PROIECT

PENTRU OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE COMPETENŢE

PROFESIONALE
NIVEL III

TEMA PROIECTULUI:

BIOTEHNOLOGII DE DEGRADARE
A DEŞEURILOR AGRICOLE

.
 -2015-
CUPRINS

ARGUMENT............................................................................................................................3

CAPITOLUL I. BIOPROCESE DE DESCOMPUNERE MICROBIANĂ........................4

CAPITPLUL II. MODALITAŢI DE DESCOMPUNE........................................................8

CAPITOLUL III. FERMENTATOARE..............................................................................11

CAPITOLUL IV. COMPOSTAREA MICROBIANĂ.......................................................12

CAPITOLUL V. FERMENTATOARE ŞI BIOREACTOARE.........................................14

CONCLUZII................................................................................................................23

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................26

ANEXE ....................................................................................................................................27

2
 ARGUMENT

Legea 211/2011 privind regimul deseurilor, care transpune noua Directiva a deseurilor
2008/98/CE, a adus o serie modificari legislative care trebuie luate in considerare de
producatorii si detinatorii de deseuri persoane juridice.

Acestia sunt obligati sa incadreze in lista deseurilor fiecare tip de deseu generat prin propria
activitate. Lista deseurilor se refera la Lista Europeana a Deseurilor, introdusa in legislatia
nationala prin Hotararea Guvernului nr. 856/2006.

Producatorii si detinatorii de deseuri periculoase trebuie sa realizeze o caracterizare a

deseurilor periculoase pe care le produc.

Colectarea deseurilor trebuie sa se faca dupa cel putin urmatoarele categorii: hartie, metal,
plastic si sticla. Eliminarea deseurilor trebuie sa se realizeze in conditii de siguranta fara
impact asupra mediului si sanatatii.

A fost introdus conceptul “end-of-waste” = deseurile care inceteaza sa mai fie considerate
deseuri (intr-un post viitor vom explica mai pe larg ce inseamna acest concept), prin care
deseul va fi considerat subprodus si atunci nu se va aplica legislatia referitoare la deseuri si
anume:
- Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de
ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor
scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice;
- Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al
deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de
alte acte normative.

Conform principiului poluatorul plateste, producatorul de deseuri sau, dupa caz, detinatorul
actual ori anterior al deseului trebuie sa suporte costurile operatiunii de gestionare a
deseurilor.

O problema deloc neglijabila o constituie deseurile abandonate. Daca producatorul sau

detinatorul este necunoscut, atunci autoritatea administratiei publice locale va suporta
cheltuielile legate de curatarea si refacerea mediului, dar si cele de transportul, valorificarea,
recuperarea/reciclarea, eliminarea deseurilor. Daca intre timp se identifica producatorul sau
detinatorul deseului abandonat, acesta va suporta atat cheltuielile realizate de administratia
publica locala, cat si cele pentru identificare.

3
La nivelul producatorului sau detinatorului de deseuri trebuie sa existe o persoana instruita,
responsabila cu gestionarea deseurilor.Deseurile periculoase trebuie sa fie ambalate si
etichetate conform reglementarilor comunitare.

CAPITOLUL I. BIOPROCESE DE DESCOMPUNERE MICROBIANĂ.

1. Domeniile de utilizare a compostului:

 Agricultură – pentru a ameliora solul,

 Refacerea ecologică a zonelor degradate,
 Reconstrucţia peisagistică prin revegetalizarea suprafeţelor,
 Grădinile private,
 Horticultură,
 Legumicultură,
 Îmbunătăţiri funciare.

2. Tehnologia de preparare a compostului are două faze principale:

 Prepararea mecanică a materialului pentru compostare,

 Fermentarea deşeurilor.

Deşeurile menajere necesită o pregătire înainte de fermentare. Pregătirea constă din

mărunţirea şi omogenizarea deşeurilor. Metoda pentru transformarea acestora în compost
trebuie să fie aerobă, deoarece aceasta este mai rapidă şi evită producerea mirosurilor
neplăcute.

3. Factori care influenţează procesul de fermentare:

Oxigenul

Cantitatea de aer care asigură oxigenul necesar fermentării este de 4,5 – 5 litri aer pe 1 kg de
materie uscată şi pe oră. Unde este posibil, această cantitate de aer poate fi mărită prin aerare
simplă, răsturnarea grămezilor de compost (în cazul compostării pe platforme în aer liber),
introducerea aerului prin conducte perforate (în cazul compostării în grămezi), introducerea
de aer rece sau cald în camerele de fermentare, prin amestecarea deşeurilor în mod continuu
cu ajutorul unor utilaje speciale.

Apa

Procentul de umiditate optim este în funcţie de cantitatea de materii organice existente în

deşeuri. Când conţinutul de materii organice este < 50% umiditatea trebuie să fie de 45%.
Când conţinutul de materii organice este > 50% umiditatea trebuie să fie de 50 55%. Pentru
creşterea eficienţei procesului de fermentare se impune un control al procesului. Materialul
pentru compost trebuie să fie ferit de ploaie, deoarece creşterea umidităţii duce la accentuarea
proceselor de fermentare anaerobă.

Compoziţia deşeurilor

4
Este un factor important în declanşarea procesului de fermentare. Dacă reziduurile menajere
sunt bogate în materii fermentabile şi temperatura mediului este ridicată, procesul de
compostare se declanşează rapid şi se desfăşoară corespunzător. Dacă reziduurile sunt sărace
în substanţe organice, mai ales iarna, fermentarea este întârziată iar introducerea de aer
suplimentar nu face decât să dăuneze procesului de fermentare.

Alţi factori:

 Gradul de omogenizare a amestecului,

 Granulaţia deşeurilor supuse fermentării,
 Modul de aşezare a deşeurilor măcinate în grămezi sau în recipienţii de fermentare,
 Încetinirea vitezei de creştere a temperaturii.

4. sfaturi

Deşeurile proaspăt măcinate sunt foarte active din punct de vedere biologic şi pot fi utilizate
doar ca paturi calde pentru culturile de iarnă sau primăvară în solarii sau sere, dar produc gaze
urât mirositoare.

5. sfaturi

Pe durata procesului de compostare se urmăreşte în mod deosebit obţinerea unei temperaturi

mai ridicate pentru distrugerea microbilor patogeni şi producerea de materii coloide specifice.

6. Maturitatea compostului

Un compost poate fi utilizat în agricultură doar în stare finită (matur).

Un compost este considerat matur în momentul în care activitatea microorganismelor este

redusă la minimum.

Determinarea maturităţii se face prin determinarea consumului de O2 (sau a producţiei de

CO2) prin încercări pe plante, prin analiza structurii fizice, etc.

7. Utilizarea optima a compostului

Compostul este bine să fie utilizat în agricultură la sfârşitul fazei termofile, când produsul este
mai bogat în substanţe organice. Maturizarea excesivă în depozit, duce la o mineralizare prea
avansată a acestuia, ceea ce face săşi piardă o parte din efectele sale favorabile solului.

8. Fazele procesului de fermentare:

Faza latentă. Corespunde perioadei de timp necesar pentru a realiza colonii de

microorganisme în noul mediu creat. Această fază începe practic încă din perioada de
depozitare a deşeurilor şi durează până la începerea creşterii temperaturii în masa deşeurilor,

Faza de creştere. Faza corespunzătoare creşterii temperaturii depinde în mare măsură de

compoziţia deşeurilor, umiditate şi de prezenţa aerului,

5
Faza termofilă. Perioada corespunzătoare celei mai înalte temperaturi. Această fază poate
dura mai mult sau mai puţin în funcţie de cantitatea de substanţe organice şi de gradul de
izolare termică realizat. În această fază se poate acţiona mai eficace asupra fermentării,

Faza de maturizare. Corespunde fermentării secundare, lente, favorabilă umezelii, respectiv

transformării unor compuşi organici în humus sub acţiunea microorganismelor.

Compostul este bine să fie utilizat în agricultură la sfârşitul fazei termofile, când produsul
este mai bogat în substanţe organice. Maturizarea excesivă în depozit, duce la o mineralizare
prea avansată a acestuia, ceea ce face săşi piardă o parte din efectele sale favorabile solului.

Se recomandă un timp maxim de 3 luni de depozitare a compostului până la utilizare.

9. Un element foarte important ce caracterizează starea şi calitatea compostului este raportul

carbon/azot. Acest raport reflectă stadiul evoluţiei fermentării deşeurilor menajere.

10. Caracteristicile unui compost bun pentru agricultură:

 Granulaţia: 90% din compost să treacă printro sită cu ochiul sitei de 35 mm,
 Procentul de carbon: > 50%, determinat din materiile uscate,
 Procentul de azot: > 0,3%, determinat din materiile uscate,
 Raportul carbon/azot: să fie cuprins între 2030 (la deşeurile menajere proaspete, se
acceptă 1015).

11. Modalităţi de utilizare a compostului

Un compost este acel produs care respectă următoarele condiţii:

 La cernere, 90% din material trebuie să treacă prin sita cu mărimea ochiurilor de 35
mm,
 Procentul de carbon echivalent trebuie să fie mai mare de 5% în masa de materii
uscate,
 Procentul de azot echivalent trebuie să fie mai mare de 0,3% în masa de materii
uscate,
 Raportul C/N (carbon/azot) să fie cuprins între 10 – 20.

12. Conditii de indeplinit pentru utilizarea in agricultura:

Utilizatorii trebuie să respecte următoarele condiţii:

 Împrăştierea compostului trebuie sa se facă la suprafaţa solului,

 Dacă deşeurile sunt proaspete şi se utilizează mai mult de 10 t/ha, trebuie să se lase
după împrăştierea acestuia, până la însămânţarea recoltei (1 – 1,5 luni) pentru ca să se
finalizeze fermentarea şi să aibă loc maturarea,
 Se va utiliza de preferinţă compost grosier pe terenurile argiloase compacte şi compost
fin pe terenurile uscate nisipoase,
 Compostul cu un conţinut mai mare de 5% calciu va fi utilizat de preferinţă pe solurile
acide,
 Compostul poate fi folosit pe terenurile cu solul sărac în humus,

6
  Dozele recomandate variază între 20 – 100 t/ha în funcţie de calitatea solului şi natura
culturii ce va fi însămânţată şi poate conduce la o creştere a recoltelor, în medie, cu
circa 15 %/an.

Utilizarea compostului este rentabilă în general pentru utilizatorii aflaţi la o distanţă de

maximum 200 km faţă de instalaţia de producere a compostului. Peste această distanţă, cresc
costurile cu transportul şi nu mai este economică utilizarea .

Fermentarea separata – metoda umeda

În acest procedeu de tratare, deseurile biodegradabile sunt încarcate într-un tanc, unde sunt
transformate într-o pasta (12% substanta uscata). Pasta trece, mai întâi, printr-un proces de
igienizare (70oC, pH 10) înainte de a fi deshidratata. Pasta deshidratata este apoi hidrolizata la
40 gradeC înainte de a fi deshidratata din nou.

Lichidul rezultat în treapta secundara de deshidratate este directionat catre un filtru biologic
unde are loc fermentarea, rezultând biogaz si apa uzata. Aceasta apa este reutilizata pentru
formarea pastei sau poate fi utilizata, de exemplu, ca fertilizant lichid.

Fractia fibroasa din treapta secundara de deshidratare este separata în compost si fractii de
refuz care vor fi eliminate, de exemplu, la depozit. Compostul necesita, de obicei, o procesare
ulterioara, înainte de a fi vândut. Biogazul este purificat si utilizat într-un motor, rezultând
electricitate, caldura si gaze de ardere. O parte din caldura poate fi utilizata pentru asigurarea
unei temperaturi stabile proceselor de hidrolizare si de filtrare biologica.

În acest proces, o tona de deseu menajer va genera 160 kg de biogaz (150Nm3), 340 kg de
lichid, 300 kg de compost si 200 kg de reziduuri (inclusiv 100 kg deseu inert). Potrivit
analizelor, 10-30% din continutul în fertilizanti (N-tot, P-tot si K-tot) ramâne în compost.

7
 CAPITPLUL II. MODALITAŢI DE DESCOMPUNE

La realizarea unui compost de calitate trebuie sa tinem seama in primul rand de materia
prima folosita (de tipul de deseu), fiind excluse urmatoarele tipuri de materii organice:

- oase;

- carbune;

- taieturi de iarba tratata chimic;

- cenusa de carbune;

- materie contaminata

- produse lactate;

- prosoape/scutece;

- plante bolnave sau infectate de insecte;

- grasimi;

- alimente grase/uleioase (branza, unt);

- resturi de peste;

- sticla;

- untura;

- namol;

- carne;

- metal;

- deseuri de la animale de casa;

- plastic;

8
- produse sanitare;

- coji de nuca;

- buruieni cu seminte mature;

- cenusa de lemn.

Insa, in functie de cantitatea folosita si de scopul utilizarii compostului final, anumite

deseuri din cele enumerate mai sus se pot utiliza la compostare.

“Ingredientele” acceptate la compostare

Materialele brune sunt bogate in carbon. Ingredientele brune ce pot fi folosite in procesul
de compostare sunt:

- par;

- scame;

- balegar;

- gramezi de frunze uscate;

- paste;

- orez;

- rumegus (lemn netratat);

-hartie rupta – ziare, cutii de cereale, hartie de impachetat;

- paie, fan;

- aschii de lemn.

“Ingrediente” acceptate la compostare – materiale VERZI

Materialele verzi sunt bogate in azot. Ingredientele verzi ce pot fi folosite in procesul de
compostare sunt:

- paine (fara unt, ulei);

- boabe de cafea, hartie de filtru de cafea;

- coji de oua;

9
- frunze acidulate ale plantelor verzi;

- flori, coji/resturi de legume;

- iarba;

- plante de casa;

- frunze;

- coji de alune (exceptie fac nucile);

- pliculete de ceai/frunze;

- buruieni (inainte de a se forma semintele).

*****************************************************

10
 CAPITOLUL III. FERMENTATOARE

Fermentarea anaeroba, în tancuri închise cu producere de biogaz, necesita o calificare înalta

a personalului de operare si întretinere, o anumita calitate si compozitie specifice deseurilor
utilizate, dar si costuri mai mari decât compostarea aeroba.

Prin fermentarea anaeroba se recupereaza atât elementele fertilizante cât si energia continuta
în deseurile municipale biodegradabile. În plus, reziduurile solide generate în timpul
procesului sunt stabilizate.

Procesul genereaza gaze cu un continut mare de metan (55-70%), o fractie lichida cu un

continut mare de fertilizanti (nu în toate cazurile) si o fractie fibroasa. Deseurile pot fi
separate în fractii lichide si fibroase înainte de fermentare, fractia lichida fiind îndreptata catre
un filtru anaerobic cu o perioada de retentie mai scurta decât cea necesara pentru tratarea
deseului brut. Separarea poate fi executata dupa fermentarea deseurilor brute astfel încât
fractia fibroasa sa poata fi recuperata pentru folosire, de exemplu ca un ameliorator de sol.
Fractia fibroasa tinde sa fie mica în volum, dar bogata în fosfor, care este o resursa valoroasa
si insuficienta la nivel global.

Pentru o gramada de compost care a stagnat, poate fi repornit procesul de compostare

trebuie sa se scoata compostul din recipient si sa se amestece materialul vechi cu iarba taiata,
frunze din gradina si faina de oase inainte de introducerea acestuia inapoi in gramada.

Acest lucru va duce la adaugarea necesarului de azot pentru a impulsiona degradarea

microbiana.

Gramada trebuie sa fie stropita cu apa si sa i se pastreza umiditatea pe parcursul verii, si

ocazional, invartit.

****************************************************

11
 CAPITOLUL IV. COMPOSTAREA MICROBIANĂ

Compostarea individuala

Compostarea individuala se poate face în modul cel mai simplu, fara costuri importante, la
scara mica, în curtea proprie, cât mai departe de zona locuita. În acest caz vor fi compostate
deseurile verzi din gradina, livada si deseurile biodegradabile din bucatarie (coji de cartofi,
frunze de varza, resturi de fructe si legume, etc.). Se vor evita carnea si oasele care emana un
miros fetid si în plus atrag sobolani si alte rozatoare.

Pe acelasi principiu deseurile verzi provenite din parcuri mari sau din gradini botanice pot fi
compostate chiar pe locatia respectiva, în una sau doua boxe deschise, situate într-o parte mai
ferita de accesul publicului.

Compostul astfel obtinut are o calitate superioara si costuri foarte mici. O compostare aeroba
simpla si cu costuri relativ mici se poate face lânga depozitul de deseuri, în camp deschis. Se
obtine o calitate slaba a materialului organic stabilizat, precum si emisii importante de gaze cu
efect de sera, dar se pot atinge tintele de reducere a deseurilor biodegradabile.

Din procesul de compostare rezulta compostul, produs ce contribuie la îmbunatatirea

structurii solului. Locuitorii din zona rurala pot fi încurajati sa-ti composteze deseurile
organice proprii. Deoarece în aceasta zona majoritatea deseurilor produse sunt de natura
organica, compostarea individuala este cea mai recomandata optiune. Principale optiuni
tehnice de compostare individuala sunt compostarea în gramada sau compostarea în container.

Compostarea centralizata

Controlul procesului de compostare se bazeaza pe omogenizarea si amestecarea deseurilor

urmata de aerare si adeseori de irigare. Acest lucru conduce la obtinerea unui material
stabilizat de culoare închisa, bogat în substante humice si fertilizanti. Solutiile centralizate
sunt exemplificate prin compostarea cu pret scazut fara aerare fortata si prin ce,a mai avansata
tehnologic, cu aerare fortata si controlul temperaturii. Deseurile biodegradabile trebuie
separate înainte de compostare: numai deseuri alimentare, din gradini, fragmente de lemn si,
într-o anumita masura hârtie, sunt convenabile pentru producerea unui compost de calitate
buna.

Statiile de compostare includ urmatoarele unitatile tehnice: deschiderea pungilor, separatoare

magnetice sau/si balistice, gratare (site), tocatoare, echipament de amestecare si omogenizare,
echipament de întoarcere, sisteme de irigare, sisteme de aerare, sisteme de uscare, filtre
biologice, epuratoare de gaz, sisteme de control si directionare.

12
Procesul de compostare apare în momentul în care deseurile biodegradabile sunt stivuite cu o
structura ce permite difuzia oxigenului si cu un continut de substanta uscata ce favorizeaza
cresterea microbiana. Temperatura biomasei creste datorita activitatii microbiene si
proprietatilor izolatoare a materialului stivuit.Temperatura atinge, de cele mai multe ori, 65-
75oC în câteva zile si apoi descreste încet. Aceasta temperatura înalta ajuta la eliminarea
elementelor patogene si a semintelor de buruieni.

Avantaje si dezavantaje

Avantaje

- Tehnologie simpla, durabila si ieftina (cu exceptia compostarii în container);

- Aproximativ 40-50% din masa (greutate) este recuperata pentru dezvoltarea plantelor;

- Recuperare maxima a fertilizantilor ceruta de sistemele agricole de intrare mica (adica P, K,

Mg si microfertilizanti). Efect de amendare al compostului;

- Producerea de substante humice, microorganisme benefice si azot care se elibereaza încet,

necesara în cazul gradinaritului de peisaj si a horticulturii;

- Elimina semintele si agentii patogeni din deseu;

- Posibilitati bune de control a procesului (cu exceptia celor mai multe instalatii fara aerare
fortata);

- Poate fi realizat un mediu bun de lucru (de exemplu cabina presurizata echipata cu filtre).

Dezavantaje

- Necesita separarea la sursa a deseurilor municipale biodegradabile, inclusiv informarea

continua a generatorilor de deseuri;

- Trebuie dezvoltata si întretinuta o piata a compostului;

- Emisii periodice a componentelor mirositoare, în special când se trateaza deseuri municipale

biodegradabile;

- pierdere de 20-40% a azotului, ca amoniu, pierdere de 40-60% a carbonului ca dioxid de

carbon;

- Potentiale probleme legate de vectori de propagare (pescarusi, sobolani, muste) când se

trateaza deseuri municipale biodegradabile;

- Este necesar personal instruit când se trateaza deseuri municipale biodegradabi

13
 CAPITOLUL V. FERMENTATOARE ŞI BIOREACTOARE

Centrale si instalatii de inalta performanta cu biogaz

Preocuparile legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si cresterea semnificativa a

preturilor la combustibilii fosili si nucleari au intarit atractia spre producerea si folosirea
biogazului, biocombustibililor si biomasei solide, ca energie alternativa regenerabila. Campul
sau de actiune, limitat in secolul trecut la valorificarea deseurilor din marile orase ale
globului, s-a largit gratie utilizarii la inceput de secol XXI a culturilor energetice (porumb,
grau, sfecla, floarea soarelui, rapita, trestie de zahar, turnesol etc.) permitand productiei
planetare a sectorului sa cunoasca un nou avant. Toate acestea au stimulat cresterea productiei
globale de biogaz, biodiesel, bioetanol si biomasa solida, cu prioritate in tarile cu cea mai
avansata economie (Germania, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Italia, Spania, Franta,
Austria, Danemarca, Suedia) si in principalele tari emergente (China, Brazilia, India).
Concluziile unui studiu Ernst & Young pe 150 de companii globale dat publicitatii in
octombrie 2008: investitiile verzi nu vor fi afectate major de turbulentele de pe pietele
financiare. Criza mondiala nu va stopa investitiile in “cleantech”, cum sunt numite
tehnologiile verzi. Numai in Statele Unite, din ianuarie 2007 pana la jumatatea lui 2008,
investitiile fondurilor cu capital de risc (venture capital–VC) in “tehnologiile curate” au atins
2,2 miliarde de dolari, ceea ce ar insemna ca pana la sfarsitul anului 2008 vor depasi suma de
3 miliarde de dolari, cat s-a inregistrat anul trecut. Din acestea, cea mai mare parte (2,5
miliarde de dolari ) vor merge spre Statele Unite ale Americii si spre Europa (443 milioane de
dolari).

14
Conform barometrului publicat in Le journal des energies renouvelables din iunie 2008, in

cele 27 de tari ale Uniunii Europene in

2007 s-au produs si consumat 5901,2 Ktoe de biogaz (cu 20,5% mai mult fata de 2006), din
care 2905,2 Ktoe a provenit din depozitarea materiilor organice, 887,2 Ktoe din statii de
epurare a apelor si 2,108 Ktoe din unitati descentralizate de biogaz agricol. Productia bruta
de energie electrica obtinuta din biogaz in tarile UE a fost in 2007 de 19.937,2 GWh - din care
8297,7 GWh in centrale electrice si 11.639,5 GWh in centrale electrice de cogenerare - CHP
(Combined Heat and Power) – cu utilizare de biomasa. Numai in performantele instalatii din
Germania anul trecut s-au produs 22,4 miliarde de kWh de biogaz.
In 2007 in tarile UE, productia de energie primara de biogaz/ locuitor a fost de 11,9 toe/1000
locuitori., din care: 29,0 toe/1000 locuitori – in Germania; 26,7 toe/1000 locuitori – in Marea
Britanie; 21,0 toe/1000 locuitori – in Luxemburg; 18,0 toe/1000 locuitori – in Danemarca;
16,8 toe/1000 locuitori – in Austria.
Piata europeana de biogaz agricol este in momentul de fata cea mai dinamica, deoarece nu se
limiteaza la tratarea deseurilor. Perspectivele domeniului sunt legate de culturile energetice
care servesc ca baza de materii prime pentru producerea si optimizarea productivitatii
instalatiilor de biometanizare. Potentialul sau de crestere este foarte ridicat, in special pentru
tarile cu suprafete mari agricole (Franta si Polonia).
In acelasi timp utilizarea pe scara larga a culturilor energetice ridica aceleasi probleme de
protectia mediului si la productia de biocombustibili pe baza de biomasa. Exista semnale
potrivit carora febra ce a cuprins lumea politica si economica in goana dupa combustibili
poate avea efecte nefaste asupra mediului. SUA este marea putere in care industria
producatoare de biocarburanti se dezvolta cel mai alert. Fermierii americani trimit sute de mii
de tone de porumb catre rafinarii de inalta performanta, de unde porumbul se intoarce in stare
lichida – sub forma de etanol.
Ca strategie pe termen lung la nivel planetar fundamentala ramane pastrarea echilibrului
dintre necesitatea de a produce cantitati cat mai mari de energii regenerabile (solara, eoliana,
geotermala, energie din biomasa, energie din valuri) si prevederile Protocolului de la Kyoto.
Ne referim la constrangerile legate de mediu, la utilizarea nerationala a combustibililor fosili
si nucleari, gestionarea rationala a resurselor de apa, utilizarea limitata a pesticidelor,
reducerea procentului de dioxid de carbon pentru a diminua efectul de sera.
Cresterea pretului la produsele agricole determina o incetinire a ritmului de dezvoltare a
unitatilor producatoare de biogaz agricol. Pe de alta parte, valurile de scumpiri la gazul
natural determina ca un numar tot mai mare de tari sa dezvolte productia de biogaz, biodiesel
si bioetanol. Cel mai concludent exemplu il ofera tarile nordice si in special Suedia care

15
promo veaza cele mai performante
tehnologii de purificarea biogazului si de utilizare pe scara larga a biogazului, biodieselui si
bioetanolului.
Din pacate, cresterea productiei de biogaz nu este in concordanta cu Cartea Alba a Comisiei
Europene (15 Mtep in 2010) si cu prognoza la nivel mondial pana in 2050.
Scumpirea materiile prime agricole va incetini ritmul de crestere a productiei de biogaz
agricol - motorul cresterii de biogaz in Europa. Luand in considerare aceasta situatie, se
estimeaza ca productia de 7,8 Mtep de biogaz pana in 2010 in cele 27 de tari din UE va fi
posibila (cu un ritm de crestere anuala de 10%). Aceasta cantitate de biogaz va reprezenta
5,2% din obiectivul prevazut in “Planul de actiune biomasa” intocmit de Comisia Europeana,
fixat la 150 Mtep pentru 2010. Planul de actiune cuprinde ansamblul de componente pentru
biomasa, adica biocarburanti, biogaz, deseuri municipale solide regenerabile, biomasa solida
(lemn, deseuri din lemn, reziduuri din recoltele agricole etc.). In 2006 sectorul a realizat o
productie de energie primara de masa solida de 62,4 Mtep.
Un loc special il ocupa deseurile provenite din gunoaie (deseuri alimentare, moloz rezultat din
constructii, plastice-hartie, sticla, metale etc.). Lumea arunca mai mult de doua miliarde de
tone de gunoi in fiecare an! In mod nesurprinzator, cu cat oamenii sunt mai bogati, cu atat mai
mult gunoi produc: 0,500 kg/cap de locuitor/zi in tarile cu venituri mici; 0,826 kg/ cap de
locuitor/zi in tarile cu venituri medii; 1,407 kg/cap de locuitor/zi in tarile cu venituri mari.
Gramezile de gunoi stivuite in halde cresc rapid in economiile emergente precum China si
India. Din 2004, China a depasit Statele Unite - ca principal producator de gunoi din lume. La
groapa de gunoi se duc: 43,1% in China, 62,7% in Brazilia, 55% in SUA, 36% in Franta, 64%
in Marea Britanie; la incinerare: 79,5% in Japonia, 12,5 % in SUA, 2,5% in China, 0,3% in
Brazilia; la reciclare: 32,5% in SUA, 30% in Franta, 28% in Marea Britanie, 16,8% in
Japonia.

Conceptul de “biomasa”, “biogaz”, “biodiesel”, “bioetanol”

Biomasa reprezinta resursa regenerabila cea mai abundenta de pe planeta. Aceasta include
absolut toata materia organica produsa prin procesele metabolice ale organismelor vii. Viteza
acumularii energiei de catre biomasa terestra este de 95TWt. Consumul total anual al tuturor
tipurilor de energie este de 22TWt), din care energia biomasei 1,7 TWt.
Biomasa este prima forma de energie utilizata de om, odata cu descoperirea focului.
Reprezinta partea biodegradabila a produselor, deseurilor si reziduurilor provenite din
agricultura si silvicultura, inclusiv substantele vegetale si animale din industriile conexe,
precum si din partea biodegradabila a deseurilor industriale. Compozitia chimica a biomasei
poate fi diferentiata in cateva tipuri. De obicei, plantele contin 25% lignina si 75% glucide
(celuloza si hemiceluloza) sau zaharide. Fractiunea glucidica este compusa dintr-o multime de

16
molecule de zaharide, unite intre ele prin lanturi polimerice lungi. Una din cele mai
importante glucide este celuloza. Componenta ligninica este compusa din molecule
nezaharizate. Natura utilizeaza moleculele polimerice lungi de celuloza la formarea
tesuturilor, care asigura integritatea plantelor. Lignina apare in plante ca ceva de genul
lipiciului, care leaga moleculele intre ele.
Cum se formeaza biomasa? Bioxidul de carbon din atmosfera si apa din sol participa la
procesul obtinerii glucidelor (zaharidelor), formand blocurile de constructie ale biomasei.
Astfel energia solara, utilizata la fotosinteza, isi pastreaza forma chimica in structura
biomasei. Daca ardem efectiv biomasa (adica ii extragem energia chimica), atunci oxigenul
din atmosfera si carbonul din plante reactioneaza formand dioxid de carbon si apa. Acest
proces este ciclic, deoarece bioxidul de carbon poate participa din nou la procesul de formare
a biomasei.
Pe langa sensul estetic de flora pamanteasca a planetei, biomasa prezinta o resursa utila
deosebit de importanta pentru om. Pe parcursul a mii de ani oamenii foloseau energia
soarelui, arzand cu prioritate reziduurile uscate ale plantelor si vegetalelor, in calitate de
combustibil sau utilizand-o in alimentatie, adica energia zaharidelor si celulozei.
Pe parcursul ultimelor secole omenirea a invatat sa obtina tipurile fosile de biomasa,
indeosebi sub forma de carbune si de biomasa solida (bucati de lemn, rumegus, brichete,
aschii, coji de cacao si orez, cozi de cirese etc.). Combustibilii fosili prezinta rezultatul
reactiei chimice foarte lente de transformare a polizaharidelor in compusi chimici asemanatori
fractiunilor ligninice si care asigura o sursa de energie mai concentrata. Toate tipurile de
combustibili fosili utilizati de catre omenire (carbune, petrol, gaze naturale) reprezinta
“biomasa straveche”. Timp de milioane de ani pe Pamant resturile plantelor s-au transformat
lent in combustibili. Desi combustibilul fosil extras consta din aceleasi componente (hidrogen
si carbon) ca si biomasa terestra, combustibilul fosil nu face parte din grupa resurselor
regenerabile, pentru ca formarea lui necesita o perioada indelungata de timp.
Biogazul este un amestec de gaze combustibile care provin din fermentarea (metanizarea)
substantelor organice in medii umede lipsite de oxigen molecular. Formarea de gaze
combustibile, prin descompunerea substantelor organice umede, este un proces care se
produce in mod natural pe Terra. Metanul este constituentul lor principal. Asa s-au format in
sedimentele din adancul Pamantului gazele naturale din plantele si animalele preistorice.
Primele explicatii stiintifice privitoare la geneza gazelor combustibile apar spre sfarsitul
secolului al XVII-lea, perioada in care se naste atat chimia moderna cat si una din ramurile ei
de baza – chimia gazelor. Alessandro Volta este savantul care a extras pentru prima data, in
1778, hidrocarbura metan din gazele colectate in mlastini. Agentii fermentarii anaerobe ai
celulozei la temperaturi mezofile (20-45 grade Celsius) au fost cercetati de Sohngen, Hoppe-
Seyler si Omelanski. Ultimul a stabilit, in 1899, ca la acest proces participa 2 specii de
bacterii: bacillus cellulosae methanicus (responsabil de formarea unor cantitati importante de
metan) si bacillus cellulosae (responsabil de formarea unor cantitati importante de hidrogen).
Ulterior aceste specii au fost reunite sub denumirea comuna de methanobacterium omelianski.
De indata ce oamenii au constat ca celuloza poate fi descompusa pana la metan de catre
bacterii, au intrezarit posibilitatea obtinerii de energie in regim controlat din biomasa (plante
energetice, deseuri agricole, deseuri industriale si alte materiale organice vegetale si animale
reziduale).
Pana la al II-lea razboi mondial fermentarea anaeroba controlata s-a extins, aproape in
exclusivitate, in statiile de epurare din marile orase din vestul Europei si din America de
Nord. Producerea si folosirea biogazului a fost neglijata, majoritatea statiilor nefiind dotate cu
sisteme de captare a acestuia.

17
Materia organica moarta inmagazineaza energie solara convertita in energie chimica, in
componentele fotosintetizate de plantele din care a provenit. O cantitate apreciabila din
energia solara, acumulata de plante, este stocata in celuloza.
Celuloza este principala componenta a materiei organice din care rezulta metan prin
bioconversie. Continutul in celuloza, raportat la biomasa uscata, este de 35-50% in produsele
secundare din agricultura. Cantitati mai mari de celuloza se gasesc in paiele si gunoaiele
provenite de la animalele crescute pe asternut. Alte surse de biomasa, care pot fi convertite in
biogaz, sunt reprezentate de biomasele foarte hidrate. Intr-o clasificare a biomaselor, in raport
cu problemele de energie, cercetatorii au inclus in grupa biomaselor foarte hidrate, plantele
acvatice si algele. Acestea au un continut de apa de 95%. Caracteristic pentru culturile
energetice foarte hidrate este capacitatea lor extrem de mare de a-si multiplica biomasa, intr-
un timp relativ scurt, ceea ce creeaza o disponibilitate de materie organica ce poate fi folosita
in procesul de biometanizare.
Dintre plantele acvatice, cea mai cunoscuta este zambila de apa (Eichhornia crassipes). Planta
creste spontan in lacurile din tinuturile tropicale din Africa si America de Sud. Alte asemenea
plante acvatice sunt: pistia, azola, iarba de mare, alga bruna si laminaria, care creste aproape
50 cm pe zi!
In prezent se folosesc 7 procedee principale de recuperare a energiei din reziduurile
organice agricole, industriale sau urbane: fermentarea la temperatura mediului ambiant,
fermentarea anaeroba la temperatura ridicata, descompunerea anaeroba termofila, distilarea
destructiva, compostarea, incinerarea si transferul de caldura. Dintre aceste procedee,
fermentarea anaeroba prezinta potentialul cel mai ridicat de recuperare a energiei.
Prin fermentarea anaeroba, microorganismele descompun materia organica, eliberand o serie
de metabolite continand in principal bioxid de carbon si metan ce constituie biogazul. Drept
combustibil este folosit fie direct, fie numai metanul purificat. Dintre componentele chimice
ale materiei organice, grade mai ridicate de conversie in biogaz au celulozele, hemicelulozele
si grasimile.
Fermentarea (biometanizarea) anaeroba, folosita pentru producerea si captarea biogazului,
este un proces dirijat de descompunere a materiei organice umede, in conditii controlate de
mediu, in absenta oxigenului molecular si a luminii. In aceasta faza actioneaza
microorganisme fermentative nespecializate, cu capacitatea de a produce acizi organici. Ele
sunt bacterii celulozice, lactice, acetice, sulfat-reducatoare si denitrificatoare etc., precum si
numeroase specii de ciuperci si unele drojdii. In faza metanogena actioneaza bacteriile
metanogene, anaerobe, specializate in producerea de metan. Inainte de a fi tratat (filtrat,
deumidificat, desulfurat) in biogaz se mai gasesc si urme de hidrogen, hidrogen sulfurat,
mercaptan, vapori de apa, amoniac, azot, indol si scatol.
Hidrogenul si bioxidul de carbon reprezinta un substrat caracteristic pentru metanogeneza.
Majoritatea metanobacteriilor folosesc ca substrat numai hidrogenul si bioxidul de carbon.
Metanul se formeaza prin reducerea bioxidului de carbon si oxidarea hirogenului gazos (H+)
de catre metanobacteriile care folosesc hidrogenul:
CO2 + 4H2O = CH4 =2H2O + energie
Bacteriile metanogene sunt foarte variate in privinta insusirilor morfologice, dar unitare din
punct de vedere biochimic si fiziologic. Sunt singurele microorganisme care au o respiratie
strict anaeroba si capacitatea de a produce metan prin procese metabolice. Ca forme de viata
dintre cele mai vechi de pe Terra, bacteriile metanogene au fost incluse in regnul
Archaebacteria. Metanul este componenta care confera valoare energetica biogazului. In stare
pura metanul este un gaz combustibil lipsit de culoare, miros sau gust, mai usor decat aerul,
arde cu o flacara albastruie si are o putere calorica de 37MJ/ml, putin mai ridicata decat a
motorinei. Biogazul comparativ cu metanul pur are o putere calorica de 25MJ/ml, din cauza
bioxidului de carbon cu care este in amestec.

18
Avantajele valorificarii biogazului ca biocarburant sunt multiple: reducerea emisiilor de gaze
cu efect de sera prin renuntarea la alte energii exogene (fosile si nucleare); diminuarea
carbonului din deseurile vegetale; odata cu fermentarea anaeroba reziduurile devin mai putin
nocive pentru mediul ambiant iar riscul poluarii cu substante organice este mult diminuat;
fermentarea reduce procentul de masa uscata, fapt care permite micsorarea volumului de
substanta inactiva.
Utilizarile biogazului sunt extrem de variate. Procedeele cele mai utilizate sunt: arderea
pentru simpla producere de caldura in motoarele cu gaz sau in mici turbine ce actioneaza
generatoare electrice care produc direct electricitate (injectata in retelele electrice);
cogenerarea descentralizata in centrale electrice de cogenerare (BHKV)- cu utilizare de
biomasa, prin producerea simultana de energie electrica si caldura cu motoare endotermice
alternative si microturbine; in cazul cand marii consumatori de combustibil fosil (centrale
termoelectrice, fabrici de ciment etc.) sunt in apropiere, biogazul poate fi folosit ca furnizor de
carburant; la fermele agricole pentru incalzirea locuintelor, grajdurilor, silozurilor, serelor si
solariilor; drept carburant pentru autovehiculele GNV (prin substituirea gazului natural
obtinut din combustibilii fosili). Deoarece biogazul este mai ieftin si mai putin poluant, in
ultimul deceniu in marile orase din America de Nord si din vestul Europei au aparut zeci de
statii de biogaz/digestoare de la care se alimenzeaua autobuzele cu biogaz sin sistemul de
transport public urban si depozitele municipale de arderea gunoiului, iar in cele din Suedia si
Elvetia chiar autoturismele.
Stocarea biogazului, chiar pentru intervale mici de timp, se realizeaza in instalatii de
producere si valorificare a biogazului Pentru intervale mai mari se stocheaza in recipiente de
stocare.
Intrucat metanul nu se lichefiaza la temperatura ambianta, indiferent de presiunea folosita,
biocombustibilul se pastreaza la presiuni joase in containere cu volum mare sau la presiuni
ridicate in butelii la volume mici. De exemplu, o butelie de 0,1 ml contine 28 ml biogaz la
presiunea de 200 bar, energie cu care un tractor greu poate functiona 8 ore.
Instalatiile industriale de biogaz de mare anvergura cuprind cel putin: o statie de pomparea
apei reziduale, un decantor gravitational, un ingrasator de namol, o statie de distributie a
namolului si bioreactori de fermentare specifici (biodigesters, bio-digesteurs, biodigestore)-
considerati “inima” instalatiei.
Biodieselul este un biocombustibil ecologic care se obtine din lipide naturale, ca uleiuri
vegetale sau grasimi animale, noi sau folosite, prin procese industriale de esterificare si
transesterificare. Poate fi folosit mai ales cand temperatura exterioara este de peste 10 grade
Celsius sau combinat in orice proportie cu motorina, cand temperaturile sunt mai scazute sau
negative.
Biomasele de tip ulei vegetal cele mai cunoscute si mai frecvent folosite sunt uleiul de rapita,
de soia si de floarea soarelui Proprietatile acestui tip de biomasa au inceput sa fie studiate
odata cu inventarea in 1892 a motorului cu combustie interna pe baza de motorina de catre
inginerul german Rudolf Diesel. Rapita este o planta anuala a carei seminte sunt foarte bogate
in ulei. Continutul de ulei al semintelor de rapita oscileaza intre 48 si 52%. Noile soiuri nu
contin acid erucic si glucozinolati componenti toxici pentru om. Planta se adapteaza bine la
climele reci. S-au creat in ultimul timp in SUA hibrizi de rapita care rezista pana la -31 grade
Celsius.
Rapita se cultiva in prezent in peste 50 de tari pe o intindere de peste 25 milioane hectare,
depasind ca suprafata si productie cultura de floarea soarelui. Cele mai mari suprafete de
rapita se cultiva in China, India, Canada, dar si in Europa. In tarile din nord-vestul Europei
productiile depasesc 3 tone/ha.
In 2005, productia totala de biodiesel la nivelul UE s-a majorat cu 65%, comparativ cu anul
precedent, pana la un nivel de 3,18 milioane tone. Din aceasta, o pondere de peste 64% a fost

19
asigurata de Germania (2,04 milioane tone), fiind urmata de Franta si Italia. In 2007, numai in
Germania s-au produs 5.079.500 tone de biodiesel!
Febra biodieselului din Europa occidentala si SUA a cuprins si Romania, insa numai la nivelul
productiei de materie prima – rapita – pe care o serie de companii din vestul Europei
intentioneaza sa o cultive la noi pe scara larga pe suprafete de zeci de mii de hectare.
Exista si alte varietati de plante cu randament mai mare la hectar, cum ar fi palmierul de ulei,
jatropha curcas, pinon, mamona, sacha inchi etc. din jungle amazoniana. Biodieselul se poate
obtine mai nou si din alge marine, o resursa usor de obtinut deoarece aceste plante inferioare
acvatice de culoare rosie, verde sau bruna cresc cu prioritate in apa sarata a marilor si
oceanelor (cea mai abundenta forma de energie de pe Terra).
Pentru obtinerea biodieselului se folosesc o diversitate de tehnologii industriale: procesul
baza-baza, cu catalizator din hidroxid de sodiu (soda caustica); procesul acid-baza prin care se
face prima data esterificarea acida si apoi se continua procesul normal baza-baza; procese
supercritice, la temperaturi inalte in care uleiul si alcoolul reactioneaza fara necesitatea ca un
agent extern ca hidroxidul de sodiu sa actioneze in reactie; procese enzimatice in care se
folosesc ca acceleratori de reactie ulei-alcool.
O tehnologie mai recenta de fabricare a biodieselului poate fi urmatoarea:
Se incalzeste si se mentine uleiul vegetal la 60 grade Celsius intr-un preincalzitor de ulei.
Apoi “sarja” se introduce printr-un contor debitmetric in reactor (considerat “creierul
instalatiei”)
Tot in reactor se introduce metanolul si metaoxidul de sodiu si se mixeaza la temperatura de
30 grade Celsius. Toate componentele se incalzesc in reactor pana la 85 grade Celsius cand, la
presiunea de 1,2-1,3 bar, in amestecul trecand prin sectiuni special proiectate are loc o reactie
chimica de transesterificare a uleiului, adica de transformare a acestuia in doua componente
cu densitati diferite: biodiesel si glicerol. In continuare se transvazeaza intr-unul din cele 5
bazine de decantare unde, dupa 2 ore, compusul dens al uleiului - numit glicerol - se depune la
fundul bazinului, iar biodieselul brut ramane deasupra. Apoi, se transvazeaza mai intai
glicerolul si biodieselul. Urmeaza spalarea uscata sau purificarea biodiselului, care se face cu
silicat de magneziu, prin balbotare, cand se elimina eventualele urme de: acizi grasi,
trigliceride, saponiti, metanol si vaporii de apa din biodiesel. In continuare se face filtrarea -
la dimensiuni de ordinul micronilor, in vederea inlaturarii urmelor de magnesol, dupa care
urmeaza filtrarea finala si stocarea biodieselului.
Bioetanulul este un biocarburant ecologic, formula sa chimica fiind aceeasi cu cea a
alcoolului etilic din bauturile spirtoase. Bioetanolul este folosit ca o alternativa la benzina in
amestecuri de proportii diferite cu aceasta sau in stare pura (E100). Materia prima din care se
produce bioetanolul este reprezentata de resturi din industria lemnului (cherestea, bucati de
lemn, hartie reciclata), trestie de zahar, sfecla de zahar, porumb etc.
Marele avantaj consta in faptul ca este mult mai putin poluant decat benzina sau motorina.
Bioetanolul este un biocarburant inofensiv pentru mediul inconjurator, dat fiind faptul ca o
parte din emisiile de dioxid de carbon ale automobilelor care folosesc acest combustibil sunt
absorbite din atmosfera (prin procesul de fotosinteza specific plantelor).
Desi in Romania este putin cunoscut, bioetanolul este folosit pe scara larga in Suedia, Brazilia
si Statele Unite, tari in care exista sute de statii de alimentare cu acest biocombustibil.
La inceputul secolului XXI, in contextual cautarii de noi surse de energie regenerabile si a
ingrijorarii privind efectele incalzirii globale, s-a impulsionat folosirea biodieselului si
bioetanolului in locul derivatilor din petrol. Disponibilitatea limitata a petrolului, conjugata cu
preturile aberante la care a ajuns barilul de petrol, a determinat cresterea preocuparilor la nivel
mondial de a se acumula cat mai multa experienta tehnologica in domeniul gasirii de noi
resurse ecologice si implicit a cresterii productiei de biocarburanti.

20
Dupa ce ani de zile biocombustibilii au fost priviti ca un produs excentric, ce nu va putea
inlocui nicicand petrolul, a sosit momentul ca guvernele celor mai industrializate tari sa le
realizeze potentialul imens.
Biodieselul si bioetanolul controleaza piata actuala planetara a biocarburantilor. SUA
inregistreaza cea mai mare crestere a productiei de etanol. Atat SUA, cat si Marea Britanie
subventioneaza productia si importul de biocombustibili. In schimb Olanda a renuntat ca
urmare a pagubelor aduse mediului. Pretul porumbului s-a majorat in ultimii ani pe fondul
cererii tot mai mari, etanolul fiind obtinut cu prioritate din aceasta planta. ONU estimeaza ca
pana in 2022, 98% din padurile Indoneziei vor disparea pentru a face loc culturilor de
palmieri destinati productiei de biocombustibili.
In 2007, in UE consumul de biocombustibili a fost de 7,7 Mtep, din care biodiesel 4,1 Mtep
(in 2006) si 5,8 Mtep (+41,7%) - 2007; bioetanol 0,9 Mtep (in 2006) si 1,2 Mtep (+33,8%) in
2007. [1 tona biodiesel = 0,86 tep; 1 tona bioetanol = 0,64 tep; 1mc biodiesel= 0,78 tep; 1mc
bioetanol = 0,51 tep].
Planurile viitoare prevad cresterea ponderii bioetanolului in vederea reducerii emisiilor de
gaze ce creeaza efectul de sera. Pentru atingerea unei eficiente cat mai ridicate, o masina
trebuie dotata cu un motor exclusiv proiectat pentru a functiona cu bioetanol. Orice masina
poate functiona, daca in benzina se adauga un procent mic de etanol. Insa pentru ca raportul
benzina/etanol sa fie viabil economic, motoarele clasice trebuie sa sufere modificari
importante. Numarul acestor automobile este tot mai mare, in conditiile in care gigantii
americani ai industriei auto (General Motors, Ford, Chevrolet) si-au luat angajamentul ca
pana in 2012 jumatate din numarul total de vehicule comercializate sa fie dotate cu astfel de
motoare hibrid care vor functiona cu combustibil format din 15% benzina si 85% etanol.
In 2007 , pe glob s-au produs 40 milioane mc de bioetanol. Conform asociatiei “Renewable
Fuels”, la nivelul Statelor Unite productia de etanol s-a dublat in ultimii patru ani, ajungand la
5 miliarde de galoane in 2006 (1 galon = 3,8 litri). In prezent, in SUA sunt 113 fabrici
moderne de etanol, iar alte 78 se afla in constructie. Se estimeaza ca pana in 2009 productia
de etanol sa se dubleze din nou.
Procesul biologic de digestie anaerobica care transforma substanta organica in biogaz
Digestia anaeroba este un proces biologic complex, prin intermediul caruia, in absenta
oxigenului, substanta organica este transformata in biogaz (gaz biologic), constituit in
principal din metan si anhidrida carbonica. Procentul de metan din biogaz variaza in functie
de tipul de substanta organica digerata si de tehnologia folosita. Procesul biologic este
conditionat de actiunea diferitelor tipuri de microorganisme, in masura sa transforme
substanta organica in compusi intermediari, in principal acid acetic, anhidrida carbonica si
hidrogen, utilizabile de catre microorganismele metanigene care finalizeaza procesul,
producand metanul. Microorganismele anaerobe au viteze scazute de crestere si de reactie. In
consecinta este necesar sa se mentina, pe cat posibil, conditii optime ale mediului de reactie.
De regula, timpii de proces in digestia anaeroba sunt relativi lungi, daca se compara cu cei ai
altor procese biologice.
Avantajul procesului este ca materia organica complexa este transformata in metan si
anhidrida carbonica care conduce in final la o sursa alternativa de energie, sub forma de
biogaz combustibil de mare putere calorica. Ambientul de reactie, numit digestor (sau reactor
anaerob), permite cresterea simultana a tuturor microorganismelor implicate. Parametrul de
masurare a aciditatii - pH-ul optim - este in jur de 7-7,5; temperatura optima 35 grade Celsius
(daca se utilizeaza bacterii mezofile) sau 55 grade Celsius (daca se utilizeaza bacterii
termofile).
La proces participa un mix de specii de bacterii:
• bacterii hidrolitice - care descompun macromoleculele in substante mai simple;

21
• bacterii acidogene - care utilizeaza ca substrat compusii organici simpli eliberati de
bacteriile hidrolitice si care produc acizi organici cu lant scurt;
• bacterii acetogene - producatoare de OPHA (Obbligate Hydrogen Producing Acetogens) si
care utilizeaza ca substrat produsele din bacterii acidogene dand nastere la acetatat, hidrogen
si anhidride carbonice;
• bacterii omoacetogene - care sintetizeaza acetate plecand de la anhidride carbonice si
hidrogen;
• bacterii metanigene, diferentiate in doua grupe: bacterii care produc metan si anhidride
carbonice din acid acetic, numite acetoclastici;
• bacterii (care produc metan plicind de la anhidride carbonice si hidrogen, numite
hidrogenotrofe).
Biodegrabilitatea dejectiilor la nivelul bazinului de colectare variaza intre 60-80%, in functie
de varsta dejectiei agrozootehnice si de tipul de alimentatie.

CONCLUZII

Conform legislatiei Uniunii europene, « biomasa » reprezinta fractia biodegradabila a

produselor deseurilor si reziduurilor din agricultura (inclusiv substantele vegetale si cele
animale), domeniul forestier si industriile conexe acestuia, precum si fractia
biodegradabila din deseurile municipale si cele industriale”.

Biomasa este considerata una dintre resursele regenerabile de baza ale viitorului ce poate
fi folosita la scara mica si mare. Ea contribuie in prezent cu 14% la consumul mondial de
energie primara. Pentru 3/4 din populatia globului ce traieste in tarile in curs de
dezvoltare, biomasa reprezinta cea mai importanta sursa de energie. In cele 25 de state ale
Uniunii europene, sursele regenerabile de energie au contribuit cu 6% la productia totala
de energie din 2002 [1]. tinta Comisiei Uniunii Europene este ca pana in 2010, energia
regenerabila sa aibe o contributie de 12%. Circa doua treimi din energia din sursele
regenerabile folosite in Europa revin biomasei (fig. 1).

Intreaga viata de pe pamant se bazeaza pe plantele verzi, care transforma dioxidul de

carbon si apa din atmosfera in materie organica si oxigen folosind energia oferita de
soare. Acest proces se numeste fotosinteza. Dioxidul de carbon din atmosfera si apa de pe
pamant sunt combinate prin procesul de fotosinteza rezultand carbohidratii care formeaza
elementele constitutive ale biomasei. Energia solara este acumulata prin fotosinteza in
legaturile chimice ale componentelor structurale ale biomasei. Cand biomasa este arsa,
oxigenul din atmosfera se combina cu carbonul din plante producand dioxid de carbon si

22
apa. Procesul este ciclic pentru ca dioxidul de carbon ajuns in atmosfera este absorbit din
nou de plante .

In ultimele cateva sute de ani, omul a exploatat biomasa fosilizata sub forma de carbune.
Acest combustibil fosil este rezultatul unei transformari chimice foarte lente, ce
converteste fractia polimerilor de glucide intr-o compozitie chimica ce seamana cu fractia
lignina.

Astfel, legaturile chimice suplimentare din carbine fac din el ca si combustibil o sursa mai
concentrata de energie. Toti combustibilii fosili-carbunele, pacura si gazul natural
reprezinta o biomasa foarte veche. De-a lungul milioanelor de ani, pamantul a ingropat
plantele

si le-a transformat in acesti combustibili valorosi. Dar desi combustibilii fosili contin
aceeasi constituenti- hidrogenul si carbonul ca si biomasa proaspata ei nu sunt considerati
regenerabili pentru ca ei necesita un timp foarte indelungat ca sa se formeze.

O alta diferenta intre biomasa si combustibilii fosili este facuta de impacturile pe care le
au asupra mediului. Cand o planta moare ea elibereaza cea mai mare parte din materia ei
chimica inapoi in atmosfera.

Combustibilii fosili sunt inmagazinati in adancul pamantului si nu afecteaza atmosfera

pamantului numai daca ei sunt arsi.

Compozitia chimica a biomasei difera multa in functie de specie, insa se poate spune ca
plantele

contin (15-30% in stare uscata) lignina (C40H44O6) si carbohidrati (zaharuri sau

glucide). Fractia de carbohidrati consta din mai multe molecule de glucide legate
impreuna in lanturi lungi sau polimeri. Cele doua categorii de carbohidrati reprezentative
sunt (40-45%) celuloza (C6H10O5) si (20-35%) hemi-celuloza.

Fractia de lignina consta din molecule diferite de cele ale glucidelor. Polimerii celulozei
lungi sunt folositi de catre natura pentru a construi fibrele care confera plantei soliditate.
Fractia de lignina actioneaza ca un liant ce tine fibrele de celuloza legate.

Biomasa prezinta multe avantaje ca sursa de energie.

23
Ea poate fi folosita atat pentru producerea de electricitate si caldura cat si pentru
producerea unei game largi de produse: combustibili lichizi pentru transport, combustibili
solizi si gazosi si alte produse.

Biomasa ca materie prima se prezinta sub diverse forme, care se gasesc din abundenta in
toate partile lumii inclusiv Europa. In ultimii ani s-au dezvoltat tehnologii avansate de
conversie a biomasei in combustibili sau de ardere eficienta. De sigur, nu toate resursele
de biomasa pot fi folosite in scopuri energetice. Biomasa reprezinta in acelasi timp o sursa
importanta de alimente, cherestea, hartie si cateva chimicale valoroase. Din acest motiv,
folosirea in scopuri energetice trebuie integrata cu alte aplicatii prioritare.

Utilizarea biomasei in scopuri energetice poate aduce beneficii semnificative sociale si

economice atat pentru zonele rurale cat si pentru cele urbane. Lipsa actuala de acces la
surse convenabile limiteaza calitatea vietii a milioane de oameni de pe intreg globul
pamantesc, in special din zonele rurale din tarile in curs de dezvoltare. Cultivarea
biomasei este o activitate rurala, intensa, care poate duce la crearea de locuri de munca in
zonele rurale si poate opri migratia de la sate la orase oferind in acelasi timp posibilitatea
dezvoltarii altor industrii rurale.

**************************************************

24
 BIBLIOGRAFIE

 Căpățână, Camelia; Racoceanu, Cristinel (2003). Deșeuri. București: Editura Matrix Rom
 Bold, Octavian Valeriu; Mărăcineanu, Agafiel (2003). Managementul deșeurilor solide.
București: Editura Matrix Rom
 Wehry, Andrei; Orlescu, Mircea (2002). Reciclarea și depozitarea ecologică a deșeurilor.
Timișoara: Editura Orizonturi Universitare
 Păunescu, Ioan; Atudorel, Alexei (2002). Gestionarea deșeurilor urbane. București: Editura
Matrix Rom
 Antonescu, Nicolae (1988). Valorificarea energetică a deșeurilor. București: Editura
Tehnică

25
ANEXE

26
27
28
29