Indrumar - Masurarea Marimilor Neelectrice

Măsurarea mărimilor neelectrice — Îndrumar pentru laborator
Conţinutul acestui material a fost stabilit în funcţie de specificul pregătirii energetice, de

programa disciplinei "MĂSURĂRI ALE MĂRIMILOR NEELECTRICE" şi de dotarea
tehnică a laboratorului de "REŢELE ŞI MĂSURĂRI TERMICE" din cadrul CATEDREI DE
CENTRALE ELECTRICE ŞI ENERGETICĂ INDUSTRIALĂ. Materialul se adresează
studenţilor de la cursurile de ingineri zi/seral şi cele de colegiu seral din cadrul FACULTĂŢII
DE ENERGETICĂ.
Lucrări propuse:
Lucrarea 1:
1.1 Verificarea termometrelor
1.2 Verificarea termorezistentelor
Lucrarea 2:
2.1 Verificarea unui logometru
2.2 Inerţia termică a detectoarelor de temperatură
Lucrarea 3:
3.1 Verificarea unui termocuplu
3.2 Verificarea unui milivoltmetru pirometric
Lucrarea 4:
4.1 Verificarea unui manometru cu element elastic
4.2 Verificarea unui traductor de presiune
Lucrarea 5:
5.1 Verificarea unui manometru cu tub înclinat şi ASKANIA
5.2 Determinarea vitezei medii într-o conductă de aer ventilat
Lucrarea 6:
6.1 Verificarea unui debitmetru diferenţial
6.2 Verificarea unui lanţ electronic de măsurare a debitului
Lucrarea 7:
7.1 Măsurarea debitelor cu ajutorul rotametrelor
7.2 Măsurarea debitelor cu ajutorul diafragmei
Lucrarea 8:
8.1 Măsurarea conţinutului de umiditate
3
Lucrarea 1
1.1 Verificarea termometrelor
Scopul lucrării îl constituie verificarea metrologică a unor termometre(cu lichid, cu

bimet]al sau manometrice).
Descrierea instalaţiei
Lucrarea se efectuează pe standul Temperaturi – 1. Pentru verificare se va folosi
instalaţia “Ultratermostat U 10”. Schiţa de principiu a instalaţiei este prezentată în figura
1.1.1. Principiul de funcţionare şi principalele elemente componente ale băii termostat sunt
indicate în figura 1.1.2. Recipientul de temperatură joasă este un vas dublu din porţelan în
care se introduce apă cu gheată (pentru temperaturi până la 0ºC) sau zăpadă carbonică (pentru
temperaturi de -60ºC). În vas se află o serpentină sub formă de paner. Extremităţile
serpentinei se cuplează prin releu la supapa releu ca în figura 1.1.1. Supapa releu este
comandată electric la atingerea temperaturii fixate pe termometrul cu contact electric reglabil
(Wertex), astfel încât să permită trecerea parţială a fluidului termostatic prin serpentina
recipientului rece. Rezistenţa de încălzire este alimentată cu curent electric în perioada când
contactul termometrului Wertex nu este închis.
Caracteristici tehnice:
- tensiunea de alimentare 220V;
- frecvenţa 50nm;
- agenţi termostatici şi domeniul de temperaturi: metanol (-60..0ºC), apă distilată
(1..95ºC); agent WT 250 (-30…140ºC).
Pentru temperaturi ridicate se folosesc băi termostat cu săruri topite (250..550ºC).
Modul de lucru
– se verifică starea instalaţiei (legăturile electrice, existenţa apei sau a uleiului până la
nivelul indicat, funcţionarea motorului electric, etc.);
– se introduce termometrul (sau termometrele) de verificat în lichidul termostatic până
la limita de imersie indicată de producător;
– se fixează temperatura de termostatare cu ajutorul termometrului Wertex;
– se alimentează cu tensiune instalaţia pornindu-se totodată şi pompa de circulaţie;
– se aşteaptă atingerea acestei temperaturi (acest moment este semnalizat optic prin
stingerea lămpii blocului electric al termostatului);
– se aşteaptă la fiecare temperatură termostată cel puţin 3 – 5 minute pentru atingerea
regimului staţionar de schimb de căldură între agent şi elementele sensibile ale
termometrelor, timp necesar pentru eliminarea erorilor de regim tranzitoriu. Timpul maxim
de aşteptare este dictat de termometrul cu constanta de timp cea mai mare.
– se fac citirile la termometrul etalon şi la termometrul (termometrele) de verificat. În
acest mod se realizează o serie de temperaturi precizate prin încălzire şi apoi prin răcire lentă,
comparându-se rezultatele. Dacă nu s-a putut respecta adâncimea de imersie, este necesar să
se facă corecţia de coloană.
4
2
1
4
1 3
Figura 1.1.1. Schiţa de principiu a ultratermostatului U10

1 – baie termostat; 2 – recipient de temperatură joasă; 3 – vas de termostat; 4 – robinet (supapă) de comandă.
12 13
6 ~ 220 V
4
5
15
3
14
11
1
0
Figura 1.1.2. Baia Ultratermostatului U10

1 – cuvă; 2 – golire cuvă; 3 – buşon golire cuvă; 4 – termometru etalon; 5 – loc de introdus termometru de
verificat; 6 – termometru de contact electric reglabil; 7 – pompă şi agitator; 8 – conductă tur pompă; 9 –
conductă retur pompă; 10 – rezistenţa de încălzire; 11 – legătura electrică pentru comanda supapei; 12 – motor
antrenare pompă; 13 – bloc de comandă; 14,15 – contacte de releu pentru comandarea rezistenţei de încălzire;
5
Prezentarea rezultatelor, observaţii şi concluzii

Rezultatele măsurărilor se consemnează tabelar (tabelul 1.1.1).
Se vor compara erorile rezultate din verificare cu erorile maxim admisibile pentru
termometrele de tipul celui verificat.
Tabelul 1.1.1
Nr.
Date măsurate Date calculate
crt.
tV1 tV2
tE t1 t2
(metalic) (cu mercur)
1
S-a notat:
tE - temperatura citita pe termometrul etalon, în ºC;
tVi - temperatura indicată de termometrul de verificat nr. i, în ºC;
ti = tE – tVi eroarea de măsură a termometrului i, în ºC.
Se vor prezenta concluzii privind:

desfăşurarea lucrării; (montarea termometrelor, erori)
starea metrologică a termometrelor verificate.
Exemplu de calcul
Date măsurate:
tE = 39 ºC
tV1 = 38 ºC
tV2 = 38 ºC
Date calculate:
t1 = 1 ºC
t2 = 1 ºC
1.2 Verificarea unei termorezistenţe
Scopul lucrării este de a prezenta metoda practică de verificare metrologică a

termorezistenţelor tehnice.
Instalaţiile şi aparatele necesare: incintă (baie) termostat cu domeniu de temperaturi
adaptat domeniului termorezistenţei, termometre etalon, punte Wheatstone, indicator de nul.
Lucrarea se efectuează pe standul Temperaturi – 1.
Schema electrică de principiu este prezentată în figura 1.2.1.
Modul de lucru
a) Se realizează schema electrică din figura 1.2.1, conectând cu conductorii flexibili
termorezistenţa şi aparatele de măsură cu bornele corespunzătoare de pe pupitru, în
conformitate cu schema de conexiuni din figura 1.2.2. Conexiunile externe sunt figurate cu
linie plină. Bornele şi etichetele din figură au notaţiile identice cu cele de pe standul de lucru.
6
b) Se conectează cheile cu nr. 1, 7 (6V) şi 13. Prin acţionarea cheii nr.1, se realizează
legăturile interne reprezentate prin linie punctată şi pe schema sinoptică se indică circuitul de
lucru.
c) Se verifică instalaţia temostat.
d) Se citeşte temperatura indicată de termometrul etalon t E şi se determină folosind
puntea Wheatstone rezistenţa electrică a termorezistenţei R m (Ω); aceste date se consemnează
în tabelul de rezultate (tabelul 1.2.1), fiind prima pereche de date obţinută.
f) La atingerea temperaturii staţionare fixate se determină temperatura etalon (t E) şi
rezistenţa (Rm).
Operaţiile e) şi f) se repetă pentru minim 3 puncte în domeniul de temperaturi realizat
de instalaţia de termostatare.
Sursă
Punte Wheatstone
Rx +
G –
A B b
Tr.
Baie termostat
Figura 1.2.1 Schema de principiu a instalaţiei pentru verificarea termorezistenţei
Termorezistenţă Punte Wh.

b B A 1 2
b B A Sursă
+ –
Rx +
G –
Baie termostat Punte Wheatstone
Figura 1.2.2 Schema de conexiuni a instalaţiei pentru verificarea termorezistenţei
Prezentarea rezultatelor, observaţii şi concluzii

Rezultatele determinărilor şi prelucrării acestora se trec în tabelul 1.2.1.
Tabelul 1.2.1
Nr. Date măsurate Prelucrări date
7
Crt. tE (0C) Rm () Rt () Rm () Rc ()

1
Notaţii:
Rt – rezistenţa calculată/citită din tabele corespunzătoare temperaturii tE (vezi tabelul 1.2.2)
Rm – eroarea termorezistenţei verificate: Rm = Rt – Rm
RC – eroarea admisă termorezistenţei (vezi tabelul 1.2.3)
Se compară erorile obţinute Rm cu erorile tolerate RC În cazul în care Rm > RC,
termorezistenţa nu este corespunzătoare din punct de vedere metrologic.
Se vor comenta cauzele erorilor Rm (fire de conexiune, erori de inerţie termică, erori
de imersie, erori de citire, etc).
Exemplu de calcul
La verificarea unei termorezistenţe tehnice Pt100 s-au determinat:
– temperatura termometrului etalon tE = 90ºC;
– valoarea rezistenţei, citită la temperatura t, Rm = 135.9Ω.
Caracteristica termorezistenţei este dată de ecuaţia:
R t  100  (1  3.9687 10 3  t  5.847 10 7  t 2 )
Pentru tE = 90ºC, Rt = 135.24 Ω.
Eroarea termorezistenţei
Rm = Rm – Rt = 135.9 – 135.24 = 0.66 
Eroarea de temperatură tolerată termorezistenţei Pt100 este:
 t  (0.5  4.5  10 3  t )  (0.3  4.5  90  10 3 )  0.705C
Eroarea de rezistenţă tolerată este:
Rc  0.391   t  0.391  0.705  0.497
Tabelul 1.2.2.Variaţia rezistenţei cu temperatura pentru termorezistenţa de platină

Pt100.
Temp. 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
ºC Rezistenţa Ω
0 100.00 103.96 107.91 111.85 115.78 119.70 123.60 127.49 131.37 135.24
100 139.10 142.95 146.78 150.00 154.41 158.21 162.00 165.78 169.78 173.29
200 177.03 180.46 184.48 188.18 191.88 195.56 199.23 202.89 206.53 210.17
300 213.79 217.40 221.00 224.59 228.17 231.73 235.29 238.83 242.36 245.88
400 249.38 252.88 256.36 259.83 263.29 266.74 270.18 273.60 277.01 280.41
500 283.80 287.18 290.55 293.91 297.25 300.58 303.90 307.21 310.50 313.79
600 317.06 320.32 323.57 326.80 330.03 333.25 336.45 339.64 342.82 345.99
700 349.14 352.29 355.42 258.54 361.65 364.74 - - - -
Observaţii:
Valorile sunt calculate cu relaţia: Rt  R0  (1  A  t  B  t 2 ), pentru t = 0…750ºC
unde: A = 3.96847. 10 3 ; B = –5.847.10–7 ; C = 4.22.10–12.
Tabelul 1.2.3.Relaţii de calcul al erorilor tolerate la termorezistenţele tehnice

Raportul
Clasa de Materialul Intervalul Eroarea tolerată
R100/R0  R, Ω
precizie de temp. ºC  t, ºC
-200…0 ±(0.15+4.5.10–3 t)
1 Platină 1.391±0.0007
0…650 ±(0.15+3.0.10–3 t)
8
-200…0 ±(0.30+6.0.10–3t)
2 Platină 1.391±0.001
0…650 ±(0.30+4.5.10–3t)  R=  t(Rt
Cupru 1.426±0.001 -50 ... 180 ±(0.30+3.5.10–3t) -R0)/t
3
Cupru 1.426±0.002 -50 ... 180 ±(0.30+6.0.10–3t)
Tabelul 1.2.4 Eroarea tolerată în grade pentru diferite val ori ale diviziunii pentru diverse
termometre
Domeniul de Eroarea tolerată (grade)
măsurare 0.5 1.0 2.0 5.0 10
Termometre cu lichide care nu udă sticla
-60…0 ±0.75 ±1.0 ±2.0 - -
0…100 ±0.5 ±1.0 ±2.0 ±5.0 ±5.0
100..200 ±1.0 ±2.0 ±3.0 ±5.0 ±5.0
200..300 ±1.5 ±2.5 ±4.0 ±5.0 ±5.0
300..400 - ±3.0 ±4.0 ±10 ±10
400..500 - ±4.0 ±5.0 ±10 ±10
peste 500 - - ±6.0 ±10 ±10
Termometre cu lichide care udă sticla
-190..-60 - ±3.0 ±4.0 ±7.5 ±10
60..0 ±1.0 ±2.0 ±4.0 ±7.5 ±10
0…50 ±1.0 ±1.0 ±2.0 ±5.0 ±7.5
50..100 ±1.0 ±2.0 ±3.0 ±5.0 ±7.5
100..200 - ±3.0 ±4.0 ±7.5 ±10
Tabelul 1.2.5 Erori tolerate termometrelor de laborator

Domeniul
de Eroarea tolerată în grade pentru diferitele valori ale diviziunii (grade)
măsurare
ºC 0.01 0.02 0.05 0.1 0.2 0.5 1 2
-190..-60 - - - - - ±2 ±3 ±4
-60..0 - - ±0.15 ±0.3 ±0.4 ±0.75 ±1 ±2
0..50 ±0.02 ±0.04 ±0.1 ±0.15 ±0.2 ±0.5 ±1 ±2
50..100 ±0.02 ±0.04 ±0.15 ±0.2 ±0.3 ±1 ±1 ±2
100..200 - - - ±0.3 ±0.4 ±1.5 ±2 ±2
200..300 - - - ±0.5 ±0.8 ±1.5 ±2.5 ±3
300..400 - - - - ±1.2 ±2.5 ±3 ±4
peste 400 - - - - - - ±4 ±5
Tabelul 1.2.6 Erorile tolerate termometrelor manometrice cu scară uniformă

Tipul termometrului Valoarea diviziunii ºC Eroarea diviziunii
L, V, G ≤2 ±2
L, G ≥5 ±1
±1.5 pentru 1/3 din
V ≥5
scară şi ±1 pentru rest
9
Lucrarea 2
2.1. Verificarea unui logometru
Scopul lucrării este acela de a prezenta logometrele de producţie româneasca,

schemele de conexiune şi probele privind verificările logometrelor.
Instalaţii şi aparate necesare: cutie de rezistenţe, punte Wheatstone, indicator de nul,
rezistente reglabile, sursa de curent continuu stabilizată, logometre. Lucrarea se execută pe
standul Temperaturi– 1.
Modul de lucru
Verificarea funcţionarii logometrelor consta din controlarea următoarelor:
– mişcarea liberă a sistemului mobil;
– timpul de amortizare a oscilaţiilor acului indicator;
– verificarea funcţionării logometrului la tensiune nominală;
– exactitatea indicaţiilor;
a) Funcţie de tipul schemei de legături corelat cu tipul logometrului se realizează pe
standul Temperaturi – 1 una din schemele de verificare indicate în figura 2.1.1 sau 2.1.2.
Pentru indicarea montajului cu două fire se aşează cheile: 2, 8 (poz.2), 7 (pe 6 sau 24 V
cc. funcţie de tipul logometrului verificat) şi 13. În mod similar pentru realizarea montajului
cu 3 fire se acţionează următoarele chei de comandă: 2, 7, 8 (poz.3) şi 13.
Schemele pot fi realizate cu toate legăturile aparente figura 2.1.1 sau folosind montajul
din figura 2.1.2.; în acest caz conexiunile externe sunt figurate cu linie plină, iar conexiunile
interioare conectate prin cheile de comandă, cu linie punctată. Bornele şi etichetele din figura
2.1.2 au notaţiile identice cu cele de pe stand.
Atenţie! Logometrele indicatoare sau regulatoare nu trebuie puse sub tensiune decât
după conectarea lor în circuitul de măsură. Nerespectarea acestor reguli poate duce la
deteriorarea echipajului mobil. În consecinţă, cheia 7 se va acţiona numai la executarea
verificărilor.
b) Se calibrează rezistentele de linie conform indicaţiilor de pe cadranul aparatului.
Pentru aceasta, de la cheia 10 se conectează “Rezistenţă linie RLL“. Prin aceasta se
realizează în interior legăturile rezistentei de linie la bornele “Verificarea rezistentei linie“,
unde se conectează un ohmmetru. Prin acţionarea butonului rezistentei RL1 , aceasta se
calibrează la valoarea dorită. Se aduce cheia 10 pe poziţia iniţială şi operaţiile se repetă
pentru rezistenţa de linie RL2, respectiv EL3.
c) Se conectează cheia 7 (pe 6 sau 24 de V).
d) Se potriveşte valoarea rezistentei R a cutiei de rezistente cu care se face simularea
cutiei de rezistente, astfel încât să se obţină la logometru o deviaţie pe un reper situat la
mijlocul scării gradate.
e) Verificarea timpului de amortizare se face întrerupând alimentarea din cheia 7 şi
realimentând logometrul, pornind în acelaşi timp un cronometru; timpul în care amplitudinile
10
oscilaţiilor acului indicator se reduc la 1% din lungimea scării gradate reprezintă timpul de
amortizare. Dacă timpul de amortizare astfel determinat, depăşeşte valorile din tabelul 2.1.1,
logometrul se respinge la verificare.
Sursă Logometru
+ – - + T(A) T1(B) R(b)
RL1
RL2
RL3
Cutie rezistenţe
Figura 2.1.1. Schema de principiu pentru verificarea logometrelor cu 2 şi 3 fire
Logometru indicator
Intrare Alimentare
T(A) T1(B) R(b) + -
Cutie
rezistenţe Logometru exterior
1 2
Intrare Alimentare
A(T) B(T1) b(R) - +
RL1
RL2
RL3
Figura 2.1.2. Schema de conexiuni pentru verificarea logometrelor cu 2 şi 3 fire
Observaţie: La montajul pentru verificarea logometrelor cu 2 fire se executa doar

conexiunea dintre termorezistenţă şi bornele T(A) respectiv T1(B).
Tabelul 2.1.1. Timpul de oscilaţie admis

al acului indicator al logometrului
Lungimea scării gradate [mm] Timpul de oscilaţie [s]
Până la 59 3
Între 60 şi 99 5
Între 100 şi 149 8
Peste 150 12
11
f) Pentru verificarea funcţionării logometrului la tensiune nominală acesta va fi

alimentat cu o sursă de curent stabilizat cu tensiunea variabilă; în paralel cu logometrul se
conectează un voltmetru:
– se reglează tensiunea de alimentare la valoarea nominală înscrisă pe cadranul
logometrului;
– se reglează rezistenţa R până când acul indicator va ajunge pe cadranul logometrului;
– se modifică tensiunea de alimentare în limitele ±20% din tensiunea nominală de
alimentare. În aceste condiţii trebuie ca acul indicator să nu-şi modifice poziţia faţă de cea
iniţială cu mai mult de ± 0.5% din lungimea scării gradate; în caz contrar logometrul se
respinge la verificare;
– se restabileşte tensiunea nominală de verificare a logometrului.
g) Verificarea indicaţiilor logometrului se face variind semnalul de rezistenţă din cutia
de rezistenţe decadală, în domeniul de rezistenţe al aparatului. În cazul când schema de
verificare se execută independent de stand este indicat să se adauge pentru determinări, la
valoarea nominală a termorezistenţei şi valoarea rezistenţei de linie; de exemplu, dacă la 0C
rezistenţa Rt = 100, iar rezistenţa de linie înscrisă pe cadran este de 10, iar acul indicator
se va opri undeva în jurul lui 0oC (în acest mod cutia de rezistenţe preia şi rolul rezistenţei de
linie).
Se introduc în circuitul de măsurare valori R () ale rezistenţei din cutia decadală
până ce acul indicator se va opri în dreptul reperului cifrat t 1 (oC). Nu se admite ca pe cutia
decadală să fixăm rezistenţa corespunzătoare reperului cifrat şi apoi să citim eroare pe
cadran!
Se execută un număr de minim 6 determinări corespunzătoare poziţiilor 0, 20, 40, 60 şi
100% din domeniul de măsură. Verificarea se execută cu R crescător şi descrescător.
Prelucrarea rezultatelor
Datele obţinute la verificarea logometrului se centralizează şi se prelucrează conform
tabelului 2.1.2.
Tabel 2.1.2 Prezentarea şi prelucrarea rezultatelor de la verificarea logometrelor

Date măsurate Prelucrări date
Nr.
Punct verificat ∆t = t2 – t1 ∆RA
crt. R [] t2 [C] ∆tx [C] t x [%]
t1 [C] [C] []
0 1 2 3 4 5 6 7
În acest tabel notaţiile au următoarea semnificaţie:

— t1 [C] este reperul la care se face verificarea indicaţiilor logometrului;
— R [] este rezistenţa introdusă din cutia de rezistenţe în decade pentru a se atinge
acest reper;
— t2 [C] este temperatura corespunzătoare rezistenţei R (se determină din tabelul
1.2.2);
— ∆t [C] este eroarea pe care o introduce logometrul în punctul verificat;
— ∆RA [] este eroarea admisibilă aparatului şi se determină cu relaţia:
∆RA = c.(RM - R0)/100
unde c este clasa de precizie a aparatului (exprimată în procente), iar R M şi R0
reprezintă limita maximă respectiv minimă de măsurare a aparatului (în ).
— Pentru fiecare punct verificat de determină eroarea locală ∆t x [C] pe care o admite
logometrul, calculată cu:
∆tx = ∆RA/MR
12
Prin MR s-a notat panta caracteristicii termorezistenţei cu care se cuplează logometrul,

în punctul de temperatură t1. Mărimea MR, se determină cu datele din tabelul 1.2.2. Datorită
caracteristicilor neliniare R=f(t) a termorezistenţelor, gradaţiile scării logometrice sunt
neuniforme, iar erorile admisibile variabile în lungul scării.
Exemplu de calcul
Fie un logometru pirometric având clasa de precizie 1.5 şi domeniul de temperatură 0 –
400C, conectat cu termorezistenta Pt100.
Domeniul aparatului este: R500 – R0 = 283.8 – 100 = 183.8;
Eroarea admisă a aparatului: ∆RA = 1.5.183.8/100 = 2.757;
Panta caracteristicii termorezistentei Pt100 este :
La limita inferioară MR|0 = ∆R/∆t|0 = 0.397 /C
La limita inferioara MR|500 = ∆R/∆t|500 = 0.340 /C
Eroarea de temperatură admisă logometrului la limita domeniului:
La limita inferioară: ∆tx = ∆RA/MR|0 = 2.757/0.34 = 8.1 oC
tx = (8.1.100)/500 = 1.62 %
La limita superioară: ∆tx = ∆RA/MR|500 = 2.757/0.397 = 6.95 oC
tx = (6.95.100)/500 = 1.3 %
Concluzii privind lucrarea

Se vor consemna principalele elemente care constituie sursa erorilor de metodă la
verificarea executată.
Se vor face aprecieri privind influenţa sursei de alimentare a logometrului precum şi a
rezistenţelor de linie asupra corectitudinii măsurătorilor.
2.2. Inerţia termică a detectoarelor de temperatură
Scopul lucrării este de a pune în evidenţă fenomenul de inerţie a termometrelor de

contact.
Consideraţii teoretice
Transferul de căldură între elementul sensibil al aparatului şi mediul a cărui
temperatură o determinăm, se realizează prin convecţie, conducţie şi radiaţie într-un regim
tranzitoriu până când se realizează echilibrul termic conform relaţiei:
.A.∆t().d = m.cp.∆t0
unde:  este coeficientul de schimb de căldură, A este suprafaţa de schimb de căldură,
∆t0, ∆t diferenţa iniţială, respectiv la timpul () între mediu şi elementul sensibil,  este
timpul, m este masa elementului sensibil, cp este căldura specifică a elementului sensibil.
Dacă se introduce într-un mediu de temperatură t2 un element sensibil de temperatură
iniţială t1, variaţia temperaturii acestuia poate fi aproximată cu o exponenţială (vezi figura
2.2.1):
t = t1 + (t2 – t1).(1 – e–/T)
unde T este constanta de timp a elementului sensibil.
Constanta de timp T a unui element sensibil de termometru reprezintă timpul după care
diferenţa dintre temperatura iniţială t1 a elementului sensibil şi temperatura t(T) este egală cu
(1 – 1/a) = 1 – 0.368 = 0.632 din diferenţa maximă (t2 – t1).
13
Conform acestei definiţii, constanta de timp se determină cronometrând timpul după

care diferenţa între temperatura elementului sensibil t(T) şi cea iniţială t1 devine 0.632 din
diferenţa maxima (t2 – t1).
Din relaţiile de mai sus se deduce că constanta de timp depinde de elementul sensibil
(m, A, cp), de fluidul a cărui temperatură o determinăm (), precum şi de diferenţa iniţială de
temperatură. În scopul unor indicaţii practice comparabile asupra constantei de timp a
detectoarelor de temperatură STAS 8420-77 (termometre mecanice cu rezistenţă) şi STAS
8421-82 (termocupluri tehnice) se stabilesc condiţii în care se determină constanta de timp a
unui element sensibil, a cărui valoare este indicată de producător pe plăcuţa detectorului sau
în catalogul de produs.
T
t2
0.623.(t2– t1)
t1
 (timp)
Figura 2.2.1. Definirea constantei de timp a elementului sensibil
Conform acestor normative, verificarea constantei de timp pentru un interval de

temperatură de minimum 15 C, se face utilizând două termostate cu apă, menţinute unul la
temperatura de +20C (t1), al doilea la +35C (t2), cu o variaţie a temperaturii de maxim 0.1
o
C/h. Se introduce termometrul în primul termostat, unde se menţine timp de 30 de minute,
apoi în cel de-al doilea termostat cronometrându-se timpul necesar creşterii temperaturii de la
valoarea anterioară până la valoarea t(T) = t1 + 0.632.(t2 – t1).
14
Mărimile caracteristice ale inerţiei termice a unui element sensibil de termometru sunt:
constanta de timp, timpul de răspuns şi/sau timpul de răspuns 2%. Aceste mărimi trebuie să
constituie un criteriu în alegerea aparatelor de măsurare a temperaturii.
Timpul de răspuns 5% (5) reprezintă timpul după care diferenţa dintre temperatura
elementului sensibil şi cea a mediului nu depăşeşte ±5% din diferenţa maximă posibilă.
Timpul de răspuns 2% (2) reprezintă timpul după care diferenţa dintre temperatura
elementului sensibil şi cea a mediului nu depăşeşte ±2 din diferenţa maximă posibilă.
Între timpul de răspuns 5%, timpul de răspuns 2% şi constanta de timp, există
următoarele relaţii:
R = (t – t1)/(t – t2) = 1 – e–/T
R = 0.95; 5 = 2.995.T = 3.T
R = 0.98; 2 = 3.912.T = 4.T
Pentru a pune în evidenţă interacţia termică a unui termocuplu şi a ridica curba de
variaţie a temperaturii indicate (măsurate) în timp, sunt necesare: termocuplu, cablu de
prelungire, milivoltmetru indicator corespunzător termocuplului, incintă termostatică
(cuptor), cronometru.
Schema de conexiuni este prezentată în figura 2.2.2.
1 2 3 4 5 6
mV
Figura 2.2.2. Schema de conexiuni

1. cuptor orizontal; 2. termocuplu; 3. cutie de conexiuni; 4. cabluri de prelungire; 5. rezistenţă de linie
ajustabilă; 6. milivoltmetru
Modul de lucru
a) Se realizează conexiunile termocuplului cu milivoltmetrul indicator păstrând
polaritatea bornelor şi a conductorilor de prelungire. Montajul se realizează la temperatura
ambiantă t1, care se determină cu un termometru cu mercur;
b) Se termostatează cuptorul la temperatura t2 (t2 = 400…800C);
c) Se determină temperatura constantei de timp t(T) = t1 + 0.632.t2;
d) Se introduce termocuplul în cuptor, pornindu-se cronometrul. Se înregistrează timpul
şi temperatura pentru minimum 8 repere ale milivoltmetrului din domeniul t 1…t2 incluzând şi
reperul corespunzător temperaturii t(T).
Prezentarea rezultatelor
Rezultatele vor fi sintetizate în tabelul 2.2.1.
Tabelul 2.2.1. Rezultatele măsurătorilor
15
Nr. det. 0 1 2 3 4 5 6 7
Temperatura la
care se determină C t1 t2
timpul
Timpul s
Se va trasa variaţia t = f(), determinându-se constanta. Se determina 5 şi 2 cu ajutorul

curbei trasate şi se verifică cu relaţiile de mai sus. Lucrarea se va efectua pentru un
termocuplu fără teacă şi se va repeta pentru un termocuplu cu teacă.
Se vor comenta rezultatele obţinute.
Lucrarea 3
3.1. Verificarea unui termocuplu
Scopul lucrării este de a prezenta metoda de măsurare a temperaturii folosind ca

detector de temperatură termocuplul, precum şi metode de verificare metrologică a
temperaturilor industriale.
Descrierea instalaţiei:
Instalaţiile necesare sunt: cuptor orizontal pentru verificarea termocuplului,
compensator de curent continuu, cabluri de prelungire, termocuplu etalon, termocuplu de
verificat, incintă de temperatură constantă – 0ºC.
Standul Temperaturi – 2 pe care se efectuează lucrarea, este dotat cu un circuit de

automatizare, pentru alimentarea intermediară a cuptorului, în scopul termostatării. Instalaţia
de automatizare se compune din: traductor Cromel – Alumel; milivoltmetru cu două limite
(regulator), contactor circuit forţă. Cuptorul va fi alimentat cu curent electric numai dacă
temperatura măsurată de traductor va fi in intervalul deIncintă temperatură delimitat de
de 0ºC compensator
milivoltmetrul reglabil.
Incinta pentru menţinerea punctului de topire al gheţii (0ºC) poate fi realizată
+ X
1 printr-o
–
construcţie simplă prezentată în lucrarea anterioară. +
Verificarea unui termocuplu în laborator se face prin metoda comparaţiei – X2 adică prin
compararea tensiunilor termoelectromotoare (t.t.e.m.) produse de un termocuplu de verificat
cu cea produsă de termocuplul etalon. În figura.3.1.1. este prezentată schema de principiu.
Cuptor
TE TV 16
Milivoltmetru
Regulator TT
Termostatare
Figura 3.1.1 Verificarea unui termocuplu prin metoda comparaţiei
În cadrul lucrării, pentru acelaşi punct de temperatură se vor folosi succesiv ambele
metode.
Modul de lucru
a) Se acţionează cheile 1 şi 11; pe schema sinoptică se va indica schema de conexiuni.
b) Se introduc termocuplele în cuptor astfel încât vârfurile lor să fie situate în zona
mediană;
c) Se realizează schema de conexiuni ca în figura 3.1.1 legăturile termocuplelor se fac
cu cabluri adecvate de compensator, respectând polaritatea conexiunilor. Aceste cabluri se
duc la incinta de temperatură constantă (0ºC) unde se conectează cu cabluri din cupru cu
ajutorul cărora se realizează conexiunile la compensatorul de curent continuu;
Pentru verificări e tip industrial, atunci când nu se dispune de incintă de temperatură
de 0ºC, legăturile între termocupluri şi compensator se fac prin cabluri de compensaţie. În
acest caz temperatura compensatorului se va măsura pe perioada verificărilor, impunându-se
ca aceasta să nu varieze cu mai mult de ±0.5ºC. Rezultatele determinărilor t.t.e.m. se vor
corecta funcţie de această temperatură.
d) Se alimentează cuptorul, prestabilindu-se temperaturile de termostatare prin
acţionarea limitelor milivoltmetrului regulator de pe pupitrul standului. Atingerea acestei
temperaturi se semnalizează optic prin stingerea lămpii de indicaţie a prezenţei tensiunii la
cuptor. Se aşteaptă termostatarea completă a incintei.
e) Se măsoară t.t.e.m. pentru termocuplul etalon şi de verificat;
f) Se modifică temperatura de termostare a cuptorului şi se repetă operaţiile anterioare
pentru minim 5 puncte din domeniul de măsurare al termocuplurilor.
Toate rezultatele determinărilor se sintetizează în tabelul 3.1.1.
Tabelul 3.1.1. Rezultatele verificărilor unui termocuplu

Nr. Termocuplul Eroarea
crt. Etalon Verificat Metoda
comparării
17
t.t.e.m. Temperatura t.t.e.m. Temp.

Ue-Uv, te-tv,
dezvoltată corespunzătoare dezvoltată corespunzătoare
mV ºC
Ue, mV te, ºC Uv, mV tv, ºC
0 1 2 3 4 5 6
Observaţii
1. Coloanele 2 şi 4 ale tabelului se completează folosind tabelele de variaţii ale t.t.e.m.
funcţie de temperatură, pentru tipul termocuplului folosit. În cazul unei temperaturi a sudurii
reci diferită de 0ºC se vor face corecţii de temperatură.
2. Erorile tolerate ale termocuplelor în mV şi ºC sunt stabilite prin norme naţionale.
Erorile determinate se vor compara între ele.
La indicaţiile cadrului didactic îndrumător, se vor trasa curbele de verificare ale
termocuplului.
3.1. Verificarea unui milivoltmetru pirometric
Scopul lucrării este de a prezenta milivoltmetrele de producţie românească, schemele

lor de conexiuni şi problemele privind verificările milivoltmetrelor.
Aparate necesare: compensator de curent continuu, cutie de rezistenţe, ohmmetru,
cabluri de legătură. Lucrarea se execută pe standul Temperaturi – 2.
Chestiuni practice: În România se practică în prezent următoarele tipuri de
milivoltmetre indicatoare etalonate pentru mărimi neelectrice: MI – 72, MI – 144, MI – 192
(aceste aparate au fost asimilate pe bază de licenţă de la firma Hartman – Braun Germania).
Milivoltmetrele indicatoare mai sus menţionate au mecanism de măsură cu magnet
permanent şi pot fi utilizate în următoarele condiţii de mediu ambient: temperatura 0ºC…
+50ºC, umiditatea în medie anuală 75% fără depunere de rouă, absenţa prafului şi a agenţilor
corozivi.
Caracteristicile tehnice ale milivoltmetrelor indicatoare sunt prezentate în tabelul 3.2.1.
Tabelul 3.2.1. Milivoltmetre indicatoare. Caracteristici tehnice

Nr. Clasa de Descrierea scării Gabarit Lungimea Greutatea Tipul
crt. precizie gradate frontal scării [kg] aparatului
1 1.5 45º 72x36 50 0.6 MI-72
2 1.5 57.5º 96x48 64 0.6 MI-92
3 1.5(1) 60º 144x72 100 2.5 MI-144
4 1.5(1) 45º 192x96 125 3.5 MI-192
Schema lucrării este indicată în figura 3.2.1.
Compensator
mV
+
– X1
+
– X2
Rx
18
Figura 3.2.1 Verificarea unui milivoltmetru pirometric
Mod de lucru
Verificarea funcţionării unui milivoltmetru pirometric constă în controlarea
următoarelor:
— mişcarea liberă a sistemului mobil;
— tipul de amortizare a oscilaţiilor acului indicator;
— exactitatea indicaţiilor.
a) Se conectează cheile 11 şi 2. Pe schema sinoptică va fi indicat circuitul necesar a fi
realizat.
b) Se realizează circuitul indicat ca în figura 3.2.1 şi se calibrează rezistenţa de linie
(conform indicaţiilor de pe cadranul milivoltmetrului) folosind o rezistenţă reglabilă de
precizie montată pe stand. Calibrarea se face măsurând rezistenţa cu un ohmmetru.
c) Mişcarea liberă a sistemului mobil al aparatului se face introducând în acesta, cu
ajutorul compensatorului, o tensiune lent crescătoare şi apoi una lent descrescătoare, în
domeniul aparatului. Acul indicator trebuie să se mişte continuu fără opriri locale.
d) Verificarea timpului de amortizare se face după cum urmează:
— se introduce în aparat o tensiune astfel încât să se obţină pe scala acestuia o deviaţie
a acului indicator, pe un reper situat la mijlocul scării gradate;
— se întrerupe legătura dintre compensator şi milivoltmetru aşteptând până se atinge
punctul iniţial al scalei, după care se reface conexiunea pornind în acelaşi timp un
cronometru. Timpul în care amplitudinea oscilaţiilor acului indicator se reduce până la 1%
din lungimea scării gradate reprezintă timpul de amortizare. Dacă timpul de amortizare
depăşeşte valorile din tabelul 3.2.1, milivoltmetrul se respinge la verificare.
Tabelul 3.2.1. Timpul de oscilaţie admis pentru echipajul mobil al milivoltmetrului

pirometric
Lungimea scării gradate, mm Timpul de oscilaţie, s
Până la…………….59 3
Cuprins între…………60 – 90 5
Cuprins între………….100 – 149 8
Peste……………..150 12
e) Verificarea indicaţiilor milivoltmetrului

— Se scurcircuitează bornele de conexiuni ale aparatului şi se va aduce acul indicator,
rotind şurubul corector, pe temperatura iniţială a scării gradate. După reglajul de 0 se va
înlătura scurtul de la borne.
— Se introduce în circuitul de măsurare o tensiune reglată crescător până ce acul
indicator se va opri în dreptul reperului cifrat vizat şi se determină pe compensator acesta
tensiune.
— Se execută un număr de minim 6 determinări corespunzătoare poziţiilor de 0, 20,
40, 60, 80, 100% din domeniul de măsurare.
— Se reiau verificările aceloraşi tensiuni introduse în milivoltmetru dar cu tensiunea
variind descrescător.
19
Prelucrarea rezultatelor
Se determină eroarea tolerată a milivoltmetrului cu relaţia:
c  ( E s  Ei )
E A  , mV
100
unde: EA este eroarea tolerată a aparatului;
c este clasa de precizie a aparatului;
ES – Ei reprezintă domeniul de măsură al aparatului;
ES, Ei sunt limita maximă, respective minimă a aparatului, în mV.
Se converteşte această eroare în oC, pentru fiecare reper verificat, folosind tabelele de
variaţii a t.t.e.m. cu temperatura, corespunzătoare tipului de termocuplu cu care se conectează
aparatul.
Pentru fiecare determinare se converteşte tensiunea introdusă în mV, în indicaţii de
temperatură, folosind tabelele t.t.e.m. indicate pentru temperatura sudurii reci de 0ºC şi
tabelele de corecţii funcţie de temperatura sudurii reci.
Exemplu de calcul
Un milivoltmetru pirometric Fier – Constantan folosit într-o instalaţie industrială are
temperatura corespunzătoare reperului iniţial al scării 20ºC. La verificarea reperului
corespunzător temperaturii de 500ºC, se măsoară pe compensator tensiunea de 26,481 mV.
Pentru temperatura iniţială a scării gradate de 0ºC, tensiunea măsurată se corectează cu
valoarea corespunzătoare t.t.e.m. dezvoltată de termocuplu cu temperatura sudurii calde la
20ºC., iar a sudurii reci la 0ºC, valoarea preluată din tabelele de corecţie funcţie de
temperatura sudurii reci. În cazul exemplului folosit:
e = 1.019, deci: e(t – 0) = e(t – 20) + C = 26.481 + 1.019 = 27.5 mV
Acestei tensiuni îi corespunde (din tabele) temperatura t2 = 502ºC.
Se determină eroarea t în ºC a punctului verificat: t = t1 – t2
unde: t1 este valoarea reperului de pe milivoltmetru (oC);
t2 este temperatura corespunzătoare tensiunii introduse (oC).
Datele măsurate şi prelucrate se vor centraliza în tabelul 3.2.2.
Tabelul 3.2.2. Verificarea unui milivoltmetru pirometric

Reperul la Eroarea tolerată
Tensiunea Temperatura
care se Eroarea
Nr. introdusă prin corespunzătoare
execută milivoltmetrului Ea  = (t/t1).100
crt. compensator tensiunii U
verificarea t = |t1 - t2| (oC)
o U (mV) t2 (oC)
t1 ( C) mV %
1 2 3 4 5 6 7
Tabelul 3.2.3 Variaţia t.t.e.m . a termocuplului Platin - Rhodiu (10%) - Platin în funcţie de temperatură
(joncţiunea de referinţă la 0°C)
Temp.°C 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
t.t.e.m.
0 0,000 0,055 0,113 0,173 0,235 0,299 0,365 0,432 0,502 0,573
100 0,645 0,719 0,795 0,872 0,950 1,029 1,109 1,190 1,273 1,356
200 1,440 1,525 1,611 1,698 1,785 1,873 1,962 2,051 2,141 2,232
300 2,323 2,414 2,506 2,599 2,692 2,786 2,880 2,974 3,069 3,164
400 3,260 3,356 3,452 3,549 3,645 3,743 3,840 3,938 4,036 4,135
500 4,234 4,333 4,432 4,532 4,632 4,732 4,832 4,933 5,034 5,136
600 5,237 5,339 5,442 5,544 5,648 5,751 5,855 5,960 6,064 6,169
700 6,274 6,380 6,486 6,592 6,699 6,805 6,913 7,020 7,128 7,236
800 7,345 7,454 7,563 7,672 7,782 7,892 8,003 8,114 8,225 8,336
20
900 8,445 8,560 8,673 8,786 8,899 9,012 9,126 9,240 9,355 9,470
1000 9,585 9,700 9,816 9,932 10,048 10,165 10,282 10,400 10,517 10,635
1100 10,754 10,872 10,991 11,110 11,229 11,348 11,467 11,587 11,707 11,826
1200 11,947 12,007 12,188 12,308 12,429 12,550 12,671 12,792 12,913 13,034
1300 13,155 13,276 13,397 13,519 13,640 13,761 13,883 14,004 14,125 4,247
1400 14,368 14,489 14,610 14,731 14,852 14,973 15,094 15,215 15,336 15,456
1500 15,576 15,697 15,817 15,937 16,057 16,176 16,296 16,415 16,534 16,653
1600 16,771 16,890 17,009 17,125 17,423 17,360 17,477 17,594 17,711 17,826
1700 17,942 18,056 18,170 18,282 18,394 18,504 18,612 - - -
Tabelul 3.2.4 Corecţiile pentru joncţiunea de referinţă a termocuplului PtRh (10%) Pt

Temp.°C 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Corecţia (mV)
0 0,000 0,006 0,011 0,016 0,022 0,027 0,033 0,033 0,044 0,050
10 0,055 0,061 0,067 0,072 0,078 0,034 0,090 0,095 0,101 0,107
20 0,113 0,119 0,125 0,131 0,137 0,142 0,148 0,154 0,161 0,167
30 0,173 0,179 0,185 0,191
Tabelul 3.2.5 Erori tolerate termocuplului Platin - Rhodiu - Platin (joncţiunea de referinţă 0°C)
Temperatura
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 100
(oC)
Eroarea mV 0.016 0.022 0.025 0.027 0.029 0.029 0.031 0.037 0.043 0.05 0.057
tolerată oC 3 3 3 3 3 3 3 3.5 4 4.5 5
Lucrarea 4
4.1. Verificarea unui manometru cu element elastic
Scopul lucrării este de a prezenta metoda cea mai utilizată în practica verificărilor
metrologice ale manometrelor cu element elastic.
Instalaţii şi aparate necesare: sursă de presiune corespunzătoare domeniului de măsură
al manometrului de verificat şi manometru etalon. Clasa de precizie a manometrului etalon
trebuie să fie cu circa 4 clase superioară clasei de precizie a manometrului de verificat.
Domeniul de măsură al manometrului de verificat trebuie să fie 2/3 din domeniul de măsură
al manometrului etalon.
Schema de principiu a instalaţiei de verificare este prezentată în figura 4.1.1.
3 6
2 5
4 1
21
Figura 4.1.1. Pompă pentru verificat manometre tip IAUC sau INMB. 1 – pompă cu piston pentru
presiune înaltă; 2 – pompă primară şi rezervor de ului; 3 – ventilul rezervorului de ulei şi manetă a pompei
primare; 4 – ventil; 5 – manometru etalon cu piston şi greutate; 5 – manometru etalon (cu piston şi greutăţi); 6 –
manometru de verificat.
Modul de lucru
Modul de lucru cu pompa pentru verificat manometre tip IAUC sau INMB: se
montează manometrul de verificat (6), manometrul etalon cu piston şi greutate (5), intrând de
obicei în componenţa instalaţiei. Se roteşte maneta (3) de la dreapta la stânga, deschizând
astfel ventilul de admisie al uleiului în instalaţie. Se deschide ventilul (4). Pe platanul
manometrului cu piston şi greutate (5) se aşează greutăţile corespunzătoare valorii presiunii
ce trebuie realizată, realizând astfel presiune în instalaţie. Pistonul manometrului cu piston şi
greutate se va ridica, greutăţile aflate pe platan fiind echilibrate de forţa de presiune
exercitată de uleiul pompat de pompa primară. Momentul echilibrării se stabileşte cu ajutorul
reperului de pe tija pistonului manometrului.
În cazul în care pompa primară (2), nu poate realiza presiunea necesară se procedează
astfel: se deschide ventilul de admisie al uleiului în instalaţie prin rotirea manetei (3). Se
deschide ventilul (4). Se roteşte maneta pistonului pompei pentru presiuni ridicate (1)
admiţând ulei în instalaţie. Se închide ventilul de admisie al uleiului în instalaţie prin rotirea
manetei (3), şi se creează presiune în instalaţie prin rotirea aceleiaşi manete cu ajutorul
pompei primare (2). Când maneta (3) nu se mai poate roti, se închide ventilul (4) şi se
creează în continuare presiune în instalaţie cu ajutorul pompei cu piston pentru presiuni
înalte.
Observaţie: Pentru stabilirea corectă a momentului echilibrării forţei de presiune cu
greutăţile de pe platanul manometrului cu piston, este necesar ca între piston şi cilindrul
acestuia să nu apară frecări ne-lichide. Pentru aceasta, în timpul verificărilor se imprimă
pistonului o mişcare de rotaţie care realizează o centrare a acestuia (efect giroscopic) şi o
peliculă de ulei între piston şi cilindru, eliminând astfel frecările.
Efectuarea verificărilor propriuzise:
— Se alimentează standul şi se selectează de pe panoul sinoptic schema
corespunzătoare verificării ce trebuie efectuată.
— Se realizează montajul corespunzător lucrării dorite şi se verifică corectitudinea
executării. Principala operaţie constă în verificarea etanşeităţii circuitului de lucru. Această
verificare se realizează astfel: cu ajutorul sursei de presiune se realizează în instalaţie
presiunea corespunzătoare limitei maxime a domeniului de măsură al aparatului de verificat.
Instalaţia este etanşă dacă în acest timp acul manometrului etalon sau al celui de verificat nu
indică o scădere a presiunii în instalaţie.
Valorile presiunilor indicate de manometrul etalon pa,i şi de manometrul de verificat atât
la creşterea presiunii pc,i cât şi la descreşterea acesteia pd,i sunt trecute în tabelul 4.1.1.
Erorile de precizie corespunzătoare reperului „i” sunt:
— la creşterea presiunii: pc,i = pc,i – pa,i
22
— la descreşterea presiunii: pd,i = pd,i – pa,i

Eroarea de fidelitate corespunzătoare reperului „i” este: pf,i = pc,i – pd,i
Interpretarea rezultatelor: Manometrul verificat corespunde din punct de vedere
metrologic dacă erorile de precizie la creşterea şi descreşterea presiunii şi erorile de fidelitate
sunt mai mici decât eroarea tolerată a acestuia. Eroarea tolerată a unui manometru este:
p = C.Lmax/100
unde C este clasa de precizie a manometrului, în procente, iar L max este limita maximă a
domeniului de măsură a acestuia.
Tabelul 4.1.1. Valorile presiunilor măsurate

Încercarea
1 2 …
Mărimea
Presiunea la etalon, pa
Presiunea indicată de aparatul de
verificat la creşterea presiunii, pc
Presiunea indicată de aparatul de
verificat la descreşterea presiunii, pd
Eroarea de precizie la creşterea
presiunii, Δpc
Eroarea de precizie la descreşterea
presiunii, Δpd
Eroarea de fidelitate, Δpf
Exemplu de calcul
Presiunea la etalon pa = 5 bar
Presiunea indicată de aparatul de verificat la creşterea presiunii, pc = 4.9 bar
Presiunea indicată de aparatul de verificat la descreşterea presiunii, pd = 4.85 bar
Eroarea de precizie la creşterea presiunii Δpc = 0.1 bar
Eroarea de precizie la descreşterea presiunii Δpd = 0.15 bar
Eroarea de fidelitate Δpf = 0.05 bar
c 2
Eroarea tolerată a manometrului este : p   Lmax   10  0.2 bar
100 100
4.2 Verificarea unui traductor de presiune
Scopul lucrării este de a prezenta metode de verificare metrologică a traductoarelor

electronice de presiune – traductor de presiune absolută 0 – 1000mmHg.
5
Instalaţii şi aparate necesare: sursă de presiune
3 (pompă de vid), un manometru etalon
(manometru tub “U” cu mercur) şi un miliampermetru electronic de presiune.
Schema de principiu a verificării este prezentată în figura 4.2.1. 6
2
4
4
23
1
Figura 4.2.1 Pompă pentru verificat manometre tip Automatica. 1 – pompă cu piston; 2 – rezervor; 3 –
ventilul rezervorului de ulei; 4 – ventile; 5 – manometru etalon; 6 – traductor de verificat.
Modul de lucru
— Se alimentează standul acţionând cheia 13;
— Se realizează conexiunile electrice conform figurii 4.2.2 şi figurii 4.2.3;
— Se conectează la reţea sursa de alimentare a traductorului, acţionând cheile 11 sau 12
în funcţie de sursa de alimentare cu care lucrează;
Observaţie: Este interzisă alimentarea unei surse la care bornele de la ieşire notate 4 –
20 mA sunt în gol (nu sunt legate cu miliampermetrul sau cu sunt scurcircuitate), întrucât se
distruge sursa.
Mărimile citite se înregistrează în tabelul de centralizare a datelor (tabelul 4.2.1).
Sursa
Tp
mA
mA
cc
Miliampermetru K
+ –
~220
Figura 4.2.2 Schema electrică de principiu.
Traductor de presiune
relativă
+ –
Sursa traductor electronic
4 – 20 mA Traductor
+ – + –
24
I ~220 Sursa
P
Figura 4.2.3. Schema de conexiuni
Corespunzător presiunii indicate de manometrul etalon pE se calculează intensitatea IE:
IE = n.1.6 + 4 [mA]
Pentru intensitatea curentului măsurată la miliampermetru (Imăs) se determină presiunea
corespunzătoare:
I  I min
pmas  mas  pmax
I max  I min
unde: Imax = 20 mA
Imin = 4 mA
pmax = 10 bar
Se mai calculează eroarea curentă:
i = IE – Imăs
şi eroarea admisă traductorului:
T = 16.c/100
unde c este clasa de precizie a traductorului (0.05).
Datele se centralizează în tabelul 4.2.1.
Tabelul 4.2.1. Datele verificării traductorului de presiune

Nr. pE IE Imăs pmăs
i T
crt. [bar] [mA] [mA] [bar]
Exemplu de calcul
Presiunea indicată de manometrul etalon: pE = 6 bar
25
Intensitatea corespunzătoare: IE = 6.1.6 + 4 = 13.6 mA

Intensitatea curentului măsurată la miliampermetru: Imăs = 13.8 mA
Presiunea corespunzătoare: pmăs = 6.125 bar
Eroarea curentă: i = 13.6 – 13.8 = 0.2 mA
Eroarea admisă traductorului: T = 16.0.05/100 = 0.08 mA
Tabelul 4.2.2 Conversia unităţilor de măsură pentru presiune

Unitatea Pa bar at mm H2O(1) mm Hg(2) atm p.s.i.
2
1Pa=1N/m 1 10 –5
1.0197 . 10 –5
0.10197 .
7.50 10 –3 .
0.986923 10 –5
0.14514. 10–3
1 bar 10–5 1 1.0197 11.197. 103 750 0.986923 14.514
98.0665.
1at=1kgf/cm2 103
9.80665 1 104 735.56 0.96784 14.23
.
98.0665
1mm H20 9.80665
10–4
10–4 1 73.556. 10–3 0.96784. 10–4 1.423. 10–3
133.322.
1mm Hg 133.322
10–4
13.595. 10–4 13.595 1 13.158. 10–4 19.3385. 10–3
.
1.01325
1 atm 105
1.01325 1.0332 1.0332. 104 760 1 14.702
1 p.s.i 6.89. 103 .

6.89 10 –3 .
70.3 10 –3
703 51.7102 .
68.04 10 –3
1
Lucrarea 5
5.1. Verificarea unui micromanometru cu tub înclinat şi ASKANIA
Scopul lucrării este de a deprinde studenţii cu utilizarea micromanometrului tip

ASKANIA şi a micromanometrului cu tub înclinat. Se determină constanta unui
micromanometru cu tub înclinat în cazul folosirii unui lichid manometric a cărui densitate nu
se cunoaşte cu precizia necesară. Constanta aparatului se stabileşte prin compararea
indicaţiilor acestuia cu ale unui micromanometru ASKANIA.
Micromanometrul tip ASKANIA şi micromanometrul cu tub înclinat sunt aparate de
măsurat diferenţe mici de presiune cu precizie ridicată. Ordinul de mărime al diferenţelor de
presiune măsurate este de câţiva zeci mm H2O. Diferenţa de presiune indicată de
micromanometrul ASKANIA corespunzătoare unei denivelări h (mm) citite la poziţia de
echilibru este:
Δpask = ρH2O.g. Δhask.10-3 [N/mm2]
unde: ρH2O este densitatea apei utilizate ca lichid manometric în aparat;
g este acceleraţie gravitaţională (g = 9,81 m/s2);
Δhask este denivelarea citită (mm).
Diferenţa de presiune indicată de micromanometrul cu tub înclinat se determină cu
relaţia:
Δpti = k.l.10-3 [N/m2]
unde: k este constanta aparatului ( N/m3);
l este lungimea pe care se ridică lichidul manometric pe tubul înclinat (mm).
26
Constanta aparatului depinde de densitatea lichidului manometric utilizat şi de

caracteristicile constructive ale aparatului (poziţia tubului înclinat, diametrul tubului înclinat
şi cel al rezervorului).
Pentru aparatul utilizat constanta k se poate exprima cu suficientă precizie, prin relaţia:
k = ρ.g.sin α [N/m3]
unde: ρ este densitatea lichidului manometric (necunoscută) (kg/m3);
g este acceleraţia gravitaţională (g = 9,81 m/s2);
α este unghiul înclinării tubului faţă de orizontale.
Schema de principiu a instalaţiei este prezentă în figura 5.1.1. În locul parei se foloseşte
o instalaţie de creat suprapresiuni cu sticlă de plastic.
Figura 5.1.1. Schema de principiu a instalaţiei de verificare

Modul de lucru
— Se montează cele două micromanometre în poziţie de lucru, operaţia executându-se
cu ajutorul şuruburilor de colare şi a nivelelor aflate pe postamentele aparatelor.
— Se aduce la priza (+) a fiecărui aparat tubul de cauciuc la capătul căruia se creează
suprapresiunea. Priza (–) se lasă liberă (sub acţiunea presiunii atmosferice).
— Se creează cu ajutorul sticlei de plastic o suprapresiune, măsurată de cele două
manometre.
Notă: Se are în vedere ca suprapresiunea creată să nu depăşească valoarea care ar face
să iasă lichidul manometric din vreunul din cele două micromanometre.
Datele măsurate şi cele calculate se centralizează în tabelul 5.1.1.Se repetă operaţia
pentru realizarea a cinci măsurători de suprapresiuni diferite.
Tabelul 5.1.1. Centralizarea datelor necesare verificării micromanometrului cu tub

înclinat
Nr. Δhask Δpask l K K* Ρ
crt. (mm) (N/m2) (mm) (N/m3) (N/m3) (kg/m3)
Din egalitatea presiunilor indicate de cele două aparate:

Δpask = Δptub înclinat
rezultă:
k = Δpask/l
Valoarea constantei aparatului se estimează ca valoare medie a şirului de date:
27
1 n
k* =   ki
n i 1
n fiind numărul de citiri.
Rezultă densitatea fluidului:
k*

g  sin 
în care unghiul α se estimează în funcţie de înclinarea tubului faţă de orizontală.
Valoarea constantei k* se reţine şi se utilizează în partea a doua a lucrării, respectiv la
determinarea vitezei medii într-o conductă de aer ventilat.
Exemplu de calcul
Denivelarea citită la micromanometrul ASKANIA: Δhask = 85.6 mm
Diferenţa de presiune corespunzătoare: Δpask = 839.74 Pa
Lungimea la micromanometrul verificat: l = 186 mm
Constanta k pentru această măsurătoare: k = 4514.73
Densitatea fluidului:  = 920.44 kg/m3
5.2 Determinarea vitezei medii în canalul de aer ventilat
Scopul lucrării este de familiarizare a studenţilor cu metodele de măsurare a vitezei pe

baza determinării presiunii dinamice şi cu metodele de determinare indirectă a vitezei medii.
În conducta de aer ventilat, care are secţiune rectangulară, sunt montate două tuburi
Pitot–Prandtl fixe, care măsoară presiunea dinamică în centrul canalului şi un anubar, a cărui
poziţie în secţiune se poate modifica pe orizontală şi verticală, astfel încât acesta poate
determina presiunea dinamică în diferite puncte ale secţiunii. Prizele de presiune ale tubului
Pitot–Prandtl şi anubarului sunt racordate la un micromanometru cu tub înclinat.
Modul de lucru
Secţiunea rectangulară a canalului va fi împărţită în 9 arii de suprafeţe egale, ca în
figura 5.2.1, făcându-se măsurători de presiune dinamică cu anubarul fixat în centrul acestor
arii.
.1 .2 .3
.4 .5 .6
.7 .8 .9
Figura 5.2.1. Împărţirea ariei rectangulare în cele 9 suprafeţe egale
Se va măsura lungimea indicată de micromanometrul cu tub înclinat, pentru fiecare din
cele 9 suprafeţe egale. Măsurătorile efectuate se vor trece în tabelul 5.2.1.
Tabelul 5.2.1 Valorile măsurate pe cele 9 suprafeţe

Aria 1 2 3 4 5 6 7 8 9
l (mm)
28
Vitezele în punctele 1 .. 9 se vor determina cu relaţia:

2  9.81  k i  li
wi  [m/s]
 aer
unde: i = 1 .. 9
ki este constanta micromanometrului (în funcţie de înclinarea tubului)
li este lungimea coloanei de lichid în tub (în mm)
 este densitatea fluidului a cărui viteză se măsoară (în kg/m3)
Densitatea aerului se poate determina cu relaţia:
273
 ear  1.293  [kg/m3]
273  t
în care t este temperatura aerului, în oC.
Viteza în centrul canalului pe baza măsurătorilor efectuate are valoarea:
2  9.81  k 5  l5
wmax  [m/s]
 aer
Viteza medie în canal va rezulta din relaţia:

9
w i
[m/s]
wmed  i 1
9
Lucrarea 6
6.1 Verificarea unui debitmetru diferenţial

3
Scopul lucrării îl constituie verificarea metrologică a unui debitmetru
6 diferenţial cu
plutitor.
5
Se va folosi instalaţia de verificare a debitelor, prezentată în figura 6.1.1.
7 9
2 9
12 12
1
4
4 10
9
4
8
11
29
Figura 6.1.1. Instalaţie de verificare a debitelor: 1 – pompă; 2, 3, 4, 9, 11, 12 – robinete; 5 – vas de

separare pentru impuls “+”; 6 – vas de separare pentru impuls “-“; 7 – traductor de presiune diferenţială; 8 –
debitmetru diferenţial; 10 – manometru etalon.
Modul de lucru
Înainte de a începe lucrul efectiv, se verifică instalaţia. Această operaţie constă în
verificarea etanşeităţilor, eliminarea aerului prin purjare prin robinetele 11, 12 şi din aducerea
lichidului din vasele 5 şi 6 la acelaşi nivel prin purjare, fie prin adaos de apă. Rezultatul se
constată prin egalizarea nivelului mercurului în cele două braţe ale manometrului etalon.
Cu ajutorul pompei 1 se creează diferite presiuni crescătoare corespunzătoare indicării
de către debitmetrul 8 a unor valori ale debitului din domeniul lui de măsură (cel puţin 5
puncte uniform distribuite). Se citesc valorile debitelor Qv (m3/h) indicate de către
debitmetrul diferenţial şi respective presiunile corespunzătoare h E (mm Hg) indicate de către
manometrul etalon. Se fac citiri pentru două regimuri de funcţionare: la creşterea presiunii,
respective la descreşterea ei.
Rezultatele obţinute se trec în tabelul 6.1.1.
Tabelul 6.1.1. Datele necesare verificării debitmetrului diferenţial

Nr. Date măsurate Date calculate
măs.
hE (mm Hg) Qv (m3/h) QVE (m3/h) ΔQvm (m3/h)
Între debitul QVE care ar trebui să fie indicat de debitmetrul diferenţial în condiţii de
eroare nulă şi presiune diferenţială hE citită la manometrul diferenţial există relaţia:
QV  k  hE
unde k este constanta de etalonare a aparatului, constantă ce depinde de dimensionarea
dispozitivului de strangulare şi de parametrii fluidului de lucru.
Constanta k se determină astfel:
Qmax
k
hmax
unde Qmax este limita maximă a domeniului de măsură, iar hmax este presiunea
corespunzătoare indicată de constructorul aparatului în cartea tehnică şi pe plăcuţa cu date
30
tehnice a aparatului. Pentru instalaţia prezentată, Qmax = 12 m3/h şi hmax = 6400 m H2O. Deci
k = 0.15.
Dacă introducem hE în mm Hg în relaţia de debit, atunci se obţine:
 Hg   H O
QV  k  hE  2
H O 2
QV  0.5318  hE
unde k = 0.15, ρHg = 13,545 kg/dm3, ρH2O = 0.998 kg/dm3.
Eroarea de măsură a debitmetrului este:
QVm  QVE  QV
Pentru ca debitul diferenţial cu plutitor să fie acceptabil, din punct de vedere
metrologic, este necesar ca:
c
QVm   Qmax  0.18
100
unde c este clasa de precizie a aparatului (c = 1.5, Qmax = 12m3/h).
Exemplu de calcul
Presiunea indicată de aparatul etalon: hE = 370 mmHg
Debitul corespunzător calculat: QVE = 0.5318.19.24 = 10.23 m3/h
Debitul măsurat: Qv = 10 m3/h
Eroarea de măsură: ΔQvm = 0.23 m3/h
6.2 Verificarea unui lanţ electronic de măsurare a debitului
Scopul lucrării îl constituie verificarea metrologică a unui lanţ electronic de măsurare

a debitului.
Schema de principiu a instalaţiei este prezentată în figura 6.2.1, iar schema de
conexiuni în figura 6.2.2.
Tp Sursa Er
mA
cc
Miliampermetru X mA
K + – K
Traductor ~220V ~220V

Figura 6.2.1. Schema funcţională de principiu
Extractor de radical
Intrare Ieşire
+ – + –
De la traductor Ieşire spre surse Sursa pentru traductorul electronic 31
f1 f2 f3 f4 Ieşire 2–10 mA Ieşire 4–20 mA Traductor

+ – + – + – + – + – + – + –
Figura 6.2.2 Schema de conexiuni a instalaţiei
Modul de lucru
Se alimentează standul prin manevrarea cheii de comandă 6 şi se selectează prezenta
lucrare cu cheia 2. Se realizează schema de conexiuni corespunzătoare figurii 6.2.2.
Se conectează la reţea sursa de alimentare şi extractorul de radical, manevrând cheile 3
sau 5 în funcţie de aparatele utilizate.
Observaţie: Nu se alimentează sursele şi extractoarele de radical dacă ieşirile lor de 4 –
20 mA sunt în gol, respective nu sunt racordate la un miliampermetru sau nu sunt
scurtcircuitate, deoarece acestea se pot distruge.
Pe partea mecanică a standului se va folosi instalaţia de verificare a debitelor,
prezentată în figura 6.1.1. Se verifică etanşeităţile, eliminarea aerului prin purjare cu
robinetele 11 şi 12 şi din aducerea lichidului din vasele 5 şi 6 la acelaşi nivel. Rezultatul se
constată prin egalizarea nivelului mercurului în cele două braţe ale manometrului etalon.
Cu ajutorul pompei 1 se creează diferite presiuni crescătoare corespunzătoare indicării
de către debitmetrul 8 a unor valori ale debitului din domeniul lui de măsură (cel puţin 5
puncte uniform distribuite). Se citesc valorile debitului Qtrad(%) indicate de traductor şi
valorile presiunii diferenţiale hE (mm Hg) indicate de manometrul etalon. Se fac citiri pentru
două tipuri de regimuri: când presiunea creşte şi când scade.
Rezultatele obţinute se trec în tabelul 6.2.1.
Tabelul 6.2.1. Datele necesare verificării lanţului electronic de măsurare a debitului

Nr. Date măsurate Date calculate
32
Măs. hE (mmHg) Qtrad (%) Qtrad (m3/h) ΔQVE (m3/h) ΔQtrad (m3/h)
Valoarea debitului la milivoltmetru se face în %. Deoarece traductorul de presiune

diferenţială a fost etalonat pentru ca Qmax = 12 m3/h să indice 100%, rezultă relaţia:
Qtrad  Qtrad [%]12 [m3/h]
Eroarea de citire a traductorului de presiune diferenţială se determină cu relaţia:
Qtrad  QVE  Qtrad [m3/h]
Pentru ca indicaţiile lanţului de măsură să fie acceptate trebuie ca:
2
ctrad  c x2  ch2 3
Qtrad < Qmax  0.2 [m /h]
100
Exemplu de calcul
Presiunea indicată de aparatul etalon: hE = 370 mmHg
Debitul corespunzător calculat: QVE = 0.5318.19.24 = 10.23 m3/h
Debitul indicat de traductor: Qtrad = 81%
Qtrad = 9.72 m3/h
Eroarea de măsură: ΔQtrad = 10.23 – 9.72 = 0.51 m3/h
Lucrarea 7
7.1 Măsurarea debitelor cu ajutorul rotametrelor
Scopul lucrării este de a deprinde măsurarea debitului de fluide ce trec printr-o

conductă cu ajutorul rotametrelor.
Principiul rotametrului: Rotametrele sunt debitmetre cu diferenţă constantă de presiune
şi plutitor rotativ. Aceste aparate sunt utilizate la măsurarea debitelor lichidului şi gazelor pe
baza deplasării unui plutitor într-un tub tronconic gradat, dispus vertical, prin care circulă
fluidul de măsurat. Elementele principale ale unui rotametru sunt: tubul tronconic şi
plutitorul.
Tubul tronconic este un tub calibrat conic, dispus vertical, construit din sticla sau metal.
În general conicitatea (Dmax – Dmin) a tuburilor rotametrelor este de 1/100 care corespunde la
un unghi de 35’, iar în unele cazuri rotametrele au o conicitate de 1/10 corespunzătoare unui
unghi de 536’.
Plutitorul se află montat în interiorul tubului şi are o formă cilindrică, de diferite
diametre. Diametrul maxim al plutitorului trebuie sa fie mai mic decât diametrul interior al
tubului deoarece el trebuie să se deplaseze liber pe toată lungimea tubului. Forma şi
materialul din care se alege plutitorul se alege în funcţie de gama valorilor de măsură ale
debitului şi respectiv de proprietăţile mediului de măsură.
Plutitorul are prevăzut la partea superioară o serie de fante (şenţuleţe) care au rolul să
imprime o mişcare de rotaţie şi să le menţină pe axa de mişcare a tubului. Această mişcare de
33
rotaţie are ca efect dispunerea plutitorului în centrul curentului şi astfel plutitorul nu atinge
peretele tubului. În cazul rotametrelor de dimensiuni mari, când se folosesc plutitoare grele,
dirijarea plutitorului se face prin intermediul unei tije de ghidare.
Debitul volumetric de fluid care trece prin rotametru este dat de relaţia:
2 * g * V p   p 
Qv  ( A  A p ) * w  ( A  A p ) *   1 [m3/s]

c * A p   f 
Se observă că singurul element variabil din relaţia de mai sus este aria secţiunii inelare
(A – Ap), respective aria secţiunii transversale a tubului rotametric A. Atunci când tubul are o
formă tronconică A variază liniar cu înălţimea h a tubului şi deci se poate scrie: Q v = f(h)
relaţie care reprezintă relaţia funcţionala fundamentală a rotametrului. Dacă se variază
condiţiile de lucru ale fluidului care trece prin rotametru de la starea  f la starea  f , fără
'
ca vâscozitatea să varieze prea mult, atunci se vor folosii pentru citirea rotametrelor
coeficienţii de corecţie:
Pentru lichide:
K
 p  'f 
*
f
 p f   'f
Pentru gaze:
f
K
 'f
Atunci când un rotametru se foloseşte pentru măsurarea debitului uni fluid cu alte
proprietăţi fizice decât cele pentru care a fost realizat, este necesar sa se schimbe plutitorul.
Forma şi dimensiunile lui rămân aceleaşi ca la primul plutitor, iar masa lui este:
 22  2
m2  m1 * *
 12 1
Debitul va fi:

Q2  Q1 * 2
1
În aceste relaţii s-a notat cu 1 cazul folosirii primului plutitor (al celui original) şi cu 2
cazul folosirii celui de al doilea plutitor, iar cu  vâscozitatea cinematica a fluidului.
Cu un manometru diferenţial în forma de U se vor citi presiunile. Se vor citi de
asemenea valorile de debit indicate de debitmetrul diferenţial electromagnetic si de cele două
rotametre.
Modul de lucru
Se vor face măsurători de debit cu ajutorul rotametrelor montate pe reţeaua de apă a
laboratorului. Pentru diferite debite de fluid circulate prin reţeaua de apă se vor face
determinări folosind alternativ un rotametru şi respectiv două rotametre.
Rezultatele obţinute în măsurarea debitului de apă de pe reţea cu ajutorul unui
rotametru, respectiv a două rotametre, se vor trece în tabelul 7.1.1.
Tabelul 7.1.1. Debitele măsurate cu ajutorul rotametrelor

Nr. Două rotametre
Un singur rotametru Total
măs. Rotametrul 1 Rotametrul 2
34
7.2 Măsurarea debitului cu ajutorul diafragmei
Scopul lucrării îl constituie determinarea debitului de fluid pe baza măsurării presiunii

diferenţiale generate de diafragmă.
Schema instalaţiei pentru măsurarea debitului utilizând diafragma este prezentată în
figura 7.2.1.
Modul de lucru
Pentru efectuarea acestei lucrări se foloseşte unul dintre circuitele de apă ale reţelei de
conducte aferente laboratorului. Circuitul constă dintr-un circuit de apă, o pompă, un colector
principal, o diafragmă de măsură, două rotametre, colectoarele C5 si C4 cu cinci rezistenţe de
presiune conectate în paralel între ele şi o serie de ventile cu funcţiuni de închidere –
deschidere sau de reglare. Pentru măsurarea perturbării câmpului de presiuni de către
diafragmă se foloseşte un manometru diferenţial cu tub în forma de U.
Circuitul de lucru se realizează prin deschiderea ventilelor: VA1, VA2, VA3, VA13,
VA11, VA10, VA14, VRA3 şi a robinetelor R 1 – R5; se vor închide ventilele: VA4, VA5,
VA15, VA14 si VA11. Se porneşte pompa de circulaţie şi se reglează debitul din circuitul de
lucru prin reglarea turaţiei motorului de antrenare a pompei. O reglare suplimentară a
debitului de apă trecut prin diafragmă se face prin reglarea debitului de apă din circuitul
rotametrelor.
Se vor face citiri pentru un anumit debit trecut prin circuitul diafragmei de măsură şi se
consemnează diferenţa de nivel h în (mm) indicate de manometrul diferenţial.
Se citesc datele caracteristice ale diafragmei de măsură, respectiv d diametrul
orificiului şi D diametrul interior al conductei şi se determină raportul:
d
 
D
Pentru aceasta valoare determinată se alege din tabelul 7.2.1 un coeficient de debit 
(deoarece nu se cunoaşte regimul de curgere se va folosi o metoda iterativă de obţinere a
coeficientului ).
Se determină pierderile de presiune generate de diafragmă:
 
p  g * h  Hg   H 2O [N/m2]
Introducând valori numerice pentru g = 9.81 m/s2, Hg = 13545 kg/m3, H2O = 998 kg/m3
se obţine:
∆p=123.086.∆h Pa
unde h se introduce în mm.
Cu aceste valori obţinute pentru , β şi ∆p se calculează într-o primă aproximaţie
debitul de apa cu relaţia:
 *d2 2 * p
Qm   * * kg/s
4  H 2O
Cunoscând acum debitul de fluid se determină regimul de curgere prin conductă:
35
Qm
Wb  * 4 m/s
 H 2O *  * D 2
Wb * D
Re d  , =1.006.10-6 m/s2

Cu această valoare a lui Re şi cu β determinat la început se obţine din tabel o nouă
valoare pentru coeficientul de debit  cu care se reia calculul debitului de apă Q m trecut prin
diafragmă.
Se vor consemna concluzii privind metoda iterativă de determinare a debitului atunci

când nu se cunoaşte regimul de curgere al fluidului.
Tabelul 7.2.1Valorile coeficienţilor de debit

Red
Β 104 2.104 3.104 5.104 105 106 107 108
0.72 0.747 0.728 0.720 0.714 0.708 0.701 0.708 0.70
0.74 0.764 0.748 0.735 0.728 0.721 0.714 0.712 0.71
0.76 — 0.760 0.751 0.743 0.736 0.728 0.727 0.72
0.78 — 0.779 0.770 0.761 0.753 0.744 0.743 0.74
0.52 — 0.636 0.6337 0.6314 0.6291 0.6253 — —
36
R1
Rezervor apa
R2
R3
R4
VA 1
VA44 VA11 R5
VA10
R6 R7
VA 2
Diafragma de
măsurare VA14
VA 5
VRA11 VA15
VA13
VA 3 VA 4
Debitmetru
electromagnetic
Manometru diferential
cu Hg h
Figura 7.2.1. Schema instalaţiei pentru măsurarea debitului utilizând diafragma
37
Lucrarea 8
8.1 Măsurarea conţinutului de umiditate al gazelor
Scopul lucrării: Compararea indicaţiilor dintre mai multe aparate indicatoare de

umiditate.
Descrierea principiului de funcţionare al aparatelor
Aparatul Peutron se bazează pe principiul măsurării conţinutului de umiditate prin
determinarea punctului de rouă din temperatura de echilibru a materialelor higroscopice.
Determinarea punctului de rouă se realizează prin măsurări de temperatură cu ajutorul a două
termometre. Principiul se bazează pe faptul că la aceeaşi temperatură presiunea vaporilor de
apă într-o soluţie de sare cristalizată este mai redusă decât presiunea de saturaţie a vaporilor
de apă. În figura 8.1 sunt redate în mod comparativ presiunea vaporilor de apă a unei soluţii
de clorură de litiu cristalizată şi presiunea de saturaţie a vaporilor în funcţie de temperatură.
Atâta timp cât presiunea parţială a vaporilor din aer este mai mare decât presiunea parţială a
vaporilor din soluţia de clorură de litiu, aceasta va absorbi umiditatea din atmosferă.
Crescând temperatura soluţiei de clorură de litiu, aceasta nu mai preia apă din atmosferă,
stabilindu-se un echilibru între ambele presiuni parţiale ale vaporilor. Din graficul prezentat
în figura 8.1 se determină temperatura de rouă corespunzătoare temperaturii de echilibru.
Traductorul de umiditate este prezentat în figura 8.2 având următoarele repere: 1-înfăşurarea
de încălzire; 2-vată de sticlă impregnată; 3-tub de sticlă; 4-termometru; 5-termorezistenţă.
Când sesizorul şi aerul înconjurător au aceeaşi temperatură, clorura de litiu absoarbe apă din
aer. Dacă termorezistenţei i se aplică o tensiune alternativă, un curent electric trece prin
soluţia de clorură de litiu, încălzind-o conform legii Joule - Lenz. Prin creşterea temperaturii
creşte presiunea parţială a vaporilor din soluţie până la echilibru. Cu ajutorul termometrului
se măsoară temperatura stratului de LiCl, iar din curba presiunii parţiale a vaporilor din
soluţie se deduce presiunea parţială a vaporilor (pv).
Figura 8.1. Presiunea parţială a vaporilor de apă a unei soluţii saturate de LiCl.
38
Figura 8.2. Sesizorul traductorului de umiditate cu clorură de litiu
Cu cel de-al doilea termometru se măsoară temperatura aerului înconjurător, ceea ce

permite aflarea presiunii de saturaţie corespunzătoare acestei temperaturi (pv sat). Limita
erorilor este de 1% şi 2% umiditate relativă la temperatura mediului de 10o C, respectiv
40o C.
Psihrometrul cu aspiraţie reprezintă cel mai răspândit aparat pentru măsurarea
umidităţii relative (figura 8.3).
Figura 8.3. Psihrometrul cu aspiraţie
Se compune dintr-un ventilator acţionat de un arc sau de un motor electric alimentat de

o baterie, care aspiră aer cu o viteză constantă (2 m/s) prin ambele traductoare de
temperatură. În timp ce termometrul din stânga este expus direct aerului (termometru uscat),
cel de–al doilea este înconjurat cu gaze menţinute umede (termometru umed). Datorită
curentului de aer, o cantitate de apă se evaporă consumând o cantitate de căldură luată din
39
aer. Temperatura indicată de termometrul umed va scade şi va coborî cu atât mai mult cu cât
se vaporizează o cantitate mai mare de apă, adică cu cât aerul iniţial este mai uscat. Diferenţa
de temperatură între termometrul umed şi cel uscat se numeşte diferenţă psihrometrică şi
permite determinarea presiunii parţiale a vaporilor de apă cu relaţia lui Sprung:
pb
pv = pv sat – .0,5.(tus – tum)
775
în care s-a notat cu: pv – presiunea parţială a vaporilor, torr; pv sat – presiunea de
saturaţie la temperatura termometrului umed, torr; p b – presiunea barometrică, torr; tus –
temperatura indicată de termometrul uscat, oC; tum - temperatura indicată de termometrul
umed, oC.
Relaţia lui Sprung este valabilă pentru temperaturi ce nu depăşesc 50 oC.
Detectorul de umiditate U21
Detectorul de umiditate furnizează semnale rezistenţă corespunzătoare temperaturilor
măsurate de două termorezistenţe; una umedă şi alta uscată, ambele termorezistenţe fiind
expuse unui curent de aer cu o viteză de circa 3m/s. Pentru umezirea uneia dintre
termorezistenţe este prevăzut un rezervor intern cu apă, care conţine circa 300 cm3, cantitate
care în mod normal este suficientă pentru şapte zile de funcţionare continuă. Pentru mărirea
duratei de funcţionare între două alimentări cu apă se poate adăuga un rezervor suplimentar
tip U94, având o capacitate de circa 1700 cm 3, care asigură menţinerea unui nivel constant în
rezervorul detectorului. În instalaţiile în care există o uşoară suprapresiune asigurând o viteză
de ieşire a aerului de circa 3m/s, se poate utiliza detectorul U22, fără ventilatorul U23.
Aparatul funcţionează cu înregistratoare din seria E736.
Figura 8.4. Schema de principiu pentru verificarea detectorului de umiditate U21.
Caracteristici tehnice:
— Domenii de măsurare: gama de temperatură 0 – 70oC
gama de umiditate relativă 20 – 100%
— Rezistenţa cablului de legătură: 5 ohmi
— Precizie:  1% pentru umiditate relativă
 0,3% pentru temperatură
— Alimentare ventilator: 220 V  10%; 50 sau 60 Hz
— Putere electrică absorbită: circa 15 VA pentru U21
circa 30 VA pentru U22 – U23
— Montare: pe perete sau pe sol
— Viteza curentului de aer: circa 3m/s
— Greutate: 6,5 kg
Psihrometrul electronic este constituit din aparatul propriu-zis şi traductorul de
umiditate. Carcasa aparatului cuprinde cablajul imprimat şi transformatorul de alimentare. Pe
panoul frontal sunt montate instrumente indicatoare cu scara gradată în unităţi de temperatură
40
(oC) precum şi elementele de comandă şi reglare, respectiv întreruptorul tensiunii din reţea,
becul de semnalizare a tensiunii din reţea, comutatorul interval, care selectează intervalul de
temperatură (0-25oC, respectiv 20-45oC) şi comutatorul modului de lucru, cu patru poziţii:
reglaj zero, calibrare, tuscat, tumed.
Blocul traductor cuprinde într-o singură unitate constructivă elementele sensibile la
variaţiile de temperatură, respectiv două termorezistenţe de Pt100 jucând rolul termometrului
uscat şi al celui umed, rezervorul de apă distilată şi motorul cu ventilator, toate într-o carcasă
de material plastic.
Higrometrul electronic
Funcţionarea sa se bazează pe faptul că modificările umidităţii aerului conduc la
schimbarea concentraţiei unei soluţii de sare expusă în atmosfera respectivă. La aceeaşi
umiditate a aerului se întâlneşte o concentraţie constantă a soluţiei de sare. Această umiditate,
numită de “echilibru” este o măsură a concentraţiei soluţiei de sare. Schimbările survenite în
concentraţie şi temperatură determină modificări ale conductivităţii electrice a soluţiei.
Bazat pe acest principiu aparatul conţine ca element primar un higriator funcţionând ca
o celulă electrochimică, în care electrolitul este constituit dintr-o substanţă higroscopică. În
funcţie de necesităţi higrometrul electronic poate fi echipat cu 1-5 higriatori după cum trebuie
măsurată umiditatea relativă a aerului pe un interval mai îngust sau mai larg.
Higrometrul de absorbţie se bazează pe deformarea (alungirea) unor materii organice
ca: fir de păr, hârtie etc. cu precizie 2 – 3%.
Figura 8.5. Higrometrul de absorbţie
Modul de lucru
Se vor efectua măsurători de umiditate a aerului cu ajutorul aparatelor prezentate mai
sus. La punerea în funcţiune şi în timpul măsurătorilor se vor respecta indicaţiile date de
fabricile constructoare.
Psihrometrul electronic, higrometrul electronic şi psihrometrul cu fir de păr se pun în
funcţiune simplu prin conectarea la sursa de tensiune (pentru primele două aparate). După
calibrare se fac citirile pentru valorile temperaturilor indicate de termorezistenţele umede şi
uscate şi se compară cu tabelele psihrometrice.
41

Indrumar - Masurarea Marimilor Neelectrice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumar - Masurarea Marimilor Neelectrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Măsurarea mărimilor neelectrice — Îndrumar pentru laborator

Conţinutul acestui material a fost stabilit în funcţie de specificul pregătirii energetice, de

1.1 Verificarea termometrelor

Scopul lucrării îl constituie verificarea metrologică a unor termometre(cu lichid, cu

Figura 1.1.1. Schiţa de principiu a ultratermostatului U10

Figura 1.1.2. Baia Ultratermostatului U10

Prezentarea rezultatelor, observaţii şi concluzii

Se vor prezenta concluzii privind:

1.2 Verificarea unei termorezistenţe

Scopul lucrării este de a prezenta metoda practică de verificare metrologică a

Termorezistenţă Punte Wh.

Baie termostat Punte Wheatstone

Figura 1.2.2 Schema de conexiuni a instalaţiei pentru verificarea termorezistenţei

Prezentarea rezultatelor, observaţii şi concluzii

Crt. tE (0C) Rm () Rt () Rm () Rc ()

Tabelul 1.2.2.Variaţia rezistenţei cu temperatura pentru termorezistenţa de platină

Tabelul 1.2.3.Relaţii de calcul al erorilor tolerate la termorezistenţele tehnice

Tabelul 1.2.5 Erori tolerate termometrelor de laborator

Tabelul 1.2.6 Erorile tolerate termometrelor manometrice cu scară uniformă

2.1. Verificarea unui logometru

Scopul lucrării este acela de a prezenta logometrele de producţie româneasca,

Figura 2.1.1. Schema de principiu pentru verificarea logometrelor cu 2 şi 3 fire

Figura 2.1.2. Schema de conexiuni pentru verificarea logometrelor cu 2 şi 3 fire

Observaţie: La montajul pentru verificarea logometrelor cu 2 fire se executa doar

Tabelul 2.1.1. Timpul de oscilaţie admis

f) Pentru verificarea funcţionării logometrului la tensiune nominală acesta va fi

Tabel 2.1.2 Prezentarea şi prelucrarea rezultatelor de la verificarea logometrelor

În acest tabel notaţiile au următoarea semnificaţie:

Prin MR s-a notat panta caracteristicii termorezistenţei cu care se cuplează logometrul,

Concluzii privind lucrarea

2.2. Inerţia termică a detectoarelor de temperatură

Scopul lucrării este de a pune în evidenţă fenomenul de inerţie a termometrelor de

Conform acestei definiţii, constanta de timp se determină cronometrând timpul după

Figura 2.2.1. Definirea constantei de timp a elementului sensibil

Conform acestor normative, verificarea constantei de timp pentru un interval de

Figura 2.2.2. Schema de conexiuni

Tabelul 2.2.1. Rezultatele măsurătorilor

Se va trasa variaţia t = f(), determinându-se constanta. Se determina 5 şi 2 cu ajutorul

3.1. Verificarea unui termocuplu

Scopul lucrării este de a prezenta metoda de măsurare a temperaturii folosind ca

Standul Temperaturi – 2 pe care se efectuează lucrarea, este dotat cu un circuit de

Figura 3.1.1 Verificarea unui termocuplu prin metoda comparaţiei

Tabelul 3.1.1. Rezultatele verificărilor unui termocuplu

t.t.e.m. Temperatura t.t.e.m. Temp.

3.1. Verificarea unui milivoltmetru pirometric

Scopul lucrării este de a prezenta milivoltmetrele de producţie românească, schemele

Tabelul 3.2.1. Milivoltmetre indicatoare. Caracteristici tehnice

Schema lucrării este indicată în figura 3.2.1.

Figura 3.2.1 Verificarea unui milivoltmetru pirometric

Tabelul 3.2.1. Timpul de oscilaţie admis pentru echipajul mobil al milivoltmetrului

e) Verificarea indicaţiilor milivoltmetrului

Tabelul 3.2.2. Verificarea unui milivoltmetru pirometric

Tabelul 3.2.4 Corecţiile pentru joncţiunea de referinţă a termocuplului PtRh (10%) Pt

4.1. Verificarea unui manometru cu element elastic

— la descreşterea presiunii: pd,i = pd,i – pa,i

Tabelul 4.1.1. Valorile presiunilor măsurate

4.2 Verificarea unui traductor de presiune

Scopul lucrării este de a prezenta metode de verificare metrologică a traductoarelor

Sursa traductor electronic

Figura 4.2.3. Schema de conexiuni

Tabelul 4.2.1. Datele verificării traductorului de presiune

Intensitatea corespunzătoare: IE = 6.1.6 + 4 = 13.6 mA

Tabelul 4.2.2 Conversia unităţilor de măsură pentru presiune