Ghid Toxicologie Industriala PDF

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
INSTITUTUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
Dr. Corneliu NEAGU

Dr. Mihaela NEGRU
București 2013
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
INSTITUTUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
ASPECTE GENERALE DE TOXICOLOGIE INDUSTRIALA
METODE DE ANALIZA UTILIZATE IN TOXICOLOGIA INDUSTRIALA
EDIŢIA 1 - 2013
Autori:
Dr. Corneliu Neagu
Dr. chim. Mihaela Negru
Colaboratori:
Pribu Mihaela, Dragoiu Simona Mihaela, Tacu Mihaela Victoria, Sarb Liliana,
Peter Katica, Mocan Aurel
Redactare computerizată:
Voinoiu Angelica Marilena
Botin Georgeta
Copertă
Staicu Cătălin Alexandru
Sub coordonarea Centrului Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul

Comunitar
Material publicat prin Programul Naţional de Monitorizare a Factorilor
Determinanţi din Mediul de Viaţă şi Muncă
2013
Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 1

Institutul National de Sanatate Publica - 2013
CUPRINS
I. INTRODUCERE 4
II. INVESTIGAREA CONDIŢIILOR DE MEDIU DE MUNCĂ 5
II. 1. Documentare 5
II. 2. Identificarea noxelor la locul de muncă 5
II. 3. Prelevarea probelor de la locul de muncă 8
II. 4. Determinarea analitică a noxelor 14
II. 5. Exprimarea concentraţiilor toxicelor profesionale 14
II. 6. Interpretarea rezultatelor 15
III. EVALUAREA BIOTOXICOLOGICĂ A PERSONALULUI EXPUS
PROFESIONAL LA AGENŢI CHIMICI 16
III. 1. Pătrunderea substanţelor toxice în organism 17
III. 2. Fixarea, distribuţia şi depozitarea toxicelor profesionale 21
III. 3. Biotransformarea toxicelor profesionale 22
III. 4. Eliminarea din organism 28
III. 5. Determinarea substanţelor chimice sau a metaboliţilor în fluidele
corpului 29
III. 6. Criterii de selectare a testelor biologice 30
III. 7. Interpretarea rezultatelor 32
III. 8. Aspecte analitice şi etice 35
IV. METODE ANALITICE DE DETERMINARE A UNOR AGENŢI CHIMICI ÎN
AERUL ZONELOR DE MUNCĂ 36
IV. 1. Determinarea metanolului prin GC 36
IV. 2. Determinarea aerosolilor alcalini 39
IV. 3. Determinarea acidului clorhidric 43
IV. 4. Determinarea acidului sulfuric şi a sulfaţilor solubili 46
IV. 5. Determinarea hidrocarburilor alifatice – N hexan 50
IV. 6. Determinarea aeroemulsiilor de uleiuri minerale 52
IV. 7. Determinarea unor metale 56
IV. 8. Determinarea unor compuşi organici volatili (hidrocarburi, alcooli,
esteri, cetone) din aerul locurilor de muncă, prin GC 70

V. DETERMINAREA PULBERILOR ÎN AERUL ZONELOR DE MUNCĂ 81
V. 1. Aspecte teoretice 81
V. 2. Determinarea gravimetrică a pulberilor inhalabile şi respirabile 88
V. 3. Determinarea gravimetrică a pulberilo toracice 94
VI. METODE ANALITICE DE DETERMINARE A UNOR INDICATORI
BIOTOXICOLOGICI 100
VI. 1. Determinarea acetonuriei 100
VI. 2. Determinarea tioeterilor urinari 102
VI. 3. Dereminarea cromului în urină prin GF-AAS 105
VI. 4. Determinarea porfirinelor totale urinare 109
VI. 5. Determinarea acidului delta aminolevulinic (DAL) urinar 112
VI. 6. Determinarea acidului hipuric şi a acidului metilhipuric 115
VI. 7. Determinarea acidului mandelic 117
VI. 8. Determinarea fenolilor urinari 118
VI. 9. Determinarea carboxihemoglobinei în sânge 120
VI. 10. Determinarea acidului glicolic în ser 123
VII. CONCLUZII 125
BIBLIOGRAFIE 126

I.INTRODUCERE
Lucrarea de faţă se doreşte a fi un ajutor pentru medici de medicina
muncii, toxicologi industriali, evaluatori de risc, angajatori în vederea
evaluării expunerii profesionale la agenţi chimici şi pulberi.
Expunerea profesională la astfel de agenţi poate fi evaluată prin
măsurarea concentraţiei agentului toxic în aerul zonelor de muncă şi prin
măsurarea unor parametrii biologici la personalul expus profesional.
În capitolul II se prezintă modul de investigare a unui obiectiv
industrial ( cunoaşterea procesului tehnologic, alegerea noxelor, prelevarea
probelor, analiza şi interpretarea acestora).
În capitolul III se prezintă metodologia de evaluare biotoxicologică a
personalului expus profesional la noxe chimice.
În partea finală a lucrării sunt prezentate metode analitice de
determinare a unor agenţi chimici în aerul zonelor de muncă, a diferitelor
fracţiuni de pulberi (inhalabile, toracice şi respirabile ), precum şi a unor
indicatori biotoxicologici specifici.
Majoritatea acestor metode au fost adaptate şi/sau verificate în
cadrul următoarelor laboratoare: laboratorul Toxicologie şi Medicina
Muncii- CRSP Bucureşti, laboratorul Sănătate Ocupaţională- CRSP Timişoara
, laboratorul Încercări Fizice, Chimice şi Microbiologice – CRSP Târgu Mureş
şi laboratorul Sănătate Ocupaţională – CRSP Cluj Napoca.
Metodele prezentate pot fi utilizate de laboratoarele care fac
evaluarea condiţiilor de muncă şi a stării de sănătate a personalului expus la
noxe chimice şi pulberi.
Aceast ghid este rezultatul lucrării din PN II “ Noxe profesionale
(chimice şi pulberi) cu impact în expunerea profesională din România –
Metode de determinare în aerul zonelor de muncă, indicatori biologici de
expunere şi/sau de efect “ efectuată în perioada 2011 – 2012.

II.INVESTIGAREA CONDIŢIILOR DE MEDIU DE MUNCĂ
În abordarea determinărilor de noxe din aerul zonelor de muncă sunt

incluse mai multe etape de studiu.
II.1.Documentare
Aceasta se referă la culegerea unor date asupra obiectivului luat în

studiu şi a proceselor tehnologice ce au loc în acea unitate în vederea
alegerii noxelor ce vor fi determinate , a aparaturii şi a celor mai adecvate
metode de recoltare si analiză chimică ce urmează a fi folosite.
Studiul procesului sau proceselor tehnologice folosite în fiecare
unitate va fi efectuat de toxicologul industrial împreună cu medicul de
medicina muncii, angrenând şi organele tehnice din unitate, (responsabilul
cu probleme de sănătate, şefii de secţie etc.), deoarece investigaţia trebuie
să se refere la întreaga unitate şi la întreaga gamă de agenţi chimici ce intra
şi ies din procesul de fabricaţie.
În acest studiu se va completa un dosar de obiectiv cu urmatoarele
date:
- coordonatele unităţii;
- profilul şi specificul ei (chimic, metalurgic, etc.);
- mărimea unităţii, numărul secţiilor, atelierelor;
- procesele tehnologice care se desfaşoară în cadrul unitaţii;
- noxele degajate pe secţii şi procese tehnologice;
- caracterul procesului tehnologic (continuu sau discontinuu, periodic
în funcţie de nevoile pieţii, etc.)
II.2.Identificarea noxelor la locul de muncă
Pe baza studiului procesului tehnologic, a scopului determinărilor, se

vor fixa noxele ce urmează a fi cercetate, deoarece de natura acestora va
depinde şi aparatura şi metodele de lucru care vor fi folosite.
La alegerea noxelor se va ţine seama în principiu de starea lor fizică,
de agresivitatea lor, de nivelul lor de concentraţii probabile, existenţa unei
singure sau a mai multor noxe în aer etc.
În cazul prezentei simultane a mai multor noxe în aer, se va ţine
seama de modul lor de acţiune şi interacţiune atât din punct de vedere
analitic (reacţie chimică, interferenţa în determinarea uneia sau alteia
dintre noxe prin metodele de analiză chimică folosite) cât mai ales a
modului lor de acţiune asupra organismului (sinergism prin adiţie sau
potenţare, antagonism etc.).
În alegerea noxelor ce urmează a fi cercetate se va ţine seama atât de
material prima folosită în fluxul procesului tehnologic, cât şi de eventualele
impurităţi pe care le-ar putea conţine aceasta.
Un exemplu de impuritate care nu trebuie pierdută din vedere în
cazul studierii condiţiilor de muncă din industriile de metale neferoase, este
arsenal din pirite.
Se vor studia atât produşii finiţi rezultaţi din procesul de producţie
cât şi produşii intermediari, cei care ar putea lua naştere în urma reacţiilor
chimice (hidrogen sulfurat, oxizi de azot, ozon, acid cianhidric, hidrogen
arseniat, hidrogen stibiat, etc.) deoarece agresivitatea acestor produşi
poate fi uneori mult mai mare chiar decât cea a unor produsi finiţi extremi
de toxici. Alteori, dimpotrivă, produşii finiţi pot fi lipsiţi complet de
toxicitate.
Se vor studia proprietaţile fizico-chimice ale acestora: starea de
agregare, (gaze, pulberi, etc.) tensiunea de vapori de fierbere, solubilitatea
în diverşi solvenţi şi îndeosebi în apă şi grăsimi (pentru a putea aprecia
absorbţia sau eliminarea lor în cazul pătrunderii în organism pe cale
respiratorie, cutanată, digestive).
Pe de altă parte, se va aprecia şi capacitatea laboratorului de a
determina aceste noxe cu metodele şi aparatura recomandată în acest
scop.
În concluzie, în funcţie de numărul şi nivelul concentraţiei de noxe
existente la un moment dat în zona de lucru, pot apare mai multe variante
de lucru.
În cazul prezenţei unei singure noxe sau a unui numar redus de noxe
în aer, se va alege noxa dominantă sau noxa majoră.
Prin aceasta se înţelege substanţa cu cea mai mare răspândire în aer
(noxa dominantă) cu cel mai înalt nivel al concentraţiei ei, iar prin noxa
majoră se înţelege şi noxa cu cel mai ridicat potenţial agresiv asupra
organismului. De cele mai multe ori, acestea au şi o reacţie specifică asupra
organismului.

Literatura de specialitate din ultimul timp susţine şi încearcă să
demonstreze din ce în ce mai des, că factorii de mediu care afectează starea
de sănătate a muncitorilor, potentialul nociv al locurilor de muncă în care
aceştia îşi duc activitatea zi de zi, este cu mult mai variat şi mai complex. De
aceea, mediul nu mai poate fi caracterizat în majoritatea cazurilor şi mai
ales în cazul prezenţei mai multor noxe simultan în aer, prin determinarea
unei singure noxe (noxa dominantă sau noxa majoră).
Este în consensul general de a considera că în cazul existenţei
concomitente în atmosfera industrială a mai multor noxe chimice, apare un
sinergism de adiţie sau de potenţare.
Pe de altă parte, în cazul în care substanţele aflate în amestec, au un
efect asemănător asupra organismului, efectele lor se vor cumula.
Cunoaşterea exactă a modului lor de acţiune asupra organismului, ca
şi gradul lor de agresivitate este un lucru foarte important, deoarece de
acestea poate depinde în mare măsură şi sistemul de recoltare a noxelor
din aer şi metoda lor de determinare chimică.
Determinarea mai multor noxe coexistente la un moment dat în aer,
impune şi multaneitate în recoltarea probelor de aer, deoarece numai în
aceste condiţii se poate face o interpretare corectă a datelor de mediu în
vederea tragerii unor concluzii practice în urma cărora să se poată face
recomandări valoroase nu numai de ordin medical, dar şi etic şi economic.
Deci, următoarea etapă de studiu în vederea determinării naturii şi
concentraţiilor substanţelor din atmosfera locurilor de munca este
recoltarea probelor de aer.
Principalii factori care impun luarea în studiu a unei metodologii de
cercetare mai complete, în cazul prezenţei simultane a mai multor noxe în
aer sunt:
- coexistenţa mai multor noxe în aerul zonelor de muncă în cantitaţi
suficient de mari ca să-şi ateste prezenţa atât prin influenţarea directă a
organismului, cât şi prin atingerea sensibilităţii metodelor curente de
analiză chimică;
- existenţa mai multor noxe simultan în aer cu grade diferite de toxicitate,
cu multiple posibilitaţi de interreacţie, care pot duce uneori la potenţarea
lor, prin formarea unor produşi mai toxici, ca şi prezenţa în atmosfera
zonelor de muncă a unor concentraţii mici de substanţe toxice uneori sub

sau în jurul concentraţiilor maxime admise, valori ce sunt trecute în mod
obişnuit cu vederea.
II.3.Prelevarea probelor la locul de muncă
După alegerea noxei sau a noxelor ce urmează a fi determinate şn

aer, este necesar să se stabilească zonele de muncă - locul – de unde se vor
recolta probele de aer.
Criteriile de alegere a locului de recoltare sunt variate.
Locurile de recoltare a probelor de aer pot fi puncte fixe, cum ar fi o
masa de comanda, lângă o baie de decapare, lânga un agregat oarecare etc.
În acest caz determinările vor reprezenta concentraţia noxei sau
eventualele variaţii ale noxei în fluctuaţii tehnologice, orare, diurne, etc.
În alte cazuri ele vor putea reprezenta poluarea de fond a acelui loc
de muncă. De aceea este necesar să se aibe în vedere intervenţiile care fac
destul de frecvent la unele instalaţii şi care de asemenea contribuie la
creşterea concentraţiilor de substanţe toxice în atmosferă, precum şi faptul
că dacă muncitorul lucrează temporar sau permanent în acel loc.
În ceea ce priveşte alegerea şi numărul punctelor de recoltare a
probelor de aer în cazul industriei chimice, în care hala întreagă reprezintă
un loc de muncă deoarece noxele (în deosebi cele gazoase) se răspândesc
relativ uniform în întreaga încăpere, este absolut necesar ca ele să fie fixate
în toate locurile în care se găsesc muncitorii în timpul procesului de muncă.
Ele pot fi puncte fixe s-au puncte mobile indiferent dacă este vorba de
subsol, parter sau alte nivele ale halei cuprinse în zona de muncă.
b) Recoltările de probe de aer prin puncte mobile reprezintă
determinări făcute în diferite locuri alese după anumite criterii. Unul dintre
ele poate fi urmărirea unui muncitor de un anumit profil, în toate locurile în
care-şi desfăşoară activitatea pe perioada celor 6 sau 8 ore de producţie.
Interpretarea acestui gen de determinări poate fi foarte diferită în
funcţie de scopul care se urmareşte. De exemplu acest mod de recoltare
prin puncte ar putea fi unul din mijloacele de urmărire şi demonstrare a
expunerii reale la noxe nu numai a operatorului chimist dar şi a unui
muncitor de alt profil cum ar fi de exemplu un electrician sau un lăcătuş,
care ia parte indirect în procesul tehnologic justificând şi susţinând o
eventuală simptomatologie clinică sau de laborator, suspectă.
c) Înalţimea la care se recoltează prizele de aer pentru cercetări
tehnologice, este în general nivelul de respiraţie al muncitorului (1,5 m)
considerând că acesta ar sta în picioare.
Înalţimea la care se recoltează prizele de aer este condiţionată şi de
alţi factori, printre care cităm scopul alegerii locului de unde se iau probele
de aer, poziţia muncitorului în momentul efectuării unei operaţii din cadrul
procesului tehnologic, etc. Astfel, înalţimea poate fi de 1 m în cazul în care
muncitorul execută o operaţie în poziţie şezând sau de 2-3 m şi mai mult
atunci când muncitorul se află pe o scară.
Datorita faptul ca majoritatea toxicilor sint absorbiti in organism pe
cale respiratorie, se va tine seama de aceasta cale de patrundere a lor in
organism, astfel recoltarea prizelor de aer facindu-se la acest nivel.
Scopul determinării poate constitui un alt criteriu care să hotărască
locul şi înalţimea punctului de priză.
În cazul în care se urmăreşte de exemplu controlul eficienţei unei
ventilaţii, verificarea unor măsuri tehnice luate cu scopul de a reduce
nivelul eliminărilor de noxe în aer, sau defecţiuni ale unor instalaţii,
recoltarea probelor de aer se va face din locurile cele mai indicate de
exemplu: la gura exhaustoarelor, la locurile de îmbinare a coturilor, la
robinete etc.
Întotdeauna se va nota în buletinul de analiză şi distanţa la care se
află aceste puncte de recoltare faţa de locul de emisie a noxelor din aer, sau
distanţa la care se gaseşte gura de ventilaţie fată de locul de muncă
cercetat, pentru a se putea face interpretările corecte ale rezultatelor.
Pentru o apreciere cât mai reală şi o verificare a modului de recoltare
a prizelor de aer, se recomandă prelevarea în paralel a câte două probe de
aer, simultan din acelaşi loc şi numai dacă este posibilă recoltarea a două
probe simultan, ele se vor succeda una dupa alta într-un timp foarte scurt,
ţinându-se cont de acest lucru la interpretarea rezultatelor.
Se recomandă de asemenea, ca recoltările de aer să se efectueze
simultan cel puţin din două puncte diferite ale aceleaşi încăperi. Unul din
puncte îl va constitui locul propus iniţial pentru a fi caracterizat din punct de
vedere toxicologic, în timp ce celălalt va fi ales ceva mai departe în locuri
mai puţin poluate, pentru comparative.
Dacă sursa eliminării de noxe este slabă şi bine localizată în spaţiu,
între aceste două puncte de recoltare vor exista diferenţe mici de
concentraţii şi diferenţele vor fi cu atât mai semnificative cu cât sursa de
poluare va fi mai mare.
Dacă există mai multe surse difuze de poluare a aerului în aceeaţi
încăpere, diferenţele dintre punctele de recoltare ale aerului fiind mai mici,
şi mai putin semnificative unul faţa de celălalt, ele vor reprezenta totuşi un
nivel oarecare de poluare al aerului de la un punct la altul, sau de la o secţie
la alta cu acelaşi profil al întreprinderii.
Odată stabilite locurile de expertizare şi punctele de priză ale
probelor de aer, adică cercetarea în spaţiu, apare necesitatea planificării în
timp a determinărilor. În vederea acestui scop se va alcătui profesiograma
detailată a muncitorilor examinaţi. Numai pe baza profesiogramei se va
putea aprecia cu aproximaţie, numărul de determinări necesare şi
desfăşurarea în timp a recoltărilor pentru o caracterizare corectă a
condiţiilor de muncă.
Profesiograma reprezintă fotografierea în timp, cronometrarea minut
cu minut a întregii actrivităţi a muncitorului de un anumit profil.
Profesiograma va releva în primul rând, timpul real de expunere a
muncitorului la noxe în diferite faze ale procesului tehnologic ca şi
perioadele de timp în care acesta este antrenat şi în alte munci sau
activităţi.
O profesiogramă bine facută va demonstra în primul rând caracterul
procesului tehnologic, dacă acesta este continuu sau discontinuu. Deci, în
funcţie de acest caracter al procesului tehnologic se va alcătui şi planul de
determinări la locul de muncă.
Astfel, dacă ne aflăm într-o industrie cu un proces tehnologic
continuu, determinările (recoltările de aer) se vor putea face la prima oră
de la intrarea în tură a schimbului de dimineaţa, în perioada de mijloc a
acestui schimb şi la sfârşitul lui.
Determinările se vor repeta dupa aceleaşi criterii şi în celelalte
schimburi de zi sau de noapte. Se procedează în acest fel pornindu-se de la
premiza că în condiţiile unui proces continuu eventualele modificări de
concentraţii ale noxelor în aer s-ar putea datora acumulării de noxe în timp,
lipsei de ventilaţie, schimbării microclimatului exterior, precum şi altor
cauze.
Acesta va fi şi orarul recoltărilor probelor de aer obligatoriu, în cazul
determinărilor de noxe în aerul zonelor de muncă într-o industrie chimică
modernă, mecanizată şi automatizată construită în aer liber, deoarece
modificările de concentraţii ale noxelor vor fi legate în primul rând de
microclimatul diferitelor ore din zi sau din noapte.
Tot din profesiogramă vor apare (îndeosebi în cadrul industriilor
chimice) şi alte momente importante din punct de vedere al igienei muncii
şi cărora trebuie să li se acorde importanţa. De exemplu, pierderi de noxe
în momentul prelevării probelor pentru analizele de laborator, necesare
controlului procesului de producţie, momente în care au loc deobicei
creşteri ale concentraţiilor la care vor fi expuşi muncitorii şi explicaţia
intoxicaţiilor acute profesionale înregistrate adeseori.
În condiţiile unui proces tehnologic discontinuu, prelevarea probelor
de aer se va face în mod obligatoriu pe faza de proces tehnologic şi loc de
muncă, indiferent de timpul scurs de la începerea lucrului sau de la intrarea
în tură a muncitorilor.
Sunt faze de proces tehnologic care pot ţine minute şi chiar fracţiuni
de minute, momente în care eliminările de noxe pot să atingă concentraţii
în aer atât de mari încât să depaşească cu mult expunerea şi riscul de
intoxicare a muncitorului, concentraţii la care nu ar fi expus muncitorul nici
pe o perioada de 6 sau 8 ore de muncă.
Reiese de aici că principalul factor care determină ritmicitatea
recoltării probelor de aer este procesul tehnologic.
Dar frecvenţa şi recoltarea probelor de aer este condiţionată nu
numai de noxe şi de nivelul concentraţiei lor în aer, de procesul tehnologic
şi de sensibilitatea metodelor chimice de analiză, cât şi de alti factori legaţi
de sistemul de recoltare a noxei (pe material filtrant sau în soluţie), de
solubilitatea noxei sau reactivitatea ei cu soluţia reactivă etc.
Principiul sistemului de recoltare al noxelor este esenţial. Dacă
metoda de analiză prezintă suficiente garanţii de sensibilitate, necesitând
pentru punerea în evidenţă a noxelor recoltarea unor volume mici de aer,
acestea vor permite recoltarea unui număr mare de probe de aer într-o
perioadă relativ scurtă de timp.
Din cele expuse mai sus, reiese faptul că şi numărul probelor de aer
ce trebuie recoltate dintr-un punct care urmează a fi caracterizat din punct
de vedere toxicologic nu este şi nu poate fi fix sau stabilit cu precizie
dinainte. Numărul minim de probe recoltate dintr-un anumit punct pentru
evaluările de rutină poate fi de 3 pâna la 5 pentru fiecare operaţie, sau de
ordinul a 15-20 de probe adică atâtea încât să permită o caracterizare
precisă şi reala a unui proces tehnologic, a unei operaţii sau a unui moment
oarecare din cadrul procesului de muncă ce urmează a fi caracterizat.
În principiu, dacă procesul tehnologic este continuu şi decurge în
mod normal, dintr-un punct de recoltare se vor lua probe de aer cel puţin
în 3 momente ale zilei: la începutul lucrului sau al unui schimb, la mijlocul şi
la sfîrşitul schimbului.
În cazul în care muncitorul efectuează şi unele operaţii obligatorii
care determină eliminări de noxe în aer, se vor recolta probe de aer şi în
aceste momente. Cu atât mai mult în cazul unor avarii sau în cazul verificării
unor agregate ca şi în cazul unor procese tehnologice discontinue, probele
de aer recoltate trebuiesc să fie suficiente pentru a permite o caracterizare
corectă a acestui loc de muncă, operaţie sau proces tehnologic. Fără
îndoială că, cu cât numărul de probe recoltate va fi mai mare, cu atât şi
valoarea determinărilor va fi mai exacta mai reală.
În general fiecare metodă de analiză chimică prevede volumul minim
de aer necesar pentru o determinare.
Dar volumul minim de aer al unei probe care să permită dozarea unei
noxe la limita tolerabilă (VLE) lucru deosebit de important în cazul
necesităţii de a determina o noxa noua din aer, se poate calcula pornind de
la următoarea formulă:
Vmn= S x 22400 ● 760 ● 273 + t , în care

M x VLE P 273
Vmn= volumul minim de aer necesar determinării probei exprimat în litri;

S = sensibilitatea metodei analitice, exprimată în mg;
M= greutatea moleculară a substanţei de cercetat;
VLE (CMA) = valoarea pragului recunoscut în ppm;
P = presiunea barometrică exprimată în mm coloană de mercur;
t = temperatura aerului exprimată în grade Celsius.
Dacă temperatura şi presiunea nu sunt mult diferite de 250C şi 760
mm Hg se poate aplica ecuaţia simplificată.
Dispozitivele de recoltare pot fi individuale (personale) sau colective
(pentru locul de muncă).

- metoda de recoltare: aerul de la locul de muncă, care conţine toxicul
profesional (toxicele profesionale) ce trebuie determinat, este aspirat într-
un mediu absorbent , adsorbant sau filtrant capabil să-l reţină.
Mediul absorbent poate fi un lichid (apă, soluţie chimică, etc.) mediul
adsorbant poate fi gel de siliciu, aluminiu, carbine, etc. iar ca mediu filtrant
se folosesc diferite filtre. În general mediile absorbente şi adsorbante se
folosesc la recoltarea probelor de aer ce conţin toxicul profesional sub
forma de gaze sau vapori toxici, iar mediul filtrant la recoltarea pulberilor
toxice.
Absorbitoare de tip macro şi micro. Principiul recoltării probelor de
aer constă în trecerea lui printr-un lichid, sub formă de bule cât mai mic,
pentru a favoriza reţinerea mecanică a substanţei în lichid sau pentru a fixa
substanţa de cercetat printr-o reacţie chimică cu soluţia absorbanta.
Absorbitoarele sunt de mai multe tipuri şi poartă denumirea celui
care le-a propus, fie una din caracteristicile lor. Astfel, se cunosc
microabsorbitoarele de tip Petri, Cloez, Drexel sau de tip impingiment a
cărui principiu de funcţionare este cel de impact. Alte dispozitive sunt
cunoscute sub denumirea de absorbitoare cu placa poroasa, cu lulea, etc.
Capacitatea lor utilizare este de 10-20 ml soluţie, iar debitul de aspiraţie
este între 0,5 şi 20 l/minut.
Pentru o concentrare şi mai mare a unor noxe aflate în mediul de
muncă se folosesc microabsorbitoarele confecţionate din sticla bazate pe
acelaşi principiu cu absorbitoarele de mai sus, dar conţinînd volume şi mai
mici de soluţie absorbantă. În acest sens, deosebit de apreciate sunt
microabsorbitoarele în formă de “U” cu capilară, în care se pot introduce
la nevoie şi bile de sticlă, şi a căror capacitate este de 2 – 5 ml soluţie, iar
debitul de aspiraţie a aerului sub 0,5 l/minut.
Pentru aerosoli cum ar fi: fum, ceaţă, pulberi de diferite nature
(minerale, animale sau vegetale) se foloseste dispozitivul filtrante. Principiul
lor de funcţionare este de a filtra aerul de cercetat printr-un material poros
care poate fi hârtie de filtru, filtru de membrane, fibre de sticlă, etc. Porii
acestor filtre fiind mici şi eficienţa reţinerii cantitative a noxelor este cu
mult mai mare ca a celorlalte metode de aspiraţie. În plus în acest caz
intervin fortele electrostatice care măresc cu mult eficienţa reţinerii.
Aparatura de recoltare constă din dispozitive de aspiraţie a aerului
(aspiratoare), dispozitivul de reţinere (absorbitoare, pâlnii) şi dispozitive
pentru măsurarea debitului sau a volumului de aer (debitmetre,rotametre,
gazometre).
II.4.Determinarea analitică a noxelor
Probele de aer de la locul de muncă, recoltate prin una din metodele

amintite, sunt analizate. Pentru analiză se folosesc urmatoarele metode:
- metode spectrometrice: spectrometrie de absorbţie atomică,
spectrometrie de absorbţie moleculară UV/VIS;
- metode cromatografice: cromatografie în faza gazoasă sau faza lichidă;
- alte metode: turbidimetrice, gravimetrice, electrochimice
(potentiometrice, polarografice) pot fi utilizate în unele cazuri;
- metode de determinare rapide, orientative ( tubuşoare indicatoare);
- metode rapide automate - în acest scop sunt folosite analizoare de gaze
sau de compuşi organici volatili dotate cu senzori electrochimici sau celule
fotoelectrice.
II.5. Exprimarea concentraţiilor toxicelor profesionale

Concentraţiile de toxic profesional găsite în aerul locului de munca se
exprimă în mg/m3 sau în ppm (parti per million) .
De obicei, exprimarea pentru gaze şi vapori se face în ppm (parti per
million).
Dar, pentru o interpretare mai uşoară de cele mai multe ori,
concentraţiile de toxic profesional în aer sunt exprimate în concentraţie
masica (nu în volume) = mg/m3.
Conversia de la ppm la mg/m3 şi de la mg/m3 la ppm se bazează pe
condiţii standard şi anume:
- presiunea atmosferica : 760 torri;
- temperature 250C (770F);
- volum molar : 24,45 l.
Conversia de la ppm la mg/m3 şi de la mg/m3 la ppm se face conform
formulelor:
- mg/m3 = ppm masa moleculara a toxicului profesional
24,45
- ppm = mg/m3 x 24,45 ‘
masa moleculara a toxicului profesional
II.6. Interpretarea rezultatelor
Rezultatele obţinute, exprimate în mg/m3, se compară cu valorile

limită de expunere profesională pentru agenţii chimici (HG 1218/2006).
Dacă nu se specifică astfel valoarea limită de expunere profesională pentru
agenţii chimici, reprezintă valoarea limită a mediei ponderate cu timpul, pe
o perioadă specifică (8 ore) şi termen scurt (15 minute).
a) Modul de calcul al concentraţiei medii ponderată cu timpul
Concentraţia medie ponderată cu timpul pe durata unui schimb de
lucru rezultă dintr-un număr reprezentativ de determinari la locul de
muncă respective, în diferite faze ale procesului tehnologic, cărora li se
cunoaşte durata.
Formula:
(C1 xT1) +(C2 xT2) + (C3 xT3)+………………..+ (Cn xTn)
Ttotal
C1,C2,C3…Cn = concentraţiile medii ale diferitelor faze specifice ale procesului

tehnologic, exprimate în mg/m3
T1,T2,T3…Tn = durata diferitelor faze specifice ale procesului tehnologic la
care s-au făcut determinările exprimate în minute.
Ttotal = timpul total de lucru al schimbului de lucru: 480 minute sau 360
minute (8 sau 6 ore pe zi).
b) Cazul în care se găsesc simultan în aerul locului de muncă
substanţe cu toxicitaţi diferite şi pentru care nu există metode de
determinare separate a acestora, se va lua în considerare substanţa cu
toxicitatea cea mai mare pentru aprecierea gradului de nocivitate a zonelor
de muncă.
c) Cazul în care la locurile de muncă se găsesc simultan mai multe
substanţe toxice având un efect sinergic de tip aditiv, şi unde aprecierea
riscului şi măsurilor de protecţia muncii necesare se face având în vedere
acţiunea combinată a acestora.
Se consideră că au un efect sinergic de tip aditiv substanţele toxice
care au ca ţintă a agresisivitaţii lor acelaşi organ sau sistem al organismului,
ori care au acelaşi mecanism de acţiune. În aceste locuri de muncă,
aprecierea riscului, respectiv a nivelului noxelor în aer în raport cu
concentraţiile admisibile, se va face aplicând urmatoarea formula:
C1 + _ C2 __ + …… + __Cn_ = 1
CMA1 CMA2 CMAn
C1,C2……..Cn = concentraţiile găsite în aer pentru fiecare noxă

CMA1, CMA2……CMAn = concentraţiile maxime admise pentru probele
respective
Dacă suma este <1 - amestecul de toxice profesionale din aer nu
depăşeşte concentraţia admisibilă.
Dacă suma este >1 - amestecul de toxice profesionale din aer
depăşeşte concentraţia admisibilă, chiar dacă pentru fiecare toxic
concentraţia admisibilă nu este depăşită.
III. EVALUAREA BIOTOXICOLOGICĂ A PERSONALULUI

EXPUS PROFESIONAL LA AGENŢI CHIMICI
Sănătatea ocupaţională necesită o cercetare multidisciplinară pentru

prevenirea afectuării sănătaţii care poate rezulta în urma unei expuneri
excesive, acute sau cronice la agenţi chimici. Detectarea timpurie a
expunerilor dăunătoare poate scădea semnificativ apariţia unor efecte
adverse prin reducerea nivelului de expunere şi luarea unor măsuri de
prevenţie. Monitorizarea expunerii este un procedeu care constă în
evaluarea de rutină şi interpretarea parametrilor biologici şi/sau ambientali
în scopul detectării riscurilor posibile pentru sănătate. Acest mod de
abordare necesită:
a. definirea nivelelor limită de expunere, nivele care în acord cu
actualele cunoştinţe sunt estimate să nu cauzeze efecte adverse în
timpul vieţii muncitorilor;
b. aprecierea obişnuită a posibilelor riscuri pentru sănătate
asociate cu expunerea prin compararea expunerii crescute sau
integrate cu aceste limite de expunere permise.
Monitorizarea biologică a expunerii este de obicei rezervată pentru
agenţii chimici care pătrund în organism şi exercită efecte sistemice. Foarte
puţine teste biologice au fost propuse pentru identificarea sau
monitorizarea chimicalelor prezente la interfaţa dintre mediu si organism
(piele, mucoasa gastrointestinală sau mucoasa tractului respirator).
Exemple de astfel de teste ar fi – analiza nichelului în mucoasa nazală sau
numărarea corpilor azbestozici în spută.
Pentru substanţele active sistemic, monitorizarea expunerii reprezintă
abordarea cea mai eficace pentru evaluarea riscului potenţial pentru
sănătate deoarece, un indicator biologic este în mod normal mai strâns
legat de un efect sistemic decât orice masurătoare de mediu.
Monitorizarea biologica a expunerii integrează absorbţia chimică pe
toate căile (pulmonară, orală, cutanată) şi din toate sursele (profesionale,
ambientală, alimentară etc.) luând în consideraţie şi factorii individuali care
pot influenţa ingestia sau absorbţia substanţelor chimice cum ar fi : sexul,
vârsta, activitatea fizică, etc.
Modul de acţiune a substanţelor toxice exogene asupra organismului uman
are trei faze:
a. faza de expunere, când organismul intră în contact cu toxicul;
b. faza toxicocinetică, acţiunea organismului asupra substanţei
toxice. Această fază conţine: absorbţia, ditribuţia, depozitarea sau
acumularea, biotransformarea sau metabolizarea şi eliminarea
substanţei din organism;
c. faza toxicodinamică, acţiunea organismului asupra noxei ce
cuprinde fenomenele care au loc în organism la diferite nivele,
conducând, în final, la efectul toxic.
III.1.Pătrunderea substanţelor toxice în organism
Principalele căi de pătrundere a substanţelor toxice în organism sunt:

- calea respiratorie;
- alte căi transmucoase;
- calea cutanată;
- calea digestivă;
- calea placentară;
- calea mamară.
Acestea sunt căi de pătrundere indirecte sau mediate. În afara acestor căi
mai sunt şi căile de pătrundere directe (imediate sau parenterale) care
asigură pătrunderea substanţei în ţesut printr-un mijloc mecanic, cum ar fi:
calea intravenoasă,
- calea subcutanată,
- calea intramusculară,
- calea intradermică,
şi sunt utilizate în toxicologia industrială în experimentele pe animale de
laborator.
În mediul industrial principala cale de pătrundere a substanţelor toxice în
organism este calea respiratorie (80 – 90 % din intoxicaţiile profesionale se
produc pe această cale), apoi transcutanată şi gastrointestinală.
Pătrunderea substanţelor din mediul exterior în interiorul
organismului presupune traversarea uneia sau mai multor membrane
biologice înainte de a ajunge la centri activi.
Traversarea membranelor este condiţionată de mai mulţi factori:
- natura chimică şi organizarea moleculelor din compoziţia
membranei;
- proprietaţi fizico-chimici ale substanţei toxice;
- structura fizico-chimică a moleculelor mediului de o parte şi
de cealaltă a membranei.
Traversarea membranelor se poate face prin difuziune simplă (pasiva) sau
prin transport activ.
Difuziunea simplă este caracteristică substanţelor organice neâncarcate
electric. Singura barieră în traversarea unei membrane o constituie stratul
lipidic membranar. Substanţele cu coeficient mare de repartiţie lipide/apă
difuzează cel mai rapid.
Prin difuziune simplă traversează membranele compuşi gazoşi şi volatili cu
greutate moleculara mica (halogeni şi derivaţii lor, HCH, CS2, CO, CO2 , etc),
compuşi organici volatili (hidrocarburi, alcooli şi fenoli, hidrocarburi
alifatice clorurate, glicoli, nitro şi aminoderivati, etc.) acizi organici (acid
oxalic, acid salicilic, etc.).
Transportul activ este caracteristic ionilor minerali pentru care
membranele biologice sunt slab permeabile.
Principalele substanţe care traverseaza prin acest mecanism sunt: As, Sb,
Hg, Pb, Cr, Cd, floruri şi fluorosilicaţi, azotaţi, etc.) .
Atât fătul cât şi copilul mic nu au sistemul enzimatic bine format astfel
încât sunt foarte vulnerabili la acţiunea unor substanţe chimice din mediul
de muncă.
a) Pătrunderea substanţelor pe cale respiratorie
Pătrunderea noxelor profesionale prin arborele traheo-bronşic–
alveolar are o mare importanţă deoarece legătura între mediul extern şi
sânge se face direct, iar suprafaţa alveolară este foarte mare ceea ce îi
conferă o mare capacitate de absorbţie pentru substanţe gazoase şi lichide
cu tensiune de vapori mare, ca şi pentru particulele fine, lichide şi solide
aflate în suspensie stabile în aer (aerosoli, aeroemulsii sau ceaţa, fumuri,
etc.).
Deosebit de activi sunt aerosoli metalici care în această stare sunt încărcaţi
electric, încât se menţin în aer pâna ce ajung la nivel alveolar, sarcinile
electrice îi împiedică să se aglomereze şi astfel să fie reţinuţi în căile
aeriene superioare, ceea ce le-ar micşora toxicitatea.
Gazele şi vaporii pătrunşi în tractul respirator se comportă diferit în funcţie
de solubilitatea şi reactivitatea lor chimică. Astfel, gazele solubile în apă se
dizolvă şi acţionează doar la nivelul căilor respiratorii superioare.
Gazele şi vaporii mai putin solubili ajung la nivelul alveolelor pulmonare
unde se manifestă acţiunea lor toxică.
Gazele şi vaporii liposolubili traversează bariera alveolo-capilară şi
absorbţia lor în sânge depinde de solubilitatea lor în sânge, debitul
sanguin, rata metabolizării şi ventilaţiei.
Substanţele au solubilitate mică în sânge se elimină în procent mare tot
prin respiraţie
b) Pătrunderea substanţelor pe cale cutanată
Transcutanat se absorb în special solvenţii organici şi
pesticidele.Când o substanţa chimică ajunge în contact cu pielea, pot există
patru acţiuni:
- pielea şi stratul de grăsime şi transpiraţie care o acoperă, se pot
comporta ca o barieră efectivă prin care substanăa nu poate pătrunde;
- substanţa poate reacţiona cu suprafaţa pielii producând iritaţii (acizii,
alcalii, solvenţi organici);
- substanţa poate pătrunde prin piele şi poate cauza sensibilizări
(aldehida formică, nichelul, anhidrida ftalică, etc.);

- agentul chimic poate pătrunde prin piele şi trecând în sânge îşi
execită acţiunea toxică asupra organismului (aniline, parathion, tetraetil de
plumb).
Doar un mic număr de substanţe sunt absorbite prin piele în cantităţi de
risc.
Pentru a pătrunde prin piele, substanţa trebuie să urmeze unul sau mai
multe din urmatoarele trasee: celulele epidermale, glandele sebacee,
glandele sudoripare, feliculii piloşi.
Calea prin celulele epidermale şi stratul cornean de dedesubtul
acestora, pâna în sânge, este probabil calea principală de penetraţie
deoarece acest ţesut constituie cea mai mare parte din suprafaţa pielii.
Absobţia este mai rapidă prin pielea zgâriată sau inflamată, de aceea
substanţele chimice care în mod normal nu sunt considerate riscuri pot fi
periculoase pentru indivizii suferind de dermatoze inflamatorii active.
c) Pătrunderea substanţelor pe cale gastrointestinală
Calea gastrointestinală este mai puţin importantă în condiţiile
expunerii profesionale, deoarece cantitatea de toxic pătrunsă pe această
cale, este în general mică şi de asemenea legătura cu circulaţia sanguină se
face prin intermediul ficatului care este principalul organ detoxifiant al
organismului.
Aceasta cale de pătrundere a substanţelor toxice din mediul de muncă este
determinat în principal de o igienă individuală inadecvată (miini murdare,
alimente contaminate cu substanţe chimice).
d) Pătrunderea substanţelor pe cale transplacentară şi pe cea mamară
Placenta constituie bariera prin care au loc schimburile între
circulaţiile sanguine materne şi fetale.Prin placentă pot trece gaze şi vapori
volatili (alcooli, chloroform, eter), substanţe hidro-solubile (Hg, Pb) şi unele
substanţe hidrosolubile ( benzene, eter).
Pe cale mamară prin secreţia lactate pot trece şi unele substanţe
chimice la copilul alăptat la sân.
Atât fătul cât şi copilul mic nu au sistemul enzimatic bine format
astfel încât sunt foarte vulnerabili la acţiunea unor substanţe chimice din
mediul de muncă.

e) Pătrunderea substanţelor pe alte căi indirecte
Alte căi transmucoase prin care pot pătrunde în organism substanţe
toxice sunt conjunctiva, mucoasa bucala şi mucoasa rinofaringiană. Aceste
căi sunt rar întâlnite în expunerile profesionale.
III.2.Fixarea, distribuţia şi depozitarea toxicelor profesionale
Dupa absorbţie, adică după pătrunderea în sânge sau în limfa

circulantă , substanţa exogenă rămâne un timp scurt în această fază, fie
sub formă liberă (dizolvată în lichidul plasmatic), fie fixate pe hematii sau
legate de proteinele plasmatice.
Capacitatea de fixare pe proteinele sanguine variază cu natura
substanţei şi cu specia animală. Spre deosebire de receptori, care fixează
numai substanţa cu o anumită structură, proteinele plasmatice sunt
capabile să fixeze molecule mici cu structuri foarte variate, deci fenomenul
nu este specific. Fixarea se realizează prin diferite tipuri de forţe
intermoleculare, în funcţie de distanţa, caracteristicile situsurilor de fixare
de pe macromolecula proteică.
Astfel, unele metale (de exemplu Pb) se fixează, sub formă de
pulberi, vapori sau compuşi anorganici, pe eritrocitele în proporţie de 90 %.
Numeroase medicamente şi substanţe toxice se leagă de proteinele
plasmatice: benzene, toluene, clorura de etil, barbiturice, unele antibiotice,
etc. ceea ce întârzie biotransformarea şi deci eliminarea acestora din
organism.
Distribuţia reprezintă transportul sau transferul substanţei din sânge
în ţesuturi şi organe sau în alte lichide de distribuţie.Unele substanţe
difuzează uniform în toate ţesuturile (de exemplu alcoolul etilic).
Majoritatea se distribuie însa efectiv în anumite ţesuturi datorită faptului
că permeabilitatea membranei celulare din diferitele ţesuturi nu este
aceeaşi pentru toate substanţele. De aici decurge o repartiţie neuniformă a
aceleiaşi substanţe în ţesuturi diferite: iodul se acumulează selectiv în
glanda tiroidă, zincul în oase etc.
Depozitarea poate avea loc în:
- ţesut adipos – în cazul solvenţilor organici, pesticide,
organoclorurate, nitroderivaţi etc.;
- ţesut osos: Pb, Sc, Ba, Ca, F, P;
- celulele sistemului reticulo-endotelial joacă rol în fagocitoză şi
pinocitoză, înglobând particule mari, ca virusuri, bacterii, particule
coloidale etc.
- proteine tisulare – se formează complecşi cu constituienţii diferitelor
parenchime, apoi aceştia se disociază lent, ca urmare a metabolismului
proteic.
o fanere – arsen, seleniu
o piele – aur , argint
o lichidele necirculante normale ( lichid cefalorahidian) şi patologice
(lichid pleural sau ascetic) pot depozita unele substanţe exogene.
III.3. Biotransformarea toxicelor profesionale
Biotransformarea sau metabolizarea substanţelor exogene

reprezintă conversia enzimatică a acestora în metaboliţi mai polari, mai
uşor excretabili (pentru ca strabătând mai greu barierele lipoidice,
reabsobţia tubulară este mai redusă) şi de obicei mai puţin toxici.
Compuţii exogeni sunt acei compuşi care pătrunşi în organism nu
sunt utilizaţi pentru producerea de energie sau elaborarea componenţilor
tisulari: în general ei sunt străini căilor metabolice normale ale
organismului.
Organismul animal are posibilitatea de a metaboliza majoritatea
structurilor chimice cunoscute. Dintre compusii exogeni, doar două
categorii de substanţe nu suferă metabolizare şi sunt eliminate ca atare.
Aceştia sunt:
- compuşii puternic polari ( acizii şi bazele tari)
- unii compuşi nepolari cum ar fi eterul etilic, dieldrin, etc.
Metabolizarea substanţelor toxice are loc de obicei în doua faze.
Dupa Williams aceste transferări s-ar prezenta astfel:
- un compus A (biologic active sau inactive) este transformat prin
reacţii de oxidare, reducere sau hidroliză într-un compus, care fie este
ultractiv B, fie este inactive B’.
- în faza II, compuşii A,B,B’ pot trece într-un compus C, inactive, în
general rezultatul unei sinteze. Exemplificarea acestor transformări este
prezentată în figura următoare:

Fig. 1. Metabolismul calitativ (dupa Williamas)
Reacţiile din faza I de metabolizare sunt reacţii de oscilare reducere

sau hidroliză prin care se introduc în molecula grupări reactive, cu
polaritate crescută: -OH; -COOH,-SH, -NH2.
Cea mai des întâlnită reacţie din faza I de metabolizare este cea de
oxidare. Totuşi pot fi întâlnite şi celelalte tipuri de reacţii deoarece
substanţele exogene suferă biotransformări multiple, dintre care una este
calea principală, iar celelalte căi secundare.
Reacţiile din faza I sunt prezentate în tabelele de mai jos:
REACŢII DE OXIDARE
REACŢIA EXEMPLE
hidroxilarea catenei alifatice toluen – acid hipuric
hidroxilarea aromatică benzenul – fenoli
N-oxidarea Trimetilamina –trimetilamino-N-oxid
S-oxidarea Clorpromazina
O-dezalchilarea codeine – morfina
N-dezalchilarea etilamina – aniline –acetaldehida
S-dezalchilarea metiltipurina- tiopurina
dezaminarea oxidative benzilamina-benzaldehida-amoniac

REACŢIA EXEMPLE
Desulfurarea parationul-paraoxonul
Epoxidarea aldrinul – dieldrinul
nicotina-acid gamma(3piridil)-gamma-metil-
oxidarea cu deschiderea ciclului
aminobutiric
REACŢII DE REDUCERE
Aldehide → alcool primar R-CHO-R-CH2OH
Cetone → alcool secundar R-CO-R’-R-CHOH-R’
Saturarea dublei legaturi R-CH=CH-R’-R-CH2-CH2-R’
Nitroderivat
R-NO2-R-NO-R-NHOH-R-NH2
→nitrozoderivat→hidroxilamina→amina
R-N=N-R’-R-NH-NH-R-R-NH2+R’-
Azoderivat → hidrazoderivat → amina
NH2
Acid hidroxaminic → amida R-CO-NHOH-R-CO- NH2
Disulfura → sulfhidrol R-S-S-R’-R-SH+R’-SH
As+5 → As+3 R-AsO(OH)2 –R-As=O
REACŢII DE HIDROLIZĂ
Reacţia Formulă generală Exemple
Dezesterificare R-COO-R’-R-COOH=R’-OH atropine – acid atropic + tropanol
Dezaminare R-CONH-R’-R-COOH+R’-NH2 lidocaina-etilenglicocol + xilina
Sediul metabolizării poate fi, în principal, orice organ sau ţesut însa,
sediul principal este ficatul. Sediul metabolizarii nu corespunde
întotdeauna cu sediul principal al acţiunii toxice. Astfel:
- metanolul se metabolizează în principal în ficat, dar efectul toxic se
manifestă la nivelul retinei, SNC sau rinichiului.
- Β naftilamina se hidrolizează în ficat, dar efectul cancerigen apare la
nivelul vezicii urinare;
- tetraetilul de plumb se metabolizează la trietil de plumb în ficat, dar
acest metabolit este în principal toxic pentru SNC.
Reacţia de metabolizare a substanţelor exogene sunt catalizate de enzime.
Astfel de enzime ce controlează reacţiile din faza I de metabolizare sunt:

- oxidaze sau hidrolaze (introduce gruparea OH în ciclurile aromatice
sau catene alifatice);
- aminooxidaze (dezaminează oxidative şi înlocuiesc gruparea NH2 cu
cetona sau acid);
- N-metil sau O-metiltransferaze (favorizează îndepărtarea radicalilor);
- decarboxilare (elimină CO2 din acizii organici);
- reductaze (reduce gruparea nitro);
- esteraze (hidrolizează esterii).
Efectele metabolizării din faza I sunt importante din punct de vedere
toxicologic,
deoarece:
- metaboliţii sunt mai polari, dar nu în mod obligatoriu şi mai puţin
toxici de aceea termenul de “biotransformare” nu este sinonim cu
“detoxifiere”;
- apariţia unor metaboliţi mai toxici explică faptul că unele substanţe
exogene sunt inactive “in vitro”, dar active “in vivo”;
- apariţia metaboliţilor cu activitate diferită de a compusului initial;
- activarea sau inhibarea enzimelor microsomale sub acţiunea
xenobioticelor administrate concomitent sau anterior, dă naştere la
fenomenul de “inducţie” respectiv “inhibiţie” enzimatică.
La unele substanţe chimice prin reacţiile din faza I , li se reduce toxicitatea.
Astfel,
toxicitatea benzenului pentru măduva hematoformatoare este suprimată
prin hidroxilarea inelului aromatic (fenolul si polifenolii ce se formează au
o toxicitate redusă pentru măduva hematoformatoare).
Benz(a) pirenul (substanţa potential cancerigenă) este transformat
prin hidroxilarea inelului aromatic 3 hidroxipiren respectiv 6 hidroxipiren
care nu sunt cancerigene.
La alte substanţe, metaboliţii rezultaţi din faza I de metabolizare sunt
mai toxici decât substanţele iniţiale.
Pb-tetraetilul nu are acţiune asupra SNC, dar metabolitul sau Pb-
trietil rezultat prin dezetilare oxidativă, produce encefalopatia toxica. În
cazul compuşilor amino şi nitro aromatici , acţiunea methemoglobinizantă
este datorată metaboliţilor formaţi prin oxidarea compuţilor amino sau
prin reducerea compuşilor nitro, metabolite identici pentru ambele
categorii (cel mai important fiind aminofenolul).
În faza a II-a de metabolizare, grupările reactive preexistente sau
formate în faza I-a se combină cu un compus endogen realizându-se o
conjugare sau sinteză.Reacţiile de conjugare sunt prezentate în tabelul
urmator.
Principala reacţie de conjugare este glucuronoconjugarea probabil
datorită faptului că agentul de conjugare, nucleotidul şi enzimele implicate
sunt prezentate în majoritatea ţesuturilor şi de asemenea din cauza
varietaţii grupelor pe care acidul glucuronic le poate transfera.
Sulfoconjugarea are loc de obicei, în paralel cu glucuronoconjugarea.
Gruparea sulfat provine din tioaminoacizi (metionina, cisteina) şi numai în
mică masură din sulfat mineral.
Acetilarea este conjugarea specifică compuţilor cu grupări aminice.
Radicalul acetil poate proveni din oxidarea fiziologică a alcoolilor sau
acizilor alifatici şi este activată de coenzima A si tiamina, înainte de
conjugare.
Glicocoloconjugarea are rol de a bloca grupările – COOH legate la un
nucleu aromatic fie direct fie prin intermediul unei catene laterale.
Glucuronoconjugarea este întâlnită numai în câteva cazuri . metilarea
este procesul biologic normal al grupărilor –NH2. gruparea metil este dată
de bazele xantinice, betaina, colina, metionina, etc.
În general metabolizarea substanţelor exogene are loc în 2 faze aşa
cum se întâmplă în cazul benzenului care în prima fază este oxidat la fenoli,
iar în a doua fază aceştia sunt conjugaţi cu acid glucuronic sau un radical
sulfat.
Dacă compusul exogen posedă una din grupele reactive, poate fi
conjugat direct fară transformări prealabile prin reacţii care caracterizează
faza I de metabolizare. Astfel fenolul este direct conjugat cu radical sulfat
sau cu acid glucuronic, radicalul cian (din acid cianhidric sau cianuri) este
conjugat direct la tiocianat netoxic.
Unii compuşi chimici pot fi metabolizaţi în întregime prin reacţiile
fazei I de metabolizare pentru că produşi de transformare nu suferă
conjugare din cauza propritaţilor lor fizico-chimice. Alcoolul etilic este
metabolizat prin reacţii ale fazei I la CO2. acidul acetic care se formează ca
intermediari în oxidarea alcoolului, posedă grupa –COOH care ar putea fi
conjugată, dar această reacţie nu are loc probabil din cauza rapiditaţii cu

care acidul acetic se metabolizează la CO2 prin intermediul acetilcoenzimei
A.

III.4. Eliminarea in organism
Eliminarea reprezintă îndepărtarea din sânge, limfă, lichid

interstiţial, celule, ţesuturi, a substanţelor toxice şi/sau a metaboliţilor
polari şi ionizaţi.
Calea, viteza, durata şi gradul eliminării depind de factori fizico-
chimici şi biologici. Oricum, nocivitatea unei substanţe toxice este cu atât
mai mare cu cât eliminarea sa este mai lenta.
Căile principale de eliminare sunt: renală, digestivă, pulmonară,
transcutanată.
Calea renală este principala cale de eliminare a substanţelor toxice
ţi hidrosolubile din organism, eliminându-se în general, cele cu masă
moleculara pâna la 400. Excreţia renală se realizează prin : filtrare
glomerulară, reabsorbţie tubulară şi secreţie tubulară.
Viteza eliminării urinare depinde de:

- debitul urinar care, la rândul sau, este dependent de parametri
interni şi externi;
- viteza de fixare pe proteinele plasmatice (cu cât substanţa toxică
este legata într-un procent mai mare, cu cât se elimină mai lent;
- pH-ul urinar – o parte din substanţa toxică sau din metabolitul ei
filtrate glomerular, se poate reabsorbi tubular. Compuşii cu molecule
puţin disociat se elimină în funcţie de pH-ul urinei tubulare, astfgel pH-ul
alcalin favorizează eliminarea substanţelor acide în forma ionizantă, iar
pH-ul acid favorizează eliminarea substanţelor bazice. Electroliţii tari se
elimina rapid, indiferent de pH-ul urinar, deoarece ei sunt complet
disociaţi.
- activitatea sau inhibarea enzimatică poate modifica ritmul normal
al eliminarii urinare;
- vârsta, integritatea funcţiei renale, afectarea funcţiei renale poate
cauza reducerea cantităţii eliminate şi în consecinţa devine un factor de
toxicitate.
Calea digestivă (sucurile digestive şi bila) este caracteristica pentru
compuşii insolubili sau, puţin solubili cu mase moleculare de 400 – 500.
Calea pulmonară este caracteristică pentru gaze şi substanţe
volatile cu presiune mare de vapori la temperatura corporală, care
străbat prin membrane alveolocapilare şi, ajungând la alveole, sunt
evacuate prin expiraţie.
Eliminarea respiratorie are loc atât prin epiteliul alveolar, dar şi
prin secreţie bronşică sau nazală.
Prin tegumente, fanere, glande sudoripare se elimina metale grele,
arsen, halogenuri şi unele substanţe volatile.
III.5. Determinarea substanţelor chimice sau a metaboliţilor

acestora în fluidele corpului.
Majoritatea testelor accesibile pentru monitorizarea biologică a

expunerii la agenţii chimici se bazează pe determinarea substanţei sau a
metaboliţilor săi, în mediile biologice. În mod obişnuit, materialele
biologice folosite pentru analiză sunt: urina, sângele şi aerul alveolar.
Analize în alte materiale biologice cum ar fi : lapte, grăsime, fir de
păr, fanere, placentă se fac în general în scop de cercetare stiinţifică, nu
de monitorizare.
Urina este folosită în general pentru substanţele anorganice (metale) sau
organice care sunt biotransformate rapid la compuţi mai hidrosolubili.
Cea mai simpla metodă de exprimare a eliminarii unor compuşi în
urină este masa per unitatea de volum. Totuţi, concentraţia urinei poate
fluctua datorită multor factori externi şi interni care nu sunt datoraţi
expunerii. De aceea este necesar minimalizarea influenţei acestor factori
care pot confunda interpretarea expunerii.
Cea mai uzuală este raportarea la creatinină. Raportarea la
creatinină este atribuita pentru prima data lui Hill in 1953, care a utilizat-
o în analiza anilinei în urină.
Creatinina poate fi utilizată cu succes la corectarea concentraţiei
urinei atunci când substanţa este eliminată în principal prin filtrare renala
,nu se poate utiliza însa la substanţele care implică eliminarea pasivă ţi
absorbţia, procese care sunt dependente de concentraţie.
Muncitorilor cărora li se recoltează urina trebuie bine hidrataţi
când efectuează această operaţie. Dacă debitul urinar scade sub
1ml/min, colectarea urinei trebuie repetată după ce muncitorul a fost
mai bine hidratat.
La recoltarea probelor de urină, cele foarte diluate sau foarte
concentrate nu pot fi utilizate şi este necesară o noua recoltare de probe.
Mecanismul eliminării unor “determinaţi” poate fi alterat dacă proba de
urină este foarte concentrată (greutate specifica > 1.03 si creatinina > 3
g/l ) sau foarte diluată ( greutate specifică < 1.01 şi creatinina < 0.5 g/l).
Metoda cea mai folosită pentru determinarea creatininei este
reactia Jaffe modificată (reacţia cu acidul picric în mediu alcalin).
Sângele este folosit pentru unele din substanţele anorganice şi pentru
substanţele organice care sufera biotransformare înceata.
Aerul alveolar este folosit pentru determinarea substanţelor volatile.
III.6 Criterii de selectare a testelor biologice
Testele de măsurare a substanţei sau a metaboliţilor ei în material

biologic pot fi clasificate în două categorii:
a. teste selective
b. teste neselective
a. Testele selective include majoritatea testelor folosite în mod
curent în medicina
ocupatională. Substanţa nemodificată este masurată in mediul biologic în
urmatoarele situaţii:
- când substanţa nu suferă procesul de biotransformare (cazul
majoritaţii substanţelor anorganice)
- când substanţa este puţin metabolizată (de exemplu
metilcloroformul sau tetracloretilena);
- când expunerea este prea mica pentru ca o cantitate semnificativă
de metabolit să fie produsă (de exemplu expunerea uşoară la benzene);
- când se cere un grad mai mare de specificitate. Determinarea
substanţelor chimice modificate poate avea o mai mare specificitate
decât aceea a unui metabolit care poate fi comun mai multor substanţe.
Majoritatea substanţelor chimice organice sunt metabolizate rapid
la compuşi mai solubili şi care sunt uşor extractibili prin bilă sau urină.
Măsurarea concentraţiilor metaboliţilor urinari specifici este de obicei
mai uşor acceptată de către muncitori comparativ cu recoltarea de
sânge.

b. Testele neselective sunt utilizate ca indicatori specifici de expunere
la un grup de substanţe. Astfel de teste neselective sunt prezentate în
continuare:
- determinarea metabolitţilor diazopozitivi în urină – test propus
pentru monitorizarea expunerii la amine aromatice;
- determinarea tioeterilor urinari – excreţia urinară de tioeteri este
crescută în urma expunerii la substanţe electrofile şi de aceea a fost
propusă pentru monitorizarea expunerii profesionale la substanţe
cancerigene sau mutagene. Determinarea tioeterilor poate fi aplicată cu
success în industria cauciucului şi a anvelopelor radiale; la obţinerea
asfaltului, la gazele de eşapament de la motoare Diesel, în expunerea la
compuşi alchilclorurati, etc.;
- determinarea activitaţii mutagene a urinii - o activitate mutagenă
ridicată a fost observată în urina muncitorilor din industria caucicucului,
cocserii, muncitorilor expuşi la epiclorhidrina, anestezice şi
medicamente citostatice. Ca şi în cazul tioterilor urinari şi în cazul
activitaţii mutagene a urinii fumatul este un factor important în cresterea
acestei activitaşi.
Din cauza lipsei de specificitate şi existenţa unei variabilităţi
individuale largi, testele
neselective nu sunt deosebit de relevante pentru expunere individuală,
totuşi, când se foloseşte un grup de control adecvat, ele pot fi utile
pentru identificarea grupelor de risc.
În practică numai câteva teste biologice pot fi folosite pentru
monitorizarea expunerii la chimicale industriale. Înainte ca programul de
monitorizare biologică să fie implementat, parametrul (parametrii) cei
mai adecvaţi trebuie selectaţi prin luarea în consideraţie a urmatoarelor
condiţii:
- specificitatea parametrului;
- sensibilitatea parametrului – trebuie să fie o corelaţie puternică
între parametru şi expunerea externă;
- variabilitatea analitică şi biologică a testului;
- aplicabilitatea ţestului incluzând costul şi disconfortul pentru
subiecţi.
Pe baza acestor consideraţii, existenta unei valori limită biologică
este un element
important care trebuie luat în consideraţie când se selecteaza testul de
monitorizare biologica a expuşilor profesional.
III.7. Interpretarea rezultatelor
Rezultatele testelor de monitorizare biologică pot fi interpretate în mai

multe moduri:
1. interpretarea pe baza individuală; acest mod de interpretare este
posibil numai dacă variabilitatea inter individuală a parametrilor este
mica şi specificitatea lui este mare;
2. interpretarea pe baza de grup - în situaţia în care toate valorile
observate sunt sub valoarea limitei biologice tolerabile, se poate
considera că exista condiţii de muncă satisfacatoare la locul de muncă
investigat. Dacă, toate sau majoritatea rezultatelor sunt peste valoarea
limitei, condiţiile de expunere generală trebuie sa fie corectate.
3. Cea de –a treia situaţie este atunci când majoritatea personalului
expus poate să aibă
valori sub nivelul de limită biologică, dar câţiva pot avea valori anormal
de mari. În această situaţie pot fi doua interpretări:
a. fie subiecţii cu valori mari desfaşoară activităţi care-i expun la
nivele superioare de noxă, în care caz se pot identifica categoriile de
meserii pentru care condiţiile de muncă trebuie îmbunătăţite;
b. fie muncitorii desfăşoară acelaşi tip de activităţi cu cei care au
valori mai mici şi în acest caz doza lor interna superioară poate rezulta
din deprinderi igienice diferite.
La interpretarea rezultatelor trebuie ţinut cont că metabolismul
xenobioticelor poate fi influenţat de factori endogeni şi exogeni. Factorii
endogeni pot fi genetici sau fiziologici cum ar fi vârsta, sexul şi starea de
sănătate . de exemplu, insuficienţa hepatică poate fi asociată cu o
biotransformare scăzută a xenobioticelor, în timp ce afecţiunile renale
pot tulbura eliminarea acestor substanţe în urină.
Dintre factorii exogeni, un rol important în biotransformarea
substanţelor chimice, o au alcoolul şi fumatul.
Consumul de alcool a crescut în proporţii considerabile în
numeroase ţări, ceea ce a dus la multiplicarea problemelor legate de
acesta ca de exemplu: mortalitatea prin ciroză hepatică dependenţa de
alcool şi o multitudine de alte efecte nefaste cum ar fi: accidentele,
criminalitatea, etc.
În ultimii 10 ani acest consum a rămas relativ stabil în câteva ţări şi
a diminuat în altele. Cu toate aceste variaţiuni în tendinţa naţională,
abuzul de alcool ridica probleme enorme sanitare, sociale şi juridice în
numeroase ţări din Europa şi din lumea întreagă.
Alcoolul este o substanţa psihotropă considerat ca unul dintre cele
mai vechi droguri ale umanităţii.Cu toate că este interzisă consumarea
băuturilor alcoolice la locul de muncă, un consum rezonabil de bere sau
băuturi cu un conţinut scăzut de alcool este totuşi tolerat.
În mod frecvent muncitorii sunt expuşi simultan la diferiţi agenţi
chimici, biologici şi psiho-sociali, la care se adaugă în plus terapia
medicamentoasă, tabagismul sau consumul de alcool, care pot influenţa
sensibilitatea individuală la expuneri profesionale.
Alcoolul etilic este un agent narcotic, neurotoxic şi hepatic care
poate influenţa toxicitatea unui numar mare de substanţe
chimice.Combinarea diferiţilor factori exogeni, în mediul de muncă sau în
afara lui, pot avea un efect diferit de cel provocat de fiecare dintre aceşti
factori luati izolat.
În condiţiile expunerii muncitorilor la diferite noxe chimice,
interacţiunea acestora cu alcoolul consumat depinde de mai mulţi factori
cum ar fi:
- cantitatea de alcool consumată în relaţie cu nivelul concentraţiilor
noxelor din aerul zonelor de muncă;
- perioada de timp a consmului de alcool în raport cu perioada expunerii
profesionale;
- alte elemente extraprofesionale (consum alimentar, fumat, starea de
sănătate generală precum şi cea a unor organe ţintă comune, sistemul
nervos central, ficat, rinichi, etc.).
Alcoolul etilic (etanolul) este absorbit în tractul gastrointestinal,
prin difuzie simplă. Absorbţia alcoolului etilic este mai uşoară la bere şi
vin decât la băuturile distilate.
Difuzia acestui alcool în toate celulele organismului este uşoară,
datorită circulaţiei sanguine. Astfel etanolul din sânge ajunge uşor şi
rapid în ţesutul cerebral, însă distribuie mai greu în muşchii striaţi.
Metabolizarea hepatică a etanolului parcurge trei etape:
etanolul este oxidat în prezenta alcooldehidrogenazei
sau catalazei la acetaldehida;
2. acetaldehida este convertită la acetate în mitocondrii;
3. acetatul produs în ficat este transferat în sânge şi oxidat în
ţesuturile periferice la dioxid de carbon, acizi graşi şi apă.
Consumul pe termen lung de etanol conduce la proliferarea reticulului
endoplasmatic cu
modificarea nivelului citocromului P450 de către etanol este asociată cu
modificarea metabolismului (creşterea) şi în unele cazuri cu toxicitatea
unor compuşi cum ar fi tetraclorura de carbon, aniline, etc.
În contrast cu aceasta etanolul inhibă metabolismul unor
xenobiotice în “vitro” (stiren, benzen, toluen, benz(a)piren, etc.). Există
doua posibilităţi de explicare a acestui fenomen: competiţia directă a
citocromului P450 sau descreşterea cofactorului în sistemul
monooxigenaza.
Agenţia Internatională pentru cercetarea cancerului (IARC) dedică
în 1988 o monografie a consumului de alcool. Se menţionează astfel că
pretratarea la animalul de laborator cu alcool etilic modifică
metabolismul hepatic al unor agenţi chimici ca de exemplu hidrocarburi,
alcooli, cetone, amine aromatice, etc.
Unele studii au evidenţiat că la persoanele expuse la tricloretilena,
consumul anterior de alcool etilic a dus la inhibarea cu 40 % a
metabolizării tricloretilenei în acid tricloracetic şi tricloretanol, iar
concentraţia tricloretilenei în sânge a fost de aproximativ 2,5 ori mai
mare decât în cazul în care nu s-a ingerat alcool. Această interacţiune a
alcoolului în metabolizarea tricloretilenei poate explica intoleranţa la
alcool printre muncitorii expuşi profesional.
Consumul de alcool induce o forma de citocrom P450 care este luat
din enzimele microsomale. Această enzimă P450, este caracterizată prin
marea sa afinitate pentru substanţele cu masă moleculară mica, inclusiv
solvenţi organici. Deci, consumul de alcool este unul dintre cei mai
importanţi factori extraprofesionali care afectează toxicitatea solvenţilor
organici.
Consumul de alcool etilic stimulează şi absorbţia unor metale grele
(plumb, cadmiu, mangan) precum şi depozitarea acestora în organele

bogate în grăsimi şi deci întârzie eliminarea acestora din organism şi
creşte riscul de intoxicaţie profesională.
În literatura de specialitate se arată că, între expunerea
profesională la agenţi chimici şi consumul de alcool există trei diferenţe
majore.
1. Dupa îngerarea unei cantităţi de aproximativ 12 g alcool etilic,
concentraţia acestuia în sânge este de cca. 1000 de ori mai mare decât
concentraţia substanţelor chimice inhalate sau absorbite dermal în
timpul expunerii la noxe în limite admisibile.
2. Etanolul este ingerat, iar chimicalele industriale sunt inhalate sau
pătrund prin piele. În consecinţă, primul efect asupra ficatului apare la
etanol, deci biodisponibilitatea etanolului pentru metabolismul hepatic
este mai mare decât cea a substanţelor chimice.
3. Metabolismul etanolului este mediat pe trei căi, două dintre ele
fiind catalizate de enzime citozolice (alcool dehidrogenaza şi catalaza) şi
una prin enzime microzomale. Aceste enzime însă pot fi implicate şi în
metabolismul altor substanţe chimice.
În concluzie, efectele combinate ale consumului de alcool etilic şi
expunerea la noxe
chimice în mediul de munca, reprezintă o problemă de o importanţă
deosebită pentru factorii de decizie din unitaţile economice.
Fumatul poate influenţa metabolizarea unor substanţe exogene
(de exemplu carboxihemoglobina ce se formează prin combinarea
oxidului de carbon cu hemoglobina este mult influenţată de CO din fumul
de ţigară) eliminarea de tioeteri urinari este de asemenea crescută în
cazul persoanelor fumatoare.
Alţi factori exogeni ce pot influenţa (modifica) metabolismul
xenobioticelor sunt dieta şi medicamentaţia.
III.8 Aspecte analitice şi etice
În orice program de monitorizare, aspectul analitic este destul de

important. Parametrul selectiv pentru a fi determinat trebuie să fie
suficient de stabil pentru a permite transportul şi posibilitatea stocării
materialului biologic utilizat.
În final, trebuie luat în consideraţie faptul că în monitorizarea
biologică, oameni sunt folosiţi ca un integrator de expunere. Aspectele
etice trebuie să primească o mare atenţie. În particular, procedeul de
investigare trebuie să fie fără riscuri pentru sănătate. O informare
corectă trebuie făcută subiecţilor înainte şi după monitorizare şi
rezultatele individuale trebuie să ramână confidenţiale.
IV.METODE ANALITICE DE DETERMINARE A UNOR AGENŢI

CHIMICI ÎN AERUL ZONELOR DE MUNCĂ
IV.1. Determinarea metanolului prin GC
1. Domeniul de aplicare:
Această metodă se utilizează pentru determinarea vaporilor de metanol
prezenţi în atmosfera locurilor de muncă. Metoda se aplica atât în cazul
prelevării individuale a probelor de aer cât şi în cazul determinărilor la
punct fix.
2. Referinţe normative:
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în :
o NIOSH Manual ofAnalytical Methods, Fourth Edition, 8/15/94.
o SR EN 1232: 2002 – Atmosfera locului de muncă – Pompe pentru
prelevarea individuală a agenţilor chimici. Cerinţe şi metode de
încercare.
o SR EN 1540: 2012 – Atmosfera locului de muncă – Terminologie.
3. Principiu: Metanolul se determină prin gazcromatografie.
 Reactivi şi materiale
o Apă distilată
o Metanol
o Azot purificat
o Hidrogen purificat
o Aer fitrat
o Fiole de sticla 2 mL,
o Seringi 10 µL capabile să citească la 0,1 µL
o Sticlarie volumetrica 10 mL.
4. Aparatura
o Echipament de prelevare
Pompă personală de aspirare, 0,02 la 0,2 L/min, cu un tub flexibil de
conectare.
Tub absorbant pentru recoltarea probelor, tub de sticla, 7 cm lungime, 4
mm diametrul interior conţinând 2 secţiuni de 20/40 mesh gel siliciu
separate de o porţiune de 2 mm de spumă uretanică ( în faţă 100 mg,
spate 50 mg). Un dop de vată de sticla sigilat precede partea din faţa a
secţiunii şi un dop de 4 mm spumă uretanică urmează în spatele
secţiunii. (Nota: la umiditate relativa ridicată sau o concentraţie ridicată
de metanol se utilizează un tub mai larg: 15 cm lungime, 8 mm diametrul
interior, cu trei secţiuni de silicagel (700 mg, 150 mg).
o Aparatura analitică
Gaz cromatograf echipat cu detector cu ionizare în flacara (FID),
integrator şi coloana de sticlă, 2m x 2 mm ID 60/80 mesh Tenax 6C sau
echivalent.Gaz purtator poate fi azot sau heliu 30 mL/min.
5. Prelevare
o Mod de prelevare
Se calibrează fiecare pompă personală cu un dispozitiv de prelevare (tub
de sticla) în linie. Se rup capetele tubului de absorbţie imediat înaintea
utilizării. Se ataşează tubul de absorbţie la pompa personală cu un tub
flexibil. Se recoltează cu un debir cuprins între 0,02 si 0,2 L/min, volumul
minim recoltat fiind de 1 L iar cel maxim de 5L. Se pune capac cu dop de
plastic (nu cauciuc) şi se împachetează în siguranţa pentru transport.
6. Mod de lucru
o Prepararea probei
Se plasează cele doua secţiuni ale substanţei absorbante din tubul de
absorbţie din faţă şi din spate în fiole separate. Se aruncă vata de sticlă şi
dopul de spumă. Se adauga 1 mL apa distilată în fiecare fiola. Se acoperă
fiecare recipient. Este permis să stea 4h cu agitare ocazională.
o Calibrare şi controlul calităţii
Se calibrează zilnic cu cel puţin 6 standarde de lucru la o rată de 0,01 la 6
mg metanol/proba. Se adaugă cantităţi cunoscute de metanol în apa
distilată în recipiente volumertice de 10 mL şi se diluează până la semn.
Se analizează împreună cu probele şi blancuri. Se fac 2 până la 10
blancuri per set. Se pregăteşte graficul de calibrare. Se determină
eficienţa desorbţiei (DE) cel puţin odată pentru fiecare lot de silicagel
utilizat pentru recoltare în etapa de calibrare. Se prepară trei tuburi la
fiecare din cele 5 nivele plus 3 medii ale blancului. Se mută şi se descarcă
secţiunea din spate a dispozitivului de luare a probelor pentru media
blancurilor. Se mută şi se descarcă secţiunea din spate a dispozitivului de
luare a probelor pentru media blancurilor. Se injectează cantităţi
cunoscute de metanol direct în secţiunea din faţă a absorbantului cu o
seringă microlitică. Se pune capac la tuburi. Se permite să stea peste
noapte. Se desorb şi se analizează împreună cu standardele de lucru. Se
pregăteşte un grafic al DE în funcţie de metanolul recuperat. Se
analizează 3 probe pentru controlul fondului şi trei cu analit pentru a fi
siguri că graficul calibrării şi graficul DE sunt în parametrii.
o Măsurare
Se setează gazcromatograful în acord cu recomandările producătorului.
Se injectează un alicot al probei manual sau automat. (Nota: daca aria
pic-ului este deasupra domeniului liniar al standardului de lucru, se
diluează cu apa distilată, se reanalizează şi se foloseşte un factor de
diluţie potrivit pentru calcul.) Se masoară aria pic-ului.
o Mod de calcul
Se determină masa, mg (corectata pentru DE) a metanolului în faţa
probei (Wf) şi în spatele (Wb) secţiunii absorbantului şi media blancurilor
(Bf) din faţa şi spatele (Bb) secţiunii absorbantului. (Nota: dacă Wb › Wf/10
indică un punct de ruptură şi sunt posibile pierderi de probă.)
7. Exprimarea rezultatelor
o Calcul
Se calculează concentraţia, C, a metanolului în volumul de aer recoltat ,
V (L):
C=[(Wf + Wb - Bf - Bb) x 103] / V , mg/m3
o Performante
Precizia metodei este de 0,032
o Selectivitate
Nu au fost identificate interferenţe. Uneori pot fi necesare identificări
prin spectrometrie de masă.
o Intervalul de lucru: este de 25 până la 900 mg/m3 (19 la 690 ppm)
pentru 5L aer / proba.

Pentru concentraţii mai mari de metanol sau pentru umiditate relativă
ridicată este cerut un tub de silicagel mai larg 700 mg secţiunea frontală.
8. Raport de analiză
Raportul de analiză trebuie să conţină următoarele indicaţii:
- numele şi adresa unităţii unde s-au efectuat determinările;
- scopul efectuării determinărilor;
- locul de muncă ( descriere, condiţii);
- tipul de prelevare (individuală sau la punct fix);
- metoda de analiză utilizată;
- tipul de pompă utilizată pentru prelevare;
- caracteristicile metodei de prelevare ( debit, volum şi timp);
- momentul prelevării probelor ( pe durata unui schimb de lucru);
- rezultatele determinărilor efectuate ( mg analit/m3 aer);
- numele analistului;
- data recoltării probelor;
- data prelucrării probelor.
9. Bibliografie
- Documentation of the NIOSH Validation Test, U.S. Department of
Health, Education, and Wefare, publ. (NIOSH) 77-185 (1977).
- NIOSH Manual of Analytical Methods, V.2, S59, U.S. Department of
Health, Education, and Welfare, Publ. (NIOSH) 77-157-B (1983).
IV.2. Determinarea aerosolilor alcalini
1. Domeniul de aplicare:
Această metodă este folosită la determinarea aerosolilor alcalini din
aerul zonelor de muncă. În această categorie se includ NaOH, KOH,
NH4OH, CaO, Ca(OH )2 , Na2CO3, K2CO3.Aerosolii alcalini existenţi în aer
sunt exprimaţi în NaOH.
2. Referinţe normative
La elaborarea acestei metode s-a ţinut cont de prevederile cuprinse în:
o SRISO 5725-1-1997, Exactitatea (justeţea şi fidelitatea) metodelor
de măsurare şi a rezultatelor măsurărilor.

o Culegere de metode de investigare în domeniul Medicinii Muncii,
1991.
încercare.
o
3. Principiul metodei:
Soluţia de acid sulfuric reacţionează cu aerosolii din aer modificând pH-
ul. Observarea schimbării pH-ului se face cu verde de bromcrezol cu
domeniul de viraj la pH=3,8-5,2. La reacţia cu aerosolii alcalini, soluţia de
acid sulfuric ce conţine verde de brom crezol, îşi schimbă culoarea de la
verde la albastru. Prin măsurarea fotometrică a extincţiei soluţiei înainte
şi după recoltare se poate determina cantitatea de aerosoli din aer.
4. Reactivi şi materiale:
o Verde de bromcrezol, soluţie 0,1% în alcool etilic 98%.
o Acid sulfuric 0,1 N.
o Soluţie absorbantă.Într-un balon cotat de 1 litru se introduce apă
distilată lipsită de CO2 proaspat fiarta si racita, apoi 12 ml verde de
bromcrezol.Se aduce la semn, apoi se adauga acid sulfuric cu picătura
până ce soluţia devine galben-verde (pH=4).
Absorbţia optică a acestei soluţii la lungimea de undă λ=617 nm trebuie
sa fie cuprinsă între 0,13-0,15.
o Soluţie etalon: Hidroxid de sodiu N/200 proaspăt preparată apă
distilată fiartă şi răcită.
o Sticlărie de laborator ( eprubete, baloane cotate, pipete gradate,
pipete automate reglabile)
şi hârtie indicatoare de pH.
5. Aparatura
Pompa de recoltare a probelor din aer (debit de recoltare = 1-5
L/min.Absorbitoare din sticla (pentru recoltarea vaporilor de aerosoli
alcalini se folosesc 10 ml.soluţie absorbantă ) destinate recoltării
aerosolilor alcalini se spală înainte de întrebuinţare cu soluţie absorbantă
până când aceasta nu-şi mai modifică culoarea (în mod asemănător se
procedează şi cu dopurile de cauciuc cu care se etanşeizează
absorbitoarele).Cordoane flexibile pentru conectarea absorbitorului la
pompa de recoltare (se folosesc doar cordoane din p.v.c.)
o Aparatura analitica
- Balanţa analitică
- Spectrofotometru UV/VIS
- Cuvete de sticlă
6. Prelevare
Pompa de recoltare se calibrează înaintea efectuării unui set de
determinări.Aerul de cercetat se aspiră prin absorbitor, care conţine 10
ml. soluţie absorbantă.Debitul de recoltare : 1L/min.
Volumul minim de aer se apreciază în timpul recoltării după modificarea
culorii din verde în albastru.Volumul maxim de aer este de 20 L.După
recoltare, soluţia absorbantă se transvazează în eprubeta cu dop
spălându-se conţinutul absorbitorului cu încă 1 ml. soluţie absorbantă.
Eprubetele bine închise se vor transporta la laborator pentru analiză.
o Pregătirea echipamentului de prelevare
Se montează absorbitorul la pompa de recoltare, prin intermediul
cordonului flexibil.Se fixează debitul şi se porneşte pompa; se verifică
dacă are loc barbotarea soluţiei absorbante în absorbitor. Se lasă pompa
să funcţioneze 1-3 min., până la stabilizarea debitului. Se schimbă
absorbitorul şi se efectuează recoltarea propriu-zisă a probelor.
o Prelevarea propriu-zisa
În cazul prelevării individuale, se va ataşa dispozitivul de prelevare la
nivelul respirabil al muncitorului.În cazul prelevării la punct fix, se
poziţionează absorbitorul la locul de muncă unde
trebuie efectuată determinarea. Se porneşte pompa şi se notează timpul
de prelevare.
o Transport
Se recomandă ca eprubetele cu probe să fie transportate în poziţie
verticală, etichetate şi ferite de temperaturi extreme.Probele se vor lucra
în aceeaşi zi.
7. Modul de lucru
Se măsoară extincţia la 617 nm în cuva de 1 cm. în compensaţie cu
soluţia absorbantă.Se aspiră din încăperea în care se citesc extincţiile,
aceeaşi cantitate de aer, aceasta constituind proba martor.Valoarea
extincţiei probei se raportează la curba etalon pentru a obţine cantitatea
“ C “ în µg NaOH.
Curba de etalonare se face între 4-16 μg prin puncte din 4 în 4 µg. În 5
cilindrii gradaţi cu
dop rodat de 25 ml. sau în eprubete gradate cu dop rodat, care se clătesc
cu soluţie absorbantă înainte de folosire se introduc următoarele
cantitaţi 0,02; 0,04; 0,06; 0,08 ml.soluţie etalon. Se completează la 10 ml.
cu soluţie absorbantă şi se citeşte absorbţia la 617 nm în cuva de 1cm, în
compensaţie cu soluţia absorbantă.
o Calcul
Rezultatele se exprimă în mg NaOH/m3 aer şi se calculează după formula:
mg NaOH/m3 aer = C/V
C=cantitatea de NaOH în μg din probă

V=volumul de aer recoltat (litri )
o Limita de detecţie şi intervalul de lucru
Limita de detecţie analitică este de 0,99µg/probă.
Intervalul de lucru : 0-20 μg
Raportul de analiză trebuie să conţină următoarele:
- locul de muncă (descriere, condiţii );
- tipul de prelevare (individuală, la punct fix );
- caracteristicile metodei de prelevare (debit, volum, timp );
- momentul prelevării probelor (pe durata unui schimb de lucru )
- rezultatele determinărilor efectuate (mg NaOH/ m3 aer) ;
Verificată în Laboratorul Toxicologie şi Medicina Muncii – CRSP
BUCUREŞTI
IV.3. Determinarea acidului clorhidric
1. Domeniul de aplicare
Acidul clorhidric se poate întâlni în aer sub formă de gaz sau
aerosoli.Această metodă se utilizează la determinarea acidului clorhidric
şi a clorurilor din aerul zonelor de muncă.
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în:
o SRISO 5725-1-1997, Exactitatea ( justeţea şi fidelitatea) metodelor
de măsurare şi a rezultatelor măsurărilor;
o Caiet metodologic – Metode de investigare în domeniul Medicinii
Muncii, 1987.
încercare.
3. Principiul metodei:
Ionul clor (Cl-) deplasează ionul SCN- din sulfocianura de mercur formând
complexul slab
disociat ( HgCl )2-. Sulfocianul eliberat reacţionează cu fierul trivalent
formând sulfocianura ferică de culoare roşie, colorimetrabilă. Reacţia
este interferată de fluoruri şi fosfaţi. În cazul prezenţei acestora în aer,
înaintea absorbitorului se montează un filtru pentru reţinere.
4. Reactivi şi materiale
o Hidroxid de sodiu soluţie 0,01N;
o Sulfocianura mercurică, soluţie 0,3% în alcool metilic;
o Alaun feriamoniacal - NH4Fe(SO4 )2 12 H2O - soluţie 6% în acid
azotic 5N.
o Soluţie etalon. Se dizolvă într-un balon cotat de 50 ml. 0,2046 g KCl
sau 0,1603 g NaCl
în apă distilată. 1ml din aceasta corespunde la 2 mg. HCl. Pentru lucru se
iau 2,5 ml. din această soluţie şi se diluează la 100 ml. cu apă distilată
(1ml. solutie = 50 μg HCl ).
o Sticlărie de laborator ( eprubete, baloane cotate, pahare Berzelius,
pipete gradate, sticle ceas, pahare Erlenmeyer, pipete automate ).

5. Aparatura
- Pompa de recoltare aprobelor de aer cu debit de recoltare de la 1-
5L/min.
- Absorbitoare din sticlă
- Cordoane flexibile pentru conectarea absorbitorului la pompa de
recoltare
- Cuvete din sticlă
6. Prelevare
o Mod de prelevare
determinări.Se aspiră aerul de analizat cu un debit de 1L/min. printr-un
absorbitor ce conţine 10 ml. soluţie absorbantă, volumul minim de aer
necesar este de 1 litru. După recoltare, soluţia absorbantă se
transvazează în eprubeta cu dop. Eprubetele bine închise se vor
transporta la laborator pentru analiză.
o Pregatirea echipamentului de prelevare
să funcţioneze 1-3 minute, până la stabilizarea debitului. Se schimbă
o Prelevarea propriu-zisa
poziţionează absorbitorul la locul de muncă unde trebuie efectuată
determinarea. Se porneşte pompa şi se notează timpul de prelevare,
pentru fiecare probă. Se verifică periodic stabilitatea debitului.Pe lângă
absorbitorul destinat recoltării de probe se vor prevedea încă două
absorbitoare cu soluţie absorbantă care se vor transporta în teren, fără a
se aspira aer prin ele şi care vor constitui martorul de referinţă.
o Transport

în aceeaşi zi.
7. Modul de lucru
Conţinutul absorbitorului se transvazează cantitativ intr-o eprubetă
gradată de 20 ml. şi se aduce la semn la 10 ml. cu soluţie absorbantă. Se
adaugă 2,5 ml. soluţie de sulfocianură mercurică, 2,5 ml soluţie alaun
feriamoniacal, agitând eprubeta după adăugarea fiecărui reactiv.Se
determină absorbţia soluţiei dupa 10min. la lungimea de undă λ=470nm.
şi o grosime de strat de 1 cm. prin comparare cu un martor.Calculul
concentraţiei de HCl se face utilizând curba de etalonare.
Curba de etalonare se întocmeşte între 0-50 μg. Luând în lucru
următoarele cantităţi din soluţia etalon de lucru 0,2 ; 0,4 ; 0,6 ; 0,8 ; 1ml.
Se completează volumul la 10 ml. cu NaOH soluţie 0,01N , după care se
procedează conform tehnicii indicate mai sus.
o Calcul
Concentraţia de HCl în aer, C(mgHCl/m3aer) se calculează astfel:
mgHCl/m3= C/V
unde,
C= cantitatea de HCl din proba exprimată în µg
V= volumul de aer recoltat exprimat în litri
o Sensibilitatea metodei este de 1μg/ml.
o Selectivitate
o Reacţia este interferata de fluoruri şi fosfati.
Limita de detecţie : 2.67µg/proba
Intervalul de lucru: 0-100 µg HCl
- momentul prelevării probelor (pe durata unui schimb de lucru );
- rezultatele determinărilor efectuate (mg NaOH/ m3 aer ;
- data prelucrării probelor

BUCUREŞTI
IV.4. Determinarea acidului sulfuric şi a sulfaţilor solubili
Această metodă se referă la determinarea acidului sulfuric şi a sulfaţilor
solubili din aerul zonelor de muncă.Acidul sulfuric şi sulfaţii solubili se pot
întâlni în aer sub formă de aerosoli.
o SRISO 5725-1-1997, Exactitatea ( justeţea şi fidelitatea ) metodelor
de măsurare şi a rezultatelor măsurărilor;
o Caiet metodologic- Metode de investigare în domeniul Medicinii
Muncii, 1987.
încercare.
3. Principiul metodei
Ionul sulfat formează cu azotatul de plumb un precipitat fin de PbSO4
nefelometrabil.
o Hidroxid de sodiu, soluţie 0,01N sau apă distilată
o Acid azotic soluţie 1N
o Alcool etilic 96%
o Soluţie etalon stoc : se cântăresc la balanţa analitică 1,4800 g sulfat
de sodium anhidru
(sau 1,815 g sulfat de potasiu anhidru ) şi se dizolvă în apă completând cu
apă distilată până la 1000ml. 1 ml. soluţie conţine 1mg. ioni sulfat şi
corespunde la 1,021 mg. acid sulfuric.
Soluţia etalon de lucru : 10ml. din soluţia etalon stoc se diluează la
100ml. cu apă distilată. 1ml. din această soluţie conţine 100µg ioni sulfat
şi corespunde la 102,1μg acid sulfuric.
o Azotat de plumb, soluţie 10%.
o Sticlărie de laborator ( eprubete, baloane cotate, pahare Berzelius,
pipete gradate, sticle ceas, pahare Erlenmeyer, pipete automate ).
5. Aparatura
- Pompa de recoltare a probelor de aer ( D=1-5L/min.);
- Absorbitoare din sticla ( pentru recoltarea aerosolilor de H2SO4 se
folosesc 10 ml. soluţie NaOH 0,01N
- Cordoane flexibile pentru conectarea absorbitorului la pompa de
recoltare.
- Cuvete de sticlă
6. Prelevare
o Mod de prelevare
determinări. Probele de aer se vor preleva cu un debit de 2L/min. printr-
un absorbitor ce conţine 10 ml. soluţie NaOH 0,01N . Volumul de aer
necesar recoltării pentru o probă este de minim 40 litri.După recoltare,
soluţia absorbantă se transvazează în eprubeta cu dop, spălându-se
conţinutul absorbitorilui cu înca 1ml. soluţie absorbantă.Eprubetele bine
închise se vor transporta la laborator pentru analiză.
să funcţioneze 1-3 minute, până la stabilizarea debitului. Se schimbă
o Prelevarea propriu-zisă
poziţionează absorbitorul la locul de muncă unde trebuie efectuată
determinarea. Se porneşte pompa şi se notează timpul de prelevare,
pentru fiecare probă. Se verifică periodic stabilitatea debitului.
Pe lângă absorbitoarele destinate recoltării de probe se vor prevedea
încă două absorbitoare cu NaOH care se vor transporta în teren fără a se
aspira aer prin ele şi care vor constitui martorul de referinţă.
o Transport
în aceeaşi zi.
7. Modul de lucru
Din absorbitor se iau 5 ml. soluţie (1/2 din proba ) într-o eprubetă. Se
adaugă apoi cate 0,1 ml. HNO3 1N , câte 0,1ml. azotat de plumb 10% şi
după ce se agită bine conţinutul eprubetei, câte 1ml.alcool etilic 96% .
Eprubetele se agită din nou.În mod asemănător se vor prelucra şi probele
martor.
După 10min. probele pot fi citite la lungimea de unda λ=420nm, în cuva
de 1cm., sau se compară turbiditatea probelor cu scara de standarde pe
un fond negru.
Atentie: înainte de citire fiecare probă se va amesteca prin răsturnare de
3 ori.
Curba de standarde se face între 20-100µg.H2SO4 prin puncte din 20 în
20µg , în condiţiile descrise mai sus.Se obţine astfel cantitatea “C” în μg
SO42- în proba dozată.
o Calcul
Exprimarea rezultatelor se face în mg/m3 aer.

mg SO42- /m3 aer=C/V
unde,
V= volumul de aer recoltat în litri
C= cantitatea de SO42- din proba, exprimata în µg.
Deoarece pentru dozare s-a luat un alicot de 1/2 din probă, rezultatul se
va înmulţi cu 2.Pentru exprimare în mg H2SO4 se înmulţeşte rezultatul cu
1,021, unde:
 1,021= factorul de transformare al SO42- în H2SO4.
o Selectivitate
Metoda este specifică ionului sulfat (SO42- ).Sensibilitatea metodei este
de 1μg/ml.
o Intervalul de lucru
Intervalul de lucru: 20-200 µg H2SO4 /proba.
- momentul prelevării probelor (pe durata unui schimb de lucru );
- rezultatele determinărilor efectuate (mg NaOH/ m3 aer) ;

BUCUREŞTI

IV.5. Determinarea hidrocarburilor alifatice – N hexan
1. Domeniul de aplicare.
Metoda se utilizează pentru determinarea vaporilor de n-hexan
prezenţi în atmosfera zonelor de muncă.
o NIOSH – Manualul de metode analitice
o SR EN 1232: 2002 – Atmosfera locului de muncă – Pompe
pentru prelevarea individuală a agenţilor chimici. Cerinţe şi metode
de încercare.
o SR EN 1540: 2012 – Atmosfera locului de muncă –
Terminologie.
3. Principiu
N-hexan reţinut pe carbune activ este desorbit în sulfura de carbon
după care este determinat cromatografic.
4. Reactivi.
o eluent: sulfura de carbon de calitate cromatografică (sulfura
de carbon este toxică şi foarte inflamabilă, de aceea probele şi
standardele se prepară în locuri bine ventilate)
o reactiv grad analitic
o azot sau heliu, purificat
o hidrogen, prepurificat
o aer filtrat
5. Aparatura analitică şi echipament de prelevare
o gaz cromatograf cu detector de ionizare în flacară
o tuburi de recoltare cu carbune activ (două legate în serie)
o pompa de recoltare personală cu debit între 0,01 şi 0,2 l/min
o sticlărie de laborator
6. Mod de lucru
- Calibrarea fiecărei pompe personale de recoltare
- Spargerea capetelor tubului de recoltare chiar înainte de
recoltare; ataşarea tubului respectiv la pompa personala de
recoltare cu un tub flexibil
- Recoltarea probelor cu un debit de la 0,01 la 0,2 l/min
- Îchiderea tuburilor şi ambalarea lor asigurându-se siguranţa
transportului
o Pregatirea probelor
- Se plasează secţiunile de absorbţie din primul şi cel de-al 2-
lea tub de recoltare flacoane separate
- Se adaugă 1,0 ml eluent în fiecare flacon
- Se lasă minim 30 min. agitând ocazional
o Calibrarea şi controlul calităţii
- Se calibrează zilnic minim 6 standarde de lucru
a. se adaugă cantităţi cunoscute de reactiv în eluent în baloane
de 10 ml şi se diluează la semn
b. se analizează probele şi blancurile (paşii 6.10, 6.11, 6.12)
c. se realizează graficul de calibrare (aria peak-ului reactivului
vs. mg reactiv/ probă)
- Se determină eficienţa desorbţiei ( DE ) cel puţin odată
pentru fiecare cărbune utilizat la recoltare ( 6.8 ). Se prepară 3
tuburi la fiecare din cele cinci nivele şi 3 blancuri medii
a. se îndepărtează secţiunea de absorbţie din al 2-lea tub
b. se injectează o cantitate cunoscută de reactiv direct în
secţiunea de absorbţie din primul tub
c. se închide tubul. Se lasă să stea peste noapte.
d. desorbţie ( 6.5 si 6.7 ) şi analizare împreună cu standardele
de lucru ( 6.10, 6.11 şi 6.12)
o Citire la gaz cromatograf
Timp de retenţie aproximativ:
- 5,1 min. la temperatura coloanei de 40 0C
- 2,2 min. la temperatura coloanei de 70 0C
- 3,5 la temperatura programata a coloanei
- Injectarea manuala a alicotului probă
- Măsurarea ariei peak
Determinarea masei, în mg (corectată pentru DE), a substanţei din
secţiunile de absorbţie din primul tub (Wf) şi al 2-lea tub (Wb) şi
media blancurilor secţiunilor de absorbţie din primul tub (Bf ) şi al
doilea tub (Bb)
o Calcularea concentraţiei C:
C=(Wf + Wb – Bf – Bb) x 10³ / V, mg/m³
unde,
V este volumul de aer recoltat (l)
8. Performanţa metodei
Interval de măsurare : 3 - 16 mg cu o precizie de 0,014
9. Bibliografie
 NIOSH, Manual of Analytical Methods, 4. Ed. , V.3., S 311
,S343, S 378, S 379, U.S. Dept. of Health , Education and Welfare,
Publ. (NIOSH) 77-157-C (1994)
 Code of Federal Regulations; Title 29 (Labor), Parts 1900 to
1910; U.s.Government Printing Office, Washington, (1989); 29 CFR
1910.1000
 NIOSH Recommendation for Occupational Safety and Health,
US Department of Health and Human Services, DHHS (NIOSH)
Publication No. 92-100 (1982)
 Threshold Limit Values for Chemical Substances and Physical
Agents and Biological Exposure Indices. ACGIH, Cincinnati, OH
(2001)
IV.6.Determinarea aeroemulsiilor de uleiuri minerale
Această metodă se utilizează pentru determinarea ceţei ( aeroemulsiilor)
de ulei mineral
prezentă în atmosfera zonelor de muncă. Metoda se aplică atât în cazul
prelevării individuale a probei de aer cât şi în cazul determinărilor la punct
fix.
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în :
o STAS nr.2720/1988 – Uleiuri minerale neaditivate pentru tratamente
termice;
o STAS nr.11257/1979 - Uleiuri minerale hidraulice.
prelevarea individuală a agenţilor chimici. Cerinţe şi metode de încercare.
3. Principii
Ceaţa de ulei recoltată pe filtru din fibra de sticla, tip Whatman GF/A
urmată de desorbţie în cloroform sau prelevare în 3ml de cloroform,
prezintă un maxim de absorbţie în UV la lungimea de undă de 265nm.
o Cloroform p.a.
o Soluţie etalon stoc: se prepară o soluţie de ulei mineral (trebuie
folosit exact uleiul cu care se lucrează la locul de muncă) cu o concentraţie
de 1mg/ml, în cloroform.
o Soluţie etalon de lucru: pentru lucru se diluează cu cloroform soluţia
stoc de 10 ori, pentru a obţine un etalon cu o concentraţie de 100μg/ml.
o Eprubete gradate (min 5,oo ml)
5. Aparatura
o Echipament de prelevare:
o Pompa de recoltare a probelor de aer (debit 2-4 litri/min);
o Cordoane flexibile pentru conectarea portfiltrelor la pompa de
recoltare.
o Portfiltre speciale pentru recoltarea ceţurilor de ulei
mineral,conţinând filtre din fibră de sticlă,care se schimbă la fiecare probă
de aer recoltată.
o Aparatura analitică:
o Balanţa analitică;
o Spectrofotometru UV(maxim absorbţie la 265nm).
o Cuvete de sticlă
6. Prelevare
o Mod de prelevare
determinări.
Se aspiră aerul de cercetat cu un debit de 2litri/min,printr-un filtru de fibră
de sticlă.Volumul minim de aer necesar este de 20 litri.
Când concentraţia de ulei mineral în aerul zonei de muncă analizate este
mare, atunci se folosesc absorbitoarele, pentru reţinerea ceţei .Se aspiră
aerul de cercetat cu un debit de 0,2 litri/min, printr-un absorbitor ce
conţine 3 ml cloroform.Volumul minim de aer necesar pentru o probă este
de 2 litri.
După recoltare, filtrele din fibra de sticlă, pe care s-a absorbit uleiul
mineral,se introduc în cutiuţe de plastic, etanşe, unice pentru fiecare
probă.
Se montează portfiltrul la pompa de recoltare, prin intermediul cordonului
flexibil.Se fixează debitul şi se porneşte pompa; se verifică funcţionarea
acesteia şi menţinerea constantă a debitului.
Se lasă pompa să funcţioneze 1-3 minute, până la stabilizarea debitului.
În cazul prelevării individuale,se va ataşa dispozitivul de prelevare la
centura sau buzunarul persoanei monitorizate.
În caul prelevării la punct fix, se poziţionează portfiltrul la locul de muncă
unde se vor efectua determinările.
Se porneşte pompa şi se notează timpul de prelevare, pentru fiecare
probă.Se verifică periodic stabilitatea debitului.
În paralel, pe durata recoltărilor, se menţin două probe martor, fără a fi
conectate la pompa de recoltare.
o Transport
Probele se transportă etichetate.
7. Mod de lucru
Se spală filtrul din fibra de sticla, cu cloroform, de 2-3 ori şi cantitatea de
cloroform folosită se colectează într-o eprubetă gradată ,aducându-se la
5,oo ml cu cloroform.
De asemenea, se transvazează conţinutul absorbitorului, într-o eprubetă
gradată şi se aduce la 5,ooml, în cazul recoltării probelor de la locurile de
muncă, unde există concentraţii mari de ulei mieral. Măsurarea extincţiei
probei se face utilizând cloroformul ca blanc, la un spectrofotometru în UV,
la lungimea de undă de 265 nm.În acelaşi mod se citesc şi probele martor.
Calculul concentraţiei se face utilizând curba de etalonare.
Curba de etalonare se face între 100-500μg ulei mineral, prin puncte din
100 în 100 μg.Atât în cazul soluţiilor standard de lucru, cât şi pentru blanc,
se va ţine cont de volumul soluţiei absorbante,respectiv 5,ooml.
Soluţiile standard de lucru şi blancul se prelucrează la fel ca şi probele.
o Calcul
Valorile extincţiilor obţinute, pentru probe se raportează la curba de
etalonare, spre a obţine cantitatea”C”, în μg ulei mineral, din proba dozată.
Concentraţia de ulei mineral din proba dozată, se calculează,utilizând
formula:
C= c / V
unde,
c = μg ulei mineral din proba dozată;
V= volumul de aer recoltat,în litri.
Exprimarea rezultatelor se face în mg/mc aer.
o Performanţe
Sensibilitatea metodei este de 20μg/ml.
Raportul de analiză trebuie să conţină următoarelele indicaţii:
- numele şi adresa unde s-au efectuat determinările;
- locul de muncă (descriere,condiţii);
- tipul de prelevare (individuală sau la punct fix);
- caracteristicile metodei de prelevare (debit,volum,timp);
- rezultatele determinărilor efectuate (mg/mc aer).
- data problelor.
10. Bibliografie
 1.Detection precoce de l’action aigue et on chronique des
nephrotoxiques industriele.Cahiers de medicine du Travail,vol.25,143-
153.(1988).
 2.Guidelines for the Control of Exposure to Metalworking
Fluids,Publication Nr.78-165,NIOSH(1976).
Adaptată şi verificată în Laboratorul Toxicologie şi Medicina Muncii –

CRSP BUCUREŞTI

IV.7. Determinarea unor metale
Prezenta procedură se aplică pentru efectuarea determinării conţinutului
total de metale a particulelor în suspensie – fracţia inhalabilă, din
atmosfera locului de muncă, prin spectrometrie de absorbţie atomică (cu
atomizare în flacără sau în cuptor de grafit). Prelevarea se face prin
aspirarea unui volum cunoscut de aer printr-un substrat adecvat, de ex. un
filtru. Metoda nu se aplică pentru metale prezente ca gaze şi vapori (de ex.
mercur, arsen). Este aplicabil procedurilor de măsurare în care prelevarea
şi analiza sunt realizate în etape separate. Procedura se aplică pentru
probe prelevate din zona de respiraţie a lucrătorului cu pompe de
prelevare mobile, fixate de lucrător, pentru măsurători periodice, pentru
compararea cu valorile limită pe termen lung şi scurt. Prezenta procedură
descrie metoda de determinare pentru Cd, Cr, Fe, Mn, Ni şi Pb. Metoda
poate fi validată în mod asemănător şi pentru alte metale, ţinând cont de
datele specifice necesare pentru determinări cu spectrometrie de
absorbţie atomică.
o SR EN ISO/CEI 17025: 2005 – Cerinţe generale pentru competenţa
laboratoarelor de încercări şi etalonări
o SR EN 481: 2003 – Atmosfera locului de muncă. Definiţiile fracţiilor
dimensionale pentru măsurarea particulelor în suspensie din aer
o SR EN 482: 2012 – Atmosfera locului de muncă – Cerinţe generale
pentru performanţa procedurilor de măsurare a agenţilor chimici
o SR EN 13890: 2010 – Expunerea la locul de muncă. Proceduri de
măsurare a metalelor şi metaloizilor din particule în suspensie. Cerinţe şi
metode de încercare
o SR EN ISO 10882-1: 2012 – Sănătate şi securitate în sudare şi procese
conexe; Prelevarea particulelor din aer şi a gazelor din zona respiratorie a
operatorului; Partea 1: Prelevarea particulelor din aer
o HG 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici cu modificările şi
completările ulterioare
3. Termeni şi definiţii
Pentru termenii şi definiţiile utilizate în această procedură se aplică cele
date în SR EN 482:2012 şi respectiv SR EN 1540: 2012.
Un volum cunoscut de aer este aspirat cu debit controlat intr-o anumită
perioadă de timp. Particulele în suspensie sunt reţinute pe un filtru. Filtrul
cu particulele depuse pe aceasta se mineralizează cu acizi concentraţi.
Soluţia rezultată se analizează prin spectrometrie de absorbţie atomică cu
atomizare în cuptor de grafit sau în flacără.
5. Reactivi si materiale
 Reactivi:
o Apă deionizată conform cu SR ISO 3696:1995/A99:2002
o HNO3 69,5% pentru analize de spectrometrie de absorbţie atomică
o HCl 37% pentru analize de spectrometrie de absorbţie atomică
o Soluţii etalon pentru metalele de interes cu un conţinut de metal de
1000 mg/L
o Soluţie MRC pentru controlul de calitate ce conţine metalele de
interes în concentraţii certificate.
o Acetilenă dizolvată în acetonă de puritate 2.6
o Argon de puritate 4.8
 Materiale de laborator
o Pipete digitale de 10 mL
o Pipete gradate din sticlă borosilicat clasa A de 1 mL, gradaţia de 0,01
mL
mL
mL
o Baloane cotate din plastic (PP, PMP, PFA sau PTFE) de 25, 50, 100 şi
1000 mL, clasa A
o Cilindru gradat de 500 mL
o Eprubete gradate cu dop (şlif NS 19/26), de 25 mL, gradaţia de 0,2
mL

o Tuburi refrigerente de lungime de aprox.40 cm cu şlif NS 19/26
pentru eprubetele gradate descrise la punctul 5.
o Seringi de unică folosinţă de 10 mL.
o Filtre din nylon pentru seringi de unică folosinţă de prozitate 0,45
microni şi diametru 13 mm precum şi echipament de laborator de uz
general.
Toate vasele de laborator utilizate, după spălarea obişnuită, trebuie
imersate in acid azotic 10% cel puţin pentru 6 ore, după care se clătesc
temeinic cu apă deionizată. Această operaţie trebuie efectuată inclusiv
pentru materialele de unică folosinţă (vârfuri de pipete, cuve pentru
autosampler)!
6. Aparatura
 Echipament de prelevare
o Pompă de prelevare cu debit reglabil între 500-5000 mL, conformă cu
cerinţele specificate în SR EN 1232:2002
o tuburi de legătură flexibile (de ex. Tygon) de diametru corespunzător
pentru a asigura legarea etanşă a prelevatorului la pompă, de lungime de
aproximativ 80 cm.
o prelevator pentru pulberi inhalabile (de ex. prelevator conic, IOM,
casetă cu faţă închisă)
o casete de filtru corespunzătoare prelevatorului de ex.  37 mm
pentru prelevatorul conic şi 25 mm pentru prelevatorul IOM);
o filtre de membrană din esteri celulozoici de porozitate 0,8 mm, şi
diametru corespunzător casetei (de ex.  37 mm sau  25 mm).
o calibrator de debit portabil (de ex. rotametru, calibrator cu piston
uscat).
o Termometru, cu domeniul 0-50 °C, cu diviziuni de 1 °C sau mai mic.
o Barometru
o adaptor pentru legarea orificiului de intrare a prelevatorului la
calibratorul de debit.
o centură pentru fixarea echipamentului de prelevare pe lucrător
 Aparatura analitica
o Bloc de încălzire termostatată din aluminiu cu locaşuri de dimensiuni
corespunzătoare dimensiunii eprubetelor gradate de la punctul o
paragraful , cu temperatură reglabilă la 125°C5°C

o În loc de bloc de încălzire, se poate utiliza baie de nisip cu termostat,
reglabil la 125°C5°C
o Baie ultrasonică
o Spectrometru de absorbţie atomică echipat corespunzător: atomizor
cu flacăra sau cuptor de grafit, cu surse de radiaţii monocromatică specifică
metalelor de interes (de exemplu lampa cu catod cavitar) şi sistem de
corectarea fondului (de ex, cu lampă de deuteriu sau cu efect Zeeman),
autosampler pentru tehnica de atomizare în cuptor, precum şi consumabile
specifice aparatului (tuburi de grafit, fiole de autosampler).
7. Prelevare
Strategia de prelevare se stabileşte în funcţie de scopul prelevării în
conformitate cu cele prevăzute în SR EN 689: 2003. În general pentru
verificarea conformităţii cu valorile limită obligatorii de expunere
profesională pt. 8h, condiţiile de prelevare sunt următoarele:
- Prelevare personală din zona de respiraţie a angajatului, cu pompa
fixată de angajat
- Durata prelevării: 2 h
- Debit: corespunzător prelevării fracţiei inhalabile pentru prelevatorul
utilizat (de ex. 3,5L/min pentru prelevatorul conic, 2L/min pentru
prelevatorul IOM şi caseta cu faţă închisă)
 Pregătire echipament de prelevare
Înainte de deplasarea pe teren:
o se verifică ca bateriile pompei să fie încărcate, încât să fie capabile să
funcţioneze corespunzător pe durata prelevării;
o se reglează debitul dorit:
se asamblează echipamentul de prelevare, în prelevator se introduce o
casetă de filtru cu un filtru identic cu cel folosit pentru prelevarea propriu
zisă (pe cât posibil din acelaşi lot). Cu ajutorul adaptorului orificiul de
intrare al prelevatorului se leagă la orificiul de ieşire al calibratorului, şi se
reglează debitul de prelevare corespunzător prelevatorului utilizat, in
conformitate cu instrucţiunile de utilizare al pompei. Este preferabil, ca
înainte de reglarea debitului pompa să funcţioneze aproximativ 20 de
minute.
La locul prelevării:

o se asamblează echipamentul de prelevare: prelevatorul în care în
prealabil s-a montat caseta cu filtru se leagă cu ajutorul tubului flexibil de
orificiul de aspirare al pompei;
o înainte de prelevare se verifică debitul de prelevare reglat cu ajutorul
calibratorului de debit în acelaşi mod cum s-a efectuat reglajul în laborator.
La nevoie se mai ajustează reglajul. Se notează valoarea exactă a debitului;
o se îndepărtează caseta de filtru cu filtrul folosit la reglarea debitului,
şi se montează caseta de filtru cu filtrul utilizat pentru prelevare;
o echipamentul de prelevare asamblat se fixează pe lucrător, având
grijă ca prelevatorul să fie fixat în zona de respiraţie a lucrătorului.
 Prelevare propriu-zisa
o Se porneşte pompa de prelevare, şi se notează ora de începere a
prelevării.
o În timpul prelevării se observă modul de lucru al lucrătorului şi se
notează toate evenimentele relevante, care ar putea influenţa rezultatul,
precum şi sursele de noxe.
o La expirarea duratei de prelevare propus, se opreşte pompa, şi se
notează ora terminării.
o Se calculează durata prelevării în minute.
o După terminarea prelevării, se repetă verificarea debitului, şi se
notează valoarea citită. Pentru calcule se foloseşte valoarea medie a
debitelor citite înainte şi după prelevare.
 Transport
Transportul probelor prelevate se face cu grijă deosebită, pentru a se
asigura ca materialul depus pe filtru să nu se scuture în timpul
transportului. În acest scop transportul se efectuează în casete închise, cu
faţa prelevată orientată în sus.
8. Mod de lucru
o Pregătirea reactivilor
Din reactivii menţionaţi la punctul se prepară următoarele soluţii.
o Soluţia de digestie: 2:1 HNO3 65% : HCl 25% (270 mL acid azotic
69,5% + 100mL acid clorhidric 37% 80 mL apă DI)
o Soluţia de diluţie pentru standarde 0,1% HNO3: 1 mL de HNO3 69,5%
la un balon cotat de 1000 mL, adus la semn cu apă DI.
o Modificatori: Pd 1,6 g/L+ acid ascorbic 1 %
o Soluţii etalon:
Pentru tehnica flacără:
Din soluţiile etalon cu concentraţia de 1000 mg/L se prepară următoarele
soluţii stoc intermediare:
Cr: c= 100 mg/L; 2,5 ml de soluţie etalon de 1000 mgCr/L într-un balon
cotat de 25 mL adus la semn cu soluţia de diluţie 0,1% HNO3
Fe: c=350 mg/L; 17,5 ml de soluţie etalon de 1000 mgFe/L într-un balon
Pb: c= 50 mg/L: 2,5 ml de soluţie etalon de 1000 mgPb/L într-un balon
Aceste soluţii se pot păstra la temperatura de +4 C timp de 6 luni.
Etaloane de lucru pentru flacără se prepară în baloane cotate de 25
respectiv 50 mL, se completează cu soluţie de diluţie 0,1% HNO3, şi se pot
păstra la temperatura +4 C timp de 7 zile.
Cr (balon cotat Fe (balon cotat Pb (balon cotat
Nr. 25 mL) 25 mL) 50 mL)
std. c V stoc c V stoc C V stoc
(mg/L) (ml) (mg/L) (ml) (mg/L) (ml)
1 0,8 0,2 7,0 0,5 0,5 0,5
2 2,4 0,6 14,0 1,0 1,0 1,0
3 4,4 1,1 28,0 2,0 2,0 2,0
4 6,4 1,6 49,0 3,5 3,5 3,5
5 8,0 2,0 70,0 5,0 5,0 5,0
Pentru tehnica flacără:

Etalon stoc pentru cuptor:
Din soluţia etalon de 1000 mg/L (Cd, Ni, Mn) se prepară următoarele
concentraţii de soluţii stoc într-un balon cotat de 100 mL adus la semn cu
soluţia de diluţie 0,1% HNO3, Soluţia aceasta se poate păstra la
temperatura de +4 C timp de 6 luni.
Cd Ni Mn
c Vetalon c Vetalon c Vetalon
(mg/L) (ml) (mg/L) (ml) (mg/L) (ml)
10 1 5 0,5 10 1

Pentru Cd se efectuează încă o diluţie de 1/100 în urma căreia rezultă un
stoc intermediar de 0,1 mg/L din care se prepară etaloanele de lucru.
Etaloane de lucru pentru cuptor:
Cd Mn Ni
Nr.
c Vstoc c Vstoc c Vstoc
std.
(mg/L) (ml) (mg/L) (ml) (mg/L) (ml))
1 0,20 100 6 30 5 50
2 0,40 200 12 60 10 100
3 0,80 400 24 120 20 200
4 1,40 700 42 210 35 350
5 2,00 1000 60 300 50 500
Etaloanele de lucru pentru SAA-CG se prepară în baloane cotate de 50 mL
şi se completează cu soluţie de diluţie 0,1% HNO3; se pot păstra la
temperatura +4 C timp de 7 zile.
o Pregătirea probelor
Digestia probelor se face in eprubete gradate (vezi specificaţiile de la ).
Filtrul prelevat se pune în eprubetă şi se adaugă 10 mL din soluţia de
digestie menţionat la punctul o. Pentru fiecare serie se prepară un filtru
neutilizat din aceeaşi lot, care va fi proba martor. La eprubetă se ataşează
refrigerentul şi se introduce în locaşul blocului termostat (sau în baia de
nisip). Probele se fierb cu reflux la temperatura de 125 ± 5° C timp de 2h.
După răcire, probele se completează cu apă deionizată până la 20 mL. Este
posibil ca digestia să nu fie completă, să rămână sediment. Pentru analiză
se foloseşte supernatantul. Dacă sedimentarea nu este completă, înainte
de analiză se filtrează o parte a soluţiei de ex. folosind un filtru de unică
folosinţă. Pentru analiză proba astfel pregătita în funcţie de concentraţia
estimată se poate dilua, în general este suficient un raport 1/2 până la 1/5.
De raportul de diluţie se ţine cont la calculul rezultatelor.
o Condiţii de analiză la spectrometrul de absorbţie

atomică

- Atomizare în flacără:
Element Cr Fe Pb
Lungime de undă (nm) 357,9 372,0 283,3
Fantă (nm) 0,2 0,2 0,5
Corecţie D2 Nu Nu Da
Oxidant Aer Aer Aer
Tip flacără Reductor Oxidant Oxidant
Optimizare c(mg/L) pt. 0,2 2 25 10
abs
Domeniu de lucru: mg/L 0,8-8 7-70 0,5 - 5
- Atomizare în cuptor de grafit:
Element Cd Mn Ni
Lungime de undă (nm) 228,8 403.1 232,0
Fantă (nm) 0,5R 0,2R 0,2R
Corecţie D2 Da Nu Da
Temperatură de calcinare: 350 700 1650
Temperatură de atomizare. 2000 2400 2500
10 20 10
Modificator Pd + VitC fără Pd + VitC
Optimizare c(µg/L) pt. 0,2 abs 1,1 36 25
0,2-2 6- 60 5-50
Aceste valori sunt informative, trebuie ţinut cont de recomandările

producătorului instrumentului.
Rezultatele se exprimă în unităţile în care sunt exprimate valorile limită în
HG 1218/2006 cu modificările ulterioare adică mg/m3. Dacă pentru
valoarea limită este specificată că se referă la condiţii standard de
referinţă, (20 °C şi presiunea p=101,3 kPa), se face conversia volumului de
aer din condiţiile actuale la condiţia standard.
o Calcule
- Debitul mediu de prelevare (L/min) :
qv1  qv 2
qv  ;
2
qv1, qv2 – debitele iniţiale şi finale de prelevare (L/min)
- Volumul de aer prelevat (L):

V  qv * t ;
t – durata prelevării (minute);
- Volumul prelevat corectat pentru condiţii de

referinţă:
p1 T0
Vcor  V * * ;
p0 T1
p1 – presiunea atmosferică medie în timpul prelevării (kPa);

p0 – presiunea atmosferică de referinţă (101,3 kPa);
T1 – temperatura ambiantă medie în timpul prelevării (°K);
T0 – temperatura de referinţă (293 °K);
- Masa analitului pe filtru:

m  c1 *V1 * DF  c0 *V 0 ;
c1 – concentraţia medie de analit în soluţia de analizat (mg/L)

c0 – concentraţia medie de analit în soluţia martor (mg/L)
V1 – volumul soluţiei de analizat (L)
V0 – volumul soluţiei martor (L)
DF – factorul de diluţie utilizat (în absenţa diluţiei DF=1)
- Concentraţia masică în proba de aer (mg/m3):

m
c
Vcor

- Pentru a putea compara concentraţia măsurată cu valorile
limită, trebuie calculat concentraţia medie ponderată cu timpul (MPT), în
funcţie de durata de expunere:
c * te
MPT 
8
te – durata de expunere
În cazul în care expunerea se întinde pe toată durata unui schimb de lucru

de 8 ore, MPT=c.
Dacă valoarea limită care se aplică, se referă la oxizi (de ex. oxid feric sau
oxid de cadmiu), rezultatul trebuie înmulţit cu factorul de conversie
corespunzător.

Raportul de analiză trebuie să conţină cel puţin următoarele:
o Date de identificare beneficiar (denumire, adresa, nr.reg., CUI)
o Date despre prelevare:
- Numele celui care a efectuat prelevarea
- Reprezentantul beneficiarului care a participat la prelevare
- Identificarea lucrătorului a cărui expunere a fost determinată
(inclusiv numele, postul de munca, secţia)
- Scopul prelevării
- Condiţiile de lucru, date despre ventilaţie şi echipament individual de
protecţie purtat
- Sursele de emisie a noxelor
- Descrierea procesului de lucru
- Durata de expunere
- Data prelevării
- Ora începerii şi ora terminării prelevării (ora, minute)
- Durata prelevării (minute)
o Identificarea probei:
- Tipul şi seria pompei de prelevare;
- Tipul şi seria calibratorului de debit
- Tipul prelevatorului
- Tipul şi marcajul filtrului de prelevare
- Debitul măsurat înainte şi după prelevare (litri/min)
- Volumul de aer prelevat (litri)
o Date despre microclimat: temperatură, umiditate relativă, presiune
atmosferică, viteza curenţilor de aer
o Orice observaţie relevantă care ar putea influenţa rezultatul
o Date despre modul de prelucrare a probei
o Data efectuării analizei
o Identificarea instrumentului de analiză (tip, nr. serie)
o Numele persoanei care a efectuat analiza
o Rezultatul şi incertitudinea
o Media ponderată cu timpul

11. Bibliografie
1. Bernard Welz, Michael Sperling: Atomic Absorption Spectrometry,
3rd Completely Revised Edition, 1999 WILEY-VCH Verlag GmbH & Co KgaA,
Weinheim, ISBN: 9783527285716
2. Ralph Hebisch, Hajo-Henning Fricke, Jens-Uwe Hahn, Majlinda
Lahaniatis, Claus-Peter Mashmeier, Markus Mattenklott: Sampling and
determining aerosols and their chemical components - The MAK-Collection
Part III. Air monitoring methods, Vol.9. DFG, Deutsche
Forschungsgemeinschaft Copyright © 2005 WILEY-VCH Verlag GmbH & Co
KgaA, Weinheim, ISBN: 3-527-31138-6
3. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/3527600418.amsampaer
oe0009/pdf
4. Method for the determination of cadmium – The MAK-Collection
Part III. Air monitoring methods Vol.4. DFG, Deutsche
Forschungsgemeinschaft Copyright © 2005 WILEY-VCH Verlag GmbH & Co
KgaA, Weinheim, ISBN: 3-527-31138-6
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/3527600418.am744043vere00
04/pdf
5. Method for the determination of nickel – The MAK-Collection Part III.
Air monitoring methods Vol.7. DFG, Deutsche Forschungsgemeinschaft
Copyright © 2005 WILEY-VCH Verlag GmbH & Co KgaA, Weinheim, ISBN: 3-
527-31138-6
6. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/3527600418.am744002v
ere0007/pdf
7. Institut National de Recherche et de Sécurité (INRS) – Métaux –
Métalloïdes (Fiche 003), in Métrologie des Polluants – Évaluation de
l’Éxposition Professionnelle – Méthodes de Prélèvement et d’Analyse de
l‘Air, INRS, Paris http://www.inrs.fr/accueil/produits/bdd/metropol.html
8. Health and Safety Executive: MDHS6/3 Lead and inorganic
compounds of lead in air Laboratory method using flame or electrothermal
atomic absorption spectrometry in Occupational Medicine and Hygiene
Laboratory: Methods for the Determination of Hazardous Substances
(MDHS) guidance http://www.hse.gov.uk/pubns/mdhs/pdfs/mdhs6-3.pdf
9. Health and Safety Executive: MDHS10/2 Cadmium and inorganic
compounds of cadmium in air Laboratory method using flame atomic
absorption spectrometry or electrothermal atomic absorption
spectrometry in Occupational Medicine and Hygiene Laboratory: Methods
for the Determination of Hazardous Substances (MDHS) guidance
http://www.hse.gov.uk/pubns/mdhs/pdfs/mdhs10-2.pdf
10. Health and Safety Executive: MDHS12/2 Chromium and inorganic
compounds of chromium in air Laboratory method using flame atomic
absorption spectrometry in Occupational Medicine and Hygiene
11. Health and Safety Executive: MDHS42/2 Nickel and inorganic
compounds of nickel in air (except nickel carbonyl) Laboratory method
using flame atomic absorption spectrometry or electrothermal atomic
absorption spectrometry in Occupational Medicine and Hygiene
12. OSHA: Metal & Metalloid Particulates In Workplace Atmospheres
(Atomic Absorption) ID 121 in OSHA - Sampling and Analytical Methods –
electronic version
http://www.osha.gov/dts/sltc/methods/inorganic/id121/id121.pdf
13. OSHA: Cadmium In Workplace Atmospheres ID 189 in OSHA -
Sampling and Analytical Methods –electronic version
http://www.osha.gov/dts/sltc/methods/inorganic/id189/id189.pdf
14. INSHT - MTA/MA-025/A92 - Determinación de metales y sus
compuestos iónicos en aire - Método de filtro de membrana
/espectrofotometría de absorción atómica in Métodos toma de muestras y
análisis
http://www.insht.es/InshtWeb/Contenidos/Documentacion/FichasTecnica
s/MetodosAnalisis/Ficheros/MA/MA_025_A92.pdf
Adaptata şi verificată în Laboratorul Încercari Fizice, Chimice şi

Microbiologice –Toxicologie Industriala - CRSP TÂRGU - MUREŞ

IV.8. Determinarea unor compuşi organici volatili din
aerul locurilor de muncă , prin GC
1. Scop
Prezenta metodologie are drept scop prezentarea modului de
prelevare a probelor şi de execuţie a analizelor, prin cromatografie în
fază gazoasă, pentru determinarea concentraţiei unor compuşi organici
volatili din aerul locurilor de muncă. Sunt prezentate de asemenea
echipamentele şi materialele utilizate, operaţiunile prealabile şi
activităţile finale .
Procedura se aplică pentru concentraţii în aer ale compuşilor organici
volatili situate aproximativ în domeniul cuprins între 0,2 mg/m3 până la
2000 mg/m3 pentru un volum de prelevare de 5 l. Metoda permite
determinarea concentraţiilor din aer a următorilor compuşi: acetonă,
acetat de etil, acetat de n-butil, n-butanol, ciclohexan, etanol, metil-etil-
cetonă, n-hexan, benzen, toluen, xilen. Metoda descrisă în
procedură se aplică şi la măsurarea concentraţiilor din aer ale compuşilor
organici volatili prezenţi în amestec. Metoda se poate aplica şi pentru
determinarea altor compuşi organici volatili din aer, dar validitatea ei
trebuie verificată.
Modul de lucru este compatibil cu aparatura de prelevare a probelor
individuale sau în punct fix şi se poate utiliza pentru calcularea
concentraţiei medii ponderate în funcţie de timp, a vaporilor de compuşi
organici volatili din aer.
Compuşii organici care au timp de retenţie identici sau apropiaţi
cu substanţele analizate pot să interfere.Interferenţele pot fi minimizate
prin alegerea corectă a coloanelor cromatografice şi a condiţiilor de
separare, respectiv prin consultarea fişelor de securitate de la locurile de
muncă.
Determinările descrise în prezenta procedură specifică se efectuează la
solicitare sau în cadrul unor Programe Naţionale şi Internaţionale ale
Ministerului Sănătăţii şi au drept scop evaluarea expunerii ocupaţionale
la agenţi chimici, datorată utilizării compuşilor organici volatili ca
solvenţi organici.
3. Documente de referinţă
o Manualul Calităţii laboratorului
o Culegere de metode de investigaţie în domeniul medicinii muncii.
Determinarea gaz cromatografică a unor solvenţi organici, Ministerul
Sănătăţii, Academia de Ştiinţe Medicale, Institutul de Igienă şi Sănătate
Publica Bucureşti, 1991
o SR ISO 9487-2001 Aerul locurilor de muncă - Determinarea
vaporilor de hidrocarburi aromatice. Metoda de analiză prin tuburi cu
cărbune activ / desorbţia solventului / cromatografie în fază gazoasă.
o SR EN 482 /2012 Expunere la locul de munca. Cerinţe generale
pentru performanţa procedurilor de măsurare a agenţilor chimici.
o SR EN 689 -2003 Atmosfera locurilor de muncă. Ghid pentru
evaluarea expunerii la agenţi chimici pentru compararea cu valori limită
şi strategia de măsurare.
o SR EN 1076 / 2002 - Atmosfera locului de muncă. Tuburi de
adsorbţie cu pompare pentru determinarea gazelor şi vaporilor. Cerinţe
şi metode de încercare.
o SR EN 13649 / 2002 - Emisii de la surse fixe. Determinarea
concentraţiei masice a compuşilor organici gazoşi individuali. Metoda
prin carbon activ şi desorbţia solvenţilor.
o SR EN 14662-2/2007 – Calitatea aerului înconjurător. Metoda
standardizată pentru măsurarea concentraţiei de benzen. Partea 2:
Prelevarea prin pompare urmată de desorbţia termică şi cromatografie
în fază gazoasă
o SE EN 1540 /2003 Atmosfera locului de muncă Terminologie.
o NIOSH – Manual of Analytical Methods ( NMAM), Fourth
Edition, 5/15/96
Volatile Organic Compounds
o NIOSH – Manual of Analytical Methods ( NMAM), Method 1500,
Hydrocarbons,
36-126 0C BP
o NIOSH – Manual of Analytical Methods ( NMAM), Method 1501,
Hydrocarbons, aromatic.
o OSHA Sampling and Analytical Methods, 3/19/04, Method 07-
Organic Vapors

o OSHA Sampling and Analytical Methods, 3/19/04, Method PV
2028, Gasoline
o SR ENV 13005-2003 Ghid pentru exprimarea incertitudinii de
măsurare
o SR ISO 5725-1/1997 Exactitatea ( justeţea şi fidelitatea) metodelor
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 1 Principii generale şi
definiţii.
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 2 Metoda de bază
pentru determinarea repetabilităţii şi reproductibilităţii unei metode de
măsurare standardizate.
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 3 Măsurări
intermediare ale fidelităţii unei metode de măsurare standardizate.
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 4 Metode de bază
pentru determinarea justeţei unei metode de măsurare standardizate.
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 5 Metode alternative
pentru determinarea fidelităţii unei metode de măsurare standardizate.
de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor. Partea 6 Utilizarea în practică
a valorilor exactităţii
o Gh. Toacşe, Ana Maria Toacşe – Incertitudinea şi validare, Ed.
Medicală, Buc.2008
o Gabriela Mancaş – Validarea şi incertitudinea: cerinţe pentru
asigurarea calităţii metodelor analitice, Ed. Tehnică Ştiinţifică şi Didactică
Iaşi, 2003
4. Definiţii
o Compuşi organici volatili(COV):substanţe organice care au
punctul de fierbere mic, respectiv volatilitatea crescută la temperatura
ambiantă.
o Solvent organic: orice compus organic volatil folosit separat sau în
combinaţie cu alte substanţe ori preparate pentru a dizolva materii
prime, produse sau deşeuri ori utilizat ca agent de curăţare, dizolvant,
mediu de dispersie, regulator de vâscozitate etc.
o Cromatografie în faza gazoasă: metodă instrumentală de
analiză de înaltă performanţă care permite determinarea individuală a
compuşilor organici prezenţi în amestecuri complexe. Are la bază
separarea acestora pe o coloană, deplasaţi fiind de un gaz purtător,
urmată de detecţia, realizată, cel mai adesea, cu un detector cu
ionizare în flacără (FID) sau cu un spectrometru de masă (MS).
o Validare proces de evaluare a caracteristicilor de performanţă ale
unei metode de analiză şi de verificare că este adecvată scopului în care
va fi utilizată.
o Exactitate (acurateţe) : caracteristică de performanţă a unei
metode de analiză care exprimă gradul de apropiere (concordanţa) între
rezultatul unei măsurări şi valoarea convenţional adevărată. Se exprimă
prin bias (deplasare).
o Bias : diferenţa între media rezultatelor obţinute în condiţii de
repetabilitate şi valoarea convenţional adevărată. Se exprimă ca valoare
absolută sau procentuală(relativă).
o Precizie (fidelitate) : caracteristica de performanţă a unei metode
de analiză care exprimă gradul de apropiere (concordanţă) între
rezultatele individuale ale unei serii de măsurători efectuate în condiţii
prevăzute.
o Repetabilitate: precizia unui set de măsurări efectuate cu aceeaşi
metodă pe elemente de testare identice, cu acelaşi echipament, acelaşi
lot de reactivi, acelaşi analist într-o perioadă de timp scurtă. Se exprimă
prin deviaţia standard relativă ( coeficient de variaţie)
o Incertitudine : parametru asociat rezultatului unei măsurări
care caracterizează
dispersia valorilor ce, în mod rezonabil, pot fi atribuite masurândului.
o Etalonarea : ansamblu de operaţii care stabilesc în condiţii
specificate, relaţia dintre valorile unei mărimi indicate de un aparat ori
un sistem de măsurare şi concentraţia unui etalon.
o Limită minimă de detecţie: cea mai mică valoare (cantitate,
concentraţie) care poate fi detectată şi distinctă faţă de blanc.
o Limită minimă de măsurare ( cuantificare ): cea mai mică valoare
(cantitate, concentraţie) care poate fi determinată cantitativ cu un
nivel acceptabil al repetabilităţii şi exactităţii.

o Domeniu de măsurare: intervalul între nivelul inferior şi cel
superior de concentraţie de analit în care se demonstrează liniaritatea
curbei de etalonare.
o Interferent: orice compus înafara celor ce urmează a fi
determinaţi, care afectează
rezultatul (măsurării) determinării.
o Loc de muncă: zonă sau zone definite în care se desfăşoară o
activitate.
5. Descrierea metodei
o Principiul metodei
Un volum cunoscut de aer posibil contaminat (proba) este aspirat printr-
un tubuşor de sticlă sau metal ce conţine cărbune activ. Vaporii organici
sunt adsorbiţi de cărbunele activ. Aceşti compuşi organici sunt apoi
desorbiţi într-un solvent adecvat iar soluţia rezultată este analizată cu un
gaz cromatograf echipat cu detector cu ionizare în flacără.
o Echipamente şi ustensile de încercări / măsurări
o Gaz cromatograf, Model 4890 D, firma producătoare Hewlet
Packard,
echipat cu detector cu ionizare in flacara (FID) şi coloană capilara de
separare cromatografică.
o Pompa de prelevare prin aspirare model Apex Casella, debit 5-
5000 ml / min;
o Incărcător pentru acumulatorul pompei;
o Cap de aspirare (cu clema) pentru tubuşoare;
o Debitmetru cu pelicula de săpun;
o Rotametru;
o Tubuşoare adsorbante din sticla (lungime 7 cm, diametru interior 4
mm ) umplute cu cărbune activ de granulaţie 20-40 mesh dispus in doua
zone: zona adsorbantă (100 mg) şi zona de rezerva (50mg). Zonele sunt
separate, iar cărbunele este fixat la capetele tubului, cu vată de sticlă sau
alt material inert.
o Capace de polietilena pentru închiderea tubuşoarelor cu cărbune;
o Pipete gradate de 1ml (± 0.007ml ), 2 ml (± 0.01 ml), 5 ml (± 0.003
ml)
clasa AS.

Pipete automate mecanice 1-5 ml ( eroare - 0,25%, imprecizie 0,13%) ,
de 0,1-1 ml şi de 10-100 µl.
o Seringi cu volum de 5 µl şi de 10µl , gradate în diviziuni de 0,1 µl .
o Baloane cotate de 10 ml, 25 ml şi 50 ml
o Flacoane pentru păstrarea soluţiilor etalon: capacitatea de 10 ml,
prevăzute cu capac cu filet şi garnitură de cauciuc siliconic teflonată
o Flacoane de sticlă prevăzute cu capac cu filet şi garnitură de
cauciuc siliconic teflonat, cu volum de 2 şi 5 ml
o Reactivi şi materiale consumabile
Se utilizează numai reactivi de calitate analitică recunoscută.
o disulfura de carbon de calitate cromatografică, verificată în
prealabil, prin analiză gaz cromatografică, pentru a evidenţia posibilele
interferenţe.
o etaloane de: benzen, toluen, xilen, etanol, acetonă, metil-etil-
cetona, acetat de etil, acetat de n-butil, de cea mai inalta
puritate.Pentru trasarea curbei de etalonare se prepară, prin diluţii
succesive plecând de la o soluţie stoc preparată volumetric, soluţii etalon
cu conţinut variind între 5 µg/ml şi 1000 µg/ml.În condiţii de refrigerare
(3 – 5 oC) si pastrate in flacoane inchise ermetic , soluţiile etalon sunt
stabile cel puţin un an. Dacă se observă o deteriorare evidentă a lor, se
refac.Domeniul de concentraţii ale acestora trebuie să acopere
domeniul de concentraţii al probelor desorbite.
o soluţie etalon stoc de 50 000 µg/ml : se introduc volumetric (tinind
cont de densitati) cu exactitate câte 500 mg din fiecare etalon pur, în
balon cotat de 10 ml, se aduce la semn cu disulfură de carbon şi se
omogenizează.
o soluţie etalon de 1000 µg/ml : se introduc cu ajutorul unei pipete
0,5 ml solutie etalon stoc (3) intr-un balon cotat de 25 ml, se aduce la
semn cu disulfura de carbon si se omogenizeaza
o soluţie etalon de 500 µg/ml : se introduc cu ajutorul unei pipete 5
ml soluţie etalon de 1000 µg/ml (4) într-un balon cotat de 10 ml, se
aduce la semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează.
ml de soluţie etalon de 500 µg/ml (5) într-un balon cotat de 10 ml., se
aduce la semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează.

ml soluţie etalon de 250 µg/ml (6) într-un balon cotat de 10 ml se aduce
la semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează.
ml soluţie etalon de 100 µg/ml (7) într-un balon cotat de 10 ml se aduce
la semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează.
o soluţie etalon de 5 µg/ml : se introduc cu ajutorul unei pipete 1 ml
soluţie etalon de 50 µg/ml (8) într-un balon cotat de 10 ml se aduce la
semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează.
Pentru verificarea curbei de etalonare se prepară următoarele soluţii
etalon de control:
o soluţie etalon de control de 5 mg/ml : se introduc cu exactitate
cate 50 mg din fiecare component pur într-un balon cotat de 10 ml, se
aduce la semn la disulfură de carbon şi se omogenizează.
o soluţie etalon de control de 1 mg/ml : se introduc cu exactitate
câte 50 mg din fiecare component într-un balon cotat de 50 ml se aduce
la semn cu disulfură de carbon şi se omogenizează. Soluţiile etalon
astfel preparate se păstrează în flacoane speciale dedicate acestui lucru.
o azot comprimat, puritate 99,999%
o hidrogen electrolitic comprimat
o aer comprimat
o vârfuri pentru pipete automate
o Prelevarea compuşilor organici volatili
Înaintea efectuării prelevărilor, tubuşoarele adsorbante se etichetează şi
li se dă un număr .Dacă se folosesc tubuşoare preparate în laborator,
carbunele se activează suplimentar prin încălzire la 3000 C timp de două
ore, iar apoi tubusoarele se păstrează cu capetele închise ermetic până în
momentul recoltării.
Se verifică gradul de încărcare al acumulatorului pompei, iar la nevoie se
încărcă.
Pentru recoltarea compuşilor organici volatili se reglează debitul de
aspirare al pompei, la 0,25 l /minut cu ajutorul unui debitmetru cu
peliculă cu săpun, pompa aspirând aer în timpul acestei operaţii, printru-
un tubuşor identic cu cele ce urmează a fi utilizate.
Se utilizează pentru prelevări pompele Apex Casella .

Se asamblează echipamentul de prelevare ( pompa de aspirare , tubul de
plastic şi capul de aspirare). Se instalează acest echipament la punctual
de prelevare ales ( prelevare personală sau prelevare în punct fix).
Se deschid capetele tubuşorului adsorbant, iar acesta se fixează în capul
de aspirare, în poziţie verticală, respectând sensul de curgere al aerului
indicat pe tub. Se porneşte pompa având grijă ca de fiecare dată timpul
indicat să fie zero. După terminarea intervalului de timp setat pentru
aspirare pompa se opreşte ( se poate opri şi manual). Tubuşorul cu
cărbune activ se scoate din capul de prelevare şi se reînchid ermetic
capetele sale cu capacele de polietilenă.
Volumul de aer aspirat se stabileşte prin debitul de aspirare al pompei şi
prin setarea (alegerea ) timpului de prelevare.
Se prepară probe martor prin utilizare unor tubuşoare identice cu cele
folosite pentru prelevări, exceptând operaţia de aspirare a aerului prin
ele.
o Execuţia analizei
o Analiza gaz cromatografică
Gaz cromatograful se pune în funcţie conform instrucţiunilor de utilizare
ale aparatului. Analiza se efectuează în următoarele condiţii:
- Detector cu ionizare în flacar
- Coloana de separare capilară BP-5 (L = 30m, d int = 0,32 mm)
- Regim de temperatură a coloanei; T init = 50 0 C, t init = 2 min, rata
de creştere r = 7 0 C / min, T final = 1250 C, t final = 0 min.
- Temperatura evaporatorului : 2500 C,
- Temperatura detectorului : 250 0 C,
- Gaz purtător: azot
- Gaze auxiliare: aer comprimat ; hidrogen electrolitic
- Volum de probă / soluţie etalon injectat : 1 până la 5 µl
In condiţiile folosirii unei coloane de separare cu alte caracteristici (alta
faza stationara, alte
dimensiuni etc) regimul de temperatura al coloanei se va stabili astfel
incit sa se asigure o separare cit mai buna intr-un timp optim.
o Etalonare

Se analizează gaz cromatografic, de trei ori, fiecare soluţie etalon, în
condiţiile descrise mai sus. În acest scop se injectează în gaz cromatograf,
în mod reproductibil, un volum cunoscut (1 – 5µl) din solutia etalon.
În cazul supraîncărcării sistemului cromatografic se injectează volume
mai mici.
Se trasează curba de etalonare reprezentând grafic suprafaţa
picurilor corespunzătoare substanţelor analizate corectate cu valoarea
probei martor (disulfură de carbon) în funcţie de cantitatea injectata
(exprimata in micrograme) sau de concentraţiile soluţiilor etalon ale
substanţelor analizate, exprimate în micrograme / mililitru. Curbele de
etalonare impreuna cu coeficientii lor de regresie (corelare), trasate
pentru COV care fac obiectul acestei metodologii, sint atasate.
Curba de etalonare se trasează o data pe an precum şi după orice
modificare a parametrilor de analiză (coloană se separare, regimul de
temperatură al coloanei, debitele gazului purtător şi al gazelor auxiliare )
sau după intervenţiile de service şi de mentenanţă.
Se verifică curba de etalonare prin analizarea soluţiilor etalon de control.
Dacă diferenţa este mai mare de 5% se efectuează o nouă etalonare.
Pentru calcularea concentraţiilor de COV din probe şi din
soluţiile etalon martor, se utilizează curba de etalonare.
Curbele de etalonare şi rezultatele se păstrează pe suport magnetic şi pe
hârtie .
o Pregătirea soluţiilor de probe prin desorbţie în disulfură de
carbon.
Pentru trecerea în soluţie a vaporilor organici reţinuţi pe cărbunele activ
din tubuşoarele recoltoare se efectuează desorbţia lor în disulfură de
carbon. Se introduce cu ajutorul unei pipete 1 ml de disulfură de carbon
într-un flacon de 2 ml prevăzut cu capac cu filet şi garnitură de cauciuc
siliconic teflonat, se închide imediat. Se scot capacele de plastic cu care
sint inchise capetele tubuşorului şi se îndepărtează dopurile cu care este
fixat cărbunele activ. Se transferă cărbunele din prima zonă a tubuşorului
( cantitatea mai mare) în flaconul cu disulfură de carbon şi se închide
etanş. Se agită flaconul din când în când, timp de 30 min., la
temperatura camerei, pentru a se asigura o desorbţie maximă. Se repetă
aceste operaţii pentru a doua zonă cu cărbune a tubuşorului, zona de
rezervă, cu un alt flacon cu disulfura de carbon.
Când se utilizează tubuşoare recoltoare ce conţin mai mult cărbune decât
100 + 50 mg, se utilizează pentru desorbţie flacoane mai mari şi un
volum de disulfură de carbon mai mare ( de ex. 400 mg cărbune se
desorb cu 4 ml de disulfură de carbon )
o Determinarea propriu-zisă
În gaz cromatograful aflat în regimul de lucru menţionat se injectează
pentru analiză, acelaşi volum din soluţia rezultată la desorbţie ca şi
volumul injectat pentru trasarea curbei de etalonare.
Se determină, din cromatograma, suprafaţa picului substanţei de
determinat iar din curba de etalonare se stabileşte concentraţia
masică în micrograme / ml, a substanţei analizate din proba injectată.
Dacă zona de rezervă conţine mai mult de 10% substanţa analizată prin
raportare la prima zonă, se consideră ca proba nu este corespunzătoare
şi se distruge.
În maniera descrisă se analizează şi tubuşorul martor, iar la fiecare
set de probe se analizează o soluţie etalon ( calibrare în două puncte).
Sint anexate cromatograma obtinuta prin analiza unui amestec etalon,
respectiv a doua probe prelevate din aerul locurilor de munca.
o Identificarea componentilor
Identificarea compusilor separati din proba analizata si reprezentati in
cromatograma
prin picuri se face pe baza timpului de retentie, comparind
cromatograma probei cu cromatograma unei solutii etalon. Valorile
acestui parametru calitativ, pentru COV care fac obiectul acestei metode,
determinat in conditiile de separare descrise mai sus, sint prezentate in
tabel.Trebuie mentionat faptul ca, in conditiile de separare mentionate,
pot aparea si anumite interferente. Astfel, n-hexanul se poate suprapune
in cromatograma peste acetatul de etil, ciclohexanul peste benzen iar
ciclohexanona si stirenul peste unul din izomerii xilenului. Pentru
identificarea cu siguranta, in astfel de cazuri, se impune consultarea
fiselor de securitate de la locul de munca sau identificarea compusilor
prin spectrometrie de masa . De fapt sint foarte rare cazurile in care sa
fie prezenta in aerul locurilor de munca toata gama de COV.
o Calcul şi exprimare rezultate
Concentraţia masică a substanţei analizate din proba de aer C, exprimată
în mg compus/m3
C=
În care: C1 – concentraţia în µg compus /ml a soluţiei analizate
corespunzătoare primei zone de cărbune a tubuşorului,
C2 - concentraţia corespunzătoare zonei de rezervă a tubuşorului, în
µg/ml
C3 – concentraţia în µg compus /ml a soluţiei obţinute prin desorbţia
împreună a ambelor zone de cărbune ale tubuşorului martor
V – volumul de aer recoltat, în litri
Vd – volum de disulfură de carbon utilizat pentru desorbţie, în ml
A fost determinata si repetabilitatea analizelor de COV, analizind in acest
scop o solutie etalon de concentratie 50µg/ml. Rezultatele, exprimate
prin deviatia standard relativa, sint prezentate in tabel.
o Erori care pot afecta determinarea si modalitati de evitare a lor
Principalele erori care pot afecta rezultatele determinărilor
efectuate conform prezentei proceduri pot fi cauzate de următorii
factori:
o modificarea sensibilităţii detectorului FID ca urmare e eventualelor
depuneri de compuşi pe unele componente ale sale sau în urma
modificării raportului dintre debitele gazelor auxiliare.
o inexactitate în etalonarea multi - punct şi neliniaritate
o interferenţa / contaminarea probelor
o erori de blanc sau de matrice
o măsurarea volumelor de reactivi, respectiv a aerului aspirat prin
tubusoare
o efecte ale analistului
Evitarea şi diminuarea erorilor de analiză se realizează prin:
o utilizarea de etaloane sau materiale de referinţă
o analiza unui martor la fiecare set de probe
o analiza unei soluţii etalon la fiecare set de probe
o reetalonarea atunci când la verificarea cu soluţii etalon de control
apar diferenţe mai mari de 5%
o verificarea şi curăţarea anuală sau la nevoie a detectorului FID
Adaptată şi verificată în Laboratorul Sănătate Ocupaţională – CRSP
CLUJ NAPOCA
V.DETERMINAREA PULBERILOR ÎN AERUL ZONELOR DE
MUNCĂ
V.1. Aspecte teoretice
Pulberile existente în aerul locurilor de muncă reprezintă sisteme

disperse cu faza de dispersie solidă şi mediul de dispersie gazos. Acest tip
de sisteme disperse se împart la rândul lor în aerosoli şi aero-emulsii, în
funcţie de dimensiunile fazei de dispersie.
Pulberile din aerul locurilor de muncă fac parte, în general, din categoria
aerosolilor, ai căror particule au diametre care variază între 0,001 şi 100µm
şi o contribuţie de masă variind intre 10-9 şi 10g/m3 de gaz.
Având în vedere aceste considerente, pulberile din mediul de muncă
pot fi definite ca sisteme disperse (de tip aerosol) de particule solide
heterogene aflate într-un gaz (aer), particule a căror distribuţie pe mărime
este predominant aceea a unui coloid.
Există o distincţie clară între pulberi, fumuri (care fac parte din
categoria aerosolilor) şi ceţuri. Ceţurile sunt sisteme disperse cu fază
dispersă lichidă şi mediul de dispersie gaz şi se numesc aero-emulsii.
Pulberile, fumurile şi ceţurile se deosebesc între ele şi prin modul de
formare şi dimensiuni. Astfel, pulberile se formează în general prin
procesul de dezintegrare, un exemplu tipic în acest sens reprezentând
mineritul, iar dimensiunile particulelor pot varia de la valori submicronice
la 1µm. Fumurile sunt de două tipuri: cele rezultate din reacţii chimice
(„fumes”),,de exemplu: oxidări sau sublimări, ori distilări urmate de
procese de condensare şi cele rezultate din arderea combustibililor fosili,
lemnului sau materialelor asfaltice („smokes”). Dimensiunile particulelor
variază între 0,001 şi 1µm. Ceţurile rezultă din procesele de atomizare sau

condensare, ca de exemplu operaţiile de tăiere, măcinare, sprayare, iar
dimensiunile sunt cuprinse între câţiva µm şi 10µm.
În conformitate cu Comitetul European de Standardizare (CEN 481/1993) şi
ACGIH
(American Conference of Governmental Industrial Hygienists), pulberile au
fost definite astfel:
o fracţiunea inhalabilă este fracţiunea masică din totalul de particule în

suspensie din aer care este inhalată pe gură, particule cu diamentrul
aerodinamic între 1 şi 100µm
o fracţiunea toracică este fracţiunea masică a particulelor inhalate care

pătrunde după laringe, particule cu diametrul între 0,1 şi 35µm
o fracţiunea respirabilă este fracţiunea masică a particulelor inhalate

care pătrunde până la căile neciliate, particule între 0,1 şi 15 µm.
Nu există o metodă unică de prelevare a pulberilor din aer, care să

fie potrivită oricărei situaţii de expunere. S-au pus la punct diferite metode
de recoltare a aerului şi s-au construit aparate de recoltare în limitele
tehnologice existente, care să poată fi utilizate în diferite circumstanţe de
expunere.Pulberile care pătrund în organism au loc pe cale inhalatorie.
Deoarece pulberile se depun în diferite zone ale tractului respirator, în
funcţie de mărimea lor, pentru evaluarea expunerii profesionale la pulberi,
se impune prelevarea pulberilor din aer pe fracţiuni de mărime, adică este
necesar să se măsoare fracţiunile: inhalabile toracică, respirabilă.(fig 1)

Fig.1 Regiunile aparatului respirator şi fracţiunile de praf reţinute
Depunerea pulberilor în diferite zone ale aparatului respirator

depinde de o serie de factori fizici şi chimici ai acestora (distribuţia de
mărime a particulelor, forma acestora, solubilitatea în apă şi lipide,
reactivitatea chimică, sarcina electrică datorată adsorbţiei ionilor din
atmosferă sau frecării în procesul de formare a pulberilor, proprietăţile
adsorbtive faţă de gaze care au importanţă în diferite reacţii chimice în
organism), de condiţiile de expunere (concentraţia pulberilor în aer,
temperatură, umiditate relativă, viteza curenţilor de aer), precum şi de
caracteristicile individuale ale expuşilor (sex, vârstă, greutate, stare de
sanătate, fumat).
Echipamentele de prelevare a pulberilor sunt în concordanţă cu
directivele Comitetul European de Standardizare (CEN 481/1993) şi ACGIH
(American Conference of Governmental Industrial Hygienists), care au
definit eficienţa de reţinere a unui dispozitiv de prelevare şi curbele de
reţinere pe filtre pentru cele trei fracţiuni de praf: inhalabilă, toracică şi
respirabilă (termenul “inhalabil” înlocuieşte termenul “total” deoarece
acesta se referă la concentraţia tuturor particulelor existente în aer).
Eficienţa de prelevare a unui dispozitiv a fost definită ca fiind
fracţiunea de particule reţinute pe filtru, indiferent de orientarea filtrului
faţă de direcţia curenţilor de aer şi este dată pentru fracţiunea inhalabilă
de relaţia:

Ei = 50 (1 + e-0.06Da ) ± 10 (1)
(1)
unde:
Ei = eficienţa de colectare (%) pentru fracţiunea inhalabilă
Da = diametrul aerodinamic al particulelor (µm) (definit ca fiind diametrul
unei sfere cu densitatea egală cu unitatea, având aceeaşi viteză limită de
cădere liberă in câmp gravitaţional ca şi particula studiată).
Pentru fracţiunea toracică eficienţa de prelevare, Et, este dată de

relaţia:
Et = Ei [1 – F(x)] (2)
(2)
unde F(x) = funcţia de probabilitate cumulată a variabilei normale
standardizate x
ln (Da/D)
x= (3)
ln s
cu D = 11,64 µm si s = 1,5
Pentru fracţiunea alveolară eficienţa de prelevare, Ea, este dată de

relaţia:
Ea = Ei [ 1 – F(x)] (4)
(4)
unde F(x) şi x au aceeaşi semnificaţie ca in cazul fractiunii toracice, iar D =
4,25 µm si s = 1,5.
Curbele teoretice de reţinere pe filtre recomandate de

ACGIH/ISO/CEN sunt caracterizate de o eficienţă de reţinere de 50% la
diametrul aerodinamic de 10 ± 1 µm pentru fracţiunea toracică şi de 4 ±
1µm pentru fracţiunea respirabilă; eficienţa de reţinere a prafului respirabil
este zero la valoarea de peste 10 µm a diametrului aerodinamic (tabelul 1).

Tabel 1. Curbele teoretice de retinere pe filtre pentru cele trei
fractiuni de praf: respirabila, toracica si inhalabila
Diametrul Diametrul Diametrul

aerodinamic aerodinamic aerodinamic
Praf Praf respirabil
al al Praf toracic (%) al
Inhalabil (%) (%)
particulelor particulelor particulelor
(µm) (µm) (µm)
0 100 0 100 0 100
1 97 2 94 1 97
2 94 4 89 2 91
5 87 6 80.5 3 74
10 77 8 67 4 50
20 95 10 50 5 30
30 58 14 23 6 17
40 54.5 16 15 7 9
50 52.5 18 9.5 8 5
100 50 25 2 10 1
Organismele internaţionale de profil au stabilit criterii pentru

aprecierea performanţelor aparatelor de prelevare selective în funcţie de
dimensiunea particulelor.
În acest sens, parametrul ce caracterizează eficienţa de prelevare a
acestor tipuri de aparate îl reprezintă mărimea de particule recoltate cu o
eficienţă de 50%, notat d50. În conformitate cu criteriile ACGIH/ISO/CEN,
d50 are o valoare de 4µm pentru dispozitivele de prelevare a fracţiunii
respirabile de praf şi de 10µm pentru dispozitivele de prelevare a fracţiunii
toracice; pentru fracţiunea inhalabilă, d50 are valoarea de 100 µm.
Cu alte cuvinte, aşa cum reiese şi din tabelul 1, eficienţa de prelevare
a fracţiunii respirabile este de 50 % pentru particulele având diametrul
aerodinamic de 4 µm; când particulele au mărimea sub 4 µm, eficienţa de
prelevare creşte atunci cand Da scade iar pentru particule mai mari de 4
µm, eficienţa de prelevare scade cu creşterea Da. Similar, în cazul fracţiunii
toracice, eficienţa de prelevare este de 50% atunci când particulele au
mărimea de 10µm; pentru particule mai mici de 10µm, eficienţa de
prelevare creşte cu descreşterea Da, iar pentru particule mai mari de 10µm
eficienţa de prelevare scade cu creşterea Da. În cazul fracţiunii inhalabile,
eficienţa de prelevare are o valoare de 50% la dimensiunea de 100µm;
când particulele au mărimi sub 100 µm, eficienţa de prelevare creşte cu
scăderea Da, iar pentru particulele cu mărimi peste 100 µm eficienţa de
prelevare scade cu creşterea Da.
Eficienţele de prelevare (exprimate ca fracţiuni de particule), în
concordanţă cu criteriile ACGIH/ISO/CEN, ale unui aparat de prelevare
selectiv pe dimensiuni sunt arătate în fig.2
Efectele asupra stării de sănătate.

Cele mai multe pulberi industriale conţin o gamă mare de particule
de diferite dimensiuni. Comportamentul, depozitarea şi soarta particulelor
de la intrare în sistemul respirator precum şi efectul acestora depinde de
mărimea particulelor. Este important să se ia în considerare concentraţiile
de praf prezente în fracţiuni de diferite dimensiuni.
Clasificare principalelor pulberi existente în aerul locurilor de muncă,
în funcţie de efectele lor asupra stării de sănătate:
- pulberi de dioxid de siliciu şi amestecuri ce conţin dioxid de siliciu
unde principala îmbolnăvire profesională este silicoza, antracosilicoza şi
alte pneumoconioze mixte;
- pulberi de azbest şi amestecuri ce conţin azbest pot provoca
azbestoză, plăci pleurale, mezoteliom, cancer bronho-pulmonar, cancerul
căilor respiratorii superioare, cancerul altor organe.
- Pulberi minerale artificiale pot provoca cancer pulmonar,boli
pleurale benigne, efecte iritative ale aparatului respirator etc
- Pulberi metalice şi compuşi metalici . În funcţie de metalul la care
este expus personalul muncitor pot provoca aluminoză (expunere la
aluminiu), traheobronsită, pneumonie, afectare renală, ulceraţii şi perforări
ale septului nazal, astm bronşic, cancer pulmonar, sideroză etc
- Pulberi organice vegetale şi animale pot conduce la rinită alergică,
astm bronşic,bisinoză, pneumoconioză necolagenă etc
Aprecierea expunerii profesionale la pulberi se face utilizând
parametrul de încărcare externă, iar în unele cazuri se utilizează
parametrul de încărcare internă, care se referă la doza de agent nociv
absorbit.
Parametrul de încărcare externă reprezintă cantitatea de agent nociv
la care este expus organismul pe unitatea de timp (numărul de ore lucrate
săptămânal). În cazul pulberilor, acest parametru se bazează pe
determinarea concentraţiei medii ponderate cu timpul. Parametrul de
încărcare externă se compară cu limita de expunere.
Evaluarea expunerii profesionale la pulberi într-un mod reprezentativ
este necesară pentru obţinerea de informaţii privind concentraţia şi
proprietăţile pulberilor existente în aerul unui loc de muncă dat, într-o
perioadă de timp determinată, în vederea luării de măsuri adecvate pentru
reducerea riscului de îmbolnăvire al muncitorilor.
Evaluarea expunerii profesionale este dificil de realizat dată fiind
variabilitatea mare a proceselor tehnologice generatoare de pulberi şi a
tipurilor de pulberi care rezultă din aceste procese tehnologice.
Rezultă, astfel că variabilitatea condiţiilor de expunere este foarte
mare. În acest context
complex, strategia de prelevare a pulberilor din aerul locurilor de muncă
este responsabilă
pentru reprezentativitatea rezultatelor. De aceea, amplasamentul,
momentul şi durata prelevării unei probe precum şi echipamentul de
prelevare sunt elemente decisive pentru a garanta calitatea evaluării.

V.2. Determinarea gravimetrica a pulberilor inhalabile şi
respirabile
Prezenta metodă se referă la determinarea gravimetrică a pulberilor –
fracţiune inhalabilă şi respirabilă din atmosfera locurilor de muncă. Metoda
se aplică atât în cazul prelevării individuale a probelor de aer cât şi în cazul
prelevării la punct fix.
Domeniul de aplicare a metodei poate fi extins la toate particulele specifice
de pulberi (metalice, fum, praf de siliciu liber, etc), pentru a căror analiză
este necesară determinarea gravimetrică.
o SR ISO 5725 - 1 - 1997, Exactitatea (justeţea şi fidelitatea) metodelor
de măsurare a rezultatelor masurarilor
o SR EN 481: 2003 – Atmosfera Locului de muncă – Definirea
fracţiunilor dimensionale pentru măsurarea particulelor în suspensie din
aer
o SR EN 482: 2010 – Atmosfera Locului de muncă – Cerinţe generale
pentru performanţa instrucţiunilor de măsurare a agenţilor chimici
o SR EN 1232: 2002 – Atmosfera Locului de muncă – Pompe pentru
o SR ISO 7708: 2000 – Calitatea Aerului – Definiţiile fracţiunilor
dimensionale ale particulelor pentru prelevarea legată de sănătate
o SR EN 689: 2003 – Atmosfera Locului de muncă – Ghid pentru
evaluarea expunerii la agenţi chimici pentru compararea cu valori limită şi
strategia de măsurare
o SR EN 13205:2001 - ATMOSFERA LOCULUI DE MUNCĂ- Evaluarea
performanţei instrumentelor pentru măsurarea concentraţiei de particule
din aer
o Metode determinare a poluanţilor din aer -1984
Aspirarea unui volum cunoscut de aer printr-un filtru. Prin cântărirea
filtrului înainte şi după filtrarea unui volum de aer se poate calcula
cantitatea de pulberi aflate în suspensie în volumul de aer filtrat.
o Apă bidistilată
o Filtre de membrană din esteri ai celulozei (MCE) de porozitate 0,8µm
şi cu diametrul 25mm
o Filtre din fibră de sticlă cu diametrul  25mm
5. Aparatura
 Echipamente de prelevare
o Pompă portabilă de prelevare, conform cu cerinţele formulate în SR
EN 1232: 2002 debitul trebuie menţinut cu o exactitate de ± 5 %
o Rotametru –debitmetru extern
o Prelevator tip IOM pentru prelevare pulberi- fracţiune înhalabilă
o Prelevator tip ciclon Al şi tip ciclon Higgins-Dewell din plactic (HD)
pentru prelevări de pulberi-fracţiune respirabilă
o Casete port-filtru
o Tub de legătură din plastic cu diametru potrivit, pentru a se realiza
conexiunile între
prelevator , pompa şi centura pentru ataşarea pompei de corpul
angajatului.
o Pensetă din material conductiv, cu vârf plat.
o Echipamente analiză
o Balanţă analitică cu un minim de sensibilitate de 0,01mg
o Exsicator
o Termometru
o Higrometru
6. Prelevare
 Pregătirea echipamentului de prelevare
o Se curăţă prelevatoarelor înainte de utilizare. Se demontează părţile
care vin în contact cu praful, se înmoaie in soluţie de detergent, se clătesc
bine cu apă bidistilată şi se lasă să se usuce înainte de reasamblare.
o Calibrarea se face pentru întreg ansamblul de prelevare şi nu numai
pentru pompă. Prin ansamblu de prelevare se înţelege succesiunea de
dispozitive legate în serie: caseta de prelevare prevăzută cu filtru, tub de
legătură şi pompa de aspiraţie.
Procedura este următoarea:
a. se alcătuieşte ansamblul de prelevare;
b. se racordează prelevatorul la un debitmetru extern ( rotametru).
Racordul de la prelevator la debitmetru va fi cât mai scurt pentru a nu
introduce căderi de presiune ce pot afecta acurateţea măsurătorii.
c. se porneşte pompa şi se stabileşte valoarea debitului prin ajustarea
butonului de reglaj al pompei şi citire pe debitmetrul extern;
d. se detaşează ansamblul de prelevare, se înlocuieşte recoltorul cu
unul identic şi se efectuează prelevarea;
e. după prelevare, se înlocuieşte recoltorul utilizat la prelevare cu cel
utilizat la calibrare şi se citeşte din nou valoarea debitului (debit post-
prelevare). Valoarea sa nu trebuie să difere cu mai mult de ±5% faţă de cea
stabilită iniţial. Dacă se constată acest lucru, pompa trebuie verificată şi se
reface prelevarea.
Notă: unele pompe sunt prevăzute cu rotametru. Acesta are rol de
apreciere calitativă a functionării pompei şi nu se utilizează la calibrarea
debitului de prelevare.
 Prelevarea propriu-zisă
o Debitul de prelevare al probelor depinde de prelevatorul utilizat
pentru fiecare fracţiune în parte. Pentru colectarea pulberi inhalabile se va
folosi un prelevator tip IOM cu debitul de recoltare de 2 l/min, iar pentru
recoltarea pulberilor respirabile se vor folosi: prelevator –tip ciclon AL cu
un debit de 2,5 l/min şi prelevator ciclon tip Higgins-Dewell cu un debit de
2,2 l/min.
o Timpul de prelevare variază in funcţie de puterea de poluare a sursei,
pentru a se evita supraincărcarea filtrului cu praf (este recomandabil a nu
se realiza o încărcare peste 2 mg praf total/filtru).
o Se vor preleva un număr de probe/schimb de lucru astfel încât să se
acopere întreaga durată a schimbului de lucru.
o Volumul de aer care este recomandat pentru o probă de pulberi
inhalabile este de minim 100 litri aer şi pentru pulberi respirabile de 200
litri.
o În vederea prelevării probelor de aer, caseta cu filtru se montează în
prelevator, într-un spaţiu foarte curat, pentru a evita impurificarea şi se vor
lua măsuri în timpul transportului în scopul evitării impurificării.
o Pentru prelevarea corectă a probelor, pompa se aşează în spatele
lucrătorului în dreptul taliei prin fixare de o curea, astfel încât prelevatorul
să fie în dreptul zonei de respiraţie, la aproximativ 30cm (la nivelul
reverului).
o În cazul prelevării la punct fix, se poziţionează prelevatorul la locul de
muncă unde se doreşte a se efectua prelevarea.
o Se porneşte pompa şi se începe colectarea probei. Se urmăreşte
periodic, dacă pompa funcţionează corect în timpul de prelevare a
probelor. În cazul în care sunt unele anomalii se recalibrează pompă şi se
anulează proba.
o În timpul prelevării se verifică periodic gradul de încărcare al filtrului
pentru evitarea colmatării sau supraincărcării acestuia. Dacă se constată
colmatarea sau supraincărcarea filtrului se opreşte prelevarea şi se
montează un alt filtru, după care se continuă prelevarea.
o Pentru a determina dacă s-a produs o contaminare a probelor în
timpul prelevării sau manevrării filtrelor, pentru fiecare serie de 1-10 probe
se vor prepara doua filtre martor: acestea vor fi montate în casete de filtru,
vor fi transportate în teren, dar nu se va aspira aer prin ele. Când se
prelevează peste 20 de probe, numărul de filtre martor trebuie să
reprezinte 10% din numărul probelor.
o Se opreşte pompa de prelevare după timpul (prestabilit), se scoate
caseta cu filtru, se pune capacul de protecţie şi se codifică.
 Transport şi depozitare
Este recomandat ca transportul filtrelor să se facă în caseta în care acestea
au fost prelevate, având grijă ca faţa pe care s-au reţinut particulele să fie
orientată în sus. Când acest lucru nu este posibil, filtrele se vor extrage cu
grijă din caseta în care au fost prelevate, cu ajutorul unei pensete şi se vor
pune într-o alta casetă de transport codificată.
7. Mod de lucru
o Înainte de recoltarea probelor, filtrele se condiţionează timp de 24
de ore într-un exsicator.
o După cântărirea iniţială filtrele se pun în casetele port-filtru, care se
închid cu capace de protecţie pentru prevenirea contaminării accidentale şi
se codifică. În cazul folosirii prelevatorului IOM, filtrul se cântăreşte cu tot
cu caseta, înainte şi după recoltare.
o Filtrele se cântăresc la balanţa analitică cu o precizie de 0,01mg.
o După prelevare, filtrele recoltate se transportă în laborator unde se
pun în exsicator timp de 24 ore, după care se cântăresc la aceeaşi balanţă
la care s-a efectuat cântărirea iniţială.
o Înainte de fiecare cântărire se asigură că balanţa este la zero şi se
face reglarea ei dacă este necesar.
o Balanţa se calibrează cu o greutate etalon- clasa M.
o În camera unde se efectuează cântărirea la balanţa analitică,
temperatura şi umiditatea relativă trebuie monitorizată, şi menţinute
constante la valorile 20  1C şi 50  5 %.
Notă: Este necesar ca ambele cântăriri ale filtrului să fie realizate pe
aceeaşi balanţă, de către aceeaşi persoană şi în aceleaşi condiţii de mediu.
o Calcul concentraţiei
Concentraţia de pulberi se calculează cu următoarea formulă:
(m2  m1 )  (b2  b1 ) 1000

c(mg / m 3 ) 
q t
(1)
unde:
m1 – masa filtrului înainte de prelevare, în mg
m2 – masa filtrului după prelevare,în mg
b1 – masa filtrului martor înainte de prelevare, în mg
b2 – masa filtrului martor după prelevare, în mg
q – debitul pompei in L/minut
t – durata prelevării, în minute
Dacă s-au efectuat mai multe prelevări pentru aceeaşi post

de muncă se calculează concentraţia medie ponderată cu
timpul din mai multe rezultate parţiale cu următoarea
formulă:
c1  t1  c2  t 2  ...  cn  t n
c(mg / m 3 ) 
t1  t 2  ...  t n
(2)
unde:
c1, c2, ..., cn sunt rezultatele parţiale
t1, t2, ..., tn sunt duratele de expunere corespunzătoare concentraţiilor c1,
c2, ..., cn
o Performantele metodei
- Sensibilitatea metodei de 0,01 mg.

- Limită de detecţie depinde de balanţa analitică si poate fi estimată la
0,2 mg praf.
- Domeniul de lucru pentru pulberi inhalabile este de la 1 - 20mg/mc
pentru 100 litri aer, iar pentru pulberi respirabile intre 0,5 - 10mg/mc
pentru 200 l aer.
Raportul de analiza trebuie sa conţină următoarele indicaţii:
- numele si adresa unităţii unde s-au efectuat măsurătorile;
- scopul procedurii de măsurare;
- locul de muncă;
- tipul de prelevare (individuala sau la punct fix) si identitatea
persoanei din a cărei zone respiratorie a fost prelevat aerul (pentru o
prelevare individuala) sau amplasarea punctului de prelevare (pentru o
prelevare la punct fix);
- metoda de analiza utilizata;
- tipul pompei utilizate pentru prelevare si identificarea acesteia
(seria);
- momentul prelevării: ora de începere, terminare si durata de
prelevare;
- debitul utilizat, exprimat în litri/minut;
- volumul de aer prelevat la temperatura mediului ambiant, în litri;
- orice interferenta cunoscuta si/sau evenimentele sau factorii
susceptibili a influenta apreciabil rezultatele;
- descrierea conditiilor de munca, inclusiv conditiile de lucru din timpul
masuratorilor;
- concentratiile expunerii profesionale (concentratii medii ponderate
în functie de timp, exprimate în mg/m3 de aer);
- rezultatul compararii concentratiilor masurate cu valoarea limita;
- data analizei
10. Bibliografie
o NIOSH. Nuisance dust, total. Manual of Analytical methods 3rd Ed. ,
Vol. 1, Method 0500 (1984).
o NIOSH. Nuisance dust, respirable. Manual of Analytical Methods. 3rd
Ed. Vol. 1, Method 0600 (1984).

o Health and Safety Executive General methods for sampling and
gravimetric analysis of respirable and total inhalable dust MDHS 14/2 HSE
Books 1977 ISBN 0 7176 1295 3
o Health and Safety Executive Methods for the Determination of
Hazardous Substances MDHS Series HSE Books
o NF X 43-259 Qualité de láir - Air des lieux de travail - Prélèvement
individuel ou à poste fixe de la fraction alvéolaire de la pollution
particulaire - Méthode de séparation par cyclone. (1)
o MDHS 14/3General methods for sampling and gravimetric analysis of
respirable and inhalable dust, february 2000
o Evaluarea expunerii profesionale la pulberi- ghid practic –Rodica
Stănescu Dumitru, Ruxandra Carmen Artenie, Mircea Tat, 2002
o Determination of respirable and total inhalable dust in air-
gravimetric method, MTA/MA-014/R88
o Echantillonnage des aerosols –Generalites- fiche HI , 15/03/2001
o Concentration ponderale dùn aerosol, fiche 002/V01/02,
18/05/2009
Verificată în Laboratorul Sănătate Ocupaţională – CRSP TIMIŞOARA
V.3. Determinarea gravimetrica a pulberilor toracice
(Cadrul legislativ în România nu prevede încă valoarea limită pentru

expunerea la pulberi- fracţiunea toracică).
Prezenta metodă se referă la determinarea gravimetrică a pulberilor –
fracţiune toracică din atmosfera locului de muncă.
2. Referinte normative
o SR ISO 5725 - 1 - 1997, Exactitatea (justetea si fidelitatea) metodelor
de masurare si
a rezultatelor masurarilor
o SR EN 481: 2003 – Atmosfera Locului de muncă – Definirea
fracţiunilor dimensionale pentru măsurarea particulelor în suspensie din
aer
o SR EN 482: 2010 – Atmosfera Locului de muncă – Cerinţe generale
pentru performanţa instrucţiunilor de măsurare a agenţilor chimici
o SR EN 1232: 2002 – Atmosfera Locului de muncă – Pompe pentru
o SR ISO 7708: 2000 – Calitatea Aerului – Definiţiile fracţiunilor
dimensionale ale particulelor pentru prelevarea legată de sănătate
o SR EN 689: 2003 – Atmosfera Locului de muncă – Ghid pentru
evaluarea expunerii la agenţi chimici pentru compararea cu valori limită şi
strategia de măsurare
o SR EN 13205:2001 - ATMOSFERA LOCULUI DE MUNCĂ- Evaluarea
performanţei instrumentelor pentru măsurarea concentraţiei de particule
din aer
o Metode determinare a poluanţilor din aer -1984
Aspirarea unui volum cunoscut de aer printr-un filtru. Prin cântărirea
filtrului înainte şi după filtrarea unui volum de aer se poate calcula
cantitatea de pulberi aflate în suspensie in volumul de aer filtrat.
o Apă bidistilată
o Filtre de membrană din esteri ai celulozei (MCE) de porozitate 0,8µm
si cu diametrul 25mm şi 37mm
o Filtre din fibră de sticlă cu diametrul  25mm şi37mm
5. Aparatura
 Echipamente de prelevare
o Pompă portabilă de prelevare, conform cu cerinţele formulate în SR
EN 1232: 2002 debitul trebuie menţinut cu o exactitate de ± 5 %
o Rotametru –debitmetru extern
o Prelevator tip GK2.69 care include ca preselector un ciclon
o Prelevator tip CIP10-T care include ca preselector un ciclon
o Casete port-filtru
o Tub de legătură din plastic cu diametru potrivit, pentru a se realiza
conexiunile intre
prelevator, pompa şi centura pentru ataşarea pompei de corpul
angajatului.
Pensetă din material conductiv, cu vârf plat.
 Echipamente analiză
o Balanţă analitică cu un minim de sensibilitate de 0,01mg
o Exsicator
o Termometru
o Higrometru
6. Prelevare
 Pregătirea echipamentului de prelevare
o Se curăţă prelevatoarelor înainte de utilizare. Se demontează părţile
care vin în contact cu praful, se înmoaie in soluţie de detergent, se clătesc
bine cu apă bidistilată şi se lasă să se usuce înainte de reasamblare.
o Calibrarea se face pentru întreg ansamblul de prelevare si nu numai
pentru pompa. Prin ansamblu de prelevare se înţelege succesiunea de
dispozitive legate în serie: caseta de prelevare prevăzută cu filtru, tub de
legătura si pompa de aspiraţie.
Procedura este următoarea:
a. se alcătuieşte ansamblul de prelevare;
b. se racordează prelevatorul la un debitmetru extern ( rotametru).
Racordul de la prelevator la debitmetru va fi cat mai scurt pentru a nu
introduce căderi de presiune ce pot afecta acurateţea măsurătorii.
c. se porneşte pompa si se stabileşte valoarea debitului prin ajustarea
butonului de reglaj al pompei şi citire pe debitmetrul extern;
d. se detaşează ansamblul de prelevare, se înlocuieşte recoltorul cu
unul identic si se efectuează prelevarea;
e. dupa prelevare, se înlocuieşte recoltorul utilizat la prelevare cu cel
utilizat la calibrare şi se citeste din nou valoarea debitului (debit post-
prelevare). Valoarea sa nu trebuie sa difere cu mai mult de ±5% faţă de cea
stabilita iniţial. Dacă se constată acest lucru, pompa trebuie verificata si se
reface prelevarea.
Notă:unele pompe sunt prevăzute cu rotametru. Acesta are rol de
apreciere calitativă a functionării pompei şi nu se utilizează la calibrarea
debitului de prelevare.
 Prelevarea propriu-zisă
o Debitul de prelevare al probelor depinde de prelevatorul utiliza..
Pentru colectarea pulberi –fracţiune toracica se va folosi un prelevator tip
GK2.69 cu debitul de recoltare de 1,6 L/min si un prelevator tip CIP10-T cu
un debit de 7 L/min
o Timpul de prelevare variază in funcţie de puterea de poluare a sursei,
pentru a se evita supraincarcarea filtrului cu praf (este recomandabil a nu
se realiza o incărcare peste 2 mg praf total/filtru).
o Se vor preleva un număr de probe/schimb de lucru astfel incât sa se
acopere intreaga durata a schimbului de lucru.
o In vederea prelevării probelor de aer, caseta cu filtru se montează in
prelevator, intr-un spaţiu foarte curat, pentru a evita impurificarea şi se vor
lua masuri in timpul transportului in scopul evitării impurificării.
o Pentru prelevarea corectă a probelor, pompa se aşează în spatele
lucrătorului în dreptul taliei prin fixare de o curea, astfel încât prelevatorul
să fie în dreptul zonei de respiraţie, la aproximativ 30cm (la nivelul
reverului).
o Se porneşte pompa şi se începe colectarea probei. Se urmăreşte
periodic, dacă pompa funcţionează corect în timpul de prelevare a
probelor. In cazul in care sunt unele anomalii se recalibrează pompă şi se
anulează proba.
o In timpul prelevării se verifică periodic gradul de încărcare al filtrului
pentru evitarea colmatării sau supraincărcării acestuia. Dacă se constată
colmatarea sau supraincărcarea filtrului se opreşte prelevarea şi se
montează un alt filtru, după care se continuă prelevarea.
o Pentru a determina daca s-a produs o contaminare a probelor in
timpul prelevării sau manevrării filtrelor, pentru fiecare serie de 1-10 probe
se vor prepara doua filtre martor: acestea vor fi montate in casete de filtru,
vor fi transportate in teren, dar nu se va aspira aer prin ele. Când se
preleveaza peste 20 de probe, numarul de filtre martor trebuie sa
reprezinte 10% din numarul probelor.
o Se opreşte pompa de prelevare după timpul (prestabilit), se scoate
caseta cu filtru, se pune capacul de protecţie şi se codifică.
 Transport şi depozitare
Este recomandat ca transportul filtrelor sa se facă in caseta in care acestea
au fost prelevate, având grijă ca faţa pe care s-au reţinut particulele sa fie
orientată in sus. Când acest lucru nu este posibil, filtrele se vor extrage cu
grijă din caseta in care au fost prelevate, cu ajutorul unei pensete si se vor
pune intr-o alta caseta de transport codificată.

7. Mod de lucru
o Înainte de recoltarea probelor, filtrele se condiţionează timp de 24
de ore intr-un exsicator.
o După cântărirea iniţială filtrele se pun în casetele port-filtru , care se
închid cu capace de protecţie pentru prevenirea contaminării accidentale şi
se codifică.
o Filtrele se cântăresc la balanţa analitică cu o precizie de 0,01mg.
o După prelevare, filtrele recoltate se transportă în laborator unde se
pun în exsicator timp de 24 ore, după care se cântăresc la aceeaşi balanţă
la care s-a efectuat cântărirea iniţială.
o Înainte de fiecare cântărire se asigură că balanţa este la zero şi se
face reglarea ei dacă este necesar.
o Balanţa se calibrează cu o greutate etalon- clasa M.
o În camera unde se efectuează cântărirea la balanţa analitică,
temperatura şi umiditatea relativă trebuie monitorizată, şi menţinute
constante la valorile 20  1C şi 50  5 %.
Notă: Este necesar ca ambele cântăriri ale filtrului să fie realizate pe
aceeaşi balanţă, de către aceeaşi persoană şi în aceleaşi condiţii de mediu.
o Calcul concentraţiei
Concentraţia de pulberi se calculează cu următoarea formulă:
(m2  m1 )  (b2  b1 ) 1000

c(mg / m 3 ) 
q t
(1)
unde:
m1 – masa filtrului înainte de prelevare, în mg
m2 – masa filtrului după prelevare,în mg
b1 – masa filtrului martor înainte de prelevare, în mg
b2 – masa filtrului martor după prelevare, în mg
q – debitul pompei in L/minut
t – durata prelevării, în minute
Dacă s-au efectuat mai multe prelevări pentru aceeaşi post
de muncă se calculează concentraţia medie ponderată cu

timpul din mai multe rezultate parţiale cu următoarea
formulă:
c1  t1  c2  t 2  ...  cn  t n
c(mg / m3 ) 
t1  t 2  ...  t n
(2)
unde:
c1, c2, ..., cn sunt rezultatele parţiale
t1, t2, ..., tn sunt duratele de expunere corespunzătoare concentraţiilor c1,
c2, ..., cn
o Performantele metodei
Sensibilitatea metodei de 0,01 mg.
Raportul de analiza trebuie sa conţină următoarele indicaţii:
- numele si adresa unităţii unde s-au efectuat măsurătorile;
- scopul procedurii de măsurare;
- locul de muncă;
- tipul de prelevare (individuala sau la punct fix) si identitatea
persoanei din a cărei zone respiratorie a fost prelevat aerul (pentru o
prelevare individuala) sau amplasarea punctului de prelevare (pentru o
prelevare la punct fix);
- metoda de analiza utilizata;
- tipul pompei utilizate pentru prelevare si identificarea acesteia
(seria);
- momentul prelevării: ora de începere, terminare si durata de
prelevare;
- debitul utilizat, exprimat în litri/minut;
- volumul de aer prelevat la temperatura mediului ambiant, în litri;
- orice interferenta cunoscuta si/sau evenimentele sau factorii
susceptibili a influenta apreciabil rezultatele;
- descrierea conditiilor de munca, inclusiv conditiile de lucru din timpul
masuratorilor;
- concentratiile expunerii profesionale (concentratii medii ponderate
în functie de timp, exprimate în mg/m3 de aer);

- rezultatul compararii concentratiilor masurate cu valoarea limita;
- data analizei
10. Bibliografie
o Health and Safety Executive Methods for the Determination of
Hazardous Substances MDHS Series HSE Books
o NF X 43-259 Qualité de láir - Air des lieux de travail - Prélèvement
individuel ou à poste fixe de la fraction alvéolaire de la pollution
particulaire - Méthode de séparation par cyclone. (1)
o Echantillonnage individuel dùn aerosol par làppareil CIP 10, fiche H4
25,10/2002
o Evaluarea expunerii profesionale la pulberi- ghid practic –Rodica
Stănescu Dumitru, Ruxandra Carmen Artenie, Mircea Tat, 2002
o Echantillonnage des aerosols –Generalites- fiche HI , 15/03/2001
VI.METODE ANALITICE DE DETERMINARE A UNOR

INDICATORI BIOTOXICOLOGICI
VI.1. Determinarea acetonuriei
Această metodă se utilizează pentru determinarea acetonei în urina
muncitorilor expuşi profesional la acetonă.
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în “Metode
de investigare în domeniul medicinii muncii” M.S. 1978.
3. Principiu
Acetona da cu aldehida salicilică, în mediu alcalin, un produs de
condensare galben portocaliu colorimetrabil.
o Bisulfit de sodiu, solutie 0,5% (se prepara la întrebuinţare);
o Hidroxid de potasiu, soluţie 64%;
o Aldehida salicilica, soluţie 10% în alcool etilic 96% (se prepară la
întrebuinţare);
o Acid sulfuric d=1,84, diluat 1:10 (in volume);
o Standard stoc: se face prin cântărire o soluţie de acetonă în bisulfit
de sodiu, de ordinul a 1 mg acetonă pe mililitru (sunt suficiente 2 – 3
picături de acetonă). Standard de lucru: se diluează cu apa standardul stoc
pentru a se obţine o soluţie cu 10 µg acetonă/mL.
o Celule de difuzie;
o Baloane cotate;
o Eprubete gradate;
o Pipete gradate;
o Pipete automate reglabile.
5. Aparatura
o Recipiente pentru recoltarea urinii.
o Spectrofotometru UV/VIS;
o Cuvete de sticlă;
o Baie de apă;
o Etuva;
6. Prelevare
 Mod de prelevare
Determinarea se efectuează pe urina, recoltată în timpul lucrului sau la
scurt timp după expunere.
 Transport şi conservare
Probele se transportă în cel mai scurt timp la laborator, pe perioada
transportului probele trebuie să fie închise etanş, pot fi conservate pentru
o perioadă scurta de timp la 2-8ºC, se evită procesul de congelare –
decongelare a probei.
7. Mod de lucru
Difuziunea este realizată în celule de difuzie. În compartimentul central al
celulei se pune 1 mL soluţie de bisulfit de sodiu (4.1.) iar în cel periferic se
pipetează succesiv: 1 mL urina, 5 mL apă şi 1 mL acid sulfuric (4.4.). Se ţin
celulele 60 minute la etuva la 60ºC.
Într-o eprubetă gradată se reia cantitativ conţinutul compartimentului
central spălând cu porţiuni mici de soluţie de bisulfit de sodiu. Se aduce
volumul la 6 mL.
Se pipetează într-o eprubeta 3 mL (corespunzator ½ probă) se adaugă 2 mL
hidroxid de potasiu (4.2.) şi 1 mL aldehida salicilica (4.3.). Se amestecă şi se
ţine 20 minute în baie de apa la 50ºC. Se răceşte şi se măsoară extincţia la
455 nm în cuveta de 1 cm, în compensaţie având un blanc al reactivilor fără
conţinut de acetonă.
o Calculul concentratiei
Se face utilizând curba de etalonare.Se prepară cel puţin cinci soluţii
standard de lucru, utilizând soluţia standard stoc de acetonă de 10 µg/mL.
Acestea trebuie să acopere domeniul de concentraţie cuprins între 5 – 25
µg.
Soluţiile standard de lucru şi blancul se prelucrează urmărind aceleaşi
etape, ca şi probele (pct.7).
o Calcul
Concentraţia acetonei în urină se calculează pe baza curbei de etalonare.
o Selectivitate
La aceeaşi lungime de undă pot interfera alte cetone.
o Limita de deteţie şi intervalul de lucru
Limita de detecţie analitică este de aprox. 0.3 µg/ probă.
Intervalul de lucru: 1 – 150 µg acetonă / probă.
9. Bibliografie
o Metode de investigare în domeniul medicinii muncii 1978.
o Elkins H. “The Chemistry of Industrial Toxicology”, New York, 1959
Metoda verificata în cadrul Laboratorului de Toxicopatologie şi Medicina

Muncii CRSP Bucuresti
VI.2. Determinarea tioeterilor urinari
Această metodă se utilizează pentru determinarea tioeterilor în urina
muncitorilor expuşi profesional la substanţe electrofile.

La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în “The
applicability of the measurement of urinary thioethers – Aringer L., Lof A.,
Elinder C.G.” 1991
3. Principiu
Tioeterii urinari sunt hidrolizaţi la gruparile –SH care reacţioneză cu
Reactivul Ellman rezultând un compus slab gălbui spectrofotometrabil.
o N-acetil-L-cisteina sol. 1mM;
o Tompon fosfat 0,6M, pH 7,1. Se prepară prin adăugarea de 110ml
acid fosforic 0,6M la 890ml fosfat disodic 0,6M, sub control pH-metric;
o Citrat de sodiu 1%;
o Acetat de etil;
o Reactiv Ellman: 5,5’ditiobis-(2-nitrobenzoic acid), DTNB. Se prepară
prin dizolvarea a 0,4g de DTNB într-un litru de citrat de sodiu 1%. (Reactivul
este stabil o săptămână păstrat la întuneric);
o Acid clorhidric 4M;
o Acid clorhidric 4M în tampon fosfat 0,4M pH 7,1 (preparat prin
adaugare de HCl la tampon fosfat 0,6M) ;
o Ac id ascorbic 2mM;
o Hidroxid de sodiu 4M;
o Pipete automate reglabile, baloane cotate, eprubete gradate, sticluţe
brune de 5ml, pâlnii de separare.
5. Aparatura
o Recipiente pentru recoltarea urinii.
 Aparatura analitică
o Spectrofotometru UV/VIS;
o Cuvete de sticlă;
o Baie de apă;
o Etuva;
o Butelie de azot.
6. Prelevare
 Mod de prelevare
Determinarea se efectuează pe urină, recoltată la sfârşitul schimbului de
lucru.
 Transport şi conservare
o perioadă scurtă de timp la -20ºC, se evită procesul de congelare –
7. Mod de lucru
Urina decongelată se centrifughează la 3000 x g timp de 10 minute. Se ia în
lucru un alicot de 5ml de supernatant de urină care se pipetează într-o
pâlnie de separare, se ajustează pH-ul la 1,6 – 1,9 cu HCl 4M şi se
adaugă 8 ml acetat de etil. Pâlniile se agită puternic timp de 10 min.După
separarea stratului organic într-o capsulă, se repetă procedeul de extracţie
a stratului apos cu încă 8 ml de acetat de etil. Extractele de acetat se
evaporă la sec folosind un evaporator rotativ sau pe baie de apă. Reziduul
rezultat este dizolvat în 2ml acid abscorbic 2mM.
Pentru hidroliză se ia 1 ml soluţie de extract care se transferă în sticluţe de
culoare închisă şi se amestecă cu 0,5ml NaOH 4M. Aerul din sticluţă este
înlocuit cu azot prin trecerea unui curent din acest gaz. Sticluţele bine
închise sunt ţinute la 1000C timp de 60min. Ulterior probele sunt răcite
timp de 15 min şi sunt neutralizate cu 0,5ml acid clorhidric 4M în tampon
fosfat. Un alicot de 0,5ml din soluţia rezultată este transferată într-o altă
sticluţă în care se introduc 0,3ml reactiv Ellman şi 2ml tampon fosfat 0,6M.
Probele rezultate sunt ţinute la întuneric timp de 30min şi se citesc
absorbantele la spectrofotometru la 412nm.
o Calcul
Concentraţia de tioeteri în urină se calculează pe baza curbei de etalonare.
Curba de etalonare se realizează cu N-acetil-L-cisteina de concentraţii
cuprinse între 0,1 – 0,5mM.
Pentru fiecare probă de urină se determină şi creatinina prin reacţia Jaffe.
Concentraţiile de tioeteri se exprimă în mmol/mol creatinină.
o Selectivitate
Metoda nu este specifică, rezultatele pot fi influenţate de alţi factori
exogeni cum ar fi: fumatul, unele alimente ce conţin sulf sau unele
medicamente.
o Reproductibilitatea metodei, intervalul de lucru, limita de detecţie

Coeficientul de variabilitate între determinările efectuate în zile diferite
este de 10,53% iar, pentru cele din aceeaşi zi de 3,59%.
Intervalul de lucru: 0,1 – 0,5mM N-acetil-L-cisteină.
Limita de detecţie: 0,029mM N-acetil-L-cisteină.
9. Bibliografie
o Aringer L., Lof A., Elinder C.G The applicability of the measurement of
urinary thioethers – Int. Arch. Occup. Environ Health 1991,63: 341 - 346
o Burgaz S., Bayhan A., Karakaya A.E. – Thioether excretion of workers
exposed to bitumen fumes. - Int. Arch. Occup. Environ Health 1988, 60: 347
– 349
o Antero A. M.D. – Biological monitoring today and tomorow. – Scand.
J. Work Environ. Health 1994, 20 special issue: 46 – 58
Metodă adaptată în cadrul Laboratorului de Toxicopatologie şi

Medicina Muncii CRSP Bucuresti
VI.3. Determinarea cromului în urină prin GF- AAS
Cromul este între primele douăzeci dintre cele mai abundente elemente în
scoarţa terestră şi este larg răspândit în mediul înconjurător. Niciodată nu
se găseşte în stare metalică şi foarte rar în stare hexavalentă, cel mai larg
răspândit fiind în stare trivalentă ca oxid în combinaţie cu oxizii altor
metale. Apa şi aerul conţin în mod frecvent urme de crom. Media cantităţii
de crom ingerate zilnic de adulţi a fost determinată şi este de aproximativ
25µg.
Indicatorii propuşi pentru monitorizarea biologică a muncitorilor expuşi la
crom(VI) sunt: concentraţia de crom în urină(cea mai importantă) şi
eritrocite(se poate determina şi cromul în firele de păr, dar rezultatele sunt
dificil de interpretat).
Ionii de crom trivalenţi sunt rapid eliminaţi din sânge. Ionii de crom
hexavalenţi sunt reţinuţi mai mult timp datorită pătrunderii în celulele roşii
ale sângelui. Urmează eliminarea din sânge, cromul fiind excretat în
principal în urină.

WHO Guidelines -Biological monitoring of chemical exposure in the
workplace- volumul I, 1996
Cromul în urină este determinat prin spectrometrie de absorbţie atomică
cu cuptor de grafit (GF-AAS) cu corectarea fundalului. Probele pot fi
analizate folosind metoda cu standard extern sau metoda ce utilizează
standard intern.
Pascal şi Baily considera că efectul matriceal nu este destul de semnificativ
astfel încât să influenţeze rezultatul final şi prefera calibrarea folosind
standarde apoase. Probele de urină se diluează cu HNO3 conc. (la 10ml de
urină se adaugă 0.1 ml de acid), iar măsurarea absorbantei se face cu
ajutorul efectului Zeeman.
Proba de urină diluată este analizată direct, fără un tratament suplimentar.
Interferenţa cu matricea biologică poate fi uşor eliminată prin folosirea
corecţiei “backgroundului”(cu lampa de cuart cu halogen sau compensarea
Zeeman) şi procedeul cu standard extern.
4. Reactivi şi aparatura
Trebuie folosiţi doar reactivi cu grad mare de puritate:
o HNO3, conc.; HNO3 1% (v/v)
o standard calibrare: 1g/l;
o sol de lucru 20µg/l
o Mg(NO3) x 6 H2O sol. 0.1% în apa - modificator chimic
o Sticlărie de laborator uzuală.
Aparatele necesare sunt:
o Spectrometru de absorbţie atomică cu corectarea fundalului (efect
Zeeman sau lampa de cuart cu halogen);
o cuptor de grafit;
o lampa catodica specifica pentru crom;
o tub de grafit;
o înveliş pirolitic.
5. Prelevarea probelor
Probele de urină trebuie recoltate la sfârşitul schimbului de lucru, iar
subiectul trebuie să fie expus cel puţin 2 ore pentru ca rezultatul să fie
semnifivativ pentru un schimb întreg. Probele trebuie să fie recoltate după
ce muncitorii şi-au schimbat hainele, pentru a diminua contaminarea
probelor. Urina trebuie să fie recoltată în recipiente din polietilenă şi
polipropilenă în soluţii diluate de acid(se spală o data cu HNO3 1mol/L şi
apoi cu apă ultrapură de două ori, după care se usucă).
6. Conservare, transport şi depozitare
Probele de urină ar trebui analizate cât mai curând posibil dupţă colectare.
Este recomandată acidularea probelor cu HNO3 sau CH3COOH.
Conservanţilor folosiţi pentru stabilizarea urinii trebuie să li se verifice
conţinutul de crom înainte de utilizare. În cazul în care se supun analizei în
timp de 14 zile, probele pot fi refrigerate, altfel ele trebuie congelate.
Odata decongelate probele trebuie lucrate deoarece o noua congelare
presupune modificarea proprietăţilor probei.
7. Procedeul de lucru
Probele de urină se aciduleaza ( la 10ml urină se adaugă 0.1 ml acid azotic
conc. )
Se prepară soluţia standard de lucru de conc. 20µg/l .
Se pun în locurile corespunzătoare blancul (HNO3 1%), soluţia standard ,
modificatorul chimic şi probele de urină.
Spectrometru de absorbţie atomică:
Lungimea de undă - 357,9nm
Corectarea fundalului - compensarea Zeeman sau lampa de cuart cu
halogen
Determinarea analitică - determinarea înălţimii picului
Cuptor de grafit
Gaz inert - argon
Volumul injectat - 20μL
Programul temperatură- timp în cazul cuptorului de grafit depinde de tipul
aparatului şi sunt în meniul acestuia
Etapa Temperatura 0 C Timp rampa (s ) Timp retinere (s )

Uscare 90 5 10
Uscare 120 10 10
Piroliza 1500 5 20
Atomizare 2500 0 5
Curatire 2600 1 3
Racire 20 3 5

8. Criterii analitice de baza
Limita de detecţie este de aproximativ 0,1µg/L (2 nmol/L);
Capacitatea de recuperare a metodei este de 96%;
9. Surse de posibile erori
O atenţie deosebită trebuie acordate pericolului contaminării cu factori
exogeni.Din acest motiv se recomandă curăţarea foarte strictă a tuturor
recipientelor, eprubetelor şi a sticlăriei folosite.
Substanţele chimice folosite trebuie să fie de înaltă puritate; blancurile
reactivilor trebuie să fie măsurate pentru fiecare set de probe.Blancurile
probelor din apa pură trebuie să fie stocate în containere speciale.
10. Alte metode analitice
Alte metode pentru determinarea cromului în materiale biologice sunt:
o chemiluminescenta
o spectrometrie de absorbţie atomică combinată cu plasma cuplată
inductiv.
11. Interferenţe neanalitice
Solubilitate, valenţa şi forma fizică (fum, praf, ceata) a cromului determină
absorţia, distribuţia, şi eliminarea cromului din corp. Deci, muncitorii ce
lucrează într-o largă varietate de domenii pot fi expuţi la concentraţii
asemănătoare de compuşi cu crom, dar, datorită factorilor de mai sus vor
excreta diferit cromul. Distribuţia şi eliminarea cinetică a cromului
acumulat sunt afectate de durata expunerii într-o zi de lucru la fel ca şi de
perioada cât au fost expusi.
Determinarea concentraţiei de crom în urină la sfârşitul zilei de muncă pare
să fie un bun indicator de expunere la compuşii solubili cu crom(VI); totuşi,
ionii de crom(III) contribuie probabil cel puţin în aceeaşi măsură la nivelul
cromului în urină.
12. Bibliografie
o WHO Guidelines -Biological monitoring of chemical exposure in the
workplace- volumul I, 1996
o Paschal DC, Bailey GG. Determination of chromium in urine with
graphite furnance atomic absorbtion spectroscopy using Zeeman
correction. Atomic Spectroscopy 1991;12:151-4.
o Burguera J.L., Burguera M., Rondon C., Rodriguez L., Carrero P., -
Determination of chromium in urine by electrothermal atomic absorption

spectrometry using different chemical modifiers, J. Anal. Atomic
Spectrometry, 14, 821-825, 1999
Metodă adaptată şi verificată în cadrul Laboratorului de Toxicopatologie

şi Medicina Muncii CRSP Bucureşti
VI.4. Determinarea porfirinelor totale urinare
Metoda se utilizează ca indicator de expunere în intoxicaţiile cu plumb.
La elaborarea metodei s-a utilizat ca material de referinţă metoda
“Determinarea cromatografic-spectrofotometrică a porfirinelor totale”,
corespunzator tehnicii firmei FAR (Italia).
Porfirinele se absorb pe raşina anionică conţinută în două coloane
cromatografice.
Uro- şi copro-porfirinele sunt luate împreună din prima coloană şi după
spălarea cu tampon acetat se separă uro-porfirinele din a doua coloană.
Porfirinele se determină cantitativ prin aplicarea formulei lui Allen.
o Acid hidrocloric, 3mol/l (Reactiv 1)
o Tampon acetate, 5mol/l (Reactiv 2)
o Carbonat de sodiu ,p.a
o Acid acetic glacial.
5. Aparatura
o Spectrofotometru cu selectarea exacta a lungimilor de undă
necesare măsurării absorbantei porfirinelor (380nm, 400 – 407nm,
430nm).
o Baie de apă.
6. Prelevarea probelor
Se colectează urina din 24 ore şi se păstrează în spaţiu ferit de lumina(până
la analiză). Se recomandă efectuarea analizei din urina proaspăt recoltată
sau cel mult până la trei zile, dacă este condiţionată la pH 6 – 9.

7. Modul de lucru
o Determinarea porfirinelor totale prin metoda cromatografic-
spectrofotometrică.
Se măsoară volumul de urină colectat în 24ore.
Se face o soluţie de carbonat de sodiu 1% (în urină).
Se păstrează proba, astfel pregătită la temperatura camerei, la lumină, 24
ore, înainte de analiza propriu-zisă.
Proba astfel pregătită este stabilă o săptămână.
Se corectează pH-ul urinar la pH = 5 cu acetid acetic şi se fierbe, 30 minute,
pe baie de apă.
o Analiza cromatografică
Se rup capetele coloanelor cromatografice.Se lasă să se scurgă total lichidul
conţinut.
Pentru fiecare probă de urină sunt necesare două coloane cromatografice.
Separarea consta în pipetarea în două coloane după modelul:
Coloana 1 Coloana 2
(copro+uro)
Urina 2,0 ml 2,0 ml Se îndepărtează eluatul
Reactiv 2 - 20,0 ml Se îndepărtează eluatul
Apa distilata 10,0 ml 2,0 ml Se îndepărtează eluatul
Fiecare coloană se aşează deasupra unor eprubete. Se pipetează în fiecare

coloană câte 5,0ml Reactiv 1. Eluatul se colectează în eprubetă.Se
pipetează încă câte 5,0ml Reactiv 1 şi se colectează eluatul. Eluatul final,
corespunzător fiecarei coloane cromatografice trebuie să fie de 10,0ml.
Se agită eprubetele înainte de măsurarea spectrofotometrică.
Se citeşte densitatea optică a eluatelor (10ml) la 380nm şi maxime de
absorbţie între 400 – 407nm şi la 430nm, faţă de Reactivul 1
(corecţia Allen).
Observaţii:
Datorită prezenţei reactivilor 1 şi 2, carbonatul de sodiu cu care s-a tratat
urina poate produce CO2, care apare sub forma unor bule de gaz în
interiorul coloanei. Acestea se pot elimina înclinând uşor coloana
cromatografică.

8. Calculul şi exprimarea rezultatelor
o Calculul şi exprimarea rezultatelor pentru metoda cromatografic-
spectrofotometrică.
Se calculează diferenţa între valorile absorbantei (DA) măsurate, aplicând
formula:
DA = 2A(400 – 407nm) – [A(380nm) + A(430nm)]
unde
A==valoarea absorbantei.
Coloana 1
Porfirine totale (μg/l) = DA x 3857
μg porfirine totale/l x Volumul urinar/24h = μg porfirine totale/24h
Coloana 2
Uroporfirine (μg/l) = DA x 4266
μg uroporfirine/l x Volumul urinar/24h = μg uroporfirine /24h
coproporfirine (μg/l) = porfirine totale (μg/l) – uroporfirine (μg/l)
μg coproporfirine/l x Volumul urinar/24h=μg coproporfirine/24h.
o Valori de referinţă
porfirine totale < 220 μg/24ore
coproporfirine 35 – 150 μg/24ore
uroporfirine 15 – 50 μg/24ore
o Măsurarea
Calculul şi exprimarea rezultatelor prin aplicarea metodei florimetrice.
o Sensibilitatea metodei
Spectrofotometric: 150 μg/l
o Linearitatea metodei : până la 13 mg/l.
9. Observaţii
În unele cazuri,eliminarea coproporfirinelor nu se poate face în totalitate,
datorită caracteristicilor structurale, astfel încât o parte din acestea vor fi
eluate împreună cu uroporfirinele.
Metoda verificata in cadrul Laboratorului de Toxicopatologie şi Medicina

Muncii CRSP Bucureşti

VI.5. Determinarea acidului delta aminolevulinic (DAL) urinar
Metoda se utilizează ca indicator de expunere în intoxicaţiile cu plumb.
În testele screening utilizate pentru evidenţierea intoxicaţiei cu plumb, la
muncitorii expuşi profesional, se recomandă asocierea determinării
acidului delta-aminolevulinic (DAL) cu porfobilinogenul (PBG) urinar.
2. Referinte normative
La elaborarea metodei s-a utilizat ca material de referinţa metoda
“Determinarea acidului delta aminolevulinic urinar” corespunzătoare
tehnicii firmei FAR (Italia).
Plumbul inhibă activitatea DAL, în biosinteza hemoglobinei, catalizând
condensarea a două molecule de DAL cu formarea unei molecule de
porhobilinogen (PBG).
La sinteza hemoglobinei participă o mică cantitate de DAL, restul fiind
eliminat urinar, creşterea acesteia peste nivelul normal fiind un indicativ de
expunere la plumb.
Determinarea DAL-ului, eliminând interferenţele date de PBG se face prin
trecerea probei de urină printr-o coloană cromatografică cu rasina
schimbătoare de ioni, anionică; eluatul obţinut se dozează cantitativ printr-
o reacţie Ehrlich.
4.1. Acetat de sodiu (Reactiv 1)
4.2. Acetilacetona (Reactiv 2)
4.3/A DMAB (predozat_ - (flacon)
4.3/B acid acetic
4.3/C acid percloric
4.4. Standard de acid delta aminolevulinic (0,2g/l)
4.5. Microcoloane cromatografice
5. Aparatura
o Baie de apă (pentru 1000C)
o Spectrofotometru sau filtru fotometric de 553nm (52o – 570nm).
6. Prelevare
Se colectează urina din 24 ore ,peste care se adaugă acid clorhidric
concentrat şi se corectează pH-ul urinii la 6.
Se agită bine, se măsoară volumul de urină şi se păstrează la temperaturi
cuprinse între 2-80C.
Acidul delta-aminolevulinic este stabil cel mult o lună, în urina colectată, cu
condiţia de a fi păstrată la t=2-80C şi pH-urinar <6.
 Pregătirea reactivilor
o Reactivul 3 (3/A + 3/B)
Se dizolvă conţinutul flaconului de reactiv 3/A într-un flacon de reactiv 3/B
şi se amestecă bine pânp la solubilizarea completă. Reactivul obţinut este
stabil 6 luni, păstrat la temperaturi cuprinse între 2-80C.
o Reactivul Ehrlich (3 + 3?C)
Se adaugă 1,9ml de reactiv 3/C la 10ml Reactiv 3 şi se amestecă bine, până
la obţinerea unei soluţii omogene. Soluţia obţinută este suficientă pentru 5
determinări. Dacă este necesar, se va prepara o cantitate mai mare.
Fiecare microcoloană cromatografică necesită 2ml de reactiv. Stabilitate: 6
ore la temperatura camerei.
7. Mod de lucru
o Analiza cromatografică
Se desface microcoloana şi se rupe manual capătul prin care se elimină
eluatul. Se lasă să se scurgă tot lichidul din interiorul coloanei.
Se pipetează în coloană urmatoarele:
Apa distilată 10,0ml Se elimină conţinutul

Urina 1,0ml Se elimină conţinutul
Apa distilată 20,0ml Se elimină conţinutul
Se aşează microcoloana peste o eprubetă goală şi se pipetează:
Reactivul 1 10,0ml Se colectează eluatul DAL
o Analiza colorimetrică
Se amestecă bine eluatul colectat în eprubetă şi se aleg eprubete pentru:
R/B – blancul reactivilor
S – proba
ST – standard

B reactiv Proba Standard
Eluat DAL - 2,0ml -
Reactiv 4 - - 0,02ml
Reactiv 1 2,0ml - 1,98ml
Reactiv 2 0,04ml 0,04ml 0,04ml
Se agită eprubetele şi se incubeaza 10 minute în apă, la fierbere.

Se răcesc sub jet de apă rece, se agită bine şi se continuă analiza prin
pipetarea în trei noi eprubete, asfel:
B reactiv Proba Standard

Solutie preincubata 1,0ml 1,0ml 1,0ml
Reactiv Ehrlich 1,0ml 1,0ml 1,0ml
Se amestecă şi se incubează la temperatura camerei pentru 15 minute.

Probele se citesc în intervalul de 5 – 10 minute, prin citirea absorbţiei
probei şi standardelor faţa de blancul reactivului.
Reacţia colorimetrică este totală în maxim 15 minute şi stabilă pentru 15
minute, la lungimea de unda λ = 553(520 – 570nm).
Acidul delta-aminolevulinic (DAL) se calculează astfel:
mg/100ml = ε proba/ εstandard x 2

mg DAL/100ml x 10 x Vurinar = mgDAL/24h.
Ε = extinctia (valoarea absorbtiei spectrofotometrice)
Vurina = volum urinar in 24ore.
o Valori de referinţă
Acid delta aminolevulinic până la 0,60mg/100ml
o Grade de intoxicaţie cu plumb, exprimate prin dozarea DAL urinar.
DAL (mg/100ml) Gradul de intoxicaţie
Până la 0,6 Absent
0,6 – 1,5 Moderat
1,5 – 3,00 Mare
3,00 – 6,00 Foarte mare
mai mult decat 6,00 Critic

o Sensibilitatea metodei este de 0,1mg/100ml.
o Fidelitatea metodei este stabilită până la 6mg/100ml.
Metoda verificată în cadrul Laboratorului de Toxicopatologie şi Medicina

VI.6. Determinarea acidului hipuric şi acidului metilhipuric
Această metodă se utilizează pentru determinarea nivelului de acid hipuric
şi acid metilhipuric la persoanele expuse profesional la toluen şi respectiv
xileni.
Determinarea cantitativă a acidului hipuric şi a acidului metilhipuric în
urină - FAR S. r. l Italia
3. Principiu
Acidul hipuric, acidul meta – şi para- metilhipuric formează cu clorura de
benzensulfonil în piridina un complex colorat care poate fi determinat
colorimetric.
o Reactiv 1: piridina
o Reactiv 2: clorura de benzensulfonil
o Reactiv 3: acid hipuric standard 500 mg/l
o Alcool etilic 95%
o Cloroform
o Sticlărie de laborator
Nota: reactivii a, b si c se păstrează închişi ermetic la temperaturi între
2 şi 80C.
5. Aparatura
o Centrifuga
o Spectrofotometru VIS
6. Prelevare
Se colectează urina din 24 ore într-un recipient care conţine 4–5 ml
cloroform.
7. Mod de lucru
Se centrifughează 2-3 ml urină la 3000 rot/min timp de 5 min.
Probele sunt stabile cel puţin o săptămănă la 2-80C.
Pentru fiecare probă se pipetează în câte o eprubeta:
o 0,25 ml proba
o 0,25 ml reactiv 1
o 0,10 ml reactiv 2
Pentru standard se pipetează într-o eprubetă:
o 0,25 reactiv 3
o 0,25 reactiv 1
o 0,10 reactiv 2
Se amestecă şi se lasă 30 min.
Se adaugă 5,0 ml etanol 95% atât în probe cât şi în standard.
Se amestecă, apoi se centrifughează 5 min. la 2500 – 3000 rot/min..
Se citeşte densitatea optică a probelor şi a standardului faţa de etanol 95%
la o lungime de undă cuprinsă între 400 şi 440 nm, de preferintă la 410 nm.
8. Mod de calcul
Acid hipuric ( mg/l ) = ( Aproba / Astandard ) x 500
9. Performanţe
o Liniaritate – metoda este liniară până la 4 g/l
o Sensibilitatea metodei: 0,1 g/l
o Coeficient de variabilitate: 3,7%
10. Limite biologice tolerabile
o Acid hipuric 2 g/l
o Acid metilhipuric 3 g/l
11. Bibliografie
o K. Tomokuni si M. Ogata, “Clin. Chem.” 18, 349 ( 1972 )
Metoda verificata în cadrul Laboratorului de Toxicopatologie şi Medicina


VI.7. Determinarea acidului mandelic
1. Domeniu de aplicare
Această metodă se utilizează pentru determinarea nivelului de acid
mandelic la persoanele expuse la stiren.
Metode de investigare în domeniul Medicinii Muncii, 1978
3. Principiu
Acidul mandelic, extras din urina cu eter, reacţionează cu un amestec de
formaldehidă şi acid sulfuric formând un complex galben – brun, care
poate fi determinat colorimetric.
4. Reactivi si materiale
o Eter etilic
o Acid clorhidric, soluţie 1N
o Reactiv de culoare se adaugă, amestecând, un volum formaldehidă
soluţie 40% în 100 volume acid sulfuric d 1,84 ( se face numai cantitatea
necesară pentru ziua curentă deoarece nu se conservă)
o Standard stoc. Se dizolva 100 mg acid mandelic în 100 ml apă.
o Standard de lucru: se dizolvă standardul stoc 1/10 cu apa; conţine
100 mg acid mandelic/litru.
o Sticlărie de laborator
5. Aparatura
Spctrofotometru VIS
6. Prelevare
Se recoltează urina din 24 ore, sau înainte şi după expunerea probabilă la
stiren; probele se păstrează la frigider.
7. Mod de lucru
o Extracţia
Într-o pâlnie de separare se pipetează 1 ml urină, 2 picături acid clorhidric
1N şi 5 ml eter etilic; se scutură 5 min şi se lasă să se separe; se scurge faza
apoasă în a doua pâlnie de separare în care se adaugă 2 ml eter şi se
scutură 30 sec.; se elimină faza apoasă.Extrasele eterice din cele 2 pâlnii se
reunesc într-o eprubetă; se evaporă eterul ţinând eprubeta într-o baie de
apă încălzită la maxim 550C.
o Reacţia de culoare

În eprubeta cu reziduul uscat se adaugă 4 ml reactiv de culoare, lăsând să
se scurgă încet reactivul pe pereţii eprubetei pentru a se relua tot
reziduul.La fiecare serie se face şi un standard cu 1 ml standard de lucru,
tratat la fel ca probele de urină.Se amestecă prin rotire şi dupa 30 min. se
măsoară extincţia probelor ( EP ) şi a standardului ( ES ) faţa de un blanc cu
reactiv de culoare, la 440 nm.
8. Mod de calcul
Având standardul de lucru cu 100 mg/l,
mg acid mandelic / litru urina = 100 EP / ES
Nota: - dacă se găsesc concentraţii mai mari de 400 mg/l se repetă
determinarea cu proba de 0,5 ml urină.
9. Performanţe
Limita de detecţie este de 0,3 mg/l
10. Limite biologice tolerabile:
La sfârşitul schimbului de lucru 800 mg/g creatinină
La începutul schimbului următor 300 mg/g creatinină
11. Bibliografie
o H. Ohtsuhi, M. Ikeda – Amer. Industr. Ass. J. Med. 27 150, 1970

Muncii CRSP Bucuresti
VI.8. Determinarea fenolilor urinari
Această metodă se utilizează ca test screening pentru monitorizarea
biologică a expunerii la benz şi compuşi fenolici. Determinarea fenolilor în
urină este şi un mijloc de diagnostigare în hipertiroidism, diabet zaharat
cauzat de hipertiroidism şi a tumorilor produse de catecholamine.
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în metoda
de determinare cantitativă colorimetrică a compuşilor fenolici din urina
elaborată de FAR S.R.L.
3. Principiu

Compuşii fenolici condensează cu 4-aminoantipirina şi oxidează cu
fericianura alcalină rezultând un complex roşu care se poate măsura
fotometric.
o 4 - aminoantipirina
o fericianura
o soluţie de extracţie
o Standard fenol 500 mg/L (Standardul se diluează în raport 1:10 cu
apa distilată obţinându-se un standard cu concentraţia de 50 mg/L;
stabilitatea acestei soluţii este de o lună la 2 – 8 ºC.)
Aceşti reactivi sunt stabili până la data specificată pe etichetă şi se
păstrează în recipiente bine închise la 2 – 8 ºC.
o Sticlărie de laborator ( eprubete, pahare Berzelius, pipete automate,
pahare Erlenmeyer, pipete gradate.)
5. Aparatura
Recipiente pentru recoltarea urinii.
o Centrifuga
o Spectrofotometru UV/VIS (λ = 450 – 500 nm)
6. Prelevare
o Mod de prelevare
Determinarea se efectuează pe urina, recoltată în timpul lucrului sau la
scurt timp după expunere.
o Transport şi conservare
o perioadă scurtă de timp la 2-8ºC, se evita procesul de congelare –
7. Mod de lucru
Se pipetează în trei eprubete de centrifugă astfel:
Blancul reactivilor Proba Standard
Apa distilată 0.2 mL - -
Proba - 0.2 mL -
Reactiv 4.4 diluat - - 0.2 mL
Reactiv 4.1. 1.5 mL 1.5 mL 1.5 mL
Se agită energic şi apoi se adaugă:
Reactiv 4.2. 1.5 mL 1.5 mL 1.5 mL
Se agită şi se lasă în repaus 3 minute, după care se adaugă:
Reactiv 4.3. 3.5 mL 3.5 mL 3.5 mL
Se agită energic şi apoi se centrifughează la 2500 – 3000 rotatii/minut timp
de 5 minute. Se citeşte densitatea optică a supernatantului faţă de blancul
reactivilor.
o Calcul
Concentraţia de fenoli în urină (în mg/L) se calculează astfel:
Fenoli (in mg/L) = (A proba/ Astandard) x 50
unde,
Aproba = densitatea optica a probei
Astandard = densitatea optica a standardului
50 este concentraţia reactivului 4.4 diluat
Limita biologică tolerabilă este 50 mg/L.
Limita de detecţie analitică este de aprox. 0.1 mg/ L.
Metoda este liniară până la 200 mg/L
9. Bibliografie
o Y. Yamaguchi et C. Hayashi, Clin. Chem., 23/11, 2151 – 2154 (1977)

VI.9. Determinarea carboxihemoglobinei în sânge
Această metodă se utilizează pentru determinarea carboxihemoglobinei în
sânge ( metabolitul oxidului de carbon).
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în metoda
de determinare cantitativă colorimetrică a carboxihemoglobinei elaborată
de FAR S.R.L.
3. Principiu
Proba de sânge este incubată cu ditionit de sodiu care reduce
oxihemoglobina şi methemoglobina, dar nu carboxihemoglobina. Pe
acastă cale se elimină interferenţa acestor componente. COHb% se
determină spectrofotometric folosind calculul tip Rodkey simplificat, care
este obţinut prin soluţia unui sistem cu două ecuaţii ce reprezintă absorbţia
molară a Hb şi COHb aplicând legea Lambert-Beer.
o Tampon fosfat pH=6,85
o Ditionit de sodiu
o Tampon fosfat 0,1 molar. Se transvazează reactivul 4.3. în sticluţa cu
reactiv 4.2., se amestecă şi este gata de lucru.
o Sticlarie de laborator ( eprubete, pahare Berzelius, pipete automate,
pahare Erlenmeyer, pipete gradate.)
5. Aparatura
o Eprubete cu anticoagulant
o Spectrofotometru UV/VIS (λ = 350 – 500 nm)
6. Prelevare
o Mod de prelevare
Determinarea se efectuează pe sânge total, recoltat spre sfârşitul
schimbului de lucru. Recoltarea se face în zona locului de muncă.
o Transport şi conservare
o perioadă scurtă de timp la 2-8ºC, se evita procesul de congelare –
7. Mod de lucru
Se pipetează într-o eprubetă:
Reactiv 4.1. 3000µl

Proba 25µL
Se amestecă prin răsturnare de doua trei ori. Se lasă aproximativ 5 minute
pentru liza celulară completă.
Determinarea de % COHb:
Se pipetează într-o eprubeta urmatoarele:
Reactiv 4.2. preparat 1150µL

Proba hemolizata 100µL
Se amestecă cu atenţie prin răsturnare şi se incubeaz la temperatura
camerei timp de 10 minute. Se citeşte absorbanta la doua lungimi de undă
respectiv 420nm şi 432nm faţă de reactivul 4.2. preparat.
o Calcul
Se calculează raportul Ar =A420/A432
Valoarea obţinută se introduce în urmatoarea ecuaţie:
%COHb=[1-(ArxF1)]x100%/[Arx(F2-F1)-F3+1]
unde,
F1=raportul absorbţiilor molare Hb432/Hb420
F2= raportul absorbţiilor molare COHb432/Hb420
F3= raportul absorbţiilor molare COHb420/Hb420
Dacă spectrofotometru este calibrat putem să luăm în consideraţie
următoarele valori ale absorbţiilor molare publicate de Rodkey pentru
hemoglobina umană:
Lungimea de undă AHb ACOHb F1=1,3330

420nm 0,988 1,970 F2=0,4787
432nm 1,317 0,473 F3=1,9939
9. Bibliografie:
o E. Beutler et C. West, “Clin. Chem.”, 30(6), 871-874(1984)
o G. Heinemann, K. Loschenkohl et H. Schivelbein, “J. Clin. Chem. Clin.
Biochem.”, 17(10), 647-651(1979).


VI.10. Determinarea acidului glicolic în ser
Această metodă se utilizează pentru determinarea nivelului de acid glicolic
la persoanele expuse profesional la etilenglicol .
La elaborarea metodei s-a ţinut seama de prevederile cuprinse în
“Colorimetric and gas chromatographic procedures for glycolic acid in
serum : the major toxic metabolite of ethylene glycol– Fraser A.D., MacNeil
W.- Clinical Toxicology, 31(3), 397-405, 1993.
3. Principiu
Acidul glicolic reacţionează cu acidul cromotropic, în prezenţa acidului
sulfuric, formând un complex roşu-violet colorimetrabil.
o Standard acid glicolic 25mmol/l . Se dizolvă 200 mg acid glicolic în 10
ml apă distilată. 5ml din această soluţie se dizolva în 50 ml apă distilată (25
mmol/l).
o Acid cromotropic
o Acid sulfuric concentrat - 100 mg acid cromotropic se dizolvă în 50 ml
acid sulfuric concentrat.
o Acid tricloracetic 5%
o Sticlărie de laborator (eprubete, pahare Berzelius, pipete automate,
pahare Erlenmeyer, pipete gradate).
5. Aparatura
o Centrifuga
o Baie de apă
o Spectrofotometru VIS
6. Prelevare
Determinarea se efectuează pe ser nehemolizat . Sângele recoltat prin
puncţie venoasă este centrifugat la 3000 rot/min timp de 10 min şi se
separă serul.
7. Mod de lucru
Se pun câte 0.5 ml de ser, standard şi apă distilată (pentru blanc) în
eprubete. În fiecare eprubetă se adaugă 0.5 ml acid tricloracetic 5%, se
amestecă şi se centrifughează la 3000 rot/min.
Se transferă câte 0.1 ml din supernatant în alte eprubete şi se adaugă câte
1.0 ml de acid cromotropic. Se amestecă şi se introduc eprubetele în baie
de apă la fierbere pentru 10 min. După răcire se adaugă 9.0 ml apă distilată
, se agită şi se citeşte extincţia la 580 nm.
Curba de etalonare se făcea vând concentraţii între 1 şi 20 mmol/l
8. Mod de calcul
Concentraţia acidului glicolic în ser se calculează pe baza curbei de
etalonare.
9. Performante
Liniaritate – metoda este liniară în domeniul 0 – 25 mmol/l
Limita de detecţie: 0.09 mmol/l;
Limita de cuantificare: 0.185 mmol/l
Exactitate sau acurateţe: recuperare între 88% - 94%.
10. Limite biologice tolerabile
Conform literaturii de specialitate [3]: concentraţie acid glicolic în ser < 1.0
mmol/l – nici un efect advers asupra sănătăţii.
Laboratorul a efectuat determinări de acid glicolic seric la 57 de persoane
sănătoase clinic şi a obţinut următoarele:
o concentraţia medie 0.26 mmol/l ;
o 11 probe ( 19.2%) au avut concentraţii sub limita de cuantificare;
o celelalte concentraţii au variat între 0.19 şi 0.55 mmol/l.
11. Bibliografie
o Fraser A.D., MacNeil W -Colorimetric and gas chromatographic
procedures for glycolic acid in serum : the major toxic metabolite of
ethylene glycol– Clinical Toxicology, 31(3), 397-405, 1993.
o Carstens J., Csanady G.A., Faller T.H., Filsen J., G. - Human inhalation
exposure to ethlene glycol. Archi. Toxicol., 77(8), 425-432, 2003.
o Porter W. H., Rutter P. W., Bush B. A., Pappas A.A., Dunnington J.E. –
Ethylene glycol toxicity: the role of serum glycolic acid in hemodialysis. – J.
Toxicol. Clin. Toxicol. 39(6), 607-615, 2001.
o Hess R., Bartels M. J., Pottenger L. H. - Ethylene glycol: an estimate
of tolerable levels of exposure based on a review of animal and human
data - Archi. Toxicol., 78(12), 671-680 2004.
Metoda adaptată şi verificată în cadrul Laboratorului deToxicopatologie şi

Medicina Muncii CRSP Bucureşti
VII.CONCLUZII
În această lucrare sunt prezentate datele necesare investigării din

punct de vedere toxicologic a expunerilor profesionale la noxe.
Evaluarea expunerii profesionale la noxe chimice presupune atât
investigare a condiţiilor de mediu de muncă (cunoaşterea proceselor
tehnologice, alegerea noxelor, prelevarea probelor de aer, tipurile de
metode analitice utilizate în toxicologie, interpretarea rezultatelor, etc.) cât
şi evaluarea biologică a expunerilor la substanţe chimice, respectiv
comportarea toxicelor în organism, principiile monitorizării biologice a
expunerii la substanţe chimice care cuprind criteriile de selectare a testelor
biologice, modul de interpretare a rezultatelor, influenţa unor factori
extraprofesionali cum ar fi alcoolul şi fumatul asupra toxicităţii
substanţelor chimice etc.
Pentru realizarea dezideratelor de mai sus, în lucrare sunt prezentate
metodele analitice de determinare a unor agenţi chimici şi a pulberilor în
aerul zonelor de muncă cât şi a unor indicatori biotoxicologici.
În concluzie, considerăm că această lucrare poate fi utilizată ca un
ghid cu informaţii necesare evaluării expunerilor profesionale la noxe.

BIBLIOGRAFIE
1. Antero A . - Biological monitoring today and Tomorow - Scand . J . Work
Environ. Health 20, 1994 .
2. Baselt R. C. - Biological monitoring methods for industrial chemicals-
Biomedical Publication Davis , California 1980 .
3. Bernard A. , Lauwerys R. - Biological monitoring of exposure to
industrial chemicals , Arch. Med. Prof. 50 ( 1 ) , 1989 .
4. Bernstein J.A., Alexis N., Barnes C., Bernstein L., Nel A., Peden D., -
Health effects of air pollution, J. Allergy Clin Immunol, 114, 2004.
5. Boeniger M. F. , Lowry L. K . , Rosenberg J . - Interpretation of urine
results used to assess chemical exposure with Emphasis on Creatinine
Adjustments : A Review - Am . Ind . Hyg. Assoc . J . 54 ( 10 ) , 1993 .
6. Cotrau M. si colab. - Toxicologie , Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti ,
1991 .
7. Jakubowski M., Trzcinka – Ochocka M., - Biological Monitoring of
Exposure: Trends and Key Development, J. Occup. Health, 47, 22-48, 2005.
8. Lauwerys R. - Industrial Chemical Exposure : Guidelines for Biological
Monitoring - Biomedical Publication , Davis , California , 1993.
9. Leman A.,M., Omar A. R.,Yusof M. Z. M.,- Monitoring of Welding Work
Environment in Small and Medium Industries , IJRRAS, 5(1), 18-26,2010.
10. Mogos G. , Sitcai N . - Toxicologie clinica , vol. l , Ed. Medicala , Bucuresti
, 1988
11. Niculescu T., - Caiet de Medicina Muncii , vol. l ,ll, lll Ed. Medmun , Buc.
2003.
12. Niculescu T., - Manual de Patologie Profesionala , vol. 1 si ll , Ed.
Medicala , Bucuresti , 1985 .
13. NIOSH - Manual of Analyrical Methods , 4th Edition , 1998 .
14. Omae K., Takebayashi T., Sakurai H.,- Occupational exposure limits
based on biological monitoring: the Japan Society for Occupational Health,
Intern. Arch. Occup. Environ. Health 72(4), 271- 273, 1999.
15. OMS - Biological Monitoring of Chemical Exposure in the Workplace ,
vol. 1 si 2 , 1996
16. Tat M. - Medicina Muncii - orientare, patologie si practica , Ed. Viata
Medicala Romaneasca , 1999.
17. Voicu V. - Toxicologia clinca , Ed. Albatros , Bucuresti , 1997 .
18. xxx Ministerul Sanatatii , Institutul de Igiena si Sanatate
Publica,Bucuresti -Caiet metodologic nr.2, 1987.

Ghid Toxicologie Industriala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Toxicologie Industriala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

INSTITUTUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Dr. Corneliu NEAGU

ASPECTE GENERALE DE TOXICOLOGIE INDUSTRIALA

METODE DE ANALIZA UTILIZATE IN TOXICOLOGIA INDUSTRIALA

Sub coordonarea Centrului Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 1

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 2

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 3

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 4

În abordarea determinărilor de noxe din aerul zonelor de muncă sunt

Aceasta se referă la culegerea unor date asupra obiectivului luat în

II.2.Identificarea noxelor la locul de muncă

Pe baza studiului procesului tehnologic, a scopului determinărilor, se

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 6

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 7

II.3.Prelevarea probelor la locul de muncă

După alegerea noxei sau a noxelor ce urmează a fi determinate şn

Vmn= S x 22400 ● 760 ● 273 + t , în care

Vmn= volumul minim de aer necesar determinării probei exprimat în litri;

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 12

II.4.Determinarea analitică a noxelor

Probele de aer de la locul de muncă, recoltate prin una din metodele

II.5. Exprimarea concentraţiilor toxicelor profesionale

Rezultatele obţinute, exprimate în mg/m3, se compară cu valorile

(C1 xT1) +(C2 xT2) + (C3 xT3)+………………..+ (Cn xTn)

C1,C2,C3…Cn = concentraţiile medii ale diferitelor faze specifice ale procesului

C1,C2……..Cn = concentraţiile găsite în aer pentru fiecare noxă

III. EVALUAREA BIOTOXICOLOGICĂ A PERSONALULUI

Sănătatea ocupaţională necesită o cercetare multidisciplinară pentru

III.1.Pătrunderea substanţelor toxice în organism

Principalele căi de pătrundere a substanţelor toxice în organism sunt:

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 19

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 20

III.2.Fixarea, distribuţia şi depozitarea toxicelor profesionale

Dupa absorbţie, adică după pătrunderea în sânge sau în limfa

III.3. Biotransformarea toxicelor profesionale

Biotransformarea sau metabolizarea substanţelor exogene

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 22

Reacţiile din faza I de metabolizare sunt reacţii de oscilare reducere

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 23

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 24

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 26

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 27

Eliminarea reprezintă îndepărtarea din sânge, limfă, lichid

Viteza eliminării urinare depinde de:

III.5. Determinarea substanţelor chimice sau a metaboliţilor

Majoritatea testelor accesibile pentru monitorizarea biologică a

III.6 Criterii de selectare a testelor biologice

Testele de măsurare a substanţei sau a metaboliţilor ei în material

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 30

III.7. Interpretarea rezultatelor

Rezultatele testelor de monitorizare biologică pot fi interpretate în mai

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 34

III.8 Aspecte analitice şi etice

În orice program de monitorizare, aspectul analitic este destul de

IV.METODE ANALITICE DE DETERMINARE A UNOR AGENŢI

IV.1. Determinarea metanolului prin GC

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 38

IV.2. Determinarea aerosolilor alcalini

Ghid privind aspecte generale de Toxicologie Industriala 39

mg NaOH/m3 aer = C/V

C=cantitatea de NaOH în μg din probă