Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Algoritmizarea Este Desfăşurarea Unei Lecţii Sau A Unei Secvenţe Dintr
Algoritmizarea Este Desfăşurarea Unei Lecţii Sau A Unei Secvenţe Dintr
algoritm. Se poate utiliza şi pentru părţi ale procesului de învăţământ mai mari decât lecţia. Prin
algoritm înţelegem o succesiune univocă de secvenţe care conduc întodeauna la acelaşi rezultat.
Evident pentru un rezultat dat pot exista mai mulţi algoritmi. In predarea matematicii
algoritmizarea este metoda de predare (metoda algoritmică) prin care se obţine un anumit
rezultat (soluţia unei probleme, demonstraţia unei teoreme, găsirea unor exemple, ş.a.). Când
aplicăm această metodă presupunem algoritmul deja cunoscut dintr-o lecţie anterioară (predată
de regulă cu una din metodele: expunerii, descoperirea didactică, conversaţia euristică,
problematizarea). Metoda este apropiată de metoda exerciţiului şi se aplică cu succes la lecţiile
de formare a priceperilor şi deprinderilor sau de consolidare a acestora.
Principiul intuiţiei exprimă cerinţa ca în procesul cunoaşterii să existe conexiune directă între
enunţurile abstracte şi obiectele concrete ale realităţii. Dacă este posibil elevul trebuie să aibă
percepţia nemijlocită a acestora sau a unor substitute. In cazul matematicii, pe lângă obiectele
din lumea înconjurătoare care sunt modelate matematic admitem ca obiecte intuitive şi
construcţii realizate anterior în cadrul teoriei respective, care pot avea rol de exemple şi au fost
bine asimilate. Mai utilizăm de asemenea diferite reprezentări ale obiectelor matematice care nu
pot fi considerate exemple. În cazul enunţurilor (teoremelor şi definiţiilor) sunt prevăzute atât
exemple cât şi reprezentări intuitive. În demonstraţii şi în rezolvarea de probleme analogiile pot
avea rolul de suport intuitiv. De asemenea unele repere mnemotehnice vor fi considerate în
aceiaşi clasă.
Proiectarea lecţiei este un demers anticipativ prin care profesorul stabileşte obiectivele,
strategia didactică şi instrumentele de evaluare. Rezultatul acestui proces poate fi un document
scris care poartă (în funcţie de anumite particularităţi ale sale) una din denumirile: proiect
didactic, proiect de lecţie, proiect de tehnologie didactică, plan de lecţie, schiţă de lecţie, fişă
tehnologică a lecţiei, scenariu didactic, ş.a. Rezultatul complet al activităţii de proiectare este în
mintea profesorului, forma scrisă conţine doar partea esenţială a acestui rezultat. Desfăşurarea
lecţiei nu este neapărat o reprezentare fidelă a activităţii proiectate, anuminte momente sau
secvenţe putând fi modificate de către profesor chiar în timpul predării.
Perntru a realiza proiectarea unei lecţii profesorul are de parcurs etapele:
Scrierea proiectului de lecţie, sub formă de tabel sau de listă enumerativă, are câteva puncte care
este bine să nu fie omise:
• un preambul care conţine coordonate necesare pentru identificarea lecţiei (clasa, data,
subiectul lecţiei, uneori şcoala şi numele profesorului, etc.)
• obiectivele lecţiei,
• desfăşurarea lecţiei presupune
o pe de o parte structurarea elementelor esenţiale de conţinut (cele determinate de
programă), mijloacele didactice, metodele de predare (care pot aduce anumite
elemente auxiliare de conţinut), eventuale evaluări pe parcurs, evaluare finală
(relativ la realizarea obiectivelor),
o şi pe de altă parte un text din care rezultă soluţia didactică aleasă, anumite
momente ale lecţiei precum captarea atenţiei, anunţarea obiectivelor, derularea în
succesiunea prevăzută a activităţilor menite să asigure atingerea obiectivelor,
conexiunea inversă, asigurarea performanţei (pe parcursul unei succesiuni de
lecţii), asigurarea transferului (aplicarea ulterioară), asigurarea retenţiei, etc.
• tema de casă.
Unele elemente sunt determinate de altele, cele determinate pot fi de obicei omise (deşi enunţul
unei teoreme este determinat de denumire, uneori forma eliptică este bine să fie scrisă; metoda
de predare poate determina anumite activităţi ale elevilor sau profesorului; verificarea unor
obiective poate fi determinată de activităţi menite să asigure asimilarea unor fragmente de
conţinut; conexiunea inversă se poate face simultan cu aplicarea metodei conversaţiei pentru a
preda anumiţi itemi, etc.)
Scrierea amănunţită a fiecărei secvenţe din lecţie (ce vor spune elevii, ce va spune profesorul,
etc.) este un act birocratic inutil, considerăm că este suficient să fie scrise elementele (date mai
sus) care elimină nedeterminările la alegerea soluţiilor, aceasta putându-se face chiar şi numai
prin cuvinte cheie. Considerăm de asemenea că (exceptând eventual profesorii începători) nu
este cazul să fie scrise în proiect elemente comune tuturor lecţiilor cum ar fi "scriem pe tabla
titlul lecţiei", facem prezenţa, etc.
Parcurgerea la clasă a proiectului, pas cu pas, poate să determine apariţia unor elemente noi,
neprevăzute, datorită rezultatelor obţinute prin conexiune inversă (un exerciţiu poate fi completat
cu altele ajutătoare sau anumite etape pot fi soluţtionate altfel decât a prevăzut profesorul).
Resursele pe care trebuie să le analizeze profesorul la proiectarea lecţiei pot fi clasificate astfel:
Obiectivele lecţiei sunt propoziţii care descriu rezultatele finale la care dorim să ajungem prin
predarea lecţiei respective. Cum ne referim doar la lecţie, prezentăm numai clasificarea:
• obiective generale,
• obiective operaţionale (care descriu rezultate observabile şi măsurabile la sfârşitul
predării lecţiei)
Scrierea obiectivelor se poate face şi prin utilizarea anumitor convenţii sau abrevieri (exemplu de
acest tip fiind sintagma "asimilarea definiţiei D").
Relaţia dintre conţinut şi obiective: există un nucleu important din conţinut (prevăzut în
programă) care determină obiectivele, există de asemenea părţi importante din conţinut care sunt
determinate de obiective, sunt alese (de regulă ca activităţi, leme, etc.) pentru a realiza atingerea
obiectivelor.
Evaluarea rezultatelor este bine să fie centrată mai mult pe constatarea progreselor decât pe
constatarea eşecurilor. Elevul poate fi considerat ca un partener al profesorului, deci implicat în
autoevaluare.
Evaluările făcute pe parcursul lecţiei trebuie să aibă un caracter formativ, prin aplicarea unor
metode active (conversaţia didactică, problematizarea, ş.a.) se poate realiza automat şi evaluare
la anumite componente.
Forme de evaluare:
Conversatia catihetică (sau examinatoare) are ca scop examinarea elevului asupra unor fapte pe
care trebuie să le cunoască (formule, reguli, etc.) Chiar şi în astfel de cazuri elevii pot să apeleze,
prin raţionamente logice, la anumite repere.
Conversatia euristică este caracterizată prin faptul că trebuie să ajute elevul să descopere ceva
nou pentru el. Este o metodă de descoperire dirijată, în care rolul profesorului, de orientare a
gândirii elevului, este permanent şi consistent. La lecţiile de matematică poate fi utilizată într-o
diversitate de situaţii (descoperirea unor enunţuri, demonstraţii, soluţii, exemple, etc.).