Responsabilitatea socială corporativă

Student: Nedelcu Teodor-Eduard

Grupa: 1531C
 Responsabilitatea socială corporativă

Definirea responsabilitatii sociale corporative:

Prin responsabilitate sociala intelegem aplicarea principiilor dezvoltarii durabile si bune

guvernante in managementul companiei si proiectele acestora. Aceste principii sunt:
echilibrul mediului, echitatea sociala, eficacitatea economica, transparenta,
comportament etic , implicarea stakeholderilor etc.Echilibrul mediului se refera la actiuni
precum: reducerea, reutilizarea si reciclareamaterialelor utilizate in cadrul companiei
si/sau al proiectelor; achizitionarea de bunuri si serviciiecologice, utilizarea rationala
a energiei si folosirea surselor alternative, utilizarea rationala sinepoluanta a
apei, gestionarea impactului asupra ecosistemelor si biodiversitatii,
gestionarearesponsabila a deseurilor, diminuarea impactulurilor datorate transportului,
monitorizarea sireducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, respectarea si
promovarea principiilor de mediurecunoscute la nivel international.Echitatea sociala se
refera la actiuni precum: promovarea drepturilor egale, diversitatii sinediscriminarii;
asigurarea unor conditii de munca decente, asigurarea conditiilor de
sanatate sisecuritate, favorizarea invatarii continue pentru adaptabilitatea la piata
muncii, recunoasterea performantelor angajatilor si practicantilor, respectarea vietii
private si protejarea datelor cucaracter personal, stimularea culturii participative,
cetateniei active si voluntariatului, respectareavalorilor culturale si promovarea
dialogului intercultural, respectarea si promovarea drepturiloromului.Eficacitatea
economica se refera la actiuni precum: eficientizarea costurilor aferenteimplementarii
proiectelor, asigurarea sustenabilitatii rezultatelor proiectelor , gestionareaimpactului
asupra economiei locale, crearea de locuri de munca durabile atat in cadrul
companieicat si in cadrul proiectelor, utilizarea unor modele alternative de schimburi,
respectareadrepturilor de proprietatea intelectuala, promovarea Responsabilitatii
Sociale in randul firmelorsi institutiilor partnere, promovarea formelor economiei sociale
si verzi, sustinerea si dezvoltareastructurilor non- profit si neguvernamentale.Buna
guvernanta se refera la actiuni precum: comunicarea valorilor si principiilor
decomportament etic, identificarea si implicarea stakeholderilor in ciclul de viata al
proiectelor deCSR, participarea angajatilor la demersul de Responsabilitatea Sociala,
asigurarea transparentei
deciziilor luate si activitatilor proiectelor de CSR, reducerea riscurilor de infractiuni si
coruptie,corelarea cu alte proiecte locale, nationale, europene sau internationale,
raportarea performantelor de Responsabilitate Sociala catre stakeholderi si publicul
larg, dezvoltarea si promovarea unor modele responsabile de finantare si parteneriat,
imbunatatirea programelor si politicile publice in urma rezultatelor obtinute prin
proiectele de CSR.

In urma constientizarii societatii civile asupra problemelor pe care marile corporatii

legenereaza ( de mediu, social), corporatiile au lansat notiunea de ‘Corporate social
responsibility’ca si replica .

1.1.1 Istoria si abordari

Termenul de “Responsabilitate sociala corporativa” a devenit populara doar in secolul

20, prin anii 1960. In anul 1953, Bowen a scris cartea fundamentala despre CSR,
intitulata “Social

Responsibilities of the Businessman” (responsabilitatile sociale a omului de afaceri),

iar deatunci, s-a produs o schimbare in terminologia din responsabilitatea
sociala afacerii la CSR. Dealtfel, acest domeniu a crescut semnificativ in ultimele
decenii, iar astazi, putem observa un marenumar de teorii si abordari legate de notiunea
CSR.

In urma mai multor cercetari, s-a observat diferente intre abordarea Canadiana,
EuropeiContinentale si anglo-saxone cu privire la CSR. Cele mai recente date arata
faptul ca 90 % dincompaniile europene aflate in topul ‘Fortune Global 250’
publica raporturi de sustenabilitate,urmat de companiile japoneze cu un procent de
83%, in contrast cu companiile americane careau un procentaj foarte scazut de 35% .

In urma cercetarii lui, Kolk a descoperit faptul ca 60% din raporturile de

sustenabilitateinclud astazi si o parte numita guvernanta corporativa a sustenabilitatii
inauntrul organizatiei, intimp ce in 2002 raporturile de sustenabilitate nu elaborau
aceasta tema. Kolk a descoperit sifaptul ca, companiile europene si japoneze sunt mai
specifice decat companiile din Statele Unite
Apariţia şi evoluţia responsabilităţii sociale corporative:

Se pare că, primele urme ale abordării conceptului de responsabilitate socială au

apărut cu mult înaintea încercării de definire a acestuia. Astfel, încă din anii ’30, ’40, în
diverse lucrări se fac referiri la partea socială a afacerilor. Exemple relvante sunt:
Chester Barnard’s (1938) The Functions of the Executive, J. M. Clark’s (1939) Social
Control of Business, and Theodore Kreps’ (1940) Measurement of the Social
Performance of Business. Carroll menţionează faptul că, din perioada anilor ’46,
directorii firmelor, numiţi încă de pe atunci „oameni de afaceri” erau intervievaţi de
jurnaliştii revistei Fortune cu privire la responsabilităţile lor de ordin social (Carroll,
1999). Bowen este numit părintele responsabilităţii sociale, cel care a pus bazele
literaturii de specialitate a acestui concept, şi cel care, pentru prima dată a încercat o
definire a conceptului (Schwartz, 2011). Un reper de o importanţă majoră în apariţia şi
evoluţia conceptului de responsabilitate socială este introducerea de către Keith Davis,
în 1960, a „Iron Law of Responsibility” prin care acesta argumentează că
„responsabilitatea oamenilor de afaceri trebuie măsurată cu puterea lor socială” (Davis,
1960, p. 71). În ceea ce priveşte etapele majore ale evoluţiei responsabilităţii sociale
corporatiste, cel care este numit autoritatea mondială a responsabilității soale
corporative John Elkington (2004), descrie evoluţia responsabilităţii sociale corporative
în trei etape: - prima etapă face referire la perioada 1960 - 1978, perioadă caracterizată
de guvernele occidentale care urmăreau limitarea, prin intermediul legislaţiei, a
impactului activităţilor economice asupra mediului şi exploatarea raţională a resurselor
naturale. Aceasta este perioada în care, pentru prima dată, li s-au impus companiilor
standarde minime de protecţie a mediului. - cea de-a doua etapă începe odată cu
începutul anului 1980. În această perioadă, accentul trece de la impunerea unor reguli
privind exploatarea mediului, la ceea ce, mai târziu, va fi numită producţia „green”.
Accentul este pus pe utilizarea durabilă a resurselor naturale, astfel, luând naştere
conceptul de dezvoltare durabilă. - a treia etapă debutează în jurul anilor 1999, şi
însoţeşte practic protestele împotriva unor instituţii internaţionale şi a unor companii
globale. Principala trăsătură a 14 etapei, evoluţia rapidă a informaţiilor şi tehnologiei
comunicaţiilor (TIC), care dă ocazia marilor companii să stabilească şi să menţină o
relaţie mai strânsă cu toți cei interesați. În această etapă, problemele legate de
guvernarea corporatistă şi avantajele strategice competitive îşi pun amprenta, iar
globalizarea creşte nivelul de abordare al responsabilităţii sociale corporative. În ultimii
ani, conceptul de de responsabilitate socială şi de mediu al companiilor continuă să se
extindă, incluzând problemele legate de drepturile omului, schimbările climatice şi
sărăcia.

Responsabilitatea socială corporativă în România:

În România sunt puţine companii care îşi fundamentează activităţile de RSC pe diagnoze
ştiinţifice. În această categorie intră „marii jucători”, un număr restrâns de companii cu
experienţă în RSC din ţara noastră. Sunt, de altfel, acele companii cu vizibilitate mediatică în
zona implicării sociale. În cele mai multe cazuri, din răspunsurile analizate se evidenţiază faptul
că orientarea activităţilor de RSC a companiilor româneşti este dată de decizii unilaterale
incluse într-o strategie cu caracter consultativ parţial, limitat la discuţii cu stakeholderii sau
colaborări cu ONG-urile care oferă modele de implicare în comunitate. Există şi cazuri, spun cei
intervievaţi, în care identificarea nevoilor sociale ale comunităţii se realizează sporadic, haotic,
in funcţiile de interesele majore de business sau preferinţele personale ale câtorva angajaţi.
Întrucât nu există practici ştiinţifice generalizate de identificare a nevoilor comunităţilor în care
companiile îşi desfăşoară activitatea, procedura de selecţie a AE Responsabilitatea socială a
companiilor din România între percepţii şi realitate 48 Amfiteatru Economic proiectelor de RSC
ce urmează să fie derulate se limitează în cele mai multe cazuri la alegerea acelor proiecte care
sunt în acord cu strategia de business a companiilor sau se desfăşoară în zonele lor de
competenţe. În alte cazuri, activităţile de RSC devin simple sponsorizări, care se acordă pe
baza unor criterii de eligibilitate. Exemplificăm prin răspunsul oferit de unul dintre intervievaţi:
Am postat pe site-ul companiei un ghid pentru sponsorizare, pe care îl pot consulta toţi
potenţialii parteneri. După studierea criteriilor de eligibilitate, dacă proiectul îndeplineşte aceste
criterii, cei interesaţi ne pot trimite o propunere de parteneriat.

De multe ori, în selecţia unor proiecte cu beneficii reale asupra comunităţii există limitări
generate de bugetele restrânse ale companiilor. Chiar dacă o companie poate identifica corect
nevoile sociale ale comunităţii în care activează, există numeroase situaţii în care bugetele
companiilor nu permit dezvoltarea unor programe de RSC care să răspundă aşteptărilor
comunităţii.
Bibliografie:

Internet -
https://econ.ubbcluj.ro/Scoala_Doctorala/rezumate/MIHALACHE%20Silvia%20Stefania.pdf

https://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_1014.pdf

https://www.acadameia.eu