MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
ŞI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

PETRE SĂVULESCU

UTILAJ PETROLIER

EDITURA UNIVERSITĂŢII PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

2015
 INTRODUCERE

Structurată şi elaborată la nivelul cerinţelor implicate de perceptele

moderne ale prelegerilor universitare, respectiv aşa-numitele „cursuri uni-
versitare”, lucrarea prezintă în sinteză aspectele constructive şi funcţionale
ale principalelor tipuri de utilaje petroliere.
Pentru formarea gândirii tehnice a viitorului specialist, în cadrul fie-
cărei „Unităţi de învăţare” (UI) se prezintă bazele teoretice necesare
proiectării şi exploatării utilajelor în vederea realizării unor performanţe
din punct de vedere tehnico - economic şi care să funcţioneze în condiţii de
deplină securitate tehnică.
Pentru a facilita valorificarea numeroaselor informaţii din domeniu,
fiecare „Unitate de învăţare” se încheie cu testul de autoevaluare, lucrarea
de verificare şi bibliografia pe care studentul trebuie să o parcurgă pentru
studiul unităţii de învăţare.
Lucrarea cuprinde scheme de calcul, grafice, diagrame, toate utiliza-
bile în lucrările de exploatare şi supraveghere tehnică, specifice
activităţilor de forare a sondelor şi extracţie a petrolului şi gazelor.
Conţinutul lucrării corespunde programei analitice a cursului „Utilaj
petrolier” şi este corelat cu conţinutul celorlalte discipline cu caracter de
forare şi exploatare a sondelor de petrol şi gaze din planul de învăţământ al
Facultăţii de Ingineria Petrolului şi Gazelor.
Lucrarea se adresează, cu predilecţie, studenţilor de la Facultatea de
Ingineria Petrolului şi Gazelor, specializarea Inginerie de Petrol şi Gaze,
cursuri de zi şi la distanţă, oferind nu doar informaţii, dar asigurând efectiv
realizarea procesului de învăţare şi predare.
Lucrarea prezintă elementele esenţiale ale subiectelor tratate, inclu-
zând nucleul de cunoştinţe şi deprinderi necesare studenţilor, pentru a
atinge nivelul de competenţe dorit care îi motivează pentru continuarea
studiului. Evaluarea cunoştinţelor acumulate de studenţi se face în cadrul
activităţilor aplicative din timpul anului (pondere de 25%) şi în final prin
examen (pondere 75%).

Autorul, ianuarie 2015

 CUPRINS
UI 1. Privire de ansamblu asupra instalaţiilor de foraj şi intervenţii................. 9
1.1. Clasificarea instalaţiilor de foraj şi de intervenţii....................... ............. 10
1.2. Structura instalaţiilor de foraj şi de intervenţii .........................................10
1.3. Pompe cu pistoane ....................................................................................13
1.3.1. Avantajele şi dezavantajele pompelor cu piston …...............................13
1.3.2. Clasificarea pompelor cu piston………................................................. 14
1.3.3. Simbolizarea şi notarea pompelor cu piston……….............................. 14
1.3.4. Construcţia şi funcţionarea pompelor cu piston……............................. 15
1.3.5. Studiul hidraulicii pompelor cu piston…............................................... 16
1.3.6. Debitul teoretic al pompelor cu piston…............................................... 17
1.3.7. Debitul real al pompelor cu piston......................................................... 27
1.3.8. Presiunea pompelor cu piston…………................................................ 28
1.3.9. Variaţia presiunii pe piston în cursa de aspiraţie................................... 28
1.3.10. Cavitaţia pompelor cu piston şi măsuri de prevenire…....................... 35
1.3.11. Variaţia presiunii pe piston în cursa de refulare.................................. 37
1.3.12. Ciclul de funcţionare al pompelor cu piston (diagrama indicată)........ 38
1.3.13. Caracteristica reţelei……………………............................................. 39
1.3.14. Sisteme de uniformizare a debitului (amortizoare de pulsaţii)............ 42
1.3.15. Clasificarea amortizoarelor de pulsaţii (hidrofoare)............................ 42
1.3.16. Principiul de funcţionare al amortizoarelor de pulsaţii.........................42
1.3.17. Calculul funcţional al hidrofoarelor.................................................... 43
1.3.18. Calculul volumului de lucru al hidroforului........................................ 45
Teste de autoevaluare…………………………………….............................. 47
Răspunsurile la testele de autoevaluare…………………..............................268
Lucrarea de verificare………………………………………...........................48
Rezumatul………………………………………………….............................48
Bibliografia…………………………………………………...........................48
UI 2. Pompe centrifuge.....................................................................................49
2.1. Generalităţi şi consideraţii privind utilizarea pompelor centrifuge în
industria petrolieră şi de transport ……........................................................... 50
2.2. Avantajele şi dezavantajele pompelor centrifuge......................................50
2.3. Clasificarea pompelor centrifuge…………..…........................................ 51
2.4. Simbolizarea şi notarea pompelor centrifuge.............................................52
2.5. Construcţia şi funcţionarea pompelor centrifuge….................................. 52
2.6. Mişcarea lichidului prin rotor. Planul vitezelor….....................................54
2.7. Ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge….........................................55
2.8. Influenţa numărului finit de pale asupra înălţimii teoretice de pompare ..58
2.9. Înălţimea de pompare în funcţie de turaţie şi diametrul D2 .......................60
2.10. Caracteristica interioară teoretică a pompelor centrifuge........................61
2.11. Caracteristica principală a pompelor centrifuge......................................66
2.12. Randamentul hidraulic şi proprietăţile acestuia.......................................67
2.13 Punctul de funcţionare……………………..............................................68
2.14. Fenomenul de pompaj la pompele centrifuge..........................................70
2.15. Reglarea parametrilor funcţionali la pompele centrifuge…....................71
Teste de autoevaluare……………………………………................................81
Răspunsurile la testele de autoevaluare……………………..........................268
Lucrarea de verificare………………………………………...........................81
Rezumatul………………………………………………….............................82
Bibliografia ......................................................................................................82
UI 3. Transmisii hidraulice...............................................................................83
3.1. Transmisii hidrodinamice ……………………......................................... 84
3.1.1. Transmisii hidrodinamice….…………................................................ 84

5
3.1.2. Ecuaţia fundamentala a transmisiilor hidraulice.....................................85
3.1.3. Randamentul transmisiilor hidraulice.....................................................86
3.1.4. Clasificarea turbotransformatoarelor…..................................................88
3.1.5. Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidraulice............................89
3.2. Transmisii hidrostatice………….……………..........................................90
3.2.1. Principiul unei transmisii hidrostatice.....................................................90
3.2.2. Clasificarea şi construcţia unităţilor hidrostatice…................................92
3.2.3. Simbolizarea şi notarea unităţilor hidrostatice........................................92
3.2.4. Studiul cinematicii unităţilor hidrostatice…...........................................93
3.2.5. Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidrostatice ........................95
3.2.6. Randamentul transmisiilor hidrostatice…..............................................96
Teste de autoevaluare……………………………………................................96
Răspunsurile la testele de autoevaluare…………….…….............................268
Lucrarea de verificare……………………………………...............................97
Rezumatul………………………………………………….............................97
Bibliografia…………………………………………………...........................98
UI 4. Instalaţii de foraj şi intervenţii ................................................................99
4.1. Parametrii definitori ai instalaţiei de foraj..…...........................................99
4.1.1. Sistemul de acţionare…………..……..................................................100
4.1.2. Forţa la cârlig …...………………..…..................................................101
4.1.3. Caracteristicile funcţionale ale diferitelor sisteme de acţionare ..........105
4.1.4. Puterea instalată………………………................................................109
4.2. Alcătuirea, citirea şi optimizarea schemelor cinematice ale instalaţiilor
de foraj şi de intervenţie................................................................................. 112
4.3. Sistemul de manevră………………..………..........................................119
Teste de autoevaluare……………………………………..............................130
Răspunsurile la testele de autoevaluare……………………..........................268
Lucrarea de verificare…………………………………….............................131
Rezumatul…………………………………………………...........................131
Bibliografia………………………………………………….........................132
UI 5. Sisteme de rotire ...................................................................................133
5.1. Sistemul de rotire……………….……………........................................134
5.1.1.Parametrii principali ai regimului de foraj.............................................134
5.1.2. Parametrii sistemului de rotire….…….................................................135
5.1.3. Relaţia fundamentală a sistemului de rotire……..................................137
5.1.4. Masa rotativă…………………….……................................................137
5.1.4.1. Caracteristicile principale ale meselor rotative………......................138
5.1.4.2. Acţionarea mesei rotative………......................................................139
5.1.4.3. Calculul mesei rotative…………......................................................139
5.1.5. Capul hidraulic……..……………..…..................................................142
5.1.5.1. Calculul capului hidraulic………......................................................143
5.1.5.2. Rulmentul principal al capului hidraulic...........................................145
5.1.5.3. Fusul capului hidraulic…………..….................................................146
5.1.5.4. Toarta capului hidraulic………….....................................................147
5.2. Sistemul de circulaţie…………………..…….........................................150
5.2.1.Generalităţi………………………..…...................................................150
5.2.2. Parametrii sistemului de circulaţie..…..................................................151
5.2.2.1. Parametrii sistemului de circulaţie la forajul cu masa rotativă .........151
5.2.3. Cerinţe şi soluţii tehnice cu privire la sistemul de circulaţie ...............152
5.2.4. Probleme de exploatare a pompelor cu pistoane..................................153
5.2.5. Sisteme de depozitare, preparare şi curăţare a fluidului de foraj ........153
5.2.5.1. Depozitarea fluidului de foraj............................................................154
5.2.5.2. Prepararea fluidului de foraj………..................................................154
5.2.5.3. Curăţarea fluidului de foraj………....................................................154
Teste de autoevaluare......................................................................................155

6
Răspunsurile testelor de autoevaluare……….................................................268
Lucrarea de verificare……………………….................................................155
Rezumatul……………………………………...............................................156
Bibliografia………………………………….. ..............................................156
UI 6. Sistem de foraj cu cap hidraulic rotativ motor .....................................157
6.1. Sistem de foraj cu cap hidraulic rotativ motor……...............................158
6.1.1. Clasificare…………………………….................................................159
6.1.2. Structura constructivă şi funcţională....................................................160
6.1.3. Modul de funcţionare………………...................................................167
6.1.4. Avantajele utilizării capului hidraulic motor.......................................168
6.2. Ecuaţiile fundamentale şi caracteristicile funcţionale ale sistemelor de
lucru principale ale instalaţiei de foraj şi de intervenţie ................................171
6.2.1. Obţinerea ecuaţiilor fundamentale pentru instalaţiile fără
turbotransformator ........................................................................................ 173
6.2.2. Ecuaţiile fundamentale şi caracteristicile funcţionale ale sistemelor de
lucru ale instalaţiei de foraj şi de intervenţie cu turbotransformator..............177
6.2.2.1. Legea de variaţie a randamentului turbotransformatorului în funcţie
de factorii de viteză ai sistemului de lucru..................................................... 178
6.2.2.2. Ecuaţia fundamentală şi caracteristica funcţională a sistemului de
lucru……........................................................................................................181
Teste de autoevaluare………………………….............................................184
Răspunsurile testelor de autoevaluare……….................................................268
Lucrarea de verificare.....................................................................................185
Rezumatul.......................................................................................................186
Bibliografia…………………………………….............................................186
UI 7. Unităţi de pompare şi compresoare ......................................................187
7.1. Clasificarea unităţilor de pompare……...................................................188
7.2. Unităţi de pompare cu balansier şi prăjini de pompare. Părţi componente,
principiul de funcţionare…….........................................................................189
7.3. Simbolizarea unităţilor de pompare .…...................................................190
7.4. Parametrii regimului de pompare……….................................................190
7.5. Tipuri de scheme cinematice ale unităţilor de pompare ..........................193
7.6. Cinematica unităţilor de pompare .……..................................................194
7.7. Determinarea forţei de la capul balansierului……...................................197
7.8. Ecuaţia fundamentală a unităţilor de pompare ………......................... ..198
7.9. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile neechilibrate........................199
7.10. Clasificarea unităţilor de pompare după echilibrare ….........................200
7.11. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe balansier..... 201
7.12. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe manivelă..... 203
7.13.Compresoare…………….......................................................................204
7.13.1. Compresoare cu piston……................................................................205
7.13.1.1. Ciclul teoretic al compresorului teoretic..........................................205
7.13.1.2. Lucrul mecanic al compresorului teoretic………............................206
7.13.1.3. Ciclul teoretic al compresorului real…..…......................................208
7.13.1.4. Comprimarea în mai multe trepte.................................................... 211
7.13.1.5. Probleme speciale privind exploatarea compresoarelor cu piston...212
7.13.1.5.1. Răcirea cilindrului compresor…...................................................212
7.13.1.5.2. Răcirea intermediară………….....................................................213
7.13.1.6. Tipuri de compresoare cu piston…….….........................................213
7.13.1.6.1. Compresoare de aer………..….....................................................213
7.13.1.6.2. Compresoare de gaze....................................................................213
Teste de autoevaluare…………………………………..................................215
Răspunsurile testelor de autoevaluare…………………............................. ...268
Lucrarea de verificare………………………………….................................215
Rezumatul………………………………………………...............................216

7
Bibliografia……………………………………………….............................216
UI 8. Instalaţii şi echipamente de prevenire a erupţiilor .................. .............217
8.1. Manifestările eruptive ale sondelor de ţiţei şi gaze…..............................218
8.2. Metodele de combatere a manifestărilor eruptive....................................219
8.3. Funcţiunile instalaţiilor de prevenire a erupţiilor................................. ...223
8.4. Componenţa şi rolul subansamblelor componente..................................224
8.5. Clasificarea instalaţiilor de prevenire a erupţiilor....................................225
8.6.Caracteristicile principale ale instalaţiilor de prevenire a erupţiilor.........226
8.7. Prevenitoarele de erupţie………..……....................................................232
8.7.1. Funcţiunile prevenitoarelor de erupţie..................................................232
8.7.2. Principalele elemente ale unui un prevenitor de erupţie şi rolul lor
funcţional.........................................................................................................232
8.7.3. Clasificarea prevenitoarelor de erupţie…..............................................233
8.7.4. Prevenitoare de erupţie orizontale................................................................235
8.7.5. Prevenitoare de erupţie cu bac inelar (verticale)..........................................245
8.8. Echipamentele de acţionare a instalaţiilor de prevenire a erupţiilor.........251
8.8.1.Funcţiile echipamentului de acţionare ..................................................251
8.8.2. Clasificarea sistemelor de acţionare a instalaţiilor de prevenire a
erupţiilor .........................................................................................................252
8.8.2.1.Acţionarea manuală a prevenitoarelor.................................................252
8.8.2.2. Acţionarea hidraulică a prevenitoarelor de erupţie şi robinetelor
aferente………................................................................................................253
8.9. Deranjamente la instalaţiile de prevenire a erupţiilor şi remedierea
acestora............................................................................................................260
Teste de autoevaluare .....................................................................................265
Răspunsurile la testele de autoevaluare..........................................................268
Lucrarea de verificare.....................................................................................266
Rezumatul.......................................................................................................266
Bibliografia................................................................................ ....................267

8
9
 UI 1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA
INSTALAŢIILOR DE FORAJ ŞI INTERVENŢII
Instalaţia de foraj şi intervenţie (I.F.I.) reprezintă totalitatea echipa-
mentelor, maşinilor, utilajelor, sculelor, aparatelor şi dispozitivelor folosite
în scopul săpării, întreţinerii, exploatării şi reparaţiilor capitale ale sondelor.

OBIECTIVE

Ingineria utilizării utilajului petrolier folosit la săparea şi repararea

sondelor de petrol şi gaze face obiectul pentru (UI)1, în principal fiind abor-
date probleme referitoare la:
 clasificarea instalaţiilor de foraj şi de intervenţii;
 structura instalaţiilor de foraj şi de intervenţii;
 clasificarea pompelor cu pistoane;
 construcţia şi funcţionarea pompelor cu pistoane;
 hidraulica pompelor cu pistoane;
 caracteristica reţelei;
 amortizoare de pulsaţii a debitului.
Cunoaşterea acestor obiective este absolut necesară de ştiut de viitori
specialişti, pentru exploatarea şi funcţionarea utilajelor petroliere în condiţii
economice şi deplină securitate tehnică.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

1.1. Clasificarea instalaţiilor de foraj şi de intervenţii................... 10

1.2. Structura instalaţiilor de foraj şi de intervenţii ...................... 10
1.3. Pompe cu pistoane ................................................................. 13
1.3.1. Avantajele şi dezavantajele pompelor cu piston …........ 13
1.3.2. Clasificarea pompelor cu piston………......................... 14
1.3.3. Simbolizarea şi notarea pompelor cu piston………....... 14
1.3.4. Construcţia şi funcţionarea pompelor cu piston……..... 15
1.3.5. Studiul hidraulicii pompelor cu piston…...................... 16
1.3.6. Debitul teoretic al pompelor cu piston…...................... 17
1.3.7. Debitul real al pompelor cu piston............................... 27
1.3.8. Presiunea pompelor cu piston…………....................... 28
1.3.9. Variaţia presiunii pe piston în cursa de aspiraţie........... 28
1.3.10. Cavitaţia pompelor cu piston şi măsuri de prevenire… 35
1.3.11. Variaţia presiunii pe piston în cursa de refulare.......... 37
1.3.12. Ciclul de funcţionare al pompelor cu piston (diagrama
indicată)…………………..................................................... 38
1.3.13. Caracteristica reţelei……………………..................... 39
1.3.14. Sisteme de uniformizare a debitului (amortizoare de pul-
saţii)……..……….................................................................. 42
1.3.15. Clasificarea amortizoarelor de pulsaţii (hidrofoare)...... 42
1.3.16. Principiul de funcţionare al amortizoarelor de pulsaţii.. 42

9
1.3.17. Calculul funcţional al hidrofoarelor.................................. 43
1.3.18. Calculul volumului de lucru al hidroforului..................... 45
Teste de autoevaluare……………………………………............. 47
Răspunsurile la testele de autoevaluare…………………............. 268
Lucrarea de verificare………………………………………........ 48
Rezumatul………………………………………………….......... 48
Bibliografia…………………………………………………......... 48

1.1. CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR DE FORAJ ŞI

DE INTERVENŢIE

a) Din punct de vedere funcţional:

a.1) Instalaţii de foraj – IF;
a.2) Instalaţii de intervenţii –II;
a.3) Instalaţii de reparaţii capitale –IRK;
b. Din punct de vedere al modului de acţionare:
b.1) Acţionare individuală;
b.2) Acţionare în grup;
b.3) Acţionare mixtă.
c. Din punct de vedere al modului de transportare:
c.1) Transportabile –II şi IF de mică capacitate;
c.2) Semi transportabile (se transportă în blocuri mari);
c.3) Fixe (se transportă în blocuri mai mici);
d. Din punct de vedere al capacităţii (adâncimi de foraj recomandate, H):
d.1) Instalaţii de forare uşoare – H ≤ 2 500 m;
d.2) Instalaţii de forare de capacitate medie 2 500 m≤ H ≤4 000 m;
d.3) Instalaţii de forare semigrele 4 000 m ≤ H ≤ 6 000 m;
d.4) Instalaţii de forare grele 6 000 m ≤ H ≤ 8 500 m;
d.5) Instalaţii de forare foarte grele 8 500 m ≤ H ≤ 10 000 m;
d.6) Instalaţii de forare ultra grele , H >10 000 m.

1.2. STRUCTURA INSTALAŢIILOR DE FORAJ ŞI

DE INTERVENŢIE

O instalaţie de foraj şi intervenţie trebuie să realizeze principalii para-

metrii ai regimului de foraj:
 apăsarea pe sapă – Fs;
 viteza unghiulară a sapei – ωs;
 debitul fluidului de foraj – Q.
Instalaţia de foraj trebuie să aibă trei parţi principale cu ajutorul cărora
să realizeze parametrii regimului de foraj. Cu ajutorul sistemului de mane-
vră (SM) se realizează viteza unghiulară a sapei.
Sistemul de rotire (SR) realizează viteza unghiulară a sapei.
Sistemul de circulaţie (SC) realizează debitul fluidului de foraj.
În afara acestor trei părţi principale pentru efectuarea procesului de fo-
raj instalaţia de foraj mai are in componenta sa si alte părţi auxiliare:

10
 - sistemul de acţionare
- sistemul de avans automat al sapei-reglează apăsarea sapei;
- sistemul de comenzi - pneumatice;
- hidraulice;
- electrice;
- sistemul de reversare – serveşte la inversarea sensului de rotire la
masa rotativă;
- sistemul de acţionare al motoarelor;
- sistemul de lăcărit;
- sistemul de transport dacă instalaţia este transportabilă;
- sistemul de preparare şi curăţire a fluidului de foraj.

Schema funcţională a IFI este prezentată în figura 1.1.

Figura 1.1 Schema funcţională a unei IFI: M – motor (sau grup de motoare);
th – transmisie hidraulică (lipseşte dacă motorul este electric); Ti – transmisie
intermediară; CV – (SM+SR) – cutie de viteze a sistemului de manevra şi rotire;
TF (Ti) – troliu de foraj sau de intervenţie; Cv-SR – cutie de viteze a sistemului de
rotire; MR – masa rotativa;CV-STR –cutia de viteze a sistemului de transport;
MG – sistemul macara geamblac; Te – turla sau mastul; CV-SC – cutia de viteze a
sistemului de circulaţie; PN – pompa de noroi sau grup de pompe; CH – capul
hidraulic; p – pistonul;c – cârligul; t-toba.

Pentru definirea unei IFI se folosesc trei parametri:

- sistemul de acţionare – SA
- puterea instalată – Pi;
- forţa la cârlig – Fc;
În funcţie de sistemul şi modul de acţionare IFI au o structură mai
simplă sau mai complexă..

11
 Indiferent de acestea schema de principiu a unei IFI este prezentată în
figura 1.2.

Figura 1. 2 Schema de principiu a unei instalaţii de foraj:

1, 2, 3 – transmisii de legătură între SA şi ML; 4 – capătul activ al cablului;
5 – linia de presiune a sistemului de circulaţie; 6 – pătraţii mesei rotative;
7 – cârligul; 8, 9, 10, 11 – reducţii de legătură; pf – prăjini de foraj; pg – prăjini
grele; s – sapa.

Orice sistem de lucru (SL) al unei instalaţii de foraj are în alcătuirea sa

mecanisme care pot fi încadrate în trei categorii:
a. M – motorul de la care se transmite energia mecanică la
maşina de lucru. Împreună cu generatorul sau cu trans-
misia hidraulică formează grupul (sistemul) de
acţionare;
b. LC – lanţul cinematic – reprezintă totalitatea elemente-
lor mecanice şi transmisiilor care contribuie la obţinerea
unui anumit scop.
c. ML – maşina de lucru – este cea mai importantă maşină
dintr-un sistem de lucru.

Elementul final al unei maşini de lucru ce efectuează un lucru mecanic

util se numeşte organ de lucru (OL).

12
 1.3. POMPE CU PISTOANE
Orice proces tehnologic are în componenţa sa mai multe sisteme de lu-
cru.
Un proces tehnologic este realizat pentru un scop bine precizat şi este
caracterizat prin sisteme de lucru principale şi auxiliare.
Un sistem de lucru se compune din trei părţi (figura 1.3).

Figura 1.3 Componenţa unui sistem de lucru:

MF – maşina de forţă sau motorul; T – transmisia; ML – maşina de lucru;
OL – organul de lucru; PSE – puterea sursei de energie, Putilă – puterea utilă.

Maşina de lucru este cel mai important mecanism al unui sistem de lu-
cru. Elementul final al maşinii de lucru efectuează un lucru mecanic util şi
se numeşte organ de lucru (OL).
Pompele cu piston sunt maşini hidraulice care au ca principiu de func-
ţionare variaţia continuă a volumului de lucru. Acestea transformă energia
mecanică în energie hidraulică, preponderent hidrostatică.
Pompa cu piston este una dintre maşinile de lucru ale instalaţiei de fo-
raj (pompa de noroi), aceasta realizând circulaţia fluidului de foraj.
De asemenea, pompele cu piston se folosesc şi la:
 extracţia petrolului din sonde;
 pe agregatele de cimentare şi fisurare hidraulică;
 pentru vehicularea petrolului de la parcurile de separatoare la parcurile
centrale şi de aici către rafinării;
 la vehicularea petrolului şi derivatelor acestuia în rafinării.

1.3.1. Avantajele şi dezavantajele pompelor cu piston

Pompele cu piston, în comparaţie cu pompele centrifuge au două avan-
taje esenţiale.
Acestea sunt:
 randamentul este mai mare nefiind influenţat de viscozitatea lichidului
pompat;
 presiunea de pompare poate fi oricât de mare şi este independentă de
debit.
Din punct de vedere al utilizării lor la transportul petrolului brut şi al
produselor petroliere prin conductele magistrale, pompele cu piston prezintă
mai multe dezavantaje:
 dimensiuni de gabarit mari în special la debite mari;
 posibilităţi limitate de reglare a regimului de lucru fără oprirea agregatu-
lui;
 cost relativ ridicat;
 condiţii de exploatare mai dificile;
 necesitatea montării amortizoarelor de pulsaţii a debitului;

13
 imposibilitatea de a transporta petrol brut care conţine chiar foarte puţi-
ne impurităţi solide;
 dificultatea automatizării funcţionării staţiilor de pompe.

1.3.2. Clasificarea pompelor cu piston

Pompele cu piston se clasifică după mai multe criterii. În continuare
sunt prezentate câteva dintre acestea.
a) după modul de acţionare:
 pompe cu acţionare directă (pot fi acţionate cu: abur, hidraulic şi pneu-
matic);
 pompe cu acţionare indirectă – acţionarea se face printr-o transmisie
(lanţ, curele) ce se află între maşina de forţă şi pompă.
b) după forma constructivă a organului de lucru:
 organ de lucru în formă de piston, la care l < D (unde l este lungimea
pistonului, iar D diametrul acestuia);
 organ de lucru în formă de plunger, la care l > D;
 organ de lucru în formă de piston glisant la care supapa de refulare se
află inclusă în piston.
c) după numărul de pistoane sau de cilindrii, i – numărul de pistoane:
 i = 1, pompă simplex;
 i = 2, pompă duplex;
 i = 3, pompă triplex;
 .................................;
 i = n, pompă multiplex.
d) după numărul de efecte:
 pompă cu simplu efect, la care j = 1;
 pompă cu dublu efect, la care j = 2.

e) după poziţia cilindrilor pompei:

 pompe cu cilindrii orizontali;
 pompe cu cilindrii verticali;
 pompe cu cilindrii montaţi în „V”

1.3.3. Simbolizarea şi notarea pompelor cu piston

Pompele cu piston sunt prezentate în STAS 9009-88.
Pentru pompele cu piston se folosesc următoarele simboluri:

Figura 1.4 Simbolurile pompelor cu piston.

14
Se foloseşte următoarea notare:
iDU – 1,36 Pa[kW] ( D"M  S " ) în care:

i este numărul de pistoane;

DU – domeniul de utilizare (PN – pompă de noroi, PP – pompă petrol,
PT – pompă ţiţei);
Pa – puterea la arborele de intrare în pompă exprimată în kW;
DM – diametrul maxim al cămăşii ce poate fi montată la pompa respec-
tivă exprimat în inch;
1,36 – coeficientul de transformare a kW în CP;
S – mărimea cursei exprimată în inch;
1
1 inch 25,4 mm = foot, 1 foot = 304,8 mm;
12
3 "
Exemplu: 2 PN – 700  8" 15 4 
 
1.3.4. Construcţia şi funcţionarea pompelor cu piston

Se consideră o secţiune prin cilindrul unei pompe cu piston cu dublu

efect (figura 1.5).

Figura 1.5 Pompă cu piston cu dublu efect:

1 – maşina de forţă; 2 – roată de curea sau lanţ; 3 – transmisie prin lanţ sau prin
curele; 4 – roată de curea sau de lanţ; 5 – pinion; 6 – coroană dinţată solidară cu
arborele cotit; 7 – manivelă; 8 – bielă de lungime l; 9 – glisieră; 10 – capul de
cruce; 11 – tija pistonului; 12 – cutie de etanşare; 13 – organ de lucru (piston);
14 – supape de aspiraţie; 15 – supape de refulare; 16 – colector de aspiraţie;
17 – conductă de aspiraţie; 18 – clapetă de reţinere; 19 – sorb; 20 – rezervor de
aspiraţie; 21 – colector de refulare; 22 – conductă de refulare;
A – butonul manivelei; r – raza manivelei, x – deplasarea curentă a pistonului.

15
 Figura 1.6 Schema bloc funcţională a unei pompe cu piston reprezentată prin
dipoli:
MBM – mecanismul bielă manivelă; PHP – partea hidraulică a pompei;
Pm1 – puterea mecanică la intrarea în transmisie; Pm2 – puterea mecanică la ieşi-
rea din transmisie;Ph – puterea hidraulică.

Figura 1.7 Schema bloc funcţională a unei pompe cu piston reprezentată prin
cvadripoli.
În tabelul 1.1 este prezentată sintetic funcţionarea pompei cu pistoane.

Tabelul 1.1 Funcţionarea pompei cu piston.

Supapă
Presiu- Supapă Faza
Mişca- Volumul Aspira-
Poziţia
rea nea refulare pompei
ţie
manive- pistonu-
CS Cd Cd Cd 14s 14d 15s 15d CS Cd
lei lui
A1 A2 p<p a p>p r 1 0 0 1 – +
A2 A1 p>p r p<pa 0 1 1 0 + –

1 – deschis; 0 – închis; “+” – refulare; “–“ – aspiraţie.

1.3.5. Studiul hidraulicii pompelor cu piston

Prin studiul hidraulicii pompelor cu piston se înţelege determinarea

parametrilor funcţionali ai pompei cu piston. Parametrii funcţionali ai pom-
pei cu piston rezultă din figura 2.6.

Figura 1.8 Pompa cu piston reprezentată printr-un cvadripol

16
 1.3.6. Debitul teoretic al pompelor cu piston

Debitul se defineşte ca fiind variaţia volumului în timp.

dV d  A  x 
Pentru lichide: ρ = ct => Q    A  v , în care:
dt dt

A = ct.; Q = f(v) => v = f(t).

Se face ipoteza că lichidul urmăreşte pistonul de arie A. În această si-

tuaţie se poate considera că viteza lichidului este egală cu cea a pistonului.

Cinematica pompelor cu piston

Se fac următoarele ipoteze:
 viteza unghiulară a arborelui cotit, ω = ct.;
 sistemul bielă-manivelă, cap de cruce, tijă – piston este rigid şi se poate
considera că deplasarea pistonului este egală cu deplasarea capului de
cruce;
 lichidul urmăreşte fidel pistonul.
Poziţia O1, a capului de cruce este aceea când pistonul se află la punc-
tul mort exterior (PME), biela se află în prelungirea manivelei.
x – deplasarea curentă a capului de cruce.
Prin studiul cinematicii se înţelege determinarea legilor de variaţie ale
deplasării, vitezei şi acceleraţiei pistonului.
'
x  001  001  r  l  r  cos   l  cos   r 1  cos   l 1  cos 
  t ,   f t ;   f t 

În OAO1' , se aplică teorema sinusurilor

r l r r
 ; sin   sin ,  
sin  sin  l l

r  1  1 1 
   , – în general în tehnică.
l  20  12 4 
1 1
La pompele cu piston,    , 
6 4

x  r 1  cos    l 1  2 sin 2   (1.1)

 
dx dx d dx   sin 2 
v      r  sin    (1.2)
dt d dt d  2 1   2 sin 2  
 
d 2 x dv dv cos 2   2 sin 4  
a 2     r 2 cos   4
(1.3)
dt dt d  
 1   2
sin   

17
 Din punct de vedere al exactităţii calculelor studiul cinematicii se poa-
te realiza în 3 teorii:
a) teoria exactă cu relaţiile (1.1), (1.2) şi (1.3);
b) teoria aproximativă sau corectată TA (TC) la care λ<1, λ ≈ 0,2.
1
Se dezvoltă în serie de puteri termenul 1  2 sin 2   1  2 sin 2  .
2
m m m  m  1 2 m  m  1 m  2  3
1  y   1   y  y   y  ,
1! 2! 3!
1
unde y   2 sin 2  şi m 
2
  
x  r 1  cos   sin 2  (1.4)
 2 
dx dx d   
v    r   sin   sin 2  (1.5)
dt d dt  2 
dv dv d
a    r 2  cos    cos 2  (1.6)
dt d dt
Relaţiile (1.4), (1.5) şi (1.6) reprezintă legile de variaţie a deplasării,
vitezei şi acceleraţiei pistonului în TA.
c) teoria elementară (TE)
  0; r  0; l  
x  r 1  cos  (1.7)
v  r sin  (1.8)
a  r2 cos  (1.9)
Relaţiile (1.7), (1.8) şi (1.9) sunt reprezentate grafic în figura 1.9:

Figura 1.9 Parametrii

cinematici ai pistonului în
teoria elementară.

Viteza şi acceleraţia pistonului se pot reprezenta şi în funcţie de depla-

sarea pistonului.
rx
Din relaţia (1.7) rezultă: cos   ,
r

18
 2
r x 2
v  r 1      2rx  x . (1.10)
 r 
a   2 r  x  . (1.11)

Relaţiile (1.10) şi (1.11) sunt reprezentate grafic în figura 1.10:

Figura 1.10 Viteza şi accele-

raţia pistonului în teoria
elementară în funcţie de depla-
sarea x.

Observaţii:
 viteza pistonului are o lege de variaţie sinusoidală;
 acceleraţia pistonului este maximă în punctele moarte şi trebuie să deca-
lăm feţele active astfel încât să nu existe mai multe pistoane în aceste
puncte.
 Unghiul de defazaj dintre feţele active se calculează astfel:
 k  k   1 ; k  1, 2, 3, ...., N  1
2
1  , N – numărul de feţe active ale unei pompe
N
N=i·j

Figura 1.11 Elementele

dimensionale ale pistonu-
lui şi cilindrului pompei.

Exemplu: PP11 – pompa cu pistoane de tipul 1·1 – simplex cu simplu

efect.

19
 2
N = 1·1 = 1;  1   2
1
Pentru a fi mai sugestiv se va nota debitul instantaneu al unei feţe acti-
ve cu Qaj în care:
a este numărul de ordine al pistonului;
a = I, II, III, ......
j=1V2
D 2 d 2
A , a t
4 4
Exemplu: QI1 – debitul instantaneu al primei feţe de la primul piston;
Primul piston – cel mai din stânga piston când observatorul stă în faţa
capacelor cilindrilor pompei.
QI2 – debitul feţei doi de la primul piston.
QI1 = Q11 =A·v=Arωsinφ
A = ct., r = ct., ω= ct., Q=f[φ(t)]
Ţinând cont de această particularitate se apelează la o construcţie vec-
torială în care fiecărei feţe active i se asociază un vector. Aceşti vectori se
rotesc în sens trigonometric cu viteza unghiulară ω. Mărimea (norma) aces-
tor vectori este egală cu amplitudinea maximă a debitului realizat de faţa
respectivă. Unghiurile de defazaj dintre vectori sunt egale cu unghiurile de
defazaj dintre feţele active.
I 1  qI 1 ,  I 1  norma
 I 1  11  Ar  Qmax 11
Vectorii situaţi deasupra axei Ox sunt numiţi vectori pozitivi, de refulare sau
de debit.
Vectorii situaţi sub axa Ox sunt numiţi vectori negativi, de alimentare
sau de aspiraţie.

QI 1  Q11  q11 | Oy   I 1 cos  90     Ar  sin 

Figura 1.12 Debitul pompei simplex cu simplu efect.

Se observă că debitul pompei este puternic pulsator, apar vibraţii ale

elementelor pompei cât şi ale conductelor. Această pompă nu se foloseşte în
tehnică. Indiferent de numărul feţelor active debitul pompelor cu piston
variază după o lege sinusoidală şi se echipează cu amortizoare de pulsaţii

20
ale debitului. Aceste dispozitive au ca scop obţinerea unui debit lin curgător
prin conducta de refulare.
Această mărime fictivă a debitului numită debitul mediu se obţine dis-
tribuind uniform volumul refulat la o rotaţie completă.

Qn11 – debitul mediu al pompei 1.1.

Figura 1.13 Schema de calcul a debitului mediu la pompa simplex cu simplu efect.

 
2  Qn11   QI 1d   Ar  sin d  2 Ar 
0 0

Ar AS V p11

Qn11  ; Qn11   
 2 2
V p11  A  S
  2 f  Qn11  V p11  f

S-a notat cu Vp11 cilindreea sau volumul geometric al pompei de tipul

1.1, iar f este frecvenţa curselor.
Se definesc următoarele mărimi:
CnQ – coeficientul de neregularitate a debitului,

QM  Qm
C nQ  ;
Qn
δQ – coeficientul de supradebit,

QM
Q 
;
Qn
M – valoarea maximă; m – valoarea minimă; n – valoarea medie;

21
 
Q  Ar
 M 11
PP11 Qm11  0  C nQ11   Q11  

Qn11  Ar
 

Observaţii:
În TA (TC), viteza pistonului are următoarea relaţie de calcul:

  
v  r sin   sin 2  ,
 2 

iar debitul este:

  
Q11  QI 1  Ar sin   sin 2   QI' 1  QI''1 .
 2 

Figura 1.14 Debitul pompei simplex cu simplu efect reprezentat în teo-

ria aproximativă (corectată).

Cazul pompei cu piston simplex cu dublu efect (PP12)

Figura 1.15 Configuraţia vectorilor

asociaţi feţelor active la pompa
simplex cu dublu efect.

22
 q ,   Ar
N  1 2  2 I1 I1
q I 2 ,  I 2   A  2 r
2
1  
2
QI 1   I 1 sin   Ar sin 
QI 2   I 2 sin    1    A  a r sin    
QM 12  Ar

V p11  A  S   A  a S  2 Ar  2 r  A  a   2 Ar 2   2 
a d
2  ,  t
A D

Cazul pompei cu pistoane de tipul ij (PPij)

q I 1 , q II 1 , q III 1 ,
         Ar
 I1 II 1 III 1
N  i  j  k  k   1 , k  1,2,3,...N  1
q I 2 , q II 2 , q III 2 ,
 I 2   II 2    III 2     A  a r
2
1 
N
γ1 – unghiul de defazaj dintre vectorul origine şi următorul vector.

Cazul pompei cu piston duplex cu simplu efect (PP21)

 q I 1 ,  II  Ar
N  2
q I 1 ,  II 1  Ar
QI 1  Ar sin , QII 1  Ar sin   

QM 21  Ar,V p11  2 AS  4 Ar
a d
2  ,  t
A D
Figura 1.16 Configuraţia vecto-
rilor asociaţi feţelor active la pompa
duplex cu simplu efect.

23
 Cazul pompei cu piston duplex cu dublu efect (PP22)

Figura 1.17 Configuraţia vectorilor

asociaţi feţelor active la pompa
duplex cu dublu efect.

2 
q I 1 ,  II 1 1  
    Ar 4 2
 I1 II 1
N  2  2  4  2  21  
q I 2 ,  II 2 3
 I 1   II 1   A  a r  3  3 1 
2
 
QI 1  Ar sin , QII 1  Ar sin    
 2
 3 
QI 2   A  a r sin    ; QII 2   A  a r sin    
 2

QM 22  2 Ar cos  2 Ar
4
V p 22  2 A  S  2 A  a S  4 Ar  4r  A  a   4 Ar 2   2 

Cazul pompei cu piston triplex cu simplu efect (PP31)

q I 1 , q II 1 , q III 1 2
1 
 3
N  3
      Ar   4
 I1 II 1 III 1 2
3

Figura 1.18 Configuraţia vectori-

lor asociaţi feţelor active la
pompa triplex cu simplu efect.

24
  2   4 
QI 1  Ar sin ; QII 1  Ar sin    ; QIII 1  Ar sin    
 3   3 

QM 31  2 Ar cos  Ar
3
V p31  3 AS  6 Ar

Cazul pompei cu piston qintuplex cu simplu efect (PP51)

q I 1 , q II 1 ,, qV 1 2
1 
 5
N  5
        Ar   4 ,,   8
 I1 II 1 V1 2
5
4
5

Figura 1.19 Configuraţia vectori-

lor asociaţi feţelor active la
pompa qintuplex cu simplu efect.

QI 1  Ar sin 
 2 
QII 1  Ar sin    
 5 

 8 
QV 1  Ar sin    
 5 
2
QM 51  Ar  2 Ar cos  1,6 Ar
5
V p51  5 AS  10 Ar

În general, la o pompă cu piston, se poate scrie:

QMij  C ij Ar , (1.12)

cu: C11= 1; C21= 1; C22= 2 ; C31=1; C51=1,6.

Determinarea expresiei debitului mediu pentru pompa de tipul ij

25
 V pij
Qnij     V pij  f
2
 Vp11 2 Ar Ar I 1
Qn11  2    2       

 Vp 21 4 Ar 2 Ar  I 1   II 1
Qn 21  2    2      

 V 6 Ar 3 Ar I 1  II 1   III 1
PPi1 Qn31  p31      
 2 2  
.......................................................................
 N

iAr 
i1
 V pi1 2iAr i 1
Qni1  2     2      



Q 
V p12
  

2 Ar 2  2


 

Ar 2  2 
 n12
2 2 


Qn 22 
V p 22


4 Ar 2   2

 

2 Ar 2  2 
PPi 2  2 2 
.......................................................................


Q 
V pi 2
  

2iAr 2  2


 

iAr 2  2 
 ni 2 2 2 

Se poate scrie:

Qnij  kij  Ar ,
j   j  1 2
unde: kij  i ,

QMij Cij
iar Qij  
Qnij kij

Observaţii:
a) Debitul instantaneu rezultant al unei pompe cu pistoane se obţine
prin însumarea debitelor instantanee ale feţelor active care refulează simul-
tan. Numărul de feţe active care refulează simultan sau numărul de vectori
pozitivi se notează cu z şi este egal cu:
N
z  ; N = 2i (pompe cu piston cu număr par de feţe active)
2
N 1 N 1
z sau ; N = 2i – 1 (pompe cu piston cu număr par de feţe
2 2
active);

26
 b) Indiferent de numărul feţelor active debitul rezultant variază sinuso-
idal. Acest lucru se datorează mecanismului bielă – manivelă şi majoritatea
pompelor cu pistoane sunt echipate cu sisteme de uniformizare a debitelor;
c) Coeficientul de supradebit scade odată cu creşterea numărului de fe-
ţe active;
d) δQ este mai mic la pompele cu pistoane cu număr impar de feţe ac-
tive cu excepţia PP11;
e) Numărul de pulsaţii ale debitului la o cursă completă se notează cu
n şi este n = N, la pompele cu pistoane cu N = 2i (în teoria elementară şi
teoria aproximativă),
n  2 N , în TE 
şi  la pompe cu piston cu N  2i  1
n  N , în TA 
f) Pulsaţia forţei perturbatoare ω1:
ω1=n·ωac

frecvenţa oscilaţiilor, f1  1
2
1 2
perioada oscilaţiilor, T1  
f1 1

1.3.7. Debitul real al pompelor cu piston

În studiul debitului teoretic s-au făcut ipotezele că ρ=ct. şi pierderile
de debit ΔQ = 0.
Debitul real al unei pompe cu piston se calculează cu relaţia,

Qr  Qn  Q , (1.13)

Unde ΔQ sunt pierderile de debit,

 Q  Qs  Qc ,
în care:
QS este debitul de scurgeri prin neetanşeităţi;
Qc – pierderea de debit datorită compresibilităţii mediului hidraulic.
Se defineşte randamentul volumic, ηv:

Qr Qn  Q Q
v    1 . (1.14)
Qn Qn Qn

În tabelul 1.2 sunt prezentate valorile randamentului volumic (ηv) pen-

tru pompele cu pistoane.

Tabelul 1.2 Valorile randamentului volumic pentru pompele cu piston.

PP D [mm] ηv
MARI D ≥ 150 0,94 ~ 0,99
MIJLOCII 50 < D < 150 0,90 ~ 0,97
MICI D ≤ 50 0,85 ~ 0,95

27
 1.3.8. Presiunea pompelor cu piston
Datorită mişcării neuniforme a lichidului în conducta de aspiraţie şi re-
fulare apar pierderi de energie specifică a lichidului:
 pierderi hidraulice;
 pierderi inerţiale;
 pierderi prin supape etc.
Variaţia presiunii în cursa de aspiraţie şi de refulare este o funcţie de-
pendentă de deplasarea pistonului.
Consumul de energie în cursa de refulare are importanţă practică din
punct de vedere al solicitării unei energii suplimentare de la maşina de forţă.
În cursa de aspiraţie, nivelul energetic fiind scăzut, pierderile de presi-
une pot conduce la scăderea presiunii lichidului în cilindrul pompei astfel
încât să devină mai mică sau egală cu presiunea de vaporizare a lichidului la
temperatura de lucru, conducând în final la apariţia fenomenului de cavita-
ţie.

1.3.9. Variaţia presiunii pe piston în cursa de aspiraţie

Se fac următoarele ipoteze:
A) Se acceptă teoria elementară a cinematicii pompelor cu pistoane:
I) x  r 1  cos  ;
v  r sin 
II) v ;
v x    2rx  x 2
a   r cos 
2

III) a
a  x   2 r  x 
B) lichidul urmăreşte fidel pistonul în mişcarea sa neuniformă:
IV) Ecuaţia de continuitate: S·c = ct., unde S este secţiunea de curgere;
v2 p
V) Legea lui Bernoulli:   z  ct. ;
2 g g
v2  1 
VI) Relaţia Weissbach-Darcy: hh     i  .
2g  d 
Se consideră o secţiune prin cilindru;conductele de aspiraţie şi refulare
de la o pompă cu pistoane de tipul 1.1. (figura 1.20).
v2 p
H 1  1  1  z1 (1.15)
2 g g
şi respectiv:
v2 p
H 2  2  2  z2 (1.16)
2 g g
În planul 1: datorită faptului că secţiunea rezervorului de aspiraţie este
mult mai mare decât secţiunea conductei de aspiraţie, SRza>>Sa => va>>v1
=> v1=0 şi p1=pa:

28
 p a=p 0 (rezervoare deschise);
 p a>p 0 (rezervoare închise şi presurizate).

Figura 1.20 Schema de montaj a unei pompe cu înălţime de aspiraţie pozitivă:

la, da, Sa – lungimea, diametrul şi secţiunea conductei de aspiraţie;
lr, dr, Sr – lungimea, diametrul şi secţiunea conductei de refulare;
va, vr – viteza lichidului în conducta de aspiraţie, respectiv de refulare;
vx – viteza de deplasare a pistonului; px – presiunea lichidului pe piston în cursa de
aspiraţie la o deplasare curentă x; pa – presiunea pe suprafaţa liberă a lichidului
din rezervorul de aspiraţie.
În planul 2: v2 = vx, p2 = px.
Relaţiile (1.15) şi (1.16) devin:

pa
H1   z1 (1.15’)
g
v2 p
H 2  x  x  z2 (1.16’)
2 g g

Se poate scrie:

H1  H 2   hk , (1.17)

Unde h k este suma pierderilor energetice când lichidul se deplasea-

ză de la planul 1 la planul 2.

h k  hh  hi  hs (1.17’)

în care:

29
 hh sunt pierderile hidraulice liniare şi locale;
hi sunt pierderile inerţiale;
hs sunt pierderile de energie necesară menţinerii supapei de aspiraţie
deschisă.

Figura 1.21 Schema de montaj a unei pompe cu pistoane cu înălţime de aspiraţie

negativă.

Se introduc relaţiile (1.15’), (1.16’), (1.17’) în relaţia (1.17) şi rezultă:

px pa  v2 
   z2  z1   x  hh  hi  hs 
g g     2g 
 Ha 
 
p x pa  vx2 
   Ha   hh  hi  hs  (1.18)
g  
g  b 2 
g d e f   

a  c 
p
a) a
g

Figura 1.22 Energia spe-

cifică a lichidului la
suprafaţa liberă a lichidu-
lui din rezervorul de
aspiraţie.

pa = p 0 – rezervoare deschise;

30
 pa > p 0 – rezervoare presurizate.
Presiunea atmosferică scade cu altitudinea după următoarea lege:
p a p0 H
  10,33  , unde H este altitudinea exprimată în metri.
g g 900

Figura 1.23 Variaţia presi-

unii atmosferice cu
altitudinea.

b) Ha – depinde numai de condiţiile de montaj ale pompei şi poate să fie

pozitivă ca în figura 2.18 sau negativă ca în figura 2.19.

c)

v x2 2 2 rx  x 2


2g 2g

Figura 1.24 Variaţia de

energie specifică datorită
deplasării pistonului.

va2  l a  vd
d) hh       i  ;   f Re  ; Re 
2g  da  
0,3164
Regimul laminar de curgere: Re  105 ;   .
Re0, 25
Din IV =>
S a  va  Q11  A  vx   A 2rx  x 2
A
va   2rx  x 2
Sa
A2  l a  2 k
hh       i  
Sa  d a
  
2rx  x 2  h  2 2rx  x 2 
 2g 2g

31
 A2  l a 
în care: k h       i  este constantă pierderilor hidraulice
2 
Sa  d a 

Figura 1.25 Pierderile hidraulice

liniare şi locale.

e) hi  hia  hic  his

  
e1 e2 e3

în care:
hia sunt pierderile de energie datorită inerţiei lichidului din conducta de
aspiraţie;
hic sunt pierderile de energie datorită inerţiei lichidului din cilindrul
pompei;
his sunt pierderile de energie datorită inerţiei supapei.
F m a l S l
hia  ia  a a  a a  aa  a  aa 
gS a gS a gS a g
e1)
l A2 L 2
 a r  x  a r  x
Sa g g
unde, La este lungimea echivalentă a conductei de aspiraţie.
A dv Ar 2
S a va  Ar  sin  ; a  r  sin  ; a a  a  cos  .
Sa dt Sa

Figura 1.26 Pierderile inerţiale

ale lichidului din conducta de
aspiraţie.

32
 Fic xA  a p 2
e2 ) hic    xr  x 
gA gA g

Figura 1.27 Pierderile datorită inerţiei

lichidului din cilindrul pompei.

e3 ) his  0
ms  g  Fr Ds2
f) hs  ; As  ; Ds  0,70  0,80D
gAs 4

în care :
ms este masa supapei;
Fr este forţa din arcul supapei;
As este aria supapei.

Figura 1.28 Pierderea de energie specifică necesară ridicării şi menţineri în pozi-

ţie deschisă a supapei de aspiraţie

Se introduc relaţiile a, b, c, d, e1, e2, e3, f în relaţia (1.15) şi rezultă:

33
 p x pa  2 2
  Ha 
g g  2g

2rx  x 2  kh 
2g

2rx  x 2  
(1.19)
L 2 
 a 2  r  x   x  r  x   hs 
g g 

Relaţia (1.19) reprezintă legea de variaţie a presiunii pe piston în cursa de

aspiraţie este prezentă în figura 1.29.

Figura 1.29 Legea de variaţie a presiunii pe piston în cursa de aspiraţie.

pm1 px x 0
Prima situaţie apare atunci când hi  hh ;   0
g g
pm 2 p x x0 , r 
Situaţia doi apare atunci când hi  hh ;   
g g  0 , 
 2

Se observă că în prima jumătate a cursei de aspiraţie px < pa fapt ce

explică curgerea lichidului din rezervorul de aspiraţie în cilindrul pompei.
În partea a II-a a cursei p x > pa, lichidul păstrând sensul curgerii datori-
tă inerţiei acestuia.
În practică conductele de aspiraţie sunt scurte şi de diametre mari re-
zultând pierderi inerţiale mai mari ca cele hidraulice.

pm pm1 px x 0 pa  L 
   0    H a  a 2 r  hs  (1.20)
g g g g  g 

Se corectează termenul pierdere iniţială prin înmulţire cu factorul

(1+λ) ca şi cum calculul s-ar fi efectuat în teoria exactă.

34
 pm p
 a  ( H a  hia*  hs )
g g
hia*  (1  ) hia max
p m1 p a  L 
   H a  1    a  2 r  hs  . (1.21)
g g  g 

1.3.10. Cavitaţia pompelor cu piston şi măsuri

de prevenire

Cavitaţia este un fenomen complex care nu este cunoscut în totalitate;

ce se cunoaşte sunt efectele nocive pe care le introduce acest fenomen.
Cavitaţia se declanşează atunci când este îndeplinită condiţia de apari-
ţie a acestora, lichidul începe să fiarbă, apar vapori ce pătrund în
microfisurile materialului pe care le accentuează.
Uneori se întrerupe coloana de lichid din conducta de aspiraţie ducând
la scăderea debitului şi randamentului volumic.
În cursa de refulare, presiunea fiind mult mai mare vaporii condensea-
ză brusc, apar goluri vidate în masa de lichid, particulele înconjurătoare
ocupă cu viteze foarte mari aceste goluri, apar vârfuri de presiune, şocuri
hidraulice, trepidaţii, descărcări electrice, coroziune chimică şi se declan-
şează o instabilitate a parametrilor funcţionali.
Măsuri de prevenire a cavitaţiei:
Ne referim la relaţia (1.21)
p
Se doreşte ca m să fie cât mai mare.
g
pm
a) să crească; posibilităţi: rezervoare presurizate sau să supraali-
g
menteze pompa cu piston.
Ha (+) ; figura 1.20, să fie cât mai mic
b) Ha
Ha (-) ; figura 1.21, să fie cât mai mare

la  A la să fie cât mai mic

c) La  A = constant
Sa
d 2
S a  a  d a să fie cât mai mare
4
d) ω să fie mică.

Măsuri practice de evitare a cavitaţiei

A) Limitarea înălţimii de aspiraţie

Ha<Hacr; Hacr – înălţime de aspiraţie la care apare cavitaţia, deci se de-

termină din condiţia, p m=pvs, (p vs – presiunea vaporilor saturaţi).

35
pm pvs pa P p 
    H acr  hia *  hs  , H acr  a   vs  ha*  hs  , (1.22)
g g g g  g 

Hamax ≤ [Hacr − (2…3m col. lichid)]

B) Limitarea vitezei unghiulare

  cr ; cr  viteza unghiulară la care apare cavitaţia

g  pa  pvs 
cr     H a   hs  , (1.23)
1   La  r  g  g 

Relaţiile (1.22) şi (1.23) care stabilesc valorile lui Hacr şi ωcr sunt vala-
bile numai pentru pompa 1.1.

Cazul pompelor de tipul ij

Presiunea minimă pe piston apare tot la x=0 (la începutul cursei de as-
piraţie).

px pa  2 

g g 
 Ha 
2g
 
2 rx  x 2  hh  hi  hs  , (1.24)

p m p x x  0 pa
  0   H a  hh  hi  hs  , (1.25)
g g g
vaij  S a  Qij  ij sin    ij  , (1.26)

unde: ρij este norma vectorului asociat debitului rezultant al PPij.

φij este unghiul de defazaj dintre vectorul origine şi vectorul qij asoci-
at debitului rezultant.
 
va 22  S a  Q22   22 sin    22  ;  22  ; 31  .
4 3
22  2 Ar ; 31  Ar
 ij
vaij  sin    ij 
Sa
 sin    ij 
2 2 2
vaij  la    l
hhij       i   ij2   a    i   (1.27)
2g  da  Sa  d a  2g
x 0
khij
hhij  0  sin 2  ij
2g
F m a l S
hi  hia  hic  his ; hia  ia  a aij  a a  aaij
gS a gSa gSa

36
 la
hia   aaij
g
dvaij ij
aaij      cos   ij 
dt Sa
ij  QMij  Cij Ar
1 A 
hia  Cij   la   r2 cos   ij  ,
g  Sa 
x 0 1
hia  0  Cij La 2 r  cos  ij (1.28)
g

Se introduc relaţiile (1.27) şi (1.28) în (1.25) şi rezultă:

pm pa  k hij Cij 
  H a  sin 2  ij  La 2 r  cos ij  hs 
g g  2g g 
pm pa  k hij Cij 
  H a  sin 2  ij  1    La 2 r  cos ij  hs  (1.29)
g g  2g g 

Relaţia (1.29) este valoarea presiunii minime pe piston în cazul pom-

pelor de tipul ij. Din condiţia de apariţie a fenomenului de cavitaţie rezultă:

Pa  pvs khij C 
H acr    sin 2  ij  1    ij La2r  cos ij  hs  (1.30)
g  g 2 g g 
g  pa  p vs k hij 
cr     H a   sin 2  ij  hs  (1.31)
1   Cij La r  cos  ij  g  g 2 g 

1.3.11. Variaţia presiunii pe piston în cursa de refulare

Relaţiile următoare se referă la figura 1.18. Se scrie relaţia lui Berno-

ulli în planurile 2 şi 3:

v22 p 2
H2    z2 , (1.32)
2 g g
v2 p
H 3  3  3  z3 , (1.33)
2 g g
v2  v x , p 2  p x
v 3  0 , p3  p r
v 2x p x
H2    z2 , (1.32’)
2 g g

37
 pr
H3   z3 , (1.33’)
g
H 2  H 3   hk , (1.34)
h k  hh  hi  hs , (1.34’)
Se introduc relaţiile: (1.33’), (1.32’), (1.34’) în (1.34)

p x pr v2
    z3  z 2   x  hh  hi  hs
g g 2g
2
p x pr v
  H r  x  hh  hi  hs . (1.35)
g g 2g

Relaţia (1.35) este presiunea pe piston în cursa de refulare care este

reprezentată în figura 2.28.

Figura 1.30 Legea de

variaţie a presiunii pe
piston în cursa de refu-
lare.

1.3.12. Ciclul de funcţionare al pompelor cu piston

(diagrama indicată)
Ciclul de funcţionare reprezintă variaţia presiunii pe piston în
funcţie de deplasare într-o cursă completă (aspiraţie şi refulare).
Ciclul de funcţionare reprezentat pentru o faţă activă într-o cursă com-
pletă se numeşte diagramă indicată.
În funcţie de modul de obţinere diagramele indicate se clasifică în 3
categorii:
a) diagrame indicate teoretice (DIT) ale PP teoretice;
b) diagrame indicate teoretice ale PP reale;
c) diagrame indicate reale (DIR) ale PP
DIT – se obţin pe baza relaţiilor matematice.
DIR – se trasează experimental cu un aparat numit manograf, dinamo-
graf sau aparat indicator.
PP teoretică este pompa la care nu se ţine cont de pierderi.
PP reală este pompa la care se iau în considerare şi pierderile.

38
 Figura 1.31 Diagrama indicată:
pa – presiunea de aspiraţie; pr – presiunea de refulare.

Ad   pr  pa   S , (1.36)

Ad – aria diagramei.

S
Qnij  kij  Ar  k ij  A  , (1.37)
2
2Qnij
Ad  p (1.38)
k ij A
Ad  C s  p  Qnij ,

unde Cs este o constantă de scară a diagramei, iar Ad reprezintă puterea

utilă realizată de faţa activă a pistonului.
Prin compararea diagramei indicate obţinute experimental cu mano-
graful cu nişte diagrame etalon se pot pune în evidenţă eventualele
defecţiuni care au apărut în funcţionarea pompei cu piston.

1.3.13. Caracteristica reţelei

Este locul geometric al punctelor ce corelează consumul de energie
specifică pe care-l suferă lichidul în funcţie de diferite valori ale debitului ce
curge printr-o conductă. Un generator hidraulic transportă lichidul între
două puncte cu niveluri energetice diferite.
Ca să funcţioneze corespunzător unui generator hidraulic îi trebuiesc
îndeplinite 2 condiţii:

- generatorul hidraulic trebuie să fie intercalat într-o reţea de con-

ducte;

39
 - generatorul hidraulic trebuie să fie capabil să învingă diferenţa de
nivel şi să asigure consumul de energie specifică pentru învinge-
rea rezistenţelor hidraulice de pe traseul de aspiraţie şi refulare.

Figura 1.32 Schema da calcul a

caracteristicii reţelei.

Nivelul energetic al unei particule de lichid situată la înălţimea z la o

presiune p şi animată de viteza v se poate exprima cu ajutorul legii lui Ber-
noulli.

v2 p
H   z  ct , (1.39)
2 g g

Fiecare din termenii relaţiei (1) are două semnificaţii:

- o semnificaţie energetică;
- o semnificaţie geometrică.
v2
– reprezintă energia specifică de mişcare (cinetică)
2g
şi semnificaţia geometrică – înălţime cinetică.
p
– energie specifică de presiune şi înălţime piezometrică.
g
z – energie specifică potenţială de poziţie şi înălţime geodezică.

v12 p
În planul 1 – energia specifică: H 1   1  z1 , (1.40)
2 g g

v22 p
În planul 2 – energia specifică: H 2   2  z2 , (1.41)
2 g g

Hi – energia specifică la intrarea în generatorul hidraulic,

40
 H i  H 1  hha , unde hha sunt pierderile pe traseul de aspiraţie;
He – energia la ieşirea din generatorul hidraulic,
H e  H 2  hhr ,unde hhr sunt pierderile pe traseul de refulare.
H – energia specifică transmisă de generator lichidului,
H  H e  H i  H 2  H 1  hhr  hha
p2  p1 v22  v12
H  z2  z1     hh
g 2g ,
I II III IV

I) z 2  z1   z 2  z 0   z1  z 0   H a  H r  H g – înălţimea geodezică.

p 2  p1
II)  H p – înălţimea de presiune, dacă p 2  p1  H p  0 .
g
I) şi II) – depind de condiţiile iniţiale şi nu de curgerea lichidului prin
conductă.
H s  H g  H p – înălţimea statică de pompare.

Dacă H p  0  H s  H g .
v22  v12
III) – se consideră în calcule numai atunci când traseele sunt
2g
scurte şi energia totală H este mică.
v2  1  Q2  1 
IV)  h 2 g  d  i  A2  2 g   d   J i 
h     J  

 hh  Rh  Q 2
H  H s  Rh  Q 2 , (1.42)
2
Rh  Q  H d – înălţime dinamică
H  H s  Hd , (1.43)
p  gH  H , (1.44)

Figura 1.33 Determinarea punctului de funcţionare.

41
 Teoretic, caracteristica interioară a unei pompe cu piston este o verti-
cală ( | ). În realitate, datorită pierderilor aceasta se abate de la verticală. P
este punctul de funcţionare care determină parametrii funcţionali ai pompei.

1.3.14. Sisteme de uniformizare a debitului

(amortizoare de pulsaţii)

Acestea se mai numesc şi hidrofoare sau acumulatoare hidraulice.

Datorită mecanismului bielă – manivelă, parametrii funcţionali p şi Q
ai pompei cu piston au un caracter pulsator fapt ce conduce la o anumită
instabilitate a acestora.
Se introduc în apropierea pompei cu piston atât pe conducta de aspira-
ţie cât şi pe conducta de refulare. Ele înmagazinează energie hidraulică în
perioadele de vârf şi o cedează când este nevoie.

1.3.15. Clasificarea amortizoarelor de pulsaţii

(hidrofoare)

Amortizoarele de pulsaţii se clasifică după mai multe criterii.

a) după destinaţie:
- de aspiraţie;
- de refulare;
b) după formă:
- cilindrice :
- orizontale
- verticale
- sferice;
c) după principiul de funcţionare:
- fără presiune iniţială;
- cu presiune iniţială;
d) după construcţie:
- cu membrană de separaţie;
- fără membrană de separaţie;

1.3.16. Principiul de funcţionare al amortizoarelor de

pulsaţii
Hidroforul de pe conducta de aspiraţie H.A.
0    1 , Qa  Qna  Qa  PP
 Qna  Qa – hidroforul se încarcă
Debitul instantaneu solicitat de pompa cu piston conductei de aspiraţie
rămâne sub valoarea debitului mediu teoretic. Din compararea celor două
debite Qna  Qa  că diferenţa  Qna  Qa , (ceea ce nu poate prelua pom-
pa) trebuie să se acumuleze în hidrofor pe seama comprimării gazului. În
această situaţie hidroforul se încarcă.

42
   1 , Qa  Qna  Qa  PP
 HA  0 – hidroforul nu lucrează
1     2 , Qa  Qna  Qa  PP
 Qa  Qna – hidroforul se descarcă
 2     , Qa  Qna  Qa  PP
 Qna  Qa – hidroforul se încarcă
Hidroforul de refulare funcţionează similar dar invers.

Figura 1.34 Schema de funcţionare a hidrofoarelor pompei cu piston.

1.3.17. Calculul funcţional al hidrofoarelor

Eficienţa unui hidrofor se apreciază prin capacitatea acestuia de a pre-
lua surplusul de lichid cerut de tipul de pompă respectiv. Volumul total al
hidroforului, Vt depinde de procesul de comprimare şi destindere a gazului
din hidrofor.
Vt  c  Vn , (1.45)
în care:
c este un coeficient de formă, c = 1,5 pentru hidrofoare cilindrice,
(HC) şi c = 3,0 pentru hidrofoare sferice (HS);
Vn – volumul mediu al pernei de gaze.
Dacă transformarea gazului din hidrofor ar fi politropă, calculul este
mai dificil.
p V n  ct (1.46)
Dacă transformarea este lentă şi are loc un schimb intens de căldură
între lichid şi gaz şi între gaz şi mediul exterior se poate aprecia că tempera-

43
tura este aproximativ constantă. Se poate considera că acest gaz din hidrofor
se comprimă şi se destinde după o izotermă:
p V  ct (1.47)

Figura 1.35 Schema de calcul a volumului total al hidroforului.

V  VM  Vm (1.48)
Reprezintă volumul de lucru al hidroforului şi este egal cu volumul
descris de nivelul lichidului din hidrofor la o încărcare şi o descărcare com-
pletă.
p  p M  p m (1.49)
reprezintă variaţia de presiune din hidrofor

pM  pm
pn  (1.50)
2
reprezintă presiunea medie a gazului din hidrofor

V M  Vm
Vn  (1.51)
2
Se defineşte coeficientul de neuniformitate a presiunii gazului din hi-
drofor,

p M  p m p
  . (1.52)
pn pn
Se scrie relaţia transformării izoterme în punctele extreme A şi B:
p V p  pn VM  Vm p V
pM Vm  pm VM  M  M ; M   
pm Vm pM  pn VM  Vn pn Vn
V
Vn  (1.53)


44
 dacă: ε→0 => Vn→∞ => Vt = ∞.
Se acceptă pentru ε pentru conducta de aspiraţie; εa=0,05÷0,1 şi pentru
conducta de refulare; εr=0,02÷0,05.
Volumul total al hidroforului cât şi Vn depinde de presiunea minimă a
gazului din hidrofor. Situaţia anterioară este pentru hidrofoare la care presi-
unea minimă a gazului este egală cu cea atmosferică.
Pentru a micşora volumul total al hidroforului se folosesc hidrofoare
cu presiune iniţială a gazului inert. Mărimea presiunii iniţiale:
pi  0,2  0,8 p n  8MPa
În cazul hidrofoarelor cu presiune iniţială, toate mărimile vor purta in-
dicele prim:
p M  p M'  pi ; p m  p n'  pi  p M'  p M  pi
pm'  pm  pi
 p '  p M'  p m'  p M  p m  p
' pM'  pm' p  p m  2 pi
p 
n  M  p n  pi
2 2
p ' p p 
'  '    .
pn p n  pi  pi  1  pi
p n 1  
 pn  pn
V
 '    Vn' 
'
 Vn , Vt '  Vt

Volumul total al hidroforului este mai mic în cazul hidrofoarelor cu
presiune iniţială.

1.3.18. Calculul volumului de lucru al hidroforului

În continuare se va determina volumul de lucru al hidroforului pentru

pompa cu piston de tipul 1.1.
I) Qij  ij sin   ij 
II) QMij  Cij Ar  ij
III) Qnij  k ij Ar
j   j  i  2
IV) k ij  i

Qnij C ij
V)  Qij  
QMij kij
Ne propunem să determinăm volumul de lucru pentru PP11  V11
N  1 1  1 − I 1  1I
I 1  11  QM 11  C11 Ar   Ar  C11 = 1
1
Qn11  k11 Ar k n 


45
 Figura 1.36 Calculul volumului de lucru la pompa de tipul 1.1.

Q11  11 sin   C11 Ar  sin  .

t2 1 2
V11  Ve11    Q11  Qn11  dt    11 sin   Qn11  dt 
t1  1
1 2
   C11 Ar  sin   k11 Ar  d
 1
  t , d    dt
 V11  Ar C11   cos    k11  2  1   
 Ar C11  cos 1  cos 2   k11  2  1  
 2    1 , cos  2  cos  1    cos 1
 Vn  Ar  2C11 cos 1  k11    21   C11 Ar ; (1.54)

Qn11 k11 Ar k11

În ΔOAA’ sin 1    ;
QM 11 C11 Ar a11
1
1  arcsin (1.55)
Q11
V p11  AS  2 Ar
V p11
V11  Ve11  2C11 cos 1  k11   21  , (1.56)
2
Volumul de lucru al hidroforului este determinat numai de tipul pom-
pei pe care o echipează.
La pompele cu număr par de feţe active volumul de lucru se calculează
pentru cea mai mare pulsaţie a debitului (pentru cel mai mare coeficient de
supradebit)

Vij  Veij  Ar  2Cij cos 1  kij    21   Cij Ar (1.57)

1
1  arcsin (1.58)
Qij
În cazul pompelor cu număr impar de feţe active, N=2i−1 (cu excep-
ţia PP11):

46
 Vij  Veij  2 Ar  2Cij cos 1  kij    21   Cij Ar (1.59)
Volumul de lucru al hidroforului scade odată cu creşterea numărului
de feţe active şi este mai mic în cazul pompelor cu număr impar de feţe ac-
tive.

TESTE DE AUTOEVALUARE

T 1.1. Parametrul care pune în evidenţă capacitatea de foraj a unei instalaţii

este:
a) presiunea aerului de la sistemul de comenzi pneumatice;
b) viteza unghiulară a sapei;
c) modul de antrenare al sapei;
d) adâncimea de foraj recomandată.
T 1.2. Parametrii regimului de foraj sunt:
a) sistemul de acţionare, sistemul de avans automat al sapei, sistemul
de reversare;
b) sistemul de circulaţie, sistemul de rotire, sistemul de preparare a
fluidului de foraj;
c) apăsarea pe sapă, viteza unghiulară a sapei, debitul fluidului de
foraj;
d) sistemul de acţionare, puterea instalată, forţa la cârlig.
T 1.3. Pompa cu plungere este pompa la care:
a) nu are supape;
b) acţionarea se face direct cu abur;
c) la care presiunea este mică;
d) lungimea organului de lucru este mai mare ca diametrul
acestuia.
T 1.4. Principiul de funcţionare al pompelor cu pistoane este:
a) variaţia continuă a volumului de lucru;
b) acţiunea forţei centrifuge asupra lichidului;
c) acţiunea lichidului asupra pistonului;
d) acţiunea axului cu came asupra supapelor.
T 1.5. Debitul pompei cu pistoane variază după o lege:
a) cosinusoidală;
b) sinusoidală:
c) hiperbolică;
d) liniară.
T 1.6. Valorile înălţimii de aspiraţie critice şi vitezei unghiulare critice sunt
mărimi la care pompa cu pistoane:
a) poate să funcţioneze;
b) funcţionează la limită cu riscul apariţiei cavitaţiei;
c) nu poate fi pornită;
d) se opreşte în timpul funcţionării.
T 1. 7. Volumul total al amortizorului de pulsaţii depinde de:
a) tipul pompei cu pistoane;
b) de faptul că amortizorul este cu presiune iniţială a gazului;
c) tipul lichidului vehiculat;

47
 d) de mărimea coeficientului de neuniformitate a presiunii.

LUCRAREA DE VERIFICARE

L.V. 1.1.
 Schema funcţională a unei I.F.I.
 Cinematica pompelor cu pistoane.
 Caracteristica reţelei.
L.V. 1.2.
 Construcţia şi funcţionarea pompelor cu pistoane.
 Presiunea pe piston în cursa de refulare.
 Calculul funcţional al hidrofoarelor.
L.V. 1.3.
 Presiunea pe piston în cursa de aspiraţie.
 Funcţionarea amortizoarelor de pulsaţii.
 Diagrama indicată a pompelor cu pistoane.
L.V. 1.4.
 Schema de principiu a unei instalaţii de foraj.
 Cavitatea pompelor cu pistoane şi măsuri de prevenire.
 Calculul volumului de lucru al hidroforului.

REZUMATUL

Capacitatea instalaţiei de foraj se alege în funcţie de adâncimea son-

dei forate, iar sistemul de acţionare depinde şi de existenţa unei reţele
electrice în zonă. Pompa cu pistoane este maşina de lucru din cadrul siste-
mului de circulaţie, ea realizând parametrii presiune şi debit ai fluidului de
foraj. Legea de variaţie a debitului pompelor cu pistoane este impusă de
cinematica sistemului bielă manivelă. Funcţionarea pompelor cu pistoane în
afara fenomenului de cavitaţie este un obiectiv important şi s-au stabilit
măsurile necesare. Uniformizarea debitului realizat de pompele cu pistoane
se efectuează cu ajutorul amortizoarelor de pulsaţii.

BIBLIOGRAFIA

1. Bălăşoiu, V., Acţionări hidraulice şi pneumatice, vol. I, Institutul Poli-

tehnic „Traian Vuia”, Timişoara, 1990.
2. Bublic, A., Cristea, V., Hirsch, I., ş.a. Utilaj pentru foraj şi extracţie,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
3. Cristea, V., Grădişteanu, I., Peligrad, N., Instalaţii şi utilaje pentru
forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
4. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea I,
vol. II, Editura IPG Ploieşti, 1981.
5. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti , 2007.
6. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura Universi-
tăţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2013.

48
 UI 2. POMPE CENTRIFUGE

Pompele centrifuge sunt maşini hidraulice rotative cu pale care trans-

formă energia mecanică în energie hidraulică prin intermediul unui organ de
lucru numit rotor. Pompele centrifuge fac parte dintr-o categorie mai mare
de maşini hidraulice numite turboroţi sau turbopompe.

OBIECTIVE

Utilizarea pompelor centrifuge în industria de petrol şi gaze este abso-

lut necesară datorită multiplelor avantaje pe care aceştia le prezintă compa-
rativ cu pompele cu pistoane.
Unitatea de învăţare prezintă următoarele elemente:
 avantajele şi dezavantajele pompelor centrifuge;
 clasificarea pompelor centrifuge;
 construcţia şi funcţionarea pompelor centrifuge;
 caracteristica interioară teoretică a pompelor centrifuge;
 punctul de funcţionare şi fenomenul de pompaj hidraulic;
 reglarea parametrilor funcţionali la pompelor centrifuge.
Însuşirea acestor cunoştinţe referitoare la pompelor centrifuge este
necesară inginerilor din industria de petrol din ţară şi străinătate pentru a
alege în mod corespunzător, exploata şi asigura mentenanţa acestor maşini,
care trebuie să îndeplinească criteriile tehnice şi economice şi să funcţioneze
în condiţii de securitate tehnică.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

2.1. Generalităţi şi consideraţii privind utilizarea pompelor cen-

trifuge în industria petrolieră şi de transport ……............... 50
2.2. Avantajele şi dezavantajele pompelor centrifuge................ 50
2.3. Clasificarea pompelor centrifuge…………..…................... 51
2.4. Simbolizarea şi notarea pompelor centrifuge...................... 52
2.5. Construcţia şi funcţionarea pompelor centrifuge…............ 52
2.6. Mişcarea lichidului prin rotor. Planul vitezelor….............. 54
2.7. Ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge…................. 55
2.8. Influenţa numărului finit de pale asupra înălţimii teoretice
de pompare……….............................................................. 58
2.9. Înălţimea de pompare în funcţie de turaţie şi diametrul D2.. 60
2.10. Caracteristica interioară teoretică a pompelor centrifuge.. 61
2.11. Caracteristica principală a pompelor centrifuge............... 66
2.12. Randamentul hidraulic şi proprietăţile acestuia.................. 67
2.13. Punctul de funcţionare……………………....................... 68
2.14. Fenomenul de pompaj la pompele centrifuge.................... 70
2.15. Reglarea parametrilor funcţionali la pompele centrifuge… 71
Teste de autoevaluare……………………………………............ 81
Răspunsurile la testele de autoevaluare……………………......... 268

49
Lucrarea de verificare………………………………………........ 81
Rezumatul………………………………………………….......... 82
Bibliografia…………………………………………………........ 82

2.1. GENERALITĂŢI ŞI CONSIDERAŢII PRIVIND

UTILIZAREA POMPELOR CENTRIFUGE ÎN
INDUSTRIA PETROLIERĂ ŞI DE TRANSPORT

Pompele centrifuge au o largă utilizare cum ar fi:

- la vehicularea apei în staţiile de compresoare, separa-
toare şi dezbenzinare;
- la extragerea petrolului din sondele fără presiune, sunt
aşa zisele pompe submersibile tip REDA (ruskii electrodvigatel
Arutinova, după numele inventatorului de origine rusă, care a
propus sistemul încă din anul 1916).
- la supraalimentarea pompelor cu piston;
- la sistemul de acţionare al instalaţiilor de foraj şi de
intervenţii;
- în industria de prelucrare a petrolului;
- în industria de transport a petrolului şi derivatelor
acestuia;

2.2. AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE

POMPELOR CENTRIFUGE

Avantajele sunt:
- construcţie simplă şi uşoară;
- funcţionează la viteze unghiulare mari, putându-se
cupla direct cu motorul de antrenare, fără a mai necesita transmi-
sii sau reductoare de viteză,
- necesită o suprafaţă de montaj redusă, cheltuieli de in-
stalare reduse;
- întreţinerea şi reparaţiile sunt mai puţin costisitoare;
- reglarea debitului se poate face uşor şi în limite largi,
iar închiderea nedorită a ventilului de pe conducta de refulare nu
provoacă avarii ca la pompele cu piston, deci nu necesită supape
de siguranţă;
- permit pomparea de debite mari, ceea ce nu se poate
realiza cu pompele cu piston;
- debitul P.C. fiind continuu, nu este necesară existenţa
amortizoarelor de pulsaţii;
- P.C. sunt mai sigure în exploatare decât pompele cu
piston care au multe organe în mişcare (piese de uzură);
- P.C. sunt mai insensibile la vehicularea produselor cu
impurităţi;
- Puterea specifică (kW/kg) este de 2÷3 ori mai mare
faţă de pompele cu piston;

50
 - Pot fi folosite şi la vehicularea lichidelor agresive (ţi-
ţeiuri corosive, acizi etc.).

Dezavantajele sunt:
- Randamentul este cu 10÷20% mai mic ca la pompele
centrifuge;
- Parametrii funcţionali ai pompelor centrifuge (debit,
presiune, randament) scad sensibil cu creşterea vâscozităţii flui-
dului;
- Nu se pot porni decât umplute cu lichid (au o pornire
greoaie);
- Nu pot crea presiuni mari;
- Nu sunt atât de robuste ca pompele cu piston;
- Nu corespund economic la pomparea fluidelor cu de-
bit scăzut şi presiuni mari, domeniu care este rezervat pompelor
cu piston.

2.3. CLASIFICAREA POMPELOR CENTRIFUGE

a) După numărul de etaje (trepte):

- Pompe centrifuge monoetajate (mono rotorice);
- Pompe centrifuge multietajate (multirotorice);
Prin etaj sau treaptă se înţelege ansamblul elementelor rotor, stator
(carcasă spirală).
b) După numărul intrărilor de lichid (al fluxurilor):
- pompe cu simplu flux;
- pompe cu dublu flux (sunt două intrări ale lichidului şi
numai o ieşire).
c) Din punctul de vedere al construcţiei:
- pompe fără stator;
- pompe cu stator.
d) După natura lichidului vehiculat:
- pompe centrifuge de uz general (cele care vehiculează
apă şi soluţii apoase);
- pompe centrifuge de proces (cele care vehiculează pe-
trol şi produse petroliere).
e) După temperatura produsului vehiculat:
- pompe reci – vehiculează produse cu temperaturi până
la 2500C;
- pompe calde – vehiculează produse cu temperaturi în-
tre 2500 ÷4500C.
f) Din punct de vedere al înălţimii de pompare create:
- pompe de presiune joasă, H ≤ 40m coloană apă;
- pompe de presiune medie, 40m < H ≤ 200m;
- pompe de presiune înaltă, H > 200m.
g) Din punct de vedere al poziţiei arborelui:
- pompe centrifuge orizontale (sunt mai des întâlnite);

51
 - pompe centrifuge verticale;
- pompe centrifuge înclinate.
h) După coeficientul de rapiditate (ns):
1 1 1

  2 Q2 Q2
n s  n   3 , n s  3,65  n 3
 75 
H4 H4
în care:

n este turaţia de antrenare, rotaţii/minut;

ρ este densitatea apei, ρ = 103 kg/m3;
Q este debitul, m3/s;
H este înălţimea de pompare, m coloană apă;
D
- rotoare radial lente, n s  40  80; 2  3,0  2,5 ;
D1
D
- rotoare radial normale, ns  80  150; 2  2,5  2,2 ;
D1
D
- rotoare radial rapide, n s  150  300; 2  2,2  1.6 .
D1

2.4. SIMBOLIZAREA ŞI NOTAREA

Simbolizarea şi notarea se face conform STAS 4053-88

Ca simboluri se folosesc:

Notarea se face astfel;

N
Nume Dca mm  s în care:
100
Nume – varianta constructivă (Cerna, Criş, Bicaz, Siret, Brateş, etc);
Dca – diametrul conductei de aspiraţie exprimat în mm:
Ns – turaţia de sincronism a motorului electric ce antrenează pompele
centrifuge.
Exemplu: Criş 100 – 30.

2.5. CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA

Construcţia şi elementele componente ale unei pompe centrifuge este

prezentată în figura 2.1.
Arborele 1 antrenează în mişcare de rotaţie elementul 5 numit rotor.
Palele rotorice 6 acţionează asupra lichidului deplasându-l de la centru către
periferie, acesta străbătând palele statorice 8 şi apoi este colectat de carcasa

52
spirală 9, conducându-l astfel către difuzorul 12, respectiv flanşa de refulare
13.

Figura 2.1 Secţiune printr-o pompă centrifugă monorotorică:

1 – arborele pompei; 2 – pană; 3 – piuliţă; 4 – inel de uzură; 5 – rotor; 6 – pală
rotorică; 7 – stator; 8 – pală statorică; 9 – carcasă spirală; 10 – sistem de etanşa-
re; 11 – flanşă de aspiraţie; 12 – difuzorul pompei; 13 – flanşă de refulare;

Elementele 7, 9, 12 au o secţiune de curgere continuu crescătoare şi

transformă o parte din energia cinetică în energie de presiune.
În figura 2.2 sunt prezentate dimensiunile de control ale unui rotor de
pompă.

Figura 2.2 Dimensiunile de control

ale unui rotor de pompă centrifugă:
D0 este diametrul de intrare în rotor;
Db – diametrul butucului;
D1, D2 – diametrul de început respectiv
de sfârşit al palei rotorice;
b1 , b2 – lăţimea palei rotorice la intra-
rea respectiv ieşirea din rotor;
Da – diametrul arborelui.

53
 2.6. MIŞCAREA LICHIDULUI PRIN ROTOR.
PLANUL VITEZELOR

Lichidul intră în rotor după o direcţie axială cu viteza c0 şi apoi este di-
rijat după o direcţie radială către canalele rotorice. Se izolează din schema
pompei centrifuge rotorul cu o singură pală.

Figura 2.3 Triunghiurile de viteză la un

rotor de pompă centrifugă.

O particulă de lichid aflată în trecere prin rotor este supusă la două

mişcări:
u – viteza de transport (tangenţială);
w – viteza relativă după tangenta la pală.
Viteza relativă este pusă în evidenţă de un observator solidar cu roto-
rul.
Mişcarea absolută a particulei c  se obţine prin compunerea vectoria-
lă a celor două viteze u şi w ,

c u w. (2.1)

Elementele sumei vectoriale (2.1) formează un plan numit planul vite-

zelor.
Acest plan este caracterizat şi de unghiurile α şi β care se definesc ast-
fel:
- unghiul α este unghi funcţional şi este format de direc-
ţia vitezei tangenţiale şi direcţia vitezei absolute.
- unghiul β este unghi constructiv şi este format din
inversul direcţiei tangenţiale şi direcţia vitezei relative.
Mărimile geometrice şi cinematice de la începutul palei vor avea indi-
cele 1 iar cele de la ieşire din rotor indicele 2.
Elementele planului vitezelor se regăsesc şi la jumătatea paralelogra-
mului formând aşa zisele triunghiuri de viteze.

54
 Figura 2.4 Triunghiurile de viteze.

Viteza absolută se descompune după două direcţii:

- după direcţia tangenţială, cux  cx cos  x , x = 1V2;
- după direcţia radială, cmx  cx cos  x , x = 1V2.

2.7. ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A POMPELOR

CENTRIFUGE

Reprezintă dependenţa ce se stabileşte între înălţimea teoretică de

pompare pentru un rotor cu un număr infinit de pale şi elementele planului
vitezelor. O pompă centrifugă se poate reprezenta printr-un cvadripol ca în
figura 2.5.

Figura 2.5 Reprezentarea

pompei centrifuge printr-un
cvadripol.

Randamentul total (ηt) al pompelor centrifuge se exprimă

t   m   h   v , (2.2)

în care:
ηm este randamentul mecanic, ηm = 0,90÷0,95;
ηv – randamentul volumic, η v = 0,90÷0,98;
ηh – randamentul hidraulic, ηh = 0,76÷0,95.
Termenul de înălţime de pompare se foloseşte în loc de presiune, de-
oarece este o mărime proporţională cu aceasta;

p  gH (2.3)

Pentru stabilirea ecuaţiei fundamentale se fac următoarele ipoteze:

- Se consideră un rotor ideal cu un număr infinit de pale
(z= ∞) de grosime infinit mică, practic s→0;
- Mişcarea lichidului se va realiza sub forma unor fire
de curent, practic palele rotorului devenind linii de curent;

55
 - Viteza unghiulară ω este constantă;
- Transferul de energie mecanică de la rotor la lichid se
face fără pierderi;
- Mişcarea fiecărei particule nu este influenţată de cele
din jur;
- Fiecare particulă se deplasează pe o traiectorie curbă
într-un canal de dimensiuni elementare aflat într-un plan perpen-
dicular pe axa rotorului;
- Vitezele tuturor particulelor aflate pe o suprafaţă ci-
lindrică de rază r  ct sunt egale.

Se reamintesc următoarele relaţii:

I. q  m  v (vectorul impuls sau cantitate de mişcare);
dq
II. F  (forţa de impuls);
dt
III. M  F  r  F (momentul forţei de impuls în raport cu o axă
Δ).

d m  v  dm  v dv dm
F  m v
dt dt dt dt
d  m  v  dm  v dv dm
m  V ; F   m v
dt dt dt dt
F  Qv , (2.4)

Se aproximează canalul rotoric cu un tub de curent ce se deplasează de

la intrarea către ieşirea din rotor şi atunci momentul elementar este dat de
relaţia;

dM t   d r  F (2.5)
2
M t   d r  F  r2  F2  r1  F1
1

M t   Q   r2  c2  r1  c1 
r2  F2  r2 c2 sin 90   2   r2 c2 cos  2
r1  F1  r1c1 sin 90  1   r1c1 cos 1
M t  Q  r2 cu 2  r1cu1  , (2.6)

Mt∞ este momentul teoretic al unei pompe centrifuge cu un număr infi-

nit de pale.
Puterea teoretică hidraulică a unui rotor cu un număr infinit de pale
(Pth∞) este dată de relaţia:

Pth  M t    Q   u2cu 2  u1cu1  , (2.7)

în care u2    r2

56
şi u1    r1
Pe de altă parte (Pth∞) se calculează şi cu relaţia;

Pth    g  H t  Q , (2.8)

Din relaţiile (3.7) şi (3.8) se obţine ecuaţia fundamentală a pompelor

centrifuge.

1
H t   u2cu 2  u1cu1  , (2.9)
g

Se scrie teorema lui Pitagora generalizată în triunghiul vitezelor:

w 2  u 2  c 2  2uc  cos  ,

c 2  u 2  w2
de unde: uc  cos   .
2

Figura 2.6 Triunghiul vitezelor.

Pusă în relaţia (3.9), se obţine:

c22  c12 u 22  u12 w12  w22

H t    , (2.10)
2g 2g 2g

Relaţia (2.10) este a II-a formă a ecuaţiei fundamentale.

H t  H C  H P , (2.10’)

în care:

c22  c12
H c  , este componenta cinetică a înălţimii de pompare;
2g
2
u 22  u12 w12  w2
H p   , este componenta potenţială a înălţimii de
2g 2g
pompare.
Înălţimea de pompare este maximă când u, cu1=0.

57
 Dar u1 ≠ 0, c1 ≠ 0 rezultă cosα1 = 0 rezultă α1 ≈ 90 0.
În realitate α 1 ≈ 840 − 86 0.
Triunghiul de viteze la intrare în rotor va arăta ca în figura 2.7.

Figura 2.7 Triunghiul de viteze la

intrarea în rotor.

1
H t  u 2 cu 2 , (2.11)
g
este a III-a formă a ecuaţiei fundamentale.
Înălţimea teoretică de pompare pentru un rotor cu număr infinit de pa-
le nu depinde de natura lichidului vehiculat ci numai de elementele planului
vitezelor.

2.8. INFLUENŢA NUMĂRULUI FINIT DE PALE

ASUPRA ÎNĂLŢIMII TEORETICE DE POMPARE
Se consideră un disc de diametru D2 pe care se montează o capsulă
transparentă de diametru dc în care se introduce un lichid ideal şi o săgeată
AB.

Figura 2.9 Distribuţia vitezei:

Figura 2.8 Vizualizarea fenomenului de I – rotor cu număr infinit de pale;
turbionare a lichidului. II – aproximarea canalului rotoric cu o
capsulă închisă;
III – rotor cu un număr finit de pale.
Viteza de turbionare Δw se calculează astfel:

dc
w   , (2.12)
2

58
 Se aproximează canalul rotoric cu o capsulă de diametru ab şi rezultă;

ab
w2  
2

Din triunghiul curbiliniu abc rezultă:

D2
ab  ac  sin 2  sin  2
z

D2 
w2    sin  2  k  u 2 , (2.13)
2 z

unde k  sin  2 .
2
Dacă z→∞, k→∞, Δw2→0.
Triunghiul vitezelor la ieşire din rotor se modifică ca în figura 2.10.

Figura 2.10 Triunghiul vitezelor

la ieşire din rotorul cu număr
infinit şi finit de pale rotorice.

1
H t  u 2 cu 2
g
1
H t  u 2 cu' 2 , (2.14)
g

unde Ht este înălţimea de pompare pentru un rotor cu număr finit de

pale.
Din figura 3.10 rezultă:

1 1
H t  H t  u 2 (cu 2  cu1 )  k  u 22  H t  p
g g
şi se obţine:

H t
Ht  , (2.15)
1 p

59
 unde p este un coeficient de scădere a înălţimii de pompare datorită
efectului de turbionare (p = 0,3÷0,4) şi se poate calcula cu relaţia:

2 1
p  , (2.16)
z r12
1
r2

unde ψ = (0,55÷0,68) + 0,6·sinβ2 pentru rotoare cu n s=70÷150, iar

β2 = 28÷350 (400)

Numărul de pale z se calculează cu relaţia:

D2  D1   2
z  6,5  sin 1 , (2.17)
D2  D1 2

unde β1 = 14÷18 0 (200).

2.9. ÎNĂLŢIMEA DE POMPARE ÎN FUNCŢIE DE

TURAŢIE ŞI DIAMETRUL D2
Se reaminteşte ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge:
1
I.) H t  u 2 c u 2 .
g

Din triunghiul vitezelor la ieşire din rotor rezultă;

u 2  cm 2  ctgα 2  cm 2  ctgβ 2  cm 2 (ctgα 2  ctgβ 2 ) şi

cu 2  cm 2  ctgα 2 .

Figura 2.11 Triunghiul vitezelor la

ieşirea din rotor.

Relaţia I devine:

1 2 ctg  2 D2 n
H t  u2 , unde u 2  .
g ctg  2  ctg 2 60

60
 1 2 D22 n 2 ctg  2
H t  
g 3600 ctg  2  ctg 2

Înălţimea reală a rotorului se exprimă astfel:

h 2 ctg  2
H  H t  h   
g 1  p  3600 ctg  2  ctg 2

H  k H  n 2 D22 , (2.18)

unde:
kH este o constantă a tipului de pompă centrifugă şi este dată pentru α2
nominal;
n – turaţia rotorului exprimată în rotaţii/minut;
D2 – diametrul la ieşire din rotor, m;
H – înălţimea de pompare, m coloană apă.

Valorile constantei kH pentru diferite tipuri constructive de pompe cen-

trifuge sunt prezentate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1 Valorile constantei kH pentru diferitele tipuri de

pompe centrifuge.
TIPUL P.C. KH
L; C; CRIŞ 1,0  1,6  10 4
SIRET 1,4  2,0  10 4
BRATEŞ 0,7  0,9  10 4
N.D.S. 1,7  2,3  10 4
1  1, 4  104 fără stator
P.C. PROCES
1,3 1,5 104 cu stator

2.10. CARACTERISTICA INTERIOARĂ

TEORETICĂ A POMPELOR CENTRIFUGE

Caracteristica interioară reprezintă dependenţa dintre înălţimea de

pompare şi debitul vehiculat.
Se reamintesc următoarele relaţii:
1
I. H t  u 2 cu 2 ;
g
H t
II. H t  ;
Hp
III. Q  A  v  A  cm , (ecuaţia de continuitate)

61
 Din triunghiul vitezelor la ieşire din rotor rezultă:

cu 2  u 2  cm 2  ctgβ 2 şi introducând în relaţia I se obţine:

1
H t  u 2 (u 2  cm 2  ctgβ 2 ) .
g
Q
Viteza meridională cm 2  , în care 2 este un coeficient care
D2b2 2
ţine seama de reducerea secţiunii de curgere datorită existenţei palelor.

Figura 2.12 Schema de calcul a

coeficientului de strangulare.

Se notează cu t pasul dintre două pale consecutive:

D1
La intrare în rotor t1  ;
z
D2
La ieşire din rotor t2  .
z
s
1 
sin 1
s
2 
sin  2
unde s este grosimea palei.

Aef D2b2   2  b2  z D2  2  z z  t2  z  2 t2   2

2      , 2  1
At D2b2 D2 z  t2 t2
A
2  t  1 .
Aef
1 1 Qx
H t  u22  u2 ctg 2
g g D2b2 2
H t  A  B ' Q  ctg 2 , (2.19)

62
 Relaţia (2.19) reprezentată grafic în funcţie de valoarea unghiului β2 se
obţine:

Figura 2.13 Influenţa unghiului  2 asupra lui Ht.

H t  A  B  Qx , (2.20)
în care:

1 2
Au2 ;
g
1 1
B  u2 ctg 2 .
g D2b2 2
Înălţimea teoretică de pompare pentru un rotor cu nu număr infinit de
pale are o variaţie liniară.
Intersecţiile cu axele sunt:

La Q = 0, H t  A
A
La H = 0, Qt  
B

H t
Conform relaţiei II, Ht  .
1 p

H t A B
Ht     Q  A1  B1  Q
1 p 1 p 1 p

Intersecţiile cu axele sunt:

La Q = 0, Ht0 = A1
A A
La H = 0, Qt 0  Qt 0  1  .
B1 B

Caracteristica interioară teoretică a unei pompe centrifuge reale ţine

cont de pierderile energetice care apar în interiorul pompei centrifuge.

63
 Datorită acestor pierderi înălţimea teoretică de pompare a unei pompe
centrifuge reale se calculează cu relaţia;

H x  H t  h f  hş (2.21)
2
Q 
h f  1  h   H t  x  (2.22)
Q

unde:
hf – sunt pierderile prin frecări şi conform relaţiei Weissbach-Darcy se
calculează astfel :
în care:
h este randamentul hidraulic corespunzător debitului nominal;
Ht – înălţimea teoretică de pompare corespunzătoare debitului nomi-
nal;
Q – debitul nominal.
Qx – debitul diferit de debitul nominal.

Figura 2.14 Caracteris-

tica internă a unei pom-
pe centrifuge şi elemen-
tele care o compun:
1 – pierderea de ener-
gie datorită efectului de
turbionare;
2 – pierderea de ener-
gie datorită pierderilor
prin frecări;
3 – pierderea de ener-
gie datorită şocului
hidraulic la intrare şi
ieşire din rotor.

Pierderile prin şoc apar atunci când pompa centrifugă funcţionează la

un debit diferit de cel nominal, de obicei mai mic.
Pierderile prin şoc apar atât la intrarea în rotor cât şi la ieşirea din
acesta.

hş  hş1  hş 2

unde:
hş1 sunt pierderile prin şoc la intrarea în rotor;

64
 vs21
hş1   (2.23)
2g

Se consideră Qx<Q şi triunghiul vitezelor la intrare devine (figura

2.15):

Figura 2.15 Triunghiul viteze-

lor la intrare în rotor când
pompa funcţionează la Qx<Q.

Din asemănarea triunghiurilor rezultă :

vs1 cm1  cm1x c Q
  1  m1x  1  x
u1 cm1 cm1 Q
 Q 
vs1  u1  1  x 
 Q
2
u12  Q1 
hş1    1   , (2.24)
2g  Q 

În mod similar se calculează pierderile prin şoc la ieşire din rotor.

vs22
 ş 2   , (2.25)
2g

Triunghiul vitezelor la ieşire din rotor se modifică conform figurii

2.16:

Figura 2.16 Triunghiul vitezelor la ieşirea din rotor când pompa

funcţionează la Qx<Q.

65
  Q 
vs 2  u 2  1  x 
 Q
2
u2  Q 
hş 2   2 1  x  , (2.26)
2g  Q

Pierderile prin şoc la ieşire din rotor se corectează prin înmulţire cu

factorul:

2
1D 
 2 ,
2 
1  p   D4 
unde D4 este diametrul de intrare în stator. Dacă interstiţiul dintre rotor şi
stator este mai mare are loc o uniformizare a vitezelor şi pierderile prin şoc
vor fi mai mici.

2.11. CARACTERISTICA PRINCIPALĂ A

POMPELOR CENTRIFUGE
Dacă se introduc expresiile lui Ht, hf şi hş în relaţia (3.21) se obţine:

2
2 n 2  D2 
1 30 2  2  1 n D ctg 2 H
Hx     2  Qx  1  h   2t  Qx2 
g 1 p g 1  p  30 2 D2b2 2 Q
2 2
  2 2  D2  1   Qx 
 u1  u2       1  
2g   D4  1  p 2   Q
 
Notând elementele constante pentru o pompă centrifugă cu k1, k2, k3 se
obţine:

H x   k1  Qx2  k2  nx  Qx  k3  nx2 , (2.27)

H x  f  Qx , n x 
Expresia (2.27) este o porţiune dintr-un paraboloid de rotaţie.

Figura 2.17 Caracteristica

principală a unei pompe cen-
trifuge.

66
 Caracteristica principală fiind dificilă în activitatea curentă are mai
mult o importanţă teoretică întrucât pune în evidenţă unele aspecte intere-
sante privind exploatarea pompelor cum ar fi:
a) Dacă secţionăm suprafaţa caracteristică cu plane para-
lele cu planul HxOQx se obţin caracteristicile interioare pentru di-
ferite turaţii;
b) Toate aceste caracteristici interioare au punctul de ma-
xim pe o parabolă ce trece prin origine. Acest fapt permite stabili-
rea caracteristicii interioare la o altă turaţie decât cea la care s-a
făcut trasarea experimentală.

Figura 2.18 Caracteristica

internă a unei pompe centrifuge
la două turaţii (n1<n2).

Parametrii funcţionali ai unei pompe centrifuge la două turaţii diferite

se determină cu expresiile prezentate în continuare:

2
Q1 n1 n 
  Q2  Q1   2 
Q2 n2  n1 
2 2
H1  n1  n 
    H 2  H1   2 
H 2  n2   n1 
P  gHQ
3 3
P1  n1  n 
    P2  P1   2 
P2  n2   n1 

2.12. RANDAMENTUL HIDRAULIC ŞI

PROPRIETĂŢILE ACESTUIA
Prin definiţie randamentul hidraulic este egal cu raportul dintre înălţi-
mea reală de pompare şi înălţimea teoretică de pompare.

Hx
h  , (2.28)
Ht

67
 Figura 2.19 Caracteristica internă şi posibilitatea
determinării teoretice a randamentului hidraulic.

Se fac următoarele observaţii:

a) La Q = 0, randamentul hidraulic este diferit de zero,

ηh≠0
h H BC
Într-adevăr  0  0 0 , unde H0 este sarcina la mersul în gol
Q  0 H t 0 A0C0
al pompei.
Se uneşte B cu Qt0 şi intersecţia cu caracteristica interioară se notează
cu B1. Prin punctul B1 se ridică o verticală.

b) Există două debite la care pompa centrifugă funcţio-

nează cu acelaşi randament hidraulic.

BC BC
hB  ; hB1  1 1
AC B1C1

Din asemănarea triunghiurilor rezultă:

B1C1 A1C1 DC1 BC BC

   1 1  hB  hB (c.c.t.d)
BC AC DC A1C1 AC

c) Randamentul hidraulic este maxim în punctul de tan-

genţă al dreptei dusă prin punctul D la caracteristica interioară.

2.13. PUNCTUL DE FUNCŢIONARE

Punctul de funcţionare este intersecţia dintre caracteristica interioară a

pompelor centrifuge şi caracteristica reţelei.

68
 Se consideră următoarea schemă conform figurii 3.20:

Figura 2.20 Schema de amplasare a unei pompe centrifuge în reţea.

Q – debitul realizat de pompa centrifugă;
Qc – debitul consumat.

Dacă Qc scade rezultă că Hgr creşte, punctul de funcţionare din P se

mută în P’, rezultă Q’ < Q (figura 2.21).

Dacă Qc creşte rezultă că Hgr scade, punctul de funcţionare din P se

mută în P’’, unde Q’’ > Q.

Pompa centrifugă se adaptează cererii, aceasta îşi modifică automat

punctul de funcţionare.

Zona I a caracteristicii interne este o zonă stabilă de funcţionare.

Figura 2.21 Determinarea

punctului de funcţionare.

Zona II. Dacă Qc scade, Hgr creşte, punctul P1 se deplasează în

P1’’ şi rezultă Q1’’ > Q1.
Dacă Qc creşte, Hgr scade, punctul P1 se deplasează în P1’
şi rezultă Q1’ < Q1.

69
 Pompa se comportă contrar cererii. Este o zonă de funcţionare instabi-
lă. Pentru ca o pompă centrifugă se funcţioneze corespunzător trebuie înde-
plinite următoarele condiţii:
a) Punctul de funcţionare să fie pe ramura stabila la H < 0,9
HM ;
b) Pompa centrifugă să funcţioneze la η > 0,85 η M;
c) Înălţimea statică de pompare să fie mai mică decât sarci-
na la mersul în gol al pompei centrifuge (Hs < H0).

Porţiunea de curbă care îndeplineşte condiţia de stabilitate a) şi condi-

ţia de economicitate b) se numeşte zonă raţională de funcţionare (ZRF).

Figura 2.22 Zona raţională de

funcţionare a unei pompe centri-
fuge.

2.14. FENOMENUL DE POMPAJ LA POMPELE

CENTRIFUGE

Caracteristica pompelor centrifuge reprezentată în cadranul II (cu debit

negativ) pune în evidenţă scurgerile de lichid prin pompă atunci când presi-
unea din sistem este mai mare decât cea pe care o poate crea pompa. Aceas-
tă caracteristică are un caracter experimental nefiind verificată analitic.

Figura 2.23 Fenomenul de pom-

paj la pompele centrifuge.

70
 Considerăm că iniţial punctul de funcţionare este în P. Reducerea con-
tinuă a debitului la consumator duce la creşterea cantităţii de lichid în rezer-
vorul de refulare al pompei şi la deplasarea punctului de funcţionare progre-
siv către vârful caracteristicii. Dacă punctul de funcţionare ajunge în P2,
înălţimea lichidului din vas nu mai poate fi echilibrată de presiunea creată
de pompă şi are loc o descărcare a reţelei prin pompa centrifugă în rezervo-
rul de aspiraţie. Punctul de funcţionare se deplasează pe caracteristică din P2
în P3. În momentul când presiunea din sistem este mai mică decât în punctul
P4, presiunea dezvoltată de pompă poate depăşi pe cea din sistem şi lichidul
schimbă de sens. În acest moment punctul de funcţionare sare în P pe ramu-
ra stabilă, iar pompa lucrează sub denumirea de „pompaj hidraulic” funcţio-
nare ce este însoţită de lovituri, şocuri hidraulice, vibraţii, etc. Fenomenul de
pompaj se poate evita montând pe conducta de refulare un ventil de sens
unic.

2.15. REGLAREA PARAMETRILOR FUNCŢIONALI

LA POMPELE CENTRIFUGE
A regla parametrii funcţionali înseamnă a modifica punctul de funcţi-
onare.

a) Modificarea vitezei unghiulare

Această metodă se poate aplica când acţionarea pompei centrifuge se

face cu motoare de curent continuu, turbine cu abur, motoare termice.

Figura 2.24 Reglarea parametrilor funcţionali prin

modificarea vitezei unghiulare.
ω’ < ω’’ < ω’’’
Q’ < Q’’ < Q’’’
H’ < H’’ < H’’’

71
 Prin mărirea vitezei unghiulare are loc o creştere a parametrilor func-
ţionali astfel:

2 3
H '  '  Q ' ' P '  ' 
  ;  ;   .
H ''   ''  Q ''  '' P ''   '' 

Această metodă conduce la modificări mici ale randamentului, este cea

mai economică.

0,2
  '' 
 '  1  1   ''     .
 ' 

Această metodă se foloseşte şi la pornirea pompelor centrifuge când

Hs>H0 (figura 2.25)

Figura 2.25 Pornirea pompei centrifuge prin creşterea vitezei unghiulare.

Se măreşte viteza unghiulară de la ω’ la ω’’ astfel încât H0’’>Hs. După

aceea se reduce viteza unghiulară de la ω’’ la ω’, punctul de funcţionare
deplasându-se din P’’ în P’.
b) Modificarea diametrului rotorului la ieşire

Modificarea diametrului rotorului se face prin strunjire, circa 15–20%

din diametrul iniţial D2. Prin strunjire parametrii funcţionali ai pompei scad.
O strunjire de 10% din diametrul rotorului conduce la o scădere a randa-
mentului cu 1%.

72
 Parametrii funcţionali se modifică astfel:
2 3 0,45
H '  D2 '  Q ' D2 ' P '  D2 '   D2 ' 
  ;  ;   
 ; D2  1  1  D2 '  
H ''  D2 ''  Q '' D2 '' P ''  D2 '' 
 .
 D2 '' 

Figura 2.26 Modificarea parametrilor funcţionali prin strunji-

re diametrului D2.

D2’’’< D2’’< D2’

Q’’’<Q’’<Q’
H’’’<H’’<H’

Observaţii:

b1) Pentru menţinerea unui debit acceptabil, unele rotoare sunt pre-
văzute cu o zonă la periferie unde β2 = ct.;
1,5 2,3
Q '  D2 ' 
 
Q ''  D2 '' 

Figura 2.27 Realizarea la ieşire din

rotor a unei zone cu β2 = ct.

73
 b2) Pentru ca randamentul să nu scadă prea mult se realizează numai
strunjirea palei, discurile rotorice rămânând întregi.

c) Modificarea unghiului β2

Modificarea unghiului de aşezare al palelor, corelată cu parametrii

funcţionali H şi Q poate duce la menţinerea randamentului la valori optime.
Dispozitivul ce permite modificarea unghiului de înclinare este coaxial cu
arborele pompei şi implică anumite complicaţii constructive. Această soluţie
se justifică în cazul pompelor axiale caracterizate prin puteri mari, la care
câştigul de randament justifică soluţia adoptată.

Din figura 2.28 se observă că modificând unghiul β2, se poate păstra

pentru diferite puncte de funcţionare valori radicale ale randamentului.

'2  ''2  2'''

Figura 2.28 Modifica-

rea unghiului β2.

d) Re-
glarea parametrilor funcţionali cu ajutorul conductei de sterp
(by-pass)

Această metodă se aplică şi pentru pornirea pompelor centrifuge în si-

tuaţia când Hs>H0.
Pentru aceasta se va prezenta mai întâi cuplarea conductelor. Înălţimea
geodezică a unei conducte este diferenţa de nivel dintre extremităţile con-
ductei.

74
d1) Conducte legate în serie

Figura 2.29 Conducte cuplate în serie.

c=a+b

Cu R s-a notat rezistenţa hidraulică a conductei respective.

Pentru aceiaşi valoare a debitului se însumează rezistenţele hidraulice.

d2) Conducte cuplate în paralel

Figura 2.30 Conducte cuplate în paralel.

Pentru aceiaşi valoare a rezistenţei hidraulice se însumează debitele.

Q = Q1 + Q2

unde:

Q este debitul realizat de pompa centrifugă;

Q1 este debitul care circulă prin conducta 1;
Q2 este debitul care circulă prin conducta 2;

75
 Figura 2.31 Reglarea parametrilor cu ajutorul conductei de by-pass.

Se porneşte pompa centrifugă cu Vb-p deschis. Se închide treptat Vb-p

până când pierderile energetice prin conducta de by-pass devin egale cu Hg
şi apoi se deschide şi Vr. În această situaţie cele două conducte lucrează în
paralel, obţinându-se astfel caracteristica Hb-p+Hr cu punctul de funcţionare
P’. În acest caz Qpc=Qb-p+Qr. Închizând Vb-p în continuare, punctul a se de-
plasează în a’ unde Vb-p este complet închis. Astfel Qb-p→0 iar Qr→Qpc,
punctul de funcţionare deplasându-se din P’ în P.
Metoda se poate utiliza şi pentru pornirea pompei centrifuge în situa-
ţia când Hs > H0. Se porneşte cu Vb-p deschis şi se închide până când înălţi-
mea de pompare din punctul de funcţionare este mai mare ca Hs, pompa
centrifugă debitează în reţea şi Vb-p se închide complet.

e) Modificarea numărului de rotoare

Teoretic se consideră că, caracteristica interioară a unei P.C. pentru un

rotor se multiplică pe verticală proporţional cu numărul de rotoare.
Dacă pompa are un anumit număr de rotoare, putem elimina un număr
de rotoare, în locul acestora introducând bucşe distanţiere. Se obţine o scă-
dere pronunţată a înălţimii de pompare dar şi o modificare a η.

Figura 2.32 Cuplarea în serie a

unor rotoare identice.

76
 f) Obturarea parţială a canalelor rotorice

De obicei se toarnă plumb şi apoi se efectuează o echilibrare statică şi

dinamică (figura 3.33). Se realizează o micşorare a debitului, înălţimea de
pompare rămânând aceiaşi.

Figura 2.33 Obturarea canalelor rotorice.

g) Cuplarea pompelor în serie

Se utilizează pentru obţinerea unor înălţimi de pompare mai mari.

Pentru că debitul ce trece prin ce două pompe este acelaşi, caracteristi-
ca echivalentă se obţine însumând înălţimile de pompare pentru diferite de-
bite.
Pentru evitarea cavitaţiei este bine ca pompa cu debit mai mare să fie prima.

Figura 2.34 Cuplarea în serie a

pompelor centrifuge.

g1) Pompe centrifuge identice

Figura 2.35 Caracteristica

internă a două pompe centri-
fuge neidentice cuplate în se-
rie.

Hs = H1 + H2 = 2H

77
 Qs = Q1 = Q2 = Q.

g2) Pompe centrifuge neidentice

D.O.S. este domeniul optim de cuplare în serie

P2 – pompa 2 este o rezistenţă hidraulică pe refularea pompei 1.

Figura 2.36 Caracteristica internă a

două pompe centrifuge identice cupla-
te în serie.

h) Cuplarea pompelor în paralel

Se utilizează pentru obţinerea unor debite mai mari.

Figura 2.37 Cuplarea în paralel a pompelor centrifuge.

Qp = Q1 + Q 2
Hp = H1 = H2

78
 h1) Pompe centrifuge identice

Figura 2.38 Caracteristica internă a două pompe

centrifuge identice cuplate în paralel.

Q1 < Q2 < 2Q1

h2) Pompe centrifuge neidentice

Pentru cuplarea corectă este necesar ca valoarea presiunii la manome-

trele pe refulare să fie aceiaşi. Se va porni mai întâi P1 şi când înălţimea de
pompare devine egală cu H02 se porneşte şi pompa 2. Pentru aceiaşi valoare
a înălţimii de pompare se însumează debitele.
D.O.P este domeniul optim de cuplare în paralel.
În general metodele de cuplare a pompelor conduc la scăderea randa-
mentului.

Figura 2.39 Caracteristica internă a două pompe

centrifuge neidentice cuplate în paralel.

79
 i) Modificarea gradului de obturare a pompelor de pe conducta de
refulare

Figura 2.40 Modificarea carac-

teristicii reţelei cu ajutorul venti-
lului de pe conducta de refulare.

r - gradul de obturare al ventilului de pe conducta de refulare

Metoda se caracterizează prin simplitate, permiţând variaţia Q şi H în
limitele foarte largi. Dezavantajul este că lucrând cu ventilul de pe conducta
de refulare parţial obturat se introduc pierderi suplimentare de energie.

j) Modificarea gradului de obturare a ventilului de pe conducta de

aspiraţie.

Figura 2.41 Modificarea caracteristi-

cii interne cu ajutorul ventilului de pe
conducta de aspiraţie.

În condiţiile închiderii ventilului de pe conducta de aspiraţie scade la

intrarea în pompă. Obturând prea mult ventilul pe aspiraţie, pompa centrifu-
gă poate să lucreze în condiţii de cavitaţie, fapt ce conduce la diminuarea
performanţelor şi uneori chiar la distrugerea unor elemente ale pompei cen-
trifuge.

80
 TESTE DE AUTOEVALUARE

T 2.1. La creşterea viscozităţii lichidului parametrii pompei centrifuge:

a) rămân constanţi;
b) scad;
c) cresc.
T 2.2. Pompele centrifuge sunt calde când vehiculează lichide cu tempera-
turi cuprinse între:
a) t = 1000C ÷2500C;
b) t = 2500C ÷3500C;
c) t = 2500C ÷4500C.
T 2.3. Înălţimea teoretică de pompare pentru un rotor cu număr infinit de
pale depinde de:
a) densitatea lichidului vehiculat;
b) viscozitatea lichidului vehiculat;
c) elementele planului vitezelor.
T 2.4. Dependenţa dintre înălţimea reală de pompare şi debit este:
a) parabolică;
b) liniară;
c) hiperbolică.
T 2.5. Punctul de funcţionare este intersecţia dintre:
a) caracteristica interioară şi curba randamentului hidraulic;
b) caracteristica interioară şi caracteristica reţelei;
c) caracteristica interioară şi curba randamentului pompei centrifuge
T 2.6. Prin modificarea vitezei unghiulare la pompa centrifugă se schimbă:
a) debitul pompei centrifuge şi înălţimea de pompare;
b) puterea utilă realizată de pompa centrifugă;
c) nu se schimbă parametrii funcţionali ai pompei centrifu ge.
T 2.7. Obturarea canalelor rotorice la pompa centrifugă modifică:
a) debitul şi înălţimea de pompare;
b) înălţimea de pompare;
c) debitul pompei centrifuge.

LUCRAREA DE VERIFICARE
L.V. 2.1.
 Clasificarea pompelor centrifuge.
 Caracteristica internă teoretică a pompelor centrifuge.
 Reglarea pompei centrifuge cu ajutorul conductei de by-pass.
L.V. 2.2.
 Construcţia şi funcţionarea pompei centrifuge.
 Ecuaţia fundamentală a pompelor centrifuge.
 Cuplarea în serie şi paralel a pompelor centrifuge.
L.V. 2.3.
 Influenţa numărului finit de pale asupra înălţimii de pompare.
 Randamentul hidraulic al pompelor centrifuge.
 Reglarea parametrilor funcţionali ai pompei centrifuge prin
modificarea vitezei unghiula

81
 REZUMATUL
Pompele centrifuge sunt utilizate la vehicularea apei în staţiile de
compresoare, la parcurile de separatoare şi dezbenzinare. De asemenea se
utilizează la extracţia petrolului din sondele fără presiune şi la supraalimen-
tarea pompelor cu pistoane. Aceste pompe prezintă multe avantaje în com-
paraţie cu pompele cu pistoane. Ele sunt mai simple din punct de vedere
constructiv şi mentenanţa este mai puţin costisitoare. Alegerea unei pompe
centrifuge se face astfel încât:
 punctul de funcţionare să fie pe ramura stabilă a caracteristi-
cii interioare la o înălţime mai mică decât 0,9 înmulţit cu
înălţimea maximă de pompare;
 pompa centrifugă să funcţioneze la randamente mai mari de-
cât 0,9 înmulţit cu valoarea randamentului maxim;
 înălţimea statică de pompare să fie mai mică decât sarcina la
mersul în gol a pompei centrifuge.
Pompele centrifuge se reglează mult mai uşor comparativ cu pompe-
le cu pistoane.

BIBLIOGRAFIA

1. Preda, I., Acţionări hidraulice şi parametrice, I.P.G. Ploieşti, vol. I–III,

Ploieşti, 1978–1984.
2. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
II–a, Editura IPG Ploieşti, 1984.
3. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti , 2007.
4. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura Universi-
tăţii Petrol - Gaze din Ploieşti, 2013.

82
 UI 3. TRANSMISII HIDRAULICE
Aceste maşini hidraulice au o larga utilizare în construcţia de maşini şi
în special în utilajul petrolier datorita avantajelor pe care le prezintă. Sche-
ma bloc a unei transmisii hidraulice este prezentata în figura 3.1.
Transmisiile hidraulice sunt acele maşini hidraulice care transforma
energia mecanica cu anumiţi parametri tot în energie mecanica dar cu alţi
parametric, prin intermediul energiei hidraulice.

Figura 3.1 Schema bloc a unei transmisii hidraulice:

Em1, Em2-energii mecanice; GH - generator hidraulic sau primarul 1;
Mt H - motorul hidraulic sau secundarul 2.

În funcţie de construcţia transmisiei hidraulice şi de componenta pre-

ponderentă a energiei hidraulice se întâlnesc două tipuri de transmisii:
- transmisii hidrodinamice (T.Hd.) la care atât primarul cât
şi secundarul constructive sunt nişte rotoare de pompă
centrifugă, energia preponderentă fiind cea hidrodinamică
(cinetică);
- transmisii hidrostatice (T.Hs.) la care primarul şi secun-
darul sunt maşini hidraulice de tip volumic, componenta
preponderentă a energiei hidraulice este cea hidrostatică
(de presiune).

OBIECTIVE

Transmisiile hidraulice prin multiplele avantaje pe care le prezintă (pu-

teri medii şi mari, reglare uşoară a parametrilor funcţionali) au devenit in-
dispensabile instalaţiilor de foraj şi de extracţie a petrolului. Se pot enumera
următoarele exemple:
- instalaţiile de foraj acţionate diesel-hidraulic;
- antrenarea cu motoare hidrostatice a garniturii de foraj (top drive
system);
- instalaţiile de extracţie hidraulică a petrolului
Unitatea de învăţare îşi propune să prezinte:
 construcţia şi funcţionarea cuplajului hidraulic şi a convertizo-
rului hidraulic de cuplu;
 ecuaţia fundamentală a cuplajului hidraulic şi a convertizorului
hidraulic de cuplu;
 principiul de funcţionare al transmisiilor hidrostatice;
 cinematica transmisiilor hidrostatice;
 reglarea transmisiilor hidrostatice.

83
 SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

3.1. Transmisii hidrodinamice ……………………..................... 84

3.1.1. Transmisii hidrodinamice….…………............................ 84
3.1.2. Ecuaţia fundamentala a transmisiilor hidraulice................ 85
3.1.3. Randamentul transmisiilor hidraulice................................ 86
3.1.4. Clasificarea turbotransformatoarelor…............................ 88
3.1.5. Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidraulice...... 89
3.2. Transmisii hidrostatice………….……………...................... 90
3.2.1. Principiul unei transmisii hidrostatice.............................. 90
3.2.2. Clasificarea şi construcţia unităţilor hidrostatice….......... 92
3.2.3. Simbolizarea şi notarea unităţilor hidrostatice................. 92
3.2.4. Studiul cinematicii unităţilor hidrostatice…..................... 93
3.2.5. Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidrostatice .. 95
3.2.6. Randamentul transmisiilor hidrostatice…....................... 96
Teste de autoevaluare…………………………………….......... 96
Răspunsurile la testele de autoevaluare…………………........... 268
Lucrarea de verificare……………………………………........... 97
Rezumatul…………………………………………………......... 97
Bibliografia…………………………………………………....... 98

3.1. TRANSMISII HIDRODINAMICE

Sunt formate dintr-o pompa centrifugă şi o turbină hidraulică. Simpli-

ficat, construcţia acestora este prezentata în figura 3.2.

3.1.1. Transmisii hidrodinamice

Din punct de vedere al capacitaţii de transformare a momentului,

transmisiile hidrodinamice se împart în:
- cuplaje hidraulice sau turboambreiaje – CH(TA), acestea
nu transformă momentul;
- convertizoare hidraulice de cuplu (turbotransformatoare)
– CHC(TT), acestea transforma momentul.
Simbolizarea transmisiilor hidrodinamice se face ca în figura 3.3:

Figura 3.2 Simbolurile transmisiilor hidrodinamice.

84
 Notarea: – CH – D[mm] sau TA – D[mm] ,exemplu CH–500 sau TA–
500; –CHC–D[mm] sau TT–D[mm], exemplu CHC–750 sau TT–650,unde
D este diametrul maxim al fluxului hidraulic exprimat în mm.

Figura 3.3 Construcţia transmisiilor hidraulice:

1- primar; 2- secundar; 3- aparat director (reactor).

3.1.2. Ecuaţia fundamentală a transmisiilor

hidrodinamice

Reprezintă corelaţia matematică între momentele dezvoltate de părţile

componente ale transmisiei.
M1 – momentul dezvoltat de primar;
M2 – momentul dezvoltat de secundar;
M3 – momentul dezvoltat de aparatul director.
Momentul cuplului hidraulic este definit de relaţia:

M=ρ∙Q∙r∙c∙cosα = ρ∙Q∙r∙cu (3.1)

M
 1  M 2  M 1    Q  (r2  cu 2  r1  cu1 )  0

 M 2   M 2  M 6  M 5    Q(r6  cu 6  r5  cu 5 )  0 (3.2)
 M  M  M    Q (r  c  r  c )  0 sau  0
 3 4 3 4 u4 3 u3

Deoarece elementele geometrice şi cinematice a doua puncte apropiate

sunt egale între ele rezultă:

r1 = r6 cu2 = cu3
cu1 = cu6 r4 = r5
r2 = r3 cu4 = cu5

şi atunci M1– M2+M3=0 (3.3)

85
 Relaţia (3.3) este ecuaţia fundamentala a transmisiilor hidrodinamice.

M2=M1+M3 (3.3’)

este ecuaţia fundamentală a convertizorului hidraulic de cuplu şi

M2=M1, (3.4)

este ecuaţia fundamentală a cuplajului hidraulic.

Se observă că TA transmite integral momentul iar TT îl transformă.
Se defineşte coeficientul de transformare a momentului k;

M 2 M1  M 2 M
k   1 3 . (3.5)
M1 M1 M1
Din acest punct de vedere se întâlnesc trei tipuri de TT:
- TT multiplicator de moment, M3>0, M2>M1, k>1;
- TT ce funcţionează în regim de TA, M3=0, M2=M1, k=1;
- TT demultiplicator de moment, M3<0, M2<M1, k<1;
Diferenţa funcţională dintre TA şi TT apare datorită existenţei la TT a
aparatului director.
Dacă se face ipoteza că între primar şi secundar nu există pierderi, re-
zultă P1=P2, M1ω1=M2ω2.
Atunci:
- M3>0, M2>M1, ω2< ω1, TT funcţionează ca multiplicator
de moment;
- M3=0, M2=M1, ω2= ω1, TT funcţionează ca TA;
- M3<0, M2<M1, ω2> ω1, TT funcţionează ca demultiplica-
tor de moment

3.1.3. Randamentul transmisiilor hidrodinamice

În general randamentul unei maşini η se defineşte ca fiind raportul în-

tre lucrul mecanic util şi lucrul mecanic consumat.
L L P  t P2 M 2  2
 u  2  2    kx, (3.6)
Lc L1 P1  t P1 M 1  1
unde:
k este coeficientul de transformare a momentului; k=M2/M1;

x coeficientul de transmitere, x  2  i , iar i este raportul de trans-
1

mitere, i  1
2
Pentru TA, ηTA=x, k=1

86
 a b
Figura 3.4 Variaţia randamentului la TA:
a – teoretic, b – real.
Pentru TT, η TT=kx
Experimental s-a determinat că la TT randamentul variază ca în figu-
ra 3.5.

Figura 3.5 Variaţia randamentului la TT:

ηM–randamentul maxim; ηm–randamentul minim;
DE–domeniul economic de exploatare.

Randamentul maxim ia valori în intervalul, η M [0,82;0,86] . Se impu-

ne ca TT să nu funcţioneze la un randament mai mic decât ηm  [0,70;0,75] .
Analitic curba randamentului se poate exprima printr-un polinom de
gradul n,
n
ηTT = a0+a1x+a 2x2+………+anxn =  a kxn, (3.7)
k 0

Deoarece x<1 se vor lua din expresia polinomului numai primii 5 ter-
meni,
5
η TT = a0+a 1x+a2x2+………+a5x5=  a kx5, (3.8)
k 0

Este necesar ca expresia analitică (3.8) să treacă prin 5 puncte caracte-

ristice:
- x = 0 => η TT = 0 => a 0 = 0;

87
 - x = x1 => ηTT = ηm;
- x = x2 => ηTT = ηm;
dηTT d 2 ηTT
- x = x0 => ηTT = ηM, 0;  0 (condiţia de maxim)
dx dx
- x = x3 => ηTT = 0;
Deci, expresia analitica finala a randamentului TT este
5
η TT = a0+a1x+a2x2+………+a5x5 = k 1 a kx5, (3.9)

3.1.4. Clasificarea turbotransformatoarelor

a). Din punct de vedere constructiv:
- a.1.) normale - monoetajate
- multietajate
- a.2.) complexe
b). Din punct de vedere al posibilităţii de inversare a sensului de rotaţie:
- b.1) TT cu sens unic
- b.2) TT cu dublu sens.
c). Din punct de vedere al principiului de funcţionare:
- TT cu simplu flux;
- TT cu dublu flux.

Un TT este cu atât mai performant cu cât DE este mai mare.

Aria DE este definită de un parametru numit raţia TT.
x
r 2, (3.10).
x1
Turbotransformatorul complex are posibilitatea ca în timpul funcţiona-
rii să se transforme din TT în TA şi invers:

Figura 3.6 Variaţia

randamentului la
turbotransformatorul
complex.

unde ηTTC este randamentul turbotransformatorului complex.

1. M3>0; M2>M1; K>1; ηTA<ηTT.
2. M3=0; M2=M1; K=1; ηTA=ηTT.
3. M3<0; M2<M1; K<1; ηTA>ηTT.

88
 Aparatul director se montează pe un cuplaj de sens unic numit torpedo.
În România se folosesc TT multietajate pentru a obţine un domeniu
economic mai mare. În utilajul petrolier se folosesc TT cu trei trepte. Numă-
rul de trepte este dat de numărul de rotoare de turbină (figura 3.7).

Figura 3.7 Schema

turbotransformatorului cu trei trepte
1 – rotor pompa; 2, 4, 6 – rotoare de
turbină; 3, 5 – aparate directoare.

Figura 3.8 Comparaţie între graficele de variaţie ale ran-

damentului de la TT cu o treaptă (ηTT1 )şi cel de la TT cu
trei trepte (ηTT3).

x2 x
DETT3 > DETT1 , deoarece r   r 2
x1 x1

3.1.5. Caracteristicile exterioare ale transmisiilor

hidrodinamice
Acestea sunt date de corelaţiile matematice ce se stabilesc între para-
metrul de sarcina M şi parametrul cinematic ω.
Dintre acestea cele mai importante sunt cele de ieşire, deoarece acestea
se transmit la organul de lucru (OL).

89
 a b c
Figura 3.9 Caracteristicile exterioare: a–pentru TA; b–pentru TT;
c–pentru OL.

În general caracteristica ideală a unui sistem de acţionare este caracte-

ristica care se apropie de o hiperbolă echilaterală.
Un astfel de sistem de acţionare poate elimina complet cutiile de vite-
ză.
Cu cât caracteristica sistemului de acţionare se abate de la caracteristi-
ca ideală, cu atât schema cinematică a instalaţiei este mai complicată, mane-
vrabilitatea instalaţiei mai redusă.

Figura 3.10 Caracteristicile diferitelor sis-

teme de acţionare:
1 – caracteristica ideală; 2 – caracteristica
sistemului DHC, EHC;
3 – caracteristica sistemului DHT, EHT (6
viteze); 4 – caracteristica motorului diesel
(12 viteze).

3.2. TRANSMISII HIDROSTATICE

Deosebirea constructiva între o T.Hd şi o T.Hs este aceea ca atât pri-
marul cât şi secundarul sunt formate din maşini volumice. T.Hs folosesc
presiuni mari şi debite mici rezultând un randament η mai mare. T.Hs se
folosesc din ce în ce mai mult în cadrul utilajului petrolier. În general aces-
tea sunt mai complicate din punct de vedere constructiv, necesitând siste-
me de distribuţie, comandă, control şi reglare.

3.2.1. Principiul unei transmisii hidrostatice

Se presupune că atât primarul cât şi secundarul este format dintr-o
pompă cu pistoane.

90
 Figura 3.11 Schema de principiu a unei transmisii hidrostatice.
I–primar; II– secundar ; III–conducta de legătură.

Scriind ecuaţia de continuitate a debitului se obţine:

2
A1h1=A2h2=> h2=h1 A1  h1  D12 , (3.11)
A2 D2
în ipoteza că ηv=1, unde:
D1 este diametrul pistonului primarului;
D2 – diametrul pistonului secundarului.
Se fac următoarele notaţii:
V1 – cilindreea primarului,

V1=A1S1,

cu S1 – cursa pistonului primarului,

V2 – cilindreea secundarului,

V2=A2S2,

S2 – cursa pistonului secundarului;

Q1 – debitul primarului;
Q2 – debitul secundarului.
În ipoteza că η1 = 1, rezultă:

Q1=Q2 sau A1S1n 1 = A2S2n2;

AS
n2  n1 1 1 , (3.12)
A2 S 2

ω = 2πf,

unde f este frecvenţa.

A1S1 D2  S
ω2 = ω1  1 1 2 1 , (3.12’)
A2 S 2 D2 S 2
D12
Deoarece =constant, trebuie modificată cursa pistonului pentru a
D22
modifica pe ω2.

91
 Există trei posibilităţi:

a). S1 > S2 => ω2 > ω1

b). S1 = S 2 => ω2 = ω1
c). S1 < S2 => ω2 < ω1.

3.2.2. Clasificarea şi construcţia unităţilor hidrostatice

După natura mişcării organului de lucru acestea sunt :

- rotative (realizate cu roţi dinţate, elicoidale, lobi etc.);
axiale
- cu deplasare alternativ liniară  .
radiale
Cele mai utilizate unităţi hidrostatice în cadrul transmisiilor hidrostati-
ce sunt cele cu pistonase axiale.
Acestea la rândul lor pot fi: cu bloc înclinat, cu disc înclinat; cu disc
fulant.
În figura 3.12 este prezentata schema de principiu a unei unităţi hidro-
statice cu disc înclinat.

Figura 3.12 Construcţia unităţii hidrostatice cu disc înclinat:

1 – arbore de antrenare; 2 – disc inclinat; 3 – biela; 4 – pistonaş;
5 – blocul cilindrilor; 6 – disc de distribuţie; S – mărimea cursei; D – diametrul
de divizare al pistonaşelor; γ – unghiul de inclinare al discului.

Mărimea cursei, S = D sin γ = 2 R sin γ

Modificarea cursei S se realizează modificând unghiul γ.

3.2.3. Simbolizarea şi notarea unităţilor hidrostatice

În funcţie de forma constructivă, unităţile hidrostatice se notează cu o

literă urmată de o cifră (1 sau 2) după care se trece diametrul pistonaşului
exprimat în mm.
Exemple: F1-25; F2-32; (F1V2-d[mm]).

92
 Ambele unităţi sunt cu bloc inclinat.
1 – unitate fixă (nereglabilă)
2 – unitate reglabilă
Pentru reprezentarea într-o schemă hidraulică se folosesc următoarele
simboluri prezentate în figura 3.13.

Figura 3.13 Simbolurile unităţilor hidrostatice.

3.2.4. Studiul cinematicii unităţilor hidrostatice

Toate unităţile hidrostatice sunt cu simplu efect.

I). x=r(1-cos α)
II). v= r ω sinα
III). a= r ω2 cos α
r = Rsin γ => v =R ω sinγ sinα

Fiecărei feţe active a pistonaşelor îi asociem un vector qi , care proiec-

tat pe axa Oy ne dă expresia debitului instantaneu.
qi / oy  Qi  A  r    sin  sin  , (3.12)
Debitul maxim refulat de faţa pistonaşului i este:

QMi = Arω·sinγ.

Se poate demonstra că debitul maxim al pistonaşului de ordinul i este


Qi.1m=Qi.1Mcos , (3.13)
2i

Pentru ca debitul să fie uniform trebuie ca  0 (teoretic i   )
2i
unde i este numărul de pistonaşe. Relaţia (4.13) este valabila pentru unităţi
cu număr impar de pistonaşe. În cadrul unităţilor cu număr par de pistonase,
 
Qi.1m=Qi.1Mcos ,  0 (i   ).
i i

Pentru ca debitul să fie cât mai uniform este necesar ca numărul de

pistonaşe să fie cât mai mare şi impar.

93
 În majoritatea cazurilor la unităţile cu pistonaşe axiale se utilizează
construcţia i=7.

IV). Qn = kArω – în teoria generală a pompelor cu pistoane, unde k este o

constantă de proporţionalitate ce ţine cont de tipul pompei.

La unităţile hidrostatice cu pistonaşe axiale,

Q = k·Arωsinγ, (3.14)

i
unde k= .


Atunci:
Q1 = k1 A1 R1 ω1 sinγ1
Q2 = k2 A2 R2 ω2 sinγ2

În ipoteza că ηv=1 =>Q1 = Q2 =>

sin  1
ω2 = ω1 C , (3.15)
sin  2
k1 A1R1
unde C= , de obicei C=1.
k 2 A2 R2

Figura 3.14 Reglarea primară. Figura 3.15 Reglarea primară.

γ1m=30–50 ; γ1M=250–35 0

94
c). Reglarea mixtă

Figura 3.16 Reglarea mixtă

3.2.5 Caracteristicile exterioare ale transmisiilor

hidrostatice
Acestea reprezintă corelaţiile matematice dintre parametrul mecanic
M, parametrul energetic P şi parametrul cinematic ω. Ca şi la transmisiile
hidrodinamice şi aici întâlnim caracteristici exterioare de intrare şi ieşire.
Ne reamintim următoarele relaţii:
I). P = M ω = pQ
sin  1
II). ω2 = C ω1
sin  2
III). Q = kAR ωsin γ

Puterea la primar este:

p1Q1
P1 = ,
1
iar la secundar
P2 = p2Q2 η 2 = p2k2A2R2 ω2sin γ2 η 2 =
=C2 ω2sin γ2 = C1 ω2sin γ1, (3.16)

Momentul la primar
P1
M1=
1
iar la secundar
P2
M2= =C2sinγ2
2

γ2= C1 1 sin 1 . (3.17)
2

95
 Figura 3.17 Caracteristicile funcţionale ale transmisiilor hidrostatice.

O situaţie favorabilă este în cazul în care reglării secundare, deoarece

indiferent de regim puterea este aceeaşi.

3.2.6. Randamentul transmisiilor hidrostatice

Lu P p Q
Prin definiţie T , Hs   1  2 2  1  2  h  1  2  const.
Lc P 2 p1  Q1
p
 h  2 – randamentul hidraulic
p1
Randamentul unei transmisii hidrostatice este constant şi mai mare de-
cât al TT.

Figura 3.18 Comparaţie între randamentul

transmisiilor hidrostatice şi transmisiilor hidro-
dinamice.

TESTE DE AUTOEVALUARE
T 3.1. Transmisia hidrodinamică cu 3 elemente componente se numeşte:
a) turbină hidraulică;
b) cuplaj hidraulic;
c) convertizor hidraulic de cuplu.

96
T 3.2. Numărul de trepte ale unui convertizor hidraulic de cuplu este dat de:
a) numărul de rotoare de turbină;
b) numărul de aparate directoare;
c) numărul de pale ale rotorului de pompă.
T 3.3. Randamentul teoretic al cuplajului hidraulic variază:
a) parabolic;
b) liniar după prima bisectoare;
c) după un polinom de gradul n.
T 3.4. Unităţile hidrostatice din cadrul transmisiilor hidrostatice după natura
mişcării organului de lucru:
a) rotative (realizate cu roţi dinţate, elicoidale, lobi);
b) cu deplasare alternativ liniară (axiale, radiale);
c) rotor cu pale.
T 3.5. Randamentul transmisiilor hidrostatice este:
a) constant;
b) mai mic decât randamentul convertizorului hidraulic de cuplu;
c) mai mare decât randamentul convertizorului hidraulic de cuplu.

LUCRAREA DE VERIFICARE

L.V. 3.1.
 Ecuaţia fundamentală a transmisiilor hidrodinamice.
 Principiul unei transmisii hidrostatice.
 Studiul cinematicii unităţilor hidrostatice.
L.V. 3.2.
 Randamentul transmisiilor hidrodinamice.
 Clasificarea turbotransformatoarelor.
 Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidrostatice.
L.V. 3.3.
 Caracteristicile exterioare ale transmisiilor hidrodinamice.
 Clasificarea şi construcţia unităţilor hidrostatice.
 Randamentul transmisiilor hidrostatice.

REZUMATUL
Aceste maşini hidraulice au o largă utilizare în construcţia de maşini
şi în special în utilajul petrolier datorită avantajelor pe care le prezintă.
În funcţie de construcţia transmisiei hidraulice şi de componenţa pre-
ponderentă a energiei hidraulice se întâlnesc două tipuri de transmisii hidra-
ulice:
 transmisii hidrodinamice (T. Hd.) la care atât primarul cât şi secun-
darul constructiv sunt nişte rotoare de pompă centrifugă, energia
preponderentă fiind cea hidrodinamică (cinetică);
 transmisii hidrostatice (T.Hs.) la care primarul şi secundarul sunt
maşini hidraulice de tip volumic, componenta preponderentă a ener-
giei hidraulice este cea hidrostatică (de presiune).

97
 Elementele prezentate în unitatea de învăţare, creează viitorilor ingi-
neri conceptul acestor transmisii hidraulice şi utilizarea lor în cadrul utilaju-
lui petrolier în condiţii de eficienţă maximă.

BIBLIOGRAFIA

1. Peligrad, N., Cuplaje hidraulice şi convertizoare hidraulice de cuplu,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
2. Preda, I., Acţionări hidraulice şi parametrice, I.P.G. Ploieşti, vol. I–III,
Ploieşti, 1978–1984.
3. Vasiliu, N., Catană, I., Transmisii hidraulice şi electro - hidraulice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
4. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
II–a, Editura IPG Ploieşti, 1984.
5. Sandor, L., Brânzaş, P., Rus, I., Transmisii hidraulice, Editura Da-
cia, Cluj-Napoca, 1990.
6. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.
7. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura Universi-
tăţii din Ploieşti, 2013.

98
UI 4. INSTALAŢII DE FORAJ ŞI INTERVENŢII

OBIECTIVE

O instalaţie de foraj este caracterizată de trei parametrii definitorii (de-

finesc capacitatea şi tipul instalaţiei). Un parametru definitoriu important al
instalaţiei de foraj este forţa la cârlig care are patru componente. Ca obiecti-
ve principale ale unităţii de învăţare se pot enumera următoarele:
 determinarea forţelor ce acţionează asupra elementelor siste-
mului macara-geamblac;
 determinarea puterii instalate la diferite moduri de acţionare a
instalaţiei de foraj;
 alcătuirea, citirea şi optimizarea schemelor cinematice ale
instalaţiei de foraj;
 componenţa sistemului de manevră şi determinarea forţelor din
ramurile înfăşurării cablului.
Însuşirea acestor obiective este absolut necesară pentru exploatarea
şi funcţionarea în condiţii de deplină siguranţă tehnică a utilajului petrolier.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

4.1. Parametrii definitori ai instalaţiei de foraj..…...................... 99

4.1.1. Sistemul de acţionare…………..……................................. 100
4.1.2. Forţa la cârlig …...………………..…................................. 101
4.1.3. Caracteristicile funcţionale ale diferitelor sisteme de acţio-
nare.......................................................................................... 105
4.1.4. Puterea instalată……………………….............................. 109
4.2. Alcătuirea, citirea şi optimizarea schemelor cinematice ale
instalaţiilor de foraj şi de intervenţie............................................ 112
4.3. Sistemul de manevră………………..………........................ 119
Teste de autoevaluare……………………………………............. 130
Răspunsurile la testele de autoevaluare……………………......... 268
Lucrarea de verificare……………………………………............ 131
Rezumatul………………………………………………….......... 131
Bibliografia…………………………………………………........ 132

4.1. PARAMETRII DEFINITORI AI INSTALAŢIEI

DE FORAJ

Sunt acei parametri ce definesc capacitatea şi tipul instalaţiei.

Instalaţia de foraj are trei parametri definitori:
- sistemul de acţionare (S.A.);
- forţa la cârlig (F c);
- puterea instalată (Pi).

99
 La noi în ţară într-o anumită perioadă de timp existau două serii de in-
stalaţii de foraj:
- seria veche tipizată după normele CAER care era simbolizată ast-
fel;

Fcn [MN]
N m SA   Pm ,
9,81103
unde Nm este numărul de motoare;
SA – sistemul de acţionare;
F cn – forţa nominala exprimata în MN;
Pm – puterea unui motor.
- seria nouă tipizată după normele API care este simbolizată astfel;
F [MN]
F cm  N m SA
9,81103
unde:
F cm este forţa la cârlig maximă;
F – foraj;
Nm – numărul de motoare;
S.A. – sistemul de acţionare.

4.1.1. Sistemul de acţionare

Din punct de vedere al sistemului de acţionare, instalaţiile de foraj se

clasifică după mai multe criterii.
a) Din punct de vedere al autonomiei:
- sisteme de acţionare autonome (A);
- sisteme de acţionare neautonome (NA).
Sistemele A nu depind de sursa locala de energie iar cele NA da:
b) Din punct de vedere al structurii SA:
- fundamentale (F);
- complexe (Cx);
- combinate (Cb).
Tabelul 4.1 Sisteme de acţionare utilizate la I.F.I.
Tipul Sistemului
A NA
Structura
 ~  EA 
F D (diesel) E  electric  
   EC 
  DHC   EHT
 DH d   EH d 
Cx DH   DHT EH   EHC
~
 DH  EH
 s  s
~ DEA

Cb DE   DEWL ––––
  DEC
 

100
 4.1.2. Forţa la cârlig

Este cel mai important parametru definitoriu al instalaţiei de foraj sau

al instalaţiei de intervenţie.
Clasificarea generală a forţelor care acţionează asupra unei construcţii:
forţe fundamentale (F) – utile – (F `); sistematice – S; nesistematice –
NS; întâmplătoare I; permanente – F0 (G0; G0R); forţe accidentale A;
forţe extraordinare E.
Forţele sistematice sunt acele forţe care acţionează foarte frecvent asu-
pra construcţiei respective. În cazul instalaţiei de foraj acestea sunt date de
greutatea prăjinilor de foraj iar în cazul instalaţiei de intervenţie de greutatea
prăjinilor de pompare. Forţele nesistematice sunt acele forte care acţionează
rar. La instalaţiile de foraj sunt date de greutatea coloanelor de burlane iar la
instalaţiile de intervenţie sunt date de greutatea coloanei de ţevi de extracţie.
Forţele întâmplătoare apar în cazul prinderii sapei sau a garniturii de
foraj la I.F.
În cazul I.I. pereţii sunt tubaţi, dar este posibil să se prăbuşească co-
loana.
Forţele permanente acţionează tot timpul.
Ex: greutatea troliului,mesei rotative,a mastului, a pompelor.
În timpul operaţiilor de manevră acţionează permanent G0 care este
data de greutatea macaralei, cârligului, elevatorului şi chiolbaşilor. În timpul
forajului la greutatea G0 se mai adaugă greutatea capului hidraulic şi a prăji-
nii de antrenare rezultând greutatea G0R.
Forţele accidentale sunt forţe generate de presiunea vântului (v) şi de
greutatea zăpezii (z).
Forţele extraordinare sunt forţele provenite de uragane (u) şi din seis-
me (s).
Forţa fundamentala la cârlig,
F = F `+ F 0, (4.1)

Figura 4.1 Vedere laterala a sistemului ma-

cara-geamblac:
1 – înfăşurarea cablului; 2 – capătul mort; 3
– capătul activ; 4 – rolă a geamblacului; 5 –
rolă a macaralei; 6 – toba de manevră; 7 –
cârlig.

Forţa fundamentală utilă este,

_ _ _ _
F’=Gu+ F p+ F i+ F f, (4.2)
unde:
Gu este greutatea sarcinii utile;
Fp – forţa de plutire (arhimedică);
Fi – forţa de inerţie;

101
 Ff – forţa de frecare (între sarcina utilă şi pereţii sondei sau între sarci-
na utilă şi fluidul circulat).
Se consideră că forţele care încarcă cârligul (acţionează de sus în jos)
sunt pozitive.
Gu este pozitivă,
Gu = +G, (4.3)
Forţa de plutire Fp are sens negativ, ea descarcă cârligul acţionează de
jos în sus,
G ρf
F p   γ f  V 0   γ f   G (4.4)
γ0 ρ0
unde:
γ f este greutatea specifică a fluidului;
V0 – volumul părţii metalice dislocuite;
 0 – greutatea specifică a oţelului;
G – greutatea sarcinii utile;
 f , 0 – densităţile fluidului, respectiv oţelului
f
Gu  Fp  G (1  )  G  p
0
în care δp este coeficientul de plutire sau flotabilitate.
Forţa de inerţie F i – se opune deplasării corpului:
G 
 Fi   a (4.5)
g
 ridicare;

unde   static;
 coborâre.

Pentru a stabili semnul acceleraţiei se va prezenta tahograma la cârlig,
aceasta fiind legea de variaţie a vitezei cârligului în funcţie de timp.

Figura 4.2 Tahograma la cârlig:

t1 – timpul de demaraj la ridicare; t2 – timpul mişcării stabilizate; t3 – timpul de
frânare; tp – timpul de ridicare a sarcinii utile pe lungimea unui pas; t4 – timpul
pentru operaţiile auxiliare; t’1 – perioada de demaraj la coborâre; t’2 – perioada
mişcării stabilizate la coborâre; t’3 – perioada de frânare; t’4 – timpul pentru ope-
raţii auxiliare; t’p – timpul de coborâre a sarcinii pe lungimea unui pas; tc – timpul
unui ciclu.

102
 
 0 
 a 
Gu  Fi  G 1    G   d
 g 
 
unde δd este un coeficient de dinamicitate.
Forţa de frecare Ff – se opune deplasării.

 Ff   kG , (4.6)

unde k este un coeficient care ţine cont de frecare, k=0,1..0,3

Gu  Ff  G (1  k )  G   f ,

unde δf este un coeficient de disipare prin frecare.

Atunci relaţia (5.2) devine;

 0 
  f a
F   G 1    k   G   . (4.2’)
  0 g 
 

unde δ este coeficientul de multiplicare a sarcinii utile.

Forţa permanentă

 0 
a
F '  G  1   k   G0   d .
 (4.7)
 g 
 

Relaţia (5.1) devine,

 
 0   0 
  f a   a .
F  F ' F0  G 1    k   G 1  
(4.8)
 0 g   g 
   

Relaţia (4.8) exprimă forţa la cârlig în toate cazurile posibile.

Se face convenţia că forţa la cârlig la ridicare se notează cu F c.

 
 0   0 
  f a   a 
 Fc  Fc ' For  G 1    k   G 1   (4.8’)
 0 g   g 
   
  
 Fcs  Fcs ' Fos  G 1  f  G0  (4.8’’)
 0 

103
  
 0   0 
  f a   a 
 Fcc  Fcc ' Foc  G  1    k   G 1   (4.8’’’)
 0 g   g 
   

Calculul forţelor nominale ale greutăţii la cârlig

Forţele nominale sunt normale şi maxime.

Forţa nominală este data de cea mai mare greutate sistematică în con-
diţiile cele mai grele.

f a1
F 'cn  GSM (1    k) , (4.9)
0 g

unde:
F’cn este forţa nominală normală la cârlig;
GSM – greutatea sistematică maximă;
a1 – acceleraţia corespunzătoare treptei I mecanice de viteză.
Forţa nominală maximă se calculează în doua situaţii şi se ia valoarea
maximă.

f a1
F 'CM 1  GNSM (1    k)
F 'CM  0 g , (4.10)
F 'CM 2  F 'cn  Fsd

unde:
GNSM este greutatea nesistematică maximă;
Fsd – forţa suplimentară de desprindere.
F’CM2 se determină din condiţia de prindere a garniturii de foraj în si-
tuaţia cea mai grea.

F 'CM  max  F 'CM 1; F 'CM 2 

Fsd depinde de adâncimea la care s-a prins garnitura;

Fsd  [0; 600kN]
a1 [0,5..2,5] m/s2 – acceleraţia corespunzătoare treptei I
a1  [0,5..1,5] m/s2 – acceleraţia pentru manevrarea coloanei de burla-
ne, de obicei se ia a 1 =1 m/s2
a1  [0,8..2,5] m/s2– acceleraţia pentru manevrarea garniturii de foraj,
de obicei se ia a1 =2 m/s2

104
 4.1.3. Caracteristicile funcţionale ale diferitelor sisteme
de acţionare
Un sistem de acţionare corespunzător este acela care are caracteristica
cât mai apropiată de caracteristica organului de lucru.

Figura 4.3 Caracteristica

mecanică a motoarelor
Diesel.

Figura 4.4 Caracteristica

mecanică la organul de
lucru.

Pentru a evita înecarea motorului diesel acesta se echipează cu un re-

glator de viteza unghiulară. Caracteristica motorului este reglată şi se obţine
aşa zisa caracteristică reglată sau caracteristica artificială.
Orice caracteristică a unui motor este caracterizată de panta acestuia,
П = tgα unde α este unghiul format de verticală şi caracteristica respectivă
(tangenta la caracteristică).

Figura 4.5 Caracteristica

mecanică modificată a moto-
rului Diesel:
1 – caracteristică naturală;
2 – caracteristica de reglator
 Motor electric sincron
(artificială);
3 – curba corespunzătoare
mersului în gol;
ζa – gradul de alimentare al
motorului.

Acest motor are o pornire greoaie şi se poate folosi cel mult la acţiona-
rea pompelor (figura 4.6).

105
 Figura 4.6 Caracteristica mecanică a motorului sincron.

 Motoare electrice asincrone

Acestea sunt de doua tipuri:
a). cu rotor în scurt circuit;
b). cu rotor bobinat.

Figura 4.7 Caracteristica mecanică a

motorului electric asincron cu rotor în
scurtcircuit:
Mo – momentul de pornire; MM – mo-
mentul maxim; ωs – viteza unghiulară
de sincronism.

Motorul cu rotor în scurtcircuit este simplu, ieftin , uşor de exploatat.

Viteza unghiulară de sincronism se calculează cu relaţia,
2f
s 
p
unde:
f este frecvenţa curentului de alimentare;
p – numărul de perechi de poli.
Acest motor se foloseşte în activitatea de foraj, are însă dezavantajul
că momentul de pornire M0 este mic.
b). Motorul electric asincron cu rotor bobinat
Datorită construcţiei acesta este un motor mai scump. Se poate intro-
duce în circuitul rotoric pachete de rezistente abţinându-se astfel alte curbe
caracteristice.
Figura 4.8 Caracteristica me-
canică a motorului electric
asincron cu motor bobinat:
1 – caracteristica naturală;
2 – caracteristica artificială;
Mn – momentul nominal;
 – sensul de creştere al rezis-
tenţei interne în circuit.

106
 Cu cât introducem mai mult pachete de rezistenţe cu atât ramura de
funcţionare instabilă se reduce, şi la un moment dat poate dispărea chiar, M0
fiind egal chiar cu MM.
Trecând de pe o caracteristică pe alta se obţine aşa zisa diagramă în
dinte fierăstrău. Pentru acţionarea I.F.I. aceste motoare de curent alternativ
nu sunt convenabile.
Caracteristicile funcţionale ale motoarelor prezentate se îmbunătăţesc
prin introducerea transmisiilor hidraulice.

a b
Figura 4.9 Caracteristicile funcţionale ale motoarelor cuplate cu transmisii hidra-
ulice: a)DHT, EHT; b) DHC, EHC.

CHC este transmisia hidrodinamică ce se foloseşte pe scară largă în

cadrul sistemelor acţionate de la IFI.

 Motoarele electrice de curent continuu

Acestea sunt cele mai bune pentru acţionarea unei maşini.
Din punct de vedere al excitării se întâlnesc două tipuri de motoare:
a). cu excitaţie în serie (figura 4.10);
b). cu excitaţie în derivaţie.

Figura 4.10 Caracteristica

mecanică a motorului electric
de curent continuu cu excitaţie
serie.

Acest motor nu se poate folosi pentru ca la mersul în gol se ambalează

singur.

107
 Motor electric de curent continuu cu excitaţie în derivaţie.

Figura 4.11 Schema electrică a motorului de curent continuu cu

excitaţie derivaţie.

I) μ=E+RI
II) E=K1ωΦ
III) M=K2IΦ
IV) M=a−bω, aceasta este caracteristica motorului electric de curent
continuu cu excitaţie în derivaţie.

k2 kk
a u , b  1 2  2
R R

Figura 4.12 Caracteristica

mecanică naturală a motorului
de curent continuu cu excitaţie
derivaţie.

Se poate regla viteza motorului fie modificând tensiunea, fie reglând

fluxul.
Să presupunem că vrem să reglăm viteza unghiulară modificând tensi-
unea u.
Rezultă că fluxul Φ=ct. şi b=ct.

108
 Figura 4.13 Caracteristi-
cile mecanice obţinute prin
reglarea u şi Φ.

Pe măsură ce creşte sarcina la cârlig creşte şi M şi conform relaţiei

(III) se măreşte şi intensitatea curentului, punctul de funcţionare se depla-
sează: Dacă intensitatea I creşte prea mult motorul se supraîncălzeşte. Pen-
tru a înlătura acest neajuns se limitează intensitatea la o valoare IM. În reali-
tate, dreapta orizontală se ia înclinată. Dacă se reglează Φ, rezultă că b este
variabil şi dreptele nu mai sunt paralele.
Ţinând cont de cele prezentate mai sus caracteristica motorului arată
ca în figura 4.14;

Figura 4.14 Caracteristica

mecanică a motorului
electric de curent continuu
utilizat în utilajul petrolier.

4.1.4. Puterea instalată

Este determinată de capacitatea şi de modul de acţionare al instalaţiei.
Prin mod de acţionare se înţelege felul cum se transmite fluxul energe-
tic de la grupurile de forţă la organele de lucru. Modul de acţionare determi-
na valoarea puterii instalate.
după modul de acţionare I.F. sunt de trei feluri:
- I.F. acţionate individual;
- I.F. acţionate în grup (centralizat);
- I.F. acţionate mixt.
 Modul de acţionare individual – toate organele de lucru sunt acţio-
nate individual de unul sau mai multe motoare.
 Modul de acţionare în grup – toate organele de lucru sunt acţionate
de la un grup central de motoare.
 Modul de acţionare mixt – un număr de organe de lucru sunt acţio-
nate individual iar restul sunt acţionate în grup.

109
 I – modul de acţionare individual;
G1, G2 – cele doua variante ale acţionării în grup;
M1, M2 – cele doua variante ale acţionării mixte.

Figura 4.15 Modul de acţio-

nare individual.

Figura 4.16 Modul de

acţionare G1.

110
 Figura 4.17 Modul de
acţionare G2.

Figura 4.18 Modul de

acţionare M1.

111
 Figura 4.19 Modul de
acţionare M2.

TI – transmisie intermediară – totalitatea elementelor cinematice (ar-

bori, transmisii, cuplaje) care folosesc la însumarea puterii grupurilor de
forţă şi distribuirea ei la organele de lucru. Din observarea schemelor modu-
rilor de acţionare rezulta câteva concluzii:
- cel mai apropiat motor de M.R.. este motorul nr. 1;
- cea mai apropiată pompă de M.R. este pompa nr. 1;
- acţionarea individuală are avantajul ca motoarele se pot regla după
caracteristica organului de lucru şi de aceea se folosesc motoare de curent
continuu;
- acţionarea individuală are marele dezavantaj ca puterea instalată este
mare şi utilizată neraţional;
- instalaţiile acţionate în grup au avantajul ca puterea este utilizată ra-
ţional şi dezavantajul că nu se poate regla caracteristica motorului după ca-
racteristica organului de lucru.

4.2. ALCĂTUIREA, CITIREA ŞI OPTIMIZAREA

SCHEMELOR CINEMATICE ALE I.F.I.

 Schema cinematică a unei I.F.I. – totalitatea schemelor cinematice

pentru lanţurile cinematice ale tuturor sistemelor de lucru.
Schema cinematica a unui lanţ cinematic este de fapt reprezentarea
grafică a schemei lanţului cinematic respectiv.
 Lanţul cinematic – este dat de totalitatea elementelor cinematice de
la motoare până la organul de lucru.
 Elemente cinematice – arbori, transmisii, cuplaje.
Orice lanţ cinematic este format din mai multe mecanisme. Cel mai
elementar mecanism care compune un lanţ cinematic este grupa de transmi-
tere.
 Grupa de transmitere  totalitatea elementelor cinematice cuprinse
între doi arbori (1 – arbore conductor, 2 – arbore condus, g.t. – grupa de
transmitere).
Pentru a transmite mişcarea de la 1 la 2 este nevoie de o transmisie.
Din punct de vedere al naturii ei aceste transmisii pot fi:

112
 - mecanică (prin curele, prin roţi dinţate, cu lanţuri, cu arbori carda-
nici);
- hidraulică;
- electrică.
În cadrul I.F.I. predomina transmisiile cu lanţuri datorită faptului că
puterile transmise sunt mari (şi cu şocuri ).

Figura 4.20 Grupa de transmitere. Figura 4.21 Diagrama structurală.

a  multiplicatoare

 Diagrama structurală  b  intermediară
c  demultiplicatoare

z1 – numărul de dinţi al roţii de pe arborele 1;
z2 – numărul de dinţi al roţii de pe arborele 2;
D1, D2 – diametrele de divizare ale roţilor de lanţ.

Se defineşte raportul de transmitere, i – raportul între viteza unghiulară

 D
a arborelui conducător şi viteza unghiulară a arborelui condus, i  1  2
2 D1

Se defineşte coeficientul de transmitere x – raportul între viteza un-

ghiulară a arborelui condus şi viteza unghiulară a arborelui conducător (in-
versul raportului de transmitere),

2 D1 1
x  
1 D2 i

a). Dacă D1>D2 =>ω2 > ω1 – transmisie multiplicatoare;

b). Dacă D1=D2=> ω2 = ω1 – transmisie intermediară;
c). Dacă D1<D2=> ω2 < ω1 – transmisie reducătoare => subansamblul
poartă numele de reductor de viteză.

 Diagrama structurală – reprezentarea grafică a vitezei unghiulare

pentru fiecare arbore.
 Grupa de transmitere parazitară – grupa cu o singură transmisie.

113
 N=1; t=1, unde N este numărul de viteze, iar t numărul de transmi-
sii.
Pentru a obţine la arborele II două viteze se mai montează o transmisie
cu condiţia să aibă alt raport de transmitere;

N=2; t =2.

 Grupa de transmitere utilă – dacă are cel puţin două transmisii. La

aceste grupe de transmitere sunt obligatorii cuplajele pe fiecare grupă de
transmitere.

-cu discuri pneumatice;


Cuplaje -cu burduf;
-ventilate cu burduf.


Indiferent de natura cuplajului acestea sunt notate, Cab unde:

- a este numărul de ordine al arborelui;
- b – numărul de ordine al cuplajului pe arbore.
Ex: C12 – al doilea cuplaj de pe arborele 1.
Se notează cu N – numărul de viteze iar cu t – numărul de transmisii.

N=3; t=3; C=3.

Figura 4.22 Grupă de transmitere

a trei viteze.

Numărul de cuplaje este egal cu numărul de transmisii dacă grupa de

transmitere este utilă.
Din punct de vedere funcţional grupa de transmitere parazitară nu are
nevoie de cuplaj.
În general, o prima grupă de transmitere N=m1, t=m1. Să presupunem o
schemă cinematică cu două grupe de transmitere.

114
 Figura 4.23 Arborele tobei de
manevră.

Figura 4.24 Reţele structurale.

Ambele grupe de transmitere din relaţia structurală M=3x2=6 sunt

grupe de transmitere utile.
Prima grupă de transmitere este o cutie de viteze [CV]; [3]. Orice gru-
pă de transmitere utilă ce nu conţine pe arborele condus organul de lucru se
numeşte cutie de viteze. Modul de obţinere al vitezelor se vede pe reţeaua
structurală.
Reţeaua structurala este diagrama structurală reprezentată simetric.
C11C31 – este prima linie de cuplare – se obţine prima viteză (cea mai
mică la arborele tobei).
Linia de cuplare – este o succesiune de cuplaje închise pentru obţine-
rea unei trepte mecanice de viteze. Pentru obţinerea celor şase trepte de vi-
teze mecanice (corespunzător celor 2 reţele structurale simetrice) se pot
scrie liniile de cuplare:

1) C11C31 1) C11C31
2) C11C32 2) C12C31
3) C12C31 3) C21C31
4) C12C32 4) C11C32
5) C21C31 5) C12C32
6) C21C32 6) C21C31

115
 În general se poate scrie:

N = m1 · m2;
t = c = m1 + m2 (dacă grupele sunt utile);
a = g.t. + 1,

unde a este numărul de arbori al schemei cinematice, iar g.t. numărul

de grupe de transmitere şi c numărul de cuplaje.
Presupunem că schema cinematică are trei grupe de transmitere utile:

N=m1·m2·m3; t=c=m1+m2+m3

Pentru o schemă cinematică realizată cu grupe de transmitere utile se

poate scrie:
n
N=m1m2m3...mk...mn=  mk
k 1 (4.11)
n
t=c=m1+m2+m3+...+mk+...+mn=  mk
k 1
Prima relaţie din grupajul (5.11) se numeşte relaţie structurală este re-
laţia matematică ce se stabileşte între numărul de viteze şi factorii de trans-
mitere.
Factorul de transmitere (m1, m2, m3....mk...mn) ne arată numărul de
transmisii pe fiecare grupă de transmitere.
Factorii de transmitere ai unei scheme cinematice se găsesc printre di-
vizorii numărului de viteze.
Cel mai mare număr de divizori este egal cu numărul de factori primi
ai numărului de viteze.
2
Exemplu: n=18 =  3 
3 
 

Clasificarea schemelor cinematice.

Schemele cinematice se clasifică astfel:

a). Din punct de vedere al modului de aşezare al grupelor de transmi-
tere:
- în coloana: - directă
- inversă;
- în linie: - la stânga
- la dreapta
b).După modul de aşezare al transmisiilor:
- prin înlănţuire;
- prin înlănţuire şi priză directă.
c).După natura grupelor de transmitere:
- total utile;
- total parazitare;
- parţial utile.

116
 Exemple:

Figura 4.25 Schema cinematică Figura 4.26 Schema cinematică

în coloana directă. în coloana inversă.

Figura 4.27 Schema cinematică

Figura 4.28 Schema cinematică
în coloana inversă.
în linie la dreaptă.
 Transmisie prin înlănţuire – când transmiterea mişcării se fa-
ce între doi arbori consecutivi.
 Transmisie priză directă – când transmiterea mişcării se face
între doi arbori neconsecutivi.
Exemple: N=1·2·1+1+1·1=4

Figura 4.29 Schema cinematică prin

înlănţuire şi prize directe.

117
 O schema cinematică ce conţine transmisii prin înlănţuire şi transmisii
priză directă se numeşte schema cinematică generalizată.

Figura 4.30 Schema cinematică generalizată.

Relaţia structurală generalizată este:

N=(m1·m2·m3....mk...mu)+(m1`+m1·m2`+m1·m2·m3`+...m1·m2·m3....mk...mu-2·m`u-
1)
termenul prin înlănţuire termenii prizei directă

u u -1
t`=  mk   m`k .
k 1 k 1

O schemă cinematică este optimă când numărul de cuplaje şi transmi-

sii este minim.
Optimizarea necesită parcurgerea a trei paşi ce au ca rezultat următoa-
rele:
- numărul de grupe de transmitere w = ln N
- numărul de transmisii pe o grupa de transmitere m=2V3.

118
 Observaţie:
În cadrul schemelor cinematice de la I.F.I. se folosesc totuşi grupele
de transmitere parazitare din două motive:
- pentru a acoperi distanţa mare dintre motoare şi organul de lucru;
- pentru a realiza raportul de transmitere ce nu se poate acoperi numai
prin grupele de transmitere utile

4.3. SISTEMUL DE MANEVRĂ

Sistemul de manevra (SM) reprezintă totalitatea maşinilor, utilajelor,
aparatelor şi dispozitivelor folosite în procesul de manevră a sarcinilor utile
cât şi în procesul de apăsare pe sapă.

Parametri definitori ai SM :
a. principali
b. auxiliari

a). Parametri principali:

F c – atunci când maşina de lucru este sistemul macara geamblac,iar orga-
nul de lucru este cârligul.
F – forţa din capătul activ al cablului atunci când maşina de lucru este tro-
liul de foraj (TF), iar organul de lucru este toba de manevră;
vc – viteza cârligului;
u – viteza de înfăşurare a capătului activ pe tobă.

b). Parametri auxiliari:

z – numărul de role de la macara;
Dn – diametrul mediu de înfăşurare a capătului activ pe tobă.

Modul de obţinere al vitezelor la SM

Se consideră o relaţie structurală care defineşte SM al unei IF

Nm=1x[2]x2=4

Figura 4.31 Schema cinematică

a sistemului de manevră.

119
 Pentru obţinerea optimă a vitezelor se pleacă de la observaţia ca un
cuplaj are doua stări:
Cuplat – închis sau adevărat – 1;
Decuplat – deschis sau fals – 0.

Figura 4.32 Modurile

de obţinere a vitezelor
la arborele tobei de
manevră.

Din acest punct de vedere cuplajul este o variabila binară. Cu variabi-

lele binare se pot construi doua tipuri de funcţii logice (care corespund la
două tipuri de scheme cinematice).

Figura 4.33 Schema cinematică conjunctivă, a) şi disjunctivă, b).

Folosindu-ne de aceste precizări se poate scrie identitatea logică şi li-

niile de cuplare din care rezultă cele patru viteze la arborele tobei de mane-
vră.

C11  (C31  C32 )  (C41  C42 ) 

 (C11  C31  C41 )  (C11  C31  C42 )  (C11  C32  C41 )  (C11  C32  C42 )

Simbolizarea troliilor de foraj sau intervenţii.

Troliile se simbolizează astfel:

F  kN 
TF  M , unde FM este forţa maximă din capătul activ al cablului;
9,81

120
 FM  kN 
TI  .
9,81

Exemple:
TF–38, forţa FM=380 kN – echipează instalaţia F320.
TI–8, forţa FM=80 kN – echipează instalaţia P50.

Figura 4.34 Schema desfăşurată a sistemului macara-geamblac:

1 – înfăşurarea cablului; 2 – capătul mort; 3 – capătul activ; 4 – toba de manevră;
5 – geamblac; 6 – macara; 7 – cârligul macaralei; F c` – forţa la cârlig; Fg – forţa
la geamblac; z – numărul de role de la macara.

Sistemul macara-geamblac se notează – zx(z+1).

Pe capătul mort se montează un traductor (plosca) necesar pentru mă-
surarea forţei.
Se secţionează înfăşurarea cablului cu un plan astfel încât să separăm
partea inferioară (mobilă) de partea superioară (imobilă). Pentru ca sistemul
să rămână în echilibru se introduc forţele de legătură

F = F `+ F 0=T1+T2+T3+...+Tj+...+T2z ; (4.12)
F g= F +T0+T2z+1 . (4.13)

Se consideră o rolă oarecare. Presupunem că de ramura din stânga

atârnă o masă, iar de ramura din dreapta trag pentru ridicarea acesteia.
Ff – forţa de frecare între rolă şi ax.
Datorită rigidităţii cablul nu se mulează perfect pe rolă. Cele două ra-
muri sunt tangente la rolă numai în cazul static.

Figura 4.35 Înfăşurarea cablului peste o rolă.

121
 (↑) F2>F1 (datorită rigidităţii cablului şi frecării dintre rolă şi ax).
(=) F2=F1
(↓) F2<F1
Prin urmare F2=kF1, unde k este un coeficient care ţine seama de rigi-
ditatea cablului şi de forţa de frecare dintre rolă şi ax.
1
(↑) k=kr=   , η r este randamentul unei role ηr=0,96÷0,98;
r
β=1,02÷1,04
(=) k=ks=1
1
(↓) k=kc=η r=
β
Pentru rola i de la macara se poate scrie,

T2i=k·T2i–1 . (4.14)

Relaţia (4.14) este relaţia de recurenţă a tensiunilor din ramurile înfă-

şurării cablului. Se considera tensiunea din capătul mort cunoscută.

T0T0 
T1  KT0 

T2  KT1  k T0  2


T3  K 3T0 

 
 (4.15)
T2i  k 2iT0 
T j  k jT0 

 
2z 
T2 z  k T0 
T2 z 1  k T0 
2 z 1

Relaţia (4.12) devine,

F =kT0 (1  k  k 2  ....  k 2 z -1)  kT0∙S


S
S=1+k+k2+...+k2z-1
S∙k=k+k2+k3+...+k2z
1- k 2 z
S(1–k)=1–k2z =>S=
1- k
1 k
T0= F (4.16)
k 1  k 2 z 
T2 z 1
Tj=kj∙T0, T0=
K 2 z 1

122
 kj
Tj= ∙T2z+1 şi atunci forţa din capătul activ al cablului este
k 2 z 1
(1  k )  k 2 z
T2z+1= F . (4.17)
1 k 2z
(1  )2 z
(↑) k=β, F=  Fc (4.17`)
1  2 z
S-a notat cu F forţa din capătul activ în cazul ridicării.

0
f a
F c=G(1-  k )
0 g
(1  k )k 2 z F
(=) k=1 Fs= lim , Fcs  cs (4.17``)
k 1 1  k 2 z 2z

unde Fs este forţa din capătul activ în cazul static.

1 1 
(↓) k= , Fc= ∙ F cc, (4.17```)
 (1  2 z )

unde Fc este forţa din capătul activ al cablului în cazul coborârii.

În general randamentul unui sistem este:

Lu
 , (4.18)
Lc
Lc Fc  lc F
(↑) ηmg=   c , (4.18`)
Lt Flt 2 zF

unde:
Lc este lucrul mecanic util la cârlig;
Lt – lucrul mecanic de la toba;
lc – deplasarea cârligului;
lt – deplasarea capătului activ;
ηmg – randamentul sistemului macara-geamblac la ridicare.
l
Se poate demonstra că t  2 z – coeficientul de multiplicare al siste-
lc
1
mului macara geamblac iar se numeşte coeficient de multiplicare al
2z
sistemului. Sistemul macara-geamblac îndeplineşte următoarele funcţii:
- transformă mişcarea de rotaţie a tobei în mişcare de translaţie a
cârligului;
- reduce forţa de la cârlig spre tobă;
- reduce viteza de la toba spre cârlig.
Din relaţia (4.18`) se poate scrie

123
 Fc 1  2 z
F şi mg  .
2 zmg 2 z (1  )2 z
L L F l F  2z
(↓) mgc  u  t  c t  c
Lc Lc Fcc  lc Fcc
F 2 z (1  )
Fc  cc mgc şi mgc 
2z (1  2 z )
1
mg  mgc  2 z1 . (4.19)


Forţa la geamblac în cazul static se calculează cu relaţia;

Fcs z  1
Fgs  Fcs    Fcs , (4.20)
z z

Dacă numărul de role de la macara z→∞ atunci F gs→ F cs.

Figura 4.36 Legea de variaţie a forţei la geamblac

în cazul static în funcţie de z.
kj
Ţinând cont că T j   T2 z 1 se poate scrie:
k 2 z 1

j
(↑) Tjr= F
2 z 1
(=) Tjs=Fs=Tos
2 z 1
(↓) Tjs=  Fc
j

124
 Figura 4.37 Graficele de variaţie a
tensiunilor din ramurile înfăşurărilor
cablului.

Pentru a determina vitezele ramurilor înfăşurării cablului se izolează

rola „i” de la macara şi cele doua role adiacente de la geamblac (figura
4.38).

Figura 4.38 Schema de calcul a vitezei ramurilor înfăşurării cablului.

Observaţie: Punctul Ai este un punct dublu; există un punct Ai aparţi-

nând cablului şi un punct Ai, aparţinând rolei.
Din mecanică se cunoaşte că viteza absoluta (va) este egală cu suma
dintre viteza relativă (vr) şi viteza de transport (vtr);

I) va  vr  vtr
va=v2i=vAic
vr=vAir
vtr=v2i-1,

unde vAic = este viteza punct Ai de pe cablu iar vAir este viteza punct Ai
de pe rolă.

125
 Din punct de vedere mecanic punct Bi este centrul instantaneu de rota-
ţie (CIR). Viteza centrului rolei este egala cu viteza de deplasare a cârligu-
lui.

v=rω=vc
vAir=2rω=2∙vc
v2i=vAic=vAir+v2i-1=v2i+1, (4.21)
v2i=2vc+v2i-1=v2i+1, (4.22)

Relaţia (5.22) este o relaţie de recurenţă şi prin iteraţii succesive se de-

termină viteza oricărei ramuri.
v0=v1=0 – viteza capătului mort.

i  1, v2  v3  2vc  v1  2vc 

i  2, v4  v5  2vc  v3  4vc 
i  3, v6  v7  6vc 

  (4.23)
i  i, v2i  v2i 1  2ivc 

 v j  v j 1  jvc ; j  2i 

i  z, v2 z  v2 z 1  2 zvc 

Dar v2z+1 = u este viteza de înfăşurare a capătului activ pe tobă.

u
u = 2zvc; vc = , (4.24)
2z
j
vj = u , (4.25)
2z

Deplasarea unui punct pe capătul activ (lungimea de cablu care se în-

făşoară pe toba lt) se calculează astfel:

 u d t  2z  v
c d t  lt  2 zlc iar lt =2z [lp+(1,0...1,2)m], (4.26)

Figura 4.39 Legea de distri-

buţie a vitezelor ramurilor
înfăşurării cablului.

126
 unde lt se mai numeşte şi capacitatea tobei, lp fiind lungimea unui pas.
Prin integrarea relaţiei (4.25) se obţine deplasarea unui punct de pe ramura j:

j
lj= ∙lt, (4.27)
2z

Figura 4.40 Lucrul mecanic efec-

tuat de ramurile înfăşurărilor
cablului.

Vitezele au o distribuţie discretă, dar se poate considera o variaţie lini-

ară. Ramurile care sunt spre capătul mort au o viteză mai mică şi o solicitare
mai mică (la ridicare). Cele mai solicitate elemente sunt acelea dinspre capă-
tul activ. Un parametru de stabilire a gradului de uzură este lucrul mecanic
efectuat de o ramură de ordinul j a înfăşurării cablului:
kj j
Lj =Tjlj= ·T2 z 1· ·lt ,
2z  1 2z
j j
(↑) Ljr =Tjrlj = 2 z 1   lt F , (4.28)
 2z
2 z 1 j
(↓) Ljc =Tjc∙lj =   lt Fc , (4.29)
j 2 z
Ljt=Ljr+Ljc , (4.30)

unde: Ljt este lucrul mecanic total efectuat de înfăşurarea cablului. Se obser-
vă că cea mai mică uzură este la capătul mort iar cea mai mare la capătul
activ. Uzura cablului se constată prin palpare directă. Când se constată fe-
nomenul de înghimpare (cinci sârmuliţe rupte pe metru de cablu) cablul
trebuie schimbat. Operaţia de tubare a celei mai grele coloane se face cu un
cablu nou.

 Parametrii definitorii auxiliari

Din punct de vedere al rapidităţii procesului de manevră este bine ca z

să fie cât mai mic rezultând viteze la cârlig mari, timpi de manevră mici,
costuri ale procesului de manevră reduse.
Pe de altă parte un z mic conduce la o forţa în capătul activ ma-
re=>toate elementele de la tobă la motor trebuie supradimensionate. Deter-
minarea numărului de role de la macara se face în urma unui studiu tehnico-
economic.

127
 Ct = Ctm+Cmg+CM+Cm , (4.31)

unde:

Ct este costul total al elementelor în funcţie de numărul de role;

Ctm – este costul tuturor elementelor de la toba la motor;
Cmg – costul sistemului macara-geamblac;
CM – costul mastului;
Cm – costul operaţiilor de manevră.

Ctm = f1(F), (4.32)

Cmg = f2(z), (4.33)
CM = f3(Fg), (4.34)
Cm = f4(tm), (4.35)

unde:
F este forţa din capătul activ la ridicare;
F g – forţa de la geamblac;
tm – timpul operaţiilor de manevră.

Se poate considera că :

Fc
Ctm = k1F=k , (4.32`)
2z
Cmg = k2∙z, (4.33`)
z 1
CM = k3∙ F g= k3 ∙ F c, (4.34`)
z
Cm = k4∙tm = k5z F c`+k6 F c`, (4.35`)

Şi atunci relaţia (4.31) devine:

Fc z 1
Ct= k1  k2 z  k3  Fc  k5 zFc ` k6 Fc ` . (4.36)
2z z

Determinarea numărului optim de role se poate rezolva în doua mo-

duri:
a). Grafic;
b). Analitic;

a). Rezolvarea grafică.

Costul total are un minim căruia îi corespunde numărul optim de role

de la macara, z0.

128
Figura 4.41 Determinarea grafică a
numărului optim de role de la ma-
cara.

b). Rezolvarea analitică:

dCt F F
 k1 c2  k2  k3 2c  k5 Fc ` 0
dz 2z z
(k1  2k3 )Fc Fc `
z0   , (4.37)
2(k2  k5Fc `) a  bFc `

unde a=45 kN şi b=17∙10-3.

Relaţia (4.37) nu este valabilă şi pentru instalaţia F320.
Relaţia (4.37) scrisă pentru F`CM devine:

F'CM
zM  , (4.37`)
a  bF'CM
Lungimea optimă a pasului se determină tot în urma unui studiu tehni-
co-economic şi astfel se obţine:

lp= a H , (4.38)

unde:
lp este lungimea pasului, m;
H – adâncimea sondei, m;
a – coeficient, a  [0,464; 0,560], a=0,512

Diametrul mediu de înfăşurare a cablului pe toba (Dn)

Înfăşurarea cablului pe tobă este prezentată în figura 4.42.

129
 Figura 4.42 Schema de înfăşurare a cablului pe toba:
1– toba; 2 – tamburii de frână; 3 – plăci laterale interioare; 4 – plăci
laterale exterioare; D0 – diametrul valului mort (se desfăşoară numai
atunci când macaraua se aşează pe masa rotativa pentru reparaţii);
D1 – diametrul primului val activ; Dv – diametrul ultimului val activ;
d
j= c – jocul necesar pentru evitarea înţepenirii cablului la capetele
2
tobei; Dt – diametrul tobei.

Relaţii constructive:
Dt = (23÷28)∙dc;
Dn = (28÷32)∙d c ;
Lt = (1,1÷1,3)∙Dn .
unde dc este diametrul cablului.

TESTE DE AUTOEVALUARE
T 4.1. Parametrii definitorii ai unei instalaţii de foraj sunt:
a) sistemul de acţionare, forţa la cârlig, puterea instalată;
b) viteza garniturii de foraj, debitul de fluid de foraj;
c) apăsarea pe sapă, puterea instalată.
T 4.2. Forţa nominală maximă este dată de:
a) greutatea garniturii de foraj;
b) cea mai grea coloană de burlane;
c) cea mai grea coloană de burlane în cazul static.
T 4.3. Puterea instalată este maximă în cazul modului de acţionare:
a) individual;
b) grup 2;
c) mixt 1.
T 4.4. Grupa de transmitere utilă este cea care are:
a) două sau mai multe transmisii;
b) două transmisii;
c) o singură transmisie.
T 4.5. Cuplajele operaţionale sunt montate pe:
a) arborele primului motor;
b) arborele tobei de manevră;

130
 c) arborele de la transmisia intermediară.
T 4.6. Forţa în cazul ridicării garniturii de foraj este mai mare la:
a) capătul activ la cablului;
b) capătul mort la cablului;
c) cârlig.
T 4.7. Dacă numărul de role la macara este z, atunci la geamblac numărul
de role este:
a) z-1;
b) z+1;
c) z.

LUCRAREA DE VERIFICARE
L.V. 4.1.
 Forţa la cârlig.
 Puterea instalată.
 Clasificarea schemelor cinematice.
L.V. 4.2.
 Calculul forţelor nominale.
 Caracteristicile funcţionale ale sistemelor de acţionare.
 Vitezele ramurilor înfăşurării cablului.
L.V. 4.3.
 Calculul forţelor din ramurile înfăşurării cablului.
 Diametrul mediu de înfăşurare a cablului pe tobă.
 Optimizarea schemelor cinematice.
L.V. 4.4.
 Modul de obţinere a vitezelor la sistemul de manevră.
 Determinarea numărului optim de role la macara.
 Forţa la cârlig.

REZUMATUL
Instalaţia de foraj şi intervenţie reprezintă totalitatea echipamentelor,
maşinilor, utilajelor, sculelor, aparatelor şi dispozitivelor folosite în scopul
săpării, întreţinerii, exploatării şi reparaţiilor capitale ale sondelor. Sunt evi-
denţiaţi parametrii definitorii ai instalaţiei de foraj şi simbolizarea acestora.
Forţa la cârlig este parametrul definitoriu cel mai important al instalaţiei, el
determinând şi adâncimea maximă de foraj. Forţa la cârlig are patru compo-
nente: greutatea utilă; forţa de plutire; forţa de inerţie; forţa de frecare. For-
ţele nominale sunt utilizate la simbolizarea instalaţiilor de foraj. În general
la acţionarea instalaţiilor de foraj se folosesc trei sisteme: diesel-hidraulic;
diesel - electric; electric. La modul de acţionare individual a instalaţiilor de
foraj se folosesc motoare electrice iar la modul de acţionare în grup se folo-
sesc motoare diesel. Complexitatea schemelor cinematice de la instalaţiile
de foraj este mai mare în cazul acţionării cu motoare diesel. Determinarea
numărului optim de role de la macara se face pe baza unui calcul tehnico-
economic.

131
 BIBLIOGRAFIA

1. Bublic, A., Cristea, V., Hirsch, I., ş.a. Utilaj pentru foraj şi extracţie,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
2. Cristea, V., Grădişteanu, I., Peligrad, N., Instalaţii şi utilaje pentru
forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
3. Costin, I., Utilaj petrolier–Elemente de calcul, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1986.
4. Rădulescu, Al., ş.a. Carnet tehnic. Utilaj petrolier–foraj, Editura Teh-
nică, Bucureşti, 1975.
5. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
III–a Editura IPG Ploieşti, 1984.
6. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.

132
 UI 5. SISTEME DE ROTIRE
OBIECTIVE
Unitatea de învăţare 5, într-o extensie limitată, prezintă sistemele de
rotire şi circulaţie cu referire la:
 parametrii sistemului de rotire;
 construcţia mesei rotative;
 calculul elementelor componente ale mesei rotative;
 construcţia capului hidraulic;
 calculul elementelor componente ale capului hidraulic;
 probele la care este supus capul hidraulic;
 parametrii sistemului de circulaţie;
 probleme de exploatare a pompelor cu pistoane.
Învăţarea şi cunoaşterea acestor elemente foloseşte cursantului la
exploatarea şi asigurarea mentenanţei sistemelor de rotire şi circulaţie, care
trebuie să îndeplinească criteriile tehnice şi economice şi să funcţioneze în
condiţii de securitate maximă.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI
5.1. Sistemul de rotire……………….……………................... 134
5.1.1.Parametrii principali ai regimului de foraj....................... 134
5.1.2. Parametrii sistemului de rotire….……............................ 135
5.1.3. Relaţia fundamentală a sistemului de rotire……............ 137
5.1.4. Masa rotativă…………………….…….......................... 137
5.1.4.1. Caracteristicile principale ale meselor rotative……… 138
5.1.4.2. Acţionarea mesei rotative………................................ 139
5.1.4.3. Calculul mesei rotative…………................................ 139
5.1.5. Capul hidraulic……..……………..…............................ 142
5.1.5.1. Calculul capului hidraulic………............................... 143
5.1.5.2. Rulmentul principal al capului hidraulic..................... 145
5.1.5.3. Fusul capului hidraulic…………..….......................... 146
5.1.5.4. Toarta capului hidraulic………….............................. 147
5.2. Sistemul de circulaţie…………………..…….................. 150
5.2.1.Generalităţi………………………..…........................... 150
5.2.2. Parametrii sistemului de circulaţie..….......................... 151
5.2.2.1. Parametrii sistemului de circulaţie la forajul cu masa
rotativă……….……................................................................ 151
5.2.3. Cerinţe şi soluţii tehnice cu privire la sistemul de
circulaţie…………………....................................................... 152
5.2.4. Probleme de exploatare a pompelor cu pistoane............ 153
5.2.5. Sisteme de depozitare, preparare şi curăţare a fluidului
de foraj…………..................................................................... 153
5.2.5.1. Depozitarea fluidului de foraj..................................... 154
5.2.5.2. Prepararea fluidului de foraj………........................... 154
5.2.5.3. Curăţarea fluidului de foraj……….............................. 154
Teste de autoevaluare………………………............................ 155
Răspunsurile testelor de autoevaluare………........................... 268

133
Lucrarea de verificare………………………. 155
Rezumatul…………………………………… 156
Bibliografia………………………………….. 156

5.1. SISTEMUL DE ROTIRE

Sistemul de rotire este un sistem de lucru principal al instalaţiei de
foraj. Este format din:
- masa rotativă;
- capul hidraulic (este un nod funcţional al instalaţiei de foraj, ce face
parte din toate cele trei sisteme de lucru);
- materialul tubular, prăjina pătrată, prăjini de foraj, prăjini grele;
- sapa.

5.1.1. Parametrii principali ai regimului de foraj

Parametrii principali ai regimului de foraj sunt: apăsarea pe sapă Fs,
viteza unghiulară la sapă s şi debitul de fluid de foraj Q. Cu aceşti
parametri se determina parametrii sistemului de rotire. Din determinări
experimentale s-a constatat că, pentru o apăsare pe sapă constantă (figura
5.1), există o viteza unghiulară 0 pentru care sapa avansează cel mai rapid.

Viteza unghiulară (atât 0 cât şi ec) a sapei va scade odată cu

creşterea apăsării pe sapă (figura 5.2).

Figura 5.1 Dependenţa dintre viteza de Figura 5.2 Apăsarea pe sapă corelară
avansare vf şi viteza unghiulară a sapei cu viteza unghiulară
ω. a sapei.

134
 5.1.2. Parametrii sistemului de rotire
Parametrii sistemului de rotire sunt: viteza unghiulară ω, puterea PMR,
şi momentul la masa rotativă MMR.
a) Viteza unghiulară la masa rotativă;
b) Puterea sistemului de rotire;
P
PSR  MR (5.1)
R

R este randamentul sistemului de rotire.

Puterea la masa rotativă este determinată de două componente:
puterea necesară pentru lucrul sapei la talpă P1 şi puterea necesară pentru
rotirea garniturii în sondă P2 .
PMR  P1  P2 (5.2)

Puterea necesară pentru lucru sapei pe talpă P1 este: puterea necesară

pentru dislocarea rocii P1 d  şi puterea necesară pentru frecarea sapei pe
talpă P1  f  .

P1  P1 d   P1  f  (5.3)

Puterea necesară pentru rotirea garniturii P2 este determinată de o

componentă din rotirea garniturii în fluidul de foraj Pr g n  şi o componentă
determinata de pierderile prin frecarea garniturii de pereţii sondei Pr g  f  .
P2  Pr g n   Pr g  f  (5.4)

Din determinări experimentale s-a stabilit ponderea puterilor

necesare sistemului de rotire. Modul de realizare a determinărilor
experimentale este prezentat în figura 5.3.

Figura 5.3 Variaţiile în timp ale puterilor necesare la masa rotativă.

Din prelucrarea globală a datelor experimentale rezultă următoarea

expresie de calcul a puterii necesare pentru lucrul la talpa sondei P1 :

135
 m1
P1  A  (5.5)

m 1 este un exponent ce are valorile m 1  1,0...1,5 .

Puterea folosită pentru rotirea garniturii P2 se determină cu relaţia

m2
P2  B L  (5.6)

m 2 este, de asemenea, un exponent ce are valorile determinate experimental

m 2  1,3...1,5 .

Dacă se consideră că exponenţii relaţiilor (5.5) şi (5.6) sunt egali

între ei, se obţine relaţia de calcul:

PMR  P1  P2   A  B L  m (5.7)

 L  n Fs
PMR  1,8710   kW  (5.8)
 30  100 Ds

unde: Fs este apăsarea pe sapă, exprimată în kN;

Ds – diametrul sapei, exprimat în mm;
n – turaţia la masa rotativă, în rot/min;
L – lungimea sondei, în m.
m  1.
Exprimată în funcţie de ω, expresia (5.8) devine:

 L 
PMR  1.5    , kW; L  m ;  s 
1
(5.8’)
 200 

Ţinând seama de faptul că m în general are valori uşor supraunitare,

iar ponderea lui P1 este mai mare decât cea dată de relaţia (5.8’) se
recomandă relaţia (5.9):

 L  m
PMR   3   (5.9)
 200 

1
Deci în relaţia (5.7) valorile coeficienţilor vor fi: A  3 şi B  .
200

c) Momentul la masa rotativă

Momentul la masa rotativă se determină uşor cunoscându-se puterea şi
viteza unghiulară a mesei:

136
 PMR
M MR  (5.10)
ω

5.1.3. Relaţia fundamentală a sistemului de rotire

Relaţia fundamentală a sistemului de rotire rezultă din condiţia
utilizării raţionale a motoarelor:

PSR  constant (5.11)

Problema stabilirii expresiei relaţiei fundamentale a sistemului de

rotire se tratează diferit pentru cazul sistemului de acţionare diesel mecanic
şi pentru cazul diesel hidraulic, datorită faptului că randamentul sistemului
de acţionare diferă în cele două cazuri.

PMR
PSR  (5.12)
R

5.1.4. Masa rotativă

Masa rotativă este un reductor cu construcţie şi destinaţie specială care
transformă mişcarea de rotaţie din jurul unui ax orizontal în mişcare de
rotaţie în jurul unui ax vertical. Schema constructivă a mesei rotative
utilizată la instalaţiile de foraj româneşti este prezentată în figura 5.46.

Figura 5.4 Secţiune transversală prin masa rotativă.

1 – batiul mesei; 2 –rotorul; 3 – roata conică; 4 – rulmentul superior;
5 – rulmentul inferior; 6 –pinion conic; 7 – arbore; 8,9 – rulmenţi de sprijin;
10 – carcasa.
Batiul mesei rotative este de construcţie turnată sau sudată. El este
suportul mesei rotative şi al băii de ulei.
Angrenajul conic transformă mişcarea de rotaţie din plan orizontal, în
plan vertical.
Arborele care transmite mişcarea mesei, se numeşte arbore prisnel.
Raportul de transmitere al angrenajului prevăzut cu dantură înclinată sau
curbilinie este i  2,5 3,0 ... 3,7 4,0 .

137
 Rulmentul principal preia sarcinile verticale descendente care trebuie
preluate de masa rotativă. Se adoptă montajul din figura 5.46, astfel încât
forţa axială din angrenaj asupra coroanei dinţate va fi orientată ascendent,
compensând parţial sarcinile orientate descendent.
Rulmenţii secundari sunt mai mici şi preiau sarcinile verticale
ascendente (aceste sarcini apar datorită vibraţiilor şi frecărilor).
Rulmenţii principal şi secundar sunt de tip radial-axiali şi realizează
totodată ghidarea radială a rotorului. La partea inferioară a mesei apare un
inel pentru reglarea jocului radial din rulmenţi.
Pătraţii mari (figura 5.5) sunt scule care se intercalează între masă şi
sculele de lucru (pătraţii mici sau pene) de la gura sondei, pentru a evita
uzura mesei. Pătraţii mari au la interior două zone: zona pătraţilor mici care
este zonă de secţiune pătrată (lucrează când se roteşte garnitura de foraj), şi
zona penelor (folosită la manevrarea prăjinilor şi care are o conicitate de
1/3).

Figura 5.5 Pătraţii mari.

Pătraţii mari şi pătraţii mici se fac din două bucăţi pentru introducerea
şi extragerea lor cu prăjinile introduse în sondă.
Pătraţii mici sunt:
- simpli: datorită frecărilor pe direcţie vertical-descendentă, uzează prăjina
de antrenare, încarcă rulmentul principal şi introduc erori de măsurare a
apăsării pe sapă;
- cu role: în acest caz frecările sunt mai mici, rolele sunt prevăzute cu ace
(facilitează ungerea) şi cu ştergătoare de noroi.

5.1.4.1. Caracteristicile principale ale meselor rotative

Dimensiunea caracteristică a mesei rotative este deschiderea mesei
care va arăta ce dimensiuni de sapă sau alte scule ce pot trece prin masă.
Mesele rotative româneşti sunt cu deschiderea sau diametrul de trecere prin
masă 15 in, 17 ½ in, 20 ½ in, 24 ½ in, 27 ½ in, 37 ½ in şi 49 ½ in (ultimele
două tipodimensiuni de mese rotative se folosesc în situaţii speciale, la
instalaţiile de foraj F 500 FOMAR, respectiv instalaţia de foraj F 800).
Simbolizarea mesei rotative se face prin grupul de litere MR urmat de
valoarea diametrului sau deschiderii de trecere prin masă multiplicată cu 10.

138
 5.1.4.2. Acţionarea mesei rotative
Masa rotativă poate fi acţionată individual cu motoare proprii sau în
grup.
La acţionarea în grup pot fi întâlnite cazurile: acţionare cu cutie de
viteză separată sau cu cutie de viteză comună cu troliul de foraj. Masa
rotativă poate fi acţionată, în funcţie de aceste două variante, fie direct cu
priză de la transmisia intermediară, fie cu priză de la troliul de foraj.

5.1.4.3. Calculul mesei rotative

Sunt analizate cele două cazuri:
A. Cazul solicitărilor din timpul forajului
B. Cazul solicitărilor care apar în masa rotativă, în repaus

A. Cazul solicitărilor din timpul forajului

Momentul maxim pe care trebuie să îl transmită masa rotativă este:

PMR
M MR  (5.13)
min

În figura 5.48 este pus în evidenţă faptul că forţa axială din coroana
mesei Fa 2 este egală cu forţa radială din pinion Fr1 şi invers:

Fa 2 = Fr1 (5.14)

Figura 5.6 Forţele ce apar la masa rotativă în timpul forajului:

1 – roată conică; 2 – rotor; 3 – rulment superior; 4 – rulment inferior.
Fa1 = Fr 2 (5.15)

a) Calculul angrenajului

Forţele afectate de semnul prim sunt forţele apărute pe desfăşurata

cilindrică; astfel calculul angrenajului conic s-a redus la calculul unui
angrenaj cilindric cu dinţi drepţi. În figura 5.7 este prezentată schema de
calcul a angrenajului folosit.
Forţa axială de pe desfăşurata cilindrică a angrenajului este:

139
 Fa'  Ft tg , (5.16)

iar forţa radială va fi:

Fr'  Ft tg f (5.17)

Figura 5.7 Schema de calcul a angrenajului cu dinţi drepţi sau

înclinaţi.

Forţele axială şi radială ce acţionează asupra angrenajului conic

(pinion şi coroană) sunt:

Fa1  Fr 2  Fr' sin 1  Fa' cos 1 

 (5.18)
Fa 2  Fr1  Fr' cos 1  Fa' sin 1 

unde 1 este unghiul de la vârful conului.

Forţa tangenţială:

2M max
Ft  (5.19)
Dm 2

b) Calculul elementelor componente ale mesei rotative

 Calculul arborelui principal sau prisnel

Se calculează la oboseală cu forţele stabilite anterior din valoarea
momentului maxim de la coroana angrenajului. În acest caz produsul dintre
coeficientul de echivalenţă şi coeficientul de dinamicitate este unitar:

K e K d  0,5  2  1 (5.20)

Diagramele de momente încovoietoare din plan vertical şi orizontal

sunt prezentate în figura 5.8.

140
 a
b
Figura 5.8 Diagrama de momente:
a – în plan vertical; b – în plan orizontal.

Diagrama de momente de torsiune transmis de la pana roţii dinţate

până la pana roţii de lanţ este prezentată figura 5.8.

Rulmenţii principali preiau reacţiunea: R  V 2  H 2 .

 Rulmenţii principal şi secundar ai mesei rotative

Rulmenţii principal şi secundar ai mesei rotative sunt rulmenţi axiali
radiali cu bile care asigură uzură uniformă, stabilitate, repartiţie uniformă a
sarcinii.
Rulmentul principal al mesei rotative
Încărcarea rulmentului principal provine din: forţele în angrenajul
conic al mesei, greutatea G a părţii rotitoare a mesei şi forţa de frecare
verticală între prăjina pătrată şi pătraţii mici, care apare la avansarea sapei,
Ff.
Forţa de frecare Ff este proporţională cu momentul transmis. Conform
figurii 5.9 această forţă este dată de
relaţia (5.21).

Figura 5.9 Schema de determinare a

forţei de frecare
1 – prăjina pătrată; 2 – pătraţii mici.

M
Ff  4  N  4  (5.21)
2a

141
 În relaţia (5.21), M este momentul transmis de masa rotativă, a este
latura prăjinii pătrate şi μ coeficientul de frecare. Acest coeficient de frecare
are valori diferite după cum urmează:   0,15...0, 20 când se utilizează
pătraţi simpli şi   0, 05 când se utilizează pătraţi cu role.
Capacitatea dinamică a rulmentului principal este dată de relaţia
(5.22):
1
 N p
C  Fec   (5.22)
 No 
unde p=3, N0=106 cicluri şi Fec=k·kd·Fc·V este forţa echivalentă.
Numărul de cicluri, N rezultă considerându-se o anumită durată de
funcţionare la o turaţie medie de 100 rot/min.
B. Cazul solicitărilor care apar în masa rotativă, în repaus
Masa rotativă trebuie să preia sarcini axiale mari; să poată fi lăsate în
pene greutăţi foarte mari. Capacitatea statică a rulmentului trebuie să fie
suficient de mare ca să respecte condiţia:

Co  s  G  FcM  (5.23)

unde, G este greutatea rotorului mesei, iar FcM sarcina maximă la cârlig
(poate fi dată şi de cea mai grea coloană de burlane), iar s=(1,5…2).

Rulmentul secundar
Se calculează static la 50% din capacitatea statică a rulmentului
principal.

5.1.5. Capul hidraulic

Acest echipament este un nod funcţional al instalaţiei de foraj.

Figura 5.10 Capul hidraulic:

1 – toarta capului hidraulic;
2 – luleaua capului hidraulic;
3 – ţeava de spălare; 4 – cutia de
etanşare); 5 – rulmentul axial
secundar cu bile; 6, 6’ – rulmenţii
radiali de centrare şi de ghidare
cu role cilindrice; 7, 7’ –
etanşările pentru uleiul de ungere
a rulmenţilor; 8 – rulmentul
principal; 9 – reducţia de
legătură a capului hidraulic cu
tija pătrată 10 – fusul capului
hidraulic este piesa aflată în
mişcare de rotaţie.

În figura 5.10 este prezentată schema unui cap hidraulic.

142
 5.1.5.1. Calculul capului hidraulic
a. Calculul ţevii de spălare

Calculul ţevii de spălare rezultă din două aspecte: funcţional şi de

rezistenţă. Ţeava de spălare trebuie să asigure debitul necesar la o anumită
viteză admisibilă, vad  4...610 m/s.

4Q
d1  (5.24)
vad

Calculul de rezistenţă se face pentru determinarea grosimii de perete,

(tub cu pereţi groşi)

 B
t  A  r 2
 (5.25)
  A  B
 r r2

şi respectă condiţia  t   r  constant .

A şi B se determină din condiţiile de pe contur:
 r  r1   r   p
 .
 r  r2   r  0

p
B
1 1
2  2
r1 r2 (5.26)
B
A 2
r2

Cunoscând tensiunile tangenţială şi radială şi faptul că solicitarea

maximă este la fibra interioară, se aplică teoria a III-a de rezistenţă sau
teoria Tτ:

B
 ech  t   r  2  ad (5.27)
r12

În (5.27) se introduce relaţia (5.26) şi se obţine raportul razelor ţevii

de spălare:

r2 d 2 ad
  (5.28)
r1 d1 ad  2 p

143
 La valoarea r2 din calcul se adaugă 2…3 mm ca rezervă la abraziune
şi uzură.

b. Etanşarea principală a capului hidraulic

Cutia de etanşare este prevăzută cu garnituri cu autoetanşare: cu cât

presiunea pe care trebuie să o închidă este mai mare cu atât „închiderea” sau
strângerea lor este mai mare.
În figura 5.11 sunt prezentate tipuri de garnituri cu autoetanşare.

Figura 5.11 Garnituri cu autoetanşare.

Se adoptă varianta constructivă a) din figura 5.11.

Problema se reduce la aflarea numărului de garnituri de care este
nevoie pentru a realiza autoetanşarea.
Forţa F ce apare din presiunea asupra garniturii este,
  rg2  r22 
F p (5.29)
sin 

rg
Garniturile sunt tipizate, cunoscându-se raportul razelor k .
r2
Numărul de garnituri determinat se rotunjeşte la număr întreg; numărul de
garnituri este de cel mult 6 garnituri. Numărul de garnituri nu depinde de
presiunea pe care o etanşează, însă materialul garniturii depinde de aceasta.
Fusul antrenează garnitura în mişcare de rotaţie, ca urmare pe ţeava de
spălare apare forţa de frecare Ff  N . Momentul de frânare va fi:
M f  r2 Ff  r2N . Puterea care se consumă prin frânare este:

144
Pf  M f   r2N  , unde  este coeficientul de frecare, iar N forţa normală
exercitată pe fusul capului hidraulic.

5.1.5.2. Rulmentul principal al capului hidraulic

Pentru că există ciclu nestaţionar de solicitare trebuie determinat
coeficientul de echivalenţă. Ipotezele care se fac sunt următoarele:
- viteza de avansare a sapei este constantă;
- exponentul m=1;
- intervalul de săpare analizat este un interval infinitezimal dL .
În condiţiile simplificărilor făcute se obţine pentru putere următoarea
relaţie de calcul:
P   A  BL   , (5.30)

pentru moment,

M   A  B L , (5.31)

iar pentru momentul maxim, relaţia de calcul:

M max   A  B H  , (5.32)

Viteza unghiulară este:

C
 (5.33)
A  BL

Pentru numărul de cicluri se determina cu următoarea expresie:

C dL
dN  (5.34)
2v A  BL

Se determină coeficientul de echivalenţă pentru forţe, folosind

următoarea expresie de stabilire a sarcinii echivalente:

Fech  K Fmax (5.35)

Coeficientul de echivalenţă este:

145
 1
K (5.36)
p  A B H 
p ln 
 A 

Pentru coeficientul de echivalenţă, în funcţie de adâncimea de săpare:

pentru H = 3 000 m, rezultă următoarele valori K e  0,507 , iar pentru H = 6
000 m, rezultă K e  0,495 .
Alegerea rulmentului
Capacitatea dinamică a rulmentului se determină cu următoarea
relaţie:
1
p
 N 
C  Fe c   (5.37)
 N0 

unde, Fe c este forţa echivalentă care se calculează în funcţie de

coeficienţii,
Fec  ke kdVFc  0,5  2 1Fc  Fc (5.38)

În relaţia (5.37) raportul numărului de cicluri este cunoscut, iar pentru

acest rulment este:
1
p
 N 
  2 (5.39)
 N0 

Pentru capacitatea dinamică a rulmentului se considera următoarea

expresie:

C  2G  G pg  (5.40)

Ca verificare, se determină dacă valoarea capacităţii statică depăşeşte

valoarea determinată de expresia:

C0  s  FcM (5.41)

unde s  1,5 2 este coeficientul de siguranţă.

5.1.5.3. Fusul capului hidraulic

Fusul capului hidraulic este racordat cu alte elemente, elemente

cunoscute (cutia de etanşare, rulmentul principal, îmbinarea cu prăjina de
antrenare). În figura 5.12, este prezentat fusul capului hidraulic.

146
 Figura 5.12 Fusul capului
hidraulic.

a) Calculul corpului fusului;

Corpul fusului este un tub cu pereţi groşi şi este supus la presiune
interioară şi la tracţiune; ca urmare, apar tensiuni radiale, tangenţiale şi
axiale. Relaţiile de calcul sunt prezentate la ţeava de spălare, iar calculul se
face în zona slăbită de filet

5.1.5.4. Toarta capului hidraulic

Se consideră că presiunea pe toarta capului hidraulic are o distribuţie
cosinusoidală (figura 5.12):

p  p0 cos j  (5.42)

Figura 5.13 Schema de calcul a încărcării toartei capului hidraulic.

147
 
La     p  0  j  . Presiunea p0 se determină din condiţia
2
ca jumătate din toartă trebuie să preia sarcina F .
2


F
(5.43)
2 0
 p0 cos j  r d cos 

Prin rezolvarea integralei se determină expresia de calcul a presiunii

p0 :

p0 

F j2 1  (5.44)
2 r j cos 

Sistemul prezentat în figura 5.12 este o dată static nedeterminat.

Forma de bază considerată este prezentată în figura 5.14. Ecuaţia de
condiţie este:

Figura 5.14 Forma de bază.

x111  10  0 (5.45)

Expresia momentului din sarcina unitară x1  1 pe porţiunea curbă a

toartei are expresia:

m1     F l1  l2  r  cos   cos    (5.46)

Încărcarea cosinusoidală a toartei pe forma de bază determină apariţia

în articulaţii a unor eforturi orizontale şi verticale. Din ecuaţie de momente
scrise faţă de articulaţie se determină expresia:

F l3
0Hl   p0 cos j  r 2 sin  d (5.47)
2 2 0

148
 Se aplică metoda Vereşceaghin diferit pentru porţiunea dreaptă faţă
de porţiunea curbă.

m12 m2
11   dx   1 " dx  11D  11C (5.48)
D
E Io C
EI

cu I0 momentul de inerţie pe porţiunea dreaptă (D), iar I`` este momentul de

inerţie pe porţiunea curbă (C) a toartei capului hidraulic.
Din formula Maxwell-Mohr pentru bare curbe se determină
momentul de inerţie I`` pe porţiunea curbă (C) a toartei capului hidraulic.

I'
I"  (5.49)
1 k

unde k este un coeficient de formă determinat la calculul cârligului, iar I`

este un moment de inerţie ce se determină cu următoarea relaţie:

I '  k Ar 2 (5.50)

cu A aria transversală a secţiunii studiate şi r raza de curbură.

Prelucrând relaţia (5.48) se obţine:

Io
E Io 11   m12dx  m12 dx
I " C
(5.51)
D

Termenul liber 01 al ecuaţiei de condiţie se determină similar

coeficientului δ11.
Momentul va fi:
M  M 10  x1m1 (5.52)

iar forţa axială se va determina cu o relaţie similară:

N  N10  x1n1 (5.53)

Tensiunea rezultantă pentru barele curbe se determină similar

tensiunii ce apare în cârligul de foraj:

N M M y
   (5.54)
A Ar k Ar y  r

sau
N M M y
   r (5.55)
A Ar I' y  r

149
A. Probele la care este supus capul hidraulic
Proba A

Capul hidraulic se încarcă static timp de 15 minute la forţa de probă

(la această probă se scoate rulmentul şi se înlocuieşte cu o placă de oţel ce
are aceleaşi dimensiuni ca rulmentul). Proba este reuşită când nu apar fisuri
sau deformaţii permanente.

Proba B

Este încercarea sau proba dinamică se realizează în două etape, astfel:

- capul hidraulic se roteşte în gol la turaţia de 100 de rot/min timp de 4 ore

fără sarcină;
- păstrând turaţia de 100 de rot/min, se creşte sarcina de la 0 la 0,5 din
forţa maximă de funcţionare.
La această probă se verifică să nu scape ulei, apă, iar temperatura
uleiului şi a capului hidraulic să nu depăşească 800C.

Proba C

Este proba în care se verifică etanşeitatea capului hidraulic. Se

realizează timp de 15 minute, timp în care capul hidraulic este supus la
presiunea maximă de lucru. În cadrul acestei probe se verifică să nu apară
scăpări de fluid de foraj.

5.2. SISTEMUL DE CIRCULAŢIE

5.2.1. Generalităţi
Sistemul de circulaţie este alcătuit din totalitatea utilajelor,
instalaţiilor, dispozitivelor şi anexelor care asigură energia hidraulică,
prepararea, depozitarea şi curăţarea fluidului de foraj.
Funcţiile sistemului de circulaţie:
- spălarea tălpii sondei;
- evacuarea detritusului;
- răcirea şi ungerea sapei;
- realizarea contrapresiunii pe stratul geologic;
- colmatarea pereţilor sondei.
Componenţa sistemului de circulaţie este detaliată în figura 5.15.

150
 Figura 5.15 Componenţa
sistemului de circulaţie:
PN – pompele de noroi;
MR – manifoldul de refulare;
I – încărcătorul;
F – furtunul hidraulic;
Cr – cârligul de foraj;
CH – capul hidraulic; Ma(T)
– mast (turlă);
S – site; Hs – haba sitelor; H
– haba; MA – manifoldul de
aspiraţie.

5.2.2. Parametrii sistemului de circulaţie

Parametrii sistemului de circulaţie sunt presiunea, debitul şi puterea
hidraulică; aceştia se determină diferit în funcţie de metoda de foraj (forajul
cu masa rotativă, cu turbina de foraj sau forajul cu jet). În continuare se vor
determina aceşti parametri pentru forajul cu masa rotativă.

5.5.2.1. Parametrii sistemului de circulaţie

la forajul cu masa rotativă

a. Debitul se determină din condiţia asigurării unei viteze ascensionale

care să permită evacuarea detritusului de la talpa sondei, fără distrugerea
colmatajului pereţilor sondei.
Debitul este:

 2
Q
4
 
D  d 2 va (5.56)

unde α este coeficient de rezervă de circa 10% (α=1,1) şi va viteza

ascensională (se recomandă va = 0,5…1,3 m/s).

b. Presiunea ce trebuie asigurată de sistemul de circulaţie este suma

căderilor de presiune pe traseul sistemului (figura 5.14).

p  pc   pi (5.57)
i

151
unde i reprezintă sapa, garnitura de foraj, racordurile îmbinărilor filetate,
spaţiul inelar, conductele de suprafaţă, încărcătorul, furtunul hidraulic, capul
hidraulic etc.
Conform relaţiei Darcy-Weissbach pierderea de presiune este:

v2  L 
p      i  (5.58)
2  D i 

unde λ este coeficientul de pierderi liniare (se determină în funcţie de

regimul de curgere existent, pus în evidenţă de numărul lui Reynolds,
 a  f  Re  );
 i – coeficienţii de pierderi locale de presiune.

p  Q 2 a  b L  (5.59)

c. Puterea hidraulică

Puterea hidraulică este determinată de produsul factorilor puterii

(cinematic si dinamic):

PH  p Q (5.60)

5.2.3. Cerinţe şi soluţii tehnice cu privire la sistemul de

circulaţie

Cerinţe:
- să asigure debite şi presiuni ridicate;
- să ofere posibilitatea de reglare a debitului necesar;
- să aibă masă şi gabarit mici;
- să aibă o fiabilitate ridicată, la randamente cât mai mari.
Folosirea pompelor cu pistoane a devenit o practică generalizată.
Acestea asigură presiunile mari necesare la randamente mai ridicate decât în
cazurile menţionate anterior. Pompele cu pistoane asigură posibilităţi de
reglare relativ uşoare prin schimbarea setului cămaşă-piston. Cele mai
folosite sunt pompele triplex la care viteza unghiulară critică este mai mare,
iar gradul de neuniformitate a debitului mai bun faţă de pompele duplex. De
asemenea, masa pompelor triplex este 1 din masa unei pompe duplex de
3
aceeaşi putere.
Tendinţa este de a se utiliza pompe cu simplu efect cu număr cât mai
mare de pistoane, pentru a se furniza debite cu grade de neuniformitate cât
mai bune

152
 5.2.4. Probleme de exploatare a pompelor cu pistoane
Principala problemă care apare este problema cavitaţiei în
funcţionarea pompei cu pistoane. De aceea, vor fi menţionate măsurile care
se iau pentru evitarea apariţiei acestui fenomen.

a. Folosirea hidroforului de aspiraţie

Folosirea hidroforului pe conducta de aspiraţie asigură pompei
presiuni de aspiraţie mai mari decât în cazul inexistenţei acestuia, la aceeaşi
turaţie a arborelui pompei. În figura 5.16 este prezentat acest aspect.

b. Supraalimentarea pompei cu pistoane prin folosirea unei pompe

centrifuge
Prin această supraalimentare se asigură presiuni de aspiraţie de
2,5÷3,5 MPa. În figura 5.17 este prezentată schema de supraalimentare a
pompei.

Figura 5.17 Schema de supraalimentare a

Figura 5.16 Presiunea
pompei.
de aspiraţie a pompei.
c. Funcţionarea înecată a pompei
Acest aspect se realizează prin amplasarea grupului de pompe sub
nivelul rezervorului de aspiraţie.
În timpul exploatării, apare necesitatea asigurării unor presiuni mai
mari decât ce poate oferi o singură pompă; în acest caz soluţia este cuplarea
în paralel a două sau mai multe pompe.

5.2.5. Sisteme de depozitare, preparare şi curăţare a

fluidului de foraj

În cadrul unei instalaţii de foraj se întâlnesc instalaţii şi dispozitive de

preparare, curăţare şi depozitare a fluidului de foraj: habe, site,
hidrocicloane, sănii, jgheaburi, diapozitive de tratare şi amestecare a
fluidului de foraj.

153
 5.2.5.1. Depozitarea fluidului de foraj
Pentru depozitarea fluidului de foraj se folosesc habe tipizate de 25,
40, 50 sau 70 m3. Volumul de lucru al unei habe se calculează astfel încât să
fie corelat cu volumul de exploatare Ve sau cu volumul interior Vc i .

1 2
Vl  Ve  Vc i
2 3

Materialele de tratare care se folosesc sunt humă, barită etc. ce sunt

păstrate în saci sau silozuri special amenajate.

5.2.5.2. Prepararea fluidului de foraj

Aceasta se face la habe folosind ca dispozitive de preparare câte două
agitatoare care pot fi mecanice sau hidraulice. În figura 5.18 este prezentat
un astfel de dispozitiv.

Figura 5.18 Prepararea

fluidului de foraj.

5.2.5.3. Curăţarea fluidului de foraj

Curăţarea sau separarea fluidului de foraj de detritus se poate face
folosind:
- site de separare;
- jgheaburi, şicane (separarea se face gravitaţional);
- hidrocicloane, folosind principiul forţei centrifuge;
- sau separarea mixtă care este, de altfel, cea folosită în cadrul instalaţiilor
de foraj.

Avantajele folosirii hidrocicloanelor sunt:

- elementele de curăţare sunt fixe;
- fluidul de foraj cu detritus pătrunde tangenţial în hidrociclon, creându-se
două curente: unul ascendent ce determină mişcarea fluidului de foraj
curat şi un curent descendent ce antrenează detritusul (figura 5.18).

154
 Figura 5.18 Curăţarea fluidului
de foraj cu hidrociclon.

Dezavantaj: sunt necesare pompe centrifuge pentru recircularea

fluidului de foraj cu detritus, acestea uzându-se destul de rapid.

TESTE DE AUTOEVALUARE

T 5.1. Sarcina verticală descendenta la masa rotativă este preluată de:

a) angrenajul conic al mesei;
b) carcasa mesei;
c) rulmentul principal.
T 5.2. Pătraţii mari servesc la:
a) la fixarea prăjinii pătrate;
b) la fixarea pătraţilor mici;
c) la fixarea penelor pentru prăjinile de foraj.
T 5.3. Dimensiunea caracteristică a unei mese rotative reprezintă:
a) diametrul maxim al coloanei de burlane ce se poate tuba;
b) diametrul arborelui prisnel;
c) înălţimea carcasei mesei.
T 5.4. Capul hidraulic este elementul de legătură între:
a) sistemul de manevră şi prăjina de antrenare;
b) sistemul de avans automat al sapei şi cârlig;
c) sistemul de reversare şi sapă.
T 5.5. Fusul capului hidraulic se calculează la:
a) tracţiune şi torsiune;
b) presiune interioară şi tracţiune;
c) tracţiune şi încovoiere.

LUCRAREA DE VERIFICARE
L.V. 5.1.

 Parametrii sistemului de rotire.

 Construcţia mesei rotative.
 Probele la care este supus capul hidraulic.

155
L.V. 5.2.

 Calculul mesei rotative.

 Calculul capului hidraulic.
 Rulmentul principal al capului hidraulic.
L.V. 5.3.

 Construcţia capului hidraulic.

 Calculul ţevii de spălare.
 Toarta capului hidraulic.

REZUMATUL
Împreună cu sistemul de manevră, cele două sisteme de rotire şi
circulaţie formează grupul celor trei sisteme de lucru principale ale
instalaţiei de foraj care realizează cei trei parametrii ai regimului de foraj:
apăsarea pe sapă, viteza unghiulară a sapei şi debitul de circulaţie al
fluidului de foraj.
Masa rotativă împreună cu pătraţii mici şi prăjina de antrenare
transmite prin intermediul garniturii de foraj parametrii mecanici necesari la
sapa de foraj.
Sistemul de circulaţie în totalitatea lui (hose, pompe, cap hidraulic)
realizează parametrii presiune şi debit ai fluidului de foraj necesar răcirii
sapei, spălării tălpii sondei precum şi aducerea particulelor de rocă la
suprafaţă.
În cadrul acestor sisteme există elemente puternic solicitate cum ar fi:
 rulmentul principal al mesei rotative;
 rulmentul principal al capului hidraulic;
 ţeava de spălare;
 garniturile de etanşare de la capul hidraulic;
 fusul capului hidraulic.

BIBLIOGRAFIA
1. Bublic, A., Cristea, V., Hirsch, I., ş.a. Utilaj pentru foraj şi extracţie,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
2. Cristea, V., Grădişteanu, I., Peligrad, N., Instalaţii şi utilaje pentru
forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
3. Costin, I., Utilaj petrolier–Elemente de calcul, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1986.
4. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.
5. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura
Universităţii Petrol- Gaze din Ploieşti, 2013.

156
 UI 6. SISTEM DE FORAJ CU CAP
HIDRAULIC ROTATIV MOTOR

OBIECTIVE
Pe plan mondial se evidenţiază necesitatea unor tehnologii şi
echipamente eficiente, care să fie mai fiabile, în condiţiile unor investiţii şi
cheltuieli minime în exploatare. Prezenta unitate de învăţare are menirea de
ai familiariza pe viitorii ingineri de foraj cu antrenarea garniturii de foraj
prin capete hidraulice motoare acţionate în cele două variante electrică şi
hidrostatică. Ca obiective principale se pot enumera:
 construcţia şi funcţionarea capetelor hidraulice motoare;
 avantajele capetelor hidraulice motoare;
 succesiunea în timp şi durata fazelor la un ciclu al operaţiei de
foraj cu sisteme complexe de tip TOP DRIVE;
 succesiunea în timp şi durata fazelor la extragerea cu
elevatorul;
 succesiunea în timp şi durata fazelor la introducerea cu
elevatorul;
 ecuaţiile fundamentale şi numărul de schimbări la instalaţiile
fără turbotransformator;
 ecuaţiile fundamentale şi numărul de schimbări la instalaţiile
cu turbotransformator.
Învăţarea şi cunoaşterea acestor elemente dă posibilitatea cursantului
să poată utiliza atât dispozitive moderne pentru acţionarea garniturii de foraj
cât şi funcţionarea cu motoarele la parametrii maximi având în vedere
puterile instalate mari de la instalaţiile de foraj.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI
6.1. Sistem de foraj cu cap hidraulic rotativ motor……............ 158
6.1.1. Clasificare……………………………............................ 159
6.1.2. Structura constructivă şi funcţională............................... 160
6.1.3. Modul de funcţionare……………….............................. 167
6.1.4. Avantajele utilizării capului hidraulic motor.................. 168
6.2. Ecuaţiile fundamentale şi caracteristicile funcţionale ale
sistemelor de lucru principale ale instalaţiei de foraj şi de
intervenţie………...................................................................... 171
6.2.1. Obţinerea ecuaţiilor fundamentale pentru instalaţiile
fără turbotransformator ............................................................ 173
6.2.2. Ecuaţiile fundamentale şi caracteristicile funcţionale ale
sistemelor de lucru ale instalaţiei de foraj şi de intervenţie cu
177
turbotransformator….................................................................
6.2.2.1. Legea de variaţie a randamentului turbotransformato-
rului în funcţie de factorii de viteză ai sistemului de lucru.
6.2.2.2. Ecuaţia fundamentală şi caracteristica funcţională a
181
sistemului de lucru……............................................................
Teste de autoevaluare…………………………....................... 184

157
Răspunsurile testelor de autoevaluare…………...................... 268
Lucrarea de autoevaluare………………………..................... 185
Rezumatul……………………………………….................... 186
Bibliografia…………………………………….. .................. 186

6.1. SISTEM DE FORAJ CU CAP HIDRAULIC MOTOR

Pe plan mondial se evidenţiază necesitatea dezvoltării unor tehnologii
şi echipamente eficiente, care să fie mai fiabile, în condiţiile unor investiţii
şi cheltuieli minime în exploatare. Principalul scop avut în vedere în cazul
forajului pe uscat sau marin este cel al reducerii costurilor, care ating în
prezent în medie, aproximativ 440 $, respectiv 2 550 $ pe metrul forat.

Figura 6.1 Producţia mondială a TDS.

Extinderea forajului la mare şi foarte mare adâncime, în special a celui

marin, şi ca urmare a unor cerinţe deosebite privind protecţia muncii,
creşterea securităţii şi a productivităţii muncii au impus dezvoltarea unor
soluţii tehnice noi în domeniu.
În acest context, apariţia şi generalizarea tehnologiilor noi de foraj, cu
antrenare la partea superioară a garniturii de foraj de tip Top Drive System,
nu sunt întâmplătoare, ele fiind urmare a dezvoltării tehnico-ştiinţifice şi a
interacţiunii dintre domeniul economic şi cel tehnic.
Datorită evoluţiei tehnologiei forajului, în special a celui dirijat şi a
celui în găuri multiple, se consideră că acest sistem este cu 15%, până la
40%, mai eficient decât forajul cu masa rotativă şi prăjină profilată, în
funcţie de felul operaţiei, în principal datorită faptului că se forează continuu
cu paşi tripli sau dubli, în funcţie de înălţimea mastului sau a turlei.
Acţionarea cu Top Drive System presupune un lanţ cinematic mai
redus decât cel pentru acţionarea clasică cu masă rotativă, ceea ce are ca
rezultat un randament mai ridicat, în general cu peste 10–15 % faţă de
soluţia clasică, precum şi o mai bună utilizare a puterii instalate.
Conceptul de antrenare mobilă a garniturii de foraj nu este recent,

158
primele încercări în acest domeniu având loc în anii '60, ele fiind capete
hidraulice motoare de mică putere (Power Swivel), acţionate hidrostatic,
produse de firma BOWEN în S.U.A şi apoi de WURTH în Germania.
Începând din anul 1975, firma BOWEN a dezvoltat un nou cap
hidraulic motor de mare capacitate (Power Swivel): ES–7, antrenat de un
motor electric de c.c. de 850 kW, de tip GE 752, la origine utilizat pentru
tracţiunea feroviară, dar având arborele găurit, cuplat cu un reductor
planetar, care permitea trecerea noroiului de foraj. Subansamblul de
manevrare a materialului tubular, pipe handler, nu a dat rezultatele
aşteptate. După ce s-au produs 10 exemplare între 1977 şi 1980, din care
unele au funcţionat în Abu Dhabi, BOWEN a stopat producţia.
În anul 1995, din 550 TDS 450 erau VARCO, iar pe instalaţiile de
foraj terestre funcţionau 70 TDS. Evoluţia producţiei de TDS poate fi
urmărită în figura 6.1.

6.1.1. Clasificare
Principalii producători mondiali de instalaţii de foraj de tip TDS provin
din SUA, Canada, Norvegia şi Franţa, în general, capacităţile de ridicare
variază între 2,5 şi 7,5 MN, turaţiile maxime până la 250 rpm, iar puterile
între 370 şi 1 500 kW. Există variante de TDS destinate forajului găurilor cu
diametru redus, care realizează turaţii mai ridicate, de 600–700 rpm.
Turaţiile şi momentele realizate sunt dependente de puterea şi numărul
motoarelor şi de rapoartele de transmitere ale reductoarelor sau cutiilor de
viteză.
Clasificarea TDS se poate face în funcţie de:
- sarcina de ridicare – statică şi dinamică;
- momentul de acţionare – maxim (de vârf) şi continuu la o turaţie
nominală;
- viteza unghiulară (turaţia maximă);
- puterea de acţionare;
- felul acţionării motorului – în curent continuu, alternativ sau
hidrostatic, numărul de motoare;
- tipul ghidajului – dublu sau mono, cu role sau cu plăci de alunecare;
- portabile sau fixe;
- cu cap hidraulic integrat sau nu.
În tabelul 6.1 sunt evidenţiate principalele particularităţi din punct de
vedere tehnic ale acţionărilor cele mai utilizate în domeniul utilajului
petrolier şi în particular pentru acţionarea TDS.
Un tip de bază de TDS, corespunzător unui domeniu de lucru, având o
anumită soluţie constructivă, structură de bază şi tipodimensiune, poate fi
realizat în mai multe variante, echipat cu motoare diferite ca tip şi ca număr
– electrice sau hidraulice, cu reductoare sau cutii de viteză având rapoarte de
transmitere variate, care lărgesc cu mult domeniul de lucru prevăzut iniţial.
În funcţie de cerinţele variate ale beneficiarilor, se construiesc diverse
variante ale TDS:
- containerizate, uşor transportabile pe cale ferată sau auto;
- helicopterabile, care pot fi uşor transportate cu elicopterul;

159
 - adaptate pentru funcţionare pe perioada de iarnă.

6.1.2. Structura constructivă şi funcţională

Echipamentele mobile pentru antrenarea garniturii de foraj la partea
superioară, utilizate până în prezent în forajul sondelor adânci, cu paşi dubli
sau tripli, sunt cunoscute pe plan mondial sub numele de Top Drive System
şi Power Swivel, aşa cum de altfel se şi regăsesc grupate în COMPOSITE
CATALOG of Oil Field Equipment and Services. în cele ce urmează se va
utiliza termenul tehnic deja consacrat de Top Drive System - TDS,
corespondentul în limba română pentru Top Drive System putând fi Sistem
de Foraj cu Cap Hidraulic Rotativ Motor – SFCHRM, iar pentru Power
Swivel – Cap Hidraulic Motor – CHM, denumiri care ar sugera în cuvinte
puţine esenţa echipamentului.
S-a considerat utilă introducerea denumirilor unor operaţii, dispozitive
specifice şi alţi termeni tehnici şi în limba engleză, cu litere cursive,
deoarece în literatura de specialitate referitoare la acest domeniu şi în
practică se foloseşte această limbă, de largă circulaţie.
Specialiştii în domeniul forajului care sunt familiarizaţi deja cu
terminologia respectivă, ar putea fi de acord cu această consideraţie, deoa-
rece corespondentul în limba română are o denumire mai lungă şi greu de
utilizat în mod curent. De altfel, chiar francezii care sunt deosebit de
reticenţi când este vorba de adoptarea unor expresii din vocabularul altor
limbi, utilizează termenii tehnici respectivi din limba engleză (aşa cum se
întâmplă de mai mult timp şi în aviaţie, marină, informatică ş.a.).

Tabelul 6.1 Caracteristicile tehnice ale TDS.

Tipul acţionării Electro/mecan Electro/mecanic Electro/mecanic Electro/mot
ică cu variator ă cu variator în ă cu motor cu o hidraulică
în c.c. AEM c.a. flux vector magneţi cu motor
c.c. AEM c.a. permanenţi lent în
AEM/m.p. circuit
închis
AEMH

0 1 2 3 4

Puterea nominală, 0–10 000 0–10 000 0–750 0–1 000

kW

Gama turaţiilor 200:1 182:1 125:1 2001

Momentul de 200–250 100–182 (fără 120–160 200–250

pornire în % din (restricţie de restricţii) (fără
momentul nominal timp) restricţii)

Frecvenţa Limitată Limitată Nelimitată Nelimitată

pornirilor/opririlor

160
 continuare Tabel 6.1
0 1 2 3 4

Capacitatea de a Limitată Limitată Buna (afectează Nelimitată

prelua şocuri (afectează (afectează numai
numai numai reductorul
reductorul reductorul mecanic)
mecanic) mecanic)

Volumul Mare Scăzut Scăzut Scăzut

întreţinerii

Comportarea la Foarte sensibil Sensibil Bun Insensibil

condiţii grele de (dacă
lucru unitatea de
pompare
este
protejată)

Greutatea 5,36 4 0,4 0,8

motor/Putere
(kg/kW)

Gabaritul Mare Mare Mic Mic

motorului

Randament Scăzut Mediu Foarte mare Foarte mare

Perii sau alte Da Nu Nu Nu

dispozitive
producătoare de
scântei

Degradarea Da Nu Nu Nu
factorului de putere

Controlul turaţiei la Redus Bun Excelent Excelent

momente ridicate

Inerţia motorului Mare Mare Foarte mică Foarte mică

În API Spec. 8C, Specification for Drilling and Production Hoisting

Equipment (PSL1 and PSL2), în capitolul 7.10, se defineşte termenul de
Power Swivel, astfel:
Un dispozitiv care se deplasează împreună cu macaraua cârlig şi este
destinat să imprime o mişcare de rotaţie garniturii de prăjini pentru a realiza
operaţia de forare. Acesta înlocuieşte capul rotativ şi este prevăzut cu
etanşări rotative (pentru trecerea fluidului de foraj din partea fixă în partea
rotitoare) şi un rulment (axial) care susţine greutatea garniturii de prăjini.
Corespondentul în limba franceză pentru TDS este Tete Rotative
d’Injection Motorisee – TRIM.
Din cauza complexităţii şi a diferitelor variante, nu s-a ajuns până în

161
prezent la un consens asupra semnificaţiei uneia sau alteia dintre denumiri.
Unii specialiştii în domeniu – se pare că majoritatea fac distincţie între Top
Drive System şi Power Swivel, prin aceea că primul include (cel puţin) câte
un subansamblu destinat manevrării, a înşurubării şi a deşurubării ma-
terialului tubular, permiţând deconectarea în orice moment a TDS faţă de
garnitura de foraj, oricare ar fi poziţia acestuia pe mast sau turlă, iar al
doilea, mai simplu (descris mai sus), preia reacţiunea momentului motor
printr-un cablu, fără să-1 ghideze pe mast.
Se poate considera că TDS este un Power Swivel cu o putere mai mare,
dotat cu echipamente suplimentare pentru manevrarea materialului tubular.
Sistemul de Foraj cu Cap Hidraulic Rotativ Motor TDS realizează
următoarele funcţiuni principale:
- rotirea garniturii de prăjini şi circulaţia fluidului de foraj;
- strângerea şi desfacerea îmbinărilor filetate ale prăjinilor cu fusul
motor şi cu dispozitivul de strângere;
- extragerea şi susţinerea garniturii de foraj, compunerea,
descompunerea precum şi manevrarea paşilor de prăjini cu
elevatorul şi chiolbaşii;
- închiderea circulaţiei fluidului de foraj cu ajutorul unui robinet cu
sferă montat pe fusul motor.
În concluzie, un TDS este un utilaj complex, vezi figura 6.2 şi 6.3, care
este conectat la capătul superior al garniturii de foraj, pentru susţinerea şi
rotirea ei în gaura de sondă, ansamblul astfel format deplasându-se
împreună în sus şi în jos pe un ghidaj fixat pe mast sau pe turlă, dotat cel
puţin cu:
- un sistem de prindere şi suspendare a TDS de macaraua cârlig a
sistemului de manevră compus din chiolbaşi sau toartă, jug şi sistem
de compensare pentru realizarea îmbinărilor filetate (threads
compensator sau counter balance cylinder)
- un motor şi reductorul aferent cu fusul motor (power driven rotary
element), fixate pe o carcasă (oală) care poate conţine rulmentul
principal axial şi presetupa cu ţeava de spălare (integrated swivel) şi
care realizează rotirea garniturii de prăjini;
- un mecanism pentru realizarea conexiunilor filetate (torque wrench
sau powered actuated torque wrench), între pasul de prăjini şi fusul
motor al TDS;
- un manipulator de material tubular – MMT (pipe handling
mechanism sau pipehandler assembly), având multiple funcţiuni –
suspendarea garniturii de prăjini (sau a coloanei de burlane, cu
echipamentul auxiliar aferent, care realizează simultan coborârea şi
umplerea cu noroi a acesteia), manevrarea paşilor de prăjini de la şi
la axa sondei, care este situat la partea inferioară a TDS şi care se
poate roti în jurul axei sondei independent faţă de partea superioară a
acestuia, compus din chiolbaşi şi elevator, care se pot roti (bascula)
împreună, în afara axei sondei prin acţionarea unei perechi de
cilindri hidraulici;
- un cadru suport (support frames sau guide dollies) care susţine
componentele enumerate mai sus şi care este dirijat pe dispozitivul
de ghidare fixat pe mast (track guide systern sau torque guide

162
 assembly)
- unul sau două robinete de siguranţă cu sferă (ball valve, well control
valve, ball stabbing valve/mud
saver valve sau IBOP).

Figura 6.2 Unitate mobilă TDS Figura 6.3 Unitate mobilă

şi componentele principale – BRETFOR–500. TDS produsă de CANRIG.

MMT este astfel conceput încât, pe durata forajului, acesta nu se

roteşte împreună cu garnitura de prăjini, chiolbaşii şi elevatorul fiind
deplasaţi (basculaţi) în afara axei sondei şi a zonei de rotire a garniturii de
prăjini, dar în timpul extragerii şi introducerii garniturii de prăjini (respectiv
a coloanei de burlane, în condiţiile menţionate mai sus) în gaura sondei,
aceasta este suspendată în elevator şi chiolbaşi. Macaraua–cârlig poate fi de
tip „despicată” şi fără cârlig, ceea ce permite să se realizeze o înălţime mică
a întregului ansamblu al TDS, lucru deosebit de important atunci când
înălţimea liberă a mastului pe care se montează este redusă.
Cu toate acestea, câteva firme – HY–DRALIFT, NATIONAL–
OILWELL, ALSTHOM – mai utilizează denumi-rea de Power Swivel în loc
de Top Drive System, aşa cum a fost descris el mai sus.
Unele TDS care includ rulmentul axial principal, presetupa şi ţeava de
spălare, sunt de tipul cu „capul hidraulic integrat”, iar dacă acestea nu sunt
incluse constructiv în TDS, atunci el se cuplează la partea lui superioară cu
un cap hidraulic standard.
Avantajele şi dezavantajele utilizării unui cap hidraulic separat,
existent în dotarea instalaţiei de foraj sunt următoarele:
Avantaje
- utilizează capul hidraulic existent la instalaţie;
- cost mai scăzut al TDS;
- posibilitatea de a reveni mai uşor la sistemul rotativ clasic, cu masă
rotativă;
- unele tipuri de TDS folosesc compensatorul existent la macaraua

163
 cârlig (arcul) pentru îmbinări filetate.

Dezavantaje
- înălţime constructivă totală a TDS + cap hidraulic mai mare decât a
unui TDS cu cap hidraulic integrat;
- unele masturi necesită modificări constructive majore, în special
supraînălţare;
- toată sarcina garniturii de foraj la extragerea ei din gaura sondei se
descarcă prin îmbinarea filetată a capului hidraulic, deci scade
rezistenţa la oboseală.

Tabelul 6.2 Succesiune în timp şi durata fazelor la un ciclu al

operaţiei de foraj cu sisteme complexe de tip TOP DRIVE
Momentul începerii operaţiei Nr. Operaţiile ce se execută Durata
oper.

TDS în poziţia de jos, cu

elevatorul deschis

F1 tf1

Ridicarea TDS cu elevatorul gol (se

unge filetul mufei)
Elevatorul ajunge la nivelul
degetului

F2 Se basculează chiolbaşii cu elevatorul tf2

gol până în dreptul mufei pasului de
prăjini depozitate la podul podar.
Podarul fixează elevatorul pe mufa
pasului

F3
Pasul s-a desprins de scaun
Cepul inferior al pasului este
potrivit în mufa garniturii de
foraj prinsă în pene
tf3
Scoaterea pasului din scaun şi
deplasarea lui în axa sondei, deasupra
garniturii de foraj, prin bascularea
chiolbaşilor spre verticală, în poziţia
lor inferioară

F4 Se roteşte lent fusul motor, se tf4

deplasează uşor în jos TDS împreună
cu chiolbaşii, elevatorul şi pasul, până
când cepul aflat la partea sa inferioară
ajunge deasupra mufei garniturii de
prăjini

164

Contra-cleştele (cleştele
mecanizat) se fixează pe mufa
garniturii de prăjini, la podul
sondei
F5
Cuplarea troliului pentru
ridicarea TDS împreună cu
garnitura de foraj
F6
Se începe forajul propriu–zis
F7
TDS ajunge la partea
inferioară a cursei, la aprox 1,2
m de podul sondei
F8
TDS în poziţia de jos, cu
elevatorul deschis
continuare Tabel 6.2
t f5
Strângerea pasului cu fusul motor şi
realizarea simultană a îmbinărilor
filetate la cele două capete ale pasului
de prăjini
t f6
Se scoate garnitura de foraj din pene,
se îndepărtează contra-cleştele, se
ridică uşor TDS cu garnitura de foraj
t f7
Se restabileşte circulaţia fluidului de
foraj, se realizează parametrii de foraj
prestabiliţi la garnitură: apăsare,
moment şi turaţie
t f8
Se întrerupe circulaţia fluidului de
foraj, se fixează garnitura de foraj în
pene, se acţionează dispozitivul de
strâns al TDS (cleştele) pe mufa
superioară a garniturii de foraj, se
roteşte în sens invers fusul motor, se
desface îmbinarea filetată dintre fus şi
garnitura de foraj
165
Tabelul 6.3 Succesiunea în timp şi durata fazelor la extragerea cu elevatorul.
Momentul începerii operaţiei
Nr.
Operaţiile ce se execută Durata
oper.
TDS în coborâre, la aprox1,5–2
m de podul sondei
Garnitura de foraj fiind suspendată in
pene, se basculează chiolbaşii cu
E1 te1
elevatorul gol spre partea opusă, spre
TDS s-a oprit, iar elevatorul ghidaj
ajunge la cca. 1 m de podul
sondei
Se acţionează asupra chiolbaşilor, care
E2 se deplasează cu elevatorul pe lângă te2
mufa, se închide elevatorul manual
Închiderea elevatorului

E3 Extragerea pasului din sondă te3

Apariţia ultimului RS al pasului

extras
Se opreşte ridicarea, se fixează
E4 te4
garnitura de foraj în pene
Contra-cleştele şi cleştele
(eventual cleştele mecanizat) se
fixează pe mufe Se fixează cei doi cleşti pe mufele
garniturii de prăjini, la podul sondei, se
E5 slăbeşte şi se deşurubează pasul te5
(eventual cu mosorul, sau cu
Ridicarea pasului pentru
dispozitive specializate)
scoaterea cepului din mufă
Aşezarea pasului pe scaun prin
bascularea chiolbaşilor cu elevatorul şi
E6 te6
deplasarea capătului inferior al
pasului suspendat la podul sondei
Aşezarea pasului pe scaun

Deschiderea elevatorului şi tragerea

E7 pasului la deget (podarul deschide te7
elevatorul şi trage pasul la deget)
TDS împreună cu elevatorul
ajunge sub deget
Coborârea TDS cu elevatorul gol la
E8 te8
podul sondei

TDS în coborâre, la aprox. 1,2–

2 m de podul sondei

166
Tabelul 6.4 Succesiunea în timp şi durata fazelor la introducerea cu elevatorul.
Momentul începerii operaţiei
Nr.
Operaţiile ce se execută Durata
oper.
TDS este în poziţia de jos cu
elevatorul deschis
Ridicarea TDS cu elevatorul gol (se
Ie1 tie1
unge filetul mufei)

Elevatorul ajunge la nivelul

degetului
Pasul s-a desprins din scaun.
Cepul inferior al pasului potrivit
în mufa garniturii de foraj prinsă
în pene
Îndepărtarea contra–cleştelelui
şi a cleştelui (eventual cleştele
mecanizat)
Se basculează chiolbaşii cu elevatorul
gol până în dreptul mufei pasului de
Ie2 prăjini depozitate la podul podar. tie2
Podarul fixează elevatorul pe mufa
pasului
Scoaterea pasului din scaun şi
deplasarea lui în axa sondei, deasupra
Ie3 garniturii de foraj, prin bascularea tie3
chiolbaşilor spre verticală, în poziţia lor
inferioară
Se fixează cleştele şi contra-cleştele pe
mufele garniturii de prăjini, la podul
Ie4 sondei, se înşurubează pasul (eventual tie4
cu mosorul, sau cu dispozitive
specializate), se strânge cu cleştele

Se scoate garnitura de foraj din pene, se

Ie5 slăbeşte troliul şi se coboară în sondă tie5
TDS se opreşte la partea cu un pas
inferioară a cursei, cu elevatorul
la aprox 1,2 m de podul sondei Se fixează garnitura de foraj în pene, se
Ie6 desface (manual) elevatorul tie6

TDS este în poziţia de jos cu

elevatorul deschis

6.1.3. Modul de funcţionare

Operaţia de extragere sau introducere a garniturii de foraj poate fi
realizată şi simultan cu rotirea ei cu fusul motor şi cu circulaţia fluidului de
foraj activată. în acest caz se poate executa cu succes lărgirea găurii de
sondă, iar în cazurile (rare) de înţepenire a garniturii de foraj, aceasta poate
fi degajată mult mai uşor.
După cum se poate remarca în cazul utilizării unui TDS, forajul se
execută cu paşi dubli sau tripli, în funcţie de înălţimea mastului sau a turlei,
din care cauză nu sunt necesare operaţiile suplimentare executate în cazul
forajului clasic cu masă rotativă, prin care se îndepărtează şi depozitează
prăjina profilată de antrenare la fiecare adăugare a unei prăjini de avans.

167
 6.1.4. Avantajele utilizării capului hidraulic motor
Având în vedere modul specific de lucru cu sistemul de foraj cu TDS,
rezultă un număr important de avantaje faţă de forajul clasic:

- nu sunt necesare masa rotativă, prăjina de antrenare pătrată sau

hexagonală, pătraţii de antrenare;
- nu necesită transmisii, ce au un lanţ cinematic complex, cu
randamente reduse, puţin fiabile, (reductoare, lanţuri, cuplaje,
ambreiaje, arbori cardanici etc.);
- nu este necesară montarea-demontarea prăjinii de antrenare ori de
câte ori se introduce bucata de avans;
- se poate fora neîntrerupt cu paşi dubli sau tripli, în funcţie de
înălţimea liberă a mastului sau a turlei;
- se reduce numărul de conexiuni cu 2/3 la pasul triplu şi cu 1/2 la
pasul dublu; din acest motiv, eficienţa manevrelor creşte cu 15–20%
(se reduce timpul aferent operaţiilor de îmbinare, manevrarea prăjinii
pătrate, precum şi uzura filetelor);
- circulaţia fluidului de foraj şi rotirea garniturii de foraj în ambele
sensuri se pot restabili imediat, fiind necesară doar ridicarea
garniturii pe o înălţime mică, pentru a se putea prinde în pene; nu
este necesară ridicarea garniturii de prăjini de pe talpa sondei cu
lungimea prăjinii de antrenare la fiecare adăugare a bucăţii de avans,
pericolul de înţepenire a garniturii fiind mult redus şi datorită
îmbinării rapide a pasului următor;
- se pot controla mai bine manifestările eruptive ale găurii de sondă
prin acţionarea într-un termen scurt a robinetului de închidere, care
poate fi manevrat de la distanţă (opţional);
- se pierde o cantitate mai mică de noroi sau din presiunea fluidului de
foraj la adăugarea bucăţii de avans, în cazul forajului cu
suprapresiune sau cu circulaţie inversă;
- uzura prevenitoarelor de erupţie este mai redusă, deoarece suprafaţa
de rotire este circulară şi netedă (şi nu pătrată sau hexagonală);
- se reduce pericolul potenţial al maselor mari în mişcarea de rotaţie la
podul sondei, crescând siguranţa muncii (după cum se cunoaşte,
peste 50% din numărul accidentelor de muncă se produc pe podul
sondei);
- dispozitivul de manipulare a prăjinilor poate deplasa prăjinile şi paşii
de prăjini de la axul sondei la podul podarului şi la gaura de
aşteptare şi invers, cu o siguranţă sporită, eliminându-se manevrarea
manuală a elevatorului;
- se poate executa eficient corectarea găurii prin rotire şi deplasare în
sus a garniturii de foraj; rotirea continuă reduce frecarea garniturii de
foraj în cazul forajului înclinat sau al celui orizontal;
- se reduce costul total în cazul forajului direcţional sau orizontal,
utilizându-se agenţi lubrifianţi mai ieftini şi în cantităţi mai mici;
- se reduce deteriorarea straturilor productive;
- se reduc costurile totale de foraj, datorită prevenirii lipirii garniturii

168
 de foraj sau a pierderii ansamblului de fund şi a altor dispozitive
scumpe, prin foraj continuu pe lungimi mari şi cu staţionări scurte;
- se elimină timpul necesar reorietării sculelor după fiecare conexiune,
în cazul forajului direcţional;
- se poate executa carotajul continuu pe lungimea unui pas dublu sau
triplu;
- se pot realiza în condiţii m/ai bune unele operaţii de instrumentaţie,
se poate coborî şi umple simultan cu fluide coloana de burlane;
- un alt mare avantaj al utilizării TDS este posibilitatea de a se executa
îmbinarea filetată dintre capătul superior al garniturii de prăjini cu
filetul fusului TDS în orice poziţie pe înălţimea utilă a mastului
(turlei). Această operaţie este foarte utilă atunci când se produce o
erupţie sau o refulare necontrolată a fluidului de foraj prin interiorul
prăjinilor şi nu este rezolvabilă cu tehnologia clasică;
- utilizarea TDS reduce costul forajului prin scăderea consumului de
energie, lucrul mecanic al cablurilor şi uzura tobei, a rolelor, a
frânelor, a ambreiajelor etc., deoarece garnitura de prăjini nu trebuie
să fie ridicată şi coborâtă la fiecare conexiune;
- creşterea siguranţei în foraj, datorită faptului că erupţiile pot fi
controlate rapid, chiar în timpul extragerii garniturii. Sondorul poate
fixa garnitura în pene şi poate înşuruba fusul motor împreună cu
robinetul sferic, care poate închide circulaţia interioară a fluidului de
foraj în 20–30 de secunde;
- se poate cunoaşte mai bine starea de efort din garnitura de prăjini,
pentru a se putea preveni solicitările periculoase, datorită controlului
apăsării pe sapă şi a momentului de rotire;
- în cazul dotării cu TDS, instalaţia de foraj poate fi mai uşor
mecanizată,
iar unele operaţii pot fi automatizate;
- instalaţiile de foraj înclinat sunt dotate, în special, cu TDS.

Operaţiile care pot fi executate în mod curent cu sistemele de foraj de

tip Top Drive System, sunt următoarele:

- forajul vertical şi dirijat al găurilor de sondă multiple şi derivate

pentru ţiţei şi gaze pe mare sau pe uscat;
- forajul puţurilor pentru apă;
- compunerea şi descompunerea paşilor şi a garniturii de prăjini;
- carotarea pe lungimea unui pas, diferite operaţii de instrumentaţie;
- foraje înclinate, orizontale şi subtraversări (cu instalaţii de foraj
înclinat);
- frezarea şi spălarea dopurilor de nisip şi ciment din coloane;
- corectarea la interior a burlanelor, frezarea dopurilor din fontă;
- lărgirea şi corectarea găurii în mişcare ascendentă, cu menţinerea
circulaţiei fluidului de foraj;
- conectarea cu garnitura de prăjini în oricare punct al cursei pe axa
sondei în cazul unor manifestări (eruptive) ale sondei;

169
 - închiderea circulaţiei fluidului de foraj în orice moment.

Gama de operaţiuni care putea fi executată iniţial de sistemele

complexe de foraj de tip TDS, s-a extins ulterior cu altele noi:
- săparea găurii de aşteptare (de refugiu) cu ajutorul unui mecanism de
extindere în afara axei sondei;
- săparea sondelor prin rotirea burlanelor de la suprafaţă, „casing–
drilling technique” – procedeu dezvoltat de firma TESCO;
- forajul sub nivelul podului sondei,până la 1–1,2 m;
- introducerea coloanei de burlane în sondă simultan cu umplerea sa
cu fluid de foraj, cu ajutorul unor dispozitive speciale, de exemplu
„LaFleur Autoseal Circulating Head”, produs de firma
WHEATHERFORD.

Foarte multe dintre operaţiile enumerate mai sus, care se pot executa
cu sisteme complexe de tip TDS, nu pot fi executate cu sistemul de foraj
clasic, cu masă rotativă.
În ultimii ani se constată o preocupare deosebită privind perfecţionarea
şi extinderea utilizării sistemelor complexe de foraj de tip TDS. Producţia
acestor instalaţii a crescut în mod constant şi rapid încă din primii ani de fa-
bricaţie, după cum se vede în figura 5.67, odată cu generalizarea acestui tip
de foraj la instalaţiile marine şi terestre.
În acest context, datorită multiplelor avantaje, se extind din ce în ce
mai mult acţionările hidrostatice, care pot utiliza fluide de lucru ecologice
pentru întregul domeniu al utilajului petrolier, mai ales la sistemele de foraj
de tip TDS, inclusiv pentru forajul geotermal şi pentru puţuri de apă.
Această tendinţă poate fi exemplificată prin realizările recente ale firmelor
cu renume în domeniu: TESCO (Canada), MARITIME HYDRAULICS
(Norvegia), SOILMEC (Italia), BOWEN (SUA).
Producţia sistemelor de foraj de tip TDS se diversifică în mod
continuu, prin dotarea suplimentară a acestora cu motoare de acţionare, în
scopul realizării unor momente de torsiune mai ridicate, prin adaptarea
sistemului de prindere la sarcini de ridicare mai mari şi prin montarea unor
dispozitive auxiliare. În acest mod, se realizează o gamă de tipodimensiuni
cu cheltuieli materiale mai reduse şi care pot satisface uşor cerinţele variate
ale beneficiarilor.
Ultimele generaţii de sisteme complexe de foraj de tip TDS au
dimensiuni de gabarit (în special înălţimea) şi greutăţi mai reduse
comparativ cu cele precedente, fapt care determină o mai bună
compatibilitate şi adaptabilitate faţă de masturile şi turlele existente în
diverse variante, care vor suporta numai nişte modificări minore. Există
tendinţa de a amplasa sistemul de compensare la realizarea îmbinărilor
filetate a TDS constructiv mai simplificat, la partea superioară, la sistemul
de prindere, ci nu la partea inferioară, în scopul obţinerii unei înălţimi
constructive minime. Tot din acelaşi motiv, se preferă instalaţii TDS
montate permanent pe instalaţia de foraj, având capul hidraulic şi macaraua
integrate, prevedere de care se ţine cont încă din faza de proiectare. Ca ur-

170
mare, au crescut substanţial gradul de transportabilitate şi timpul de
montare-demontare la instalaţia de foraj.
Dezvoltarea tehnologiei forajului cu sisteme complexe de tip TDS
presupune o evoluţie a acestora în strânsă concordanţă cu celelalte
dispozitive, scule specifice, precum şi cu întreaga instalaţie de foraj.
Randamentul, gradul de mecanizare, automatizare şi siguranţă al
întregii instalaţii de foraj pot creşte spectaculos odată cu introducerea unor
dispozitive de transfer material tubular de mare eficienţă. Se estimează că
noile soluţii constructive vor permite reducerea timpului de montaj şi a cos-
tului instalaţiei de foraj cu cel puţin 25%, respectiv 30%.
Prin utilizarea sistemelor complexe de tip TDS, procesul de foraj poate
fi condus mai eficient şi mai sigur, urmărindu-se în timp real parametrii de
foraj, asigurându-se controlul şi intervenţia rapidă cu ajutorul unui
calculator de proces, în vederea eliminării unor efecte negative, cum ar fi:
intrarea garniturii de foraj în rezonanţă, generarea unor vibraţii periculoase,
un regim necorespunzător de lucru al sapei sau apariţia fenomenului de
desfacere a garniturii de foraj la întreruperea bruscă a rotirii, prin eliberarea
energiei acumulate datorită elasticităţii de torsiune.
Pentru eliminarea acestor efecte negative, sistemele complexe de tip
TDS acţionate electric necesită dispozitive specializate suplimentare.
În prezent, nu poate fi concepută o instalaţie de foraj–intervenţie
modernă, chiar de puteri mai reduse, fără a se lua în considerare dotarea ei
cu sisteme complexe de tip TDS.
Având în vedere toate avantajele forajului cu TDS enumerate mai sus,
se consideră că în multe situaţii, datorită vitezei mari de lucru în condiţii de
siguranţă ridicată precum şi datorită gabaritului şi greutăţii reduse a
instalaţiei, este mai convenabilă utilizarea unor astfel de instalaţii de foraj cu
paşi simpli sau dubli în locul celor cu paşi dubli, respectiv tripli.
Perfecţionările continue ale sistemelor de rotire de tip TDS, inovaţiile
şi mecanizările aferente manevrării materialului tubular, care în mod normal
consumă 40% din timpul afectat operaţiunilor de foraj, creează premisele
automatizării integrale a procesului de foraj.

6.2. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ŞI CARACTERISTICILE

FUNCŢIONALE ALE PRINCIPALELOR SISTEME DE
LUCRU COMPONENTE ALE INSTALAŢIEI DE FORAJ ŞI DE
INTERVENŢIE

 Ecuaţiile fundamentale ale sistemelor de lucru componente

I.F.I. reprezintă corelaţia matematica între principalii
parametri definitorii ai acelor sisteme de lucru.
 Caracteristici fundamentale-reprezentarea grafica a ecuaţiilor
fundamentale. Puterea reală la organul de lucru x este:

Ptx
Px= , (6.1)
x

171
unde:
Px este puterea reală la sistemul de lucru x;
Ptx – puterea teoretică la sistemul de lucru x;
ηx – randamentul sistemului de lucru x.

η x=η hx∙η2oLx=ηmoLx

unde ηhx este randamentul transmisiei hidraulice pentru sistemul de lucru x.

Din punct de vedere al naturii randamentului.

 x  const; hx  constant : IFI acţionate cu motoare D;

ηx= E ; DHT ; EHT .

=
 x  ct ; hx  ct - IFI acţionate cu DHC ; EHC

Parametri definitorii:

Tabelul 6.5 Parametrii sistemului de lucru.

SL Parametri

SM (Fc  F)  (vc  u)

SR M,ω

SC P,Q

Ptx=η xPx , (6.2)

La SM: Ptm=Fc∙Vc=ηm∙Pm=ηmc∙Pm , (6.2`)

unde ηmc este randamentul de motor la cârlig.

sau Ptm=F∙u=η m∙Pn=ηm∙t∙Pm,

unde: η m∙t este randamentul de la motor la toba.

η mc=ηmt∙ηmg

La SR: Ptr=M∙ω=ηr∙Pr=ηm∙pa∙Pr, (6.2``)

172
Unde: η m∙pa este randamentul de la motor la prăjina de antrenare.

La SC: Ptc=p∙Q=η c∙Pc=ηm∙p∙Pc, (6.2```)

Unde ηm∙p este randamentul de la motor până la unul din pistoanele pompei.

6.2.1. Obţinerea ecuaţiilor fundamentale

pentru instalaţiile fără turbotransformator

În aceasta situaţie ηm∙Olx=ct=> η m∙t=ct ; ηm∙pa=ct; ηm∙p=ct.

Motoarele folosite pentru acţionare sunt caracterizate de doi parametri

economici:
- randamentul motorului (η);
- consumul specific de energie (q).
Pentru utilizarea raţionala a motorului este necesar ca indiferent de
regimul de funcţionare acesta să funcţioneze la puterea nominală.

Observaţii:

-puterile Pm,Pr,Pc sunt constante şi rezultă că şi Ptm,Ptr,Ptc

sunt tot constante;
- se constată că Fc,F, M, p sunt parametri ce indică forţa
sau derivă dintr-o forţă (arată starea de solicitare de la
organul de lucru) şi se numesc generic factori de forţă de
la sistemul de lucru x, (fx);
- pe de altă parte vc, u, ω, Q arată starea de mişcare, sunt
viteze sau mărimi derivate din viteze şi se numesc
generic factori de viteză pentru sistemul de lucru x, (vx).
În urma celor prezentate mai sus se poate spune că:

fx∙vx=ηx∙Px=η m∙Olx∙Px=constant (6.3)

Relaţia (6.3) este ecuaţia fundamentală a oricărui sistem de lucru sau

caracteristica funcţională.

Tabelul 6.6 Factorii de forţă şi de viteză.

SL Factorul Fx Vx

SM Fc;F vc;u

SR M ω

SC P Q

173
 Caracteristica sa redusă la organul de lucru este cu atât mai bună cu
cât se apropie de caracteristica ideală. Revenind la motoarele folosite pentru
acţionare se definesc următoarele mărimi:
PM – puterea maximă admisibilă din punct de vedere economic;
Pm – puterea minimă admisibilă din punct de vedere economic;
Pn – puterea nominală;
P
θ – coeficientul de suprasarcină,   M (6.4)
Pn
P
υ – coeficientul de subsarcină,   m (6.5)
Pn
 – coeficientul de flexibilitate al motorului,

Pm 
  (6.6)
PM 

Cu cât domeniul economic (DE) este mai larg cu atât motorul este mai
flexibil.

Tabelul 6.7 Coeficienţi caracteristici pentru diferite

tipuri de motoare.

Tipul motor

D E E


Coeficientul

 1,10÷1,15 1,20÷1,25 1,30÷1,50

 0,80÷0,85 0,70÷0,80 0,60÷0,65

Se notează cu φx coeficientul de flexibilitate al sistemului de lucru x:

Pmx P
φx=  x   m ;
PMx PMx
Pm
La SM – m    – deoarece la SM se lucrează cu intermitenţă şi nu
PM
continuu motorul poate fi supraîncărcat;
P
La SR – r  m   ;
Pn
P
La SC – c  m   .
Pn
La SR şi SC se lucrează continuu şi motoarele nu pot fi solicitate peste
valoarea puterii nominale.

174
 G0
FG 0   (1  aN ) , (6.7)
2 z

FN PM
  , (6.8)
FG0 Pn

FCM
F1  , (6.9)
2 zmg

Fi  ui  Fi 1  ui 1  m  PM  const. , (6.10)

Fi 1  ui  m  Pm  const. , (6.11)

Pm F u
   i 1  i (6.12)
PM Fi ui 1

Fi 1  Fi   , (6.13)

ui
ui 1  , (6.14)


Relaţiile de recurenţă (6.13) şi (6.14) pot fi folosite pentru

determinarea factorilor de forţă şi de viteză.

F1  F1 

F2  F1   
2
F3  F2    F1  

 , (6.15)
Fi  F1  i 1 

 

FN  F1  Z N 1 

175
 u1  u1 
u 
u2  1 
 

u1 
u3  2
 

 , (6.16)
u 
ui  i11 
 
 

u1 
u N  N 1 
Z 

Relaţiile (6.15) ne dă valorile forţei din capătul activ la care trebuie să

schimbăm vitezele.
Prin logaritmarea ultimelor relaţii rezultă numărul de viteze de la sistemul
de manevră (Nm):

F  F 
log  N    log  Go   
Nm   F1    F1 , (6.17)
log  log 

u 
log  1   
Nm   uN  , (6.18)
log 

În funcţie de cele obţinute la SM se pot scrie relaţiile de calcul şi

pentru un SL oarecare x:

vx1 v
f xi  f x1 ix1 ; vxi  i 1
; f xN  f x1  xN 1 ; vxN  Nx11 .
x x

 f  v 
log  xN   x  log  x1   x 
Nx   f x1   vxN 
log  x log  x

M   
log  N    log  1   
La SR: Nr   M1    N  , (6.19)
log  log 

176
 P  Q 
log  N    log  1   
La SC: Nc   P1    QN  , (6.20)
log  log 

La determinarea numărului de viteze nu s-a ţinut cont de panta

motorului, s-a considerat că ar fi un sistem de acţionare sincron.

Figura 6.4 Caracteristicile funcţionale la diferite sisteme de acţionare:

sistem sincron; motor electric asincron; sisteme DHT, EHT, motoare ce curent
continuu; influenţa pantei motorului asupra caracteristicii funcţionale.

Din diagrama (F,u) se observă că o creştere a pantei motorului

conduce la scăderea numărului de viteze.
Cu cât SA este mai puţin flexibil (DE este mai mic; distanţa între cele
două hiperbole extreme este mai mică), cu atât numărul de viteze este mai
mare.

6.2.2. Ecuaţiile fundamentale şi caracteristicile

funcţionale ale sistemelor de lucru de IFI
cu turbotransformator
În această categorie se încadrează IFI acţionate în variantele DHC şi
EHC.
Pentru a stabili ecuaţia fundamentală şi caracteristica funcţională sunt
necesare următoarele relaţii:

I)  x  mOLx  hx  2OLx  ct.

177
 5
II) h  a1  x  a2  x 2  a3  x3  a4  x 4  a5  x5 , h   ak x k
k 1

2
III) x
1

x2
IV) r
x1


V) Q  kArac  C1D 2  C2ac D 2 , C1  k r ac
4

Figura 6.5 Variaţia momentului şi a

randamentului în secundarul CHC.

6.2.2.1. Legea de variaţie a randamentului

turbotransformatorului în funcţie de factorii de viteză ai
SL

2 x  i2  x x  ixj
x  
1 1 1

2
ix  i2  x 
x

2 t  i2,t t  imj u imj

La SM: x      Cm  u  imj ;
1 1 1 Rn 1

unde Rn este raza medie de înfăşurare a capătului activ pe tobă iar imj este
raportul de transmitere la treapta de viteză „j”.

2  pa  i2, pa  irj
La SR: x    Cr   irj ;
1 1 1

unde irj este raportul de transmitere la rotire la treapta de viteză „j”.

178
 2 a  i2  ac Q  ic Q2
La SC: x    Cc  ;
1 1 C2 D 21 D 2j

unde Dj este diametrul pistonului de la pompă la treapta de viteză „j”.

Cm, Cr, Cc sunt constante ale sistemelor de manevră, rotire respectiv

circulaţie.

În general x  C x vxt xj , (6.21)

unde txj este un parametru care ne arată cum se face schimbarea de treaptă
mecanică de viteza la sistemul de lucru respectiv.

Tabelul 6.8 Parametrul corespunzător treptei de viteză mecanică.

Factorul txj

SL

SM im

SR ir

SC 1/D2

Se introduce relaţia (6.21) în (II) şi se obţine:

2 3 4
h  a1  Cx vxt xj  a2   C x vx t xj   a3   C x vx t xj   a4   Cx vxt xj  
5
5
k
, (6.22)
 a5   C x vx t xj    ak  Cx vxt xj 
k 1

La SM:
2 3
hm  a1Cmuimj  a2   Cmuimj   a3   Cmuimj  
4 5
5
k
, (6.22`)
 a4   Cmuimj   a5   Cmuimj    ak  Cm  u  imj 
k 1

Expresia (6.22`) reprezentată grafic pentru toate treptele de viteză

mecanică arată ca în figura 6.6.

179
 Figura 6.6 Legea de variaţie a randamentului hidraulic în funcţie de
factorul de viteză.

Se poate scrie următorul şir de rapoarte :

x2 u1 u2 u3 uj u
       N 1  r , (6.23)
x1 u0 u1 u2 u j 1 uN 2

uj
r, (6.23’);
u j 1

u j  u j 1  r (6.23’’)

u0  u0 

u1  u0  r 
u2  u0  r 2 

u3  u0  r 3 
, (6.24)
 
u j  u0  r j 

 
N 1 
u N 1  u0  r 

vxj  vx 0  r j
vxN  vx 0  r N

Se face observaţia că la SM, macaraua – cârlig neîncărcată se

manevrează cu viteza uN, TT lucrând la M , deci la x = x0 şi atunci rezultă :

180
 x0 x
uN  u0  r N 1   u0  r N  0
x1 x2

u x 
log  N  2 
Nm   u0 x0  , (6.25)
log r

vxN
log
vx 0
iar pentru SR şi SC rezultă: Nx  . (6.25’ )
log r

6.2.2.2. Ecuaţia fundamentală şi caracteristica

funcţională a sistemului de lucru
La IFI cu TT se pune condiţia ca motoarele să lucreze la puterea
nominală şi atunci se poate scrie ecuaţia fundamentală pentru un sistem de
lucru oarecare x:
f x vx
 2OLx  Pnx  const. , (6.26)
hx

unde Pnx este puterea nominală de la sistemul de lucru x.

Problema se tratează identic pentru toate sistemele de lucru.

La SM ecuaţia fundamentală este:

F u
 2t  Pnm  const. , (6.26’ )
hm

M 
La SR:  2 pa  Pnr  const. , (6.26’’)
hr

p Q
La SC:  2 pa  Pnc  const. , (6.26’’’)
hc

Caracteristica funcţională este reprezentată grafică a ecuaţiei

fundamentale.

1 1
F 2t  Pnm  hm  2t 
u u (6.27)
2 5
Pnm  a1Cmuimj  a2   Cmuimj     a5   Cmuimj  
 

181
 Figura 6.7 Caracteristica
funcţională a SL.

Ecuaţia curbei înfăşurătoare este:

F  u  M  2t  Pnm  const.

F1`  2t  Pnm  a1Cmimj (se face u = 0) în relaţia (6.27).

imj 
F  M2  CF  M 2 
Rn 
, (6.28)
Rn
u  2   Cu  2 
imj 

unde CF şi Cu sunt nişte constante iar CF· Cn = 1.

Hiperbola ce conţine punctele a, b, c, d, e are următoarea expresie:
F  u  m  2t  Pnm  const.

Cea mai mică forţă din capătul activ este determinată de greutatea
moartă la manevră şi are valoarea:

182
 Go  a N 
FN  FGo  1  , (6.29)
2 z mg  g 

unde

Fcn`
Go   4  6  % Fcn' sau Go   ;  є[4;6].
100

Fo este cea mai mare forţă din capătul activ şi este egală cu:

FCM
F0  , (6.30)
2 z  mg

Se scrie ecuaţia fundamentală pentru primul punct şi un punct

intermediar:

Fo  uo  m  2t  Pnm ; F j  u j  m  2t  Pnm .

F0  u0
 1 şi de aici rezultă legea de distribuţie a forţelor,
Fj  u j

deci valoarea forţelor la care se schimbă treptele de viteză:

u0 F0
Fj  F0  , (6.31)
uj r j

fx0
sau în general f xj  , (6.31’)
rj

F0  F0 

F 
F1  0
r 
F 
F2  20 
r 

 , (6.32)
F 
Fj  0j 
r 
 

F0 
FN 1  N 1
r 

Din punctele a şi D rezultă:

183
 Fo  uo FN  u N

m M

uo  M
FN  Fo , (6.33)
u N m

FN 1 x 
 N 2 M
Fo r x0 m

F x  
log  0  2  M 
Nm   FN x0 m  , (6.34)
log r

fx0
În general f xN  şi atunci rezultă:
rN
M 
log  0 
La SR: Nr   MN  , (6.34’)
log r

 p 
log  0 
La SC: Nc   pN  , (6.34’’)
log r

Nc reprezintă numărul de schimbări de cupluri cămaşă – piston;

p0 este cea mai mare presiune creată de pompă în timpul săpării
sondei.

TESTE DE AUTOEVALUARE

T 6.1. Utilizarea capetelor hidraulice motoare prezintă următoarele avantaje:

a) se poate continuu cu paşi dubli sau tripli;
b) se reduce costul forajului prin scăderea consumului de energie;
c) creşte siguranţa în timpul forajului.
T 6.2. În cazul forajului cu capete hidraulice motoare instalaţia de foraj
poate fi:
a) mai uşor mecanizată;
b) mai greu de mecanizat;
c) nu poate fi transportată.
T 6.3. Sistemul de foraj cu cap hidraulic motor permite:
a) introducerea coloanei de burlane în sondă simultan cu umplerea sa
cu fluid de foraj, cu ajutorul unor dispozitive speciale;
b) deschiderea elevatorului în timpul ridicării garniturii de foraj;
c) oprirea pompelor de noroi în timpul procesului de foraj.
T 6.4. Instalaţiile de foraj acţionate electric au randamentul:
a) variabil;

184
 b) constant;
c) dependent de numărul de motoare.
T 6.5. La ce sistem de lucru motoarele funcţionează intermitent:
a) sistemul de circulaţie;
b) sistemul de rotire;
c) sistemul de manevră.
T 6.6. La instalaţiile diesel hidraulice randamentul hidraulic variază:
a) liniar;
b) după un polinom de gradul 5;
c) parabolic.
T 6.7. La ce sistem de lucru motoarele funcţionează între puterea minimă şi
puterea nominală:
a) sistemul de manevră;
b) sistemul de circulaţie;
c) sistemul de rotire.

LUCRAREA DE VERIFICARE
L.V. 6.1.

 Clasificarea capetelor hidraulice motoare.

 Ecuaţia fundamentală la sistemul de manevră cu randament
constant.
 Avantajele şi dezavantajele utilizării unui cap hidraulic
motor.
L.V. 6.2.

 Avantajele capului hidraulic motor.

 Ecuaţia fundamentală la sistemul de manevră de la instalaţiile
cu randament variabil.
 Numărul de schimbări la sistemul de rotire de la instalaţiile
cu randament constant.
L.V. 6.3.

 Ecuaţia fundamentală la sistemul de circulaţie la instalaţiile

acţionate cu motor diesel şi turbotransformator.
 Numărul de schimbări la sistemul de rotire la instalaţiile cu
randament constant.
 Clasificarea capetelor hidraulice motoare.
L.V. 6.4.

 Avantajele capului hidraulic integrat.

 Ecuaţia fundamentală a sistemului de rotire de la instalaţiile
cu randament variabil.
 Numărul de schimbări la sistemul de circulaţie de la
instalaţiile cu randament constant.

185
 REZUMATUL
Extinderea forajului la mare şi foarte mare adâncime, în special a celui
marin, şi ca urmare a unor cerinţe deosebite privind protecţia muncii,
creşterea securităţii şi a productivităţii muncii au impus dezvoltarea unor
soluţii tehnice noi în domeniu.
În acest context, apariţia şi generalizarea tehnologiilor noi de foraj, cu
antrenarea la partea superioară a garniturii de foraj de tip Top drive System,
nu sunt întâmplătoare, ele fiind urmare a dezvoltării tehnico-ştiinţifice şi a
interacţiunii dintre domeniul tehnic şi cel economic.
Datorită evoluţiei tehnologiei forajului, în special a celui dirijat şi a
celui în găuri multiple, se consideră că acest sistem este cu 15% până la
40%, mai eficient decât forajul cu masa rotativă şi prăjina profilată, în
funcţie de felul operaţiei, în principal datorită faptului că se forează continuu
cu paşi tripli sau dubli, în funcţie de înălţimea mastului sau a turlei.
Motoarele utilizate la acţionarea instalaţiilor de foraj sunt caracterizate
de doi parametrii economici:
 randamentul motorului;
 consumul specific de energie.
O creştere a pantei motorului conduce la scăderea numărului de viteze.
Cu cât sistemul de acţionare este mai puţin flexibil (domeniul
economic este mai mic; distanţa între cele două hiperbole extreme este mai
mică), cu atât numărul de viteze este mai mare.
La instalaţiile de foraj acţionate cu motoare diesel şi turbotransforma-
tor se pune condiţia ca motoarele să lucreze la puterea nominală.

BIBLIOGRAFIA
1. Bublic, A., Cristea, V., Hirsch, I., ş.a. Utilaj pentru foraj şi extracţie,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
2. Cristea, V., Grădişteanu, I., Peligrad, N., Instalaţii şi utilaje pentru
forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
3. Peligr ad , N., Cuplaje hidraulice şi convertizoare hidraulice de cuplu,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
4. Rădulescu, Al., ş.a. Carnet tehnic. Utilaj petrolier–foraj, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1975.
5. Vlad , I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
III–a, Editura IPG Ploieşti, 1984.
6. Sand or, L., Brânza ş, P., Rus, I., Transmisii hidraulice, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1990.
7. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.
8. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura
Universităţii Petrol- Gaze din Ploieşti, 2013.

186
 UI 7. UNITĂŢI DE POMPARE ŞI
COMPRESOARE

Se cunosc trei faze de extracţie a petrolului:

a) erupţie naturală – se foloseşte ca utilaj capul de erupţie;
b) erupţie artificială – se folosesc ca utilaje capul de erupţie şi compre-
soarele care creează presiunea gazelor necesare gaz-liftării;
c) pompaj – se folosesc ca utilaje capul de pompare şi instalaţia de
pompare.

Instalaţiile de pompare

După modul de acţionare sunt de două feluri:

a) acţionate individual – când fiecare instalaţie de pompare are motorul
său propriu de acţionare şi se numeşte unitate de pompare (U.P.);
b) acţionate centralizat – un număr de instalaţii de pompare sunt acţio-
nate de un motor central şi instalaţia se numeşte centrală de pompare
(jack).
Pierderile mecanice la acestea din urmă sunt mari, fapt ce conduce la
un randament scăzut. În ultimul timp s-a renunţat la centralele de pompare.

OBIECTIVE

Extracţia petrolului şi gazelor din sondă reprezintă etapa finală după

punerea în producţie a acesteia. Sunt prezentate atât cele trei faze de extrac-
ţie a petrolului şi gazelor cât şi utilajele şi instalaţiile necesare.
Unitatea de învăţare pune în evidenţă următoarele aspecte:
 simbolizarea unităţilor de pompare;
 parametrii regimului de pompare;
 cinematica unităţilor de pompare;
 ecuaţia fundamentală a unităţilor de pompare;
 determinarea forţei tangenţiale la unităţile neechilibrate;
 determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe balan-
sier;
 determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe mani-
velă;
 compresoare pentru comprimarea gazelor;
 lucrul mecanic al compresorului;
 comprimarea în mai multe trepte;
 tipuri de compresoare cu piston.
Ca o remarcă importantă la această unitate de învăţare este aceea că
celui căruia i se încredinţează conducerea unei staţii de compresoare, trebuie
ca pe lângă cunoaşterea utilajului, să vegheze la o riguroasă disciplină pri-
vind tehnica securităţii muncii, deoarece aici, din cauza pericolului de ex-
plozie, normele sunt din cele mai severe.

187
 SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

7.1. Clasificarea unităţilor de pompare…….......................... 188

7.2. Unităţi de pompare cu balansier şi prăjini de pompare.
Părţi componente, principiul de funcţionare…….......... 189
7.3. Simbolizarea unităţilor de pompare .….......................... 190
190
7.4. Parametrii regimului de pompare………........................
7.5. Tipuri de scheme cinematice ale unităţilor de pompare .. 193
7.6. Cinematica unităţilor de pompare .……......................... 194
7.7. Determinarea forţei de la capul balansierului…….......... 197
7.8. Ecuaţia fundamentală a unităţilor de pompare ……….... 198
7.9. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile neechilibrate 199
7.10. Clasificarea unităţilor de pompare după echilibrare ….. 200
7.11. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate
pe balansier………................................................................... 201
7.12. Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate
pe manivelă……………........................................................... 203
7.13. Compresoare……………............................................... 204
7.13.1. Compresoare cu piston……......................................... 205
7.13.1.1. Ciclul teoretic al compresorului teoretic.................. 205
7.13.1.2. Lucrul mecanic al compresorului teoretic……….... 206
7.13.1.3. Ciclul teoretic al compresorului real…..…............... 208
7.13.1.4. Comprimarea în mai multe trepte............................. 211
7.13.1.5. Probleme speciale privind exploatarea compresoare-
lor cu piston…………...……................................................... 212
7.13.1.5.1. Răcirea cilindrului compresor…............................. 212
7.13.1.5.2. Răcirea intermediară…………............................... 213
7.13.1.6. Tipuri de compresoare cu piston…….….................. 213
7.13.1.6.1. Compresoare de aer………..…............................. 213
7.13.1.6.2. Compresoare de gaze............................................. 213
Teste de autoevaluare…………………………………......... 215
Răspunsurile testelor de autoevaluare…………………....... 268
Lucrarea de verificare…………………………………........ 215
Rezumatul………………………………………………...... 216
Bibliografia………………………………………………..... 216

7.1. CLASIFICAREA UNITĂŢILOR DE POMPARE

A. Din punct de vedere al sistemului de acţionare folosit:
a) Motor electric de curent alternativ asincron cu rotor în scurtcircuit cu
alunecare normală. Unitatea de pompare datorită cinematicii are un
moment mare la pornire. Aceste motoare cu rotor în scurtcircuit sunt
ieftine însă trebuiesc dimensionate pentru necesităţile pornirii. Aceste
motoare sunt supradimensionate.
b) Motoare electrice de curent alternativ cu alunecare mărită;
c) Motoare electrice de curent alternativ cu moment mare de pornire.
Tipurile b) şi c) sunt mai scumpe şi sunt utilizate în mai mică măsură la
U.P.;

188
 d) Motoare diesel acţionate cu gaze de sondă (S.U.A.);
e) U.P. cu acţionare electrohidraulică, la care se intercalează un
turboambreiaj cu umplere variabilă între motorul electric asincron şi
reductorul unităţii de pompare.

B. Din punctul de vedere al modului de acţionare:

a) U.P. cu prăjini de pompare;
b) U.P. fără prăjini de pompare.
a) Pot fi cu balansier sau fără balansier. Cele cu balansier se mai numesc şi
U.P. convenţionale. Cele cu prăjini fără balansier sunt acţionate printr-o
transmisie hidrostatică (secundarul este un motor hidrostatic liniar – MHSL –
ce se află montat la suprafaţă);
b) Pot fi:
- pompe submersibile tip REDA – acţionate de motoare electrice am-
plasate deasupra pompei de adâncime;
- pompe acţionate de un motor electric liniar;
- pompe cu ejector;
- pompe cu vibrator;
- pompe cu solenoid (miez de fier moale solidar cu pistonul ce se miş-
că în interiorul unei bobine în care se transmite cu o anumită frec-
venţă curent electric;
- U.P. cu motor hidrostatic de adâncime – sistemul KOBE.

7.2. UNITĂŢI DE POMPARE CU BALANSIER ŞI

PRĂJINI DE POMPARE. PĂRŢI COMPONENTE,
PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

Figura 7.1 Schema unei unităţi de pompare:

1-manivele; 2-biele; 3-butonul de manivelă; 4 – antebraţul balansierului;
5 – braţul balansierului (capul de cal); 7 – praştia; 8 – puntea de legătură
(cioara); 9 – prăjina lustruită (tija polizată); 10 – ţevile de extracţie;
11 – prăjini de pompare; 12 – masa de echilibrare de pe balansier; 13 – masa
de echilibrare de pe manivelă; 14 – reductor cu două trepte; 15 – roată con-
dusă a transmisiei exterioare; 18 – motorul; 19 – rulmentul oscilant al unităţii
de pompare.

Motorul 18 creează mişcarea de rotaţie ce se transmite prin transmisia

16 şi reductorul 14 la manivele 1, bielele 2 ce transformă mişcarea de rotaţie
într-o mişcare liniară a punctului B. Această mişcare liniară imprimă o miş-

189
care de balans ce se transmite la punctul A, şi prin intermediul elementelor
7, 8, 9, 11 până la pistonul pompei de adâncime.

7.3. SIMBOLIZAREA UNITĂŢILOR DE POMPARE

Parametrii definitorii principali ai unităţilor de pompare sunt următo-
rii:
- FAM, kN – forţa maximă la capul balansierului;
- M01, kNm - momentul în raport cu o axă ce trece prin O1;
- SAM, m – lungimea maximă a cursei balansierului.
După poziţia de aşezare a reductorului pe postament se întâlnesc:
- Unităţi de pompare cu reductor staţionar – S – reductorul este aşezat
pe aceeaşi sanie cu U.P.;
- Unităţi de pompare cu reductor transportabil – T – este aşezat pe un
postament înalt de beton de unde se poate încărca uşor pe platforma
unui camion.
Din punctul de vedere al echilibrării unităţilor de pompare se întâlnesc:
- echilibrate pe balansier (oscilant) – B;
- echilibrate pe manivelă (rotativ) – M;
- echilibrate mixt (combinat) – C.
Simbolul unităţilor de pompare este:
B
FAM kN  S S A m M 01 kN  m
UP    M
9,81 T 10 3 9,81 C

Exemplu: UP – 12T – 3000 – 5500M

7.4. PARAMETRII REGIMULUI DE POMPARE

a) Alungirea prăjinilor de pompare

Înainte de alegerea U.P. trebuie cunoscută alungirea totală a prăjinilor
de pompare pentru ca nu cumva cursa capului balansierului să fie mai mică
sau apropiată de alungire.
Forţa de la capul balansierului are două componente:

FA  FA'  FA'' , (7.1)

în care:
FA' este componenta concentrată a forţei de la capul balansierului şi este dată
de greutatea coloanei de lichid din interiorul ţevilor de extracţie care acţio-
nează în partea superioară a pistonului în cursa ascendentă şi forţa de frecare
între piston şi cilindru.
Legea lui Hooke este   E de unde rezultă:

F ' A L
L '  , (7.2)
EA

unde:

190
L este lungimea de fixare a pompei;
E – modulul lui Young;
A – aria suprafeţei secţiunii transversale prin prăjina de pompare;
F’A – forţa distribuită determinată de greutatea garniturii de prăjini de pom-
pare şi forţa de frecare dintre garnitură şi ţevile de extracţie şi dintre garnitu-
ră şi lichid.
F ' ' A L
L ' '  , (7.3)
2 EA
Alungirea totală va fi:

L  F '' 
L  L' L ' '   F 'A  A  , (7.4)
EA  2 
Se determină această alungire pentru ca prin intermediul ei să calcu-
lăm cursa de suprafaţă a cuplului balansierului S A; ea trebuie să acopere şi
alungirea prăjinilor de pompaj şi să realizeze şi cursa de adâncime (reală) a
pistonului impusă de extragerea debitului corespunzător afluxului de petrol
din strat.

b) Coeficientul regimului de pompare

Ca rezultat a studiului proceselor dinamice şi vibratorii care se dez-

voltă în garnitura de prăjini de pompare Adonin a introdus coeficientul re-
gimului de pompare:

L
 , (7.5)
c1
în care:
 este viteza unghiulară a manivelelor;
L – adâncimea de fixare a pompei;
c1 – viteza de propagare a oscilaţiei elastice prin garnitura de prăjini de
pompare.

E
c1   5120 m/s.
0

Dacă  are valori mari, solicitările dinamice sunt mari. Acest lucru
se întâmplă când viteza unghiulară  este mai mare.
Dacă  are valori mari, solicitările dinamice sunt mari.
Din punct de vedere dinamic se consideră două regimuri :
- pentru cazul când forţele dinamice au valori mari;
  0,4
Acest regim se numeşte regim dinamic – forţele de inerţie nu se
neglijează.

191
 c1 0,4  5120 2048
   , valoare sub care se poate considera că
L L L
regimul de funcţionare este static.
- pentru cazul când forţele dinamice au valori mici;
  0,4
Pentru o anumită adâncime de fixare a pompei se limitează valoarea
vitezei unghiulare a U.P., adică numărul de curse duble. Cu cât L este mai
mare, viteza unghiulară scade (vezi figura 7.2).

Figura 7.2 Numărul de

ruperi în funcţie de adân-
cimea de fixare a pompei
L.

c) Numărul de ruperi z

În urma studiului numărului de ruperi a garniturii de prăjini de pom-

pare, pentru mai multe sonde s-a obţinut relaţia lui z (relaţia lui Virnovski).
3
 D
z  B     L2,75 , (7.6)
d
în care:
B este o constantă în funcţie de calitatea materialului din care se execută
prăjinile de pompare, de tratamentul termic şi de condiţiile de mediu ale
sondei;
 – viteza unghiulară a manivelelor;
D – diametrul pistonului pompei de extracţie;
d – diametrul prăjinilor de pompare;
L – adâncimea de fixare a pompei.
Ruperile sunt cauzate de scăderea rezistenţei la oboseală a prăjinilor care
lucrează în condiţii variabile şi condiţii active din punct de vedere corosiv.
Pentru a reduce numărul ruperilor se acţionează asupra următoarelor ele-
mente:
- se limitează ω;
D
- se acţionează asupra raportului ;
d

192
 Diametrul d nu se poate mări oricât iar D nu poate fi scăzut prea
mult deoarece scade debitul extras,
S
Q  kAr  kA A   ,
2
D 2
unde A  este aria secţiunii transversale a pistonului.
4
Pentru ca numărul de ruperi să fie mic – se reduce diametrul pistonu-
lui şi se fac U.P. de cursă lungă şi viteză unghiulară mică.

7.5. TIPURI DE SCHEME CINEMATICE ALE

UNITĂŢILOR DE POMPARE

Se întâlnesc două variante constructive:

a) U.P. cu schemă cinematică directă (figura 7.3.a);
b) U.P. cu schemă cinematică inversă (figura 7.3.b1 şi b2).
În figura 7.3.b1 este o U.P. cu echilibrare rotativă de tipul Mark II –
realizată de firma Lufkin, iar în figura 7.3.b 2 este tot o U.P. cu schemă in-
versă dar cu echilibrare pneumatică.

Figura 7.3.a U.P. cu schemă cinematică directă:

δ0 − unghiul total de balansare;
φ − unghiul curent al manivelei.

193
Figura 7.3.b1 U.P. cu schemă cinemati- Figura 7.3.b2 U.P. cu schemă cine-
că inversă (Mark II). matică inversă cu echilibrare pneu-
matică.
7.6. CINEMATICA U.P
Prin studiul cinematicii U.P. se înţelege determinarea legilor de varia-
ţie ale deplasării, vitezei şi acceleraţiei punctelor de pe balansier.
Din punct de vedere al preciziei de calcul există trei teorii – asemănă-
tor ca la pompele cu pistoane:
a) teoria elementară;
b) teoria aproximativă;
c) teoria exactă.
Aceste teorii se diferenţiază între ele prin ipotezele care se fac.
Există două ipoteze comune:
- U.P. este construită din elemente rigide;
- viteza unghiulară a manivelelor este constantă,   t .

Figura 7.4 Schema de calcul a parametrilor cinematici.

 Ipoteze de calcul suplimentare

r r
a) teoria elementară -    0;  0
l b
r r
b) teoria aproximativă -    0;  0 (  foarte mic)
l b

194
 r r
c) teoria exactă -    0;  0 .
l b
r 
b) Se porneşte de la teoria aproximativă   0  .
b 
Dacă lungimea bielei tinde la infinit rezultă că deplasarea punctului B
se face pe o traiectorie liniară (exact ca la capul de cruce de la pompele cu
piston ).
Se notează cu XB deplasarea punctului B.

X B  O1 B '  O1 B  r  l   r cos   l cos   ,

X B  r 1  cos   l 1  cos  
r
DM  r sin   l sin   sin   sin    sin  .
l
 
X B  r 1  cos   l 1  1  2 sin 2 

1  y m  1  m y  mm  1 y 2  
1! 2!
1
1  2 sin 2   1  2 sin 2   
2
  
X B  r 1  cos    sin 2  , (7.7)
 2 
d xB d xB d dx
vB      B , (7.8)
dt d dt d
dv dv d dv
aB  B  B    B . (7.9)
dt d dt d

a) Teoria elementară (   0 )

Relaţiile (1), (2), (3) se transformă în:

X B  r 1  cos  , (7.10)
v B  r sin  , (7.11)
2
a B  r cos  , (7.12)
Viteza şi acceleraţia punctului B se poate scrie şi în funcţie de deplasa-
rea punctului B:
x
cos   1  B ;
r
v B   2rx B  x B2 , (7.13)
a B   r  x B  ,
2
(7.14)

195
 Figura 7.5 Graficele de variaţie a parametrilor cinematici ai punctului B.

r r 
c) Teoria exactă   0;  0 
l b 
În această situaţie punctul B descrie un arc de cerc.
Relaţiile parametrilor cinematici sunt complicate şi greu de lucrat cu ele.
Pentru aceasta se efectuează o construcţie grafică suplimentară. Se prelun-
geşte manivela cu lm până la intersecţia în punctul I cu prelungirea balansie-
rului. Punctul I este centru instantaneu de rotaţie (CIR). Micşorarea bielei se
poate defini prin rotirea ei în jurul CIR cu viteza unghiulară ' .

vB lb
v B  lb  ' ; vm  lm  ' ; 
vm lm

În IBm se aplică teorema sinusurilor:

lb lm l l
 ; b  m .
sin    sin   1  sin  sin 1
l l sin 
v B  vm b  r b  r , (7.15)
lm lm sin 1

Relaţia (9) exprimă viteza punctului B în teoria exactă.

sin 
X B  r dt , (7.16)
sin 1
d  sin  
aB  r   , (7.17)
d t  sin 1 

196
 Practic se procedează în felul următor:
Se reprezintă mecanismul patrulater al U.P. Se dă valori lui φ din 150
în 15 până la 360 0 şi pentru fiecare valoare se reprezintă acest mecanism
0

patrulater. Se măsoară unghiurile α1, β şi se introduc în relaţiile (7.15),

(7.16), (7.17).
Se consideră o poziţie oarecare a balansierului

Figura 7.6 Stabilirea parametrilor cinematici al unui punct pe balansier.

Dacă se aproximează arcul cu coarda se poate scrie:

X B  b  ; X A  a ; XZ  z 
z z z
X Z  X B  ; v Z  v B  ; a Z  aB  , (7.18)
b b b

Grupul de relaţii (7.18) determină parametrii cinematici ai oricărui

punct de pe balansier în funcţie de parametrii cinematici ai punctului B.

a a
XA  XB  ; a A  aB  . (7.19)
b b
c c
X C  X B  ; aC  a B  . (7.20)
b b

7.7. DETERMINAREA FORŢEI DE LA CAPUL

BALANSIERULUI (FA)

FA  G '  F p  Fi  F f , (7.21)

unde:
G’ este greutatea în aer a elementelor ce acţionează la capătul balansi-
erului;

f
Fp  G ' – forţa de plutire;
0
G  G '  Fp – greutatea în fluid a elementelor care acţionează la capul ba-
lansierului;

197
  f 
 c.a. ; G ' p 1    Gl  G p  Gl
    0 
G  G ' 1  f  
 0   f 
 c.d. ; G ' p  1    Gp
 0 

Figura 7.7 Schema pompei de adâncime:

1 – cilindrul pompei; 2 – pistonul pompei;
3 – prăjini de pompare;
G’p – greutatea în aer a prăjinilor de pompare
Gl – greutatea lichidului;
Gp – greutatea în fluid a prăjinilor de pompare.

G  a 
FA  G  a A  G1  A 
g  g 
 a 
în care 1  A  este coeficientul de dinamicitate.
 g 
 r2 a 
FA  G 1   cos   , (7.22)
 g b 
 r 2 a 
FAa   G p  Gl  1   cos  
 g b 
FA  , (7.23)
2
 r a 
FAd  G p  1   cos  
 g b 

7.8. ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A UNITĂŢILOR

DE POMPARE

Se pleacă de la condiţia ca puterea motorului să rămână constantă.

Pt
Pm  , (7.24)
t
unde:
Pt este puterea teoretică la pompă;
t - randamentul total.

198
 Pt pQ gHQ M O1   Ft  r  
Pm      , (7.25)
t ad  sup m  h  v  sup 01,m 01,m
în care:
ηad este randamentul de adâncime;
ηsup – randamentul de suprafaţă;
ηm – randamentul mecanic al pompei de adâncime;
ηh – randamentul hidraulic;
ηv – randamentul volumic;
η01,m – randamentul de la arborele de intrare în reductor până la motor.
Din relaţia (7.25) rezultă că M O1  const. , respectiv Ft  const. .

7.9. DETERMINAREA FORŢEI TANGENŢIALE LA

UNITĂŢILE NEECHILIBRATE

Figura 7.8 Schema de calcul a forţei Fto.

Prin deplasarea forţei de-a lungul suportului său, acesta nu îşi modifică
efectul.
Fto  Fbo sin     Fbo sin  , (7.26)
FA  a  Fbo  b
a
Fbo  FA  , (7.27)
b
2
 r a a
Fto  G1   cos   sin  , (7.28)
 g b b

199
  r 2 a a
Ftoa   G p  Gl  1   cos   sin 
 g b b
Ftoa  , (7.28’)
 r 2 a a
Ftod  G p 1   cos   sin 
 g b b
Bo
Fto  Ao sin   sin  , (7.29)
2

unde A0 este amplitudinea componentei statice a forţei tangenţiale

a
Aoa   G p  Gl   Aod
a b
Ao  G 
b a
Aod  G p
b
Bo
- amplitudinea componentei dinamice a forţei tangenţiale.
2

r 2
Boa   G p  Gl 
r 2 a 2 g
Bo  G   
g b2 r 2 a 2
Bod  G p  
g b2

Figura 7.9 Variaţia forţei tangenţiale la U.P. neechilibrate:

Ftos – componenta statică; Ftod – componenta dinamică; FtoM – valoarea maximă;
Ftom – valoarea minimă.

7.10. CLASIFICAREA UNITĂŢILOR DE POMPARE

DUPĂ ECHILIBRARE
a) După natura echilibrării:
- oscilantă – când masa de echilibrare este aşezată pe balansier;
- rotativă – când masa de echilibrare este aşezată pe un element în
mişcare de rotaţie;
- combinată – când masa este aşezată şi pe balansier şi pe manivelă.
b) După modul de obţinere a echilibrării:

200
 - mecanică;
- hidraulică;
- pneumatică;
- hidropneumatică.

7.11. DETERMINAREA FORŢEI TANGENŢIALE LA

UNITĂŢILE ECHILIBRATE PE BALANSIER

Figura 7.10 Schema de calcul a forţei F’t.

Forţa tangenţială se calculează cu relaţia:

F 't  F 'b sin      F 'b sin  . (7.30)

Se scrie ecuaţia de moment în raport cu punctul 0:

 ac 
FA  a  F 'b b  Gb  c1   , (7.31)
 g 
a c  ac 
F 'b  FA   Gb  1   , (7.32)
b b g

Pentru determinarea greutăţii masei de echilibrare se pune condiţia ca

lucrul mecanic în cursa ascendentă (La) să fie egal cu cel sin cursa descen-
dentă (Ld).
Forţele care ajută mişcarea efectuează un lucru mecanic pozitiv, iar ce-
le care se opun mişcării, un lucru mecanic negativ:

La   FAa  X A  Gb  X c ;
Ld  FAd  X A  Gb  X c ;

201
 FAa  FAd X A  G  a
La  L d  Gb    Gp  l   . (7.33)
2 Xc  2  c

unde Gb este greutatea masei de echilibrare la U.P. echilibrată pe balansier.

 r 2 a a  G  r2 c a c
F 't  G1   cos   sin    G p  l 1  cos    sin  ,(7.34)
 g b b  2  g b c b
  r 2 a a
 F 'ta   G p  Gl  1   cos   sin  
  g b b
  2

  G p  Gl  1  r  c cos   a  sin 
  2  g b b

F 't  
 2
 F '  G  1  r   a cos   a sin  
 td p
 g b b

  Gl   r 2 c a
  p 2  1  g b cos   b  sin 
 G 
   
B'
F 't  A' sin   sin 2 , (7.35)
2
G a
A 'a  l   Aoa
a  Gl  a 2 b
unde: A '  G   Gp   
b  2 b G a
A 'd   l   A 'a  A 'd
2 b
2 2 2
r a  G  r  ac B 'a  Boa
B'  G  2   Gp  l   2 
g b  2  g b B 'd  Bod

Figura 7.11 Variaţia forţei tangenţiale la U.P. echilibrate pe balansier:

F’tMa – forţa tangenţială maximă în cursa ascendentă; F’tMd – forţa tangenţială
maximă în cursa descendentă; F’tma – forţa tangenţială minimă în cursa ascenden-
tă; F’tmd – forţa tangenţială minimă în cursa descendentă.

202
 7.12. DETERMINAREA FORŢEI TANGENŢIALE LA
UNITĂŢILE ECHILIBRATE PE MANIVELĂ

Figura 7.12 Schema de calcul a forţei Ft '' .

Gb  c  GB  b
c  G  a
GB  Gb   Gp  l  
b  2  b
GB r sin   Gm R sin 
 G  a r
Gm   G p  l   , (7.36)
 2  bR
Fbt ''  Fb ''sin       Fb ''sin  , (7.37)
a
FA  a  Fb '' b  Fb ''  FA 
b
a
Fbt ''  FA   sin  , (7.38)
b
Ft '' r  Fbt '' r  Gm  R sin  , (7.39)
R
Ft ''  Fbt '' Gm  sin  , (7.40)
r
2
 r a a R
Ft ''  G 1   cos   sin   Gm sin  , (7.41)
 g b b r
 r 2 a a  G a
Fta ''   G p  Gl  1   cos   sin    G p  l   sin 
 g b b  2 b
Ft ''  , (7.42)
 r2 a a  G a
Ftd ''  G p 1   cos   sin    G p  l   sin 
 g b b  2 b

203
 B ''
Ft ''  A ''sin   sin 2 , (7.43)
2
A’’ – amplitudinea componentei statice:
 G a  G a G a
Aa ''   G p  l    G p  l   l   Aa '
a R  2 b  2 b 2 b
A ''  G  Gm 
b r a  G a G a
Ad ''  G p   G p  l    l   Ad '   Aa ''
b  2 b 2 b

B’’ – amplitudinea componentei dinamice:

r 2 a 2
Ba ''   G p  Gl  
r 2 a 2 g b2
B ''  G   
g b2 r 2 a 2
Bd ''  G p

g b2
Deoarece reprezentarea este asemănătoare ca la U.P. echilibrată pe ba-
lansier se va trasa numai forţa tangenţială rezultată, Ft ''

Figura 7.13 Variaţia forţei tangenţiale la U.P. echilibrate pe manivelă.

7.13. COMPRESOARE

Compresoarele sunt utilaje destinate a acţiona asupra fluidelor com-

presibile în vederea modificării presiunii lor.
Sub denumirea de compresoare propriu-zise, se înţeleg în practica cu-
rentă, acelea destinate măririi presiunii gazelor. Cele aspirante, folosite pen-
tru a reduce presiunea într-un recipient se cunosc sub denumirea de „pompe
de vid”.
În schelele petroliere compresoarele au multiple aplicaţii, fiind utilaje
de bază pentru transportul gazelor, extracţia prin erupţie artificială (gaz–
lift), sau utilaje anexe, de exemplu, pentru obţinerea aerului comprimat ne-
cesar comenzilor instalaţiilor de foraj, echilibrării unor tipuri de unităţi de
pompare etc.

204
 Compresoarele se realizează în multiple variante constructive, care se
pot grupa în câteva categorii de bază: axiale, centrifuge, cu piston şi
volumice rotative.
Din punct de vedere al raportului de comprimare (ε) pe care îl reali-
zează, ele se pot clasifica astfel:
- ventilatoare,   1,02  1,1 ;
- suflante,   1,06  3 ;
- compresoare propriu zise,   3 .
p
  2 , unde p1 si p2 sunt presiunile iniţială şi finală.
p1
Compresia se poate realiza în una sau mai multe trepte.

7.13.1. Compresoare cu piston

În figura 7.14 este prezentată schema de principiu a unui compresor cu

piston.
Compresoarele cu piston sunt cu simplu sau cu dublu efect, după cum
doar una sau ambele feţe ale pistonului sunt active.

Figura 7.14 Schema de principiu a unui compresor cu piston:

1 – capac; 2 – supapă de aspiraţie; 3 – supapă de refulare; 4 – cilindru; 5 – pis-
ton; 6 – segmenţi; 7 – tija pistonului; 8 – capul de cruce; 9 – bielă; 10 – manivelă.

Sunt cazuri când arborele cotit al compresorului este comun cu al mo-

torului termic de acţionare, o parte din manetoane fiind antrenate de bielele
motorului, celelalte antrenând bielele compresorului. Un astfel de utilaj se
numeşte motocompresor.
În celelalte cazuri, de obicei la acţionarea electrică, compresoarele sunt
antrenate printr-o transmisie (de unde şi numele de compresoare cu transmi-
sie), sau cuplate direct la motor.

7.13.1.1. Ciclul teoretic al compresorului teoretic

Prin ciclu unui compresor se înţelege variaţia presiunii pe faţa pistonu-

lui la efectuarea unei curse complete. Într-o primă aproximaţie problema se
va trata neglijându-se pierderile (ciclul teoretic). De asemenea, se va consi-
dera un compresor teoretic, fără spaţiu mort (spaţiul de gaz ce rămâne la

205
punctul mort exterior PME, între piston şi capacul supapelor conform figurii
7.14).
În acest caz presiunea variază conform reprezentării din figura 7.15,
unde p1 este presiunea de intrare în compresor (de aspiraţie ), iar p 2 presiu-
nea de ieşire (de refulare). Fazele de lucru sunt următoarele:
4 – 1 – aspiraţie (SA deschisă; SR închisă);
1 – 2 – compresia (SA şi SR închise);
2 – 3 – refulare (SA închisă; SR deschisă).

Figura 7.15 Ciclul teoretic de funcţionare

a unui compresor teoretic.

Observaţii:
a) La punctul (1) pistonul îşi schimbă sensul de mişcare şi supapa de
aspiraţie (SA) se închide automat;
b) La punctul (2), când presiunea atinge valoarea p2, supapa de refulare
(SR) se deschide automat;
c) La punctul (3) SA se deschide, SR se închide, spaţiul de lucru trecând
de la comunicarea cu presiunea p 1 (4).
În figura 2, au fost prezentate diferite posibilităţi pentru realizarea
fazei de compresie:
1-2iz – compresie izotermă: pV  p1V1  p2V2 ; (7.44)
n n n
1-2pol – compresie politropă: pV  p1V1  p2V2 ; (7.45)
k k k
1-2ad – compresie adiabată: pV  p1V1  p2V2 ; (7.46)

Lucrul mecanic pe un ciclu, reprezentat de aria închisă de diagramă,

este minim la compresia izotermă şi maxim la cea adiabată 1  n  k 

7.13.1.2 Lucrul mecanic al compresorului teoretic

Lucrul mecanic consumat sau primit de pistonul compresorului este

L  F  S  p  A  S  p V ,
unde:
F este forţa de presiune;
S – deplasarea pistonului.
Lucrul mecanic consumat pe perioada unui ciclu este:

206
 L  Lasp  Lcomp  Lref  Ldes (7.47)
Lasp  L41   p1V1 (7.48)
2


Lcomp  L12   p d V (7.49)
1

Lref  L23  p2V21 (7.50)

Ldes  L43  0 V3  V4  (7.51)

Pentru cele trei tipuri de transformări la compresia (1–2), se foloseşte

corespunzător una din relaţiile 7.44, 7.45 sau 7.46 la explicitarea termenului
Lcomp  L12 din relaţia 7.47.
A. Compresia izotermă, se realizează în condiţiile compresorului ră-
cit, astfel încât temperatura să rămână constantă în intervalul (1–2). Răcirea
corespunde de altfel şi unei necesităţi practice privind buna funcţionare a
compresorului, astfel încât să nu se conexe uleiul de ungere din cilindru.
Relaţia (7.47) devine în acest caz:

2 2
p1V1 2
Liz  p2V2  p1V1   p d V  p2V2  p1V1   d V  p2V2  p1V1  p1V1  ln V 1 
1 1
V
V1
 p2V2  p1V1  p1V1  ln
V2
Liz  p 2V2  p1V1  p1V1  ln  , (7.52)
p2 V1
unde    , (7.53)
p1 V2
p1V1
S-a ţinut că p1V1  p 2V2  pV  p 
V

B. Compresia adiabată, deci fără schimb de căldură cu exteriorul,

necesită lucrul mecanic maxim pe ciclu:
2 2
p1V1k
Lad  p2V2  p1V1   p d V  p2V2  p1V1   dV 
1 1
Vk

 p2V2  p1V1  p V kV 1k

2

p2V2  p1V1  p1V1k 

V21 k  V11 k 
1 1
1 k 1 k 1

Lad  p2V2  p1V1  p1V1k

V
 V11k
, 2
1 k
 (7.54)
k 1
pV k
S-a ţinut cont că p1V1k  p2V2k  pV k  p  1 k1
V

Ţinând cont de relaţia (7.45) relaţia (7.54) devine:

207
 1
Lad  p 2V2  p1V1   p2V2  p1V1  , (7.55)
k 1
k  
Lad   p2V2  p1V1   k p1V1  p2V2  1 , (7.56)
k 1 k 1  p1V1 

Utilizând relaţiile (7.45; 7.53; 7.56) rezultă expresia lucrului meca-

nic pentru un ciclu în cazul compresiei adiabatice:

k  k 1 
Lad  p1V1   k  1 , (7.57)
k 1  

unde k = 1,4 pentru aer şi k = 1,28 pentru gaze de sondă.

C. Compresia politropă
Expresia lucrului mecanic pentru un ciclu, în acest caz, rezultă din ex-
presia (7.57), înlocuind litera (k) cu (n) (a se observa relaţiile 7.45 şi 7.46):

n  n1 
Lad  p1V1   n  1 , (7.58)
n 1  

Înmulţind ambii membrii ai egalităţii (7.58) cu frecvenţa de lucru a

compresorului, rezultă puterea necesară antrenării în funcţie de debitul aspi-
rant Q1:

1 n  n1 
P p1Q1   n  1 , (7.59)
 n 1  
unde  este randamentul total al compresorului.

7.13.1.3. Ciclul teoretic al compresorului real

În acest caz, se va lua în considerare influenţa spaţiului mort, cores-

punzător volumului V3 din figura 7.16.

Figura 7.16 Ciclul teoretic

al compresorului real.

208
 Spre deosebire de compresorul teoretic, în acest caz are loc o destinde-
re a gazului din spaţiul mort, de la punctul (3) când se închide supapa de
refulare, la punctul (4) când se deschide cea de aspiraţie.
Din volumul total de lucru al pistonului (V), corespunzător cursei (S),
partea utilă va fi deci : V14  Vs .
Se fac următoarele notaţii:

Vs   0  V , (7.60)

unde  0 este un coeficient volumetric, care este întâlnit în literatura de

specialitate sub denumirea de coeficient de umplere.

V0  m  V , (7.61)

unde m este coeficientul spaţiului mort, m  0.05  0.18 .

Pentru destinderea politropă 3  4  se poate scrie relaţia:

p2  V0n  p1  V4n , (7.62)

unde :

V4  V0  V  Vs  V m  1   0  . (7.63)

Înlocuind expresia (7.63) în relaţia (7.62) şi simplificând cu V rezultă:

p2  m n  p1  m  1   0  , sau   m n  m  1   0  ,
n n
(7.64)
Din relaţia (7.64) se poate explicita  0 :

1
 n  m  m  1  0 ,
 1 
 0  1  m    n  1 , (7.65)
 
unde  0 depinde de natura gazului, raportul de compresie şi mărimea
spaţiului mort.
Debitul (Q) aspirat de compresor, se poate scrie sub forma:

Q    0  A  S  n  i , (7.66)
unde :
A este aria secţiunii transversale a pistonului;
m – frecvenţa de lucru;

209
   0.6...0.77 este un coeficient care ţine seama de o serie de fac-
tori ca: umiditatea gazului, pierderile la etanşări, încălzirea gazului aspirat,
pierderile de presiune la aspiraţie;
i – numărul de cilindri.
Se observă că pentru un compresor la care nu se poate modifica
frecvenţa de lucru, reglarea debitului se poate face fie printr-un sistem de
blocare a supapelor de aspiraţie în poziţie deschisă (se acţionează asupra
factorului i din expresia 7.66), fie prin intermediul coeficientului  0 .
Din analiza relaţiilor (7.65) şi (7.66) rezultă că se poate realiza de
exemplu o reducere a debitului prin mărirea valorilor lui (m) sau (  ).
Pentru reglarea debitului cu ajutorul spaţiului mort se prevăd soluţii
constructive de tipul prezentat în figura 7.17.

Figura 7.17. Dispozitiv de reglare a spaţiului mort:

1 – piston; 2 – cilindru; 3 – piston de reglare a spaţiului mort;
4 – roată de reglare; 5 – tijă de control a reglării.

Valoarea lui ε nu poate fi oricât de mare, fiind limitată de temperatura

maximă la care compresorul poate să funcţioneze în bune condiţii şi să nu
apară cocsări.
Practica exploatării compresoarelor a impus, ca limită maximă a tem-
peraturii, valoarea 4530K (1800C).
Pentru cazul cel mai nefavorabil (transformarea adiabată), rezultă din
legea transformării adiabate: p1  V1k  p2  V2k (7.67)
p1  V1 p2  V2
  R - ecuaţia de stare a gazului;
T1 T2
k 1
deci: T2  T1   k . (7.68)
valoarea limită  lim , apare când T2  T2 max :

k
T  k 1
 lim   2 max  . (7.69)
 T1 
Făcând înlocuirile numerice în relaţia (7.69), rezultă că gradul maxim
de comprimare pe o treaptă are valorile: 4,2 pentru aer şi 6,7…7,5 pentru
gaze de sondă.

210
 7.13.1.4. Comprimarea în mai multe trepte

Pentru a se realiza rapoarte de comprimare cu valori superioare celor

indicate anterior se recurge la comprimarea în trepte. În acest fel se pot ob-
ţine avantaje suplimentare, ca reducerea consumului de energie şi a tempe-
raturii finale a gazului.

Dacă se consideră comprimarea în două trepte :

px p p
1  ;  2  2 ;   2  1   2 ,
p1 px p1

unde :
 este raportul total de comprimare;
1 - raportul de comprimare pe prima treaptă;
 2 - raportul de comprimare pe a doua treaptă;
p x - valoarea presiunii după prima treaptă.

Un exemplu de compresor în două trepte este prezentat în figura 7.18.

Prima treaptă de comprimare se realizează în spaţiul I, iar a doua în
spaţiul II, pe suprafaţa mică a pistonului diferenţial.

Figura 7.18. Schema unui

compresor în două trepte: 1-
baie de ulei; 2- carcasă; 3-
blocul cilindrilor; 4- arbore
cotit; 5- bielă; 6- piston dife-
renţial; 7- răcitor intermedi-
ar.

Suprafaţa activă a pistonului care realizează o anumită treaptă de com-

primare, scade odată cu creşterea numărului de ordine al acestei trepte. O
problemă importantă care se pune în cazul comprimării în trepte, este alege-
rea presiunii intermediare optime (p x), deci a repartizării gradului total de
comprimare (ε), astfel încât lucrul mecanic necesar să fie minim.
Considerând un compresor teoretic în două trepte se poate scrie lucrul
mecanic în cele două trepte (LI şi LII) conform relaţiei (7.58):

n 1
 
n  p  n
LI   p1  V1     1 ;
 x
(7.70)
n 1  p1  
 

211
 n 1
 
n  p2  n
LII   p x  Vx     1 .
   (7.71)
n 1  p x  
 
Ţinând cont de faptul că temperatura gazului la intrare în fiecare treap-
tă este aproximativ aceeaşi ( p V  ct. ) se poate scrie p1  V1  p x  Vx şi că
lucrul mecanic total este egal cu suma lucrurilor mecanice parţiale, rezultă:
n 1 n 1
 
n  p  n  p  n
L  LI  LII   p1  V1        2 
 x 2
(7.72)
n 1  p1   px  
 
Se pune condiţia ca acest lucru mecanic să fie minim:

dL
 0, (7.73)
d px
Rezultă astfel pentru p x valoarea căutată:

px  p1  p2 , (7.74)
sau
1   2   . (7.75)
Analog, pentru compresoare cu z trepte, rezultă:

1   2   z  z  . (7.76)

7.13.1.5. Probleme speciale privind exploatarea compresoarelor cu

piston

7.13.1.5.1. Răcirea cilindrului compresor

Această răcire conduce la reducerea consumului energetic necesar ac-

ţionării. Totuşi, în cazul răcirii cu apă, acest avantaj este anihilat datorită
investiţiilor suplimentare şi consumului de energie la pompele auxiliare.
Motivul care face ca răcirea să fie indispensabilă pentru buna funcţionare a
compresorului, este îndepărtarea pericolului de cocsare.
În cazul compresoarelor de aer, de mică putere, răcirea se face în at-
mosfera ambiantă, pentru mărirea suprafeţei de schimb corpul fiind prevăzut
cu aripioare. În cazul răcirii cu apă, aceasta circulă prin pereţii realizaţi în
construcţie dublă.
Staţiile mari de compresoare sunt prevăzute cu o gospodărie specială
pentru apă, echipată cu pompe (de obicei centrifuge), care asigură recircula-
rea acesteia pe traseul compresoare-turn de răcire-compresoare.

212
 7.13.1.5.2. Răcirea intermediară

Este necesară în cazul comprimării în mai multe trepte. Consumul de

apă este de 3…8 litri de apă pentru un m3 de gaz comprimat. Cu fiecare
3…4 K de reducere a temperaturii gazului, consumul energetic scade cu 1%.
Răcirea gazului se face în schimbătoare de căldură, apa circulând prin
fascicolul tubular.

7.13.1.6. Tipuri de compresoare cu piston

7.13.1.6.1. Compresoare de aer

Pentru debite mari de aer, la presiuni până la 7 bar se utilizează com-

presoare cu piston diferenţial, fabricate la Reşiţa.

Exemple: 1V-15/7; 2V-30/7; 3V-45/7;

cilindri sunt verticali;
2V-30/7 presiunea în bar;
debitul de aer în m3/min;
numărul de cilindri.
Pentru debite de aer mai mici livrează compresoare uzinele din Bucu-
reşti.
Pentru necesităţile de are comprimat ale instalaţiilor de foraj, se folo-
seşte un compresor care realizează: debitul maxim 1,5 m3/min; presiunea
maximă 1,2 MN/m2. Acest compresor este realizat în două trepte, cu cilin-
dru diferenţial şi este acţionat fie de la o priză a intermediarei instalaţiei, fie
independent sub formă de electrocompresor.

7.13.1.6.2. Compresoare de gaze

Aceste compresoare sunt larg răspândite în industria petrolieră, având

utilizări multiple, dintre care se remarcă transportul gazelor şi exploatarea
sondelor în erupţie artificială, necesităţi pentru care în schele există staţii de
compresoare. Celui căruia i se încredinţează conducerea unei astfel de staţii,
trebuie ca pe lângă cunoaşterea utilajului, să vegheze la o riguroasă discipli-
nă privind tehnica securităţii muncii, deoarece aici, din cauza pericolului de
explozie, normele sunt din cele mai severe. Din punct de vedere al acţionă-
rii, compresoarele de gaze pot fi: cu transmisie, cuplate direct la motorul
electric şi gazomotocompresoare.

A. Compresoare cu transmisie
Aceste compresoare, acţionate de motoare sincrone, se recomandă de
fapt pentru aer, deoarece electricitatea statică datorită frecărilor la transmisi-
ile prin curele, prezintă o sursă posibilă de explozie. Totuşi, cu măsuri spe-
ciale de protecţie, aceste compresoare se folosesc în staţiile din schele, prin-
cipalele tipuri existente fiind cele din tabelul de mai jos:

213
 TIPUL COMPRESO- DEBIT Număr trepte Grad de compre-
RULUI m3/min sie (ε)
XOB 8 2 37
2SG-50 13 3 50
2SG-60V 13 3 60

B. Compresoare cuplate direct la motorul electric

În această categorie intră compresoarele cu cilindri opuşi tip Boxer,
fabricate după licenţă Brotherhod. Pentru acţionare se folosesc motoare sin-
crone de turaţie joasă. Se folosesc pentru aspiraţie gaze, transport gaze şi
pentru injecţie de aer la combustia subterană.

C. Gazomotocompresoare
În această categorie, intră compresoarele care au arbore cotit comun cu
motorul termic de antrenare. Acest arbore este antrenat de bielele motoare şi
antrenează bielele părţii de compresor.
Motoarele folosite pot fi în doi sau patru timpi, cu diferite variante de am-
plasare a cilindrilor motori faţă de cei compresori (figura 7.6).

Figura 7.19 Gazomotocompresoare:

1- cilindru motor; 2- cilindru compresor; I- treapta întâi; II- treapta a doua;
III- treapta a treia.

Drept combustibil pentru motorul termic, se folosesc chiar gazele ve-

hiculate (gaze de sondă).
În schelele din România există astfel de compresoare, ca de exemplu:
- 8GK (de fabricaţie sovietică) cu motor în patru timpi şi cilindri în V;
- Clark cu motor în doi timpi şi cilindri verticali dispuşi în linie (RA-3 şi
RA-6);
- Ingersol-Rand cu motor în patru timpi şi cilindri în V (8XVG şi
6XVG).

În schelele petroliere se întâlnesc şi compresoare rotative, cum ar fi

compresoarele centrifuge (cu acelaşi principiu de funcţionare ca şi pompele
centrifuge). Se întâlnesc în schele şi staţii de turbocompresoare după licenţă
Sulzer.

214
 TESTE DE AUTOEVALUARE

T 7.1. Compresoarele cu piston se folosesc la extracţia petrolului prin:

a) erupţie naturală;
b) pompaj;
c) erupţie artificială prin gaz-lift.
T 7.2. Unităţile de pompare cu prăjini fără balansier sunt acţionate cu:
a) o transmisie hidrostatică (secundarul este un motor hidrostatic
liniar montat la suprafaţă);
b) pompă cu jet;
c) pompă cu vibrator.
T 7.3. Dacă adâncimea de fixare a pompei creşte atunci numărul de curse
duble:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică.
T 7.4. Parametrii regimului de pompare sunt:
a) alungirea prăjinilor de pompare şi adâncimea sondei;
b) alungirea prăjinilor de pompare, coeficientul regimului de pompa-
re, numărul de ruperi ale garniturii de prăjini;
c) coeficientul regimului de pompare şi adâncimea de fixare a pom-
pei.
T 7.5. Compresoarele cu piston au raportul de comprimare:
a) cuprins între 1,03÷3,0;
b) cuprins între 1,02÷1,1;
c) mai mare decât 3.
T 7.6. Valoarea raportului maxim de comprimare pe o treaptă este limitată
de:
a) tipul compresorului;
b) temperatura maximă la care compresorul poate să funcţioneze în
condiţii bune şi să nu apară cocsări;
c) temperatura maximă a uleiului de ungere (1800C).
T 7.7. La comprimarea gazului în mai multe trepte lucrul mecanic este mi-
nim când:
a) raportul de comprimare este mai mare pe prima treaptă;
b) raportul de comprimare este egal pe treptele de comprimare;
c) raportul de comprimare este mai mare pe ultima treaptă.

LUCRAREA DE VERIFICARE

L.V. 7.1.
 Clasificarea unităţilor de pompare.
 Determinarea forţei din capul balansierului.
 Ciclul teoretic al compresorului teoretic.
L.V. 7.2.
 Unităţi de pompare cu balansier şi prăjini de pompare.

215
  Determinarea forţei tangenţiale la unităţile neechilibrate.
 Lucrul mecanic al compresorului teoretic.
L.V. 7.3.
 Parametrii regimului de pompare.
 Tipuri de scheme cinematice ale unităţilor de pompare.
 Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe ba-
lansier.
L.V. 7.4.
 Determinarea forţei tangenţiale la unităţile echilibrate pe ma-
nivelă.
 Cinematica unităţilor de pompare.
 Comprimarea în mai multe trepte.

REZUMATUL

În general prin unităţi de pompare se înţelege unităţile de pompare cu

balansier şi prăjini de acţionare a pompei în adâncime. Ele în majoritatea
cazurilor sunt acţionate de un motor electric asincron şi un reductor cu două
trepte. Determinarea alungirii prăjinilor de pompare este necesară pentru a
stabili mărimea cursei de suprafaţă şi să realizeze cursa reală a pompei de
adâncime. Unităţile de pompare cu balansier au două tipuri de scheme ci-
nematice:
- schemă directă;
- schemă inversă (Mark II).
În schelele petroliere compresoarele au multiple aplicaţii, fiind utilaje-
le de bază pentru transportul gazelor, extracţia prin erupţie artificială (gaz-
lift), sau utilaje anexe, de exemplu pentru obţinerea aerului comprimat nece-
sar comenzilor instalaţiilor de foraj. Pentru necesităţile de aer comprimat ale
instalaţiilor de foraj se foloseşte un compresor în două trepte cu cilindru
diferenţial ce realizează un debit de 1,5 m3/min şi o presiune de 1,2 MN/m2.
Pentru comprimarea gazelor în schele se întâlnesc electrocompresoare şi
gazomotocompresoare.

BIBLIOGRAFIA

1. Costin, I., Utilaj petrolier–Elemente de calcul, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1986.
2. Petre, N., Chiţu-Militaru, P., Extracţia ţiţeiului prin pompaj cu pră-
jini, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
3. Popovici, A l., Utilaj pentru exploatarea sondelor de petrol, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1989.
4. Săvulescu, P., Studiul bibliografic privind exploatarea sondelor prin
metode neconvenţionale, referatul I al tezei de doctorat, Ploieşti, 1993.
5. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.
6. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura Universi-
tăţii Petrol - Gaze din Ploieşti, 2013.

216
 UI 8. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE DE
PREVENIRE A ERUPŢIILOR

OBIECTIVE

În cursul operaţiunilor de foraj sau punere în producţie a unei sonde de

ţiţei şi gaze, formaţiunile geologice străbătute de sapă prezintă adeseori pre-
siuni mari. Unitatea de învăţare prezintă următoarele elemente:
 cauzele de apariţie a manifestărilor eruptive;
 metodele de combatere a manifestărilor eruptive;
 schema de circulaţie a fluidului de foraj;
 funcţiunile instalaţiilor de prevenire a erupţiilor;
 clasificarea prevenitoarelor de erupţie;
 prevenitoarelor de erupţie orizontale;
 prevenitoarelor de erupţie verticale;
 echipamente de acţionare a prevenitoarelor.
Echipamentele de acţionare a instalaţiilor de prevenire a erupţiilor au
ca destinaţie efectuarea următoarelor operaţiuni:
 închiderea şi deschiderea prevenitoarelor de erupţie şi robine-
telor aferente. Comanda acestor operaţiuni trebuie dublată,
pentru a permite ca prevenitoarele şi robinetele aferente să
poată fi manevrate atât de maistrul sondor aflat pe podul son-
dei, cât şi de la o distanţă oarecare de gura sondei - în afara zo-
nei periculoase ce poate apare în cursul manifestărilor erupti-
ve;
 producerea, înmagazinarea, transportul şi distribuţia energiei
folosite în acest scop
 dublarea agenţilor energetici. Această măsură se adoptă din
motive de siguranţă.
Cunoaşterea construcţiei şi funcţionării acestor instalaţii este obligato-
rie şi trebuie verificată periodic pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă
maximă a utilajului petrolier pentru foraj-extracţie.

SECŢIUNI ŞI SUBSECŢIUNI

8.1. Manifestările eruptive ale sondelor de ţiţei şi gaze…....... 218

8.2. Metodele de combatere a manifestărilor eruptive............. 219
8.3. Funcţiunile instalaţiilor de prevenire a erupţiilor............. 223
8.4. Componenţa şi rolul subansamblelor componente............ 224
8.5. Clasificarea instalaţiilor de prevenire a erupţiilor............ 225
8.6. Caracteristicile principale ale instalaţiilor de prevenire
a erupţiilor................................................................................. 226
8.7. Prevenitoarele de erupţie………..……........................... 232
8.7.1. Funcţiunile prevenitoarelor de erupţie............................ 232
8.7.2. Principalele elemente ale unui un prevenitor de erupţie şi
rolul lor funcţional.................................................................... 232
8.7.3. Clasificarea prevenitoarelor de erupţie…........................ 233

217
8.7.4. Prevenitoare de erupţie orizontale........................................ 235
8.7.5. Prevenitoare de erupţie cu bac inelar (verticale).................. 245
8.8. Echipamentele de acţionare a instalaţiilor de prevenire a
erupţiilor…................................................................................ 251
8.8.1.Funcţiile echipamentului de acţionare ........................... 251
8.8.2. Clasificarea sistemelor de acţionare a instalaţiilor de pre-
venire a erupţiilor ..................................................................... 252
8.8.2.1.Acţionarea manuală a prevenitoarelor.......................... 252
8.8.2.2. Acţionarea hidraulică a prevenitoarelor de erupţie şi
robinetelor aferente………...................................................... 253
8.9. Deranjamente la instalaţiile de prevenire a erupţiilor şi
remedierea acestora.................................................................. 260
Teste de autoevaluare .............................................................. 265
Răspunsurile la testele de autoevaluare................................... 268
Lucrarea de verificare................................................................ 266
Rezumatul.................................................................................. 266
Bibliografia................................................................................ 267

8.1. MANIFESTĂRILE ERUPTIVE ALE SONDELOR

DE ŢIŢEI ŞI GAZE

În cursul operaţiunilor de foraj sau punere în producţie a unei sonde de

ţiţei şi gaze, formaţiunile geologice străbătute de sapă prezintă adeseori pre-
siuni mari.
Aceste presiuni sunt echilibrate cu ajutorul presiunii exercitate de co-
loana noroiului de foraj sau a unui alt fluid de circulaţie.
În cazul când fluidele din formaţiunile geologice (apă, ţiţei, gaze) sunt
debitate spre exterior sub acţiunea presiunii din straturi, se produce manifes-
tarea eruptivă.
Teoretic manifestarea eruptivă apare când:
p1  p f , (8.1)
unde:
p1    H , (8.2)
este presiunea exercitată de coloana hidrostatică a noroiului de foraj, la ni-
velul stratului care se manifestă;
p f – presiunea din strat;
γ – greutatea specifică a noroiului de foraj;
H – adâncimea stratului care se manifestă.
Manifestările eruptive constituie unele din cele mai grave accidente
tehnice care pot avea loc în cursul forajului şi punerii în producţie.
Practic prezenţa unei manifestări eruptive se face cunoscută prin gaze-
ificarea fluidului de foraj sau prin creşterea nejustificată a nivelului de fluid
în rezervoarele instalaţiei de circulaţie.
Printre cele mai importante cauze care provoacă manifestările eruptive
se pot enumera:

218
 Cauze geologice:
– traversarea unor formaţiuni cu presiuni mari, care nu au fost prevăzute
la adâncimile respective;
– presiunile formaţiunilor traversate sunt mai mari decât cele prevăzu-
te;
– pierderi de noroi în formaţiunile unde se întrevede acest fenomen;
– infiltrări de gaze în noroi.
Cauze tehnologice:
– utilizarea unui fluid de foraj cu alte caracteristici decât cele corespunză-
toare formaţiunilor traversate;
– ignorarea apariţiei gazelor în fluidul de foraj;
– combaterea tardivă sau ineficientă a pierderilor de fluid de foraj în
formaţiuni;
– lipsa de supraveghere sau ignorarea variaţiei nivelului de fluid la re-
zervoarele instalaţiei de circulaţie;
– efectul de pistonare care poate apare la extragerea garniturii de foraj,
datorită „manşoanelor” produse de o spălare ineficientă a sapei sau de o cir-
culaţie defectuoasă;
– umplerea insuficientă a puţului în cursul extragerii prăjinilor de foraj;
– viteze excesive de extragere a garniturii de foraj în condiţiile utilizării
unui fluid cu viscozitate mare;
– nerespectarea unei tehnologii adecvate la reluarea forajului după o
oprire îndelungată, sau după extragerea sapei.

8.2. METODELE DE COMBATERE A

MANIFESTĂRILOR ERUPTIVE
Combaterea manifestărilor eruptive constituie unul din capitolele difi-
cile ale tehnologiei forajului. Cele mai folosite procedee în acest sens sunt:
– îngreuierea fluidului de foraj;
– închiderea gurii sondei;
– forajul sub presiune;
– forajul cu circulaţie inversă.

a. Îngreuierea fluidului de foraj. Metoda constă în mărirea greutăţii

specifice a fluidului de foraj prin adăugarea unor minerale grele, a căror
greutate specifică este cuprinsă între 4,2 şi 5,2 t/m3.
Printre cele mai răspândite materiale utilizate în acest scop sunt: bari-
ta, hematitul şi argilele.
Acest procedeu, cu toată larga lui răspândire, prezintă o serie de nea-
junsuri, din care se pot enumera:
– necesită eforturi fizice mari ale personalului operativ;
– colmatarea orizonturilor productive, precum şi a straturilor superioare
ce urmează a fi exploatate ulterior, ceea ce conduce la reducerea afluxu-
lui de ţiţei, iar în unele cazuri chiar punerea în producţie a sondei devine
imposibilă;

219
 – punerea în producţie a orizontului cu gaze este periculoasă;
– cimentarea sondelor este greu de executat în condiţiile asigurării unei
calităţi corespunzătoare;
– creşterea preţului de cost pe metru forat.

b. Închiderea gurii sondei. În fig.8.1 este reprezentată schema circula-

ţiei normale a fluidului de foraj. La zăcămintele cu presiuni mari în strat,
contrapresiunea creată artificial prin îngreuierea fluidului de foraj este ade-
seori insuficientă pentru oprirea manifestărilor eruptive. Pe de altă parte,
manifestarea poate fi neaşteptată sau să înceapă într-un timp scurt, iar îngre-
uierea noroiului de foraj reprezintă întotdeauna o operaţie de lungă durată.
În aceste cazuri, pentru oprirea manifestărilor eruptive este necesară
închiderea imediată a gurii sondei, utilizându-se echipamentele şi instalaţiile
de prevenire a erupţiilor prevăzute în acest scop de la începutul forării şi pâ-
nă la predarea sondei în exploatare.
Închiderea sondei constă în obturarea spaţiului inelar existent între
prăjinile de foraj şi coloana tubată, pe de o parte şi împiedicarea circulaţiei
ascendente prin interiorul prăjinilor de foraj, pe de altă parte. Reîntoarcerea
fluidului de foraj în rezervoare se efectuează în acest caz prin duze reglabile
de strangulare, racordate sub organele de obturare.
Schema de circulaţie a fluidului de foraj cu gura sondei închisă este
reprezentată în fig. 2,a pentru cazul când sapa este extrasă din puţ şi în fig.
2,b pentru cazul când sapa se află pe talpă.
Dispozitivele de obturare totală 8, respectiv de obturare a spaţiului
inelar 9 sunt închise. Fluidul de foraj sub presiune de la pompa 2, împins
prin prăjinile de foraj 4, ajunge în talpă, apoi revenind în spaţiul inelar trece
prin duza 11, în care se reduce brusc presiunea şi în continuare se reîntoarce
spre rezervorul 1.
Contrapresiunea asupra stratului se creează prin coloana de fluid de
foraj la care se adaugă în acest caz rezistenţa hidraulică a duzei.
Condiţia de echilibru se exprimă cu relaţia:

p f  p1  p 2 , (8.3)

în care p2 este presiunea înaintea duzei.

Reglându-se pierderile de presiune prin duză, se controlează contrapresi-
unea pe strat în aşa fel încât aceasta să fie superioară presiunii din strat.

p2  h    p0 , (8.4)
unde:

p0 este presiunea atmosferică în bar, iar pierderile de presiune în timpul tre-

cerii noroiului prin duză se pot determina cu relaţia:

 8  Q2
h , (8.5)
g  2  d 4

220
în care:

Q este debitul noroiului de foraj, m3/s;

g – acceleraţia gravitaţiei, m/s2;
d – diametrul duzei, m;
μ – coeficientul de rezistenţă hidraulică.

c. Forajul sub presiune. Datorită dezavantajelor pe care le prezintă

procedeul de îngreuiere a fluidului de foraj, combaterea manifestărilor erup-
tive în cazul unor presiuni mari de strat se efectuează mai raţional şi în mod
eficient cu ajutorul forajului sub presiune.

Fig. 8. 1. Schema circulaţiei

normale a fluidului de foraj:
1 – rezervor de noroi;
2 – pompa de noroi; 3 – cap
hidraulic; 4 – prăjini de fo-
raj; 5 – sapă de foraj;
6 – coloana de burlane;
7 – flanşă dublă; 8 – dispozi-
tiv de obturare .totală a son-
dei; 9 – dispozitiv de obtura-
re a spaţiului inelar; 10 – teu
de evacuare a noroiului;
11 – duză reglabilă;
12 – robinet de circulaţie
inversă.

Acest procedeu se aplică ca o măsură temporară de lichidare a mani-

festărilor violente de gaze şi ţiţei, fie în tot timpul cât sapa lucrează în for-
maţiuni cu presiuni de strat foarte mari.
În cazul folosirii acestei metode, forajul, introducerea şi extragerea
prăjinilor de foraj sau a burlanelor, cimentarea şi măsurătorile se efectuează
sub presiune.

221
 Din acest motiv, folosirea forajului sub presiune implică în afara utila-
jelor de închidere a gurii sondei şi de scurgere prin duze şi alte echipamente
pentru împingerea prăjinilor de foraj, o instalaţie de circulaţie închisă etc.

d. Circulaţia inversă. Spre deosebire de circulaţia normală, în care no-

roiul de foraj refulat de pompe este introdus prin interiorul prăjinilor şi se
reîntoarce în spaţiul inelar, în cazul folosirii acestei metode, circulaţia de-
curge în ordinea inversă; fluidul de foraj curat şi îngreuiat este pompat în
sondă prin spaţiul inelar de sus în jos antrenând bulele de gaz şi detritusul le
trece prin orificiile sapei, prin interiorul prăjinilor de foraj şi le aduce la su-
prafaţă.
Circulaţia inversă se face obligatoriu cu gura sondei închisă,
folosindu-se sape cu orificii mari de spălare.
Aplicarea acestui procedeu este raţională pentru forarea straturilor cu
presiuni relativ ridicate, prezentând următoarele avantaje:
– reducerea colmatării;
– creşterea vitezei de evacuare a detritusului;
– posibilitatea de determinare mai precisă a formaţiunilor traversate;
– simplificarea unor instrumentaţii.
În cazul forajului sub presiune cu circulaţie inversă, presiunea exercita-
tă deasupra tălpii va fi mai mare decât în cazul circulaţiei directe, datorită
faptului că pierderile hidraulice prin interiorul prăjinilor sunt întotdeauna
mai mari decât pierderile hidraulice în spaţiul inelar.

e. Erupţii libere. Dacă manifestarea eruptivă devine necontrolată se

transformă în erupţie liberă, care constituie cel mai grav accident ce poate
surveni în procesul de foraj şi punere în producţie a sondelor.
Cauzele erupţiilor libere pot fi următoarele:
– lipsa echipamentelor de prevenire a erupţiilor care să permită închide-
rea gurii sondei şi circulaţia prin duze;
– folosirea unui echipament de prevenire a erupţiilor incomplet, având o
construcţie necorespunzătoare sau având defecţiuni şi uzuri care să afecteze
funcţionarea şi capacitatea de etanşare a gurii sondei;
– montarea necorespunzătoare a acestor echipamente;
– manipularea greşită sau tardivă a instalaţiilor şi echipamentelor de
prevenire;
– folosirea unui personal operativ insuficient instruit în legătură cu con-
strucţia şi manipularea acestor echipamente.

222
 Fig. 8.2. Schema de circulaţie a fluidului de foraj cu gura sondei închisă:
a – total; b – pe prăjinile de foraj.

Consecinţele erupţiilor libere sunt deosebit de grave, provocând în ce-

le mai dese cazuri pierderi incalculabile şi anume:
– avarierea gravă sau deteriorarea completă a instalaţiilor de foraj sau de
intervenţie aflată la gura sondei;
– apariţia incendiilor;
– mobilizarea unor importante forţe de muncă şi mijloace tehnico-
materiale pentru oprirea erupţiei şi stingerea incendiilor;
– abandonarea sondei;
– degradarea zăcămintelor în zona respectivă, ca urmare a pierderii
energiei potenţiale a straturilor.
Instalaţiile şi echipamentele actuale de prevenire a erupţiilor pot
asigura evitarea completă a erupţiilor libere, cu condiţia unei dotări co-
respunzătoare a sondelor şi a cunoaşterii construcţiei, funcţionării şi ex-
ploatării acestor utilaje de către personalul aferent.

8.3. FUNCŢIUNILE INSTALAŢIILOR DE PREVENI-

RE A ERUPŢIILOR

Instalaţiile de prevenire a erupţiilor sunt echipamente având ca desti-

naţie evitarea erupţiilor libere în cursul forajului sondelor de ţiţei şi de gaze
sau al operaţiunilor de pregătire a acestora pentru exploatare.
Unele norme definesc instalaţiile de prevenire a erupţiilor ca „un an-
samblu montat pe ultima coloană tubată sau ca un echipament montat pe
aceasta şi amplasat la gura sondei, care are ca scop controlul presiunilor din
spaţiul inelar format între burlane şi garnitura de prăjini în timpul operaţiu-
nilor de foraj sau de pregătire a sondei pentru exploatare”.

223
 În general, instalaţiile de prevenire a erupţiilor pot efectua următoarele
operaţiuni:
– închiderea spaţiului inelar dintre coloana de burlane pe care este monta-
tă şi suprafaţa exterioară a prăjinilor de foraj, racordurilor, prăjinilor pătrate,
ţevilor de extracţie, cablurilor sau burlanelor ce se tubează;
– închiderea totală a gurii sondei când garnitura de prăjini de foraj, ţevi
de extracţie sau burlane de tubaj este extrasă din puţ;
– dirijarea fluidului de foraj din sondă spre habe prin duze reglabile, în
scopul reducerii presiunii din sondă sau în mod liber prin teul de evacuare a
noroiului şi prin racordurile de avarie;
– dirijarea fluidului de foraj în sens invers, în scopul opririi manifestări-
lor eruptive cu ajutorul contrapresiunii exercitate asupra straturilor, pentru
umplerea puţului, sau în alte scopuri.
Pentru alte operaţiuni destinate evitării erupţiilor libere, cum ar fi: ob-
turarea orificiului interior al prăjinilor sau asigurarea unei circulaţii în sens
unic prin acest orificiu, se utilizează echipamente de prevenire a erupţiilor,
care în mod uzual nu sunt încă considerate ca făcând parte din componenţa
instalaţiei propriu-zise.

8.4. COMPONENŢA ŞI ROLUL SUBANSAMBLELOR

COMPONENTE

În fig. 8.3 este reprezentată o instalaţie de prevenire a erupţiilor într-

una din variantele cele mai uzuale, formată din următoarele subansamble:
– prevenitor de erupţie orizontal 1, prevăzut cu două dispozitive de în-
chidere, care asigură atât închiderea spaţiului inelar dintre coloana de burla-
ne şi garnitura de prăjini de foraj, cât şi închiderea totală a gurii sondei, prin
intermediul dispozitivului de închidere inferior, când garnitura de foraj este
extrasă din puţ;
– prevenitor de erupţie vertical 2, prevăzut cu dispozitiv de închidere cu
bac inelar, care permite suplimentar închiderea spaţiului inelar pe suprafaţa
de orice formă şi dimensiune a prăjinilor pătrate, racordurilor, cablurilor etc.
precum şi manevrarea etanşă a garniturii de foraj;
– flanşa dublă 3, are ca destinaţie asamblarea prevenitorului orizontal la
coloana de burlane tubate a sondei;
– manifoldul de erupţie 4, racordat la ieşirile laterale ale prevenitorului
1 şi flanşei duble 3, este utilizat pentru dirijarea fluidului de foraj prin
duze reglabile în scopul reducerii presiunii din sondă sau în sens in-
vers, în scopul opririi manifestărilor eruptive cu ajutorul contrapresi-
unii exercitate asupra straturilor;

224
 Fig. 8. 3. Instalaţia de prevenire a erupţiilor

– teul de evacuare a noroiului 5, montat la partea superioară a instalaţiei,

are ca destinaţie dirijarea evacuării noroiului din sondă spre habe prin racor-
dul lateral, ghidarea sapei şi sculelor de foraj la introducerea acestora în
sondă, precum şi umplerea puţului printr-un racord suplimentar;
– instalaţia de acţionare 6, asigură manevrarea de la distanţă a preveni-
toarelor de erupţie şi a robinetelor manifoldului, cu ajutorul energiei hidrau-
lice produse, înmagazinate şi distribuite de la un grup de presiune plasat la
distanţă de gura sondei. Suplimentar, comanda prevenitoarelor de erupţie şi
dispozitivelor aferente poate fi efectuată şi de la un pupitru de comandă 7,
plasat pe podul sondei la îndemâna sondorului şef. Acţionarea hidraulică
este dublată de o acţionare manuală, care poate fi efectuată cu ajutorul braţe-
lor de manevră 8.

8.5. CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR DE

PREVENIRE A ERUPŢIILOR

Instalaţiile de prevenire a erupţiilor se pot clasifica astfel:

– după destinaţie :
– pentru forajul sondelor de ţiţei şi gaze;
– pentru extracţia ţiţeiului;
– pentru alte scopuri.
– după numărul şi tipul prevenitoarelor de erupţie;
– după forma energiei utilizate:
– cu acţionare manuală;
– cu acţionare mecanică;
– cu acţionare hidraulică.

225
 8.6. CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE
INSTALAŢIILOR DE PREVENIRE A ERUPŢIILOR

Fiecare instalaţie de prevenire a erupţiilor este caracterizată de o serie

de parametri constructivi şi funcţionali.
Alegerea celor mai indicate tipodimensiuni de instalaţii de prevenire a
erupţiilor în vederea forajului unei sonde, efectuarea montajului şi asigura-
rea unei exploatări raţionale, sunt condiţionate de cunoaşterea acestor para-
metri.

a. Diametrul secţiunii de trecere. Diametrul secţiunii de trecere, indi-

cat în in (inches, ţoli) sau mm, este o caracteristică dimensională care permi-
te să se cunoască diametrul maxim al sapelor de foraj sau altor scule care
pot trece prin instalaţie.
Diametrul secţiunii de trecere este egal cu diametrul orificiului verti-
cal-central ce străbate teul de evacuare a noroiului, prevenitoarele, mosoare-
le şi flanşa dublă.

b. Dimensiunea nominală. Dimensiunea nominală, indicată în

„inches” (ţoli) este o caracteristică care împreună cu presiunea nominală in-
dicată în bar defineşte flanşa de racordare a prevenitorului de erupţie.
Deşi valoarea dimensiunii nominale nu este o caracteristică măsurabi-
lă a instalaţiei, ea prezintă importanţă datorită faptului că precizează în mod
concis un număr foarte mare de caracteristici dimensionale. Astfel, pentru
fiecare dimensiune şi presiune nominală, standardele de flanşe pentru indus-
tria petrolieră indică toate elementele asamblării şi anume:
– dimensiunile flanşei;
– dimensiunile canalului pentru inelul de etanşare;
– dimensiunile inelului de etanşare;
– numărul şi dimensiunile prezoanelor şi piuliţelor;
– caracteristicile minime ale materialelor utilizate;
– condiţiile tehnice de execuţie, marcare şi probare.
În România, instalaţiile de prevenire a erupţiilor se fabrică în gama de
dimensiuni nominale stabilită de standardul „Flanşe simple pentru presiuni
de 70 la 1050 bar”, STAS 750.
În S.U.A. gama de dimensiuni nominale, în care se fabrică utilajele de
prevenire a erupţiilor este reglementată de standardul API Std. 6A.

c. Presiunea nominală. Presiunea nominală, indicată în bar, este pre-

siunea maximă la care poate fi supusă instalaţia de prevenire a erupţiilor în
cursul exploatării.
Instalaţiile de prevenire a erupţiilor se fabrică în gama de presiuni
nominale stabilită pentru utilajul petrolier şi anume: 70, 140, 210, 350, 700 ,
1050 şi 1400 bar.
La instalaţiile de prevenire a erupţiilor fabricate în S.U.A. presiunea
nominală este indicată în psi (1 psi = 0,070 bar).

226
 Toate subansamblele componente, care în timpul utilizării intră în
contact direct cu presiunea fluidului din sondă, trebuie să fie construite pen-
tru o presiune de lucru egală sau mai mare decât presiunea nominală a insta-
laţiei. Astfel, sunt prevenitoarele de erupţie, mosoarele de asamblare ale
acestora, flanşa dublă şi manifoldul de erupţie. Celelalte subansamble com-
ponente, cum ar fi instalaţia de comandă hidraulică, teul de evacuare a noro-
iului, conducta de legătură între duzele reglabile şi habe, au presiuni nomi-
nale mai reduse.

d. Presiunea de probă. Presiunea de probă, indicată în bar, este presi-

unea la care sunt încercate elementele instalaţiei de prevenire, pentru a se
constata eventualele defecte de material sau construcţie. Această verificare,
denumită probă hidraulică de rezistenţă, se execută numai de uzina con-
structoare.
Valoarea presiunii de probă pentru toate utilajele care lucrează la gura
puţului, precum şi pentru corpurile turnate supuse la presiuni interioare până
la 350 bar şi dimensiuni până la 14 in inclusiv, este egală cu dublul presiunii
nominale. La presiuni şi dimensiuni nominale mai mari, presiunea de probă
este o dată şi jumătate presiunea nominală.
Valorile mari ale presiunilor de probă, fac ca în cursul încărcărilor hi-
draulice de rezistenţă, materialul să fie solicitat la tensiuni apropiate de limi-
ta de curgere. Din această cauză, repetarea probei hidraulice de rezistenţă în
cursul exploatării este interzisă.
În tabelul 8.1 sunt prezentate adâncimile maxime de utilizare a preve-
nitoarelor de erupţie.

Tabelul 8.1. Adâncimile maxime de utilizare a prevenitoarelor.

Adâncimea, m
Presiunea Gradient Gradient
bar 0,203[bar/m] 0,158[bar/m]
140 680 890
210 1020 1330
350 1700 2220
700 3400 4430
1050 5150 6650
1400 6900 8860

În tabelul 8.2 sunt prezentate dimensiunile principale, presiunile de lucru

şi diametrele secţiunilor de trecere ale instalaţiilor de prevenire a erupţiilor,
adoptate de principalii producători.

227
Tabelul 8.2. Presiunile de lucru şi dimensiunile principale pentru preveni-
toarele de erupţie.
Presiunea Dimensiunea Diametrul de
Clasa Inel de etanşare
De lucru flanşei trecere minim
API
[bar] [in] [in] [mm] RX BX
0 1 2 3 4 5 6

0, 5 M 35 291/2 291 /2 742,94 - -

2M 140 16 161 /4 412,74 65 -
20 211 /4 539,74 73 -
263/4 263 /4 679,44 - -
3M 210 6 71/16 179,38 45 -
8 9 228,60 49 -
10 11 279,39 53 -
12 135 /8 346,07 57 -
20 203 /4 527.04 74 -
263/4 263 /4 679.44 - -

5M 350 6 71/16 179,38 46 -

8 11 228,60 54 -
135/8 135 /8 346,07 - 160
163/4 163 /4 425,44 - 162
183/4 183 /4 450,84 - 163
211/4 211 /4 539,74 - 165

10 M 700 71/16 71/16 179,38 - 156

9 9 228,60 - 157
11 11 279,39 - 158
135/8 135 /8 346,07 - 159
163/4 163 /4 425,44 - 162
183/4 183 /4 450,84 - 164
211/4 211 /4 539,74 - 164

0 1 2 3 4 5 6

15 M 1050 71/16 71/16 179,38 - 156

9 9 228,60 - 157
11 11 279,39 - 158
135/8 135 /8 346,07 - 159

20 M 1400 71/16 71/16 179,38 - 156

e. Tipul şi numărul prevenitoarelor de erupţie componente. Această

caracteristică indică posibilităţile de utilizare ale instalaţiei.

228
 Fiecare tip de prevenitor din componenţa instalaţiei de prevenire a
erupţiilor conferă acesteia posibilităţile sale funcţionale. Astfel, în cazul uti-
lizării unui prevenitor orizontal simplu, instalaţia poate asigura în funcţie de
dimensiunea bacurilor cu care acesta este echipat, închiderea spaţiului inelar
dintre coloana de burlane pe care este montată şi suprafaţa exterioară a pră-
jinilor de foraj, burlanelor ce se tubează sau a ţevilor de extracţie.
În cazul utilizării unui al doilea prevenitor orizontal simplu echipat cu
bacuri „zero” sau a unui prevenitor orizontal dublu – al cărui dispozitiv de
închidere inferior este echipat cu asemenea bacuri, se poate asigura şi închi-
derea totală a gurii puţului.
Un al treilea prevenitor orizontal simplu, poate asigura închiderea pe
altă dimensiune, în cazul utilizării de garnituri de foraj compuse din prăjini
cu dimensiunile diferite sau pe aceiaşi dimensiune, obţinându-se un coefici-
ent de siguranţă sporit.
Dacă instalaţia este echipată suplimentar cu un prevenitor universal,
închiderea spaţiului inelar se poate realiza pe suprafeţe de orice formă şi di-
mensiune a prăjinilor pătrate şi hexagonale, racordurilor, mufelor, cablurilor
etc. Acest prevenitor asigură închiderea etanşă în cursul rotirii sau manevră-
rii axiale a garniturii de material tubular şi racordurilor aferente. În fine, uti-
lizarea unui prevenitor rotativ, permite efectuarea forajului sub presiune sau
alte operaţiuni speciale.

f. Gama de bacuri. Gama de bacuri, indicată în „inches” precizează

diametrele nominale ale ţevilor de extracţie, prăjinilor şi burlanelor pe care
se pot închide prevenitoarele de erupţie din componenţa instalaţiei de preve-
nire. Gama de bacuri include dimensiunea ”0” – bacul pentru închiderea to-
tală a gurii sondei.
Construcţia prevenitoarelor orizontale destinate forajului, necesită
pentru fiecare dimensiune de prăjini sau burlane de foraj, o dimensiune co-
respunzătoare de bacuri.
Prevenitoarele verticale hidraulice, au un singur bac inelar, care asigu-
ră închiderea pe orice formă şi dimensiuni cuprinse între zero şi diametrul
secţiunii de trecere.

g. Dimensiunea nominală a flanşei duble. Dimensiunea nominală a

flanşei duble, indicate în (in x in x bar), precizează posibilitatea de racorda-
re a instalaţiei de prevenire a erupţiilor pe coloane tubate de diferite dimen-
siuni.
Flanşa superioară are dimensiunile prevenitorului de erupţie inferior,
iar flanşa inferioară o dimensiune egală sau mai mare.

h. Dimensiunile nominale ale manifoldului de erupţie. Această carac-

teristică este indicată, atât pentru racordul de scurgere prin duze reglabile,
cât şi pentru racordul de circulaţie inversă în in x bar şi reprezintă dimensi-
unea şi presiunea nominală a flanşelor de asamblare între elementele com-
ponente ale manifoldului.
Presiunea nominală a manifoldului de erupţie este egală cu presiunea
nominală a instalaţiei de prevenire. Există însă unele excepţii şi anume:

229
 – racordurile la ieşirile laterale ale prevenitoarelor de erupţie verticale
mecanice, când aceste prevenitoare au presiuni nominale diferite ale instala-
ţiei;
– racordurile de circulaţie inversă, pe care unii constructori le execută la
o presiune nominală mai mare cu o treaptă decât restul instalaţiei;
– armăturile parcurse de fluid după ieşirea din duzele reglabile, care se
prevăd la o presiune nominală mai mică cu o treaptă decât a restului instala-
ţiei.
Dimensiunea nominală a manifoldului de erupţie depinde de dimensi-
unea şi presiunea nominală a instalaţiei de prevenire.

i. Presiunea de acţionare hidraulică a bacurilor. Pentru fiecare

prevenitor de erupţie se indică un interval de presiuni şi anume:
– presiunea maximă de acţionare a bacurilor, în bar, reprezintă valoarea
maximă a presiunii care poate fi introdusă în cilindrii de acţionare hidraulică
fără să provoace deteriorarea acestora;
– presiunea minimă de acţionare a bacurilor, în bar, reprezintă valoarea
minimă a presiunii care asigură închiderea eficace a bacurilor, când preveni-
torul de erupţie este supus în interior, la presiunea sa nominală.
Alţi constructori indică coeficienţi de închidere şi de deschidere. Coe-
ficientul de închidere este raportul dintre presiunea la gura sondei, care acţi-
onează în interiorul prevenitorului şi presiunea de acţionare hidraulică nece-
sară pentru închiderea bacurilor, iar coeficientul de deschidere este raportul
dintre presiunea la gura sondei, care acţionează în interiorul prevenitorului
şi presiunea de acţionare hidraulică necesară pentru deschiderea bacurilor.
Deoarece menţinerea presiunii din sistemul hidraulic la o valoare rigu-
ros constantă nu este raţională, întrucât necesită funcţionarea permanentă a
pompei, constructorii instalaţiilor de prevenire a erupţiilor, recomandă ca
presiune de regim în intervalul cuprins între presiunea maximă şi minimă de
regim.
Presiunea maximă de regim trebuie să fie egală sau mai mică decât
presiunea maximă de acţionare a bacurilor. În caz contrar, se poate produce
defectarea prevenitoarelor de erupţie prin deteriorarea garniturilor de etanşa-
re sau spargerea cilindrilor.
Presiunea minimă de regim se alege astfel încât după închiderea tutu-
ror prevenitoarelor de erupţie şi robinetelor aferente, presiunea rămasă în
sistem să fie mai mare decât presiunea minimă de acţionare a bacurilor sau
egală cu aceasta.
Intervalul presiunilor de acţionare şi coeficienţii de închidere şi des-
chidere sunt parametrii constructivi ai prevenitoarelor de erupţie, spre deo-
sebire de intervalul presiunilor de regim care este un parametru de exploata-
re.

j. Volumul nominal al acumulatorului şi volumul disponibil de acţio-

nare. Volumul nominal al acumulatorului hidropneumatic, adică volumul
total al acestuia, exprimat în litri, este un parametru care reprezintă capacita-
tea instalaţiei de a înmagazina energie hidraulică, în diferite regimuri de
funcţionare. Datorită faptului că acumulatorul hidropneumatic este umplut

230
parţial cu azot şi deoarece o dată cu refularea lichidului în interior, presiunea
scade, volumul nominal nu poate fi utilizat integral pentru acţionarea preve-
nitoarelor. Din acest motiv, pentru un anumit regim de funcţionare, se indică
un alt parametru, denumit volumul disponibil de acţionare. Acesta reprezintă
cantitatea de fluid sub presiune, care poate fi refulată din acumulator, între
presiunea minimă de regim şi presiunea minimă de acţionare a prevenitoare-
lor. Volumul disponibil de acţionare poate fi utilizat integral pentru închide-
rea sau deschiderea prevenitoarelor.

k. Volumul de fluid necesar pentru închiderea şi deschiderea unei pe-

rechi de bacuri. Volumul de fluid necesar pentru închiderea respectiv des-
chiderea unei perechi de bacuri, indicat în litri, este un parametru construc-
tiv al fiecărui tip de prevenitor utilizat pentru determinarea numărului de
închideri-deschideri ce poate fi efectuat cu ajutorul volumului disponibil de
acţionare.
Volumul de fluid necesar pentru închiderea unei perechi de bacuri
creşte o dată cu dimensiunea nominală a prevenitoarelor, iar volumul nece-
sar pentru închidere este mai mare decât cel necesar pentru deschidere.
Trebuie reţinut că în timp ce la prevenitoarele orizontale consumul de
fluid pentru acţionare nu depinde de dimensiunea ţevii pe care se face închi-
derea, la prevenitoarele universale, volumul de fluid necesar este maxim la
închiderea totală şi scade o dată cu creşterea diametrului de închidere.

l. Dimensiunile de gabarit. Dimensiunile de gabarit, indicate în mm,

sunt necesare pentru asamblarea subansamblelor instalaţiei de prevenire a
erupţiilor în cadrul instalaţiei de foraj.
Astfel, înălţimea instalaţiei este necesară pentru a se stabili nivelul
flanşei coloanei tubate, în aşa fel încât aceasta să poată intra într-o substruc-
tură dată.
Lăţimea şi lungimea, precum şi spaţiul afectat la deschiderea capace-
lor prevenitoarelor în vederea accesului la bacuri sunt caracteristici care tre-
buie luate obligatoriu în considerare pentru a evita intersecţia subansamble-
lor instalaţiei de prevenire cu stâlpii substructurii instalaţiei de foraj, situaţie
care face imposibilă o exploatare normală.
De asemenea, înălţimile ieşirilor laterale ale flanşei duble, prevenitoa-
relor şi teului de evacuare a noroiului, prezintă importanţă pentru amplasa-
rea manifoldului de erupţie, iar lungimea maximă a braţelor de manevră,
pentru a verifica dacă este posibilă scoaterea roţilor de acţionare manuală în
afara substructurii.
Trebuie cunoscute, de asemenea, gabaritul pupitrului de comandă şi al
grupului de presiune, pentru a se asigura integrarea acestor subansamble în
spaţiul disponibil de pe podul sondei, respectiv din baraca aferentă.

231
 8.7. PREVENITOARELE DE ERUPŢIE

8.7.1. Funcţiunile prevenitoarelor de erupţie

Prevenitoarele de erupţie sunt principalele subansamble componente

ale unei instalaţii de prevenire a erupţiilor.
În raport cu destinaţia şi modul în care sunt echipate, prevenitoarele de
erupţie asigură efectuarea următoarelor operaţiuni:
– închiderea spaţiului inelar dintre coloana de burlane pe care este monta-
tă instalaţia de prevenire a erupţiilor şi suprafaţa cilindrică exterioară –
având o dimensiune dată – a prăjinilor de foraj, burlanelor ce se tubează sau
ţevilor de extracţie;
– închiderea spaţiului inelar pe suprafeţe de orice formă şi dimensiuni ale
prăjinilor pătrate, prăjinilor grele, racordurilor, cablurilor etc.;
– manevrarea etanşă a garniturii de foraj, inclusiv racordurilor, în sensul
coborârii sau extragerii din sondă;
– închiderea spaţiului inelar la gura sondei în cursul rotirii prăjinilor de
foraj;
– închiderea totală a gurii sondei când garnitura de prăjini de foraj, ţevi
de extracţie sau burlane este extrasă din puţ;
– posibilitatea de racordare a unor dispozitive auxiliare pentru reglajul
presiunii din sondă;
– asigurarea unui sens unic de circulaţie a fluidului de foraj prin orificiul
interior al garniturii de foraj;
– obturarea completă a orificiului interior al garniturii de foraj.
Ultimele două operaţiuni sunt asigurate de echipamente care în termino-
logia actuală din ţara noastră nu sunt, denumite prevenitoare de erupţie
(exemplu: robinetul de sens unic pentru tija pătrată).

8.7.2. Principalele elemente ale unui un prevenitor de

erupţie şi rolul lor funcţional

În fig. 8.4 este reprezentat un prevenitor de erupţie considerat drept

reprezentativ pentru această categorie de echipamente, deoarece elementele
sale componente, evident modificate din punct de vedere constructiv, se re-
întâlnesc şi la celelalte tipuri de prevenitoare.
Astfel, acest prevenitor este format din următoarele părţi principale:
Corpul 1, care trebuie să asigure:
– susţinerea şi protejarea organelor de obturare. În acest scop corpul, con-
fecţionat din oţel aliat turnat sau forjat, este prevăzut cu ghidaje interioare,
solidarizate printr-o manta capabilă să reziste la presiunea nominală a pre-
venitorului;
– trecerea sapei şi garniturii de foraj, tubaj, extracţie etc. printr-un orifi-
ciu interior vertical de trecere, al cărui diametru reprezintă una din caracte-
risticile tehnice principale ale prevenitorului;

232
 – racordarea prevenitorului cu celelalte elemente din componenţa instala-
ţiei. În acest scop la partea superioară şi inferioară a corpului, orificiul de
trecere este prevăzut cu flanşe sau alte elemente de racordare, iar în părţile
laterale sunt prevăzute ieşiri cu flanşe pentru racordarea manifoldului de
erupţie;
– posibilitatea de acces la organele de obturare (bacuri) montate în interi-
or, în care scop corpul este prevăzut cu ferestre închise cu capace etanşe;
– degajarea spaţiului interior de depuneri ale fluidului de circulaţie, prin
suprafeţe de scurgere interioare înclinate.
Organele de obturare 2, cunoscute sub denumirea de „bacuri”, care
trebuie să asigure:
– obturarea etanşă a spaţiului inelar format între prăjinile de foraj sau alte
elemente cilindrice ce trec prin corpul prevenitorului şi orificiul vertical de
trecere al acestuia, sau obturarea completă a acestui orificiu.
În acest scop bacul este format dintr-o garnitură de cauciuc încastrată
în armături metalice:
– realizarea unui efect de „autoetanşare”, în sensul că presiunea din inte-
riorul sondei, creează o forţă suplimentară de apăsare pe bacuri în direcţia
închiderii prevenitorului;
– realizarea unui efect de „autoalimentare”, în sensul că forţele care acţi-
onează asupra carcasei bacului în vederea închiderii refulează garnitura din
cauciuc în direcţia suprafeţelor de etanşare până la obturarea interstiţiilor
libere;
– posibilitatea de înlocuire comodă şi rapidă, ţinându-se seama de frec-
venţa acestei operaţii în cursul exploatării prevenitorului.
Dispozitivele de acţionare a bacurilor 3, de obicei servomotoare hi-
draulice cu piston denumite „verine”, dublate de mecanisme cu şurub, care
permit acţionarea hidraulică, cât şi manuală a bacurilor.

8.7.3. Clasificarea prevenitoarelor de erupţie

Deoarece realizarea unui prevenitor de erupţie care să asigure integral

toate operaţiunile necesare nu este raţională şi nici posibilă din punct de ve-
dere practic, s-au realizat prevenitoare specializate, care execută numai par-
ţial aceste operaţiuni.

Fig. 8.4. Prevenitor de erupţie.

233
 Pe de altă parte, existenţa mai multor producători de asemenea utilaje
a făcut ca aceleaşi categorii de prevenitoare să fie realizate prin soluţii con-
structive diferite.
Din aceste motive, există actualmente în şantierele petroliere o mare
varietate de prevenitoare, care se pot clasifica în baza următoarelor criterii:
a) După destinaţie:
– pentru forajul sondelor de ţiţei şi gaze, şi anume:
– cu circulaţie normală;
– sub presiune;
– pentru extracţia ţiţeiului şi a gazelor;
– pentru alte operaţiuni.

b) După locul de montaj:

– pe coloana tubată a sondei (pentru închiderea spaţiului inelar);
– pe garnitura de foraj (pentru închiderea orificiului interior al acesteia).

c) După direcţia de deplasare a bacurilor:

– orizontale;
– verticale.

d) După numărul dispozitivelor de închidere:

– simple;
– duble;
– triple.

e) După forma bacurilor:

– cu bacuri plate;
– cu bacuri cilindrice;
– având secţiunea ovală;
– având secţiunea rotundă;
– cu bacuri inelare;
– cu bacuri tubulare.

f) După posibilitatea de rotire a bacurilor împreună cu prăjinile de

foraj:
– normale (fără posibilitate de rotaţie);
– rotative.

g) După modul de acţionare a bacurilor:

– cu acţionare manuală;
– cu acţionare mecanică;
– cu acţionare hidraulică;
– cu acţionare combinată.

h) După modul de racordare în cadrul instalaţiei de prevenire a erup-

ţiilor:
– cu flanşe în corp;
– cu flanşe exterioare;
– cu cep filetat;
– cu mufă filetată;
– cu brăţări.

234
 8.7.4. Prevenitoare de erupţie orizontale
Prevenitoarele de erupţie, descrise în acest capitol, se caracterizează
prin aceea că, în cursul manevrelor de închidere-deschidere, bacurile execu-
tă o mişcare de translaţie orizontală.
Aceste prevenitoare, larg răspândite în şantierele petroliere, sunt reali-
zate într-o gamă foarte largă de tipo-dimensiuni.
Astfel, se întâlnesc prevenitoare de erupţie orizontale „simple”, echi-
pate cu un singur dispozitiv de închidere şi „duble”, echipate cu două ase-
menea dispozitive. În România s-au realizat construcţii „triple”, echipate cu
trei dispozitive de închidere.
Bacurile dispozitivelor de închidere, pot avea fie o formă plată, fie în
alte construcţii o formă cilindrică cu secţiune rotundă sau ovală.
Acţionarea bacurilor este efectuată la tipurile mai vechi manual sau
mecanic prin intermediul unor mecanisme cu şurub, iar la tipurile moderne
atât manual prin mecanismul cu şurub, cât şi hidraulic cu ajutorul unor veri-
ne.
În vederea racordării, corpurile acestor prevenitoare sunt echipate cu
flanşe aparente sau din corp.
Se întâlnesc mai puţin frecvent, însă, prevenitoare orizontale racordate
prin brăţări, iar la tipodimensiunile mai mici, prin mufe şi cepuri prevăzute
cu filet conic.
a. Prevenitoare de erupţie orizontale cu bacuri plate acţionate manual
şi mecanic. Caracteristic acestor prevenitoare este faptul că obturarea orifi-
ciului vertical de trecere este asigurată prin bacuri plate acţionate manual
sau mecanic.
În fig. 8.5 este reprezentat un prevenitor de erupţie dublu tip B.2
STAS 591, fabricat în România, care face parte din această categorie.
Dispozitivul de închidere montat în corpul turnat 1 este format din două
perechi de bacuri 2, care se pot deplasa în sensul închiderii şi deschiderii, prin
rotirea tijelor filetate dreapta-stânga 3.
Corpul, este prevăzut la extremităţi cu flanşe din corp pentru racordare
la gura sondei, iar în interior cu ghidaje pentru bacuri şi pante de scurgere a
noroiului.
Una din tijele 3 este prelungită cu o axă cardanică de manevră 4, care
permite acţionarea manuală sau mecanică de la distanţă.

Fig. 8.5. Prevenitor de erupţie orizontal, cu bacuri plate, acţionat

manual sau mecanic tip B 2.

235
 Manevrarea simultană a unor perechi de bacuri este asigurată prin in-
termediul unei transmisii cu lanţ 5, care cuplează cele două tije.
Fiecare bac este format dintr-o garnitură din cauciuc încastrată într-o
armătură metalică.
Garnitura bacurilor „de prăjini” este prevăzută cu o suprafaţă plană
orizontală A, care asigură etanşarea între corp şi bac, cu o suprafaţă plană
verticală B, care asigură etanşarea între bacuri şi cu o suprafaţă cilindrică
verticală C, care asigură etanşarea între bac şi prăjini.
La garnitura bacurilor „totale”, etanşarea se face numai pe suprafeţele
A şi B.
Construcţia bacurilor este cu efect de „autoalimentare”.
Centrarea prăjinilor de foraj, în cursul închiderii bacurilor, este asigu-
rată prin camele triunghiulare de ghidaj D.
Schimbarea bacurilor se execută prin fereastra frontală a corpului, du-
pă demontarea capacului 6. Etanşarea tijelor la trecerea prin capac este rea-
lizată prin presetupe.
O variantă a acestei construcţii este prevenitorul de erupţie tip B1
STAS 591.Spre deosebire de tipul B2, acesta este prevăzut cu o singură pe-
reche de bacuri.
Deoarece prevenitoarele de erupţie orizontale cu bacuri plate acţionate
mecanic prezintă avantajul unei construcţii simple a sistemului de acţionare
a bacurilor si al unui preţ de cost redus, sunt preferate uneori pentru echipa-
rea sondelor forate în terenuri cunoscute, la care nu se prevăd manifestări
eruptive violente.
Printre dezavantajele care limitează răspândirea acestor tipuri de pre-
venitoare se pot enumera:
– funcţionarea este asigurată numai la presiuni nominale de maximum
210 bar, ceea ce le face improprii pentru sonde de medie şi mare adâncime;
– operaţia de închidere-deschidere necesită eforturi fizice mari, iar durata
acestei manevre este relativ mare, chiar în cazul acţionării electromecanice
sau pneumatice. În cazul manifestărilor eruptive violente, această caracteris-
tică poate compromite închiderea prin erodarea garniturii din cauciuc a ba-
curilor;
– schimbarea bacurilor este greoaie şi comportă extragerea obligatorie a
prăjinilor de foraj din puţ.
b. Prevenitoare de erupţie orizontale cu bacuri plate acţionate hi-
draulic. Prevenitoarele de erupţie acţionate hidraulic reprezintă actualmente
tipul cel mai răspândit. Aceste prevenitoare, se caracterizează prin aceea că
acţionarea bacurilor în vederea închiderii sau deschiderii orificiului vertical
de trecere, este efectuată de verine hidraulice.
Bacurile reprezentate în fig. 8.6, introduse în ghidajele orizontale ale
corpului, sunt formate dintr-o garnitură din cauciuc având partea frontală în
formă de U, sau dublu T, încastrată într-o carcasă metalică cu ajutorul unui
capac.
Având o formă asemănătoare bacurilor prevenitoarelor mecanice, gar-
nitura bacurilor de prăjini este prevăzută cu suprafaţa plană orizontală A,
care asigură etanşarea între corp şi bac, cu suprafaţa plană verticală B, care
asigură etanşarea între bacuri şi cu suprafaţa cilindrică verticală C, care asi-

236
gură etanşarea între bac şi prăjini. La garnitura bacurilor „totale”, etanşarea
se realizează numai pe suprafeţele A şi B.

Fig. 8.6. Bacuri pentru prevenitoa-

rele de erupţie orizontale hidrauli-
ce:
a – bacuri cu prăjini cu garnituri
U; b – bacuri de total cu garnituri
U;
c – bacuri de prăjini cu garnituri
„dublu T” armate cu plăcuţe meta-
lice.

În fig. 8.7 şi 8.8 este reprezentat un verin destinat acţionării hidraulice

a bacurilor, format dintr-un piston 1, care se deplasează într-un cilindru 2,
sub acţiunea presiunii fluidului de acţionare, de obicei ulei, introdus în ca-
mera de închidere A sau de deschidere B, a acestuia.
Etanşarea pistonului 1 faţă de cilindrul 2 este realizată prin garnituri
de cauciuc 3 în formă de L, V, U sau O, iar a pistonului 1 faţă de tija 4, pre-
cum şi a cilindrului 2 în raport cu capacele 5 şi corpul 6 prin garnituri O,
montate frontal sau cilindric.
Aceste garnituri sunt supuse numai la presiunea fluidului de acţionare,
spre deosebire de pachetul de garnituri 7 montat între corpul 6 şi tija 4 a pis-
tonului, care trebuie să asigure o etanşare în dublu sens, împiedicând atât
pătrunderea fluidului de acţionare din camera de deschidere în interiorul
prevenitorului, cât şi trecerea fluidului de foraj în camera de deschidere.
Tijele verinelor sunt asamblate cu bacuri prin îmbinări L sau T, care
asigură transmiterea mişcărilor axiale, permiţând totodată înlocuirea comodă
a bacurilor. Jocurile prevăzute între elementele acestor îmbinări, permit ca
funcţionarea să nu fie afectată de abaterile inerente de coaxialitate, care apar
între verine şi bacuri.
Acţionarea hidraulică a bacurilor este, de obicei, dublată printr-un dis-
pozitiv de închidere manuală cu şurub, antrenat prin rotirea unei tije 8. În
cursul acestei operaţii, la unele tipuri de prevenitoare tija se deplasează axial
(fig. 8.7), iar la alte tipuri (fig. 8.8) această deplasare este evitată.
Prima variantă, prezintă avantajul unei construcţii mai simple, permi-
ţând totodată cunoaşterea poziţiei mecanismului din exterior, însă a doua
variantă asigură un gabarit mai redus şi elimină posibilitatea unor accidente.

237
 Ambele mecanisme cu şurub asigură doar închiderea manuală, des-
chiderea prevenitorului fiind posibilă numai hidraulic, după deblocarea
prealabilă a mecanismului cu şurub.
Schimbarea bacurilor, se execută prin deschideri laterale ale corpului,
obturarea prin capace simple, sau la tipuri mai noi prin deschideri frontale la
care capacul se rabate împreună cu bacul şi verinul de acţionare al acestuia.
Această operaţie se poate efectua şi când prăjinile de foraj sunt intro-
duse în sondă.
În cursul operaţiei de închidere prin acţionare hidraulică, asupra bacu-
rilor acţionează o forţă axială:

Fi  Fh1  Ft  F f  Fa , (8.6)

Fig. 8.7. Verin pentru acţionarea hidraulică a bacurilor şi dispozitiv

de închidere manuală cu şurub, fără deplasare axială a tijei

Fig. 8.8. Verin pentru acţionarea hidraulică a bacurilor şi dispozitiv

de închidere manuală cu şurub, cu deplasarea axială a tijei

238
 Forţa de acţionare hidraulică a verinului la închidere:
  D2
Fh1   pa , (8.7)
4
unde:
D este diametrul cilindrului;
pa – presiunea fluidului de acţionare;
Forţa cu care presiunea din interiorul prevenitorului acţionează asupra
tijei:
 d2
Ft   p, (8.8)
4
unde: d reprezintă diametrul tijei;
p – presiunea din interiorul prevenitorului.

Forţele de frecare:
F f  f1  f 2  f 3 , (8.9)
unde: f1 este forţa de frecare între piston şi cilindru;
f2 – forţa de frecare între tijă şi capa;
f3 – forţa de frecare între bac şi corpul prevenitorului;
 D12
f3   p   Fv  ; (8.10)
4
D1 – diametrul suprafeţei de etanşare a bacului pe ghidajul superior
din interiorul corpului;
μ – coeficientul de frecare.
Construcţia dispozitivului de închidere asigură un efect de
„autoetanşare” – reprezentat în fig. 8.9,a. Astfel, bacul este ridicat de presi-
unea din sondă şi rezemat pe suprafaţa superioară de etanşare de o forţă ver-
ticală:
  D12
Fv  p, (8.11)
4
şi pe de altă parte, este acţionat în sensul închiderii de o forţă orizontală de
autoetanşare:
Fa    D1  p  1  k  , (8.12)
unde:
h este înălţimea suprafeţei plane verticale de etanşare a garniturii ba-
cului;
k – coeficientul care depinde de repartiţia presiunii pe suprafeţele B şi
C.
Forţa orizontală de autoetanşare apare numai spre sfârşitul operaţiei şi
după închiderea bacurilor, ca urmare a faptului că pe suprafaţa orizontală de
etanşare a bacului, presiunea are o repartiţie aproximativ triunghiulară, iar în
spatele bacului dreptunghiulară. După terminarea operaţiei de închidere, for-

239
ţa de frecare Ff, acţionând în sens invers deplasării, se acumulează forţele de
autoetanşare, ajutând la menţinerea bacurilor în poziţia „închis”.
În vederea deschiderii hidraulice, asupra bacurilor, acţionează forţa:

Fd  Fh2  Ft  F f  Fa , (8.13)

unde forţa de acţionare hidraulică a verinului la deschidere:

Fh 2 

  D2  d 2 p . (8.14)
a
4

În fig. 8.9,b şi 8.9,c este reprezentat efectul de „autoalimentare” al ba-

curilor. Se observă că după ce bacurile au luat contact între ele şi cu suprafa-
ţa prăjinilor, forţa care acţionează asupra carcasei acestora în sensul închide-
rii, comprimă garnitura de cauciuc în direcţia suprafeţelor de etanşare A, B
şi C, până la obturarea tuturor interstiţiilor libere.
În fig. 8.9,d este reprezentat modul în care bacurile acestor prevenitoa-
re asigură centrarea prăjinilor de foraj, ţevilor de extracţie etc. prin came de
ghidaj.
c. Prevenitoare cu deschidere laterală. În fig. 8.10 este reprezentat un
prevenitor de erupţie tip ODH fabricat în România, format dintr-un corp 1,
confecţionat din oţel aliat turnat, prevăzut la partea superioară şi inferioară
cu flanşe pentru şuruburi prezoane în corp, în interiorul căruia sunt montate
cele două dispozitive de închidere cu bacuri plate 2 şi 3.
În mod uzual dispozitivul de închidere inferior se echipează cu bacuri
2 pentru închiderea totală, iar dispozitivul de închidere superior cu bacuri 3
pentru închiderea pe suprafaţa exterioară a prăjinilor de foraj, ţevilor de ex-
tracţie sau burlanelor.
Fiecare bac, prevăzut cu o garnitură din cauciuc având suprafaţa fron-
tală în formă de U, este acţionat prin intermediul unei îmbinări în formă de
L, de un verin hidraulic format din tija 4, pistonul 5, cilindrul 6 şi capacul 7.
Solidarizarea tijei 4 cu pistonul 5 este efectuată de o piuliţă 8 asigurată
printr-un ştift 9.
Legătura între orificiile de racordare la instalaţia de comandă hidrauli-
că A, existente în colectorul 10 şi camerele de închidere B şi de deschidere
C ale verinelor, este realizată prin orificii interioare D, practicate în corpul
1, cilindrul 6 şi capacul 7.
Conductele exterioare 11 permit alimentarea simultană a celor două
verine aferente unei perechi de bacuri.

240
 Fig. 8.9. Efectul de autoetanşare, autoalimentare şi centrare a prăjinilor de foraj
realizat de bacurile prevenitoarelor orizontale:
a – autoetanşare; b – autoalimentare, la bacuri cu garnituri U;
c – autoalimentarea la bacuri cu garnituri armate prin plăcuţe metalice;
d – centrarea prăjinilor de foraj.

Pentru închiderea manuală a bacurilor este prevăzut un dispozitiv cu

şurub format din tija canelată 12, ce transmite mişcarea de rotaţie bucşei 13,
canelată la interior, care înşurubându-se în tija 4, imprimă bacului o mişcare
de translaţie.
Rulmentul axial 14 şi inelul de siguranţă 15 limitează posibilităţile de
deplasare axială ale tijei canelate 12.

241
Fig. 8.10. Prevenitor de erupţie orizontal, dublu, hidraulic, cu deschidere laterală
tip ODH realizat în România:
a – secţiunea verticală longitudinală; b – secţiunea orizontală longitudinală.

Deschiderea prevenitorului ODH poate fi efectuată numai hidraulic.

Dacă manevra de închidere a fost efectuată şi manual, deschiderea hidraulică
este posibilă numai după blocarea manuală.
Schimbarea bacurilor se poate efectua prin ferestrele de acces prevă-
zute pe una din feţele laterale ale prevenitorului, ale căror capace 16 se pot
rabate în balamalele 17 după montarea şuruburilor de fixare în corp, 18.
Pentru racordarea manifoldului de erupţie, prevenitorul ODH este
prevăzut cu o ieşire laterală cu flanşă, plasată dedesubtul bacurilor inferioa-
re.
Prevenitorul de erupţie simplu tip OSH, executat în România, are o
construcţie identică cu a tipului ODH, fiind prevăzut, însă, cu un singur dis-
pozitiv de închidere..
Firma Shaffer Tool Works din SUA execută atât prevenitoare tip B
în construcţie simplă şi dublă, cât şi prevenitoare tip E care se deosebesc
de tipul B prin construcţia dispozitivului de închidere manuală, a cărui
tijă se deplasează axial în cursul acţionării.

242
 Avantajele acestor tipuri de prevenitoare – şi anume acţionarea hi-
draulică a bacurilor şi posibilitatea înlocuirii rapide a acestora, realizarea
efectelor de „autoetanşare” şi „autoalimentarea”, precum şi înălţimea relativ
redusă, le-au asigurat o largă răspândire.
Principalul dezavantaj care s-a pus în evidenţă la prevenitoarele cu
deschidere laterală îl constituie însă faptul că forma corpului asigură o capa-
citate relativ scăzută de rezistenţă la presiuni interioare, datorită ferestrelor
laterale care slăbesc secţiunea utilă în mod asimetric. Acest lucru a impus
constructorilor adoptarea unor pereţi groşi, având drept consecinţă o greuta-
te mare a corpului şi implicit realizarea construcţiilor duble şi chiar simple
pentru presiuni şi dimensiuni nominale mari, s-a dovedit imposibilă, impu-
nând căutarea altor soluţii constructive.
La construcţia dublă a acestor prevenitoare, schimbarea garniturilor la
una din verine, implică demontarea ambilor cilindrii, ceea ce constituie un
neajuns.
d. Prevenitoarele cu deschidere frontală. În fig.8.11este reprezentată
construcţia modernă a unui prevenitor de erupţie de tip DF fabricat în Ro-
mânia.
Acesta este format dintr-un corp 1 turnat din oţel aliat, prevăzut la par-
tea inferioară şi superioară cu flanşe pentru şuruburi prezoane în corp în in-
teriorul căruia sunt montate două dispozitive de închidere cu bacuri plate 2
şi 3, acţionate de verine hidraulice 4 şi mecanisme manuale cu şurub 5.
Bacurile, verinele şi mecanismele de închidere manuală au o construc-
ţie identică cu a celor folosite la prevenitorul de erupţie ODH descris anteri-
or, însă spre deosebire de acesta, la prevenitorul de erupţie DF schimbarea
bacurilor se poate efectua prin ferestrele de acces A, prevăzute pe feţele
frontale ale prevenitorului. În acest scop, capacele 6 se pot rabate în jurul
colectorului balama 7, împreună cu bacurile şi verinele aferente, după de-
montarea prealabilă a şuruburilor 8.

Fig. 8.11. Prevenitor de erupţie orizontal, dublu, hidraulic, cu deschidere frontală,

tip DF, fabricat în România:
a – secţiunea verticală longitudinală.

243
Fig. 8.11. Prevenitor de erupţie orizontal, dublu, hidraulic, cu deschidere frontală,
tip DF, fabricat în România:
b – secţiunea orizontală longitudinală.

Forma constructivă a corpului 1 are, în acest caz, o capacitate sporită

de rezistenţă la presiuni interioare, asigurând acestui tip de prevenitor o gre-
utate redusă.
Schimbarea bacurilor prin ferestrele frontale, prezintă avantajul că ac-
cesul la fiecare verin se poate face individual.

Fig. 8.11. Prevenitor de erupţie orizontal, dublu, hidraulic, cu deschidere frontală,

tip DF, fabricat în România:
c – secţiunea prin colectorul-balama.

O particularitate a prevenitorului de erupţie DF, îl constituie sistemul

de distribuţie şi alimentare hidraulică a verinelor, format din releele 9 şi 10,
conductele 11 şi colectoarele 7.
Releele plasate pe corpul prevenitorului, asigură distribuţia fluidu-
lui de acţionare în camerele de închidere B şi deschidere C. Releul sim-

244
plu 9 plasat la partea inferioară este destinat bacurilor inferioare, iar rele-
ul dublu 10 plasat la partea superioară are două compartimente – unul
destinat bacurilor superioare, iar celălalt destinat verinului unui preveni-
tor vertical sau altui dispozitiv hidraulic.
În acest scop releele sunt racordate la instalaţia de comandă hidraulică
prin două conducte: o conductă de alimentare cu fluid sub presiune 13 şi o
conductă de întoarcere a fluidului spre rezervor, 14.
Comanda releelor se face hidraulic de la distanţă, prin câte o conductă
de diametru redus 15, racordată la camerele de comandă ale acestora. Des-
chiderea bacurilor se face prin introducerea fluidului de acţionare sub presi-
une în camerele de comandă ale releului. Acesta pune în legătură camerele
de deschidere ale verinelor cu conducta de alimentare, iar camerele de în-
chidere cu conducta de scurgere.
Pentru a comanda închiderea bacurilor, se anulează presiunea din ca-
mera de comandă a releului şi distribuţia se inversează.
Utilizarea releelor simplifică schema instalaţiei de comandă hidraulică
reducând numărul şi dimensiunile conductelor de racordare a prevenitorului
şi pupitrelor de comandă aferente.
Din relee, fluidul de acţionare trece prin conductele 11 în colectoarele
7, de unde prin orificiile practicate în capacele 6 şi prin conductele 12 ajun-
ge în camerele de închidere şi deschidere ale verinelor.
Cele două alezaje coaxiale practicate în bucşa capacului şi folosite
drept lagăre pentru cepurile colectoarelor, sunt separate printr-un perete, ce-
ea ce permite stabilirea unei legături hidraulice duble prin balama.
Această construcţie asigură acţionarea hidraulică a bacurilor şi când
capacul 6 este deschis, manevră necesară în cursul operaţiei de schimbare a
bacurilor.
Etanşarea reperelor componente între ele este realizată similar preve-
nitorului ODH.
Pentru racordarea manifoldului de erupţie este prevăzută o ieşire late-
rală cu flanşă, plasată dedesubtul bacurilor inferioare.

8.7.5. Prevenitoare de erupţie cu bac inelar (verticale)

Particularitatea construcţiei acestor prevenitoare constă, aşa cum reie-

se şi din denumire, în forma inelară a bacului.
Aceste echipamente sunt cunoscute şi sub denumirea de „prevenitoare
verticale” datorită faptului că în cursul manevrelor de închidere şi deschide-
re (la cele mai reprezentative tipuri) bacul execută o mişcare verticală.
O altă denumire (utilizată frecvent în Rusia) şi anume aceea de „pre-
venitoare universale”, are la bază posibilitatea bacurilor inelare de a etanşa
pe suprafeţe de diferite forme şi dimensiuni.
Bacurile inelare sunt acţionate în funcţie de tipul prevenitorului, fie
mecanic de greutatea prăjinilor de foraj, fie hidraulic de presiunea sondei,
direct de fluidul de acţionare sau prin intermediul unui verin vertical inelar.
Prevenitoarele cu bac inelar se folosesc, în general, împreună cu pre-
venitoare orizontale.

245
 a. Prevenitoare de erupţie cu bacuri inelare acţionate mecanic. Pre-
venitoarele din această categorie se caracterizează prin aceea că obturarea
spaţiului inelar este realizată prin intermediul unui bac inelar, a cărui garni-
tură din cauciuc este refulată în sensul etanşării de greutatea prăjinilor de
foraj.
În fig. 8.12 este reprezentat un astfel de prevenitor de erupţie tip A
STAS 591, fabricat în România.

Fig. 8.12. Prevenitor de erupţie tip A, cu bac inelar,

acţionat mecanic, realizat în România.

Corpul turnat 1, este prevăzut la partea inferioară cu o flanşă aparentă

de racordare, iar la partea superioară cu un alezaj în care se introduce dispo-
zitivul de închidere (bacul), format dintr-o garnitură inelară din cauciuc 2,
încastrată între armăturile metalice inelare 3 şi 4.
Armătura inferioară 3 se reazemă pe un umăr practicat în corp, iar ar-
mătura superioară 4 este blocată de piuliţa de reţinere 5, prin intermediul
clicheţilor 6.
Pentru a face posibilă introducerea şi extragerea din prevenitor, dispo-
zitivul de închidere este secţionat într-un plan vertical formând două ele-
mente simetrice, asamblate printr-o balama şi fixate printr-un închizător.
În cursul forajului, dispozitivul de închidere este scos din prevenitor
fiind suspendat pe podul sondei.
Manevra de închidere a prevenitorului implică următoarele operaţiuni:
– se îmbracă prăjina, burlanul sau ţeava de extracţie cu cele două elemen-
te simetrice ale dispozitivului de închidere, după care acesta este coborât în
alezajul prevenitorului, unde se autoblochează cu ajutorul clicheţilor;
– se coboară prăjinile de foraj până în momentul când racordul ia contact
cu armătura superioară 4, apăsând dispozitivul de închidere cu o forţă axială
egală cu greutatea prăjinilor.

246
 Garnitura din cauciuc este refulată astfel radial, asigurând etanşarea
prăjinilor şi alezajului.
Pentru extragerea bacului este necesară deşurubarea piuliţei de reţinere
5.
Ulterior, au apărut construcţii modernizate cu „siguranţă comandată”
la care extragerea bacului este posibilă fără deşurubarea piuliţei, prin retra-
gerea clicheţilor.
În scopul racordării manifoldului de erupţie şi umplerii puţului, în
corp sunt prevăzute două ieşiri laterale cu flanşe. Principalele avantaje oferi-
te de acest prevenitor şi anume: simplitatea constructivă şi faptul că permite
manevrarea garniturii de foraj pe lungimea unei prăjini când spaţiul inelar
este închis, i-au asigurat o răspândire relativ mare până la apariţia unor con-
strucţii cu parametrii superiori.
În prezent utilizarea sa a fost restrânsă datorită următoarelor inconve-
niente:
– presiunea de utilizare este de maximum 140 bar;
– manevrarea este greoaie;
– evacuarea noroiului se face printr-o ieşire laterală plasată dedesubtul
bacului.
În cazul unei manifestări eruptive este necesară atât închiderea preve-
nitorului, cât şi a armăturilor montate la ieşirea laterală respectivă.
b. Prevenitoare de erupţie cu bac inelar acţionat de piston. Această
categorie de prevenitoare asigură închiderea secţiunii de trecere prin inter-
mediul unui bac inelar, deformat progresiv cu ajutorul unui verin vertical.
Caracteristic prevenitoarelor cu bac inelar acţionat hidraulic, este faptul că
închiderea se poate efectua cu acelaşi bac pe suprafeţele exterioare de orice
formă şi dimensiune ale burlanelor şi prăjinilor de foraj, prăjinilor de antre-
nare, ţevilor de extracţie, racordurilor, cablurilor etc., aflate în repaus, miş-
care axială sau de rotaţie. Din acest motiv aceste prevenitoare sunt cunoscu-
te şi sub denumirea de „universale” (fig. 8.13).
O altă denumire frecvent folosită este şi aceea de „Hydril”, după nu-
mele firmei care a realizat principalele tipuri de asemenea prevenitoare.
În fig. 8.14 este reprezentat un prevenitor de erupţie tip GK, format
dintr-un corp cilindric 1 turnat din oţel aliat, cu flanşă la partea inferioară şi
prevăzut la partea superioară cu un capac filetat 2 cu flanşă pentru şuruburi
prezoane.

Fig. 8.13. Posibilităţi de închidere ale unui prevenitor de

erupţie cu bac inelar acţionat de piston:
a – pe prăjini cilindrice; b – pe prăjini pătrate; c – închidere totală.

247
 În interior, este introdus un bac inelar 3 din cauciuc armat, ghidat într-
un plan orizontal de suprafeţele frontale ale capacului 2 şi ţevii 4, care este
solidară cu corpul.
Ansamblul format din corpul 1, capacul 2 şi pistonul 5, constituie
verinul de acţionare al bacului 3.
La închiderea prevenitorului, prin introducerea fluidului de acţionare
sub presiune în camera de închidere A, bacul este apăsat de suprafaţa conică
a pistonului 5, care în mişcarea sa ascensională, îl deformează progresiv
strângându-l pe suprafeţe exterioare de orice formă şi dimensiune sau
închizându-l complet.
Forţa elastică Fe cu care bacul reprezentat în fig. 8.15 se opune închi-
derii (transmiţând-o pistonului) creşte o dată cu gradul de deformare (fig.
8.15).
Din acest motiv presiunea de acţionare necesară la închidere creşte pe
măsură ce diametrul de trecere al bacului scade şi atinge valoarea maximă în
momentul închiderii totale.

Fig. 8.14. Prevenitor de erupţie cu bac inelar acţionat de piston tip GK, realizat de
firma Hydril Company din S.U.A.

248
 Fig. 8.15. Bac inelar:
a – cauciuc; b – armătură metalică.

Presiunea din sondă acţionează suplimentar în sensul închiderii – rea-

lizând un efect de autoetanşare.
După închidere asupra pistonului acţionează o forţă ascensională:
   Dm2  Di2    Di2   Ds2
Fi   pa   ps   p0  Fe  F f (8.15)
4 4 4
unde:
Dm este diametrul pistonului în porţiunea mijlocie;
Di – diametrul pistonului în porţiunea inferioară;
Ds – diametrul pistonului în porţiunea superioară;
pa – presiunea fluidului de acţionare;
p0 – presiunea din spaţiul aflat dedesubtul bacului;
pa – presiunea din sondă, bar;
Ff – forţele de frecare între elementele verinului.

La începutul cursei de închidere ps = p 0, iar Fe = 0.

Pentru deschiderea prevenitorului este necesară introducerea fluidului
de acţionare sub presiune în camera de deschidere B, după ce în prealabil
camera de închidere a fost pusă în legătură cu un rezervor aflat la presiunea
atmosferică în vederea scurgerii.
Pistonul coboară permiţând bacului revenirea la poziţia iniţială sub ac-
ţiunea elasticităţii cauciucului.
Garniturile „V”6 asigură etanşarea între camera de închidere şi cea de
deschidere, iar garniturile „V” 7 şi 8 asigură etanşarea între camera de în-
chidere şi spaţiul de deasupra bacului, respectiv între camera de deschidere
şi gura sondei (vezi fig. 8.14).
Forţa care acţionează asupra pistonului în sensul deschiderii va fi:

Fd 

 Dm2  Ds2   pa 
  Di2
 ps 
  Ds2
 p0  Fe  F f . (8.16)
4 4 4
După deschiderea completă a bacului, presiunea din sondă ps devine
egală cu presiunea p 0 existentă deasupra bacului (de obicei presiunea atmo-
sferică), iar forţa elastică din bac Fe scade la valoarea zero.

249
 În cursul forajului este necesară adeseori manevrarea prăjinilor şi când
prevenitorul este închis.
Efectuarea acestor operaţiuni, la presiunea maximă de acţionare, pro-
voacă distrugerea bacului inelar, atât datorită forţelor mari de frecare care
apar între bac şi prăjini, cât şi trecerii racordurilor prin prevenitor.
Din acest motiv, în componenţa instalaţiilor de comandă hidraulică a
acestor prevenitoare, sunt necesare aparate hidraulice speciale, denumite
valve de compensare care asigură atât reglarea presiunii fluidului de acţiona-
re la valoarea dorită, cât şi menţinerea automată a acestei presiuni la o va-
loare constantă, independentă de variaţiile volumetrice ale camerei de închi-
dere.
Reglarea presiunii fluidului de acţionare în camera de închidere per-
mite modificarea diametrului de trecere a bacului la valoarea dorită. Freca-
rea dintre bac şi prăjinile în mişcare de rotaţie sau translaţie se reduce astfel
în mod sensibil, menţinându-se totodată o închidere perfect etanşă. În cursul
manevrei prăjinilor se poate obţine un interstiţiu reglabil între bac şi prăjini.
Scurgerea unei cantităţi foarte mici de noroi prin acest interstiţiu are un efect
lubrifiant care micşorează frecarea la maximum şi implicit reduce uzura ba-
cului.
Menţinerea automată a presiunii reglate la o valoare constantă, inde-
pendentă de variaţiile volumetrice ale camerei de închidere, permite trecerea
etanşă a racordurilor prin prevenitor, în cursul deplasării axiale a prăjinilor,
fără deteriorarea bacului.
La trecerea prin prevenitor, racordul apasă pistonul prin intermediul
bacului, deplasându-l în jos până când mărirea secţiunii de trecere permi-
te trecerea racordului. Tendinţa de creştere a presiunii din camera de în-
chidere este anulată de valva de compensare, care aspiră surplusul de flu-
id creat astfel, scurgându-l în rezervor.
După trecerea racordului, pistonul revine în poziţia iniţială, iar diame-
trul secţiunii de trecere scade la valoarea diametrului prăjinii. În această fa-
ză, valva de compensare anulează tendinţa de scădere a presiunii, prin intro-
ducerea cantităţii necesare de fluid din acumulator în camera de închidere.
Efectuarea operaţiunilor de manevrare a prăjinilor de foraj prin preveni-
torul „închis” este posibilă numai până la o anumită valoare a presiunii din
sondă, mai mică decât presiunea nominală.
Astfel, când forţa de autoetanşare depăşeşte forţa elastică a bacului
pentru diametrul prăjinilor aflate în prevenitor Fe, manevrarea acestora nu
poate fi efectuată în condiţii bune, chiar dacă presiunea de acţionare din ca-
mera de închidere, se reduce la zero.
Presiunea maximă din sondă psmax, la care se poate face manevrarea
prăjinilor respective reiese din relaţia:
   Dm2  Di2    Di2
 pa min   ps max  F f  Fe , (8.17)
4 4
unde pamin (bar) este presiunea minimă pe care o poate realiza valva de
compensare.
De obicei, p smax< p nom, mai ales la diametre mari de prăjini sau burlane
unde Fe are o valoare mică. În cazuri extreme manevrarea etanşă a prăjinilor
la valori ale presiunii din sondă cuprinse între psmax şi pnom se poate efectua

250
introducându-se presiunea de acţionare pamin în camera de deschidere, şi mă-
rind-o progresiv până când diametrul de trecere al bacului atinge valoarea
dorită. Această operaţie trebuie însă făcută cu multă precauţie, deoarece în
acest caz scăderea presiunii din sondă afectează gradul de închidere al pre-
venitorului, permiţând deschiderea necontrolată a puţului.
Trebuie avut în vedere, în astfel de cazuri, posibilitatea mai comodă
de reglare a presiunii din sondă din dispozitivele cu duză reglabilă ale
manifoldului de erupţie.
În rezumat, construcţia acestui prevenitor îi conferă o serie de avantaje
dintre care se pot enumera:
– siguranţă deplină în funcţionare, inclusiv la diametre şi secţiuni nomi-
nale mari;
– la schimbarea diametrului prăjinilor de foraj, ţevilor de extracţie, burla-
nelor de tubaj, nu este necesară schimbarea bacurilor, deoarece bacul inelar
poate lua orice formă şi dimensiune cuprinse între dimensiunea de trecere a
prevenitorului şi închiderea totală;
– printr-o reglare adecvată a presiunii de acţionare pe piston, garnitura de
foraj, extracţie sau tubaj se poate manevra şi roti, menţinându-se etanşeitatea
închiderii;
– presiunea sondei ajută la închiderea prevenitorului, adică sistemul are
un efect de „autoetanşare”;
– bacul se poate introduce în prevenitor după deşurubarea capacului şi
când garnitura de foraj, extracţie sau tubaj se află în puţ. Aceasta se reali-
zează executându-se o tăietură radială în bacul inelar, fără ca procedeul să
afecteze capacitatea de etanşare.
Dintre factorii care limitează domeniul de utilizare al prevenitoarelor
cu bac inelar, şi care fac necesară dublarea lor cu prevenitoare orizontale, se
pot enumera:
– imposibilitatea închiderii manuale, în cazul apariţiei unei avarii la insta-
laţia de comandă hidraulică;
– închiderea totală a gurii puţului, deşi posibilă, afectează calitatea bacu-
lui. Numărul de manevre care se pot efectua cu acelaşi bac este limitat şi
costul acestuia este ridicat;
– la dimensiuni şi presiuni nominale mari, greutatea şi gabaritul cresc ex-
cesiv.

8.8. ECHIPAMENTELE DE ACŢIONARE A

INSTALAŢIILOR DE PREVENIRE A ERUPŢIILOR

8.8.1. Funcţiile echipamentului de acţionare

Echipamentele de acţionare a instalaţiilor de prevenire a erupţiilor au
ca destinaţie efectuarea următoarelor operaţiuni:
– închiderea şi deschiderea prevenitoarelor de erupţie şi robinetelor afe-
rente. Comanda acestor operaţiuni trebuie dublată, pentru a permite ca pre-
venitoarele şi robinetele aferente să poată fi manevrate atât de maistrul son-
dor aflat pe podul sondei, cât şi de la o distanţă oarecare de gura sondei – în
afara zonei periculoase ce poate apare în cursul manifestărilor eruptive;

251
 – producerea, înmagazinarea, transportul şi distribuţia energiei folosite în
acest scop.
În cele mai frecvente cazuri forma de energie disponibilă la sondă (aer
comprimat, energie electrică, motoare cu combustie internă) este diferită de
forma de energie utilizabilă pentru închiderea prevenitoarelor (energie hi-
draulică, energie mecanică la turaţii reduse etc.). Această situaţie impune
echipamentelor de acţionare funcţia de transformare a energiei disponibile
într-o formă utilizabilă. Pe de altă parte, la apariţia unei manifestări eruptive
furnizarea energiei se poate întrerupe accidental.
Se impune, din acest motiv, înmagazinarea energiei necesare pentru
efectuarea unui număr de manevre strict necesare pentru a închide gura son-
dei, funcţie care revine echipamentului de acţionare;
– dublarea agenţilor energetici. Această măsură se adoptă din motive de
siguranţă.

8.8.2. Clasificarea sistemelor de acţionare a instalaţiilor

de prevenire a erupţiilor
În funcţie de energia utilizată, pentru închiderea şi deschiderea bacuri-
lor şi robinetelor aferente acţionările se pot clasifica în:
– manuale;
– mecanice, care pot fi prin:
– greutatea garniturii de foraj;
– motoare pneumatice rotative;
– motoare electrice;
– hidraulice, care după felul comenzii se împart în:
– hidraulice;
– pneumohidraulice;
– electrohidraulice.
În continuare sunt reprezentate schemele de acţionare folosite actual-
mente individual sau combinat în tehnica prevenirii erupţiilor.

8.8.2.1. Acţionarea manuală a prevenitoarelor

La prevenitoarele mecanice şi hidraulice orizontale, bacurile pot fi ac-
ţionate şi pe cale manuală prin intermediul unui mecanism cu şurub. Pentru

252
a permite manevrarea acestora din afara substructurii turlei, s-au prevăzut
braţe de manevră formate din tije cu articulaţii cardanice.
Această soluţie permite amplasarea roţilor de manevră în raport cu po-
sibilităţile existente la fiecare locaţie.
Prevenitoarele hidraulice pot fi acţionate cu ajutorul pompelor manua-
le.

8.8.2.2. Acţionarea hidraulică a prevenitoarelor de

erupţie şi robinetelor aferente
a. Caracteristicile instalaţiilor de acţionare hidraulică. Acţionarea
hidraulică a prevenitoarelor de erupţie şi robinetelor aferente este actual-
mente preferată în marea majoritate a cazurilor, fiind considerată cea mai
avantajoasă, datorită faptului că oferă următoarele posibilităţi:
– realizarea unor forţe mari de închidere, folosind servomotoare cu o
construcţie simplă şi un gabarit restrâns;
– efectuarea unor închideri rapide a prevenitoarelor;
– comanda manevrelor la distanţă;
– înmagazinarea unei cantităţi mari de energie într-un volum redus;
– funcţionarea sigură în orice condiţii climaterice.
b. Principalele elemente componente ale unei instalaţii de comandă
hidraulică şi rolul acestora. O instalaţie de comandă hidraulică a preveni-
toarelor de erupţie, în varianta cea mai răspândită, include următoarele ele-
mente componente:
– pompa de ulei, care furnizează fluidul sub presiune şi motorul de antre-
nare al acesteia;
– acumulatorul hidropneumatic, necesar pentru înmagazinarea energiei
hidraulice;
– rezervorul de ulei, utilizat pentru depozitarea fluidului de acţionare la
presiunea atmosferică;
– aparate hidraulice pentru distribuţia fluidului de acţionare în verinele
prevenitoarelor şi robinetelor;
– aparate hidraulice pilot pentru comanda de la distanţă a distribuitoare-
lor sus-menţionate;
– regulatoare de presiune;
– aparate pentru purificarea fluidului de acţionare;
– aparate pentru controlul presiunii;
– ventile de reţinere şi de izolare;
– conducte de legătură, prevăzute cu elementele de racordare necesare.
Constructiv, rezervorul, pompa, acumulatorul şi o parte din aparatele
de distribuţie sunt montate pe o sanie comună, formând un subansamblu de-
numit grup de presiune, care se montează la distanţă de gura sondei, iar apa-
ratele hidraulice, pneumatice sau electrice de la care operatorul comandă
acţionarea prevenitoarelor şi robinetelor sunt instalate în pupitre de comandă
amplasate atât pe podul sondei, cât şi pe grupul de presiune sau în apropie-
rea acestuia.
În figura 8.16 este prezentată schema hidraulică a unei instalaţii de
comandă fabricată în România.

253
 Figura 8.16. Schema hidraulică a uni instalaţii de comandă.

Pompa duplex cu plungere 1 aspiră fluidul de acţionare din rezervorul

2 prin robinetul de izolare 3 şi îl refulează în acumulatorul hidropneumatic 4
, prin ventilul de reţinere 5.Când este necesar, acumulatorul hidropneumatic
asigură refularea fluidului sub presiune pentru închiderea rapidă a preveni-
toarelor de erupţie A, B şi C. Pe conducta de ieşire din acumulator este
montat un ventil de siguranţă 6, care asigură scurgerea lichidului spre rezer-
vor la apariţia unei suprapresiuni. Ventilul 7,a, normal închis, permite scur-
gerea lichidului în rezervor, iar ventilul 7,b, normal deschis, asigură izolare
manometrului cu contacte 9 şi a manometrului 8.
Blocul de distribuţie 10 asigur, în caz de necesitate, prioritatea închi-
derii prevenitoarelor contra încărcării acumulatorului.

254
 De la grupul de presiune 1, fluidul sub presiune este refulat printr-o
conductă spre distribuitoarele cu 4 căi cu supape 11, plasate pe pupitrul
III,care îl distribuie în verinele prevenitoarelor A, B, C, asigurând totodată
întoarcere lichidului în rezervor printr-o conductă de scurgere. Fiecare dis-
tribuitor poate fi izolat printr-un ventil 12.
Acţionarea distribuitoarelor 11,în sensul închiderii prevenitoarelor,
poate fi efectuată şi de la distanţă, cu ajutorul II,şi care pot pune în legătură
verinele 14 ale distribuitoarelor 11, fie cu conducta de alimentare (comanda
de închidere, fie cu conducte de scurgere (anularea comenzii).
c. Acumulatoare hidropneumatice.
Acumulatoarele hidropneumatice au ca destinaţie înmagazinarea ener-
giei hidraulice prin comprimarea unei perne de azot, cu ajutorul uleiului
pompat în interior.
În caz de necesitate, destinderea pernei de azot refulează uleiul din
acumulator, asigurând închiderea sau deschiderea prevenitoarelor de erupţie
şi dispozitivelor hidraulice aferente.
Folosirea acumulatoarelor hidropneumatice, conferă instalaţiilor de
comandă hidraulică pentru prevenitoare de erupţie, următoarele avantaje
principale:
– obţinerea unui debit mare de ulei sub presiune (150-200 l/min), care
permite închiderea rapidă a prevenitoarelor, cu o putere instalată relativ re-
dusă a pompelor de încărcare (15-20 l/min);
– menţinerea stării de funcţionare a instalaţiei în cazul întreruperii acci-
dentale a energiei de acţionare a pompelor.
În construcţia instalaţiilor susmenţionate se întâlnesc mai multe tipuri
de acumulatoare hidropneumatice.
Astfel, forma acumulatoarelor poate fi sferică – care asigură o greutate
minimă a recipientului, sau cilindrică care asigură o utilizare mai judicioasă
a spaţiului existent pentru montaj, precum şi posibilitatea execuţiei din ţeavă
laminată.
Capacitatea necesară de acumulare a unei instalaţii poate fi obţinută
folosind un singur acumulator sau mai multe acumulatoare montate în bate-
rie.
Primul caz prezintă avantajul unui montaj simplu, cât şi un preţ de
cost, raportat la unitatea de volum, mai redus. Folosirea unui singur acumu-
lator prezintă însă un dezavantaj. Astfel, în funcţie de mărimea şi dotarea
instalaţiei de prevenire a erupţiilor, sunt necesare acumulatoare de volume
diferite, ceea ce măreşte sortimentul necesar de asemenea recipiente şi piese
de schimb aferente – sau conduce la utilizări neraţionale a capacităţii de în-
magazinare, în sensul folosirii unui acumulator supradimensionat ca volum.
În fine, se întâlnesc acumulatoare hidropneumatice fără mediu de se-
paraţie între gaz şi lichid, la care golirea completă a lichidului este evitată cu
ajutorul unei supape acţionate de un plutitor, sau prevăzute cu o membrană
de cauciuc care separă cele două medii.
Acumulatoare hidropneumatice cu mediu de separaţie între gaz şi li-
chid.

255
 În fig. 8.17 este reprezentat un acumulator hidropneumatic cu burduf
tip AB-320 care echipează actualmente comenzile hidraulice fabricate în
România.
Particularitatea acestei construcţii constă în aceea că este prevăzut cu
o garnitură din cauciuc care separă gazule de lichid, soluţie care reprezintă
următoarele avantaje:
– evitarea dizolvării gazului în lichid;
– evitarea oxidării uleiului în cazul înlocuirii azotului prin aer;
– simplificarea construcţiei;
– siguranţa sporită în funcţionare.
Presiunea nominală a acestui acumulator este 150 bar, iar volumul to-
tal 320 l.
Deşi la asemenea dimensiuni execuţia burdufurilor ridică probleme
tehnologice dificile, avantajele funcţionale fac ca acest tip să fie preferat în
majoritatea cazurilor.
Calculul volumului total necesar al acumulatorului hidropneumatic şi
a presiunii minime de regim. Volumul minim necesar de acţionare se alege
astfel ca după închiderea tuturor prevenitoarelor şi robinetelor din compo-
nenţa instalaţiei de prevenire a erupţiilor, să rămână o rezervă de minimum
50%.
În acest caz, volumul minim necesar se determină cu relaţia:
V  K  n  Vh  Vv  m  Vr  , (8.18)
unde:
K este coeficientul de siguranţă având valoarea minimă admisibilă 1,5;
n – numărul perechilor de bacuri la prevenitoarele orizontale;
Vh – volumul de fluid pentru închiderea unei perechi de bacuri la pre-
venitoarele orizontale;
Vv – volumul de fluid necesar pentru închiderea totală a prevenitorului
vertical cu bac inelar;
m – numărul de robinete hidraulice;
Vr – volumul de fluid necesar pentru închiderea unui robinet hidraulic.

În baza legii Boyle-Mariotte şi considerând coeficientul politropic unitar,

volumul disponibil de acţionare al acumulatorului se determină cu relaţia:
p p  1 1 
Vd  Va  Vmin  V0  0  V0  0  V0  p0    . (8.19)
pa pmin  pa pm 
Volumul total al acumulatorului se poate determina cu relaţia:
Vd V
V0   , (8.20)
 1 1   1 1 
p0     p0    
 pa pm   pa pm 
în care:
V este volumul minim necesar de acţionare, V = Vd;
p 0 – presiunea de încărcare cu azot, care se alege de obicei, 60 ...70
bar;
p a – presiunea minimă de acţionare eficace a prevenitoarelor;

256
 Va – volumul de azot din acumulator la presiunea pa;
p m – presiunea minimă de regim a acumulatorului;
pm  pM  Dp ; (8.21)
Dp – intervalul presiunilor de regim;
pM – presiunea maximă de regim;
Vm – volumul de azot la presiunea p m.

După cum se observă, mărirea presiunii minime de regim pm prin re-

ducerea intervalului Dp, măreşte volumul disponibil şi în consecinţă volu-
mul total necesar se micşorează.

Fig. 8.17. Acumulatorul hidropneumatic cu membrană de separaţie între

gaz şi lichid, tip AB-320, fabricat în România:
1 – corp; 2 – membrană din cauciuc (burduf); 3 – capac superior;
4 – capac inferior; 5 – dispozitiv de încărcare cu azot.

Pe de altă parte, reducerea valorii Dp implică creşterea frecvenţei de

pornire automată a pompei, în vederea refacerii presiunii din acumulator la
valoarea pM.
Dacă se pune condiţia ca pompa să pornească automat numai cu oca-
zia probelor funcţionale,
Ta  T p (ore) (8.22)
unde:
Tp reprezintă durata între două probe funcţionale a prevenitoarelor, de
obicei 8-24 ore;
Ta – durata între două porniri automate a pompei;
se poate calcula presiunea nominală de acţionare din relaţia:
 p 1 
Q  Vmin  Vmax  V0  p0    , (8.23)
 pmin pmax 

257
 1
unde: Q  reprezintă debitul pierderilor de fluid în instalaţie (l/oră);
Ta
Vmax – volumul de azot la presiunea maximă de regim (l).
Calculul volumului total de azot pentru încărcarea acumulatorului.
Volumul total al buteliilor de azot necesare încărcării acumulatoarelor AB-
320 şi A-320 se calculează cu relaţia:
p V
VC  0 0 , (8.24)
pC  p0
unde:
V0 reprezintă volumul nominal (total) al acumulatorului, l;
p 0 – presiunea de încărcare cu azot;
pC – presiunea azotului din tuburile destinate încărcării acumulatoru-
lui, bar.
De exemplu, pentru încărcarea acumulatorului A-320, având un volum
nominal V0 = 320 l, la presiunea p0 = 60 bar, sunt necesare butelii de azot
comprimat la pC = 150 bar, având fiecare un volum total de:
60  320
VC   213 l,
150  60
adică 6 butelii a 40 l fiecare.
d. Aparate hidraulice de distribuţie. Aparatura de distribuţie este folo-
sită în cadrul instalaţiilor de prevenire a erupţiilor pentru următoarele sco-
puri:
 efectuarea manevrei de închidere, care constă în introducerea fluidului
de acţionare sub presiune din acumulatorul hidropneumatic spre came-
rele de închidere ale prevenitoarelor şi robinetelor, simultan cu scurge-
rea fluidului de acţionare aflat în camerele de deschidere ale acestora,
spre rezervorul aflat la presiunea atmosferică;
 efectuarea manevrei de deschidere, care constă în introducerea fluidului
de acţionare sub presiune din acumulator, spre camerele de deschidere
ale prevenitoarelor şi robinetelor, simultan cu scurgerea fluidului de ac-
ţionare aflat în camerele de închidere ale acestora spre rezervor. În
acest scop, se folosesc distribuitoare hidraulice cu 4 căi, comandate
manual, manual şi pneumatic, manual şi hidraulic şi hidraulic, având
dimensiuni cuprinse între ½ in şi 1 in la presiuni nominale de 140 bar şi
210 bar;
 comanda de la distanţă a distribuitoarelor sus-menţionate, care constă,
la închidere, în introducerea fluidului de acţionare sub presiune (ulei
din acumulator sau aer comprimat din reţea), în camerele de închidere
ale servomotoarelor în rezervor. În acest scop se folosesc distribuitoare

258
 hidraulice sau pneumatice cu 3 căi, denumite şi „pilot” acţionate manu-
al sau electromagnetic;
 izolarea sau scoaterea din funcţiune a unor aparate defecte sau nefolosi-
te frecvent.
Cele mai folosite tipuri de asemenea distribuitoare sunt următoarele:
– cu sertar plan rotativ;
– cu supape;
– cu sertar cilindric în translaţie.
O instalaţie de prevenire a erupţiilor cu acţionare hidraulică utilizată
curent în ţara noastră este reprezentată în figura 8.18.

Figura 8.18. Instalaţie de acţionare hidraulică tip HDU(DF+VH):

1 – prevenitor hidraulic VH; 2 – prevenitor hidraulic DF; 3 –tijă de acţionare de
la distanţă; 4– roti de manevră; 5 – panou de protecţie; 6 – manometru; 7 – robi-
net cu ac pentru scurgere; 8 – robinet pentru manometru;
9 – etanşări; 10 – beciul sondei; 11 – flanşa dublă a prevenitorului;
12 – robinete pentru omorâre; 13 – racord rapid ; 14 – conducta de presiune a
manifoldului; 15 – duză reglabilă; 16 – crucea manifoldului;
17 – conducta de umplere; 18 – robinet de siguranţă; 19 – robinet de lucru; 20 –
jgheab; 21 – manometru; 22 – robinete cu ac pentru scurgere;
23 – robinet pentru manometru; 24 – conducta de evacuare la site;
25 – conducta de evacuare la habă; 26 – conducta de evacuare la batal;
27 – substructura instalaţiei; 28 – robinet de încărcare; 29 – cot la 90;
30 – racord; 31 – robinet cruce manifold; 32 - ancore prevenitor;
33 – habă.

259
 8.9. DERANJAMENTE LA INSTALAŢIILE DE
PREVENIRE A ERUPŢIILOR ŞI REMEDIEREA
ACESTORA

În cursul exploatării instalaţiilor de prevenire a erupţiilor – datorită ne-

respectării instrucţiunilor de întreţinere sau unui montaj necorespunzător,
datorită uzurilor, unor defecte de material, precum şi din alte cauze – se pot
ivi deranjamente funcţionale.
Modul de manifestare şi de remediere al principalelor deranjamente,
sunt prezentate în tabelul 8.3.
Reparaţiile efectuate asupra echipamentelor de prevenire a erupţiilor
sunt axate, în special, pe înlocuirea pieselor uzate, cu piese noi livrate de
uzina constructoare.
Faptul că majoritatea reperelor componente – inclusiv corpurile pre-
venitoarelor sunt confecţionate din oţel aliat tratat termic pe de o parte, pre-
cum şi faptul că repetarea probelor hidraulice de rezistenţă este interzisă –
pe de altă parte, limitează considerabil folosirea sudurii pentru repararea
acestor produse.
Asemenea operaţii se fac, totuşi, în anumite cazuri folosind un regim
tehnologic adecvat, pe răspunderea beneficiarilor.
În continuare, se prezintă gradat principalele reparaţii efectuate la
sondă, în ateliere de întreţinere şi uzine de reparaţii.
La sondă se pot efectua numai înlocuiri ale unor piese şi subansamble
defecte, după cum urmează:
– garnituri din cauciuc uşor accesibile şi anume: la bacuri, la capacele de
acces pentru schimbarea bacurilor, la capacele unor aparate hidraulice,
membrane de separaţie a acumulatorului hidropneumatic;
– bacurile prevenitoarelor de erupţie;
– prezoane, şuruburi, piuliţe şi inele metalice de etanşare, la asamblările
prin flanşe;
– sertarele şi scaunele robinetelor manifoldului, precum şi acele şi scau-
nele duzelor reglabile;
– aparate hidraulice complet asamblate: distribuitoare, ventile, supape de
siguranţă şi de reţinere, inclusiv manometre şi coturi articulate;
– robinete şi duze reglabile din manifoldul de erupţie, complet asamblate;
– pompe şi acumulatoare complet asamblate de pe grupul de presiune;
– prevenitoare de erupţie complet asamblate.
Atelierele de întreţinere din şantierele petroliere, permit suplimentar,
înlocuirea unor repere şi subansamble care necesită operaţiuni de demonta-
re-montare mai pretenţioase şi anume:

260
 – toate garniturile din cauciuc, inclusiv cele la care accesul presupune o
demontare completă;
– sertarele, scaunele, precum şi resoartele aferente ale aparatelor hidrau-
lice;
– verinele şi mecanismele de acţionare cu şurub a bacurilor la prevenitoa-
re şi robinete;
– plutitoarele şi aparatura auxiliară a acumulatoarelor hidropneumatice;
– ansambluri supapă-scaun, piston-cilindru şi plungere la pompele hi-
draulice de acţionare.
Atelierele sau uzinele de reparaţii, care dispun de maşini unelte mai
complexe, execută suplimentar reparaţii asupra corpurilor şi capacelor de
prevenitoare şi robinete. Dintre operaţiile mai importante se pot enumera:
– rectificarea suprafeţelor plane sau cilindrice de etanşare, urmată (dacă
este necesar) de adâncirea canalului garniturii din cauciuc;
– repararea ghidajelor de translaţie a bacurilor, prin sudare şi prelucrare
mecanică;

Tabelul 8.3. Depistarea defectelor la prevenitoare şi înlăturarea acestora.

Denumirea Modul Modul Modul

defecţiunii de manifestare de depistare de înlăturare
1 2 3 4
Pierderi de fluid
din sondă pe
Deteriorarea garniturii
lângă capacele Control vizual al
„O” de etanşare între cor- Înlocuirea gar-
de acces la ba- prevenitorului
pul prevenitorului şi ca- niturii defecte.
curile preveni- de erupţie
pacele de acces la bacuri
toarelor

Strângerea insuficientă a
Strângerea co-
şuruburilor care asam-
respunzătoare
blează capacele de acces Idem Idem
a şuruburilor
la bacuri de corpul preve-
nitorului
Corpuri străine între su-
prafeţele de contact ale Curăţirea supra-
capacelor de acces la ba- Idem Idem feţelor respecti-
curile şi corpul prevenito- ve
rului
Se prelucrează
mecanic întrea-
ga suprafaţă
Deteriorarea suprafeţelor
Idem Idem defectă la rugo-
de contact
zitatea 3,2 până
la eliminarea
defectului

261
 Continuare tabelul 8.3
1 2 3 4
Se modifică
legăturile în
Bacurile preve-
Legături greşite între sub- Se verifică cir- mod corespun-
nitorului de
ansamblele comenzii hi- cuitul cu ajuto- zător. Se des-
erupţie nu pot fi
draulice şi prevenitoarele rul schemei hi- fundă conducte-
manevrate sau
de erupţie, obturări ale draulice şi a di- le, curăţindu-se
manevrele efec-
conductelor circuitelor agramei de prin decapare,
tuate nu cores-
electrice funcţionare spălare cu mo-
pund etichetelor
torină, suflare
cu aer
Bacurile nu se
pot deschide
prin acţionarea Se constată că în
Se deschid ca-
hidraulică, deşi prealabil s-a
În spatele bacurilor s-au pacele de acces
se constată că: efectuat deblo-
interpus corpuri străine la bacuri
- s-a efectuat carea manuală,
sau noroi de foraj aglome- curăţindu-se
deblocarea ma- iar comanda
rat spaţiul din spa-
nuală; hidraulică func-
tele acestora
- comanda hi- ţionează normal
draulică funcţi-
onează normal

Uzura accentuată a scau- Pierderea capa-

nului şi duzei reglabile cităţii de etanşa- Proba de etanşe- Înlocuirea pie-
sau a robinetelor de la re în poziţia în- itate sei defecte
manifoldul de erupţie chis complet

Efectuarea unui
reglaj corect şi
înlocuirea gar-
niturii dacă este
cazul
Reglarea defectuoasă a Pierderea capa-
robinetelor din compo- cităţii e etanşare Idem
nenţa manifoldului în poziţia închis

Deteriorarea
garniturilor
„O” şi „V”, Durata între
Pierde- care asigură două porniri
prin: control
rea flui- etanşarea cir- automate ale vizual al preve-
dului de cuitului hidra- pompei este mai Înlocuirea gar-
acţiona- ulic de acţio- mică de 8 ore nitorului de niturilor deterio-
erupţie după
re hi- nare din inte- Nivelul fluidu- rate
draulică riorul preveni- lui de acţionare curăţirea sa pre-
alabilă
prin: torului de din rezervor
erupţie faţă de scade
mediul exteri-
or

262
 Continuare tabelul 8.3
1 2 3 4
Deteriorarea
garniturilor
„O” şi „V” la
coturile articu-
late, la capace-
le releelor, la
Idem capacele dis- Idem Idem
tribuitoarelor,
la acumulato-
rul hidropne-
umatic, la co-
lectoarele gru-
purilor de pre-
siune
Strângerea
insuficientă a
asamblărilor
filetate de
etanşare între
conducte, grup Prin control vi- Se strâng în
zual al elemen-
Idem de presiune, mod corespun-
pupitru de telor respective zător
şi prin elimina-
comandă şi Idem
releu, sau a re, izolându-le
aparatelor hi- succesiv de sub
acţiunea presiu-
draulice de
distribuţie nii
Corpuri străine între su-
Se curăţă în
prafeţele de etanşare ale
mod corespun-
asamblărilor susmenţio-
zător
nate
Se constată
scurgeri perma-
nente de lichid
în interiorul re-
zervorului prin
conducte de
scurgere a su- Se verifică dacă
conectarea au- Se reglează în
papei de sigu-
tomată a elec- mod corespun-
Reglarea greşită sau ranţă, acumula-
tromotorului de zător sau se
defectarea manometrului torului şi distri- acţionare a elimină defecţi-
cu contacte buitoarelor, iar
pompei se face unile instalaţiei
durata între do-
la 130 bar, res- electrice
uă porniri au-
tomate ale pectiv 140 bar
pompei este mai
mică de 8 ore

Se verifică pre-
zenţa scurgerilor Se închide com-
Robinetul de scurgere a
prin deşurubarea plet
fluidului din acumulator Idem
racordului con-
este închis complet
ductei de scur-
gere a acestuia

263
 Continuare tabelul 8.3
1 2 3 4
Se înlocuieşte
În cazul când cu alt ventil de
toate manome- siguranţă reglat
trele arată o pre- în atelier şi sigi-
Reglarea greşită sau de- siune mai mică lat, verificându-
fectarea supapei de sigu- de 142 bar se se însă, în prea-
ranţă verifică prezenţa labil dacă ma-
scurgerilor la nometrele nu
orificiul superi- sunt defecte sau
or au priza de pre-
siune obturată
Se verifică exis-
tenţa scurgerilor
Se înlocuiesc
Pierderea etanşeităţii or- prin deşurubarea
sau se rodează
ganelor de obturare ale racordurilor
suplimentar su-
distribuitoarelor de la conductei co-
prafeţele de
grupul de presiune mune de scurge-
- Durata între etanşare
re a acestor dis-
două porniri
tribuitoare
automate ale
pompei este mai Se verifică exis-
mică de 8 ore tenţa scurgerilor
Se înlocuiesc
Pierderea etanşeităţii or- prin deşurubarea
sau se rodează
ganelor de obturare ale racordului con-
suplimentar su-
distribuitoarelor de la pu- ductei comune
prafeţele de
pitrul de comandă de scurgere a
etanşare
acestor distri-
buitoare
- Se constată Se înlocuiesc
scurgeri perma- Se izolează re- grupele de serta-
Pierderea etanşeităţii or- nente de fluid în leul şi preveni- re şi bucşe care
ganelor de obturare ale rezervorul gru- torul de erupţie, au pierdut capa-
releului pului de presiu- verificându-se citatea de etan-
ne din conducta dacă scurgerile şare, sau garni-
care trece prin persistă turi „O” deterio-
filtru rate
Se verifică exis-
tenţa scurgerilor
Deteriorarea garniturilor la conductele de
care asigură etanşarea legătură între Se înlocuiesc
între corpul cilindrului, prevenitor şi garniturile dete-
piston şi tija pistonului la După pornirea releu riorate
prevenitoarele de erupţie pompei presiu-
nea circuitului
hidraulic nu
creşte Se verifică pozi-
Robinetul montat pe con- ţia
ducta de aspiraţie a pom- Se deschide
pei este închis

264
 Continuare tabelul 8.3
1 2 3 4
Robinetul de scurgere a
Idem
fluidului din acumulator Se închide
în rezervor este deschis
Sorbul de aspiraţie al Se verifică prin
Se curăţă
pompei este obturat demontare
Idem
Se elimină aerul
din pompă şu-
Pompa a aspirat aer
ruburile special
destinate
La pornirea
pompei, presiu-
nea circuitului
Spargerea unor conducte hidraulic nu
de legătură ale instalaţiei creşte;
de comandă hidraulică Se înlocuiesc
- Se constată
conductele de-
scăderea nivelu- Se verifică tra-
fecte, respectiv
lui de lichid din seul
se strâng racor-
rezervor;
durile desfăcute
- Închideri acci-
Racordurile desfăcute dentale ale ba-
între conducte curilor preveni-
toarelor de
erupţie

TESTE DE AUTOEVALUARE

T 8.1. Manifestarea eruptivă a unei sonde se produce atunci când:

a) apar pierderi de noroi în formaţiunile traversate;
b) se ignoră apariţia gazelor în fluidul de foraj;
c) viteze excesive de extragere a garniturii de foraj în condiţiile utili-
zării unui fluid cu viscozitate mare.
T 8.2. Combaterea manifestărilor eruptive se poate face prin:
a) extragerea garniturii de foraj;
b) închiderea gurii sondei;
c) forajul cu circulaţie inversă.
T 8.3. Cel mai grav accident la o sondă este atunci când:
a) sonda erupe liber;
b) sonda erupe controlat;
c) sonda pierde fluid de foraj.
T 8.4. O instalaţie de prevenire de la gura sondei are în componenţă:
a) prevenitor vertical;
b) prevenitor vertical şi un prevenitor orizontal;
c) prevenitor vertical şi două prevenitoare orizontale.
T 8.5. Prevenitorul vertical prezintă dezavantajul:
a) imposibilitatea închiderii manuale;
b) să închidă sonda pe prăjini;
c) să închidă sonda pe burlane.

265
T 8.6. La prevenitoare, la sondă se pot efectua:
a) înlocuiri de garnituri din cauciuc uşor accesibile;
b) înlocuiri de bacuri;
c) reparaţii prin rectificare a suprafeţelor plane sau cilindrice.

LUCRAREA DE VERIFICARE

L.V. 8.1.
 Manifestările eruptive ale sondelor.
 Principalele elemente ale unui prevenitor de erupţie şi rolul
lor funcţional.
 Acumulatoare hidropneumatice.
L.V. 8.2.
 Metode de combatere a manifestărilor eruptive.
 Schema circulaţie normale a fluidului de foraj.
 Acţionarea hidraulică a prevenitoarelor de erupţie.
L.V. 8.3.
 Schema de circulaţie a fluidului de foraj cu gura sondei în-
chisă.
 Clasificarea prevenitoarelor.
 Prevenitoare verticale.
L.V. 8.4.
 Prevenitoare orizontale.
 Calculul presiunii la prevenitoarele verticale.
 Deranjamente la instalaţiile de prevenire a erupţiilor.

REZUMATUL

Manifestările eruptive constituie unele din cele mai grave accidente

tehnice care pot avea loc în cursul forajului şi punerii în producţie. Practic
prezenţa unei manifestări eruptive se face cunoscută prin gazeificarea flui-
dului de foraj sau prin creşterea nejustificată a nivelului de fluid în rezervoa-
rele instalaţiei de circulaţie. Aceste manifestări eruptive sunt provocate de
cauze geologice şi tehnologice.
Ca metode de combatere a manifestărilor eruptive se pot enumera:
 îngreunarea fluidului de foraj;
 închiderea gurii sondei;
 forajul sub presiune;
 forajul cu circulaţie inversă.
Acţionarea prevenitoarelor se poate face în trei moduri:
 de la distanţa de la un pupitru de comandă;
 de la un pupitru aflat pe podul sondei la îndemâna sondorului
şef;
 manual prin intermediul unor braţe de manevră.
Prevenitoarele sunt caracterizate de o serie de parametrii constructivi
şi funcţionali:
 diametrul secţiunii de trecere;

266
  dimensiunea nominală;
 presiunea nominală;
 presiunea de probă;
 tipul şi numărul prevenitoarelor de erupţie componente;
 gama de bacuri;
 dimensiunea nominală a flanşei duble;
 dimensiunile nominale ale manifoldului de erupţie;
 presiunea de acţionare a bacurilor;
 volumul nominal al acumulatorului şi volumul disponibil de
acţionare;
 Volumul de fluid necesar pentru închiderea şi deschiderea unei
perechi de bacuri.
Energia disponibilă la sondă (aer comprimat, energie electrică,
motoare cu combustie internă) trebuie transformată într-o energie dis-
ponibilă pentru acţionarea bacurilor. Accidental se poate întrerupe
alimentarea cu energie şi de aceea se impune înmagazinarea energiei
necesare pentru efectuarea unui număr de manevre strict necesare pen-
tru a închide gura sondei, funcţie care revine echipamentului de acţio-
nare.

BIBLIOGRAFIA

1. Bălăşoiu, V., Acţionări hidraulice şi pneumatice, vol. I, Institutul Poli-

tehnic „Traian Vuia”, Timişoara, 1990.
2. Cristea, V., Grădişteanu, I., Peligrad, N., Instalaţii şi utilaje pentru
forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
3. Rădulescu, Al., ş.a. Carnet tehnic. Utilaj petrolier–foraj, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1975.
4. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, Editura Universităţii din Ploieşti, 2004.
5. Săvulescu, P., Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti, 2007.

267
 RĂSPUNSURILE TESTELOR DE AUTOEVALUARE

T 1.1. - a T 5.1. - c
T 1.2. - c T 5.2. - b, c
T 1.3. - d T 5.3. - a
T 1.4. - a T 5.4. - a
T 1.5. - b T 5.5. - b
T 1.6. - b
T 1.7. - a, b, d

T 2.1. - b T 6.1. - a
T 2.2. - b, c T 6.2. - a
T 2.3. - c T 6.3. - a
T 2.4. - a T 6.4. - b
T 2.5. - b T 6.5. - c
T 2.6. - a, b T 6.6. - b
T 2.7. - c T 6.7. - b, c

T 3.1. - c T 7.1. - c
T 3.2. - a T 7.2. - a
T 3.3. - b T 7.3. - b
T 3.4. - a, b T 7.4. - b
T 3.5. - a, c T 7.5. - c
T 7.6. - b, c
T 7.7. - b

T 4.1. - a T 8.1. - a, b,c

T 4.2. - b T 8.2. - b, c
T 4.3. - a T 8.3. - a
T 4.4. - a, b T 8.4. - c
T 4.5. - b T 8.5. - a
T 4.6. - c T 8.6. - a, b
T 4.7. - b

268
 BIBLIOGRAFIE

1. Bălăşo iu , V., Acţionări hidraulice şi pneumatice, vol. I, Institutul

Politehnic „Traian Vuia”, Timişoara, 1990.
2. Bublic, A., Cristea, V., Hir sc h, I. , ş.a. Utilaj pentru foraj şi
extracţie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
3. Cristea, V., Grădiştea nu, I., P eligrad , N., Instalaţii şi utilaje
pentru forarea sondelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
4. Costin, I., Utilaj petrolier–Elemente de calcul, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1986.
5. Iordache, G., ş.a. Forarea sondelor cu diametre mari, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1983.
6. Oprean, A., Marin, V., Dorin, Al. , Acţionări hidraulice, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1976.
7. Peligrad, N., Cuplaje hidraulice şi convertizoare hidraulice de cuplu,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1985
8. Preda, I., Acţionări hidraulice şi parametrice, I.P.G. Ploieşti, vol. I–III,
Ploieşti, 1978–1984.
9. Rădulescu, Al., ş.a. Carnet tehnic. Utilaj petrolier–foraj, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1975.
10. Petre, N., Chiţu – Militaru, P ., Extracţia ţiţeiului prin pompaj cu
prăjini, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
11. Popovic i, A l., Utilaj pentru exploatarea sondelor de petrol, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1989.
12. Vas iliu, N., Cata nă, I., Transmisii hidraulice şi electro-hidraulice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
13. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea I,
vol. I, Editura IPG Ploieşti, 1981.
14. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea I,
vol. II, Editura IPG Ploieşti, 1981.
15. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
II–a, Editura IPG Ploieşti, 1984.
16. Vlad, I., Maşini şi utilaje petroliere pentru foraj şi extracţie, partea a
III–a Editura IPG Ploieşti, 1984.
17. Sandor, L., Brânz aş, P., Rus, I., Transmisii hidraulice, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1990.
18. Săvule scu, P., Studiul bibliografic privind exploatarea sondelor prin
metode neconvenţionale, referatul I al tezei de doctorat, Ploieşti, 1993.
19. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, Editura Universităţii din Ploieşti , 2004.
20. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, ediţia a II-a, Editura Universităţii din
Ploieşti ,2007.
21. Săvulescu, P.,Utilaj petrolier, îndrumar de laborator, Editura
Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, 2013.

269