Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
22 - 20 - 59 - Teza - Raspunderea Penala A Minorilor
22 - 20 - 59 - Teza - Raspunderea Penala A Minorilor
CHIŞINAĂ U 2010
CUPRINS:
INTRODUCERE………………………………………………………………….3
Motto: “Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă”
(Sofocle)
INTRODUCERE
O societate democratică promovează valori precum: libertatea, dreptatea, egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, valori care nu pot exista de la sine, dacă nu sunt înţelese corect şi
respectate ca etalon. Pentru ca democraţia să funcţioneze din plin, membrii societăţii ar trebui să
fie activi şi responsabili, să posede o cultură civică şi juridică, să cunoască legile şi să le respecte.
Altfel nu poate fi construită o societatea democratică, bazată pe valori, unde să se dezvolte o
personalitate liberă şi deschisă, capabilă să acţioneze în condiţii de schimbare şi să judece în
funcţie de calităţile pe care le consideră necesare şi importante: corectitudinea, onestitatea,
toleranţa. Aceste şi alte calităţi sunt cultivate prin educaţie juridică, participând în studii,
dezbateri, pentru a înţelege de ce ar trebui fiecare cetăţean să respecte legile şi să fie responsabil
în primul rând în faţa propriei conştiinţe. Dar acest tip de educaţie trebuie să fie implantat încă
din timpul vârstei juvenile a cetăţeanului. Eşecul constituirii unei societăţi criminale este că nu se
acordă o atenţie educativă minorilor atât în familie, cât și în instituțiile de învățământ.
Scopul lucrării este de a demonstra necesitatea cunoaşterii legii penale de către minori şi
de a fi implicaţi în diverse activităţi educaţionale, fiind astfel reduse numărul de infracţiuni în
comunitate.
Obiectivele de bază:
analiza unor studii de caz din comunitate cu referire la infracţiunile săvârşite de minori;
Ipoteza cercetării constă în faptul că minorii vor fi implicaţi mai puţin în acte penale,
dacă:
vor fi implicaţi în mai multe activităţi pe interese bazate pe voluntariat pentru a nu avea
timp să fie implicaţi în infracţiuni;
Tineri care au o pătat viitorul lor și al țării Tineri activi, care pun bazele viitorului lor și al țării
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV a intrat în vigoare din 18.04.2002. Acesta
prezintă în structura sa Partea Generală alcătuită din 13 capitole şi Partea Special alcătuită din 18
capitole. Codul penal este unica lege penala (prin legea penală se înţelege un anumit act normativ
care cuprinde în conţinutul său norme, dispoziţii penale) a R. Moldova.
Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi
dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi
prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Codul penal al R. Moldova se aplică în conformitate
cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile
fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.
La baza codului penal stau anumite principii care sunt primordiale ca importanţă, ca:
Principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului penal se
desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta. Principiul legalităţii în dreptul penal
examinat în funcţie de cele trei mari instituţii ale acestuia - infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea
penală se poate exprima în regulile adagiile: „nullum crimen sine lege", „nulla poena sine
lege", „nullum judidum sine lege". Potrivit acestor reguli, o fapta chiar dacă este periculoasă nu
poate fi considerată infracţiune atâta timp cât prin lege nu este calificată ca atare. Ori o
constrângere aplicată unei persoane nu constituie o pedeapsă decât dacă a fost calificată prin
lege, iar stabilirea răspunderii penale (judecata) trebuie să se facă potrivit legii. Principiul
legalităţii în dreptul penal a fost formulat şi înscris în Declaraţia drepturilor omului şi
cetăţeanului de către ideologii revoluţiei franceze din 1789 în art. VIII astfel: „nimeni nu poate fi
pedepsit decât în virtutea unei legi promulgate anterior infracţiunii şi legal aplicate". Principiul
legalităţii a fost apoi consacrat în legislaţiile penale ulterioare şi în unele Constituţii ale statelor
din Europa şi din lume. Principiul legalităţii a fost afirmat în „Declaraţia universală a drepturilor
omului" adoptată de adunarea generală ONU la 10 decembrie 1948 în art. 11 al. 2: ,,Nimeni nu
va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul în care ele au fost
comise, un act cu caracter penal potrivit dreptului internaţional sau naţional”. Consacrarea
principiului legalităţii în codul penal are o importanţă deosebită, reprezentând o garanţie a
drepturilor şi libertăţilor omului.
Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare penală trebuie să
pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii de apărare se află omul
cu drepturile şi libertăţile sale. În normele penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului
li se poate conforma. Sancţiunile penale pe lângă funcţia coercitivă îndeplinesc şi funcţia de
reeducare.
Principiul egalităţii în faţa legii penale - principiu care exprimă regula că toţi indivizii
din societate sunt egali în faţa legii. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără
privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Egalitatea în faţa legii penale
funcţionează pentru toţi indivizii, fie în calitatea acestora de beneficiari ai ocrotirii penale, fie de
destinatari ai exigenţelor acesteia.
Principiul prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Acest principiu
presupune că întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure prevenirea săvârşirii
faptelor periculoase atât prin conformare, cât şi prin constrângere faţă de cei care săvârşesc astfel
de fapte. Prevenirea faptelor periculoase (a infracţiunilor) este scopul dreptului penal şi care
urmează să se realizeze în principiu prin conformare (cooperare) ca rezultat al cunoaşterii legii şi
al creşterii conştiinţei individuale.
Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. Principiul funcţionează ca o garanţie
a libertăţii persoanei, întrucât fără săvârşirea unei infracţiuni nu se poate antrena răspunderea
penală a unei persoane. Acest aspect justifică ridicarea la rangul de principiu fundamental a
acestei reguli, care constituie şi un principiu al răspunderii penale.
Principiul personalităţii răspunderii penale. Acest principiu conţine regula potrivit
căreia caracterul personal al răspunderii penale implică aplicarea pedepsei numai celui ce a
săvârşit o infracţiune, iar celelalte sancţiuni de drept penal, măsurile de siguranţă în special se
pot lua numai faţă de cel ce prin fapta sa a dat în vileag starea de pericol social ce trebuie
înlăturată. Principiul apare ca o garanţie a libertăţii persoanei şi de aceea este considerat
principiu fundamental, el constituind totodată şi un principiu al răspunderii penale.
Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. Acest principiu presupune
stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal - pedepse, măsuri de siguranţă şi măsuri
educative în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile
de îndreptare ale acestuia Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal este şi un
principiu al răspunderii penale.
Concluzie:
Cu multe secole în urmă fenomenul minorului aflat în conflict cu legea a devenit un
domeniu de interes pentru mai mulți specialiști, dar și oameni de rând. Codul penal şi principiile
exemplificate mai sus au menirea să pună în prim plan omul ca valoarea supremă a comunităţii
care trebuie apărat de toate infracţiunile antiumane.
În ultimii ani, datorită reformei sistemului justiției e în curs de desfăşurare procesul de
modernizare a justiţiei juvenile. Exista, așadar, un cadru juridic în țară care ar trebui să prevină și
să limiteze numărul de infracțiuni.
Capitolul II. Infracţiunea şi răspunderea penală a minorilor
2.1 Infracţiunea ca faptă social periculoasă, studiu de caz
Convenţional, toate faptele umane pot fi împărţite în două grupe:
fapte social-utile (ex: voluntariatul)
fapte periculoase pentru societate (ex.: infracţiunea)
Conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal care
alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal -
formează structura dreptului penal, „pilonii" dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această
accepţiune a fost considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca „piatră de temelie" a
oricărui sistem de drept penal. Între accepţiunile conceptului de infracţiune nu se poate pune
semnul egalităţii. Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul
dreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea de infracţiune prin trăsăturile ei
esenţiale.
Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu
vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Prin definirea noţiunii generale
de infracţiune, se pune în evidenţă aspectele: material, uman, social,
moral-politic şi juridic ale acesteia, conferă cu alte cuvinte conceptului
general de infracţiune un caracter realist. Într-adevăr, infracţiunea ca
fenomen ce se petrece în realitatea socială, îmbracă aspectele de a fi:
material în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a individului;
uman pentru că reprezintă o activitate omenească; social căci priveşte,
se îndreaptă împotriva relaţiilor sociale; moral-politic, căci reprezintă
atitudinea morală şi politică a făptuitorului faţă de valorile sociale; juridic căci reprezintă o
încălcare a unei norme juridice penale. Prin definirea infracţiunii se stabileşte regula de drept
potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice
care o deosebesc de alte fapte (contravenţii, abateri care pot fi combătute prin atâta mijloace
nepenale).
Noţiunea generală de infracţiune prezintă importanţă sub un întreit aspect:
a) reprezintă o regulă de drept de care însuşi legiuitorul se foloseşte în stabilirea faptelor
care urmează să fie trecute în legea penală (după vinovăţie, grad de pericol social) ca infracţiuni,
ca şi pentru scoaterea din sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu
se mai săvârşesc.
b) serveşte la delimitarea infracţiunilor de alte fapte extra penale;
c) pentru practician reprezintă un ghid de care se foloseşte în cadrul activităţii de aplicare
a legii penale observând îndeplinirea (regăsirea), în fapta săvârşită a trăsăturilor esenţiale ale
infracţiunii, ori lipsa acestora cu consecinţa neconsiderării faptei respective ca infracţiune.
Pericolul social al faptei infracţionale rezidă în aceea că ea este dăunătoare pentru
societate, adică pricinuieşte sau creează anumite daune relaţiilor sociale. Pericolul social este
determinat de anumite semne obiective şi subiective ale faptei, cum sunt: locul, timpul, volumul
daunei pricinuite, vinovăţia, motivul, scopul şi personalitatea infractorului.
Infracţiunea prezintă un fenomen de regres social, capabilă să lezeze şi chiar să distrugă
existenţa valorilor general-umane în societate. Fapta socialmente periculoasă şi ilegală este
calificată ca infracţiune numai atunci când ea este săvârşită cu vinovăţie, adică intenţionat sau
din imprudenţă. Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile socialmente
periculoase, precum şi urmările lor. De menţionat că nici o acţiune, oricât de periculoasă ar fi şi
oricât de grave urmări ar provoca, ea nu poate fi recunoscută ca infracţiune, dacă a fost săvârşită
fără vinovăţie. De asemenea, nu constituie infracţiune acţiunea
sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu
prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie
dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul
vătămător al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient,
survenirea acestor urmări. Se consideră că infracţiunea a fost
săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii
urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În funcţie de caracterul şi gradul
prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod penal sânt clasificate în următoarele
categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de
pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa
maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă
cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani (ex.:
trădarea de patrie, spionajul, banditismul, omorul intenţionat, tâlhăria, darea şi luarea de mită,
atentarea la viaţa lucrătorului de poliţie)
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
În dreptul penal vârsta persoanei responsabile care poartă răspunderea penală pentru săvârşirea
faptei este de 16 ani. Minorii care au depăşit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani
sunt pasibil de răspunderea penală numai pentru săvârşirea prevăzute la alin 2 art. 21. Minorii
care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală pe
care le-ar fi săvârşit. Persoanelor liberate de răspundere penală, li se pot aplica măsurile de
constrângere cu caracter educativ. Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare,
mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va
constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea
altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.
Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de până
la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după
atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură generală
sau de meserii.
Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrângerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.
Concluzie:
Astfel, conceptul de infracţiune este examinat ca instituţie fundamentală a dreptului penal
care alături de alte două instituţii tot fundamentale - răspunderea penală şi sancţiunile de drept
penal - formează structura dreptului penal. Instituţia infracţiunii, în această accepţiune a fost
considerată în doctrina penală, pe bună dreptate, ca ”piatră de temelie” a oricărui sistem de drept
penal.
2.2 Particularităţile răspunderii penale a minorilor
Concluzie:
De menţionat ca minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu
caracter educativ. În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter
educativ de către minor, instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate,
anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa
conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.
Capitolul III. Necesitatea educaţiei juridice
3.1 Educaţia juridica a minorilor - prevenirea infracţiunilor
Trăim într-o lume în care fiecare om este diferit ca gândire, concepţii, valori, intenţii. O
educaţie juridică ar oferi cetăţeanului o unealtă de apărare împotriva factorilor destructivi ai
societăţii. O unealtă cu care cetăţeanul ar fi în stare chiar să prevină săvârşirea infracţiunilor.
Lumea, societatea necesită o educaţie juridică care ar duce la prevenirea infracţiunilor. Acest
lucru ar contribui la edificarea în viitor a unei vieţi lipsită de pericol. O educaţie juridică ar face
lumea mai bună și mai deschisă spre o societate democratică.
Dacă se va impune o cultură juridică încă din fragedă copilărie, educaţie care să-i
demonstreze la concret pedeapsa penală înfricoşătoare pe care o poate primi în cazul săvârşirii
unei infracţiuni, în subconştientul minorului se va forma o concepţie bine definită asupra faptului
că este strict interzis săvârşirea acţiunilor cu caracter penal. Şi nu doar ideea că este interzis dar
se va forma chiar concepţia că acţiunile antisociale sub nici o formă nu trebuie să existe într-o
societate.
Primul lucru necesar este ca cadrele didactice să fie convinşi că lor le revine această
nobilă sarcină, poate cea mai importantă din amplul proces de formare în timp a unei societăţi
democratice, cu o nouă orientare în ceea ce priveşte crearea individualităţii umane, a unor
personalităţi cu un nou concept de viaţă, bazat în primul rând pe cunoaşterea legilor şi
respectarea lor, pe respectarea drepturilor celorlalţi şi apărarea propriilor drepturi .
Se impune cu maximă stringenţă efectuarea unor cercetări serioase şi sistematice pentru
evidenţierea şi identificarea comportamentelor psiho-cognitive, motivaţionale, afective,
voliţionale, atitudinale structurii civice a personalităţii, raportul dintre ele şi modul optim de
articulare a lor, în aşa fel încât să devină un ghid interior eficient, de orientare-reglare a conduitei
cotidiene a individului-cetăţean. Aceste cercetări trebuie să ne indice factorii favorizanţi şi pe cei
perturbatori, precum şi modalităţile de prevenire a fenomenelor de formalism, de deviantă
socială, de ipocrizie, cinism şi perversitate atât de frecvent întâlnite în câmpul comportamentelor
civice.
O îndatorire importantă, vitală revine familiei, dar de multe ori familia nu-şi îndeplineşte
sarcina elementară a pregătirii copilului pentru intrarea lui în viaţă ca cetăţean cu drepturi şi
obligaţii depline şi aceasta pentru că familia este de multe ori tarată. Tarată de lipsa de pregătire a
părinţilor, de climatul degradant al relaţiilor de familie, de relaţiile deteriorate iremediabil, de
lipsa de afecţiune şi preocuparea faţă de copil.
Pentru a putea introduce minorul în universal valorilor morale şi a-l ajuta să discernă
elementele pozitive de cele negative se pot realiză o mulţime de activităţi. ca povestiri, jocuri
didactice, jocuri de rol, dezbaterea unor fapte reale etc. Având un caracter practic-aplicativ,
aceste forme de activităţi pot fi extinse şi la nivelul celorlalte discipline de învăţământ, ori de
câte ori avem ocazia să modelăm comportamentul civic al elevilor. Deoarece voinţa morală a
copilului are nevoie de o energie, de o motivaţie puternică pentru a trece la practicarea
deprinderilor morale, familia şi dascălul vor folosi orice prilej pentru a-i ajuta pe copii să le şi
practice.
Numărul infracţiunilor minorilor vor simţi un regres atunci când societatea va reacţiona la
această problem şi când se va implementa la concret soluţiile sus numite.
În anexele prezentate la sfârșitul lucrării sunt demonstrate prin cifre concrete starea de
lucruri cu referire la numărul și starea deținuților. Ttebuie de menționat numărul mare de minori
care sunt implicați din diferite cauze în fapte ilicite. Devenind infractori, minorii prezintă un
mare pericol pentru sine și pentru viitoarea societate, unde se pune în primejdie însăși valorile și
principiile democrației și a bunului simț.
Concluzie:
De aceea considerăm că
educatorii, cadrele didactice, alătruri
de părinți și membrii societății civile
ar trebui să se implice mai activ
pentru a nu provoca copiii și tinerii
către fapte ilicite, să contribuie ca ei
să crească în condiții binefice
dezvoltării personalității lor, pentru
ca în viitor să dezvolte practici
pozitive și să promoveze valori
democratice. Tinerii ar trebui să se
implice mai activ în acțiuni pentru a
demonstra utilizarea forței și
energiei în scopuri nobile.
Încheiere
Este foarte alarmantă situaţia statistică actuală a persoanelor deţinute în penitenciare,
îndeosebi anexa 4 (vârsta) şi anexa 7 (studiile). Indicatorii semnificativi indică valori pozitive
matematice şi negative sociale. Creşterea numărului persoanelor condamnate cu vârsta de până la
18 ani de 169 %, implică o tentă dramatică situaţiei. Starea actuală necesită redresare imediată,
prin implementarea atât soluţiilor propuse, cât şi prin consultarea practicii internaţionale,
regionale.
Normele existente au ca scop protejarea minorilor privaţi de libertate sub orice formă, în
conformitate cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, şi în scopul de a contracara
efectele negative ale tuturor tipurilor de detenţiune şi de a promova integrarea în societate.
Aceste normele trebuie aplicate imparţial, fără nici o discriminare în funcţie de rasă, culoare, sex,
vârstă, limbă, religie, naţionalitate, opinii politice sau de altă natură, credinţe sau practici
culturale, proprietate, naştere sau statut al familiei, origine etnică sau socială şi deficienţe.
Trebuie respectate credinţele şi practicile culturale şi religioase şi conceptele morale ale
minorului.
Este important și faptul că și însăși tinerii ar trebui să aibă o atitudine mai consecventă
față de propria viață și să fie mai responsabili pentru faptele și acțiunile săvârșite. Aceasta va
avea loc dacă tinerii vor fi ocupați în diferite cercuri și cluburi pe interese, vor organiza și
desfășura activități, unde să producă valori și să se educe caractere în mediul valoric.
BIBLIOGRAFIE:
5. Codul penal al României, din 1969. Buletinul Oficial Nr. 79-79 bis din 21.06.1969.
8. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl., Drept penal. Partea
generală. Volumul I. Editura Cartier, Chişinău, 2005.
9. Brânză S., Ulianovschi X, Stati V., Ţurcan I., Grosu Vl. Drept penal. Partea
specială. Volumul II. Editura Cartier, Chişinău, 2005.
10. http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html
11. http://justice.gov.md/
ANEXE
Anexa 1
În realitate se deţin
Plafonul
Denumirea instituţiilor +- pers. +-%
planificat
la la
01.01.2010 01.01.2009
Penitenciarul nr. 1 - Taraclia (tip închis ) 350 250 240 +10 +4,17%
Penitenciarul nr. 3 - Leova (tip închis ) 510 324 346 -22 -6,35%
Penitenciarul nr. 6 - Soroca (tip închis ) 1050 738 892 -154 -17,27%
Penitenciarul nr. 9 - Pruncul (tip închis ) 750 593 577 +16 +2,77%
-276/- -6,08%/
Total 6510 4262/4270 4538/4562
292 -6,40%
-9,76%/
Total pe izolatoarele de urmărire penală 2780 1023/2265 932/2268 +91/-3
-0,13%
-185/- -3,38%/
TOTAL 9290 5285/6535 5470/6830
295 -4,31%
Anexa 2
În realitate se deţin
la 01.01.2010 la 01.01.2009
Închis 3142 (59.45%) 3274 (59.85%) - 132 - 4,03 %
Anexa 3
În realitate se deţin
+- pers. +-%
la 01.01.2010 la 01.01.2009
În realitate se deţin
+- pers. +-%
la 01.01.2010 la 01.01.2009
Anexa 5
În realitate se deţin
+- pers. +-%
la 01.01.2010 la 01.01.2009
Anexa 6
În realitate se deţin
+- pers. +-%
la 01.01.2010 la 01.01.2009
Anexa 7
În realitate se deţin
+- pers. +-%
la 01.01.2010 la 01.01.2009
- pentru ca nu prezinta pericol pentru alte persoane, daca nu intra in contacte sexuale neprotejate/
contaminari cu sange si ar trebui întelese, susinute si chiar ajutate sa se integreze.
- pentru a nu le permite sa se izoleze, sa devina agresive si razbunatoare
- nu este contagioasa prin atingeri, aer, folosirea aceleasi vesele, sarut etc.
- pentru ca poate fi mai bun si ca om sau prieten decat alte persoane sanatoase sau criminali
- pentru ca pot fi mai intelegatori si mai toleranti ca sa nu i izolam sa nu mearga la sineucideri sau
razbunari
- au aceleasi drepturi si resonabilitati ca si ceilalti
- pentru a ne consolida demnitatea si imaginea de sine
- pentru a u discrimina si a demonstra ca suntem oameni
- nu stiu - 6%
7. Propuneri personale
- societatea ar trebui sa fie mai pregatita cu referire la problema in cauza, mai multa informatie in scoli,
massmedia, locuri publice
- sa avem o responsabilitate mai mare fata de sanatatea proprie si a celor din jur
- vreau sa stiu de unde a aparut boala SIDA si de ce nu exista mijloc de tratare
- care este modul de viata a unei persoane contaminate cu HIV pozitiv
- daca putem sa admitem ca un coleg de clasa infectat sa si continuia studiile in acelasi colectiv
- de ce se imbolnavesc persoane nevinovate: copii, bolnavi in spitale
- daca boala se transmite prin eriditate
- cum pot sa dispun de datele medicale ale partenerului de viata
- de ce la biroul de inregistrare a casatoriilor trebuie de prezentat rezultatele unui test medical
- cred ca virusul a fost introdus de albi in Africa si alte regiuni ca sa mai micsoreze populatia
- riscul creste daca cei bolnavi nu sunt intelesi si ajutati
- este necesara oare atata discutie despre SIDA
- cat timp traisc persoanel contaminate cu virusul dat.
Anexa nr. 11
LNDP, membru al căreia este și Clubul de dezbateri de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei
a organizat în 20 de şcoli din mediul rural seminare de instruire, unde au fost discutate:
Problemele cu care se confruntă tinerii în comunitate;
Modalităţile de facilitare a integrării copiilor în comunitate;
Metodologiile de activizare a potenţialului tinerilor pentru soluţionarea problemelor
personale şi ale comunităţii;
Dezvoltarea deprinderilor de viaţă.
Elevii din Grigoriopol au propus soluţii pentru problemele cu care se confruntă comunitatea,
în special - orfanii sociali. Au fost discutate modalităţi de activizare a tinerilor, de facilitare a
integrării diferitor grupuri de copii în comunitate. Elevii au fost învăţaţi cum se structurează un
proiect şi care ar putea fi modalităţi de implimentare.
Elevii din Doroţcaia au discutat mai multe probleme: „Implicarea tinerilor în soluţionarea
problemelor comunităţii”; „Planificarea acţiunilor de voluntariat”; „Izolarea unor tineri şi
posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”; „Sărăcia în localitate şi impactul ei asupra
tinerilor”.
Elevii din Bravicea au analizat mai multe subiecte printre care: „Activitatea Centrului
discuţional în comunitate”; „Crearea cercului etnofolcloric în şcoală”.
La Porumbeni elevii au propus mai multe perspective: „Dezvoltarea serviciilor de asistenţă
socială pentru persoane aflate în dificultate”, „Crearea reţelei de ajutorare materiale a
persoanelor în dificultate şi includerea acestora în viaţa localităţii”.
La Sălcuţa, elevii au propus lansarea unor programe pentru copii ce ar presupune pregătirea
lor în a-şi asuma responsabilitatea pentru problemele personale şi ale comunităţii. Copii au
discutat mai multe probleme cu care se confruntă: „Crearea şi activitatea unui Centru de Presă
în şcoală”, „Crearea şi activitatea Clubului Foto pentru tineri”.
La Străşeni, în colaborare cu alţi copii din familii complete, tineri au iniţiat activităţi de
amenajare a localităţii, au organizat festivităţi artistice, concursuri intelectuale şi competiţii
sportive, precum şi dezbateri publice în care au pus în discuţie subiecte controversate.
La Taraclia deosebite au fost momentele de reflecţie, în care participanţii la seminar s-au
exprimat despre utilitatea informaţiilor obţinute, dar mai ales exerciţiile practice şi posibilităţile
de realizare a iniţiativelor în comunitate: „Acţiuni de promovare a comunităţii”; Crearea
clubului foto-video în şcoală”.
La Costangalia s-au discutat mai multe posibilităţi care vor fi oferirte pentru orfanii sociali
şi facilitarea integrării lor în comunitate: abilităţi şi deprinderi de viaţă la tineri; elaborarea şi
implementarea de programe educaţionale specifice.
La Călăraşi participanţii la seminar au propus soluţionarea mai multor probleme:
„Dificultăţile de integrare a copiilor orfani sociali în colectivele de elevi”; „Izolarea unor tineri
şi posibilitatea de a fi atraşi de grupuri de risc”, „Problemele de sănătate printre copii”, „Starea emotivă tensionată şi
situaţiile de stres” etc.
Astfel, prin implicare, colaborare şi ajutor reciproc pot fi soluţionate un şir de probleme ale comunităţii, printre
care sunt şi atenţia sporită orfanilor sociali.