Sunteți pe pagina 1din 64

SCOALA POSTLICEALA SANITARA DE STAT,BUZAU

Lucrare de diplomă

Elev: Prof.indrumator:

1
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLICĂ
RENALĂ

2
MOTTO

Sănătatea este totul, iar fără sănătate totul este nimic”Promovarea şi


menţinerea sănătăţii cât şi prevenirea îmbolnăvirilor sunt obiective
importante în actualul sistem de sănătate.M e d i c i n a z i l e l o r n o a s t r e a r e u n
c a r a c t e r p r o f u n d p r o f i l a c t i c , i a r d e l a d r e p t u l d e sănătate s-a ajuns la
datoria de a păstra sănătatea.Dar existenţa omului nu poate fi concepută fără
boli, de aceea preocuparea pentruîngrijirea pacientului a fost şi rămâne unul din
ţelurile umanitare ale medicinei.

3
Cuprins

1) Cap1.Anatomia rinichiului………….………………….5pag
2) 1.1. Generalitati………………………………………….5pag
3) 1.1.1.Situare……………………………………………...6pag
4) 1.1.2.Forma………………………………………………6pag
5) 1.1.3.Aspect exterior……………………………….……6pag
6) 1.1.4.Structura rinichiului………………………….…...6pag
7) 1.1.5.Numar.Greutate.Dimensiune si culoare…….…..12pag
8) 1.2.Caile excretoare ale rinichiului……………………12pag
9) 1.2.1.Calicele mici………………………………………14pag
10) 1.2.2.Calicele mari……………………………………...14pag
11) 1.2.3.Pelvisul renal(bazinetul)………………………….14pag
12) 1.2.4.Pedicul renal………………………………………15pag
13) 1.2.5.Ureterul……………………………………………15pag
14) 1.2.6.Vezica urinara…………………………………….17pag
15) 1.2.7.Uretra……………………………………………...18pag
16) Cap2.Fiziologia renala……………………………….…21pag
17) 2.1.Generalitati……………………………………….…21pag
18) 2.2.Formarea urini………………………………….…..21pag
19) 2.2.1.Filtrarea glomerulara………………………….…22pag
20) 2.2.2.Reabsorbtia tubulara………………………….....24pag
21) Secretia tubulara………………………………………..25pag
22) 2.3.Reglarea activitati urinare…………………………26pag
23) 2.3.1.Reglarea nervoasa………………………………..26pag
24) 2.3.2.Reglarea umorala………………………………...26pag
25) 2.4.Caracteristicile si compozitia urinii……………….27pag
26) 2.4.1.Caracteristici……………………………………...27pag
27) 2.4.2.Continutul urinii………………………………….27pag
28) 2.5.Mictiunea……………………………………………29pag
29) Cap3.Colica renala……………………………………..32pag
30) 3.1.Consideratii generale………………………………32pag
31) 3.2.Debutul colicii…………………………………..…..32pag
32) 3.3.Simptomatologia clinica……………………………34pag
33) 3.4.Oliguria………………………………………………34pag
4
34) 3.5.Hematuria……………………………………………34pag
35) 3.6.Evolutia……………………………………………35pag
36) 3.3.1.Diagnosticul pozitiv……………………………..35pag
37) Cap4.Tratamentul colicii renale……………………..36pag
38) Cap5.Ingrijirea
39) Cap6.Tehnici de ingrijire a bolnavului.……………..41pag
40) 6.1.Tehnici de recoltare a probelor biologice……….42pag
41) 6.1.1.Recoltarea sangelui venos………………………42pag
42) A)Hemograma…………………………………………46pag
43) B)V.S.H………………………………………………..46pag
44) 6.1.2.Recoltarea urinei pt.ex.biochimice…………….47pag
45) A)Urocultura………………………………………….47pag
46) Cap7.Cazuri concrete.Exemple practice…………….49pag

5
CAP 1 Anatomia rinichiului

1.1 Generalităţi

Energia pe seama căreia corpul omului trăieşte şi munceşte rezultă din


descompunerea substanţelor nutritive aduse de sânge la celule.Din aceste descompuneri,
pe lânga eliberarea de energie, rezultă şi apă, CO2 şi alţi produşi care prin acumulare
devin toxici pentru organism.

Ureea şi acidul uric rezultă din descompunere şi trebuie eliminate pe mai multe
căi:

−CO2 şi o parte din apă se elimină pe cale pulmonară, prin expiraţie, sau prin piele(sub
forma de sudoare)

−organele la nivelul cărora se formeaza urina─RINICHII─impreună cu organele mari


care conduc urina la exterior─CĂILE URINARE, alcătuiesc APARATUL EXCRETOR.

Rinichii

1.1.1. Situare

Rinichii sunt situaţi in cavitatea abdominală, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, la


nivelui vertebrelor T1─T2 şi L2─L3, rinichiul drept fiind situat mai jos cu vertebră decât
cel stâng.

1.1.2. Forma

Rinichii au forma unor boabe de fasole

1.1.3. Aspect exterior


Fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos şi învelit de
o capsulă fibroaesă inextensibilă, este situat în loja renală.

6
1.1.4. Structura rinichiului.

Rinichii au o margine externă convexă, o margine internă concavă şi doi poli: unul
superior şi altul inferior. Pe partea concavă se află hilul renal, alcătuit din artera şi vena
renală, limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală. Rinichiul drept este situat ceva
mai jos decât cel stâng. Loja renală este limitată în sus de diafragm, în spate de ultimele
două coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele lombare, iar înainte, de
viscerele abdominale. In jos, loja renală este deschisă [de aici, uşurinţa cu care se produce
ptoza renală].

Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce durerile renale pot fi


resimţite lombar, abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă
abdominală şi de ce flegmoanele perinefritice cu evoluţie superioară îmbracă
simptomatologie toracică.

Rinichiul este constituit din numeroase entităţi histo─fiziologice, care poartă


numele de nefroni.

Nefronul - unitatea anatomică şi fiziologică a rinichilui, alcătuit din glomerul


[polul vascular] şi tubul urinifer [polul urinar]. Numărul nefronilor din cei doi rinichi se
evaluează la 2 milioane.

7
8
Fiecare nefron se compune din‫׃‬

─glomerulul lui Malpighi

─tubul contort proximal

─ansa lui Henle cu ramurile sale‫׃‬ascendente şi descendente

─tub contort distal

─canalele de unire

─tubi colectori

9
Glomerulul - primul element al nefronului este alcătuit dintr-un ghem de capilare
care rezultă din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele
se reunesc apoi şi formează, o arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul
primei porţiuni a tubului urinifer.

Structurile cere se intâlnesc in glomerul sunt‫׃‬

─membrana bazalâ a capsule lui Bowman

─epiteliul glomerulului cu nucleu, corp celural şi prelungiri pediculate

─membrana bazala a glomerulului

─endoteliul glomerular

─mesangiul

−lumen capilar

Tub urinifer – al doilea element al nefronului – se prezintă, sub forma unui canal
lung de 50 mm, format din următoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort
proximal, ansa Henle,tubul contort distal şi tubii colectori. Capsula Bowman – are forma
unei cupe care înconjuară glomerulul şi este alcătuit din două, foiţe.

Tubul. Cel de-al doilea element al nefronului, sistemul tubular, incepe cu tubul
contort proximal. El are o lungime de 14 mm, un lumen de 15-25 µ si toti tubii contorti
proximali au o suprafata totala de 2 m2. Ansa lui Henle, cu o lungime de 16 mm are o
portiune descendenta de un calibru subtire, cu un lumen ingust, si o portiune ascendenta
de un calibru mai mare si cu un lumen mai larg. Tubul contort distal are o lungime de 5
mm si un epiteliu cu celule cilindrice, mai inalte, in coloana si cu nuclei foarte densi.
Aceeasi structura o au si canalele de unire.Structura mai complexa a tubului contort
proximal sugereaza o functie mai activa decat acelui distal..

Tubii colectori au un lumen larg, cu celule cubice. Faptul ca sulfonamidele si


acidul uric sunt precipitate cu predilectie in tubul colector terminal sugereaza ca
reabsorbtia apei are loc pe toata lungimea tubului.

10
Capsula Bowman, împreună cu glomerulul pe care îl conţine, poartă numele de
corpuscul Malpighi.

11
12
1.1.5. Număr.Greutate.Dimensiune şi culoare

Greutatea rinichilor este de aproximativ 300 gr si sunt in numâr de 2.Au o


consistenţa fermă, elastic cu o inălţime de 12−13 cm şi o grosime de 3 cm.Sunt de
culoare roşiatică.

Un rinichi prezinta doua fete (anterioara si posterioara), doua margini (mediala si


laterala) si doi poli (superior si inferior). La adult, fiecare dintre rinichi masoara
12 cm in lungime, 6 cm in latime si 3 cm in grosime, cantarind aproximativ 120-
150 de grame.
Rinichii sunt alcatuiti din parenchimul renal (denumit tesut nobil), care este
structurat in doua zone: corticala (la exterior) si medulara (in interior). Fiecare
zona este inconjurata de capsula renala (o membrana fibroasa). In centrul
parenchimului renal se afla sinusul renal, care este o cavitate ce adaposteste
pediculul renal, format din caile excretoare (calice si pelvis renal), vase (artera si
vena renala), nervi si o masa de grasime.

1.2. Căile excretoare ale rinichiului

Arterele interlobulare sunt sursa arteriolelor aferente (unele arteriole aferente, pot
pleca direct din arterele arcuate). Acestea, patrund în corpusculii renali la nivelul hilului
glomerular si formeaza glomerulii renali. Ansele glomerulare se concentreaza în final în
arteriola eferenta, care paraseste glomerulul la nivelul hilului si se recapilarizeaza în
jurul tubilor renali.

Din arterele renale se desprind ramuri pentru glanda suprarenala (una sau mai
multe artere suprarenale inferioare), capsula renala, partea superioara a ureterului si
grasimea perinefretica. Ramurile capsulare, se pot anastomoza cu ramuri ale arterelor
suprarenale, genitale si lombare.

13
Anatomistii au identificat o zona cu vascularizatie mai saraca (paucivasculara)
într-un plan relativ frontal care trece la 0,5cm posterior santului longitudinal de pe
marginea laterala a rinichiului (linia paucivasculara a lui Hyrtl), plan ce ar putea fi
folosit în chirurgia renala pentru acces la calice.

Vascularizatia venoasa

Din reteaua capilara peritubulara si din reteaua periferica venoasa subcapsulara


sângele venos este drenat în venele interlobulare care însotesc arterele cu acelasi nume,
terminându-se în venele arcuate situate la baza piramidelor Malpighi (vascularizatia
venoasa nu este de tip terminal ca cea arteriala !).

La nivelul coloanelor Bertin, venele arcuate se continua cu venele interlobare.


Acestea coboara printre piramidele Malpighi pâna în sinusul renal. Aici, la nivelul
calicelor mici se unesc si formeaza venele lobare. În final, prin unirea venelor lobare se
formeaza venele segmentare (în general trei, dar putând ajunge pâna la cinci). Acestea
se unesc chiar în sinus (uneori însa imediat în afara sinusului) si formeaza vena renala.
Vena segmentara inferioara trece de obicei anterior de jonctiunea pelvi-ureterala.

Superior de varsarea venei genitale drepte, vena renala dreapta (lunga de 2-4cm)
se varsa pe partea dreapta a venei cave inferioare. Vena renala stânga (lunga de 6-10cm)
are traiect posterior de corpul pancreasului, ajunge anterior de aorta si trece prin pensa
aorto-mezenterica. Se varsa în vena cava inferioara mai sus de vena renala dreapta.
Drenajul venos suprarenalian este diferit în stânga (unde vena suprarenaliana se uneste
cu vena frenica inferioara stânga si se varsa în vena renala stânga) fata de dreapta (vena
suprarenala dreapta se varsa direct în vena cava inferioara), situatie similara cu cea a
venelor genitale.

14
Trebuie cunoscute si anastomozele venoase situate în grosimea perirenala :
anastomoza porto-cava (între venele renale care se varsa în vena cava si venele colice
drenate de sistemul port) si anastomoza cavo-cava (prin venele lombare care comunica
cu venele azigos ce dreneaza în vena cava superioara).

1.2.1. Calicele mici

Sunt formatiuni musculo-membranoase, cu aspect conic, a caror baza muleaza papilele


renale, ale caror vârfuri se unesc si formeaza calicele mari.

Calicele mici sunt în numar de 6-12, mai putine decât numarul piramidelor (deoarece
unele dintre piramide sunt compuse si au o singura papila). Au o fata interna (papilara) si
o fata externa (sinusala). Între papila si fata interna a calicelui, se delimiteaza un spatiu
semilunar numit fornix caliceal.

În sinus, calicele mici au raport cu vasele si tesutul adipos sinusal.

1.2.2. Calicele mari


Sunt tuburi musculo-membranoase ce se formeaza în sinusul renal prin unirea
a 2-4 calice mici. Frecvent exista 2-3 calice mari (superior, mijlociu si inferior), cu o
lungime de circa 1-3cm. Prin unirea calicelor mari se formeaza bazinetul.
1.2.3. Pelvisul renal (bazinetul)
Pelvisul renal (bazinetul) este o formatiune musculo-membranoasa, dilatata,
rezultata prin unirea calicelor mari. Este frecvent comparat cu o pâlnie turtita antero-
posterior.Forma si marimea bazinetului depind de modul de unire si dimensiunile
calicelor. Având o forma triunghiulara de pâlnie turtita antero-posterior, bazinetul
prezinta o fata anterioara si una posteriora, o baza spre care converg calicele mari si un
vârf care se continua cu ureterul. Bazinetul se proiecteaza la nivelul apofizelor transverse
ale vertebrelor L1/L2 .

15
1.2.4. Pediculul renal

Curpinde alaturi de bazinet vase sanguine, pozitia bazinetului în sinusul renal


fiind variabila. Cel mai frecvent bazinetul prezinta o parte intrasinusala si o parte
extrasinusala (desi sunt cazuri în care bazinetul se gaseste doar intrasinusal !)
Astfel, în partea intrasinusala se identifica pornind dinspre anterior spre posterior :
ramurile segmentare ale venei renale, ale arterei renale si bazinetului.

In partea extrasinusala posterior se afla capsula adipoasa si muschiul psoas iar


anterior pe partea dreapta fascia Treitz si duodenul descendent iar pe stânga corpul
pancreasului.

Limfaticele rinichiului însotesc vasele de sânge prin coloanele Bertin formând


câteva trunchiuri limfatice mai mari, care dupa reuniri succesive formeaza plexul
limfatic situat sub capsula fibroasa si plexul limfatic al capsulei adipoase. De mentionat
ca, vasele limfatice se unesc pe marginea mediala a rinichiului cu vasele care vin de la
ureter si bazinet. Drenajul limfatic al rinichilor variaza. Astfel, pe partea stânga prima
statie limfatica o constituie ganglionii paraaortici laterali stângi si în ganglionii pre si
retroaortici situati între artera mezenterica inferioara si diafragm. Ocazional, s-a mai
constatat un drenaj limfatic aditional pornind de la rinichiul stâng spre ganglionii
retrocrurali sau direct în ductul toracic, deasupra diafragmului. Pe partea dreapta limfa
ajunge în ganglionii interaortici si ganglionii pericavi anteriori si posteriori. Ocazional si
aici s-a constatat un drenaj limfatic spre ganglionii retrocrurali sau ganglionii laterali
stângi paraaortici.

16
1.2.5 . Ureterul

Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la vezica urinara.Are o


lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu
si calibru neuniform, prezentând trei zone îngustate:
> jonctiunea pieloureterala (colul ureterului)
> flexura marginala
> jonctiunea ureterovezicala
Între aceste zone îngustate, ureterul prezinta o dilatare abdominala si una pelvica.
1) Ureterul abdominal este pozitionat posterior de peritoneu pe portiunea
mediala a psoasului major si este încrucisat oblic de catre vasele spermatice interne. La
intrarea în cavitatea pelvina, încruciseaza vasele iliace.
Portiunea intiala a ureterului drept este situat de obicei posterior de portiunea descendenta
a duodenului si în traseul sau catre vezica urinara, este plasat la dreapta venei cave
inferioare fiind intersectat de vasele ileocolice. În apropierea aperturii pelvine, ureterul
drept trece posterior de portiunea inferioara a mezenterului si portiunea terminala a
ileonului.
Ureterul stâng este încrucisat de vasele colice stângi iar la nivelul aperturii pelvine are
raport cu sigmoidul si cu mezenterul sau.
2) Portiunea pelvica se afla pe peretele lateral al pelvisului, sub peritoneul
parietal posterior. Ureterul drept are raport cu artera iliaca interna, trecând anterior de ea,
iar cel stâng coboara pe fata mediala a arterei iliace interne. Posterior de ureter, între
acesta si fascia pelvina parietala se interpune artera obturatoare, artera ombilicala si artera
vezicala superioara.
Segmentul terminal este încrucisat de canalul deferent apoi intra în raport cu fundul
veziculei seminale, posterior de ureter, si intra oblic în peretele posterior si inferior al
vezcii urinare, devenind organ intraparietal.
La femeie, portiunea pelvica a ureterului împreuna cu artera iliaca interna si ovarul,
delimiteaza peretele posterior al fosetei ovariene. În traseul sau catre peretele inferior al
vezicii urinare, ureterul este însotit, pentru o portiune de 2,5 cm, de artera uterina, care
apoi trece anterior de ureter pentru a urca între cele doua foite ale ligamentului lat.
Vascularizatia ureterului. Ureterul este irigat de ramuri din artera renala,
spermatica interna, hipogastrica si vezicala inferioara. Venele realizeaza un sistem
anostomotic între vena renala stânga si venele iliace interne.
Inervatia ureterului deriva din plexul mezenteric inferior, spermatic si pelvin.
Limfatice. În ganglionii lateroaortici dreneza cele doua treimi superioare ale
ureterului, iar limfa portiunii pelvine dreneaza în ganglionii iliaci interni, ganglionii iliaci
externi si iliaci comuni.
Dezvoltarea ureterului corespunde celei de a treia etape din dezvoltarea
rinichiului, adica metanefrosul. El are doua componente deistincte: blastemul
metanefrogen si mugurele ureteral (conditioneaza formarea rinichiului definitiv).
Ureterul este format din trei tunici: adventicea, musculara si mucoasa.

17
a) Adventicea, la extremitatea superioara, se continua cu fascia renala, iar la capatul opus
se pierde in adventicea vezicii urinare.
b) Tunica musculara este formata din trei straturi: longitudinal extern, circular si
longitudinal intern.
În prtiunea inferioara a ureterului, între stratul circular si cel longitudinal intern, se
gaseste o retea capilara si venoasa, bine reprezentata,iar la nivelul jonctiunii
ureterovezicale, dispar fibrele circulare.
c) Mucoasa este formata din:
- uroteliu: pe sectiune transversala da un aspect stelat lumenului; este pluristratificat,
celulele epiteliale sunt de tip malpighian, cele superficiale putându-se descuama.
-corion: contine vase, nervi si insule de tesut limfatic.

Rolul ureterului este acela de a transporta urina de la rinichi la vezica urinara, prin
miscari peristaltice. Miscari care au drept consecinta cresterea presiunii intrauretrale ce
va duce în final la deschiderea orificiului de inrare în vezica cu trecerea urinii in vezica
urinara. Peristaltismul este asigurat de celulele pacemaker situate la nivelul bazinetului.
Aceste celule cu automatism, genereaza potentiale de actiune care stau la baza contractiei
de tip peristaltic. Contractiile au o frecventa de 1-8/min si sunt stimulate prin mecanism
miogen în urma cresterii volumului urinar din tub. Tonusul si peristaltismul sunt sub
controlul sistemului nervos vegetativ, astfel: nervul hipogastric(SNVS) scade tonusul si
peristaltismul, iar nervul vag(SNVP) le creste.
Refluxul vezico-ureteral este împiedicat datorita contractiei detrusorului care comprima
portiunea intramurala a ureterului.

Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la vezica urinara.Are o


lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu
si calibru neuniform, prezentând trei zone îngustate:
- jonctiunea pieloureterala (colul ureterului)
- flexura marginala
- jonctiunea ureterovezicala

18
1.2.6.Vezica urinara

Segment dilatat al cailor urinare inferioare în care se acumuleaza urina între


mictiuni. Ca si localizare, vezica urinara este situata în pelvis, extraperitoneal, în loja
vezicala si în functie de gradul de plentitudine are urmatoarea configuratie: baza vezicii
sau fundul si colul reprezinta portiunea fixa a vezicii, în timp ce corpul si vârful (apex)
portiunea mobila.

Vezica urinara are origine dubla: endodermala care ia nastere din portiunea
craniala a sinusului urogenital si mezodermala reprezentata de partea terminala a
canalelor mezonefrotice (Wolff).
Vezica urinara este formata din trei tunici, care, dinspre exterior spre interior, sunt:
Tunica externa (seroadventicea). Fata postero-inferioara, postero-superioara si partea
superioara a fetelor laterale, sunt acoperite de seroasa, restul vezicii este învelita de
adventice.
Tunica muculara. Detrusorul vezical este format din fibre musculare netede dispuse în
trei straturi, care descriu un traiect spiralat: longitudinal extern, circular (mijlociu), care,
la nivelul colului vezical, formeaza muschiul sfincter uretral intern, si longitudinal intern(
sau plexiform si contribuie la formarea diverticulilor vezicali dobânditi în caz de
obstructie vezicala). La acest nivel se mai descrie trigonul vezical superficial si cel
profund, cel din urma intervine în scurtarea detrusorului în contentia vezicii si închiderea
ostiului ureteral intern.
Tunica mucoasa. Este formata din:
- uroteliu- format din 5-6 straturi de celule, cele de la suprafata (umbreliforme)
asigura impermeabilitatea uroteliului pentru substantele din urina si prezinta la nivel
plasmalemal " corpii densi", responsabili de alungirea membranei celulare, când vezica
este în stare de plentitudine.
- corion- contine o retea vasculara, fibre nervoase si rari noduli limfatici. Este alcatuit
din tesut conjunctiv lax (exceptie trigonul vezical: tesut conjunctiv dens) care permite
plicaturarea mucoasei vezicale.
Vezica urinara îndeplineste functia de acumulare, contentie si evacuare a urinei,
evacuare realizata cu ajutorul uretrei. Compozitia urinei cumulata în vezica are aceeasi
compozitie ca si cea din ductele colectoare, prin urmare, nu sunt modificari importante, în
ceea ce priveste compozitia, de-alungul traseului catre vezica.
Urina care trece din ductele colectoare in calicele renal, determina stimularea celulelor
pace-maker de la acest nivel cu initierea undelor peristaltice de contractie care se vor
raspândi în tot traseul ureterului. Acest lucru este responsabil de trecerea urinei din
pelvisul renal în vezica.
Ureterul intra în vezica urinara la nivelul trigonului vezical strabatând muschiul
detrusor pe o portiune de câtiva cm, cu o directie oblica. Tonusul normal al muschiului
detrusor tinde sa duca la o compresie a ureterului, astfel ca urina sa nu regurgiteze în sens
opus în momentul în care presiunea din vezica creste, doar ca în momentul declansarii

19
undelor peristaltice presiune din uretere creste determinâd deschiderea ostiului si trecerea
urinei în vezica.
La unele persoane, traseul ureterului prin muschiul detrusor este mai mic, astfel
ca, în momentul în care are loc mictiunea, ostiul ureterului numai este suficient
comprimat. Ca si rezultat, o mica cantitate de urina este propulsata în sens invers, în
ureter, conditie numita reflux vezicoureteral. Acest reflux se poate solda cu efecte
daunatoare asupra rinichiului, si anume: diametrul ureterului creste, iar în cazuri mai
severe creste si presiunea din calicele renal cu afectarea medularei.
Pentru a putea înregistra modificarile de presiune în raport cu gradul de
plentitudine, utilizam cistometrograma. Astfel, când în vezica nu avem urina, presiunea
intravezicala este 0, dar în momentul în care s-a acumulat o cantitate de 30-50 ml de
urina, presiunea creste la 5-10 cm H2O. În plus, daca se mai acumuleaza un adaus de
200-300 ml urina, presiunea nu mai sufera modificari drastice. Aceasta capacitate de a
mentine presiunea constanta se datoreaza tonusului intrinsec al peretelui vezical.Peste
limita de 300-400, presiunea însa creste rapid.
La o presiune ce corespunde la 400 ml urina, apar contractii ritmice pentru mictiune, dar
controlul sfincterului extern împiedica mictiunea. Limita de rezistenta a sfincterului
extern este la o presiune de 70 cm H2O(normal în vezica se acumuleaza 500-600 ml
urina, fara sa se ajunga la distensie dureroasa).

1.2.7. Uretra

Uretra este un conduct prin intermediul caruia urina din vezica urinara este
expulzata la exterior. Difera de la un sex la altul, astfel la femeie serveste numai ca organ
urinar, în timp ce la barbat este un duct mixt genito-urinar.

Uretra masculina
Îsi incepe traseul(în forma de S italic) de la nivelul orificiului uretral al vezicii, pentru a
se deschide la

exterior prin meatul urinar(ostiu uretral extern) din vârful glandului.

Prezinta:

-doua curburi:

- patru portiuni îngustate si trei portiuni dilatate( de la exterior spre interior):

- meatul extern sau orificiul extern: strâmtoare eliptica

- fosa naviculara: dilatare ovoidala

- în corpul spongios: strâmtoare lunga

20
- fundul de sac al bulbului: dilatare accentuata

- în portiunea membranoasa: strâmtoare cilindrica

- sinusul prostatic: dilatare

- orificiul intern al uretrei: strâmtoare circulara

- trei portiuni, dupa organele pe care le traverseza:

a) uretra prostatica

Strabate prostata de la baza spre vârf si este partea cea mai dilatata. Are un traseu
aproape vertical, în partea sa superoara, fiind mai aproape de fata anterioara, iar inferior
ea este mai apropiata de fata posterioara a glandei. Peretele posterior al uretrei prezinta o
plica longitudinala, numita creasta uretrala, care se întinde de la colul vezicii pâna la
portiunea membranoasa. Coliculul seminal este punctul cel mai proeminent al crestei, si
se afla la jumatatea lungimii ei, iar împreuna formeaza ceea ce se numeste verum
montanum. Acest colicul împarte uretra prostatica în doua segmente: supraiacent, cu rol
în expulzia urinii, si subiacent cu rol comun pentru expulzia urinii cât si a spermei.

În vârful colicului seminal se deschide utriculul prostatic(vestigiu al ductului


paramezonefric Müller) si pe partile laterale ale acestuia, orificiile ductelor ejaculatoare.
De o parte si de alta a crestei uretrale se afla sinusurile prostatice în care se gasesc
orificiile de deschidere al ductelor prostatice, iar inferior de coliculul seminal, se bifurca
în doua cute mucoase numite frâurile crestei uretrale, care se pierd apoi pe peretele
posterior al uretrei membranoase.

b) uretra membranoasa

Este cuprinsa între vârful prostatei si fata superioara a bulbului spongios, iar
pentru ca strabate diafragma urogenitala, de care adera, i se mai spune si uretra
diafragmatica. La acest nivel uretra este îconjurata de muschiul sfincter uretral extern si
de cele doua lame ale fasciei perineale mijlocii. Înainte de a perfora diafragma
urogenitala, uretra membranoasa trece la un 1 cm inferior de simfiza pubiana si de
ligamentul arcuat al pubelui. Anterior are raport cu vena dorsala profunda a
penisului(situata între ligamentul arcuat si ligamentul transvers al perineului), iar
posterior cu muschiul transvers profund al perineului, muschiul sfincter uretral extern,
musciul rectouretral, glandele bulbouretrale Mary-Cooper. Aceste raporturi explica
mecanismul de rupere, prin "forfecare", a uretrei în traumatismele pelvine. Este portiunea
cea mai putin mobila si cea mai stîmta a întregii uretre, dar poate fi dilatabila.

21
c) uretra spongioasa (peniana)

Patrunde în corpul spongios pe fata sa superioara, schimbându-si directia de la


vertical spre anterior si superior. Rezulta ca uretra la acest nivel nu va fi acoperita de
tesut erectil, fiind un punct slab în care se pot produce perforatii spontane. Pe peretele
posterior se gasesc orificiile glandelor bulbouretrale Cowper, în numar de doua. Distal, la
nivelul glandului penian, uretra prezinta o dilatatie numita fosa naviculara. Ea este
delimitata superior de valvula fosei naviculare sau valvula lui Guerrin, un pliu al
mucoasei uretrale, care, împreuna cu peretele superior al fosei naviculare delimiteaza
sinusul Guerrin. Acest sinus poate constitui un obstacol în timpul cateterismului ureteral.
Meatul urinar sau ostiul uretral extern se afla la nivelul glandului, în vârful acestuia, mai
aproape de fata lui uretrala, si are aspect de fanta verticala care devine eliptica în
mictiune.

Uretra feminina.

Începe prin orificiul intern al uretrei si se termina la exterior prin orificiul extern al
uretrei(meatul urinar- la marginile lui se afla cele doua papile uretrale). Traiect oblic
inferior si anterior.

Prezinta doua segmente:

-pelvin

Raport posterior cu vagina, anterior cu plexul venos vezico-vaginal, vena dorasala


profunda a clitorisului, ligamentele pubovezicale, simfiza pubiana, iar lateral cu m.
ridicator anal, fascia superioara a diafragmei pelvine si partea laterala a plexului venos
Santorini.

- perineal

Raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si vena dorsala profunda a


clitorisului, posterior cu septul uretrovaginal, lateral cu muschiul ridicator anal. Sub
diafragma urogenitala, uretra are raport cu muschii bulbocaveronsi si corpii cavernosi ai
clitorisului.

Segmentele uretrei masculine au origine emriologica diferita: uretra prostatica este


de origine endodermala, uretra supramontanala provine din portiunea uretrala a sinusului
urogenital primitiv, care la femeie reprezinta primordiul uretrei.

22
Doar peretele posterior al uretrei supramontanale ete de origine mezodermala,
provine din ductul mezonefrotic Wolff.

Uretra masculina are functie dubla: asigura transportul urinii de la nivelul vezicii
urinare la exterior, dar mai slujeste si pentru expulzarea spermei în timpul ejacularii.
Particularitatile structurale ale uretrei sunt cele care îi asigura functia de conduct
urinar, facilitând trecerea urinii, ele sunt:
-mucoasa foarte elastica, care poate fi destinsa cu usurinta la tecerea urinii
-mucusul secretat de glandele uretrale, care lubrefiaza suprafata uretrei

- plex venos continut în corion, care se goleste în timpul mictiunii, largind


lumenul canalului.

În faza ejaculatorie a actului sexual, sfincterul neted vezical si sfincterul


preprostatic se contracta progresiv, astfel ca uretra prostatica supramontanala se închide,
în timp ce uretra submontanala se dilata concomitent cu relaxarea sfincterului striat.
Ambele sfinctere împiedica sperma sa ajunga în vezica, iar o deficienta in ceea ce
priveste îndeplinirea acestei functii, poate constitui o cauza de infertilitate.

Turgescenta tesutului cavernos din structura coliculului seminal, contribuie si el la


închiderea uretrei în timpul erectiei împedicând ascensiunea lichidului seminal spre
vezica,dar si accesul urinii în ductele ejaculatoare.
- Citoscopia(vezi vezica urinara
- Examen microscopic al secretului uretral
- Uretrografie.

Utila pentru explorarea stricutilor uretrale, dar si pentru evidentierea tumorilor uretrei.

- Urografia intravenoasa. Indicata în perturbari excretorii prin uretra. Este contraindicata


persoanelor cu hipersensibilitate la iod, cu insuficienta renala, hepatica si cardiaca, cu
anemie hemolitica, stari febrile, sarcina.

23
Cap 2. Fiziologia renală

2.1. Generalităţi

2.2. Formarea urinii

Urina (latină urina) este un lichid format dintr-un amestec de substanţe eliminate
din organismul vertebratelor. El se formează în rinichi care joacă o funcţie de filtrare a
sângelui, aici urina primară va fi refiltrată şi ajunge pe căile urinare „uretere” în vezica
urinară care la om are o capacitate de ca. 1,5 litri, de unde urina este eliminată în exterior
(micţiune) prin uretră şi organele sexuale externe. Formarea şi eliminarea urinei joacă un
rol important în regularea volemiei sanguine, a echilibrului de electroliţi şi eliminarea
substanţelor de dezasimilare din metabolismul proteinelor care sunt toxice. Urina la om
are o culoare galbenă, culoarea şi conţinutul urinei fiind un indicator valoros la depistarea
al unor boli prin examene de laborator.

Formarea urinei

La om şi la animalele vertebrate în general urina este un ultrafiltrat al plasmei


sanguine care are loc la nivel renal. Sângele traversează corpusculii renali (Corpuscula
renalia). Substanţele hidrosolubile cu o mărime moleculară sub 4,4 nanometri, printre
care sunt ionii şi microproteinele, vor traversa filtrul de la nivelul corpusculior renali,
ajunşi tubulii renali (tubulus) ai nefronului acest filtrat fiind numit „urină primară” ea
conţine unele substanţe importante pentru organism ca glucoză, aminoacizi şi electroliţi
(substanţe minerale). Un om adult produce pe zi între 180 - 200 litri de urină primară.
Această cantitate de urină primară va fi refiltrată la nivelul tubulilor renali proximali şi
distali (Tubuli, Henle) care formează bucle, aici vor fi recuperate substanţele necesare
organismului şi apa într-un procent de 99 %. Cantitatea de urină secundară rezultată va fi
de cca. 1 - 1,5 litri. (60 ml/oră). Ajunsă în bazinul renal urina va fi traversa ureterele
ajungând prin cele două uretere în vezica urinară unde va fi stocată. Din uzica urinară va
fi eliminată în exterior prin uretră care se termină în organele sexuale externe. Procesul
de secreţie urinară este numită diureză, care are loc prin dializă renală. Diureza este
influenţată de volemie (volumul sanguin) de presiunea sândelui ca şi de acţiunea unor
hormoni sau a unor substanţe diuretice ca şi cofeina sau etanolul care intesifică diureza.

2.2.1. Filtrarea glomerulara


Fluxul sangvin nu se distribuie uniform in intreaga masa renala. Corticala este mai bine
irigata ativ cu medulara.
Masurarea filtrarii glomerulare este posibila cu o substanta care nu se combina cu
proteinele, nu se meolizeaza in tesuturile organismului, are dimensiuni care permit
filtrarea libera si nu este resorbita nici secretata de catre tubii renali. Aceste criterii sunt
indeplinite in cea mai mare masura de inulina, care insa este dificil de masurat.

24
Pentru determinarea filtrarii glomerulare se administreaza prin perfuzie endovenoasa o
cantitate de inulina care realizeaza si mentine un nivel sangvin constant. Pentru
calcularea clearance-ului inulinei se masoara: concentratia acestei substante in urina (U),
in plasma (P) si debitul urinar (V):
CI inulinei se exprima in ml .plasma/min./m2 si masoara eficienta filtrarii prin
glomerul (cantitatea de filtrat glomerular). intrucat concentratia inulinei din plasma scade
cu 20% in decursul unui pasaj renal, rezulta ca la un singur circuit renal se elimina prin
filtrare glomerulara 20% din totalitatea fluxului plasmatic renal. Daca s-ar utiliza pentru
clearance o substanta care in totalitate ar fi indepartata din plasma printr-un singur pasaj
renal, ca urmare a mecanismelor combinate de filtrare glomerulara si secretie tubulara,
volumul de plasma depurata de aceasta substanta ar fi egal cu fluxul plasmatic renal. La
copilul mai mare si la adult 95% din acidul paraaminohipuric (PAH) este eliminat printr-
un pasaj renal, dar eliminarea PAH-ului la sugar este < 65% si prin urmare la aceasta rsta
PAH-ul nu poate fi utilizat pentru masurarea fluxului plasmatic renal. in practica,
creatinina este utilizata pentru masurarea filtrarii glomerulare. Creatinina este in mod
normal prezenta in sange, se masoara usor si clearance-ul acesteia este independent de
debitul urinar. Spre deosebire de inulina, creatinina se secreta si se reabsoarbe tubular.
Din aceste motive masurarea filtrarii glomerulare prin clearance creatininic este mai putin
exacta ativ cu clearance-ul inulinei.

Filtrarea glomerulară (FG), cea mai afectată în cursul bolilor acute sau cronice
denumite glomerulonefrite sau glomerulopatii este dependentă de cantitatea de sânge care
ajunge în glomeruli (fluxul sanguin glomerular), de presiunea cere activează din
interiorul capilarelor glomerulare pentru transferul unei părţi din plasma sangvină în
spaţiul capsular (presiunea de ultrafiltrare) şi de suprafaţa totală a capilarelor glomerulare
prin care se face ultrafiltrarea.
Reglarea acestor 3 parametri se face prin modificări continue ale tonusului arteriolelor
aferente şi eferente (vasoconstricţie – vasodilataţie) şi variaţii ale stării contractile a
celulelor mezangiale. Aceste modificări de tonus şi contractilitate sunt la rândul lor
influenţate (modulate) de factori neurohumorali (nervoşi, de regulă reflecşi) şi umorali,
(de regulă endocrini), de reflexe mienterice (punct de plecare în celulele musculare
netede) locale şi substanţe vasoactive (constrictoare sau dilatatoare), produse de celulele
endoteliale glomerulare (oxid de azot, prostaciclină, endotelină).Aceleaşi celule
endoteliale posedă importante proprietăţi antitrombotice şi antiadezive (faţă de leucocite
şi trombocite).
Datorită unor caracteristici fizice (mărimea deschiderilor, a „porilor” dintre
celulele endoteliale) şi electrice (încărcătura electrică negativă din membranele bazale
glomerulare) ale pereţilor capilarelor glomerulare, celulele sangvine şi majoritatea
proteinelor şi altor substanţe cu greutate moleculară mare nu trec prin peretele capilar,
astfel încât urina primitivă reprezintă în mare măsură o plasmă deproteinizată ajunsă într-
un spaţiu capsular menţinut deschis de către celulele epiteliale ale capsulei Bowman (al
doilea tip de celule epiteliale din glomeruli, primul fiind reprezentat de podocitele care
tapetează din afară membrana bazală glomerulară).

25
Orice alterare a stării capilarelor glomerulare în cursul glomerulonefritelor sau
glomerulopatiilor afectează formarea UFG, reţinerea în circulaţie a unei cantităţi de
lichide şi săruri şi modificarea gradului de permeabilitate a capilarelor glomerulare cu
apariţia în urină a proteinelor şi celulelor sangvine.
Deşi, adeseori, în limbajul medical obişnuit termenii de glomerulonefrită şi
glomerulopatie sunt relativ super-pozabili, primul presupune existenţa inflamaţiei
glomerulare (infiltrat leucocitar, depuneri de anticorpi şi activare de complement) care de
regulă lipseşte în cazul suferinţelor glomerular neinflamatorii (glomerulopatii). Boala
glomerulară este considerată primară când leziunile şi consecinţele lor sunt localizate
exclusiv la nivelul glomerulilor şi secundară când afectarea glomerulelor este doar una
dintre determinările unei boli zise multisistemice sau sistemice.Termenul de acut se
referă la leziunile şi consecinţele lor clinice care se dezvoltă în decurs de câteva zile sau
săptămâni iar cel de subacut (rapid progresiv) şi cronic atunci când este vorba despre luni
sau ani.Leziunile glomerulare sunt considerate focale când interesează mai puţin de 50%
dintre nefroni şi difuze în celelalte situaţii.
Dacă sunt afectate doar o parte dintre ansele capilare se vorbeşte despre leziuni
segmentare iar când sunt toate afectate, despre leziuni globale.

2.2.2. Reabsorbţia tubulară


Este procesul prin care sunt recuperate anumite substante utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, mentinandu-se astfel homostazia lor plasmatica. Procesul este
selectiv, in sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecare substanta intr-un segment
tubular prin actiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind conditionat de debitul
substantei respective si de necesitǎtile organismului. Reabsorbtia (transportul) diferitilor
constituenti din ultrafiltrat prin peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active si
pasive. Transferul activ se realizeaza contra unor gradiente de concentratie sau electrice,
necesitand un consum de energie furnizata prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport,
activ au capacitate limitata pe unitatea de timp si intervin in reabsorbtia glucozei,
anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C), fosfatilor anorganici,
sulfatilor si a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+, HCO3).

Transportul pasiv se face sub actiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesita


consum energetic, nu este limitat de o capacitate maxima si contribuie la resorbtia a trei
constituenti principali ai ultrafiltrajului: apa ureea si Cl-.
Apa se reabsoarbe in toate segmentele tubului, cu intensitati diverite,
pe baza legilor difuziunii si a osmozei, astfel incat din cei 125 ml filtrati glomerular pe
minut, in vezica ajunge numai 1ml/min (deci se absorb 124ml). In tubul contort si mai
ales in cel colector se realizeaza reabsorbtia facultativa a apei si Na+ sub controlul ADH
si aldosteronului, ajustandu-se eliminarile in functie de starea de hidratare a
organismului. Compozitia si volumul filtratului
glomerular se modifica prin trecerea succesi, la nivelul tubului contort proximal, a ansei
Henle si tubului contort distal. Sodiul este reabsorbit la fiecare dintre cele 3 segmente ale
tubului, potasiul este absorbit la nivelul tubului proximal si secretat la nivelul tubului

26
distal (in schimbul sodiului). La nivelul tubului contort proximal se reabsorb acizii
aminati, glucoza, clorul si mare parte din bicarbonati.
Prin interventia unor mecanisme de reglare se asigura un echilibru intre filtrarea
glomerulara si reabsorbtia tubulara ("balanta glomerulotubulara"), ambele cresc sau se
reduc simultan in multe situatii. Totusi reabsorbtia sodiului se poate modifica
independent de rata filtrarii prin interventia aldosteronului, prin modificari de
hemodinamica renala si prin actiunea prostaglandinelor si a peptidelor natriuretice atriale.
in conditii normale, peste 99% din sodiul filtrat este reabsorbit. Cea mai mare cantitate
este absorbita in tubul proximal in functie de starea de hidratare a organismului.
Glucoza se reabsoarbe complet la nivelul tubilor in conditiile unor concentratii
sangvine fiziologice. in boli ale tubului renal proximal este perturbata reabsorbtia, situatie
in care este prezenta glicozuria.
Reabsorbtia acizilor aminati este "preferentiala". Unii acizi aminati esentiali se
reabsorb complet in timp ce altii se pierd in urina. Aminoaciduria renala este consecinta:
a) fie a unor defecte specifice ale mecanismelor enzimatice care intervin in reabsorbtia
acti, b) fie poate reprezenta o componenta a defectului tubular global. Interpretarea
aminoaciduriei avea in vedere nivelul seric deoarece cresterea concentratiei in sange se
insoteste de eliminari urinare crescute.
Fosfatii sunt filtrati si reabsorbiti partial la nivelul tubului proximal. Fosfatii care ajung la
tubul distal sunt titrati de catre H* secretati la acest nivel.
Aceasta reactie este una dintre cele mai importante cai de eliminare a H*.In
conditii de dieta normala, cea mai mare parte a bicarbonatului este reabsorbita in tubul
proximal iar ceea ce ramane se reabsoarbe in tubul distal, urina finala and un pH acid si
fiind lipsita de bicarbonat. in conditiile unei diete cu aport crescut de bicarbonat (ex. dieta
exclusiv vegetariana) o cantitate din bicarbonatul filtrat nu se resoarbe, situatie in care pH
urinar depaseste 7.
Exista substante, cum ar fi sodiul, pentru care nu s-a pus in evidenta o capacitate
maxima de reabsorbtie tubulara. in schimb pentru glucoza si bicarbonat s-a demonstrat o
capacitate maxima de reabsorbtie (Tm) iar pentru PAH o capacitate maxima de secretie.
Secretia de baze puternice si acizi puternici este corelata cu pH-ul urinar. Acest
mecanism joaca rol important in reglarea homeostaziei acidobazice. Amoniacul (baza
puternica) ia nastere din glutamina la nivelul celulelor tubului renal si difuzeaza in
lichidul tubular unde se combina cu hidrogen ionii:
Ionul de amoniu astfel format nu are capacitate de retrodifuziune, ramanand in lumenul
tubular. Amoniul este, prin urmare, un tampon important pentru hidrogen ioni si,
impreuna cu tamponul fosfat, contribuie la excretia unei cantitati importante de H*.

27
2.2.3. Secreţia tubulară
Este procesul invers celui de reabsorbtie, transportand anumite substante din
capilarele peritubulare in lumenul tubului. Are rolul de a elimina atat substantele straine
organismului, cat si substantele prezente obisnuit in sange (K+, acid uric), unele numai
cand se afla in concentratii mari (creatina). Se realizeaza activ si pasiv.

Secretia activa, avand sediul la nivelul tubilor pronimal si distal, se face impotriva
unor gradiente electrochimice si de aceea necesita un consum energetic ridicat (secretia
de H+). Prin eliminarea H+ tubii detin un rol fundamental in mentinerea echilibrului
acido-bazic al organismului.
Secretia pasiva implica transportul unor constituenti in sensul gradientelor de
concentratie si de aceea nu necesita consum energetic direct. Acest mecanism intervine in
secretia K+, a bazelor si a acizilor slabi.

2.3. REGLAREA ACTIVITĂŢII URINARE

2.3.1. Reglarea nervoasă

Se realizeaza prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului si


tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci doar
indirect, prin influentarea conditiilor de irigatie renala. De altfel, se stie ca rinichiul
denervat si chiar transplantat continua sa functioneze aproape normal. Stimularea nervilor
renali si a unor zone presoare din bulb, hipotalamus si scoarta cerebrala determina
vasoconstrictie renala si scaderea diurezei pana la anurie. Stimularea nervilor vegetativi
renali produce si scaderea eliminarilor urinare de Na+, prin cresterea reabsorbtiei tubulare
a ionului.

2.3.2. Reglarea umorală

Considerata a detine rolul principal, se realizeaza de mai multi hormoni.


Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici si eliberat din
neurohipofiza, controleaza eliminarile urinare de apa, actionand la nivelul segmentului
distal al nefronului. Sub actiunea AND creste reabsorbtia de apa in tubii distali si
colectori, concomitent cu diminuarea volumului si cresterea concentratiei urinei.
Parathormonul mobilizeaza sarurile minerale din oase, stimuleaza eliminarile
renale de fosfati, K+ si retine Ca+ si Na+. Hormonii tiroidieni intensifica metabolismul
celular, in special pe cel protidic si prin cresterea generarii de produsi finali de
metabolism, maresc diureza, acelasi efect avand si alterarea legarii apei si a sarii in
tesuturi.

28
Rinichiul in conditii de irigatie insuficienta sau ca urmare a unor modificari ale
compozitiei chimice a urinei ajunsa in tubii distali, descarca o enzima-renina-care
actionand asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transforma
enzimatic in plasma si tesuturi in angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural
si stimulator al secretiei de aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, actionand asupra
musculaturii arteriorelor glomedulare modifica intens rata filtrarii si prin aldosteron
influenteaza eliminarile urinare de Na+ si K+.

2.4. CARACTERISTICILE ŞI COMPOZIŢIA URINII

2.4.1. Caracteristici

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost
urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe
baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma,
sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.

In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau


diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau
si ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul"
uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat
si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai pot fi
necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din urina
primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in
organism) constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina
astfel peste 150 de substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru
diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.

29
2.4.2. Continutul urinii Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai
inchisa la culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente
(piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de
eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu
icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa
(ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc.
pot sa modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul
este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente
aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina
bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate
tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii
(solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu
constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata,
calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau
de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea
aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta
necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa
febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau
consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii
mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca,
ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi
(insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea
de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se
mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile
urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina,
cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum
mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri
(poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit
reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.

30
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina
cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a
urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea
acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai
multa urina decat femeile.

Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se
determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se
produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in
cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai
in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci
creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala
atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii
bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie
un diabet zaharat.
PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta
substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii
benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste
pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina este
acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si
medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un
regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau
dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida
sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de
fosfat si carbonat de calciu.

31
Albumina din urina (albuminuria)
Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal
ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in
bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina
(albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina
poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani,
de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in
picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa
repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale,
vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii.
Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale
cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita,
tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de
albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima,
infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.

Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina


prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra
intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se
apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau glucoza din urina
(glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea
furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru
descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se
cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet
zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la
analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange,
glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi
analizata.

32
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de
exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni.
Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar
prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite
trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.

2.5. Mictiunea Numarul de mictiuni depinde de cantitatea de urina emisa si de


capacitatea fiziologica a vezicii subiectului. Acest numar variaza de la 0 la 1 in timpul
noptii, de la 4 la 5 in timpul zilei. Durerile la mictiune pot dezvalui o infectie urinara si
necesita deci un examen citobacteriologic al urinei.
Mictiunea se realizeaza sub dependenta unui mecanism neurologic care poate fi controlat
in mod voluntar.Disuria este o dificultate in a evacua vezica. Ea este consecutiva unui
adenom de prostata, unei ingustari a uretrei sau unei contractii insuficiente a muschiului
vezical.
- Enurezia este o emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un
copil care a depasit varsta deprinderii curateniei (intre 2 si 4 ani). Ea poarte fi cauzata de
o imaturitate neurologica a vezicii. Unii specialisti o atribuie unei cauze hormonale sau
psihosomatice.
- Imperiozitatea mictionala se traduce printr-o incapacitate de a retine urina. Ea releva o
iritatie a vezicii.
- incontinenta urinara poate fi totala sau partiala (de cele mai multe ori sub forma unei
incontinente urinare de efort). Ea este cauzata de o deficienta a sfincterului uretrei.
- polakiuria se caracterizeaza prin mictiuni frecvente, survenind ziua sau noaptea. Ea
traduce o iritatie a vezicii (adenom de prostata, cistita, calcul al vezicii) sau o diminuare a
capacitatii sale.

Mictiunea este rezultatul unor reflexe declansate de distensia peretilor vezicali.


Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarca
impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhiba contractiile, relaxeaza muschii
vezicali si intaresc tonusul sfincterului neted al colului vezical. Concomitent distensia
vezicala declanseaza impulsuri care ajunse la maduva pe calea nervilor rusinosi sunt
conduse apoi pe cai aferente nespecifice spre centrii nervosi superiori, ajungand pana la
nivelul scoartei cerebrale, determinand senzatia de a urina.

33
Daca mictiunea nu este posibila, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari,
inhibǎ tonusul muschiului vezicul, concomitent maresc tonusul sfincterului extern,
marind continenta vezicala. Daca conditiile permit, are loc mictiunea.

Disuria reprezinta mictiunea cu efort si nu inseamna durere la mictiune.


In mod normal, actul mictional nu presupune efort, disuria reprezentand aparitia
necesitatatii cresterii voluntare a presiunii abdominale prin contractia presei abdominale.
Disuria se poate manifesta obiectiv prin scaderea presiunii jetului urinar sau intreruperea
acestuia, datorita prezentei unui obstacol la golirea vezicii urinare.
Mictiunea dureroasa caracterizeaza inflamatiile vezicale sau ale uretrei. Durerea are de
cele mai multe ori caracter de usturime. Durerea se poate intalni pe tot parcursul sau
numai la sfarsitul mictiunii.
Polachiuria reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea
proportionala a cantitatii de urina care este eliminata in timpul unui act mictional.
Polakiuria este descrisa de catre pacient ca urinat putin si des. Polakiuria nu este insotita
de disurie adica de efort la mictiune, durere sau alta modificare a diurezei.

34
Cap 3 COLICA RENALĂ

3.1. Consideraţii generale


Colica renala este o durere foarte puternica, brusca, sfasietoare, care are originea
dorsal (la nivelul spatelui), in zona de proiectie a rinichiului (mai jos de ultima coasta).
Durerea iradiaza spre anterior, spre burta, spre fata interna a piciorului si organelle
genitale externe (penis, scrot, vulva). Durerea nu este continua, are o evolutie ondulanta:
momente dureroase urmate de acalmie. Maximul de intensitate al durerii este pe traiectul
ultimei coaste, la nivelul coloanei si pana la o palma lateral ea.
Cauzele colicii renale
• Calculi renali (pietre la rinichi)
• Cheaguri de sange
• Fragmente tumorale
• Cazeum (in tuberculoza renala)- masa de substanta necrozata bogata in proteine si
lipide, asemanatoare cu branza
• Necroza papilara
• Traumatisme

Cum se manifesta?
Cel mai frecvent, colica renala este determinata de prezenta calculilor renali. Atat
timp cat calculii sunt imobili, pacientul ramane asimptomatic sau prezinta ocazional
dureri lombare nespecifice.
Cand se mobilizeaza un calcul renal si irita ureterul apare colica renala cu dureri
colicative progresive in regiunea lombara sau flancuri. Durerea poate iradia spre organele
genitale externe si fata interioara a coapsei - in calculi ureterali profund inserati. De
asemenea, durerea poate aparea in urma unor trepidatii, ingestii de lichide in cantitate
mare, a tratamentului diuretic sau fara o cauza aparenta. Durata variaza de la cateva
minute la cateva ore si se poate repeta daca nu se inlatura cauza

3.2. Debutul colicii este predilect noaptea printr-un acces dureros violent, ca o lovitura
de pumnal (bolnavul se tavaleste pe jos de durere), atinge un paroxism si apoi lent dispare
cu sau fara tratament
Durerea cu caracter de lovitura de pumnal iradiaza pe traiectul ureterului spre
teritoriul genitocrural. In colica testiculul este adesea retractat spre inelul inghinal prin
contractia cremasterului si poate prezenta o sensibilitate deosebita.Colica renala, care
uneori poate imbraca aspectul unei colici subintrante (colici repetate) se insoteste de
regula de fenomene urinare (tulburari de mictiune - polakiurie, disurie, tenesme vezicale
si hematurie). Bolnavul care are colica renala este extrem de agitat, anxios, cauta mereu o
pozitie antalgica pe care nu o gaseste.
35
In paralel el are fenomene reflexe cardio-circulatorii (bradicardie, paloare, transpiratii,
raceala extremitatilor), fenomene digestive reflexe (greata, varsaturi, sughit, meteorism,
ileus dinamic).

Diagnosticul diferential al colicei nefretice se face cu apendicita acuta, hernie inghinala,


colecistita acuta, infarctul miocardic.In colica renala lipseste contractura musculara
abdominala, febra, orificiile herniare sunt libere.
Febra, de regula, nu este prezenta in colicile biliare decat atunci cand avem de-a face cu
fenomene infectioase acute (pielonefrite acute).Sfarsitul colicii renale este marcat de o
incetare a durerii, dublata de o criza poliurica ce adesea este insotita de hematurie
macroscopica sau microscopica.

Ea cedeaza in totalitate la medicatia antispastica sau odata cu eliminarea calcului.

Cauzele colicii renale

 Litiaza renala - 80-90% din cazurile de litiaza renala evolueaza cu colica


 Tbc renal (hematurie cu migrare de cheaguri renale)
 Cancerul renal - eliminarea de tesut necrozat
 Infarctul renal
 Hidronefroza si malformatii congenitale prin distensia bazinetului
 Leucemia mieloida in caz de radioterapie
 Tratamentul nejudicios cu sulfamide ce determina calculi sulfamidici

Semne vezicale:
- Hematuria (prezenta de sange in urina) in peste 70% din cazuri;
- Disurie (durere la urinare);
- Polakiurie (pacientul urineaza des);
- Tenesme vezicale (senzatia de urinare incompleta).

Semnele generale sunt:


- Bolnavul este palid, transpirat, agitat, cautand o pozitie antalgica (prin care sa reduca
intensitatea durerii);
- Starea febrila demonstreaza aparitia infectiei urinare supraadaugate, favorizata de
incetinirea circulatiei sangelui la nivel renal. Aparitia infectiei reprezinta un element de
mare risc, colica renala devenind astfel un caz de urgenta urologica.

36
Semne digestive (nu apar in toate cazurile):
- Meteorism abdominal (balonare);
- Greturi, varsaturi.

3.3. SIMPTOMATOLOGIE-CLINICA
Colica renala - Migrarea calculilor pe ureter produce cele mai tipice
fenomene clinice, grupate în sindromul colicii renale.
Prin iritaţia produsă asupra mucoasei ureterale, calculul în migrare,
duce la spasm ureteral cu distensia bruscă a căilor urinare superioare şi capsulei renale,
ceea ce generează durerea. În colica renală tipică, aceasta are sediu lombar, este
intermitentă, “colicativă”, iradiază în flancul şi fosa iliacă homolaterală, pe traiectul
aproximativ al ureterului, spre vezică şi organele genitale externe, se însoţeşte de
fenomene urinare: polachiurie, algurie, tenesme vezicală, hematurie, (cel puţin
microscopică) şi fenomene vegetative de tip vagal: greaţă, vomă, paloare. Bolnavul
prezintă o agitaţie permanentă, aproape patognomonică, căutând o poziţie antalgică care
nu există. Examenul clinic, dificil de realizat în plină colică, poate releva o nefromegalie
dureroasă sau sensibilitatea punctelor ureterale.

3.4. Oligurie
Oligurie semnifica scaderea volumului urinar din 24 de ore intre 800 si 500
ml.Oliguria poate fi tranzitorie sau permanenta. Oliguria tranzitorie apare in starile de
dishidratare induse de diaree sau varsaturi, in colica renala sau dupa administrarea de
droguri: barbiturice, izoproterenol.
Oliguria permanenta insoteste insuficienta renala cronica, sindromul nefrotic,
glomerulonefrita acuta difuza, insuficienta cardiaca decompensata, ciroza hepatica.

3.5. Hematurie Prin hematurie se intelege prezenta globulelor rosii in urina. Hematuria
poate fi “macroscopica” (observabila cu ochiul liber) sau “microscopica” (atunci cand
hematiile din urina sunt identificate doar la examenul microscopic). Hematuria
microscopica este descoperita in mod accidental, in timpul unui test de urina ce face
parte dintr-o examinare medicala de rutina. In schimb, hematuria macroscopica determina
in general prezentarea urgenta la medic. Hematuria poate avea drept sediu orice
componenta a tractului urinar: rinichi, uretere, vezica urinara, prostata sau uretra. Se
estimeaza ca intre 2,5 si 21% din populatie sufera de hematurie.
La numerosi pacienti, cauza afectiunii nu este identificata; cu toate acestea, hematuria
este un semn de alarma pentru infectii, calculi renali, sau cancer. Factorii de risc pentru
aceste afectiuni sunt: tabagismul, abuzul de analgezice, expunerea la radiatii si la unele
substante chimice.

37
Hematuria poate avea numeroase cauze. Din fericire, majoritatea nu prezinta o
amenintare grava la adresa sanatatii. Cauzele benigne ale hematuriei sunt infectiile
urinare si calculii renali. Cauza cea mai frecvent intalnita la barbatii peste 50 ani este
adenomul de prostata. Un mic procent al populatiei prezinta hematurii microscopice fara
o cauza aparenta. Iritarea uretrei, tulburarile de golire a vezicii si exercitiile violente pot
de asemenea sa provoace hematurie.
Cauzele mai grave ale hematuriei se refera la tumorile vezicii urinare, tumorile
rinichilor si obstructia cailor urinare.

3.6. Evoluţie
3.6.1. Diagnosticul pozitiv
Pentru certitudine si pentru urmarirea bolnavului se va face:
1. ecografie care va evidentia sediul şi natura obstacolului
2. radiografie - permite vizualizarea calcului
3. sumarul de urina - arata prezenta sangelui, a microbilor si a leucocitelor (semn de
infectie urinara) si eliminarea de nisip fin (cristalurie).
Calculii de cativa milimetri se elimina usor. Cei care au circa 1 cm se pot elimina, dar
mai greu. Cei care au mai mult de 1 cm trebuie tinuti sub observatie.
Diagnosticul de colica renala nu este unul simplu. Sunt multe boli care pot mima
o colica renala: colică biliară, apendicită, criza de ulcer, pancreatita.

Diagnostic pozitiv:durere lombara violenta, debut brusc, exacerbari ce determina


o stare de agitatie a bolnavuluiiradierea: flanc, hipogastru, org genitale sau regiunea
inghinalaafebrila, aparitia febrei inseamna retentie septica in caile urinare
inalteexacerbate: la palpare si percutia regiunii lombare palparea hemiabdomenului poate
fi dureroasamanifestari digestive: greturi, varsaturi pulsul: normal sau
bradicardictegumentele: reci, palide, transpiratede obicei e durerea caracteristica unei
litiaze ureterale.
Diagnostic diferential (nu orice durere lombara inseamna litiaza ureterala) se face
cuapendicita acuta si ulcerul perforat, de aceea o durere lombara cu iradiere abdominala
vafi investigate de urgenta prin metode de laborator si radiologie pentru
stabilireadiagnosticului

38
Cap 4 TRATAMENTUL COLICII RENALE

Tratament
Deoarece colica renala poate dura de la cateva minute la cateva ore, puteti incerca
acasa, daca sunteti la prima manifestare de acest gen, sa inlaturati durerea.
Primul lucru pe care trebuie sa il faceti este sa limitati consumul de lichide pe perioada
crizei dureroase. Puteti incerca sa inlaturati durerea cu analgezice (de tipul
Algocalminului), antiinflamatoare nesteroidiene (Ketoprofen, Diclofenac, Aulin etc.),
antispastice – neurotrope anticolinergice - Scobutil si musculotrope – Papaverina.
Insa, de cele mai multe ori, durerea nu cedeaza la administrarea orala a acestor
medicamente si atunci este necesara prezentarea la spital, unde se vor administra aceste
medicamente pe cale intravenousa si/sau intramusculara.
Se va combate durerea cu analgezice şi antispastice, de preferinţă sub formă de
supozitoare. Dacă durerile nu încetează, se repetă doza de medicamente după 3 ore. La
nevoie i se dă şi un somnifer. În scopul spălării căilor urinare şi forţării eliminării
calculului sau nisipului i se vor da bolnavului multe lichide, până la 2 litri în 24 ore, sub
formă de ceaiuri de cozi de cireşe, coada calului, mătase de porumb, frunze de mesteacăn,
ceai diuretic sau chiar 2-3 sticle de bere.
Frecventa recidivelor este de 50-70%, de aceea este necesar sa aveti in vedere
cateva masuri de prevenire a eventualelor noi crize. Acestea sunt stabilite in functie de
compozitia calculului:
• Adoptati o dieta cu un aport bogat de lichide, dieta hipoproteica (saraca in carne,
peste, oua);
• Daca este cazul, urmati un regim sarac in oxalati sau purine (de exemplu, se tine un
regim vegetarian);
Tratament naturist
Masuri pentru ameliorarea durerilor:
- aplicare, pe regiunea lombara (sale), de: comprese cu apa calda, o perna electrica, sticle
cu apa calda (atentie la arsuri);
- dus fierbinte in regiunea lombara;
- baie generala calda (40 grade C), timp de o ora (apa va fi mentinuta la temperatura
constanta prin turnari continue);
- in timpul crizei nu vor fi consumate lichide in cantitate prea mare, intrucat ele cresc
tensiunea din bazinet si calice, ceea ce exacerbeaza durerile.
In paralel cu tratamentul medicamentos prescris de medicul specialist, puteti
utiliza plante medicinale cu proprietati diuretice, aniseptice, antispastice.
• Matase de Porumb(Stigmata Maydis)
- Infuzie din 1 lingurita la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi(una dimineata cu o ora
inainte de micul dejun, iar alta in cursul zilei).
- Decoct din 30g la 1 litru de apa, care se fierbe la foc mediu timp de 2 ore; se cosuma in

39
cursul unei zile.
• Amestec din Matase de Porumb -30g, Rizom de Pir medicinal(Rhizoma Graminis)-
20g , Flori de Levantica(Flores Lavandulae)-10g, Conuri de Hamei(Strobuli Lupuli)-
30g, Radacina de Valeriana(Radix Valerianae)-10g
-Infuzie din 1 lingura de amestec la o cana de apa; se beau 3-4 cani pe zi, de preferinta
indulcite cu miere.
• Rizomi de Pir medicinal(Rhizoma Graminis)
-Infuzie sau decoct din 1 lingura la o cana de apa; se consuma 3-4 cani pe zi.
• Fructe de Ienupar(Fructus Juniperi).
- Decoct din 10-20 fructe la 1 litru de apa; se beau 2 cani pe zi.
- Infuzie din 2 lingurite de fructe la o cana de apa; se consuma 3-4 linguri pe zi.
Atentie!Nu se administreaza gravidelor si bolnavilor cu leziuni renale. Chiar daca fructele
de Ienupar au proprietati antiseptice, in acelasi timp sunt si iritante ranale(daca se
administreaza in cantitati mari).
• Frunze de Merisor(Folium Vitis idaei)
-Decoct din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi.
• Frunze de Mesteacan(Folium Betulae)
-Infuzie din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Frunze de Afin(Folium Myrtilli)
-Infuzie din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi.
• Coada calului(Herba Equiseti)
-Decoct din 4-5 lingurite de planta(fiarta 5 min) la 1,5 l de apa; cantitatea se bea in cursul
unei zile.
• Muguri de Plop(Gemmae Populi)
-Infuzie din 1-2 lingurite de muguri la o cana de apa; se consuma 2-3 cani pe zi.
• Amestec din frunze de Mesteacan-30g, Coada calului-20g, Conuri de Hamei-10g,
Matase de Porumb-20g, Macese-10g, radacina deValeriana-10g
-Infuzie din 1 lingurita de amestec la o cana de apa; se consuma 2-3 cani pe zi.
• Ghimpe(Herba Xanthii)
-Decoct din 1g de planta la 200 ml de apa; se consuma caldut, cu 30 minute inainte de
masa. Se beau 2 cani pe zi(in primele 6 luni), apoi cate o cana pe zi.
-Decoctul din Ghimpe se recomanda bolnavilor cu microlitiaza renala.
Sunt contraindicate in primele 6 luni ale curei: alcoolul, condimentele, muraturile,
fructele acre.

40
Cap 5 INGRIJIREA.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
BOLNAVULUI

Inca din 1948, in cadrul OMS, se recunoaste importanta asistentelor medicale, ca


element esential in realizarea programelor de sanatate, ingrijirea bolnavilor, prevenirea
imbolnavirilor, promovarea si pastrarea sanatatii. De fapt acestea constituie si in ziua
de azi cele patru responsabilitati esentiale ale asistentei medicale si anume: promovarea
sanatatii, prevenirea imbolnavirilor, restaurarea sanatatii si inlaturarea suferintei. Nevoile
privind ingrijirile sunt universale. Respectul fata de viata, de demnitatea umana si fata de
drepturile omului face parte integranta din ingrijirile medicale si nu e influentat de
consideratii precum nationalitatea, religia, culoarea, varsta, sexul, opiniile politice, sau
statutul social. Asistenta medicala acorda ingrijiri pentru sanatatea individului, familiei si
colectivitatii si isi coordoneaza activitatea cu cea a altor persoane ce muncesc in alte
discipline din domeniul sanatatii.

Responsabilitatea primordiala a asistentei medicale consta in a acorda ingrijiri


persoanelor care au nevoie de acestea. In exercitarea profesiei sale asistenta medicala
creaza o ambianta in cadrul careia valorile, obiceiurile, religia, credinta individului sunt
respectate.

Asistenta medicala este reglata prin secretul profesional si analizeaza intotdeauna


indeaproape informatiile detinute despre bolnavi, in ce masura si cui sa le comunice in
mod constient, de buna credinta.
Asistenta medicala isi asuma o responsabilitate personala in acordarea ingrijirilor,
precum si pentru a-si mentine nivelul profesional la zi, printr-un sistem de reinnoire a
cunostintelor si de educatie permanenta. Ea asigura, in orice situatie, mentinerea unui
standard de ingrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Accepta si delega responsabilitati,
evalueaza cu spirit critic propria sa competenta sau a colegilor sai. In activitatea sa
profesionala, asistenta medicala face intotdeauna dovada unei conduite ce ii onoreaza
profesia. Asistenta medicala imparte cu concetatenii sai, responsabilitatea de a lua
initiativa si participa la activitati destinate sa raspunda exigentelor sociale si de sanatate
ale populatiei.

In cadrul relatiei cu colegii sai imparte responsabilitatea de a coopera cu toti cei cu


care lucreaza indeaproape, ia toate masurile pentru a injura individul.
Asistenta medicala contribuie in mod activ la dezvoltarea propriilor cunostiinte
privind profersia sa, iar prin intermediul organizatiei ei profesionale (in cazul nostru
CAMR) participa la progresul in domeniul ingrijirilor medicale, crearea si pastrarea
conditiilor de munca echitabile pe plan economic si social.

41
Deoarece ingrijirea bolnavilor neouropsihici, mai ales a celor cu agitatie
psihomotorie, presupune o specializare si o pregatire tehnica corespunzatoare asistentele
care lucreaza in aceste sectii au indatoriri speciale si nevoie de calitati morale deosebite.
Atentia, consideratia, talentul, pasiunea, finetea, eleganta, ravna, zelul si solicitudinea
sunt tot atatea calitati pe care asistenta trebuie sa le manifeste de-a lungul tratarii
pacientului sau.

Cunostintele teoretice de specialitate, impreuna cu tehnicile de varf folosite,


constituie doar o parte esentiala pentru tehnica tratamentului, insa maniera de efectuare a
intregii game de ingrijiri de catre echipa de ingrijire, constituie o parte foarte sensibila
pentru bolnav.

Aceasta are darul de a diminua mult din aversitatea de care se simte stapanit
pacientul in postura de internat. Toata echipa de ingrijire din care face parte si asistenta
medicala trebuie sa dea dovada de o maniera deosebita de solicitudine cu care sa
inconjoare bolnavul deoarece el in aceasta postura este departe si despartit de cei dragi, se
simte dezorientat si in plus nelinistit de starea sanatatii lui. De aceea rolul asistentei este
de a-l primi ca pe un prieten, ca pe un parinte, cu multa intelegere, cu multa compasiune,
dand dovada de o mare capacitate empatica, uneori punandu-se ea insasi in locul lui
inchipuindu-si care ar fi reactiile ei daca ar fi internata urgent, examinata, investigata,
lasata singura intr-o camera cu unul sau mai multe paturi, cu fete necunoscute in jurul ei.

In primul rand trebuie sa dea dovada de un inalt umanism, sa se poarte cordial, sa


fie accesibila, sa nu fie distanta, rece, pentru ca bolnavul sa se bucure de caldura afectiva,
bunavointa si blandete, pentru ca atunci moralul lui se va ridica si va influenta pozitiv
comunicarea.
Asistenta trebuie sa cunoasca bine pe fiecare din bolnavii care ii sunt incredintati
spre ingrijire, la fel ca si pe cei din familia sa.
Asistenta trebuie sa cunoasca "global" individul, precum si comunitatea in care
acesta traieste. Un criteriu etic de care trebuie sa tinem seama in comportamentul fata de
bolnav este DEMNITATEA PERSOANEI UMANE, promovarea si respectarea valorilor
umane, autonomia, autodeterminarea, respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea
fizica si psihica, increderea, adevarul si justitia.
Criteriul etic are ca scop, deci, respectarea si promovarea demnitatii umane si a
tuturor persoanelor implicate, tinand cont de binele comun.
Binele etic poate reprezenta un compromis intre ideal si ceea ce putem face.

42
Astfel contactul cu bolnavul se face inca de la internare prin examinarea
bolnavului, care cuprinde 4 etape:

 observarea bolnavului;
 discutia cu bolnavul;
 examenul fizic;
 tratamentul.

Asistenta va trebui sa se prezinte pacientilor, sa puna accent asupra persoanei sale,


sa impuna respect prin tinuta, prestanta, comportament fara a astepta sa fie tratata cu un
respect de la sine inteles.
Observarea bolnavului este un act spontan si deliberat care apare in mod automat
din momentul in care acesta vine in contact cu noi. Acest lucru nu trebuie sa se
transforme in ceva jenant si ostentativ, ci respectandu-i intimitatea.
Un alt element esential il constituie discutiile cu pacientul si necesitatea de a
aduna suficiente informatii despre el. Aceste discutii trebuie sa fie deschise, sa nu fie prea
lungi, sa fie la obiect, fara a crea impresia de interogatoriu. Un lucru foarte important este
sa sti sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar bolnavul trebuie lasat sa
vorbeasca, sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de comunicare atat verbala cat
si nonverbala prin gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de
confidentialitate, incredere si intelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa aibe
siguranta ca i se acorda toata atentia si interesul.

Asistenta nu trebui sa aibe prejudecati despre pacient deoarece va ingreuna relatia sa cu


pacientul, lipsindu-l de ajutor.
Examenul fizic trebuie sa fie cat mai putin invaziv; ii explicam bolnavului in ce
consta si necesitatea efectuarii lui cu foarte mult tact, la un nivel la care sa ne facem
intelesi. Asistenta il va ajuta sa invete sa-si acorde din nou ingrijirile zilnice, cu sau fara
supraveghere.

Dar pentru un tratament cat mai eficace, pentru o recuperare cat mai rapida, asistenta
medicala va incerca sa implice si familia in procesul terapeutic pentru a crea un suport
real pentru bolnav.Brown si Liff au aratat ca se produce o decompensare rapida la cei la
care familia nu prezinta ostilitate si este alaturi de bolnav.

Asistenta va respecta valorile esentiale in ceea ce priveste participarea familiei. Va


discuta intai privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini
foarte precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia si o va invata
cum sa rezolve crizele bolnavului, cum sa ceara ajutorul. Vom da relatii despre boala,
fara a o minimaliza, sau exagera. In relatia dintre bolnav si familie asistenta nu va
informa familia de o problema a pacientului decat daca are consimtamantul acestuia.
Relatia pacient-asistenta-familie este cu atat mai eficienta cu cat este mai lunga si
continua.

43
Aceasta continuitate permite pacientului sa se simta in siguranta.

In ceea ce priveste bolnavul ii aducem informatii despre boala, tratament, evolutie,


analize semnificative, dar nu toate informatiile.Ne asiguram ca pacientul intelege
informatia pe care i-o dam, informatie ce trebuie sa fie dublata, dupa ce s-a terminat, de
un consimtamant voluntar.

In situatia de azi, lipsurile financiare, somajul, stresul, pierderea locului de munca, etc.
fac ca tot mai multi oameni sa nu se mai poata adapta si rezista schimbarilor de situatie si
conditiilor de viata, toate acestea ducand la dezechilibre majore. Asistetnta medicala ia
parte la punerea in practica a planului terapeutic conceput de medic, dar in acelasi timp
va cauta ca planurile specifice propriei activitati sa fie in deplin acord cu acestea, asa
incat sa satisfaca pe deplin nevoile pacientului.

In atentia cadrului medical nu boala in sine ar ocupa locul principal, ci omul bolnav si
consecintele care se reflecta asupra starii lui in totalitate, pentru ca formarea unei imagini
despre pacient va fi hotaratoare in conceperea planului de ingrijire. Tulburarile in
functionare se traduc prin imposibilitatea de a se ingriji pe sine.Prin profesia noastra
suntem plasati uneori in situatia in care trebuie sa actionam intr-un mod in care nu mai
exista o granita precisa intre bine si rau, atat ca persoana cat si ca profesionist. In aceste
cazuri pastram secretul si-l impartasim numai daca este necesar.

Putem incheia, deci, amintind ca unei asistente medicale nu trebuie sa-i lipseasca acel
atribut pe care medicina antichitatii il asimileaza celui mai eficient tratament: zambetul.
"Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El ia numai o clipa, dar
amintirea lui dainuie uneori pentru totdeauna. Un zambet aduce fericirea in casa,
bunavointa in munca, este semnul prieteniei. Un zambet nu poate fi imprumutat,
cumparat sau cersit, pentru ca el nu are valoare pentru nimeni pana cand nu este
daruit".

44
Cap 6. TEHNICI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI

PLAN DE INGRIJIRE PE AFECIUNI


DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENTIILE EVALUARE
NURSING ASISTENTEI
-durere lombara -pacientul sa nu -calmarea dureri -bolnavul nu mai
unilaterala cu mai prezinte dureri -alimentatie usor prezinta dureri
intensitate vilenta -pacientul sa aiba o digerabila,legata in intense
-alterarea starii alimentatie vitamine -poate sa manance
generale echilibrata -asigurarea pozitiei si sa isi faca
-negasirea unei -pacientul sa-si dea care diminueaza diureza
pozitii antalgice consemnamantul durerea -
-tulburarii pt.examenele de -administrarea
digestive laboraor tratamentului
-hematurie -pacientul sa tina medicamentos
-polachiurie “cura de sete”pt a- -simptomatic:de
-mictiune si putea echilibra combatere a
-tahicardie urina transpiratiilor,a
-tulburari de febrei,a dureri
diureza -pregatirea
pacientului
pt.examinari
paraclinice
-recoltarea
produselor
biologice pentru
examinari de
laboraor.

45
6.1 Instructiuni privind recoltarea probelor biologice
Recoltarea probelor de sange: se face dimineata pe nemancate in intervalul orar
stabilit de laborator, de preferat intre orele 7-10. Trebuie sa respectati indicatiile
medicului care v-a recomandat analizele referitor la dieta, administrarea de medicamente
pentru a evita aparitia unor rezultate neconforme cu realitatea.
Daca dumneavoastra solicitati diverse analize, atunci trebuie sa va adresati laboratorului
pentru a obtine informatii necesare privind conditiile de recoltare.
Se recomanda ca pentru evitarea stresului, copiii sa fie pregatiti psihic, inainte de
recoltare.

Recoltarea probelor pentru sumarul de urina: se face de preferinta dimineata


(urina de peste noapte) sau cel putin 3-4 ore de la mictiunea anterioara. Se recolteaza un
volum de 10-25 ml in recipient de unica utilizare dedicat acestui tip de examen care va fi
furnizat de laborator. Este imperios necesara o toaleta externa riguroasa cu apa calda si
sapun.

6.1.1 RECOLTAREA SANGELUI VENOS


Pentru evaluarea functiilor organismului sangele este cea mai importanta sursa de
informatii. Aceasta pentru ca sangele poate patrunde prin aproape toate organele si
tesuturile din organism, transportand toate substantele necesare la si de la celule.

Sangele venos preia substantele rezultate din activitatea celulara. Deci, sangele venos
poarta informatii referitoare la functiile organelor si tesuturilor de la care transporta
substantele. Dupa cum in sangele venos sunt prezente unele sau altele dintre substante
sau aceleasi substante dar in cantitati diferite, se poate evalua daca un organ sau un tesut
isi desfasoara functiile in mod normal sau nu.Datorita acestor situatii, cu sangele venos se
pot efectua o multime de analize medicale.

In functie de tipul de analiza si de substantele sau celulele sanguine care trebuie sa fie
cercetate, exista mai multe moduri de recoltare a sangelui venos.

1. Recoltare pentru teste biochimice din ser sanguin


2. Recoltare pentru teste biochimice din plasma sau din sange integral
3. Recoltare pentru teste hematologice pe sange integral
4. Recoltarea pentru teste de coagulare
5. Recoltare pentru examene bacteriologice

46
MATERIALE UTILIZATE PENTRU REALIZAREA PUNCTIEI VENOASE

 Echipamentul de protectie personala


 Materiale pentru dezinfectie locala si pentru hemostaza
 Instrumente pentru punctionarea propriu-zisa
o Acul simplu, fara seringa
o Sistemul ac+ seringa
o Sistemul venoject (vacutainer)
 Recipiente si aditivi pentru colectarea sangelui
o Tuburi vidate (vacutainere)
o Sticlute tip penicilina, eprubete
 Materiale pentru inregistrarea datelor

MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE LOCALA SI HEMOSTAZA

MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE

 Vata hidrofila
 Alcool sanitar (alcool etilic 70o)
 Tinctura de iod (recoltarea sangelui pentru examenele bacteriologice necesita
dezinfectia suplimentara )

MATERIALE PENTRU HEMOSTAZA

Pentru evidentierea mai accentuata a venelor care pot fi punctionate se intrerupe


circulatia in venele antebratului. Ca urmare se acumuleaza mai mult sange in vene,
venele se umfla si devin mai evidente. Intreruperea circulatiei in vene se realizeaza prin
legarea bratului, deasupra zonei de punctie, cu ajutorul unui tub elastic (garou). Acesta
poate fi strans prin formarea unui nod sau prin fixare cu o pensa hemostatica.

ETAPELE PRELEVARII SANGELUI VENOS

 1. Chemarea si/instalarea pacientului pentru recoltare


 2. Adunarea si/sau verificarea datelor depre pacient
 3. Alegerea materialelor
 4. Pregatirea materialelor pentru punctie
 5. Alegerea locului pentru punctie
 6. Punerea garoului
 7. Dezinfectarea locului punctiei

47
 8. Realizarea punctiei venoase si distribuirea sangelui
 9. Eliminarea materialului utilizat pentru punctie
 10. Identificarea tuburilor pentru recoltare
 11. Completarea fisei de recoltare

INSTALAREA PACIENTULUI PENTRU RECOLTARE

Recoltarea se poate face in sectia in care este internat bolnavul sau in laborator.
In laborator se poate preleva sange intr-o camera speciala in care se dispune de o
masa de lucru, de un scaun cu spatar si de o canapea sau de un pat de spital.

 Recoltarea sangelui venos nu se va face niciodata tinand pacientul in picioare! (La


unii pacienti li se face rau si, ca o prima manifestare, “li se inmoaie picioarele”. Cu
alte cuvinte pot cadea pe jos, chiar inainte de a termina recoltarea.)Pacientul se
instaleaza pentru recoltare pe scaun, cu mana sprijinita de spatar.

 Pozitia pacientului pe scaun trebuie sa fie comoda. De aceea este preferabila


pozitia “calare” sau, daca aceasta nu este posibila, cu picioarele intr-o parte, in
raport cu pozitia normala pe scaun
 Copii mai mici, care nu ajung cu mana pe spartar pot fi tinuti in brate.

Pacientii cu probleme la recoltare se instaleza pe pat, cu fata in sus si cu mana din care se
recolteaza intinsa in lateral si sprijinita.

ADUNAREA SI/SAU VERIFICAREA DATELOR DEPRE PACIENT

Inainte de inceperea recoltarii se inregistreaza datele depre pacient, date care sunt apoi
notate in foaia de insotire a probelor de sange.

Se intreba pacientul adult daca a mai recoltat sange, si daca a avut probleme la recoltare.

Se noteaza pe biletul de insotire al probei datele personale ale pacientului: nume,


prenume, varsta, domiciliul (sectia), diagnostic prezumtiv, cine solicita analizele si ce
analize sunt solicitate din proba respectiva.In timpul pregatirii materialelor si in timpul
recoltarii propriu-zise se tine pacientul de vorba pentru a i se distrage atentia! Astfel celor
carora le este frica uita de intepatura si se previn starile lipotimice.

48
ALEGEREA MATERIALELOR

Pentru punctie se aleg recipientele corespunzatoare analizelor pentru care se recolteaza


sangele.

 Toate materialele care vin in contact direct cu sangele (ace, seringi, recipiente)
trebuie sa fie perfect curate si uscate. Cea mai mica picatura de apa sparge
hematiile din sange iar continutul hematiilor este eliberat in sange si modifica
aspectul si compozitia serului sau plasmei.
 Atunci cand nu sunt disponibile materialele perfect uscate acestea pot fi clatite
inainte de utilizare, cu solutie clorurata izotonica sterila
 Tuburile vacuumate sunt special pregatite pentru recoltare, si alegerea lor se face
respectand codul culorilor.
 Daca recoltarea se face in recipiente pregatite in laborator, se aleg anticoagulantii
corespunzatori analizelor pentru care se recolteaza sangele.
 Sticlute simple pentru analizele care se lucreaza pe ser
 Sticlute cu cristale de EDTA sodic sau potasic pentru recoltarea sangelui integral
 Anticoagulanti corespunzatori analizelor
 Pipetele pentru masurarea volumelor de anticoagulanti si de sange
 Recoltarea sangelui pentru hemocultura se face in recipiente special pregatite in
acest scop si necesita precautii speciale pentru mentinerea conditiilor de sterilitate
a materialelor utilizate la recoltare.

ALEGEREA LOCULUI EFECTUARII PUNCTIEI

Locul efectuarii punctiei se alege examinand atent ambele brate ale pacientului in
urmatoarea ordine:

A. Pliul cotului B. Antebratul C. Dosul palmei


- vena mediana - vena cefalica - arcada dorsala a palmei
- vena bazilica
- vena cefalica

49
50
a)HEMOGRAMA

Hemograma este un examen de laborator care evaluează cantitativ şi calitativ


elementele figurate (celulele) din sânge. Furnizează informaţii atât despre numărul
tuturor tipurilor de celule sanguine, cât şi despre mărimea, forma şi alte caracteristici
fizice ale acestora. Termenul desemnează şi buletinul care cuprinde rezultatul unui astfel
de examen de laborator. Hemograma este una din analizele recomandate în mod uzual
pentru evaluarea generală a stării de sănătate. Prin intermediul ei se pot depista anumite
disfuncţionalităţi la nivelul organismului, cum sunt anemiile, infecţiile sau diverse
alte boli.
Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesară recoltarea unei mici
cantităţi de sânge venos, de regulă prin puncţie venoasă la nivelul unei venesuperficiale.
O hemogramă parţială se poate realiza şi dintr-o picătură de sânge periferic, recoltată de
regulă de la nivelul unui deget al mâinii (la adult) sau de la nivelul călcâiului (la sugari şi
copiii mici).

b)V.S.H

VSH-ul este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii (


hematii ) de a se depune ( sedimenta ) intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din
vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH-ul se deosebeste de hematocrit
prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii (
hematii ), fara a fi centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple
cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum
deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma
separata intr-o ora si in doua ore.

Valori normale

• la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore

• la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore

• la copii mici = 7-11 mm la o ora.

Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat inaltimea stratului inferior compus din
globule rosii ( hematii ), cu atat valoarea VSH este mai crescuta ( mai mare ).

51
Cresteri anormale

Se intalnesc in numeroase boli, de aceea o crestere a VSH nu este specifica unei


boli si nu poate pune un diagnostic de boala. Cresterea VSH arata medicului ca undeva in
organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare
a functiei normale a unor organe interne ( ficat, rinichi, plamani ).
VSH este o analiza de orientare si numai medicul poate preciza cauza care a
produs cresterea peste valoarea normala a VSH.
Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in
lipsa altor simptome de boala. In aceasta situatie este necesara repetarea analizei dupa
doua saptamani. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate
da seama si de evolutia bolii.
VSH poate creste si in unele conditii fiziologice, la femei in perioada menstruala
sau dupa luna a patra de sarcina, si la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care
toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional.
Crester foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si
virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice,
ale rinichilor, in boli tumorale.

6.1.2 Examenul biochimic al urinei

a)Urocultura

Recoltarea probelor de urina pentru urocultura:


Femei :
Se recolteaza din prima urina de dimineata,numai in recipientul furnizat de
laborator.Se va tine cont de urmatoarele :
• Nu se recolteaza in perioada ciclului menstrual
• Se spala bine vulva si regiunea perianala cu apa si sapun
• Nu se sterge cu prosopul
• Daca sunt scurgeri vaginale se introduce un dop de vata in vagin
Recoltarea :
• Se face din jetul intermediar(jetul initial si cel terminal se pierd)
• Recipientul se manipuleaza cu multa grija ,evitand atingerea de maini sau vulva
Transportul :
• Proba va ajunge la laborator in maxim doua pre de la recoltare.
Barbati :
Se recolteaza din prima urina de dimineata ,numai in recipientul dat de
laborator.Inainte de recoltare:
• Se decaloteaza preputul
• Se spala cu apa si sapun

52
• Nu se sterge cu prosopul

Recoltarea :
• Se face din jetul intermediar (jetul initial si cel terminal se pierd)
• Recipientul se manipuleaza cu multa grija ,evitand atingerea de maini
Transportul :
• Proba va ajunge la laborator in maxim doua ore de la recoltare.
La copii probele de urina se recolteaza in recipiente speciale (pungi de plastic
sterile de unica utilizare prevazute cu un dispozitiv adeziv care permit copilului sa
urineze direct in recipient). Recipientele se eticheteaza si se transporta la laborator in cel
mult 2 ore de la momentul recoltarii.

53
Cap 7 CAZURI CONCRETE.EXEMPLE PRACTICE

Caz clinic de colica renala I

Informatii

Culegerea de date

Bolnava C.M in varsta de 62 de ani pensionara, se prezinta la data de 05.05.2018 la


Spitalu Judetean Buzau sectia urologie cu diagnosticul de colica renala si HTA.

Antecedente personale:nu are

Antecedente hetero-colaterale-mama cardiaca si tata DZ

Diagnostic internare colica renala tahicardice,alterarea functiilor renale,colica renala


insotita de febra inalta cu semne de ocluzie intestinala

Din discutiile purtate cu bolnava reiese ca aceasta in tinerete a suferit de ulcer gastric in
forma incipienta,acum ocazional o mai deranjeaza dar in schimb are HTA pentru care ia
tratament permanent ,

La indicatia medicului de familie aceasta urmeaza tratamentul cu :extraveral ,captopril


50 mg ,enalapril, la orarul prestabilit de acesta.
Istoricul bolnavului -pacienta se prezinta la internare cu dureri vii de intensitate
violenta, in stare anxioasa, stare generala alterata, tahicardie, tulburari digestive,
hematurie.

Manifestari de dependenta
-inapententa, tulburari digestive, edeme, durere

Problemele pacientului -
alterarea starii generale,diminuarea apetitului, alterarea diurezei, disconfort fizic si psihic.

54
Nevoi afectate:

-nevoia de a respira si a avea o buna circulatie

-nevoia de a bea si de a manca

-nevoia de a elimina

-nevoia de a se misca si de a avea o buna postura

-nevoia de a se odihni si sea dormi

-nevoia de a se imbraca si de a se dezbraca

-nevoia de a fi curat si ingrijit

-nevoia de a putea evita pericolele

-nevoia de a comunica

-nevoia de a invata cum sa isi pastreze sanatatea

Obiective :

-linistirea bolnavei

-calmarea durerii

-combaterea febrei

-echilibrarea hidro-electrolitica si acido bazica

-scaderea tensiunii

Interventii proprii ale asistentei med.

-calmeaz durerea cu administrare im. de algocalmin

-masoara functiile vitale TA, P, R, T, diureza

-pregateste bolnava pentru investigatii clinice

55
-asigura bolnavei repaos la pat

Interventii delegate ale asistentei medicale

-recolteaza sange pentru analize de laborator (hematologice si biochimice)


-recolteaza urina pentru sumarul de urina
-aplica perfuzie daca este nevoie
-administreza antibiotice si antalgice cu pansament gastric ,bolnava avand
probleme cu stomacul

Evaluare
In urma ingrijirilor acordate de asistenta medicala,bolnava este mai linistita,nu mai
acuza durere s-a reechilibrat hidroelectrolitic,tensiunea a revenit la valoarea normala.

56
PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Data Diag.nursing Obiective Interv.proprii as. Interv. delegate as.med


med
05.05 agitatie,durere,alterarea -linistirea -calmeaza -recolteaza sange pentru
dimineata nevoi de a elimina bolnavei,calmarea durerea,masoara analize
manifestata durerii, functiile
prin:polachiurie vitale,TA,P,R,T.si -reculeaza urina pentru
pregateste sumarul de urina
-tahicardie si bolnava pentru
inapetenta recoltare de sange
pentru analizele
de laborator
06.05 -durere,eliminare inbunatatirea aplic masurile administrez la indicatia
seara inadecvata diurezei in propuse la medicului, medicatia
descurs de 24h nevoiade a se antiemetica(Metoclopram
alimenta 3x1/zi)

aplic masurile de
la nevoia de a
respira si a avea o
buna circulatie
07.05 dificultate in a se bolnava sa aiba aerisesc incaperea mentin interventiile
odihni din cauza minim 3-4 h de asigur linistea anterioare
trezirilor frecvente odihna nocturna nocturna si
,datorate medicatiei conditiile de
admnistrate confort temic

Caz clinic II

Plan de ingrijire NURSING al bolnavului S.N cu colica renala


57
a)Informatii

1)Culegere de date

Bolnavul S.N in varsta de 45 de ani,somer,casatorit,cu 3 copii.

Se interneaza pe data de 05.05.2018 la sectia de urologie la ora 17:00 cu diagnostic de


colica renala.

b)Motivele internarii

-motivul pentru care pacientul s-a prezentat la spital sunt:

-dureri lombare vii

-stare generala alterata,greata,varsaturi,tahicardie

Se interneaza pentru investigatii si tratament

Din discutia purtata cu bolnavul reiese ca acesta sufera de DZ grad II,nefumator dar
consumator ocazional de alcool in lipsa activitatii,bolnavul neavand un loc de munca
stabil.

La examenul clinic de la internare se observa ca:

1)tegumentele si mucoasele normal colorate

2)sistemul osteoarticular integru

3)aparatul uro-genital durere lombara unilaterala,polakiurie

Manifestari de dependenta:
-durere lombara vie unilaterala
-greata,varsaturi si agitatie
-mictune,indispozitie,sete
-transpiratii,tegumente fierbinti
-perturbarea somnului

Nevoi afectate
-de a respira si de a avea o buna circulatie

-de a bea si de a manca


-de a elimina
58
-de a se misca si de a avea o buna postura

-de a dormi si a se odhni


-de a mentine temperarura corpului in limitele normale
-de a fi curat si ingrijit

-de a putea evita pericolele


-de a invata cum sa-si pastreze sanatatea,bolnavul ignorand-o pana la internarea in spital.

Obiective:
-linistea bolnavului
-calmarea durerii
-combaterea greturilor si a varsaturilor
-combaterea febrei
-echilibrarea hidroelectrolitica si acibo bazica

Interventii proprii ale asistentei medicale:

-calmarea bolnavului

-calmarea durerii si administrarea ALGOLAMIN

-masurarea functiilor vitale TA,P,T,R, diureza


-pregarirea bolnavului penrtu investigatii clinice,radiografie si ecografie abdominala

-pregatirea bolnavului penrtu recoltarea analizelor de laborator(hematologice si


biochimice -

asigurarea de repaos la pat in pozitia care faciliteaza respiratia si calmarea durerii.

Interventii delegate ale asistentei medicale:


-recoltarea de sange pentru analize
-recoltarea de urina pentru sumar de urina
-aplica perfuzie daca este nevoie si administreaza antibiotice sau antalgice.

59
Evaluare
-bolnavul este mai linistit
-nu mai acuza dureri
-s-a reechilibrat hidroelectrolitic.

PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Data Diag.Nursing Obiective Interv.proprii Interv.delegate Evaluare


05.05 -stare generala -calmarea -calmez -diminuez senzatia de -pacientul este mai
alterata durerii pacientul, greata si de linistit
-durerii lombare vii -cambaterea varsaturi,administrand
-greata,varsaturi durerii si bolnavului
varsaturilor antiemetice
06.05 tahicardie,mictiunii, -combaterea -sterg -recoltez sange -intervine starea de
-tegumente fierbinti febrei si a tegumentele pt.analize insomnie
mictiunilor pacientului
dupa fiecare
val de
transpiratie
07.05 -dificultate in -asigurarea ajut bolnavul Notez in F.O Durerea este
alimentatie si alimentatiei si a sa se TA.T.R.P. ameliorata evolutia
hidratare echlibrului alimenteze conunic cu bolnavul este
-perturbarea hidroelectrolitic dupa orarul despre diagn. si favorabila,bolnavul
somnului - asigurarea prestabilit, problemele sale,si il este mai linistit
conforfortului aerisesc asigur ca toate obiectiv realizat in
solonul interventiile mele sunt 07.07 ora 12.00
pentru ca delegate de medic
bolnavul sa
se poata
odihni macar
4-5 h pe
noapte

Caz clinic III

60
Culegere de date
Bolnava E.P in varsta de 54 de ani de profesie secretara la o firma particulara de
resurse umane, cu domiciliul in Buzau,se interneaza la spital in sectia urologie pe data de
29.03.2018,cu diagnostic de colica renala, liatiza biliara si HTA.

Motivele internarii: -
bolnava prezinta dureri lombare,stare generala alterata,astenie fizica,polakiurie si
mictiune.

Din discutiile purtate cu bolnava reiese ca:in familia acesteia mama era cardiaca si cu
handicap locomotor,iar tatal suferea de DZ grad I
Aspecte sociale:
-bolnava nu este casatorita,dar are un copil in varsta de 15 ani, si locuieste
impreuna cu aceasta intr-un apartament in centru Brasovului,este fumatoare si
consumatoare de cafea in exces, greutate corporala 68 kg.

La internarea la examenul clinic se observa:

1)tegumentele sunt palide


2)sistemul respirator-norlal conformat cu boala
3)aparatul cardiorespirator-cu TA=180/90m
4)aparat digestiv-probleme cu ficatul
Bolnava E.P se interneaza cu urmatoarele manifestari de dependenta:
-neliniste -
nervozitate
-durere la mictiune -
tegumente palide,mucoase uscate
-durere articulara
Problemele pacientei:
-durere colicativa in loja renala stanga -
anxietate
-deshidratere -
greutate in respiratie
-transpiraie abundena
-palakiurie
-fiebra
-tahicardie,HTA

61
Nevoile afectate: -
dea avea o buna circulatie si de a respira -
de a bea si a manaca -de
a elimina
-de a se misca si de a avea o buna postura
-de a dormi si de a se odihni
-de a mentine temperatura corpului in limite normale

Obiective: -
calmarea dureri -
combatere fiebrei si de TA -
asigurarea echilibrului hidro-alimentar -
linistirea pacientei

Interventii proprii:

-asistenta medicala administreaza calmante pentru durere


-noteaza in foaia de observatii TA,P,R,T
-pregateste bolnava pentru recoltarea de sange pentru analize de laborator
-linisteste pacienta in vederea scaderii TA
-asigura pacienta la repaos la pat si o pozitie cat mai buna

Interventii delegate: -
recolteaza sange si urina pentru examene de laborator

62
PLAN DE INGRIJIRE CU COLICA RENALA

Data Diag.NURSING Obiective Interv.proprii Interv.delegate Eval


29.03 -stare generala restabilirea -asigur -recoltez sange pt.examen de Boln
alterata,tegumente starii generale repaos la pat laborator(ph,uree,ionograma,creatinina) acea
palide -calmarea -asigur -recoltez urina pentru examinati fizio- stare
-durere la durerilor masurile de chimice gene
misctiune urgent ca la
-durere alternativa inter
-obie
nere
in pr
24 h
30.03 deshidratare asigurarea asigur administrez medicatia in raport cu boln
-nervozitate nutritiei hidratarea orarul prescris hidra
-greutate in adecvate corecta a -antiemetice inainte de masa med
respiratie, supravegherea bolnavei si -fermenti digestivi in timpul mesei isi fa
tahicardie functiilor alimentatia -restul medicatiei post alimentar efec
vitale si in cantitati boln
vegetative fractionate resp
ajut bolnavei norm
sa adopte o la
pozitie care eval
sa-i func
favorizeze vital
respiratia este
150/
31.03 neliniste -asigurarea -ajut bolnava -antrenez bolnava in efectuarea Paci
dificultate in a se confortului sa se autoingrijirilor se
odihni fizic si termic linisteasca -asigur medicatia conform indicatiei exte
si a se deplasa -bolnava sa se -aerisesc medicului cu st
poata deplasa salonul si - -notez in F.O functiile vitale gene
si sa isi faca creez un buna
igiena confort urma
corporala termic care trata
sa o ajute sa la
se dom
odihneasca si co
med

63
o lun

Bibiografie

1)Titirca Lucretia-Ghid de Nursing,Editura Viata Medicala Romaneasca,1998

2)Titirca Lucretia-Tehnici de evaluare si ingrijire acordatede asistenti medicali,Editura


Viata Medicala Romaneasca,editia II 1996

3)Albu Roxana Maria-Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint 1996

4)Thompson M.June-Clinical Nursing,Mosby Company 1986

64