Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prelg An V Sem Ix Omf
Prelg An V Sem Ix Omf
CATEDRA
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ
P r e l e g e r e a Nr. 1
(Teze. Semestru IX)
Pre f a ţ ă
Există multe definiţii ale noţiunii “tumoare”, însă toate ele se concentrează asupra transformării ţesuturilor
organizmului şi particularitatea biologică principală a neoformaţiunilor adevărate, spre deosebire de hiperplaziile
fiziologice normale, precum şi de proliferatele inflamator-infecţioase, constă în faptul, că tumorile au capacitatea de a-şi
continua dezvoltarea sa chiar şi după înlăturarea principiilor care le-au declanşat.
Cîteva definiţii:
Willis R.A.: “Tumoare este concreştere patologică de ţesuturi, care nu-s coordonate
cu dezvoltarea ţesuturilor normale, între această dezvoltare şi se
continuă după suprimarea acţiunii cauzelor, ce le-au declanşat”.
N.N.Petrov: “Surplusuri nereglamentate de înmulţire celulară focală”.
I.I.Şevcenco: …în noţiune de tumoare adevărată include “procese patologice,
care apar în rezultatul proliferării celulelor proprii al organizmului la
diferiţi factori de origine externă şi internă”.
N.N.Petrov: a aprecia tumorile adevărate ca “rezultat al reacţiei distrofice,
proliferative a organismului la diferiţi factori nocivi (dăunători) – externi
sau interni, congenitali sau dobîndiţi, ce au adus la modificarea stabilă a
schimbului de substanţe în ţesuturi şi descompunere fără un sfîrşit
determinat”.
I.V.Davîdovschi: exprima următoarea părere: “Formal, tumoarea se prezintă ca o
majorare progresivă a volumului oricărui sector al unui ţesut sau
organ. Totuşi creşterea progresivă poate servi drept caracteristica
generală a tumorii. Această creştere de obicei, se descrie ca
nelimitată, nemărginită prin ce se subliniază deosebirea principală
2
În aciastă clasificare nu întră aşa neoformaţii ca glanulomul eozinofil şi a. De aceea Bernadschi a modificat
clasificarea lui Kolesov.
____________________________________________________________________
Grupul de tumori Tumori Neoformaţii
şi neoformaţii pseudotumorale
pseudotumorale
____________________________________________________________________
Osteomul-osteoid, Osteodisplazia fibroasă
Osteogene osteoblastomul ostioza deformată
După apartenenţa tisulară tumorale regiunii maxilo-faciale ale gîtului se subîmpart în tumori epiteliale, din ţesut
conjuctiv, neurogene şi miogene. G.V.Falileev (1978), recomandă de a subîmparte tumorile regiunii cervicale în trei
grupuri:
1. Tumori de organ: tumori ale glandei submandibulare, ale glandelor tiroide şi paratiroide, laringofaringelui şi ale
laringelui, ale sectorului cervical al esofagului şi a.
2. Tumori extraorganice: tumori cervicale neurogene, tumori din derivatele mezenchimului, din ţesut muscular şi
neclasificabile, din ţesut conjunctiv, din ţesut grăsos, din ţesut sinovial, din vase, tumori disembrionare.
3. Afecţiuni pseudotumorale ale ganglionilor limfatici (primare şi secundare), reticulosarcomul, limfosarcomul,
limfogranulomatoză.
Cea mai comodă în activitatea practică a medicului stomatolog este sistematizarea simplă, precisă şi în acelaş
timp autocuprinzăroare a tumorilor şi neoformaţiunilor pseudotumorale ale regiunii maxilo-faciale pe care o
propune I.I.Bernadschi (1983).
1. Tumori benigne ale părţilor moi ale regiunii maxilo-faciale: hemangiome, chisturi şi fistule congenitale,
aderoame, fibroame, papiloame, limfangioame, lipoame, neurofibroame, nervii pigmentari congenitali ai pelii,
neurofibromatoză.
2. Tumori osteogene benigne ale maxilarelor osteoame, asteoid-osteoame, osteoblastoclastoame.
3. Neuroformaţiuni osteogene pseudotumorale orale şi osteodistrofii ale maxilarelor, displazia fibroasă,
cherubismul, ostoza deformată (boale lui Paget-osteodistrofia deformată), osteodistrofia fibroasă paratiroidă
(generalizată) sau boala Engel-Reklinghauzen, hiperostozele maxilarelor la copii exostozele, gramulomului
eozinofil.
4. Tumori benigne şi neoformaţiuni pseudotumorale noisteogene şi neodontogene ale maxilarului:
hemangioendoteliomul, fibromul, neurofibromul, (neurolemomu), mixomul, condromul, colesteatomul.
5. Tumori odontogene benigne: adamantinomul, ameloblastomul, odontomul moale, odontomul tare (dur),
fibromul odontogen.
6. Neoformaţiuni pseudotumorale odontogene: chisturi odontogene: chisturi neodontogene, cimentoame, epulisul.
Toate tumorile sus numite pot avea variante maligne.
2. Vîrsta. În ansamblu, tumorile maligne se întîlnesc în toate grupele de vîrstă, însă cel mai frecvent ele afectează
vîrsta 40-70 ani, adică după 40 ani.
- Cancerul e mai frecvent la oamenii mai în vîrstă. Cel mai vîrstnic bolnav citit în literatura de
specialitate avea vîrsta de 102 ani, dar nu se exclude cancerul şi la cei mai tineri. În literatură sînt
citate aşa cazuri. Astfel Anzilloti citează un caz la două luni, Kondratenko la 6 ani, Figi la 13 ani,
Ganglophea la 14 ani, Iacobovici la 16 ani. Sarcomul e mai frecvent la indivizii de vîrstă mai tinără.
Bărbaţii în vîrstă de 70 ani se pot înbolnăvi de cancer de 100 de ori mai frecvent decît cei de 30 ani,
iar femeile de 70 ori mai frecvent decît cele de 30 ani. Mai trebuie de ţinut cont şi de faptul, că cu
vîrsta cancerul poate fi mişcat de către bolile de vîrstă.
- Pe de altă parte şi frecvenţa cancerului se măreşte cu vîrsta.
9. Diagnosticul histologic.
Rolul medicului stomatolog în diagnosticul afecţiunilor oncologice se determină de contractul său cu populaţia.
Sarcina principală a medicului-stomatolog, precum şi a oricărui specialist, constă în suspectarea tumorii. Pentru
aceasta el trebuie să ştie bine simptoamele clinice ale afecţiunii, metodele de tratament ale tumorilor, structura
organizatorică a serviciului oncologic, ca la timp să îndrepte instituţia corespunzătoare bolnavul oncologic sau cu
suspiciune oncologică.
- Rolul stomatologului în diagnosticul tumorilor maligne ale regiunii
maxilo-faciale şi ale acelor înconjurătoare nu se limitează la specializarea lui îngustă şi chirurgul, şi endodentistul, şi
protezistul în aceeaşi măsură poate contribui la diagnosticul oportun al stărilor pretumorale (precanceroase) şi
tumorilor maligne. Prin urmare fiecare stomatolog, independent de specialitatea sa, trebuie să ştie bine oncologia
stomatologică (oncostomatologia). Pentru aceasta este necesar de a memoriza o serie de acţiuni:
1. Să cunoască bine anatomia şi fiziologia regiunii maxilo-faciale.
2. Întodeauna bolnavului să fie investigat după anumite reguli.
3. De a cerceta toată regiunea, iar apoi de a se limita locul suspect.
4. Totul ce nu corespunde normei trebuie să fie cercetat.
5. În toate cazurile suspecte trebuie folosite metode suplimentare de explorare, care
sînt în instituţia stomatologică.
6. Dacă diagnoza nu poate fi stabilită prin intermediul mijloacelor ce sînt la îndemînă,
bolnavul trebuie îndreptat la oncolog.
7. Perioada de supraveghere pînă la stabilirea diagnozei trebuie să fie îndelungată, să
nu depăşească 10-15 zile.
8. Stomatologul trebuie să posede metodele de recoltare a probelor pentru examenul
citologic şi histologic al ţesuturilor, chiuretare, amprentă, puncţie, excizie şi a.
9. Să cunoască starea normală a organelor învecinătate, gîtul, vestibulul faringian,
nasul extern şi a.
10.Cazuri neclare de a consulta cu specialiştii în cauză.
11.Toţi bolnavii cu afecţiuni pretumorale (stări precanceroase) trebuie luaţi la
evidenţă la dispanser.
Problema cea mai importantă în oncologie este evidenţierea şi tratamentul planificat al bolnavilor cu afecţiuni
tumorale. Sistemul de evidenţă obligatorie a acestor bolnavi a fost întrodus în 1945. Pentru fiecare bolnav se întocmeşte
un aviz (forma de evidenţă nr. 281).
Acest aviz în decurs de trei zile expediază la cabinetul oncologic, iar de acolo- la dispensar. Pentru fiecare bolnav se
completează fişa de control nr. 30. Din aceste fişe se întocmesc două fişiere (cartoteci) a bonavilor cu tumori maligne şi
a bolnavilor cu afecţiuni precanceroase. Pentru o comodă efectuare a evidenţei bolnavilor se subîmpart în categorii
clinice.
Categoria I-a – bolnavii cu afecţiuni precanceroase.
Categoria I-b – bolnavii cu afecţiuni precanceroase.
Categoria II-a– bolnavii cu tumori maligne, care vor urma tratamentul special.
Categoria II-b – bolnavii cu tumori maligne, care vor urma tratamentul radical.
Categoria III – oamenii practic sănătoşi, după suprimare completă a tumorilor
maligne, la care în momentul de faţă lipsesc recidivele şi
metastazele.
Categoria IV – bolnavii cu tumori maligne în stadii tardive, cărora le este indicat
6
Bibliografie
P r e l e g e r e a Nr. 2
1. Date statistice
- Tumorile maligne ale pielii feţei constituie 12-14% din toate tumorile maligne ale omului.
- În componenta tumorilor maligne ale pielii feţei intră :
- Cancerul (carcinoamele) – 88%
- Melanomul – 10%
- Sarcomul – 2%
- Carcinoamele pielii feţii în aproximativ 94 – 95% se localizează în regiunea feţei şi
a gîtului. Majoritatea acestor cazuri (81,5 – 9,5 după A.V.Ceaclin) se localizează în regiunea facială.
2.Etiologia
- Precancerul : acne, furunculi, induraţii, papiloame senile, ulceraţii, excoriaţii, nevuşi, cicatrice postcombustionale.
- Aproximativ la 2% din bolnavii cu lupus se dezvoltă cancer.
3.Morfologie
- Cancer bazocelular
- Cancer celule plate (pavimentos).
4.Clasificarea
Pot fi deosebite 3 forme de cancer al pielii faciale :
1.Superficială
2.Infiltrativă
3.Papilară
Deosebim 4 stadii de evoluţie a cancerului pielii feţiei.
1. Tumoare superficială pînă la 1 cm în diametru, fără infiltrare în ţesuturile înconjurătoare.
2. Mai mult de 2 cm în diametru cu infiltrare în ţesuturi grasos subcutan.
3. Infiltrare mai profundă, însă fără afectarea a ţesutului cartilaginos sau osos.
4. Infiltrarea în cartilaj sau în os.
Metastazele apar în stadiile III-IV în caz de formă cu celule plate.
5.Clinica
- Depinde de o serie de factori:
1. Structura histologică,
2. Caracterul tratamentului precedent (cauterizare, comprese cu unguente, excizii neradicale).
3. În forma superficială- prurit, rugozitatea pielii, apariţia formaţiunilor ganglionare (nodulare) pe piele )de culoarea
galbenă, sură). Cu timpul apare zemuire, (pe urmă se formează cruste, sîngerare, tendinţa la hemoragie (diateza
hemoragică).
De cele mai multe ori avem de afacere cu cancerul bazocelular.
În caz de formă infiltrativă-este vorba de cele mai multe ori de cancerul cu celule late.
- Cel mai frecvent apare din focare epiteliale, localizate în adîncul pielii, din foliculii piloşi din
glandele sudoripare.
6.Diagnosticul
7
P r e l e g e r e a Nr. 2,3
(Teze. Semestru IX)
Planul prelegerii :
1. Clasificarea tumorilor benigne ale părţilor moi buco-faciale.
2. Hemangiome şi limfangiome
3. Tumorile benigne ale glandelor salivare
4. Tumorile benigne ale pielii şi ţesutului subcutan
(neurofibroma, neurofibromatoza)
5. Chisturi şi fistule epidermoide ale gîtului
O clasificare complectă a tumorilor benigne a ţesuturilor moi a capului şi gîtului nu este şi se vede că
aproape este inposibilă pentru că clasificaţiile adevărate sînt bazate pe o noţiune oarecare (morfologică, de localizaţie
ect.) şi totuşi este clasificaţia prof.
E.Simonovscaia )1968) care a grupat toate tumorile după faptul că ele se întîlnesc în ţăsuturi moi ale feţii şi gîtului.
Conform acestei clasificaţii toate tumorele ţesuturilor moi se înpart în trei grupe principale :
I. Lezionarea mucoasei şi ţesuturilor moi a cavităţii bucale :
Tumori epiteliale (papilom), tumori mezenchimale (fibrom, lipom, chondrom); din ţesut muscular (miom), din
ţesut nervos (nevrinome, neuromefibrome, neurofibromatoz); din ţesut angiomatos (hemangiom, limfangiom
hemangioendoteliom benign), din ţesut pigmentat (nervos).
II. Lezionarea glandelor salivare (mari şi mici ); tumori epiteliale
(adenome, adenolimfome, adenomul plemorf (mixt), din ţăsut mezenchimal (lipome), fin ţăsut angiomatos (hemangiom,
hemangioendoteliom benign); din ţăsut nervos (nevrinome).
Pseudotumori – chisturi de retenţie.
III. Lezionarea pielii şi ţesutului subcutan; tumori epiteliale (papilom), din ţesut mezenchimal (fibrom,
lipom), din ţesut angiomatos (hemangiom, limfangiom, hemangioendoteliom benign; din ţesut pigmentat nervos
(nevrinome, neirofibrome şi neirofibromatos, din ţesut pigmentat (nervos), Pseudotumori - chist epidermoid, chist
dermoid, aterom, şi alte formaţiuni rinofia, chist branhial şi teratome.
Cum se vede din clasificaţie în grup sînt în I grup sînt clasificate după ţesuturile lezionate şi sînt bine
descrise în manuale şi totuşi o să ne oprim la unele din ele mai frecvent întălnite şi în tratamentul cărora se întîlnesc
dificultăţi. Şi în primul rînd o să ne oprim la tumorile din vasele sangvine şi limfatice.
Hemangiomul
Tumoare care se dizvoltă în rezultatul hiperplaziei ţesuturilor vasculare şi se întălneşte conform datelor lui
Bernadschi în 12,83% bolnavi spitalizaţi cu tumori benigne.
În literatura română hemangiomul (angiomul) se clasifică după tabloul histologic în hemangiome stelate,
plane şi tuberoase. Dar clasificaţia histologică mondială este următoarea : 1.Hemangiotelioma benignă. 2.Hemangiom
8
capilar (hemangiom invenil). Hemangiom cavernos, hemangiom venos. 4.Hemangiom în formă de strugure (arterială,
venoasă şi arterio-venoasă. 5.Hemangiom intramuscular (capilar, cavernos şi arterio-venos. 6.Angiomatoz de sistemă.
7.Hemangiomatoz cu fistulă, arterio-venoasă înăscută şi fără ea. 8.Glomus angiomă. 9.Angiomioma (leiomioma
vasculară). 10.Hemangioma de tip granulom (granuloma piogenă).
Ca clasificaţie mai raţională pentru chirurgie considerăm clasificaţia P.Gorbuşina (1978) care include:
1. Hemangiom cavernos s-au lacunar a) incapsulat. b) difuz.
2. Hemangiom capilar s-au simplu a) superficial. b) profund.
3. Hemangiom în formă de strugure s-au ramificat a) arterial. b)venos.
4.Fibrangiom 1)capilar, 2) cavernos, 3) ramificat : a) cu creştere rapidă,
b) cu creştere înceată.
Mai des în practica medicului se întîlneşte hemangiome capilare sau simple care de cele mai dese ori, prezintă
o pată plată de culoare roşie s-au canonică care constă dintr-o mulţime de capilare, arteriale care anostomozează unul cu
altul.
Capilarele pot fi venoase s-au arteriale. La apăsare (presiune) hemangiomul dispare iar la întreruperea
presiunei se iveşte din nou.
Hemangiomul poate să crească repede, sau încet (de cele mai dese ori) : Pot fi perioade de creştere rapidă. Rar
poate să dispară de sine stătător.
Hemangiomul în formă de strugure (hemangioma reconsum) constă din vase sangvine arteriale în formă de
ghem. Adesea ori pulsează, iar din cauza anastomozilor arterio-venoase poate să se ivească simptomul murmurelui de
pisică.
Hemangiomul cavernos constă din cavităţi căptuşite cu endoteli care sînt împlute cu sînge. Cavităţile
comunică una cu alta şi din cauza aceasta se iveşte simptomul de dispariţie (la presiune) şi de umplere (la înlăturarea
presiunei).
Tumora poate să fie bine limitată s-au să crească infiltrativ. Acest tip de hemangiom poate leziona un anumit
ţesuturile moi, dar şi oasele acelui facial.
Cîteodată în tumoră se palpează fleboite.
Afară de aceste trei tipuri de hemangiom poate într-o tumoră să se concentreze toate cele trei forme.
Hemangiomul se diferenţiează de : limfangiom care se deosebeşte după culoare (deschisă) şi conţinut (la
puncţie-limfă). I se ivedenţiează simptomul de dispariţie a tumorii la presiune.
De nevas se deosebesc hemangioamele prin aceea că la presiune culoarea nevusului nu dispare.
Tratamentul. În tratamentul hemangiomelor capilare cu suprafaţă mică se foloseşte, electrocoagulaţia,
crioterapia, rentgenoterapia (6 Gr). Metodele chirurgicale – excizia tumorei cu plastia cu ţesuturi locale sau cu brefe de
piele liberă. Hemangioamele cavernoase se înlătură cu exizii pe etape s-au se coase tegumentele lezionate pentru
obliterarea vaselor sangvine.
În ultimii ani sau ivit lucrări unde se întrebuinţează embolizaţia vaselor accedente cu “trombi” de silicon,
(Vigneul 1978).
Se întrebuinţează terapia de sclerozare (arsuri aseptice endo-vasculare) – amestecul chinin cu uretan
(Dowlong) chinini 1,25, uretani – 0,6, Ag destilate – 10,0, Neajunsul – perioada îndelungată de tratament, durerea
puternică (se efectuiază fără anestezie ), adesea ori nereuşita acţiunii clinice. Mai efective sînt modificaţiile Gorbuşina
care constau în variaţii de întroducerea chinin – uretanului pe segmente şi în cantităţi diferite.
Terapia sclerozantă după V.Agapov. În tumoră se întroduce soluţia din alcool etilic 95 o – 70 ml + novocain
1,07 apă distilată 29,0.
Asistentul apasă asupra tumorii. Tumora se lipseşte de sînge şi în cavitate se întroduce amestecul sclerozant
în cantitate pînă la 90 ml. Peste 12-15 zile procedura poate fi repetată. Peste 3 luni cursul de tratament poate fi repetat şi
aşa de 2-3 ori. Partea negativă a metodei e că bolnavul simte dureri mari în cursul de tratament şi sînt recidive.
Terapia de sclerozare după In. Bernadschii – sînt două variante de terapie sclerozantă care constă în blocarea
fluxului şi refluxului de sînge în tumoră cu pensă specială, absorbirea sîngelui din caverne şi (întroducerea) şi spălarea
lor cu substanţă sclerozantă. Metoda este indicată la localizaţia tumorei în regiunile jugale, a buzelor , limbii şi palatinul
moale.
II. Hodurovici a propus ca sclerozant soluţie de 90% de acid triacetic (5părţi) şi sol. de dicaină 2% (1parte) în
cantitate de 0,02-0,06 ml.
Din metodele de tratament a hemangiomului moi fac criochirurgia, electrocoagulaţia, rentgen-terapia ect.
(buckyterapia sau radio).
Ca soluţii sclerozante se mai folosesc motnat de sodiu psialiat de sodiu – limitează angiomul prin
transformarea fibroasă a peretelor tumorali, diminuînd lumenul vascular. În angioamelor gigante se pot practica legături
intratumorale “în saltea” cu fire neresorbabile.
Limfangiomul
Tumora din vasele limfatice – (defect de formare a vaselor limfatice). Ocupă 2,73% din toate tumorile
benigne.
9
Tabloul clinic se caracterizează printr-o progresie lentă a tumorei care poate să se oprească s-au chiar să
regreseze. De cele mai dese ori se localizează în regiunea buzelor, obrazului, paratideo-maseterice, nasul, limba.
Structura histologică a limfangiomului determină tabloul clinic. Se deosebesc limfangioame simple, chistice
şi cavernoase.
Limfangioamele simple se caracterizează prin majorarea difuză a organului (nas, buză ect). Se localizează
mai des în piele.
Formă chistică creşte în dimensiuni mari şi se răspîndeşte pe mucoasa cavităţii bucale, pe faţă, limbă, obraz,
pe gît. Palpaţia nu este dureroasă, poate fi determinată fluctuenţă (acest simptom nu este la forma cavernoasă).
Limfangiomul progresînd poate duce la disfagie şi asfixie.
Pătrunderea infecţiei în limfangiom duce la inflamaţie neplăcută pentru starea bolnavului cu simptomatologia
caracteristică.
Diagnosticul se efectuează pe baza simptomelor clinice şi pe baza puncţiei (limfă). Se efectuează biopsia. Se
diferenciază cu Sindromul Miculici.
Tratamentul. Excizia tumorei, înlăturarea ei şi plastia defectului cu ţesuturi locale. Sclerozarea tumorei (după
IN.Bernadschi). Indicaţii acute către operaţie este asfixia. Operaţia este contraindicată în caz de inflamaţie dar nu la
asfixie. Radioterapia nu este efectivă.
Prognoza în caz de limfangiome mici este pozitivă, la cele masive este problematică.
Diagnoza se bazează pe creşterea lentă a tumorii pe parcursul nervului trigemen sau facial, dur-elastică, cu
suprafaţa tetă dureroasă la palpaţie.
Tratamentul chirurgical – excohleaţia neurofibromei cu separaţia nervului corespunzător. Tumora poate fi
preventiv colorată cu briliant griun.
Prognoza este satisfăcătoare.
Neurofibromatoza. (boala Recligauzen)
Maladie care se caracterizează prin dezvoltarea multor tumori pe parcursul fasciculelor nervoase pe fon de
dereglări specifici nervoase, hormonale şi osoase.
Sînt două teorii de etiopatogeneză (Conheim 1878) teoriilor permutării depunerilor nervoase embrionare s-au
dereglările funcţiei glandelor endocrine şi balansului sistemului nervos vegetal.
Tabloul clinic. Nu este nici un organ sau ţesut care poate fi lezionat de neurofibromatoză. Tipic pentru
neurofibromatoz este triada Darie – complexul de simptome din partea pielii, ţesutului osos moale şi din partea
glandelor endocrine.
Simptomele pot să se ivească în adolescenţă. Bărbaţii se îmbolnăvesc ma des decît femeile.
Fistulele antiauriculare pot fi bilaterale cu deschiderea orificiului lor înaintea tragusului. Presiunea asupra
tragusului poate duce la eliminări de puroi din fistulă sau a unui lichid albineţ. La închiderea fistulei poate să se ivească
un abces. Fistula poate ajunge pînă la cartilagiul porus acusficus externus.
Chisturile regiunii parotidiene şi retromandibulare.
Se localizează în grosimea parotidei sau a porţiunii ei retromandibulare ajungînd pînă la cartilagiul – porus acusticus
externus. Dacă chistul se suprainfectează şi se elimină puroiul oficiului extern a fistulei se localizează între muşchiul
sternocleido-mastoid şi unghiul mandibulei.
Chisturile şi fistulele mediane se localizează pe linia mediană cartilagiul tiroid şi osul hioid. Dar cîteodată pot fi
localizate şi în partea inferioară a gîtului s-au chiar laterală. Chistul nesuprainfectat dă o iluzie ca menton suplimentar.
Fistula elimină lichid mucoid s-au purulent care murdăreşte haina.
Pentru precizarea diagnozei se efectuiază fistulografia. La 30% din bolnavi fistula are mai multe ramificaţii.
Diferencierea se efectuiază cu tuberculoza, actinomicoza, limfadenita, perihondrita cartilagelor laringelui,
osteomielita cronică a mandibulei, limfogranulomatoza.
Chisturile laterale ale gîtului se dezvoltă din rămăşiţele aparatului branheogen, şi se proemitează în vârsta tînără
care duce la asimetria gîtului. Suprainfectarea duce la dizvoltarea flegmonului. După deschiderea flegmonului rămîne
fistulă. Chisturile laterale se localizează tipic pe partea anterioară a m.sternocleidomasteoid, în regiunea
retromandibulară, au o consistenţă elastică, pielea deasupra tumorei nu este lezionată.
Diferenciere se efectuiază cu : anevrizmă, tumoră mixtă, hemodectomă, limfosarcomă, limfadenită, lipomă,
limfangiomă. De aceea erori în diagnostic sînt o mulţime.
În diagnostic au o mare însemnătate puncţia şi citologia punctului.
Fistulele laterale ale gîtului. Sînt pur congenitale şi apărute după deschiderea chistelor laterale suprainfectate.
Diagnostica se bazează pe datele anamnezei, palpaţiei puncţiei şi analiza punctatului, radiografiei de contrast,
biopsiei şi analizei histologice.
Conţinutul chistului – lichid brun deschis mucoid în care se găsesc epiteliu şi leucocite.
Tratamentul . Trebuie să fie chirurgical radical. E mai bine de operat după vîrstă de 9-10 ani. La suprainfectare
chistul se deschide şi se tratează ca flegmonul.
Înlăturarea fistulei se efectuiază împreună cu rezecţia corpului osului hioid. Fistulele preventiv se umple cu o
substanţă colorantă. Aceasta dă posibilitate de a înlătura complect chistul sau fistula cervicală.
P R E L E G E R E A Nr.3
(Teze. Semestrul IX)
Cancerul de buză
- Frecvenţa = aproximativ 10% din toate cazurile de cancer al omului;
- Sfîrşit letal – de cele mai multe ori în vîrstă de 40-60 ani;
- Mai frecvent se afectează buza inferioară ( 85% ), cea superioară numai 4,1%.
Etiologia :
- Influenţa factorilor mediului ambiant;
- Starea generală a organismului,
- O mare însemnătate au stările precanceroase (92-97%).
Morfologia :
- Cancer cu celule plate (pavimentos) 3,95% (cu celule plate în curs de cornificare (Keratinizare).
- Restul – cu celule plate, fără cornificare.
- 0,3% - bazocelulare.
Cancerul de buză
- Sub această denumire se au în vedere tumori ce apar în regiunea roşului buzei.
- Se întîlneşte des.
- Cel mai des (95,1% - sînt bărbaţi).
- Femei – 4-9%.
- Nu rareori au loc erori de diagnostic.
- Aproximativ 3% din toate tumorile omului.
- Cel mai frecvent cancerul buzei inferioare (95%).
- Cancerul buzei 2-5%.
- Vîrsta – 40-60 ani.
- Circa 40% - în regiunea comisurii bucale (labiale).
Clinica
- Formele timpurii sînt aproape asimptome.
- La început – o induraţie rugoasă, ce se aseamănă cu o crustă.
- După desprinderea (înlăturarea) crustei apare o sîngerare capilară care repede se opreşte de sine stătător.
- Procesul, ca regulă, se localizează paracentral.
- Dezvoltarea cancerului de buză este în formă dublă : de tumoare (exofită) şi de ragadă (endofita).
- Dacă nu este tratat foarte repede se distruge toată buza.
- Metastazarea are loc nu mai departe de nodulii regionari.
Forme clinice
- Papilara } forme exofită
- Verucoasa
- Ulceroasă } Forme endofite
- Ulceroasă infiltrativă
Clasificare
1. După sistemul TNM
2. După evoluţia de 4 stadii:
1) tumoare (ulceraţie) – pînă la 1 cm.
2) tumoare sau ulceraţie pînă la 2 cm.
3) tumoare sau ulceraţie pînă la 3 cm.
4) se afectează toată buza.
Diagnosticul
- Evoluţia clinică
- Cheiloscopia
- Examen citologic
- Examen histologic
Tratamentul
- Cea mai desăvîrşită metodă este metoda complexă
- Metoda radiantă se foloseşte în stadiile I şi II
- Metoda asociată în stadiul III
- E foarte complicată în stadiul IV
- În toate stadiile se afectează excizia ţesutului grasos cervical (împreună cu nodulii limfatici).
Prof. dr. C.Burlibaşa. Cancerul buzelor. (din G.Timoşca, C.Burlibaşa. Chirurgie oro-maxilo-facială 1983, p. 434-
437).
- 25-30% din cancerele regiunii maxilo-faciale, fiind cea mai frecventă localizare.
- Se întîlneşte mai frecvent după 50 ani.
12
Etiologie
- Sînt încriminate
- Iritaţiile
- Mecanice
- Chimice
- Termice prelungite
- Fumatul cu pipa sau ţigareta pînă ard buza
- Alcoolul, ect.
- Sifilisul în antecedente (5-6% ).
- Expunerea îndelungată la soare
- Lipsa de igienă buzală
Anatomie patologică
- Iniţial este localizat Vermilion sau la limita cutaneo-mucoasa, în majoritatea cazurilor la jumătatea distanţei dintre linia
mediană şi comisura bucală.
- Ulterior se poate extinde invadînd pastiile moi labiogeniene,
- Vestibulul inferior şi mandibula.
- Afectarea limfonodulilor este destul de precoce.
- Ca forma histologică, în proporţie de 85% este întîlnit carcinomul spinocelular, 5% carcinoamele nedifernetiate, iar
cinomul spinocelular, 5% carcinoamele nedifernetiate, iar restul, bazocelulare sau glandulare.
Simptome
- Debutul poate fi superficial sau interstiţial nodular.
- Apare la început ca o zonă albicioasă.
- Alte ori ca o ulceraţie mică.
- De asemenea, superficial, poate avea aspect vegetat şi apare la început ca o verucă cu fisuri.
- Alteori apare ca o excrescenţă cu aspect conopidiform.
- Forma de debut infiltrativ endofitică, apare ca o tumoare cu baza largă de implantare, cu suprafaţa rugoasă sau îndurată.
- Într-o fază mai avansată se ulcerează şi apar muguri cărnoşi vegetanţi.
- Formă cu debut nodular pare în grosimea buzei ca o zonă îndurată, nedureroasă, dar se poate ulcera tardiv.
- Mai adeseori localizarea este paramediană.
- Dar se citează şi localizări multiple.
- În toate formele, adenopatia apare destul de precoce
- Starea generală nu este afectată decît în stadiile tardive de invazie tumorală.
- Durerile la început lipsesc, ulterior pot apărea, fiind datorate în special suprainfectării.
Diagnosticul
- La început clinic este destul de dificil.
- Diagnosticul diferenţial se face cu :
- ulceraţiile mecanice provocate în special de dinţii cariaţi.
- ulceraţiile apărute după arsuri,
- ulceraţiile herpetice,
- ulceraţii tuberculoase,
- sancrul primar,
- chelitele microbiene,
- Diagnosticul de precizie se pune în urma examenului histopatologic.
Evoluţie
- Evoluează de regulă, lent.
- Osul este invadat fie din aproape în aproape, fie prin canalul alveolar, fie indirect de la limfonodulii fixaţi de os.
- Adenopatia, la început doar palpabilă, creşte în volum, se fixează atît de părţile moi, cît şi de mandibulă. Limfonodulii
metastatici se pot ulcera şi ei.
- Pot apărea metastaze pulmonare, mediastinale şi chiar cerebrale.
Tratament
- Rezultatele cele mai bune – în stadiile I şi II, cînd se urmăreşte înlăturarea tumorii şi evitarea limfonodulilor metastatici.
- Se obţin rezultate bune prin radioterapie.
- Evitarea ganglionară s-a dovedit a fi terapeutică, examenul histologic evidenţiind, în 10-18% din cazuri, metastaze.
În stadiul IV se fac rezecţii întinse labio-mandibulare, urmate de plastii de părţi moi şi os.
P R E L E G E R E A Nr. 3a
(Teze. Semestrul IX)
2.Etiologia
- Fumatul,
- Folosirea amestecurilor de tutun şi alte substanţe sub denumirile “NAS”, “Beteli”.
- Traumatismele mecanice (leziunile mucoasei).
- Alcoolul şi alţi excitanţi chimici.
- Excitanţi termici.
3. Morfologia
- Predomină cancerul cu celule plate în decurs de cornificare în fond în sectorul anterior al cavităţii
bucale.
- În sectoarele posterioare adesea se observă cazuri de cancer cu diferenţiere scăzută a celulelor.
4. Clasificare
- Forme;
- Papilare,
- Ulceroase.
- Ulceroase – infiltrativă
- Infiltrativă.
Clasificarea după 4 stadii
I. Pînă la 2 cm în diametru, în limitele mucoasei, fără metastaze.
II. De aceleaşi dimensiuni, însă cu invadare (infiltrare) în stratul submucos, metastaze solitare
mobile.
III. Invadarea ţesuturilor subiacente, însă nedepăşind periostul maxilarelor, răspîndire în alte
sectoare ale cavităţii bucale (de exemplu de mucoasa geniană pe cea gingivală).
În nodulii limfatici regionari – metastazele multiple mobile, sau solitare puţin
moale, pînă la 2 cm în diametru – Poate fi o tumoare de dimensiuni mai mici
cu metastaze cu mobilitate scăzută, sau cu metastaze bilaterale.
IV. Procesul de extindere cîteva sectoare ale cavităţii bucale, invadează
ţesuturile moi şi oasele. Tumoare de dimensiuni ma mici dar cu
metastaze îndepărtate.
4. Clinica
- Se deosebesc 3 stadii (faze) ale bolii :
1. incipienta (de debut)
2. dezvoltarea,
3. neglijată (avansată)
În prima fază – senzaţii neplăcute la leziunii.
Obiectivă – infiltrate restrînse, ulceraţii superficiale, concrescente papilare.
În faza dezvoltată - durere acută, miros fetid din cavitatea bucală, care are
tendinţă de a se înteţi pe măsură descompunerii tumorii, salivaţie abundentă.
- Metastaze precoce.
- Cancerul planşeului bucal se localizează în regiunea frenului lingual.
- Tumori în regiunile geniană şi palatină.
- Metastazarea la început este în nodulii submandibulari, iar apoi în cei cervicali profunzi, de cele mai
multe ori cancerul mucoasei geniene formînd metastaze monolaterale, alte localizaţii ale canecrului cavităţii
bucale – mai des metastazarea bilateral.
- Clinica se deosebeşte (se caracterizează) print-o mare diversitate a semnelor primare şi a formelor
avansate ale procesului malign.
5.Diagnosticul
14
De diferenţiat de :
- ulcerele decubitale şi trofice,
- de afecţiunile specifice (tuberculoza, lues, actinomicoza),
- diagnosticul se bazează pe simptomele clinice,
- metoda radionuclidă de diagnostic
- biopsia prin aspiraţie.
6.Tratament
Metoda principală – metodă completă :
- telegamaterapia în doză de 4000 - 6000 de raze,
- se poate asocia cu iradierea focală de mică distanţă – 3500 – 6000 raze.
Intervenţia chirurgicală peste 2-4 săptămîni.
Prezenţa nodulilor măriţi dictează excizia facială de teacă a ţăsuturilor adipos în aceaşi şedinţă, sau ulterior,
peste 2-3 săptămîni.
Narcoza prin intubaţie permite efectuarea acestei intervenţii într-o şedinţă, înlăturînd focarul patologic primar
şi aparatul nodular într-un bloc unic.
P R E L E G E R E A Nr. 3b
(Teze. Semestrul IX)
Cancerul limbii
(A.Paces – din “Oncologie” de Peterson)
- 2% din totalul de cazuri de tumori maligne ale omului.
- 60% din totalul de cazuri de tumori maligne ale mucoasei cavităţii bucale.
- Majoritatea cea mai frecventă – 40-60 ani.
- Cel mai frecvent la popoarele din Asia de Sud – Est.
Etiologia
- Procese pretumorale : Leucoplazia, Leucokeratoza, ulceraţii fisuri (ragade) cronice.
- Aceste se dezvoltă sub influenţa : fumatului, traumatismelor cronice, arsurilor chimice (alcool), produselor alimentare
fierbinţi şi picante.
Anatomopatologia
- Sectoarele lateral – 65%,
- Rădăcină (baza) limbii – 20%,
- Alte localizări – 15%,
- Există 3 forme de cancer ale limbii :
- papilară
- ulceroasă
- endofită
Cel mai frecvent se evidenţiază formă ulceroasă. Ea se caracterizează print-o ulceraţie cu margini dure,
îngroşate în formă de burelet (circumvalate). Ulceraţia creşte, zona de inrudiţie a marginilor se extinde. Dar infiltraţia
profundă lipseşte.
Formă papilară apare în formă de excrescente pe mucoasa limbii. La început excrescentele sînt acoperite cu
mucoasă sănătoasă (netransformată). Apoi ele se ulcerează.
Formă infiltrativă în ţesutul lingual (în grosimea lui) se palpează o tumoare dură fără limite clare. Mărindu-se
tumoarea lezează ţesuturi musculare. Ulceraţia apare mult mai tîrziu. Această formă are cea mai mare malignitate.
Histologia majoritatea formelor de cancer al limbii sînt cu celule plate, în stadiul de cornificare, şi mai rar fără
cornificare. Ultimele cel mai frecvent se localizează în sectoarele posterioare ale limbii.
Clasificarea T.N.M a cancerului de limbă
T0 - carcinom în situ (preinvaziv)
T1 - tumora ulcerativă sau nodulară cu diametrul de maxim 2 cm.
T2 - umora cu diametrul între 2-4 cm.
T3 - tumora cu diametrul peste 4 cm, limba îşi păstrează încă mobilitatea.
T4 - tumora invadează ţesuturile înconjurătoare (planşeul bucal, loja amigdaliană, mandibulă), limba este fixată.
S TAD IALI ZAR E
Stadiul I - T0 T1 N0 M0
Stadiul II - T2N0 M0
Stadiul III - T3 N0 M0
- T1 T2 T3 N0 M0
Stadiul IV - T4 N0 sau N0 M0
- orice formă de TN2 N3 M0
15
Clinica
- Debutul neobservat
- Se determină în formă de excrescentă, inrodaţie, ulceraţie.
- În viitor tumoarea treptat se măreşte, apare necroza, miros fetid.
- După asocierea infecţiei apare durere puternică, mai cu seamă în timpul mişcărilor sau a palpării.
- Mişcările limbii devin anevoioase.
- Bolnavii renunţă la alimentare şi apare caxexia.
- Adesea în regiunea cervicală apar noduli (metastaze).
- Trebuie de menţionat (de ţinut cont de faptul) că mărirea nodulilor regionari este şi de caracter inflamator.
- Metastazele sînt foarte dure, nedureroase, de formă sferică.
- În stadiile tardive nodulii formează conglomerate, adesea cu ulceraţie.
Diagnosticul
-Nu este dificil
-Se bazează pe datele clinice.
-Palparea limbii şi a organelor cervicale este obligatorie.
-Diagnoza se difinitizează prin intermediul biopsiei, al examenului citologic al produsului obţinut prin raclare sau al
punctatului.
Tratamentul
Metoda asociată care constă din 2 etape .
I. 1.Preoperator : gamma, terapie distanţiară.
2.Peste 293 săptămîni – rezecţia electrică a limbii.
Volumul operaţiei depinde de stadiul tumorii în primul şi al doilea (I şi II) se efectuiază hemirezecţia limbii, în stadiul
III - intervenţie extinsă.
II. Excizia facială şi de teacă, sau operaţia lui Cryle.
Rezultatele şi prognoza depind de localizare, forma dezvoltării, stadiu. Cele mai bune rezultate se obţin în formele
exofite, în sectoarele anterioare, în stadiile I şi II.
Supraveţuirea cincinală la aceşti atinge nivelul de 50 – 70%.
- Tumorile infiltrative în sectoarele posterioare ale limbii au o prognoză
nefavorabilă.
C.Burlibaşa, Dr.I.Stroescu. Cancerul de limbă (din “Chirurgie oro-
maxilo-facială” de G.Timoşca, C.Burlibaşa, 1983, p. 437-439).
- prognosticul este mai rezervat, decît în cancerul de buze, în deosebi în
formele care sînt depistate într-un stadiu înaintat.
Anatomie Patologică
- La bărbaţi în 88%.
- După vîrsta de 40 ani dar poate apărea şi la mai tineri.
- Localizarea (75%) încele 2/3 anterioare ale limbii.
- 1/3 – înapoia V – ului lingual.
- Carcinoamele anterioare ale limbii în 50% - pe marginiile laterale ale
limbii.
- 15% - la nivelul Joucţiunii cupilierul amigdalian anterior.
- Primitiv, tumoarea este întotdeauna unică şi creşte prin contiguitate.
- Localizările mărginale rămîn multă vreme unilaterale, cele posterioare
şi intraparechimatoase invadează precoce limba în totalitate.
- Predomină carcinomul spinocelular (97%).
- Carcinoamele adenoid chistice şi sarcomul mai rar.
Simptoame
- Debutul este insidios, fără fenomene subiective alarmante.
16
P R E L E G E R E A Nr. 4
(Teze. Semestrul IX)
1. Frecvenţa
- De 8 ori mai rar decît cancerul maxilarului
(A.A.Kiandski; M.M.Kostomatova, 1952)
- Vîrsta 40-60 de ani.
- Cel mai adesea – bîrbaţii.
- După datele lui N.M.Michelson – numai de 2 ore mai rar decît a maxilarului.
2. Etiologie.
- Factori mecanici (lucrări protetice depreciate, tarata dentară, resturi radiculare).
- Factori chimici.
- Factori termici.
- Excitări îndelungate ale mucoasei gingivale.
- Procese inflamatorii cronice (parodontopatii, chisturi supurate, actinomicoza).
- Afecţiuni precanceroase :
- leucoplazii, - ulceraţii decubitale,
- leucokeratoze, - epulidele,
- diskeratoze,
- papiloame ş.a.
- Resturile Malassez
- Metastaze ale canecrului rinichilor sau al glandei tiroide.
3. Morfologie.
4. Clasificare.
- Clasificarea cancerului de mandibulă după 4 stadii ţinînd cont de gradul de răspîndire a procesului şi a metastazelor,
ca în cazul altor organe, nu se utilizează.
A.I.Paces divirează tumorile mandibulei în 3 grupuri :
1.Tumori neosteogene : hemangiomul, fibromul, mixomul, neurofibromul, neurilemomul, hemangios
sarcomul, sarcomul Ewing, hemengiendoteliomul, reticulo sarcomul, mielomul solitar.
2.Tumori osteogene :
Condromul, osteoblastoclastomul, esteomul, osteomul osteoid.
Sarcomul osteogen, osteoblastoclastomul malign, condrosarcomul.
3.Tumori odontogene :
Ameloblastomul, odontomul, cimentomul.
Nu există.
DUPĂ SITEMUL TNM
I stadiu - T1 – tumora se răspîndeşte într-o parte anatomică.
II stadiu - T2 – tumora ocupă nu mai mult de 2 părţi anatomice.
III satdiu - T3 – tumora ocupă mai mult de 2 părţi anatomice.
IV stadiu - T4 - tumora ocupă majoritatea organului şi se răspîndeşte în
alte sisteme.
5.Clinica. “Medicul care măcar odată în practică s-a întîlnit cu un bolnav, la care a diagnosticat o neoformaţiune a
mandibulei, inevitabil se va gîndi asupra faptului, cît de neclar există în diagnosticul şi mai cu seamă în tratamentul
tumorii acestei localizări”.
- Depinde de locul, unde s-a început malignizarea şi direcţia, în care se dizvoltă tumoarea.
- Dacă procesul s-a început în masivul mandibulei, devreme apar dureri nevralgice, care iradiază în ureche şi în
regiunea temporală, apare îngroşarea mandibulei, parestezia buzei inferioare.
- Cînd se lezează unghiul şi ramul mandibulei, prematur apare trismusul, tumefacţia unghiului şi a ramului.
- În sectorul mentonier - apare o tumefacţie a mandibulei, devreme se începe descompunerea.
- De pe mucoasa gingivală tumoarea devreme se răspîndeşte asupra regiunii geniene, buzei inferioare, asupra ţesuturilor
regiunii submandibulare.
- În forma exofită a dezvoltării suprafaţa tumorii se aseamănă cu conopida.
- În formă endofită apar ulceraţii de mărimi adîncimi diferite cu margini dure.
- La atingerea de aceste margini bolnavul poate să simtă durere.
- Se va ţine cont şi de perioada asimptomatică, caracteristică pentru formele incipiente ale cancerului.
- Dacă tumora evoluiază în limitele arcadei dentare, devreme apare mobilitatea dinţilor.
- Tumoarea canceroasă în cavitatea bucalădevreme se descompune sub influenţa infecţiei din această cavitate şi în
legătură cu acesta apar ulceraţii adînci. De aceasta trebuie de ţinut cont atunci cînd diferenţiem şi sarcomul, care se
discompune tîrziu.
17
- Diagnosticul diferenţial se face în formele cu debut superficial cu ulceraţii banale sau specifice. În formele cu debut
endoosos, cu osteitele, sau osteomielitele, osteodistrofiile, tuberculoza etc. Evoluţia clinică şi în special biopsia
precizează diagnosticul.
Tratamentul
- Se practică următoarele tipuri de intervenţii :
- În localizările anterioare sînt indicate rezecţiile arcului anterior al mandibulei, extinse în raport cu invazia tumorală.
- În localizările întinse sau plurifocale se practică rezecţiile subtotale, linia de rezecţie depăşind zona mediană
rezecîndu-se un segment mai mult sau mai puţin întins din hemimandibula controlaterală.
Tinînd seama de caracterul limfofil al majorităţii carcenoamelor de mandibulă este indicată limfadenctomia
jugolocarotidiană şi submandibulară.
- Pentru menţinerea în poziţia corectă a bonturilor osoase restante şi pentru a preveni tulburările funcţionale consecutive
rezecţiei pot fi utilizate metode chirurgicale sau protetice.
P R E L E G E R E A N 4a
BIBLIOGRAFIE
Tabloul clinic. Acuzele bolnavului la asimetria feţei din cauza tumefacţiei nedureroase la palpaţie. Periodic poate să
se infecteze şi pot să se ivească fistule. Mai rareori poate să se ivească mobilitatea dinţilor, fistule. Suprainfectarea poate
fi odontogenă s-au din buzunarul gingival lezionat. Osteoblastoclastoma periferică nu se deosebeşte de epulidele simple
: inflamaţia gingiei “ carne sălbatică ” pe ea. Dimensiunile tumorii depinde de forma maladiei. Diferenţa-baza lată care
ocupă cîţiva dinţi (mobili), ulceraţii pe mucoasa. Maladia se dezvoltă lent. La unii bolnavi în tumoare, tumifiere
fuziformă a mandibulei. După tabloul clinico-radiologic şi morfologic osteoblastoclastomele se diferenciază în formele
celulare (alveolare), litice şi chistice.
Formă celulară (alveolară) – creşterea înceată, rar duce la subţierea corticalei mandibulei. Dinţii incluşi în tumoare
îşi păstrează iritabilitatea electrică.
Formă litică se întîlneşte mai frecvent la copii şi adolescenţi. Se deosebeşte prin creşterea agresivă, repede,
distrugere osoasă, comparativ mobilitatea precoce a dinţilor, lezionarea corticalei osului şi a periostului.
Formă chistoasă se întîlneşte mai des în vîrstă tînără, se observă dilatarea fuziformă a mandibulei mai ales din
partea vestibulară, suprafaţa netedă. Se determină simptomul Diupuitren (Iu. Bernadschii). La tumorile gigante poate
să se alăture osteomielita şi ulceraţii pe mucoasa sau chiar pe piele.
Diagnoza se bazează pe datele tabloului clinic, rezultatele pucţiei (lichid – de la cenuşiu pînă la galben, sînge).
La forma celulară radiologic se determină o cartină celulară a tumorei, dilatare fuziformă a mandibulei. Rădăcinile
dentare sînt adeseori rezorbite.
Diagnoza diferencială se efectuază cu ameloblastoma şi sarcoma. Diagnoza de ameloblastom solid se stabileşte
numai pe baza analizei histologice. Forma chistoasă a ameloblastomei pe date radiografice diagnosticul radioizotop
(F.32). La analiza histologică este necesar de stabilit ca ţesutul osteostoblastoclastomulei este hemogen
după tabloul morfologic şi trebue cercetat la diferite adîncimi.
Tratamentul chirurgical este de bază. Excohleaţie cu chiuretajul minuţios a osului din jur. La tumori de mărime
mijlocie la formă litică şi la tumorile de dimensiuni mari, la formele celulare şi chistice – excohleaţie sau rezecţia
mandibulei cu plastie osoasă în acelaşi moment (altotransplantat leofilizat, osul prelucrat după Iu.Bernadschii) sau şi
mai bine autoos.
Tratamentul formei periferice a osteoblastomei – rezecţia procesului alveolar împreună cu dinţii mobili, care erau în
regiunea epulidei. Tratamentul radiologic este puţin efectiv. Tumora poate recidiva s-au să se malignizeze.
Din tumorile neodontogene şi neosteogene mai primejdioasă şi mai des întîlnită este Hemangioma osoasă. Despre
hemangiomă noi am vorbit la caracteristica tumorilor benigne a ţesuturilor moi, acum însă ne vom opri la localizaţia
acestui tumor în oasele maxilare.
Hemangiom osos izolat se întîlneşte comparabil rar. Mai des e combinaţia hemangiom osos cu lezionarea ţesuturilor
moi şi îndărăt. Cînd în tumor nu se implică ţesuturile moi diagnosticul este dificil.
Tabloul clinic depinde de localizaţie, răspîndirea tumorii şi forma histologică. Hemangioma poate fi limitată şi
difuză, capilară şi cavernoasă. Se observă simptomul dilatării fuziforme a mandibulei, simptomul Diupuitren,
mobilitatea dinţilor, hemoragie gingivală ne cauzate.
Radiologic – dilatarea osului, depueri periostele. Patanatomic – aceste tumori sînt cavernoase, ramificate şi capilare.
Diagnosticul este destul de dificil.
Puncţia întotdeauna ste necesară (atent).
Tratamentul. La tumori limitate – alcoolizaţia. Hinin – uretan. La tumorile difuze – tratament chirurgical -
ligaturarea vagelor ascendante, rezecţia maxilarului superior, rezecţia mandibulei, tamponada cavităţii osoase cu
lambou muscular, ligaturarea a caratidei externe din ambele părţi.
Radioterapie profundă.
Prognozul la depistarea precoce a tumorii e satisfăcătoare, întîrziată – hemoragie profuza şi chiar cazuri mortale.
Hemangioendoteliama
Se întîlneşte rar şi provine din endoteliu vascular. Conform tabloului morfologic această tumoră ocupă un loc
mijlociu între hemangiom şi hemangiosarcom. Se întîlneşte mai frecvent la copii. Se deosebeşte de hemangiom prin
creştere mai rapidă cu infiltraţie în ţesuturile moi înconjurătoare. Tumora e puţin dureroasă şi poate creşte şi extraosal,
de consistenţă elastică. Poate trece în hemangiosarcom (la R.grama distrucţie difuză a maxilarulşui).
Tratament – radioterapie profundă cu înlăturare chirurgicală a tumorei. Rezultat bun la lecuirea precoce. Sănătos.
Excohleaţia şi chiuretajul deasemenea tratamentul radiologic poate fi neefectiv. Unii autori propun rezecţia mandibulei
cu plastie osoasă în acelaş timp, os leofilizat şi a.Prognoza e satisfăcătoare.
Displazia fibroasă.Tumora Braetev – Lihtenstain.
Se întîlneşte la 78% bolnavi cu tumori a maxilarelor. Patogeneza – dereglări de osteogeneză care constă în aceia ca la
anumită stadie mezenchima se deferenciază nu în ţesut osos dar fibros.
Clinica. Tumora mai mult se întîlneşte în vîrsta copilăriei şi la adolescenţi, rar la vîrstnici. La copii se observă
dizvoltarea bruscă şi chiar clinică. Mai des se întîlneşte la femei. Poate fi mono şi poliosală. Oasele scheletului facial se
lezionează tot aşa ca şi cele tubulare – femurul, tibia, radium etc. Focarul la maxilar arată că o tumefacţie cu tuberozităţi
osoase, fas levutiazis. Poate fi lezionare difuză a mandibulei s-au de focar – funcţia însă nu este dereglată. Poate să se
suprainfecteze.
Tabloul radiologic este polimorf şi depinde în ce fază de osteogeneză este dereglarea. Destrugere de rădăcini dentare
nu se observă.
20
Mixoma
Ocupă locul intermediar între tumorile ţesutului conjunctiv şi tumorile cartilagiului, osoase şi lepomatoase.
Lezionaeză oemenii în vîrstă de 14 – 30 ani. Preponderent se localizează pe părţile laterale a maxilarului superior şi
inferior. Adeseori adera s-au se combină cu alte tumori şi primeşte denumire dublă – mixocondroma, fibromixoma,
mixo-lipoma, mixosarcoma şi a.
Macroscopie mixoma arată uniforma uneori cu caracter mucoid (mucină), sură deschisă s-au albicioasă.
Microscopic – stroma, mucin, celule stelate (nexoblşasti).
Tabloul clinic. Creşte încet, fără dureri pătrunde în osul învecinat în formă de lacune bine determinate (limitate).
Ajunge la dimensiuni mari cu deformaţii monstruoase a mandibulei (maxilei) şi arcadei dentare imaginea radiologică e
tipică – fon de rareficaţie osoasă. Se văd lacune bine conturate cu tendenţie de rezorbţie radiculară dentară. Diagnoza
difinitivă se pune pe baza puncţiei şi exmanului histologic.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea tumorei în limetele ţesutului sănătos.
La toate formele de osteodisplazie fibroasă nu sînt dereglări biochimice generale în sînge s-au urină.
Macroscopie – creştere de ţesut patologic osteogen, în care predomină fibre calogene de tip fibroblast.
Diagnoză diferencială se efectuază cu maladia Engel – Reclinhauzen – osteodistrofia fibroasă generalizată, cu
osteoblastoclastomul, sarcomul, chiste, osteomielita cronică.
Maladia Reclinhauzen se dizvoltă în ţesut osos normal dezvoltat şi are loc hipercalcemie. La osteoblastoclastom
sînt osteoclaste şi lacune împlute cu sînge. La osteosarcom se iveşte spicule şi “coziriocul” Breden pe radiogramă. La
chondrosarcomă mai activ se fixează fosforul radioactiv. La chist radicular – punctatul de culoare gălbuie – solară cu
mulre cristale de closterină. La osteomielită cronică debutul este acut. În toate cazurile este necesară examenul
histologic.
Tratamentul – chirurgical – chiuretaj activ.
La deformaţii monstruoase de mandibulă – rezecţia cu plastie osoasă în acelaş moment.
Osteodistrofia deformantă
Maladia Paget
Maladia Paget se atîrnă către procesele displastice apropiete de tumori. La acestă maladie se evidenţiază
restructurarea permanentă a osului unde se petrece nu numai rezorbţie dar proleferaţie tumorală.
Tabloul microscopic la maladia Paget consideră o restructurare permanentă a osului – în curs de rezorbţie se
produce os nou.
Clinica. Maladia se întîlneşte mai frecvent la bărbaţi în vîrstă mai sus de 40 ani. Deosebesc formele monoosale şi
puliosale. La forma poliosală dereglările se mărginesc în oasele care duc o încărcătură mecanică puternică – femurul,
coloana vertebrală, oasele maxilare etc. La lezionarea oaselor feţii se iveşte deformaţia tipică – hipertrofia oaselor
zigomatice, globulei hipertrofia mandibulei – leontiazis oseia.
La lezionarea cutiei craniene se evidenţiază cefalee, mărirea circumscripţiei craniului cerebral. Pot fi dereglări de
psihică.
Diagnoza diferencială se efectuiază cu maladia Reclingauzen (nu sînt schimbări în conţinutul calciului şi fosforului
în sînge). La sifilis nu se lezionează oasele cerebrale. La acromegalie nu se observă dereglări a structurii osului.
Tratamentul – simptomatic şi paliactiv (tratament activ, vitamino-terapie, liniste, alimentare bună), înlăturarea
surplusului de os cu ţel estetic.
Osteodistrofia partirioidă fibroasă
(Maladia Engeli – Reclingauzen)
Este o boală endocrină care se dezvoltă ca rezulatt a hiperfuncţiei glandei paratiroidă în legătură cu ce se dezvoltă
multe tumori care rar se întîlnesc.
Clinica. Lezionarea oaselor maxilare se aseamănă cu osteoblastoclastomul, dar osul puţin se măreşte în volum. Se
dizvoltă osteomolaţie şi deformaţia oaselor fără mărire escenţială în volum.
Simptomul permanent – hipercaltemia în plazma sîngelui pînă – 3,49 – 4,99 ml/l şi micşorarea cantităţii de fosfor
pînă la o,48 ml/l (norma 0,97 – 1,13 mg/l). La puncţie se poate de primit sînge, dar dacă sa format chist – lichid fără
cristale de holesterină.
La radiografie – micşorarea nu numai a oaselor maxilare dar şi alte oase.
Diagnosticul diferencial cu chist radicular (cristale de holesterină). Diagnosticul diferencial se efectuiază cu
adamantinomul, sarcomi, mixomi.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea tumorii paratireoidelor inoforez cu caliu, polivitamine.
Prognozul numai în cazuri grele este nesatisfăcător.
P R E L E G E R E A Nr. 5
(Teza. Semestrul IX)
Tema : Afecţiunile pretumorale (precanceroase) ale pielii feţei, buzelor, mucoasei linguale şi bucale.
Fiecare cancer îşi are precancerul său. Precancerul este o verigă importantă în profilaxia cancerului deoarece :
- precancerul încă nu e cancer,
- precancerul poate fi tratat, adică pericolul transformării lui în cancer se suprimă.
21
CLASIFICAREA PRECANCERULUI
a afecţiunilor precanceroase ale regiunii
oro-maxilo-faciale
Pînă nu demult era în vigoare clasificarea lui A.L.Maschilleison (1970), care arată în felul următor (3clase).
I. Afecţiunile precanceroase absolute.
1. Boala lui Bowen şi eritroplazia Keir.
2. Precancerul verucos sau nodular al rosului buzei.
3. Cheilita abrazivă precanceroasă Mangonotti.
4. Hiperkeratoza precanceroasă limitată a rosului buzei.
II. Afecţiunile precanceroase facultative cu malignitate potenţială mai mare.
1. Leucoplazia erozitivă şi verucoasă.
2. Papilomul şi papilomatoza palatină.
3. Coronul cutonat.
4. Keratoacantomul.
III.Afecţiunile precanceroase facultative cu malignitate potenţială mai mică.
1. Leucoplazia plană.
2. Ulceraţiile cronice ale mucoasei bucale.
3. Formele erozive şi hiperkeratotice ale lupusului eritematos şi linchenului ruber planus ale roşului buzei.
4. Fisurile (ragardele) labiale cronice.
5. Cheilita şi stomatita după iradierea cu rase X.
6. Cheilita meteorologică şi actinică.
Comitetul pentru studierea tumorilor capului şi ale gîtului în 1974 a elaborat o clasificare a afecţiunilor
precanceroase ale pielii, mucoasei cavităţii bucale şi ale rosului buzelor, la baza căreia sta aceeaşi clasificare a lui
22
Maschilleison. Aceasta clasificare este mai cuprinzătoare şi mai simplă ca structură, decît cea originală. Ea arată în felul
următor :
I. Procesele pretumorale ale pielii feţei.
A. Cu frecvenţă înaltă de malignizare (absolute).
1. Xeroderma pigmentosum. (Xeroderma pigmentoasă).
B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Ulceraţiile actinice tardive ale pielii ;
2. Cornul cutonat ;
3. Keratozele arsenice ;
4. Keratozele actinice (o varietate a keratozelor seboreice, ce se dezvoltă pe sectoarele deschise ale pielii cu
alteraţii distrofice) ;
5. Lupus tubericulos ;
6. Ulceraţii trofice şi alte leziuni ulceroase şi granulomatoase cu evoluţie cronice ale pielii (lepra, sifilisul,
lupusul eritematos, micozele profunde ş.a).
II. Procese pretumorale ale rosului buzelor.
A. Cu frecvenţă înaltă de malignizare (absolute).
1. Precancerul verucos ;
2. Hiperkeratoza limitată :
3. Cheilita Mangonotti ;
B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Leucoplazia verucoasă ;
2. Keratoakantomul ;
3. Cornul cutanat ;
4. Papilomul cu hiperkeratoză ;
5. Formele erozivo-ulceroase şi hiperkeratotică ale lupusului eritematos şi linchenului ruber planus ;
6. Cheilita postactinică.
III. Procese pretumorale ale mucoasei bucale.
A. Cu frecvenţă înaltă de malignizare (absolute).
1. Boala lui Bowen.
B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Leucoplazia verucoasă ;
2. Papilomatoza ;
3. Formele erozivo-ulceroase şi hiperkeratotică ale lupusului eritematos şi lichenul ruber planus ;
4. Stomatită postactinică.
Conform clasificării histologice internaţionale ale tumorilor pielii printre stările precanceroase se plasează
următoarele procese.
A.Keratoza actinică (keratoza sensilă).
B.Boala lui Bowen.
C.Dermatoza radiantă.
D.Eritroplazia lui Keir.
E.Epiteliomul intra dermal Yadasson.
F.Xeroderma pigmentosum.
J.Altele.
După cum vedem din cele expuse mai sus, există afecţiuni precanceroase cu frecvenţa inaltă a malignizării
(absolute), care prin urmare, neapărat se transformă în cancer, dacă nu se inlătură din organism şi afecţiuni cu frecvenţă
mică a malignizării (facultative) care se transformă în cancer mult mai rar. Însă aceasta este partea teoretică a problemei
sau un fel de statistică uscată, însă privind din punct de vedere practic tabloul este altfel. Afirmarea care intră în caz de
afecţiunea precanceroasă se transformă în cancer frecvent, iar altul mai puţin frecvent i se pierde orice sens. Pe fiecare
om îl preocupă un singur lucru : se poate transforma aceasta afecţiune în cancer sau nu ? Dacă răspunsul la această
întrebare este afirmativ, atunci numele nu poate fi indiferent de gîndul care el posedă o afecţiune precanceroasă, chiar
dacă aceasta este cu o mică frecvenţa a malignizării. De aceea fiecare trebuie să fie bine
informat despre existenţa unor astfel de afecţiuni, despre cauzele şi metodele lor de preîntîmpinare.
Mai jos vom expune manifestările clinice ale afecţiunilor precanceroase principale ale regiunii oro-maxilo-faciale şi
complexul de cauze ce stau la baza apariţiei lor. Dar înainte de aceasta ne vom opri la următoarele întrebări.
depistare oportună a stărilor precanceroase şi prin urmare pentru reuşita profilaxie a cancerului există o serie de
procedee şi metode diagnostice care trebuie folosite. Cele mai importante din ele sînt următoarele :
1.Supravegherea. 2.Stomatoscopia. 3.Examenul citologic. 4.Biopsia cu examenul histologic ulterior al
bioptantului.
Supravegherea trebuie să o efectuieze fiecare care examinează bolnavul. Niciodată nu se va limita numai
chestiuni pur personale.
Stomatoscopia – este o metodă specială care prevede utilizarea unui dispozitiv optic ce măreşte imaginea de
20-30 ori. De obicei pentru aceasta este folosită o lupă de mînă. În afară simplei supravegheri, mai poate fi utilizată
coloraţia intravivală a ţesuturilor. Stomatoscopia ne permite depistarea manifestărilor precoce ale progresului, alegerea
celor mai potrivite sectoare pentru biopsie.
Pentru înlăturarea aglomerărilor din mucus de pe suprafaţa mucoasei pe ea se aplică pentru 20-30 sec. un
tampon cu acetic 2-4%. Încă mai bune rezultate de utilizarea coloranţilor pe fonul acidului acetic :
- Proba Schiler – folosirea suliţei Lugol aproape de 2%. Tamponul se aplică pentru un minut pe
sectorul cercetat cuprinzînd şi mucoasa înconjurătoare. Se deosebesc 3 grade de negativitate iodică.
I. – Coloraţia lipseşte – în cazul leucoplaziei cu hipercheratoza epiteliului, al papiloamelor în curs de cornificare,
lichenul ruber planus şi altor afecţiuni însoţite de hiperkeratoză mai mică.
II. – Coloraţie sectorală (alternarea sectoarelor de negativitate şi pozitivitate iodică – în cazul afecţiunilor cu
hipercheratoză mai mică.
III. - Coloraţie considerabilă.
- Metoda de coloraţie cu hematoxilină (după A.B.Derajne). Hematoxilină
pentru aceasta se prepară după o recetă specială. Tamponul cu colorant se aplică pe sectorul ales pentru coloraţie pentru
2-3 min. Epiteliul atipic se colorează în violet-închis, cel mai normal în violet-pal. În caz de hiperkeratoză, cînd în
celule lipsesc nucleele, coloraţia nu se produce ca şi în proba Schiller, sau are loc coloraţie parţială.
- Utilizarea soluţiei de albastru de toluidină 1%.
Epiteliu atipic în acest caz se colorează în albastru-întunecat, cel normal-în albastru-pal. Însă coloraţia este mai
clară decît cu hematoxilina.
Pentru evaluarea rezultatelor stomatoscopiei este folosită clasificarea stomatoscopică a afecţiunilor mucoasei
cavităţii bucale şi a buzelor.
Grupul I - mucoasa normală.
Grupul II - modificări benigne ale mucoasei ce nu necesită biopsia, însă trebuie tratate.
Grupul III - modificări benigne ale mucoasei ce necesită biopsia şi trebuie tratate.
Grupul IV - Cancer al mucoasei cavităţii bucale şi a buzelor.
Profilaxia precancerului şi cancerului maxilofacial prevede o întreagă serie de măsuri speciale ţinind cont de
predispoziţia organismului, factorii realizatori şi expoziţie. Din astfel de măsuri fac parte :
1. Evidenţa vîrstei; 2. Ocupare cu educaţia fizică şi sport; 3. Renunţare la
fumat şi folosirea alcoolului ; 4. Administrarea vitaminelor A,B,PP; 5. Tratamentul septicemiei bucale, lichidarea
focarelor de infecţie în dinţi şi în cavitatea bucală; 6. Tratamentul sifilisului şi a tuberculozei cavităţii bucale; 7.
Tratamentul şi prevenirea afecţiunilor tractului gastro-intestinal; 8. Excluderea iritanţilor mecanici, chimici, termici ; 9.
Înbunătăţirea igienei cavităţii bucale; 10. Asanarea minuţioasă a cavităţii bucale; 11. Protezarea de justă valoare şi
excluderea asocierii eterogeniei metalelor; 12. Lucrul de eduicaţie sanitară. 13. Excluderea deprinderilor nocive;
sugerea tutunului şi diferitor amestecuri de tutun; 14. Excluderea bucatelor picante; 15. Excluderea remediilor
caiterizante; 16. Limitarea folosirii amalgamelor pentru obturaţiile dentare; 17. Protejarea buzelor de insolaţia excesivă;
18. Excluderea frigerilor de ţigară; 19. Tratamentul radical al cheilitei glandulare; 20. Lichidarea urmărilor herpesului
complex, precum şi prevenirea recidivelor acestei afecţiuni; 21. Tratamentul oportun al ragadelor labiale şi al altor
procese cronice; 22. Folosirea unguientelor şi altor procese cronice; 22. Folosirea unguienţilor şi altor remedii
protectoare atunci cînd apare riscul uscării (despicării buzelor); 23. Tratamentul oportun al leucocitoplaziei. 24.
Dispanserizarea bolnavilor cu stări precanceroase.
La evidenţa de dispensar la stomatolog trebuie să se afle toţi bolnavii cu afecţiuni(stări) precanceroase. Evidenţa de
dispensar a bolnavilor cu afecţiuni precanceroase ale mucoasei cavităţii bucale şi ale rosului buzelor o efectuiază în
primul rînd medicii stomatologi-terapeuţi specialişti în domeniul afecţiunilor mucoasei cavităţii bucale. Dacă aceste
afecţiuni nu pot fi tratate în mod conservativ sau dacă are loc activizarea lor e necesar de a efectua verificarea
citologică a stării
procesului. Aceasta ca regulă o efectuiază stomatologul-chirurg. Dacă se depistează transformarea malignă a afecţiunii
precanceroase, bolnavii se transferă la evidenţa de dispensar a oncostomatologului.
24
I. Chisturi odontogene:
1. Chisturi de origine inflamatorie (chist radicular, periodontal lateral, chist rezidual).
2. Chist de dezvoltare (dentiger, de erupţie, periodontal şi perimordial).
3. Chiratochisturi odontogene.
II. Chisturi neodontogene (proprii a maxilarelor):
1. Chist nazopalatin (chist al canalului incisiv);
2. Chist median alveolar superior;
3. Chist median palatin posterior;
4. Chist median al mandibulei;
5. Chist globulomaxilar;
6. Chist al papilei palatine;
7. Chist nazoalveolar.
Tumorile odontogene benigne şi pseudotumorile cu includerea chisturilor radiculare şi
foliculare 51% din tumorile benigne ale maxilarelor: 34.2% - chist radicular, 6,3% - foliculare, 9.5% - ameloblastoame,
2.1 % - odontoame, 2.0% - cementoame.
La acestea cele mai răspîndite tumori odontogene benigne şi o sa ne oprim mai amanunţit.
Ameloblastoma
Sinonime - chist multecelular, chist maxilar proliferant, chist central paradentar etc.
Se întîlneşte preponderent la bolnavi între 20-40 ani, mai des la femei. Se localizează în regiunea unghiului şi
ramurei mandibulei, mai rar la corpul mandibulei.
Patogenia e legată strîns de întrebarea provenirii celulelor epiteliale în os – celule epiteliale ale organului
smalţului, lama dentară, resturile epiteliale Malease epiteliu chisturilor dentare etc.
Despre aceasta vorbeşte tabloul histologic multilateral la adamantinome. Se determină forma solidă, forma
chistică, forma mixtă.
Clinica: Acuzele bolnavului la:
1. Asimetrie a feţei;
2. Dureri lente în mandibulă şi dinţi;
3. Inflamaţie periodică cu caracter de periostită şi inflamaţie;
4. Fistule pe mucoasa cavităţii bucale cu eliminări de puroi;
25
Tabloul clinic la odontom depinde de structura lor, dimensiunile, localizaţie şi deasemenea de complicaţiile de
suprainfectare care se ivesc la eruperea odontomei. Deseori din această cauză se ivesc fistule cu eliminări de puroi. În
regiunea odontomei deobicei lipsesc 1-2 dinţi în arcada dentară.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea odontomei împreună cu capsula din ţesutul conjunctiv. Înlăturarea
neradicală a odontomului duce spre recidive. Operaţiile intraorale şi extraorale. E necesar înlăturarea minuţioasă a
membranei odontomului. Cavitatea osoasă după înlăturarea tumorei poate fi plantată.
BIBLIOGRAFIA:
1. C. Timoşca, Corn.Burlibaşa. „Chirurgie buco-maxilo-facială”
2. Бернадский Ю.И. «Основы хирургической стоматологии», Киев, 1983, стр.269-315
3. Дунаевский В.А. «Хирургическая стоматология» М.1979, стр. 335-410
4. Робустова Т.Г. «Хирургическая стоматология» М.1985
5. Димитрьева В.С. и др. «Доброкачественные опухоли лица, полости рта и шеи» М.1968.
6. Годорожа П.Д., Годорожа Н.М. «Опухоли головы и шеи у детей».
a) joncţional;
b) albastru;
c) jigant.
Clasificarea precancerului făţiei roşii buzelor
A. Obligate:
1. Precancer Verucos;
2. Hipercheratoz limitat;
3. Cheilita Manganoti.
B. Facultative:
1. Leucoplachia (forma verucoasă);
2. Cheratoacantomul;
3. Cornus cutis;
4. Papilomul;
5. Lupfes eritematos (crasnaia), lichen ruber planformele – erozivo-ulceroase şi hipercheratotice;
6. Cheilita actinică;
7. Fisuri cronice.
Clasificarea precancerului mucoasei orale
A. Obligate:
1. Morbul Bowen.
B. Facultative:
1. Leucoplachi (forma verucoasă);
2. Papilomatoza
3. 4. Lupus eritematos, lichen ruber planformele-eroziv-ulceroase şi hipercheratotice;
5. Stomatită postactinică (radiaţii).
Clasificarea histologică precancerului pielii, internaţională
A. Cheratomul actinică;
B. Dermatozul actinic;
C. Morbul Bowen;
D. Eritroplazia Cairat;
E. Epiteliomul intradermal Iadason;
F. Xerodermul pigmentat;
G. Altele.
Clasificarea precancerului maxilar
A. Obligat:
1. Polip;
2. Papilom;
3. Leucoplachia mucoasă sinusului.
B. Facultativ:
1. Sinusită cronică;
2. Paradontite;
3. Trauma-unică şi cronică a mucoasei gurii cu protezele;
4. Dinţi cariaţi;
5. Plombe avansate în sinus;
6. Coroane artificiale;
7. Tartru dentare;
8. Fumatul;
9. Perferaţia sinusului;
10. Corpi străini şi dinte, halire, schije, material de plombare Verte.
Mandibula
Factorii predispozanţi ai precancerului: mecanici, chimici, termici; procese inflamatorii cronice – parodontit,
osteomielit cronic, chisturi suprainfectate, actinomicozul.
Precancerul:
1. Leucoplachia mucoasei mandibulei;
2. Leucocheratoze;
3. Discheratoze;
4. Papilomul;
5. Alte tumori benigne.
Focarul:
1. Epiteliul papilei dentare;
2. Insulele epiteliale mallase;
3. Epiteliul chistului odontogen.