Titu Maiorescu.

„Junimea”

- Junimea reprezintă o direcţie nouă în cultura română, izbânda spiritului creator

naţional
- 1863- la Iaşi ia fiinţă Asociaţia „Junimea”
- iniţiativa o au câţiva tineri intelectuali cu studii în străinătate: Petre P. Carp,
Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi ( toţi cu studii în Franţa) şi
liderul grupului Titu Maiorescu ( Franţa şi Germania)
- intră în posesia unei tipografii şi apoi a unei librării, ceea ce face posibilă apariţia
la 1 martie 1867 a revistei Convorbiri literare, sub conducerea lui Iacob Negruzzi

ETAPE:

I. 1864 - 1874 – la Iaşi

- se elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului
- caracter polemic
- Lupta pentru limbă
- Lupta pentru literatură
- Lupta pentru cultură

II. 1874 – 1885- la Iaşi şi Bucureşti

- în 1875 Titu Maiorescu a devenit ministru al Instrucţiunii publice (se mută la
Bucureşti)
- întâlnirile de cenaclu aveau loc de cele mai multe ori în casa lui din Bucureşti, de
pe strada Mercur
- diminuarea spiritului junimist
- apariţia în paginile revistei a operelor de maturitate ale lui eminescu, Creangă,
Caragiale, Slavici etc.

III. 1885 – 1900 – la Bucureşti

- toţi membrii sunt mutaţi la Bucureşti
- în 1885 – revista se mută la Bucureşti (1893 – şi I.Negruzzi)
- activitatea de cenaclu se diminuează, spiritul de asociere se destramă
- revista capătă caracter preponderent universitar ( studii istorice, filosofice,
filologice, de geografie etc.)

Activitatea „Junimii”

Principalele obiective:
- răspândirea spiritului critic
- încurajarea progresului literaturii naţionale
- crearea şi impunerea valorilor
- susţinerea originalităţii culturii naţionale
- lupta pentru unificarea limbii literare
- educarea publicului în spiritul înţelegerii şi receptării culturii

1
 Direcţii de activitate:
A. Educarea publicului:
- prin conferinţe publice pe teme variate
- se urmărea educarea publicului pentru înţelegerea culturii ca factor de progres şi
moralitate
- pentru junimişti însemna mod de gândire mai liber şi dezvoltarea spiritului
oratoric

B. Lupta pentru unificarea limbii literare:

- Titu Maiorescu- „Despre scrierea limbii române”(1866)
- Se referea la următoarele aspecte:
 ortografia limbii române trebuie să fie fonetică
 respingerea scrierii etimologice (lupta cu latiniştii )
 respingerea alfabetului chirilic
 îmbogăţirea vocabularului cu neologisme
- 1880 – 1881- Academia Română aprobă pentru întreaga ţară directivele lui Titu
Maiorescu
- N.B. Activitatea şi ideile Junimii în domeniul limbii reprezintă unul dintre cei
mai importanţi factori ai unificării limbii române literare moderne.

C. Promovarea literaturii originale:

- promovarea unor principii estetice
- depistarea şi susţinerea unor tineri scriitori publicaţi în paginile revistei
Convorbiri literare
- „Direcţia nouă în poezia şi proza română”(1872): V.Alecsandri – pastelurile,
M.Eminescu – „om al timpului modern”, „poet, poet în toată puterea cuvântului”
- Maiorescu a propus Academiei, pentru premiere, operele lui M.Sadoveanu şi
poeziile lui O.Goga

D. Combaterea formelor fără fond:

- activitatea Junimii s-a îndreptat spre toate problemele culturii, adoptând o critică
faţă de orice tendinţă, faptă ce ar fi putut compromite procesul de realizare a
civilizaţiei române moderne
- constituie un grav semnal de alarmă: „viciul din cultură este neadevărul în
aspiraţii, în politică, în poezie, în gramatică” şi toate formele (teatru, şcoala,
administraţia etc.) sunt împrumutate şi nu se potrivesc sufletului românesc; Titu
Maiorescu afirmă că românii nu trebuie să se bucure de forme străine, ci să la
creeze, „dând fondului autohton forme pe măsură”
- există o ruptură între fond şi formă- formele au devenit realităţi prost întocmite,
lipsite de adevăr, periculoase prin mediocritatea lor pentru viitorul civilizaţiei şi
culturii române
- este împotriva constituirii prin împrumut a stării de civilizaţie modernă din ţările
române
- „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”(1866): critică împotriva
mediocrităţii şi imposturii, atitudinea de respingere a formelor din afară

2
 TITU MAIORESCU
1840 – 1917

- estetician, critic literar, filosof, profesor (de logică şi filozofie la Universitatea din
Iaşi, al cărei rector devine din 1863), ministru al Instrucţiunii Publice (1874),
deputat în Parlament, membru al Academiei, prim-ministru (1910-1912)
- are un important rol de îndrumător pentru cultura română
- N.B. este creatorul criticii literare româneşti

ACTIVITATEA:

- 1867 – 1873 – formulează principiile teoretice şi declanşează campaniile

polemice:
o „Despre scrierea limbii române”(1866)
o „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”
o „Direcţia nouă în poezia şi proza română”(1872)
o „Beţia de cuvinte”
- tip de critică generală, nu analizează personalităţi sau opere, ci priveşte fenomenul
cultural în ansamblul lui
- nu face analiză de text, dar supune unei judecăţi critice pe aproape toţi scriitorii
epocii; observaţiile sunt sintetizate în câteva afirmaţii cu un caracter general ce au
rămas valabile până azi
- sunt studii cu un caracter polemic; scopul lor: descurajarea literaturii mediocre şi
promovarea unei literaturi moderne şi valoroase

- 1882- 1907 – studii critice aplicate:

o „Eminescu şi poeziile lui”
o „Comediile d-lui Caragiale”
o „Poeţi şi critici”.
- Nu mai tratează probleme generale, ci opere particulare
- Caracterul polemic rămâne
- Promovează ideea de artă pentru artă, într-o aprigă polemică cu C.D.Gherea

- în „Poeţi şi critici”(1886) îl apără pe V.Alecsandri în faţa lui Vlahuţă şi

Delavrancea, care îl minimalizau în comparaţie cu Eminescu; T.Maiorescu atrage
atenţia, în mod deschis, că însemnătatea lui Alecsandri constă în totalitatea
activităţii sale literare

“Eminescu si poeziile lui”(1889)

- este cel mai important studio Maiorescian de istorie critica si analiza
literara, scris la cateva luni dupa moartea poetului.
- el incepe prin a evoca imprejurarile aparitiei lui Eminescu in cultura
romaneasca, tocmai pentru a face sa se inteleaga mai bine propria
contributie a acestuia \.
Ideale expuse de Maiorescu:

3
 1. Eminescu a fost produsul propriului sau geniu (analiza poeziei prin grila
Schopenhariana – pesimismul)
2. Eminescu ocupa primul loc in ierarhia poeziei romanesti
3. atrage atnetia asupra filonului cronicaresc si folcloric al poeziei
Eminesciene
4. dovedeste un interes deosebit pentru noutatea limbajului eminescian
5. e primul care sesizeaza romantismul lui Eminescu
Chiar daca nu le rezolva, Titu Maiorescu e primul care pune aceste probleme. "Pe
cat se poate omeneste prevedea, literature romana va incepe in secolul XX sub auspiciile
geniului lui..."