DPPD - Invatarea 2014 PDF

Învăţarea
Învăţarea: delimitari conceptuale,

conditii interne si externe, stiluri
de invatare. Teorii ale invatarii
DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 1

prof. univ. dr. Elena Cocoradă
Perspective multiple
• învăţarea este dependentă de factori:
neurobiologici, fiziologici, biochimici,
psihologici sau sociali.
• studiată de:
- psihologie, neurobiologie, biochimie,
fiziologie, psihologie socială,
- etologia şi etnologia,
- ştiinţele cognitive, inteligenţa artificială şi
ştiinţele educaţiei.
Cum învăţăm?

Metafore ale învăţării
• Tabula rasa: învăţarea este un proces prin care mintea
umană, la început goală, se încărcă de cunoştinţe
(Locke).
• Asimilare şi acomodare: a învăţa înseamnă a
introduce cunoştinţele în scheme existente şi a schimba
aceste scheme, dacă este cazul aşa cum alimentele
sunt asimilate şi schimbă organismul (Piaget).
• Creşterea plantelor - când grădinarul îngrijeşte
plantele, el nu le trage de rădăcini ci modifică
temperatura, fertilizează solul, întreţine umiditatea
adecvată, variază poziţia plantelor vecine (Vîgotski).
• Iluminarea - a învăţa înseamnă a avea o înţelegere
rapidă a unei configuraţii (Wertheimer).
• Urcare în spirală: a învăţa înseamnă a reîntâlni idei
asemănătoare în contexte diferite, din ce în ce mai
complexe (Bruner).
Definitii (1)
• ,,învăţarea este procesul prin care o anumită
activitate ia naştere ori se transformă,
reacţionând la o situaţie, cu condiţia, ca esenţa
schimbării să nu poată fi explicată pe baza
maturizării organismului, a tendinţelor înnăscute
de a răspunde sau a altor stări temporare ale
organismului” (Hilgard & G. H. Bower, 1966);
• învăţarea este modificarea performanţei

observate într-o situaţie specifică, la nivel
elementar sau complex (Grande Dictionnaire de
la Psychologie, 1994);
Definitii (2)
• “învăţarea este constituită de procesele de
achiziţie sau de schimbare, dinamică şi internă a
unei persoane, care, stimulată de dorinţa şi
voinţa de dezvoltare, construieşte reprezentări
noi, explicaţii coerente şi durabile ale lumii sale
plecând de la percepţia materialelor, a stimulilor
din mediu, de la interacţiunea între datele
interne şi cele externe şi de la priza de conştiinţă
personală” (Legendre, 2005).

Caracteristici ale învăţării
• învăţarea - activitate întâlnită atât la animale cât şi la om,
efectuată la nivel elementar sau complex,
• realizată de om cu mijloace specifice şi desfăşurată în

forme superioare, condiţionate de prezenţa gândirii,
limbajului şi creativităţii,
• esenţa învăţării - achiziţia sau transformarea

performanţei observate, ca efect al interacţiunii între
datele interne şi cele externe persoanei care învaţă,
• se desfăşoară individual sau în grup.

Schimbările produse de învăţare
• trebuie diferenţiate de cele datorate
- maturizării (de ex.: înotul mormolocilor sau zborul
păsărilor sunt datorate maturizării şi nu învăţării;
limbajul la copil apare şi se dezvoltă prin
interacţiunea maturizării şi învăţării)
- tendinţelor înnăscute ale organismului
- stărilor temporare ale acestuia (de ex.: instalarea
somnului, oboseala, efectele cauzate de
droguri).

Din perspectivă pedagogică
• învăţarea este activitatea proiectată de

cadrul didactic,
• pentru a determina schimbări la nivelul
personalităţii elevului,
• prin valorificarea capacităţii acestuia de a
dobândi cunoştinţe, deprinderi şi atitudini
(Cristea, 2000).

Produsele învăţării nivel uman
Determinate prin termenul general “competente”,
care se pot detalia în:
- cunoştinţe: informaţii logice (noţiuni, judecăţi,

raţionamente)
- abilităţi: deprinderi (motorii sau intelectuale),
strategii cognitive
- atitudini (interese, valori, trăsături de
personalitate).

Forme de invatare
• cognitivă/ intelectuală (se acumulează
cunoştinţe despre diverse domenii ale realului şi
se formează capacităţi cognitive);
• psiho-motorie (se coordonează senzaţii,
percepţii şi mişcări, se construiesc deprinderi şi
priceperi);
• socio-afectivă (se asigură dezvoltarea psiho-
morală a elevului, se dezvoltă competenţele
sociale, se achiziţionează valori, norme, se
formează atitudini).

Planuri ale învăţarii specific umane
• planul componenţial, alcătuit din componentele

motivaţional-afective şi componentele cognitive
care alternează sau se suprapun;
• planul metacomponenţial ce constă în
gândirea/reflecţia asupra planului componenţial.
Planul metacomponenţial se dezvoltă mai târziu în
ontogeneză comparativ cu cel componenţial,
devenind, în ultimul timp, obiectiv al învăţării.

Procesul de învăţare
• Faza de motivare - oferă elevului imaginea a ceea ce
învăţarea îi permite să realizeze. În acest scop este
necesară captarea atenţiei, provocarea curiozităţii, a
unei atitudini de deschidere, prin prezentarea
obiectivelor învăţării într-un context semnificativ pentru
elev.
• Faza de achiziţie - include reactualizarea cunoştinţelor
anterioare necesare şi prezentarea noului conţinut,
• Faza de performanţă - verifică la elev gradul în care s-a
produs învăţarea. Această prezentare sumară a etapelor
învăţării relevă complexitatea acestui proces, varietate
produselor ei şi a gradelor de învăţare.

Mecanismele învăţării şcolare
Implică 3 clase de operaţii, integrate în acţiuni didactice:

• modificarea cantitativă a unor cunoştinţe deja dobândite
(învăţarea prin augumentare sau prin adaos).
• selecţia şi memorarea anumitor fapte constate sau
comunicate de altcineva (învăţare relaţională): pentru a fi
memorate, noile cunoştinţe sunt puse în legătură cu
altele deja deţinute.
• activităţi mintale superioare folosite pentru a dobândi
cunoştinţe noi, pe baza celor deja existente.

Cai de dobândire a cunoştinţelor noi
• transfer clasic (utilizarea cunoştinţelor vechi în situaţii

noi);
• transfer analogic: descoperirea unei asemănări între
vechile şi noile, folosirea unor cunoştinţe într-o situaţie
nouă;
• formulare şi testare de ipoteze;
• inducţie şi generalizare;
• particularizare (asimilarea noului prin raportare la un
exemplu cunoscut)
• clasificarea situaţiilor şi problemelor (folosirea unei
strategii cunoscute pentru o problemă nouă).
Condiţii (factorii) interne ale
învăţării
• Factori interni (caracteristici ale elevului)

• Factori externi (caracteristici ale mediului)

Factori interni / personali
• sunt factori biologici şi psihologici.
• psihologici: motivaţie, emoţii, sentimente,
atitudini, caracteristici ale gândirii,
proceselor senzoriale, stilului cognitiv,
dezvoltării cognitivă
- biologici (caracteristici psihofizice): stare
de sănătate, grad de oboseală /
fatigabilitate, nevrozism, nevoie de hrană,
ritmuri de învăţare etc.
Factori externi
• Factorii sociali :
- relaţiile sociale dintre elevi, dintre elevi şi profesor,
grupele de învăţare (volum, organizare), relaţii între
profesori, părinţi, climatul scolar.
- factorii familiali se referă la ambianţa socioculturală a
familiei, relaţiile mamă-tată, părinţi copiii, valorile
promovate de familie, diversitatea experienţelor trăite.
• Factorii materiali includ decorarea sălii de clasă,
mobilierul, clădirea şcolii, ambianţa, condiţiile
atmosferice, temperatura şi gradul de iluminarea al
clasei, relaţia dintre anotimpuri şi organizarea procesului
de învăţământ, orarul, timpul disponibil.

Niveluri ale învăţării umane
• 2 niveluri: elementar şi complex.

• Învăţarea elementară constă în reacţia de
răspuns la acţiunea mediului (condiţionare).
• Forme de invăţare elementară :
- clasică (pavloviană),
- prin contiguitate,
- operantă (skinneriană).

Modelul condiţionării -
A învăţa înseamnă a executa şi repeta

Învăţarea prin condiţionare
• modelul general al învăţării prin

condiţionare S-R,
• condiţionarea clasică, pavloviană + cond.
instrumentală.

Condiţionarea clasică sau
pavloviană
• Constă în asocierea unui stimul necondiţionat (SNc) la
care apare în mod normal o reacţie (R) cu un stimul nou
(SC) iniţial indiferent, la care, prin repetare, începe să se
producă reacţia R.
• Exemple: Diversele discipline şcolare sunt, la începutul

şcolarităţii, stimuli neutri pentru copil, dar unuia începe
să îi placă desenul (R) pentru că a fost asociat, de
repetate ori cu stări afective plăcute (SNc) create de
adult, ocazionate de succes, de recompensele primite;
altuia începe să nu îi placă matematica pentru că este
certat frecvent pentru greşelile făcute.

Caracteristici
• Condiţia învăţării este constituită de repetarea legăturii între SNc,
SC şi R. Această formă de condiţionare este prezentă la om în
învăţarea reacţiilor emotive la stimuli anterior neutri.
• Acţiunea profesorului este reprezentată de asigurarea experienţei
şcolare emoţionale plăcute şi de evitarea experienţelor neplăcute.
• Acţiunea elevului este limitată şi foarte slabă, el nu acţionează, ci
doar reacţionează.
• APLICAŢII:
În mediul şcolar, învăţarea prin condiţionare explică aversiunea faţă de
unele materii, chilul, evitarea temelor dificile, evitarea activităţii
şcolare.
Învăţarea prin condiţionare este aplicată în tratarea fobiei şcolare,

nevrozelor, a alergiei, a alcoolismului etc.

Condiţionarea instrumentală sau operantă
(F.B. Skinner)
• constă în asocierea unui stimul oarecare cu o reacţie
oarecare, în condiţiile în care reacţia este urmată de o
întărire.
• Exemple
În şcoală, se aplică în achiziţia comportamente dezirabile
social (deprinderi igienice – spălarea mâinilor înainte de
masă, deprinderi sociale – salutul persoanelor
cunoscute), a oricăror deprinderi atunci când elevul este
recompensat pentru ceea ce face.
Mai puţin eficace, dar utilă totuşi, este formarea reacţiilor
prin utilizarea pedepsei – copilul este sancţionat pentru
greşeli.
Condiţionarea instrumentală
Caracteristici
• Condiţiile producerii acestui tip de învăţare sunt:

- existenţa unei situaţii-problemă la care copilul găseşte răspunsul
dorit de adult prin tatonare;
- aplicarea întăririi imediat şi frecvent la începutul învăţării, apoi
aplicarea unor programe de întărire cu interval sau cu rată
variabilă.
• Acţiunea profesorului - analiza comportamentului pe care
copilul trebuie să îl înveţe, alegerea unor întăriri adecvate
fiecărui copil şi aplicarea lor la momentul potrivit. Se folosesc
întăriri primare (hrana, apa, somnul) sau secundare (premiile,
distincţiile, banii, zâmbetul, încurajarea).
• Acţiunea elevilor este mai intensă decât în cazurile anterioare:
ei caută soluţii prin tatonare pentru a ieşi din situaţia problemă,
căutare care este mai mult sau mai puţin dirijată, uneori total
independentă.
Activismul copilului este limitat, comportamentul său consolidându-
se prin recompense şi pedepse aplicate de o altă persoană.
Aplicaţii ale condiţionarii
instrumentale
- în practica pedagogică cotidiană (operaţionalizarea

obiectivelor, taxonomii ale domeniului cognitiv,
socioafectiv şi psihomotor etc. ),
- în învăţarea programată (descompunerea cunoştinţelor în
unităţi mici care se pot asimila rapid si la care se oferă
feedback imediat), în evaluarea asistată de calculator, în
sistemele tutoriale inteligente, în e-learning
- aplicarea recompenselor şi pedepselor,
Efectul Premack.
- activitatea preferată de elev poate servi ca întărire dacă
este precedată de activitatea dorită de educator, dar
neplăcută pentru elev (David Premack).

Nivelul complex al învăţării
• Învăţarea complexă - interpune între stimul şi răspuns a unui filtru.
• Filtru = o reprezentare, o concepţie sau situaţia în care se află cel care
învaţă. Include învăţarea de 1. cunoştinţe declarative (factuale, noţionale)
şi de 2. cunoştinţe procedurale (deprinderi, abilităţi).
1. Cunoştinţe declarative
- a. cunoştinţe factuale se referă la obiecte sau la clase de obiecte. Exemple:
Casa este construită din cărămizi. Jean Piaget a trăit în Elveţia. Activitatea
celui care învaţă nu se reduce la memorare, ci presupune diferenţiere,
comparare, abstragere.
- b.cunoştinţe noţionale se referă la proprietăţi sau relaţii abstracte. Ele se
dobândesc prin acţiune sau prin transmitere de la adult şi presupun
raportarea la cunoştinţe anterioare. Ex. Pătratul este un poligon. Percepţia
este un proces cognitiv.
2. Cunoştinţele procedurale (a şti să faci) se referă la acţiuni sau la operaţii
mentale (a desena un triunghi, a arunca o minge, a ridica un număr la
pătrat, a prepara o prăjitură).
• Între cele trei tipuri de cunoştinţe există relaţii puternice, mai ales în
unele domenii

Modelul constructivist
A învăţa înseamnă a cerceta şi

a rezolva

Caracteristici (1)
• orice copil reconstruieşte realul (lumea) pe plan mintal

şi această construcţie este semn al dezvoltării cognitive a
copilului.
• Elementele principale ale construcţiei sunt schemele şi operaţiile.
• Schemele şi conceptele evoluează prin asimilare (în vechea schemă
este inclus un obiect nou) şi acomodare (o informaţie nouă schimbă
schema existentă, producând alta nouă).
A învăţa presupune o succesiune de echilibrări:

• există un echilibru iniţial, în cadrul căruia schemele existente permit
abordarea tuturor situaţiilor întâlnite până la momentul dat;
• apare o situaţie nouă;
• se creează un dezechilibru în structura cognitivă a elevului;
• se modifică vechea schemă (asimilare) sau se creează o schemă nouă
(acomodare);
• se instalează un echilibru nou, superior, ce permite o adaptare mai
bună.

Concepţia lui Piaget
• = constructivism - copilul reconstruieşte mental

realul,
• îşi construieşte propriile structuri cognitive în
acelaşi timp cu achiziţia de cunoştinţe.
• Învăţarea are la bază activitatea copilului
(acţiuni externe sau acţiuni interne/ operaţii).
• Pentru a construi noi cunoştinţe, se utilizează
cunoştinţele anterioare ca mijloace de
reprezentare, de calcul, de reflexie asupra
propriilor acţiuni

Abordare puericentristă
• Pentru a asimila cunoştinţe noi, elevul trebuie să deţină
structuri mentale corespunzătoare şi să acţioneze
conform nevoilor sale.
• Rolul profesorului:
- a diagnostica nevoile şi de a practica evaluarea formativă
- a propune sau construi un mediu structurat, bogat în
stimuli pentru ca elevul să îşi descopere contradicţiile, să
le depăşească înaintând spre construcţia de noi structuri
intelectuale,
• Profesorul nu poate influenţa dezvoltarea, ci
aşteaptă ca ea să se producă. Elevul acţionează
asupra mediului fizic, dar predarea nu îi influenţează
dezvoltarea.

Avantaje ale constructivismului
• este sursa metodelor active de învăţare/formare,

• elevul devine activ, este valorizat, experienţa lui este
utilizată,
• în predare vor fi folosite materiale didactice, concrete,
cel puţin până la constituirea operaţiilor formale; chiar
după acest stadiu, materialele concrete se pot utiliza
ca punct de plecare pentru abstractizări;
• evaluarea nu mai sancţionează, ea ameliorează.

Dezavantaje ale constructivismului
• Învăţarea este o problemă individuală.
• Se neglijează rolul grupului.
• Rolul profesorului este limitat, el este

doar facilitator.

Învăţarea prin descoperire
(J. S. Bruner)
• Invăţarea devine mai eficace prin descoperire, decât prin

transmitere de la un adult.
• Etapele învăţării prin descoperire:
• 1. se cere copiilor să facă ceva, să realizeze o experienţă (să
construiască o propoziţie, o frază, un dispozitiv);
• 2. aceştia se lansează în procesul de încercare şi eroare în vederea
obţinerii răspunsului cerut;
• 3. prin raportare la experienţa lor, copiii induc concluzii adecvate
procesului/ produsului solicitat;
• 4. copiii fac generalizări ale concluziilor inferate din acţiune,
stabilesc principii care se referă şi la alte situaţii decât cele studiate
iniţial;
• 5. în final, elevii sunt capabili să aplice principiile generale la cazuri
noi (să elaboreze alte fraze sau să aplice regulile în alte contexte).
În învăţământul tradiţional, secvenţele se dispun în ordine inversă.

Avantajele reale ale învăţării prin
descoperire
• motivează,
• memorarea este mai bună,
• favorizează relaţiile interpersonale,
• creşte încrederea elevului în sine şi în
ceilalţi.

Dezavantaje ale învăţării prin
descoperire
• “mistica ” învăţării prin descoperire =

entuziasm şi exagerare a punctelor tari.
• consumă timp,
• generalizarea este uneori dificilă,
• valoarea educativă a lecţiei scade datorită
acţiunii de a descoperi în sine,
• reuşita în acţiune nu antrenează capacitatea de
verbalizare.

În predare -învăţare
• Solicită utilizarea strategiei inductive:
- se oferă un material (studiu de caz, situaţie, experiment,
film),
- se solicită elevilor desfăşurarea unei activităţi pentru a
desprinde reguli, legi, caracteristici, clase etc. (o
generalizare pe baza unor cazuri particulare)
- profesorul şi elevii analizează ceea ce elevii au
descoperit singuri sau in grupuri mici,
- cunoştinţele descoperite sunt aplicate în situaţii noi.
Atentie: profesorul nu predă în maniera tradiţională,

deductivă.
Modelul social
A învăţa înseamnă a discuta cu ceilalţi,

a învăţa de la ei
Învăţarea socială/ prin imitaţie/ observaţională
Învăţarea socioconstructiviistă

Învăţarea socială/ prin imitaţie/
observaţională Albert Bandura
• se dobândesc reacţii noi,

• se consolidează sau diminuează reacţiile existente
• se reactivează răspunsuri mai vechi, aparent uitate.
• Se pot învăţa prin modelare: comportamente sociale, atitudini,

valori, unele deprinderi (şofatul, pronunţia într-o limbă străină
etc.).
• Demonstraţiile realizate de educator în faţa elevilor sunt

metode de predare fundamentate pe învăţarea observaţională.
• sunt eficiente dacă cel care oferă modelul îndemnă la imitarea
lui, anunţând că ea va fi recompensată, solicită verbalizarea
reacţiilor observate şi formarea imaginii comportamentului
observat.

Recomandări privind aplicarea teoriei
sociale a învaţării (1)
• Modelele oferite elevilor pot fi persoane reale sau

personaje de film atractive.
• Observarea dublată de verbalizare este mai
eficientă.
• Profesorii pot fi modele pentru cei care învaţă.
• Prezentarea eroilor, a personalităţilor de succes
în diferite domenii şi analiza comportamentele lor,
în special a cauzelor (de ce reuşesc), a
momentelor (când reuşesc) favorizează învăţarea.

Recomandări privind aplicarea teoriei
sociale a invaţării (2)
• Pentru ca imitarea să fie mai puternică, persoanele,

personajele propuse ca modele trebuie să aibă statut
înalt, să fie competente, să aibă putere, să fie respectate.
• Persoanele propuse ca modele trebuie să aibă statut

înalt, dar nu foarte înalt faţă de elevi.
• Filmarea activităţilor, a reacţiilor adulţilor şi analiza

comportamentelor, găsirea unor soluţii de ameliorare
este benefică.
• Formarea sentimentului autoeficacităţii personale trebuie

să devină un obiectiv al formării.
Socio constructivismul
• “conflict de centrare” – elevii progresează atunci când în acelaşi grup

există abordări diferite ale aceleiaşi probleme.
• Apare un conflict de centrare dacă există răspunsuri eterogene într-o

interacţiune, iar elevii sunt nevoiţi să-şi coordoneze acţiunile, deci să
lucreze, să fie activi pentru a elabora împreună un răspuns unic.
• Eterogenitatea răspunsurilor este creată prin:

- opunerea unor subiecţi de niveluri cognitive diferite
- opunerea unor centrări diferite ale unor subiecţi cu acelaşi nivel.
Creează o dublă conştientizare:

- elevul îşi dă seama de inadecvarea propriilor răspunsuri;
- de existenţa unor răspunsuri diferite de ale sale.
DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014,

prof. univ. dr. Elena Cocoradă 42
În predare învăţare
• Elevii sunt organizaţi în grupuri mici,
• Grupurile primesc sarcini similare, identice sau diferite,
• Elevii lucrează împreună în grupul mic, îşi confruntă
ideile, modurile de lucru, credinţele,
• Confruntarea devine un conflict sociocognitiv care se
rezolvă prin acceptarea/ descoperirea unei soluţii
agreate de întregul grup.
• Soluţiile se pot prezenta în grupul reunit.
Esenţial: a nu transforma conflictul sociocognitiv în

conflict interpersonal

Invatarea prin cooperare
• Conflictul sociocognitiv: centrare asupra

unor solutii diferite, apartinand unor
persoane diferite
• Aplicabil la copii si adulti
• Lucrul in grupuri mici
• Evitarea raspunsului complezent
• Transformarea cscognitiv in conflict
interpersonal

Probleme inedite pt. predare
Folosirea grupului în învăţare influenţează:

- gestiunea clasei
- evaluarea progresului individual,
- conflictele care pot să apară între elevi sau între profesor şi elevi.
Dezavantaje:
- lipsa de familiarizare a elevilor cu metoda de lucru în grup,
- slaba dezvoltare a abilităţilor cognitive şi sociale care creează
condiţii defavorabile pentru învăţare,
- lenea socială,
- monopolizarea activităţii de către unii elevi.
- transformarea conflictului cognitiv în conflict social (între elevii sau
între elevi şi profesor).
Teoria istorico-culturală
(L.S.Vîgotski)
Zonele dezvoltării
Ce nu poate face copilul ZONA DEZVOLTĂRII

VIITOARE
Ce poate face copilul ZONA PROXIMEI

ajutat DEZVOLTĂRII
Ce poate face copilul ZONA DEZVOLTĂRII

singur ACTUALE

Esafodarea
• Întărirea – profesorul/ educatorul trebuie să capteze interesul copiilor
şi să-i motiveze pentru a desfăşura activităţile de învăţare.
• Menţinerea direcţiei - motivează pe copii pentru a reuşi, dar mai târziu,
aceştia trebuie să descopere singuri motivaţia activităţii.
• Reducerea gradului de libertate - simplificarea activităţii şi organizarea
ei astfel încât să se asigura reuşita celor care învaţă.
• Marcarea trăsăturilor critice - evidenţierea aspectelor critice ale
activităţii, astfel încât copii să identifice, cu uşurinţă, diferenţele dintre
produsul obţinut de ei şi soluţia corectă.
• Demonstraţia soluţiei corecte - profesorul/ educatorul conduce copilul
la imitare şi la ameliorarea efortului de realizare a sarcinii. Ea se
completează prin explicarea eventualelor discrepanţe dintre produsul
copilului şi soluţia corectă.
• Profesorul/ educatorul: un profesor/ un adult, colegi de clasă sau de
colegi mai mari.
• În acest mod au apărut activităţile de tutoriat şi mentorat.
Ap. A. Birch, 2000
DPPD - Pregatire pentru gradul 47

didactic II, 2014, prof.
Stilurile de învăţare
• Stilul de învăţare - manieră proprie unei persoane,
preferată de aceasta pentru a asimila cunoştinţe, a
rezolva probleme, a gândi (Sternberg, 2000).
• se traduce printr-o orientarea tipică spre anumite
instrumente, spre un demers de învăţare particular, spre
un anumit grad de ghidaj în execuţia unei sarcini ori spre
un tip de inserţie socio-afectivă sau de gestiune a
timpului particular.
• este explicabil prin elemente înnăscute, dar şi prin unele
formate în copilărie, greu de identificat.
• stilul nu poate fi schimbat ci doar îmbunătăţit.
• cunoaşterea propriului stil este utilă pentru a ne adapta
mai bine, pentru a trece de la stiluri la strategii de
învăţare.
Caracterizări relevante ale stilurilor de
invatare
Vizual Învaţă folosind de preferinţă imagini, tabele, grafice, reţine ceea ce este scris, ceea ce vede şi
scrie
Învaţă folosind de preferinţă audiţia, răspunsurile orale, sonorităţi, rime, ceea ce aude şi
Auditiv
spune
Independent Studentul preferă să înainteze liber, fără să fie întrerupt de frecvente chemări la ordine
de profesor
Studentul lucrează singur, confruntarea cu ceilalţi îl destabilizează
Dependent Pentru a progresa, studentul are nevoie de confruntări regulate cu alte puncte de vedere.
de profesor Pentru a progresa trebuie să primească regulat feedback din partea unei persoane
competente.
Global Este abordată mai întâi structura, este aproximată, apoi este extinsă, introducând alte
elemente, cazuri particulare.
Este abordată fiecare parte a întregului, apoi se constituie ansamblul prin combinarea
Analitic
elementelor existente.
Reflexiv Studentul progresează pas cu pas, verificând exactitatea rezultatelor din diferite etape. Nu se
grăbeşte, avantajul său este atenţia, gândirea aprofundată
Se fac paşi rapizi, care se retuşează ulterior, se comit erori care se înlătură doar la final.
Impulsiv
Avantajul este dat de rapiditatea aflării soluţiei, de promptitudinea răspunsului.
Profilul de învăţare
• Din juxtapunerea mai multor stiluri de
învăţare ale aceluiaşi individ rezultă
profilul de învăţare.
• se poate diagnostica stilul sau profilul
de învăţare folosind instrumente
psihologice sau se poate aproxima prin
observaţie.

Cerinţe ale predării-învăţării
pentru diferitele stiluri

Vizual-auditiv
• VIZUAL • Auditiv
• utile explicaţii orale pe bază de
• preferabil să scriem întrebări şi răspunsuri,
înainte de a oferi un • mai eficient să exprimăm oral
răspuns oral. înainte de a scrie ceea ce
dorim.
• ascultarea unei • ascultarea individuală a unei
conferinţe sau unei conferinţe sau unei emisiuni
emisiuni radio trebuie radio va completa redactarea
dublate de luarea unor scrisă a răspunsului,
notiţe, • înainte de a scrie vom formula
• ideile care trebuie oral sau vom citi.
transmise se vor • ilustrarea sonoră pentru a crea
“atmosferă” pe fundalul căreia
exprima întâi în scris. sunt prezentate tabele,
scheme, diagrame este
avantajoasă
Dependenti-independenti
•DEPENDENŢII - preferă INDEPENDENŢI - preferă un grad
organizare clară, prescriere a
comportamentului ridicat de libertate în execuţia unei
sarcini
Se recomandă: Se recomandă :
• prezentarea detaliată a • descoperirea obiectivelor vizate şi
obiectivelor, lectura lor preliminară confruntarea ipotezelor elevului cu
şi abordarea secvenţială; proiectul profesorului;
• elaborarea unui plan de lucru • un proiect global, cu libertate de
individual foarte precis, folosirea iniţiativă, folosirea flexibilă a
unui manual în care noţiunile sunt
clar prezentate; documentelor, manualelor;
• verificări periodice, evaluări • verificări tardive ale rezultatelor
parţiale pentru remediere, revizii globale, remedierea generală a lucrării
frecvente; când este finalizată prima formă;
• alternarea muncii individuale cu • muncă individuală, posibilitatea de a
confruntarea în grupuri mici. se izola şi lucra singur în unele
momente

• Analiticii
- învaţă întâi părţile, le clarifică pe rând şi
apoi le combină. Ei văd mai degrabă
copacii şi florile.
• Globalii
- prezentarea iniţială a structurii şi utilizarea
acestei structurii pentru a îngloba treptat
toate elementele care apar.
Impulsiv sau reflexiv
Reflexivii
• corecţiile parţiale şi Impulsivii
frecvente,
• analiza minuţioasă a • au nevoie doar de o
etapelor înainte de idee generală, vagă.
lansarea activităţii, • verificări periodice,
• le place să aibă sau să tardive ale
primească planuri, rezultatelor globale
• stabilească de la început • işi remediază
a avantajelor şi lucrările doar la final,
dezavantajelor, global, fără a insista
pe amănunte.
• revizii frecvente, parţiale
pentru remediere.

Stiluri de invatare - Kolb
Experienta
concreta
(CE)
Acomodator Divergent
S
U
R
S
Experimentare Reflectie
E
(AE) asupra
observatiei RO)
Convergent Asimilator
Conceptualzare
abstracta (AC)

Divergenţa
• Capacităţile de învăţare dominante în stilul divergent sunt experienţa
concretă (CE) şi observarea reflectată (RO).
• bune în situaţii concrete de cercetare.
• performează în situaţii care cer generare de idei, precum
brainstorming-ul.
• au interese culturale variate, ample şi le place să strângă informaţii,
• sunt interesate de oameni, sunt imaginative şi sentimentale
• se specializează, uneori, în artă.
• În situaţii de învăţare formală, persoanele cu stilul de învăţare

divergent preferă să lucreze în echipă şi să primească un feed-
back personalizat
DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014,

prof. univ. dr. Elena Cocoradă 57
Asimilarea
• Capacităţile de învăţare dominante în stilul asimilator sunt
conceptualizarea abstractă (AC) şi observarea reflectată (RO).
• bune la înţelegerea informaţiei şi punerea ei într-o formă concisă,
logică.
• sunt mai puţin focalizate pe oameni şi mai interesate de idei şi
concepte abstracte.
• consideră că o teorie este importantă daca are soliditate logică.
• este important prin eficacitatea în informare şi asigură succesul în
cariere ştiinţifice.
• În situaţii de învăţare formale, persoanele cu acest stil preferă

lecturile, metodele de explorare analitice şi doresc să aibă timp
pentru a se gândi la lucruri, evenimente.

Convergenţa
• Capacităţile de învăţare dominante în stilul convergent
sunt conceptualizarea abstractă (AC) şi experimentarea
activă (AE).
• bune la găsirea unui folos practic pentru idei şi teorii.
• au capacitatea de a rezolva probleme şi a lua decizii
bazate pe găsirea de soluţii prin întrebări şi răspunsuri.
• preferă sarcinile şi probele tehnice.
• eficacitatea în cariere tehnologice.
• În situaţii de învăţare formale, persoanele cu acest

stil preferă să experimenteze noi idei, simulări,
sarcini de laborator şi aplicaţii practice.
Acomodarea
• Capacităţile de învăţare dominante în stilul de acomodare sunt
experienţa concretă (CE) şi experimentarea activă (AE).
• Invata din experienţă.
• le place să alcătuiască planuri şi să se implice în experienţe
provocatoare, au tendinţa de a acţiona rapid.
• În rezolvare de probleme, indivizii cu un stil de învăţare acomodator
se bazează mai degrabă pe oameni în aflarea de informaţii decât pe
analizele tehnice.
• important în cariere orientate pe acţiune, precum marketing-ul sau
vânzările.
• În situaţii de învăţare formală, persoanele cu un stil de învăţare

acomodator preferă sa lucreze cu alţii, să stabilească ţinte, să
facă muncă de teren si să testeze demersuri diferite în
terminarea unui proiect.

Recomandări pentru profesor
• Cunosterea stilului de invatare al elevilor

- Dezvoltarea stilului dominant al elevilor
- Dezvoltarea altor stiluri
• Cunosterea stilului de invatare personal,
• Efecte negative:
- a folosi in predare, propriul stil de invatare,
- a sanctiona elevii care folosesc un stil de invatare diferit
• Proiectarea lectiei pentru a raspunde unor stiluri variate:
diferentiere succesiva sau simultana.

SUCCES TUTUROR!!


DPPD - Invatarea 2014 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPPD - Invatarea 2014 PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Învăţarea

Învăţarea: delimitari conceptuale,

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 1

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 3

• învăţarea este modificarea performanţei

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 6

• realizată de om cu mijloace specifice şi desfăşurată în

• esenţa învăţării - achiziţia sau transformarea

• se desfăşoară individual sau în grup.

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 7

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 8

• învăţarea este activitatea proiectată de

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 9

- cunoştinţe: informaţii logice (noţiuni, judecăţi,

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 10

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 11

• planul componenţial, alcătuit din componentele

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 12

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 13

Implică 3 clase de operaţii, integrate în acţiuni didactice:

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 14

• transfer clasic (utilizarea cunoştinţelor vechi în situaţii

• Factori interni (caracteristici ale elevului)

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 16

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 18

• 2 niveluri: elementar şi complex.

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 19

A învăţa înseamnă a executa şi repeta

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 20

• modelul general al învăţării prin

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 21

• Exemple: Diversele discipline şcolare sunt, la începutul

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 22

Învăţarea prin condiţionare este aplicată în tratarea fobiei şcolare,

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 23

• Condiţiile producerii acestui tip de învăţare sunt:

- în practica pedagogică cotidiană (operaţionalizarea

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 26

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 27

A învăţa înseamnă a cerceta şi

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 28

• orice copil reconstruieşte realul (lumea) pe plan mintal

A învăţa presupune o succesiune de echilibrări:

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 29

• = constructivism - copilul reconstruieşte mental

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 30

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 31

• este sursa metodelor active de învăţare/formare,

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 32

• Învăţarea este o problemă individuală.

• Se neglijează rolul grupului.

• Rolul profesorului este limitat, el este

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 33

• Invăţarea devine mai eficace prin descoperire, decât prin

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 34

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 35

• “mistica ” învăţării prin descoperire =

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 36

Atentie: profesorul nu predă în maniera tradiţională,

A învăţa înseamnă a discuta cu ceilalţi,

Învăţarea socială/ prin imitaţie/ observaţională

DPPD - Pregatire pentru gradul didactic II, 2014, 38