ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”
DIN BACĂU
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
Str. Mărăşeşti, Nr. 157, 600115
Tel/Fax: 0234/588935; Tel/Fax: 0234/580050
E-mail:dppd@ub.ro; sdppd@ub.ro

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

PENTRU OBŢINEREA GRADULUI

DIDACTIC I

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC :

Prof.univ.dr. Raţă Gloria

CANDIDAT :

Prof. Zaharia Marius Daniel

BACĂU 2013

1
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”
DIN BACĂU
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
Str. Mărăşeşti, Nr. 157, 600115
Tel/Fax: 0234/588935; Tel/Fax: 0234/580050
E-mail:dppd@ub.ro; sdppd@ub.ro

Studiu privind practicarea exerciţiilor fizice

în
scop recreativ, în mod organizat, de către

elevii de liceu, din mediul rural

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC :

Prof.univ.dr. Raţă Gloria

CANDIDAT :

Prof. Zaharia Marius Daniel

BACĂU 2013

2
 CUPRINS
CAPITOLUL I INTRODUCERE ....................................................................... 4
1.1 . Scurt istoric privind practicarea exerciţiilor fizice în scop recreativ ......... 4
1.2. Motivarea alegerii temei şi gradul de actualitate ..................................... 12
CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII............... 13
2.1 Rolul exerciţiului fizic în menţinerea sănătăţii .......................................... 13
2.2. Particularităţile morfo-funcţionale,motrice şi psihice ale vârstei de 15-19
ani (elevi de liceu) ........................................................................................... 24
2.3 Exerciţiile fizice şi timpul liber.................................................................. 30
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII ...... 34
3.1 Scopul, obiectivele şi ipoteza cercetării ..................................................... 34
3.1.1 Scopul cercetării................................................................................... 34
3.1.2 Obiectivele cercetării ........................................................................... 34
3.1.3 Ipoteza cercetării .................................................................................. 34
3.2 Sarcinile cercetării...................................................................................... 35
3.3 Organizarea, perioada, grupele de lucru .................................................... 35
3.4 Metode şi mijloace de realizare ............................................................... 37
3.5 Condiţii socio-materiale ............................................................................. 41
3.6 Probe de evaluare ....................................................................................... 43
CAPITOLUL IV REZULTATELE CERCETĂRII ............................................ 45
4.1 prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezantarea grafică ....................... 45
4.1.1. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezantarea grafică a
răspunsurilor la chestionar ............................................................................ 45
4.1.2. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezentarea grafică a
rezultatelor privind dezvoltarea fizică .......................................................... 54
4.1.3. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezantarea grafică a
rezultatelor privind dezvoltarea aptitudinală ................................................ 58
CAPITOLUL V CONCLUZII ŞI PROPUNERI ................................................ 62
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .......................................................................... 65
ANEXE ............................................................................................................... 67

3
 CAPITOLUL I
INTRODUCERE

1.1 . SCURT ISTORIC PRIVIND PRACTICAREA EXERCIŢIILOR

FIZICE ÎN SCOP RECREATIV

„Exerciţiul fizic (noţiunea superioară – mişcare corporală) – înţelesul

principal = actul motric repetat sistematic, care constituie mijlocul principal de
realizare a sarcinilor educaţiei fizice şi sportului. Exerciţiul fizic îşi are originea
în actul motric general al omului (în mişcare) realizat de el pentru a acţiona
asupra mediului intern şi extern pentru întreţinerea vieţii de relaţie, a existenţei
sale şi care s-a diversificat, în timp în structuri ( forme) diferite, în funcţie de
tehnică ,sistematizare şi efectul urmărit‖ ( Alexe, N.,1974 - Terminologia
educaţiei fizice şi a sportului) .
„Exerciţiul fizic se mai numeşte şi gest motric, fiind de fapt un act
motric special şi specializat‖ (Cârstea , Gh (2000) – Teoria şi metodica
educaţiei fizice şi a sportului).
Exerciţiul fizic şi sportul s-au menţinut de-a lungul timpului sub diferite
forme; pe de-o parte, prin puterea tradiţiei, a obişnuinţei, pe de altă parte, prin
nevoia naturală a organismului pentru o activitate corporală. Ele au o
manifestare spectaculoasă în diferite prilejuri festive, dar pentru aceasta este
nevoie de exerciţii pregătitoare.
În etapele diferite ale istorie au avut loc însă şi reacţii conştiente
împotriva slăbirii vigorii trupeşti, determinate de cauze economice sau politice
care cereau o creştere a potenţialului energetic al fiinţei umane. Exerciţiile fizice
erau mijlocul cel mai bun de a reda corpului forţa lui primordială.
Pas cu pas, exerciţiul fizic a devenit un adevărat fenomen social, ducând
la formarea de deprinderi motrice puse în slujba producţiei şi a organizării
apărării, a însemnat perfecţiunea naturii biologice a omului şi s-a transformat
într-o componentă importantă a vieţii persoanei.
Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană a influenţat foarte puternic
modul omului de a gândi şi trăi, iar progresul tehnic accelerat şi creşterea
proceselor economice modifică elocvent modul de viaţă şi de muncă al
oamenilor. În zilele noastre, alături de beneficele daruri oferite de revoluţia
tehnicii şi dezavantajele unei vieţi civilizate se prefigurează şi factori cu
consecinţe şi influenţe care acţionează într-un mod negativ asupra sănătăţii, în
sensul că îl eliberează pe om tot mai mult de efortul fizic, dar îl solicită foarte
mult din punct de vedere intelectual printr-o suprasolicitare ridicată din punct de
vedere nervos. Atât munca sedentară, cât şi inactivitatea fizică continuă frecvent
şi în timpul liber, ca urmare a comodităţii în care mulţi se complac şi se
îndepărtează de sursele naturale ale menţinerii sănătăţii, de natură, de mişcare,
4
de activitatea fizică care sunt factori esenţiali pentru menținerea vieţii şi
întreținere unei dezvoltări fizice armonioase.
Practicarea exerciţiilor fizice a mers alături de omenire de-a lungul
întregii sale existenţe. Structurată ca și un fenomen social de sine stătător, cu o
determinare calitativă proprie, această formă specifică de acţiune umană
reprezintă o componentă necesară şi permanentă a vieţii sociale. Exerciţiul fizic
este o realitate de esenţă socială, este practicat de om şi se realizează în cadrul
anumitor relaţii sociale.
Pentru a trece de la empiric la ştiinţific, de la spontan la conştient,
trebuie să trecem de la conceperea izolată a exerciţiului fizic la fenomenul
social de practicare a exerciţiilor fizice. Procesul de practicare a exerciţiilor
fizice presupune relaţii variate şi juxtapuneri cu multiple fenomene sociale:
cultura, suprastructura, educaţia şi altele.
O problemă deosebită se referă la locul pe care-l ocupă activitatea
desfaşurată prin exerciţiul fizic în ansamblul culturii, spre care din laturile
acesteia tindem să o încadrăm, spre cultura materială sau cultura spirituală?
Practicarea exerciţiilor fizice prezintă în mod evident elemente materiale,
dar exerciţiile fizice nu pot fi concepute fară cuceririle şi participarea sufletului
uman în aceasta activitate. Este neîndoielnic că sportivul, de pildă, nu depune
numai un efort fizic, nu este un agregat, un pachet de nervi şi muşchi. El se
manifestă ca atare pe baza unui ideal, participă cu întreaga sa fiinţă spiritual ,
este biciuit de voinţa de a învinge, mistuit de emoţia concursului şi satisfăcut de
victorie. Şi nu numai el; spectacolul trăieşte aceeaşi dramă, şi uneori mult mai
intens decât în sala de spectacol, pentru că pe teren este o dramă reală şi nu un
„mimesis‖.
Practicarea exerciţiilor fizice într-o formă sau alta este o permanenţă
socială. La început, fenomenul a existat ca realitate în sine – a luat naştere
oarecum în mod spontan, a coexistat şi a interacţionat cu celelalte laturi ale vieţii
sociale în limitele determinismului, fără să constituie o preocupare specială
pentru cugetare, fără să devină obiect al acesteia.
Efectuarea exerciţiilor fizice în cadrul unui fenomen social determinat
apare ca o realitate deosebit de complexă. În esenţa şi mişcarea sa, el manifestă
elemente, momente, particulalităţi biologice şi sociale, fiziologice şi psihice,
practic-obiective şi spiritual - teoretice, se realizează în forme variate, începând
de la educaţia copilului mic şi terminând cu exerciţiile fizice practicate de adult,
sau de la cultura fizică medicală până la antrenamentul sportive, etc.
Practicarea exerciţiilor fizice în etapa contemporană este însoţită,
dirijată şi optimizată în permanenţă de cercetarea ştiinţifică. Dar paralel cu
aparatul conceptual ştiinţific continuă să fiinţeze un întreg cortegiu de idei de
domeniul conştiinţei comune. Exerciţiul fizic, indiferent de forma pe care o
îmbracă, nu rămâne numai în atenţia specialistului, a cercetătorului. A devenit
deja un loc comun ,ca de pildă, afirmaţia că „toata lumea se pricepe la fotbal ―.
La un prim contact cu fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice
uimeşte nespus de mult varietatea activităţilor care s-ar încadra în acelaşi proces
5
social. Ce poate fi mai contradictoriu decât practicarea exerciţiilor fizice de
către o persoană cu deficienţe fizice în cadrul culturii fizice medicale şi
practicarea exerciţiilor fizice de către performeri în activitatea sportiv -
competiţională ?
Fenomenul de care ne ocupăm este exerciţiul fizic, care se manifestă în
toate planurile – în cultura fizică medicală, gimnastica de producţie, educaţia
fizică desfăşurată în cadrul instituţiei şcolare, pregătirea militară, antrenamentul
sportiv, competiţie, activitatea recreativă etc.
El reprezintă într-un anumit sens elementul de legătură, de sudură a
componentelor eterogene ce fac parte din acelaşi fenomen social.
Prezent încă de la originea fenomenului social, exerciţiul fizic se
generalizează, se răspândeşte în arii variate de manifestare.
Fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice nu este un dat, ci un proces
social, o realitate concretă în devenire, care se constituie treptat în fiecare
formaţiune social–economică. El apare, cu multitudinea laturilor şi a
elementelor componente, ca un produs al societăţii de-a lungul întregii sale
existenţe.
În mişcarea sa istorică, fenomenul a cunoscut prefaceri continue,
restructurări profunde, îmbogăţindu-se cu fiecare nouă etapă.
Exerciţiul fizic nu creează o realitate nouă, ci acţionează asupra unei
realităţi existente – structura biologică specific umană, care este rezultatul unui
întreg proces de evoluţie, determinat de condiţiile naturale şi sociale.
Transformările pe care le-a suferit corpul omenesc în devenirea sa au
avut rolul, ca omul să fie mai bine adaptat condiţiilor de mediu, de a răspunde
mai adecvat cerinţelor procesului de muncă, vieţii sociale în general.
La început, încă înainte de construirea comunei primitive gentilice,
educaţia fizică se realiza nemijlocit chiar în procesul muncii.
Este incontestabil că între muncă şi educaţia fizică există o încrengătură întreagă
de relaţii – educaţia fizică îşi are originea în procesul de producţie şi se
desfăşoară în vederea sporirii eficienţei lui, şi una şi alta sunt activităţi fizice,
atât una cât şi cealaltă contribuie la dezvoltarea componentei biologice a fiinţei
umane.
În comuna primitivă, specificul producţiei reprezentat prin necesitatea
luptei pentru asigurarea hranei şi supravieţuirii a determinat apariţia anumitor
exerciţii fizice ca: înotul alergările, săriturile, aruncările, trasul cu arcul.
Analiza situaţiei economico-sociale a comunităţilor primitive
îndreptăţeşte orientarea cercetării în primul rând spre practicarea exerciţiului
fizic ca modalitate a educaţiei fizice. În această ipostază, el apare ca o necesitate
cu efecte profunde şi variate pentru fiinţa umană.
Comunităţile studiate de etnografi etalează în faţa cercetătorului o gamă
nesfarşită de jocuri, dansuri, întreceri etc., care nu sunt practicate în vederea
pregătirii pentru muncă sau pentru războaie şi deci nu fac parte din domeniul
educaţiei fizice.

6
 Practicarea exerciţiilor fizice sub formele amintite nu reprezintă o
necesitate stringentă ca în cazul educaţiei fizice. Existenţa lor nu reprezintă o
verigă absolut necesară în sistemul producţiei materiale care ocupa în cea mai
mare parte întreaga zonă de activitate a comunităţilor primitive. Ele apar pentru
primitivi ca un lux pe care şi-l permite în anumite momente, când se simte
eliberat de procesul de producţie.
Multe din exerciţiile fizice întâlnite la popoarele primitive sunt executate
în cadrul ritualurilor mistico – religioase, altele constituie elemente integrate în
reprezentările dramatice, fapt care dovedeşte varietatea formelor pe care le
îmbracă practicare lor, iar pe de altă parte, intervenţia altor vieţi sociale, de data
aceasta de domeniul conştiinţei sociale, în evoluţia fenomenului.
Educaţia fizică de tip sclavagist cunoaşte o serie de elemente şi
particularităţi noi, care nu numai că o diferenţiază de treapta anterioară, dar,
totodată, evidenţiază superioritatea ei faţă de aceasta.
Societatea sclavagistă dezvoltă într-o mare măsură educaţia fizică de tip
militar alături de educţia fizică organizată în vederea dezvoltării armonioase a
fizicului uman. Devenit fenomen permanent, iar pentru unele popoare
caracteristic, războiul făcea din pregătirea fizică o necesitate socială,
reorganizând exerciţiile fizice existente sau construind altele precum aruncarea
suliţei, trasul cu arcul, lupta corp la corp, acţiunea sincronizată, etc. Alături de
acestea au continuat să existe jocurile şi activităţile recreative sau distractive la
care participau toate clasele sociale. Mai târziu, jocurile şi întrecerile sportive
ocazionale s-au transformat în manifestări cu o anumită periodicitate care
presupuneau reguli speciale şi implicau ierarhizarea valorilor, ceea ce a
determinat o nouă realitate socială, agonistica. Aceste activitaţi impuneau
necesitatea unei pregătiri speciale – antrenamentul; persoanele care participau la
aceste compeţitii nefiinid consideraţi simpli oameni, ci concurenţi, ei având o
activitate deosebită de cea a oamenilor muncii sau a războinicilor.
Educaţia fizică de tip sclavagist se desfaşoară în instituţii mai mult sau
mai puţin evoluate, precum şcolile egiptene, chinezeşti, palestrele greceşti etc.
Educaţia tinerilor din familiile bogate se desfăşura sub îndrumarea unor sclavi.
Instituţionalizarea fenomenului educativ în special trecerea lui în
preocupările statului determină specializarea unor membri ai societatii, liberi de
data aceasta, ca de pildă, pedotribii şi gimnaştii la greci. Educaţia fizică de tip
sclavagist va moşteni o întreagă gamă de exerciţii fizice create în sânul etapei
precedente.
Un element nou pe linia progresivă a fenomenului educativ, legat de
împrejurările amintite, consta în încercarea reuşită, într-o anumita privinţă, de a
organiza exerciţiile fizice în cadrul unui sistem.
Găsindu-ne în plină trecere spre conştiinţa teoretică, asistăm la procesul
de sistematizare a ideilor privitoare la educaţia fizică, la apariţia unor concepţii
închegate, care să călăuzească practica educativă.
Forma cea mai avansată este ilustrată de Grecia, unde educaţia fizică
este subordonată ideii despre dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane.
7
Frumuseţea corporală împreună cu frumuseţea armoniei mişcărilor au fost, din
toate timpurile, valorile estetice cele mai lăudate. Plastia corporală, „kalos‖
corelează cu „agathos‖ din expresia vechilor greci „Kalos kai agathos‖ - Frumos
şi bun.
Kalokagathia a reprezentat concepţia estetică din filosofia vechilor greci,
conform căreia frumosul (kalon) se află în indisolubilă unire cu binele (agathon),
esteticul cu eticul. Acest concept este dezvoltat de Socrate şi Platon, după care
frumosul nu poate exista decât ca manifestare a ceea ce este şi moral.
Societatea sclavagistă dezvoltă într-o măsură foarte largă educaţia fizică
de tip militar. Devenit fenomen social permanent, iar pentru unele popoare
caracteristic, războiul face din pregătirea fizică o necesitate socială.
O altă formă pe care o îmbracă exerciţiul fizic are în vedere îngrijirea şi
recuperarea sănătăţii. Trăgându-şi originile din practicile empirice ale
popoarelor primitive, gimnastica terapeutică se desprinde ca o latură distinctă de
celelalte forme ale educaţiei fizice.
Condiţiile economico – sociale instaurate de sclavagism au stimulat
evoluţia practicării exerciţiilor fizice pe un drum care a dus la apariţia unei
realitati sociale noi – agonistica. Apariţia activitatilor competiţionale este
marcată de transformarea întrecerilor ocazionale în manifestări cu o anumită
periodicitate, care presupune reguli speciale şi implica ierarhizarea valorilor.
Pentru desfăşurarea acestor activităţi se impune necesitatea unei pregătiri
speciale – antrenamentul. Cel care participă la competiţie nu este un ins
oarecare, el primeşte o determinare socială nouă – este concurent.
Pentru el se creează o noţiune, cea de atlet, spre a-l desemna şi delimita
de ceilalţi oameni care practică exerciţiile fizice într-o formă sau alta. Originea
cuvântului se găseşte în „athlos‖, care înseamnă muncă, luptă. Evident atletul nu
munceşte în producţie şi nici nu luptă în război. Activitatea lui este deosebită de
a oamenilor muncii sau a războinicilor. Dar această activitate nu poate fi
confundată nici cu cea desfăşurată în cadrul educaţiei fizice, care are în vedere
pregătirea pentru muncă prin dezvoltarea armonioasă a corpului, şi nici cu
energia cheltuită din pură gratuitate, în scop recreativ sau ca divertisment. Ea
este totuşi o muncă, o pregătire intensă, iar succesul activităţii nu poate fi
asigurat decât printr-o luptă încordată.
Evoluţia activităţilor competiţionale a determinat într-o măsură tot mai
mare specializarea unui grup de oameni care să conducă procesul de pregătire a
atleţilor – antrenorii.
O altă particularitate se referă la faptul că „exerciţiul fizic se manifestă
ca expresie a unei colectivităţi‖1, fiind o modalitate specifică prin care o
comunitate umană încearcă să se afirme prin reprezentanţi săi.
El nu este practicat ca act în sine, nu este o activitate care interesează
exclusiv pe practicant şi care se reduce la trăirile acestuia, ci o modalitate
specifică prin care o anumită comunitate încearcă să se afirme prin
reprezentanţii săi în raport cu alte comunităţi.
1
Georgescu, F., Cultura fizica- fenomen social, ed. a II a, Editura sport- turism , 1976-pag 46
8
 Legat de această particularitate asistăm la crearea unui public care
participă cu regularitate la desfaşurarea întrecerilor, care aspiră odată cu atletul
care îl reprezintă, trăieşte beatitudinea victoriei campionilor şi încearcă
amărăciunea cu cei invinşi. Activitatea competiţională capătă o mare amploare,
marcată în special de şirul luminos al Olimpiadelor, care au atins culmi mai
înalte decât cele ale Olimpului, pe care şi-ar fi avut sălaşul zeii. Ecourile au
ajuns până în zilele noastre şi au prins viaţă într-una din cele mai mari
sărbători ale fenomenului – Olimpiadele moderne.
După o perioadă glorioasă, spiritul olimpic se stinge treptat, pentru a face
loc altor interese şi mobiluri. Se înrădăcinează şi se generalizează tot mai mult
microbul profesionalismului, care va măcina dinăuntru fenomenul
competiţional. Atletul nu mai este glorificat ca învingător, ca erou, ci devine un
mijloc pentru satisfacerea gusturilor nu rareori pervertite ale publicului. Tocmai
de aceea se recurge tot mai mult la sclavi – excluşi până acum de la practicarea
exerciţiilor fizice – care sunt puşi să se producă în faţa unui public ce se
descompune. Activitatea competiţională se rostogoleşte, în degenerarea ei, de pe
culmile atinse de Olimpiade în arenele din circurile şi amfiteatrele romane.
Ajuns în etapa sclavagistă a dezvoltării sociale, fenomenul de practicare
a exerciţiilor fizice îşi menţine în linii mari evoluţia în ceea ce priveşte
diferenţierile interne. De acum înainte exerciţiile fizice se vor structura în cele
trei sectoare existente  educaţia fizică, exerciţiile fizice cu scop recreativ -
distractiv şi activitatea competiţională.
Cu timpul, în fazele următoare ale dezvoltării feudalismului,
necesitatea pregătirii fizice apare şi pentru celelalte clase şi grupuri sociale 
clerici, orăşeni, ţărani. În conformitate cu noile imperative sociale, educaţia
fizică se va extinde, cuprinzând şi aceste grupuri.
Exerciţiile fizice practicate în scop recreativ iau o mare dezvoltare în
orânduirile ce au urmat sclavagismului. Generalizarea lor merge până la
cuprinderea tuturor păturilor sociale. În funcţie, în primul rând, de condiţiile
social – economice ale claselor şi de raporturile existente între ele, dar şi de
particularităţile popoarelor, ale aşezărilor umane şi chiar geografice, jocurile
extraeducaţionale se prezintă într-o gamă foarte variată, se diferenţiază de la un
grup social la altul, se modifică şi evoluează prin trecerea lor de la o pătură
sociala la alta. Indiferent de forma concretă pe care o îmbracă, dacă presupune
întrecere sau nu, dacă se realizează în grupuri mari sau mici ,ele se desfăşoară
pentru plăcerea dezinteresată a participanţilor.
Cu toata opoziţia bisericii faţă de jocuri, acestea vor cunoaşte o mare
dezvoltare, ca urmare a condiţiilor social-economice pe care le instaurează
feudalismul comparativ cu sclavagismul.
Capitalismul, ultima societate bazată pe exploatare , se caracterizează
printr-o dezvoltare puternică a forţelor de producţie. Productivitatea muncii
atinge indici din ce în ce mai mari, fapt care determină schimbări în raportul
dintre timpul de munca şi timpul liber. Educaţia fizică în capitalism a însemnat,
prin contribuţia pedagogilor, introducerea exerciţiilor în sistemul de educaţie
9
fizică şcolară. Astfel Basedow, Salzmann au reuşit să ridice educaţia fizică
şcolară la înălţimea unui factor educativ egal cu educaţia intelectuală şi morală,
asigurându-i locul corespunzător în programul de funcţionare al şcolilor. Guts
Muts, profesor de gimnastică, prin lucrarea sa „Gymnastik fur die jungend‖,
reliefează importanţa practicării exerciţiilor fizice de către copii, considerând că
gimnastica este un sistem de exerciţii corporale ce au ca scop perfecţionarea
organismului. Gerhard Vieth, pedagog german, director de şcoală, a publicat şi o
operă „Încercare de enciclopedie a exerciţiilor fizice‖, unde pune la baza
practicării exerciţiilor fizice anatomia şi fiziologia umană. Pestalozzi, pedagog
elveţian, propune practicarea exerciţiilor fizice în colectiv, cu toţi copiii odată,
acestea realizându-se totodată şi metodic. Se propunea ca în urma practicării
exerciţiilor fizice copilul să capete iscusinţă, să fie activ în toate situaţiile şi
împrejurările.2
În condiţiile societăţii burgheze extinderea activităţilor recreative este
rodul luptei duse de masele muncitoare şi al iniţiativei lor organizatorice, în
orânduirea care urmează, în socialism, progresul acesta cade direct în grija
societăţii. O serie de instituţii de stat, au în atribuţiile lor coordonarea procesului
de desfăşurare a exerciţiilor fizice în scop recreativ.
În etapa următoarea a istoriei, întrecerile sportive vor lua o mare
dezvoltare, manifestată în organizare, aria de cuprindere, ridicarea
performanţelor.
Practicarea exerciţiilor fizice de către individ exprimă, pe lângă o serie
întreagă de valenţe cu rol integrativ , şi o formă specifică prin care acesta are
posibilitatea directă şi empirică să-şi autoverifice potenţele bio-fizice, să
procedeze, cu alte cuvinte, la încercarea forţelor proprii, oarecum experimental,
înainte şi în afara organismului social din care face parte sau în care urmează să
se integreze. În forme superioare de organizare a exerciţiilor fizice, prin fixarea
unor scări de valori evidente, comparaţii şi confruntări, individul îşi dă seama de
locul său în raport cu ceilalţi semeni, de progresele realizate, de posibilităţile de
care dispune, precum şi de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la
persoana sa. „…Sportul devine un instrument şi o metoda a comunicaţiilor de
masă care permite fiecăruia să supună unui examen propria sa identificare cu
colectivitatea prezentă din care face parte, cât şi poziţia acestei colectivităţi în
lume.‖ 3
În cazul acestei forme de activitate , constituirea conştiinţei de sine se
realizează relativ mai repede şi mai aproape de valoarea reală a individului decât
în alte activităţii. Durkheim spunea că principala regulă a practicării exerciţiilor
fizice este ― distinge-te pe tine însuţi‖.
Virtual, exerciţiul fizic poate reuni, poate apropia orice indivizi  pe
tineri cu adulţi, pe subalterni cu superiori, pe oamenii muncii fizice cu
reprezentanţi ai muncii intelectuale, pe cei de naționalități diferite. Privit din
această perspectivă, el apare mai degrabă ca pretext al procesului de socializare.

2
Kiriţescu, C., Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti,1964-pag. 31
3
Georgescu, F., Cultura fizica- fenomen social, ed. a II a, Editura sport- turism , 1976-pag. 58
10
 Exerciţiile fizice în România -Unele exerciţii fizice ale dacilor din
spaţiul carpato-dunărean aveau un pronunţat caracter militar. Aşa cum atestă
documentele epigrafice la Histria existau şcoli speciale pentru pregătirea
tinerilor numite „Efebii‖. La baza unei asemenea pregătiri se afla preocuparea
constantă pentru dezvoltarea forţei, rezistenţei şi îndemânării. La loc de cinste se
aflau şi exerciţiile de călărie, aşa cum rezultă din basorelieful „călăreţ trac‖.
Despre educaţia fizică în epoca contemporană se vorbeşte în anul 1802
într-un proces verbal al consiliului profesoral al liceului din Sighetul Marmaţiei,
unde se menţionează exerciţiile fizice şi jocurile pe care elevii aveau voie să le
practice (jocuri cu mingea, oina, de-a prinselea), dar şi cele interzise (capra,
popicele şi trânta). Nicolae Bălcescu, figura centrală a revoluţie de la 1848, a
susţinut ideea necesităţii introducerii educaţiei fizice în planul de organizare a
şcolii româneşti.
Un moment de referinţă pentru istoria educaţiei fizice şi sportului l-a
constituit anul 1862, când la Bucureşti a venit profesorul Gheorghe Moceanu,
originar din Ardeal, absolvent al Seminarului din Blaj, apoi profesor la liceele
confesionale din Cluj. Simion Bărnuţiu, profesor la Universitatea din Iaşi, a
militat pentru introducerea educaţiei fizice în învăţământul universitar. În anul
1879 s-a decretat introducerea gimnasticii în şcoală, elaborându-se şi un
regulament privind numirea profesorilor de gimnastică.4 Legea învăţământului
secundar, emisă în anul 1928, a schimbat denumirea de gimnastică în educaţie
fizică.

4
Albu, V.,– Istoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1996-pag 67
11
1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI ŞI GRADUL DE ACTUALITATE

Unul dintre obiectivele educaţiei fizice şi sportului, este „formarea

obişnuinţei de practicare liberă a exerciţiilor fizice în timpul liber, recrearea,
refacerea şi recuperarea organismului elevilor‖ (Raţă.,G., 2008,p.15).
Învăţământul liceal reprezintă o etapă superioară în pregătirea elevilor, şi
totodată în dezvoltarea bio-psiho-motrică a fiinţei umane. Mai concret, elevul
de liceu, pe linia educatiei fizice şi sportului trebuie să dispună de o capacitate
motrică generală şi specifică ramurilor de sport, să-şi menţină starea de sănătate
şi creşterea capacităţii de adaptare la condiţii variate, să-şi stimuleze interesul
pentru practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi sportului, să-şi dezvolte
spiritul de echipa şi cel competitiv, în scopul integrării sociale, să poată analiza
şi evalua concursurile sportive din perspectiva spectatorului, cât şi a
practicantului. Toate acestea cu scopul de a-şi organiza independent activitatea
sa de destindere, compensare şi preîntâmpinare a efectelor dăunătoare cauzate
de activităţile sedentare şi unilaterale specifice societăţii. El va trebui să fie
convins de necesitatea şi utilitatea dar mai ales obişnuinţa de a acţiona în sensul
dorit.Prin natura sa, exercitiul fizic ar putea exercita o influenta pozitivă asupra
oricărui tânăr indiferent de poziţia socială, naţionalitate sau sex.
Este cunoscut faptul că majoritatea copiilor şi tinerilor simt o mare
nevoie de consum de energie, o nevoie de exprimare, de afirmare, iar în anumite
cazuri unii simt nevoia să facă parte dintr-un grup, nevoia de integrare, de
colaborare cu alţi copii sau persoane. Este de remarcat şi nevoia de întrecere, de
competiţie, de creativitate, iar sportul poate fi o ocazie de a ieşi din mediul din
care fac parte ( nu prea potrivit pentru ei în unele cazuri).
Motivaţia pentru care am ales această temă este dată de faptul că:
- actuala legislaţie prevede doar o singură oră de educaţie fizică, pe
săptămână, pentru elevii de liceu, şi ca urmare activitatea fizică
organizată, desfşurată în afara orelor de curs, are o importanţă foarte
mare;
- transformările sociale şi economice, procesele de urbanizare şi
dezvoltarea tehnologică, „tentaţiile‖ tot mai irezistibile pe zi ce trece,
fapt ce impune măsuri în vederea educării tinerei generaţii în sensul
creării obişnuinţeii de a practica exerciţii fizice independent;
- datorită contextului socio-economic actual din ţara noastră, mediul
rural oferă tot mai puţine alternative de petrecere a timpului liber;
- creşterea alarmantă a obezităţii în rândul copiilor şi tinerilor
- îndepărtarea tot mai accentuată a omului de natură, de mişcare, de
idealul antic de dezvoltare fizică;
- tema, prin aspectul ei, pare la prima vedere, că poate fi realizată cu
uşurinţă, dar întocmirea lucrării necesită o implicare activă din partea
mea şi de aceea, această activitate constituie, pentru mine, o
provocare.
12
 CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1 ROLUL EXERCIŢIULUI FIZIC ÎN MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII

”Mişcă-te pentru sănătatea ta!

Numai făcând sport în fiecare zi poţi muri sănătos!”

Importanţa exerciţiilor fizice în menţinerea unei cât mai bune stări de

sănătate a fost apreciată încă din vremuri străvechi.
De-a lungul secolelor însă, progresele realizate de societatea umană,
datorită spiritului creator şi inventiv al omului, prin dorinţa acestuia de a utiliza
cât mai eficient forţele naturii, au dus la dezvoltarea unei tehnologii avansate,
capabile să înlocuiască tot mai mult munca fizică grea. Totuşi, omul
contemporan se străduieşte să realizeze performanţe sportive în continuă
creştere şi să exploreze intens spaţiul subacvatic sau cosmic, cea ce implică
bineînţeles o bună pregătire fizică. Prin industrializarea societăţii moderne,
reducerea impresionantă a volumului de muncă fizică a dus la extinderea
sedentarismului.
Au apărut chiar concepţii care au pus sub semnul întrebării dacă efortul
fizic este cu adevărat necesar pentru menţinerea unei bune funcţionalităţi a
organismului. Răspunsul la această întrebare are însă o vechime
impresionantă. Primele referiri asupra rolului binefăcător al efortului fizic asupra
sănătăţii datează de peste 4500 de ani. În scrierile chinezeşti de acum 4700 de
ani apar unele indicii despre importanţa mişcării în scopuri terapeutice.
Este vorba de sistemul Kong Fu de calmare a durerilor şi fenomenelor
inflamatorii ce însoţesc unele întinderi ligamentare, deviaţii ale coloanei
vertebrale şi chiar afecţiuni cu caracter chirurgical.
Grecia antică este considerată inițiatoarea folosirii exerciţiilor fizice în
scop profilactic şi curativ. Astfel, Hipocrate, celebrul medic al antichităţii,
recomanda practicarea gimnasticii în scopul refacerii forţei musculare şi a celei
psihice. Convingerea sa era că „organele nu-şi conservă capacitatea funcţională
decît graţie utilizării lor. Toţi care se vor purta astfel îşi vor asigura o bună
sănătate, o dezvoltare armonioasă şi lungă tinereţe‖. Numeroase alte referiri din
aceeaşi perioadă subliniază rolul binefăcător al mişcării fizice în combaterea
insomniilor, paraliziilor etc. De fapt, Grecia antică a avut o permanentă
preocupare pentru cultivarea calităţilor fizice, dezvoltarea armonioasă a corpului
omenesc, participarea tinerilor la diverse jocuri sportive fiind considerată o
preocupare deosebit de importantă.
În perioada Imperiului roman, iar mai tîrziu în Evul mediu, se observă o
stagnare a preocupărilor faţă de aceste practici care necesitau acordarea unei
prea mari importanţe corpului omenesc în detrimentul spiritului. Cu toate

13
acestea, se remarcă în lucrările marilor medici din acea perioadă referiri la
utilizarea efortului fizic în scopul menţinerii stării de sănătate. Ilustrul medic al
Orientului, Avicenna, afirma: „Dacă oamenii îşi exersează corpurile prin
mişcare şi muncă la momente potrivite, ei nu vor mai avea nevoie nici de
medici, nici de remedii”.
Din secolul al XV-lea, preocuparea pentru exerciţiile fizice capătă un
nou avânt, multe personalităţi medicale ale vremii acordînd un deosebit interes
prevenirii sau combaterii maladiilor prin activităţi cu caracter sportiv. Două
secole mai târziu, însuşi medicul personal al lui Henric al VII-lea, care era
convins de eficienţa exerciţiilor fizice în menţinerea sănătăţii, afirma:
„exerciţiul este un lucru salutar care garantează omului evitarea multor
infirmităţi şi boli; el dă corpului agilitate, întăreşte nervii şi articulaţiile‖.
De atunci şi pînă în prezent interesul pentru desfăşurarea unui stil de
viaţă cât mai activ din punct de vedere fizic, a constituit subiectul unor
numeroase studii medicale, a căror concluzie este reprezentată sintetic în
următoarele cuvinte : „A trăi, înseamnă a te mişca‖. Dorinţa supremă a omului
de a trăi, şi implicit de a avea o stare bună a sănătăţii, este strâns legată de
practicarea zilnică a exerciţiilor fizice.
Exerciţiul fizic reprezintă, după cum este bine ştiut, mijlocul principal,
de bază, din cadrul mijloacelor specifice; ca urmare trebuie precizat care este
scopul exerciţiului fizic, aplicat ca factor în menţinerea şi întărirea sănătăţii. Prin
aplicarea raţională a exerciţiului fizic se urmăreşte:
- păstrarea unei perfecte stări de sănătate (fizică şi morală);
- obţinerea unei capacităţi sporite pentru activitatea intensă neuro-
motorie;
- reactivitatea favorabilă în sensul vindecării, în caz de boală;
- longevitate.
Modul de acţiune al exerciţiului fizic poate fi explicat într-un mod
sintetic, astfel: este ştiut faptul că orice mişcare presupune contracţia unui grup
mai mic sau mai mare de muşchi. Această contracţie însă nu este un fenomen
izolat, ea pretinzând intrarea în acţiune şi a marilor funcţiuni a organismului. În
mod schematic se poate spune că: un grup de muşchi ca să se contracte (deci să
pună în funcţiune maşina umană) are nevoie de combustibil, reprezentat în
cazul de faţă, de glicogenul muscular. Acest combustibil trebuie transportat la
nivelul muşchilor prin intermediul sângelui, deci de către aparatul circulator.
Combustibilul, la nivelul muşchiului, trebuie ars pentru a produce energia
necesară contracţiei, acest proces realizându-se cu ajutorul oxigenului furnizat
de către aparatul respirator şi transportat tot cu ajutorul sângelui, deci a
aparatului circulator. În urma „arderii‖ rezultă reziduuri care trebuie îndepărtate
tot prin intermediul sângelui şi apoi a aparatului excretor. Aparatul digestiv
trebuie să asigure combustibilul necesar activităţii musculare. Sistemul
neuroendocrin (sistemul nervos şi glandele endocrine) trebuie să regleze toate
aceste activităţi. Aşadar, mişcarea ( respectiv contracţia musculară) face să
participe la acest proces majoritatea aparatelor şi sistemelor organismului,
14
solicitând în primul rând marile funcţiuni: circulaţia şi respiraţia, precum şi
sistemul nervos.
Fenomenul care are loc în cazul exerciţiului fizic presupune contracţia
repetată şi intensă a mai multor grupe musculare. Este logic că, pentru a face
faţă nevoilor de energie a muşchilor sunt solicitate în primul rând aparatele
circulator şi cel respirator precum şi sistemul nervos. Aparatul circulator
realizează transportul combustibilului (substanţelor energetice) în cantităţi mari
la nivelul muşchilor în în cantităţi mai mari, necesar arderilor mai intense,
furnizat prin creşterea ritmului respirator. Cu cât vor lua parte la exerciţiu mai
multe grupe musculare şi cu cât numărul de contracţii vor fi mai multe şi mai
rapide, cu atât şi efectul asupra marilor funcţiuni, în sensul activării lor, va fi
mai mare. Spre exemplificare: dacă ridicăm de mai multe ori o greutate, acest
exerciţiu solicită un număr mic de muşchi, vom simţi la un moment dat că
obosim, în sensul că nu mai putem face mişcarea; dacă însă ne-am înregistra
frecvenţa cardiacă (F.C.) şi respiratorie (F.R.) am vedea că ele nu au crescut
considerabil, în schimb este suficient să executăm o alergare de câteva zeci de
secunde ca să constatăm că indicatorii marilor funcţiuni (F.C.) şi (F.R.) au
crescut foarte mult, deoarece prin alergare au fost solicitate un număr mare de
grupe musculare. Rezultă din cele de mai sus că, în cazul practicării exerciţiului
fizic, prin activarea marilor funcţiuni, în special ale aparatelor circulator şi
respirator, ajunge să circule în organism, prin intermediul sângelui, o cantitate
sporită de oxigen, care se fixează în cantităţi mai mari în ţesuturi; acest oxigen
stimulează funcţionarea tuturor celulelor organismului. Iată, deci cum prin
mişcare organizată, exerciţii fizice, intervenim direct în activitatea tuturor
funcţiilor organismului şi implicit în mărirea gradului de sănătate; invers lipsa
de mişcare duce la inactivitatea parţială a marilor funcţiuni, cu consecinţe ce vor
apărea mai târziu.
În afară de aceste efecte generale, se pot sublinia și o sumă de influiențe
asupra aparateleor și sistemelor organismului:

a. Influenţa exerciţiilor fizice asupra sistemului muscular şi ţesutului

adipos
Sub influenţa exerciţiilor fizice sistemul muscular îşi măreşte volumul şi
totodată îşi modifică structura prin dispariţia ţesutului adipos aflat între fibrele
lui; această dispariţie se continuă şi cu eliminarea ţesutului adipos de sub piele,
astfel că muşchiul se reliefează în exterior. Muşchii utilizează drept combustibil
materiile aflate în apropierea lor, ceea ce duce la dispariţia grăsimilor din
apropierea muşchilor activaţi prin exerciţii fizice.
Mărirea volumului muscular se explică prin îngroşarea fibrelor care îl
compun, fenomen cunoscut sub numele de hipertrofie, care se datorează faptului
că la un muşchi în activitate „soseşte‖ o cantitate foarte mare de sânge încărcat
cu substanţe, care nefiind consumate în totalitate se depun, îngroşând fibra
musculară.

15
 b. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului circulator
O viaţă lungă este condiţionată şi de existenţa unui aport nutritiv adecvat
către ţesuturi şi organe şi de eliminarea corespunzătoare a produşilor toxici de
metabolism. Acest lucru nu se poate realiza decât în condiţiile în care sistemul
circulator sangvin, reprezentat de artere, vene şi vase capilare, este capabil să
asigure în permanenţă fluxul sangvin necesar. S-a constatat că un rol deosebit de
important în modularea fluxului sangvin îl joacă atât intensitatea şi durata
efortului fizic, cît şi gradul de antrenament al subiectului. În timpul activităţilor
fizice, aportul de sânge către ţesuturi creşte considerabil, satisfăcând astfel
necesităţile energetice impuse de solicitarea fizică.
Modificarea fluxului sangvin este diferită de la un ţesut la altul, în
funcţie de participarea acestuia la efort. Astfel, în timp ce la nivelul organelor
interne, aportul sangvin se reduce, în masa musculară contractilă acesta se
măreşte de 40—50 de ori. La nivelul vaselor inimii, fluxul sangvin creşte de 3—
4 ori, ceea ce face ca acest organ să fie irigat de aproximativ 1,8 litri de sânge pe
minut.
Aparatul circulator suferă o serie de modificări în urma exerciţiilor
fizice. Inima se măreşte ca volum, prin îngroşarea pereţilor; acest lucru se
explică foarte uşor, muşchiul inimii (miocardul) fiind şi el un muşchi, care în
cazul solicitării se dezvoltă. O inimă mărită în urma exerciţiilor fizice nu este o
inimă bolnavă, ci din contră o inimă mai sănătoasă, capabilă să facă faţă unei
solicitări mai intense. Ea lucrează mai economic, împingând într-o contracţie o
cantitate mai mare de sânge decât o inimă obişnuită; aşa se explică de ce pulsul
(F.C.) şi tensiunea celui care practică exerciţiile este mai rar, decât al unui
individ normal.
Există şi modificări ale compoziţiei sângelui; astfel se constată o creştere
a numărului de globule roşii şi albe, o scădere a ureei şi – ceea ce este mai
important – a colesterolului.
În cazul unui tânăr, inima îşi poate creşte forţa de contracţie de la 5,5 litri
de sânge pe minut în perioada de relaxare, la de aproape 5 ori mai mult în timpul
efortului maxim. La maxim, necesităţile de oxigen ale inimii cresc forţa sa de
contracţie, atât prin accelerarea pulsului, cât şi prin creşterea volumului de sânge
pompat. Pulsul se poate dubla sau chiar tripla, volumul de sânge pompat poate
ajunge de la 60-80 ml pe bătaie, în timpul relaxării, până la 120 ml, în timpul
efortului. La un efort moderat inima fie îşi accelerează pulsul, fie îşi măreşte
contracţia, în funcţie de antrenamentul individual şi probabil şi în funcţie de alţi
factori. Inima unui atlet antrenat îşi măreşte volumul de pompare mult mai rapid
decât inima unei persoane sedentare. Sub stresul emoţiilor, cum ar fi teama sau
mânia, inima îşi creşte capacitatea aproape în întregime prin accelerarea
pulsului. Dacă nervii care controlează pulsul sunt blocaţi experimental folosind
medicamente, inima îşi va creşte oricum volumul de pompare. Creşterea
capacităţii cardiace pe perioada stresului emoţional este considerabil mai scăzută

16
decât în condiţii de stres fizic, nu mai mult de 1/3 peste capacitatea normală din
timpul relaxării.
Studiile de fiziopatologie experimentală au arătat beneficiul activităţii
fizice la nivel de ţesuturi şi celule:
- creşterea fracţiunii protectoare lipidice (HDL-colesterol);
- ameliorarea hipertensiunii arteriale;
- stimulare fibrinolizei ( distrugerea trombului);
- ameliorarea funcţiei de agreagare a trombocitelor şi scăderea riscului
de tromboze;
- scade sensibilitatea miocardului la catecolamine;
- creşte toleranţa organismului la glucoza şi sensibilitatea la insulină.

c. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului respirator

Tot datorită faptului că organismul celui ce practică exerciţiile fizice
lucrează mai economic, se constată şi o scădere a frecvenţei respiratorii (F.R.),
adică a numărului de respiraţii pe minut, atât în repaus cât şi în efort. Trebuie
amintit aici faptul că, activarea respiraţiei se face prin exerciţii care solicit un
număr foarte mare de muşchi, deci aşa zisa gimnastică respiratorie este eficace
doar atunci când pe lângă mişcările specifice de inspiraţie şi expiraţie adăugăm
şi exerciţii care intensifică procesele respiratorii şi în special alergări.
S-a constatat că, atunci când se află în stare de relaxare, un om normal şi
sănătos inhalează între 6 şi 8 litri de aer pe minut, din care aproximativ 0,3 litri
de oxigen sunt transferaţi din alveolele pulmonare în sânge. Simultan, dioxidul
de carbon este eliminat din sânge şi expirat. Când acelaşi om este antrenat într-o
activitate care îi solicită la maxim musculatura, poate să inhaleze 100 litri de aer
pe minut, din care să extragă 5 litri de oxigen.
Termenul „cantitatea maximă de oxigen‖, introdus de Hill în 1924,
caracterizează limita superioară a performanţei unui individ şi s-a dovedit a fi
extrem de util în practica fiziologică. Capacitatea maximă de absorbţie a
oxigenului în cazul unui individ normal nu este corelată cu capacitatea de
ventilaţie sau difuzie a plămânilor, ci cu capacitatea maximă de pompare a
inimii. Capacitatea maximă de absorbţie a oxigenului este un indice important al
capacităţii circulatorii, în cazul unei funcţionări corecte a plămânilor.
Mecanismul de control respirator previne acumularea dioxidului de carbon în
cantităţi mari şi virtual asigură o cantitate adecvată de oxigen, pe un domeniu
care se extinde de la odihnă la mobilizare maximă.
Hill a studiat efectele inhalării de oxigen pur în timpul exerciţiilor fizice.
Efectul imediat al trecerii de la inhalarea aerului, la inhalarea aerului îmbogăţit
cu oxigen, în timpul unor exerciţii realizate constant, este scăderea considerabilă
a vitezei respiraţiei. Atleţii care au inhalat aer îmbogăţit cu oxigen pe perioada
antrenamentului au semnalat o eliminare pronunţată a senzaţiei subiective de
epuizare şi o descreştere a numărului de respiraţii pe minut. Inhalarea de oxigen
a mărit capacitatea de efort a atleţilor.

17
 Pe de altă parte, Jocurile Olimpice din Mexic au demonstrat efectul
advers al altitudinii mari şi al hipoxiei (deficienţă de oxigen) asupra atleţilor care
au participat. În mod normal, sângele arterial conţine aproximativ 18% oxigen,
exprimat volumic (transportat de hemoglobina din celulele roşii). Dacă se
inhalează oxigen pur, acest procent creşte la 18,5%. În timpul odihnei ţesuturile
absorb oxigen cu o viteză care scade procentul de 18% oxigen în sângele arterial
la aproximativ 12% în sângele venos. Aceasta este diferenţa arterio-venoasă.
Dar, în timpul exerciţiului fizic sângele poate ceda ţesuturilor şi până la 15%
oxigen, de aproape 2,5 ori mai mult decât în timpul relaxării. Proprietăţile
biologice ale hemoglobinei au un rol important în adaptarea corpului la efort.

d. Influenţa exerciţiilor fizice asupra aparatului digestiv

Toate funcţiile care asigură digestia alimentelor – motilitatea, secreţia şi
absorbţia – sunt activate în urma exerciţiilor fizice. Mişcările, numite
peristaltice, prin care alimentele avansează în traiectul digestiv, respectiv:
stomac, intestin subţire şi gros sunt mult mai active aşa că tranzitul intestinal
este accelerat, la sedentari el fiind mult încetinit; la fel şi secreţia este activată,
secretându-se sucurile necesare digestiei în cantităţi mai mari, ceea ce asigură o
digestie mai rapidă şi completă; absorbţia alimentelor din intestin în sânge este
activată.
Un lucru foarte important, pe care nu trebuie să-l scăpăm din vedere este
faptul că întreg aparatul digestiv este închis într-o cavitate a cărei pereţi sunt
aproape în întregime musculari; în faţă – muşchii abdominali – în spate –
psoasul iliac – sus – diafragmul – jos – muşchii perineali. De starea acestor
muşchi depinde în foarte mare arte digestia; dacă aceşti muşchi slăbesc din
cauza lipsei de mişcare, apar tulburări în procesele de digestie şi ceea ce e mai
grav, organele abdominale nemaifiind susţinute, au tendinţa de a cădea,
provocând aşa numitele „ptoze‖ şi în special ptoza gastrică, foarte rebelă la
tratament.
Trebuie remarcat faptul că, mersul şi activitatea zilnică nu sunt deloc
suficiente pentru întărirea musculaturii de care am vorbit; pentru aceasta este
nevoie de aplecări, îndoiri, extensii şi circumducţii ale trunchiului. Efectul
stimulativ al exerciţiilor fizice este evident şi asupra ficatului şi al pancreasului.

e. Influenţa exerciţiilor fizice asupra sistemului nervos

Efectele sunt multiple, voi insista asupra faptului că exerciţiile fizice
reprezintă cel mai bun mijloc de odihnă activă. Este ştiut că, orice activitate
presupune intrarea în acţiune a unor centri nervoşi, dar o solicitare intensă şi
continuă a lor duce la fenomene de epuizare.
Refacerea se asigură prin odihnă pasivă sau activă; odihna pasivă se
realizează prin punerea în repaus a centrilor solicitaţi, mai ales cu ajutorul
somnului. S-a constatat însă, că refacerea este mai rapidă şi mai completă atunci
când punerea în repaus a centrilor solicitaţi este însoţită de intrarea în activitate a

18
altor centri, deci schimbarea felului de activitate; s-a născut astfel termenul de
odihnă activă, a cărei eficacitate este admisă astăzi în mod unanim.
Într-o altă ordine de idei, actualul ritm de viaţă se derulează cu o
solicitare intensă a sistemului nervos; pentru refacerea lui omul modern simte tot
mai mult nevoia de a ieşi din preocupările vieţi zilnice, de a se „deconecta‖.
Trebuie amintit şi faptul că exerciţiul fizic produce o congestie activă a
creierului, favorizându-i activitatea şi dând chiar o stare de euforie.

f. Influenţa exerciţiilor fizice asupra conformaţiei corpului şi ţinutei

Putem considere corpul omenesc ca fiind format din segmente
suprapuse, care sunt menţinute în echilibru în special prin acea stare de semi-
contracţie permanentă a muşchilor numită tonus. Orice scădere a tonusului va
aduce tulburări ale ţinutei, mai ales prin accentuările curburilor fiziologice ale
coloanei vertebrale – aşa numitele atitudini cifotice sau lordotice – precum şi
apariţia atitudinii scoliotice. Aceste vicii de atitudine apar de obicei în copilărie,
la vârsta şcolară şi se datorează în primul rând sedentarităţii; viaţa mai mult sau
mai puţin sedentară, dacă nu este combătută printr-un program raţional de
exerciţii fizice, va face să scadă tonusul muscular şi astfel să apară atitudinile
vicioase. Atitudinile vicioase care sunt tratate cu prea puţin’ atenţie pot duce cu
timpul la veritabile deformaţii ale coloanei vertebrale, respectiv la cifoze,
lordoze şi scolioze, a căror tratament este foarte greu şi uneori insuficient de
eficace.
g. Exerciţiul fizic clădeşte şi menţine sănătatea osoasă
Pe parcursul ultimelor două decenii, cercetătorii au ajuns la concluzia că
metoda cea mai eficientă de clădire şi menţinere a sănătăţii osoase este exerciţiul
fizic.
Întocmai ca muşchii, osul răspunde tensiunii exercitate asupră-i, cu alte
cuvinte, atunci când este solicitat să suporte greutăţi mai mari decât de obicei.
Aceasta poate fi realizată prin exerciţii cu impact, cum ar fi: mersul pe jos,
alergatul, ridicarea de greutăţi, săriturile sau dansul. Exerciţiile cu impact scăzut,
cum ar fi: pedalare sau înotul, nu vor solicita în aceeaşi măsură osul, dar sunt
excelente în ceea ce priveşte sănătatea în general şi îmbunătăţesc rezistenţa
musculară.
Un program bine structurat şi susţinut poate preveni cu succes
osteoporoza, fracturile osteoporotice şi este un factor important în perioada de
recuperare. Aceasta se aplică la toate vârstele, nu numai în cazul celor cu vârsta
de peste 40 de ani.
Exerciţiul fizic clădeşte sistemul osos în copilărie ,durata de sănătate a
osului depinzând de rezistenţa pe care o are la început.
Majoritatea oamenilor îşi ating densitatea osoasă maximă în jurul şi
imediat după vârsta de 20 de ani. Acesta este momentul în care oasele ajung la o
densitate şi rezistenţă maximă. Această densitate se păstrează pe tot parcursul
vieţii de adult, după care începe declinul.

19
 În trecut, medicii au crezut că atingerea valorii maxime depinde în
primul rând de alimentaţie, inclusiv de aportul suficient de calciu şi expunerea la
soare, necesară producerii vitaminei D la nivelul pielii – vitamina D este
răspunzătoare de absorbţia calciului din alimente, de funcţionarea adecvată a
ţesutului osos, prin urmare, este răspunzătoare de menţinerea rezistenţei osoase.
Dar studiile recente au dezvăluit faptul că exerciţiul fizic este la fel de important
ca şi alimentaţia când vine vorba de formarea unei baze osoase sănătoase, care
să dureze pe tot parcursul vieţii. Exerciţiul fizic este important în copilărie şi
adolescenţă, dar mai ales în perioada pubertăţii.
La fete, ţesutul osos acumulat între vârsta de 11 şi 13 ani, este
aproximativ echivalentul pierderii osoase pe parcursul a 30 de ani după
menopauză. Ego Seeman din Australia şi colegii săi europeni, au efectuat un
studiu asupra unor gimnaste, atât fete aflate la vârsta fragedă, cât şi femei aflate
la vârsta medie şi au ajuns la concluzia că nu numai că în perioada prepubertală
ele au o densitate osoasă mai mare, dar mai târziu în viaţă, femeile foste
gimnaste au o densitate osoasă mai crescută decât cele non-gimnaste. Într-un alt
studiu, băieţi cu o activitate fizică riguroasă au demonstrat o suprafaţă osoasă
mai mare într-un procent de 9% şi o rezistenţă osoasă mai crescută cu 12%,
decât cei mai puţin activi.
De asemenea, exerciţiul poate avea un rol crucial în procesul de
recuperare. Exerciţiile de întărire a musculaturii poate ajuta la reclădirea osoasă
la cei care suferă de osteoporoză şi diminuează una dintre cele mai severe
simptome ale osteoporozei: durerea. Durerea cronică este probabil cea mai
problematică la persoanele cu cifoză sau curbura coloanei. Aceasta este o
consecinţă a osteoporozei care apare foarte des la femeile vârstnice şi este de
obicei privită ca „un simptom al îmbătrânirii‖. În realitate, cifoza este aproape
întotdeauna cauzată de osteoporoză, prin fracturarea vertebrelor (tasare
vertebrală), mai ales în partea de sus a spatelui. Când vertebrele se subţiază, ele
nu mai rezistă la greutatea corpului şi se tasează. Această compresiune, de obicei
a marginii frontale a vertebrei, duce la curbarea coloanei, cunoscută sub
denumirea de „cocoaşă‖. Cifoza duce la pierdere în înălţime, postură
defectuoasă şi o deviere a centrului de gravitaţie. Datorită acestor schimbări,
persoanele cifozate prezintă un risc şi mai crescut de cădere şi fracturi. În cele
mai grave cazuri, curbura coloanei este atât de accentuată încât carcasa
vertebrală apasă pe pelvis. Aceasta apare atunci când fracturile vertebrale duc la
o scădere accentuată în înălţime. Ajungând la această postură, pacienţii acuză
dureri cronice şi severe şi pot prezenta tulburări de respiraţie. Astfel, fac faţă
mai greu vieţii de zi cu zi şi au tendinţa de a suferi de depresie.
Exerciţiul fizic ajută la reducerea durerii şi a unor simptome ale cifozei.
Prin întărirea musculaturii spatelui, se poate ajunge la o îmbunătăţire a posturii
coloanei. S-a demonstrat că aceasta creşte mobilitatea şi reduce durerea. Acest
tip de terapie poate îmbunătăţi mult calitatea vieţii pacientului.
Morala: nu este niciodată prea devreme sau prea târziu de a lua hotărârea
să-ţi faci oasele cât mai puternice posibil.
20
 h. Afectiuni prevenite cu ajutorul exercitiilor fizice
Bolile cardio-vasculare - doua-trei zile pe săptamână în care facem efort
fizic sistematic ne feresc de ischemia cardiaca, de hipertensiune şi de
arterioscleroza. Aceasta pentru ca sportul este un excelent mijloc natural de a
reduce colesterolul din sange, de a regla ritmul cardiac, de a antrena muşchiul
inimii. Nu în ultimul rând, exerciţiul fizic este o extraordinară cale de descărcare
a tensiunilor psihice, tensiuni care sunt un factor agravant recunoscut al bolilor
cardiace.
Întarirea imunităţii - pentru a ne păstra sănătatea este foarte important
să ne „călim‖ organismul, să-l punem într-un permanent contact cu mediul
înconjurător. Astfel, mişcarea făcută în aer liber, indiferent de anotimp, este
medicamentul cel mai bun pentru imunitate.
Bolile respiratorii - nu exista metodă mai bună pentru a ne menţine
plămânii şi că respiratorii sănătoase, ca efortul îaer liber, dar nepoluat. Cel mai
bun „sanatoriu‖ este în acest sens pădurea, care este, de altfel, plămânul verde al
naturii. Exerciţiul fizic făcut în padure, la altitudini joase, favorizează
oxigenarea intensă şi ajută la eliminarea infecţiilor, primenind căile respiratorii.
Problemele osteo-articulare - mai mult de 70% din afecţiunile cum ar fi
discopatia lombară, hernia de disc, coxartroza, artrita ar putea fi evitate prin
întarirea musculaturii şi prin reducerea excesului ponderal. Lipsa de tonus
muscular duce la suprasolicitarea articulaţiilor şi vertebrelor, toată greutatea
corpului lăsându-se pe schelet, în lipsa muşchilor care să o susţină. Aceasta
situatie se rezolvă prin exerciţii fizice pentru dezvoltarea întregii musculaturi, în
special cea abdominală, cea a spatelui şi cea a picioarelor. În acest sens, foarte
eficiente sunt exercitiile de forţă făcute cu aparatura din sălile de fitness,
aparatură care este special concepută încât să puna in mişcare şi grupele
musculare mai puţin folosite.
Tulburările psihice - mai mult de 90% din persoanele care se confruntă
cu probleme psiho-emoţionale, provin din mediul urban şi au un stil de viaţă
sedentar. În cazul lor, exerciţiul fizic ar fi de un imens ajutor, fiind o „supapă‖
extraordinar de eficientă de descărcare a tensiunilor interioare. O oră de sport
deconectant, făcut eventual în aer liber sau cu prietenii, valorează mai mult decât
un pumn de calmante şi somnifere. Se recomandă genul de mişcare ce face cea
mai mare plăcere şi ajută să te decuplezi, să te desprinzi de problemele şi
angoasele zilnice.
Sportul şi viaţa sexuală - în clinicile de tratare a problemelor de
dinamică sexuală din Occident, printre cele mai importante terapii se află cultura
fizică medicală. În cazul bărbaţilor, sportul, mai ales cel făcut în natură, este
prilej de detensionare nervoasă şi de regenerare psihică, este un excelent
stimulent al încrederii în forţele proprii, fiind de un imens ajutor împotriva
impotenţei psihice. De asemenea, menţine sănătatea vaselor de sânge şi
stimulează activitatea gonadelor, fiind un adevărat antidot împotriva impotenţei
de natură vasculară sau hormonală. Pentru femei, anumite sporturi, cum ar fi

21
ciclismul de agrement, echitaţia sau stretching-ul, au efect euforizant, reduc
sensibilitatea emoţională exagerată, fiind eficiente împotriva frigidităţii.
i. Afecţiuni vindecate cu ajutorul exerciţiilor fizice
Indigestia, constipaţia atonă - se vindecă în cele mai multe cazuri fără
nici un fel de medicament, făcând două lucruri simple, dar care necesită voinţă.
Primul demers este exerciţii dinamice (alergări, gimnastică, înot), iar al doilea
este reeducarea modului de a respira, cu folosirea predominant a respiraţiei
abdominale, adică făcută cu zona inferioară a plămânilor. Cele două metode
folosite simultan măresc peristaltismul tubului digestiv, măresc secreţia de
sucuri gastrice, accelerează procesele de digestie şi tranzitul intestinal.
Diskinezia biliară - se tratează, de asemenea, cu ajutorul sportului şi al
respiraţiei abdominale. Făcând mişcare şi folosind predominant acest tip de
respiraţie, evacuarea bilei se va face mult mai uşor, se va regla de la sine
cantitatea de biă secretată, iar depunerea de pietre sau nisip va fi mult limitată.
Îngrăşarea - prima şi cea mai importantă modalitate de a ajunge la o
greutate normală şi, mai ales, la o siluetă plăcută, nu este înfometarea, aşa cum
mulţi cred în mod greşit, ci exerciţiul fizic. Prin exerciţiu fizic se caştigă
simultan doua lucruri: 1. Se reduce greutatea corporală prin arderea caloriilor; 2.
Se transformă ţesutul adipos (adică ceea în mod normal numim „grăsime‖) în
muşchi, singurul proces care poate modela armonios corpul. Un studiu făcut de
medicul Wayne Westscott de la Universitatea din Massachusetts a arătat că
femeile care fac doar trei şedinţe, a câte 20 de minute, de exerciţii de forţă pe
săptamână, ajung la o siluetă de invidiat în 2-3 luni, în condiţiile unei alimentaţii
normale.
Obezitatea - putem vorbi despre această boală, în condiţiile în care
greutatea este cu cel puţin 25% peste cea normală. În acest caz, exerciţiile fizice
vor fi începute gradat, sub control medical şi, important, vor fi corelate cu alte
metode de tratament (administrarea de plante detoxifiante, de remedii care
favorizează eliminarea apei din ţesuturi, care accelerează în mod natural
metabolismul etc.). Este foarte important să se înţeleagă că dietele de slăbit
topesc muşchii, nu grăsimile, şi de aceea trupul devine inestetic. Numai
mişcarea topeşte grăsimile şi întăreşte muşchii, formând o siluetă armonioasă.
Reumatismul - se tratează cel mai bine cu mişcare şi balneoterapie.
Varicele - extinderea lor este oprită şi pot deveni mai puţin evidente
folosind anumite procedee simple de cultură fizică medicală. Vara, mersul prin
apa până la genunchi tonifică muşchii gambei, pune în mişcare sângele stagnant
şi face un masaj foarte fin şi eficient picioarelor. În sezonul rece, simpla urcare
zilnică a scărilor în pas cât mai rapid este un excelent antrenament pentru gambe
şi un stimulent al circulaţiei venoase din zona respectivă. De asemenea, înotul
este un adevarăt elixir pentru circulaţia venoasă, ajutând la limitarea apariţiei şi
chiar la dispariţia varicelor.
Viciul - fie că este vorba de alcoolism, dependenţă de tutun, de cafea sau
chiar de droguri, sportul poate fi de un imens ajutor. Aceasta, pentru că în timpul
efortului fizic, şi mai ales după acesta, în organism sunt eliberate anumite
22
substanţe care induc stări de relaxare, de mulţumire, chiar de uşoară euforie.
Exact stimulentele de care au nevoie cei care traversează crizele de
dezintoxicare. Foarte eficiente sunt sporturile de echipă (baschet, handbal, volei,
fotbal), tenisul, schiul fond şi alpin, canotajul.
Durerile de cap (cefaleea), migrena - În foarte multe cazuri, durerile de
cap, stările de greaţă, vertij etc. apar din cauza insuficientei oxigenari a
organismului. Se poate scăpa de această problemă, mergând zilnic în zone cu aer
curat şi făcând sporturi care să facă respiraţia mult mai amplă: alergare în pas
rapid, mers pe bicicletă, patinaj, ascensiune montană.
Depresia - poate fi mult ameliorată atunci când facem efort fizic de mare
intensitate, o perioadă de timp de 40-50 de minute. Fie că lucrăm la aparate într-
o sală de fitness, că facem genuflexiuni, flotări şi flexii abdominale în serii
lungi, acasă ori în aer liber, sau că jucăm baschet ori volei, efectele favorabile
vor apărea numaidecât. Mii de oameni au reuşit să scape gradat de negura
depresiei, pur şi simplu punându-şi corpul (şi în mod reflex sufletul) să trăiască,
să se mişte şi să respire. Medicii recomandă ca exerciţiile fizice intense să fie
făcute măcar o dată la două zile, pentru menţinerea tonusului psihic la cote
ridicate.
Anxietatea - se foloseşte un tratament surprinzător de eficient: jocul.
Această terapie, deşi poate nu pare, este foarte serioasă: jocul cu pasiune, cât de
des este posibil, volei, tenis, badminton, baschet ori fotbal, însă doar joc, nu luat
nimic in serios. De fapt, nici nu conteaza daca se pierde sau se câştigă, ci doar
cum se tratează jocul. Există clinici în Statele Unite, unde această terapie prin
jocuri sportive a dat rezultate la fel de bune sau chiar mai bune şi mai stabile în
timp, ca medicaţia sau ca procedurile psihoterapeutice standard. Cum este
posibil acest lucru? Pe de-o parte, efortul fizic în sine este de natura să descarce
tensiunea interioară, pe de altă parte, psihicul este pus astfel pe un alt făgaş decât
cel al angoasei zilnice, jocul făcând psihicul să se deconecteze mai eficient decât
orice alte metode.

23
2.2. PARTICULARITĂŢILE MORFO-FUNCŢIONALE,MOTRICE ŞI
PSIHICE ALE VÂRSTEI DE 15-19 ANI (ELEVI DE LICEU)

Dacă etapa pubertară este dominată de maturizarea biologică a organelor

sexuale, etapa postpubertară, adolescenţa desăvârşeşte şi încheie perioada de
creştere nu numai sub aspectul ei biologic dar şi din punct de vedere social.
Ca durată, etapa postpubertară variază în funcţie de intervalul dintre
sfârşitul pubertăţii şi atingerea vârstei adulte. Datorită faptului că şi în această
etapă, vârsta fiziologică diferă de cea cronologică, avansul vârstei fiziologice se
va menţine şi în etapa postpubertară. Fetele prezintă un avans de 2-3 ani faţă de
baieţi, câştigat în cea mai mare parte în etapa pubertară; şi în perioada
postpubertară se va menţine ritmul mai crescut de maturizare completă, a
fetelor, astfel încât ele ating mai devreme vârsta considerată la sfârsitul
procesului de creştere şi diferenţiere.

Sfera somatică
În etapa postpubertară procesul de dezvoltare biologică a organismului
continuă sub aspectele sale esenţiale - creşterea şi diferenţierea.Între aceste doua
laturi ale procesului unic de dezvoltare, creşterea şi diferenţierea, există relaţii
dialectice de interdependenţă reciprocă, ele evoluând, în general, paralel.
Această relaţie complexă nu este absolută, procesul de diferenţiere a unor funcţii
somatice, vegetative şi psihice fiind însoţit de cele mai multe ori de stagnarea
procesului de creştere.
Odata încheiată perioada furtunoasă a dezvoltării somatice şi vegetative
din etapa pubertară, în ultima parte a vârstei de creştere, în cea postpubertară,
ritmul devine din ce în ce mai lent, iar la sfârşitul ei organismul atinge stadiul de
maturizare somato-vegetativa. Durata perioadei de crestere şi dezvoltare
postpubertară este destul de lungă, ajungând pâna la 6-8 ani, uneori chiar mai
mult, mai ales dacă ne orientăm după criteriul încheierii complete a creşterii în
înălţime.

Sistemul osos
Oasele îşi continuă creşterea în lungime şi în această perioadă, dar cu un
ritm lent, în special spre sfârşitul ei. În schimb, procesul de îngroşare, mai ales
în ceea ce privește densitatea, este foarte intens în perioada postpubertară.
Procesul de osificare al coloanei vertebrale începe din regiunea toracică şi
progresează spre cele doua extremităţi, mai rapid în sens cranian.
Mobilitatea pasivă şi activă a segmentelor coloanei vertebrale atinge
valorile maxime la începutul perioadei postpubertare dupa care se stabilizează
sau se reduce. Mobilitatea pasivă o depaşeste pe cea activă în această etapa a
vieţii în medie cu 8º.
Dezvoltarea cutiei toracice în întregime este în strânsă corelaţie cu
dezvoltarea plamânilor, a ficatului şi cu adoptarea poziţiilor de stând şi sezând.
Definitivarea osificarii scheletului se produce diferit la nivelul segmentelor
24
corpului, dar aproape în toate ea continua de-a lungul perioadei postpubertare. În
cele mai multe cazuri, oasele şi-au dobândit forma şi dimensiunile lor definitive
la sfârşitul perioadei şcolare, postpubertare, urmând ca sudarea centrilor de
osificare primari cu cei secundari să aibă loc mai târziu, între 20-25 de ani.
Talia creşte în special datorită dezvoltarii mai accentuate a trunchiului.
Între 16-18 ani creşte în medie doar 1-2 cm pe an, faţă de etapa pubertară, când
se înregistrează 4-6 cm pe an. Deci, creşterea taliei, suprafeţei şi a greutăţii
corporale în etapa postpubertară sunt asemanatoare cu celelalte modificari
somato-vegetative, creşterea fiind caracterizată în general prin încetinirea
treptată a ritmului de creştere şi dezvoltare.
La sfârsitul perioadei postpubertare modificarea acestor indici este abia
sesizabilă de la un an la altul, cu excepţia greutăţii corporale, care poate
cunoaşte variaţii relativ importante şi dupa aceasta vârstă, corelate mai degrabă
cu regimul de viaţă şi cel alimentar, decât cu creşterea şi dezvoltarea somato-
funcţională a organismului.

Sistemul muscular
La elevii de vârstă postpubertară, musculatura scheletică este în plină
dezvoltare, mai ales sub aspectul îngroşării fibrelor care capată treptat
caracteristicile morfologice, funcţionale şi biochimice ale adulţilor. Hipertrofia
tot mai pronunţată a muşchilor contribuie la rotunjirea formelor diferitelor
segmente corporale, mai ales la fete, la care acest proces este însoţit şi de o
depunere de ţesut gras subcutanat.
La sfârşitul perioadei postpubertare, musculatura scheletică apare bine
dezvoltată din punct de vedere morfologic, însă din punct de vedere funcţional
privind forţa musculară, ramân mult în urma adulţilor.

Sistemul nervos şi analizatorii

Dintre puţinele modificari morfologice de la nivelul sistemului nervos
central, notăm creşterea numărului de celule ganglionare din substanţa albă a
emisferelor cerebrale.
Din punct de vedere funcţional, SN al elevilor este caracterizat de un
echilibru dinamic mai stabil între excitaţia şi inhibiţia corticală, ceea ce
favorizează formarea şi păstrarea timp mai îndelungat a legăturilor temporare.
Analizatorii la elevii de vârstă postpubertară, se prezintă la un nivel de
maturizare apropiat de cel al adultului pe plan morfologic, însă inferior din
punct de vedere functional.
În concluzie, SNC şi analizatorii în perioadă postpubertară se prezintă
atât morfologic cât şi funcţional, la un nivel apropiat de cel al adulţilor.
Echilibrul între excitaţia şi inhibiţia corticală este mult îmbunătăţit, ceea ce
favorizează formarea si păstrarea timp îndelungat a legăturilor temporare
necesare formării deprinderilor de mişcare.

25
 Mobilitatea funcţională crescută a proceselor nervoase fundamentale
dezvoltarea vitezei şi a îndemânarii, în timp ce plasticitatea corticală ridicată
asigură o mare capacitate de imprimare e noilor engrame.
Totusi, atât SNC, cât mai ales analizatorii, sunt mai puţin rezistenţi la
excitaţii prelungite şi prea intense, oboseala centrală şi periferică instalându-se
mai uşor la elevii de vârstă postpubertară, în comparaţie cu adulţii.

Sfera vegetativă
La nivelul organelor ce aparţin sferei vegetative, în etapa postpubertară,
constătam o tendinţă spre un echilibru dinamic. Modificarile sunt evidente, pe
plan fiziologic şi biochimic deoarece pe plan morfologic, ele s-au încheiat în
mare masură, în perioada pubertară. Cele mai favorabile şi spectaculoase
modificări se constată, însă, în dezvoltarea capacităţii funcţionale a marilor
aparate şi sisteme vegetative, direct interesate în efort, care reuşesc către
sfârşitul perioadei postpubertare să asigure un suport biologic solid în vederea
utilizării eforturilor intense, nu numai în privinţa dezvoltarii vitezei şi
îndemânării, ci şi a rezistenţei şi forţei musculare. Astfel, componenta vegetativă
a organismului reuşeşte pentru prima dată în ontogeneza să se ridice la un nivel
sensibil egal faţă de dezvoltarea sferei somatice, marcând prin aceasta creşterea
capacităţii de efort a organismului.

Aparatul cardiovascular
Dezvoltarea morfologică şi funcţională a aparatului cardiovascular se
accelerează în unele privinţe, ca, spre sfârşitul perioadei să se încheie în linii
mari.La fete, acest proces se termină mai repede în comparaţie cu băieţii.
Dezvoltarea morfologică a inimii şi vaselor periferice se reflectă în creşterea
capacităţii funcţionale a întregului aparat cardiovascular.
Inima creşte în volum, mai ales la fete, la care acest proces este chiar
intensificat către sfârşitul acestei etape, realizându-se o apropiere de cel specific
băieţilor (volumul inimii unei fete este 150cmc, faţă de 200cmc al băieților).
Paralel cu volumul musculaturii inimii creşte şi greutatea miocardului,
mai ales a celui stâng, care la 17 ani are de 3 ori grosimea celui drept.
Din punct de vedere funcţional, aparatul cardiovascular are o capacitate
sporită în privinţa îndeplinirii principalelor sarcini - transportul gazelor şi al
substanţelor nutritive.
Creşterea capacităţii funcţionale se datorează în principal măririi
volumului sistolic, care are valori de 75ml la băieţi şi 55 ml la fete la 18 ani.
Debitul cardiac se apropie foarte mult de valorile adulţilor (5l/min). La
vârsta de 18 ani valorile sunt de 3,7 l/min la fete şi 4,7 l/min, la băieţi.
Frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială la elevii de vârstă postpubertară
prezintă valori apropiate de cele ale adulţilor.
Se observă pe plan funcţional o sporire continuă a capacităţii funcţionale
a miocardului, o îmbunătăţire a economiei funcţionale a întregului aparat
cardiovascular, principalii indici hemodinamici apropiindu-se mult de cei ai
26
adulţilor tineri. Către sfârşitul perioadei băieţii prezintă valori funcţionale
circulatorii mai bune decât fetele; de asemenea, elevii care participă în afara
lectiilor de educaţie fizică şi la ore de activităţi sportive au o economicitate
cardiovasculară superioară.

Aparatul respirator
Deşi în etapa pubertară dezvoltarea morfologică şi funcţională a
aparatului respirator a fost impetuoasă, la începutul perioadei postpubertare el
este încă departe de a fi atins nivelul de adult. Astfel, în perioada postpubertară
are loc dezvoltarea predominant funcţională a aparatului respirator, la sfârşitul
ei, factorii dimensionali şi capacităţile funcţionale respiratorii devenind aproape
egali.
La sfârşitul perioadei vom constata un nivel relativ înalt al oxigenarii
ţesuturilor în efort, apropiat de cel caracteristic adulţilor. Dezvoltarea
morfologică a aparatului respirator continuă, ducând la amplificarea factorilor
dimensionali şi, în final, la mărirea suprafeţei de contact dintre sângele capilar şi
aerul alveolar. Ritmul de dezvoltare anatomică la începutul perioadei
postpubertare este mai intens, devenind tot mai lent, odata cu apropierea de
stadiul definitiv morfologiei respiratorii.
Indicii fiziologici ai respiraţiei extreme reflectă îmbunătaţirea ventilaţiei
pulmonare. Frecvenţa respiratorie are valori de 20-22 la fete şi 18-20 la băieţi.
Creşte amplitudinea mişcării respiratorii, oglindită în mărirea treptată a
volumului respirator curent pâna la 400-450 ml faţă de 350 ml la 15 ani.
Capacitatea vitala (CV) creşte paralel cu înălţimea şi sporirea greutăţii
corporale. De asemenea, ea depinde de fortificarea muşchilor inspiratori în
timpul perioadei postpubertare. Aceste îmbunătăţiri sunt oglindite prin creşterea
apreciabilă a capacităţii maxime de efort aerob, ceea ce face ca elevii de vârstă
postpubertară să facă faţă cerinţelor impuse de eforturile bazate pe rezistenţă.
Totuşi, indicii calitativi de mare fineţe ai respiraţiei interne - consumul maxim
de O2 /min/kg corp precum şi O2 - plus maxim nu au atins încă valori foarte
înalte şi numai printr-un antrenament sistematic bazat pe efort de rezistenţă se va
putea obţine, în câţiva ani, capacitatea maxima de efort aerob. Etapa
postpubertară rămâne perioada cea mai favorabilă dezvoltării capacităţii de efort
maxim aerob, componentele funcţiei respiratorii (respiraţie externă), transportul
gazelor şi respiraţia tisulară fiind foarte aproape de valoarea adulţilor.

Particularităţi motrice
Din punct de vedere motric, „vârsta şcolară mare‖ este propice unei
creşteri logice a capacităţii de a se executa sarcini motrice cu indici crescuţi ai
calităţilor motrice. Băieţii au disponibilităţi mai mari.
În privinţa vitezei, se limitează suportul fiziologic (labilitatea funcţională
a scoarţei cerebrale) al dezvoltării „vitezei de bază‖(a vitezei „pure‖),
obţinându-se, totuşi, o uşoară creştere a indicilor acesteia. Se pune accent pe
viteza de repetiţie, de execuţie şi de deplasare.
27
 Este favorizată, în ultima parte a perioadei, şi dezvoltarea vitezei în
regim de rezistenţă, prin alergări pe 200-400 m.
Se constată o îmbunătaţire simţitoare a capacităţilor de coordonare, în
consecinţă, creşterea nivelului de îndemânare. Pâna la 17 ani nu sunt diferenţe în
privinţa îndemânării între băieţi şi fete, după această vârstă fetele devenind mai
îndemânatice. Apare posibilitatea limitării mai precise a efortului pe anumite
segmente şi grupe musculare, pe baza inhibiţiei de diferenţiere, mult
îmbunătăţită la această vârstă.
Mobilitatea articulară scade, mai pregnant la băieţi.
Eforturile de rezistentă sunt foarte bine raportate acum, indicii ei fiind
mai buni la băieţi decât la fete.
Forţa, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuata la băieţi), poate fi
dezvoltată sub toate formele sale de manifestare.
Acum sunt prezente toate condiţiile pentru formarea, consolidarea şi
perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice, indiferent de gradul lor de
complexitate şi dificultate (nivel ridicat al tuturor calităţilor motrice, stadiu
avansat de dezvoltare a aparatului locomotor, suport metabolic solid, echilibru al
proceselor nervoase ,cu indici crescuţi ai inhibiţiei de diferenţiere). În general, la
fondul de deprinderi şi priceperi motrice specific perioadei anterioare se adaugă
indici calitativi de execuţie şi noi procedee tehnice sau acţiuni tactice specifice
ramurilor şi probelor sportive abordate în învatamântul liceal şi profesional, care
corespund acestei perioade de vârstă.
Sub aspectul motricităţii s-a constatat un nivel mult mai scăzut al fetelor
faţă de băieţi şi un progres mai lent, uneori nesemnificativ, al performanţelor
motrice şi chiar o descreştere a lor în unele situaţii (de exemplu alergarea de
viteza).

Particularităţi psihologice
Perioada postpubertară cuprinde tinereţea şi maturitatea. Termenul de
„tinereţe‖ este adesea utilizat pentru a desemna o categorie largă de oameni, de
la vârsta pubertăţii, pâna la 25 de ani.
Dacă adolescenţa realizează în limitele sale definitorii profilul
personalităţii umane, fiind perioada încheierii studiilor de baza şi începutul
calificării profesionale, în etapa tinereţii se realizează integrarea profesională şi
socială a individului. Tineretul a fost întotdeauna generaţia receptivă la nou,
preocupată de propria situaţie şi devenire.
La vârsta tinereţii se realizează unitatea dintre idealuri, năzuinţe şi
aspiraţii şi activitatea concretă, productivă, pusă în slujba lor, ca şi concordanţa
dintre aptitudini şi interesele sociale majore. Tinereţea este o vârstă a căutării
echilibrării personalităţii cu cerinţele vieţii sociale, cu marile responsabilităţi ale
viitorului. Ea ramâne o perioada de trecere de la adolescenţă la maturitate,
nefiind scutită de unele frământări şi contradicţii. Acestea provin din trăsăturile
psihologice proprii vârstei - elan spre nou, aspiraţii înalte, spirit revoluţionar dar

28
şi o nedeplină integrare profesională şi socială, care poate crea multe stări de
insatisfacţie şi chiar conflicte.
Integrarea socială deplină a tineretului se realizează odată cu întemeierea
familiei, procrearea şi educarea copiilor. Căsătoria marchează maturizarea
sexuală şi echilibrarea erotismului specific vârstei. Latura sentimentala a vieţii
tânărului nu este calmă şi chiar în căsătorie în relaţiile între soţi pot interveni
momente mai încordate. Apariţia copiilor provoacă profunde restructurări în
viaţa familiei tinere, în mentalitatea şi modalităţile de petrecere a timpului liber
care urmează să fie structurat potrivit nevoilor de instruire, educare şi îngrijire a
acestora.

29
2.3 EXERCIŢIILE FIZICE ŞI TIMPUL LIBER

În zilele noastre, datorită unui flux continuu de mutaţii economice şi

tehnologice, viaţa se uşurează din punct de vedere al efortului fizic, iar în acest
sens timpul liber existent va trebui exploatat pentru a compensa lipsa aceasta de
mişcare. Modul în care membrii colectivităţilor reuşesc să folosească acest timp
liber determină, în ultimă instanţă, gradul lor de cultură şi civilizaţie. Aspectul
recreativ al educaţiei fizice şi sportului capătă dimensiuni şi responsabilităţi
decisive. Dirijarea timpului liber devine un concept fundamental care duce la
progresul culturii şi al societăţii implicit la progresul individului.5 Activităţile de
timp liber sau activităţile de loisir (din latinescul „licere‖ - ceea ce este permis)
presupun în primul rând recreere, apoi educaţie estetică şi nu în ultimul rând
presupune sănătate.
În a doua jumătate a clasamentului sau chiar la limita inferioară, aşa cum
susţine Moldovan E. (2007), se regăsesc activităţile fizice din timpul liber al
tinerilor care au o pondere tot mai mică, care se situează undeva în afara
preocupărilor de bază. „Utilizarea timpului liber pune probleme delicate, în
special pentru tânăra generaţie, care trebuie orientată spre acele activităţi
profitabile pe termen lung, în detrimentul distracţiilor facile sau deseori
periculoase‖ (Bota A., 2006,p.57).6
După cum se ştie, activitatea socială, de producţie şi de orice altă natură a
omului, se desfăşoară în timp, dar depinde de condiţia fizică a oricărei persoane.
Conţinutul şi structura bugetului de timp sunt influenţate de numeroşi factori, ca:
orânduirea socială, dezvoltarea forţelor de producţie, apartenenţa de clasă
socială, condiţiile naturale, particularităţile naţionale, precum şi genul, vârsta,
studiile, situaţia familială (Lucaciu Gh., 2004,p.81).7
„Timpul liber este o valoare ce nu trebuie risipită oricum şi care înainte de
orice poate fi investită în dezvoltarea fiinţei umane printr-o educaţie adecvată,
ceea ce conduce şi la distincţie între: educaţia pentru timpul liber şi educaţia prin
timpul liber. Prima are un caracter acoperit juridic: omul luptă cu statul sau cu
patronul să-i lase timp liber stipulat în legi, fie cel de la sfârşitul săptămânii de
lucru, fie concediul anual etc.; mai poate fi această educaţie şi o luptă politică
pentru majoritatea acestui timp şi înscrierea unei durate mai mari în contextul de
lege. A doua (educaţia prin timpul liber) face parte din sistemul deschis al noilor
educaţii‖, consideră Arhip A., Papuc L., (1996,p.107).8
Filosofii greci au adus în discuţie pentru prima oară problema timpului
liber, în termeni ce îşi păstrează şi azi actualitatea. Cuvântul grecesc folosit
pentru timpul liber este „schole‖, care înseamnă oprire, repaus, inactivitate, lipsă
de lucru, studiu, conversaţie. Concepţia aristotelică despre timpul liber este

5
Iacob, I., Iacob M. R., (2005) – Sportul ca loisir, Casa Editorială Demiurg, Iaşi
6
Bota A., 2006, Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi motrice de timp liber, Editura Cartea Universitară, Bucureşti
7
Lucaciu Gh., 2004, Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea din Oradea
8
Arhip, A., Papuc, L., 1996, Noile educaţii. Imperative ale lumii contemporane, Chişinău
30
proprie unei epoci, în care ritmul de dezvoltare al societăţii era încă lent şi în
care viaţa spirituală era statică, contemplativă.9
Timpul liber înseamnă odihnă, divertisment şi dezvoltare. După Tănase şi
Lupan (citaţi de Cârstea Gh., 1995 şi Bota A., 2006), timpul liber reprezintă
„acea parte a timpului rămas disponibil, după efectuarea activităţilor
profesionale, care este folosit pentru studiu, ridicarea nivelului calificării,
activitate în folosul comunităţii, manifestări culturale, sport, distracţii,
destindere‖.
Recreerea fizică presupune desfăşurarea unor activităţi de natură fizică, în
general derivate din disciplinele sportive şi fără caracter competiţional, sau fără
existenţa unor prevederi regulamentare.
„O particularitate importantă a fenomenului educaţional, în etapa actuală,
este caracterul permanent, prezenţa lui în întreaga existenţă umană. Creşterea
evidentă a rolului educaţiei în dezvoltarea tinerilor impune sporirea activităţilor
prin care aceasta se poate realiza, respectând metodologia, conţinutul şi
obiectivele propuse la acest nivel. Se consideră că activităţile de timp liber pot
constitui un mijloc de educare a personalităţii tinerilor în formare, în acest scop
putând fi elaborate programe de instruire ce vor cultiva onestitatea, respectul
pentru sentimentele proprii şi a celorlalţi din grup, grija pentru ceilalţi şi
autodisciplina.‖10
În concepţia actuală, activitatea sportivă în timpul liber capătă două
aspecte fundamentale: utilitatea practică şi lupta împotriva oboselii, plăcerea de
necontestat a exerciţiilor fizice şi a mişcării în aer liber a oamenilor. Folosirea
utilă a exerciţiului fizic trebuie întregită cu petrecerea plăcută a timpului în aer
liber în activităţi de agrement, practicând jocurile, sporturile şi turismul. Dacă
timpul liber este folosit eficient, el devine un mijloc de formare a personalităţii
umane, de educaţie permanentă. Aceste activităţi libere trebuie organizate cu
colegii, prietenii, cu familia atât sub formă necompetiţională (plimbări, excursii,
jocuri dinamice, înot etc.), cât şi sub forma unor competiţii. Esenţial este ca
aceste activităţi de educaţie fizică şi sport să intre în regimul zilnic de viaţă al
fiecărui individ.
Sportul şi exerciţiul fizic pot fi considerate instrumente de socializare
extrem de importante şi de aceea oricărui stat îi revine o mare responsabilitate în
a le promova şi dezvolta. Activitatea sportiv-recreativă şi-a lărgit cadrul de
participare de la tineri la vârstnici, de la bărbaţi la femei, de la activitatea şcolară
la timpul liber, de la hobby la profesiune, reuşind prin intermediul exerciţiului
fizic să modeleze fizionomia şi comportamentul uman. Acest proces evolutiv s-a
datorat atenţiei pe care sportul a acordat-o individului uman indiferent de poziţia
sa socială, indiferent de vârstă sau de sex, indiferent de etnie sau religie, lăsând
de-o parte orice discriminare şi a atras în sfera sa toate categoriile sociale, pe
unii ca practicanţi, pe alţii ca spectatori.

9
Kiriţescu, C.,(1964) – Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti
10
Bota A.,Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi motrice de timp liber, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, (2006)
31
 Aşa cum subliniază Raţă, G., în 2007, omul îşi gestionează singur timpul
şi timpul liber. Indiferent de activitatea desfăşurată, sau de vârstă, omul este
responsabil şi trebuie învăţat (încă de mic) să respecte unui anumit program de
lucru bine planificat, cu orientare precisă, cu termene realiste, cu un climat care
să încurajeze activitatea individuală, şi cea de grup. Fiecărui individ, îi revine
sarcina să creeze o atmosferă plăcută la locul de muncă, care să faciliteze
desfăşurarea activităţii în mod plăcut. Factorii ce influenţează strategia de
organizare a timpului liber sunt diferiţi în funcţie de vârstă, tip de activitate (vezi
fig. nr. 2.1,2.2,2.3).

părinţii şcoala

ELEVUL

colegii prietenii

Fig. nr. 2.1. Factorii de influenţare a strategiei de organizarea a timpului liber la

elevi

persoane de la
EU locul de muncă

OMUL
G R.
cunoştinţele
colegii
prietenii
Soţul copii

Fig. nr. 2.2. Factorii materiali/spirituali/financiari/sănătate/sociali de influenţare a

strategiei de organizarea a timpului liber a omului ancorat în viaţa profesională

32
 plăcerea
pentru o anumită
BANI activitate

OMUL
G. R.
sănătate
echipament

pretenţii
relaţii timp

Fig. nr. 2.3. Factorii materiali/spirituali/financiari/sănătate/sociali de influenţare a

strategiei de organizarea a timpului liber a omului ancorat în viaţa profesională

33
 CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII

3.1 SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI IPOTEZA CERCETĂRII

3.1.1 Scopul cercetării

Cercetarea de faţă are scopul de a sublinia eficienţa practicării

exerciţiilor fizice în scop recreativ, în mod organizat, de către elevii de liceu din
mediul rural.

3.1.2 Obiectivele cercetării

„Obiectivele constituie, în esenţa lor,finalităţi ale activităţilor desfăşurate

în anumite condiţii, cu anumite scopuri şi cu participarea unor categorii
sociale‖(Raţă, G.,2008,p.33).
Obiectivele acestui studiu sunt:
 să demonstrez că elevii de liceu din mediul rural practică exerciţii
fizice în scop recreativ, în mod organizat;
 să demonstrez că există influienţe în dezvoltarea psihomotrică a
elevilor de liceu din mediul rural, care practică exerciţii fizice în
timpul liber, în mod organizat.

3.1.3 Ipoteza cercetării

Pentru realizarea cercetării specifice unei astfel de etape de perfecţionare,

din viaţa adolescenţilor am pornit de la următoarele ipoteze:
- consider că elevii de liceu din mediul rural, practică exerciţiile fizice în
scop recreativ, în mod organizat;
- aplicarea anchetei pe bază de chestionar la nivelul unor unităţi de
învăţământ liceal din mediul rural, va evidenţia aspecte distincte
şi originale în ceea ce priveşte modalitatea de petrecere a
timpului liber la sfârşit de săptămână a elevilor din ciclul liceal;
- bazele materiale avute la dispoziţie precum şi facilităţile sociale de
interes public influenţează modalitatea de petrecere a timpului liber
la sfârşit de săptămână a elevilor din ciclul liceal;
- primirea unei recompense de către elevii de liceu, ar stimula
practicarea activităţilor sportive în timpul liber de la sfârşitul
săptămânii.
34
3.2 SARCINILE CERCETĂRII

Sarcinile cercetării, propuse pentru realizarea şi verificarea ipotezei

formulate, au luat în considerare următoarele aspecte :
- studierea şi prelucrarea materialului bibliografic;
- stabilirea metodelor folosite
- stabilirea bateriilor de întrebări corespunzătoare chestionarului şi,
respectiv interviului;
- stabilirea grupelor de elevi şi organizarea studiului;
- înregistrarea şi prelucrarea statistică a rezultatelor.

3.3 ORGANIZAREA, PERIOADA, GRUPELE DE LUCRU

Cercetarea se va desfăşura într-o singură etapă:

- în perioada martie 2012-august 2013
Cercetare s-a desfăşurat la Liceul „Simion Mehedinţi‖, Vidra, Vrancea,
care are un efectiv de 796 de elevi, cuprinşi în clase de la a IX-a la a XIII-a.
Elevii provin toţi din mediul rural, din toate localităţile componente ale
bazinului Vrancei, vechea provincie istorică Ţara Vrancei (comunele Tulnici,
Negrileşti, Vizantea Livezile, Câmpuri, Răcoasa, Nistoreşti, Păuleşti, Bârseşti,
Vidra, Nereju, Paltin, Vrâncioaia, Spulber, Valea Sării şi Naruja)(vezi fig. nr.
3.1). Numărul total al locuitorilor care fac parte din această arie teritorială este
de 56.777 locuitori, dispuşi pe o suprafaţă totală de 1.644,79 km2.11

Fig. 3.1. Localităţile de provenienţă (Bazinul Vrancei) ale elevilor de la Liceul "S.Mehedinţi", Vidra,
Vrancea
(sursa http://tara-vrancei.ro/teritoriu)

Iniţial am aplicat un chestionar şi un interviu(vezi anexa 1 şi 2), unui

eşantion de 200 de elevi. Pe baza chestionarului şi a interviului am selectat un
nou eşantion alcătuit din 50 de elevi, pe care i-am împărţit în două grupe cu un

11
http://tara-vrancei.ro/teritoriu
35
raport numeric egal în ceea ce priveşte numărul de fete şi cel de băieţi: 15
băieţi/10 fete.
În grupa experiment am cuprins elevi care practică în mod regulat
activităţi fizice cu caracter recreativ, în mod organizat, în afara orarului şcolar
iar în grupa control elevi care practică exerciţii fizice şi activităţi sportive
exclusiv în cadrul orelor de educaţie fizică cuprinse în programa şcolară. Elevii
din grupa experiment au participat în continuare la activităţile fizice pe care le
făceau în mod normal, în timpul liber, iar cei din grupa control, s-au limitat, la
fel ca şi până acum, doar la exerciţiile fizice de la orele de educaţie fizică şi
sport de la şcoală.
Am întocmit tabele nominale, ce se regăsesc la Anexe(3 și 4), cu
următoarele date ale elevilor:
 număr curent
 numele şi prenumele
 vârsta
 mediul social de provenienţă(localitatea de domiciliu)

36
3.4 METODE ŞI MIJLOACE DE REALIZARE

Pentru realizarea lucrării am folosit metode ale cercetării generale şi unele

metode specifice educaţiei fizice şi sportului:

- Studiul şi generalizarea datelor literaturii de specialitate

Orice cercetare nu se poate face fără o informare şi documentare

minuţioasă, realizată prin studiul lucrărilor de specialitate care tratează aspectele
în cauză, ale autorilor români şi străini. Au fost studiate o serie de cărţi, tratate,
îndrumare, manuale, periodice, culegeri de lucrări ştiinţifice şi site-uri web, care
au legătură cu tema abordată în lucrare. Toate acestea constituie bibliografia
selectivă a prezentei lucrări.

- Observaţia pedagogică

„Ca metodă de cunoaştere şi cercetare psihopedagogică, observaţia constă

în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor
manifestări comportamentale ale elevului(grupului) aşa cum se prezintă ele în
mod natural‖ după Dumitriu D.,(2002,p.69).
Aspectele observaţiei sunt următoarele:
 felul cum subiectul abordează situaţia;
 cum stabileşte contactul uman cu ceilalţi;
 cum reacţionează la sarcinile propuse;
 felul cum îşi organizează acţiunile;
 felul cum se exprimă.
Condiţiile observaţiei:
 caracterul fundamental teoretic şi metodologic;
 scopuri precis formulate;
 sarcini precis delimitate.
Înregistrarea observaţiei:
 prin organe de simt, auz;
 prin intermediul aparaturii adecvate.

- Chestionarul ( Metoda anchetei)

După aprecierea lui Dumitriu G., care îl citează pe A. Cosmovici (1996,

p.34) „chestionarul este definit ca un sistem de întrebări elaborat în aşa fel încât
să obţinem date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup social‖.12

12
Dumitriu, G., Psihopedagogie. Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti , 2004
37
 P., Pichot (1971,p.83)spune despre chestionare ca „sunt teste compuse
dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiecţilor
şi se referă la opiniile, preferinţele, sentimentele, interesele şi comportamentele
lor în circumstanţe precise.‖
S., Chelcea (2001,p.60) defineşte chestionarul ca fiind „o tehnică şi,
corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de
întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care,
prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare,
determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi
înregistrate în scris.‖
Principiul de bază în structurarea unui chestionar se referă la organizarea
întrebărilor în aşa fel încât să se îndeplinească în acelaşi timp două obiective:
respondentul să parcurgă cu uşurinţă chestionarul, iar cercetătorul să afle cât mai
multe informaţii importante, cu un grad ridicat de relevanţă, pentru studiul său,
fără a încărca chestionarul cu întrebări care nu au legătură directă cu scopul
cercetării.

- Interviul ( Metoda anchetei)

Interviul este o metodă psihologică de investigaţie, care ne ajută să

culegem date despre subiecţii cercetaţi.
Interviul este „un procedeu de investigaţie ştiinţifică care utilizeaz
procedul comunicării verbale pentru a culege informaţii în scopul urmărit‖ (R.
Pinto si M. Grawitz, 1964). În Dicţionarul de sociologie (1998), interviul este
prezentat ca o „tehnică de obţinere prin întrebări şi răspunsuri la informaţiilor
verbale de la indivizi şi grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau
pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane‖.
Spre deosebire de interviul ziaristic, interviul sociologic presupune deci o
bază teoretică şi mai multă precizie tehnică, iar datele obţinute urmează să fie
valorificate potrivit unui sistem conceptual şi a unui set de ipoteze, după ce
aceste date au fost prelucrate prin procedee ştiinţifice, inclusiv statistico-
matematice.
Avantajele metodei sunt date de posibilitatea obţinerii unor informaţii
numeroase şi variate, direct de la sursă, într-un timp relativ scurt, precum şi
faptul că nu necesită aparatură sofisticată ori instalaţii speciale.
Această metodă a fost absolut necesară pentru a putea stabili cu exactitate
care subiecţi practică activităţi fizice într-un mod organizat, în afara orelor de
educaţie fizică cuprinse în programa şcolară, şi cei care nu fac mişcare decât
exclusiv în cadrul acestor ore. Interviul13 a fost realizat individual și pe grupe de
câte 5-6 elevi, pe baza a 21 de întrebări. În urma acestuia am alcătuit cele două
eșantioane de lucru, pe baza informațiilor obținute putând să aleg elevii care
practică exerciții fizice ca mijloc de petrecere a timpului liber și de relaxare, și
13
Vezi anexa 2
38
pe cei care practică activități sportive doar la ora de educație fizică și sport:
grupa experiment şi grupa control.

- Metoda măsurătorilor antropometrice

Pentru a aprecia tipul morfologic şi gradul de dezvoltare fizică al elevilor,
am folosit măsurătorile antropometrice care s-au efectuat cu aparatură precum:
taliometru şi cântarul.
Dintre măsurătorile somatometrice, le-am folosit pe cele mai
reprezentative, și anume: înălţimea, greutatea, înălţimea bustului.
Această metodă mi-a permis stabilirea parametrilor morfologici, prin
calcularea unor indici: indicele de corpolenţă - Bouchard = G/T; indicele de
proporţionalitate – Ad.Ionescu = bustul – talia/2; testul Ruffier = (P+P1+P2) –
200/16;

- Metoda măsurătorilor şi testărilor psihomotrice

Pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităţilor motrice am
folosit următoarele instrumente/probe:
- alergare de viteză 50 m plat, cu start de jos;
- alergare de rezistenţă 800/1000m f/b;
- flotări;
- săritura în lungime de pe loc;
- ridicarea trunchiului din culcat dorsal;
- ridicarea trunchiului din culcat facial.

- Metoda statistico-matematică
Ca metodă de prelucrare şi interpretare a datelor recoltate în cercetare,
statistica s-a impus în ultimele decenii, cunoaşterea ei fiind indispensabilă
oricărui specialist. În lucrarea de faţă, am utilizat calculul unor serii de
indicatori statistici, dintre care amintim:
- media aritmetică – este cea mai cunoscută dintre valorile
reprezentative(notate cu „m‖, în formulele matematice). Ea se află calculând
suma tuturor valorilor colectivului (simbolizate în formulă, prin litera „x‖;
pentru „sumă‖ se foloseşte litera grecească sigma mare „Σ‖; suma (totalul) se
împarte la numărul elementelor (N). În formulă, m = Σx/N sau m=T1/N, unde
T1= Σx
- amplitudinea (variaţia posibilă) notată cu „a‖ este cea mai simplă valoare de
distribuţie şi reprezintă diferenţa dintre cele două măsuri limită, cea mai mare şi
cea mai mică, între care se întinde şirul valorilor elementelor colectivului,
ordonate după mărime. În formulă, a = xmax. – xmin., unde „x” simbolizează o
măsură, aici determinată prin indicii „maxim‖ şi „minim‖
- mediana este acel parametru care prin poziţia sa, se află în mijlocul seriei de
date. Ea reprezintă punctul central al seriei, deoarece la stânga şi la dreapta ei se
39
situează câte 50% din totalitatea datelor. Mediana coincide cu media în cazul
unei distribuţii teoretice normale şi se îndeparteaza mult de aceasta dacă
distribuţia este asimetrică.

- abaterea standard – cea mai importantă măsură a variabilităţii din punct de

vedere statistico –matematic ; notată cu litera „s‖ pentru eşantioane şi derivă din
formula:

Unde: X sunt valorile individuale;

M este media esantionului;
n este numarul de subiecti observati.
- coeficientul de variabilitate(variaţie,omogenitate) - este utilizat în scopul
stabilirii gradului de omogenitate a unui eşantion şi se obţine prin raportarea
abaterii standard la media eşantionului. Rezultatul obţinut se raportează apoi în
procente. Un coeficient de variaţie mai mic indică o grupare mai bună în jurul
valorii medii.
CV=S/M*100
Unde: S este abaterea standard a eşantionului studiat;
M este media grupului.
Interpretarea coeficientului de variabilitate se face în funcţie de valorile
obţinute:
- dacă coeficientul este cuprins între 0 si 15%, înseamnă ca împrăştierea
datelor este foarte mică, iar media este reprezentativă, deoarece eşantionul
măsurat este omogen;
- daca valoarea lui este între 15 şi 30%, împrăştierea datelor este mijlocie,
media fiind încă suficient de reprezentativă;
- dacă coeficientul depăşeşte 30%, media aritmetică nu este reprezentativă
pentru eşantionul în cauză, fiind recomandată utilizarea medianei din
cauza lipsei de omogenitate a grupului.

- Metoda grafică şi tabelară.

Metoda prezentării datelor – prezentarea intuitivă a datelor de cercetare
permite evaluarea corectă de către cercetător; după colectare şi măsurare au fost
prezentate într-o formă adecvată etapei şi necesităţilor cercetării.

40
3.5 CONDIŢII SOCIO-MATERIALE

În viaţa socială contemporană, atât oamenii obişnuiţi cât şi personalităţile

politice şi culturale apreciază sportul ca fiind un fenomen cu funcţii speciale în
dezvoltarea individului şi prin implicaţiile sale socio-economice. Prin
implicaţiile sale economico-financiare (industria tot mai înfloritoare de
echipamente şi tehnologie sportivă, sume imense de bani, acumulate şi
manipulate de cluburi şi sportivi, reclame etc.), juridice (reglementări naţionale
şi internaţionale), politice (probleme de competiţie între ţări, „mândrie
naţională‖), culturale („mass-media‖, spectatori, „fanism‖), de sănătate (obsesia
„corpului sănătos‖) şi altele, se poate afirma că în zilele noastre el este un
fenomen social major. Cel puţin în ţările dezvoltate, chiar dacă în legătură cu
acest calificativ acordul de păreri nu este atât de mare, sunt date statistice care
arată că marea majoritate a populaţiei din unele ţări europene înclină spre
această caracterizare.14
Sportul este considerat o adevărată instituţie cu probleme, reguli specifice
şi cu mecanisme interne de funcţionare. În viziunea unor sociologi, sportul are
valenţe pozitive, în cazul în care vorbim despre activităţi sportive/motrice cu
scop de recreere, sau utilizate ca mijloace terapeutice. Lucrurile încep să
dobândească o altă conotaţie, atunci cand vorbim despre sportul de performanţă,
care, potrivit multor specialişti, a devenit un produs, ce se doreşte a fi „vândut‖
cât mai profitabil.
În societatea modernă, odată cu generalizarea ideii că sportul este o sursă de
sănătate, s-a dezvoltat şi o întreagă industrie care îi deserveşte pe cei care
preţuiesc sănătatea, frumuseţea sau plăcerea de a practica un sport. Schimarea
atitudinii asupra practicării exerciţiului fizic, a fost influienţat de o serie de
factori cum ar fi creşterea interesului social faţă de subiecte medicale(în special
cu bolile cardiovasculare, obezitate, boli psihice, cancer, stress etc.). Sănătatea
bazată pe exerciţiul fizic romovează în fundal ideea că sănătatea noastră se află
sub controlul nostru. Altfel spus, ideologia „healthistă‖ accentuează teoria
responsabilităţii individuale în sănătatea proprie şi, simultan, distrage atenţia de
la procesele sociale ascunse (de exemplu sărăcia, şomajul, poluarea industrială
sau problema accesului limitat sau a slabei calităţi a serviciilor de sănătate–
factori care pot conduce la o rată crescută a îmbolnăvirilor) sau de la cauzele
genetice.
O specificitate a climatului socio-material a comunităților din Bazinul
Vrancei era până nu demult, în urmă cu câțiva ani, ermetismul locuitorilor,
păstrarea tradițiilor culturale, sociale, ușoara izolare față de „atacurile‖ societății
moderne postdecembriste, dar în același timp și o adaptabilitate crescută la
exigențele acesteia. Copiii proveniți din acestă regiune participau activ la viața
comunității, a gospodăriei, ajutându-și părinții la diversele munci agricole.

14
Semnificaţia sportului pentru societate. Impactul sportului asupra sănătăţii, CCPS, 1996, respectiv Handbook of Sport
Studies, eds. J. Coakley, E. Dunning, 2006
41
 Odată cu dispariția celebrelor ―Daciade‖ și a altor întreceri sportive de
acest gen, în mediul rural interesul pentru petrecerea timpului liber prin sport a
scăzut tot mai mult. Nivelul scăzut al veniturilor, lipsa ofertelor în materie de
sport la nivelul comunității locale, distanța față de pricipalele zone urbane
învecinate, au privat tinerii de mijloacele de petrecere a timpului liber prin
exerciții fizice,chiar dacă dorința exista. În contextul economic național, tot mai
mulți locuitori au fost nevoiți să plece în afara țării, la muncă, în aceste condiții
foarte mulți copii rămânând în grija bunicilor, rudelor,etc., astfel însă nivelul de
trai al celor rămași ―acasă‖ a crescut ușor, părinții încercând să suplinească lipsa
lor prin banii.
Acest lucru corelat cu apariția unor progame europene, prin intermediul
cărora școlile din comunele din acest areal au reușit să modernizeze
infrastructura, terenul de sport, și chiar să construiască o sală de sport, au
înclinat balanța, e drept destul de firav, în favoarea exercițiului fizic practicat ca
mijloc de petrecere a timpului liber. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare în
masă, accesul tot mai facil la informație, dezvoltarea mijloacelor de transport,
amploarea fenomenului sportiv la nivel mondial, participarea într-o măsură mai
mică la muncile agricole, în comparație cu anii trecuți, au oferit posibilitatea
elevilor de liceu să opteze pentru exercițiul fizic practicat în timpul liber.
Adolescenții din acest mediu, au început și ei să fie tot mai mult interesați
de felul în care arată, și pe lângă vestimentație, accesorii, etc., au început să se
preocupe și de cum arată din punct de vedere fizic.
Apariția micilor întreprinzători locali, dezvoltarea societăților private, au
făcut să apară și mici competiții finanțate de acești oameni de afaceri, acest lucru
pliindu-se pe apetența elevilor de liceu pentru sport.
Insuficiența orelor de educație fizică și sport din programa școlară de
liceu, în prezent existând doar o singură oră pe săptămână, face ca un procent
important de elevi de liceu din mediu rural, să aleagă să-și petreacă timpul liber
practicând exerciții fizice, într-un mod organizat.

42
3.6 PROBE DE EVALUARE

Pentru măsurătorile antropometrice am folosit următoarele teste:

- măsurarea înălţimii, în centimetri (talia): aceasta a fost efectuată cu
taliometrul din poziţia stând, călcâiele lipite, vârfurile uşor depărtate, spatele
drept lipit de perete, privirea înainte, cursorul atinge vertexul şi înregistrează
înălţimea;
- măsurarea greutăţii corporale, în kilograme: s-a efectuat într-o ţinută
uşoară, folosindu-se cântarul;
- înălţimea bustului, în centimetri – s-a efectuat cu taliometrul, din poziţia
aşezat pe scaun cu spatele şi capul lipit de tija gradată, cifra „0‖ fiind la baza
scaunului, iar cursorul atinge creştetul capului.
- indicele de corpolenţă (Bouchard) sau de nutriţie (Quetelet) - G/T - se
calculează împărţind greutatea în grame la talie, în centimetri;
- 400g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă medie/ stare
de nutriţie bună;
- până la 500g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă
crescută/stare de nutriţie crescută;
- peste 500g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – tendinţă de
îngrăşare;
- până la 300g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – corpolenţă
scăzută;
- sub 300g/pentru fiecare cm din înălţimea corpului – stare de nutriţie
nesatisfăcătoare.
-indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu – rezultă din scăderea jumătăţii
taliei din înălţimea bustului, adică B – T/2 (B – înălţimea bustului, T – înălţimea
corpului); la elevi valoarea medie a indicelui este de 3-4 cm. Valorile indicelui
sunt mai mari la fete, demonstrând faptul biologic că trunchiul este mai lung şi
membrele inferioare mai scurte decât la băieţi, îndeosebi după pubertate. Atât la
băieţi cât şi la fete înălţimea globală a corpului determină şi proporţiile dintre
segmente: la cei scunzi vor predomina proporţiile infantile şi anume trunchiul
lung şi membrele scurte, iar la cei înalţi, proporţiile juvenile, trunchiul mai scurt
şi membrele mai lungi; raportul de proporţionalitate se supune la rândul său
influenţelor vârstei şi diferenţierilor sexuale.
- testul Ruffier, test de evaluare a condiţiei fizice, care are la bază variaţiile
frecvenţei cardiace în trei momente: repaus; după efort; revenire. Testul constă
în executarea a 30 de genuflexiuni, timp 45 de secunde şi urmărirea frecvenţei
cardiace în perioada de revenire, cu durată de 1 minut:
 elevul în poziţia aşezat, se măsoară frecvenţa cardiacă, în repaus, timp de
15 secunde; valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4, rezultatul se notează în
coloana corespunzătoare - P1;
 se măsoară frecvenţa cardiacă după efort, după executarea a 30 de
genuflexiuni în 45 de secunde; flexia în articulaţia şoldului şi a genunchiului
se realizează până la 900;
43
  elevul în poziţia aşezat, în ultimele 15 secunde, se măsoară din nou
frecvenţa cardiacă; valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4, rezultatul se
notează în coloana corespunzătoare - P2;
 elevul în poziţia aşezat, se măsoară frecvenţa cardiacă de revenire,
măsurată în ultimele 15 secunde ale primului minut post-efort, cifra obţinută
se înmulţeşte cu 4, rezultatul se notează în coloana corespunzătoare - P3.
Elevul trebuie să fie echipat lejer. Se calculează valorile indicelui Ruffier cu
ajutorul formulei de mai jos şi se compară valorile de referinţă.
(P1 + P2 + P3) – 200
16
Foarte bine :< 0; Bine: 0 – 5; Mediu: 5 – 10
Satisfăcător: 10– 15; Nesatisfăcător: > 15

Pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităţilor

psihomotrice am folosit următoarele instrumente/probe:
- alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos – elevii aleargă în serii de
câte doi, pe culoare, înregistrându-se timpul realizat de fiecare concurent, din
momentul semnalului sonor până la depăşirea cu pieptul a liniei de sosire.
- alergare de rezistenţă 800 m fete, 1000 m băieţi – se aleargă pe un teren
măsurat şi marcat, pe grupe, demixtat – fete/băieţi; se înregistrează timpul de
parcurgere a distanţei, opririle, mersul pe traseu sau abandonarea apreciindu-se
cu nota 1 (unu).
- aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă – se execută dinapoia unei
linii trasate pe sol; elevii au dreptul la două încercări, înregistrându-se aruncarea
cea mai bună.
- flotări – din poziţia sprijin facial, pe palme şi vârfurile picioarelor, îndoirea
braţelor sub un unghi mai mic de 900 (pieptul ajunge în apropierea solului) şi
revenire în poziţia iniţială; se înregistrează numărul de execuţii corecte.
- săritura în lungime de pe loc – din poziţia stând, înapoia unei linii trasate pe
sol, săritura în lungime cu desprindere de pe ambele picioare, pe marcajul trasat
pe sol. Se acordă două încercări consecutive şi se înregistrează săritura cea mai
lungă; lungimea săriturii se măsoară de la linia marcată pe sol, la călcâiul cel
mai apropiat de acest marcaj.
- ridicarea trunchiului din culcat dorsal - din poziţia culcat dorsal cu
genunchii îndoiţi, tălpile pe sol cu vârfurile ţinute de un coleg şi palmele la ceafă
se ridică trunchiul la verticală, atingând genunchii cu coatele; se înregistrează
numărul corect de execuţii.
- extensia trunchiului din culcat facial – din poziţia culcat facial, cu palmele la
ceafă şi priză la glezne – extensii ale trunchiului, bărbia depăşind înălţimea unei
bănci de gimnastică situată, ca reper, în faţa executantului şi revenirea în poziţia
iniţială; se înregistrează numărul corecte de execuţii.

44
 CAPITOLUL IV
REZULTATELE CERCETĂRII

4.1 PRELUCRAREA, ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI

REPREZANTAREA GRAFICĂ

4.1.1. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezantarea grafică a

răspunsurilor la chestionar

Chestionarul15 a fost aplicat unui număr de 200 de elevi, aleşi aleatoriu

dintre cei peste 600 de elevi din clasele IX-XI. Elevii din anii terminali nu au
fost incluşi în studiu, deoarece nu se puteau costitui ca subiecţi până la sfârşitul
acestuia. Chestionarul a cuprins un număr de 21 de itemi, prin care s-a încercat
să se afle dacă elevii (absolut toţi proveniţi din mediul rural) îşi petrec timpul
liber practicând un sport, într-un mod mai mult sau mai puţin organizat, dacă
cunosc beneficiile sportului asupra sănătăţii, dacă există în comunităţile din care
provin, condiţii de practicare a unui sport, dacă există o deschidere faţă de sport
la nivelul comunităţii locale, etc.
La întrebarea „Eşti o persoană activă?‖ majoritatea au confirmat că sunt, un
procent foarte mic răspunzând negativ. Acest lucru corespunde cu realitatea de
la ţară, ţinând cont că toţi elevii provin din mediul rural, şi aici încă mai sunt
cooptaţi la muncile gospodăriei, într-adevăr acest lucru se întâmplă tot mai
puţin, în comparaţie cu anii trecuţi.(fig.4.1)

Fig.4.1

„Consideri că exerciţiul fizic îţi influienţează starea de sănătate?‖ – la această

întrebare marea majoritate au considerat că se întâmplă acest lucru într-o mare
măsură, în timp ce doar 20 nu au ştiut să răspundă. De aici se poate deduce că
există o informare în rândul elevilor şi un interes din partea acestora cu privire la

15
Vezi anexa 1
45
beneficiile practicării exerciţiului fizic şi la influienţele pe care acesta le are
asupra organismului. De asemenea se poate presupune că sunt receptivi la
informaţiile din familie, media, şcoală, comunitate etc., fiind conştienţi de
efectele pozitive ale sportului asupara metabolismului(fig.4.2).

Fig.4.2

În ceea ce priveşte practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber de către

elevi, se poate observa că există o preocupare importantă în acest sens,un
procent însemnat, practicând exerciţiile fizice şi în afara orarului şcolar, şi de
asemenea un procent de 46% obişnuiesc să facă şi exerciţii de înviorare, de
dimineaţă. Se poate corela acest aspect cu faptul că în ultimii ani se acordă o
importanţă tot mai crescută felului în care arătăm, din punct de vedere fizic, şi că
de asemenea, starea de sănătate a organismului, rezistenţa acestuia la boli, starea
de bine în general, este în directa proporţionalitate cu nivelul de practicare al
exerciţiilor fizice. Tot mai multe persoane sunt interesate de felul în care
arată,vor să fie văzute la „sală‖, se acordă tot mai multă atenţie fenomenului de
socializare prin sport,cu atât mai mult cu cât sportul a devenit un fenomen în
sine, globalizat am putea spune. Tot mai multe studii ne arată că suntem direct
răspunzători de starea noastră de sănătate, de bine, că depinde de noi dacă
alegem să trăim sănătos sau dimpotrivă. Uşor, uşor,populaţie devine conştientă
că are puterea să aleagă modul în care trăieşte,cu o alimentaţie sănătoasă şi
responsabilă, cu evitarea sedentarismului, cu încercări de combatere a stress-ului
cotidian, toate acestea prin sport.(fig.4.3)

46
Fig.4.3

Destul de surprinzător, aş putea spune, a fost să constat că petrecerea

timpului liber de către elevii din mediul rural, este dominată de activităţile
sportive, într-o formă sau alta, procentul fiind însemnat, în detrimentul
tentaţiilor actuale, care au „cotropit ‖ ca un adevărat flagel, chiar şi tânăra
generaţie de la ţară: TV-ul, internetul şi implicit calculatorul. Aceste „cuceriri
ale ştiinţei‖ au pătrus şi în „poiana lui Iocan‖, dacă se poate spune aşa, într-un
ritm alert în ultimii 10 ani, acest lucru datorându-se şi faptului că foarte mulţi
părinţi sunt plecaţi la muncă în afara ţării, şi pentru a suplini lipsa de lângă copii
lor, le facilitează accesul la tot ce înseamnă noutate în materie de IT, telefonie,
Tv, internet, etc.,negândindu-se la „pericolele‖ ce se ascund în spatele acestora,
faptul că în multe cazuri, din păcate, Pc-ul ia locul mamei sau tatălui, şi izolează
copilul într-o lume virtuală, desprinsă de realităţile vieţii cotidiene. Dar se pare
că, totuşi, în mediul rural predomină încă mişcarea în aer liber în petrecerea
timpului liberal elevilor.(fig. 4.4)

Fig.4.4
47
 Un alt aspect urmărit în chestionar, a fost stabilirea oportunităţilor de
practicare a exerciţiilor, dacă există o bază sportivă amenajată sau măcar
improvizată şidacă autoritatea locală se implică alături de comunitate în
amenajarea şi crearea posibilităţilor de petrecere a timpului liber, de către tineri,
şi nu numai, prin sport, prin mişcare.
Aşa cum se poate observa în figura de mai jos(fig. 4.5), din păcate
interesul autorităţilor şi al comunităţilor locale este foarte scăzut, din acest punct
de vedere, de vină fiind probabil şi contextul economic actual, când cuvântul de
ordine este austeritate, lipsa fondurilor, etc.
Dar cu toate acestea tinerii găsesc posibilitatea de a practica un sport, într-
o formă sau alta, folosind de regulă baza sportivă a școlii din localitate, de cele
mai multe ori singura bază amenajată, așa cum am reușit să aflu și în urma
intervievării elevilor din eșantion. În cele mai multe cazuri, în jurul profesorului
de educație fizică din localitate, se încheagă un nucleu al celor care practică
exerciții fizice, fiecare zonă de localități axându-se pe un joc sportiv, așa cum
este cazul comunei Valea-Sării, unde se practică volei, fotbal și ping-pong, la fel
ca și în Vidra, aceste localități având și sală de sport. Handbalul este la mare
căutare în Vizantea-Livezile și Bârsești, iar fotbalul în Bolotești,Paltin16, Năruja,
Vidra17, Șerbești18, Nereju, localități care au și echipe în liga a III-a și a IV-a
județeană, la care au activat sau mai activează încă, și elevi ai liceului nostru.
La nivelul comunei Vidra, s-a înființat asociația Forestra Vidra, sub
îndrumarea căreia s-au organizat campionate de minifotbal în sala din
localitate.19
Un lucru pozitiv de semnalat, este acela că în localităţile în care există o
sală sau măcar un teren în aer liber amenajat, elevii sunt interesaţi să le
folosească, în sensul de a practica diverse sporturi. De asemenea , în urma
interviului, s-a constatat că în aceste localităţi care au sală de sport, sau măcar
teren amenajat, numărul elevilor, tinerilor, persoanelor, care practică un sport
este mai mare faţă de celelalte localităţi, şi acest lucru ar trebui să fie luat în
calcul de autorităţile locale, în demersurile viitoare, căci e normal ca aleşii să se
îngrijească de sănătatea cetăţenilor şi prin oferirea de spaţii şi oportunităţi de
practicare a exerciţiilor fizice în timpul liber, ca mijloc de recreere, de
recuperare şi de relaxare. Un alt aspect de semnalat este şi faptul că , în
localităţile de munte, în zana de staţiune, Lepşa, Soveja, Tulnici, patronii de
pensiuni şi hotelierii, în ultimii 3-4 ani au înţeles care este importanţa unei baze
sportive în oferta lor, şi ca atare au apărut terenuri private de tenis în special sau
de minifotbal(aşa cum sunt şî la Boloteşti spre Focşani), terenuri care sunt de
multe ori folosite de tineri, care se grupează şi organizează minicompetiţii,
închiriind aceste baze. Și acest aspect vine să susţină importanța existentei unor

16
http://www.ziare.com/focsani/stiri-sport/traditia-fotbalistica-a-fost-reinviata-la-paltin-3822915
17
http://www.ziaruldevrancea.ro/sport/79542-vidra-si-jaristea-premiate-pentru-fair-play.html
18
http://serbestivrancea.blogspot.ro/2011_10_16_archive.html
19
http://www.ziare.com/focsani/minifotbal/turneul-de-la-vidra-a-debutat-fara-surprize-1075212

48
baze sportive, în atragerea populaţiei către sport, ca mijloc de recreere şi de
socializare.

Fig.4.5

Din punct de vedere al timpului alocat de către elevi activităţilor sportive,

se poate observa că procentul majoritar dedică între 4 şi 6 ore pe săptămână
activităţilor sportive, în timp ce, la polul opus, numărul celor care nu practică
deloc exerciţii fizice într-o săptămână este foarte mic. Acest timp alocat
sportului este influienţat, după cum s-a putut constata în interviu, de nevoia
familiei de a fi ajutată la treburile gospodăriei sau la muncile câmpului, sau de
alte activităţi conexe şcolii sau comunităţii.(fig. 4.6)

Fig.4.6

49
 Ca şi preferinţe, elevii se îndreaptă într-un procent majoritar, către
sporturile de echipă, cum se observă din fig.4.7, acest lucru datorându-se
faptului că de multe ori întâlnirile sunt programate, se organizează mici
competiţii, întreceri sau pur şi simplu întâlniri amicale, dar totul organizat.
Există şi un procent care a răspuns că se hotărăşte spontan, pe loc, la decizia
majorităţii, ce vor juca.
Ca preferinţă, fotbalul se detaşează clar din mijlocul sporturilor de echipă
sau individuale, lucru datorat, după părerea mea, şi fenomenului care a devenit
acesta, la nivel mondial. Această adevărată industrie naşte dorinţe, visuri, cu atât
mai mult în mentalul elvilor de liceu aflaţi la vârsta adolescenţei, şi supuşi
mediatizării fenomenului sportiv în general, şi al fotbalului în particular.
Pe locurile următoare se situează tenis-fotbal, volei, ping-pong, handbal,
în procente apropiate, în funcţie de sporturile practicate la şcoală, de implicarea
profesorului de educatie fizică din localitate.

Fig.4.7

Alegerea, obişnuinţa de a practica un sport sau exerciţii fizice în general,

în timpul liber, ca şi mijloc de relaxare, a fost puternic influienţată de diverşi
factori, după cum am mai arătat, ca baza materială, situaţia socio-materială, dar
şi ca urmare a unor influienţe din partea familiei, şcolii,etc. Procentul cel mai
semnificativ este constituit însă de către prieteni, cercul de prieteni fiind un
exemplu de urmat în alegerea de a petrece timpul liber prin sport. Imediat după
50
urmează şcoala, şi în special profesorul de educaţie fizică, care în cazul multor
elevi , constituie un model de urmat, sau o sursă de informare pentru aceştia.
De asemenea se poate vedea că partenerii de „mişcare‖ a elevilor, sunt
prietenii in primul rând, acest lucru dezvăluind încă odată importanţa pe care o
are apartenenţa la un grup, şi influienţa pe care o are acesta asupra individului, la
această vârstă.

Fig.4.8

Cu toate că elevii provin dintr-o zonă montană, aproape închisă, acest

bazin al Vrancei, sunt elevi care au făcut sau mai fac parte încă dintr-o
echipă(fig.4.9), de fotbal în cazul elevilor intervievaţi, echipe din liga judeţeană.
Ei nu au o viată sportivă de mare performanţă, dar sunt cu un nivel mai sus faţă
de ceilalţi. Am putut observa că sunt stăpâniţi de un sentiment de mândrie că fac
parte din aceste echipe,(echipa comunei, a satului) şi sunt realmente preocupaţi
de gestionarea timpului, de pregătirea pentru următoarea etapă, următorul joc, şi
ce este mai impportant, sunt conştienţi şi preocupaţi de necesitatea de a fi în
formă, de a se pregăti mai mult, de a-şi îmbunătăţi constant tehnica, etc. Se
poate spune că existenţa acestor campionate este un lucru benefic pentru tineri,
şi chiar pentru comunitate în general. Sunt chiar şi persoane private, care au
construit un teren de minifotbal, iniţial ca si afacere, dar apoi au mers mai
departe şi au înfiinţat şi un campionat local de fotbal(comuna Bolotești)20.

20
http://www.ziarelive.ro/stiri/rotodelco-lider-in-competitia-de-minifotbal-de-la-bolotesti.html
51
Fig.4.9

Procentul majoritar afirmă că sportul în general este o formă de

socializare, un mijloc de a cunoaşte persoane noi, de a-ţi face noi prieteni, de a fi
competitiv şi fair-play. Chiar dacă competiţia naşte rivalităţi, acestea rămân pe
teren, în afară scoţând la iveală adevărate prietenii.(fig.4.10)
Acest lucru răzbate şi din următorul răspuns, adică aproape toţi elevii se
simt mai bine, mai revigoraţi sau cel puţin la fel ca înainte, după ce practică
exerciţii fizice, şi acest lucru se datorează şi interrelaţionării din teren, din
joc(fig.4.10).

Fig.4.10

Pe viitor, elevii s-au arătat dornici de a participa la competiţii sportive,

gen cross, şi de asemenea au în intenţie să îşi mărească timpul alocat activităţilor
fizice în timpul liber, într-un procent destul de mare.(fig.4.11). Acest lucru ar
trebui să sensibilizeze autorităţile locale şi forurile competente, pentru a lua în

http://www.monitorulvn.ro/articole/start-cu-18-echipe-la-cupa-sanorom-de-minifotbal_2_143771.html
http://www.monitorulvn.ro/articole/-fc-rotodelco-lider-la-cupa-sanorom_2_116306.html

52
considerare acordarea unei mai mari atenţii acestui segment al timpului liber şi
loissir-ului, şi de o implicare mai pronunţată, chiar decisivă în unele comunităţi,
necesitatea de a creea mijloace şi modalităţi de relaxare şi recreere.

Fig.4.11

53
4.1.2. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezentarea grafică a
rezultatelor privind dezvoltarea fizică

Tabel 4.1.2.1 Indicatorii dezvoltării fizice la băieţi

Nr. crt Băieţi grupa experiment Băieţi grupa control
Î. G. Bust Testu Î. G. Bust Testul
G/T B – T/2 G/T B – T/2
(cm) (kg) (cm) Ruffier (cm) (kg) (cm) Ruffier
1. 170 65,20 79 383,53 0,00 3,50 166 50,40 83 303,61 0,00 5,50
2. 174 67,90 83 390,23 -4,00 2,50 164 61,60 88 375,61 6,00 9,00
3. 183 82,20 91 449,18 0,50 2,75 186 58,20 98 312,90 5,00 7,50
4. 188 76,20 96 405,32 2,00 3,25 165 63,90 84 387,27 1,50 7,25
5. 171 56,90 85 332,75 -0,50 4,25 169 54,00 87 319,53 2,50 6,75
6. 171 54,40 81 318,13 3,50 4,00 166 53,00 82 319,28 -1,00 8,00
7. 154 39,30 72 255,19 0,00 3,00 161 42,20 79 262,11 -1,50 9,50
8. 168 68,30 84 406,55 0,00 4,00 165 50,60 85 306,67 2,50 7,25
9. 174 61,00 90 350,57 3,00 4,00 173 52,60 92 304,05 5,50 5,75
10. 173 62,70 87 362,43 0,50 4,75 174 64,30 97 369,54 10,00 9,25
11. 170 65,50 83 385,29 -2,00 4,50 165 49,30 88 298,79 5,50 7,75
12. 164 42,20 86 257,32 4,00 3,50 166 83,00 82 500,00 -1,00 5,50
13. 172 75,50 94 438,95 8,00 1,75 178 52,40 96 294,38 7,00 8,25
14. 173 55,50 88 320,81 1,50 3,25 170 54,50 90 320,59 5,00 6,00
15. 168 58,40 79 347,62 1,00 3,75 170 79,40 92 467,06 7,00 5,50
Media 171,53 62,08 85,20 360,26 3,60 3,52 169,20 57,96 88,20 342,76 1,17 7,25
Amp. 34 42,90 24 193,99 12 3 25 40,80 19 237,89 11,50 4
Mediana 171 62,70 85 362,43 0,50 3,50 166 54,00 88 319,28 5,00 7,25
A.S. 1,41 4,81 0,70 25,39 0,71 0,18 2,83 6,51 2,36 23,57 1,95 0,40
C.V. e% 4,29 7,75 7,06 15,43 60,61 21,94 3,66 6,89 6,44 18,69 93,27 18,59

La înălţime, la băieţi, mediile sunt 171,53cm la grupa care cuprinde

elevii ce practică exerciţii fizice în timpul liber, respectiv 169,20cm la cei care
nu fac exerciţii decât la şcoală. Se poate observa o diferenţă de 2,33cm în
favoarea elevilor care practică exerciţii fizice în timpul liber. Abaterea standard
şi coeficientul de variabilitate ne indică o foarte bună omogenitate a grupelor.
La greutate, la băieţi, la grupa care cuprinde elevii ce practică exerciţii
fizice în timpul liber, media este de 62,08kg, în timp ce la cealaltă grupă media
este de 57,96kg, constatându-se că cei care practică exerciții fizice și în afara
orelor din programa școlară, au în medie cu 4,12 kg mai mult decât ceilalți,
această diferență datorându-se în cazul lor, unei mase musculare mai pronunțate.
Abaterea standard este mică, între 7,75-6,89, dar coeficientul de
variabilitate crește față de talie, el fiind de 10.6%, ceea ce ne indică totuși o
omogenitate bună a colectivelor, în general. Acest parametru labil, greutatea,
influiențat și de condițiile de viață și de factorii interni, prezintă valori
individuale mai dispersate, care măresc acest coeficient de variabilitate.
La bust, la băieţi mediile sunt de 85,20cm, respectiv 88,20cm,
observându-se o diferență de 3cm, în favoarea grupei ce cuprinde elevi care nu
practică exerciţii decât la şcoală, acest lucru indicând o mai bună
54
proporționalitate a elevilor care practică exerciţii fizice în timpul liber, lucru
constatat și din valorile amplitudinii de 24, respectiv 19. Coeficientul de
variabilitate și abaterea standard indică o omogenitate bună a eșantioanelor.
La indicele de corpolenţă (Bouchard) sau de nutriţie (Quetelet), la
băieţi, mediile sunt 360,26g la elevii ce practică exerciţii fizice în timpul liber,
și 342,76g la cei care nu fac exerciţii decât la orele cuprinse în plaja orară. La
ambele grupe se observă că indicii se încadrează între 300-400g/fiecare cm din
înălțimea corpului, adică indică o corpolență medie și o stare de nutriție bună.
Acest indicator confirmă la rândul său o dezvoltare mai bună la elevii ce
practică exerciţii fizice în timpul liber, diferența dintre cele două eșantioane
fiind de 17,5g în favoarea grupei experiment. Coeficientul de variabilitate
depășește valoarea de 30%, în cazul ambelor grupe, ceea ce ne îndeamnă să
folosim mediana,pentru o relevanță mai mare, căci media aritmetică nu mai este
reprezentativă pentru eșantion, aici nemaifiind omogen. Astfel mediana grupei
experiment este de 0,5, iar la grupa control 5, aceasta confirmând totuși
concluzia desprinsă din medie, înclinând balanța în favoarea elevilor ce își
petrec timpul liber practicând exerciții fizice.
La indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu B – T/2, la băieţi
media grupei experiment este de 3,60cm, iar la grupa control are valoarea de
1,17cm. Știind că la elevii de liceu, cu vârsta de 14-19 ani, indicele are valoarea
medie cuprinsă între 3-4cm, se observă că elevii care practică exerciţii fizice în
timpul liber se încadrează în această valoare medie.
La Testul Ruffier, la băieţi media elevilor din grupa experiment este de
3,52, care se încadrează între 0-5, adică bine, iar la cei din grupa control este de
7,25 și se încadrează în valorile 5-10, ceea ce înseamnă mediu. Diferența de
3,73 este semnificativă, astfel și acest indicator arătându-ne o poziționare mai
bună a elevilor care practică exerciţii fizice în timpul liber, față de cei care nu
fac mișcare decât la orele de educație fizică de la școală.

55
 Tabelul 4.1.2.2 Indicatorii dezvoltării fizice la fete
Nr. crt Fete grupa experiment Fete grupa control
Î. G. Bust Testul Î. G. Bust Testul
G/T B – T/2 G/T B – T/2
(cm) (kg) (cm) Ruffier (cm) (kg) (cm) Ruffier
1. 157 45,80 82 291,72 3,50 4,25 165 53,90 87 326,67 4,50 4,25
2. 162 49,10 83 303,09 2,00 4,50 169 48,50 85 286,98 0,50 8,00
3. 160 46,40 82 290,00 2,00 4,75 169 67,80 87 401,18 2,50 7,75
4 166 65,60 86 395,18 3,00 3,00 158 45,60 83 288,61 4,00 5,25
5 164 66,50 87 405,49 5,00 4,75 162 58,20 89 359,26 8,00 6,75
6 161 58,70 85 364,60 4,50 6,50 161 67,00 84 416,15 3,50 5,50
7 166 61,10 81 368,07 -2,00 3,50 160 54,40 80 340,00 0,00 5,75
8 160 65,60 79 410,00 -1,00 5,50 160 48,30 86 301,88 6,00 5,75
9 165 58,80 84 356,36 1,50 4,25 169 53,50 92 316,57 7,50 9,75
10 152 50,40 81 331,58 5,00 5,00 161 49,60 88 308,07 7,50 7,75
Media 161,30 56,80 83 351,61 3,35 4,60 161,30 59,68 86,10 334,54 4,40 6,65
Amp. 14 20,70 8 120 7 3,50 14 22,20 12 129,17 8 5,50
Mediana 161,50 58,75 82,50 360,48 2,50 4,63 161,50 53,70 86,50 321,62 4,25 6,25
A.S. 3,54 7,77 0,71 28,18 1,06 0,87 3,54 7,25 0,71 13,15 2,12 1,45
C.V. e% 2,59 13,69 2,85 12,34 96,59 20,22 2,59 13,26 3,69 12,78 61,78 23,55

La înălţime, la fete, mediile sunt 161,30 cm la grupa care cuprinde

elevele ce practică exerciţii fizice în timpul liber, respectiv 161,30 cm la cele
care nu fac exerciţii decât la şcoală. Se poate observa că nu există nici o
diferență între mediile înălțimilor la fete, acest lucru datorându-se faptului că
acestea au o creștere explozivă în etapa postpubertară(11-14 ani), față de băieți
care cresc ceva mai lent. Abaterea standard(3,54) şi coeficientul de
variabilitate(2,59) ne indică o foarte bună omogenitate a grupelor.
La greutate, la fete, la grupa care cuprinde elevele ce practică exerciţii
fizice în timpul liber, media este de 56,80 kg, în timp ce la cealaltă grupă media
este de 59,68 kg, constatându-se că cele care practică exerciții fizice și în afara
orelor din programa școlară, au în medie cu 2,88 kg mai puțin decât celelalte,
această diferență datorându-se lipsei de mișcare susținută din partea fetelor care
fac exerciții doar la orele de educație fizică, știut fiind predispoziția acestora de
a acumula țesut adipos în această etapa a dezvoltării, o influiență foarte mare
având-o și alimentația.
Abaterea standard mică, între 7,77-7,25 și coeficientul de variabilitate
puțin peste valoare de 3%, indică o omogenitate bună a colectivelor.
La bust, la fete mediile sunt de 83cm, respectiv 86,10cm, observându-se
o diferență de 3cm, în favoarea grupei ce cuprinde elevele care nu practică
exerciţii decât la şcoală, acest lucru indicând o mai bună proporționalitate a
celor care practică exerciţii fizice în timpul liber. Coeficientul de variabilitate și
abaterea standard indică și aici o omogenitate bună a eșantioanelor.
La Indicele de corpolenţă (Bouchard) sau de nutriţie (Quetelet), la
fete, mediile sunt 351,61g la elevele ce practică exerciţii fizice în timpul liber, și
334,54g la cele care nu fac exerciţii decât la orele cuprinse în plaja orară. La
56
ambele grupe se observă că indicii se încadrează între 300-400g/fiecare cm din
înălțimea corpului, adică indică o corpolență medie și o stare de nutriție bună.
Acest indicator confirmă la rândul său o dezvoltare mai bună la elevele ce
practică exerciţii fizice în timpul liber, diferența dintre cele două eșantioane
fiind de 17,07g în favoarea grupei experiment. Și aici coeficientul de
variabilitate depășește valoarea de 30%, în cazul ambelor grupe, indicând că
media aritmetică nu mai este reprezentativă pentru eșantion, dar și în acest caz
mediana grupei experiment de 2,50 și a grupei control de 4,25, confirmă totuși
concluzia desprinsă din medie, înclinând balanța în favoarea elevelor ce își
folosesc timpul liber pentru a face exerciții fizice.
La Indicele de proporţionalitate Adrian Ionescu B – T/2, la fete media
grupei experiment este de 3,35cm, iar la grupa control are valoarea de 4,40cm.
Se observă că elevele care practică exerciţii fizice în timpul liber se încadrează
în valoarea medie de 3-4cm corespunzătoare vârstei, în timp ce fetele din grupa
control, depășesc această valoare.
La Testul Ruffier, la fete media elevelor din grupa experiment este de
4,60, care se încadrează la bine,între 0-5, iar la cele din grupa control este de
6,65 și se încadrează în valorile 5-10, ceea ce înseamnă mediu. Diferența de
2,05 este semnificativă,ceva mai mică ca în cazul băieților, indicând totuși o
poziționare mai bună a elevelor care practică exerciţii fizice în timpul liber, față
de cele care nu fac mișcare decât la orele de educație fizică de la școală.

57
4.1.3. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi reprezantarea grafică a
rezultatelor privind dezvoltarea aptitudinală

Tabelul 4.1.3.1 Indicatorii dezvoltării aptitudinale la băieţi

Nr.
Băieţi grupa experiment Băieţi grupa control
crt
Flotări Flotări
AV AR Ar mg SLL AV AR Ar mg SLL
(nr Ab. Sp. (nr Ab Sp.
(s) (min) oină(m) (cm) (s) (min) oină(m) (cm)
repetări) repetări)
1 7,3 4,12 42,00 28 180 29 45 7,9 4,32 31,00 9 164 10 30
2 7,0 3,38 48,00 34 190 20 50 7,8 4,43 36,00 13 174 15 36
3 6,9 4,00 55,00 24 185 28 48 7,5 4,38 29,00 8 164 20 42
4 7,4 4,10 51,00 29 196 29 55 7,7 5,21 32,00 23 178 22 18
5 7,5 4,14 40,00 22 177 25 40 8,1 5,34 40,00 10 156 12 20
6 7,7 4,21 37,00 26 180 34 44 7,1 4,48 38,00 16 178 18 32
7 6,8 3,45 48,00 21 180 30 45 7,9 4,43 35,00 14 158 8 29
8 7,3 4,06 44,00 37 185 23 40 8,3 5,32 34,00 10 167 13 33
9 7,0 4,18 48,00 40 195 35 40 7,8 4,46 26,00 11 174 16 31
10 7,4 4,12 40,50 34 177 24 45 8,0 4,59 29,00 7 158 11 24
11 7,2 4,10 41,50 35 194 38 39 8,3 5,55 24,00 2 134 6 25
12 7,5 4,21 35,50 44 180 28 35 7,9 4,57 35,00 8 152 9 35
13 7,3 4,20 42,00 29 185 20 43 8,7 5,24 27,00 1 148 5 21
14 7,6 4,11 36,00 23 176 28 50 8,2 4,56 26,00 9 158 10 32
15 7,1 3,56 54,00 32 194 37 45 8,1 5,10 31,00 12 160 14 15
Media 7,27 4,00 44,17 30,53 184,93 28,53 44,27 7,95 5,20 31,53 10,20 161,53 17,00 28,20
Amp. 0,90 0,83 19,50 23,00 20,00 18,00 20,00 1,60 1,23 16,00 22,00 44,00 17,00 27,00
Mediana 7,30 4,11 42,00 29,00 185,00 28,00 45,00 7,90 4,57 31,00 10,00 160,00 12,00 30,00
A.S. 0,14 0,40 0,49 2,83 2,90 3,66 0,14 0,14 0,55 0,87 2,12 2,83 2,83 0,61
C.V. e% 3,51 6,85 13,65 21,62 3,74 19,10 11,17 4,54 8,72 14,55 50,53 7,14 37,98 25,68

Alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos, la băieți, mediile au fost de

7,27s la cei care practică exerciții fizice în timpul liber, și de 7,95s la cei care fac
exerciții doar la ora de educație fizică din orarul școlar. Diferența de 0,68s este
destul de importantă, subliniind o dezvoltare mai bună a acestei aptitudini la
băieții din grupa experiment. Abaterea standard de 0,14 și coeficientul de
variabilitate sub 5, indică o omogenitate crescută a eșantionului, și deci o
relevanță mare a mediei. Putem spune că practicarea exercițiilor fizice în timpul
liber aduce un aport semnificativ în ameliorarea vitezei de deplasare.
Alergare de rezistenţă 800 m fete/1000 m băieți - mediile la băieţi sunt
de 4,00min la elevii ce practică exerciții fizice în timpul liber, respectiv 5,20min
la cei care nu fac mișcare în timpul liber, diferența de 1,20min este
semnificativă, arătând capacitatea mai crescută la efort a elevilor care practică
exerciții fizice în timpul liber, în comparație cu cei care nu o fac. Abaterea
standard apropiată de valoarea 0 și coeficientul de variabilitate sub procentul
de10%, ne arată o omogenitate mare a celor două grupuri.
Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă - mediile la băieţii din
grupa experiment este de 44,17m, iar la cei din grupa control de 31,53m, cu o
diferență de 12,64m în favoarea elevilor ce practică exerciții fizice în timpul
liber. Coeficientul de variabilitate situat sub valoarea de 15% indică o
împrăștiere foarte mică a datelor, eșantionul fiind foarte omogen.
58
 Flotări - mediile la băieţi sunt de 30,53 la elevii care practică exerciții
fizice în timpul liber, și respectiv de 10,20 la cei care nu își ocupă timpul liber
cu activități fizice. Diferența de 20 de repetări în favoarea elevilor din grupa
experiment ne arată într-un mod fără echivoc că practicarea exercițiilor fizice și
în afara orelor de educație fizică și sport, în timpul liber, își pune amprenta
hotărâtor asupra dezvoltării forței segmentare. Coeficientul de variabilitate peste
30% la eșantionul control ne trimite să comparăm și mediana, dar și așa
avantajul rămâne de partea elevilor din grupa experiment, având valoarea de 29,
respectiv 10.
Săritura în lungime de pe loc- mediile la băieţi sunt de 184,93cm și
respectiv de 161,53cm, diferența de 23,4cm fiind și în acest caz de partea
elevilor care practică exerciții fizice în timpul liber. Abaterea standard și
coeficientul de variabilitate indică o omogenitate foarte mare a eșntionului.
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal -mediile la băieţi sunt de 28,53 la
grupa ce cuprinde elevii care practică exerciții fizice în timpul liber și 17 la cei
care fac exerciții fizice doar la orelor de educație fizică și sport. Și în acest caz
diferența de 11,53 este semnificativă, și tot în favoarea elevilor care fructifică
timpul liber prin practicare de exerciții fizice,în mod organizat. Coeficientul de
variabilitate ne indică o omogenitate destul de bună a grupului.
Extensia trunchiului din culcat facial -mediile la băieţi sunt față de
ridicarea trunchiului din culcat dorsal cam în același raport, adică 44,27 la elevii
care practică exerciții fizice în timpul liber, și de 28,20 la cei din grupa control.
Diferența de 16,07 este de asemenea în favoarea elevilor din grupa experiment,
subliniind încă o dată importanța exercițiilor fizice practicate în timpul liber. De
asemenea abaterea standard și coeficientul de variabilitate indică un grup
suficient de omogen.
Graficul nr. 4.1.3.1

59
 Tabelul 4.1.3.2 Indicatorii dezvoltării aptitudinale la fete
Nr. Fete grupa experiment Fete grupa control
crt
AV AR Ar mg Flotări SLL Ab. Sp. AV AR Ar mg Flotări SLL Ab Sp.
(s) (min) oină(m) (nr (cm) (s) (min) oină(m) (nr (cm)
repetări) repetări)
1 8,0 4,23 36,00 18 165 30 40 8,9 5,14 18,00 8 124 9 23
2 8,3 4,16 29,00 21 150 20 32 8,8 4,59 21,00 4 122 12 14
3 8,5 4,03 31,00 15 163 23 40 9,5 6,12 20,00 2 115 15 20
4 8,1 3,38 27,00 17 158 18 43 9,0 5,22 21,00 7 110 12 18
5 7,9 4,08 29,00 12 180 34 52 8,8 5,45 28,00 10 123 21 14
6 8,6 4,22 30,00 22 175 25 48 9,2 4,58 22,00 15 128 8 19
7 7,5 4,14 26,00 20 164 29 44 9,7 5,12 18,00 6 143 4 23
8 8,6 3,54 37,00 18 158 30 38 9,9 5,20 10,00 8 130 1 27
9 8,0 4,29 32,00 15 143 34 46 10,2 5,34 24,00 3 118 10 32
10 8,1 3,47 28,00 19 167 33 52 9,1 5,31 22,00 8 127 8 19
Media 8,16 3,95 30,50 17,70 162,3 27,60 43,50 9,31 5,21 20,40 7,10 124,0 10,00 20,90
Amp. 1,10 0,91 11,00 10,00 37,00 16,00 20,00 1,40 1,54 18,00 13,00 33,00 20,00 18,00
Mediana 8,10 4,11 29,50 18,00 163,5 29,50 43,50 9,15 5,21 21,00 7,50 123,5 9,50 19,50
A.S. 0,07 0,54 1,66 0,71 1,41 1,12 3,49 0,14 0,12 2,83 0,96 2,12 0,71 2,83
C.V. e% 4,03 8,36 11,29 16,38 6,37 19,92 13,76 5,00 7,93 21,72 50,17 6,94 52,92 25,36

Alergare de viteză pe 50 m. plat, cu start de jos, la fete, mediile au fost de

8,16s la cele care practică exerciții fizice în timpul liber, și de 9,31s la cele care
fac exerciții doar la ora de educație fizică din orarul școlar. Diferența de 1,15s
este mult mai mare față de băieți, și mult mai semnificativă, subliniind, ca și la
băieți, o dezvoltare mai bună a acestei aptitudini la fetele din grupa celor care
practică exerciții fizice în timpul liber. Abaterea standard de 0,7 și respectiv de
0,14 și coeficientul de variabilitate ≤5, indică o omogenitate crescută a
eșantionului, și deci o relevanță mare a mediei. Putem spune că și la fete, la fel
ca la băieți, practicarea exercițiilor fizice în timpul liber aduce un aport
semnificativ în ameliorarea vitezei de deplasare.
Alergare de rezistenţă 800 m fete/1000 m băieți - mediile la fete sunt de
3,95min la elevele care practică exerciții fizice în timpul liber, respectiv 5,21min
la cele care nu fac mișcare în timpul liber, diferența de 1,26min este suficient de
mare ca să arate că există o capacitate mai crescută la efort a elevelor care
practică exerciții fizice în timpul liber, în comparație cu cele care nu o fac.
Abaterea standard apropiată de valoarea 0 și coeficientul de variabilitate sub
procentul de10%, ne arată o omogenitate mare a celor două grupuri.
Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă - mediile la fetele din
grupa experiment este de 30,50m, iar la fetele din grupa control de 20,40m, cu o
diferență de 10,10m în favoarea elevelor ce practică exerciții fizice în timpul
liber. Coeficientul de variabilitate situat sub valoarea de 15%la grupa
experiment și între 15%-30% indică o împrăștiere foarte mică a datelor,la grupa
experiment și una bună la grupa control, omogenitatea fiind bună.
Flotări - mediile la fete sunt de 17,70 la elevele care practică exerciții
fizice în timpul liber, și respectiv de 7,10 la elevele care nu își ocupă timpul
liber cu activități fizice. Diferența de 10 repetări în favoarea elevelor din grupa
experiment ne arată la fel ca la băieți că practicarea exercițiilor fizice în timpul
liber, influiențează dezvoltarea forței segmentare. Coeficientul de variabilitate
peste 30% la eșantionul control ne trimite să comparăm și mediana, dar și așa

60
avantajul rămâne de partea elevilor din grupa experiment, având valoarea de
29,50, respectiv 7,50.
Săritura în lungime de pe loc- mediile la fete sunt de 162,3cm și
respectiv de 124cm. Diferența de 38,3cm este favorabilă elevelor care practică
exerciții fizice în timpul liber, arătând o mai bună dezvoltare a forței membrelor
inferioare, la fel ca și la băieți, la elevele care practică exerciții fizice în timpul
liber. Abaterea standard și coeficientul de variabilitate indică o omogenitate
foarte mare a eșntionului.
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal -mediile la fete sunt de 27,60 la
grupa ce cuprinde elevele care practică exerciții fizice în timpul liber și 10 la
cele care fac exerciții fizice doar la orelor de educație fizică și sport. Și în acest
caz diferența de 17,60 este suficient de mare, și tot în favoarea elevelor care
practică exerciții fizice în timpul liber, în mod organizat. Mediana de 29,50 și
respectiv de 9,50 subliniază și mai mult acest lucru. Coeficientul de variabilitate
ne indică o omogenitate destul de bună a grupului.
Extensia trunchiului din culcat facial -mediile la fete sunt de 43,50 la
elevele care practică exerciții fizice în timpul liber, și de 22,90 la fetele din
grupa control. Diferența de 22 de repetări este în favoarea elevelor din grupa
experiment. Amplitudinea și mediana au și ele o diferență de 2,respectiv 24, tot
în favoarea fetelor care practică exerciții fizice în timpul liber. De asemenea
abaterea standard și coeficientul de variabilitate indică un grup suficient de
omogen.
Graficul nr. 4.1.3.2

61
 CAPITOLUL V
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În elaborarea acestei lucrări am plecat de la premiza, propusă spre

verificare, că elevii de liceu din mediul rural, practică exerciții fizice în timpul
liber, în scop recreativ,în mod organizat, și pe lângă aceasta mi-am propus să
demonstrez că există influienţe în dezvoltarea psihomotrică a acestor elevi, în
comparație cu, colegii lor care nu își petrec timpul liber prin intermediul
activităților fizice.
Pe baza chestionarului aplicat unui eșantion reprezentativ, consider eu, al
elevilor de liceu din mediul rural, am reușit să evidențiez unele aspecte legate
de petrecerea timpului liber de către aceștia. Astfel am putut constata că un
număr mare de elevi practică exerciții fizice în timpul lor liber, în mod mai mult
sau mai puțin organizat, fiind atrași de această posibilitate. Ei au o viață activă,
specifică în general traiului la țară, unde sunt cooptați de multe ori la muncile
câmpului și gospodăriei, dar sunt și mari iubitori ai exercițiilor fizice. Un
procent semnificativ au afirmat că obișnuiesc să facă exerciții de înviorare,
dimineața, și mai ales să practice activități fizice într-un mod organizat în timpul
liber.
Un rol important în luarea deciziei de a practica exerciții fizice în timpul
liber îl are grupul de prieteni, școala(prin profesorul de educație fizică și sport)și
familia, în aceastră ordine.
De asemenea elevii de liceu din mediul rural sunt conștienți de efectele
benefice, pozitive, asupra sănătății organismului, ale exercițiilor fizice, un
procent important dintre ei resimțind aceste efecte în mod conștient.
O mare importanță o are de asemenea și existența la nivelul localității a
unui teren de sport amenajat sau a unei săli de sport. Acestea constituie un punct
central de întâlnire a elevilor în timpul liber, și nu numai, și alte categorii de
vârstă de la nivelul comunității locale, luând parte la aceste activități sportive.
Încă se mai păstrează destul de vie amintirea competițiilor de odinioară
(Daciada) în memoria părinților actualilor elevi, care mai transmit astfel
dragostea pentru mișcare.
O atenție foarte mare se acordă fotbalului, dintre sporturi, și sporturilor de
echipă în general,dar nici cele individuale nu sunt lăsate deoparte. Există un
număr, destul de mic ce-i drept, în comparație cu elevii din mediul urban, de
elevi care activează sau au activat la o echipă de fotbal din liga județeană. Există
localități și persoane din sânul comunităților,care se îngrijesc să organizeze
competiții de fotbal în special, dar și mici întreceri de volei, ping-pong, handbal,
și chiar și cross.
Din discuțiile purtate la interviu cu elevii, am reușit să concluzionez că
este foarte importantă implicarea consiliilor locale în amenajarea unor baze
sportive și în oferirea posibilității de a practica exerciții fizice în timpul liber, de
către membrii comunitătii.În localitățile unde nu există nici măcar terenul de la
62
școală amenajat, adolescenții obișnuiesc să se întâlnească pe câmp în zone
destinate tărgurilor locale, pentru a putea practica exerciții fizice.
Sportul, exercițiile fizice, se situează pe primele locuri în alegerea
modalităților de petrecere a timpului liber de către elevii de liceu din mediul
rural, și am descoperit o apetență foarte mare din partea acestora pentru tot ce e
legat de mișcare și de petrecere a timpului liber prin sport. Aceștia alocă un
număr 7-8 ore pe săptămână, exercițiilor fizice, și sunt conștienți și apreciază
pozitiv rolul de socializare al sportului.
De asemenea, elevii de liceu din mediul rural, au o foarte mare dorință de
a practica exercițiile fizice în timpul liber, cu atât mai mult cu cât sunt la vârsta
la care sunt interesați de propria imagine, de cultivarea aspectului fizic, etc.și
privesc aceste exerciții ca pe un mijloc de realizare a acestor aspirații.
Elevii care fac parte dintr-o echipă sunt realmente preocupați de
pregătirea pentru competițiile săptămânale, sunt dornici de autodepășire și de
perfecționare tehnico-tactică, și au un nivel ridicat al încrederii în sine.
În urma analizei și interpretării comparative a rezultatelor indicatorilor
dezvoltării antropometrice, (înălţime, greutate, înălţime bust) a celor două grupe
supuse cercetării, rezultă un nivel, sensibil mai mare la grupa experiment,
confirmând astfel influiența pozitivă a exercițiilor fizice practicate în timpul
liber asupra dezvoltării elevilor. Prin practicare exercițiilor fizice și în timpul
liber, nu numai la orele de educație fizică și sport de la școală, s-au observat
indici superiori de manifestare la parametrii fiziologici testați(indicele de
proporţionalitate Adrian Ionescu și indicele de corpolenţă (Bouchard) sau de
nutriţie (Quetelet), testul Ruffier).
Analizând și comparând indicatori dezvoltării aptitudinale, atât la fete cât
și la băieți, s-au observat valori crescute la elevii din grupa experiment față de
cei din grupa control, aceasta confirmând ipoteza conform căreia există
influiențe în dezvoltarea psihomotrică a elevilor de liceu din mediu rural care
practică exerciții fizice în timpul liber.
Faptul că au o dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice mai evidentă față de
colegii lor, care nu practică exerciții fizice în timpul liber, îi ajută pe elevii
iubitori de „mișcare în timpul liber‖ să promoveze cu note mari și chiar maxime,
probele de control din cadrul orelor de educație fizică și sport de la școală.
Acest lucru poate constitui un stimulent în favoarea practicării exercițiilor
fizice în timpul liber. De asemenea, în urma anchetei am putut constata că, dacă
ar exista o recompensare a elevilor de liceu care practică exerciții fizice în
timpul liber, sub diverse forme(competiții locale cu premii, oferirea de reduceri
sau chiar gratuitate la accesul pe terenurile amenajate de persoanele private,
etc.), numărul acestora ar crește considerabil.
Actuala generaţie de vârstă şcolară este atinsă de flagelul obezităţii, după
cum arată rapoartele realizate de Compartimentul de Igienă Şcolară din cadrul
Autorităţii de Sănătate Publică. Lipsa de activitate fizică duce la excesul de
greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor afecţiuni cronice precum bolile
cardio-vasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol viaţa
63
persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii. Cartea
albă a Comisiei Europene, „Strategie pentru Europa privind problemele de
sănătate legate de alimentaţie, excesul de greutate şi obezitate‖ subliniază
importanţa adoptării de acţiuni pro-active în vederea contracarării declinului
înregistrat în privinţa activităţilor fizice, iar acţiunile sugerate în cele două Cărţi
în privinţa activităţilor fizice se vor completa reciproc. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) recomandă cel puţin 30 de minute de activitate fizică ce
necesită un efort moderat (inclusiv activităţi sportive, dar nu numai) pe zi pentru
adulţi şi 60 de minute pentru copii. Sportul este o activitate de întrecere,
constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv dezvoltarea
condiţiei fizice şi psihice a individului, pentru obţinerea de performanţe în
competiţiile de toate nivelurile. Exercițiul fizic şi sportul dezvoltă o arie
complexă de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă ambiţia, curajul, emulaţia,
atenţia distributivă, hotărarea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia,
onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale,
calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate şi
eficienţă în activităţile corporale.
Pretutindeni în ţările civilizate educaţia rămane tributară idealului antic „Mens
sana in corpore sano‖ (o minte sănătoasă într-un corp sănătos).
Activităţile fizice şi sportul pot constitui momente de relaxare, de plăcere
şi satisfacţie personală şi colectivă prin realizarea unor obiective educaţionale
mai apropiate de cerinţele naturale ale elevilor de liceu. Dezvoltarea generală a
musculaturii şi ameliorarea unor calităţi motrice de bază sau specifice poate fi
argumentată prin practicarea exercițiilor fizice în timpul liber.
Ca și propuneri ce s-ar putea desprinde în urma acestei lucrări ar fi:
- e necesară o implicare mai mare din partea consiliilor locale în
amenajarea de baze sportive;
- o implicare mai mare și din partea comunității locale , a populației, a
familiei, în formarea deprinderilor de petrecere a timpului liber prin
exerciții fizice, de către elevi, putere exemplului fiind importantă;
- o promovare mai bună a exercițiilor fizice în rândul comunităților rurale, a
beneficiilor acestora asupra sănătății, evidențierea caracterului de relaxare
și de loisir a exercițiilor fizice, de refacere și îmbunătățire a capacitățior
de muncă,importanța acestora în dezvoltarea psihomotrică a elevilor.

64
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Arhip, A., Papuc, L., Noile educaţii. Imperative ale lumii contemporane,
Chişinău, 1996
2. Baroga,L., Condiţia fizică şi sportul.Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1989
3. Bota A., Exerciţii fizice pentru o viaţă activă, Activităţi motrice de timp
liber, Editura Cartea Universitară, Bucureşti 2006,
4. Cercel P, Popescu L - Istoria Educaţiei Fizice Şi Sportului, Ed.Fundatiei
Chemarea -Iasi 1998
5. Chelcea, S, Chestionarul în investigaţia sociologică, Bucuresti, Ed.
Știinţifică şi Enciclopedică, 1975
6. Chelcea, S., Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative si
calitative, Bucuresti, Ed. Economica, 2001
7. Coakley, J. - Sport in society: issues and controversies, 7th edition, New
York,2003
8. Demeter, A:, Gagea, A:, Firea Elena - Metodă coplexă şi practică pentru
studiul modificărilor tranzitorii ale reactivităţii organismului elevilor
care parctică educaţia fizică şi sportul, Rev.EFS.nr.8, 1975.
9. Dragnea, A., & colaboratorii – Teoria educaţiei fizice şi sportului, Edit.
Cartea Şcolii. (2000)
10. Dragnea, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport.
Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1984
11.Dumitriu, G., Psihopedagogie. Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti ,
2004
12.Epuran, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale. Bucureşti,
FEST,2005
13.Epuran, Mihai , Modelarea conduitei sportive. Bucuresti, Editura Sport-
Turism, 1990
14.Georgescu F, Cultura fizica- fenomen social, ed. a II a, editura sport-
turism , 1976.
15. Focşăneanu, A., Potenţialul biomotric .Bucureşti, 1983
16. Kiriţescu, C., Palestrica, Editura uniunii de Cultură Fizică şi Sport,
Bucureşti, 1964
17. Legea educatiei fizice si sportului
18. Leung, W.CHow to Design a Questionnaire, Student BMJ, .(2011)
disponibil:
http://archive.student.bmj.com/back_issues/0601/education/187.html
19. Lucaciu Gh., , Activităţi recreative, note de curs, Facultatea de Educaţie
Fizică şi Sport, Universitatea din Oradea,2004
20. Mărginean, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice, Iaşi, Ed. Polirom,
2000
21.Mârza-Dănilă, D., Optimizare şi dirijarea pe baze informatice a pregătirii
şi Competiţiei în jocurile sportive. Iaşi, Edit.Pim, 2006

65
22. Pehoiu C - Aspecte din istoria si evolutia practicarii exercitiilor fizice,
Ed. Transversal- Targoviste 2005
23. Petrişor C., Analiza variabilităţii antropometrice a fenotipului la copiii
preşcolari şi şcolari prepubertari, Rezumatul tezei de doctorat,
Universitatea de medicină şi farmacie din Craiova, 2009
24.Neţa, Ghe., Rusu, F. - Istoria milenară a educaţiei fizice şi a sportului,
Editura Risoprint, Cluj – Napoca. 1997
25.Raţă, G., Didactica educaţiei fizice şcolare.Bacau, Edit. Alma Mater,
2004
26.Raţă, G., Didactica educaţiei fizice şi sportului .Iasi, Edit. Pim, 2008
27.Raţă, G., Educaţia fizică şi metodica predării ei. Iasi, Edit. Pim, 2008
28. Rinderu E. T., Rusu L., Aspecte actuale în recunoaşterea, evaluarea,
profilaxia şi recuperarea deficienţelor fizice în sport , 2004
29. Rotariu, T. (coordonator), Metode statistice aplicate in stiintele sociale.
Iași,1999
30. Rotariu, T., Petru, Ilut, Ancheta sociologica si sondajul de opinie. Teorie
și practica. Iasi, Polirom, 1997
31.Coakley,J., Dunning,E. Semnificaţia sportului pentru societate. Impactul
sportului asupra sănătăţii, CCPS, 1996, respectiv Handbook of Sport
Studies, 2006
32. Sbenghe, T., Kinesiologie (Ştiinţa mişcării), Editura Medicală, Bucureşti,
2002
33.Şchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor – Ciclurile vieţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
34. Legea educatiei fizice si sportului
35.*** Ministerul Invatamantului, Programele şcolare pentru învăţământul
liceal. Bucuresti, 1993
36.*** Ministerul Educatiei si cercetarii , Consiliul National pentru
Curriculum, Ghid metodologic de aplicare a programei de educaţie fizică
şi sport, învăţământ liceal. Bucuresti, 2001
37.***M.E.C., Sistemul National Scolar de Evaluare la Disciplina Educatie
Fizica si Sport, Bucuresti, 1999
38. ***Pledoarie pentru educaţie fizică şi sport ,2009
39.http://www.sportscience.ro
40.http://www.sportulpentrutoti.ro
41.http://www.psihologiaonline.ro
42.http://orice.info/educatie-fizica
43.http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/rolul-exercitiilor-fizice
44.http://www.scribd.com/masuratori-antropometrice
45.http://www.scribd.com/indici-antropometrici
46.http://www.ifamilia.ro/
47.http://www.asociatia-profesorilor.ro/linkuri/selectii-linkuri/
48.http://www.see-educoop.net
49.http://www.topsanatate.ro
66
 ANEXE

ANEXA 1

Chestionar – practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber

1. Eşti o persoană activă?

a) da
b) nu
c) nu prea

2. Consideri că exerciţiul fizic îţi influienţează starea de sănătate?

a) în mică măsură
b) în mare măsură
c) nu ştiu

3. Cum consideri că acţionează exerciţiul fizic asupra metabolismului tău?

a) în mod pozitiv
b) în mod negativ
c) în nici un fel

4. Dimineaţa obişnuieşti să faci exerciţii de înviorare?

a) în fiecare zi
b) de 2-3 ori pe săptămână
c) rareori
d) niciodată

5. Practici exerciţii fizice:

a) doar la ora de educaţie fizică
b) la ora de educaţie fizică şi în timpul liber
c) deloc, starea de sănătate/afecţiunea nu îmi permite

6. În timpul liber preferi să:

a) să te uiţi la TV
b) navighezi pe internet
c) dormi
d) te întâlneşti cu prietenii la o ―miuţă‖ sau la o alergare
67
 7. Sportul/exerciţiul fizic constituie un mijloc de petrecere a timpului liber
şi de relaxare?
a) da
b) nu

8. În localitatea ta există posibilitatea de a practica sport în /pe:

a) sală de sport şi teren în aer liber amenajat
b) teren în aer liber amenajat
c) teren în aer liber neamenajat/câmp/islaz

9. Mergi în timpul liber la sală/teren:

a) doar în week-end
b) de câte ori am timp liber
c) zilnic
d) niciodată
10. Comunitatea locală, autorităţile, se implică în activitatea sportivă locală?
a) destul de mult
b) insuficient
c) deloc

11. Cât timp acorzi sportului (pe săptămână)?

a) deloc
b) 1-3 ore
c) 4-6 ore
d) 7-10 ore

12. Ce sporturi obişnuieşti să practici în timpul liber?

a) de echipă
b) individuale
c) nici unul

13. Practici în timpul liber:

a) fotbal
b) volei
c) baschet
d) handbal
e) tenis
f) tenis-fotbal
68
 g) ping-pong
h) jogging
i) badminton
j) altele:.................................................................................
k) nici unul

14. Practicarea unui sport în timpul liber, este un lucru :

a) organizat, programaţi jocul
b) spontan, în funcţie de preferinţa majorităţii
c) nu practic

15. Obişnuinţa de a petrece timpul liber prin sport a venit din:

a) familie
b) şcoală(profesorul de educaţie fizică)
c) prieteni
d) comunitatea locală
e) nu am această obişnuinţă

16. Care sunt partenerii cu care participi, de regulă, la activităţi fizice

sportive în timpul liber?
a) membrii familiei
b) prietenii/colegii de şcoală
c) practic singur activităţi sportive
d) nu practic

17. Faci sau ai făcut vreodată parte dintr-o echipă de sport?

a) da, fac parte dintr-o echipă
b) am făcut parte , dar am renunţat
c) doar în echipa şcolii, la orele de educaţie fizică
d) nu am făcut parte

18. Crezi că sportul este o formă de socializare, de a cunoaşte alte persoane?

a) da
b) poate
c) nu

19. Cum te simţi când şi după ce petreci timpul liber făcând diferite sporturi?
a) nu mă simt bine
b) mă simt ca înainte
69
 c) mă simt bine, revigorat/ă

20. Te-ai implica în evenimente sportive de genul cross, maraton?

a) da
b) depinde
c) nu

21. Ce părere ai despre ideea de a participa mai mult decât în prezent la

diverse activităţi fizice sportive în timpul liber?
a) intenţionez să fac mai mult sport începând cu luna următoare
b) intenţionez să fac mai mult sport în următoarele 6 luni
c) nu vreau să fac mai multă activitate fizică

22. Precizează te rog:

a) Numele ...............................................................................
b) Vârsta....................................
c) Clasa......................................
d) Localitatea de domiciliu.....................................................

70
 ANEXA 2

Interviu– practicarea exerciţiilor fizice în timpul liber

Timp alocat fiecărui subiect, 1 oră. Interviul este înregistrat, pentru fidelitate în sintetizarea
datelor.
Are ca sarcină principală stabilirea:
 subiecţilor care practică/nu practică exerciţii fizice în afara orelor de educatie fizică şi
sport cuprinse în orarul şcolar;
 motivaţiei care a dus la practicarea/nepracticarea exerciţiilor în timpul liber;
 locurilor în care practică aceste exerciţii;
 modului de practicare(organizat/spontan);
 grupului de socializare.

1. Numele, clasa, localitatea de provenienţă.

2. Ai timp liber? Cum petreci acest timp?
3. Exerciţiile fizice pot fi e o modalitate de petrecere a timpului liber?
4. Practici exerciţii fizice în afara orarului şcolar, în timpul liber?
5. Cine te-a îndrumat/motivat/influienţat în acest sens?
6. Părinţii/rudelele/consătenii ţi-au povestit despre competiţiile care se
organizau în trecut la nivel de comune/sate, de exemplu ―Daciadele‖?
7. Ce anume practici, ce tip de exerciţii?
8. Faci/ai făcut parte din vreo echipă?
9. Unde practici aceste exerciţii?(sală, teren amenajat în aer liber)
10. Există o bază amenajată de comunitatea locală?(teren, sală, etc)
11. Cu cine obişnuieşti să practici exerciţiile?(prieteni, membri familiei,
colegi, etc.)
12. Cât timp aloci pe săptămână exerciţiilor fizice practicate în timpul liber?
13. Consideri că practicarea exerciţiilor fizice are beneficii pentru organism?
14. Care ar fi aceste beneficii?
15. Există diferenţe între locuitorii din mediul rural faţă de cei din mediul
urban în ceea ce priveşte practicare exerciţiilor fizice?
16. Diferă mentalitatea, baza materială, implicarea autorităţilor?
17. Pentru locuitorii din mediul rural sportul poate fi o alternativă eficientă de
petrecere a timpului liber, indiferent de vârstă?
18. În legătură cu exerciţiile fizice, cu sportul, obişnuieşti să te informezi? Ce
surse de documentare foloseşti?
19. În localitate ta ce categorii de vârstă practică exerciţii fizice în timpul
liber?
20. Cum este privită aceasta posibilitate de petrecere a timpului liber, de către
populaţie?
21. Consiliul local/comunitatea se implică suficient în crearea posibilităţilor
de petrecere a timpului liber prin sport?

71
 ANEXA 3
Tabel nominal cu elevii din grupa experiment

Nr Numele şi prenumele Vârsta Domiciliul

crt
1. ENE CIPRIAN-GELU 15 Vidra
2. ICHIM MARICEL 16 Scafari
3. IONAŞCU GEORGE FLORIN 15 Vidra
4. IRIMIA MARIUS IONUŢ 15 Valea-Sării
5. JECHIAN COSMIN 15 Năruja
6. MACOVEI ADRIAN 15 Nereju
7. MARIAN IONICĂ 15 Nereju
8. TĂRĂBUŢĂ ALEXANDRU 15 Bârseşti
9. UNGUREANU IULIAN 16 Vidra
10. BĂLĂNUŢĂ MARIUS 15 Vrâncioaia
11. MĂNĂILĂ COSTEL 15 Tulnici
12. MURGULEŢ MIHAI 15 Vizantea
13. ROINIŢĂ AURELIAN 15 Valea-Sării
14. TRIF IONUŢ 15 Boloteşti
15. DIACONIȚA COSTINEL 16 Vidra
16. GANEA GETA-MAGDALENA 15 Vidra
17. GHALAYINI AMIRA 15 Vidra
18. ANDONE CRISTINA 15 Tulnici
19. COROIU SANDA 15 Tulnici
20. MUNTEANU GEORGIANA 15 Tulnici
21. JITARU ALINA NICOLETA 15 Bârseşti
22. BERCUCI ALEXANDRA 15 Vidra
23. CODREANU VIOLETA 15 Bârseşti
24. HOLBAN MĂDĂLINA 15 Bârseşti
25. ILIE CĂTĂLINA IONELA 16 Vizantea

72
 ANEXA 4
Tabel nominal cu elevii din grupa control

Nr Numele şi prenumele Vârsta Domiciliul

crt
1. MERLOIU IONUŢ-CORNEL 15 Tulnici
2. POPA MARIUS 15 Năruja
3. GHERMAN DĂNUŢ 15 Tulnici
4. SAVIN ION 16 Năruja
5. PONEA ALEXANDRU MIHAI 16 Tulnici
6. ENACHE FLORIN 15 Valea-Sării
7. CIMPOEŞU FLORIN ALIN 15 Năruja
8. NECOARĂ CLAUDIU 16 Bârseşti
9. CHERCIU VALENTIN 15 Vidra
10. CIUTĂ STĂNICĂ 15 Năruja
11. OGLAGHIE GHEORGHE 15 Năruja
12. STOICA BOGDAN 16 Vidra
13. GĂLĂȚEANU IULIAN 16 Vidra
14. NECULA COSTICĂ 16 Vidra
15. AMĂRIEI MARIAN 15 Bârseşti
16. OSTAFIE VIOLETA 16 Vrâncioaia
17. TAFTĂ LOREDANA CRISTINA 14 Vizantea
18. BERCARU LENUŢA 16 Vrâncioaia
19. TUDORACHE MARIA 15 Valea-Sării
20. ARGHIR ADRIANA 15 Vizantea
21. HÂRŞU ANA-MARIA 15 Năruja
22. COCIOABĂ CRISTINA 15 Năruja
23. ŞAGĂU CRISTINA 15 Vizantea
24. PĂVĂLOIU MIHAELA 16 Vrâncioaia
25. DULEA ECATERINA-IONELA 16 Valea-Sării

73
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI,
NAŢIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE
ALECSANDRI” DIN BACĂU
DEPARTAMENTUL PENTRU
PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
Str. Mărăşeşti, nr. 157, Bacău, jud. Bacău,
cod 600115
Tel.Fax: 0234/588935; Tel.Fax:
0234/580050
E-mail:dppd@ub.ro; sdppd@ub.ro

DECLARAŢIE DE AUTENTICITATE
privind elaborarea lucrării metodico-ştiinţifice pentru gradul didactic I

Subsemnatul/subsemnata………………………………………………………………..
declar pe propria răspundere că:
a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime;
b) nu au fost folosite alte surse decât cele menţionate în bibliografie;
c) nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse
fără a fi citate şi fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o
reprezintă alte lucrări ale mele;
d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Data, Semnătura,

F 394.10/Ed. 01

74