazul redresării este în joc însăşi supravieţuirea întreprinderii; apare deci
27
Alvin Toffler (n. 3 octombrie 1928) este un cunoscut scriitor și futurolog american.Pentru mai mult de patru
decenii, Alvin Toffler, a fost una dintre cele mai influente și bine cunoscute voci din domeniul afacerilor și din cel
intelectual. Odată cu publicarea primei sale lucrări "Șocul viitorului", Toffler a creat o noua disciplină, futurologia,
prin studiul schimbării și impactul acesteia asupra afacerilor și culturii. Acesta are un deosebit dar pentru definirea
forțelor și tendințelor ce ne modelează viitorul în economia actuală bazată pe informații. În afară de Șocul viitorului
și Al treilea val, Alvin și Heidi Toffler (soția și partenera intelectuală a acestuia de 51 de ani) au scris și alte cărți
printre care se numără Război și antirăzboi, Puterea în mișcare și, recent, Crearea unei noi civilizații.Toffler este un
important consultant pentru comunitățile militare și de spionaj din lume, laureat al Fundatiei McKinsey pentru
contribuția în literatură și de asemenea co-președinte onorific al Comitetului American privind Dezvoltarea
Fondului Națiunilor Unite pentru Femei. Alvin Toffler deține diplome onorifice în literatură, drept, ștințe, și
management de la Universitatea Keio din Japonia.

50
urgenţa adoptării unor decizii energice pentru reducerea pierderilor şi pentru a se
câştiga timpul necesar efectuării redresării în profunzime a organizaţiei. Diferenţa
dintre redresare şi revitalizare ţine de iminenţa dispariţiei organizaţiei.
Strategia de revitalizare trebuie să abordeze două probleme: pentru că nu există
încă o stare evidentă de criză, managementul trebuie să facă perceptibilă realitatea
unei crize apropiate; deoarece performanţele slabe sunt atribuite uşor factorilor
externi în faţa cărora personalul se simte neputincios, este cazul să se trezească o
conştiinţă mai acută a responsabilităţilor şi să se favorizeze abandonarea
fatalismului, o atitudine extrem de costisitoare.
Dintre cele patru cazuri prezentate, ultimele două necesită o intervenţie
strategică fără precedent pentru întreprindere. Nu sunt considerate schimbări
radicale cele care pot fi efectuate fără a se aduce modificări în cultura organizaţiei.
Schimbarea este radicală atunci când vizează atât caracteristicile tangibile ale unei
organizaţii, precum strategia, structura organizaţională şi sistemul de management,
cât şi, în mod inevitabil, valorile sale fundamentale şi sistemul de credinţe şi
prezumţii, deci cultura.
Grupurile reprezintă organizarea oamenilor în entităţi diferite – naţiuni,
ansambluri culturale, profesionale sau religioase, până la familii şi perechi de
indivizi. În fiecare grup există norme, conformitate, susţinere şi acceptanţă, rutine
şi tabu-uri.
În conformitate cu schema din Figura 2 (adaptată după Paul şi Elder), fiecare
individ încearcă să găsească răspunsuri la probleme diferite: numele a ceea ce este,
o cale de comunicare, un grup de prieteni, identificarea inamicilor, cunoaşterea
ritualurilor, a comportamentelor aşteptate de către ceilalţi membri ai grupului,
comportamentele aşteptate din partea competitorilor, regulile privind ierarhia,
modul de a te îmbrăca şi de a vorbi, cerinţele şi normele grupului, tabu-urile etc.
Pentru cei mai mulţi dintre indivizi asocierea la grup înseamnă conformism, fără
51
procese de evaluare şi fără efort de justificare, pentru că nevoia de apartenenţă la
grup este imperioasă. Nu după mult timp de la integrarea lor în organizaţie indivizii
respectivi ajung să internalizeze normele şi valorile grupului recunoscându-le ca
fiindu-le proprii.
Ei apar ca participanţi nereflexivi, pentru că au adoptat rapid credinţele
grupului, convingerile, atitudinile şi comportamentele celorlalţi membri ai
grupului.
După internalizarea pattern-ului de gândire al grupului, indivizii trec de la o
matrice egocentrică la una sociocentrică (vezi Tabelul 1 preluat ad literam după
Paul şi Elder).
Aşa cum gândirea egocentristă îi serveşte individului şi-i permite să se
justifice în faţa propriei conştiinţe, tot aşa gândirea socio-centristă îi permite
grupului să evolueze fără complexe. Gândirea critică a individului sau a grupului
permite fiecărei entităţi să-şi valideze atitudinile şi comportamentele trecute,
prezente şi viitoare.

Tabelul 1

52
Figura 2

Individul este protejat şi protejează grupul, el recunoaşte entitatea în

ansamblul ei, îi respectă regulile şi admite stratificarea socială. Aceasta înseamnă
recunoaşterea şi respectarea ierarhiei de grup, menţinerea ierarhiei, recunoaşterea
dreptului diferitelor niveluri ierarhice de a avea acces la informaţie, de a-şi exercita
puterea, acceptarea diferenţelor culturale existente între membrii grupului etc.

53
 Membrii grupului recunosc puterea ierarhică, mijloacele de control a
resurselor, status-urile, distanţele sociale şi ideologice interne.

STUDIU DE CAZ
CAZUL FIRMELOR COREENE ÎN LOMBARDIA
1. Descoperirea Coreei
Până nu demult Corea de Sud era o ţară aproape necunoscută, un italian cu o
cultura medie auzise doar despre războiul dintre cele două Corei la începutul anilor
’50 şi neaşteptată înfrângere a naţionalei italiene la Mondialele din 1966. Chiar şi
acum mare parte din persoane nu ar putea localiza pe hartă această ţară.
Două evenimente au adus în atenţie Corea de Sud. Primul în 1997 a fost
confruntarea între studenţi şi poliţie urmare a ocuparii universitaţii. Al doilea, în
luna noiembrie a aceluiaşi an când s-a anunţat marea criză financiară care a afectat
economia.
În acest moment, casele oamenilor şi locurile de muncă, chiar dacă nu ştim
acest lucru, sunt invadate de produse coreene: televizoare, aparate multimedia,
cuptoare cu microunde, aere condiţionate, aspiratoare, frigidere, camere video,
monitoare pentru calculatoare, displayuri pentru calculatoare, radiocasetofoane
auto, bancomate sunt produse de Samsung (firma o data şi jumatate cat “ Fiat “) ,
de Goldstar, de Daewoo, LG, masini facute de Hyundai, Daewoo şi Kia, scutere
superb clorate facute de Kymoko Kwang şi de MBK firme care numai in Italia
vand aproape o treime din cat vinde Piaggio.

2. Imigraţia sudcoreana în Lombardia

La începutul anului 1997 străinii rezidenţi legal în Milano erau de
aproape 70.000 ceea ce însemnă 5% din întreaga populaţie a oraşului. Deşi în
percepţia comună extracomunitarii rezidenţi sunt aproape în totalitate identificaţi

54
cu nordafricanii, comunitatea milaneză cu şedere legală cea mai numeroasă este
cea asiatică.
Comunitatea sudcoreana din Milano este o comunitate deosebită, în sensul
că este foarte unită şi că a reprodus în acest oraş ritualurile şi ceremoniile propriilor
sale tradiţii. Coreenii nu sunt răspândiâţi uniform în oraş dar locuiesc în anumite
zone: un nucleu locuieşte în zona Operă, alte grupuri la Milano 2 şi Milano 3 şi un
alt grup la Sesto San Giovani. Comunitatea coreană ca şi cea japoneză reprezintă
un caz atipic de imigrare, contrazicând stereotipurile cu privire la extracomunitari.
În primul rând este formată din subiecţi din clasa socio-economică şi
culturală elevată. Ei nu au venit în Italia în căutare de lucru , să obţină o bunăstare
economică generală ci pentru a-şi îmbunataţi propria condiţie socială. Motivele
care au determinat coreeni sa-şi părăseasca propria ţară sunt în principal trei :
- Comercial
- Formativ
- De studiu
Aceste trei motive produc trei grupe sociale distincte. Primul grup mai puţin
numeros, e format din antreprenori sau angajaţi (manageri, funcţionari ) din marile
conglomerate sudcoreene cu rudele şi familia.
Al doilea grup e format din tineri stilişti, studenţi, care au venit in Italia
pentru a învaţa metode, tehnici de lucru, modul de a face afaceri dupa modelul
italian.
În sfârşit al treilea grup este reprezentat de studenţi de muzică lirică, alt
sector în care Italia are o lungă şi prestigioasă tradiţie.
Contrar aparenţelor, apartenenţa la o anumită clasă socială nu i-a aparat de
anumite discriminări. Din intreviurile realizate au fost puse în evidenţă diferite
episoade: accidente de circulaţie unde vina este totdeauna atribuită conducatorului
corean, opriri prelungite şi interogatorii la aeroport, grosolănii din partea

55
angajaţilor şi comercianţilor. Faptul ca erau imbracţi elegant sau că erau la volanul
unui autoturism de lux nu i-a scutit de aceste acţiuni. Asta se întâmplă şi pentru că
un observator neexperimentat nu poate distinge între un chinez (despre care există
în Milano de mult timp prejudecaţi foarte radicale) şi un corean sau un japonez.
Diferenţele estetice (arcul sprâncenelor, tunsoarea, îmbracamintea e.t.c. ) sunt
imperceptibile pentru omul de pe strada. În concluzie, din punct de vedere
sociologic , variabila “etnia “ este mult mai importanta decat variabila “ statusul
socio-economic”
3. Prezenţa firmelor sudcoreene în Lombardia
Dupa ce am descris pe scurt contextul social local în care trăiesc coreenii,
să analizăm contextul de lucru în interiorul căruia îşi desfăşoară activitatea.
Firmele coreene active în Milano pot fi împarţite în patru categorii :
- Mici firme de intermediere (comerţ)
- Mici firme de reprezentanţe
- Birouri comerciale ale conglomeratelor
- Firme de produse chimico-farmaceutice
Firmele de intermediere opereaza în principal în domeniul îmbrăcămintei
şi încalţămintei. Sunt societăţi mici, compuse în general din administrator şi foarte
puţini angajaţi. Administratorii sunt de obicei ex-manageri, care au lucrat într-un
conglomerat şi apoi au decis să deschidă o activitate pe cont propriu. Aceştia
dezvoltă o activitate de intermediere între de exemplu o firma de renume italiană şi
firme de comerţ din Corea de Sud (in principal din Seul ) care vând mărfuri de lux.
De asemenea proprietarul este în căutarea de ţesături, textile, incalţăminte şi
articole din piele produse de artizani italieni. Aceste societaţi au fost primele care
au resimiţit criza financiara declanşată în Corea de Sud care a avut ca efect imediat
contracţia consumului intern.

Micile societăţi de reprezentare sunt o punte între client şi sediul din Corea.
Globalizarea pieţelor a impus chiar companiilor media sa fie prezente direct cu un
birou propriu.

56
 Conglomeratele ca Daewoo , LG, Samsung, şi diviziunile relative (auto şi
electronica) au sedii comerciale şi magazine in hinterland pentru a fi mai aproape
de pietele italiene şi sa indeplineasca in timp util comenzile şi solicitarile.

In fine in Italia exista numai un transplant al firmei Chong Kun Dang , firma
ce opereaza in sectorul chimiei producand antibiotice şi vaccinuri.

4.Valori şi cheme culturale ale societatii coreene

Pentru a intelege diferentele intre cultura locala şi cea coreana şi pentru a

intelege problemele pe care multiculturalismul le pune in interiorul unei firme ,

este util sa prezentam un tablou al valorilor şi normelor ce caracterizeaza cultura
coreana.

Religia

Cazul corean este interesant in mod particular pentru ca reprezinta in acelasi

timp o negare şi o confirmare a teoriei lui Weber 28 cu privire la nasterea
capitalismului . Este cunoscut faptul ca Weber (1904) analizand raportul intre
spiritul capitalismului şi credintele religioase , introduce confucianismul pe lista
religiilor incompatibile cu spiritul capitalismului . Inclinatia confucianismului spre
supunere, armonie, respectului status quo-ului, adeziunea la ierarhia patriarhala
(intre altele respectul pentru batrani ) erau dupa Weber calitati departe de
caracteristicile care au facut di ncalvinism, purtanism şi din reforma protestanta un
teren favorabil capitalismului modern. In schimb in Asia orientala s-a intamplat
invers: Japonia, Corea de Sud, China şi asa zisii “Tigrii asiatici “ prcum Taiwan,
Singapore, Hong Kong şi Thailanda cu radacini confucianiste de asemenea s-au
dezvoltat intr-un climat autoritar şi nu unul democratic. In ceea ce priveste Corea
de Sud, de exemplu , nemaipomenita dezvoltare economica şi industriala
declansata la inceputul celei de-a doua jumatati a anilor ’70 a avut loc sub
conducerea unor guverne autritare. Abia la sfarsitul anilor ’80 s-a afirmat un regim
28
Cea mai stralucita confirmare pe calea stiintei a unei metode (cea ideal-tipica) și a unei teorii (despre rolul
fortelor spirituale în determinismul istoric) este teoria lui Max Weber despre geneza capitalismului modern. Procesul a
stat în atentia atâtor spirite mari dar nici unul n-a mers atât de departe ca Weber în întelegerea mecanismului spiritual
al nasterii și expansiunii unei civilizatii. Ceea ce ne surprinde din primele doua capitole ale cartii sale este constatarea
ca o lume întreaga, cu toata bogatia proceselor ei psihologice și cu toata diversitatea conduitelor ei poate sta în
unitatea unui sens istoric, ba chiar în individualitatea și unicitatea acestui sens vizat de un actor istoric (colectiv).
Weber numeste acest sens "spirit al capitalismului"

57
democratic. Primele alegeri libere şi crearea partidelor de opozitie legal
recunoscute au fost tinute in 1992 . In plus cu alegerile din 1997 , castigate de Kim
Dae Jung , pentru prima data dupa 30 de ani se intampla ca un lider al unui partid
de opozitie sa devina presedinte. Contrar tezelor care afirmau ca exista o legatura
inscindabila intre democratie şi dezvoltarea economica , in Corea cresterea a aparut
in interiorul unui model autoritar al relatiilor sociale.

In Corea cele patru religii majore prezente sunt samanismul 29, budismul30,
confucianismul31 şi crestinismul cea mai practicata fiind religia crestina chiar daca
a fost introdusa abia in anii ‘700. Budismul aici este considerat religia traditionala .
Crestinismul in schimb fiind importat din occident este asociat cu modernismul ,
cu valorile occidentale.

Biserica evanghelica coreana milaneza are şi rolul de catalizator al intregii

comunitati coreene, propunand initiative religioase , culturale şi sociale tuturor
coreenilor indiferent de credinte şi de religia de care apartin.

Rolurile sociale
29
Șamanismul este format dintr-o sumă de tradiții, credințe și practici care se ocupă cu comunicarea cu entități și
lumea spiritelor. Cel care practică șamanismul este cunoscut drept șaman.[Sunt multe tipuri de șamani și variații ale
acestora în jurul lumii, dar toți au în comun anumite caracteristici și credințe. Șamanii sunt intermediari între
oameni și lumea spiritelor. Ei pot trata boli și sunt capabili să intre în lumile superioare pentru a obține răspunsuri
la problemele comunității
30
Budismul este o religie și o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. și care s-a răspândit
ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha
Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul
a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă
strictă, clar formulată.Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o
puternică influență a elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit și „Buddha Dharma”, ceea
ce înseamnă în limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile Celui Luminat”.

31
Confucianismul ("Școala învățaților"; sau 孔教 Kŏngjiào, "") este un sistem filozofic chinez care s-a dezvoltat
inițial din învățăturile înțeleptului Confucius. Tratatul acestuia se numește Analecte.Potrivit Dictionarului estetico-
literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației... de Ion Pachia Tatomirescu, «prin Confucianism este desemnată
una dintre cele Trei Religii aflate în patrimoniul chinez, fundamentată de filosoful Kong-Fu-zi, în secolul al VI-lea î.
H., religie în care: Cerul, neconsiderat zeu, ci principiu garant al ordinii, devine puterea supremă / absolută,
conștientă și activă, determinatoare a actelor / comportamentelor uman-terestre;deși existența se bizuie pe
virtutea esențială jen (jun) / omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce „oamenii nu sunt în stare să fie
devotați semenilor lor“ și „n-au nici cum să-i poată sluji oamenii pe zei“, de vreme ce „nu poți cunoaște viața,
neavând nici cum cunoaște moartea“; preocuparea esențială a fiecărui ens rămâne să afle un Dao, adică o Cale
păstrătoare a echilibrului între voința Pământului și voința Cerului; sacrificiile trebuie să fie pentru Cer și pentru
Pământ; totuși, menirea ens-ului pe pământ este de a se desăvârși întru ren / run (omenie), îndeplinindu-și datoria
numai în concordanță cu ceea ce este adevărat și drept etc

58
 Confucianismul , dintotdeauna considerat religia dominanta in tarile din Asia
de Est , nu este considerat in realitate de coreeni o adevarata religie ci mai mult o
filozofie de baza , care patrunde putin toate comportamentele şi asteptarile.

Pe de alta parte religiile cum este cea crestina, mai mult decat schimbarea
sistemului de valori al membrilor sai , sunt altoite peste filozofia confuciana creand
un mix cultural in care noul şi vechiul si-au gasit locul. Modelul confucianist , care
modeleaza chiar şi relatiile de munca , se bazeaza pe o viziune a lumii unde
ierarhia varstei primeaza fata de celelalte. Aceasta schema mentala se gaseste nu
numai in firmele coreene ci şi in cele japoneze şi in general in societatea nipona.
Nici chiar in zilele noastre nu s-au facu mutatii semnificative cu privire la morala
tradizionalista : “ Parintii trebuiesc intotdeauna respectati, dorintele celor mai
varstnici trebuiesc urmate fara discutii”.

Chiar şi relatia intre sexe ramane prizoniera principiilor confucianiste –

barbatiilor le revine sarcina sa asigurea mijloacele de existenta ale familiei in timp
ce femeile ca sa se simta realizate trebuie sa se marite şi sa aduca pe lume copii.

Exista un puternic contrast intre conceptia occidetala şi cea orientala cu

privire la rolul femeii in societate. Chiar daca participarea feminina (in 1995
femeile reprezentau mai mult de 48% din angajati ) si-a dat o enorma contributie
la dezvoltarea economica a tarii , munca feminina este inca puternic marginalizata
şi oportunitatile de munca pentru femei sunt foarte limitate. In plus persoanele
casatorite sunt mult mai respectate decat necasatoritii .

Granitele rolului sexelor sunt foarte legate de traditia confianista , care

separa clar sfera privata de cea publica . Aceasta traditie a generat modele
comportamentale pentru femei care traiesc in casa pentru ca Confucio nu a
prevazut un rol public pentru femei.

Daca statutul femei intarzaie sa se schimbe recenta criza economica

modifica brusc statutul barbatilor. Cercetarile cu privire la perceptia contiilor de
viata au pus in relief ca in timp ce femeile maritate manifesta un nivel de satisfactie
mai mare decat cele necasatorite, barbatii casatoriti se declara mai putin multumiti
decat cei necasatoriti. De fapt omul casatorit se vede amenintat intre doi
versanti.Pe de o parte cresterea ratei somajului desfiinteaza stereotipul care vede in
el o masina de castigat bani şi pe de alta parte nici macar rolul de parinte/casatorit

59
nu poate gasi expresie in familie pentru ca dupa Confucio acesta este locul unde
domina figura feminina. Barbatul casatorit spre deosebire de cel necasatorit se
gaseste in criza pe ambele maluri : cel public şi cel privat.

Munca

Din punct de vedere al locurilor de munca calitatea vietii in Corea de Sud

este una dintre cele mai joase dintre 25 de tari din OSCE.

In 1986 in industria de fabricatie , orarul mediu era de 55 de ore pe

saptamana, in timp ce in 1996 scazuse la 48 de ore pe saptamana. Prezenta
sindicala este aproape inexistenta, in timp ce prezenta femeilor in locurile de
munca este inca scazuta . Din punct de vedere al perceptiei sugestive satisfactia cu
privire la locul de munca este scazuta printre angajatii din dectorul industrial şi
agricol. Stresul lucrativ este simtit mai cu seama de profesionisti (ingineri,
designeri, informaticieni, analisti, experti , programatori, etc ) in timp ce muncitorii
se plang de o repetitivitate a activitatilor desfasurate. Cererea de creativitate şi de
invatare constanta, şi autonomia lucrativa este mai accentuata printre profesionisti.

5. Intalnire intre culturile organizationale

Dupa ce am evidentiat caracteristicile pricipale ale culturii coreene putem

acum aborda aspectele interactiunii industriale intre coreeni şi italieni. Una din
consecintele globlaizarii este intalnirea dintre culturi organizationale cate o data
foarte diferite. Intalnirea poate oferi tipic-ideal urmatoarele trei rezultate :

Prevalenta culturii provenite din exterior care impune noi moduri de productie şi
de organizare a muncii;

Hibridizarea , ceea ce inseamna compromisul cultural intre diverse instante

Prevalenta culturii organizationale locale in confruntarea cu cea straina

Cultura organizationale este considerata importanta mai ales in cazul M&A

(Mergers & Acquisitions ) – fuziuni şi achizitii , unde colosi transnationali
fuzioneaza sau pur şi simplu inglobeaza alte mari societati din sector.

Dupa euforia initiala a acestor mari operatiuni economico-financiare , efectele

sperate nu se realizeaza .Diferentele culturale se ciocnesc frontal sau cultura
60
organizationala infranta initiaza o rezistenta subterana in tentativa de a nu permite
armonizarea . Luptele in zona conducerii se accentueaza , ierarhia şi complicatiile
administrative interne accentueaza intarzaierile in luarea deciziilor urgente in timp
ce redresarea societatilor aflate in dificultate se lasa asteptata.

Aceste lucruri se intampla frecvent, astfel incat in ultimii ani , 70% din
aceste mari operatiuni sunt practic in stare de faliment.

Studiile organizative au analizat conflictele cognitive şi comunicative care

intervin in firmele multiculturale sau chiar biculturale , ca in cazul transplanturilor
japoneze diseminate in lumea occidentala . In ceea ce priveste Italia , putinele
studii empirice publicate releva faptul ca nu difera tendinta generala de o
hibridizare progresiva a culturii organizationale japoneze.

Deasemenea , in ciuda multelor rezerve, societatile japoneze continua

procesul de amplasare a locurilor de productie in Europa şi in Italia. Spre deosebire
de japonezi in Italia exista un singur transplant corean care opereaza in sectorul
chimic producand antibiotice şi vaccinuri. şi totusi coeeni au construit facilitati de
productie in Spania, Portugalia, Franta , Germania, Anglia, Irlanda, Polonia,
Romania şi alte tari europene. Motivul acestei lipse de angajament este
predominant economic şi cultural. In ceea ce priveste factorii economici , in Italia
costul muncii este de 1,5 /1,6 ori mai mare decat in alte tari. Se considera ca in
Regatul Unit de exemplu amortizarea investitiilor se face mult mai repede. Italia nu
ofera suficiente stimulente sau facilitati fiscale pentru amplasarea facilitatilor de
productie.
Asa cum comenta un intreprinzator :” in Irlanda se ofera terenul gratuit
pentru a construi fabrica, se platesc mai putine taxe şi salariul muncitorilor e la
inceput platit jumatate de firma şi jumatate de guvern.” Deasemenea serviciile
oferite in Italia (birocratia, infrastructura, procedura de obtinere a licentelor ,
serviciile postale şi bancare etc) sunt percepute ca fiind inferioare fata de
standardele europene. In sfarsit grevistii sunt un alt motiv pentru care nu se obtine

61
in Italia o mai mare investitie din partea firmelor coreene. Oricum nu se explica
motivul pentru care japonezii s-au angajat intr-o masura mult mai mare decat
coreeni dat fiind faptul ca dezavantajele economice sunt similare.
Motivul principal s-ar parea ca este de ordin psihologic şi provine dintr-un
eveniment foarte dureros care a influentat investitorii coreeni : falimentul primei
asocieri in participatiune intre coreeni şi italieni. La inceputul anilor ’90 , Goldstar
(acum LG) a intrat ca asociat minoritar in Iberna – societate italiana de
electrocasnice. Dupa o serie de vicisitudini, in care decalajul intre culturile
organizationale au jucat un rolrelevant , coreeni au decis sa abandoneze prezenta
lor cu pierderi notabile atat pe plan financiar cat şi de imagine.
6. Interactiunile in cadrul firmei şi resursele umane : modul cum
coreenii vad muncitorii italieni.
Anterior am descris principalele scheme mentale şi conventiile cele
mai raspandite in societatea coreana .Un intreprinzator, un manager sau chiar un
profesionist ajung in Italia cu acel bagaj de stereotipuri , prejudecati şi convingeri
şi asteptari .
Un anteprenor declara “la inceput sunt multe probleme pentru ca in
Italia este o cultura compet diferita din punct de vedere al modului de viata, de
munca , de a gandi … total diferita … la inceput toti au avut un soc … apoi, incet,
incet am inteles, ne-am adaptat. La noi este un raport diferit intre sot şi sotie,
batranii sunt respectati, in fata parintilor se foloseste un anumit limbaj şi mai ales
nu se fumeaza in fata lor… aici e totul diferit “
In acelasi mod impactul cu cultura organizationala din firmele italiene
nu e usor. Din interviuri rezulta trei arii de tensiune : etica de munca , limbajul şi
comunicarea nonverbala.

7. Etica de munca
62
 Intreprinzatorii coreeni observa la muncitorii italieni un “slab atasament “
fata de firma . Dupa intreprinzatorii coreeni muncitorii trebuie “sa-si sacrifice
propria viata pentru firma “. Unul dintre ei sublinia in mod particular :
“ noi traim pentru a muncii in timp ce italieni mucesc pentru a trai. Pentru noi
munca este prima prioritate … munca este sfanta, poater reprezenta intreaga viata.
Noi suntem o tara in tranzitie , din punct de vedere economic mult in urma Italiei şi
din aceasta cauza ne gandim numai la munca şi ne ramane putin spatiu pentru viata
privata. In Italia in schimb viata privata este mult mai importanta decat munca. “
Intreprinzatorii şi directorii povestesc diferite evenimente care pot fi
considerate indicatori ai conceptuliu de “slab atasament fata de firma şi fata de
munca “ . In acelasi timp acesti indicatori, reprezinta componente stabile ale
mapelor lor cognitive .
Primul indicator sunt absentele pentru boala şi concediile :”la noi in corea o
gripa dureaza 2-3 zile (spune un director) aici daca unul face gripa sta acasa de al 3
la 6 zile ! “ . Pe de alta parte legislatia coreana scade zilele de concediu medical
din zilele de concediu de odihna. Prin contract, un muncitor are dreptul la 12 zile
de concediu pe an la care se adauga o zi de concediu pentru fiecare an lucrat la
aceeasi firma. Daca se imbolnaveste zilele de absenta de la munca se recupereaza
de catre firma scazandu-le din concediu. Dreptul prevazut in contractul italian de
24 de zile de concediu (dupa primul an de munca ) pentru coreeni apare ca o
concesie exagerata.
Un alt indicator e reprezentat de teama de a pierde locul de munca, care e
considerat de coreeni mult prea mic.
“aici oamenii nu sunt preocupati de posibilitatea ca firma sa dea faliment pentru
ca in orice caz exista ajutorul de somaj (formul necunoscuta in Corea ) … cand
am fost preluati in ’94 aceasta firma avea un mare deficit. La acel moment 48 de
muncitori erau prea multi pentru cifra de afaceri pe care o aveam. Nu puteam
63
concedia pentru ca legislatia din italia nu ne permitea , am cerut sprijinul şi
colaborarea angajatilor pentru a elimina deficitul şi pentru ca eram foarte
ingrijorati am propus sa micsoram salariile pentru un timp … sindicatele şi
personalul s-au opus şi din cauza asta ne-au trebuit trei ani ca sa echilibram
bugetul şi avem nevoie de o alta perioada ca sa reusim sa obtinem şi profit.
Suntem tot timpul la limita cu bugetul de cand am preluat compania “ – Directorul
general.
Un al treilea aspect priveste conceptul de responsabilitate. Dupa cum afirma
coreeni italienii “ nu isi asuma nicodata responsabilitatea “ . Cu aceasta expresie ,
ei arata tendinta angajatului italian de a executa strict sarcinile locului sau de
munca. Acest aspect se insereaza intr-un fenomen vast : dificultatea de a trece de la
un concept tayloristic de munca, axat pe distinctia neta a functiilor şi sarcinilor , la
o conceptie mai dinamica centrata pe conceptul de responsabilitate prin care se
cere subiectului sa aiba grija in mod global de problemele care au tangenta cu rolul
sau .
Conceptul de responsabilitate , in cultura organizationala coreana este
atinge un alt aspect subliniat de un intreprinzator corean : “ italienii nu recunosc
niciodata propriile erori , nu le admit … şi totdeauna considera şi afirma ca sunt
coreenii cei care au gresit. “
Insfarsit responsabilitatea semnifica chiar şi prioritatea problemelor de
munca asupra celor personale.
“ un corean munceste şi pana la 9 seara daca nu a terminat munca … aici in
schimb la 5 pleaca toata lumea acasa chiar daca ceea ce trebuia facut nu este inca
terminat … italienii sunt punctuali numai in legatura cu plecatul acasa …”
(manager ).
In paralel coreenii considera individualismul una din componentele
fundamentale al caracterului italienilor :” angajatii italieni sunt foarte
64
individualisti … totdeauna Eu … punctul de vedere este totdeauna al Meu… ceea
ce mi se intampla Mie … ceea ce este favorabil Mie … Chiar şi coreenii sunt putin
asa dar procentul este mult mai mic decat la italieni “.
In sfarsit o alta calitate pe care managerii coreeni vor sa o dezvolte la
angajatii italieni este o “ mai mare atentie in relatiiel cu clientii “.
Etica de munca este considerata unul din principalii factori care au cauzat
primul mare faliment al investitorilor coreeni in italia car pare a fi marcat profund ,
politica de investitii coreana. Este evidentiat clar in afirmatiile investitorilor
coreeni : “ In urma cu cativa ani Goldstar a creat o asociatie in participatiune cu
Iberna car producea frigidere in apropiere de Caserta. Dupaun timp Iberna , in
mod incorect se retrage şi Goldstar a trebuit sa se decida daca se retrage şi ea ,
pierzand deci tot capitalul investit sau sa cumpere şi actiunile Iberna. Au decis sa
cupere şi sa faca fabrica sa functioneze. Lucrurile nu au mers bine pentru ca
inainte de toate marca Iberna nu era convingatoare… nimeni nu credea ca un
frigider produs la Napoli poate fi un produs de calitate … apoi au mai existat
diverse probleme : managementul corean şi cel italian nu erau de acord , cand
erau greseli vina era totdeauna a coreenilor, muncitorii italieni nu reapectau
metodele de munca pe care le predasera coreenii, nu intelegeau … şi apoi era
foarte mult absenteism : italienii nu vroiau sa munceasca ci doar sa treaca timpul
şi apoi sa ia salariu … şi seara dupa orele de program in afara fabricii amenintau
sefii de sectie coreeni care tipasera la ei in timpul zilei… asa ca in final productia
era asa de mica ca am inchis fabrica.”
Aceste evenimente impreuna cu motivele pur economice explica reticenta
firmelor coreene de a deschide fabrici in italia.

8. Comunicarea verbala

65
 Unul din obstacolele in comunicare interculturala , este reprezentat de
diferentele lingvistice. Aceasta face dificil folosirea metaforelor ,analogiilor,
eufemismelor , nuantelor pe care sunt coloana vertebrala a unei limbi. Limbile
utilizata de anteprenorii şi de specialistii coreeni , pentru a comunica cu proprii
angajati sau consultanti sunt in principal italiana şi engleza. In firmele mici
predomina italiana in timp celelalte se utilizeaza preponderent engleza. In primul
caz neintelegerile lingvistice sunt reduse, chiar daca nu total inexistente, nu numai
pentru ca italiana coreenilor nu e totdeauna usor de inteles ci pentru ca expresiile
lingvistice redau moduri de gandire care nu sunt imediat percepute de angajat.
Cand comunicarea se face in limba engleza dificultatile de comunicare se
maresc de patru ori. Pe de o parte italienii vorbesc engleza foarte prost pe de alta
parte nici coreenii nu o vorbesc bine in special avand probleme de pronuntie, limba
coreana fiind de origine uralo-altaica este fonetic foarte indepartata de limbile
indoeuropene. In aceste firme directorul comunica in engleza cu un grup restrans
de colaboratori italieni apropiati lui , care apoi traduc mesajele subalternilor. In
acelasi mod engleza nefiind foarte cunoscuta in Corea , italienii au dificultati sa
comunice in engleza cu sediul din Corea. In final in birourile comerciale italiene
sunt echipe compuse din 4/5 coreeni care fac interfata cu firma mama din Corea.
Aceste proceduri introduc inevitabil intarzaieri, redondanta informatiilor şi
neintelegeri.

9. Comunicarea nonverbala
Sudiile antropologului Hall (1959,1976) , ale psihologului Miller (1973),
Belluggi şi Brown (1964) , sociologului Cicourel (1968 ) , psihologilor Ricci Bitti
şi Zani (1983) au evidentiat faptul ca mare parte din informatiile schimbate intr-o
convorbire fata in fata sunt transmise prin canale nonverbale. Aceasta este valabil
şi pentru orientali care in cadrul conversatiei falosesc mult tacerea sub forma unor
66
lungi pauze. Tacerea este o actiune fundamentala in viata cotidiana a unui corean.
De exemplu nu e politcos sa vorbesti mul in timpul mesei. Deasemenea sa-ti sufli
nasul in aceasta circumstanta e semn de lipsa de educatie sau lipsa de respect
pentru cei prezenti la masa.
In cultura latina in schimb pauza este vazuta ca ceva stanjenitor, ca un
comportament ce precede o sanctiune sau ca un gol care umple o conversatie care
sta sa se stinga.
Tendinta spontana a unui italian este sa ia vorba interlocutorului care face o
pauza. Intentia italianului este o tentativa de a gestiona situatiile sociale jenante de
a salva conversatia interlocutorului , de a demonstra participarea dar este vazuta
de orientali ca un comportament agresiv. In legatura cu asta coreeni spun :
“ la italieni le place sa vorbeasca mult şi sa asculte putin … sunt nerabdatori “ sau
“ in italia multi vorbesc …in Corea multi scriu “
In general coreeni nu agreeaza un comportament excesiv expansiv. Asa cum
Hall (1959) a indicat conceptul de “distanta personala” proprie fiecarei culturi , in
conversatii coreenii limiteaza contactul fizic la o politicoasa strangere de mana.
Penru ei e foarte important sa saluti şi sa multumesti. In Coreea ambele actiuni se
fac acompaniate de o usoara inclinare din cap , adancimea inclinarii depinzand de
diferenta de varsta dintre interlocutori.

10.Interactiunile in firme şi resursele umane : cum vad angajatii

italieni managementul corean
Ca toate multinationalele şi conglomeratele coreene sunt angrenate pentru
confruntarea cu cosecintele pe care globalizarea le genereaza in domeniul
resurselor umane şi al identitatii personale. In particular firmele sunt angajate in a
oferi propriilor angajati scheme cognitive şi competente comunicative care sa le
dea capacitatea de a interactiona cu alte culturi.
67
 Ce observa un director de la sediul italian al unei multinationale :” din
momentul in care proiectul se dezvolta nu se realizeaza intr-un singur loc ci o
bucata se face intr-o tara , o alta bucata in alta tara … in zilele noastre un inginer
trebuie sa stie sa dialogheze cu colegul sau grec , turc, trebuie sa colaboreze
pentru ca bucatile realizate trebuie apoi sa se integreze , daca nu s-au inteles cum
trebuie, apoi e un dezastru … aruncam la cos timp, bani şi pierdem
competitivitatea “.
Caracterul coreenilor
Angajatii italieni considera coreenii persoane incapatanate, dificil de
convins . Un angajat afirma “ sunt duri… pana nu se lovesc cu capul nu se conving
ca gresesc. “
Prejudecata incapatanarii , ca orice prejudecata devine in acelasi timp
totalizatoare şi decontestualizata. Ea devine o schema interpretativa care va fi
utilizata in toate situatiile .
Analog apare credinta conform careia coreeni sunt suspiciosi . Pauzele in
conversatie şi tacerile impreuna cu privirea fixa a interlacutorului in timpul
conversatiei (“te scruteaza “- afirma un angajat) sunt interpretate ca semene de
suspiciune. In aceasta privinta director corean povestea un episod edificator :
“ eu sunt un inginer , ma ocup de procesele de munca, de metode de productie şi
nu stiu nimic despre contabilitate şi administrare . Deci cand impreuna cu
contabila analizam bugetele … eu , pentru ca nu ma pricep, cer multe lucruri ,
lucruri car pentru contabul sunt chestii normale … el devine suspicios şi crede ca
ii intind capacane , ca il controlez, ca nu ma incred in el… “
Contabilul , aflat in dificultate fiind nevoit sa explice cunostintele lui in
legatura cu procedurile contabile sau de previziune, interpreteaza aceste intrebari
ca pe niste semne de neincredere in confruntarea cu angajatorul sau.

68
 O alta schema mentala raspandita printre angajatii ilalieni , s-a dezvoltat ca
urmare a creizei financiare coreene care a avut efecte chiar asupra firmelor locale,
considera coreenii fara capacitate predictiva. In legatura cu acest aspect un angajat
intervievat sublinia aspectul de consum :
“ ei sunt cheltuitori , sunt totdeauna bine imbracati , au masini de lux şi
pana la urma ajung sa faca pasul mai mare decat le permite piciorul … traiesc
peste posibilitatile lor reale … se duc sa locuiasca la Milano 3 unde totul este
foarte scump in timp ce ar putea foarte bine sa locuiasca in o alta zona din Milano
, dar cum Milano 3 le da o eticheta sociala se duc acolo …”
Pe linie administrativa sunt evidentiate apoi diverse comportamente :
“ Coreenii (zice un contabil) se gandesc doar sa produca, sa castige
rapidm… urmarind numai la cresterea cifrei de afaceri fara sa tina cont ca profitul
şi cifra de afaceri nu sunt neaparat corelate”
Aceasta afirmatie este subliniata şi de un alt contabil :
“ cand creste cererea coreenii tind sa faca fata angajand alte persoane . Nu
tin cont ca acesta va deveni un cost fix pentru firma care se va reflecta asupra
bugetului şi cand nu vom mai avea comenzi … in Italia nu se pot face angajari şi
concedieri in functie de comenzi şi lor le e greu sa priceapa… cateodata sunt
foarte putin prevazatori şi continua sa riste chiar daca previziunile sunt incerte.”
Din aceste comentarii se poate deduce ca diversele analize economice nasc o
diferenta de conceptie in ceea ce priveste viitorul. Antreprenorii coreeni (care in
mare parte sunt de religie evanghelica ) , poate in conformitate cu conceptul de
asceteism evidentiat de Weber (1904 ) concep viitorul ca o resursa , ca locul in care
trebuie sa se afirme . Viitorul este un spatiu pentru crestere şi progres . In general
italienii , şi tanara generatie in particular, considera in schimb viitorul ca o
legatura , o perioada de incertitudine şi nesiguranta , ca un spatiu temporal foarte
asemanator cu un vid care trebuie umplut , modelat .
69
 11.Etica de munca
Angajatii italieni sunt cu totii de acord cu urmatoarele :” coreenii au o
conceptie diferita despre munca … ei se arunca, sunt ambitiosi şi transmit acest
lucru… au o capacitate sa molipseasca firma “
Anteprenorii , managerii şi profesionistii coreeni sunt considerati “ foarte
muncitori şi foarte disciplinati “. Aceste caracteristici nu sunt intotdeauna vazute in
sens pozitiv de personalul italian.
O functionara declara :
“ sunt foarte precisi pana la exagerare … cer mult de la personal … nu sunt
niciodata multumiti de munca pe care o face o persoana… cer totdeauna mai
mult.”
Modelul confucianist de concepere a muncii şi a relatiilor sociale genereaza
in randul angajatilor o imagine foarte diferita de intentiile coreenilor ceea ce duce
la profunde neintelegeri. De fapt cererile conducerii coreene sunt considerate
fructul unei “ conceptii de munca sclavagiste “ şi modelul corean bazat pe
respectul batranilor şi superorilor este considerat “servilism “ . Aceasta produce un
contrast radical greu de remediat. Constienti de existenta acestor dificultati
managerii coreeini au incercat anterior alet modalitati :”ni s-a cerut , relateaza un
antreprenor , cum am putea organiza munca in fabrici in mod diferit de japonezi.
Modelul lor este cel de “watch-dog” ceea ce inseamna ca un japonez este pus sa
controleze daca muncitorii fac totul in mod corect. Noi am incercat sa dam
responsabilitati, sa discutam impreuna deciziile care trebuie luate dar falimentul lui
Iberna ne-a facut sa reflectam mult daca acest lucru mai e posibil. “

12.Consideratii finale
In trecut diversi economisti au teoretizat faptul ca globalizarea conduce
inevitabil la o omogenizare generala a modurilor de productie şi a consumului
70
(Levitt 1983 , Ohmae 1991 , Latouche 1998) şi o nivelare a diferentelor. Dupa
aceasta teorie lumea va fi populata de producatori globali , actori globali şi clienti
globali . Alti autori , in schimb , au subliniat dominatia unui dualism progresiv
intre globalizare şi regionalizare atat din punct de vedere economic cat şi politic şi
cultural.
Altii inca, de exemplu psihologul Bergquist (1994) au sustinut ca in epoca
globalizarii, fenomenele care se manifesta local pot avea un foarte mare impace
asupra intregului sistem.
Studiul societatilor coreene in Lombardia releva, inca o data, excesivul
optimism al teroriei omogenizarii : in niciuna dintre firme studiate nu s-au
constatat cazuri in care cultura organizationala coreana sa fie preluata de cea
italiana. Situatiile in schimb oscileaza intre o hibridizare difuza (cazul cel mai
frecvent) şi prevalarea culturii organizationale locale fata de cea provenita din
exterior (cazul Iberna) .
Daca in trecut dimensiunile culturale ale organizatiei au fost marginalizate
de abordarile ingineresti (in aceste abordari cultura era identificata in principal cu
caracterul national , pentru care era considerata o constanta ) şi economice
(Morgan 1986) in acest moment cultura este considerata ca un obstacol in calea
implementarii inovatiilor şi realizarii de noi forme organizative. Dar datorita
faptului ca fiecare organizatie este totata “ natural “ cu o cultura , considerata in
mod banal ca un impediment semnifica ca se intelege in mod gresit rolul acesteia şi
se neaga posibilitatea de a gandi cultura organizationala ca o resursa pentru
imbunatatirea performantelor organizatiei.

Bibliografie
71
Abo, T.,The Japanise Production System in the United States”-Oxford
University Press, editura, Hybrid Factory (1994)

Ahn, B. “The College Admission and the Fam ily: Centering on the Role of
the Father” - Korean Journal (1995)

Allport, Gordon W. , “ La natura del pregiudizio”- La Nuova Italia, Firenze

(1973)

Axford, B. “The Global System. Economics, Politics a nd Culture”- Polity

Press, Cambridge. (1995)

Barba La Ray, “ Strumbling Blocks in Intercultural Communication", in

L.A. (1994)

Samovar e R.E. Porter,” Intercultural Communication” editura Belmont

(CA), Wadsworth (2008)

Bartelett, C.A. , Ghoshal , S. “Managing Across Borders: New Strategic

Requirements, in Sloan Mangement” Review , editura Belmont , (2007)

Bell, Daniel “The Coming of Post-Industrial Society: A Venture in Social

Forecasting”,editura Heinemann, London.(1973)

72
Belluggi, Ursula e Brown Roger , “The Acqui sition of Language”, Editura
Monograph of the Society for the Child Development, (1964)

Bergquist, W. , “L’organizzazione postmoderna”, Editura Baldini &

Castoldi, Milano(1994)

Bianchi, M. , Saluzzo, D. “I contratti inte rnazionali, in Centro Estero

Camere Commercio Piemontesi” Editura Guida al commercio
internazionale, Edizioni Il Sole 24 Ore, Milano.(1991)

Bonanni, Andreina “ Europa, sale la febbre delle acquisizioni”, Editura

Espansione (1998)

Bonazzi, Giuseppe , “La scoperta del modello giapponese: processi

cognitivi nella sociologia europea e americana”- Editura : Il pensiero
organizzativo europeo, Guerini e Associati, Milano. (1995)

Bonazzi, Giuseppe , “Nuovi sviluppi del dibattito sul modello giapponese”-

Editura Rassegna Italiana di Sociologia (1996)

Botti, Hope , “Doni malintesi. Aspettative as immetriche in un transplant

giapponese in Italia” Editura Rassegna Italiana di Sociologia (1996)

Cavalli, Alessandro e de Lillo, Antonio , Giovani “ anni 90. Terzo rapporto

Iard sulla condizione giovanile in Italia”, Editura Il Mulino, Bologna.
(1993)

73
Cho, H(aejeong) , Male Dominance and Mo ther Power: “The Two Sides of
Confucian Patriarchy in Korea” , Editura W.H. Slote (a cura di),

Cho, H(young) ,” Labor Force Partecipation of Women in Korea, in

Chung Sei-wha” Editura Challenges for Women: Women’s Studies in
Korea, Seul, Ewha Womans University Press.(1986)

Cicourel, Aaron V. , “L’acquisizione della stru ttura sociale” Editura

Rassegna Italiana di Sociologia (1968)

Isedi. Gherardi, Silvia , “Le micro-decisioni nelle organizzazioni”, Editura

Il Mulino, Bologna. (1990)

Giddens, Anthony “The Consequences of Modernity”,Editura Polity Press,

Cambridge. (1990)

Giddens, Anthony , “Beyond Left and Right”, Editura Polity Press,

Cambridge. (1994)

Goffman, Erving, “ Embarrassment and Social Organization” , in

“American Journal of Sociology”, Bologna: Il Mulino, 1971. (1956)

Goldthorpe, J.E., “The Sociology of the Third World: Disparity and

Development”, Editura Cambridge University Press, Cambridge.(1984)

Hajnal, John, “ Modelli europei di matrim onio in prospettiva, in Barbagli

M., Famiglia e mutamento sociale”, Editura Il Mulino, Bologna, (1965)
74
Hall, Edward T.,“The Silent Language”, Editura Doubleday & Company,
Garden City, N.Y. (1959)

Hall, Edward T. “ Beyond Culture”, Editura Anchor Press/Doubleday,

Garden City, N.Y. (1976)

Hannerz, U., “Cultur al Complexity. Studies in the Social Organization of

Meaning”, Editura Columbia University Press, New York. (1992)

Hofstede, G., Nevijen B., Daval Ohavy D. e Sanders G., “Measuring

organizational cultures:a qualitative and quantitative study across twenty
cases”,Editura Administrative Science Quarterly, (1990)

Hofstede, G., Nevijen B., Daval Ohavy D. e Sanders G.,” Cultures and
Organizations: Software of the Mind”, Editura London, Mc Graw-Hill.
(1991)

Kubalkova, V. e Cruickshank, A.A. “International Inequality”, Editura

Croom Helm, London. (1981)

Latouche, S. “ Il mondo ridotto a mercato”, Editura Edizioni Lavoro, Roma

(1998)

Leccardi, Carmen, “ Futuro breve. Le giovani donne e il futuro”, Editura

Rosenberg & Sellier, Torino (1996)

75
Lee, Hyun-Song “Objective Aspects of Quality Life of Korea”,Editura
Journal of Korean Sociology,(1997)

Lee, Suni “ Marital Status, Gender, and th e Subjective Quality of Life in

Korea, document prezentat la al XIV Congres Mondial al ISA (1998)

Levitt, Theodor “ The globalization of markets”, Editura Harvard Business

Review (1983)

Lew, Seok-Choon e Park, Hae-Kwang “ Economic Development, Housing

Standard, and Quality of Life in S. Korea”, document prezentat la al XIV –
lea Congres Mondial al ISA, 26 iulie - 1 august (1998)

Martelli, A. “Il mondo nel 2010. Le mappe del cambiamento”, Editura Il

Sole 24 Ore, Milano.(1997)

Melucci, Alberto “Individualisation and Globalisation: New Frontiers for

Collective Action and Personal Identity”, Editura Journal of Social Studies
(1995)

Melucci, Alberto, “Individual Experience and Global Issues in a

Planetary Society”, Editura Social Science Information (1996)

Merton, Robert K., “Social Theory and Social Structure”, Editura The Free
Press, Glencoe (1949)

76
Miller George A., “Nonverbal Communication, Communication, Language,
and Meaning” , Editura Basic Book.(1973)

Morgan, Gareth “Images of Organizati on, Sage”, Editura Angeli, Milano

(1986)

Nacamulli, R. C. D. “Il giardiniere di Ohmae”, Editura Sviluppo e

Organizzazione .(1998)

Nakane, Chie , “La società giapponese”, Editura Cortina, Milano, 1992.

Ohmae K. “Il mondo senza confini. Lezioni di management nella nuova

logica del mercato”, Editura Il Sole 24 Ore, Milano.(1991)

Ouchi, WilliamG. e Wilkins Alan L. , “Organizational culture”, Annual

Review of Sociology (1985)

Park, Joon-Shik “Politics of Production and Workplace Democracy”,

Editura Hanul - Seul (1996)

Park, Joon-Shik, “Work and Quality of Life in th e Perception of the Korean

People: Focusing on the differences among occupational Groups”
,document prezentat la al XIV-lea Congres Mondial al ISA, 26 iulie - 1
august (1998)

Ricci Bitti, Pio E. e Zani, Bruna ,” La omunicazione come processo

sociale”, Editura Il Mulino, Bologna (1983)
77
Rokeach M., “The open and the closed mind”, Editura Basic Book, New
York (1960)

Signorelli Adriana, “Un caso di ibridazione del modello giapponese: lo

stabilimento Honda in Italia”, Editura Sociologia del lavoro (1993)

Shein, Edgar H., “Coming to a New Awareness of Organizational Culture”,

Editura Sloan Management Review (1984)

Smirtich, Linda , “Concepts of cultures and organizational analysis”,

Administrative Science Quarterly (1983)

Smirtich, Linda, “ Studying organizations as cultures”, Editura Beyond

Method, Newbury Park, Sage (1983)

Stavrianos, L.S., Global Rift: “The Third World Comes of Age”, Editura
Marrow, New York (1981)

Tajfel Henri, “Cognitive Aspects of Prejudice”, Editura Journal of Social

Issues (1969)

Thomas, W. I. şi Thomas D. S., “The Child in America”, Editura Knopf,

New York (1928)

Veltz, P. “Mondialisati on, Villes et Territoires. L’ économie d’Archipel”,

Editura Presses Universitaires de France, Paris (1996)
78
Wallerstein, Immanuel “The Capitalist World Economy”, Editura
Academic Press, San Diego (1979)

Warren, Bill , “Imperialism: Pioneer of Capitalism”, Editura Verso, London

(2006)

Weber, M. , “Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus in

Gesammelle Aufsätze zur Religionssoziologie”, Editura Sansoni, Firenze,
(1945)

Laurence E. Rothenberg – “The three tensions of globalization”- Editura

Academic Press (2009)
Yusuf Abdularaheem – “Impact of globalization on culture” Editura
Academic Press, San Diego (1979)
Hermann Simon, Danilo Zatta “Strategia e cultura d’impresa” Editura Il
Mulino, Bologna (1983)
Edgar H. Schein, “Cultura d’impresa. Come affrontare con successo le
transizioni e i cambiamenti organizzativi”, Editura Il Sole 24 Ore, Milano.
(1991)
Laura Borgogni, “Valutazione e motivazione delle risorse umane nelle
organizzazioni”, Editura Sociologia del lavoro (1993)
www.bbc.com
www.sociologia.unimib.it
www.rnao.org
www.benessereorganizzativo.it
www.coveralia.com

79
www.palomboagenzia.it
www.sappea.org
www.edu-doc.com
www.pdf-doc.net
www.share-search-engine.com

80