„Povestea lui Harap-Alb” – Ion Creangă

 Tema și viziunea despre lume 

Ion Creangă se încadrează în epoca marilor clasici ai literaturii române, alături de
nuvelistul Ioan Slavici, dramaturgul I. L. Caragiale și poetul Mihai Eminescu, fiind considerat
un autentic povestitor, cu o artă narativă originală, ce definește viața humuleșteană.
A scris basme: „Povestea lui Harap-Alb”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac”;
povești: „Capra cu trei iezi”, „Punguța cu doi bani”; povestiri: „Povestea unui om leneș”,
„Cinci pâini”, „Acul și barosul” și opera memorialistică, imagine a unei copilării eterne
petrecute într-o grădină a Raiului – „Amintiri din copilărie”.
Basmul a fost publicat la 1 august 1877, în revista „Convorbiri literare”, fiind o operă
cultă prin clauza originalității unui autor cunoscut, prin umanizarea fantasticului, fiind de
asemenea și un bildungsroman prin surprinderea traselului inițiatic urmat de fiul cel mic al
craiului. Este un basm cult deoarece, deși preia tiparul narativ al basmului popular prin temele
și motivele specifice (triumful binelui asupra răului, împăratul fără urmași, călătoria, căsătoria),
totuși el respectă clauza originalității unui autor cunoscut, Ion Creangă. Originalitatea stilului
este evidențiată de formulele inițiale „Amu cică era odată”, mediane „dar până una-alta”, și
finale „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă. Cine se duce acolo bea și mănâncă.
Iar pe la noi, cine are bani, bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă.”, care reliefează arta
narativă a prozatorului humuleștean.
Tema basmului este de factură populară, surprinzând lupta dintre bine și rău, încheiată
cu victoria binelui. Pe lângă această temă, este oglindită și cea a maturizării lui Harap-Alb,
aceasta luând naștere la primul pod pe care personajul îl traversează, care simbolizează trecerea
lui de la copilărie la drumul sinuos al maturizării. Această etapă se realizează în momentul în
care el trece cel de-al doilea pod, care semnifică responsabilitatea dobândită, deoarece își pune
viața în pericol pentru a salva nunta furnicilor.
Basmul dispune de atemporalitate „Amu cică era odată...” și aspațialitate „într-o
țară... într-o altă țară”, toate acestea creând saltul în fabulos, atmosfera magică, fapt afirmat de
criticul George Călinescu „basmul este o oglindire a vieții în moduri fabuloase”.
În „Povestea lui Harap-Alb” se distinge, de asemenea, oralitatea stilului, prin care
autorul conferă impresia adresării directe în fața unui public larg. Un prim mijloc de realizare
este erudiția paremiologică „nu-i după cum vrea omul, ci-i după cum vrea Domnul”, care
denotă convingerile pe care Ion Creangă le susținea cu privire la Divinitate și, totodată, la
destin. Pe lângă acestea, surprindem umorul, în acord cu o ironie subtilă, de care scriitorul se
folosește chiar în situații dramatice „să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”.
O primă secvență narativă este proba curajului, condiție obligatorie pentru cel care va
urma împăratului Verde la tron, aceea a podului. Acest element simbolic evidențiază trecerea
către o altă etapă a vieții și mezinul depășește acest obstacol cu ajutorul calului, cu puteri
miraculoase, care „dă năvală asupra ursului” (ursul fiind craiul însuși, deghizat, spre a proba
destoinicia fiilor).
 O altă scenă simbolică, relevantă evoluției protagonistului este aceea a coborârii în
fântână. În acest spațiu, în care unii comentatori au văzut un corespondent al peșterii din
interiorul labirintului, se produce o schimbare a identității celui care intră ca fiu de crai și iese în
ipostază de slugă. Bildungsromanul se încheie prin aducerea elementelor magice – fiul de crai
s-a maturizat, a renăscut, părăsind identitatea lui Harap-Alb și transformându-se într-un erou ce
a parcurs calea inițierii.
În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, având ca particularități
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umorul și oralitatea. Astel,
discursul literar ilustrează viziunea autorului despre lume, care integrează în universul ficțional
doar elementele ce pot sugera un scop moralizator și o perspectivă realistă.