TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

Prin tehnica jocului de handbal, se intelege totalitatea deprinderilor motrice specifice, care tin cont de
regulile privind manevrarea mingii si miscarile jucatorului, cu scopul de a atinge eficienta maxima in joc.

Atunci cand ne referim la tehnica jocului de handbal utilizam de obicei notiunile de elemente tehnice,
procedee tehnice, stil si maiestrie tehnica.

Elementele tehnice sunt categorii generale de miscari care faciliteaza rezolvarea scopului si a normelor
globale ale jocului in conformitate cu regulamentul de concurs. Sarcinile globale ale jocului sunt usor
identificabile in fazele de atac si de aparare: recuperarea mingii, trecerea in atac, finalizarea, pierderea posesiei
mingii, replierea si apararea in sistem. Aceste sarcini globale (pe faze) sunt rezolvate prin anumite elemente
tehnice distincte. Exemple: recuperarea mingii presupune: prinderea, blocarea, deplasarea in aparare etc;
atacul presupune: pasarea, driblingul, aruncarea la poarta etc.

Elementele tehnice au o definitie abstracta si strict delimitata de sarcinile

globale ale jocului.

Elementele tehnice ale jocului de handbal sunt:

• pozitia fundamentala;
• miscarea in teren;
• tinerea mingii;
• prinderea mingii;
• pasarea mingii;
• driblingul;
• fentele sau miscarile inselatoare;
• aruncarea la poarta;
• scoaterea mingii de la adversar;
• atacarea adversarului aflat in posesia mingii;
• blocarea aruncarilor la poarta;
• elementele tehnice specifice portarului.

Conditiile de joc ce apar sau in care sunt aplicate elementele tehnice (atac aparare), au condus la
formarea si perfectionarea unor procedee tehnice concrete (operationale) pentru rezolvarea respectivelor
sarcini.

Procedeul tehnic se distinge in primul rand prin structura motrica de

organizare interna, invatata si perfectionata pana la automatism in cadrul procesului
de instruire.

Procedeele tehnice au o structura simpla sau complexa.

Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a caror functie de executie se incadreaza in trei faze
(momente) distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si pozitia finala.

Este bine de retinut ca ritmul de executie al acestor faze este foarte important pentru frumusetea,
corectitudinea si eficienta procedeelor.

In jocul de handbal procedeele simple apar numai atunci cand opozitia adversarului este inexistenta
(pasa de deasupra umarului, driblingul etc.) sau in momente fixe ale jocului (aruncarile libere, de pedeapsa, de
la margine etc).
 Procedeele tehnice complexe au o mai mare frecventa de utilizare in jocul de handbal, structura
motrica a acestora leaga doua sau mai multe procedee simple. Datorita opozitiei adversarului, unele secvente
isi pierd caracterul invariabil (standard), fiind executate cu un alt ritm de executie, cu intreruperi, cu introducerea
altor acte motrice (fente) cu indici avansati de viteza sau de forta, cu solutii creative personale sugerate de
situatia de moment.

Exemple: dribling aruncare, fente de pasa - aruncare etc.

Stilul tehnic - in momentul in care particularitatile individuale (dimensiuni

corporale, antropometrice, calitati motrice, atitudinea, trasaturi de personalitate),
intervin si se impun cu pregnanta in una, mai multe sau in toate secventele modelului
de executie respectivul procedeu devin stil tehnic. Nu trebuie sa confundam stilul cu
miscarile incorecte si incoerente de executare a unui procedeu.

Stilul tehnic apare atat in efectuarea procedeelor simple cat si in cele complexe. Astfel procedeele simple
pot fi diferite ca stil prin ritmul de executie, prin utilizarea lor inselatoare, prin implicarea unor insusiri corporale
(robustetea etc), prin manevrarea neobisnuita a mingii, iar procedeele tehnice complexe prin prelungirea sau
scurtarea fazelor de executie, prin fente. Stilul tehnic poate caracteriza chiar si comportamentul tehnic al unei
echipe. Exemplu: scoala afro-asiatica adopta stilul tehnic al inaltei maiestrii tehnice si a actiunilor tactice purtate
in regim de viteza, spre deosebire de echipele nordice care adopta un stil tehnic adaptat la insusirile
fizice (robustete, talie viguroasa) pe care le au. Stilul tehnic este adanc implementat si in tactica, fiind vorba aici
si de actiuni individuale subordonate gandirii.

Maiestria tehnica caracterizeaza doar jucatorii cu o inalta capacitate tehnica

achizitionata in decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective si
individuale) la care se adauga si „vocatia' pentru joc.

Criteriile dupa care se poate aprecia inalta maiestrie tehnica sunt:

• numarul de elemente si procedee tehnice de atac si aparare achizitionate si usurinta cu care sunt aplicate in
rezolvarea sarcinilor de joc;

• acuratetea, virtuozitatea , precizia si eficienta cu care se executa in conditii grele de joc;

• stabilitatea cu care se executa in conditiile aparitiei unor factori perturbatori: opozitia adversarului, oboseala,
stresul, incordarea nervoasa etc;

• priceperea de a alege, regla si schimba fazele de executie a procedeelor tehnice in functie de reactiile
adversarului.

1. SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE

Pe langa sistematizarea clasica a elementelor tehnice, realizata de prof. I.K. Ghcrmancscu, se poate oferi si o
alta clasificare, in functie de situatiile tactice ale jocului de handbal, atacul si apararea.

Tehnica jocului in atac:

• pozitia fundamentala de atac;

• miscarea sau deplasarea in teren;
• tinerea mingii;
• prinderea mingii;
• pasarea mingii;
• conducerea mingii;
• aruncarea la poarta;
• fentele sau miscarile inselatoare.
 Tehnica jocului in aparare:

• pozitia fundamentala de aparare;

• deplasarea in aparare;
• atacarea adversarului cu corpul;
• scoaterea mingii de la adversar;
• blocarea aruncarilor la poarta.

Tehnica portarului:

• pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; degajarea mingii; respingerea mingii cu bratele;
respingerea mingii cu picioarele; plonjonul; miscarile inselatoare.

3. POZITIA FUNDAMENTALA

Ca in orice alta ramura de sport si in handbal jucatorul adopta in diferite faze ale jocului o pozitie
caracteristica, denumita pozitia fundamentala, din care el este capabil sa execute cu maxima eficacitate
miscarile cerute de situatia respectiva. Pozitia fundamentala il ajuta pe jucator in executarea miscarilor specifice
jocului de aparare si chiar in cele de atac.

3.1. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL DE APARARE

Sarcina principala a aparatorului este aceea de a impiedica prin toate mijloacele permise de regulamentul
de joc inscrierea de goluri in poarta proprie. Pentru aceasta el va trebui sa fie preocupat in timpul jocului de
marcarea adversarului, blocarea aruncarilor la poarta, inchiderea patrunderilor spre poarta si colaborarea cu
portarul.

Atunci cand se gaseste in asteptarea actiunii adversarului sau direct, aparatorul departeaza picioarele cu
40-50 cm. unul fata de celalalt, avand genunchii usor indoiti, spatele rotund, bratele indoite din coate si putin
departate de corp privirea indreptata inainte, spre adversar, greutatea corpului este egal repartizata pe
ambele picioare, asigurandu-se astfel un echilibru stabil corpului.

Metodica invatarii

Pozitia fundamentala pentru jocul in aparare se invata usor de catre incepatori inca de la primele lectii,
prin folosirea urmatoarelor exercitii:

• jucatorii se deplaseaza in mers, in alergare cu joc de glezne sau in alergare usoara, la semnalul antrenorului ei
se opresc brusc si adopta pozitia fundamentala de aparare.
• jucatorii executa sarituri ca mingea, iar la semnal se opresc in pozitia fundamentala de aparare.
• jucatorii se deplaseaza in alergare inainte, inapoi sau lateral, orientati fiind cu
fata spre antrenor. Acesta indica prin ridicarea bratului in sus momentul opririi jucatorilor din deplasare si luarea
imediata a pozitiei fundamentale, dupa care, printr-un alt semn conventional facut cu bratul, indica jucatorilor
noua directie de deplasare.

3.2. POZITIA FUNDAMENTALA PENTRU JOCUL IN ATAC

In atacul pozitional se observa o pozitie specifica de lucru pe care o numim pozitia fundamentala pentru jocul
de atac. Aceasta pozitie nu difera prea mult de cea specifica jocului de aparare, fiind si ea usor de invatat.

Jucatorul care asteapta sa primeasca mingea se gaseste orientat cu fata catre coechipierul de la care o
va primi. Piciorul opus bratului de aruncare este departat de celalalt la aproximativ 30-40 cm. si dus inainte.

Genunchii sunt usor indoiti si impinsi din glezne inainte. Trunchiul este putin flcxat pe bazin, iar spatele
rotunjit. Bratele sunt indoite din coate si indreptate in directia de primire a mingii. Aceasta pozitie, cu mici
modificari este pastrata si dupa prinderea mingii, ea constituind pozitia de plecare (de baza) in vederea pasarii
ulterioare a acesteia.

Metodica invatarii

Pentru invatarea pozitiei fundamentale de atac, se pot utiliza exercitiile prin care se invata pozitia
fundamentala de aparare, iar perfectionarea ei se face odata cu invatarea prinderii, tinerii si pasarii mingii.
MISCAREA IN TEREN
TINEREA, PRINDEREA SI PASAREA MINGII
DRIBLINGUL
FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE
ARUNCAREA LA POARTA
TEHNICA APARATORULUI
SCOATEREA MINGII DE LA ADVERSAR
BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA
ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII
TEHNICA PORTARULUI

4. MISCAREA IN TEREN

Miscarea in teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucatorul Ic foloseste pentru a se deplasa in
vederea manuirii mingii, pentru a initia si finaliza atacurile cit si pentru realizarea fazei de aparare.

Astfel exista procedee de deplasare in teren specifice jocului de atac sau jocului de aparare, cat si comune celor
doua faze.

Dintre cele mai importante amintim:

Alergarea tropotita

Acest procedeu de alergare serveste jucatorului pentru intrarea in cel mai scurt timp in viteza maxima de
deplasare. Se foloseste la pornirile de pe loc si la accelerarile bruste efectuate din alergare ceva mai lenta.

Alergarea lansata

Acest procedeu de miscare in teren reprezinta o alergare cu pas intins, executata in mod relaxat si economic. Ea
urmeaza de obicei unei alergari tropotite.

Alergarea cu spatele

Este intrebuintata de catre jucatorii echipei care se retrag in aparare. Ea ofera aparatorilor posibilitatea pastrarii
permanente a contactului vizual cu adversarii, permitand observarea intentiilor de atac ale acestora, anticipand
planul lor tactic, evitand astfel situatii neprevazute.

Deplasarea cu pasi adaugati, lateral, oblic inainte si inapoi.

Miscarea de translatie a aparatorilor pe semicercul de la 6 metri se efectueaza de cele mai multe ori cu
ajutorul acestui procedeu tehnic.

Jucatorul din pozitie fundamentala executa deplasarea cu pasi adaugati lateral, in felul urmator: mai intai
deplaseaza lateral piciorul din directia deplasarii, apoi aduce in pozitia initiala celalalt picior si asa mai departe.

In timpul deplasarii laterale cu pasi adaugati intreaga greutate a corpului trebuie sa fie mentinuta pe
partea anterioara a labei piciorului, pe pingea.

Talpile picioarelor se vor deplasa cat mai aproape de sol. in acest fel deplasarea centrului de greutate a
corpului aparatorului este aproape rectilinie.
 Deplasarea laterala ofera aparatorului posibilitati optime de oprire, accelerare si schimbare a directiei de
deplasare in functie de actiunile derutante ale atacantului.

O cerinta obligatorie este evitarea incrucisarii picioarelor, deoarece la o miscare neprevazuta sau la o
fenta a adversarului aparatorul are posibilitati ceva mai reduse de a reactiona in timp util.

Opririle

Opririle din alergare sunt necesare atat atacantului care doreste sa actioneze cu scopul de a se demarca,
cat si aparatorului care-1 marcheaza. Oprirea ca procedeu tehnic nu reprezinta o dificultate in sine, fiind usor
de insusit. Dezvoltarea musculaturii picioarelor pentru ca acesta sa fie capabil sa franeze brusc, viteza
de deplasare este singurele probleme metodice care se ivesc in legatura cu acest procedeu tehnic. Oprirea se
poate executa printr-o franare cu un picior, pus de obicei pe sol, oblic si lateral, si printr-o franare pe ambele
picioare. Oprirea pe ambele picioare este precedata de obicei de o usoara saritura.

Schimbarile de directie

Schimbarile de directie pot fi facute cu scopul derutarii aparatorului sau pentru simpla modificare a directiei de
deplasare in teren a atacantului. Exista mai multe procedee tehnice de schimbare de directie. Toate sunt
necesare jucatorului aflat in lupta directa cu adversarul, mai ales cand este marcat strans de acesta. Acestea pot
fii simple sau duble.

Schimbarea simpla de directie - se executa in felul urmator: jucatorul care se deplaseaza in linie
dreapta face la un moment dat un pas oblic lateral, lasand aparatorului impresia ca se va deplasa in continuare
in aceasta noua directie. in realitate atacantul se va opri scurt pe piciorul cu care a facut pasul oblic lateral si va
impinge din el in directie opusa, directie in care isi va continua de fapt deplasarea.

Schimbarea dubla de directie - are o executie asemanatoare cu cea descrisa mai sus, cu deosebirea
ca dupa primul pas lateral (sa presupunem ca s-a facut spre stanga) urmeaza un mic pas oblic lateral spre
dreapta, dupa care jucatorul porneste decis din nou spre stanga, incercand sa-si depaseasca adversarul direct.

Aceste procedee tehnice se invata la inceput de pe loc, apoi din alergare usoara.

Sariturile

Sariturile sunt procedee tehnice de mare importanta atat in jocul de aparare, cat si in cel de atac.
Prinderea mingilor inalte, unele aruncari la poarta, blocarea aruncarilor si alte actiuni de joc cer din partea
jucatorului sa execute sarituri inalte. Aceste sarituri se pot executa de pe loc si din deplasare cu bataie pe un
singur picior,sau pe ambele picioare.

5. TINEREA MINGII

Tinerea mingii este elementul tehnic cu ale carui procedee un jucator de handbal isi asigura posesia
mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de timp dintre o prindere si o aruncare. Tinerea
mingii se poate efectua cu doua maini si cu o mana.

Tinerea mingii cu doua maini

Mingea este tinuta cu doua maini in dreptul abdomenului, uneori in dreptul pieptului. Jucatorul de
handbal pentru a-si asigura posesia mingii pe timpul dintre o prindere si o aruncare o tine cu doua maini in
dreptul abdomenului, adaposlind-o de adversari.

Acesta o cuprinde cu palmele, cu degetele mult rasfirate (cele mari sunt apropiate si orientate inapoi
spre corp). Mingea nu este stransa prea tare cu degetele, iar podul palmei nu se lipeste de ea. Din aceasta pozitie
de tinere a mingii cu doua maini, jucatorul poate executa cu usurinta toate procedeele tehnice, in mod
simetric, cu mana dreapta si cu cea stanga.

Tinerea mingii cu o mana

Cele mai utilizate procedee de tinere a mingii cu o mana sunt: prin apucare si tinerea echilibrata a mingii, intre
palma si antebrat si sprijinita pe coapsa, piept sau abdomen. La jocul modern de handbal, procedeul de tinere
a mingii cu o mana prin apucare s-a raspandit foarte mult. Datorita acestuia s-au dezvoltat numeroase alte
procedee tehnice de fentare executate cu mingea ca: fentele de pasare, si fentele de aruncare la poarta. Acest
procedeu tehnic este indispensabil pentru pasarea mingii din pronatie, ca si pentru executarea diferitelor fente de
pasare si fente de aruncare la poarta. Avand in vedere faptul ca tinerea mingii cu o mana prin apucare
ofera jucatorilor largi posibilitati de formare si dezvoltare a unor procedee tehnice complexe, apreciem ca
absolut necesara invatarea ei inca de timpuriu.

In afara acestui procedeu tehnic trebuie amintita si tinerea echilibrata a mingii. Ea este caracteristica
jocului in miscare, jocului de circulatie in viteza. Mingea este tinuta in echilibru in timpul miscarii pregatitoare
pentru aruncare, precum si in timpul executarii aruncarii. Echilibrul de care este vorba se realizeaza
datorita impulsului dinspre inainte spre inapoi, dat mingii de mana stanga si rezistentei mainii drepte care se
opune acestui impuls.

Tinerea echilibrata a mingii nu poate dura multa vreme; ea coincide cu timpul necesar bratului pentru
pregatirea aruncarii si a aruncarii propriu-zise.

Procedeele tehnice de tinere a mingii cu o mana se invata impreuna cu cele de prindere si pasare.
Demonstrarea de catre antrenor a procedeelor de tinere a mingii, explicarea amanuntita a executiei lor, ca si a
importantei invatarii lor corecte in vederea efectuarii altor procedee tehnice, si exersarea lor analitica sau
globala in timpul exercitiilor de prindere si pasare, sunt suficiente pentru a se asigura baza acestor deprinderi
motrice.

6. PRINDEREA MINGII

Prinderea este elementul tehnic cu ale carui procedee jucatorul de handbal intra in posesia mingii
trimisa de un coechipier sau interceptata de la un adversar. Prinderea mingii este un element de baza in jocul
de handbal. Astazi viteza si precizia actiunilor de joc au crescut atat de mult, incat nu se mai poate concepe ca
un jucator sa comita greseli in prinderea mingii. E bine stiut ca prinderea poate fi usurata sau ingreuiata de
anumiti factori, de care trebuie sa se tina seama atat in joc, cat si la antrenamente. Cei mai importanti factori
sunt:

• viteza de zbor si traiectoria mingii;

• pozitia jucatorului care prinde mingea fata de cea a coechipierului care paseaza;
• viteza si directia de deplasare in teren a jucatorilor;
• marcajul si incercarile adversarului de a intra in mod regulamentar in posesia mingii.

Prinderea mingii se realizeaza cu numeroase procedee executate cu doua maini si cu o mana, de pe loc,
din alergare si din saritura. invatarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se realizeaza concomitent cu a
celor de pasare. Principalele procedee de prindere a mingii sunt:

Prinderea mingii cu doua maini in dreptul pieptului

Acesta este un procedeu tehnic de baza. Cu el se incepe de fapt invatarea prinderii mingii. Jucatorul adopta pozitia
fundamentala specifica jocului de atac si isi indreapta privirea si bratele in directia din care va primi mingea.
intreaga tinuta a corpului, a bratelor si a degetelor trebuie sa fie relaxata in faza de asteptare a mingii. Pe masura
ce mingea se apropie de jucator, acesta va intinde bratele in intampinarea ei.
 Palmele sunt orientate cu fata in jos si foarte putin inainte. Degetele sunt rasfirate. Degetele mari sunt
apropiate formand impreuna cu palmele si celelalte degete o cupa in care va intra mingea.

Prinderea mingii cu doua maini deasupra capului

Prinderea mingilor care vin din lateral
Prinderea mingii la piept;
Prinderea mingilor joase;
Prinderea mingilor care sarpe sol;
Culegerea mingilor rostogolite;
Prinderea mingii cu o mana;
Prinderea mingii de deasupra umarului;
Prinderea mingii cu o mana din lateral.

7. PASAREA MINGII

Aruncarea mingii unui coechipier si prinderea ei de catre acesta poarta denumirea de pasa. Asadar,
pasa este compusa dintr-o aruncare si o prindere. Aceasta transferare a mingii de la un jucator la altul realizata
cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeste si pasarea mingii.

Jocul modern de handbal impune cerinte extrem de mari in ceea ce priveste precizia, siguranta,
lungimea si viteza paselor, deoarece apararile din ce in ce mai bine organizate nu mai pot fi depasite decat
printr-un joc colectiv al carui element principal de legatura il constituie pasarea mingii.

Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de tactica
individuala si colectiva si in special principiului asigurarii mingii. in functie de situatia tactica respectiva pasa
poate fi data direct, cu bolta, cu pamantul sau precedata de o fenta, prin urmatoarele procedee de pasare a
mingii:

Pasa cu o mana de deasupra umarului:

Acesta este procedeul tehnic cel mai des folosit in jocul de handbal, deoarece el corespunde integral
cerintelor de precizie, viteza, forta si usurinta de pasare din orice pozitie.

Pentru realizarea pasei cu o mana de deasupra umarului, jucatorul foloseste aruncarea zvarlita. Pentru a
executa pasa de pe loc, jucatorul va adopta in prealabil pozitia fundamentala specifica jocului de atac. Acei
jucatori care arunca mingea cu mana dreapta vor avea in fata piciorul stang, iar stangacii piciorul drept.
 Pasa lansata inainte pe langa sold

Aceasta aruncare este asemanatoare miscarii de lansare a bilei in jocul de popice.

Pasa prin impingere

Sunt numeroase situatiile de joc cand mingea transmisa cu repeziciune de la un coechipier la altul
pentru crearea unei faze decisive, de gol. La aruncarea prin impingere faza de pregatire este redusa la
maximum, de cele mai multe ori confundandu-se chiar cu amortizarea prinderii mingii. Pasele prin impingere
se folosesc in mod deosebit pentru angajarea pivotilor si pentru transmiterea mingii la distante scurte la atacul in
circulatie.

Pasa cu doua maini de la piept

Pasa cu doua maini de la piept este de fapt realizata tot printr-o aruncare prin impingere. Ea este
intalnita in mod curent in jocul de baschet. Cu ajutorul acestei aruncari mingea poate fi pasata repede precis si
sigur.

Pasa cu doua maini de la sold

Aceasta pasa se executa in mod asemanator cu cea intalnita in mod frecvent in jocul de rugby. Pasa cu
doua maini de la sold se foloseste in handbal pentru transmiterea mingii la mica distanta si mai ales in timpul
incrucisarilor, a circulatiei in opt si in sarja rapida. Este o pasa precisa si sigura.

Pasa cu doua maini de deasupra capului

Sunt anumite situatii cand dupa prinderea mingilor inalte este necesar sa se execute imediat o pasa.
Pentru a nu se intarzia transmiterea mingii coechipierului, prin ducerea mai intai a mingii deasupra umarului sau
lateral langa sold se foloseste pasa cu doua maini pe deasupra capului.

Pasele speciale

Jocul de handbal prin specificului sau isi imbogateste permanent numarul de procedee tehnice. Marirea
numarului de procedee tehnice o consideram normala, daca tinem seama de faptul ca handbalul impune
cerinte extrem de ridicate, de viteza, actiuni spontane pline de neprevazut, sau actiuni de fentare a
adversarilor aglomerati in fata spatiului de poarta.

Pasa din pronatie

Acest procedeu tehnic se executa usor de catre jucatorii care au degetele lungi si pot tine mingea cu o
mana prin apucare. Pasa din pronatie reprezinta cea mai buna solutie pentru transmiterea rapida a mingii unui
coechipier apropiat, care se gaseste in partea bratului de aruncare a posesorului mingii, mai ales in situatiile cand
acesta a facut in prealabil o fenta de pasare sau aruncarea la poarta. Procedeul isi gaseste o larga intrebuintare
si in angajarea pivotilor la semicerc.

Pasa laterala din articulatia pumnului

Jucatorii care au degete foarte lungi si pot cuprinde cu usurinta mingea pot angaja pivotii trimitand
mingea printr-o miscare de extensie a palmei pe antebrat. Procedeul acesta se executa numai din tinerea
apucata si nu poate avea ca urmare aruncari prea puternice.
Pasa inapoi pe deasupra umarului

Mingea este dusa deasupra umarului ca in miscarea pregatitoare pentru executarea unei aruncari
zvarlite.
Pasa pe la spate
Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta si se realizeaza prin ducerea
bratului cu mingea oblic-inapoi la nivelul soldului, mingea fiind pasata pe la spate.
Pasa pe sub picior
Acest procedeu tehnic este precedat de o fenta de aruncare la poarta pe langa genunchi si se executa
de asemenea pentru angajarea surprinzatoare si eficace a pivotilor la semicerc.

Metodica invatarii prinderii si pasarii mingii

Procedeele tehnice de prindere si pasare se invata concomitent, cu ajutorul unor exercitii executate de
pe loc, din deplasare, in grupuri mai mici sau mai mari de jucatori, in functie de conditiile de lucru existente si de
specificul echipei.

La inceputul etapei de invatare a procedeelor de prindere si pasare se vor crea conditii mai usoare de
executie. Pasele se vor executa de pe loc, apoi din deplasare in mers sau in alergare usoara.

Exercitii:

1.Pase in doi de pe loc - Varianta: - intoarcere completa 360' dupa pasa

2.Pase in doi si in trei din deplasare
3.Suveica simpla
4.Suveica dubla
5.Pase in sir cu doua mingi. Trei jucatori stau in sir, la distante egale, apoi distanta
variaza. Jucatorii de la capetele sirului obliga pe cel de la mijloc la prindere-pasare, coordonare alternativa
prin intoarcere.
6.Pase in formatie: triunghi, patrat, hexagon, cerc, etc.
7.Jocuri sub forma de concurs: 'mingea la capitan', 'cine tine mingea mai mult', stafete, etc.

8. DRIBLINGUL

Driblingul este un element tehnic care a aparut in jocul de handbal odata cu introducerea regulii celor
trei pasi si a celor trei secunde.

Cu ajutorul procedeelor de dribling, jucatorul se poate deplasa cu mingea in teren, poate actiona ca varf de
contraatac, se poate incadra in diferite actiuni colective de atac, poate patrunde spre poarta sau actiona in
vederea pastrarii mingii, atunci cand coechipierii sai sunt marcati.

Folosirea exagerata a driblingului in joc franeaza construirea fazelor de atac si da posibilitatea apararii
adverse sa se organizeze.

Driblingul simplu

Acest procedeu tehnic se executa, in limitele permise de regulament, in felul urmator: sa presupunem
ca jucatorul prinde mingea cand se gaseste in sprijin pe piciorul stang, el are voie sa faca in continuare trei pasi
cu mingea in mana, dupa care, inainte de a face cel de-al patrulea pas va trebui sa impinga mingea
spre pamant. Mingea care va ricosa din pamant va fi prinsa de j ucator.

Din clipa prinderii el poate face din nou cel mult trei pasi cu mingea in mana, dupa efectuarea carora va
fi obligat s-o paseze unui coechipier sau sa o arunce la poarta.

Daca o va impinge din nou spre pamant si o va reprinde sau o va juca intr-un alt fel inainte ca ea sa fi
fost atinsa de un coechipier, adversar sau instalatia portii, inseamna ca a comis greseala 'dublu dribling',
greseala care se sanctioneaza de arbitru cu aruncare libera.

Este bine ca jucatorii sa fie obisnuiti sa execute impingerea mingii in pamant oblic inainte, in functie de
viteza de deplasare, si lateral, in afara planului de miscare a picioarelor, pentru a nu se frana viteza si pentru a se
evita greseala numita 'picior' (atingerea mingii cu piciorul considerat de la genunchi in jos).

Driblingul multiplu

Acest procedeu tehnic permite o deplasare nelimitata a jucatorului in teren. Conceptia moderna de joc
accepta folosirea driblingului multiplu atunci cand un jucator a scapat liber pe contraatac si se indreapta spre
poarta adversa, nestingherit de aparatori, precum si in acele cazuri cand nu gaseste pentru moment nici
un coechipier liber pentru a-i pasa mingea.

Driblingul multiplu consta dintr-o serie de impingeri succesive a mingii spre sol, executate prin apasari cu
palma pe suprafata acesteia.

Daca driblingul se executa din alergare, atunci, ca si driblingul simplu, mingea este impinsa spre sol in partea
laterala a corpului, sub un unghi care este proportional cu viteza de deplasare a jucatorului

Metodica invatarii driblingului

Insusirea driblingului simplu nu ridica greutati de ordin metodic pentru antrenor. Dupa o sumara explicare
si demonstrare a driblingului simplu, jucatorii sunt lasati sa se deplaseze liber in teren, in grupe de cate doi-trei
sau mai multi jucatori, sa-si paseze mingea unul altuia, dupa ce in prealabil a executat dribling simplu.

Driblingul multiplu cere buna indemanare si coordonare a miscarilor. invatarea driblingului multiplu
incepe prin executarea de pe loc a unor impingeri repetate asupra mingii. Dupa aceea, jucatorul este lasat sa
se deplaseze inainte, lateral si inapoi, la inceput in mers, mai tarziu in alergare usoara in linie dreapta, in
linie serpuita si cu schimbari de directie. Pe masura ce jucatorul obtine siguranta in conducerea mingii, va
creste si viteza de deplasare in teren.

Perfectionarea driblingului se va face prin exercitii de deplasare variata in teren, in conditii de viteza cu
schimbari de directie, cu serpuiri printre obstacole, in lupta cu adversarul semiactiv si activ, in concursuri de
intrecere sub forma de stafete si in timpul jocurilor de antrenament.

9. FENTELE SAU MISCARILE INSELATOARE

Fentele sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge, pe loc si din
deplasare, cu scopul de a induce in eroare pe adversar asupra adevaratelor intentii viitoare. Sistematizarea
procedeelor tehnice de fentare este destul de dificila, deoarece miscarile sunt complexe, constituite de cele mai
multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment dat si reluate cu alta executie tehnica, care la randul
ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.

Schimbarile de directie
Sunt procedee ale miscarii in teren care pot constitui elemente derutante pentru aparatori sau care se asociaza
cu alte miscari facute cu bratele si corpul, dand astfel nastere unui procedeu de fentare mai complicat si mai
eficace. Schimbarile de directie urmaresc in principal eliberarea atacantului de aparatorul care-1
marcheaza strans. Mentionam in plus ca impotriva apararii om la om pe tot terenul, schimbarile de directie,
urmate de sprinturi scurte, opriri bruste si alergari de viteza presarate mereu de alte schimbari de directie sunt
mijloace de baza pentru realizarea demarcajclor, a depasirilor aparatorilor si a patrunderilor spre poarta.

Fentele executate in atac urmaresc fie crearea unor situatii de aruncare la

poarta sau de angajare surprinzatoare a pivotilor, fie adunarea a doi aparatori in zona
unui singur atacant, fapt care are ca urmare crearea unui raport supranumeric
favorabil coechipierilor acestuia in alta portiune de teren.

Fenta simpla de pornire Acest procedeu tehnic este folosit de jucatorii din linia a doua, atunci
cand actioneaza impotriva unei aparari agresive circuland in 'opt' sau efectuand incrucisari simple. Fenta
simpla de pornire se executa de pe loc sau din usoara deplasare inainte. Pentru a actiona decisiv spre dreapta,
atacantul face mai intai un pas oblic inainte cu piciorul stang, simuland pornirea in aceasta directie. Aparatorul va
schita si el o miscare de aparare, deplasandu-se spre dreapta. Atacantul franeaza inaintarea cu piciorul stang, din
care se impinge apoi puternic catre dreapta, directie in care isi va continua alergarea.

Fenta dubla de pornire

Pentru a deruta mai mult un aparator se foloseste fenta dubla. Se executa asemanator cu cea simpla,
cu deosebirea ca primul pas cu stangul urmeaza un nou pas cu dreptul oblic spre dreapta dupa care pornirea se
va face spre stanga, adica in directia primului pas.

Sistematizarea procedeelor tehnice de fentarc este destul de dificila, deoarece miscarile sunt complexe,
constituite de cele mai multe ori din inceputul unei miscari, intrerupte la un moment dat si reluate cu alta executie
tehnica, care la randul ei poate fi inlocuita cu executia in final a altui procedeu tehnic.
 Fenta de pasare

Tinerea apucata a mingii a favorizat aparitia a numeroase fente de pasare. Ele se executa fie premeditat,
fie ca urmare a situatiei create. in toate cazurile se cere multa indemanare si un bagaj bogat de procedee
tehnice de pasare.

Jucatorul simuleaza miscarea de aruncare a mingii spre un coechipier. Prin strangerea degetelor pe minge, el o
retine inainte ca aceasta sa paraseasca mana. Apoi, dupa ce aparatorii s-au miscat, reactionand la fenta facuta,
atacantul paseaza mingea in alta directie, folosind unul din procedeele tehnice de pasare, adecvat rezolvarii
momentului tactic respectiv. Fenta de pasare poate fi urmata de o pasa simpla din pronatie, o pasa lansata, o
pasa pe la spate sau pe deasupra umarului etc.

Fenta de aruncare la poarta

Atacantul aflat in patrundere simuleaza aruncarea la poarta cu pas incrucisati, cu pas adaugat sau cu pas
saltat, dupa care, sesizand blocajul apararii, opreste miscarea bratului, retine mingea, franeaza inaintarea
corpului cu piciorul stang si paseaza imediat coechipierului liber.

Fenta de aruncare la poarta poate fi urmata de o pasa de angajare a pivotului, de o pasa laterala sau de o
aruncare la poarta cu procedeul initial sau cu un alt procedeu. Aceasta poate fi inceputa, de exemplu, prin
simularea unei aruncari pe langa sold si continuata, daca blocajul aparatorului advers a fost prompt, cu o alta
aruncare la poarta executata pe deasupra umarului, prin evitare cu cadere laterala etc.

Metodica invatarii fentelor

Invatarea fentelor presupune stapanirea perfecta in conditii de joc, a procedeelor tehnice cu care se
incearca inducerea in eroare a adversarului.

Nu se poate incepe invatarea unei fente de aruncare la poarta armata, de exemplu, de o angajare a pivotului cu o
pasa data pe sub picior, pana ce procedeele componente nu sunt bine insusite si utilizate in joc.

Cand procedeele tehnice componente sunt cunoscute, se poate trece la imbinarea lor intr-o fenta. Acest
lucru se face in cadrul antrenamentelor individualizate, la inceput fara adversar, apoi cu adversar semiactiv si
coechipier activ, cu adversar sau adversari activi si coechipieri activi. in conditii apropiate de joc.

10. ARUNCAREA LA POARTA

Numeroase procedee tehnice de aruncare la poarta care pana nu demult au fost considerate executii
personale sau 'stiluri' ale unor jucatori cu calitati fizice deosebite, au intrat astazi in arsenalul jucatorilor
obisnuiti si sunt observate tot mai des chiar la juniori si copii.

Astazi nu se mai poate concepe un jucator de handbal care sa nu cunoasca cel putin 4-5 procedee
diferite de aruncare la poarta specifice postului ocupat in echipa. Aruncarea la poarta, ca si pasarea mingii, poate
fi realizata, sub aspectul miscarii si actiunii bratului aruncator, prin zvarlire, lansare si prin impingere.

Aruncarea zvarlita

Este procedeul care corespunde cel mai bine executarii aruncarilor la poarta. Cu acest procedeu de
aruncare se imprima cel mai bine mingii o mare viteza de zbor, se obtine o buna precizie si se creeaza conditii
de derutare a portarului, ca si al aparatorilor, prin fentele de aruncare la poarta sau de pasare, care sunt
favorizate de aruncarea zvarlita.

Aruncarile la poarta, indiferent de modul de aruncare folosit (zvarlit, lansat sau prin impingere), pot fi
executate de pe loc, din alergare, din saritura, din plonjon, cu elan cu pasi incrucisati, adaugati si cu pas saltat.

Alegerea procedeului de aruncare este determinata de mai multi factori, dintre care citam: pozitia jucatorului
fata de poarta, relatia in care se gaseste fata de aparatori, distanta fata de semicerc, postul ocupat in echipa
ctc.

Situatiile de joc mereu schimbatoare, ca si pozitiile de aruncare care cer anumite executii tehnice, impun
cunoasterea de catre fiecare jucator a procedeelor tehnice enumerate mai sus.

Astfel vom enumera:

• aruncarea prin evitare;

• aruncarea pe la spate;
• aruncarea cu prinderea si aruncarea mingii din saritura;
• aruncarile de pe extreme din saritura si plonjon;
• aruncarea din plonjon sarit;
• aruncarea din saritura precedata de pas saltat;
• aruncarea cu fandare sau cadere laterala spre bratul de aruncare;
• alte tipuri de aruncari.

Aruncarea la poarta din saritura

Acest procedeu tehnic a aparut din necesitatea de a executa aruncari la poarta peste aparatorii masati
in fata semicercului, pentru marirea unghiului de aruncare, pentru evitarea calcarii semicercului si pentru
micsorarea distantei dintre aruncator si poarta.

Aruncarea la poarta din saritura poate fi executata cu intarziere, dand posibilitatea de a fi observate
mult mai bine miscarile portarului de catre atacant, lucru care ii ofera acestuia mari posibilitati de derutare.

Jucatorul care se afla in patrundere spre poarta va prinde mingea, pasata de un coechipier sau retinuta
din dribling, pe piciorul drept. Aceasta ii favorizeaza aruncarea fie dupa un pas, fie dupa trei pasi facuti cu
mingea in mana.

Bataia pentru saritura se face pe piciorul stang, cu o tehnica asemanatoare sariturilor din atletism. in
urma bataii, in care laba piciorului ruleaza dinspre calcai spre varf si piciorul se destinde din articulatii, corpul
este aruncat in sus si inainte, inaltarea corpului este ajutata si de pendularea piciorului drept, care in timpul
bataii se ridica in sus cu genunchiul indoit spre piept. in timpul inaltarii corpului, mingea se duce deasupra
umarului drept, fiind sprijinita la inceput si de mana stanga, apoi tinuta in mana dreapta, echilibrat sau prin
apucare.

Cand jucatorul atinge momentul maxim al inaltarii, corpul se blocheaza in aer pentru a oferi un punct de
sprijin bratului care efectueaza miscarea propriu-zisa de aruncare. Piciorul drept penduleaza in jos si inapoi, in
timp ce bratul drept (bratul aruncator) trece inainte. Aterizarea din saritura se face tot pe piciorul stang, adica
pe piciorul de bataie.

Metodica invatarii aruncarii la poarta din saritura

Rularea labei piciorului si ridicarea bratului opus in sus se deprind cu ajutorul pasului saltat. Pentru
dezvoltarea fortei in picioare se pot face urmatoarele exercitii:

• sarituri succesive cu bataie si cadere pe acelasi picior, fara si sub forma de concurs;
• sarituri peste o banca cu bataie si aterizare pe acelasi picior;
• acelasi exercitiu, cu ridicarea bratului drept in sus;
• apoi cu ridicarea mingii deasupra umarului drept.

Pentru executarea propriu-zisa a aruncarii din saritura se vor folosi la inceput exercitii de pasare din
saritura intre coechipieri dispusi in diferite formatii. Dupa ce jucatorii au invatat sa paseze din saritura, sunt
trecuti in fata portii, unde vor arunca la inceput actionand individuali din dribling, pe urma primind mingea de la
coechipieri.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat

Acesta este un procedeu tehnic care permite realizarea unor aruncari puternice de la distanta. EI trebuie
sa apartina bagajului motric al jucatorilor care actioneaza la linia de 9 metri, adica al aruncatorilor de la
distanta.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat se executa cu o tehnica asemanatoare cu cea folosita de atleti in
aruncarea sulitei.

Jucatorul, pregatindu-se de aruncare, efectueaza o incrucisare a piciorului drept peste sau prin spatele celui
stang, dupa care isi fixeaza piciorul stang pe sol. in timpul acestor miscari facute cu picioarele, mingea este dusa
deasupra umarului, iar corpul se rasuceste spre dreapta, privirea ramanand insa atintita inainte.

Aruncarea cu pas incrucisat poate folosi cu succes procedeele de aruncare zvarlita de deasupra
umarului, lateral pe langa umar, lateral pe langa sold si pe langa genunchi.

Aruncarea la poarta cu pas adaugat

La acest procedeu tehnic miscarile pregatitoare pentru aruncare se executa in felul urmator: jucatorul
face un pas cu stangul inainte, aduce printr-o saritura piciorul drept langa cel stang, pe care-l muta din nou cu
un pas inainte. in acest timp mingea a fost dusa deasupra umarului drept si pregatita pentru aruncare.

Fata de aruncarea cu pas incrucisat prezinta avantajul ca in timpul pregatirii pentru aruncare axul
umerilor este paralel cu linia portii, deci procedeul ofera mari posibilitati de observare a portarului; in schimb
aruncarile nu sunt chiar asa de puternice.

Metodica invatarii aruncarilor la poarta cu pas incrucisat si pas adaugat

Invatarea acestor procedee de aruncare impune insusirea miscarilor care preced aruncarea propriu-zisa.
lata cate exercitii pregatitoare:

• alergarea cu incrucisarea picioarelor drept peste cel stang si invers.

• mers normal cu schimbarea pasului, adica cu saritura de pe stangul pe dreptul si invers;
• din mers normal, schimbarea pasului sau incrucisarea picioarelor, cu ducerea mingii deasupra umarului drept;
• acelasi lucru cu simularea aruncarii la poarta;
• dribling, aruncare la poarta cu pas adaugat sau pas incrucisat;
• pasarea mingii in doi ,trei, din deplasare, cu aruncare la poarta cu pas adaugat, sau pas incrucisat.

Alte tipuri de aruncari la poarta:

• aruncarea la poarta pe langa sold;
• aruncarea la poarta pe langa genunchi;
• aruncarea la poarta prin evitare;
• aruncarea la poarta din saritura cu evitare;
• aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon;
• aruncarea la poarta pe la spate;
• aruncarea inapoi pe langa sold;
• aruncarea zvarlita prin lateral;
• aruncarea pe la spate cu pirueta;
• aruncarea la poarta cu prinderea mingii in saritura;
• aruncarea la poarta cu fandare sau cu cadere laterala spre partea bratului de aruncare;
• aruncarea cu doua maini printre picioare.

TEHNICA APARATORULUI

Cele mai multe procedee tehnice apartin jocului de atac. Jocul aparatorului este mult mai sarac decat cel
al atacantului in privinta procedeelor tehnice. Printr-un numar restrans de procedee tehnice aparatorul trebuie
sa se impotriveasca multiplelor si variatelor situatii de atac create de adversari si sa impiedice, in ultima instanta,
inscrierea de goluri in poarta proprie. Daca in jocul de atac o imperfectiune tehnica mai poate fi corectata de
jucatorul respectiv sau coechipierii sai, in jocul de aparare orice greseala tehnica poate avea ca urmare
inscrierea unui gol de catre adversari.

La baza jocului de aparare stau procedeele tehnice de deplasare in teren si in pozitia fundamentala.
Alergarea inainte, retragerea cu spatele, pornirea rapida si oprirea brusca, intoarcerile rapide din deplasare,
deplasarea laterala, iesirea la omul cu mingea si retragerea pe semicerc, miscarea bratelor independent de cea
a picioarelor, supletea in miscari sunt indispensabile fiecarui jucator cand actioneaza in calitate de aparator.

In afara acestor procedee de miscare in teren, tehnica aparatorului cuprinde si unele strans legate de
lupta impotriva atacantului care se gaseste in posesia mingii cum ar fi: scoaterea mingii de la adversar, blocarea
aruncarilor la poarta si atacarea adversarului cu corpul.

1.SCOATERE A MINGII DE LA ADVERSAR

Se poate face din dribling (prin atac din fata, lateral si din spate),din tinerea echilibrata a mingii, sau
prin interceptie.
Scoaterea mingii prin atac din fata
Daca atacantul executa dribling in fata aparatorului, acesta are sansa sa-l deposedeze, interpunand bratul cu
palma deschisa intre mingea care sare din pamant si mainile adversarului.
Scoaterea mingii prin atac din lateral
Acest procedeu isi gaseste cel mai des utilizarea in cadrul apararii 'om la om'.
Scoaterea mingii prin atac din spate
Scoaterea mingii prin atac din spate este permisa cu conditia respectarii unor prevederi
regulamentare.

Scoaterea mingii din tinere echilibrata

Este un procedeu tehnic greu de executat, care cere multa munca pentru perfectionare, deoarece la aplicarea
lui nu se admit greseli, orice abatere de la regulament fiind sanctionata cu aruncare de pedeapsa (7 metri).

Scoaterea mingii prin interceptie

Este un procedeu tehnic complex, care pretinde din partea aparatorului sa posede un start rapid, multa
indrazneala, precum si capacitatea tactica de a anticipa actiunile atacantilor adversi.

Metodica invatarii:
• Cate doi, fata-n fata, unul este atacant cu mingea, iar celalalt aparator. Atacantul executa dribling din deplasare,
aparatorul incearca sa scoata mingea din dribling.

• Cate doi, fiecare cu mingea, din dribling intr-un spatiu restrans se incearca scoaterea mingii.

• Acelasi exercitiu ca mai sus, dar se joaca in relatia 2:2.

• Un numar oarecare de jucatori dribleaza intr-un spatiu delimitat (spatiul de poarta). Fiecare jucator va incerca,
in timp ce dribleaza, sa scoata partenerului mingea din dribling. Jucatorul caruia i-a fost intrerupt driblingul si a
carui minge a parasit suprafata de joc, va fi exclus din joc.

• Pe lungimea terenului stau un numar oarecare de jucatori cu mingea. in fata fiecarui jucator este plasat un
aparator. Posesorul mingii va incerca sa-si depaseasca aparatorul direct in dribling, ca sa ajunga pe partea
cealalta a terenului. Aparatorul va incerca sa scoata mingea din driblingul executat de atacant.

2. BLOCAREA ARUNCARILOR LA POARTA

La handbal apararea portii nu cade exclusiv in seama portarului. Aparatorii au sarcina sa colaboreze cu
acesta, acoperind cu corpul si bratele un colt al portii.

Mijloacele tehnice de realizare a acestor sarcini de aparare sunt procedeele de blocare a aruncarilor la
poarta. in handbalul actual trebuie sa se puna un mare accent pe insusirea temeinica a tuturor procedeelor
tehnice de blocare a aruncarilor la poarta.

Aceste procedee sunt:

• blocarea mingilor inalte;

• blocarea mingilor laterale;
• blocarea mingilor joase prin fandare;
• blocarea mingii cu piciorul.

3. ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT IN POSESIA MINGII

Aparatorul are voie sa bareze cu corpul drumul adversarului spre poarta. De asemenea ii este permisa
folosirea fortei corporale pentru impiedicarea patrunderilor sau circulatiilor libere ale atacantului in teren. Cand
adversarul direct primeste mingea, aparatorul se va deplasa inainte, il va ataca cu un brat pe sold si celalalt pe
bratul de aruncare.

Metodica invatarii blocarii aruncarilor la poarta si atacarii adversarului aflat in posesia mingii

• Imitarea blocarii aruncarilor la poarta, prin miscari ale bratelor in diferite pozitii: sus, jos, lateral (insotita de
fandare).

• Cate doi, fata-n fata, unul fiind atacantul cu mingea, se simuleaza aruncari Ia poarta in diferite directii si la
diferite inaltimi, iar aparatorul executa miscarile corespunzatoare pentru blocare.

• Jucatorii lucreaza pe grupe in urmatoarea succesiune: atacantul paseaza aparatorului, acesta retransmite
mingea atacantului care arunca, avand partea si inaltimea dinainte stabilite, iar aparatorul blocheaza aruncarea.

• Atacantii cu mingea in mana vor executa fenta de aruncare precedata de un elan de trei pasi. Aparatorii vor
ataca adversarul cu mingea pe partea bratului de aruncare, dupa care ambii jucatori se retrag repetand
exercitiul.

12. TEHNICA PORTARULUI

 Cu tot jocul bun tehnic si tactic al apararii, echipa adversa isi creeaza pozitii de aruncare la poarta. Daca
poarta este bine pazita de un portar cu calitati si antrenat in mod corespunzator, multe din mingile aruncate de
adversar vor fi respinse.

Calmul portarului, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu pentru echipa
influenteaza favorabil starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza la lupta.

Calitatile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare si in mod special viteza
de reactie, rezistenta specifica, indemanarea, coordonarea buna a miscarilor, forta generala si in special forta in
picioare (detenta), forta in brate si abdomen.

Calitatile morale si de vointa au un rol deosebit la portarul de handbal. Cea mai importanta calitate este
curajul. Portarul trebuie sa fie calm, sa dea dovada de multa liniste, siguranta si stapanire de sine.Datorita
faptului ca in handbal aruncarile la poarta se executa din apropiere, cu procedee tehnice variate, portarul si-a
format o tehnica speciala.

Unele procedee sunt identice cu cele analizate la tehnica jucatorilor de camp. Altele insa sunt specifice
portarului si aceste procedee sunt: pozitia fundamentala; deplasarea in poarta; prinderea mingii; respingerea
mingii cu bratul; respingerea mingii cu piciorul; plonjonul; miscarile inselatoare; degajarea mingii.

Pozitia fundamentala

Aceasta este o necesitate, deoarece faciliteaza executarea in cel mai scurt timp a altor miscari in vederea
apararii portii.

Poate fi descrisa astfel: picioarele departate cam la latimea umerilor, greutatea corpului fiind repartizata in mod
egal pe ambele picioare si pe toata suprafata talpilor, varfurile picioarelor orientate putin in afara, genunchii
usor indoiti si impinsi inainte clin glezna, trunchiul putin arcuit in fata iar privirea indreptata inainte spre minge,
bratele indoite din coate, usor departate de corp, palmele orientate inainte.

Deplasarea in poarta

Deplasarea se face cu pasi adaugati, in dreptul barei, adoptandu-se pozitia fundamentala specifica
apararii mingilor aruncate de pe extrema.

Prinderea mingii - se face ca la jucatorii de camp.

Degajarea mingii - se face prin aruncare zvarlita de deasupra umarului, executand o usoara fandare
pe piciorul opus bratului de aruncare.

Respingerea mingilor inalte - se face prin intinderea bratelor in directia respectiva si lovire cu palma,
concomitent cu bratele se deplaseaza si corpul in directia mingii prin impingere puternica in piciorul opus directie
de deplasare.

Mingile trimise la inaltime medie - se resping cu un brat, putand fi ridicat si piciorul de pe acea parte.

Mingile aruncate in colturile de jos ale portii - se resping printr-o fandare laterala, iar bratul si mana cu
palma deschisa trebuie sa insoteasca piciorul pentru a acoperi cat mai mult zona.

Plonjonul si miscarile inselatoare - sunt folosite numai in situatii speciale de joc, dar nu trebuie abuzat de
aceste procedee.
 Bibliografie

1. Bota, I. Handbal modele de joc şi pregătire, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984, 293 pag.
2. Colobaba-Evuleţ, D., Bota, I. Jocuri sportive, teorie şi metodică, Editura Aldin, Bucureşti, 1998,
327 pag.
3. Dragnea, A. Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, 364 pag.
4. Kunst-Ghermănescu, I., Gogâltan, V., Jianu, E., Negulescu, I. Teoria şi metodica handbalului,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, 304 pag.
5. Rizescu C. Handbal, Editura University Press, Constanţa, 2000, 154 pag.
6. Rizescu C. Handba l- curs de specializare, Editura University Press, Constanţa, 2005, 209 pag.
7. Teodorescu, L. Probleme de teorie şi metodică în jocurile sportive, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1975, 222 pag.