MINISTERUL EDUCAȚIEI MITROPOLIA MOLDOVEI

ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ȘI BUCOVINEI

CINSTIREA SFINTELOR MOAȘTE

LUCRARE PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A

COMPETENȚELOR PROFESIONALE
 Argument

Încă de la începutul lumii, Dumnezeu a valorificat creația in mod constant .

De fapt este același principiu, prin care un artist prețuiește arta și opera cu care
se identifică. Un artist se reinventează mereu prin originalitate, prin oxigenarea
stilului său artistic de care depinde și supraviețuirea gândurilor și sentimentelor
sale mereu noi, mereu în schimbare.

Artiștii au o personalitate greu de înțeles. Pe oceanul gândurilor și trăirilor lor

nu rezistă nici o corabie fiindcă furtunile sunt tot mai multe și mai intense.
Artistul își găsește pacea doar atunci când ultima sa operă le depășește pe
celelalte și devine coroana întregii sale creații. Asemenea unui artist, Dumnezeu
a făcut din om, coroana întregii sale creații. L-a cinstit de la început, dar nu în
felul în care un stăpân își respectă slujitorul, ci în cadrul unei relații de
paternitate tată - fiu în care primează afecțiunea și dragostea. De altfel în Sfânta
Scriptură termenul „fiu”este folosit de foarte multe ori, tocmai pentru a sublinia
legătura specială dintre Dumnezeu și om. Această legătură s-a rupt temporar în
momentul în care omul a apreciat greșit distanța dintre el și Dumnezeu.

Rolul diavolului în problema căderii în păcat a protopărinților noștri Adam și

Eva nu poate fi exclus;însă ca întotdeauna omul este cel ce decide asupra
viitorului său îndepărtat sau apropiat… iar evenimentele ulterioare căderii în
păcatul neascultării, dovedesc că omul nu a decis bine. Prin libertatea pe care
Dumnezeu a oferit-o omului. I-a rezervat dreptul de a avea ultimul cuvânt de
spus și responsabilitatea de a răspunde pentru faptele sale. Această libertate a
fost oferită omului în momentul când a fost creat de Dumnezeu, și subliniată
atunci când a fost pus să vegheze și asupra celorlalte ființe libere. Libertatea
omului și întreaga sa ființă , s-au pervertit când el a înțeles greșit condițiile
libertății sale. El nu a înțeles că poate să aleagă între două modalități a Binelui-
acesta fiind libertatea sfântă, adevărată, și că poate să aleagă între Bine și Rău-
aceasta fiind libertatea pervertit.

Venind la Seminar am aflat un lucru deosebit: Dumnezeu a manifestat mereu

față de om o atitudine pe care mulți nu o înțeleg. Această atitudine concretizată
prin dragostea lui Dumnezeu față de om, a oferit mereu acestuia din urmă, șansa
de a se îndrepta, mijloacele , dar cel mai important: ajutorul Său fără de care nu
se poate face nici măcar un pas spre mântuire. Am aflat că pentru cei ce cred și
au nădejde în Dumnezeu, moartea nu este niciodată ultima stație din trenul vieții
noastre. Faptul că Dumnezeu prețuiește întreaga noastră ființă – suflet și trup - și
că atât timp cât rămânem în legătură cu El, moartea nu ne poate supune, este
dovedit și existența Sfintelor Moaște. Sfinți ale căror moaște le cinstim au dat
răspuns bun chemării lui Dumnezeu, și s-au învrednicit de primirea de mari
daruri chiar și după moartea lor. Osemintele sfinților nu putrezesc și nu sunt
afectate de curgerea timpului. Mai mult de atât ele emană o mireasmă plăcută și
pot face minuni atunci când rugăciunea este făcută din inimă și cu cea mai
puternică credință. această dovadă a proniei divine, este de necontestat. Ea ne
arată întreagă valoare a ființei umane.

Titlul pe care l-am ales pentru lucrarea mea, la sfârșitul celor patru ani de
seminar este „Cinstirea Sfintelor Moaște”, și evidențiază dorința mea arzătoare
de tratare a acestui subiect.

Am ales această temă, deoarece nu am putut rămâne insensibil la frumusețea

cultului și a cinstirii Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă Română. Evenimente
spirituale, precum pelerinajele la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la
Iași, la Moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel nou de la Suceava și a Sfântului
Dimitrie cel Nou Basarabov de la Catedrala Patriarhală de la București, și trăirea
pe care o simte creștinul atunci când ajunge la racla cu Sfintele Moaște, sunt
edificatoare.

Cuprinsul lucrării nu conține doar informații acumulate în cei patru ani de

studiu , ci se bucură și de prezența unor tratări ale subiectului făcute de mari
teologi ai zilelor noastre și nu numai.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și rugăciunile Maicii Domnului, nădăjduiesc că

această lucrare își va atinge scopul: acela de a arăta că Dumnezeu iubește și
poartă de grijă omului, îl respectă, și indiferent de timp și împrejurări, mereu va
ridica din rândul nostru, a oamenilor ce greșind zi de zi, Sfinți care pot mijloci
pentru noi înaintea Sfintei Treimi
 Introducere
ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ PRIVIND CINSTIREA SFINTELOR
MOAȘTE

Cinstirea Sfintelor Moaște ca și purtătoare ale harului divin nu poate fi

înțeleasă decât în contextul învățăturii ortodoxe despre îndumnezeirea omului
prin împărtășirea de harul divin, numai în măsura în care persoana întreagă, trup
și suflet, s-a pătruns organic de harul divin, urmând poruncilor și lucrând
virtuțile, pecetea îndumnezeitoare care i s-a imprimat și a fost activată ființial nu
i se mai poate șterge și rămâne lucrătoare și în trupul despărțit de sufletul său.
Învățătura privind cinstirea Sfintelor Moaște stă în strânsă legătură cu patru mari
probleme dogmatice și anume:1. Învățătura ortodoxă privind distincția între
supraființa lui Dumnezeu și energiile Sale necreate; 2. Legătura între trupul și
sufletul omului, între material și spiritual, între har și natură – datul antologic ca
posibilitate și fundament al înduhovnicirii trupului; 3. Trupul înviat al
Mântuitorului, temei și izvor al spiritualizării trupului omenesc, și patru:
Lucrarea harului divin în Sfintele Taine principiul dinamizator – etern al
înduhovnicirii și transfigurării trupului.1

Învățătura despre Sfintele Moaște decurge în chip firesc din dogma energiilor
divine necreate, infinite și etern – lucrătoare, întrucât în măsura în care
1
Drd. Gheorghe Remete,Cinstirea Sfintelor Moaște în lumina Învățăturii ortodoxe despre îndumnezeirea
omului,în revista „Mitropolia Ardealului”, nr.1-2/ 1985, Ed. Redacția și Administrația: Arhiepiscopia Ortodoxă
Română, Sibiu,p. 20.
Dumnezeu Supraființa absolută și inaccesibilă este și energie necreată deschisă
spre comunicarea făpturii Sale, împărtășindu-i ceva în mod propriu divin, în
această măsură devine reală și necesară împroprierea organică ( antologică, din
punctul de vedere a omului) a harului necreat în om. Concepția despre calitatea
spirituală și îndumnezeită a Sfintelor Moaște derivă și din învățătura ortodoxă
despre trupul înviat al Mântuitorului, socotit ca temei și izvor continuu pentru
înduhovnicirea trupului omenesc . Mântuitorul Hristos, asumându-și firea
omenească prin întrupare, comunică necontenit și pentru totdeauna prin trupul
Său cu întreaga natură umană cu toți oamenii.

Cu atât mai mult după învierea din morți, natura umană transfigurată a lui
Hristos ridică la o calitate infinit superioară, la nivelul maxim pentru natura
umană este capabil să iradieze mai activ,mai puternic, ca un izvor de puteri
transfigurătoare, care fac posibile prin conlucrarea activă, înduhovnicirea
trupurilor omenești, nestricăciunea. 2

Sfinții Părinți spun că Adam înainte de cădere era sfânt, fără de păcat și
nestricăcios, adică liber de orice boală și moarte. În aceste sens, Sfântul Simeon
noul teolog spune că Dumnezeu fiind Sfânt, fără de păcat și nestricăcios așa l-a
creat și pe om. Însă Dumnezeu nu l-a făcut pe om neschimbabil, că această
însușire e proprie numai lui Dumnezeu, ci neschimbabil.3

LEGĂTURA DINTRE SFINȚENIE ȘI CINSTIREA SFINTELOR

MOAȘTE

2
Ibidem, p. 21.
3
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Starea primordială a omului în cele trei confesiuni, în revista Ortodoxia, nr.
3/1956. Ed. I.B.M.B.O.R., București p. 333
 Sfinții Părinți spun că flacăra nestinsă a creației și a vieții Sfinților ale
căror Moaște cinstim este alimentată de nădejdea mântuirii și a vieții veșnice.
Este adevărat că gravitatea păcatului strămoșesc, de către protopărinții noștri
Adam și Eva, lasă o urmă adâncă în istoria omenirii. Cinstirea Sfintelor
Moaște,nu stă atât în valoarea și strigența ei logică, teoretică, cât și
experimentarea sfințeniei lor, a sfințeniei în istorie. Acesta este autentificarea și
garantarea învățăturii despre Sfintele Moaște, dovadă care susține adevărul
învățăturii creștine.

Cu sfințenia ca fapt istoric repetat ce se experimentează în prezent și se va

experimenta controlabil, atât timp cât va exista Biserica lui Hristos pe pământ,
există creștinismul.4

Incoruptibilitatea Sfintelor Moaște înseamnă realizarea sfințeniei

dobândită prin asceză. Sfințenia creștină nu este un exercițiu de auto iluzionare
sau de performanțe psihice, sufletești temporale. Dacă ea este autentică trebuie
să fie experimentabilă și pipăibilă. Dacă izvorul curge întru noi, râul care se
formează trebuie să fie în chip necesar văzut celor ce au ochi de văzut. Dar dacă
toate acestea se petrec înăuntrul nostru fără ca noi să cunoaștem prin experiență
acest lucru sau să fim conștienți de el, atunci cu siguranță că noi nu simțim nici
viața veșnică care rezultă de aici, că noi nu vom vedea Lumina Duhului Sfânt, că
vom rămâne morţi, orbi, nesimţitori la viaţa veşnică .5

Biserica cinsteşte Moaştele Sfinţilor cinstindu-i prin aceasta pe ei înşişi,

întrucât oamenii se pun şi prin ele în legătură cu ei . faptul menţinerii
osemintelor în stare de incoruptibilitate este o arvună a viitoarei incoruptibilităţi
a trupurilor întregi după înviere şi după deplina lor îndumnezeire. Ele se mențin
incoruptibile, pentru că în ele se menține o putere dumnezeiască din vremea
când trupul erau unite cu sufletul.

4
Drd. Gheorghe Remete,op. cit.,p.33.
5
Ibidem.
 Fața strămoșilor noștri îi afectează direct , deoarece greșind au căzut din
slava lui Dumnezeu pierzând totodată și fericirea pe care traiul, existența, în
Grădina Edenului le-a oferit-o din plin. În momentul în care Adam și Eva sunt
izgoniți din Rai, sunt pe cale să intre într-o lume nesigură, total diferită de cea în
care trăiseră inițial. Această lume este ostilă cu ei, deoarece îi obligă acum să
supraviețuiască – lucru pe care ei nu trebuiau să-l facă în Rai, Dumnezeu
oferindu-le tot ce aveau nevoie. Urma adâncă pe care păcatul strămoșesc o lasă
în istoria mântuirii este legată de viitorul ei, pus în acest moment(al căderii în
păcat)sub semnul întrebării. Această urmă adâncă este amprenta păcatului
strămoșesc asupra urmașilor care se vor naște fără alte păcate, în afară de unul
singur: cel săvârșit de protopărinții noștri Adam și Eva în Rai. Ecoul păcatului a
avut în Vechiul testament un efect direct și asupra oamenilor drepți. chiar dacă
viața acestor oameni era una sfântă și dedicată lui Dumnezeu, toți drepții de la
Noe care aflaseră milă de la Dumnezeu(patriarhul Avraam având credința
puternică ar fi jertfit pe unicul său fiu pentru Dumnezeu) toți au mers în iad
deoarece porțile Raiului erau închise .

Păcatul strămoșesc a pus între om și Dumnezeu o distanță imensă ca de la

cer la pământ, ca de la Rai la iad. Această distanță s-a mărit atunci când omul nu
a vrut să recunoască greșeala înaintea lui Dumnezeu, depărtându-se inconștient
de El prin negarea adevărului. Practic omul evită restabilirea legăturii cu
Dumnezeu în fața căruia greșise, căruia trebuia să se căiască, pentru a nu pierde
încrederea și dragostea lui Dumnezeu indispensabilă existenței omului. Chiar
dacă omul nu face nici un pas pentru salvarea sa, Dumnezeu caută de la început
împăcarea.
 Tratarea

PRIMII SFINȚI. SFINȚII DACO-ROMANI ȘI SFINȚII ROMÂNI MAI

VECHI

În epoca persecuțiilor religioase din primele patru secole ale erei noastre,
creștinismul dunărean o sumedenie de martiri și sfinți dintre strămoșii noștri
daco- romani din Tracia, Moesia, și Dacia Traiana, dintre cere unii sunt și azi
pomeniți în sinaxarele ortodoxe: de exemplu mucenicii Dasius, și Emilian
Mărturisitorul de la Durostorum, Chiril și Axiopolis(Cernavoda) de astăzi,
preotul Montanus cu soția sa Maxima din Singidunum(Belgradul de astăzi),
episcopul-misionar Nichita Romanul sau Gotul, episcopii Bretanion din secolul
4 și Teotim al Tomisului, cei patru mucenici descoperiți la Niculițel: Filippos,
Attalos, Kamasis și Zoticos și mulți alți sfinți pe care Biserica îi cinstește cu
evlavie.

Acești sfinți dunăreni primeau martiriul pentru apărarea credinței

adevărate, pentru mântuirea lor dar în primul rând pentru mântuirea celor
rătăciți. după modelul Mântuitorului Hristos, care S-a rugt pentru cei ce-L
răstigneau și prin extensie pentru întreaga lume căzută în păcat, mucenicii nu
aveau ură pentru cei de mâna cărora mureau, ci se rugau și ei, ca Dumnezeu să
ierte păcatele acelor bieți oameni orbi sufletește.

Sfântul Ioan Gură de Aur observa că cel care moare pentru păcătoși, nu
poate avea efectul scontat dacă el însușii este păcătos. Trebuie ca această
persoană să fie fără de păcat deoarece numai în acest caz, ea poate șterge
păcatele celor pentru care moare. Mulți loviseră în păcat, păcatul rănise și chiar
ucise pe mulți, dar nimeni nu-l suprimase până la venirea Mântuitorului care L-a
doborât și l-a ținute pe cruce.

Moaștele sfinților pe care îi cinstim sunt expresia fidelă a luptei pe care ei

au dus-o cu ispita, fiindcă în războiul împotriva păcatului rănile suferite nu sunt
superficiale. Asceza, trezvia, postul, rugăciunea, aduc trupul la nivelul în care
poate lupta eroic contra păcatului.

Această realitate zguduitoare a păcatului, este notată des de Sfinții Părinți.

Mântuirea este concepută ca o luptă continuă împotriva păcatului și ca o izbăvire
de el. Majoritatea Părinților și scriitorilor bisericești fiind monahi, spun că
păcatul e tratat ca o rană grea și zilnică pe care nevoințele ascetice cele mai
severe n-o pot vindeca definitiv. Există uneori o obsesie a păcatului în cadrul
patristice, cu sau fără sensibilitate soteriologică.

Câteodată sensibilitatea filocalică predomină asupra celei soteriologice. În

general însă, certitudinea zdrobirii păcatului și garanția mântuirii le oferă numai
credința caldă în puterea fără margini a Mântuitorului Iisus Hristos.6

Lupta creștinului cu păcatul presupune realizarea unei strategii tip „ scut și

spadă ”. spada reprezintă lupta permanentă cu păcatul, iar scutul reprezintă
ferirea de ispite ce pot duce la păcat. Însă pentru mântuire acest aspect este
parțial, în completarea lui venind și o altă bătălie de cucerire sau recucerire a
teritoriilor pierdute în fața păcatului. Recucerirea se caracterizează prin
practicarea virtuților ce pavează drumul creștinilor spre desăvârșire. Cinstirea
sfintelor Moaște, reprezintă de aceea, confirmarea importanței pe care Sfinții au
oferit-o pe parcursul vieții lor, practicarea virtuților.

Sfinții ale căror Moaște le cinstim subliniază faptul că drumul trebuie

pavat cu virtuți, fapte concrete și nu cu intenții ce ne apropie de iad. Cuvântul
virtute nu are numai înțeles moral. Deși de cele mai multe ori, prin virtute
înțelegem concordanța comportamentului nostru cu principiile morale, alteori
însă prin ea se înțelege numai o însușire fizică sau psihică a unei persoane -
însușire ce exprimă ideea de tărie, de putere, de forță. din punct de vedere
6
Pr.. Prof. Dr. Ene Braniște,Liturgica Generală,Editura I.B.M.B.O.R., București, 1993, p. 339
 etimologic, cuvântul „ virtute” vine din latinescul „virtus”(derivat din vir=
bărbat) acest cuvânt fiind corespunzător cu ”apeti” al grecilor. Înțelesul
primordial al amândurora este ”tărie ”, ”curaj”, dar mai înseamnă și forța de a
rezista în fața răului și de a practica binele.

În mitologia greacă, virtutea avea întotdeauna un caracter concret: puterea

lui Heracle, vitejia lui Ahile sau frumusețea Afroditei. La romani Cicero
definește virtutea astfel: „ Căci virtutea este numită astfel, de la ”vir”, căci
îndeosebi bărbatului îi este specifică și propria putere( tăria, curajul”).7

Noi, oamenii, vedem curajul doar în mâinile persoanelor cu o statură

fizică impunătoare; însă adevăratul curaj stă hotărârea de a nu săvârși păcatul, de
a nu săvârși păcatul. Cum am putea noi, să nu cinstim Moaștele Sfinților care
sau dovedit adversari redutabili în fața uneltirilor diavolești de tot felul .

ALTE ARGUMENTE BIBLICE, DOGMATICE, PATRISTICE, PENTRU

CINSTIREA SFINTELOR MOAȘTE

„Moaște sfinte se numesc trupurile nepieritoare ale Sfinților lui

Dumnezeu, rămășițe din trupurile lor sau oasele lor, prin care Dumnezeu a arătat
atotputernicia Sa, prin săvârșirea minunilor văzute întru proslăvirea Sa și a
Sfinților Săi, pentru ajutorul creștinilor în necazurile lor duhovnicești și trupești,
pentru întărirea lor în adevărul și mântuirea ce o aduce credința ortodoxă. În
rând cu Sfintele Moaște se cinstesc de către creștini și alte rămășițe ale sfinților,
de exemplu: omoforul și brâul Maicii Domnului, veșmintele Sfinților și alte
obiecte rămase de la ei, prin care Dumnezeu arată prin minuni atotputernicia
Sa.8

Omul era destinat prin creație nestricăciunii și cu trupul. Căderea în păcat

a atras după ea însă moartea și stricăciunea odată cu ruperea sufletească și
înstrăinarea lui de Dumnezeu. Din cauza păcatului, trupul devenea prin moarte

1. 7
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Morală Creștină – pentru Seminariile Teologice, Ediția a III- a/ 2002, Editura
Renașterea, Cluj – Napoca, p. 132

8
Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu Îndrumări misionare, Editura I.B.M.B.O.R., București,1997, p. 50
și întinător, după Legea Vechi- Testamentară socotindu-se spurcat oricine se
atingea de un mort sau de cadavrul lui (cf.Num. 19, 11-13). Potrivit Facere 3,19
sub acest semn al păcatului zac toți oamenii și sunt supuși legii naturale a
stricăciunii și morții, sau a descompunerii trupului în cele din care a fost alcătuit,
adică în pământul în care se și îngroapă.9

O nouă situație se creează prin venirea lui Hristos în lume : Dătătorul de

viață vindecă bolnavi, alungă demoni, înviază morți întemeiază Biserica
lăsându-i învățătura cea nouă a Evangheliei și Harul mântuitor prin rânduirea
Sfintelor Taine. Prin Jertfa Lui pe Cruce și Harul răscumpărător ,sfințitor și
îndumnezeitor, oamenii devin „ vase de cinste gătite spre orice lucru bun”(2
Tim. 2,21), sfințindu-se din momentul încreștinării lor. De acum trupurile
acestora devin, prin sălășluirea lui Hristos în ele și a Duhului Sfânt prin harul
Sfintelor Taine locașuri vii, sau temple ale lui Dumnezeu ( Ioan 14,23; 15,4 ;I
Cor. 3,16-17 ; 6,19-20). De aceea s-au învrednicit de o seamă de daruri, ca
diferite faceri de minuni, iar trupurile unor astfel de Sfinți au devenit și
nestricăcioase, făcând astfel excepție de la legea generală a putrezirii și a
descompunerii lor, desigur într-o mai mică măsură față de trupul Mântuitorului,
care nu a fost deloc supus stricăciunii.10 Din acest motiv trupurile unor
bineplăcuți lui Dumnezeu Sfinți devin „izvorâtoare de mir”, altele împrăștie
miros de bună mireasmă, ori se păstrează intacte și neatinse de putreziciune sau
de foc (cuvioasa Parascheva de la Iași, Sfântul Ioan Rusul)

Astfel minuni precum cele precizate mai sus, aprind și mai mult flacăra
credinței în sufletele credincioșilor. Creștinii din Biserica Ortodoxă au trăit mai
mult credința vie, lucrătoare prin iubire, decât să o analizeze, s-o teoretizeze sau
să o formuleze într-un mod savant. Biserica a trăit dogmele prin cult, iar
Dogmatica obișnuită a fost Sfânta Liturghie…. Dogmatică în acțiune. Biserica în
activitatea sa a urmat și a repetat cuvintele Sf. Ioan : „ Nu poți să iubești pe
Dumnezeu, pe care nu-L vezi, dacă nu iubești pe fratele tău, pe care îl vezi”. Ea
a păstrat ca o comoară scumpă în Evanghelie cuvintele Mântuitorului, Care
spune că la Judecata de Apoi va zice celor aleși : „ Veniți binecuvântații Tatălui
Meu. Că flămând am fost și Mi-ați dat hrană, gol am fost și M-ați îmbrăcat,
însetat și Mi-ați dat să beau…căci ceea ce ați făcut unuia dintre aceștia mai mici
ai mei, Mie Mi-ați făcut. ” Cuvintele Mântuitorului sunt evidențiate foarte bine
la evenimentele mari ale cinstirii Sfinților și Sfintelor Moaște. Pelerinajele scot
9
Diac. Prof. Cornel Dragoș, Dincolo de moarte - Sfinte Moaște, mumii, trupuri blestemate, Editra Egumenița,
Argeș, 2009, p.70
10
Ibidem, p. 71
în evidență partea bună a oamenilor : efortul depus pentru a ajunge la racla cu
Sfintele Moaște este comun. În drumul de zeci de ore ce duce la Sfintele Moaște,
oamenii își dăruiesc unii altora hrana materială dar în special hrana spirituală.

Faptele despre care vorbește Mântuitorul și în predica Sa de pe munte sunt

în special postul, milostenia și rugăciunea. Apusenii arată că numai pregătirea
pentru întoarcerea la Dumnezeu și primirea Harului presupune un mare număr
de fapte bune printre care: frica de Dumnezeu rugăciunea, smerenia, postul și
milostenia – ca dispoziții ale lui înainte de justificare, sunt concretizate de ceea
ce Sinodul din Trident numește ”fapte bune”, adică: credere, diligere, sperare,
poenitere. Chiar și așa, sfera faptelor bune este restrânsă. De aceea teologii
romano-catolici au început să dea unele definiții mai cuprinzătoare, ca aceea a
marelui simbolist Moehler, de acum un veac: „Prin fapte bune – scrie el –
Biserica înțelege toate faptele morale ale omului justificat în Iisus Hristos, sau,
roadele voinței drepte, ale iubirii conduse de credință”. Acest simbolist adaugă
și o restricție : „ Biserica nu numește fapte bune decât faptele în Hristos. ”11

11
Prof. Nicolae Chitescu, Condițiile însușiirii mântuirii: har, credință, fapte bune, în revista Studii Teologice,
nr. 1-2/1950, ,Editura I.B.M.B.O.R., București,p. 19
 CULTUL RELICVELOR. CULTUL SFINTELOR MOAȘTE

În scrierile laice cultul Sfintelor Moaște este cunoscut sub numele

de„cultul relicvelor”. Cultul relicvelor, al rămășițelor de trupuri sfinte, este la fel
de vechi ca și Biserica. De îndată ce cultul a fost autorizat, s-a instaurat obiceiul
de a se construi sanctuare în jurul mormintelor de Sfinți. iar atunci când o
comunitate nu avea șansa de a putea arăta un asemenea corp trebuia ca altarul pe
care se săvârșea jertfa euharistică să aibă o porțiune în care să fie închisă o
porțiune de relicvă, solicitată cu pioșenie. Chiar și mort sfântul continua așadar
să fie obiectul unei mari venerații. Corpul lui este un receptacol al sacrului, un
corp relicvă, care suscita devoțiunea și întoarcerea la valorile fundamentale.
Caci trupul sfânt este si o marca identitara,un corp matricial in jurul căruia
comunitatea se regenerează continuu,simbolul permanentei acesteia. Relicvele și
relicvariile care le conțin îndeplinesc o funcție esențiala de coeziune sociala. 12

Corpul ale cărui rămășițe sunt venerate nu e mort. Pentru credincioși,el

radiază de viață mai mult,este izvor de viața. Și semnele care le dau dreptate nu
lipsesc :corpuri ocolite în chip miraculos de putreziciune și care emana o
delicioasă„mireasmă de sfințenie”;corpuri îngropate de multă vreme
care,minune! încep să sângereze când scalpelul chirurgului le crestează. Dar
trupul sfântului este viu și atunci când timpul si-a împlinit lucrarea. Din
osemintele adunate cu grijă într-o raclă emana o forță de care credincioșii vor sa
beneficieze.13

Pentru o comunitate,trupul sfântului reprezintă o dimensiune sacră

puternic spiritualizată unde lumescul,materialul nu au jurisdicție. Comunitatea
întreagă simte aura protectoare a moaștelor sfântului și a nenumăratelor ei efecte
benefice. În oraș și în regiunea dimprejur,oamenii nu uită să atribuie trupului
sfântului o virtute tutelară. După moartea sfântului, litigiile uneori violente, ce se
iscă între două comunități în legătură cu locul unde trebuie să se odihnească
rămășițele sale pământești nu sunt doar reflectarea unor interese materiale legate
de exploatarea unui pelerinaj, ci exprimă totodată, într-o manieră foarte
profundă, voința oamenilor de a nu se despărți corpul-matcă, de corpul care
generează și perpetuează viața. Odată ce problema a fost rezolvată grație unui
semn, toată existența comunității alese gravitează în jurul acestui corp. Întrucât
12
Georges Vigarello, Istoria Corpului în linie de la Renaștere la secolul luminilor, vol. 1 ed. Art, București
2008, p. 88
13
Ibidem
corpul-relicvă întruchipează permanența marile angajamente din viața fiecărui
individ se iau în față;căsătoria,moartea și nașterea sunt puse sub protecția
strămoșului comun,iar nou-nascuții primesc adesea numele său. De asemenea
moaștele sfântului,comoara neprețuită,sunt plimbate cu alai prin oraș pentru a
pune capăt secetei sau pentru ca ploaia să înceteze,pentru a îndepărta războiul și
molimele ce-l însoțesc. Acest corp-referință,de la care se așteaptă buna
întocmire a vremii,perpetuarea familiei și a speciei,este așadar esențial pentru
existența tuturor. Datorită lui,oamenii simt că aparțin locului respectiv,se
recunosc altfel decât ceilalți. Apartenența la comunitate se cristalizează prin
intermediul corpului-matcă.14

După cum vedem,moaștele sfinților înseamnă mai mult decât resturi ale
unor trupuri;ele fundamentează credința în niște valori comune pe una și aceeași
concepție religioasă asupra originilor. Să nu ne lăsăm înșelați,omonimia nu este
o simplă întâmplare:corps municipal[ansamblul persoanelor care administrează
un oraș sau o comună] și corps de metiers[bresle] fac referire în diverse grade la
corpurile sfinte fondatoare. După toate aparențele în cursul secolului al 18-
lea,unii încep să se distanțeze de aceste străvechi solidarități,în vreme ce între
individ și colectivitate încep să apară noi legături care nu se mai bazează pe
simbolistica religioasă,pe virtuțile creștine și pe atașamentul față de miraculos,ci
pe o concepție mai profană asupra vieții.

Totuși,la sfârșitul secolului,vechile credințe sunt încă puternice și nu

încape nici o îndoială ca,transformându-se în profanatori,revoluționarii au vrut
să le pună capăt. Golind raclele și împrăștiindu-le conținutul,ei își exprimă
disprețul față de legăturile simbolice și se desprind de un trecut al credințelor
învechite. Revoluționarii anticipează evoluția mentalităților și accelerează
mutațiile. Pentru „a trăi liber”, este necesar nu numai să creezi alte raporturi
sociale, ci și să înveți noi simboluri, să te îndrepți spre un viitor bazat pe om, și
nu, ca mai înainte, pe„ superstiția” ce înconjoară trupurile fără viață. ca și cum
ar fi atât de ușor să schimbi peste noapte mentalitățile și comportamentele, să
anulezi sacrul și să desființezi legăturile de veacuri … Lângă rugile în jurul
cărora se dansează carmaniola se găsește întotdeauna câte o femeie evlavioasă
sau câte un bătrân paracliser care să culeagă câte o falangă sau un fragment de
humerus pe jumătate calcinat: comoara neprețuită care, după agitația se va

14
Ibidem, p. 89
stinge, va da pentru o vreme iluzia că reînnodarea legăturii cu vechile credințe e
încă posibilă.15

Cinstirea Sfintelor Moaște reprezintă și o fereastră către contemplarea lui

Dumnezeu. Contemplarea lui Dumnezeu îl ferește pe om să recadă în întunericul
păcatelor dinainte și mai mult decât atât, contemplarea gravează în intelectul și
memoria sufletului ca pe o tăbliță prin lumina Duhului Sfânt, „forma fără
formă”a lui Dumnezeu, prin care omul păstrează legătura cu Dumnezeu și
totodată dobândește capacitatea deosebirii binelui de rău, a luminii de întuneric.
Duhul Sfânt este Cel care dă nu numai puterea de a cunoaște, ci profunzimea
acestei cunoașteri, căci, arată Sfântul Simeon Noul Teolog: „ acolo unde sunt
iluminările Duhului, acolo este și revărsarea luminii lui Dumnezeu, și
Dumnezeu în înțelepciunea și cunoașterea tainelor sale.16

Atunci când simțim efectul apropierii noastre de Sfintele Moaște, simțim

lucrarea Duhului Sfânt. Simțirea lucrării Duhului Sfânt, a harului este necesară
omului dar și condiționată. Trăirea noastră în har depinde de legătura cu Duhul
Sfânt. Despărțirea de Sfântul Duh înseamnă moartea sufletului, de aceea –
pentru a susține viața noastră spirituală – trebuie să ne prindem de Duhul Sfânt,
iar această legătură – în mod firesc – trebuie simțită și cunoscută, deoarece ea
are caracter personal și conștient. Unirea noastră cu Duhul vieții nu poate fi
nesimțită și necunoscută duhovnicește, căci aceasta ar însemna că niște morți se
unesc cu moartea, pe când noi cei vii ne unim cu viața.17

Sfântul Simeon spune că fiecare om este om prin fire și Dumnezeu prin

Har, prin iubirea divină. Pentru el, schimbarea omului se face prin iubire: ea
realizează frumusețea lumii, ea ține, mișcă și preface totul. Sub razele ei,
căpătăm un organism nou, duhovnicesc, îndumnezeit cu mădulare noi și simțire
nouă. Prin iubirea harică, anticipăm starea de spiritualizare de după înviere,
realizăm starea de familiaritate cu Dumnezeu, încă de aici. Clipe proprii vieții de
dincolo putem avea, deci chiar din această viață, dacă noi ne-am hrănit chiar aici

15
Ibidem p. 90
16
Drd. Banu Emanuel,Lucrarea Duhului Sfânt în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în revista
„Studii Teologice”, nr. 1-2/ 1980, Editura: I.B.M.B.O.R., București, p.91.

17
Magistrand Ion Bria „Simțirea tainică a prezenței harului după Sfântul Simenon Noul
Teolog” în „Studii Teologice”, nr.7-8/1956, Editura I.B.M.B.O.R., București, p.19
cu bunătățile proprii vieții viitoare, iar parusia poate avea loc aici, dacă ne-am
pregătit firea de acum lumina dumnezeiască. Simțirea tainică a prezenței harului,
este o stare, dar și o condiție: ea formează mobilul înnoirii sufletești și deci, și al
mântuirii, deoarece omul se mântuie odată cu transformarea lui duhovnicească.
Sfinții ale căror moaște cinstim sunt exemplul unei transformări duhovnicești
complete susținută de dorința puternică de a intra și a rămâne în comuniune cu
Dumnezeu, dorință trăită și simțită puternic. Această simțire atrage după sine
depășirea stării naturale de viețuire, pe planul unei vieți dumnezeiești.18

Acesta este modelul de viață pe care Sfinții l-au urmat cu toată

convingerea și dăruirea. Atunci când o persoană este apropiată și pleacă dintre
noi, avem convingerea că deși a murit, ea rămâne cu noi vie, însuflețită de
amintirile pe care le avem legate de acea persoană, aceasta fiind singura condiție
care asigură existența ei în sufletele noastre. Moaștele Sfinților sunt însă
expresia concretă a existenței lor pe pământ, după trecerea lor la cele veșnice.
Bogăția harului primit de Sfinți le-a cuprins și trupul. Ca urmare trupul unor
sfinți nu au putrezit iar osemintele altora sunt binemirositoare. În toate cazurile
sunt făcătoare de minuni. Acest mod de proslăvire a rămășițelor trupești pe
pământ dă mărturie despre proslăvirea pe care le-au dat-o Dumnezeu în cer.

Creștinismul conține adevărata învățătură despre modul în care ființa

umană în toată dimensiunea ei ontologica trebuie respectată și valorificată.

La toate popoarele asiatice importanța dată trupului capătă altă

dimensiune. Împărații chinezi și membrii marilor dinastii, erau înhumați cu
multe podoabe și bogății. Spre deosebire de egipteni care își înhumau faraonii
împreună cu lucruri materiale, împărații chinezi erau înhumați cu adevărate
armate de oameni de teracotă, meniți să-i apere de dușmani în lumea viitoare.
Alt motiv ar fi dorința de stăpânire ce se menține și după moarte. și Sfinții au
puterea de a stăpâni după ce trec din această viață. Sfintele Moaște stăpânesc
inimile și sufletele credincioșilor și mențin fierbinte dorința credincioșilor de ase
ruga continuu lor. Este una dintre nenumăratele motive pentru care cinstea
Sfintelor Moaște este atât de importantă. Ea este o pregustare a Sfințeniei lui
Dumnezeu, de care trebuie să ne bucurăm încă din această viață.

Sfinții Părinți numesc foarte frumos timpul pe care îl parcurge în această

viață: timpul mântuirii. Timpul mântuirii, ca valorificare și sfințire a lui în viața

18
Ibidem, p. 11
19Ibidem, p. 13
credinciosului se prezintă sub multe aspecte. El este timpul pocăinței, timpul
despătimirii. Timpul împlinirii vocației, încheindu-se cu acel „sfârșit creștinesc”
sau timpul trecerii la viața veșnică, unde vor străluci etern, realizările vieții
prezente și se va releva deplin valoarea lor nebănuită. Timpul vieții prezente
oferă, prin pocăință, posibilitatea„ răscumpărării timpului pierdut”(Efeseni
5,10). Timpul postului și al pocăinței este timpul când credinciosul se depășește,
negându-și căile voinței și făpturii pervertite regăsește valoarea sa genuină,
potentele creatoare care așteaptă să fie actualizate în realizarea binelui, ca
singura stare conformă firii. Timpului pocăinței devine timpul unei renașteri prin
respingerea răului care s-a instituit sau încearcă să se instituie într-o stare
permanentă.

IMPORTANȚA ȘI PUTEREA SFINTELOR MOAȘTE

Biserica a practicat de la început cultul moaștelor, iar la Sinodul al VII-

lea Ecumenic (Niceea 787) s-a hotărât pentru totdeauna a se cinsti Sfintele
Moaște ca și Sfânta Evanghelie, Sfânta cruce și sfintele icoane împotriva
iconoclasmului sub pedeapsa caterisirii clericilor și a ex comunicării mirenilor
din Biserică, dacă nu vor cinsti aceste minunate daruri, vrednice de venerare.
Din nenumăratele minuni săvârșite de Dumnezeu prin moaștele Sfinților de-a
lungul veacurilor, din experiența Bisericii lui Hristos și din tâlcuirile Sfintelor
decurge datoria oricărui creștin de cinsti Sfintele Moaște. Ortodoxia, în general,
și Biserica noastră strămoșească, în special, se bucură de o bogată comoară de
moaște de mulți Sfinți ocrotitori și rugători, la Iași, București, Curtea de Argeș,
Cernica, Bistrița Vâlcii, Timișoara, Suceava, Niculițel etc. 19

Dumnezeu ne-a lăsat să atingem și să privim moaștele Sfinților pentru a

ne întări sensibilitatea noastră umană prin contact direct cu materie purtătoare de
Duh Sfințitor. Ca și în cazul Sfintelor Taine, ni se dăruiește un impuls sfințitor
materiei din noi, atât legată prin suflet de duhul nostru. În acest sens sfântul Ioan
Gură de Aur ne sfătuiește peste secole: „ să venim deci necontenit la ei, să ne

19
Drd. Dan Ilie Ciobotea „Timpul și valoarea lui pentru mântuire în ortodoxie” în revista
„Ortodoxia” nr.2/1977, Editura I.B.M.B.O.R., București, p.199
atingem de racla lor și să îmbrățișăm credință Moaștelor lor ca să luăm
binecuvântare de la ele și folos sufletesc spre dobândirea Împărăției Cerurilor20

Puterea unui Sfânt de după adormirea lui este de multe ori mai mare decât
cea pe care o avea în viață. „De aceea a lăsat Dumnezeu omenirii Sfintele
Moaște ale Sfinților”zice atletul lui Hristos Ioan Gură de Aur, în neîntrecuta lui
omilie la Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, cel înmormântat în cetatea Antiohiei.21

Cât timp suntem în viață, trupul nostru emană putere și exprimă vitalitate.
După moarte aceste calități se pierd în totalitate. Cu trupurile Sfinților e altfel:
de-a lungul vieții lor înduhovnicite ei au adunat o cantitate mare de vitalitate
spirituală care a menținut trupul nestricăcios după moarte.

SFINTELE MOAȘTE ȘI IMPOSIBILITATEA REÎNCARNĂRII

Binecuvântatele de Dumnezeu Moaște se mențin fără să se descompună

prin energia necreată a Harului Divin, fiind făcătoare de minuni și răspândind
bună mireasmă. Rezistente de mii de ani ( în unele cazuri), ele vorbesc în felul
lor de adevărul învierii și de legătura cu același suflet. „ De aici rezultă
imposibilitatea sufletului de a mai fi avut și alte trupuri pe pământ, căci
nestricarea este lucrare directă a Harului de Mântuitorul Hristos pentru care S-a
jertfit și a murit, și nu urmărea uneori pretinse reîncarnări. 22

Referitor la această teorie contrară dogmelor creștine, Părintele Conf.

Univ. Dr. Vasile Sorescu își exprimă în mod sistematic punctul de vedere,
considerând necesară combaterea reîncarnării pentru a înțelege în deplinătate
învățătura creștină despre sfârșitul vieții și al lumii.

Potrivit teoriei reîncarnării, după moarte sufletul nu este judecat, ci revine

pe pământ și ocupă un corp nou, fie al unui animal, fiind răspândită încă din
antichitate printre popoarele păgâne. Astăzi, propagarea ei s-a făcut mai ales
prin influența hinduismului și budismului. În mod esențial diferențele

20
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie de laudă la Sfinții mucenici Iuvendiu și Maximin, părtinitori în vremea lui
Iulian Apostatul, P. G.L, 576

21
Ibidem
22
Pr. Vasile Sorescu„Sfârșitul lumii în perspectiva profețiilor biblice ”Editura Saeculum &
Vestala, București, 1999 ,p.66
fundamentale între religiile orientale și creștinism pot fi reduse la două: lipsa
unui Dumnezeu personal; lipsa învierii trupului, ca posibilitate și urmare a
Învierii lui Hristos. Și de aici, la toate religiile indiene există învățătura despre
transmigrația sufletelor, metempsihoza sau reincarnare.23

Ideea reîncarnării a pătruns adânc în lumea occidentală unde, prin practica

hipnozei regresive, se sugerează celor hipnotizați tot felul de pretinse amintiri
dintr-o viață anterioară. Dar hipnotizorii de mare clasă, ca și unii psihologi, au
arătat că în cazul acestor regresii cei hipnotizați relatează de fapt întâmplări
uitate din copilărie, citite în cărți sau văzute în filme, precum și întâmplări
sugerate în tranșă. Relatările făcute de către unele persoane despre locuri și
întâmplări din trecut, care se pot verifica, nu sunt neapărat amintiri dintr-o viață
anterioară, ci sunt descoperiri demonice asemenea informațiilor spiritiste. Chiar
ocultiștii arată ca ,,majoritatea întâmplărilor relatate ce par a oferi evidența
reîncarnării, ar putea fi cazuri de posedări demonice.’’ Biserica a combătut de la
început ideea reîncarnării care pătrunsese în Orient prin ereticii manihei. Apoi la
Sinodul 5 Ecumenic din anul 553 de la Constantinopol, care a condamnat teoria
preexistenței sufletelor (apropiată de teoria reîncarnării) susținută de Origen, s-a
continuat demersul împotriva acestei idei cu bătaie mai lungă, care urmărea
desființarea Învierii.

SFINTELE MOAȘTE DIN ROMÂNIA

Sfintele Moaște care se află pe teritoriul țării noastre, formează un mare

dar, pe care Dumnezeu l-a făcut patriei în care trăia. Ele sunt, totodată, o
puternică și convingătoare dovadă văzută a nevăzutului Dumnezeu.

Omul e legat de pământ vrea întotdeauna, să vadă, să pipăie, să înțeleagă

mai întâi și apoi să creadă. El mereu caută să vadă minuni, să vadă îngeri, să
vadă Sfinți, să vadă ce este dincolo de mormânt. De aceea omul este permanent
plin de întrebări, bătut de îndoieli, ispitit să nu creadă cu toată inima în
Dumnezeu, în viața viitoare. De aici atâtea secrete, certuri și convingeri
23
Pr. Prof. Dr. Ion Popescu„Ortodoxia în fața ereziilor contemporane, Editura Diogene,
București 1996, p. 60
religioase. Mai ales oamenii din vremea noastră vor să-L primească pe
Dumnezeu mai mult prin rațiune, prin dovezi logice și abia la urmă prin
credință. ori, Sfintele Moaște care împodobesc pământul țării noastre sunt și
rămân cea mai convingătoare dovadă a existenței lui Dumnezeu, a existenței
Sfinților, care, pentru curățirea vieții lor, au primit darul nestricăciunii și al
facerii de minuni în trupurile lor. Apoi Sfintele Moaște sunt un semn al dragostei
Sfinților din cer pentru noi, oamenii păcătoși de pe pământ. Ne-au lăsat nouă
trupurile lor Sfinte și făcătoare de minuni, ca un îndemn la sfințenie și
mângâiere în lupta vieții pământești, încredințându-ne că Sfinții se roagă
neîncetat pentru sufletele noastre.

Spre deosebire de sfintele Icoane, care sunt mai intime, având rol
duhovnicesc mai de taină, personal, legat de fiecare credincios în parte, Sfintele
Moaște au un rol duhovnicesc mult mai extins, colectiv, având o zonă de
influență destul de mare. De aici numărul mare de închinători la Sfintele Moaște
și acele mișcătoare procesiuni prin orașe și sate, la hramuri și pelerinaje cu
participarea a mii de credincioși24

Sfintele Moaște au fost în general sub permanenta atenție și grija

domnitorilor. Ei le procurau, le răscumpărau cu bani foarte grei, le aduceau în
țară, înălțau Biserici în cinstea Sfinților, ale căror Moaște le aduceau și le așezau
cât mai aproape de curtea Domnească, ca să le fie de ajutor în vreme de
primejdie. Asemenea odoare nu puteau ajunge ușor prin Mânăstiri, fiind departe
de Capitala Țării. De aceea moaștele au fost mai popularizate. Nu tot așa cu
Sfintele Icoane miraculoase. Ele de obicei se încredințau Mânăstirilor, ca o
mângâiere pentru călugării rugători. 25

24
Arhim. Ioanichie Bălan „Sfintele Moaște din România” Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004,
p.11

25
Ibidem, p. 12
 Pentru noi, atât Sfintele Icoane cât și Sfintele Moaște reprezintă comoara
de mare preț care nu-și pierde valoarea în timp spre deosebire de comorile
lumești atât de nesigure și trecătoare. Prezența moaștelor pe teritoriul Țării
noastre ne obligă și ne îndeamnă să le cunoaștem, să ne închinăm la ele și să le
cinstim cu multă cinste și cu credință. noi am avut zeci de Sfinte Moaște întregi
ai Sfinților noștri naționali. Moaștele unora, precum cele ale sfântului Chiriac de
la Bisericani, Chiriac de la Tazlău, Ioan de la Râșca, Vasile de la Moldovița, pe
care îi pomenește Mitropolitul Dosoftei, a fost o vreme păstrate în racle alese și
așezate în Mânăstiri spre închinare ; din cauza vitregiei vremurilor unele dintre
ele au dispărut fără urmă.26

Din această cauză, din atâția Sfinți și cuvioși autohtoni despre care știm că
au avut Moaște, se păstrează astăzi un număr destul de mic. În schimb, ne-a
rânduit Domnul și alte Sfinte Moaște din Țările Ortodoxe vecine.

Suntem datori să ne închinăm cu credință la Sfintele moaște , care

împodobesc pământul țării noastre, și să ne rugăm acestor Sfinți să mijlocească
înaintea Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre.

MOAȘTELE SFINȚILOR CE AU PĂTIMIT ÎN ÎNCHISORI

Pământul țării noastre este împodobit și cu astfel de Sfinte Moaște: ale

Sfinților care au pătimit în închisorile comuniste, apărând fără frică credința
strămoșească. Închisorile de la Aiud, Gherla, Pitești, și multe locuri în care au
pătimit Sfinți și care nu sunt cunoscute, dincolo de aura lor malefică, pe care și-
au conturat în istorie, au creat oameni puternici care au rezistat la batjocorire,
umilință, și tortură mai mult ca oricare altcineva, au creat Sfinți.

Evlavia creștinilor din Grecia față de mărturisitorii din lagărul comunist a

sporit în ultimii zece ani, în primul rând datorită traducerii cărților ce istorisesc
pătimirile acestora. De pildă, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii este unul dintre cei
26
Ibidem
mai iubiți Sfinți contemporani în spațiul grcesc. I s-a închinat o Biserică măreață
în Veria, iar părticele din Moaștele sale au fost împărțite în mai multe biserici și
mânăstiri și Mitropolii ale binecredinciosului popor elen şi sunt închinate cu
multă evlavie. Evlavia poporului sporeşte şi odată cu minunile săvârşite de
aceşti Sfinţi.27

Printre mărturisitorii creştini cunoscuţi în Grecia se află şi cei care au

suferit pentru Hristos în temniţele comuniste din România. Iată că trupurile
mărturisitorilor din temniţe, aruncate de comunişti la groapa comună, sunt astăzi
împărţite spre cinstire şi închinare în întreaga Biserică a lui Hristos. Să nu uităm
faptul că pe Moaştele mucenicilor s-au zidit dintotdeauna altarele pe care se
săvârșesc Sfintele Liturghii.28

Părintele Arsenie Papacioc vorbește într-un mod cutremurător despre

viața Sfinților din închisorile comuniste și despre importanța jertfei lor :
„Comunismul a umplut cerul de Sfinți… Pe oamenii aceștia, Gafencu, pe Trifan,
pe Marin, pe ăștia toți, Maxim, Pașcu, și ceilalți, pe toți i-aș sfinți canoniza.
Era,oare,unul mai bun ca celălalt? Toți erau gata de moarte. Contează maniera în
care primești suferință. Pe toți i-aș sfinți,pentru că au fost sinceri și pentru că nu
au ezitat a se jertfi. Toți jertfeau. S-au dus cu toții,rand pe rând. Cu o bucurie
greu de explicat,la proscomidie îi amintesc pe toți ca pe niște luptători,alături de

marii voievozi ai țării ”.

Printre sfinții de la Aiud s-au numărat și preoți care au apărut cu mult

curaj și credință. Ei au făcut dovadă clară a slujirii lui Dumnezeu și a semenilor.
Temnița a fost biserica în care au slujit până la ultima putere. Dumnezeu Care

27
Danion Vasile„Minunile Sfinților închisorilor”, Editura Areopag, București, 2011, p. 57

28
Ibidem, p. 58
nu a căutat niciodată să locuiască în temple omenești,a rămas cu sfinții în
temniță,pană la ultima lor suflare.

Există și preoți care au primit mucenicia nesângeroasă. Pentru un preot

viața de conducător spiritual este o jertfă greu de dus. Lupta se dă pe multe
fronturi. Un astfel de exemplu este și părintele Iona din Rusia. Sfântul Iona a
primit mucenicia nesângeroasă. Viața sa de preot,soț și tată a nouă copii a fost o
jertfire continuă pentru Hristos și pentru Evanghelie. Și de aceea trupul
său,devenit templu al Duhului Sfânt împărtășit de energiile necreate ale
Creatorului,nu s-a supus stricăciunii.

Sfântul Iona făcătorul de minuni nu este însă singurul preot de mir cu

sfinte moaște. Ziua de 29 septembrie 1998 a fost aleasă de pronia dumnezeiască
pentru un mare dar al bisericii Ortodoxe Române: aflarea moaștelor întregi și
binemirositoare ale părintelui Ilie Lăcătușu,vrednic urmaș al sfântului Iona
trecut la Domnul în 1983.29

Pentru noi moaștele sfinților precum:Sfântul Iona-făcătorul de minuni și

părintele Ilie Lăcătușu, sunt dovezi de necontestat ale iubirii lui Dumnezeu față
de oameni. Oamenii pe care noi îi vedem zi de zi,și care ni se par obișnuiți pot
ascunde din smerenie un mod de viață duhovnicesc,sfânt. Ei pot fi sfinții de
mâine. Pot fi rugătorii de mâine pentru noi cei care greșim atât de mult.

MOAȘTELE SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA DE LA IAȘI

Din vremea Domnitorului Vasile Lupu și până în zilele

noastre,nenumărați au fost pelerinii care si-au îndreptat pașii spre capitala
Moldovei,acolo unde sălășluiesc sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva.

29
Arhim. Benedict Ghiuș„Un preot de mir cu Sfinte Moaște – Sfântul Iona făcătorul de
minuni din Odessa, Editura Christiana, București, 2001, p. 7
Mângâierea ajutorul și lucrurile minunate care s-au petrecut neîncetat la racla de
la Iași,precum și evlavia pe care credincioșii o arată față de sfintele moaște,a
îndreptățit Sfântul Sinod să ia o hotărâre de căpătâi privitoare la cinstirea
Cuvioasei.

Istoricul moaștelor sfintei vorbește despre contextul în care ele au ajuns să

se odihnească pe teritoriul țarii noastre. După ce prin dumnezeiasca
economie,sfintele moaște ale cuvioasei au fost descoperite de locuitorii
Epivatei,ele au fost așezate cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli. În
această localitate,trupul nestricăcios și binemirositor al C uvioasei a sălășluit ca
la două sute de ani. Nenumărate tămăduiri și semne minunate s-au lucrat prin
moaștele Sfintei Parascheva,iar toți cei care alergau cu rugăciune la racla
ei,dobândeau cu grăbire toate cererile cele bune. Vestea acestor lucrări mai
presus de fire s-a răspândit în toată Peninsula Balcanică și în Asia Mică încât
mulțime mare de credincioși greci,vlahi și bulgari porneau spre Epivata, spre a
se închina Sfintelor Moaște și a dobândi mijlocire înaintea lui Dumnezeu.30

Săvârșirea de minuni și slava Sfintelor Moaște au făcut ca în scurtă vreme

Cuvioasa să fie canonizată de către Patriarhia Constantinopolului, adică
pomenirea ei să fie prăznuită în rândul Sfinților. Această canonizare s-a împlinit
pentru că însușii Dumnezeu a fost Acele care a adeverit deplin sfințenia
Cuvioasei Parascheva, proslăvind-o prin nestricăciunea trupului și nenumăratele
minuni. Până a se odihni definitiv pe teritoriul țării noastre, sfintele Moaște ale
Cuvioasei au străbătut drum lung. Denumiri de orașe precum Târnavo, Belgrad,
sau Constantinopol(metropole ale vremii), sunt pe lista locurilor în care Sfintele
Moaște au poposit și au revărsat puterea lor sfințitoare asupra credincioșilor.
După cum am spus, după drum lung Sfintele Moaște au ajuns pe teritoriul țării

30
Desartovici L.S. „Sfânta Cuvioasă Parascheva cu Sfintele Moaște La Iași:viața, istoricul
Moaștelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, București, 2009, p. 39
noastre,mai exact la Iași – capitala țării Moldovei. În semn de recunoștință
pentru ajutorul dat de Domnitorul Vasile Lupu, Patriarhiei ecumenice, sinodul
constantinopolitan dimpreună cu patriarhul Partenie a hărăzit Moaștele
Cuvioasei Parascheva românilor. După ce au intrat în țară pe la Galați, primite
de Arhierei , oamenii importanți din fruntea țării, Sfintele Moaște au ajuns la
Iași. aici racla Sfintei a fost întâmpinată de Domnitorul Vasile Lupu și de familia
sa, de Mitropolitul Varlaam și Episcopii Evloghie, Atanasie și Gheorghe,
dimpreună cu egumenii mânăstirilor și un mare sobor de preoți dimpreună cu
mulțimea de credincioși.31

Astfel în ziua de 13 iunie 1641, racla a fost purtată în Biserica Mânăstirii

Trei Ierarhi, frumoasa ctitorie a Domnitorului. Aici Moaștele au fost așezate pe
un piedestal de marmură, într-o nișă special construită, în naos, în partea de
miazăzi, a bisericii. Pentru ca aceasta preaslăvită faptă să fie neștearsă din
amintirea credincioșilor, Voievodul Vasile Lupu a hotărât ca pe piedestalul
raclei să fie așezată o placă de marmură neagră, pe care este consemnat
evenimentul aducerii la Iași a Sfintelor Moaște.32 Astăzi, Moaștele Cuvioasei
Parascheva, se află în Catedrala Mitropolitană, neîncăpătoare la orice oră
datorită fluxului mare de creștini care vin să se roage cu evlavie. Însă totuși
există o zi care le întrece pe toate în spiritualitate și trăire duhovnicească: în ziua
de 14 octombrie orașul abundă de lumină și oameni din toate colțurile țării care
vin să se roage pentru ei și pentru familie, pentru apropiați și pentru oamenii pe
care i-au îndepărtat dintr-un motiv sau altul. Sfânta Cuvioasă Parascheva îi
ascultă pe toți cu răbdare, așa cum o face de câteva veacuri încoace. Cu evlavie
ne rugăm Sfintei Maicii noastre Parascheva să apere Țara noastră așa cum bine
știm că a făcut-o de-a lungul timpului.

31
Ibidem, p. 59
32
Ibidem
 MOAȘTELE SFÂNTULUI IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, este încă un exemplu
de binecuvântare pe care dumnezeu l-a dăruit țării noastre. Atât viața Sfântului
cât și istoricul aducerii Sfintelor Moaște în țara noastră sunt impresionante.
Așteptate să ajungă la Cetatea Albă, locul în care Sfântul a primit martiriul,
Domnitorul Alexandru cel Bun împreună cu boierii și Mitropolitul Iosif a ieșit
în întâmpinarea lor. Cu aceeași nerăbdare și evlavie totodată clerul și poporul
așteaptă Sfintele Moaște.33 Marele Domnitor a îmbrățișat cu multă evlavie și
credință Moaștele Sfântului Ioan, drept păzitorul său, a stăpânirii sale, și al
binecredinciosului popor al Țării Moldovei, Moaștele fiind așezate în acest
moment în Mitropolia de Suceava, această cetate fiind pe atunci capitala
Moldovei. 34

La întoarcerea oștilor poloneze, văzând că vremurile sunt foarte tulbure,

Mitropolitul Moldovei s-a temut ca țara să nu fie robită de păgâni și odată cu ea
să fie prădate și Moaștele Sfântului Ioan.

Astfel cu știrea lui Sobieski, Mitropolitul Dosoftei a ridicat racla

Mucenicului și luând Moaștele dimpreună cu odoarele și hrisoavele Mitropoliei,
s-a dus în ținuturile aflate sub stăpânirea polonezilor, nădăjduind că acolo vor
afla scutire până când se vor liniști tulburările și se va face pace. Nu este
singurul episod de acest fel, dar Dumnezeu a rânduit ca Moaștele Sfântului Ioan
să rămână acolo unde sunt cinstite și unde pot revărsa puterea lor vindecătoare.

33
Idem., Sfântul Mare Mucenic Ioan cel |Nou de la Suceava – viața, minunile, istoricul
moaștelor, acatistul, paraclisul, Editura Sophia, București, 2010, p. 48

34
Ibidem
După vremuri pline de furtună, norii s-au risipit și astăzi, ca și în cazul cinstirii
Moaștelor Sfintei Cuvioasei Parascheva, cinstirea Moaștelor Sfântului Mare
Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, este deja un mod de existență pentru
credincioși, un mod de viață duhovnicesc.
 Concluzii

Așa cum am observat, tot ceea ce știm despre Sfinți și Sfintele Moaște,
ne trimite la cinstirea lor ca pe niște comori de mare preț. Cum ar putea Sfintele
Moaște care sunt purtătoare de Har , să nu vindece boli și să nu readucă
sănătatea în ființa noastră. Dintre bolile timpurilor noastre, cancerul, este lider la
capitolul vieții luate. Specialiștii care au studiat cancerul au observat, că în
principiu, este un mare haos produs în rândul celulelor. De fapt, acesta este
cancerul: o înmulțire dezordonată și necontrolată a celulelor din corp. Cum ar
putea însă cancerul să nu ne lovească, atunci când în viața noastră există atât de
multă dezordine și păcate. Ori, Dumnezeu ne-a lăsat Sfintele Moaște tocmai
pentru acest scop: de a ne ajuta să facem ordine în sufletele noastre și a ne
vindeca atât sufletește cât și trupește.

Apoi ne-am convins de importanța sfințeniei în viața noastră. Sfințenia

este modul de viață pe care Sfinții l-au ales cât timp au fost în trup, și de aceea și
trupul, după trecerea lor la cele veșnice rămâne izvor de sfințenie și bună
mireasmă.

Primii Sfinți de pe teritoriul Țării noastre, Sfinții Daco-Romani, au primit

credința de la însuși Sfântul Apostol Andrei. Ei au luat contact direct cu unul
dintre principalii martori ai minunii și puterii dumnezeiești ai Lui Hristos.
Convinși de Adevăr au suferit bătăi și moarte chiar de la începutul mărturisirii
lor.

Am observat apoi ce înseamnă intr-o comunitate, prezența Sfintelor

Moaște. Comunitatea întreagă orbitează în jurul căldurii și strălucirii pe care
Sfintele Moaște asemenea soarelui o împrăștie. Oamenii depind de puterea
Sfinților și de revărsarea ei prin intermediul Sfintelor Moaște. Puterea dată de
Dumnezeu Sfinților este mijlocirea în rugăciune pentru noi în fața Tronului de
Judecată.

Importanța cinstirii Sfintelor Moaște constă în rolul pe care Sfinții îl

ocupă în procesul mântuirii noastre. Rolul lor este de a ne pava drumul spre Rai
și de a ne ușura calea în viață. Drumul spre mântuire nu este ușor dar nu suntem
singuri fiindcă Sfinții ne sunt alături în toate privințele.

Am observat că cinstirea Sfintelor Moaște este o acțiune duhovnicească

care animă toată comunitatea. Ele au un rol duhovnicesc mai extins, colectiv,
caracterizat prin adunarea în masa credincioșilor cu un singur scop: apropierea
concretă de Dumnezeu care lucrează prin oameni, și cu atât mai mult prin Sfinți.

Acest lucru este dovedit și de prezența atâtor Sfinți români în calendar.

Unii dintre ei au trăit in post și rugăciune, singuri contemplând pe Dumnezeu,
alții au trăit în lume și au rezistat ispitelor de tot felul iar alții au suferit în
temnițe și închisori apărând cu multă hotărâre adevărata credință.

Adevărata credință ne-o inspiră și Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioase

Parascheva de la Iași și ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel nou de la Suceava.
Dacă viața lor curată, dacă istoricul aducerii Moaștelor lor pe teritoriul Țării
noastre ne-a impresionat, atunci cu siguranță suntem convinși că minunile
săvârșite de ele și solemnitatea pelerinajelor celor ce le acoperă sunt dovezile de
netăgăduit, ale iubirii Lui Dumnezeu, concretizată în grija părintească ce o
poartă Țării noastre de atâtea veacuri.

Să nu ezităm să ne rugăm Sfintelor Moaște. Să povestim Sfinților

îndoielile noastre, necazurile noastre prin care trecem zi de zi și să nădăjduim în
mijlocirea lor, pentru noi înaintea Lui Dumnezeu. Oricât de grea și complicată
este viața și lumea în care trăim, să nu uităm niciodată că nimic nu este
întâmplător și să avem credință. Sfinții au reușit acest lucru. Să reușim și noi.
 Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura I.B.M.B.O.R., București 2005

2. Banu Dr. Emanuel,Lucrarea Duhului Sfânt în opera Sfântului Simeon

Noul Teolog, în revista „Studii Teologice”, nr. 1-2/ 1980, Editura:
I.B.M.B.O.R., București, p.91.
3. Bălan Arhim. Ioanichie „Sfintele Moaște din România” Editura
Mănăstirea Sihăstria, 2004, p.11
4. Braniște Pr. Prof. Dr. Ene „Liturgica generală” Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 1993, p.232
5. Bria, Magistrand Ion „Simțirea tainică a prezenței harului după Sfântul
Simenon Noul Teolog” în „Studii Teologice”, nr.7-8/1956, Editura
I.B.M.B.O.R., București, p.19
6. Chițescu, Prof. Nicolae „Condițiile însușirii mântuirii: har, credință și
fapte bune”, în revista „Studii Teologice” nr.1-2/1950 Editura
I.B.M.B.O.R., București, p.19
7. Ciubotea, Dr. Dan Ilie „Timpul și valoarea lui pentru mântuire în
ortodoxie” în revista „Ortodoxia” nr.2/1977, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, p.199
8. Coman, Pr. Prof. Ioan G. „Învățătura despre mântuire în vechile religii și
în Teologia Patristică, în revista „Ortodoxia” nr.3/1955 Editura
I.B.M.B.O.R., București, p.337
9. Cornel, Diac. Prof. Dragoș, Dincolo de moarte – Sfinte Moaște, mumii,
trupuri blestemate, Editura Egumenița, Argeș, 2009,p. 70
10.Danion, Vasile„Minunile Sfinților închisorilor”, Editura Areopag,
București, 2011, p. 57
11.Desartovici L.S. „Sfânta Cuvioasă Parascheva cu Sfintele Moaște La
Iași:viața, istoricul Moaștelor, minunile, acatistul, paraclisul, Editura
Sophia, București, 2009, p. 39
12.Ghiuș, Arhim. Benedict „Un preot de mir cu Sfinte Moaște – Sfântul Iona
făcătorul de minuni din Odessa, Editura Christiana, București, 2001, p. 7
13.Idem., Sfântul Mare Mucenic Ioan cel |Nou de la Suceava – viața,
minunile, istoricul moaștelor, acatistul, paraclisul, Editura Sophia,
București, 2010, p. 48
14.Popescu, Pr. Prof. Dr. Ion „Ortodoxia în fața ereziilor contemporane,
Editura Diogene, București 1996, p. 60
15.PS. Vasile – episcopul Oradiei„Carte de învățătură creștină ortodoxă
Editura I.B.M.B.O.R., 1978, P. 149
16.Remete, Dr. Gheorghe „Cinstirea sfintelor Moaște în lumina învățăturii
ortodoxe despre îndumnezeirea omului, în revista „Mitropolia
Ardealului”, nr. 1-2/ 1895, Editura redacția și administrația –
Arhiepiscopia ortodoxă română, Sibiu, p. 20
17.Sorescu, Pr. Vasile „Sfârșitul lumii în perspectiva profețiilor biblice
”Editura Saeculum & Vestala, București, 1999 ,p.66
18.Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru Starea primordială a omului în cele trei
confesiuni, în revista Ortodoxia, nr.3/ 1956 Editura I.B.M.B.O.R
București, p.333
19.Vigarello, Georges Istoria corpului – De la Renaștere la Secolul
Luminilor, volumul 1, Editura Art, București, 2008, p. 88
20.Zăgrean, Arhid. Prof. Ioan Morală Creștină – pentru Seminariile
Teologice, Ediția a III- a/ 2002, Editura Renașterea, Cluj – Napoca, p. 132
 CUPRINSUL LUCRĂRII

ARGUMENT……………………………………………………………………2

INTRODUCERE………………………………………………………………...5

Învățătura Ortodoxă privind Cinstirea Sfintelor Moaște……………………5

Legătura dintre Sfințenie și Cinstirea Sfintelor Moaște…………………….6

TRATARE……………………………………………………………………….9

1. Primii Sfinți. Sfinții daco-români și Sfinți români mai vechi…………….9

2. Alte argumente biblice, dogmatice, patristice pentru cinstirea Sfintelor
Moaște………………………………………………………………........11
3. Cultul Relicvelor. Cultul Sfintelor Moaște…………………………........14
4. Importanța și puterea Sfintelor Moaște…………………………………..18
5. Sfintele Moaște și imposibilitatea reîncarnării…………………………...19
6. Sfintele Moaște din România…………………………………………….20
7. Moaștele Sfinților ce au pătimit în închisori……………………………..22
8. Moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași………………………..24
9. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava……………………........27

CONCLUZII……………………………………………………………………29

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….31

CUPRINS………………………………………………………………………33