5. Sociologia conflictului.

Conflictul social

Introducere

Societatea umană constituie un organism social complicat, care trăiește și

dezvoltă conform unor legități proprii. Evident, în cadrul ei apar conflicte.

Prin conflict social vom înțelege conflictele în cadrul și dintre cele mai diverse
sfere - economică, politică, sociale și spirituală - în care au loc confruntări de
interese, valori, viziuni și scopuri ale subiecților interacțiunii sociale - națiuni,
state, grupuri sociale, partide, coaliții etc.

O sursă permanentă a conflictelor sociale ține de deficitul de resurse, putere,

valori, prestigiu, deficit care există în orice societate. De aceea atâta timp cât
există societatea, în ea va exista și o anumită tensiune, care, periodic, se va
transforma în conflicte. Un rol deosebit în lupta permanentă pentru resursele
deficitare îl joacă aspirațiile oamenilor spre putere, de asemenea, prestigiul.

Deși conflictele există în orice societate rolul lor în societățile nedemocratice, în

special, totalitariste, diferă de societățile democratice. În primul caz sunt
caracteristice conflictele destructive, în cel de-al doilea, deși se declanșează multe
conflicte, acestea sunt soluționate în mod constructiv

Funcțiile negative ale conflictului social:

--înrăutățirea climatului social,
--reducerea productivității muncii,
--șomajul,
--migrația,
--percepția reciprocă neadecvată a părților conflictuale,
--diminuarea colaborării între ele,
--cheltuieli materiale și emoționale pentru soluționarea conflictului.

Funcțiile pozitive ale conflictului:

--conflictul este cauza schimbării și dezvoltării sistemului social,
--sursă a inovațiilor,
--permite crearea ierarhiei în cadrul grupelor sociale,
--crearea organizațiilor,
--consolidarea colectivelor,
--stimulează dezvoltarea personalităților,
--educă sentimentul de demnitate, respectul față de sine, bărbăția, calitățile de
lider,
--soluționarea conflictelor contribuie la descătușare interioară, la lichidarea stării
de tensionare, e un prilej de slobozire a energiei.

Viața fără conflicte este o utopie, conflictul este un element necesar al structurii
sociale.

Unii cercetători evidențiază 8 tipuri ale conflictului social (exemple):

1. Conflictul psihologic
2. Conflictul moral.
3. Conflictul administrativ.
4. Conflictul religios: de obicei, biserica - sectele, la noi și alte aspecte.
5. Conflictul economic: economia de piață.
6. Conflictul estetic.
7. Conflictul ideologic.
8. Conflictul politic.
9. Conflictul armat.

„Statutul social” și „rolul social”--

Statutul social constituie situația individului în societate, care are anumite
drepturi și obligații.

Organizația e un sistem de statuturi interdependente și specializate. Fiecare

statut are funcția sa în organizație, de exemplu, funcția de conducător constă în
conducerea cu subalternii, funcția profesorului e de a învăța copiii, funcția
muncitorului e de a îndeplini anumite operații etc.

Fiecare om ocupă mai multe statuturi, concomitent. De exemplu, de muncitor,

soț, sportiv, prieten, student, poet, pasager etc.

Există statuturi:
-- de la naștere - naționalitatea, genul, rasa;
--dobândit - președintele țării, academician, general.

Rolul social e comportamentul pe care mediul îl așteaptă de la omul care ocupă

un anumit statut.

Clasificarea rolurilor sociale

--unele roluri necesită reținere emoțională, de exemplu, rolul de judecător,
chirurg, altele, dimpotrivă, exprimarea deschisă a sentimentelor actorul, văduva
la înmormântare;
--roluri prescrise - copilul, să se joace; dobândite - conducător, academician;
--roluri care prevăd comunicarea conform unor reguli formale, în stil „birocratic” -
funcționarul, polițistul, altele - presupun relații neformale - fratele, sora;
--unele roluri sunt limitate de anumite reglementări, de exemplu, statutul școlii
pentru pedagog, altele fără limite, de exemplu părinții care pot controla întreaga
viață a micuțului;
--diferite roluri țin de diferite motive, de exemplu, întreprinzătorul tinde spre
profit maxim, funcționarul - să facă carieră, savantul - să descopere.

Conflictul de rol apare atunci când individul este nevoit să joace concomitent mai
multe roluri.
De exemplu:
--părinții te obligă să vii acasă la ora 23, iar prietenii te cheamă la discotecă;
--pe timp de calamitate, polițistul e în dilemă - pe cine trebuie să salveze în
primul rând - cetățenii sau propria familie;
--la trecerea de la o categorie socială la alta - subaltern - conducător.

Cum soluționăm conflictul de rol?

Alegem rolul prioritar în fiecare caz concret, celelalte le considerăm secundare.

5.1. Conflictele din sfera economică

Conflictele economice apar între subiecții interacțiunii sociale în baza confruntării

intereselor economice. Este vorba despre lupta dintre diferite forțe sociale pentru
influența în sfera economică: lupta pentru resursele economice, piețele de
desfacere, prioritatea în producerea mărfurilor etc.

Factorul principal, care determină conflictele economice ține de raportul

proprietății, care, într-o formă sau alta, capătă întruchipare în subiecții
interacțiunii sociale.

Principalii subiecți ai conflictelor economice sunt: statul, uniunile economice, mari

asociații financiare, monopolurile etc.

Conflictele economice se pot manifesta la nivel macroeconomic și

microeconomic, implicând partide politice, state, milioane de oameni.

Conflictele economice pot avea următoarele forme: concurența, blocada

economică, embargo-ul, greva etc.

Dirijarea conflictelor economice presupun activitățile ce țin de pronosticarea,

prevenirea și soluționarea conflictelor. În dependență de caracterul conflictului
acest proces se poate înfăptui la diferite niveluri: inter-statal, statal, regional,
local. Un loc important în dirijarea conflictelor îl are statul, de asemenea diverse
organizații economice internaționale.

Conflictele economice apar între subiecții interacțiunii sociale în baza ciocnirii

intereselor economice dictate de poziția și rolul acestora în sistemul relațiilor
sociale (relații privind proprietatea, puterea, dreptul etc.

Conflictul economic nu înseamnă altceva decât confruntarea diferitor forțe

sociale pentru influență în sfera economică: pentru resurse economice, surse de
desfacere, prioritate în producerea și realizarea mărfurilor etc.

Subiecții de bază ai conflictelor economice sunt statul, uniunile economice,

marile asociații financiare-bancare, monopolurile etc.

Conflictele economice au loc atât la nivelul macroeconomic, cât și

microeconomic, implicând sute de mii, milioane de oameni, partide, state.

Conflictele economice se deosebesc și după forma lor de manifestare, cum ar fi:

concurența, blocada economică, embargo-ul, greva etc.

Dirijarea conflictelor economice presupun activitățile ce țin de pronosticarea,

prevenirea și soluționarea conflictelor. În dependență de caracterul conflictului
acest proces se poate înfăptui la diferite niveluri: inter-statal, statal, regional,
local. Un loc important în dirijarea conflictelor îl are statul, de asemenea diverse
organizații economice internaționale.

Subiecți ai conflictelor economice pot fi atât persoane juridice, cât și fizice, care
desfășoară activități economice.

Printre cauzele conflictelor economice pot fi:

--lipsa resurselor financiare, materiale, umane, inclusiv intelectuale;

--încălcarea regulilor activității economice - eticii business-ului;

--modificarea situației politice și economice, schimbarea normelor de drept în

domeniul economic.

Conflictele economice sunt strâns legate cu cele din sfera socială. Problemele țin
atât de sfera producției, cât și sfera repartiției echitabile. Conflictele apar între:

--angajatori și angajați,
--antreprenori și structurile de stat care reglementează activitatea de
antreprenoriat,

--între stat și grupurile sociale, finanțate din bugetul statului (studenți, pensionari,
persoanele cu dizabilități),

--între diferite categorii profesionale de cetățeni, condiționate de dorința de a li

se repartiza resursele în favoarea lor;

-- între structurile centrale-regionale-locale;

--între state, în cadrul intereselor economice.

5.2. Conflictele politice

Premisele obiective ale apariției conflictelor politice se află în sfera relațiilor

politice.

Conflictele politice o constituie contrapunerea subiecților interacțiunii națiunilor,

statelor, claselor, partidelor și organizațiilor politice etc. în baza intereselor,
valorilor, viziunilor și scopurilor contrarii, condiționate de situația și rolul în
sistemul puterii.

Noțiunea de conflict politic nu înseamnă altceva decât lupta diferitor forțe sociale
pentru influență în institutele puterii statale - guvern, parlament, orgasnele
administrației naționale și locale etc. Altfel zis, obiectul principal al conflictelor
politice îl constituie puterea statală, deoarece anume puterea statală poate
realiza diferite interese ale forțelor sociale nu numai în politică, dar și în alte sfere
ale vieții sociale.

Principalii subiecți ai conflictelor politice sunt: statele, uniunile politice

internaționale, partidele și organizațiile politice etc.

O particularitate esențială a conflictelor politice este faptul că în ele se manifestă

toate interesele sociale - economice, politice, sociale, ideologice, spirituale.
Anume din acest considerent conflictele politice sunt cele mi acute și de mare
amploare, incluzând uneori milioane de oameni.

Forme ale conflictelor politice: mitinguri și demonstrații, revoluții și lovituri de

stat, crize politice etc. O formă aparte o constituie conflictele armate, care în
viziunea unor istorici sunt o „continuare a politicii prin forme violente”.
Politica este institutul social, prin intermediul căruia sunt realizate relațiile de
putere în societate, este înfăptuit controlul social, se desfășoară mobilizarea
acțiunilor colective pentru atingerea unor scopuri comune și decizii privind
dirijarea țării sau a mișcării/mișcărilor social-politice.

Conflictul politic constituie manifestarea și rezultatul interacțiunii concurențiale a

două sau mai multe părți, care pretind la repartiția și menținerea resurselor
puterii, bunurilor și împuternicirilor.

Obiectul conflictului politic este puterea politică. Fiecare societate se împart în

categoria dominantă și categoriile subordonate. Interesele lor sunt opuse.
Grupurile aflate la putere se străduiesc să-și mențină și să-și consolideze pozițiile
dominante, iar o parte a societății, cea mai mare,, este nevoită să se supună, fiind
interesată de re-repartizarea puterii și acapararea ei.

De aceea grupurile respective intră în conflict.

În sfera politică există următoarele contradicții:

--între puterea publică de stat și auto-dirijarea publică;între stat și societate;

--interesele diferite din cauza birocratizării aparatului de stat, orientarea
organelor de stat la satisfacerea intereselor proprii, dar nu a necesităților
poporului.
--între componentele sistemului politic;
--între subiecții puterii de stat;
--între partidele politice;
--între stat și organizațiile obștești;
--între diferite forțe politice din cadrul statului.

Cauze ale conflictelor politice:

--relațiile existente în societate dominație-subordonare;

--viziuni, idealuri, valori, scopuri politice al grupelor și indivizilor, care nu coincid;
--diferențele în înțelegerea de către cetățeni a locului lor în structura socială și
politică, legate de conștientizarea de către ei a apartenenței la comunitățile
naționale, religioase, politice și sociale.

Funcțiile negative ale conflictelor politice:

--slăbesc sistemul politic, în care au loc ciocnirile politice;

--pot conduce la distrugerea sistemului politic;
--în rezultatul conflictului politic pot ajunge la putere grupări extremiste, acțiunile
cărora pot avea consecințe negative.
Funcții pozitive ale conflictelor politice:

--semnalează societății și organelor puterii despre contradicțiile apărute;

--îndeplinesc rolul de catalizator al transformărilor social-politice;
--contribuie la stabilirea unor poziții clare ale părților;

Atenție! Prevenirea și reglementarea conflictelor politice se află în custodia

structurilor, care dețin puterea și finanțele.

Mijloace de prevenire a conflictelor politice:

--nivelul înalt al dezvoltării social-politice și al culturii politice în societate în

ansamblu;
--încrederea în putere și în supremația legii;
--abilități în arta manevrării politice.

O garanție importantă a prevenirii conflictelor politice o constituie existența unui

asemenea sistem politic, care transformă diferite interese ale componentelor
societății într-un proces politic normal – schimbarea componenței parlamentului,
alegerea unui nou președinte în loc de revoluții, tulburări populare.

Forme ale conflictului politic se remarcă prin varietate și dinamism. Sunt forme
legitime și nelegitime, care e caracterizează prin transformări reciproce. Cele mai
răspândite forme:
--mitinguri, demonstrații, pichetări;
--revoluții, insurecții, lovituri de stat;
--crize și dezbateri politice,
--conflictele militare (războiul constituie o continuare a politicii prin metode
violente).

Sursa principală a conflictelor politice o constituie aceeași satisfacere a

necesităților de bază ale indivizilor și griurilor sociale cu coordonarea cărora se
ocupă structurile de stat.

De remarcat tendința permanentă de a deține puterea, caracteristică pentru

partide, guvernări, dar și pentru politicieni aparte - setea de putere (scopul
boxerului care iese pe ring e de a învinge, la fel și politicienii.

De obicei, subiecți ai conflictelor politice sunt grupurile sociale și/sau institutele

politice care le reprezintă (parlament, guvern, instanțele de judecată).
Particularități ale conflictelor politice:

1. Caracterul deschis al ciocnirii intereselor. Scopul politicii este de a slăbi

tensiunea suprasolicitării emoționale din cadrul competiției politice. De aici -
tendința spre efectele exterioare, o anumită teatralizare a vieții politice.

2. Neapărat - caracterul public - astăzi politica este una profesionalizată și este

înfăptuiră de grupuri de persoane care nu coincid cu masele largi, dar care
apelează mereu la public, îl mobilizează pentru susținerea unei sau altei părți.

3. Intensitatea conflictelor politice, și în plan calitativ, și cantitativ.

4. Caracterul general. Oricare ar fi conflictul - particular sau local, de regulă, el se

încheie cu adoptarea unor decizii la nivel statal și devine obligatorie pentru
întreaga societate. Astfel, aproape orice conflict politic, volens-nolens, ne poate
afecta pe fiecare dintre noi.

5. Principiul „dominare-subordonare”. Deoarece conflictele politice au loc în

spațiul social, în care domină structura statală, e și firesc ca ea să tindă spre
instaurarea dominației politice ale celei mai puternice părți.

6. Posibilitatea utilizării resurselor de forță ca mijloc de soluționare a conflictelor,

adeseori pe cale absolut legală. Astfel, conflictele politice portă în sine un
potențial mai mare de consecințe periculoase, destructive și de multe ori
imprevizibile.

Tipurile de conflicte politice:

--conform sferei de răspândire - interne și externe (interstatale);

--conform tipului sistemului politic - totalitare și democratice;
--conflicte de interese, de statut-de rol, conflicte de valori.

Evident, acestea nu au un caracter pur, ci pot întruni particularitățile tuturor

tipurilor enumerate mai sus. De exemplu, un conflict interstatal poate fi
concomitent expresia unor sisteme politice incompatibile democratic-totalitar și
de asemenea, ciocnirea unor interese și valori caracteristice acestor sisteme.

Conflictele interstatale și interesele naționale.

Pentru conflictele interstatale sunt caracteristice concurența reciprocă, ce

adeseori capătă forme acute (violența armată). Totodată statele au în vizor
intersele naționale ce țin de realizarea unor necesități - securitate, controlul și
utilizarea resurselor naturale, păstrarea integrității teritoriale și culturale.

Tendința actuală a politicii internaționale: integrarea.

Esența conflictelor politice este dictată în mare măsură de caracterul sistemelor

politice - regimurilor politice. Distingem următoarele regimuri:

--Regimurile totalitare/autoritare - puternic ideologizate, cine nu e cu noi, e

împotriva noastră, conflictele reale adeseori sunt camuflate; hipertrofia sferei
politice ridică la rang de conflicte politice și conflicte care, de fapt, sunt departe
de sfera politică (nerealizare planurilor de către întreprindere, divorțul, lectura
literaturii „interzise”); mule conflicte poartă un caracter artificial, inventat;
tendința de a internaționaliza conflictele politice:

--Regimurile democratice - sistemele democratice nu sunt mai puțin conflictuale,

doar că ele au cu totul un alt caracter:
--sunt deschise, evidente, recunoscute de către societate și stat drept un fenomen
normal și care provin din caracterul concurențial al relațiilor reciproce din
majoritatea domeniilor vieții sociale;
--conflictele politice sunt localizate în sfera vieții politice - nu afectează viața
privată a cetățenilor, nu subordonează politicului sfera economică, nu stabilesc
regulile de funcționare a sferei spirituale;
--conflictele nu poartă un caracter atât e tensionat ca și în sistemul totalitarist, e
mai neînsemnat pericolul conflictelor violente;
--conflictele politice sunt mai puțin ideologizate, democrația este bazată pe
pluralismul de opinii și convingeri, există un șir de forme și metode de soluționare
rațională a conflictelor.

Evident, aceasta nu înseamnă că democrația constituie un instrument perfect de

soluționare a conflictelor politice. Există și aici numeroase probleme.

Conflictele dintre ramurile puterii (legislativă, executivă, judecătorească - esența

constă în separarea acestora, evitarea concentrării puterii în unul dintre aceste
organe, în controlul reciproc. Conflicte specifice - în republica parlamentară -
prezidențială.

Conflictele sistemului partinic - confruntarea fracțiunilor, guvernare-opoziție,

efectele negative în sfera economică-socială și în rezultatul repartizării cadrelor
pe principii partinice, de loialitate.
În ansamblu - foarte important: consensul în procesul de prevenire și soluționare
a conflictelor.

5.3. Conflictele sociale (din sfera socială)

Baza obiectivă a apariției conflictelor sociale o constituie contradicțiile din sfera

socială și anume:

--complexul condițiilor de muncă, trai și odihnă;

--nivelul de accesibilitate a bunurilor și serviciilor culturale (educație, informație,

literatură, artă etc.);

--garanțiile vitale și de securitate, incluzând sănătatea, asigurarea socială,

angajarea în câmpul muncii, apărarea drepturilor omului;

--posibilitate autodeterminării sociale - alegerea profesiei, locului de trai etc.

Conflictele sociale sunt strâns legate cu economia și politica statului și apar ca

rezultat al încălcării drepturilor și garanțiilor cetățenilor, care aparțin unor sau
altor grupuri sociale, de asemenea, ca rezultat al afectării intereselor acestora.

Forma principală de manifestare a conflictelor sociale este nemulțumirea

cetățenilor, protestul acestora față de o situație creată în afara voinței lor,
nemulțumirea care poate conduce la violențe de diferite intensități și cu impact
uneori imprevizibil.

Astfel, conflictele sociale constituie o formă a contradicției dintre cetățeni și

putere, condiționată de lezarea intereselor cetățenilor, de asemenea de
încălcarea drepturilor și garanțiilor lor din sfera socială.

Dirijarea conflictelor sociale este un proces complicat și contradictoriu. Sarcina

principală constă în pronosticarea și prevenirea unor asemenea conflicte. Altfel
zis, este vorba de o politică socială echilibrată, în interesul tuturor cetățenilor.

Conflictele sociale constituie contradicția dintre subiecții interacțiunii sociale în

baza intereselor și viziunilor contradictorii în procesul de producere, repartizare și
consum al valorilor spirituale; constituie o formă aparte a confruntării cetățenilor
cu structurile puterii, condiționate de restrângerea intereselor cetățenilor, de
asemenea fiind cauzate de încălcarea drepturilor și garanțiilor în sfera socială.
Firma principală a conflictelor din sfera socială o constituie nemulțumirea
cetățenilor, protestul acestora împotriva situației nefavorabile, create contrar
voinței lor. Nemulțumirile pot declanșa explozii sociale. Prevenirea și
soluționarea conflictelor din sfera socială este un proces complicat și anevoios, în
cadrul căruia un rol însemnat îl are prognozarea, prevenirea conflictelor.

Conflictele sin sfera socială sunt strâns legate de conflictele politice și cele din
sfera economică.

5.4. Conflictele în domeniul dirijării

Relațiile din domeniul dirijării sunt considerate drept una dintre cele mai
complicate sfere ale relațiilor sociale. Acestea apar în procesul de înfăptuire a
funcțiilor de conducere în diferite sfere ale realității sociale - economie, politică,
sfera socială, în viața spirituală. Relațiile de dirijare există în orice grup social sau
organizație. Anume în sistemul de conducere apar multiple probleme și
contradicții, care creează premise pentru declanșarea conflictelor în această
sferă.

Dirijarea constituie un proces complicat care include planificarea, organizarea,

motivarea și controlul activității subiecților sociali. De multe ori interesele
subiecților în procesul activității colective nu corespund, în rezultat apar
conflictele.

Astfel, conflictele din sfera dirijării sunt conflictele care apar în sistemul
interacțiunii dinte subiecții și obiectele dirijării.

Sursele conflictului, ca și la orice tip de conflicte, țin de contradicțiile, care la o

anumită etapă evoluează în conflict. La rândul său, contradicțiile sunt
condiționate de structura și conținutul interacțiunii sociale, specificul său și
condițiile în care au loc.

Contradicțiile din sfera relațiilor de dirijare sunt numeroase și sunt determinate

de anumite particularități ale acestor relații. Iar din multitudinea acestor
contradicții este important s-o evidențiem pe una principală, care, la rândul său,
condiționează alte contradicții.

Este vorba de contradicția dintre sistemul de norme și reguli, stabilit în cadrul

sistemului de dirijare, pe de o parte, și necesitatea tuturor subiecților dirijării de a
avea statuturi mai înalte și de a îndeplini asemenea roluri, care să le asigure
acestora libertatea activității și posibilitatea reală la auto-exprimare, afirmare, pe
de altă parte.

Alte contradicții: contradicția carierei, contradicția selectării și repartizării

cadrelor, contradicția delegării împuternicirilor etc.

Clasificarea conflictelor din sfera dirijării:

1. Conflictul dintre subiecții și obiectele dirijării (conflicte de grup) Cauze:

încălcarea principiilor dirijării, comunicarea defectuoasă, nivelul profesional
scăzut etc.

2. Conflictele dintre conducători și subalterni (conflicte interpersonale). Cauze:

aceleași care caracterizează conflictele interpersonale.

3. Conflictele structurale; inovaționale; poziționale; conflictele de valori.

4. Conflictele legate de planificare. Cauze: încălcarea principiilor planificării,

erori tactice și strategice, subiectivismul și voluntarismul în conducere.

5. Conflictele organizaționale. Cauze: consecințe ale planificării

nesatisfăcătoare, încălcarea principiilor organizatorice, relații reciproce afectate
dintre toate subunitățile structurii.

6. Conflictul motivațional. Cauze: încălcarea principiilor motivației; erori în

selectarea și repartizarea cadrelor.

7. Conflictul controlului. Cauze: încălcarea principiilor și normelor controlului;

Inexactitatea criteriilor controlului; stilul neadecvat al controlului în condiții și
situații concrete.

Forme ale conflictului: nemulțumirile, dezorganizarea, tensiunea, confruntarea.

Prevenirea și soluționarea conflictelor - aceasta e prerogativa conducătorilor de

toate rangurile. (Mai întâi, conducătorul subdiviziunii respective unde „se coace”
colectivul, mai apoi superiorul). Esențialul e de a stabiliza legătura reciprocă dinte
subdiviziunile. A doua condiție a prevenirii conflictelor în sfera dirijării e
corectarea permanentă a stilurilor, formelor, mijloacelor și metodelor dirijării,
ținându-se mereu cont de condițiile concrete.

5. 5. Conflictele din sfera administrativă-de stat

1. Conflictele dintre subiecții din sfera politică și cea administrativă-de stat.

 2. Conflictele dintre structurile administrative-de stat și organizațiile de stat și
cele din sectorul privat.

3. Conflictele dintre agențiile, serviciile statale, ministere și alte subdiviziuni

organizaționale ale conducerii.

4. Conflictele dintre organele de conducere centrale, regionale și locale.

5. Conflictele funcționale-de rol (verticale și orizontale) în cadrul instituțiilor și

organizațiilor de stat.

6. Conflictele neformale dintre instituțiile de stat.

5.6. Conflictele din sfera spirituală

Conflictele din sfera spirituală apar în baza contradicțiilor care se formează în

procesul de producție, repartizare și utilizarea a valorificare a valorilor spirituale.
Aceste conflicte acoperă sfera conștiinței sociale, știința, religia, arta literatura, de
asemenea instituțiile care dirijează aceste fenomene.

Cele mai răspândite și mai acute sunt conflictele religioase, conflictele din
domeniul literaturii și artelor, de asemenea, conflictele ideologice. Se evidențiază
asemenea forme cum ar fi dezbaterile, critica, persecutarea disidenților. În
procesul de dirijare a conflictelor din sfera spirituală este necesar de a se ține cont
de faptul că asemenea conflicte țin de cultura, tradițiile și obiceiurile popoarelor,
ceea ce le impregnează un caracter acut și cronic.

5.7. Conflictele în familie

Conflictele în familie constituie cea mai răspândită formă a conflictelor.

Conform datelor specialiștilor, în circa 80-85 la sută din familii au loc conflicte, iar
în celelalte 15-20 la sută au loc certuri din diferite motive.

Particularități:

1. Conflictele în familie au un specific aparte ce ține de unicitatea acestora.

Conținutul lor se referă atât la relațiile interpersonale (dragoste, rubedenie), cât și
la angajamentele morale și juridice, legate de realizare funcțiilor reproductive,
educative, economice-de gospodărire, recreative (ajutor reciproc, menținerea
sănătății, organizarea odihnei și timpului liber), comunicative.

2. Conflictele în familie se deosebesc și prin cauzele care le condiționează:

 --limitarea libertății de activitate, a acțiunilor, a auto-exprimării membrilor
familiei;

--comportamentul deviant al unuia sau mai mulți membri ai familiei (alcoolism,

droguri);

--interese, tendințe viziuni contradictorii;

--posibilități limitate pentru satisfacerea necesităților unuia sau mai multor

membri ai familiei (în opinia acestora);

--tipul dur, autoritar al relațiilor stabilit în familiei;

--probleme acute, foarte dificile de a fi rezolvate;

--imixtiunea autoritară în relațiile dintre soți din partea rudelor;

--lipsa armoniei în relațiile sexuale dintre soți etc.

3. Influența factorilor sociali ai mcro- și macro-mediului:

--starea materială nesatisfăcătoare a familiei;

--regimul încărcat la serviciu;

--șomajul;

--lipsa spațiului locativ sau condițiile de trai defectuoase;

--dificultăți de aranjare a copiilor la grădiniță etc.

4. Dinamica conflictelor în familie, formele de evoluare a acestora.

În ansamblu, dinamica conflictelor în familie este caracterizată de aceleași

etape clasice: apariția situației conflictuale, conștientizarea situației conflictuale,
contrapunerea reciprocă deschisă, soluționarea conflictului și trăirea emoțională a
acestuia.

Totodată, aceste conflicte se evidențiază printr-un grad înalt de emotivitate -

reproșuri, insulte, certuri, scandaluri, încetarea comunicării - de asemenea, prin
metodele de soluționare - împăcarea, acordul, ajustarea relațiilor în baza cedărilor
reciproce, divorțul.

5. O particularitate esențială a conflictelor în familie o constituie faptul că ele

pot avea consecințe sociale grave. Uneori ele se pot încheia în mod tragic, deseori
generează boli ale membrilor familiei, acestea se mai răsfrâng în mod serios
asupra copiilor.

Clasificarea conflictelor în familie

1. Conform subiecților conflictului

1.1. Conflictele între soți

Cauze - întregul spectru al cauzelor conflictelor în familie.

1.2. Conflictul părinți - copii

Cauze:

--erori de educație;

--rigiditatea relațiilor în familie;

--factorul personal.

1.3. Conflictul între rude

Cauză: imixtiunea autoritară a rudelor.

2. Conform surselor conflictului

2.1. Conflictele de valoare

Cauză: interese, valori contrare.

2.2. Conflictele poziționale.

Cauze:

--lupta pentru a fi lider în familie;

--nesatisfacerea necesităților unuia/mai multor membri ai familiei în ceea ce

privește importanța recunoașterii Eu-lui.

2.3. Conflictele sexuale

Cauza: incompatibilitatea sexuală a soților.

2.4. Conflictele emoționale

Cauza: lipsa emoțiilor pozitive - lipsa gingășiei, atitudinii grijulii, atenției,

înțelegerii din partea unui/mai multor membri ai familiei.
 2.5. Conflictele economice-de gospodărire

Cauze:

--viziuni contrare ale soților privind gospodărirea și participarea fiecăruia dintre

ei, de asemenea a fiecărui membru al familiei;

--situația materială precară a familiei.

3. Conform comportamentului părților conflictuale

3.1. Conflicte deschise - discuții deschise într-o formă accentuată corectă;

insulte reciproce; spargerea veselei.

Cauze:

--particularitățile psihologice-individuale ale membrilor familiei;

--nivelul educației;

--conținutul cauzei conflictului.

3.2. Conflictele ascunse - tăcerea demonstrativă, gesturi rapide, priviri ce

exprimă dezacordul.

Cauze: aceleași ca și în cazul precedent.

Perioadele de criză în dezvoltarea familiei:

1. Primul an de căsătorie. Are loc adaptarea soților unui față de altul.

Probabilitatea divorțurilor - 30 la sută.

2. Apariția copiilor. Este o încercare importantă pentru ambii. Apar noi

angajamente privind întreținerea, educația. Devin mai limitate posibilitățile legate
de cariera profesională, pentru realizarea intereselor, de organizare a odihnei.
Sunt posibile ciocniri cu părinții privind sistemul de educație a copiilor. Oboseala
soției se poate răsfrânge asupra relațiilor sexuale.

3. Perioada de 10-15 ani de căsătorie, care se caracterizează printr-un deficit

sentimental. Probleme cu copii la vârsta adolescenței.

4. Perioada de după 18-24 ani de convețuire. Griji ale soției privind posibilul
adulter din partea soțului. Probleme legate de studiile copiilor, angajarea în
câmpul muncii, crearea tinerelor familii.
5.8. Analiza conflictelor sociale

Prima etapă a analizei conflictului se consideră evoluția acestuia sin momentul

declanșării până în momentul urmăririi lui. Este important de a analiza
următoarele probleme:

--obiectul conflictului,
--componența participanților,
--rădăcinile istorice,
--motivele nemijlocite,
--nivelul tensiunii în relațiile dintre participanți șa etapa inițială a conflictului.

Analiza obiectului conflictului

Prin această noțiune este demonstrată percepția obișnuită a principalei

contradicții în conflict.

Astfel, prin obiectul conflictului se înțelege problema existentă în mod obiectiv

sau imaginar, care, de fapt, e și cauza confruntării între părți. Aceasta poate fi
problema puterii, problema deținerii unor valori, problema întâietății sau a
incompatibilității.

Căutarea căilor de rezolvare a conflictului trebuie începută de la stabilirea

obiectului conflictului, iar aceasta deseori nu este atât de ușor. Vorbe e că în cazul
conflictelor complicate obiectul poate să nu aibă hotare exacte, clare.

Analiza participanților la conflict

Este important să stabilim:

--participanții nemijlociți, aliații lor și pe cei care sunt interesați indirect în
susținerea participanților la conflict;
--nivelul de implicare a acestora în conflict.

Rădăcinile istorice ale conflictului și analiza lor

În acest caz sunt evidențiate litigiile teritoriale, contradicțiile naționale,

confruntările religioase, divergențele economice, altele.

Motivul nemijlocit al conflictului - e vorba de descrierea unor evenimente

concrete, care au creat circumstanțele respective pentru conflict. De exemplu:
elaborarea unui act administrativ, restricționarea drepturilor unui grup, o
provocație organizată, adoptarea unor restricții vamale etc.
Nivelul tensiunii (sau rezistenței) conflictului în relațiile dintre părți în punctul
inițial al conflictului. Aceasta se poate observa prin nivelul de satisfacere a
intereselor diferitor grupuri sociale de către guvernare; nivelul de organizare a
grupurilor sociale și capacitatea acestora de a aplica presiuni asupra politicii
guvernării.

Tensionarea socială constituie indicatorul caracterului conflictual, al stării

psihologice a unor grupuri sociale importante, de asemenea a emoțiilor de grup.

Etapa a doua a analizei conflictului - analiza desfășurării conflictului, de

asemenea, a evenimentelor care impregnează aspecte principial noi în
dezvoltarea conflictului - mitinguri, greve, decizii ale organelor neformale etc.
Anume aceste evenimente duc conflictul pe o nouă treaptă a escaladării.

De menționat că o dificultate deosebită la analiza desfășurării conflictului o

constituie trecerea acestuia în faza de criză. Astfel, criza este acutizarea bruscă a
conflictului și care necesită decizii operative.

Etapa a treia a analizei conflictului prevede repartizarea acestuia pe intervale de

timp. În acest caz este analizat orice eveniment în contextul temporal în cadrul
escaladării conflictului.

Etapa a patra a analizei - prognozarea conflictului. Esența prognozei e de a

obține răspuns la întrebarea: ce se va întâmpla în cazul în care va avea loc
evenimentul cutare sau cutare.

Etapa a cincea a analizei - soluționarea conflictului. Acesta este procesul de

soluționare a problemei. Scopul: de a rezolva conflictul în esența sa, ajungând
până la cauzele principale reale.

Este procesul de investigare a necesităților și valorilor, cum ar fi: frica pentru

propria securitate, mânia oamenilor din cauza că sunt ignorați etc. De obicei,
acestea, dar nu numai interesele materiale, fac parte din categoria celor mai
dificile conflicte de rezolvat.