METODICA PREDĂRII DISCIPLINELOR TEHNICE DE SPECIALITATE

Procesul de învăţământ reprezintă obiectul cercetării pedagogice. În cadrul acesteia,

partea care studiază problemele pe care le ridică proiectarea, organizarea şi metodologia
procesului de învăţământ se numeşte didactică.

În cadrul didacticii, metodica predării reprezintă teoria predării– învăţării unei anumite
discipline de învăţământ şi studiază modul de aplicare a principiilor didactice, prin utilizarea
metodelor şi procedeelor corespunzătoare transmiterii şi însuşirii unei anumite discipline şcolare,
într-un anumit cadru organizatoric şi în raport cu nivelul şcolii.

Metodica predării unei anumite ştiinţe ocupă o poziţie de graniţă între pedagogie,
psihologie şi logică, pe de o parte, şi sistemul din care face parte ştiinţa, pe de altă parte.
Metodologia didactică este unul din domeniile cu cea mai intensă evoluţie în ultimele decenii.
Făcând o comparaţie între metodele didactice care se practicau în şcoală în primele decenii ale
secolului trecut şi cele întâlnite astăzi în munca profesorilor, constatăm că numărul metodelor
didactice noi este mult mai mare decât cel al metodelor tradiţionale. Metodele tradiţionale
(clasice) s-au conturat de-a lungul timpului prin practica didactică. Metodele noi, în mare parte,
sunt rezultatul valorificării progreselor unor ştiinţe şi ale tehnicii sau al adaptării unor metode din
diferite ştiinţe şi domenii ale practicii umane la condiţiile activităţii didactice.

Metodele didactice sunt modalităţi de conlucrare a cadrelor didactice cu elevii sau

studenţii în vederea realizării procesului de predare/învăţare a cunoştinţelor, de dezvoltare a
proceselor de cunoaştere şi a aptitudinilor, de formare a priceperilor şi deprinderilor. Utilizând
aceste metode, cadrul didactic organizează şi direcţionează creşterea elevului în sensul realizării
scopurilor amintite mai sus.

Metodele didactice sunt indispensabile practicii învăţământului. Nici un act de instruire

nu se poate desfăşura fără utilizarea uneia sau mai multor metode didactice.

De-a lungul timpului s-au formulat mai multe definiţii ale metodelor didactice:

• Metoda didactică este o cale de a descoperi lucruri descoperite

• Metoda didactică este o formă concretă de organizare a învăţării

• Metoda didactică este calea de realizare a muncii didactice

• Metoda didactică se constituie din mai multe procedee, natura ei fiind determinată de scopul şi
conţinutul învăţământului.

Prin utilizarea metodelor didactice se concretizează respectarea principiilor didactice, ele

evoluând odată cu dezvoltarea şi modernizarea învăţământului. În utilizarea metodelor didactice
se ţine cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, alegerea metodelor pentru

1
fiecare lecţie făcându-se în funcţie de scopul şi conţinutul lecţiei, de nivelul clasei şi de condiţiile
materiale ale şcolii.

În relaţia profesor-metodă-elev factorul metodă este numai aparent neutru. Relaţiile

profesor-metodă sunt determinate, pe de o parte, de gradul în care profesorul stăpâneşte
conţinutul pe care îl transmite şi metoda pe care o foloseşte, de bogăţia experienţei sale
pedagogige şi de cultura sa generală iar, pe de altă parte, de temperamentul, capacitatea de
comunicare afectivă, gradul de pasionare pentru munca sa, în general de personalitatea sa.

În acelaşi timp, relaţiile metodă-elev sunt influenţate de elemente specifice subiectivităţii

elevului: nivelul său de cunoştinţe, gradul de familiarizare cu metoda, gradul de stăpânire a
tehnicilor de studiu şi a instrumentelor intelectuale, motivaţia învăţării şi atitudinea faţă de şcoală
şi învăţătură, gradul de dezvoltare a proceselor de cunoaştere şi a inteligenţei elevului, etc.
Clasificarea metodelor didactice este deasemenea o problemă mult dezbătută datorită
diversităţii criteriilor de clasificare utilizate. Dintre acestea, cel mai frecvent considerate sunt:

 Căile logice de însuşire a  Vechimea metodelor

cunoştinţelor  Natura relaţiilor profesor-elev
 Etapele procesului de pe care le implică
cunoaştere  Nivelurile şi formele de
 Rolul factorului verbal învăţământ în care sunt
folosite
Putem spune că sunt două mari categorii de metode didactice:

a) Metode de predare (transmitere) şi însuşire (învăţare) a cunoştinţelor şi de formare a

deprinderilor

b) Metode de verificare şi control a cunoştinţelor şi deprinderilor elevilor.

LOCUL ŞI ROLUL DISCIPLINELOR TEHNICE ŞI TEHNOLOGICE ÎN PLANURILE

DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Prin predarea disciplinelor de specialitate în liceele tehnice se urmăreşte ca elevii să-şi

însuşească un sistem de cunoştinte, un mod de a acţiona, de a gândi şi de a se raporta la realitate,
care să asigure premisele competenţei şi responsabilităţi profesionale, calificarea într-un
domeniu de activităţi corespunzător fiecărui profil de pregătire în liceu (mecanic, electric).

În afara fondului de cunoştinţe teoretice generale, a gradului de cultură şi educaţie, elevii

trebuie să dispună de cunoştinţe ce stau la baza pregătirii lor profesionale. Sistemul de
învăţământ românesc asigură posibilitatea de a se aborda atât cultura generală cât şi cea de
specialitate, astfel încât instruirea profesională se realizează pe diferite trepte la diferite nivele.

2
 Predarea disciplinelor tehnice, cum ar fi informatica, tehnologiile, diferă în conţinut şi stil
faţă de predarea altor discipline. Metodica predării acestor discipline s-a conturat abia în ultimii
ani. În predarea disciplinelor tehnice nu există şabloane sau reţete care să fie obligatorii, în
schimb este nevoie de talent şi de dorinţa de a descoperi chemarea, vocaţia pentru meseria de
profesor.

Metodica predării unei discipline, în general, caută să răspundă la întrebările:

- Ce predăm?

- Cât predăm?

- Cum predăm?

Este foarte important să predăm cu pricepere, adecvat sferei de interes şi categoriei de

vârstă a elevilor, astfel încât nici o clipă să nu pierdem din vedere faptul că este mai bine să
predăm mai puţin dar temeinic, decât mult şi superficial.

OBIECIVE PEDAGOGICE GENERALE

a. Obiective cognitive
Termminologia (vocabularul) domeniului;
Datele particulare ale domeniului;
Concepte, scheme, structuri;
Principii, legi;
Teorii;
Limbajul specific cu care se trateaza si reprezinta domeniul;
Clasificarile specifice domeniului;
Metodele, procedeele si tehnice fundamentale de ceretare a domeniului;
Asimilarea elementara a fenomenelor studiate;
Interpretarea si explicarea fenomenului (elaborarea de ipoteze plauzibile);
Extrapolarea esentei fenomenului in alte situatii sau domenii;
Elevul sa demonstreze ca a dobindit capacitatea de a utiliza reprezentaile abstracte in
cazuri concrete (situatii noi si variate);
Seperare si cercetare a elementelor ce compun un element;
Stabilirea relatiilor functionale din partile separate;
Cercetarea pricipiilor si planului de organizare a fenomenului;
Reunire a partilor analizate de reconstruire a fenomenului;
Rezolvarea de probleme si situatii problematice specifice domeniului;
Descoperirea independenta a unui ansamblu de relatii abstracte intre partile sintetizate;
Acoperirea corecta a exactitatii, rigorii si coerentei faptelor studiate;
Aprecierea in raport cu criterii, date sau evocate din memorie;
Optiune pentru o decizie optima.

3
b. Obiective psihomotorii şi afective

Model general al unui obiectiv specific

4
 Obiectivele pedagogice ale disciplinelor de specialitate
Primul obiectiv al metodicii este determinarea şi descrierea domeniilor care urmează să
fie predate atât la nivel de cunoştinţe elementare de bază (cultură generală), cât şi la nivel de
specialitate în şcoli sau clase de profil.

Un alt obiectiv clasic este cunoaşterea metodelor necesare predării domeniilor selectate.
De asemenea trebuie conoscute cât mai multe mijloace de predare, instrumente didactice de care
va uza profesorul în procesul de predare. Metodele de evaluare, deosebit de importante în
procesul instructiv-educativ din şcoală sunt variate în cazul învăţării disciplinelor tehnice şi
trebuie cunoscute şi aplicate în mod adecvat.

Al treilea obiectiv este pregătirea muncii efective a viitorilor profesori. În acest sens este
important ca viitorii profesori să realizeze practică pedagogică, coordonată de un specialist, într-
o şcoală.

Pentru formularea obiectivelor specifice fiecarei teme sau subteme a unei discipline de
specialiate, profesorul are la dispozitie urmatoarele surse:

- obiectivele pedagogice generale ale disciplinei (se mentioneaza in programele scolare);

5
- lista sarcinilor profesionale ale meseriei pentru care se pregateste elevul;

- indicatoarele de calificare ale meseriei;

- programa scolara;

- manualul scolar;

- indrumatoarele de lucrari de laborator;

- indrumatoarele de instruire practica;

Ca resursa a unei tehnologii didactice, un obiectiv pedagogic specific detine doua functii:

- precizeaza un rezultat dorit, la care trebuie sa ajunga elevul care invata, precizand “ce va trebui
sa stie sa faca la sfarsitul unei perioade de invatare si nu putea face inainte”

- directioneaza evaluarea cat mai riguroasa a rezultatului concret obtinut de elev.

Elaboarea unui obiectiv pedagogic, se realizeaza in patru timpi:

- actiunea observabila, prin care se va exteririza comportamentul;

- obiectul (continutul actiunii);

- conditiile in care elevul va proba formarea comportamentului dorit;

- criteriile dupa care se va aprecia semnificatia pedagogica a performantei probate.

Pentru parcurgerea fiecarui timp este necesar sa fie respectate urmatoarele reguli:

a) formularea obiectivului sa exprime actiunea observabila prin care elevul urmeaza a exterioriza
comportamentul dorit

Comportamente care urmeaza a fi formate Verbe prin care pot fi exprimate

comportamente dorite
Insusirea unor noi cunostinte a exprima
a recunoaste
a defini
a identifica
a descrie
Formarea deprinderilor intelectuale a rezolva a reprezenta
a interpreta a ordona
a demonstra a explica
a diferentia a calcula
a preciza a recunoaste
a efectua a compara
a extrage a interpola

6
 a clasifica a experimenta
a descrie a aduna (date)
a sintetiza a prezenta
a reuni a evalua
a valida a argumenta
a aprecia a obtine (informatii)
a completa a stabili
a aplica a determina
a observa a extrapola
a elabora a analiza
a separa a identifica
a deduce a examina
a formula a caracteriza
a decide a utiliza
a opera a comenta
a inlocui a nota
Formarea deprinderilor motorii senzoriale A executa A reconstitui
A realiza A produce
A proiecta A prelucra
A interoga A planifica
A construi A calcula
A audia A viziona
A opera
Formarea atitudinilor A accepta A persevera
A efectua constiincios A te angaja
A alege A incuraja
A respecta A rezista
A convinge
b) prin formularea obiectivului sa se precizeze obiectul (continutul) actiunii prin care se va
exterioriza comportamentul dorit

c) formularea obiectivului trebuie sa precizeze conditiile in care elevul va proba formarea

comportamentului dorit

d) formularea obiectivului trebuie sa precizeze criteriile de realizare dupa care performantele

probate de elev vor capata o semnificatie pedagogica.

METODOLOGIA ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Metodele de învatamânt sunt modalitati de lucru de care maistri instructori si elevii se

folosesc în activitatea didactica. O metoda de învatamânt este o structura de procedee, un
program potrivit caruia se regleaza actiunile practice si intelectuale întreprinse cu elevii în
vederea realizarii compentelor profesionale.

Procedeul este un detaliu al metodei cu diferite functii în procesul predarii - învatarii:

înlatura obstacolele de întelegere, stimuleaza si motiveaza elevul, previne oboseala, monotonia.

7
 FUNCŢIILE METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT.

Functia de transmitere si însusire a cunostintelor.

Prin metodele de învatamânt se asigura transferul experientei, al valorilor, de la societate

la elev.

Functia formativ - educativa.

O metoda de învatamânt se foloseste în masura în care contribuie la formarea anumitor

abilitati, capacitati de ordin intelectual, afectiv sau psihomotor, contribuie la dezvoltarea
anumitor trasaturide personalitate ale elevilor cu care profesorul lucreaza.

Functia normativ - instrumentala.

Metodele orienteaza activitatea didactica, arata cum trebuie procedat penru ca obiectivele
activitatii sa fie realizate, sa se transpuna în performante ale elevilor.

Functia motivationala.

Prin metodele de învatamânt folosite, profesorul stârneste curiozitatea si dezvolta

interesele de cunoastere, de autodepasire ale elevilor. Metodele creeaza suportul motivational al
învatarii.

CRITERIILE DUPĂ CARE SE STABILESC METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Specificul cunostintelor.

Tipul de actiuni practice si intelectuale pe care trebuie sa le întreprinda elevul pentru

întelegerea ti însusirea cunostintelor pentru formarea capacitatilor difera de la o disciplina de
învatamânt la alta. Spre exemplu, în însusirea cunostintelor de tehnologia meseriei, actiunile pe
care le întreprinde profesorul cu elevii sunt de alta natura decât cele care se întreprind în predarea
si învatarea literaturii. Deci, profesorul va alege metodele, în primul rând, în functie de specificul
cunostintelor.

Particularitatile de vârsta si individuale ale elevilor.

Prin metodele de învatamânt profesorul adapteaza contiunutul învatarii la posibilitatile de

care dispun elevii la un moment dat (nivelul dezvoltarii intelectuale, nivelul cunostintelor
însusite, nivelul motivarii). Acelasi continut de învatare este predat prin metode diferite la elevii
scolii profesionale fata de cele folosite în predarea la clase de liceu. Metodele vor fi alese astfel
încât acestea sa determine progresul în învatare, sa asigure dezvoltarea intelectuala, afectiva si
psiho - motorie a elevilor cu care profesorul lucreaza.

Obiectivele pedagogice urmarite.

8
 Metodele de învatamânt se stabilesc si în functie de rezultatele pe care le scontam prin
învatare. Metodele folosite în cazul în care ne propunem ca elevii sa înteleaga semnificatia
cunostintelor, vor fi altele decât cele prin care ne propunem sa formam deprinderi, aptitudini, sa
dezvoltam interese.

SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT.

În literatura pedagogica exista o varietate de clasificari ale metodelor de învatamânt.

Practic însa, nu se pot stabili criterii clasificatoare care sa conduca la clase strict exclusive. De
cele mai multe ori o metoda poate fi inclusa simultan în doua clase diferite(spre exemplu,
experimentul este considerat drept metoda de explorare a realitatii, dar, tot asa de bine, ar putea
fi considerat ca apartinând metodelor de actiune). Din aceste motive am renuntat la a propune o
clasificare a metodelor. Astfel, vom trata urmatoarele metode de învatamânt:

a.Metode explicativ -demonstrative

În economia activitatii de predare în învatamântul preuniversitar o pondere le revine

explicatiilor. A explica înseamna a clarifica, a lamuri, a dovedi ceva.

b.Metoda conversatiei.

Metoda conversatiei consta într-o suita de întrebari si raspunsuri, într-un dialog între
profesor si elevi, prin care se urmareste:

Ø întelegerea si însusirea temeinica a cunostintelor ;

Ø dezvoltarea capacitatilor de gândire si a interesului pentru cunoastere si
învatare ;
Ø sistematizarea si fixarea cunostintelor ;
Ø verificarea nivelului de însusire a cunostintelor si de formare a capacitatilor.

Pentru elev, metoda conversatiei reprezinta un mijloc de clarificare a cunostintelor, un

prilej de exprimare si gândire, o modalitate de cunoastere pe sine. Prin metoda conversatiei sunt
întretinute si functioneaza relatia de colaborare profesor - elevi, relatiile socio - afective la nivelul
clasei.

În functie de procesele psihice antrenate, conversatia poate fi reproductiva sau euristica.

c.Asaltul de idei ( brainstorming; brain=creier, storm=furtuna).

Prin aceasta metoda se urmareste:

 eliberarea elevilor de inhibitie si emotie, de teama de a fi etichetat neconvenabil de catre

colegi ;
 suspendarea conventionalismului si relatiilor formale dintre elevi în scopul circulatiei
optime a informatiei ;

9
  dezvoltarea capacitatilor de a face cu usurinta asociatii de idei ;
 dezvoltarea capacitatilor creative ale elevilor

Asaltul de idei este o metoda a discutiei în grup, prin care se cauta solutia unei probleme
prin mobilizarea intensa si neconventionala a celor care participa..

d. Problematizarea.

Specificul metodei consta în faptul ca elevilor nu li se transmit cunostintele "de-a gata",

ci ei sunt implicati în procesul de descoperire a semnificatei acestora, de elaborare a notiunilor.

Spre deosebire de alte metode care apeleaza la activitatea manifestata a elevilor

(conversatie euristica, asaltul de idei, descoperirea), prin problematizare se porneste de la o
situatie contradictorie ce apare la un moment dat în procesul însusirii cunostintele. Adica, se
porneste de la o situtie problema (sau problematica).

Orice disciplina de învatamânt ofera situatii problema pe care profesorul le poate

prezenta elevilor astfel încât sa creeze o stare de nedumerire, de tensiune capabilasa mobilizeze
potentialul intelectual si afectiv, dorinta de depasire a starii conflictuale pe care o traiesc.

e.Experimentul.

Metoda experimentului se foloseste cu deosebire în activitatea de laborator. Asa cum s-a

mai precizat, specificul metodei consta în faptul ca elevii actioneaza pe baza unui algoritm prin
care profesorul precizeaza ce trebuie sa faca si cum sa procedeze acestia în desfasurarea
experimentului.

Prin aceasta metoda se urmareste formarea deprinderilor si priceperilor de mânuire a

aparaturii de laboarator,de masurare , de interpretare si reprezentare grafica a datelor, de
întocmire a referatelor.

Experimentul are o serie de caracteristici care îl apropie de matoda exercitiului. De aceea

cerintele de aplicare a metodei sunt asemanatoare cu ale exercitiului.

f.Exercitiul.

Metoda exercitiului consta în efectuarea constienta si repetata a unor actiuni practice sau
intelectuale în vederea formarii deprinderilor, strategiilor cognitive, priceperilor necesare în
activitatea ulterioara de învatare si în activitatea profesionala.

Prin exercitiu se formeaza capacitatile enumerate asigurându-se consolidarea si

aprofundarea cunostintelor prin aplicarea acestora în situatii noi si variate, se previne uiterea si se
înlatura confuziile. Exercitiul este, în fond, un antrenament sistematic în pregatirea teoretica si
practica a elevilor.

10
 g.Studiul de caz.

Metoda studiului de caz raspunde necesitatii de a gasi noi modalitati de apropiere a

învatamântului de viata, de practica, oferind elevilor posibilitatea de a cunoaste si întelege fapte,
situatii, probleme reale cu care se confrunta comunitatea umana.

Prin studiul de caz, pe lânga caracteristicile si principiile generale, comune, ale unei clase
de obiecte, fenomene ce se studiaza, se urmareste sa se stabileasca elementele, aspectele
specifice care dau identitatea proprie cazului în speta.

Variante în folosirea metodei

· profesorul prezinta toate informatiile despre cazul studiat

· profesorul prezinta informatiile despre caz iar elevii primesc sarcini de a studia un
altul din aceeasi categorie pentru a stabili asemanari, deosebiri, avantaje si dezavantaje pe care le
presupun cele doua cazuri

· elevii nu primesc informatii despre cazul supus analizei, în schimb li se propun

sarcini concrete de realizat.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Prin mijloace de învatamânt se întelege totalitatea resurselor materiale care contribuie la

desfasurarea activitatii scolare si la realizarea obiectivelor educatiei.

Mijloacele de învatamânt se împart în doua categorii principale:

v baza tehnico-materiala a învatamântului ;

v materialele didactice.

Baza tehnico - materiala este constituita, în primul rând, din acele mijloace care asigura
înfaptuirea obiectivelor de politica scolara. Functia esentiala a acestora este de a asigura
conditiile de cuprindere a populatiei scolare în sistemul de învatamânt, de a crea o ambianta cu
anumite caracteristici ergonomice si valente estetice, de a asigura desfasurarea activitatii în
conditii de igiena, de confort si de securitate.

Materialele didactice sunt mijloace care se integreaza prin structura si continut procesului
de explicare si întelegere, de formare a capacitatilor intelectuale si a deprinderilor practice.

11
Materiale intuitive:

 obiecte si fenomene în stare naturala, obiecte tehnice

 modele obiectuale(machete, mulaje)
 materiale intuitiv conventionale(corpuri geometrice, harti geografice.

Materiale logico - notionale:

 manuale, secvente de continut programate
 modele simbolice: scheme, diagrame

Mijloace moderne audio - vizuale:

 banda magnetica  diapozitive, diafilme, filme didactice

 folii pentru retroproiector  programe T.V.
Materiale destinate formarii deprinderilor practice si intelectuale:

 masini de antrenament  unelte de munca

 simulatoare  dispozitive de verificare si masurare
 instrumente  calculatorul
EVALUAREA REZULTATELOR SCOLARE

Evaluarea este activitatea prin care profesorul constata, în diferite momente ale
procesului didactic, masura în care rezultatele obtinute de catre elevi sunt în concordanta cu
cerintele programei, cu obiectivele pedagogice preconizate.

12
Funcţiile evaluării :

Functia de clasificare si selectie. Potrivit rezultatelor evaluarii se realizeaza o ierarhizare

a institusiilor scolare de acelasi tip, a claselor si a elevilor dintr-o scoala. Ierarhizarea are un rol
social si unul stimulativ de emulatie.

Functia sociala. Colectivitatea umana locala, familia, sunt informate despe rezultatele
obtinute de catre elev.

Formele evaluării :

Evaluarea initiala. Se efectueaza la începutul unui program de instruire. Prin evaluarea

initiala maistrul instructor urmareste:

-sa stabileasca daca elevii detin acele cunostinte parcurse anterior , care stau la baza întelegerii
si însusirii cunostintelor ce urmeaza;

-sa cunoasca poaentialul intelectual si motivatia pentru învatare a elevului.

Evaluarea continua (formativa). Presupune verificarea si aprecierea rezultatelor pe întreg

parcursul procesului didactic.

Evaluarea sumativa. Reprezinta bilantul unei activitati desfasurate într-o prioada mai
îndelungata. Prin evaluarea finala se stabileste daca scopurile activitatii au fost realiazte.

Optimizarea evaluarii se poate realiza prin :

 utilizarea tuturor formelor de  raportarea la nivelul de referinta;

evaluare;  raportarea la posibilitatile elevilor;
 raportarea echilibrata la toate tipurile  îmbinarea mai multor procedee si
de obiective; metode de evaluare;
 raportarea la normele stabilite;  eliminarea erorilor de apreciere;

Tehnici de evaluare :

1. Tehnica alegerii multiple - se realizeaza prin alegerea raspunsului corect dintr-o lista de
raspunsuri posibile ;
2. Tehnica raspunsului scurt - impune elaborarea de catre cel evaluat a unui raspuns scurt si
obiectivitatea acestuia ;
3. Tehnica perechilor - solicita realizarea unor corespondente între cuvinte, simboluri
conventionale, limbaj grafic conventional, diagrame, etc. dispuse pe doua coloane ;
4. Tehnica întrebarilor structurate - consta într-o succesiune de întrebari, de dificultate
diferita ;
5. Tehnica eseului structurat - solicita elevul la îndeplinirea unei sarcini de lucru pe baza unor
criterii bine stabilite obiectiv de catre maistru instructor.

13